POPASUL DOLION (I)

Emil Condor a scris:

cactus a scris:

Emil Condor a scris:

Smirna e deci mai "nobilă" decât tămâia. Ahaaa!

Ce le stii tu, frate! Parcă esti fiu de popă.

numai ca nu-s....

Ahaaa! M-am prins: ai un prieten care e fiu de popă.

nope si nici nu merg la biserici decat extrem de rar; ai uitat o kestie - mi-am dat examenul de stat cu o lucrare pe o tema din crestinismul primitv---dupa examen ne-am dus la Bardeizi si am dat-o pe coniace; asta era in Cluj, pe vremuri cand se mai gasea coniac bun...
Daca nu stii unde-i Bardeizi, atunci itzi spun ca e (a fost) la Botul Calului, langa librarie... La Coada Calului era o berarie dar noi nu beam bere...

Tara de cacao, capete de creta!

March 19th, 2009 by mihai

Ma uitam la stiri si am vazut ca un ‘limitator de inaltime’ a fost lovit de un tir si a cazut peste un Logan omorand soferul si ranind un pasager.
Lasand la o parte indolenta, prostia sau ce-o fi fost din partea soferului de tir nu pot sa nu ma intreb ce s-au gandit cei care au pus respectivul limitator.
Teoretic lovirea lui ar trebui, ma gandesc eu, sa alerteze soferul prost, beat, drogat, adormit sau visator ca trebuie sa opreasca inainte sa loveasca ceva mai important, cum ar fi o conducta de gaze sau un pod.
Asta se poate face foarte simplu cu un contact care odata lovit sa declanseze o alarma sonora sau vizuala. Sa aprinda un bec la 50 de m mai in fata. Un panou pe care sa scrie ‘opreste tembelule’. Ceva mai putin periculos care sa NU puna in pericol vietile celor din jur.
La noi limitatorul ala era o dihanie de schelet de metal, cantarind probabil cateva tone, care ar fi strivit in cadere orice vehicul mai putin un tanc.
Capetele de creta care l-au proiectat nu s-au gandit oare ca daca il loveste un tir e foarte posibil sa cada??? Si ca daca e sa cada e extrem de periculos pentru oricine s-ar afla in preajma? Cat de dobitoc trebuie sa fii sa nu-ti pui intrebarea asta?
Oare n-au inteles ca scopul limitatorului e se avertizeze nu sa opreasca? S-or fi gandit cumva sa faca un limitator care sa opreasca tirul? In cazul asta ma mir ca n-au pus o incarcatura de explozibil care sa pulverizeze totul pe o raza de 50 de m in caz de lovire a limitatorului, protejand astfel extrem de sigur obiectivul pretios.
Dar de ce ma mir si ma enervez. Ca doar Romania e tara tuturor posibilitatilor. Tara unde muncitorii demonteaza macarale incepand de jos in sus, unde parlamentarii voteaza legi fara sa stie macar sumar ce contin, unde codul fiscal se schimba o data sau de 2 ori pe an, unde te loveste unul beat intrat pe contrasens si ai nevoie de pile ca sa nu iesi tu vinovat…
Am ajuns sa cred cu convingere ce imi spunea profesoara de mate in clasa a 6-a: “inteligenta e o constanta, populatia e-n crestere’. Cum naiba se face insa ca toti prostii sunt la putere sau in alte locuri unde ma pun pe mine si familia mea in pericol?

Citeste si da mai departe

Bilete de autobuz si elimenarea pietonilor!

April 29th, 2009 by paul

Proaspăt sosit în Bucureşti am purces cu elan să rezolv diverse treburi prin oraş. Plecarea a avut loc din zona Băneasa, vis-a-vis de sediul Antenei 1, 2, 3 şi câte or mai fi acolo.
Am căutat mai întâi în zonă un chioşc RATB de unde să cumpăr un bilet de autobuz. Fără succes. Am mers înapoi o staţie spre aeroportul Băneasa, în speranţa că voi găsi acolo un chioşc. Tot fără succes, dar cu peripeţii.
Şantier, mormane de pământ în stradă, împrăştiate de vânt ca nişte dune de nisip. Nici-o măsură de lucru care să ţină praful în loc. Un amic se minuna mai demult că găsea pământ în cadă, intrat prin fereastra de la baie.
În faţă la Antena 1, 2, 3 … n, trotuar inexistent, maşini claie peste grămadă şi un semn pe care scria cu carioca: “Rog nu parcaţi”.
Vis-a-vis de intrarea în aeroport o coteneaţă – Informaţii RATB. Ajung în faţa uşii încuiate şi observ neputincios o foaie cu textul: “Angajăm vânzător”, evidenţiind agilitatea luptei în vederea descurajării speculei taxime-triste de pe lângă aeroporturi.
Mă abordează o doamnă:
- “Unde-i staţia lui 205?”
- “Nu ştiu, doamnă, eu caut să cumpăr un bilet de vreo 30 min.”
- “Ah, păi vă dau eu.”
N-a vrut bani pe el. Românii sunt uniţi.
Conversând cu doamna pe drumul spre staţie, am realizat de fapt ce se întâmplă. Edilii vor să elimine pietonii. Are sens:
* Înlocuirea trotuarelor cu şanţuri care fac parte din şantiere
* Ocuparea celorlalte cu autoturisme care nu-şi găsesc locul în parcările inexistente
* Praf omniprezent, din care te salvează doar o capsulă de tip autoturism
* Încurajarea traficului prin oraş prin neoptimizarea arterelor de centură
* Desfiinţarea chioşcurilor unde se vând bilete pentru autobuze

Q.E.D.

dolion a scris:

Cactus, multumesc de lamurire, faceam o confuzie. E adevarat cu soarele; am dus cateva la serviciu si le-am sadit intr-o zona umbroasa. Ei bine, de 4 ani nu a inflorit niciuna! Nici nu se usuca, dar nici nu au flori. N-am stiut ca trebuie rasadite, eu le am acasa, pe langa gardul de la strada, de 30 de ani! Infloresc in fiecare an, dar infrunzirea e tarzie.

Pana la urma, care a fost confuzia? Ai si nalba de gradina?

Fratele nostru Dolion arată foarte ocupat zilele astea. Trece doar în fugă pe aici.
Oare să fie la cules de struguri, ori la... mustit, deja?

Emil, am o perioada, sau mai bine zis, am avut mai incarcat timpul si am intrat mai rar pe forum. Acum revin la normal, sper! Va transmit tuturor toate cele bune!

Un tip de pe langa Round Lake, Sask. ( Canada ) a vazut jucand, intr-un mod straniu,pe oglinda lacului ceva ca o minge si s-a dus sa vada ce e.
Cand a ajuns acolo, s-a dovedit ca de fapt era un somn care evident ca incercase sa inghita o minge de baschet, dar aceasta i-a ramas intepenita in gura!!
Somnul era obosit mort de atatea incercari de a se scufunda, dar mereu mingea il aducea la suprafata.
Tipul a incercat de multe ori sa-i scoata mingea dar nu reusea. Pana la urma a pus-o pe nevasta-sa sa taie mingea, care s-a desumflat si astfel eliberand calicul somnul.

Bărbaţii sunt pur şi simplu nişte oameni mai fericiţi!
La ce să te aştepţi de la aşa nişte creaturi simple?

Numele tău de familie rămâne neschimbat.
Garajul este al tău pe de-a-ntregul.
Planurile de nuntă se rezolvă de la sine.
Ciocolata este doar o altă gustare.
Poţi să devii preşedinte.
Niciodată nu poţi să fii gravid.
Poţi purta un tricou alb într-un parc acvatic.
Poţi SĂ NU porţi nici un tricou într-un parc acvatic.
Mecanicii de automobile îţi spun adevărul.
Lumea întreagă este toaleta ta. Niciodată nu trebuie să conduci până la o altă staţie de benzină ca să cauţi o toaletă deoarece aceasta în care eşti este prea scârboasă.
Nu trebuie să te opreşti să te gândeşti înspre ce parte trebuie să învârţi o piuliţă sau un şurub.
Acelaşi loc de muncă, salariu mai mare.
Ridurile adaugă caracter.
Rochia de mireasă - $5000. Închirierea unui frac - $100.
Oamenii nu se holbează niciodată la pieptul tău atunci când vorbeşti cu ei...
De la tine se aşteaptă practic să mai scapi ocazional "câte un sunet" bine
armonizat...
Pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul.
O singură dispoziţie sufletească mereu.
Conversaţiile telefonice se termină în exact 30 de secunde.
Ştii tot felul de lucruri despre tancuri.
O vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză...
Poţi să-ţi deschizi toate borcanele.
Eşti copleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire.
Dacă cineva uită să te invite, el sau ea mai poate încă fi prietenul tău.
Lenjeria intimă costă $8.95 trei perechi.
Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente.
Nu ai aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public.
Nu eşti capabil să vezi cute pe hainele tale.
Totul de pe faţa ta rămâne în culoarea originală.
Aceaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade.
Trebuie să-ţi razi doar faţa şi gâtul.
Te poţi juca cu jucării toată viaţa ta.
Burta de obicei îţi ascunde şoldurile mari.
Un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate
sezoanele.
Poţi purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îţi arată picioarele.
Poţi să-ţi "faci" unghiile cu un briceag.
Ai libera alegere privitor la a-ţi lăsa mustaţă...
Poţi să faci cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude în ziua de 24 decembrie în 25 de minute.

Nu-i de mirare că bărbaţii sunt mai fericiţi.
Trimite acest mesaj femeilor care pot să-i facă faţă şi bărbaţilor care se
vor distra citindu-l.

Discuțiile aprinse din aceste zile se poartă în jurul ultimei laureate a Premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea germană (născută în Banat) Herta Müller. Orgoliile naționale (cine a primit Premiul Nobel, Germania sau o româncă din Germania) și argumentele mai mult sau mai puțin obiective fac subiectul discuțiilor publice.

Vă prezint în cele ce urmează opinia profesorului Tudor Rațiu din Lausanne, coleg de generație cu scriitoarea și, după cum veți vedea mai jos, coleg de școală cu Herta Müller.

"Discuția pe care o urmăresc, purtată între persoane din generația voastră, este foarte interesantă pentru mine. Nu știu de fapt ce înțelegeți din ceea ce scrie și spune Herta Mueller.

Herta Mueller reprezintă un fragment al societății din Banat care s-a opus deschis regimului. I-am ascultat un interviu: vorbește germana "mea", cu accentul "corect" și familiar, cea pe care o utilizez și astăzi cu colegii germanofoni din departament, germana învățată la vârsta de 4 ani. Ea a fost la Liceul german din Timișoara și la Universitate cu mine, trei ani după mine. Eu nu am cunoscut-o dar fratele meu, care este cu patru ani mai tânăr, o știe, nu foarte bine.

Această pătură era foarte multinațională la Timișoara: români, nemți, evrei, unguri, sârbi. Dar toti aveam în comun un lucru: cel puțin un membru din familie a fost în lagăr de exterminare (în cazul meu trei) și, în general, aveam toți cel puțin o rudă apropiată care a fost ucisă în lagăr (în cazul meu doi). Nici unul dintre noi nu este binevenit astăzi în România, indiferent de originea națională. Prietenii pe care i-am avut atunci au rămas prieteni și astăzi dar nici unul nu mai este în România, cu excepția unuia care a fost călcat de tren pentru că a vorbit deschis pe scena Teatrului german din Timișoara, împotriva regimului, rămânând în România sub glie.

Faptul că Herta Mueller scrie în germană este foarte puțin important. Ea vorbește în numele acestei pături din Banat și Transilvania, care a fost și este încă și astăzi prigonită în România.

În interviul telefonic prin care a fost anunțată că a primit Premiul Nobel, autoarea a fost întrebată, printre altele, cum este primita în România astăzi; răspunsul ei a fost că, în general, prost. Pentru mine asta este evident! O știu pe pielea proprie. Cunoscuții mei și colegii matematicieni mă primesc foarte bine, evident, dar, în general, de la intrarea în țară când îmi citesc numele pe pașaportul american (și îl recunosc datorită faptului că este un nume istoric în România) sunt ostili. Singura mea naționalitate este cea americană, fiind expulzat din țară în 1975.

Herta Mueller spune clar că în Germania era tratată ca străină. Eu și restul familiei mele (un frate și părinții) am știut asta, așa că am plecat cât de departe era posibil: în California, la 10 ore de decalaj orar. Ea vorbește de deportări în URSS; am prieteni apropiați a căror mamă a fost deportată în minele de cărbune din Siberia, am avut profesori veniți din deportare la liceul german care ne povesteau, la cursul de rusă, cum era în lagăr. Ea vorbește cum a fost ostracizată de comunitatea germană pentru că vorbea deschis contra nazismului. Alt lucru comun, nu numai cu mine dar și cu alți prieteni de la liceu. Eu eram prost văzut în liceul german și mi-au trebuit 8 ani ca să mă accepte ca integrat datorită atitudinii antifasciste a familiei, care era foarte bine cunoscută deja dinaintea războiului. Împreună cu un prieten evreu (care îmi este și astăzi aproape la fel de apropiat ca fratele meu), eram la liceul german pentru că atitudinea ostilă a profesorilor nemți față de noi era cu mult mai bună decât discriminarea politică pe care am fi avut-o de îndurat într-un liceu românesc. Le-am fost recunoscători "den Banater Schwaben" care m-au educat bine, dincolo de ceea ce trebuia să învățăm, și în final, în ultimii patru ani de liceu m-au tratat la egalitate și corect, ceea ce nu a fost cazul la universitatea română din Timișoara!

Când o ascult pe Herta Mueller vorbind mă întorc în timp la liceul german, la prietenii mei și amintirile rudelor noastre omorâte în lagăre, fie în URSS, dar mai cu seamă în România. Ea vorbește de amnezie colectivă în România. Așa este! Am vazut la Hanoi mai multă critică a regimului comunist decât la București, Budapesta, Praga, Varșovia și Berlin puse împreună.

În sfârșit există și cineva din generația mea care are audiență mondială și care poate vorbi în numele nostru, a celor din Banat care s-au opus deschis regimului comunist și care au plătit, unii chiar cu viața, această atitudine. Acești oameni sunt incomozi în România și țara face totul să îi țină departe și să fie uitați că au existat o dată și că s-au născut în România, ei și toți urmașii lor."

dolion a scris:

Discuțiile aprinse din aceste zile se poartă în jurul ultimei laureate a Premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea germană (născută în Banat) Herta Müller. Orgoliile naționale (cine a primit Premiul Nobel, Germania sau o româncă din Germania) și argumentele mai mult sau mai puțin obiective fac subiectul discuțiilor publice.
...

Da, pentru că sunt unii dintre noi, ca să nu generalizez, care înainte de a se bucura că numele României mai apare şi într-un context ferice, sunt cârcotaşi!