Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 20 Dec 2009, 17:24
dolion a scris:
Echinacea
Familia mea si eu am luat trei ani la rând această Echinacee (din Octombrie până în Februarie) si în timpul acesta nu ne-a atins pe niciunul nici cea mai neînsemnată răceală posibilă, nimic... Eu cred că este unul din cei mai buni stimulenti ai sistemului imun.
Dolion frate, am intrat în Popasul tău si... Wow! Ce mult am avut de citit! Tu chiar că ne iubesti: o arăti în toate si prin scrierile ce le postezi pentru noi. Să fii iubit fratele meu!
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 19:57
Felicitări pentru Isus Rugati-i pe copii să creeze propriile felicitări, punându-le la dispoziţie tot ce este necesar pentru aceasta, hârtie, creioane colorate, lipici, steluţe, fundiţe şi alte ornamente. Aceste felicitări care vor conţine şi un mesaj se vor adresa lui Isus, de ziua Lui. Puteţi ataşa chiar un cadou. Daţi frâu liber imaginaţiei şi fiţi cât de creativi cu putinţă. Doar e o felicitare pentru cea mai importantă zi de naştere din lume - ziua când S-a născut Mântuitorul!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 20:00
Schimb de daruri La această întâlnire fiecare va veni cu un dar. Spuneti-le copiilor că poate fi un cadou adevărat sau o… simulare de cadou. Începeţi seara prin decorarea pomului de Crăciun. După ce acesta este gata, oferă fiecărui participant suficientă hârtie şi şnur ca să împacheteze, în secret, cadoul ales. Puneţi toate cadourile sub brad şi amestecaţi-le astfel încât să nu cunoaşteţi de la cine este. Fiecare îşi va alege o cutie şi o va deschide. Unii vor fi în al nouălea cer de încântare, alţii vor rămâne dezamăgiţi. Dar, asta e, n-ai ce-i face! Încheiaţi seara răspunzând la următoarele întrebări: Cum v-aţi decis să oferiţi respectivul dar? Cum vă simţiţi atunci când oferiţi un cadou preţios? Cum vă simţiţi atunci când oferiţi un cadou inutil? Ce simţiţi vis a vis de darul pe care l-aţi primit? Cum v-aţi simţit atunci când voi aţi oferit un cadou frumos şi aţi primit în schimb ceva total aiurea? Cum v-aţi simţit atunci când voi aţi oferit un cadou fără valoare şi aţi primit în schimb ceva deosebit? Ce înseamnă Crăciunul pentru voi? Care credeţi că este adevărata semnificaţie a Crăciunului? Dumnezeu ne-a făcut cel mai frumos dar - pe Fiul Său. Ce i-am dat noi în schimb?
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 20:18
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 20:20
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 20:21
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 21 Dec 2009, 20:23
S-a nascut la Sighetu-Marmatiei, Maramures la 21.09.1955. Parintii sai au fost cadre didactice: Alexandru Bertzi – profesor de matematica-fizica – si Florica Bertzi – educatoare. Tatal lui Ducu s-a nascut in Bucuresti si in perioada razboiului s-a reintors cu parintii in Maramures unde erau toate rudele din partea tatalui. A decedat in 1980, la virsta de 50 de ani. Mama lui Ducu s-a nascut in satul Poiana, comuna Nicoresti-Galati si a fost mutata fortat cu scoala (deportata) la Sighet, pe motiv ca bunicul lui Ducu ar fi fost chiabur (era notar). Parintii lui Ducu s-au cunoscut la Sighet.
Ducu a fost primul copil si, la trei ani de la venirea lui pe lume, s-a nascut sora lui, Florica Maria Coman, actualmente medic la Sighet. Mama lui Ducu traieste la Sighet.
La 21 ianuarie 1989 se casatoreste cu Theodora. Au doi copii: Maura si Rares.
Theodora este medic,si om politic implicat in probleme sociale.
Maura a absolvit Facultatea de Stiinte Politice si, in 2008, s-a casatorit cu Dan Craciunescu. Rares este student la Universitatea Nicolae Titulescu, Facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene, dar si la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative – SNSPA, (Comunicare).
ACTIVITATE – de la gradinita si pana azi
Gradinita, scoala generala, liceul – „Dragos Voda” si scoala de muzica le-a facut in orasul natal. Dupa liceu a fost luat in armata un an si patru luni, la Someseni (Cluj). Din 1976 intra la Facultatea de Mecanica Fina Bucuresti-subingineri. In 1979 la repartitie alege Masini Unelte Bucuresti .
Dupa 1990 paraseste fabrica si se angajeaza la Curierul national ca director de PR.
Din 1992 isi face propria firma de PR si Publicitate impreuna cu Constantin Dragomir. Din 1995 decide sa se ocupe numai de muzica si de realizarea de emisiuni radiofonice. In palmaresul sau figureaza emisiunile de muzica folk: „Pe cine si cite carari”, „Spiritul Libertatii” (Radio Bucuresti). Din 1997 pina in prezent, alaturi de Mihai Cosmin Popescu, realizeaza la Radio Romania Actualitati emisiunea „Omul cu chitara”, una dintre cele mai audiate emisiuni. Iar din 2005, la Radio Bucuresti, realizeaza „Clubul de joi seara”, impreuna cu Maria Gheorghiu.
Inceputurile muzicale se regasesc in concertele obligatorii care trebuiau sustinute la Scoala de muzica-vioara. In 1969, la doar 14 ani, isi infiinteaza prima trupa de rock – Express 69. Numele de „Express” vine de la emisiunea realizata pe atunci de Cornel Chiriac. In liceu schimba componenta trupei si noua formula se va numi „Mi bemol rock”. Numele trupei e decis de componenta ei. Trupa cinta la toate serile liceului, timp de trei ani. Din `73 Ducu se apuca de folk si cistiga si primul premiu la un festival de muzica si poezie – o valiza.
Debutul pe o scena de prestigiu a avut loc in mai 1976 in cadrul unui spectacol al Cenaclului Flacara. Piesa cintata a fost „Tara de pripas”.
Din toamna lui 1976, cinta la Casa de Cultura a Studentilor. In paralel cinta in caminele studentesti alaturi de alti colegi intr-un mini cenaclu („Miraj”) extrem de apreciat in mediul studentesc. Ii cunoaste pe cei din grupul SONG si, din 1977, este prezent in cel mai in voga grup al momentului condus de Ioan Luchian Mihalea.Va cinta in SONG pina in 1981. Numeroasele repetitii, concerte aparitii TV alaturi de grup il vor ajuta enorm in exprimarea si prezenta artistica ulterioara.
Consacrarea in echipa Cenaclui Flacara vine la 20 octombrie 1979, pe scena Teatrului Ion Creanga. Piesa pe care a cintat-o in seara aceea a fost „Cind s-o-mpartit norocu”. La nici o luna de cind a interpretat-o, piesa care i-a adus noroc lui Ducu a fost inregistrata la radio, raminand si azi una dintre piesele de referinta ale lui Ducu.
Din 1985, dupa desfiintarea Cenaclului, Ducu inregistreaza piese noi care vor deveni slagare: „Si de-ar fi”, „Trece dorul”, „Floare de colt”, „Focul vinat”.
In peste 30 de ani de activitate a sustinut peste 4000 de spectacole si intimplari artistice – numai cu Cenaclu a sustinut peste 1300 de spectacole. Dupa ce a cintat in aproape fiecare colt al Romaniei, din `98 incep turneele si in strainatate: Franta (Montpellier, Sete, Paris, Marsilia), Belgia (Bruxelles), Germania (Koln, Dusseldorf, Hanovra, Saltzgiter, Frankfurt, Aachen, Gumersbach) Austria (Graz, Viena), Ungaria (Szeghed, Gyula), Italia (Roma, Milano, Torino, Viterbo), Spania (Madrid, Alcala de Henares, Barcelona), Marea Britanie (Londra), Tunisia (Tunis, Bizerte), Maroc (Rabat), Israel (Ierusalim, Tel Aviv, Haifa), SUA (New York, Washington, Boston, Chicago, Los Angeles, San Francisco, Las Vegas, Miami, Portland, Seatle, Detroit, Dallas) .Canada (Toronto, Montreal, Otawa, Windsor.Kitchener, Calgary, Edmonton, Vancouver), Irlanda (Dublin), Moldova (Balti, Chisinau, Floresti), Ucraina (Cernauti), Grecia (Salonic), Cipru (Nicosia).
Prima jumatate de album este inregistrat la Electrecord in 1987 pe disc de vinil. Dupa 1990 apare de diferite casete audio-compilatii de Craciun. Primul album de autor in format caseta audio si CD este lansat in 1997 – „Dor de duca” (Intercont Music) si, in 1998, Revista Actualitatea Muzicala il desemneaza drept „Cel mai popular si bine vindut album”.
In 2000 lanseaza doua materiale discografice: „Sufletul meu” (Intercont Music) si albumul de colinde si cintece de iarna „Poveste de iarna” (Intercont Music) .
„Cintece din Maramures” (Cat Music) este lansat in 2004. Urmeaza „Seara de Craciun” (Intercont Music) – in 2005 si „Best of `06” (Intercont Music) – in 2006.
Din noiembrie 2003 realizeaza proiectul „Ducu Bertzi si invitatii sai”. In cadrul acestuia, alaturi de Florian Pittis, Marius Batu, Mihai Nenita realizeaza o serie de spectacole la Teatrul Nottara, ulterior urmind peste 50 de spectacole in tara si in strainatate. Proiectul are si o latura maramureseana in care i se alatura Vlady Cnejevici si trupa de dans „The Sky”. In aprilie 2006 proiectul este prezentat la TNB-Sala Atelier intr-un spectacol jucat cu casa inchisa. O parte din concert se regaseste pe CD-ul lansat de Roton, ”Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert” in aprilie 2009. Concertul integral va aparea in toamna lui 2009, in format DVD.
DISTINCTII
Este cetatean de onoare al municipiului Sighetu Marmatiei.
In decembrie 2007 a primit din partea PF Patriarh Daniel cea mai inalta distinctie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – „Crucea Moldava”.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Joi 24 Dec 2009, 07:15
Bună dimineata Dolion!
Îti doresc un Crăciun Fericit în mijlocul celor dragi tie, prietene!
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Joi 24 Dec 2009, 07:24
Multumesc din inima, Emile, iti doresc si eu multa sanatate, sarbatori fericite si La multi ani!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 12:21
Incredibil! Papa Benedict al XVI-lea a fost doborât la podea după ce o femeie a încercat să-l lovească în timpul slujbei de Crăciun de la Vatican.
Papa se îndrepta spre altar, când femeia a sărit bariera de protecţie şi a încercat să îl lovească. Agenţii de pază au intervenit penru a-l ajuta pe Suveranul Pontif, iar în busculada creată, acesta a fost trântit la pământ.
Femeia l-a lovit totuşi pe cardinalul Roger Etchegaray, moment în care a fost imobilizată. Autorităţile de la Vatican susţin că agresoarea are probleme psihice. Când lucrurile au revenit la normal, Papa s-a ridicat şi a continuat slujba din catedrala San Pietro.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 15:14
Santa Baby, un cantec de Craciun American specific anilor ‘50-’60, original cantat de Eartha Kit iar apoi preluat de o serie de artisti (Kylie Minogue, Rev Run, RuPaul, Madonna, Sugababes).
Alti artisti care au facut cover-uri de pe acest cantec: Maria Muldaur, Everclear, RuPaul, Kate Ceberano, Taylor Horn, Shakira, Madonna, Jhene, Macy Gray, Natalie Merchant, Faith Evans, Boney James, Kylie Minogue, The Pussycat Dolls, Lina, LeAnn Rimes, Kellie Pickler, Mae West si Taylor Swift.
Se gasesc pe YouTube toate cover-urile artistilor enumerati mai sus, totusi, eu aleg versiunea Marilyn Monroe: Santa Baby, Enjoy!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 15:16
Georg Cantor, unul dintre matematicienii revolutionari ai lumii, geniu nebun, internat in ospicii care intr-un final s-a sinucis.
Marea dilema a acestui matematician a fost infinitul, sa efectueze operatii matematice cu infinitul, cu multiplele tipuri de infinituri, plecand de la 1+1, intrebarea lui, de ce nu putem aduna ∞ + ∞?
Documentarul BBC postat mai jos trateaza trei matematicieni mancati de tot felul de probleme matematice aproape imposibile. Cazuti in capcana acestor dileme si-au trait vietile incercand sa gasesca raspunsul matematic al problemelor lor.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 15:20
Tsar Bomba, o bomba ca nici o alta bomba, o bomba Ruseasca, Sovietica, cea mai mare bomba fabricata de omenire din istoria cunoscuta. Tsar Bomba (Bomba Tarului) a fost construita la inceputul anilor 60 si detonata pe 30 Oct. 1961. Capacitatea cele mai mari bombe nucleare (Tsar Bomba) este de 50 Megatone, initial au vrut sa o faca de 100 dar, probabil s-au gandit ca or sa distruga planeta, ma rog, au mai vrut ei (Rusii) sa faca asta cand au vrut sa detoneze o bomba nucleara pe luna pentru a distruge o portiune din luna si a vedea lumea ce Mari sunt ei…
Tsar Bomba a fost o bomba cu hidrogen in trei faze cu o putere de 50 megatone. 50 megatone este echivalentul a de 10 ori puterea tuturor explozibililor folositi in cel de-al doilea razboi mondial, combinati cu cele doua bombe nucleare aruncate de americani la Hiroshima si Nagasaky, aproape de sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial.
Se poate vedea pe wikipedia harta cu locul detonarii, martorii spun ca pana si Suedezii au avut geamuri la case sparte de la undele electromagnetice ale bombei. Undele au facut de trei ori inconjurul planetei pana sa dispara. Asta luand in considerare faptul ca bomba a fost detonata la 4.2km de suprafata pamantului, nu la sol.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 15:27
Daca vroiam sa gasesc un clip mai bun nu puteam gasi altul; cateva “adunaturi” din timpul celor opt ani de manuire a celei mai puternice republici din lume.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 25 Dec 2009, 16:18
dolion a scris:
Georg Cantor ... intrebarea lui, de ce nu putem aduna ∞ + ∞?
De aceea s-a si "rătăcit"! Prea mare pentru el...
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 08:08
Paradoxul din preajma Craciunului de Darius Cornean Se apropie Crăciunul şi ne gândim cu groază la aglomeraţia de pe străzi şi magazine. Mai multe claxoane, înjurături, tamponări şi indivizi nervoşi. Prin magazine oameni care se calcă în picioare pentru cozonacul promoţional, cozi interminabile la alimente şi brazi plimbaţi pe stradă de colo colo de parcă pădurea de conifere umblă de nebună pe străzi. La dulciuri şi jucări o mulţime pitică porunceşte celor cu picioroange, într-un răcnet piuitor, ce să cumpere şi cât. Totul transcede dintr-o extenuantă rutină într-o forfotă plină de entuziasm.
Se spune că sărbătorile în general aduc oamenii mai aproape unii de alţii, mai ales cele din perioda iernii. Aglomeraţia creşte intens iar oamenii reuşesc să ajungă atât de aproape unii de alţii încât iţi pot spune dacă te-ai spălat în urechi în ultima săptămână sau dacă ţi-a rămas vreun muc la ieşire după ce ţi-ai suflat nasul. Stai liniştit, din prea multă politeţe însă nu o vor face. Poţi simţi aburul cald, din respiraţia vecinului, împrospătat de Winterfresh sau poate duhoarea unui stomac la un pas de cancer. Poţi în sfârşit să impresionezi în îmbulzeală prin odorul parfumului, cumpărat cu jumate de salariu, şi poate să capeţi nişte priviri feminine de prin preajmă ca cele ale zeiţe orientale.
Ceea ce se intâmplă însă pare paradoxal dar cât se poate de normal pentru veacul pe care îl consumăm. Cu cât ajung mai aproape unii de alţii, oamenii se resping mai tare, se indispun, devin agitaţi, nervoşi şi chiar urăsc mai cu intensitate. Apropierea te face mai transparent şi mai vulnerabil. Cel de lângă tine îţi poate mirosi mai bine slăbiciunile, oricât ai încerca să te ocroteşti. Şi automat te protejezi dar nu defensiv ci foarte ofensiv, cu toate armele din dotare: prin aroganţă, batjocură, desconsiderare, mitocănie, urlete şi nerv. Poate de aceea nu ne place aglomeraţia. Toţi avem agorafobie. Cu cât avem mai mult spaţiu, distanţă faţa de cei de lângă noi, cu atât ne simţim mai în siguranţă şi mai confortabili.
Vine Crăciunul şi chiar dacă unora nu ne place aglomeraţia va trebui să o acceptăm ca parteneră în pregătirile noastre pentru Sfânta Sărbătoare. Chiar şi în casele noastre avem parte de ea: copiii sunt mai tot timpul acasă, ne vin neamurile din „Canaanul european” unde curge euro şi sudoare iar prietenii ne vizitează mai des ca niciodată, pentru împrumuturi bineînţeles. Am sperat că ne vom reface cu ocazia concediului de Crăciun, dar se pare că nu e aşa. Ne dorim să fim singuri, să ne regăsim, să ne tragem suflul, sa ne facem calcule pentru că ne aşteaptă un nou an. Pare imposibil. E prea multă gălăgie în jur şi prea multă populaţie pe metru pătrat.
În vremea copilăriei mele nu era aşa, deşi nu au trecut decât 20 de ani de atunci. Încă îmi aduc aminte de momentele când mergeam să împrumut o cană de ulei din bloc sau luam pe datorie un kg. de făină de la butic, sau când mama împărţea laptele şi tava cu vecina de la doi. Nu era nimic jenant sau josnic în asta, era o normalitate pentru că mentalitatatea şi atitudinea pentru comunitate era alta. Şi atunci era aglomeraţie în preajma Crăciunului. Poate nu ca şi acum, pentru că nu eram atât de bombardaţi cu oferte. Atunci însă, aglomeraţia de Crăciun avea farmecul ei: cunoşteam oameni noi, ne făceam prieteni mai mulţi, adânceam relaţiile, deveneam mai buni, mai darnici şi nu ne plăcea deloc să fim singuri. Ne plăceau vizitele şi ne plăcea să ieşim la cumpărături.
Astăzi totul e diferit. Lumea e mai dură, mai rapidă, mai inteligentă şi bineînţeles mai ocupată. Parafrazându-l pe enigmaticul poet Eminescu aş spune: „Iar eu în lumea mea vreau să rămân, nemuritor şi rece”. Asta căutăm pentru că asta vrem. Ne-am însingurat şi închis în coliviile noastre. Acelaşi Crăciun, aceeaşi oameni dar nu aceeaşi atomosferă sau spirit. Mi-e dor de Crăciunul copilăriei mele.
Stire preluata de pe dariuschristian.blogspot.com
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 08:20
Savu Nicu a scris: cine are urechi sa auda! Originea pomului de crăciun Cu ani în urmă am devenit foarte atent la un studiu de istorie a bisericii a preotului Albert Lüscher. În acesta el a scos la iveală fundalurile sărbătorii noastre tradiţionale de crăciun. A trebuit să recunosc că am slujit peste două decenii unei tradiţii pe care n-am înţeles-o deloc. Ca şi creştini, noi avem dreptul la adevăr. Trebuie să ştim ce facem. Ştii tu în ce legătură se află pomul de crăciun cu Domnul nostru Isus Hristos? Ştii tu ce au a face ramurile, cadourile, podoaba şi luminile cu Mântuitorul nostru? Ca să nu fie nevoie să citeşti o carte întreagă cu privire la această temă, eu rezum pe scurt în acest capitol cele mai importante aspecte. În primul rând m-am mirat de realitatea imposibilităţii ca ziua de 25 decembrie să fie ziua de naştere a Domnului, pentru că în această vreme turmele de oi nu se aflau deloc pe păşuni. Acestea erau aduse în grajduri deja la sfârşitul lui octombrie, fiindcă şi în Palestina există o iarnă aspră. Despre această realitate mărturiseşte şi cuvântul lui Isus din Mat.24.20: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna...” Biblia ne relatează că Isus S-a născut în timpul unui recensământ al populaţiei. Întreaga zonă răsăriteană a pământului se afla astfel pe drum în călătorii anevoioase, în parte lungi (Luc.2. de la v.1). Cezarul August nu ar fi instituit niciodată un asemenea „pelerinaj” în mijlocul iernii. Pentru mame şi prunci ar fi fost mult prea greu. Dar corespunzător Scripturii toţi aceşti oameni erau în călătorie şi turmele împreună cu păstorii lor se aflau noaptea pe păşunile lor. Atunci biserica de ce sărbătoreşte totuşi în decembrie ziua de naştere a lui Hristos? Şi de ce chiar în ziua a douăzeci şi cincea? Fapte dispărute Chrysostomus, un martor curajos şi martir al lui Isus, ne pune o chestiune încă stringentă în noi, atunci când el scrie în anul 380 după Hristos: „Nu au trecut zece ani de când ni s-a declarat public această zi (crăciunul)!” De ce nu au sărbătorit creştinii timp de trei secole crăciunul? Motivul este de găsit în indicaţiile proprii ale lui Isus. El nu a rânduit naşterea Sa, ci Cina ca sărbătoare în amintirea Lui. Aşa că creştinii primelor secole sărbătoreau exclusiv moartea şi învierea lui Isus şi nu vedeau nici un motiv pentru o sărbătorire suplimentară a zilei de naştere. Dar din motive strategice biserica romană a fixat în anul 336 după Hristos ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. Atunci a existat o opoziţie foarte puternică prin biserica locală. Timp de 213 ani biserica din Ierusalim s-a împotrivit acestei serbări a crăciunului, care acum trebuia sărbătorită la 25 decembrie. Asemenea realităţi ale istoriei bisericii ar trebui să ne dea de gândit! Care a fost motivul atâtor împotriviri puternice? Motivul era în mod deosebit ziua de 25 decembrie. Pentru că în această zi, de peste 1900 de ani se sărbătorea deja o sărbătoare renumită între păgâni: sărbătoarea în cinstea împărătesei cerului din Babilon şi a fiului ei zeu! Originea acestei sărbători se afla în prostituata Semiramida şi Nimrod, primul puternic de pe pământ, întemeietorul Babilonului (Gen.10). Chiar această sărbătoare babiloniană a fost în primele secole pentru mulţi păgâni motivul principal ascuns pentru care ei nu se întorceau la Isus Hristos. Căci atunci ei ar fi trebuit să renunţe la această sărbătoare şi alte sărbători păgâne. De aceea Roma a impus din motive strategice ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. În această zi păgânii ar putea ca în locul mamei lui Adonis, zeul soarelui, „marea zeitate mijlocitoare”, să cinstească simplu pe Dumnezeul Isus Hristos şi prin aceasta nu era necesar să renunţe la festivităţile lor. Predicatorii creştini răsăriteni au numit această decizie o nechibzuinţă evidentă. Creştinii mesopotamici i-au numit pe fraţii lor din vest chiar idolatrii şi închinătorii soarelui. De ce idolatrii? Nu era prea dur? Dar cum era sărbătorit acest 25 decembrie de către păgâni? Punctul central al acestei festivităţi îl reprezenta un pom. În Egipt era palmierul numit „Baal-Tamar” şi în Roma era pinul „Baal-Berit”. Înţelesul era acelaşi. Pomul îl reprezenta pe Mesia păgân. Acest pom era împodobit cu sclipici şi lumini şi prin acesta era simbolizat zeul Nimrod înviat din moarte. Nimrod şi femeia lui prostituată Semiramida erau cunoscuţi ca întemeietorii unei religii oculte, care a îndepărtat nenumăraţi oameni de la credinţa patriarhală. Când Nimrod a murit, Avraam era în vârstă de aproximativ 9 ani (1987 înainte de Hristos). Când acest pom stătea în toată strălucirea luminii sale, el era lăudat şi cinstit. Se ţinea un festin de mâncare şi băutură şi se ofereau reciproc cadouri. Totul în cinstea femeii-zeu a cerului şi al ei „fiu-zeu”. Orgiile execrabile de mâncare erau în acest timp la ordinea zilei. Dragii mei, vi se pare cumva cunoscută această desfăşurare?
Atenţionări uitate De aceea Tertulian, renumitul părinte al bisericii, a scris creştinilor în secolul trei: „Duhul Sfânt le reproşează evreilor festivităţile lor.” El spune mai departe: „Sabatele voastre, se spune, lunile noi şi ceremoniile le urăşte sufletul Meu. Dar de către noi creştinii, pe care nu-i interesează deloc sabatele, lunile noi şi zilele cândva plăcute lui Dumnezeu, se sărbătoresc Saturnaliile (25 decembrie), festivităţile Ianus (anul nou), solstiţiile de iarnă şi Matronaliile. Se revarsă cadourile şi sună banii de anul nou. Jocurile şi ospeţiile devin gălăgioase. Credinţa păgână se comportă mai bine cu oamenii ei. Aceasta nu se foloseşte de nici o sărbătoare creştină pentru sine. Păgânii nu ar participa nici la o duminică şi nici la Rusalii, chiar dacă le-ar fi cunoscute, pentru că se tem să fie consideraţi creştini. Dar noi nu ne temem să ne lăsăm descrişi ca păgâni.” („Despre idolatrie”, vol.1, cap.14) Prin urmare, ce are comun pomul de crăciun, ramurile şi luminile cu Domnul nostru Isus Hristos? Privit lucid – nimic. Pomul de crăciun este neschimbat chipul idolului „Baal-Berit” – spre cinstea hulitorului de Dumnezeu Nimrod şi a mamei babilonice a prostituatelor, Semiramida. De altfel de-a lungul secolelor ea a fost reprezentată ca femeia cu un potir de aur în mână, căreia i s-a adus închinare (asem. Apoc.17.1-6) .
„Să recunoaşteţi după roade.” Să recunoaştem şi după roadele următoare dacă tot „pomul” este bun sau putred. În nici un timp al anului: - nu promovează o acţiune mai multă „unitate” între oamenii fărădelegii şi temătorii de Dumnezeu. Deodată sub pom toţi cântă împreună „Domnului” – şi imediat după aceea continuă dispreţul şi „prigoana”. - nu promovează o festivitate mai multă ceartă şi despărţire (scandaluri de familie există înainte de toate de crăciun). În nici un timp al anului: - nu provoacă o festivitate mai multe sinucideri, oamenii au mai multe depresii şi probleme. - nu produce o festivitate atât de mult stres, înjurături şi plângeri. - nu se cheltuiesc mai mulţi bani pentru lucruri inutile. Cu aceştia s-ar putea ameliora desigur mai mult foamea în lume decât din economiile făcute prin dezarmare... - nu are loc o festivitate aşa numită creştină care să se desfăşoare mai necreştineşte: - ospeţe, beţie, curvie, batjocură... (... acum mamă, cântă-ne una, etc.) - nu sunt caseriile lucrărilor de misiune atât de goale – Dumnezeu este jefuit în Numele Lui! - nu se practică ritualuri mai ascunse. Sau am ştiut vreodată pe cine reprezintă acest pom etc? - nu se sărbătoreşte o slujbă divină mai anormală, mai impersonală, mai eretică şi mai mistică. - nu domină în acelaşi timp alături de o făţărnicie evlavioasă o atât de tăcută toleranţă a creştinilor! Nu se îndrăzneşte tulburarea acestei „păci fermecătoare”. Cu toate aceste anomalii evidente, trebuie să constatăm în mod obiectiv: cu nici o tradiţie nu sunt şi creştinii mai mult înrădăcinaţi decât cu tradiţia crăciunului. Cu sărbătorile de Rusalii şi de Paşti (aceasta are aceeaşi origine) pot să nu fie, dar ce ar fi crăciunul fără pomul cu lumini şi tot ce are legătură cu acesta? Ce ar fi crăciunul fără 25 decembrie şi fără cadouri şi rămurele? Dacă acum ai probleme în ce mă priveşte, atunci permite de încheiere să ţi se spună ceva despre idolatrie. Unde începe idolatria? 1. Corespunzător mărturiei Scripturii idolatria începe nu la îngenuncherea înaintea unui chip. Blestemul începe deja la punerea sau producerea unui chip idolatru. Citeşte Deut.27.15 şi 4.23-24 . „Să nu aduci nici (măcar) o urâciune (chip idolatru) în casa ta, ca să nu fii şi tu blestemat ca şi ea; să ai cea mai mare groază de ea şi s-o urăşti: este o blestemăţie” (Deut.7.26). 2. Idolatria înseamnă: „Folosirea unei reprezentări vizibile în locul Dumnezeului celui viu, căreia i se aduce adorare, care în adevăr I s-ar cuveni Domnului.” „O brad frumos, o brad frumos, ce verzi sunt frunzele tale ...” 3. Idolatria este idolatrie chiar şi dacă ea se practică din neştiinţă (Efes.5.5 ; Col.3.5 ). Simpla dragoste pentru bani Biblia o numeşte deja idolatrie. 1Sam.15.23 : dragostea de sine, încăpăţânare şi neascultare sunt de asemenea idolatrie. 4. Cea mai oribilă formă a idolatriei este adorarea obiectelor străine în Numele lui Dumnezeu: „MIE aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani în pustie, casa lui Israel?” (citeşte Amos 5.21-26 ). Fraţi şi surori, inima lui Dumnezeu sângerează de milenii datorită unei astfel de conduite. De câte ori nu Se plânge El în Sfintele Scripturi: „... şi înălţimile n-au dispărut”? Ei au jertfit dumnezeilor străini şi demonilor (1Cor.10.20) , şi aceasta în Numele Domnului! Când am publicat pentru prima oară acest mesaj în 1987, scurt timp după aceea m-a vizitat un învăţător de şcoală biblică cam iritat. El a fost indignat şi atacat de expunerile mele. El mi-a cerut de mai multe ori să-i spun dacă în ochii mei el este un închinător la idoli. Ce s-a întâmplat? Deja cu câteva zile înainte de a apărea articolul meu cu privire la originea pomului de crăciun, acest învăţător îşi declara entuziasmat în faţa studenţilor săi din şcoala biblică cea mai nouă cucerire a sa: era un pom de crăciun sintetic „made in USA”. El le-a povestit lor, şi după aceea şi mie, cum deja cu două săptămâni înaintea crăciunului el a instalat acest pom în camera sa de zi şi apoi dimineaţă de dimineaţă în lumina acestuia şi-a ţinut „timpul de stat înaintea Domnului”. El a venit la mine ca să mă convingă de nevinovăţia sărbătorii de crăciun şi de îngustimea inimii mele. Dar când el mi-a descris în toate culorile ce fel de simţăminte fericite şi chiar mistice l-au inundat în timpul de stat de dimineaţă înaintea Domnului sub pomul cu lumini, eu mi-am întărit inima înaintea lui Dumnezeu în această chestiune. În Numele lui Isus vă avertizez pe voi, copii ai lui Dumnezeu – să nu faceţi asemenea acestor învăţători rătăciţi! Eu mi-am tras mâna de la astfel de practici sufleteşti-demonice şi păşesc astăzi ca martor împotriva unor astfel de oameni. Eu mă curăţesc de tot sângele idolatriei avertizând prin mărturie: Înaintea lui Dumnezeu, între pomul nostru de crăciun şi un „idol Buddha” nu este absolut nici o deosebire. Chip de idol este chip de idol. Îi vom mai tolera mai departe pe dumnezeii străini? Sau ne vom dărâma în sfârşit înălţimile? Dumnezeu să-ţi dea acum înţelepciune şi har! (Iac.1.5) . ************
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 09:03
Dolion fratele meu, am citit mesajul de la topicul Isus Hristos... L-am citit... Ce pot spune în câteva cuvinte acum? Cel mai frumos si mai adevărat mesaj de Crăciun pe care l-am citit în viata mea...
Îl voi mai citi nu doar odată, de nenumărate ori si apoi voi veni cu mesajele mele ca răspuns, nu spun "ca o completare" pentru că nu este nimic de completat.
Multumesc Dolion! Multumesc!
Oh, Doamne! Am venit de la reuniunea cu familia mea si intrând pe forum am văzut mesajul de la topicul ISUS HRISTOS; atunci mi-am dat seama că tot Crăciunul sărbătorit de oameni este altceva decât ceea ce se crede...
Voi reveni cu mai multe comentarii...
Multumesc mult! Mesajul tău de Crăciun este o lectie, cel putin pentru mine. Multumesc!
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
cactus Trecut în nefiintă :(
Numarul mesajelor : 3260 Localizare : Paradis Data de inscriere : 26/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 09:23
lasa Emile, nu te ambala asa de tare; Craciunul - asa cum il percepem noi, are partile lui bune. Daca ar fi sa despicam firum in patru, bradul de craciun este un simbol de sorginte germanica (celtica ?) - mai mult, are semnificatie falica. Dar mai este o problema - nu vezi ca Creatorul unic, a dat voie omenirii sa creada in El - in diferite moduri, de-a lungul istoriei... Cand va vazut ca o credinta in creatorul unic se erodeaza, el a permis aparitia unei alte credinte in acelasi creator unic, care este EL. Mahomedanismul - ala vechi, original nu este decat o reflectare a acestui fapt. De-a lungul veacurilor, crestinismul se erodeaza (suficient daca ne gandim la cruciade si perioada de dinaintea lor - toate luptele intestine din sanul bisericii crestine, marea schisma si altele). Mahomedanismul n-a aparut degeaba - tocmai in zona aia. Acuma si mahomedanismul a luat-o pe aceleasi cai gresite ca si crestinismul evului mediul - intoleranta, violenta. S-a abatut de la perceptele initiale. Nul problemo - va aparea o alta forma a credintei in cratorul unic. Crestinismul a incercat sa se reformeze - modul protestant de a crede, modul neo-protestant... toate cer revenirea la credinta in cele 10 porunci, la dragoste si respectarea omului ca si creatie a Creatorului Unic. Se poate discuta pe tema asta timp de cateva vietzi... Ca itzi pui intrebari existentiale ? E bine; e chiar foarte bine. Crede si nu cerceta e un percept vechi, daunator; o fi fost el bun pentru un popor aflat in ignoranta totala dar acum... De fanatism, lumea-i plina...
_____________________ "Să muriţi bine " (Băsescul )
Dacă cineva ţi-a făcut un rău, nu căuta să te răzbuni. Aşază-te pe malul râului şi în curând îi vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 09:35
Înteleg ce spui, Dan! Te asigur că înteleg bine ce spui dar revin la mesajul scris de Dolion la topicul Isus Hristos: este adevăr absolut în el si îl stiam exact asa cum este scris dar foarte ades uităm aceea... iar Creatorul ne reaminteste ce este important prin oamenii Lui. Poti fi tu, poate fi Dolion sau poate fi oricine... Am atât de mult de spus despre Mesajul acela!
Si nu, nu mă ambalez prea tare, asa cum spui. Nu mă "ambalez" deloc, de fapt! Doar reactionez la adevăruri ce le cunosc bine si uneori - din păcate - uit de ele.
Te salut prieten drag! Merg să citesc la Topicul Acela mai mult. Simt nevoia...
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
cactus Trecut în nefiintă :(
Numarul mesajelor : 3260 Localizare : Paradis Data de inscriere : 26/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 09:46
Emil Condor a scris:
Înteleg ce spui, Dan! :
Parca, totusi, Cactus are o rezonantza mai mistica, misterioasa...
_____________________ "Să muriţi bine " (Băsescul )
Dacă cineva ţi-a făcut un rău, nu căuta să te răzbuni. Aşază-te pe malul râului şi în curând îi vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 26 Dec 2009, 10:35
Multumim pentru trimiterile de mai sus, Dan! De la primul link am citit totul (în trecut) iar de la al doilea am citit (tot în trecut) majoritatea subiectelor desfăsurate acolo. E bine ca omul să le cunoască... Nu vreau să mai spun că am trecut de mult de cunoasterea acelor lucruri din cauză că spusele mele ar putea fi interpretate drept îngâmfare si nu vreau aceea. Sincer!
Multumim mult!
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 27 Dec 2009, 08:12
Dan Puric: „Zidul Berlinului s-a prăbuşit peste noi” interviu 17 decembrie 2009, acordat ziarului Adevarul
Adevărul: Aţi votat ? Dan Puric: Nu. De ce? Cum rămâne cu aceia care au murit pentru asta, acum 20 de ani? Ei n-au murit pentru vot. Ei au murit pentru schimbare. Sunt două lucruri total diferite. Schimbarea implică şi dreptul la vot... Sunt două chestiuni pe principiul uşilor glisante. Dreptul de a vota nu este totuna cu şansa de a schimba. Ţarcul comunist e bine făcut. Numai că românul - acum nu pot eu să-l acuz, să fac pe deşteptul naţional -, săracul, tot speră că mecanismul ar fi autentic. Nu! Mecanismul e în buclă. Ce să alegi, cum să alegi?! Eu am zis că e lupta interspecifică. Ştiţi ce înseamnă „lupta interspecifică"? Atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rămâne aceeaşi specie. Şi se sfâşie între ei. Adică pe Lucreţiu Pătrăşcanu nu l-a împuşcat Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceauşescu nu l-a împuşcat Gheorghe Brătianu. Se distrug între ei. Asta e ceea ce vedeţi voi! Intraţi în mecanismul ăsta crezând că este autentic. Politicienii, săracii, suferă de impotenţă. Nici ei nu-şi mai dau seama că mecanismul nu e legitim.
Atunci care-i soluţia, în opinia dumneavoastră?
România paralelă! O Românie apolitică, o Românie în care, de acum încolo, nu mai este vinovată clasa politică. Ea şi-a făcut simfonia, gata! Noi suntem vinovaţi, noi sutem responsabili. Şi nu căutaţi o soluţie politică!
Deci nu e vorba de o soluţie politică...
Nu. Comunismul nu dispare prin electorat, prin studii asupra totalitarismului, prin conferinţe, ci prin atitudini. Alţi oameni! Eu nu-mi aleg preşedintele, îmi aleg poporul. Nu avem popor, însă asta e foarte clar. Eu merg prin ţară să văd insulele astea care au mai rămas, de conştiinţă, de certitudine. Voi nu observaţi?
Se vede că nu avem un popor din moment ce turismul electoral atinge asemenea proporţii...
Da. E „păstrăvărie". Ei au votat anul ăsta, săracii, sperând la nu-ştiu-ce. Ei tot speră. Şi nu fac altceva decât să-şi prelungească boala. În clipa în care creezi o societate cu o multitudine atitudinală, atunci e un popor. La noi nu se poate vorbi despre o societate civilă.
Dar în anii '90 a existat societate civilă?
Au încercat săracii. Apropo de societatea civilă de acum: păi şi pe mine m-au fugărit vreo nouă luni pe bloguri. M-au făcut legionar, extremist, mason.
De ce enervaţi atâta lume, domnule Puric?
Păi, răspunde-mi tu! Numai pe tine nu te enervez.
Se pare că nici pe Robert Turcescu, dacă este să vorbim de jurnalişti...
Da, pentru că sunteţi într-o zonă de autentic. Păi restul trebuie să întreţină sistemul. Şi atunci, vedeţi că în România temperatura trebuie să fie asemenea celei anunţate la postul naţional de radio - „gheaţă la mal". De ce să iasă cineva care poate mâine are o idee?! Lasă-i, dom`le, să iasă! Cu gafe, cu greşeli... A fost cineva perfect de la început? Nu! Iată de ce din zece tineri fug din ţară nouă. Au făcut nemţii o statistică din care reiese asta.
„Am ieşit din cuşcă şi am nimerit în laţ"
Unde suntem acum, după 20 de ani?
Am fost la Frankfurt şi am stat de vorbă cu o jurnalistă. „Domnul Puric, sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit Zidul Berlinului", a spus ea. Nu, i-am zis, sunt 20 de ani de când sărbătorim că s-a prăbuşit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinţe.
E mai rău decât înainte de 1989?
Da, pentru că e sindromul ăsta, cum zice proverbul românesc: „Să te ferească Dumnezeu de pasărea care a ieşit din cuşcă şi a nimerit în laţ!". Nu mai e graţia pe care o vedeam noi. Am fost pionier, UTC-ist şi m-au făcut şi membru de partid. M-au rugat, nu m-au obligat. Dar era o subversiune. Era o tensiune. Ştiam. Acum nu mai e. Acum nu mai ştii.
De ce nu mai există acea trezvie?
Sunt două lucruri care au operat. Înainte era imaginea de tip schizofrenic, comunistă. Tu, buricul pământului. Nu credea nimeni în imaginea aia. Ziceam: „Bă, dacă pleacă ăsta, cu ăştia..." Aveai fragmentul ăla de sănătate mintală. Acum nu-l mai ai. Din cauza intelectualităţii noastre graţioase de după '89 s-au bombardat toate reperele.
Dacă putem vorbi, până în '89, de o imagine care a creat un comportament schizoid dublu, cealaltă, de după '89, a creat un cancer de tip leucemic. Ce ne-au distrus? Modelele culturale, tradiţiile, familia, biserica, credinţa. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare. Ei trăiesc din CNP, din buletin. Deci n-au poveste. Oamenii aceştia sunt numărul „2456". Ia-i povestea omului şi l-ai distrus, l-ai făcut o cărămidă. Desacralizare, demitizare, băşcălizare, minimalizare, spirit dilematic, ca să nu spun mai mult - şi nu al certitudinii. Eu nu am dileme asupra mamei sau asupra bunicului.
Credeţi că e bine să n-avem dileme?
Dilemele sunt utile într-un spaţiu în care pot să creeze o fertilizare a minţii, dar nu într-un spaţiu în care pot să producă o distrugere, o degenerare. Eminescu spune că Biserica Ortodoxă e maica poporului român. De ce te legi de mama? Sunt lucruri care se dezbat şi lucruri care nu se dezbat. Ortodoxia este pentru poporul român ca şi limba română - nici facultativă, nici obligatorie. Pur şi simplu este!
Cu genul acesta de certitudini v-aţi ostilizat intelectualii publici români care spun că aveţi un discurs situat între Moş Ion Roată şi Corneliu Zelea Codreanu.
Ei parcă ar fi fabrica de etichete APACA. Fac aşa tot timpul - lipesc etichete. Moş Ion Roată este o esenţă pentru România, ca să nu mai spun şi de partea cealaltă...
Dar de ce să nu spuneţi? Vă e frică, după 20 de ani, să vorbiţi despre un episod din istoria naţională?
E mai bine aşa, pentru că ăştia abia aşteptă... Şi aşa au zis că sunt căpitan legionar. Până acum m-au făcut şi mason. Mă bagă „la vânat" şi spun: „Fugiţi după el că e nevăstuică, ba nu!, e iepure!" Ei nu ştiu să mă identifice, dar îi deranjează fluxul de autenticitate care creşte în România. Fiecare român gândeşte ca Moş Ion Roată. Ce e rău să fii Moş Ion Roată?
Dar ce e rău în a vorbi despre Corneliu Zelea Codreanu, ca personaj istoric?
Domnule, pentru unii e rău. Noi nu ne judecăm pe noi, personal. Ni s-a dat să ne autojudecăm conform unor imagini schizofrenice, mincinoase. Adevărul nu se suprapune cu realitatea. Zicea Constantin Noica: „Exactitatea nu e totuna cu adevărul". Realitatea e meschină, realitatea este tangenţială, contingetă. Dar, când iubeşti o femeie sau când îţi iubeşti copilul, sau când îţi iubeşti mama, sau când îţi iubeşti ţara, intri în spaţiul adevărului, care, cum l-ai deschis, a şi dispărut. Nu noi trăim taina, ci taina ne trăieşte pe noi.
„România e groaznic de «scurtă»"
Nici în interbelicul românesc intelectualii publici nu prea se menajau. Să fie acesta un blestem al nostru?
Intelectualii de atunci erau nişte oameni de conştiinţă, erau responsabili, cu un fond extraordinar. Cam toţi proveneau din gena lui Eminescu. Un italian grozav zicea despre Mircea Eliade, Emil Cioran şi Petre Ţuţea: „Luaţi separat sunteţi grozavi, împreună sunteţi o nenorocire!". Ei erau împreună pentru că se certau. Era şi o educaţie a firii. Dacă Eliade stătea la masă cu Sahia, care era de stânga, nu-i dădea cu cafeaua în cap. Discutau. Era un lucru de civilizaţie şi de omenie, de frumuseţe.
Cum zice Gheorghe Racoveanu: „Omenia este frumuseţea cea dintâi a acestui popor". Am avut dispute de idei, dar pe durate groaznic de scurte 1919 - 1947. Aia e România - groaznic de scurtă. Şi mai avem o Românie - de la 1877 până la 1918. În rest, stăm pe sub munţi. Iar astăzi e o perioadă de asfixiere. Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta.
Aţi identificat vreun intelectual public care să adere la ideile şi la setul de valori pe care le promovaţi?
Nu, sunt oameni pe care îi cunosc, dar nu sunt de prim-plan, în sensul public. Stau în subteran, pentru că le e frică. Şi cred că sunt şi amorţiţi, săracii. Şi-au pierdut reflexele. Nu mai e „trendy". N-ai văzut că dacă îţi iubeşti ţara eşti etichetat drept „naţionalist"?! Şi ce dacă eşti naţionalist? Ce, Putin nu-i naţionalist? Am văzut în Rusia cât de mult îl iubeşte poporul pe Putin. Pentru că ăla ţine cu ţara.
Dar am fost acum la Baia Mare, la o conferinţă despre iubire. A fost genial un puşti de 25 de ani. „Domnu' Dan, vreau să vă spun cum mă iubea bunicul pe mine. Când m-a văzut pe la 19-20 de ani că încep să fac afaceri dubioase, s-a uitat odată aşa la mine, cu 2.000 de ani vechime, şi mi-a zis: «Ce bă, te pregăteşti să fii cel mai bogat din cimitir»?" Asta e România profundă, cea a lui Moş Ion Roată.
Mai există România aceasta profundă? O mai găsiţi pe undeva?
Da, peste tot unde mă duc. La Baia Mare, la conferinţă, erau 300 de oameni înăuntru, în sală, şi 300 afară, la plasmă.
Şi atunci de ce oamenii primesc un kilogram de zahăr şi o sticlă de ulei în schimbul votului?
Aia e populaţia!
Dar sunt mulţi...
Ştii ce suntem noi în ecuaţia asta? Trebuie văzute realitatea şi adevărul. Realitatea este că după 50 de ani de comunism şi 20 de ani de ghetou din ăsta neocomunist, am ieşit ologi. Toţi suntem ologiţi. Asta e o realitate, e un lucru cuantificabil. Dacă iei două scrumbii într-o pungă portocalie, îţi dai seama ce hal de instincte pavloviene ai?! E tragic. Adică te uiţi, râzi, dar este tragic. Însă adevărul e că România nu se reduce la realitatea ei mizerabilă. Adevărul e că România profundă luptă tacit.
„Suntem într-o situaţie mai tragică decât cea de după Dictatul de la Viena"
Cum va arăta România peste 5 ani?
Am spus-o de acum un an şi jumăte - asistăm la sfârşitul clasei politice. Lumea va fi mult mai conştientă, mult mai matură, a început să-şi dea seama. E bine că a plecat un lot în străinătate şi a luat contact cu Occidentul. Ştiţi câte insule de românitate sunt în ţara asta? Insule care nu sunt declarate. Oamenii gândesc altfel, ştiu.
Mai toată suita asta de bancuri politice care a apărut acum este un simptom al unei lucidităţi. Deci au reapărut bancurile politice. Nu băşcălia. Ăsta e un simptom. E poate cea mai dură lecţie pe care o are poporul român. Situaţia în care ne aflăm acum e cea mai tragică din istoria poporului român. Ea este cu mult mai tragică decât Dictatul de la Viena.
Se discută foarte mult despre faptul că nu suntem închegaţi, că românii nu au stat suficient de vorbă între ei...
Just! Lucrul ăsta e sesizat de Mircea Vulcănescu în 1922, când spunea: „Ne-am unit politic, dar nu sufleteşte". După 1.000 de ani cât am stat dispărţiţi, au ieşit doi oameni politici care se luptau: Maniu şi Brătianu. Şi au prins clasa politică cu garda jos. Asta în afară de faptul că e ceva congenital - cum a zis Herodot, „păcat ca nu-s uniţi". Pe lângă dezbinarea asta, s-a băgat şi spaima ideologică comunistă. Acum mai suntem setaţi şi economic.
„Să te ferească Dumnezeu de Biserica sforăitoare"
Se mai poate vorbi astăzi despre teologie luptătoare în Biserica Ortodoxă Română?
Aşa cum zicea Nae Ionescu, să te ferească Dumnezeu de Ortodoxia sforăitoare. Am zis că daca vreau să mă culc, mă uit la „Trinitas". Ei teologhisesc acolo într-un cerc închis. Aia e ultima instanţă unde trebuie s-o faci. Există creştini adevăraţi şi există creştinism din ăsta neexplicit, mai degrabă implicit - în oameni, într-un gest, în atitudini, în inima noastră. Încă mai găseşti mari sfinţi duhovnici.
După ce ei vor dispărea, ce va veni în loc?
N-ai de unde să ştii ce se întâmplă. Putem să ne îngrijorăm, dar trebuie să nu fim îngrijoraţi. Biserica zice că poţi să ai griji, că te ajută Dumnezeu în grijă, dar să nu fii îngrijorat, pentru că până la urmă o să le rezolvi pe toate. Tu crede! Crede aşa, simplu, firesc. Într-un fel, această presiune este bună pentru că îl mai pune pe om în ipostaza de a descoperi şi altceva decât suprastructuri şi macrostructuri.
Ce înseamnă să fii european, în viziunea dumneavoastră?
Dacă vrei să faci din fiul tău european, aruncă-l în neant! Jean Jacques Rousseau sesiza un paradox pe la 1700 şi ceva. Şi atunci erau suprastructuri statale, imperii şi catolicismul, care funcţionau pe macrostructură. A sesizat o comunitate europeană: nu mai e niciunul german, spaniol, francez - toţi suntem europeni. Şi el ce-a constatat: nimeni nu mai urăşte pe nimeni, dar nici nimeni nu-şi mai iubeşte ţara. Însă peste 100 de ani a început o febră naţionalistă.
Practic, Rousseau a dat definiţia europenismului de azi...
Comunitatea Europeană este o structură politică şi economică de interes. Ea nu are un fundament spiritual. Acesta în mod clar trebuia să fie creştinismul. Nu a fost. Şi atunci este un agregat de interese, care la prima lovitură se va rupe. Cum era piaţa comună, care cel puţin era onestă, declarată fiind. I-am zis unui ambasador: „Domnule, aţi pus schimbătorul de viteze economic la Bruxelles. Schimbătorul de constituţie n-o să-l puneţi!" „Dar de ce?", mă întreabă. „Păi pentru că dacă joacă Olanda cu Spania un meci de fotbal, n-o să se strige «Hai comunitatea europeană!»".
A fost aprobat Tratatul de la Lisabona. Juridic vorbind, de acum există Uniunea Europeană.
Le urăm succese! Dar, au zis nişte ţigani o chestie genială: „Să te ferească Dumnezeu de eşece!". UE trebuie să-şi facă administraţie, dar administraţia asta nu se suprapune cu vocaţia omului. Omul nu poate să fie o abstracţie. E drept că e un agregat şi agregatul ăsta are şi calităţi, are şi mari defecte. Printre calităţile incontestabile este aceea că UE civilizează şi n-o să mai stăm cu berbecii ăştia autohtoni, cu feuda asta privatizată. Mai pune de-o şosea, mai pune de ceva..
Dar în acelaşi timp şi uniformizează şi nu ţine cont de individualitatea fiecărui popor. Ei ţin cont doar formal, pentru că zic acolo „unitate în diversitate". Dar ei nu ştiu că diversitatea este un fel de rezervaţie naturală. Cum au făcut americanii cu indienii.
De ce să-mi pui mie etichetă, să-mi spui: „De mâine sunteţi diverşi!"? Păi o ştiam şi eu! Diversitatea are o fiziologie. Nu poţi spune: „Sunteţi diverşi aici, iar dincolo sunteţi omogeni!" Mie tocmai mi-au arestat diversitatea, în faţa blocului: băbuţa care vindea usturoi. Poliţia comunitară a făcut-o. Ei acolo erau corecţi, pe restul îi lasă „la liber". Din detalii observ ce se întâmplă, din lucruri de genul ăsta.
„Clasa politică e o tumoră ce trebuie extirpată"
De ce credeţi că nu ne obosim să accesăm fondurile de la Uniunea Europeană?
Nu se pot fura. Şi din cauza asta, fiind monitorizaţi, nu se bagă nimeni.
Prin urmare, nu-i vorba de prostie din partea noastră, a românilor?
Nu, este viclenia clasei politice şi criminalitatea ei. Pe ei nu-i interesează ţara, pe ei îi interesează vila de la Snagov şi banii de acolo.
Dar politicienii nu sunt, în fond, oglinda noastră? Nu sunt emanaţia noastră?
Aici este o profundă eroare. Clasa politică nu este corp reprezentativ, este o tumoră. Politicienii se dau, se legitimează ca fiind preşedinţi, miniştri. Ei nu au legătură, ei sunt o tumoră ce trebuie extirpată.
Nu noi i-am votat?
Noi am votat pentru că suntem în ghetou. Tu stai la numărul 455, alături de numărul 456 şi vine plutonierul şi îţi zice: „Bă, drepţi! Staţi lângă pat!" Acum, sigur că e mai soft toată chestia asta. Din puşcărie ne-am transformat în junglă. Şi ne împuşcă la liber. Dar lanţul de care v-am zis la începutul discuţiei, ăla e. Şi e sinistru. Libertatea nu înseamnă libertinaj. Dar ne-au inoculat faptul că ei sunt legitimi. Noi i-am votat! Toată lumea e în stare de inconştienţă. Clasa politică ne-a dat sentimentul că suntem liberi, însă laţul era deja pus. Deci „ţarcul" este foarte bine făcut.
În toată această clasă politică nu găsim şi oameni de calitate? Sunt strecuraţi pe acolo, săracii, dar e ca la chelneri sau ca la bucătărie. Mie, dacă mă angajez mâine la un hotel, o să mi se spună: „Uite, ăla e şeful de sală, ăla e şeful de la bucătărie..." Deci sistemul este distrus, este corupt. Bine, asta nu înseamnă că, dincolo, sistemul este rai. Dar fiind societatea civilă foarte puternică, îi ţine în şah şi nu mai fură atât de direct din buzunar. Au alte forme de corupţie.
La noi, societatea civilă ce face? Deci noi nu avem societatea civilă. Noi suntem supravieţuitori.
Şi dumneavoastră sunteţi parte a societăţii civile. Aveţi o voce care se face auzită în spaţiul public.
De când să fiu eu societate civilă? Eu sunt prestator de servicii la Teatrul Naţional. Vocea e altceva, aia e haiducie. Eu sunt haiduc. Eu n-am o consistenţă organizatorică. Eu n-am oameni care să mă urmeze, să spun: „Stop! Vă scot mâine două milioane pe stradă!" Păi, îi calcă în picioare în două săptămâni. Eu sunt sabotat tot timpul. Şi îi mai apăr şi pe puştii ăia de la Teatrul Naţional. Dar societatea civilă înseamnă o atitudine.
„Ni s-a tăiat accesul către noi înşine"
Suntem capabili să avem o societate civilă?
Nu ni s-a dat timpul necesar. Mircea Eliade avea o expresie teribilă: „teroarea istoriei". Când să te aşezi? Unde ai văzut tu în România să se adune lumea astăzi şi să vorbească? Nu am avut timp. Noi am avut timp doar să iubim. Tragic, în goană, hăituiţi şi, culmea, ni s-a aşezat o iubire foarte senină în suflet. E patologic. De pildă, raportul dintre Ileana Consânzeana şi Făt-Frumos nu e de tip freudian. La noi, Freud este senin. Deci una este în realitate şi alta este în idealitate. Suntem factori sociali. Nu vedeţi că, la un moment dat, ne destăinuim geometric? Nu ştii ce asocieri se fac în sufletul şi în capul fiecăruia.
Tinerii au nevoie de societatea civilă...
E nevoie de creieraşul şi de Dumnezeul fiecăruia pentru ca asocierile să fie făcute cât mai rapid. Ai nevoie de modele. Ăştia au ascuns toate modelele. Dar când tu o să vezi că eşti sărac lipit pământului şi că tovarăşii ăştia intelectuali îşi bat joc de Eminescu, de Noica şi de Mircea Vulcănescu, dacă ai un pic de sânge tare şi crezi în Dumnezeu, o să-ţi apară nişte luminiţe în faţă. Şi atunci te întăreşti. Tinerii nu trebuie să se mai lase legănaţi, pentru că astăzi nu le dă nimeni nicio pernă, niciun model. Ei trebuie doar atât, să se considere fii ai lui Dumnezeu.
Reiese că tinerii trebuie doar să umple nişte structuri...
Da, sunt de umplutură. Şi când îşi dau seama că nu vor să fie o umplutură, încep ăştia să le stea în cale, cum îmi stau mie. „Ce facem cu evadatu' ăsta dacă face scandal aici ?"
Viitorul României este cel prezis de Orwell, în „1984", sau e „o minunată lume nouă" ?
Orwell era romantic. Orwell este Arici-Pogonici, pe lângă memorialistica ce include Fenomenul Piteşti sau Aiudul. El e un talent, dar nu ştia multe. Aici, în România, era pus falusul pe post de cruce, erau „împărtăşiţi" deţinuţii cu fecale... Trebuie să ai acces la memorie, ca să ştii cine eşti. Şi atunci vei avea o demnitate şi o forţă deosebită. Până atunci n-ai, nu ştii cine eşti. Nouă ni s-a tăiat accesul către noi înşine.
„Nu trăiesc în leasing"
Aveţi rate la bănci, domnule Puric? Nu, nu trăiesc în leasing.
Trăim în leasing în România?
Păi da, în loc să-ţi iubeşti nevasta, stai cu gândul la contul din bancă, la rate. Te transformă în sclav.
Altfel nu poţi să-ţi iei o casă...
Eu am trăit toată viaţa într-o garsonieră. Pe urmă am reuşit, căsătorindu-mă, să vând garsoniera şi să trecem la două camere.
Ce credeţi că arată faptul că aţi vândut cartea „Cine suntem" în 85.000 de exemplare, în condiţiile în care un scriitor bine cotat vinde aproximativ 10.000 de exemplare?
Acum am ajuns la 130.000 de exemplare vândute. Eu nu sunt scriitor. Eu am scris când mama mea murea. Şi am scris într-un fel de dezastru interior de parcă murea şi ţara odată cu ea. A fost un strigăt. Pe urmă am aflat de edituri. E ca şi cum aş intra eu acum la redacţie. Eu n-am reflexe de jurnalist, eu sunt actor. A doua carte a venit de la sine. Acum, toată lumea zice „Scrie-o pe a treia!", dar a treia nu se poate naşte decât tot din aşa ceva.
Dintr-o tensiune pentru că, într-adevăr, e un vid care s-a umplut. Ce-am scris eu în cartea asta, dacă te uiţi? Sunt o serie de interviuri, sunt o serie de mărturii de-ale mele, puse cap la cap într-o dimensiune a unei mărturisiri. Eu nu am pretenţii beletristice şi nici măcar eseistice.
De asta v-am şi întrebat, pentru că ceea ce aţi pus în cărţi pare să exprime mai degrabă o nevoie socială...
Da, dar voi, ca ochi din afară, puteţi să vedeţi mult mai bine decât mine. Nu am putut sta ca un mort...
Aţi tras nişte concluzii după ce aţi văzut succesul de vânzări?
Da. Cred că este vorba despre nevoia neîmplinită a poporului român de identitate. Este o nevoie fantastică şi autentică. Prăpastia între clasa politică, intelectualitate şi popor este din ce în ce mai imensă. Ăştia s-au băgat între cafele şi la baruri şi stau, cocoloşiţi de comunitatea europeană, în burse pentru Europa. Clasa politică este genul de securişti care se ţin acolo oligarhic.
Oligarhia înseamnă cei puţini, nu înseamnă „aristo", adică „cei buni". Este o adunătură umană, este statul de tip mafot care, în partea asta, are altă căpuşă, această intelectualitate. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor şi ăştia există o populaţie, care circulă asemenea oamenilor decerebraţi. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ăia îi dau tot timpul la televizor.
Dar acum au ieşit la vot aproape 60% dintre cetăţeni. E un procent mare...
Da, au ieşit, pentru că situaţia s-a agravat. Este criză financiară.
Aceştia sunt „poporul" sau „populaţia"?
E un amestec, e un dezastru. Este o situaţie de naufragiu. Zicea Vasile Pârvan: „Poporul care conştientizează procesul istoric prin care trece are toate drepturile să se legitimeze în istoria universală". Noi trebuie să conştientizăm. Dialogul ăsta al nostru este un act, cât pot eu, de conştientizare. Nu e un act de polemică, nu e un act de pamflet. Este un act de diagnoză, cum zice grecul, „a vedea prin...". Atât cât pot eu...
„Un jurnalist adevărat face un act de conştientizare"
Cum vi se pare presa românească?
Presa în România e ca în bancul ăla: „Dacă n-ai televizor, nu eşti informat, dacă ai, eşti dezinformat".
Presa înseamnă şi internet şi ziare...
Şi la voi, ca şi la noi, se mai strecoară din când în când câte un om care le mai spune pe bune. În rest şi voi ascultaţi comenzile şi trendul, care spune: „Căsăpiţi-l pe ăla!". Şi atunci autoritatea unui jurnalist, sau personalitatea lui, depinde de forţa lui.
Era un jurnalist interbelic extraordinar, care spunea: „Mă simt aici ca vulturul Mitică". Adică nu poţi să fii şi Mitică, şi vultur. Un jurnalist adevărat face un act de conştientizare, nu un act de manipulare, nu un act de confuzie. Cum zicea Mircea Vulcănescu: „Sunt aici nu ca să am dreptate, ci ca să ne lămurim".
Este extraordinar cum un articol de fond poate să radieze în milioane de suflete. Şi altul poate să tăbăceasă şi să murdărească. Ca şi în teatru. Sunt funcţionari dramatici şi sunt artişti. Sunt foarte puţini artişti. Şi aici este identitatea aia dumnezeiască de unicitate, irepetabilă. Dumnezeu te face irepetabil şi sunt alţii care vor să te facă repetabil. Ştiţi care e diferenţa dintre procreaţie şi reproducere ?
Procreaţia implică dragoste...
Şi mai e ceva. Eu nu sunt reproducerea părinţilor mei. Procreaţia presupune că ai din mama ta, din tatăl tău, din bunici şi încă ceva pe deasupra, incontrolabil. Acea necunoscută îţi dă un ascendent. Aia e procreaţia. Care scapă geneticienilor.
Proiectul „Dan Puric - preşedinte" a fost o glumă sau chiar v-a bătut gândul să candidaţi?
Securiştii trebuie s-o consume şi pe asta. Au dat drumul la şampanie mai devreme, ca să n-o destupe. Şi atunci Securitate se ocupă... „Ce e amărâtul ăsta? - Un actor, acolo, a început să facă piftie pe aici, să se închege! - Hai s-o stricăm şi p-asta!" Când am zis că vreau să candidez la Preşedinţie am făcut-o în glumă, zicând că nu i se poate da puricului şi poporului tăcere.
Dar ăştia nu s-au uitat la nuanţă. Şi au zis: „De ce să se ducă lumea, hai să-l compromitem!" Ştiţi că Vadim a avut o chestie genială, atunci când i-au răpit teroriştii pe ziarişti. „Aoleu, se compromite şi mişcarea teroristă!", a spus. Au vrut s-o compromită şi pe asta. Eu eram în turnee prin Petroşani şi mi s-a comunicat că la televizor se spune că vreau să fiu preşedinte. Ei fac coeficiente de popularitate şi consumă cartuşul. I-am spus părintelui Atanasie că tot insistă ăştia să mă bag la candidatură. Şi zice: „Dan Puric, un om excepţional, trebuie să aibă şi un popor care să-l urmeze".
„Moş Crăciun să vă aducă mintea cea de pe urmă"
Ce faceţi anul acesta de Crăciun?
De Crăciun mă duc în Bucovina, mă ascund, stau faţă în faţă cu porcul... Şi vreau să mă adun.
Ce aţi vrea să le aducă Moş Crăciun românilor?
Să le aducă mintea cea de pe urmă şi inima creştină în ei. Aia curajoasă! Hristos a zis „Îndrăzniţi!", n-a zis să stăm în expectativă. Bine, nici n-a zis „Să aveţi tupeu!"
Freud spunea că numai nevroticii au înclinaţia aceasta către misticim şi că oamenii întregi la minte n-ar avea porniri de genul acesta...
Acum problema este cine întreabă şi cine răspunde. Din punctul lui de vedere este perfect valabil. Dar mai există şi un alt punct de vedere. Dacă întrebi un musulman despre asta... În temniţa de la Aiud erau ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, evrei. Au murit cu toţii acolo. Să fi fost cu toţii nevrotici? Apropo de credinţa manifestată în temniţele comuniste - Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, îi spunea unui evreu: „Tu ştii că eu vreau ca România să fie condusă de evrei?" „Dar ştii cum: să fie evrei ca Sfântul Apostol Pavel, nu ca Ana Pauker, că dacă nu, ne-a luat dracu` p-amândoi!".
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
yzzy
Numarul mesajelor : 1937 Varsta : 60 Localizare : Deva Data de inscriere : 16/01/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 27 Dec 2009, 09:05
dolion a scris:
Dan Puric: „Zidul Berlinului s-a prăbuşit peste noi” ... Nu! Mecanismul e în buclă. Ce să alegi, cum să alegi?! Eu am zis că e lupta interspecifică. Ştiţi ce înseamnă „lupta interspecifică"? Atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rămâne aceeaşi specie. Şi se sfâşie între ei. Adică pe Lucreţiu Pătrăşcanu nu l-a împuşcat Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceauşescu nu l-a împuşcat Gheorghe Brătianu. Se distrug între ei...
... Ei au votat anul ăsta, săracii, sperând la nu-ştiu-ce. Ei tot speră. Şi nu fac altceva decât să-şi prelungească boala. În clipa în care creezi o societate cu o multitudine atitudinală, atunci e un popor. La noi nu se poate vorbi despre o societate civilă...
.... Păi restul(ziariştii - nota mea) trebuie să întreţină sistemul...
...Ce ne-au distrus? Modelele culturale, tradiţiile, familia, biserica, credinţa. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare...
... N-ai văzut că dacă îţi iubeşti ţara eşti etichetat drept „naţionalist"?! Şi ce dacă eşti naţionalist...
...Am spus-o de acum un an şi jumăte - asistăm la sfârşitul clasei politice. Lumea va fi mult mai conştientă, mult mai matură, a început să-şi dea seama. E bine că a plecat un lot în străinătate şi a luat contact cu Occidentul. Ştiţi câte insule de românitate sunt în ţara asta? Insule care nu sunt declarate. Oamenii gândesc altfel, ştiu....
... Biserica zice că poţi să ai griji, că te ajută Dumnezeu în grijă, dar să nu fii îngrijorat, pentru că până la urmă o să le rezolvi pe toate. Tu crede! Crede aşa, simplu, firesc...
...este viclenia clasei politice şi criminalitatea ei. Pe ei nu-i interesează ţara, pe ei îi interesează vila de la Snagov şi banii de acolo...
...E nevoie de creieraşul şi de Dumnezeul fiecăruia pentru ca asocierile să fie făcute cât mai rapid. Ai nevoie de modele. Ăştia au ascuns toate modelele. Dar când tu o să vezi că eşti sărac lipit pământului şi că tovarăşii ăştia intelectuali îşi bat joc de Eminescu, de Noica şi de Mircea Vulcănescu, dacă ai un pic de sânge tare şi crezi în Dumnezeu, o să-ţi apară nişte luminiţe în faţă. Şi atunci te întăreşti. Tinerii nu trebuie să se mai lase legănaţi, pentru că astăzi nu le dă nimeni nicio pernă, niciun model. Ei trebuie doar atât, să se considere fii ai lui Dumnezeu...
...Cred că este vorba despre nevoia neîmplinită a poporului român de identitate. Este o nevoie fantastică şi autentică. Prăpastia între clasa politică, intelectualitate şi popor este din ce în ce mai imensă. Ăştia s-au băgat între cafele şi la baruri şi stau, cocoloşiţi de comunitatea europeană, în burse pentru Europa. Clasa politică este genul de securişti care se ţin acolo oligarhic...
...Oligarhia înseamnă cei puţini, nu înseamnă „aristo", adică „cei buni". Este o adunătură umană, este statul de tip mafot care, în partea asta, are altă căpuşă, această intelectualitate. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor şi ăştia există o populaţie, care circulă asemenea oamenilor decerebraţi. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ăia îi dau tot timpul la televizor...
...Presa în România e ca în bancul ăla: „Dacă n-ai televizor, nu eşti informat, dacă ai, eşti dezinformat"...
Foarte bun articolul, îmi place, cum de-altfel îmi place tot ceea ce zice şi ce face Dan Puric. Mulţumesc Dolion că ni l-ai adus aici.
_____________________ Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-o ajuta să se ridice! Nu-ţi dori prea multe, nu o să ai unde le pune!
Ion
Numarul mesajelor : 5072 Localizare : USA Data de inscriere : 29/10/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 27 Dec 2009, 16:02
AM UITAT UNDE ESTE NORDUL
Am uitat sa zambim, Am uitat sa ne zambim, Am uitat sa jucam, Am uitat sa ne jucam, Am uitat sa mai fim copii,
Am uitat unde este Nordul!
Am uitat sa (ne) privim, Am uitat sa(ne) vorbim, Am uitat sa (ne) iubim, Am uitat de fapt sa mai fim tineri,
Am uitat unde este Nordul!
Am uitat sa fim buni, Am uitat sa iertam, Am uitat sa gandim, Am uitat sa fim intelepti,
Am uitat unde este Nordul!
Am uitat sa cladim, Am uitat sa luptam, Am uitat sa speram, Am uitat unde este Nordul!
Am uitat ca traim, Am uitat de ce traim, Am uitat de fapt cum sa traim,
Am uitat unde este Nordul!
Da, dar unde este Nordul? Totul este pe langa/ca o apa, In cea mai mare parte inghetata ……………………………… Autorul, ................?
Redactia : L-am intrebat pe autor cum il cheama, Si El ne-a raspuns atunci cu teama : Nu stiu… Am uitat… Nu stiu… Am uitat… am uitat....
Iar fata-i lacrimanda Zambea de fericire, De-atata fericire, Ca El n-a uitat sa planga……