Numarul mesajelor : 1937 Varsta : 60 Localizare : Deva Data de inscriere : 16/01/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 18 Oct 2009, 21:34
dolion a scris:
Îţi dai seama că dacă, noi femeile, am avea aceste posibilităţi de transformare, ar fi lumea plină doar de femei frumoase?
_____________________ Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-o ajuta să se ridice! Nu-ţi dori prea multe, nu o să ai unde le pune!
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 19 Oct 2009, 07:10
dolion a scris:
Sambata, m-am despartit de un bun prieten si vecin; a facut stop cardiac in timp ce conducea masina, a intrat pe contrasens (bine ca n-a fost alta masina in cale) si s-a facut praf! 52 de ani! Viata asta-i dreapta?
Sincere condoleante, Dolion .
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 19 Oct 2009, 07:17
yzzy a scris:
Îţi dai seama că dacă, noi femeile, am avea aceste posibilităţi de transformare, ar fi lumea plină doar de femei frumoase?
Frumusetea nu consta neaparat (si/sau numai) in machiaj, coafura si joc de lumini. Desigur ele pot mima frumusetea exterioara, dar doar atit. Fata unui om este infrumusetata/luminata (natural) in functie de ceea ce simte si gindeste .
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
ostrovna
Numarul mesajelor : 13562 Varsta : 67 Data de inscriere : 03/03/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 19 Oct 2009, 17:06
Cristina a scris:
dolion a scris:
Sambata, m-am despartit de un bun prieten si vecin; a facut stop cardiac in timp ce conducea masina, a intrat pe contrasens (bine ca n-a fost alta masina in cale) si s-a facut praf! 52 de ani! Viata asta-i dreapta?
Sincere condoleante, Dolion .
Offff,condoleante,ce ti-e viata asta ca o ata si mie mi-a murit un prieten 44 de ani,a intrat sub o platforma nesemnalizata,decapitat:)
Groaznic:(
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 19 Oct 2009, 21:10
dolion a scris:
Sambata, m-am despartit de un bun prieten si vecin...
Îmi pare rău...
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Mar 20 Oct 2009, 00:20
dolion a scris:
Sambata, m-am despartit de un bun prieten si vecin; a facut stop cardiac in timp ce conducea masina, a intrat pe contrasens (bine ca n-a fost alta masina in cale) si s-a facut praf! 52 de ani! Viata asta-i dreapta?
Da, viaţa este dreaptă cu noi, dar noi suntem nedrepţi cu ea. Fiecare este rânduit când trebuie să vină şi să plece. Aşa a trebuit să fie. Doar el în zona respectivă.
Dumnezeu să-l ierte pe prietenul tău şi să-i rânduiască o nouă misiune.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 23 Oct 2009, 18:25
Totul contează Cristian Constantin Ţurcanu
Adeseori sîntem tentaţi să credem că lucrurile mari care se produc în viaţa cuiva sînt cauzate de împrejurări speciale şi de tot felul de chestiuni măreţe. Însă faptele minore şi insignifiante sînt la fel de importante ca şi marile decizii, sau marile gesturi, marile evenimente care au loc din cînd în cînd în vieţile noastre. Desigur, nu trebuie să cădem în mania perfecţionismului şi să fim atenţi la absolut toate amănuntele de rutină ale vieţii, însă nici nu trebuie să ignorăm complet faptele mărunte pe care le putem realiza, dar nu le facem sau pe care nu trebuie să le realizăm, dar le facem. Adeseori dintr-un gest minor se poate naşte ceva imens şi copleşitor.
Să ne gîndim de exemplu la accidentele care se produc, accidente adeseori grave cu consecinţe fatale. Marea majoritate a acestor accidente se produc dintr-o neatenţie minoră, din cauză că desconsiderăm unele chestiuni minore, insignifiante, din cauză că am realizat un gest mărunt pe care nu trebuia să-l facem, sau n-am făcut un gest mărunt pe care ar fi trebuit să-l facem.
Marile evenimente din viaţa noastră au fost declanşate cel mai adesea de cîte o cauză măruntă. De multe ori nici nu mai ştim de la ce s-a pornit, pentru că nu prea acordăm atenţie şi nu memorăm lucrurile mărunte din viaţa noastră.
Un bine mărunt, o faptă bună minoră pe care o poţi realiza la un moment dat poate aduce consecinţe binefăcătoare imense. Să ne gîndim numai la exemplele din basmele şi poveştile noastre în care eroul, făcînd un bine mărunt cuiva la un moment dat, beneficiază apoi de un ajutor nesperat de mare într-o situaţie extrem de delicată.
De asemenea, ar mai trebui să ştim că tot ceea ce facem se adună. Nimic nu se pierde. Chiar şi cele mai mărunte gesturi sînt monitotizate şi contabilizate. Binele se adună la bine, răul la rău. Faptele bune se adună în visteria faptelor bune, faptele rele se adună în visteria faptelor rele. Picătură cu picătură se poate forma un lac sau se poate străpunge o stîncă. Această realitate a fost surprinsă de înţelepciunea populară prin vorba binecunoscută „picătura care a umplut paharul”. Făcînd fapte bune minore, mărunte, ele se adună şi la un moment dat dintr-o faptă bună minoră ne putem trezi cu recompense copleşitoare. Făcînd fapte rele mărunte, pe care ajungem să le trecem cu vederea considerîndu-le insignifiante sau „nevinovate” acestea se adună şi la un moment dat o ultimă picătură poate să facă să se reverse paharul şi să ne trezim cu consecinţe dezastruoase chiar dacă n-am făcut decît ceva minor, ceva banal, ceva „ce face toată lumea” sau ceva ce ai făcut mereu fără să fi existat vreo consecinţă.
Apoi, mai trebuie avut în vedere şi faptul că uneori o acţiune măruntă poate conta mult mai mult decît o faptă măreaţă. Uneori contează mai mult faptul că ai dăruit un leu decît faptul că altădată ai dăruit un milion de lei. Uneori dăunează mai mult o mustrare minoră decît o ceartă imensă pe care ai avut-o cu aceeaşi persoană altădată. Niciodată nu putem să facem baie de două ori în aceeaşi apă! Adică, fiecare clipă a vieţii este unică şi niciodată nu trăim în aceleaşi împrejurări. Şi cum faptele noastre se corelează cu ambianţa şi condiţiile exterioare şi interioare nu putem şti care vor fi consecinţele aceleeaşi fapte, făcută la momente de timp diferite.
Plecînd de la aceste observaţii, sper să învăţăm să reevaluăm gesturile noastre de zi cu zi, să fim mai atenţi şi mai exigenţi cu noi înşine şi să ne oprim de la faptele rele, dăunătoare, chiar dacă par „nevinovate”, minore, insignifiante, pe de o parte, şi să facem orice faptă bună oricît de măruntă şi nesemnificativă ar părea ea la început, pe de altă parte.
De exemplu, se vorbeşte mult despre semnul fiarei care va ajunge cîndva (de fapt deja a început să ajungă) pe mîinile sau pe frunţilor oamenilor. Toţi îl vor accepta ca pe ceva minor, ceva fără importanţă, dar odată acceptat, practic, ţi-ai vîndut sufletul celui al cărui nume nici nu trebuie să-l rostim.
Sîntem prea toleranţi cu o mulţime de lucruri dăunătoare în viaţa noastră pentru că le considerăm minore, nesemnificative, însă toate acestea la un loc contribuie la erodarea şi pietrificarea sufletelor noastre, la starea generală de blazare, tristeţe, depresie, năuceală care a ajuns să cuprindă tot mai multă lume.
E timpul să facem mereu şi mereu orice faptă bună, oricît de mică ar părea să fie şi să ne abţinem de la orice faptă rea, oricît de insigniafiantă ar părea.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 23 Oct 2009, 18:28
Centrul vieţii Veronica Dogărescu
Alergăm prin existenţă cu pumnii strânşi, cu ochii închişi, încrâncenaţi, speriaţi, inconştienţi, ignoranţi, dând valoare celor efemere. Trecem de la o zi la alta, de la o iubire la alta, de la o existenţă la alta fără a înţelege mai nimic din ceea ce trăim, din ceea ce ni se petrece, din ceea ce experimentăm. Ne credem importanţi şi buricul universului iar când ne lovim cu capul de pragul de sus sau de jos începem să ne lamentăm: de ce eu? de ce mie? Cei mai mulţi uită că rostul existenţei lor este acela de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, de a acţiona în conformitate cu legile lui divine. Şi totuşi, există pentru fiecare dintre noi aşa zisele momente magice, când ne simţim sufletele prea pline de fericire, lumină, când inima ni se umple de iubire, compasiune şi dorinţă de a ajuta întreaga lume. Nici nu are prea mare importanţă ce a declanşat asemenea stare, ceea ce are cu adevărat valoare este trăirea în sine. Acestea sunt momente binecuvântate, clipe de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, de contopire cu El, clipe în care nu ne mai simţim o individualitate bine conturată şi distinctă ci suntem cu totul topiţi în Fiinţa Sa Divină. Cu cât trăim mai des, mai intens şi mai profund aceste stări de comuniune cu Dumnezeu, cu atât reuşim să fixăm centrul existenţei noastre asupra lui Dumnezeu şi nu asupra noastra, aşa cum facem cei mai mulţi dintre noi, în majoritatea timpului. Atunci vom putea construi existenţa noastră întreagă în jurul Lui, şi nu în jurul propriilor noastre nevoi şi dorinţe. Pentru aceasta este nevoie de aspiraţie, credinţă, curaj, perseverenţă, voinţă, răbdare, hărnicie. Şi toate evenimentele cu care ne confruntăm, toată vâltoarea vieţii sociale de care suntem prinşi, plăcerile şi bucuriile sau durerea, bolile şi suferinţele nu vor mai putea să rupă legătura noastră cu Dumnezeu ci, integrată fiind în spiritual, o vor face mai puternică.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 24 Oct 2009, 01:04
dolion a scris:
Centrul vieţii Veronica Dogărescu ... ... ... ... ... ... ... ...momente binecuvântate, clipe de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, de contopire cu El, clipe în care nu ne mai simţim o individualitate bine conturată şi distinctă ci suntem cu totul topiţi în Fiinţa Sa Divină. Cu cât trăim mai des, mai intens şi mai profund aceste stări de comuniune cu Dumnezeu, cu atât reuşim să fixăm centrul existenţei noastre asupra lui Dumnezeu şi nu asupra noastra, aşa cum facem cei mai mulţi dintre noi, în majoritatea timpului. Atunci vom putea construi existenţa noastră întreagă în jurul Lui, şi nu în jurul propriilor noastre nevoi şi dorinţe. Pentru aceasta este nevoie de aspiraţie, credinţă, curaj, perseverenţă, voinţă, răbdare, hărnicie.
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 07:57
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 07:59
Situatie cand e bine sa fii repede de picior!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:40
Obiceiuri de Sfantul Dumitru
Obiceiuri de Sfantul Dumitru - Samedru este denumirea populara a zilei de 26 octombrie, cand se sarbatoreste Sfantul Dumitru. Samedrul este patronul iernii pastorale.
Samedrul, "placut lui Dumnezeu pentru batranetea sa", este socotit a fi si patronul caselor si paznicul care-i apara pe oameni de fiarele salbatice. El a preluat numele si data de celebrare (26 octombrie) a Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic, din calendarul crestin ortodox.
Impreuna cu San-George, Samedru imparte anul pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara pastorala (23 aprilie-26 octombrie), ce are ca miez al timpului sarbatoarea de Sant-Ilie ( 20 iulie ), si iarna pastorala (26 octombrie si 23 aprilie), cu miezul timpului la 16 ianuarie (San-Petrul de iarna).
Aceasta divinitate populara este in opozitie cu San-George: daca prima incuie iarna si inverzeste intreaga natura, Samedru desfrunzeste codrul si usuca toate plantele de pe camp.
Credintele si legendele populare il infatiseaza pe Samedru ca pe un batran obisnuit, pastor sau crescator de vite. Acum, in plina toamna, intr-o perioada de imbatranire simbolica a timpului, se considera ca zeitatea populara murea si invia simbolic in cadrul unui ceremonial nocturn asemanator revelionului, numit "focul lui Samedru", la care participa intreaga comunitate.
Tinerii adunau din timp, pe inaltimile din jurul satelor, gramezi de lemne si de cetina uscata, in mijlocul carora infigeau un brad verde, reprezentare fitomorfa a lui Samedru. Focul era aprins in noaptea ce premergea sarbatorii si era intretinut cu lemne uscate, paie si resturile ramase de la melitatul canepii. In jurul lui se mancau ofrandele aduse de femeile vaduve, se bea si se petrecea toata noaptea. Dimineata, la plecarea spre sat, flacaii luau cativa taciuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau gospodaria si pomii din livada.
Fiind un important stalp calendaristic, sarbatoarea concentra numeroase acte ritualice cu caracter apotropaic, de purificare si de divinatie precum si practici de pomenire a mortilor si de pronosticare meteorologica. Ciobanii isi aruncau cojoacele in mijlocul tarlei pentru a proba cum va fi iarna. Daca pe cojoc se aseza o oaie alba se considera ca iama va fi lunga si aspra iar daca se aseza o oaie neagra se preconiza ca iarna va fi blanda.
Samedru era socotita si ca o zi a soroacelor, cand se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca "la San-George se incaiera cainii iar la Samedru se sfadesc stapanii".
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:46
Rugaciunea copilului de dimineata
Doamne,noaptea a trecut Si noi liniste-am avut: Al Tau inger prea iubit Cu-ngrijire ne-a pazit Doamne,da-ne ajutor Sa avem in toate spor Voile sa-ti implinim Fiii tai iubiti sa fim!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:49
Rugaciunea copilului fricos
Doamne, Dumnezeul meu, Eu fricos am fost mereu. Vino Tu, cu Crucea Ta, Si asculta ruga mea:
In lumina sa ma scalzi, Intunericul sa-l arzi, De manuta sa ma tii, Curajul sa mi-l invii!
Eu de-acum Iti multumesc. Doamne, tare Te iubesc!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:50
Rugaciunea sotului pentru sotia sa
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat sotie ca sa imi fie insotitoare nedespartita a vietii mele si sa imi fie partasa sortii in vremea calatoriei mele pe pamant. Fa, Preabunule, sa cunosc ca incredintandu-mi aceasta faptura din mainile Tale, mi-ai incredintat-o ca sa lucram impreuna toata virtutea; ca desi florile frumusetii, blandetii si bunatatii sunt insusirile firii sale, prin insasi firea sa totdeauna este supusa la diferite slabiciuni si neputinte. Ajuta-mi sa nu fiu asupritor si nedrept cu ea. Sa nu pretind lucruri mai presus de puterile ei si impotriva poruncilor Tale. Caci daca nu cerem de la stralucitorul trandafir sa infloreasca inainte de vremea sa si de la frageda viorea sa aiba taria si trainicia copacilor, cum voi cere de la sotia mea lucruri mai presus de puterile ei? Fa sa ma port fata de ea totdeauna cu dragoste si blandete, si cand rataceste sa o intorc cu bunatate din amagirea ei. Alunga din inima mea mandria neomeneasca si cruntul drept al celui mai tare, care m-ar indemna a ma purta cu asprime si a chinui o faptura pe care dragostea a adus-o langa mine si pe care Legea o tine langa mine cand poate aceasta dragoste se stinge. Fa sa inteleg ca este nedrept a asupri o faptura slaba si fara nici o aparare, ca este nevrednic a dispretui si a calca in picioare o floare ce mi-a pricinuit bucurie in frumoasele zile ale primaverii vietii mele.
Dreapta judecata imi porunceste, o, Dumnezeul meu, ca fiind si eu insumi cazut in mii de greseli si neajunsuri, sa le sufar cu rabdare pe cele ale sotiei mele, si-mi arata ca omul este supus amagirilor si ratacirii si ca fapta dragostei poruncite de Tine este a ierta si a trece cu vederea greselile aproapelui. Si, numai astfel purcezand, iti cerem ca Tu sa ne ierti, precum iertam si noi.
Fa sa cunosc ca aceasta faptura pe care mi-ai incredintat-o, fiind supusa prin gingasia si neputinta firii ei la multe feluri de boli si slabiciuni, se cuvine sa ma port cu ea cu blandete si iubire, sa ii fiu sprijin in bolile si slabiciunile ce sunt legate de firea ei si sa nu uit niciodata ca ea este mama acestor copii de care ma bucur si care ma veselesc prin mangaierile lor; ca acestia sunt un dar al dragostei ei si ar fi nedrept a dispretui pomul care a dat asa frumoase roade.
Pazeste inima mea, Dumnezeule, de ucigatoarea otrava a geloziei si banuielilor, si fa sa cunosc ca acestea nu fac decat a departa dintre noi iubirea si fericirea.
Ajuta-mi ca prin vorbe si fapte bune sa-i dovedesc sotiei mele ca are in mine cel mai bun si mai iubitor insotitor. Si daca nu voi reusi in acest chip, sa ma feresc a i-o dovedi intrebuintand mijloacele cele nefolositoare. Asprimea si purtarea rea intarata duhurile in loc sa le apropie; iar purtarii blande si intelepte si dragostei indelung rabdatoare nici cea mai stricata inima nu i se poate impotrivi pana in sfarsit; caci gheata groasa ce acopera raurile se topeste cand vantul cald al primaverii sufla fara oprire.
Dumnezeul meu, Tu care carmuiesti inimile oamenilor spre cele bune, carmuieste asemenea si pe ale noastre si fa ca deplina intelegere sa uneasca sufletele noastre.
Iar daca Tu ai hotarat, Doamne, sa cerci inima mea, da-mi rabdare, ajuta-mi sa nu ma port impotriva poruncilor rabdarii, nici sa fiu nedrept cu altii pentru ca ei s-au aratat nedrepti fata de mine.
Fa sa cunosc ca numai simtamintele de dragoste inrauresc celelalte suflete. intareste inima mea in bunele hotarari, si ajuta-mi ca prin purtarea mea sa nu fac nefericita faptura pe care bunatatea Ta mi-a incredintat-o. Ci, printr-o inteleapta unire, bucurandu-ne de fericire pe cat poate omul a se bucura pe pamant, sa binecuvantam totdeauna numele Tau. Amin. Rugaciunea sotului pentru sotia sa
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat sotie ca sa imi fie insotitoare nedespartita a vietii mele si sa imi fie partasa sortii in vremea calatoriei mele pe pamant. Fa, Preabunule, sa cunosc ca incredintandu-mi aceasta faptura din mainile Tale, mi-ai incredintat-o ca sa lucram impreuna toata virtutea; ca desi florile frumusetii, blandetii si bunatatii sunt insusirile firii sale, prin insasi firea sa totdeauna este supusa la diferite slabiciuni si neputinte. Ajuta-mi sa nu fiu asupritor si nedrept cu ea. Sa nu pretind lucruri mai presus de puterile ei si impotriva poruncilor Tale. Caci daca nu cerem de la stralucitorul trandafir sa infloreasca inainte de vremea sa si de la frageda viorea sa aiba taria si trainicia copacilor, cum voi cere de la sotia mea lucruri mai presus de puterile ei? Fa sa ma port fata de ea totdeauna cu dragoste si blandete, si cand rataceste sa o intorc cu bunatate din amagirea ei. Alunga din inima mea mandria neomeneasca si cruntul drept al celui mai tare, care m-ar indemna a ma purta cu asprime si a chinui o faptura pe care dragostea a adus-o langa mine si pe care Legea o tine langa mine cand poate aceasta dragoste se stinge. Fa sa inteleg ca este nedrept a asupri o faptura slaba si fara nici o aparare, ca este nevrednic a dispretui si a calca in picioare o floare ce mi-a pricinuit bucurie in frumoasele zile ale primaverii vietii mele.
Dreapta judecata imi porunceste, o, Dumnezeul meu, ca fiind si eu insumi cazut in mii de greseli si neajunsuri, sa le sufar cu rabdare pe cele ale sotiei mele, si-mi arata ca omul este supus amagirilor si ratacirii si ca fapta dragostei poruncite de Tine este a ierta si a trece cu vederea greselile aproapelui. Si, numai astfel purcezand, iti cerem ca Tu sa ne ierti, precum iertam si noi.
Fa sa cunosc ca aceasta faptura pe care mi-ai incredintat-o, fiind supusa prin gingasia si neputinta firii ei la multe feluri de boli si slabiciuni, se cuvine sa ma port cu ea cu blandete si iubire, sa ii fiu sprijin in bolile si slabiciunile ce sunt legate de firea ei si sa nu uit niciodata ca ea este mama acestor copii de care ma bucur si care ma veselesc prin mangaierile lor; ca acestia sunt un dar al dragostei ei si ar fi nedrept a dispretui pomul care a dat asa frumoase roade.
Pazeste inima mea, Dumnezeule, de ucigatoarea otrava a geloziei si banuielilor, si fa sa cunosc ca acestea nu fac decat a departa dintre noi iubirea si fericirea.
Ajuta-mi ca prin vorbe si fapte bune sa-i dovedesc sotiei mele ca are in mine cel mai bun si mai iubitor insotitor. Si daca nu voi reusi in acest chip, sa ma feresc a i-o dovedi intrebuintand mijloacele cele nefolositoare. Asprimea si purtarea rea intarata duhurile in loc sa le apropie; iar purtarii blande si intelepte si dragostei indelung rabdatoare nici cea mai stricata inima nu i se poate impotrivi pana in sfarsit; caci gheata groasa ce acopera raurile se topeste cand vantul cald al primaverii sufla fara oprire.
Dumnezeul meu, Tu care carmuiesti inimile oamenilor spre cele bune, carmuieste asemenea si pe ale noastre si fa ca deplina intelegere sa uneasca sufletele noastre.
Iar daca Tu ai hotarat, Doamne, sa cerci inima mea, da-mi rabdare, ajuta-mi sa nu ma port impotriva poruncilor rabdarii, nici sa fiu nedrept cu altii pentru ca ei s-au aratat nedrepti fata de mine.
Fa sa cunosc ca numai simtamintele de dragoste inrauresc celelalte suflete, intareste inima mea in bunele hotarari si ajuta-mi ca prin purtarea mea sa nu fac nefericita faptura pe care bunatatea Ta mi-a incredintat-o. Ci, printr-o inteleapta unire, bucurandu-ne de fericire pe cat poate omul a se bucura pe pamant, sa binecuvantam totdeauna numele Tau. Amin.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:54
Rugaciunile pentru sinucigasi
O intrebare frecventa este aceea daca ar trebui sa se faca slujba sinucigasilor? Atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Romano-Catolica, spun ca nu deoarece sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta sau o credinta bolnava. In Sfanta Scriptura gasim trei cazuri de sinucidere, tote privite cu aceeasi dezaprobare: sinuciderea lui Abimelec (Judecatori 9, 54-57), sinuciderea lui Saul (1 Regi 31, 4-6) si sinuciderea lui Iuda (Matei 27, 5 si Fapte 1, 18).
Cu toate acestea si sinucigasilor li se face pogoramantul prezentei unui preot. Insa preotul nu are voie sa faca decat o inmormantare restransa. Potrivit hotararii Bisericii Ortodoxe Romane nr. 506, din anul 1949, privind inmormantarea sinucigasilor, "slujba trebuie sa fie facuta numai de catre un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari." Serviciul religios consta intr-o rugaciune scurta care se spune pentru toti mortii.
In cazul in care se dovedeste ca sinucigasul nu a fost in deplinatatea facultatilor mintale, acestuia i se poate oficia un serviciu religios ca oricarui muritor. Sinucigasilor nu li se face slujba pentru ca se considera ca nu mai au credinta in Dumnezeu. "Daca ar fi avut credinta ar fi considerat ca pot trece peste toate.
Cu toate acestea, asa cum exceptiile exista in fiecare regula (un diacon savarseste Proscomidia, niste copii savarsesc un Botez, un diavol se mantuieste) asa si aici, un preot a facut rugaciune pentru cei sinucisi, iar aceia se foloseau de rugaciunea lui. Aceasta intamplare o gasim relatata la Olivier Clement, in "Trupul mortii si al slavei" (Editura Christiana, Bucuresti, 1996, pag. 119).
Mitropolitul Filaret al Moscovei cateriseste un preot, pentru viata lui pacatoasa. Incepand cu acea zi, mitropolitul incepe sa viseze foarte urat, in vis aparandu-i oameni din iad si oameni morti, sinucigasi. Cunoscand un caz asemanator din Vietile Sfintilor, mitropolitul il cheama pe preot, spre a-l cerceta mai bine. De la acel preot, el afla ca ii pomenea la fiecare Proscomidie pe cei sinucisi. Preotul insusi vrand sa se sinucida o data, din pricina neputintei de a se ridica din patima alcoolului. Cei care ii apareu in vis mitropolitului erau tocmai cei ce se foloseau de rugaciunile preotului.
In acelasi duh cu preotul intalnit de Mitropolitul Filaret se ruga si un episcop de la Manastirea Sfantul Iov - Poceaev. De la acela a ramas si o scurta rugaciune: "Doamne, iarta-i pe cei care s-au sinucis intr-un moment de ratacire." Si daca momentul de ratacire indica o neclaritate, putem sa ne intrebam: oare exista om care sa se sinucida nefiind in ratacire? Cred ca odata ajuns la acel pas, diavolul este cel care hotaraste in mintea tulbure, si nu omul.
Evreii sinucigasi sunt inmormantati "la gard". Cel care isi curma viata cu propiile maini este inmormantat intr-o anumita parte a cimitirului, numita "la gard", fara nici un fel de mentiune speciala, ca orice muritor care si-a curmat viata, potrivit afirmatiilor unui reprezentant al Cancelariei Rabinice. "O rugaciune minima se tine, dar oprobiul asta public se manifesta prin plasarea in cimitir. Ea reprezinta negarea celor care recurg la astfel de gesturi." La musulmani se fac pentru toti aceleasi slujbe. Imamul Osman Aziz, seful Cultului Musulman din Bucuresti, declara ca "dupa religie daca o luam, nu ai voie sa ii faci nici un fel de slujba, dar judecatorul fiecarui suflet este Alah. Asa ca noi oficiem toate servicile religioase, dar in fata lui Dumnezeu el va fi raspunzator."
Bibliografie
Georgios Mantzaridis, Morala crestina, traducere de Preot Constantin Coman, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Sinuciderea si Eutanasia, 492-521)
John Breck, Darul sacru al vietii, traducere de PS Irineu Pop, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2007 (Eutanasia, 243-289)
Olivier Clement, Trupul mortii si al slavei, traducere Sora Eugenia Vlad, Editura Christiana, Bucuresti, 1996 (Despre sinucidere, 114-121)
Dominique Beaufis, John Breck, Olivier Clement, Bioetica si Taina Persoanei, traducere Nicoleta Petuhov, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Eutanasia, 195-247)
Profesor Universitar Pavel Chirila, Profesor Universitar Lucian Gavrila, Principii de bioetica, Editura Christiana, Bucuresti, 2008 (Eutanasia si Suicidul asistat, 201-215)
Profesor Universitar Pavel Chirila, Conceptul de medicina crestina, Editura Christiana, Bucuresti, 2001 (Moartea, 233-311)
Elio Sgrecci, Victor Tambone, Manual de Bioetica, traducere de Gilda Levescu, Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti, 2001
Preot Profesor Aloisie Tautu, Compendiu de Teologie Morala, volumul 2 - Poruncile, Editura Societatea Anonima, Oradea, 1932 (Sa nu ucizi, 345-387)
Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru, Bioetica, stiintele si drepturile omului, Editura Polirom, Bucuresti, 1998, (Atitudinea fata de muribunzi si Eutanasia, 187-200)
Teodor Danalache
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 09:58
Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina
In categoria tipului patologic intra, fara indoiala, si fanaticul. Caracteristica esentiala a acestuia este excesul de zel irational. Acesta nu stie decat un singur drum: drumul lui. Nu admite decat o singura metoda: metoda lui. Nu vede decat o singura fata a lucrurilor si orice invitatie la dreapta socoteala, la echilibru, la intelegere o socoteste compromis si o condamna fara drept de apel. Pentru dansul omul nu e o realitate psihofizica, nu e angajat alaturi de semeni in lumea aceasta si pentru cea de dincolo. El are o idee, o singura idee si in numele ei, cu ochii inchisi, se poate arunca si in prapastie.
El cere atasament total la ideea lui, pe care n-o justifica, pentru ca o crede justificata de ajuns prin credinta lui intr-insa. Pentru orice lucru cheama martor pe Dumnezeu, si Maica Domnului si pe sfinti, chiar acolo unde si mintea noastra ar putea intelege si explica ceva si unde, si prin puterea si prin vointa noastra, am putea indrepta ceva. E in stare sa moara de foame asteptand sa-l hraneasca ingerii. Nu admite nici o discutie pe tema fanatismului sau, nu suporta nici un sfat, nici o interventie din partea nimanui, isi e siesi suficient. Daca stie un singur lucru si merge inainte cu dansul, al doilea ar putea fi frana si il refuza: i-ar pierde mantuirea.
Aici e punctul lui slab, aici trebuie surprins. El crede ca mantuirea nu se castiga decat in felul lui. Altfel intra in panica. Fenomenul e patologic: panica aceasta e altceva decat frica de Dumnezeu.
Fanaticul poate cumula si alte caracteristici decat simplul exces de zel irational. El poate fi fanatizat de vedenii, ale lui sau ale altora, pe care le crede, de spaima de moarte si de iad. In orice caz, la originea fanatismului trebuie sa fie neaparat o slabiciune, fie si numai o sensibilitate bolnavicioasa care declanseaza o hotarare repede transformata in idee fixa, in agent patologic, pentru el ca om si pentru altii.
Fanatismul e contagios. Mai ales pentru spiritele simple, fara pregatire teologica si fara un minimum de orientare pozitiva, stiintifica, fara sa mai vorbim de sensibilitatile deosebite, asemanatoare cu ale lui, care ii cad usor prada.
Fanaticul are sansele cele mai mari de reusita, de recrutare a celor mai multe adeziuni intr-o intreprindere de masa. El vine cu o autoritate, in fata careia cei mai multi se inclina si pe care i-o admira: autoritatea faptei personale.
El e daruit cauzei lui pe viata si pe moarte. Nu stie ce-i renuntarea. Nu-l sperie nici o amenintare. Infrunta fara teama. Merge inainte chiar cand toata lumea se abtine sa-l opreasca, in afara de aceasta, e un practicant religios, care impinge ascetismul pana la temeritate. Nu oboseste niciodata, sau macar nu-si recunoaste oboseala. Prin tot ce face apare drept un erou al credintei si al faptei.
Dar incrancenarea aceasta e departe de seninatatea sfinteniei a carei tensiune interioara se consuma in tacere, in smerenie, in dragoste de oameni. Fanaticul e demoniac. Din culise il manevreaza fortele intunericului, care il antreneaza la excese, ca sa aiba mai apoi ce darama. De obicei, fiecarui exces ii urmeaza un exces contrar. De aceea trebuie franate cu grija toate excesele si aduse la dreapta socoteala a sfintilor.
Au trecut si unii dintre sfinti prin faza exceselor, dar si-au dat seama la vreme ca drumul mantuirii e drumul sanatos al caii de mijloc, al atentiei, al intrebarii si al solidaritatii cu Biserica. Autoritatea faptei personale e o realitate autentica si valabila numai atunci cand e in consens cu doctrina, cu Traditia si cu viata Bisericii. Oare n-au fost in istoria Bisericii mari eretici care au murit cu curaj si indrazneala in erezia lor? Dar numai pentru aceasta Biserica nu i-a validat printre martiri si sfinti, ci tot ereziarhi au ramas, departe de Biserica mantuitoare.
Acestia erau plini de ura si neintelegere fata de Biserica adevarata, manati de egoisme si mandrie in actele lor si in credinta lor. Acestora li se potrivea cuvantul Sfantului Pavel, revelator in aceasta privinta: "Chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, dar n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic" (I Corinteni 13, 3).
Dar nu trebuie sa se confunde fanatismul cu taria in credinta, acea tarie care naste martirii adevarati, care nu admite compromisul si care raspunde unei chemari deosebite. Cel tare in credinta se deosebeste usor de fanaticul intunecat, limitat si exclusivist si unde nu trebuie. Cel tare in credinta iubeste, compatimeste, e stapan pe facultatile lui.
Fizionomia spirituala a fanaticului degaja intuneric si teama. Eroul credintei are cu totul alta fizionomie. E stralucitor in seninatate, nu agresiv si infatuat.
Fanaticul e inainte de toate un posedat al orgoliului. Al unui orgoliu nemasurat. Se plaseaza pe sine in centrul lumii. Se descopera mantuitor. El singur. El dintre toti. Isi aroga responsabilitati mesianice. Numai ca intotdeauna logica lui scartaie, inima lui e plina de ura si de neintelegere, in loc sa arda de dragoste si intelegere, sa fie aproape de oameni si de nevoile lor. El are un singur mare ideal: sa iasa el in evidenta. Drept argument al autenticitatii, isi etaleaza indrazneala de a infrunta orice si a suferi orice. Dar si orgoliul genereaza astfel de eroisme si fanaticul se, inscrie aici.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 10:05
Virgil Lazar Vineri, 23 Octombrie 2009
Se implinesc, la 25 octombrie, 65 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord, vremelnic ocupat prin odiosul Diktat de la Viena din 1940. si chiar daca Hitler a motivat acest act sfidator la adresa poporului roman declarandu-i lui Antonescu ca nu este decat, chipurile, o masura de prevenire a unui eventual atac sovietic dinspre Ucraina, amenintand sursele de petrol din Valea Prahovei, fara de care Germania nu isi putea misca trupele mecanizate si aviatia, poporul roman, si in special armata sa, nu s-a multumit niciodata cu aceast rapt de teritoriu care a adus suferinte nebanuite pentru mii de romani ale caror pamanturi stramosesti au fost ocupate abuziv de horthysti. Marturie a acestor suferinte stau azi monumentele memoriale de la Ip, Traznea si Moisei...
Iata de ce, dupa 23 august 1944, cand gratie curajului Regelui Mihai I si a unui grup de militari din anturajul sau, am pus capat dictaturii, aproape imediat, mai exact spus la sfarsitul lui august si, mai ales in luna septembrie si octombrie, pe langa actiunile pentru curatirea tarii de trupele germane existente pe teritoriul Romaniei, au inceput luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord. Marele Stat Major al Armatei a delimitat zonele de operatii ale armatelor romane. Astfel ca Armata a 4-a trebuia sa actioneze la est de linia Sibiu-Alba Iulia-Cluj-Zalau si Sacuieni; iar Armata I, la vest de aceasta linie. Un prim semnal ca luptele au inceput cu succes l-a dat telegrama generalului de divizie Ion Dumitrache trimisa Marelui Stat Major, in care se spunea:"
Astazi, 30 august 1944, data cand se implinesc 4 ani de la cedarea primelor orase din Ardealul de nord, in zona Brasov s-a trecut granita (linia de demarcatie provizorie, n.n) si prin lupte s-au ocupat primele obiective". Apoi, la sfarsitul lui septembrie, Armata I, condusa de generalul de corp de armata Nicolae Macici, a plecat la lupta, singura, fara ajutorul aliatilor - care inca nu ajunsera sa-i sprijine – dand batalii pline de curaj si eroism care au dus, in cele din urma la eliberarea Bihorului si a Crisanei. Pentru edificarea cititorului, citam cateva fragmente din Ordinul de Zi, dat la 20 septembrie 1944, ordin semnat de generalul Nicolae Macici: "Dupa ce ati dezarmat prin lupta pe germanii care ocupau multe puncte insemnate din Transilvania, v-ati batut aproape o luna de zile pe granita de vest (aceeasi linie de demarcatie stabilita prin Diktat n.n) si in Muntii Apuseni, in cele mai grele conditii, ati biruit atat ostile unguresti, cat si cele germane(...)
In Muntii Apuseni batalioanele de moti au deschis din nou cartea vitejiei stramosilor lor. Dupa cum tribunii lui Avram Iancu au aparat cu coasa si toporul drepturile nemului romanesc asupra pamantului stramosesc, tot asa Batalionul 5 vanatori de munte si Batalionul 22 vanatori de munte au distrus unitatile inamice care patrunsesera pe vaile muntilor, exact in acele locuri in care, in 1848, popa Groza a sfaramat la Ocolis o oaste maghiara, iar motii si femeile lor au nimicit la Fintanelele de pe Somesul Rece, armata unui general ungur..." Apoi generalul Macici scrie in Ordinul sau despre eroismul elevilor militari de la scoala din Paulis, carora le-am dedicat, tot in Aldine, un amplu reportaj, cum le-am dedicat si eroilor de la Oarba de Mures, unde au ca-zut victime a unei strategii lipsita de sens a maresalului Malinovski, 11.000 de ostasi romani. O adevarata tragedie umana.!
Iar in finalul Ordinului sau, generalul Macici mai afirma: "Ati indeplinit prin lupta voastra primul pas pentru reintregirea Transilvaniei sfartecate in 1940" si "ati oprit navala inamica si ati asigurat fortelor aliate rusesti iesirea din stramtorile muntilor."(...) ,,De azi incolo puternicele forte aliate sunt gata sa porneasca spre Budapesta"... Intr-adevar, dupa aceasta prima mare batalie data de Armata I romana, singura, au fost eliberate Oradea, Tg. Mures, la 11 octombrie, Clujul, fortele aliate intrand in line dreapta spre vest, peste tot armata romana fiind intampinata cu mare bucurie de locuitorii satelor si oraselor, care au suferit o prigoana groaznica si chiar asasinate din partea horthystilor. Iar, pentru ca adevarul istoric sa fie repus in drepturile sale, se cuvine vorbit si de eroismul acelor soldati si ofiteri, inrolati voluntar in Divizia "Tudor Vladimirescu" si apoi in divizia ,,Horia Closca si Crisan", ambele formate, dupa cum se stie, din fosti prizonieri cazuti in luptele impotriva URSS. Acestora li s-a dat sansa: fie sa lupte impotriva inamicului comun pentru eliberarea tarii de fascisti si hortysti, fie sa scoata carbuni in arealul climatic nimicitor si munca istovitoare, la Vorkuta sau, in cel mai "bun" caz, sa taie lemne in Siberia, de unde, cei care au supravietuit, n-au fost eliberati nici dupa 10 ani.
Multi prizonieri romani au acceptat varianta luptei cu speranta ca astfel pot, eventual,. ajunge si acasa. Aceste divizii au savarsit, la randul lor fapte de eroism, care i-au determinat pe aliati sa boteze, de exemplu, Divizia "Tudor Vladimirescu – Debretin", ca semn de omagiu al eroismului lor dat pentru eliberarea acestui oras si, in general, pentru victoria finala asupra hitlerismului. Dar se cuvine evidentiat si aportul unor civili la aceste lupte. Iata, de pilda, ca de la Cabinetul Ministrului de Razboi (titular, generalul de corp de armata Mihail Racovita), colonelul P. Caramitru difuzeaza Ordinul de zi nr.13, in care se spune, printre altele: "In operatiile ce au avut loc pentru curatirea teritoriului de trupe germane s-au distins in mod deosebit Batalionul 1000 B, batalion de mars din Regimentul 94 infanterie, compania 3 graniceri, compania jandarmi paza Anina si Compania garnizoana Anina, aflate sub comanda locotenent colonelului, M. Gheorghiu care, prin actiunea viguroasa dusa intre 27 si 30 septembrie, au reusit sa salveze de la distrugere instalatiile si minele de la Anina.
Alaturi de aceste trupe au intervenit cu succes si 2 tunuri anticar, incadrate cu servanti dintre lucratori si puse la dispozitie de Uzinele Resita. De asemenea a contribuit intr-o larga masura la reusita acestei actiuni si directorul minelor, inginerul Pohoran, care ramanand la postul sau pe tot timpul ocupatiei temporare a reusit sa se impotriveasca si sa zadarniceasca din timp planurile de distrugere hotarate de germani. Iar pentru conducerea hotarata si elanul de lupta al personalului si pentru patriotismul de care a dat dovada, directorul minelor este citat prin Ordin de Zi pe armata" ... S-a demarat apoi o ampla actiune civila, sute de oameni cerand sa fie incadrati voluntari in formatiunile de front. Pentru a face ordine in acest sens, Marele Stat Major a hotarat ca toti acestia sa fie verificati riguros, neacceptandu-se oameni, care din diferite motive medicale au fost scutiti de mobilizare. Dupa care cei admisi au fost organizati ca politie in spatele frontului, cu misiunea de a descoperi eventuali inamici ascunsi in spatele frontului pentru actiuni de sabotaj si diversiune, tradatori, persoane ce ar fi facut propaganda antiromaneasca.
Astfel, au aparut in satele si orasele cucerite acele formatii, care purtau pe brat o brasarda tricolora cu inscriptia " Voluntar pentru Ardeal", purtata cu mare mandrie de cei apti si admisi de comandantii divizilor. Tot in acest context a aparut si Apelul adresat populatiei de etnie germana, sasilor si svabilor din Ardeal si Banat, semnat de Hans Otto Roth, care-i indeamna sa nu-si paraseasca ogoarele si atelierele, si sa se supuna cu loialitate noului guvern roman instalat la 23 august 1944, apel primit cu nadejdea in suflet de populatia respectiva. Mai ales ca din unele sate din Ardeal pe unde a trecut armata germana in retragere a luat, cu sila, locuitorii cu ei, spre Germania. .
Dupa doua luni de lupte intense, batalia finala s-a dat pentru eliberare oraselor Careii Mari si Satu Mare, orase cucerite de trupele de sub comanda generalului de corp de aramata Gh.Avramescu. S-a ajuns astfel la frontiera traditionala a Romaniei, intregul Ardeal de Nord fiind dezrobit nu fara un sacrificiu de sange considerabil: peste 1500 de ofiteri, subofiteri si 62000 de ostasi, morti, raniti si disparuti. Astfel ca in 25 octombrie s-a comunicat oficial acesta victorie deplina. De fapt, victoria finala pentru eliberarea Ardealului de Nord putea fi transmisa in 24 septembrie, dar Marele Stat Major a hotarit data de 25 octombrie. Aceasta, pentru a-i face o surpriza placuta Regelui Mihai I, care isi sarbatoreste, la data respectiva, ziua de nastere. Asa se face ca Ziua Regelui Mihai I a devenit, tot prin hotarare a M.S.M. al Armatei Romane si a ministerului de resort, "Ziua Armatei Romane". Armata, in intregul ei, atunci inca necontaminata de comunism, isi iubea mult tanarul si curajosul suveran al Romaniei distins, dupa victoria finala asupra Germaniei si satelitilor sai, cu cele mai mari ordine ale aliatilor.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 10:07
Poza zilei
Mănăstirea „Maicii Domnului - Izvorul Tămăduirii“ din Dunlap - Sierra Nevada (California) a fost înfiinţată în anul 1993 de către Preasfinţitul Episcop Antonie, cu participarea părintelui Efrem din Sfântul Munte Athos, care a adus primele două maici de la Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Grecia. Mănăstirea a fost numită după vechea Mănăstire a Maicii Domnului - „Izvorul Tămăduirii“ din Constantinopol.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 10:09
Frumuseţea interioară Sorin Lavric Vineri, 23 Octombrie 2009
Cei mai frumoşi bărbaţi pe care i-am întîlnit au fost nişte bătrîni de peste 90 de ani care trecuseră cu toţii prin închisorile comuniste. Ce izbea la ei era contrastul evident dintre înfăţişarea pe care o aveau şi fizionomia obişnuită a vîrstnicilor din România. În loc de sfîrşeala resemnată a unor chipuri ruinate, în loc de acreala comună pe care bolile o împrumută de obicei senectuţii, în loc de abrutizarea inevitabilă dată de involuţia psihicului, în fine, în loc de decrepitudinea senilă a unor suflete măcinate - în loc de toate acestea te întîmpina încordarea strînsă a unor arcuşuri bine întinse, un fel de coarde a căror zvelteţe prelungă, de figuri bizantine, te impresiona de la prima vedere. Aveai senzaţia că priveşti nişte fiinţe care trăiseră într-un alt regim existenţial decît restul populaţiei, un regim a cărui intensitate li se întipărise în asprimea feţei şi în sobrietatea gesturilor.
Bătrînii aceştia, a căror viaţă fusese distrusă de arbitrare condamnări ideologice şi de la care te-ai fi aşteptat să ai parte de un lung şir de lamentaţii inutile, bătrînii aceştia lăsau impresia că fuseseră cuplaţi la un mirabil aparat de resuscitare care îi transfigurase la propriu, dar un aparat pe care nu-l găsiseră în secţiile de reanimare ale spitalelor, ci în răcoarea bolgiilor şi în văgăuna gropilor comune. Numai aşa pot să-mi explic pofta de viaţă pe care o emanau şi farmecul ce le ieşea din piele. Oamenii aceştia nu doar că văzuseseră moartea cu ochii, dar chiar trăieseră alături de ea timp îndelungat, şi tocmai de aceea se preschimbaseră tainic, năpîrlind de tot şi devenind alţii. Nişte energumeni frumoşi vibrînd sub unda unei neprefăcute credinţe. Bătrînii aceştia păreau mistuiţi de o trăire a cărei undă de iradiere o simţeai fizic, la propriu, în chipul cel mai concret, sub forma unui fluid emoţional care te prindea în cîmpul lui, încărcîndu-te cu o neaşteptată stare de bine. Îi compătimesc pe toţi cei care nu au avut prilejul de a simţi înfiorarea dată de prezenţa unui astfel de bătrîn.
Fizionomia lor transmitea ceva care nu avea pecete psihologică, ci bătaie spirituală. Nişte spectre hieratice modificînd dispoziţia oamenilor din jur. Privindu-i, realizai că pe chipul lor se oglindeşte o stihie pe care nu o întîlniseră pe stradă sau între pereţii camerei, ci în lumea aceea de tortură şi chin din care avuseseră norocul să scape. De aceea, frumuseţea acestor nonagenari venea din interior şi consta într-o gravitate patetică şi molipsitoare. Parcă erau sculpaţi într-o bucată de carne ce-şi pierduse calităţile organoleptice şi se peitrificase de tot, încărcîndu-se cu subtile virtuţi de duh. De aici impresia de efigii vii cu conţinut dens.
Pe măsură ce i-am cunoscut, am constatat că toţi aveau aceleaşi trăsături. În primul rînd, o seninătate definitivă, o lipsă de îngrijorare ce-i făcea invulnerabili la lipsuri. Parcă trecuseră pragul grijilor şi pluteau într-o euforie blîndă de iniţiaţi într-un mister. În al doilea rînd, convingerea că închisoarea le fusese predestinată în vederea unui scop cu bătaie eschatologică. Trebuiau să sufere ca să-l descopere pe Dumnezeu. De aceea, li se părea cu neputinţă ca toată suferinţa lor să fi fost degeaba. În al treilea rînd, credinţa. E o revelaţie să întîlneşti oameni cărora, simţi prea bine, credinţa le e stare firească de asimilare a lumii. O stare de spirit permanentă şi netulburată, jucînd rolul unui filtru de cernere a întîmplărilor vieţii. Aşa arătau frumoşii bătrîni nonagenari.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 16:43
Am citit mai sus, rugăciunile copiilor: ce simple si sincere, ce relaxante, ce linistitoare pot fi!
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 25 Oct 2009, 18:15
Emil Condor a scris:
Am citit mai sus, rugăciunile copiilor: ce simple si sincere, ce relaxante, ce linistitoare pot fi!
Ca de altfel tot ce are legatura cu copiii; au ei un dar aparte de a te cuceri pentru totdeauna! La ei totul e la superlativ: privirea, glasciorul, mirosul, gesturile, mimica si logica de copil infailibila, dezarmanta!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Cristina
Numarul mesajelor : 5897 Localizare : acolo unde ma regasesc Data de inscriere : 31/03/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 26 Oct 2009, 08:50
dolion a scris:
Rugaciunea copilului de dimineata
Doamne,noaptea a trecut Si noi liniste-am avut: Al Tau inger prea iubit Cu-ngrijire ne-a pazit Doamne,da-ne ajutor Sa avem in toate spor Voile sa-ti implinim Fiii tai iubiti sa fim!
Toate sunt frumoase , dar asta e preferata mea (inclusiv imaginea ) . Imi dai voie, Dolion sa o copiez pe desktop-ul meu?
_____________________ Buna dimineata/ziua/seara/noaptea ! Dar ca sa fie buna, te rog: "Nu crede nimic, indiferent unde ai citit sau cine a spus un anumit lucru, chiar daca l-am spus chiar eu, nu crede nimic decat atunci cand el se potriveste judecatii tale si bunului tau simt." - Buddha
zaraza26
Numarul mesajelor : 8994 Varsta : 59 Localizare : Nasaud Data de inscriere : 02/10/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 26 Oct 2009, 12:41