POPASUL DOLION (I)

Dolion a scris:

- sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit Zidul Berlinului
- Nu, sunt 20 de ani de când sărbătorim că s-a prăbuşit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinţe.

Asta asa si este: suntem (ca popor) victime ale respectivei prăbusiri si "Zidul" nu s-a dărâmat peste toti! Dacă ar fi căzut peste toti, atunci am fi fost uniti (si puternici) în înlăturarea ruinelor.

Lipsa de unitate este dată chiar de ceea ce se sublinia mai sus, de lipsa de identitate natională. Si mai usor decât să luptăm pentru obtinerea unei identităti este fuga...

april 2009 from ForwardREF on Vimeo.

models :
Ekaterina Moskalenko
Masha Kolosovskaia
Elena Pavlova
Olga Gruzina

music :
Kashiwa Daisuke – April.#19

Idei pt rochiile de revelion, nu?

Lipsa de unitate este dată chiar de ceea ce se sublinia mai sus, de lipsa de identitate natională. Si mai usor decât să luptăm pentru obtinerea unei identităti este fuga...
(Emil)

Va multumesc. Rationamentul este corect, dar mai ramane sa gasim si persoana
(sau ideea) in jurul careia sa ne unim. Pana atunci, ma simt obligat sa-mi spun
parerea, desi nu sunt eu stapanul Adevarului, dar scriu pur din convingere.
Sarbatori Fericite! Cu bine, G.L.Culian, Director New York Magazin.

Emil, eu nu cred ca acei care au plecat dupa '89 "au fugit".
Nu. Ei au plecat in cautare de "mai bine". Un prieten de al meu, din Canada, se autoacuza de lasitate.
Nu. Nici cu el nu sunt de acord. E, mai degraba, un act de mare curaj sa pleci in necunoscut, s-o iei de la inceput.
Asta nu inseamna ca ii acuz pe cei ramasi acasa ca nu au curajul sa plece.
Nu. Acest lucru azi tine de alegerea fiecaruia.

Privind asa lucrurile, destul de simplist la prima vedere, eu nu gasesc nimic la mijloc ce ar putea sa ne dezbine. Neputinta de a rezolva unele probleme, oriunde ne-am afla, ne impinge sa dam vina unii pe altii. Si sa ne autodezbinam.

Exista insa un motiv mult mai mare care sta la baza dezbinarii noastre.
Acela este lipsa de intelegere. Neputinta de a ne intelege unii pe altii.
Raspunsul lui Culian vine la un mesaj al meu cu privire la afirmatiile Domniei Sale despre
votul Diasporei care, chipurile, a decis alegerea Presedintelui Romaniei.

Daca fiecare dintre noi ar fi fost capabil sa-l inteleaga pe celalalt atunci nu se ajungea la aceasta situatie. Iar presa, in loc sa fie factor de echilibru, reconciliant intre noi, romanii, oriunde ne-am afla , ne dezbina si mai mult.

Si, mai ales, suntem dezbinati si pentru ca nu ne intelegem bine unii pe altii.
Ideea si lucrurile in jurul carora sa ne unim sunt simple.
Sa ne unim in jurul lucrurilor simple care ne leaga: mama, parinti, bunici, rude, prieteni,
si Tara- Muma. De aici vin multe repere morale.
Personalitatile, la care se refera Dan Puric, au avut la baza aceste repere simple pe care le-au valorizat la extrem. De aceea au ajuns asa de mari si de neinlocuit.

Alergam tot timpul.Toata viata o tinem intr-o alergatura. Nu stam pe loc o clipa. Sa ne tinem un pic respiratia si sa gandim. De acea, si in cest sens, am scris randurile de mai sus.
Nu mai stin unde este Nordul. Suntem debusolati.
Daca ne-a mai ramas ceva simtire, se observa numai atunci cand plangem. Daca n-am uitat.

Omeni ca Dan Puric nu au ce cauta in politica.
Acolo nu sunt sentimente. Despre lumea aceasta vorbeste toata lumea dinafara ei.
Cum este ea vazuta din interior e altceva.

O zi buna tuturor!
Ion

Ion a scris:

Emil, eu nu cred ca acei care au plecat dupa '89 "au fugit".
Nu. Ei au plecat in cautare de "mai bine". Un prieten de al meu, din Canada, se autoacuza de lasitate.
Nu. Nici cu el nu sunt de acord. E, mai degraba, un act de mare curaj sa pleci in necunoscut, s-o iei de la inceput.
Asta nu inseamna ca ii acuz pe cei ramasi acasa ca nu au curajul sa plece.
Nu. Acest lucru azi tine de alegerea fiecaruia.

Sunt de acord cu tine, Ion.
Când spuneam despre "fugă", mai mult mă refeream la fuga de probleme decât la emigrare. A emigra e mult mai greu decât a lupta, acolo acasă. Ca emigrant iei viata de la zero si lupti cu toate de unul singur. Nu e usor deloc, de acord cu tine.

Si tot de acord sunt si cu afirmatiile privitoare la unitate sau lipsa ei...

Citat :

...suntem dezbinati si pentru ca nu ne intelegem bine unii pe altii.
Ideea si lucrurile in jurul carora sa ne unim sunt simple.
Sa ne unim in jurul lucrurilor simple care ne leaga: mama, parinti, bunici, rude, prieteni,
si Tara- Muma. De aici vin multe repere morale.

Marile disparitii ale anului 2009

Evz.ro a prezentat, în ultimele zile, diferite bilanţuri ale anului 2009. Economice, politice, mondene şi sociale, acestea oferă o imagine de ansablu a ceea ce au avut de oferit ultimele 12 luni.

IANUARIE

Prima personalitate pe care am pierdut-o, chiar la început de an, a fost poetul basarabean Grigore Vieru. Acesta a decedat, pe 18 ianuarie, la vârsta de 73 de ani, în urma unui accident auto, în apropiere de Chişinău. La volanul maşinii în care se afla era Gheorghe Munteanu, un artist recunoscut în Republica Moldova şi director al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chişinău. Accidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, la ora 01.30.Munteanu a fost rănit uşor, însă Vieru a suferit răni grave. În cele din urmă, a murit la spital, din cauza unui atac de cord.

Membru de onoare al Academiei Române, din 1990, Grigore Vieru a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. Laureat al multor premii pentru poezie, în anul 2000 a primit din partea Guvernului României Medalia "Eminescu - 150 de ani de la naştere".
La o zi de la deces, preşedintele Traian Băsescu a emis un decret prin care i-a conferit poetului Grigore Vieru, post-mortem, Odinul Naţional "Steaua
României" în grad de Mare Cruce, "în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă"", se arata în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

FEBRUARIE

Marius Pepino, actor Teatrului Bulandra din Capitală în perioada 1958 – 1991, a decedat la începutul acestui an, pe 2 februarie, la vârsta de 84 de ani. Ultimul său spectacol a fost „Arsenic şi dantelă veche”, în 1991. Actorul a absolvit Academia de Teatru şi Film în 1949, an în care a şi debutat pe scena Teatrului Dramatic „G.A. Petculescu“ din Reşiţa.

Handbalistul Marian Cozma, în vârstă de 26 de ani, a murit pe 8 februarie, într-un bar din Ungaria, după ce a fost înjunghiat în inimă. Sărbătorind, alături de alţi colegi de la echipa din Veszprem, naşterea fiicei unuia dintre ei, în barul în care Marian se afla un grup de interlopi a creat un scandal, în urma căruia românul a fost înjunghiat de trei ori, rana de la inimă fiind fatală.
„La cinci dimineaţa m-a sunat un coleg de-al lui Marian şi mi-a dat vestea. Erau mai mulţi handbalişti în bar. Sărbătoreau faptul că unuia dintre ei îi născuse soţia. După ce au stat în discotecă, s-au mutat cu toţii într-o cârciumă. Aici se afla şi un grup de ţigani, care veniseră cu gândul să facă scandal. Ţiganii s-au uitat urât la ei încă de la început. Marian a ieşit în evidenţă pentru că era cel mai înalt dintre toţi şi, când a mers la toaletă, l-au aşteptat şi l-au scos afară din local. Erau vreo patru- cinci indivizi. L-au înjunghiat în inimă şi, după ce Marian a căzut, i-au mai dat şi nişte picioare. Toţi atacatorii aveau cuţite la ei şi unul ar fi scos chiar şi un pistol, când Marian era într-o baltă de sânge. Incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere. Au încercat să-l resusciteze, dar n-au putut“, declara atunci prietenul lui Marian Cozma, Vali Ghionea, legitimat şi el în Ungaria, la formaţia Pick Szeged.

La scurt timp, a început o adevărată vânătoare a celor responsabili de atac. Opinia publică, sensibilizată de drama jucătorului, s-a arătat solidară cu familia, iar în ziua înmormântării, la fel ca pe drumul parcurs de convoiul funerar din Ungaria până la Bucureşti, mii de persoane au însoţit sicriul tânărului sportiv
. Ulterior, familia acestuia a iniţiat un proiect care să prevină violenţa, numit Love 8 (cifra reprezintă numărul de pe tricou, ziua morţii, dar şi a naşterii sale). Campania “Stop violenţei!” a fost iniţiată în alte trei ţări în afară de România, respective Ungaria, Croaţia şi Serbia.

MARTIE

Pe 18 martie, actriţa britanică Natasha Richardson a murit în urma unui accident la schi. Soţia actorului Liam Neeson, actriţa, în vârstă de 45 de ani, se afla pe o pârtie din Quebec, unde lua lecţii de schi. Conform unui comunicat al staţiunii de schi Mont Tremblant, Richardson a căzut în timpul unei lecţii de schi făcute pe o pârtie rezervată începătorilor. "Nu a arătat semne vizibile ale unei vătămări, însă instructorii au respectat procedura şi au condus-o la baza pârtiei, institând ca ea să fie văzută de un doctor". După o oră de la incident, a început să acuze dureri de cap şi a fost transportată la spital. Câteva ore mai târziu a fost transportată la spitalul Sacre Coeur din Montreal şi, de acolo, la spitalul Lenox Hill Hospital din New York, unde a decedat.

Celebrul interpret de muzică populară, Ion Dolănescu, a încetat din viaţă, pe 19 martie, la vârsta de 65 de ani, în urma unui stop cardiac. Artistul avea antecedente cardiovasculare, cu trei infarcte suferite anterior, şi era diagnosticat cu ciroză hepatică. La înmormântarea care a avut loc în cimitirul Bellu, din Capitală, au participat mii de persoane. În anul 2000, el a intrat în politică, alături de colega sa, Irina Loghin, şi a fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în judeţul Ilfov pe listele Partidului România Mare (PRM). „O să fac politică toată viaţa şi o să susţin unirea României cu Basarabia până mor”, obişnuia să spună fostul deputat PRM, care îşi dorea să fie îngropat la Chişinău.

APRILIE

În aprilie, actriţa Marga Barbu, care a dat viaţă personajului Aniţa, din seria ”Haiducii”, a decedat, la vârsta de 80 de ani, din cauza unei afecţiuni cardiace. Actriţă de teatru şi film, şi-a descoperit afecţiunea la inimă în tinereţe, când a vrut să urmeze cariera mamei, balerină la Viena. Din acest motiv a fost nevoită să renunţe la primul vis al tinereţii. A descoperit, însă, unul nou, care i-a adus celebritate în lumea artiştilor de dinainte de 1989.

A absolvit astfel, în 1950, Institutul de Teatru din Bucureşti, iar debutul pe marile ecrane a avut loc după trei ani. Rolurile cu care este cel mai des atribuită sunt cele ale Aniţei, din seria de şase filme ”Haiducii”, Agathei Slătineanu, din seria „Mărgelatu”. Ultimul său film a fost ”Lacrima cerului”, lansat în 1989. Actriţă al Teatrului Nottara, a interpretat-o pe Cleopatra lui William Shakespeare, rol care, de altfel, a fost preferatul său, dar a avut şi roluri în comedii, în piese precum "Mâţa-n sac" sau "Mizerie şi nobleţe".

Căsătorită 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu, a fost decorată de preşedintele Ion Iliescu, în 2004, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler, ca „semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică şi pentru talentul şi dăruirea puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc”.

IUNIE

Actorul american David Carradine, cunoscut mai ales pentru rolurile din "Kill Bill" şi "Kung Fu", a murit pe 3 iunie, în Thailanda. Născut la Hollywood, în 1936, Carradine se afla în Bangkok unde filma pentru “Strech”. Poliţiştii l-au găsit în camera de hotel
, cu o frânghie înfăşurată în jurul gâtului şi a corpului.

Celebra actriţă Farrah Fowcett, cunoscută mai ales pentru rolul din serialul "Charlie's Angels", a murit pe 25 iunie, la vârsta de 62 de ani. Era diagnosticată, încă din 2006, cu cancer la colon. Ulterior, boala a afectat şi ficatul. Actriţa americancă, originară din statul Texas, şi-a câştigat celebritatea ca fotomodel, după ce a pozat în costum de baie pentru un afiş, în 1970, fiind ulterior distribuită în serialul de televiziune „Îngerii lui Charlie”, în rolul lui Jill Munroe. Milioane de femei i-au copiat, în anii ’70, coafura.

Tot pe 25 iunie “Regele muzicii Pop”, Michael Jackon, a murit, în urma unui stop cardio respirator, în locuinţa sa din Los Angeles. La ceremonia funerară,organizată la Staples Center au putut participa, alături de familia Jackson şi prietenii celebri ai megastarului, alte 11.000 de fani. Biletele au fost câştigate în urma unor tombole speciale, iar milioane de fani, din întreaga lume au participat la ceremonii organizate în zeci de oraşe din lume.

IULIE

Fostul fotbalist Mihai Baicu a murit, pe 6 iulie, la vârsta de 33 de ani, în urma unui stop cardiac. După ce şi-a făcut debutul în prima ligă românească în 1994, la 19 ani, jucând pentru FC Naţional, Baicu a ajuns să poarte tricourile echipelor Dacia Unirea Brăila, FC Argeş, Chindia Tîrgovişte, Foresta Suceava, AS Cittadella, US Cremonese, FC Braşov, FC Ghimbav, Farul Constanţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ.

În timpul perioadei petrecută la FC Naţional a fost prins consumând Furosemid, un medicament folosit în curele pentru slăbit, motiv pentru care a fost suspendat trei luni şi amendat cu 400 de euro. Cariera în fotbalul profesionist s-a încheiat în 2007, după care a urmat a început să joace în echipa de amatori Mali, din Italia. Pe 6 iulie, a suferit un stop cardiac, în timpul unui meci de fotbal cu câţiva prieteni.

AUGUST

Compozitorul celebrei melodii “Ani de liceu”, Florin Bogardo, a murit pe 15 august, cu o zi înainte de a aniversare 67 de ani, în urma unui atac cerebral. După debutul din 1963, la Festivalul de Muzică Uşoară “Mamaia“, unde a câştigat premiul special al Uniunii Scriitorilor, cu piesa “Cum e oare ?“, a compus alte 300 de piese, interpretate, în special, de soţia sa, Stela Enache. Discret şi modest, s-a retras din activitate în 1989, la vârsta de 47 de ani, nu înainte de a realiza coloana sonoră pentru filmul “Liceeni“. În afară de acesta, Bogardo a mai semnat coloane sonore pentru alte câteva filme, majoritatea în regia lui Nicolae Corjos.

Pe 9 august, actorul Marius Ionescu a murit, la vârsta de 60 de ani. Marius Ionescu a absolvit, în 1971, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi şi-a început cariera actoricească la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde a lucrat până în 1972.

Pe 11 august, fosta casnică ajunsă preşedinte al Filipinelor, Corazon Aquino, a murit la vârsta de 76 de ani. Diagnosticată cu cancer de colon, soţia senatorului Benigno Aquino Jr. asasinat în 1983, Aquino rămâne în istoria ţării ca un simbol al democraţiei şi moralei. Soţul acesteia a fost omorât la scurt timp de la eliberarea din închisoare, unde se afla pentru acte de opoziţie la adresa preşedintelui dictator Ferdinand Marcos.

Aquino, care se afla în SUA, cu familia, ca refugiat politic, s-a întors în Filipine, pentru înmormântare, eveniment care a atras simpatia a peste două milioane de oameni. La trei ani de la asasinarea lui Beningo, a candidat la alegerile prezidenţiale. Oficial, scrutinul a fost câştigat de preşedintele în funcţie Ferdinand Marcos, însă, puternica mişcare a maselor populare, care acuzau frauda electorală, a condus la numirea în funcţie a lui Aquino, pe 25 februarie 1986.

În timpul mandatului său (1986-1992), în Filipine a fost promulgată o nouă Constituţie şi a fost începută reforma agrară. Câştigătoare a numeroase premii, printre care "Martin Luther King Jr. Nonviolent Peace Prize" şi "Martin Luther King Jr. Nonviolent Peace Prize", Aquino a fost al unsprezecelea preşedinte al ţării.

SEPTEMBRIE

Celebrul actor Nicu Constantin a decedat, în urma unui atac de cord, la vârsta de 70 de ani. Acesta era internat la Spitalul Militar, încă de la începutul verii, din cauza unor probleme respiratorii grave. Artistul în vârstă de 70 de ani a fost internat pe 11 mai la Spitalul Militar Central din Bucureşti, din cauza unei afecţiuni pulmonare severe. La începutul lunii iulie, medicii au vrut să îl transfere de la reanimare la o secţie medicală obişnuită, însă starea lui de sănătate era oscilantă şi au hotărât să îl menţină în secţia ATI.

Dobrogeanul Nicu Constantin era originar din Eforie Sud, din părinţi cu origini balcanice - mama lui s-a născut în Grecia, iar tatăl în Albania. Până în anul 2000 a încântat publicul de pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii, iar în perioada 1979-1982 a fost actor al Teatrului de Operetă "Ion Dacian".

Din palmaresul său mai fac parte peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de emisiuni de televiziune.

Pe 14 septembrie, actorul Patrick Swayze, diagnosticat cu cancer, a decedat, în locuinţa sa din Los Angeles. În vârstă de 57 de ani, actorul s-a luptat cu acest diagnostic aproape doi ani, timp în care a continuat să filmeze pentru serialul "The Beast". "Sunt pe moarte? Mă dau bătut? Mă aflu pe patul de moarte? Îmi iau la revedere de la lume? În niciun caz", declara starul american, faimoasei Barbara Walters, într-un interviu, cu doar câteva luni înainte de a muri. Fost dansator profesionist, născut în Texas, Swayze a devenit celebru pentru rolurile din “Dirty Dancing” (1987), “Road House” (1989) sau “Ghost” (1990).

NOIEMBRIE

Pe 10 noiembrie, lumea teatrului românesc a pierdut unul dintre cei mai importanţi artişti, Gheorghe Dinică. Maestrul a murit la vârsta de 75 de ani, în urma unui stop cardiac. Actorul se afla internat, de aproape trei săptămâni, din cauza unei infecţii puternice, cu stafilococ auriu, care a dus, în cele din urmă, la complicaţii şi la deces. Prognosticul medicilor
a rămas, pe întreaga perioadă de spitalizare, rezervat, starea de sănătate mentinându-se gravă.

Actorul a fost înmormântat în cimitirul Bellu, iar o alee din cadrul acestuia a primit numele său. Mii de persoane au participat la funeralii. Născut pe 1 ianuarie 1934, Gheorghe Dinică a fost un copil rebel şi curios, ”crescut mai degrabă de stradă şi de prieteni, decât de familie”. A terminat, în 1961, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, iar debutul a avut loc înr-o trupă de amatori, interpretându-l pe locotenentul Stamatescu, din piesa ”Titanic-vals” de Tudor Muşatescu. ”Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala”, rememora artistul primul contact cu publicul.

Ultimul său rol a fost în serialul românesc de epocă “Aniela”, unde interpreta rolul lui Grigorie Vulturesco, un general în rezervă şi erou al României de la începutul secolului XX.

Tot pe 10 noiembrie, portarul german Robert Enke s-a sinucis, aruncându-se în faţa unui tren. Enke s-a născut la 24 august 1977. A evoluat în cariera sa la FC Carl Zeiss Jena, Borussia Monchengladbach, Benfica Lisabona, FC Barcelona, Fenerbahce Istanbul, Tenerife şi Hannover '96. Era alesul selecţionerului Joachim Löw pentru postul de titular în naţionala Germaniei. Era căsătorit şi avea o fată de numai opt luni, pe nume Leila, înfiată în luna mai a acestui an. În 2006, el a pierdut o altă fetiţă, care a murit la vârsta de doi ani din cauza unei rare afecţiuni cardiace.

DECEMBRIE

Pe 20 decembrie, actriţa Brittany Murphy a încetat din viaţă, în locuinţa ei de lângă Beverly Hills, în urma unei crize cardiac. În vârstă de 32 de ani, a jucat în filme ca "Tineri însurăţei" ("Just married"), "Liceenele din Beverly Hills" ("Clueless"), "8 Mile" sau "Sin City" şi era căsătorită cu scenaristul britanic Simon Monjack, alături de care locuia în Los Angeles. A jucat alături de Michael Douglas în thriller-ul "Nicio vorbă" ("Don't say a word") şi a lucrat cu regizorii Quentin Tarantino şi Robert Rodriguez la superproducţia "Sin City", ecranizare a romanului omonim de benzi desenate, semnat de Frank Miller.

Sursa tuturor lunilor: Evenimentul zilei

"Bea, bea, nu te lasa"
Imnul national al sarbatorilor romanesti are refrene sumbre

Nu e o noutate! Alcoolul binedispune. In timpul sarbatorilor se beau cantitati uriase de bere, vin si sampanie. Pofta de chef e mai mare decat urgia care urmeaza si pe care o dam uitarii: mahmureala! Chinul gretei, al raului fizic, al durerilor criminale de cap. Cata bautura poate consuma un om, fara sa regrete si fara sa-si prejudicieze sanatatea? Cu putina bunavointa, textul care urmeaza va poate fi de mare ajutor

In fiecare an, in Romania se consuma - pe cap de locuitor - 3,4 l de alcool pur. Statistic vorbind, fiecare din cei circa 20 de milioane de locuitori bea 41 litri de bere, 1,25 l de tuica si 9,3 l de vin. Mai ales in timpul sarbatorilor, oamenii dau pe gat torente de alcool. Exista, totusi, o limita pana la care bautura poate inveseli fara sa dauneze sanatatii. Care este aceasta ne explica in cele ce urmeaza dr. Boris Cusnencu din Chisinau.

Beti gustand

- Supranumite de unii "marea crapelnita", sarbatorile iernii sunt si o imbibare generala in alcool. De ce nu poate fi imaginata o sarbatoare reusita, fara alcool?

- De multe secole, in aria culturala europeana, bauturile alcoolice sunt considerate un lucru valoros, pe care oamenii si-l ofera la fiecare ocazie festiva. Pana la inceputul veacului al 19-lea, oamenii de rand nu-si puteau permite sa consume cantitati mari de bauturi, doar cei privilegiati permitandu-si - un pahar - sau mai multe - de vin sau de bere la fiecare masa. Desi astazi berea, vinul, rachiul si sampania le sunt accesibile tuturor, majoritatea oamenilor au senzatia ca alcoolul este ceva deosebit. Se spune, de altfel, "a face cinste". El "functioneaza" ca o recompensa si simbolizeaza pretuirea si onoarea, atunci cand il servesti altora. Din aceasta cauza, multi amfitrioni se simt ofensati daca refuzi bautura pe care ti-o ofera. Sau musafirii se simt deranjati, daca la masa, in loc de sampanie sau vin, li se serveste ca aperitiv doar suc sau apa minerala.

- Succesul alcoolului tine, in primul rand, de efectul lui: produce buna dispozitie.

- Da. Un paharel sau doua au un efect psihotrop foarte placut. Anumite zone ale creierului, care sunt legate de spaime, indoieli, sentimente de vinovatie etc., sunt amortite de alcool, si de aceea omul se simte usor euforic, sigur pe el, sociabil. Momentul este trait foarte intens. Emotiile, sentimentele depresive si grijile pentru viitor, dar si gandurile care-l pun in garda sunt pur si simplu sterse, nu mai sunt percepute la adevarata lor gravitate.

- Cat se poate bea la o petrecere fara sa ne periclitam sanatatea?

- Fiecare pahar de alcool este potential daunator, nu exista doza total inofensiva. Dar nu vreau sa fac pe moralistul: oamenii sanatosi, care nu beau in mod regulat, isi pot permite cateva pahare. Dar fiecare pahar trebuie "gustat" incet, cu inghitituri mici.

- Care sunt alcoolurile cele mai putin nocive?

- Cu cat este mai mica concentratia de alcool si cu cat sunt mai putine aditivele adaugate in ele, cu-atat se "descurca" mai bine organismul. De aceea, berea si vinul alb sunt cele mai suportabile. Vinul rosu - un veritabil medicament - are adeseori substante taninate sau arome adaugate, care pot declansa ulterior mahmureala. Sampania, vinul spumos se urca repede la cap, datorita bioxidului de carbon pe care-l contin. Bauturile tari pot fi si ele consumate doar in cantitati mici. Cele mai periculoase sunt cocktailurile: amestecul de alcooluri diferite, cu bauturi care contin zahar si coloranti, potenteaza pericolul senzatiei de "cap mare" de a doua zi. Daca sunteti amatori de tarii, preferati tuica "fabricata" de tarani. Dar sa fie curata si nu prea tare. Si limitata la 2-3 paharele. Din cauza zaharului care se pune in ea, tuica fiarta, o "delicatesa" pur romaneasca, e mult mai periculoasa in ce priveste urmarile. Mahmureala reala te doboara la pat.

- Mahmureala de a doua zi poate fi prevenita?

- Da. Multe din simptomele ei rezulta din uscarea organismului, de aceea se recomanda ca dupa fiecare pahar de bautura sa se consume 0,25-0,5 l de apa minerala plata. Cu cat bem mai mult, cu atat devine setea mai mare.

- De ce?

- Alcoolul extrage apa din organism, deoarece stopeaza producerea hormonului care leaga lichidele vitale organismului. In plus, odata cu lichidul eliminat sub actiunea alcoolului, se pierd si substante minerale importante.

- De aceea se recomanda sa luam magneziu inainte de culcare?

- Mai eficiente sunt combinatiile echilibrate de substante minerale. Dar si mai bine este sa rontaiti pe parcursul intregii seri biscuiti sarati sau sa va serviti cu portii mici, consumate in mai multe randuri. Mancarea protejeaza mucoasa stomacala de iritatiile produse de alcool si incetineste patrunderea citoxinelor in circulatia sanguina. Inainte de culcare, consumati din nou multe lichide si puneti o sticla cu apa si pe noptiera. In felul acesta, dimineata urmatoare poate fi suportabila.

- Multa lume combate mahmureala cu cafea

- Nu e o idee prea buna. Cofeina extrage, si ea, lichidul din organism, la fel ca alcoolul. In plus, functiile de dezintoxicare ale organismului, deja solicitate de consumul de alcool, vor fi si mai afectate din cauza cafelei. Cofeina este un adevarat stres si pentru circulatie sau stomac.

- Cum influenteaza alcoolul circulatia sangelui?

- Vasele de sange se dilata, tensiunea arteriala si pulsul pot sa creasca. Chiar si persoanele care nu sufera de tulburari de circulatie trebuie sa fie atente, pentru ca atunci cand esti ametit si simti o caldura placuta, chiar daca afara crapa pietrele de ger, risti o raceala severa, daca nu chiar degeraturi. Un alt factor de risc il reprezinta suprasolicitarea fizica, de pilda dansul excesiv, cand circulatia poate suferi colapsuri, chiar si in cazul persoanelor tinere.

Vinul rosu: medicament sau pacoste?

- Se spune ca cel mai afectat organ de alcool, e ficatul

- Un singur pahar de vin poate face sa creasca valorile hepatice vreme de 24 de ore. Dar un ficat sanatos poate suporta consumul ocazional de alcool.

- Asa cum singur spuneati, vinul rosu e un medicament pentru inima. In ce cantitate poate fi consumat?

- Consumul zilnic de alcool, chiar daca este vorba doar de un singur pahar, prezinta mai multe riscuri pentru sanatate decat avantaje. In afara de aceasta, cand bei in mod regulat, pericolul de a deveni dependent sporeste.

- Deci: cat alcool putem consuma fara sa ne facem griji?

- Cea mai sigura este regula "cinci - la - doi": doua zile pe saptamana se beau 1-2 pahare de bere sau vin, iar in celelalte 5 zile, nu se bea deloc. In felul acesta, organismul se poate permanent regenera.

- Ce se intampla la nivelul creierului, atunci cand bei ceva mai mult intr-o seara "vesela"?

- Daca in circulatia sangelui intra prea mult alcool, acesta "paralizeaza" si alti centri importanti, impiedicand transmiterea corecta a unor impulsuri nervoase. Urmarea: se produc dereglari de vorbire, de perceptie si de coordonare. Campul vizual se ingusteaza, acuitatea vederii scade, apar imaginile duble. Vorbirea devine incoerenta. Oamenii beti calca nesigur, merg clatinandu-se, au probleme cu mentinerea echilibrului, adesea se prabusesc. Este afectata si miscarea mainilor: nu pot apuca obiectele, rastoarna pahare etc. Ce-i drept, toate aceste dereglari dispar dupa ce alcoolul a fost descompus, dar la fiecare stare de betie sunt lezate ireparabil sute de celule ale creierului.

- De unde vin durerile de cap, ametelile si greata?

- Cand bem prea mult, organismul se intoxica grav cu alcool, iar aceasta intoxicatie poate provoca dureri de cap si greturi. In plus, alcoolul irita mucoasa stomacala. Senzatia de ameteala sau a pamantului care fuge de sub picioare se produce prin blocarea traseelor nervoase care raspund de echilibrul nostru.

- Ce poti sa faci atunci cand simti ca ultimul pahar a fost in plus?

- Daca ti se face rau, imediat, in primul sfert de ora, vomatul poate ajuta la eliminarea unei parti din acel ultim pahar. Altfel, trebuie sa bei multa apa plata sau ceaiuri usoare de plante si, daca se poate, sa mananci ceva sarat. Si miscarea atenta afara, in aer liber, poate atenua simptomele. Important este ca atunci cand te simti ametit, sa te asezi imediat sau - si mai bine - sa te intinzi pe pat, pentru ca pericolul unei cazaturi este iminent. In cazurile grave, circulatia sanguina se poate deteriora brusc si se poate intra in coma. De aceea, cei care au baut prea mult ar trebui sa roage pe cineva sa-i ajute si sa-i insoteasca.

- Betia poate fi periculoasa?

- In anumite conditii, o betie totala poate fi chiar mortala. Tinerii, cei care dau repede pe gat pahar dupa pahar, sau amatorii de rachiu sau de cocktailuri, isi subestimeaza, adeseori, consumul, pentru ca efectul complet al alcoolului apare abia la 30 de minute dupa ce a fost baut. Dar daca cineva a baut in mod exceptional cu cateva pahare mai mult ca de obicei, un organism sanatos poate sa faca fata. Cu toate acestea, consumul mare de alcool nu trebuie subestimat, pentru ca alcoolul este toxic si, pe durata lunga, poate provoca mari pagube organismului.

- Care sunt semnalele de avertisment ale unei dependente incipiente?

- Faptul ca simti nevoia neaparata de alcool pentru producerea anumitor sentimente trebuie sa dea de gandit. Cantitatea si frecventa consumului de alcool sunt secundare. Dependenti sunt toti cei care nu-si pot imagina o viata fara alcool.

- Cine ne poate ajuta?

- Exista cabinete de consiliere a celor dependenti, exista asociatii (Alcoolicii anonimi) si exista medici specializati in acest domeniu. Important este sa recunosti ca alcoolismul este o boala ce poate fi tratata, si nu o dovada a slabiciunii de caracter. Dimpotriva. Multi dintre cei in cauza sunt personalitati super-inteligente, implicate si cu realizari deosebite.

Sursa: Formula As

O să vină o vreme când să ai buletin sau paşaport nu va fi suficient ca să fii cetăţean al Europei. Din dorinţa de a deveni noul tărâm al făgăduinţei, europenii şi-au propus să devină leagănul oropsiţilor lumii. De exemplu, al homosexualilor.

Pentru mine, homosexualii nu sunt un subiect de interes. E treaba fiecăruia ce-şi bagă şi unde. Nu e căderea mea să-mi dau cu părerea şi să spun că bulangiii n-ar trebui primiţi la muncă sau că o femeie nu e femeie decât dacă acceptă ilustrul penis în măreţul ei vagin. Problema lor, drag auditoriu.

Nu pot să fiu de acord, însă, cu încercările, de-a dreptul penibile, de a-i face vinovaţi pe heterosexuali, acum, de orientarea lor sexuală. Aflu că în şcolile din Marea Britanie, profesorii nu mai au voie să folsoească termeni precum “mamă” sau “tată” pentru a nu ofensa cuplurile de homosexuali care au adoptat copii. Să nu fie cu supărare dar dacă a fi cetăţean OK înseamnă să te comporţi ca un homosexual, în timp ce pe homosexual eu nu-l oblig să se comporte ca un heterosexual… eu cu asta nu mai sunt de acord.

Eu n-am nimic împotrivă ca unul să se căsătorească cu cine vrea deşi are penis la fel ca el, înţeleg că ar putea fi un părinte responsabil al unui copil înfiat (pentru că din sex anal nici măcar femeile nu rămân gravide), dar nu vi se pare că e prea mult să nu mai avem voie să folosim cuvinte precum “mamă” şi “tată”?!

Ce ar urma?! Să nu avem drept de vot decât dacă demonstrăm practic că nu avem nimic împotriva sexului cu persoane de acelaşi sex?! Ha?! Parcă aud judecătorul strigând către mine: “Rozeta la control!”

http://www.motanes.ro

Romania mai este stat laic?

Două semnale extrem de grave pentru democraţia şi libertatea de conştiinţă din România:

- Ministerul Culturii nu se va mai ocupa de problemele cultelor. Acestea vor trece, sub forma unui departament, direct în subordinea primului-ministru. Potrivit unor surse guvernamentale, această schimbare a fost făcută la cererea Patriarhului Daniel, pentru ca Biserica Ortodoxă Română să nu depindă în niciun fel de un ministru de altă religie. (sursa: Realitatea.net)

De ce trebuia ca Biserica Ortodoxă să beneficieze de un tratament preferenţial? De ce se prezumă că un ministru ne-ortodox ar putea lua măsuri care să nu convină Bisericii Ortodoxe în timp ce reciproca nu este valabilă?
De unde puterea de a reorganiza un minister exercitată de conducătorul unei biserici, într-un stat laic?

- De ce înaintea jurământului depus de Preşedintele României (stat laic – prin Constituţie) patriarhul Bisericii Ortodoxe a ţinut o slujbă de binecuvântare?

Mai este România un stat laic?! E o laie…

http://www.motanes.ro/

Chiar dacă pare că dau vina pe americani, chestia asta cu political corectness de la ei vine şi de la efortul pe care-l fac pentru a masca discriminarea negrilor. Asta este părerea mea, nu se bazează pe niciun fel studii. Totuşi, prin această tâmpenie, s-a ajuns la dictatura minorităţilor, ceea ce este scârbos. Un vechi dicton spune: "Dacă te duci la greci, poartă-te ca grecii" adică poartă-te aşa cum se poartă majoritatea.

Cu alte cuvinte, nu am nimic împotriva preferinţelor anale sau vaginale ale cetăţenilor Pământului; homosexualitatea dăinieşte mai mult sau mai puţin legal încă din antichitate. Însă mă deranjează exhibiţionismul şi agresivitatea homosexualilor.

Despre cel de-al doilea articol nu pot spune decât că este o exagerare. Iar excesele, în cele mai multe cazuri, nu duc la nimic bun.

Anahoret a scris:

Chiar dacă pare că dau vina pe americani, chestia asta cu political corectness de la ei vine şi de la efortul pe care-l fac pentru a masca discriminarea negrilor. Asta este părerea mea, nu se bazează pe niciun fel studii. Totuşi, prin această tâmpenie, s-a ajuns la dictatura minorităţilor, ceea ce este scârbos.

Ai perfectă dreptate în afirmatiile de mai sus.
În Ontario am avut cândva, circa 10-12 ani în urmă un guvern numit "Democratic" care a dat atâtea libertăti negrilor, arabilor si chinezilor încât s-a ajuns la afirmatia (născută din realitate) că aici, cel mai dificil în toate privintele este să fii bărbat alb, pentru că împotriva lui se făceau tot felul de discriminări.

Cam aşa se întâmplă la noi, din 2005, cu ţiganii. Ei intră la liceu pe locuri speciale. Adică dacă la "Mihai Viteazul" din Ploieşti sunt disponibile 200 de locuri pentru clasa a IX-a, 20 sunt exclusiv pentru ţigani. Ei zic că, în felul ăsta au rezolvat-o cu discriminarea.

Ceea ce este o falsă rezolvare deoarece dacă puradeii nu sunt la zi cu temele, nu pot face faţă creinţelor liceului. Aşa se ajunge într-un lanţ al slăbiciunilor. Adică nu dă bine să laşi repetent puradelul care a venit pe locuri dedicate că, vezi Doamne, îl discriminezi. Aşa că profii-i dau 5 când merită 3 şi 6 când merită 4. Apoi puradelul trebuie să meargă la facultate unde iarăşi nu dă bine să fie respins că-i oablă. Şi iarăşi intră pe locuri speciale şi termină facultatea la miloagă fiindcă nu dă bine să-l lase reptinke. Şi termină facultatea şi după aia are prioritate la angajare că, nu-i aşa, trebuie să acordăm şanse egale minoritarilor.

Asta în timp ce un majoritar trebuie să treacă prin Furcile Caudine...

_________________________________
P.S. Puteţi să-mi spuneţi rasist, nu-mi pasă! Pentru mine ţiganii sunt ţigani, nu rromi.
Sper să n-apuc vremurile când epopeea lui Budai-Deleanu de va numi "Rromaniada" şi va fi interzisă în şcoli pe motiv de discriminare.

Problema asta cu homo, mi-am pus-o si eu cu cativa ani in urma. iata ce am scris atunci:

Vineri, 10.Septembrie.2004, Cuvantul Libertatii, Craiova, Dolj

Scrisori din America

DOUA VESTI
Motto: “Live & let-live”
- Nevastă, zise bărbatul intrând pe uşă cu un aer cam supărat: am o
veste bună şi una proastă pentru tine azi. Cu care vrei să încep?
- Cu cea proastă, îi răspunse ea, cu jumătate de gură.
- Ştiai că băiatul nostru e homosexual?
- Nu !...Vai de capul nostru, se văită ea. Şi cea bună?
- Să ştii că-i place….
Trecând atât peste aspectul tragi-comic al situaţiei, cât şi peste amărăciunea din sufletul mamei la aflarea veştii proaste, dar mai ales la aflarea celei “bune”, aş vrea să abordez în cele ce urmează problema “căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex. Natura, ce e drept, nu este perfectă. Are şi ea derapajele ei, care se manifestă în această situaţie prin “atracţia” fizică între persoane de acelaşi sex (!). Să ne imaginăm următoarea situaţie-experiment: să presupunem că ar exista o insulă locuită numai de homosexuali şi de lesbiene, într-un procent care imită populaţia unei ţari după vârstă şi sex. În ”lumea” lor aceştia se declară stat, îşi aleg un preşedinte dintre ei şi-şi fac o constituţie, în care „căsătoria” se defineşte ca fiind unirea între persoane de acelaşi sex. Cum nici în lumea lor natura nu poate fi perfectă, se găsesc unii care vor s-o încalce şi cer legalizarea căsătoriilor şi între persoane de sex opus, cu care preşedintele, conform constituţiei, nu e de acord. În această situaţie, l-aş întreba pe preşedintele ţării respective, în cât timp crede el că populaţia ţării sale se va înjumătăţi, pentru că, acolo, în “lumea” lor, nu poate fi vorba de natalitate şi, în consecinţă, nici de sporul natural al populaţiei, neavând nici cum şi nici de unde, nu-i aşa? Revenind în spaţiul real, eu cred că ar fi de competenţa lumii ştiinţifice să studieze această imperfecţiune a naturii şi să găsească soluţii pentru remedierea ei, iar lumea politică ar trebui să fie preocupată mai mult de susţinerea modului ştiinţific de tratare a acesteia şi nu de a câştiga cu orice preţ (şi ce preţ!) atât voturile celor care susţin aceste aşa-zise ”căsătorii”, cât şi a celor în cauză. Acum, când nu e prea târziu, pentru că am văzut că fenomenul celebrărilor acestui gen – fără celălalt gen (!) – de căsătorii ia amploare, în Franţa urmând să aibă loc o primă oficializare, în curând. (Ea a şi avut loc, sub auspiciile lui Noel Mamere, primar al oraşului francez Beagles, controversat politician ecologist, iar reacţiile statului francez au fost pe măsură – n. red.)
Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu am nimic cu aceste fiinţe umane, şi aşa nefericite, dar care nu-şi pot găsi locul în lumea noastră, din cauza acestei defecţiuni a naturii. Dar nici n-aş putea fi de acord cu cei care îi apără în numele “drepturilor omului”. Care drepturi ? Pentru că, la unul dintre ele, la cel de “existenţă continuă”, adică la perpetuare (live&let-live), au renunţat singuri, dacă se poate spune aşa, în necunoştinţă de cauzele care produc acest derapaj al naturii. Oricum, acceptând acest tip de căsătorii atunci am ajunge să ne negăm propria noastră existenţă, incluzându-i aici şi pe cei despre care vorbim, a căror existenţă e strict condiţionată de căsătoriile între persoane de sex opus.
Am şi eu două veşti: prima, care nu e nouă nici pentru mine şi nici pentru dumneavoastră, ar fi că, în cursa pentru alegerile prezidenţiale din America, au rămas doi candidaţi. Unul dintre ei susţine (şi) “căsătoriile” între persoane de acelaşi sex, exploatând astfel o imperfecţiune a naturii, dar şi o slăbiciune a legii, în scopuri electorale. L-aş întreba pe acest candidat (este vorba de G.W. Bush – n. red) dacă ştie, sau bănuieşte măcar, care ar fi impactul produs asupra populaţiei ţării sale atât sub aspect demografic cât şi moral, în cazul în care acest fenomen ar lua amploare.
Celălalt candidat, sprijinindu-se pe convingerile sale politice şi moral-religioase, propune amendarea constituţiei pentru a elimina “imperfecţiunea” legii, în vederea interzicerii acestui gen de ”căsătorii”, cu riscul pierderii voturilor, cu siguranţă, atât ale celor în cauză, cât şi ale celor care sunt de acord şi-i susţin pe aceştia. Nu ştiu dacă oamenii de ştiinţă dispun de elemente convingătoare în domeniul respectiv, pentru a le putea folosi pro sau contra acestor “uniuni matrimoniale”.
Probabil, din această cauză nici nu se apelează la spaţiul ştiinţific pentru convingerea mai întâi a celor care susţin “uniunile matrimoniale” între persoane de acelaşi sex şi apoi pentru “vindecarea” celor despre care vorbim, în cazul în care aşa ceva ar fi posibil. În vederea limitării extinderii fenomenului, eu cred că acesta ar putea fi combătut, chiar controlat, printr-o educaţie susţinută şi adecvată a tineretului, iar pentru cei afectaţi deja să lăsam natura, în aşteptarea unui răspuns competent din partea specialiştilor, să-şi vadă de sine însăşi, intervenţia umană făcând de multe ori mai mult rău decât bine.
A doua veste, care va fi una bună sau rea – fiecare o va lua cum îi va conveni – o vom afla în noiembrie curent, când electoratul american, pe care îl respect şi în care am încredere, îşi va alege “vestea” care îi va cădea cel mai bine în următorii patru ani, cu sau fără “imperfecţiuni”. Până atunci: ”God bless everyone of us! God bless America with love! “(Ronald Reagan).
Prof. ION C. – Massapequa, New York State
P.S.: O floare artificială e o insultă atât la adresa celei (celui) căreia (căruia) i-o oferi, cât şi la adresa naturii.
Legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex ar fi o sfidare a legilor naturii.
-

Anahoret a scris:

Puteţi să-mi spuneţi rasist, nu-mi pasă! Pentru mine ţiganii sunt ţigani, nu rromi.

Eu nu am folosit niciodată exprimarea rromi (parcă se scrie cu doi de "r", nu-i asa?) si nici nu am de gând să schimb ceva în privinta asta.

1.NUME PROPRII TABU
Primitivul, neputand sa faca o distinctie clara intre cuvinte si lucruri, isi inchipuie ca exista o legatura reala si esentiala care uneste numele cu persoana, in asa fel incat magia poate fi exercitata asupra unui om cu tot atata usurinta prin numele sau ca si prin parul sau unghiile acestuia. De fapt, primitivul isi considera numele ca parte vitala din el si are grija de el conform acestei pareri.
De exemplu, indianul din America de Nord nu-si considera numele doar o eticheta, ci o parte distincta a personalitatii sale si crede ca poate fi vatamat prin influentarea malefica a numelui ca si printr-o rana, in timp ce unii eschimosi isi iau alte nume la batranete, sperand ca se vor bucura de un nou termen, prelungit, de viata. Populatia tolampoo din Celebes crede ca scriind numele persoanei poti sa-i rapesti sufletul.
Tainuirea numelor primitivilor australieni isi are originea in credinta ca dusmanul care iti cunoaste numele iti poate face rau prin anumite metode magice. In triburile din centrul Australiei, toti barbatii, femeile si copiii poseda, in afara de numele lor propriu folosit de obicei, un nume secret sau sacru care li se da de catre batrani, imediat dupa nastere. Acest nume sacru este rostit doar in ocazii solemne si este cunoscut doar de membrii pe deplin initiati ai grupului.
Civilizatia vechilor egipteni este si ea invadata de unele urme ale primitivismului. Orice egiptean primea doua nume, unul adevarat (mare) si unul bun (mic). In timp ce numele bun era cunoscut public, numele adevarat era tainuit cu grija si doar mama si tatal sau il stiau. Numele adevarat era folosit doar cu ocazia unor ceremonii cum ar fi casatoria. Scopul acestui obicei era sa apere persoana impotriva magiei, deoarece vraja nu poate avea efect decat legata de numele real.
Araucanienii divulga foarte rar numele lor unui strain de teama ca el sa nu obtina prin aflarea acestuia o putere supranaturala asupra lor. Un ojebway nu-si pronunta numele sau niciodata, ci roaga pe altcineva sa i-l rosteasca. Acest obicei este insusit inca din copilarie si conform lui cel care isi va pronunta propriul nume va ramane pitic. Interdictia rostirii propriului nume persista si in unele parti ale Madagascarului, la unele triburi de indieni americani, in cazul triburilor indiene din Columbia Britanica, in tot cuprinsul Indiilor rasaritene, la triburile motu si motumotu, in Noua Guinee olandeza si la melanezienii din Arhipelagul Bismarck.
Uneori interdictia asupra propriilor nume nu este absoluta, ci este in functie de imprejurari. De exemplu, cand barbatii nandi sunt plecati intr-o expeditie de prada, cei ramasi acasa nu au voie sa le rosteasca numele adevarat, ci ii numesc "pasari". La populatia bangala din Congo-ul superior, cand o persoana plecata la pescuit se intoarce acasa, numele i se suspenda temporar si el va fi strigat "mwele". Acest obicei este motivat prin faptul ca raul este plin de spirite care, auzindu-i numele ar actiona impotriva lui astfel incat nu ar prinde decat putin peste sau chiar deloc. Mai exista o superstitie a cafrilor potrivit careia caracterul unui hot incepator poate fi schimbat daca i se striga numele deasupra unui vas in care fierbe apa cu leacuri, punand apoi un capac pe vas si lasand numele sa fiarba in apa timp de mai multe zile.
Mai sunt situatii cand, pentru a evita folosirea propriului sau nume, persoana este desemnata prin referire la copilul sau. Un exemplu ar fi negrii din Gippsland, care cred ca doar copiii nu au dusmani si astfel cand pomenesc despre cineva ei ii spun "tatal, unchiul sau varul cutaruia", numind copilul. La populatiile kuki si zemi sau kacha naga, din Assam, parintii isi parasesc numele dupa nasterea copilului si sunt numiti tatal si mama cutaruia, iar perechile fara copii sunt numite "tatal fara copii", sau "mama fara copii", "tatal nici unui copil", sau "mama nici unui copil".
Putem spune deci ca aceasta retinere fata de rostirea numelui persoanelor carora te adresezi sau despre care vorbesti se bazeaza pe teama de a nu atrage atentia spiritelor raufacatoare si vrajitorilor care ar putea face rau posesorului numelui.

2.NUME DE RUDE TABU
Deseori, persoanelor legate intre ele prin legaturi de sange sau prin casatorie li se interzice rostirea numelui celuilalt si chiar pronuntarea cuvintelor obisnuite care seamana sau contin o silaba comuna cu acest nume. Persoanele carora li se interzice reciproc sa-si rosteasca numele sunt mai ales sotii si sotiile, un barbat si rudele sotiei sale, o femeie si rudele sotului ei. De exemplu, la cafri femeia nu are voie sa rosteasca in public prenumele sotului ei sau al oricaruia dintre fratii acestuia, interzicandui-se si folosirea cuvantului in sensul lui obisnuit. In plus, unei sotii cafre ii este interzisa pronuntarea, chiar mental, a numelui socrului ei si al tuturor rudelor sotului in linie ascendenta si daca o silaba accentuata a vreunuia dintre numele acestora se intampla sa apara intr-un alt cuvant, ea trebuie sa-l evite, fie inlocuindu-l cu un cuvant complet nou, fie sa introduca o alta silaba in loc. Acest obicei a dat nastere unui limbaj cu totul distinct al femeilor denumit de catre cafrii "vorbirea femeilor". Barbatul cafru nu trebuie sa pomeneasca numele soacrei sale si nici aceasta sa-l rosteasca pe al sau, iar singura diferenta este ca el poate rosti cuvinte ce contin o silaba accentuata a numelui ei.
In sudul Indiei sotiile cred ca rostind numele sotului, chiar si in vis ii vor pricinui moartea.
La alfoorii din insula Buru este tabu sa rostesti numele parintilor si socrilor sau chiar sa pronunti cuvinte uzuale a caror rezonanta seamana cu numele respective. Este de asemenea tabu sa rostesti numele unui frate mai mare in prezenta acestuia, incalcarea acestor reguli fiind pedepsita cu amenzi.
In Sunda se crede ca o anumita recolta va fi nimicita daca un barbat rosteste numele tatului sau mamei sale.
La nufoorii din Noua Guinee Olandeza familiile legate prin logodna a doi dintre membrii lor le este interzis atat sa-si rosteasca reciproc numele cat si sa se priveasca unii pe ceilalti. Daca s-ar intampla ca cineva sa rosteasca din greseala un nume interzis, trebuie sa se arunce imediat pe podea si sa spuna: "Am rostiti un nume gresit. Il azvarlu printre crapaturile podelei, ca sa pot manca bine".

3.NUME ALE MORTILOR TABU
Pronuntarea cu glas tare a numelui unei persoane decedate, barbat sau femeie, insemna o incalcare a prejudecatilor indigenilor din Australia pe care se fereau s-o comita. Motivele acestei abtineri sunt teama de a nu starni stafia dar si neplacerea de a retrai suferintele trecutului.
La indigenii din Victoria se vorbeste foarte rar despre morti si atunci nu li se pronunta numele; ei sunt numiti cu voce inceata "cel pierdut" sau "bietul om care nu mai este". Se presupunea ca rostirea numelui lor trezea rautatea lui Couit-gil, spiritul mortului, care mai da tarcoale pe pamant inainte de a pleca definitiv spre soare apune.
La triburile din centrul Australiei, nu este voie sa se rosteasca numele mortului in perioada de doliu iar cand este neaparat nevoie el se rosteste in soapta, astfel crezandu-se ca spiritul nu le va auzi glasul. Daca spiritul si-ar auzi rostit numele ar veni si le-ar tulbura visele.
Teama de stafii a fost probabil motivul acestor retineri de pronuntare a numelor celor morti si in cazul populatiei goajiro din Columbia, aino din Japonia, akamba si nandi din rasaritul Africii, samoezilor din Siberia, mongolilor din Tartaria si tuaregilor din Sahara. Acestia din urma sunt ingroziti la gandul reintoarcerii spiritului celui mort, mutandu-si chiar si tabara dupa un deces si incetand pentru totdeauna sa pronunte numele mortului.
La unele triburi victoriene din Australia, numele proprii nu se perpetuau decat foarte rar, deoarece se credea ca cineva care ar adopta numele unei persoane decedate nu ar mai trai multa vreme.
Membrii triburilor din Adelaida care poarta acelasi nume cu decedatul il parasesc si adopta fie nume temporare, fie sunt cunoscute dupa alte nume care le au din intamplare. La unele triburi australiene, schimbarea numelui obtinut in acest mod este definitiva, vechiul sau nume fiind parasit pentru totdeauna. In timp ce la unele triburi schimbarea de nume nu dura decat in perioada de doliu, la altele aceasta schimbare pare sa fie definitiva. In unele cazuri, toate rudele apropiate ale decedatului isi schimba numele de teama ca pronuntarea numelor familiare sa nu ademeneasca spiritul la vechea sa locuinta.
Locuitorii din insulele Nicobar isi schimba numele cand poarta doliu si se deghizeaza razandu-si parul din cap, astfel incat stafia sa nu-i poata recunoaste. Daca se intampla ca numele decedatului sa fie vreun substantiv comun desemnand un animal, planta, focul sau apa, este necesar ca acest cuvant sa fie inlocuit cu altul. Este evident ca acest obicei este un puternic agent de schimbare a limbii, deoarece multe cuvinte ies din uz, aparand altele noi. In cazul abiponilor din Paraguai, un cuvant odata abolit nu mai era folosit niciodata, iar sarcina de a nascoci cuvinte noi care sa le substituie pe cele vechi le revenea batranelor, decizia lor fiind acceptata, fara nici un fel de protest.
La indienii puyallup, respectarea tabuului este mai putin stricta dupa trecerea catorva ani, iar daca cel decedat a fost un luptator vestit, unul din descendentii sai poate fi numit cu numele acestuia.
La laponi, cand o femeie era insarcinata si clipa nasterii se apropia, un stramos sau o ruda apropiata i se infatisa in vis, spunandu-i cine dintre raposati urma sa se nasca din nou in copilul ei, care urma deci sa-i poarte numele. Daca femeia nu avea un asemenea vis, tatal sau rudele hotarau numele copilului.

4.NUME DE REGI SI DE ALTE PERSOANE SACRE TABU
In societatea primitiva, numele regilor si preotilor sacri erau tabu in scopul de a-i feri de orice vatamare. De exemplu, numele regelui din Dahomey este tinut secret deoarece cunoasterea lui ar da posibilitatea unei persoane rauvoitoare sa-l vatame. Apelativele sub care europenii au cunoscut diferitii regi din Dahomey sunt doar titluri, denumite si "nume puternice". Aceste nume puternice, spre deosebire de cele primite la nastere, nu sunt legate direct de posesorii lor si deci, prin intermediul lor nu se pot pricinui rautati.
In regatul Galla din Ghera, numele primit la nastere de suveran nu trebuie rostit de vreun supus, iar cuvintele curente cu rezonanta asemanatoare se inlocuiesc cu altele.
La populatia bahiba din Africa centrala, cand regele moare, numele sau este scos din limba, si daca numele acestuia apartinea unui animal, e necesar sa se gaseasca un nou apelativ pentru vietatea respectiva.
In Siam, numele regelui era, de asemenea, tinut in secret, iar oricine i-ar fi rostit numele ar fi fost aruncat in temnita. Despre rege se vorbea folosindu-se anumite titluri rasunatoare cum ar fi: "augustul", "desavarsitul", "supremul", "marele imparat", "coboratorul din ingeri".
La zulusi, nimeni nu va rosti numele conducatorului tribului, numele inaintasilor acestuia si nici substantivele comune care coincid sau se pronunta asemanator cu numele tabu.
In Madagascar nu exista nume de familie, si aproape fiecare nume propriu deriva din vorbirea curenta si desemneaza un obiect, o actiune sau o calitate. Daca vreunul din aceste cuvinte alcatuieste numele sau o parte a numelui conducatorului, cuvantul devine sacru si nu mai poate fi folosit in intelesul sau obisnuit. Deci trebuie nascocit un alt nume care sa inlocuiasca cuvantul la care se renunta.
La populatia sakalava, cand moare regele, nobilii si poporul se aduna la sfat in jurul trupului neinsufletit si aleg un nou nume prin care cel decedat urmeaza a fi numit de acum inainte. Vechiul nume, dar si cuvintele din limba curenta ce se aseamana cu acesta devin sacre si nu mai pot fi rostite sub amenintarea pedepsei cu moartea. Totusi, aceste schimbari ale vocabularului sunt limitate la tinutul unde regele decedat a domnit, in tinuturile invecinate cuvintele continuand sa fie folosite.
In Tahiti, dupa ce regele s-a urcat pe tron, orice cuvant din limba care se pronunta asemanator este inlocuit cu altul. In schimb, dupa moartea regelui cuvintele vechi erau readuse la viata.
In Grecia antica, numele preotilor nu putea fi rostit atata timp cat acestia erau in viata, pronuntarea acestor cuvinte reprezentand o incalcare a legii. Din doua inscriptii gasite la Eleusis se deduce ca numele preotilor erau inscrise pe tablite de bronz sau plumb si erau aruncate in apa golfului Salamis in scopul de a se pastra in cea mai mare taina.

5.NUME DE ZEI TABU
Omul primitiv si-a creat zeii dupa chipul sau. Xenofan a observat inca de mult ca zeii negrilor au obrazul negru si nasul turtit, iar zeii traci sunt roscovani si au ochi albastri. Motivul pentru care primitivul crede ca zeii trebuie sa-si tainuiasca adevaratele nume este pentru ca nu cumva alti zei, sau chiar oameni sa cunoasca sunetele magice si sa poata face farmece cu ele.
Vechii egipteni credeau ca cel care poseda adevaratul nume poseda adevarata fiinta a omului sau a zeului si poate sili chiar o divinitate sa-l asculte, asa cum sclavul isi asculta stapanul. Astfel arta magicianului consta in a obtine de la zei revelarea numelor lor sacre, acesta facandu-se luntre si punte pentru atingerea acestui scop. Daca intr-o clipa de slabiciune, zeul i-a impartasit vrajitorului numele sau, el nu mai putea face altceva decat sa se supuna omului.
Romanii credeau si ei in virtutea magica a numelor divine. Cand impresurau un oras, preotii se adresau zeului pazitor prin rugaciuni, cerandu-i sa paraseasca cetatea asediata si sa treaca de partea romanilor care il vor trata mult mai bine decat a mai fost tratat vreodata. De aceea numele zeului pazitor al Romei era tinut secret, caci altfel, dusmanii l-ar fi ademenit asa cum faceau si romanii de cele mai multe ori. Alaturi de numele zeului chiar si numele orasului era invaluit in mister si nu trebuia rostit niciodata nici macar in timpul ritualurilor sacre.

Bibliografie:
Frazer, James George (1980). Creanga de aur, vol. II, Bucuresti, Editura Minerva.