Limba română

Cautand in dexonline un cuvant compus, am dat peste o lista intreaga de cuvinte compuse, un tabel in care se arata cum felxioneaza fiecare cuvant compus.

Recunosc si eu ca nu e usor. Mai ales ca nu exista reguli generale.

Flexionarea cuvintelor compuse


Scrierea cuvintelor derivate și compuse, a locuțiunilor și a grupurilor relativ stabile de cuvinte este tratată de DOOM[1] în acest capitol.
Lăsând la o parte părțile de vorbire invariabile (adverbe, conjuncții, interjecții și prepoziții) și compusele care se scriu într-un cuvânt - a căror flexiune este detaliată la lexemul respectiv - ne vom opri asupra cuvintelor (locuțiunilor) care se scriu cu cratimă sau având termenii separați prin blanc, acestea punând probleme de flexiune. Unele prezintă flexiune doar pentru unul din termeni, altele pentru ambii termeni, flexiunile fiind uneori parțiale. În toate cazurile, eventualii termeni intermediari sunt invariabili.
Din păcate, DOOM oferă destul de puține informații (uneori chiar deloc). Tabelul de mai jos conține atât indicațiile oferite de dicționar, cât și adăugiri proprii, acolo unde am considerat necesar. Pe baza acestor indicații am menționat în coloanele "Primul termen" și "Ultimul termen" modul lor de flexionare. Nu am inclus accentele, pronunțiile sau silabisirile, acestea putând fi consultate în dicționar.
Precizez că nu mă consider competent în a stabili formele flexionare corecte, motiv pentru care la unele cuvinte rubricile respective au rămas necompletate. Aștept cu interes alte opinii, de preferință de la specialiști în domeniu, precum și semnalarea eventualelor greșeli.

De ex:

general-locotenent, general-maior: primul termen e felx, ultimul  f.neart.

locotenent-colonel, locotenent-major, locotenent-comandor: primul term. e felx., ultimul f.neart.

prim-ministru: primul termen inv., ultimul felx.

Asa ca ne conformam regulilor impuse de dictionar. Cu toate ca se recunoaste ca:
Precizez că nu mă consider competent în a stabili formele flexionare corecte

Ion, eu zic să ne adresăm unui specialist... neutru, ca să-i spun aşa. Este vorba despre profesoara Mariana Badea, mama maimuţoiului care ne bântuie la miezul nopţii prin rubricuţa de la A3.

Adresa blogului este: http://mariana-badea.ro/
Ion, eu zic s-o întrebi pe doamna, fiindcă doar fiul este tâmpit. Profa chiar ştie gramatică; parol!
Adresează întrebarea şi postează răspunsul. Măcar ieşim şi noi din ceaţă.
Eu zic că este OK. Tu?

Eu stiu un specialist, caruia i-am scris si ii urmaresc raspunsul. Il cheama Radu Paraschivescu si e si scriitor. Are o emisiune, intitulata "Pastila de limba'', pe Digi24, in fiecare duminica pa 12:55.

Eu voiam un raspuns personal de la Domnia Sa, ca sa pot intra in polemica. Adica, eu nu ma multumesc cu ''asa e bine'' ca eu sunt specialist. Vreau si argumente. Ei bine, atunci cand intri pe taramul argumentelor cu acesti specialisti in ''limba'', vin cu argumente nu prea convingatoare. De tipul: uzul sau auzul..... Asta o facui eu asa, la intamplare, ca suna frumos.

Am sa incerc si cu adresa Marianei Badea.

Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.

Petre Ţuţea

''Premisele valorice ale unei limbi'' sunt necsare, dar nu si suficiente pentru a se impune.
Mai e nevoie de un "Imperiu economic'' in spatele ei, care s-o impinga pentru a putea deveni
''Imperiu lingvistic''. Avantajul de a fi o limba cu o pronuntie semi-fonetica, si nu fonetica asa cum zic unii, ar fi un atu. La baza ''universalitatii'', in opinia mea, sta, in primul rand, ''existenta''.

Or, pana acum, noi existam. "Cuceritori"? N-am fost, dar aparatori da.
Ceea ce ne lipseste, insa, este mentalitatea de invingator. Nu neaparat rezultata din razboaie.

Pentru a deveni lingua franca nu sunt suficiente numai premisele economice (cel puţin nu în epoca noastră). Trebuie să aibă vocabularul fundamental format dintr-un număr relativ redus de cuvinte, o scriere şi o gramatică relativ simple. Apoi, trebuie să aibă parte de un mediu de vehiculare performant care poate fi, în anumite condiţii, economic (aşa cum în Imperiul Roman lingua franca era latina).

În zilele noastre, ne place sau nu, condiţiile pentru lingua franca le are engleza. Dovadă că s-a impus pe plan mondial iar canalul prin care se vehiculează limba este preponderent cel informatic: structura simplă a sintaxei, lipsa diacriticelor şi a accentelor, gramatica relativ simplă a făcut-o ideală pentru programatori. De aici şi larga sa răspândire.

In scris, da. In vorbire, se repeta de cateva ori ca sa se inteleaga intre ei.
Cand nu ajung sa se inteleaga, or spun ca au inteles, fara sa fie adevarat, or ii spune interlocutorului sa
spuna pe litere cuvantul.
Uneori, il spun asa de repede, ca nici asa nu te intelegi cu ei.

De aia s-au si intamplat atatea accidnte aviatice. Din cauza limbii de comunicare, respectiv engleza.

"Gramatica relativ simpla" zici?
Poate vrei sa spui relativ ultra-simplificata de vorbirori? Si chiar in scriere.
Ai vazut cate timpuri sant la verbe? Plus cele doua aspecte: simplu si continuu.

http://www.academia-de-engleza.ro/Gramatica-limbii-engleze/Verbul/Verbul-in-limba-engleza.html
http://www.academia-de-engleza.ro/Gramatica-limbii-engleze/Verbul/Modul-indicativ/Conjugarea-verbelor-in-limba-engleza.html
http://www.academia-de-engleza.ro/Gramatica-limbii-engleze/Verbul/Modul-indicativ/Timpurile-verbelor-in-engleza.html

http://www.academia-de-engleza.ro/Gramatica-limbii-engleze/Verbul/Modul-subjonctiv/Engleza-Subjonctivul.html

Asta ce e mai simplu. Dar, din engleza mai veche, sunt lucruri pe care nu le poti intelege deloc.

Spun toate astea pentru ca eu am invatat singur engleza.
De aia stiu si asa de putin...

De fapt nici gramatica limbii romane nu e mai usoara.
Limba vorbita nu e totuna cu limba scrisa, cu limba literara.
La care s-a cam renuntat. Chiar de catre multi scriitori. Nu mai e niciun standard.


Nu sunt folosite toate timpurile in vorbire

Tocmai d-aia am spus "relativ simplă" şi m-am referit numai la vocabularul fundamental.
Iar aspectul simplu şi continuu al verbelor există şi în alte limbi (mie-mi vine acum în minte limba rusă, pe care am învăţat-o din clasa a VI-a până într-a XII-a dar, din păcate, am uitat-o din lipsă de exerciţiu) şi chiar la noi (bine, împrumutat tot din slavă).

Simplu si continuu la prezent indicativ, da.
Dar si la trecut?
Dar si la alte moduri?
Nu crezi ca e prea mult deja?

Oricum, nu are gramatica limbii române sau a limbii franceze. Să nu mai zic despre gramatica limbii ruse care, pentru mine, a fost de-a dreptul imposibilă!

Limba rusa mie mi se pare chiar mai precisa decat franceza si engleza, in privinta pronuntiei.
In alfabetul rus avem litere ce desemneaza sunete din romana, care nu au diacrtice.
Sau litere pentru i scurt, i lung, semnul moale, semnul tare, ca si pentru unele diftonguri, ca: ''iu'' si ''ia''sau pentru grupuri de sunete, precum litera ''sci'', etc....
Inchipuiti-va ce greutate intampina un strain in pronuntarea lui ''i'' final din lungi, codri, putini, etc sau
unele diftonguri, pe care strainii le transforma in hiaturi.

Ca sa nu mai vorbim de accentul care transforma substantivul in verb sau invers. Asta exista si in engleza.
Franceza, in aceste situatii, prefera sa adauge o silaba pentru verb fata de substantiv.

Ion a scris:

Inchipuiti-va ce greutate intampina un strain in pronuntarea lui ''i'' final din lungi, codri, putini, etc sau
unele diftonguri, pe care strainii le transforma in hiaturi.

Am constatat că noi ne scrântim limba şi ne fracturăm maxilarele să pronunţăm cuvintele străine ca la mama lor acasă. Străinii n-au nicio apăsare în privinţa asta. Aşa mă distrează când îmi pronunţă numele, că dacă n-aş şti că-i vorba despre mine, aş visa în continuare cu ochii pe pereţi...

Tot asa ne scrantim si noi ''aparatul fonic'', ma rog falci, maxilare, atunci cand vorbim
in alta limba decat a noastra. Ceea ce e normal. Muschii fetei sunt obisnuiti cu anumite sunete, pentru a caror pronuntie folosim anumiti muschi, intr-o anumita ordine si cu un anumit efort.

Peter Ustinov zicea asa: ''eu vorbesc limba rusa, dar cu ''fata'' de englez!"...
Ca sa nu mai vorbim ca avem in obisnuinta si topica limbii romane in minte si in obisnuinta.
Plus ritmul, muzicalitatea, etc..., care iti dau un anumit ''accent strain'', de care nu scapi decat dupa ani indelungati de exercitiu. Timp in care, noul accent se transfera si il acopera pe cel original.
La unii mai mult, la altii mai putin, depinde de ''talentul lingistic'' al fiecaruia.

Asa incat, inainte de a rade de ''neputinta lingistica'' a altuia, incearca sa te pui in locul lui.
Eu asa am facut cu o eleva de a mea din Franta.
Nu-i placea cum pronuntam eu diftongul ''eu'' din Europe.
Atunci am pus-o sa pronunte si ea hiatul ''eu'' , din acelasi cuvant, dar pe romaneste: Europa.
Au ras toti colegii de ea.

La cele amintite de tine, Ion, se mai adauga neputinta de a gandi in limba respectiva, ca sa ai continuitate in vorbire... nu ma refer la voi, cei ce aveti limba "straina" ca un fel de limba materna!

Ion a scris:

Asa incat, inainte de a rade de ''neputinta lingistica'' a altuia, incearca sa te pui in locul lui.
Eu asa am facut cu o eleva de a mea din Franta.
Nu-i placea cum pronuntam eu diftongul ''eu'' din Europe.
Atunci am pus-o sa pronunte si ea hiatul ''eu'' , din acelasi cuvant, dar pe romaneste: Europa.
Au ras toti colegii de ea.

Şi noi ne-am amuzat când un francez a încercat să spună "haleală". I-a ieşit ceva de genul "alealea".

Eu spuneam că noi suntem fraierii care încearcă să pronunţe cuvintele (nume de persoane, localităţi sau chestii tehnice) la fel ca "băştinaşii", în timp ce ei n-au nicio apăsare dacă ne pronunţă stâlcit aceleaşi tipuri nume dar din spaţiul carpato-danubian şi pontic. Să nu mai zic că noi încercăm să imităm şi accentul lor...

Deosebirea este ca noi, fiind cei care mergem peste ei si nu invers, suntem cam obligati sa pronuntam
corect, cat de cat.
Alte puteri, precum Rusia, de ex., rusii pronunta Vasington, Neviork, fara nicio problema.
Traducerea localitatilor, apropierea pronuntiei acestora in limba respectiva nu e o regula.
Fiecare si-a tradus sau nu denumirile respective.

Nu vei recunoaste niciodata ca oraul Cologne, in franceza, este totuna cu orasul Köln ,
din germana. Sau, cum ii spun italienii Monaco?!....


Noi incercam sa pastram originalul pentru limbile franceza si engleza.
Cand e vorba de chineza, nu stiu cum e in original.
Nu e trecut si nici departe insa timpul....

Îmi amintesc ce slut mi se părea când auzeam pe sârbi spunând Nev Jorka!
Eu consider că e normal să pronuntăm numele proprii în limba originală.
Iar asta e valabil pentru toate popoarele, nu doar pentru cel român.
Poate mi se pare firesc si datorită faptului că asa am fost noi, educati.

''Abciza'' si ''profilare''
Pe vremea comunistilor, intr-o zi de august, prin anii '68, intr-o sala plana pana la refuz, cald de nu puteai nici sa respiri, am fost adusi sa ascultam expunerea unui secretar al com. mn. Craiova, cu propaganda, despre "Neproliferarea armelor atomice''.

Din proprie initiativa, tov. secretar a modificat cu stiloul cuvantul ''neproliferare'' cu
''neprofilare". Si uite asa, timp de 2 ore, ne-a batut la cap cu ''profilare'' in loc de ''proliferare". Cand un profesor de romana i-a zis ca a gresit, a raspuns cum ca el a crezut ca au batut gresit textul la masina.

Pai, daca pe tovarasul secretar de partid il intelegeam, pentru ca nu avea decat liceul la seral sau fara frecventa, pe d-ra "Usturoi", Ministru de Finante, cu studii la Harvard, mi se pare de neiertat.

A propos de pluralul substantivelor in limba romana si intoleranta noastra fata de cei care il gresesc.
Va amintiti povestea cu ''succesuri''-le Ebei....

Eu as compara pluralul subst. din romana cu pronuntia fara reguli sau cu scrierea nefonetica a lb. engleze.
Daca pentru roman e greu, pentru un strain, care invata lb. romana, e foarte greu.

Pana la urma, uzanta da regula. Iar uzanta e a celor multi. Adica a celor pe care, razand,noi, in mod curent, ii numim ''prosti''....

Iata un link aici
https://autismro.wordpress.com/2008/03/12/pluralul-substantivelor/

Interesante sunt comentariile. Ca de ex.:

| Dioscoride
4 septembrie, 2009 at 9:09 pm
Buna am si eu o intrebare: la pluralul feminin exista vreo regula cand se face cu e sau cand se face cu i?...

Spre exemplu: vaca-vaci, capra-capre

La fel as intreba si eu cand pluralul este in '' e'' sau in ''uri'' pentru substantivele neutre?
Cand vom sti asta, vom avea dreptul sa radem de cei care ''gresesc'' pluralul unor cuvinte.

Cea mai buna atitudine mi s-a parut a unui american care, atunci cand l-am intrebat ceva ce nu stiam,  mi-a zis cum e bine, adaugand:
Now you know!

Dioscoride
4 septembrie, 2009 at 9:09 pm
Buna am si eu o intrebare: la pluralul feminin exista vreo regula cand se face cu e sau cand se face cu i?..

Spre exemplu: vaca-vaci, capra-capre

Raspuns:
Te uiti la animal.
Daca este vaca, atunci este cu i.
Daca este capra, atunci este cu e, la plural...

Asta in gluma. Pentru ca, serios vorbind, daca ar fi fost vreo regula, ar fi fost scrisa in gramatica lb. romane...

Fiul meu n-a mai fost demult pe acasa.
Dupa 20 de ani de strainatate, i se pare straniu sa auda cum vorbesc unii comentatori la televiziunea romana.
Spre ex.:
la tenis: Simona a primit niste mingi "ingrate"...
Adica:ingrat a. 1. nerecunoscător; 2. fig. care produce mai puțin decât se aștepta

Sau: "minge moale"?!....
E adevarat ca se spune ca o minge vine "tare", adica "repede". Pentru ca se spune despre cineva ca
"fuge tare". Dar antonimul lui "repede" este "incet" , nu "moale"...
Deci: "tare incet", "tare repede", "tare"= "foarte", aici inseamna
          TÁRE1 adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate.....

Bine ca am putea lua sensul moále adj ....Fig. Fără vigoare, fără energie....

Despre timp se spune cum ca ar fi "nervos".
Adica: NERVÓS, -OÁSĂ fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi.

Am luat sensul figurativ, pentru ca aici, fiind vorba de un lucru, "timp", comentatorul tv. s-a folosit de o figura de stil, numita "personificare".
Oricum, nivelul limbajului folosit in televiziune, in special, este sub orice critica.

Ion a scris:

...nivelul limbajului folosit in televiziune, in special, este sub orice critica.

ESTE!

De 30 de ani sunt plecat din țară și uneori mi-e rușine de limba ce o folosesc așa numiții jurnaliști români.