BISERICA ROMÂNA UNITA CU ROMA, GRECO-CATOLICA

BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
- partea I-ia -

Această biserică a luat naştere în Transilvania la sfârşitul sec. al XVII‑lea prin unirea cu Biserica Catolică a unei părţi a românilor ortodocşi.
În condiţiile declinului puterii otomane şi expansiunii Imperiului Habsburgic, care la sfârşitul secolului al XVII‑lea a anexat Transilvania, protestantismul, dominant în timpul principatului transilvan sub suzeranitate otomană, îşi pierde din influenţă, iar catolicismul, religia Imperiului Habsburgic, este în ascensiune. Diploma leopoldină emisă de Împăratul Leopold I, în 1691, recunoaşte drepturile celor patru religii recepte (catolică, lutherană, calvină şi unitariană), precum şi privilegiile celor trei naţiuni (unguri, saşi şi secui). În 1692, împăratul confirmă preoţilor ortodocşi, care acceptă unirea cu Roma, aceleaşi drepturi de care se bucura clerul romano‑catolic, iar prin diploma din 1698 acordă românilor posibilitatea de a trece la oricare dintre cele patru religii recepte.
Datorită situaţiei economice grele în care se aflau românii, cei mai mulţi aflaţi în stare de iobăgie, a lipsei drepturilor politice şi religioase (Biserica Ortodoxă avea statut de religie tolerată), aceste promisiuni au dat rezultate. Sinodul de la Alba Iulia, convocat în anul 1697 de către mitropolitul ortodox Atanasie Anghel, a acceptat cele patru principii obligatorii ale unirii cu Roma: recunoaşterea supremaţiei papale, existenţa purgatoriului, împărtăşirea cu azimă şi Filioque. Prin primirea acestor condiţii se garanta românilor uniţi păstrarea ritualului tradiţional, respectarea sărbătorilor ortodoxe, alegerea episcopilor de către sinod (urmând să fie după aceea recunoscuţi de Papă şi împărat), egalitatea în drepturi a clerului şi a credincioşilor uniţi cu clerul şi credincioşii Bisericii Catolice. Aceste drepturi au fost confirmate în două diplome ale împăratului (1699‑1701) dar, din păcate, ele n‑au fost respectate decât în mică măsură.
Între uniţi şi Biserica ortodoxă au apărut neînţelegeri. Mitropolitul Atanasie Anghel, care, după ce a realizat unirea, a fost confirmat de Biserica Catolică doar ca episcop, a fost excomunicat de către Mitropolitul Ţării Româneşti. Cu toate presiunile şi constrângerile, mulţi români transilvăneni au refuzat unirea, au fost chiar revolte împotriva acesteia, ca cea condusă de călugărul Sofronie de la Cioara, în anul 1759. Pentru aplanarea acestor conflicte şi înăbuşirea revoltelor a fost trimis cu trupe, în Transilvania, în anul 1761, generalul austriac Bukow. Acesta, făcând exces de zel, a distrus numeroase biserici şi mănăstiri ortodoxe.
Prima episcopie a românilor uniţi şi‑a avut sediul, până în anul 1721, la Alba Iulia, apoi s‑a mutat pentru scurt timp la Făgăraş, iar din anul 1737 s‑a instalat definitiv la Blaj. Treptat, au fost create şi alte episcopii unite: în anul 1777 s‑a înfiinţat episcopia de la Oradea, în anul 1853 au fost create episcopiile de la Gherla (în 1930 s‑a mutat la Cluj) şi Lugoj, iar Episcopia de la Blaj a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie şi Mitropolie de Alba‑Iulia şi Făgăraş. După încheierea Concordatului dintre statul român şi Vatican în anul 1930 s‑a organizat Episcopia Maramureşului, cu sediul la Baia Mare.
Pentru consolidarea unirii cu Roma episcopii uniţi au folosit mult ordinele şi congregaţiile călugăreşti. Au fost înfiinţate ordine greco‑catolice, dintre care un rol însemnat de‑a lungul istoriei acestei biserici l‑a avut Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, ordin călugăresc care se conduce după normele prescrise de acest Părinte al Bisericii.
Ca urmare a unirii, numeroşi tineri greco‑catolici au avut posibilitatea să studieze la Roma şi la alte universităţi catolice occidentale. Întorşi acasă, aceştia au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea culturii româneşti, la formarea conştiinţei naţionale a românilor şi la lupta acestora pentru păstrarea fiinţei naţionale.
Printre personalităţile de seamă ale acestei Biserici menţionăm pe episcopul Ioan Inochentie Micu‑Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuel Micu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian.
O consecinţă pozitivă a unirii a fost şi dezvoltarea învăţământului, atât a celui teologic, cât şi a celui general. Încă din 1734 s‑a înfiinţat la Blaj un seminar teologic greco‑catolic, care este transformat, în 1853, în institut teologic. Şcoli greco‑catolice de valoare au fost create la Oradea, Gherla, Cluj şi Lugoj.
De‑a lungul timpului, în momentele importante ale istoriei românilor din Transilvania (Revoluţia de 1848, lupta memorandiştilor, conducătorii celor două biserici româneşti au conlucrat fructuos pentru promovarea intereselor românilor şi pentru apărarea fiinţei naţionale româneşti. La 1 Decembrie 1918, actul unirii Transilvaniei cu patria mamă a fost citit de episcopul greco‑catolic Iuliu Hossu, viitor cardinal, asistat de episcopul ortodox de Caransebeş, Miron Cristea, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care s‑au îmbrăţişat în faţa mulţimii adunate la Alba Iulia şi au declarat înţelegere frăţească.
După unirea Transilvaniei cu România, Biserica Română Unită cu Roma a devenit unul din cultele însemnate din ţară. De altfel, conform recensământului din anul 1930, credincioşii greco‑catolici reprezentau 7,9 % din populaţia ţării . Din aceste motive, având în vedere şi rolul jucat în istorie de această biserică, Constituţia României din anul 1923 stipula că „Biserica Ortodoxă Română este biserica dominantă, iar cea greco‑catolică are întâietate faţă de celelalte culte”, ambele fiind declarate biserici naţionale. Statutul juridic al Bisericii greco‑catolice şi relaţiile sale cu statul român au fost mai bine precizate prin Concordatul dintre Vatican şi România (1927‑1929). Documentul prevedea existenţa în România a trei rituri catolice: grec, latin şi armean. Pentru ritul grec se stipula următoarea structură organizatorică: o mitropolie la Blaj, cu patru dieceze sufragane: Oradea, Lugoj, Cluj ‑ Gherla şi Maramureş.
În activitatea sa, Biserica greco‑catolică a fost sprijinită de asociaţii ale laicatului. În 1928 a luat fiinţă Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU). Studenţii greco‑catolici au întemeiat Asociaţia Studenţilor Transilvăneni Români Uniţi (ASTRU), iar femeile Asociaţia Femeilor Române Unite (AFRU).
După instaurarea dictaturii comuniste, în anul 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. În acel moment ea avea, după propriile aprecieri, circa 1,8 milioane de credincioşi, aproximativ 2.500 de biserici cu 1.700 preoţi, o academie teologică, trei seminarii teologice, mănăstiri şi şcoli confesionale.
Conform Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar bisericile şi casele parohiale au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române.
Autorităţile comuniste au arestat şi condamnat pe toţi episcopii şi pe acei preoţi care s-au opus desfiinţării Bisericii Române Unite cu Roma. În ciuda acestui fapt, Biserica Greco‑Catolică şi‑a continuat activitatea datorită episcopilor hirotoniţi clandestin (în locul celor arestaţi) şi preoţilor rămaşi în rezistenţă. Această activitate consta în liturghii oficiate în locuinţe particulare, în înmormântări după ritul greco‑catolic, în hirotoniri de noi preoţi, botezuri, cateheză, pastoraţie.
După Revoluţia din decembrie 1989, una din primele măsuri adoptate de Consiliul Frontului Salvării Naţionale a fost Decretul‑Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care se abroga Decretul nr. 358/1948 şi se recunoştea oficial Biserica Română Unită cu Roma Greco ‑Catolică.
La 14 martie 1990, Sfântul Scaun a numit conducătorii celor cinci dieceze greco‑catolice, în fruntea acestora fiind desemnat Mitropolitul Alexandru Todea, care, în acelaşi an, a fost înălţat la rangul de Cardinal.
Ierarhii au fost recunoscuţi prin decret prezidenţial de către Statul român.
În anul 2005 Vaticanul a ridicat la rang de Arhiepiscopie Majoră, Biserica Greco-Catolică din România.
În vederea reglementării situaţiei fostului patrimoniu al Bisericii Române Unite cu Roma, s‑a adoptat Decretul-Lege nr.126 din 24 aprilie 1990, în care se stipulează că „bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma”. În acest act normativ se prevede că acolo unde numărul lăcaşurilor de cult este insuficient, raportat la numărul de credincioşi, Statul va sprijini construirea de noi lăcaşuri de cult prin punerea la dispoziţie a terenurilor aferente şi a unor fonduri băneşti. Referitor la bunurile preluate de Biserica Ortodoxă Română, art. 3 al Decretului‑Lege nr.126/1990 prevede: „Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult, a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolică şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri”.
Pe baza art. 2 al acestui Decret‑Lege, în urma activităţii Comisiei mixte, formată din reprezentanţi ai Guvernului şi ai Bisericii Române Unite cu Roma, 80 de clădiri şi terenuri intravilane au fost trecute din proprietatea Statului în cea a Bisericii, prin Hotărârea Guvernului nr. 466/1992.
În cadrul celor cinci dieceze, recensământul populaţiei efectuat în anul 2002 a evidenţiat existenţa a 191.556 credincioşi greco‑catolici, din care 61,8 % locuiesc în mediul urban iar 38,2 % în mediul rural. Marea majoritate a credincioşilor sunt români, dar există şi 19.654 credincioşi de limbă maghiară şi 1.721 de limbă ucraineană, pentru cei din urmă existând un Vicariat rutean care este inclus în Episcopia Română Unită de Maramureş.
Biserica cuprinde 5 dieceze, 3 vicariate, 75 de protopopiate (din care multe nu au personal încadrat), 763 de parohii şi 761 preoţi. Dificultatea principală cu care se confruntă biserica după reintrarea ei în legalitate este lipsa lăcaşurilor de cult. În prezent funcţionează peste 470 de lăcaşuri de cult, cele mai multe ‑ 190 ‑ restituite de Biserica Ortodoxă Română, altele construcţii noi sau închiriate de la alte culte. În construcţie sunt cca. 280 de biserici. Parohiile care nu dispun de lăcaş de cult oficiază serviciile divine în spaţii improvizate (şcoli, cămine culturale ş.a.).
Pregătirea preoţilor se face în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Cluj-Napoca, structurată în trei departamente: Blaj, Cluj, Oradea, precum şi a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Baia Mare. Biserica dispune şi de 8 licee teologice, încadrate în reţeaua învăţământului de stat.
Treptat s‑a refăcut şi viaţa monahală a bisericii. În prezent funcţionează peste 25 de ordine şi congregaţii călugăreşti, dintre care mai importante sunt: Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, Societatea lui Isus, Ordinul Călugărilor Asumpţionişti, Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali, Congregaţia Surorilor Oblate Asumpţioniste, Congregaţia Inimi Neprihănite.
Biserica Română Unită cu Roma editează mai multe publicaţii, dintre care menţionăm revistele: „Viaţa Creştină”, „Unirea”, „Vestitorul”, „Deşteptarea Credinţei”, „Reînvierea. Foaia diecezană a Lugojului” (Lugoj), „Calea Desăvârşirii”, „Flori de Crin” etc.
Reprezentanţii Bisericii Române Unite cu Roma participă la reuniuni teologice internaţionale, au legături strânse cu bisericile greco‑catolice şi romano‑catolice din străinătate.
Cu aprobarea Bisericii, activează mai multe asociaţii religioase, dintre care amintim Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, cu sediul la Cluj‑Napoca (AGRU), asociaţie care are filiale în oraşe din Transilvania şi Banat, precum şi în Bucureşti, Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU), Cercetaşii Creştini Români, Asociaţia culturală Ion Căianu, Reuniunea Mariană.

BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
- partea a II-a

Diecezele greco‑catolice sunt angajate în ajutorarea săracilor, a persoanelor cu handicap, a bolnavilor, în alte domenii ale asistenţei sociale, activitate pe care o realizează în mod concret prin asociaţiile de tip “Caritas” şi prin unele ordine călugăreşti.
Cele mai importante date pentru eparhiile greco-catolice sunt:
Arhiepiscopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Blaj. Are jurisdicţie în judeţele Alba (parţial), Braşov , Cluj (parţial), Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi în judeţele din vechiul regat. Are în compunere un vicariat (la Bucureşti), 22 de protopopiate, 187 de parohii şi 222 de preoţi
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco‑Catolică Oradea, cu sediul la Oradea. Are jurisdicţie în judeţele Arad (parţial), Bihor, Satu Mare (parţial) şi Sălaj (parţial). Cuprinde 10 protopopiate, 140 de parohii , 150 de preoţi, 44 lăcaşe de cult, 8 mănăstiri, 28 de călugări, 4 unităţi de asistenţă socială. Episcopia are la Oradea un departament de teologie al Facultăţii de Teologie greco-Catolică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi un liceu teologic.
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cluj‑Gherla,cu sediul la Cluj-Napoca. Are jurisdicţie în judeţele Alba (parţial), Bistriţa‑Năsăud, Cluj (parţial), Maramureş (parţial) şi Sălaj (parţial). Are în structură un vicariat la Gherla, 19 protopopiate, 168 de parohii şi 150 preoţi.
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Lugoj, cu sediul la Lugoj. Are jurisdicţie în judeţele Alba (parţial), Arad (parţial), Caraş‑Severin, Hunedoara şi Timiş. Are în structură 10 protopopiate, 116 parohii, 107 preoţi, 15 călugări şi călugăriţe, 2 unităţi de asistenţă socială..
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Maramureş,,cu sediul la Baia Mare. Are jurisdicţie în judeţele Maramureş, Satu Mare (parţial), Sălaj (parţial) şi Suceava Cuprinde un vicariat la Suceava (pentru ucraineni), 14 protopopiate, 152 de parohii şi 132 de preoţi.

In 1717, o data cu navalirea tatarilor, locuitorii Nasaudului au avut mult de suferit. Le-au fost arse biserica si 56 de case si au fost jefuiti.
Spre a stavili invazia turceasca, precum si din alte ratiuni, guvernantii austro-ungari au creat la hotarele din sudul monarhiei, de la Marea Adriatica pana la Portile de Fier, un important sistem de granita militara. Imparateasa Maria Teresa a decis sa continue acest baraj pe culmile Carpatilor Meridionali si Rasariteni. Intre 1762 si 1783 s-au militarizat treptat Valea Rodnei, Valea Sieului, Valea Bargaului si a Somesului. Astfel s-a format Districtul Graniceresc Nasaudean purtand numele de Al doilea Regiment Valah de Infanterie Granicereasca nr.17. Emblema sigilului, la infiintarea regimentului, infatisa imaginea vulturului imperial austriac si inscriptia Virtus Romana Rediviva. In nenumarate randuri, Districtul Nasaudean a fost vizitat de catre persoane importante: imparati si membri ai guvernului provincial, episcopi, generali si alti demnitari civili si militari. Dintre toate, de neuitat au ramas vizitele Imparatului Iosif II care a inspectat teritoriul regimentului graniceresc de trei ori (1773, 1784 si 1786). Se zice ca Imparatul, incredintandu-se ca romanii din Nasaud sunt latini, ar fi exclamat Salve parva nepos romuli (adica "Salvat esti tu, micule nepot al lui Romulus", cuvinte care au numit apoi cateva sate din jurul Nasaudului: Parva, Nepos, Salva, Romuli).
Trupele regimentului graniceresc de infanterie au luat parte, in cele aproape noua decenii de existenta, la 20 de campanii militare in care au desfasurat 133 de batalii unde si-au pierdut viata peste 3000 de ostasi. Dintre episoadele cele mai caracteristice care ilustreaza istoria militara a regimentului II romanesc de granita sunt: lupta de la Troppau din 1799 cu prusienii, luptele cu turcii din 1788, cu armatele franceze in mai multe campanii purtate in anii 1792-1814. Memorabila a ramas in istoria regimentului, cat si in istoria militara a Frantei, lupta din 15-17 noiembrie 1796 de la Areda Venetiei unde catanele negre (denumire primita datorita uniformelor specifice) din batalionul al II-lea l-au impresionat pe tanarului general Napoleon Bonaparte prin curaj (mai tarziu, exilat pe insula Sfanta Elena, Napoleon i-a evocat in memoriile sale - episodul bataliei de la Arcole).
Dupa aproape un secol de existenta, Regimentul Nasaudean a fost desfiintat in 1851, Imparatul Franz Iosif decorandu-i steagul cu Medalia de Aur.

sursa: http://www.travelworld.ro/romania/bistrita-nasaud/nasaud.php

Cea mai mare izbanda a granicerilor nasaudeni s-a concretizat in scolile lor. Aspiratia spre invatamant si cultura a acestora a dus la infiintarea a numeroase scoli: in 1766 au aparut scolile populare de la Nasaud, Maieru si Monor; intre 1770 si 1777 s-a infiintat scoala latina germana sub numele de Scoala Normala; in 1784 s-au deschis cursurile Institutului Militar (aici invatau, de la varsta de 10 ani, fii de graniceri, care, la 18 ani, erau numiti subofiteri sau functionari in regiment); in 1826 cursurile Scolii de fete (al carui scop a fost instruirea si educarea fetelor de ofiteri si functionari ai regimentului graniceresc); din 1 noiembrie 1837 s-a deschis un curs pregatitor de 6 luni pe langa Scoala Normala, cu scopul de a-i pregati pe candidatii de invatatori. Ea a functionat aici pana in 1868 cand a fost mutata la Gherla.

În anul 1863 la data de 4 octombrie se înfiinţa Gimnaziul din Năsăud, cu predare în limba română, al patrulea din Transilvania, după cele de la Blaj (1754), Beiuş (1828) şi Braşov (1850). În cei peste 144 de ani de existenţă al gimnaziului (în timp şi-a schimbat denumirea, funcţionând astăzi cu titulatura de Colegiul Naţional „George Coşbuc”.

În anul 1870 a luat fiinţă, în cadrul gimnaziului societatea Virtus Romana Rediviva şi curând după aceea, a apărut revista Muza Someşană, unde şi-a publicat primele poezii George Coşbuc.

Clădirea a fost edificată, între anii 1882-1888, de către arhitectul Paul Răzvan din Arad, după planurile arhitectului clujean Friedrich Maetz.

La 2 ianuarie 1919 Gimnaziul devine Liceul Român Grăniceresc din Năsăud; în anul 1921, Liceul primeşte numele de Liceul Grăniceresc „George Coşbuc”, iar din anul 1998 poartă denumirea de Liceul „George Coşbuc”, iar în prezent poartă numele Colegiul Naţional „George Coşbuc”.

În faţa edificiului se află bustul poetului George Coşbuc, dezvelit în anul 1956, opera sculptorului Cornel Medrea.

sursa: http://www.nasaud.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=350&Itemid=339

Am să încerc să-i transmit prin Mess, dorinta exprimată mai sus.
Am convingerea că o să răspundă provocării.

Alt băiat fain, Nadino, văd că nu mai trece pe la noi!
Oare l-o fi deranjat ceva anume?

Nadino, stiu că exact în momentul ăsta citesti pe forumul Catolic, te rog să intri si să ne mai spui câte ceva. Cuvintele tale au multă greutate în ochii mei.

Ai plecat, probabil înainte de a citi acest mesaj.
Sper să ne reîntâlnim curând, prietene.

Ai dorit cel mai mult si mai mult ca femeile să nu fie jignite pe acest forum - asa si este, deci vino si bucură-te cu noi.

Episcop Ioan Ploscaru -SCURTA ISTORIE A BISERICII ROMANE
Ioan Ploscaru - Biografie Wikipedia
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Ploscaru

Mă Dolioane, tu chiar mă zăpăceşti. Ce au peşterile cu Biserica Unită ? De ce nu deschizi un subiect de speologie la Divertisment ?

Scuze, abbilbal, m-a luat valul; vroiam de fapt sa-i raspund lui Emil! Se mai intampla!

Păi, eu am fost de vină, pornind discutia asta, asa că badea Administrator să mă scuze de off topic prelungit.