Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 25 Ian 2010, 18:16
Am auzit ca oamenii mananca tot ce mista si nu misca. In Muntii Apuseni, se prepara o ciorba din ochi de porc. Se ia, cand taie lumea porcii, de la mai multi porci ochii si se fierb cu legume. E ciudat cand dai capacul la o parte sa mai amesteci in ea si se uita la tine vreo 15-20 de perechi de ochi!
Sa confirme cineva daca e adevarat!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 25 Ian 2010, 18:20
Nu stiu daca urmatoarele feluri de mancare sunt ciudate sau mi se par mie ciudate: 1) paine cu slanina si mar; 2) ciorbe si supe de: prune, mere , pere si alte fructe; 3) picioare de broasca; 4) branzeturi cu mucegai; 5) 'fudulii' de porc, berbec, taur, cal; 6) sangerete; 7) mancaruri pe care nu le-as putea gusta: serpi,soparle,paianjeni.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 25 Ian 2010, 18:22
Michel Lotito a intrat in cartea recordurilor fiindca a mancat un avion Cessna 150. El consuma la fiecare masa pahare, farfurii si in general orice: sticla, cuie, lame de ras s.a.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 29 Ian 2010, 22:27
Enciclopedia personalitatilor pe o singura pictura! Inspirata si transpusa din "Divina Comedie" a lui Dante. Se da clik pe o figura si veti afla informatii pe wikipedia in romana sau engleza.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 08:42
Dragoste pe...regiuni: cum iubesc moldovencele, muntencele si toate celelalte!
Care sunt mai focoase: moldovencele sau ardelencele? Care merita coronita de Miss pentru frumuste: muntencele sau oltencele? Nu putem stabili niste tipare, insa putem lua cateva clisee si polemiza pe marginea lor, cu doza de umor si ironie de rigoare rezultate din modul in care au fost intelese si comentate in timp aceste stereotipuri....zonale!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 08:53
Tipuri de femei
Simpatica - "Bilete pentru meciul de box? Vai iubitule, nu trebuia" Cunoscuta si ca: Super fata, Pretioasa, Sufletul din gasca baietilor, Colega de apartament Avantaje: Vesela, agreabila, buna Dezavantaje: S-ar putea sa se "trezeasca", intr-o buna zi
Eterna "urlatoare" - "Nemernic bun de nimic, lenes care traieste degeaba! Nu vezi ca nu ma faci fericita??" Cunoscuta si ca: Diavolita, Gaita, s--a'n Coasta, Nevasta Avantaje: Iti da atentie Dezavantaje: .........prea multa
Vaicarita - "Oh, capul meu. Ma doare rau. Ma dor si picoarele. Ah, ce crampe am. Si uite, mi-a aparut celulita!" Cunoscuta si ca: Plangareata, Miorlaita, Morocanoasa Avantaje: Previzibila Dezavantaje: Contagioasa
Sefa - "Stai drept! Puneti alta cravata! Tunde-te! Ia-ti un job mai bun! Fa si tu niste bani! Nu te mai uita asa la mine!" Cunoscuta si ca: Mana de fier, Generalul, Domnisoara "stie-tot" Avantaje: De cele mai multe ori are dreptate Dezavantaje: De cele mai multe ori are dreptate, dar ce conteaza?
Indecisa - "Nu pot sa ma hotarasc. Ar trebui sa imi schimb cariera, telurile, casa si culoarea parului?" Cunoscuta si ca: Ingrijorata, "Ce ma fac, iubitule!" Avantaje: Usor de "manevrat" Dezavantaje: Prea usor de "perturbat"
Agitata - "Am o idee. Hai sa ne imbatam si sa facem dragoste pana picam lati. Am mai facut chestia asta. E super!!!" Cunoscuta si ca: Nebuna, De neinfranat, Fata de distractii Avantaje: Distractie... mai multa decat vei putea duce Dezavantaje: Nu te poti baza pe ea
Matura - "Nu gasesc nimic haios in desenele ale animate la care tot te uiti" Cunoscuta si ca: Fara Distractie, Fata cu Morcovu', Intepata, Iceberg Avantaje: Prietenii te vor compatimi Dezavantaje: Nu vei avea prieteni
Martianca - "Acest dans sper ca te va face sa intelegi cat de mult inseamna relatia noastra pentru mine" Cunoscuta si ca: Ciudata, Vineri 13, Vesti Proaste, Artista Avantaje: Distractiva Dezavantaje: Isi va citi poeziile in public
Fata viselor tale - "Sunt multumita de tine asa cum esti, frumosul si genialul meu iubit. Cred ca e cazul acum sa facem sex nebun si dezlantuit." Cunoscuta si ca: Cea mult Asteptata, Zeita, Femeia Perfecta, Perfectiunea Intruchipata Avantaje: haioasa, inteligenta, dezinhibata Dezavantaje: Nu va avea ce sa faca cu tine.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 10:51
Instructiuni si sfaturi bisericesti pentru tanara mireasa
Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu, de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est.
Publicata in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate.
Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.
Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: DARUIESTE PUTIN, DARUIESTE RAR, SI MAI PRESUS DE ORICE, DARUIESTE CU ZGARCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.
Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.
Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul elui de-al cincilea an.
Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.
Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele:
- practicarea actului normal in pozitii anormale,
- atingerea corpului femeii cu buzele si limba,
- oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie.
Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.
Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.
Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.
Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.
Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 18:25
LONGEVITATE FARA SECRETE
Regulile de aur
Secretul vitalitatii lui Florin Piersic, la 74 de ani sta in cateva „reguli” nescrise, pe care actorul le respecta, chiar daca nu cu strictete, dupa cum chiar el declara:
* „Nu am fumat toata viata. Numai in piesele in care trebuia. Dar dupa aceea mi-am zis ia sa-mi fac eu niste placeri sa mananc, sa mai beau, sa mai fumez. Dar recunosc ca fumez mult mai putin. Adevarul este ca stiu ca nu face bine si incerc si eu la varsta asta atat de frageda sa ma mai pazesc”.
* „Normal ca beau si eu ca toti oamenii. Mai gust o palinca, mai beau un pahar de whisky, depinde de ce chef am si-n ce stare sunt si cu cine sunt.”
* „Nu tin niciun regim de slabit sau asa ceva. Ma feresc sa bag in mine ca intr-o prapastie, sunt putin mai ponderat, ca sa nu fiu ponderal. Sigur ca la fizicul, la supletea pe care o aveam nu ma mai pot intoarce, dar oricat incerc sa ma mentin in masura in care pot si am observat ca pot sa nu intind coarda prea tare cu mesele”.
* „Ma misc si cred ca, in ultima vreme, mi-a facut foarte bine, in ultimul an si jumatate, am fost de multe ori la bazinul de inot. Cred ca la varsta asta e sportul care ma relaxeaza si ma deconecteaza cel mai bine. Si ii sfatuiesc pe toti care pot sa faca asta. Eu gasesc zile cand pot sa ma duc din cand in cand macar la bazin si sa fac 10-20 de bazine fara sa fac un efort neaparat”.
* „Am fost intotdeauna o fire optimista. Deasupra mea pluteste un cuvant pe care nu pot sa il uit niciodata, deasupra mea e speranta. Speranta in mai bine, speranta in prietenie, in faptul ca trebuie sa fim unii langa altii cu drag, cu generozitate, cu daruire, si probabil ca asta se citeste si pe tenul meu pentru ca asa m-am nascut, nu pentru ca mi-am impus”.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 18:32
Topul pensiilor speciale(pensia medie!)
1. Aviatie Civila 9.000 lei
2. Magistratura 8.500 lei
3. Curtea de Conturi 5.500 lei
4. Diplomatie 4.300 lei
5. Parlament 3.600 lei
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 18:39
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 18:41
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 31 Ian 2010, 18:50
Nu de alta, dar e bine sa-ti imbogatesti vocabularul !...
Definiţia violului in "Codul Penal" din vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, in anul 1750:
"Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire"
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
zaraza26
Numarul mesajelor : 8994 Varsta : 59 Localizare : Nasaud Data de inscriere : 02/10/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 01 Feb 2010, 10:45
dolion a scris:
Enciclopedia personalitatilor pe o singura pictura! Inspirata si transpusa din "Divina Comedie" a lui Dante. Se da clik pe o figura si veti afla informatii pe wikipedia in romana sau engleza.
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 01 Feb 2010, 20:58
In 09.02.2010, cunoscuta scriitoare, traducătoare şi profesoară Amita Bhose ar fi împlinit 77 de ani. Activitatea sa culturală, desfăşurată de-a lungul vieţii, este mult prea vastă, ca să se poată vorbi în câteva cuvinte despre acest lucru.
Amita Bhose este prima traducătoare a lui Eminescu în limba lui Rabindranath Tagore, bengali. Din păcate, foarte puţini îşi mai amintesc acest lucru, iar prin dispariţia ei foarte multe lucruri măreţe au rămas neterminate...
India - victima Universităţii Bucureşti (articol scris de Amita Bhose)
Într-o bună zi din 1978 am fost invitată la rectoratul Universităţii din Bucureşti. Cum am intrat, domnul rector academician George Ciucu m-a întrebat: "Aţi adus cererea?" Când a văzut că am picat parcă din lună, a adăugat: "Fetele noastre nu v-au spus nimic?" Persoanele de la Relaţii externe m-au lămurit că s-a înfiinţat un post de lector - deocamdată suplinitor - de sanscrită şi bengali şi că Universitatea aşteaptă să-mi depun actele şi o cerere. Aşa a început cariera mea universitară la Bucureşti. A fost şi un preludiu, la care voi reveni imediat.
După atâtea biografii ale securiştilor şi infractorilor, cred că cititorii nu se vor plictisi de unele reflecţii nostalgice ale unui fost universitar, ale unui om care la îndemnul sufletului său a venit din lumea liberă într-o ţară de după cortina de fier şi care în toţi acei 18 ani de şedere în România a avut la el paşaportul său indian, adică putea să plece oricând. Poate că nici n-ar strica unele informaţii istorice despre secţia de limbi indiene în cadrul Catedrei de limbi orientale a Universităţii sus-numite. Cel puţin ca o varietate, pentru că în ultimele luni n-au prea fost discutate problemele studiilor, ale studenţilor ca atare.
Acum preludiul. La începutul anului universitar 1972-1973, când eram doctorandă la Facultatea de română, mi s-a oferit să ţin un curs facultativ de limba şi literatura bengali la catedra respectivă, unică în România. Pe atunci catedra a fost condusă de prof. Cicerone Poghirc, care ulterior a plecat din ţară. Deşi mi s-a spus că fac cinstea Universităţii, am considerat că cinstea a fost de partea mea. Am crezut că voi putea pregăti specialişti care vor continua munca mea. Am visat că studenţii mei vor traduce nemijlocit operele lui Rabindranath Tagore, atât de îndrăgite aici, din bengali în română. Vor traduce operele marilor scriitori români în bengali, pentru care vor găsi o piaţă la Calcutta, unde traducerile mele din Eminescu, Caragiale, Sadoveanu şi alţii au creat un interes în literatura română. Indiferent de dimensiunea şi populaţia Indiei, bengali a reprezentat singura cale a comunicării între cele două culturi - română şi indiană. Este şi unica limbă a celor peste o sută de milioane de oameni din Bangladesh.
Atunci am început să predau în calitate de colaborator şi aşa am continuat până în 1978. După obţinerea titlului de doctor în filologia română cu tema "Influenţa indiană în gândirea lui Eminescu" (publicată ulterior cu titlul Eminescu şi India), am beneficiat de o bursă post-doctorală, tot a guvernului român, pentru a stabili textul manuscrisului eminescian de gramatica sanscrită, în vederea încadrării sale în volumul XIV al Operelor poetului (Ed. Academiei).
În februarie 1977 am solicitat domiciliul stabil în România, fără de care nu puteam să primesc nici un post, nici un spaţiu locativ. După ce au fost rezolvate problemele legate de şederea mea în România, am făcut, în 1980, demersurile necesare pentru a înfiinţa un curs de limba şi literatura bengali ca o disciplină oficială. Este în afara oricărei discuţii faptul că nu poţi scoate specialişti dintr-un curs facultativ cu regimul de două ore pe săptămână. Decanul Facultăţii de limbi străine de atunci, dl. prof. Paul Miclău, l-a recomandat chiar ca o disciplină principală, rugându-mă în repetate rânduri să solicit sprijinul Ambasadei indiene. Ambasada Indiei, şi apoi ambasada Bangladeshului, mi-au dat conscursul. Ministerul Învăţământului din România a aprobat propunerea în principiu, dar nu i s-a dat curs atunci, din motive economice.
La această Universitate a existat disciplina oficială de limba hindi. A fost înfiinţată probabil în 1967, în cadrul colaborării cu guvernul indian şi ca atare a fost condusă totdeauna de către profesorii invitaţi din India. Dumnealor au predat în engleză. Atât pentru cursuri facultative de sanscrită şi bengali cât şi pentru cele oficiale de civilizaţia indiană şi estetica indiană destinate studenţilor de la hindi, am folosit limba română ca mijloc de predare.
Nu ştiu de ce Secţia de limbi indiene a fost handicapată de la bun început. N-au existat materiale didactice. Cărţile de hindi şi bengali, între care Operele lui R. Tagore în 30 de volume, donate de guvernul indian, au fost puse sub lacăt în sediul Asociaţiei de studii orientale. Nimeni n-avea acces la ele.
Atât colegii mei de hindi, cât şi eu, am redactat manuale şi dicţionare de sute şi mii de pagini, pe care le-am şi scris, ajutaţi de studenţii noştri, caligrafic, ca ele să fie multiplicate. Tipografiile din România nu dispun de caracterele acestor limbi, iar o maşină de scris în hindi, donată de guvernul indian, a dispărut fără să fie folosită vreodată. Gradul cunoştinţelor de hindi ale absolvenţilor, după patru ani de studii, este, aşadar, comparabil cu cel al limbii române însuşit de studenţii străini la sfârşitul primului semestru al anului pregătitor. După încă un semestru de curs intensiv, străinii se înscriu la facultăţile de specialitate. Iar "absolvenţii" de hindi, cu cunoştinţe mai puţine capătă diplome şi sunt consideraţi capabili să predea la Universitate! Nu ştiu, nici nu înţeleg de ce profesorii de hindi, care aveau statut de diplomat, n-au solicitat intervenţia guvernului indian pentru a îndrepta situaţia.
La cursurile facultative de sanscrită şi bengali pe care le conduceam se înscriau foarte mulţi studenţi din alte instituţii de învăţământ superior, precum Politehnica, Institutul de Arhitectură, Institutul de Teologie, Facultatea de Medicină şi de la alte facultăţi universitare, de ex. Matematică, Geologie, Chimie, Fizică, Istorie-Filosofie şi, de asemenea, salariaţii şi pensionarii de diverse profiluri profesionale. Nici ei, nici studenţii de la Filologie nu primeau nici măcar un certificat de absolvire. Tot ce au făcut ei au făcut de dragul culturii.
Şi au făcut multe. Au redactat lucrări de sinteză şi au tradus din bengali şi sanscrită, unele traduceri fiind chiar publicate în "Ramuri", "Convorbiri literare", "Orizont", "România literar" şi apoi în "Dimineaţa" şi "Columna" (Tg.Jiu). Şi-au dovedit şi talentul artistic. Spectacolele noastre anuale literar-artistice cu ocazia zilei naşterii lui Tagore au devenit celebre. În vara anului 1981 au prezentat o piesă a aceluiaşi autor indian, în traducerea mea, la Casa Universitarilor din Bucureşti. A fost o premieră absolută pe ţară (v. Recenzia la "Teatru", iul-aug.1881, p.162).
A fost la bază, evident, meritul profesorului. Dar incontestabil rămâne faptul că m-au inspirat întrebrile necontenite ale studenţilor. Pasiunea, dragostea şi sârguinţa lor mi-au întrecut orice aşteptare. Orice profesor din lume s-ar fi mândrit de asemenea studenţi. Baza reală a realizărilor noastre au fost relaţiile afective între profesor şi studenţi, sentimentul de respect reciproc. Îi priveam pe studenţi ca pe viitorii mei colegi, nu ca pe nişte "draci care ne fac zile negre", aşa cum am auzit prin unele cercuri universitare.
Ţin să aduc la cunoştinţa publicului român că la solicitarea celei mai prestigioase reviste literare din Calcutta - probabil din India - am scris un studiu de vreo 60 de pagini de manuscris despre recepţionarea lui Tagore în România, din care o mare parte a fost dedicată, la sugestia redactorului şef, activităţilor studenţeşti din Bucureşti. În numărul său din 20 septembrie 1989, revista "Desh" l-a publicat ca fiind articolul cel mai important ("cover story", cum se spune în engleză) însoţit de o emoţionantă notă editorială. Câte scrisori de felicitări am primit din India atunci şi încă o dată după Revoluţie!
Aşa au mers lucrurile până în decembrie 1989. În ciuda interesului pronunţat al studenţilor, bengali a rămas curs facultativ - timp de 18 ani. Şefa catedrei de limbi orientale îmi spunea totdeauna, mai ales după întâmplările legate de "meditaţia transcedentală" în 1982, că autorităţile de partid şi de stat împiedicau încercările de a dezvolta secţia de limbi indiene, că Ministerul Învăţământului era împotriva înfiinţării disciplinei oficiale de bengali. Din acelaşi motiv nu se putea, probabil, titularizarea mea: dânsa îmi spunea că se lupta mereu ca să mă salveze de retrogradare ca asistent. Deoarece era şi secretară de partid, credeam că ştia mai bine cum stau lucrurile.
După căderea regimului, era de aşteptat că predarea limbilor indiene va fi tratată cu mai multă seriozitate, mai ales pentru că cei mai mulţi din cei care susţin că au suferit atunci, în 1982, din cauza Indiei, au fost numiţi în funcţii importante în guvernul postrevoluţionar. După Revoluţie, au fost efectuate schimbări în învăţământul superior. Catedra de limbi orientale a vrut să ţină pasul cu ele, doar prin propunerea avansării de grad vizând pe fiecare (minus unu) membru al corpului profesoral. Atât eu cât şi studenţii de la hindi, care în absenţa unui profesor asistau la orele unei colaboratoare, o "absolventă" româncă, am solicitat disciplina oficială pentru bengali.
Decanul actual al Facultăţii de limbi străine n-a aprobat-o. Postul meu a fost scos la concurs în vederea titularizării, chiar şi în absenţa unui eventual concurent sau a unei comisii competente. Nici nu înţeleg care a fost raţiunea de a anunţa un concurs pe plan naţional, şi nu internaţional, pentru discipline care nu au nici un deţinător de diplomă universitară în toată ţara. Adică sanscrită, bengali şi indianistică. Dar "raţiunea" a fost, poate, alta. Deoarece hindi a fost introdusă în mod nejustificat în norma anunţată pentru concursul privind postul meu, am cerut rectificarea şi, bineînţeles, avansarea - după 18 ani de muncă, insitând mereu asupra cazului limbii bengali. Am fost condamnată pentru nesupunere şi, ca rezultat, postul a fost desfiinţat. După expirarea contractului anual am fost, "în mod firesc", exclusă din corpul profesoral. Iată motivul scoaterii postului la concurs!
Nu intru în detaliile birocratice. Eventualii cercetători ai autonomiei universitare vor găsi în arhiva mea personală copiile memoriilor mele - aprox. 50 de pagini în total - depuse peste tot. Originalele au prins aripi, unul - cel mai amplu - s-a rătăcit prin "bunăvoinţa" unui personaj care poartă acelaşi nume de familie ca şi câinele lui Ceauşescu. Oare tot regimul dictatorial a fost vinovat? O să tot dăm vina pe mort? Regimul a avut destule păcate ale sale, nu este cazul, nici nevoie să mai inventăm altele. Aşa s-au terminat, efectiv, studiile indiene în România - "not with a bang, but with a whimper!" (nu cu un bubuit, ci cu un scâncet), aşa cum a spus T.S. Eliot despre sfârşitul lumii.
P.S. Am impresia că nu toate cadrele didactice din catedra de limbi orientale au diploma de profil. Actele celor care le au sunt oare valabile, recunoscute de Universităţi străine? Ale mele sunt. Oare acesta să fi fost motivul real al destituirii mele din funcţie? Prin acest gest final, Universitatea Bucureşti mi-a făcut o cinste - una mai mare ca cea iniţială. A recunoscut competenţa mea profesională şi integritatea mea personală.
20 octombrie 1990.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Lun 01 Feb 2010, 21:05
Si daca v-am trezit interesul, cititi biografia Amitei Bhose.
9 februarie 1933 Se naşte, la Calcutta, India, Amita Bhose, fiica lui Sudhir Kumar Bhose, avocat la Inalta Curte de Justiţie din Calcutta, precum şi la Curtea Supremă din New Delhi, şi a Pratimei Bhose, casnică. Face parte dintr-o familie cu o intensă activitate culturală şi ştiinţifică. Bunicul său, J.C. Bhose, a fost un cunoscut orientalist, membru al Societăţii Asiatice, premiat de Universitatea din Cambridge cu medalia "Cobden" pentru cercetare in indianistică.
Tatăl sau, S.K. Bhose, a obţinut premiul "A.N. Dev", decernat de Universitatea din Calcutta pentru cercetare in domeniul dreptului, desfăşurând o bogată activitate pedagogică şi fiind ales membru al Senatului Universităţii din Calcutta şi al Societăţii Asiatice.
Străbunicul pe linie maternă, T.N. Mitra, a fost primul licenţiat şi primul doctor in filosofie de la Facultatea de Ştiinţe Umanistice din cadrul Universităţii din Calcutta. Diferiţi membri ai familiei au avut contribuţii semnificative in cultura indiană. De pildă, N.C. Bhose a infiinţat organizaţia Indian Boy Scouts, pentru tineret, iar unchiul tatălui pe linie maternă, N.C. Chunder, a devenit unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Mahatma Gandhi. Fiul acestuia, P.C. Chunder, un timp ministru al invăţământului şi culturii, este un savant cu bun renume şi in afara Indiei. Acest climat intelectual in care trăieşte işi pune amprenta asupra formaţiei culturale a Amitei Bhose si a evoluţiei sale ulterioare.
1953 Absolvă Facultatea de Chimie, Fizică, Matematică a Universităţii din Calcutta.
1954 Se căsătoreşte cu dr. Dipak Kumar Ray, inginer geolog.
1959 Işi urmează soţul in România, venit la specializare in geologia petrolului, D.K. Ray fiind unul dintre primii indieni care au beneficiat de acordul ştiinţific dintre cele două state. Pentru a pătrunde şi a se familiariza cu mentalitatea şi spiritualitatea poporului român, se inscrie la un curs de limba şi literatura română, la sfârşitul căruia, după doi ani, i se eliberează, pe baza unui examen, un certificat de cunoaştere practică a limbii române.
1961 Se reintoarce in India, impreună cu soţul său. Mai. Debutează in presa indiană cu articolul Rabindranath in România, apărut in cunoscuta gazeta literara Desk (Tara), in numarul comemorativ dedicat centenarului naşterii lui Tagore. De acum incepe să colaboreze frecvent la diferite reviste şi ziare indiene, publicând articole in bengali si engleza despre cultura şi viata social-politică a Indiei sau cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. Tot de pe acum este des invitată de universităţi, şcoli, asociaţii culturale sau la Radio pentru a conferenţia pe diferite teme de convergenţă culturală indo-română.
1962 (1963, in unele autobiografii.) Incepe să lucreze ca redactor-şef adjunct (funcţie pe care o deţine până in anul 1971) la Departamentul de publicitate al instituţiei Damodar Valley Corporation, condusă de guvernul indian, cu sediul central la Calcutta. In această calitate, se preocupă de apariţia revistei instituţiei, D. V. C. Samachar, in limbile bengali, hindi şi engleză, precum şi a altor materiale publicistice. In acelaşi timp, e redactor literar al publicaţiei Damodar Valley Project Reports (5 volume), in limba engleză, editată sub egida Comisiei de planificare a guvernului indian. Contribuie, de asemenea, cu articole la enciclopedia indiană în limba bengali, Bharatakosa.
1964 E cofondator al Asociaţiei Bichitrita (Societate de literatură, muzică, dans şi dramă), din Calcutta, care va fi condusă de prof.dr. P.C. Gupta, istoric cu recunoscută autoritate academică şi unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Tagore. Ca secretar general (1964-1966), apoi secretar literar (1966-1971), Amita Bhose organizează sesiuni ştiintifice pe teme literare, folclorice şi de teatru, spectacole muzicale, precum şi un simpozion dedicat istoriei cinematografiei indiene.
Din acest moment şi in timp, datorită intensei implicari in cercetarea culturii indiene şi române, ajunge la o anumită specializare şi este cooptată in numeroase şi cunoscute asociaţii culturale. Astfel, activează ca membră in Asiatic Society of India; "Rabindra Bharati" Society; Bangla Sahitya Parisad (Asociaţia de Studii şi Cercetari a Literaturii Bengali), din Calcutta; sau Asociaţia de Studii Orientale din România; şi ca membra pe viaţă in Vishva Bangla Sammelan (Asociaţia Mondială de Cultura Bengaleză) şi Rama Krishna Mission Institute of Culture, din Calcutta; sau Presidency College Alumni Association, European Branch, din Londra.
1965 Absolvă Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta.
Tot la Calcutta se joaca in premieră Nam-na-jana-tara, adaptarea sa in bengali a piesei lui Mihail Sebastian "Steaua fara nume", ce va fi si radiodifuzată in 1967.
1966 Se stinge din viaţă mama sa.
1967 La invitaţia Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, vizitează din nou România, stabilind noi relaţii culturale.
1968 Divorţează de D.K. Ray. In acte şi publicatii, intre anii 1954-1971, numele său este indicat ca Amita Ray.
Apar, la Calcutta, Amrao svapna dekhi (Şi noi visăm) (1969, in unele autobiografii), traducere in bengali din poezia română contemporană, şi Cenasonar baire (In afara lumii cunoscute), jurnal de călătorie in România. La posturile de radio indiene, acest jurnal este considerat "cea mai buna carte despre o ţară străină".
august 1969 La Calcutta apare Eminescu: Kavita (Poezii). Despre travaliul traducerii aflăm ulterior din textul conferinţei sale, intitulată Eminescu citit de indieni, sustinută la o Sesiune ştiinţifică a Universităţii Bucureşti: "Scopul meu n-a fost sa obţin neapărat o traducere fidelă a corpului compus din cuvinte, ci să inţeleg mai bine spiritul poeziilor, să pătrund in profunzimea lor enigmatică şi ispititoare, să trăiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. [...] Traducerea lui Eminescu n-a reprezentat pentru mine un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic; ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică pe care nu ştiu cum s-o definesc." Volumul cuprinde 35 de poezii ale lui Eminescu, antume si postume, tălmăcite in bengali şi insoţite de o scurtă introducere in viata si opera poetului. Este prima traducere a lui Eminescu in India şi a doua in Asia.
La New Delhi, Editura Academiei Indiene de Litere (Sahitya Akademi) ii publica, in cadrul programului UNESCO, traducerea Mattir Kutire (Bordeienii), de M. Sadoveanu, singurul volum românesc tradus in India prin această organizaţie internaţională. Toate cărţile următoare le traduce din proprie iniţiativă, uneori pe cont propriu sau renunţând la drepturile de autor. Fiind primul filolog indian care se ocupă de limba română, n-a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti şi să aleagă intre conotaţiile lor specifice din diferitele texte avute in vedere.
La Calcutta are loc premiera Home Guard, o adaptare a sa după O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale.
Din acest an, până in 1971, va avea o rubrică permanentă in pagina pentru femei a ziarului indian Jugantar, publicand articole despre obiceiuri autohtone şi aspecte sociale, ce vor fi reunite, in 1972, in cartea Alapinr alapani (Dialog intre femei).
1970 Apare in volum, la Calcutta, Chutir khela, adaptare după Jocul de-a vacanţa, de Mihail Sebastian, a cărei premieră scenică şi radiofonică avusese loc cu un an in urmă.
Tot acum, vede lumina rampei şi a tiparului, Harano cithi, adaptarea sa după O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale.
august 1971 Participă, invitată de Uniunea Scriitorilor din România, la Congresul internaţional al traducătorilor de la Neptun.
Moare tatăl sau, Sudhir Kumar Bhose.
Decembrie. Se inscrie la doctorat, cu o bursă din partea guvernului roman, la Facultatea de Limbă şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu şi având conducător ştiinţific pe prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. In articolul Argument, publicat in Facla (XXXI, serie nouă, an.l, nr. 2771 [l], iulie 1990, p. 10), găseşte şi resorturi sentimentale hotărârii de a reveni in România. "După moartea tatălui meu, in 1971, - va scrie - m-am intors in România ca să caut un ungher de afecţiune in mijlocul poporului român."
1972 I se oferă, in calitate de colaborator, ţinerea unui curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea Bucuresti, Catedra de limbi orientale. Va preda numai in română.
Primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea in bengali a lui Eminescu.
1974 In cadrul activităţii ştiinţifice a Catedrei de limbi orientale, redactează un Curs de bengali. In lipsa unei masini de scris cu caractere bengaleze, scrie caligrafic, ajutată de studenţi, intregul curs - ca şi pe următoarele, de altfel -, pentru a fi multiplicat, tipografiile nedispunand nici ele de caracterele limbii respective.
1975 Susţine teza de doctorat la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Lucrarea sa, Influenta indiană asupra gândirii lui Eminescu, stabileşte câteva puncte inedite de interferenţă a culturilor indiană şi română, reliefate in creaţia eminesciană, incercând să modifice optica criticii romîneşti privitoare la izvoarele de cultură indiană la care apeleaza Eminescu. George Munteanu, cunoscutul biograf al poetului, remarcă in referatul asupra tezei: "Acest mod de a fi al poetului (poet-inelept in acceptie indiană, n.n.) e cel care ni s-a impus şi nouă atunci când - meditând mai indelung la relaţiile sale de adâncime cu gândirea, cu inţelepciunea străveche românească - am inţeles că trebuie de pe asemenea bază scrisă o nouă biografie a lui Eminescu". Printre recenzori se numără: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Sergiu Al-George, Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Alexandru Piru.
li apare, la Editura Albatros, traducerea sa din bengali Proverbe si cugetari bengaleze.
Publica, la Editura Ion Creanga, Povestea printului Sobur, culegere de basme indiene, traduse tot din bengali.
1976 Pentru o jumătate de an, după incheierea bursei, face o deplasare in India, apoi işi vizitează in Anglia fratele mai mare, Pulak Bhose, actor si regizor, stabilit lângă Londra, la Saint Albans. Pulak Bhose este cel care o sprijină toată viaţa, sufleteşte şi material, plătindu-i biletele de avion şi chiar cărţile pe care le achiziţiona din străinătate pentru studenţii săi români. Amita Bhose avea un salariu in lei, ca orice lector român, fără vreun alt sprijin material din partea guvernului indian, cum se intampla in cazul profesorilor de hindi invitaţi.
La Saint Albans primeşte - printr-o scrisoare de la prof. Cicerone Poghirc, şeful Catedrei de limbi orientale - vestea acordării, de catre Ministerul Invăţământului, a unei burse postdoctorale de 2 ani pentru a putea participa, alături de alţi specialisti, la editarea stiintifică a operei lui Eminescu. Este cooptată, de aceea, in Colectivul Eminescu, format in acest scop sub egida Muzeului Literaturii Române. In această calitate, elaborează un studiu despre amprentele filosofiei indiene in proza literară eminesciană, ce va fi inclus in volumul VII al Operelor, editat de Editura Academiei in 1977, şi stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de poet şi rămasă in manuscris, insoţindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului eminescian se face prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine şi a semnelor diacritice. Această muncă, depusă pe parcursul a trei ani, este valorificată in volumul XIV al seriei de Opere, aparut la aceeaşi editura in 1983. Fiind doar colaborator extern al Colectivului Eminescu, in acelaşi timp continua să predea la Universitate.
Participă la cel de al doilea Congres internaţional al traducătorilor, de la Bucureşti.
februarie 1977 Solicită domiciliul stabil in România, fără de care nu putea primi nici post, nici spaţiu locativ. De dragul culturii române, pentru care a facut acest pas, in cererea pentru obţinerea domiciliului stabil declară că nu ezită să lichideze proprietăţile imobile din India şi să transfere banii in băncile din România.
Apare a doua ediţie a Cursului de limba bengali.
Decembrie. In India, unde venise pentru o lună, in vacanţă, i se decernează, de către ambasadorul român, pentru activitatea sa din domeniul culturii române, medalia comemorativă a centenarului cuceririi Independenţei de stat a României.
1978 E angajată lector suplinitor la Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti, predând cursuri practice de sanscrită şi bengali, precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică indiană. In anul universitar 1978-1979 ţine şi un curs special de cultură comparată indo-română la Catedra de Literatură Universală şi Comparată din cadrul Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Ca şi pentru bengali, şi pentru sanscrită a fost nevoită să ia totul de la inceput, pentru că, deşi un lector român ţinuse un curs facultativ de sanscrită timp de 30 de ani, nu se creasera nici o bază şi nici o tradiţie in acest sens. In timp, după cercetări indelungate in metodologia predării limbii sanscrite la străini, a redactat un astfel de manual de sanscrită (de aproximativ 300 pagini). O asemenea lucrare nu există in nici o alta limbă europeană. Din păcate, manualul a rămas in faza de manuscris.
La Editura Junimea, din laşi, ii apare teza de doctorat, sub titlul Eminescu si India. In prefaţa cărţii, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga remarca: "Este pentru prima oară, şi momentul mi se pare incărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminesciene, judecând, şi nu in sine, ci in raport cu o străveche cultură a Răsăritului.
La Editura Univers, vede lumina tiparului Scrisori rupte, antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore. Cartea reprezintă prima traducere in româneşte realizată direct din bengali, celelalte, cunoscute până atunci, fiind făcute din limbi europene.
10 februarie 1979 Primeşte aprobare pentru domiciliu stabil in România.
1980 Datorită interesului arătat de către studenţi pentru limba lui Tagore, propune infiinţarea unei secţii de limba şi literatura bengali, paralelă cu cea de hindi, care să includă şi sanscrita şi civilizaţie indiană, oferindu-se sa conducă toate cursurile, de la anul I până la anul IV.
Daca limba hindi era importantă pentru valoarea ei practică, bengali si sanscrita se făceau necesare prin incontestabila lor valoare literară, fiind limbile in care sunt scrise câteva din marile capodopere ale lumii. Propunerea insă, deşi avizată de Ministerul Invăţământului şi susţinută de Ambasada Indiei, a ramas, din motive economice, doar pe hârtie.
Amita Bhose a pastrat totuşi statutul facultativ al celor două discipline, predându-le două ore pe săptămână, rezultatele studenţilor - nu numai de la Universitate, ci şi din alte instituţii de invăţământ superior - fiind uimitoare, in ciuda faptului ca nu primeau nici măcar un certificat de absolvire.
S-au redactat atunci importante lucrări de sinteza; s-a tradus din bengali şi sanscrită, iar unele din aceste traduceri au intrat in paginile unor cunoscute reviste culturale ale momentului, precum: Ramuri, Convorbiri literare, Orizont, Romania literara etc. Imboldul acestor impliniri au fost intotdeauna relatiile afective dintre profesor şi studenţi, sentimentul de respect reciproc, in spirit indian.
1981 Cu sprijinul ştiinţific al sanscritologului Sergiu AI-George, infiinţează şi conduce un Cenaclu de studii indiene, in cadrul cursului de Civilizaţie Indiană, ţinut la Universitatea Bucureşti. Şedintele cenaclului aveau loc o dată pe lună, asistate de studenţi şi numeroşi oameni de cultură din afara Universităţii. După susţinerea referatelor, urmau discuţii, intrebări, răspunsuri. La opt seara, portarul bătea in uşă, semn că Universitatea se inchidea. Grupul se muta de aceea la cofetăria de vizavi, numită "sediu" până când, la ora 22, se inchidea şi aceasta. Discuţiile continuau insă totdeauna in drumul spre casă.
In cadrul spectacolelor literar-artistice in sanscrită şi bengali, iniţiate in 1974 şi desfăşurate până in 1985, studenţii săi interpretează, in regia lor, piesa "Dragostea incurcă, dragostea descurcă", versiunea Amitei Bhose in limba română după piesa lui Rabindranath Tagore "Ses reksa", scrisă in bengali. Este prima reprezentaţie de teatru indian in România. Scene din aceste spectacole sunt preluate in emisiuni ale Radiodifuziunii române pentru străinătate sau la postul de televiziune din Calcutta. Un fragment din textul tradus al piesei este şi publicat acum, in Almanahul "Ramuri" pe 1982, apărut la Craiova.
Moare, neaşteptat, Sergiu Al-George, provocându-i Amitei Bhose o mare durere.
1982 Deşi studiile indiene n-aveau nici o legătura cu mişcarea de meditaţie transcendentală (care la rându-i, n-avea nici o legatura cu yoga adevărată, fiind dirijată dintr-o ţară europeană şi de către o persoană expulzată din India), activitatea Amitei Bhose este supusă unor restricţii severe. Cursul de civilizaţie indiană ii este intrerupt timp de patru ani, iar Cenaclul de indianistică, supus unei supravegheri vizibile, este nevoit să-şi inceteze activitatea. La ultima lui şedinţă, desi era anunţată şi o delegatie a Ambasadei indiene, in frunte cu ambasadorul, din cauza fricii şi a suspiciunii faţă de tot ce era legat de India, prezenţa la lucrări a fost mai mult simbolică. Au fost luate anumite măsuri pentru reducerea numărului de studenţi la cursurile de sanscrită. La un anume moment, sub pretext că primise printre cursanţi studenţi din afara Universităţii, se incearcă şi oprirea salariului Amitei Bhose pe intregul an universitar. Spectacolele anuale date cu grupele sale de studenţi nu sunt interzise, dar asistenţa la ele este controlată cu multă rigoare, intrarea spectatorilor din afara Universităţii şi chiar a rudelor participanţilor nemaifiind de acum permisă.
Traduce Căruţa de lut (Mrcchakatika) de Sudraka (sec. II i.e.n.), una dintre cele mai reprezentative piese sanscrite. E prima traducere a piesei respective in română si, totodată, prima traducere a unei piese din limba sanscrită in limba română.
1983 Traduce in bengali piesa de teatru lona, de Marin Sorescu.
1985 Apare, tipărit la Tipografia Universităţii Bucureşti, Dicţionarul bengali-român, cuprinzând aproximativ 15.000 de cuvinte. Cum aminteam, spre a fi multiplicate, cele 850 de pagini au fost scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi.
1986 Se incearcă retrogradarea Amitei Bhose pe post de asistent prin neaprobarea normei de lector. E inceputul unor sinuoase acţiuni subterane de indepărtare a ei de la Universitate, care vor culmina in anii imediat următori Revolutiei. Dacă acestea sunt simple manevre egoiste de vânare a postului său universitar sau ceva mai mult, vom afla poate la deschiderea dosarului ei intocmit de Securitate, când va fi posibil.
1988 Se tipăreşte, tot la Tipografia Universităţii, Manualul de limba bengali, primul indrumar al limbii bengali contemporane pentru studenţii străini, redactat pe baza experienţei pedagogice dobândite. La New Delhi, Editura Academiei Indiene de Litere publica piesa lona, in versiunea Amitei Bhose.
1989 Fără a avea un cadru didactic specializat in hindi, Catedra de limbi orientale permite inscrierea, in toamnă, a studenţilor la această disciplină, pentru anul universitar 1989-1990, păstrând statutul facultativ al cursurilor de bengali şi sanscrită, care aveau numeroase solicitări şi profesor -de 17 ani - in persoana Amitei Bhose.
1990 Sporesc presiunile asupra Amitei Bhose, menite a o face să părăsească Universitatea: o proaspătă absolventă a secţiei română-hindi pătrunde in sala de curs, prezentându-se ca adevarata titulară a lui şi ameninţând-o cu reclamaţii la minister; o alta o injuriaza de câte ori o intâlneşte şi incearcă să o agreseze chiar in propria-i casă; primeşte telefoane ciudate; i se oferă voalat valută pentru a pleca din România. Nu se lasă insă intimidată, convinsă fiind de importanţa locului pe care societatea română i-l conferise in cultura ei şi legată de această cultură cu o anume indestructibilă pasionalitate.
20 martie. Constată că in Monitorul oficial, unde erau anunţate la concurs posturile pentru titularizare (in urma deciziei Ministerului Invăţământului de titularizare a tuturor posturilor de suplinitor) sau avansare, postul de lector, pozitia 7, pe care-I definea, fusese scos la concurs cu o serioasă modificare de normă - hindi, bengali, sanscrită şi indianistică - imposibilă omeneşte. De când fusese angajată lector suplinitor (1978), predase cursuri facultative de sanscrită şi bengali, un curs teoretic şi un seminar de civilizaţie indiană veche la disciplina B hindi, anii I-IV, şi un curs special de estetică indiană la disciplina B hindi, anul IV. Civilizaţia indiană veche şi estetica indiană reprezentând doar unele aspecte ale studiilor indianistice, nu puteau fi confundate cu disciplina indianistică, pentru care, in Universităţi din alte ţări, există catedră separată. lar materiile care au fost predate in cadrul disciplinei hindi ii erau trecute ca "hindi" in norma din motive necunoscute ei şi independente de voinţa sa. Dacă pentru celelalte posturi erau specificate materiile ce intrau in obligaţia didactică a titularului (de ex.: lingvistica, sintaxa, istoria literaturii etc.), pentru postul pe care-l ocupa nu erau menţionate decat cele 4 discipline. Lectorul respectiv trebuia sa fie capabil să desfăşoare toate activităţile didactice şi ştiinţifice aparţinând disciplinelor respective. Cu alte cuvinte, să conducă singură patru catedre.
Solicită conducerii Facultăţii rectificarea - justificată - a normei şi avansarea la gradul de conferenţiar, deoarece avea peste 18 ani vechime. Modificarea normei nefiind făcută, nu se prezintă la concursul pentru titularizare. La acest concurs nu se prezinta insă nici altcineva, in România neexistând contracandidat. In această situaţie, solicită forurilor Universităţii şi Ministerului Invăţământului prelungirea contractului anual pentru a-şi putea continua activitatea ca lector suplinitor. Nu primeşte insă răspuns la nici unul dintre memorii, fie predat personal, fie depus la registratura (circa 15, insumand peste 50 de pagini). Sunt ignorate de asemenea şi memoriile studenţilor de la hindi, care solicitau infiinţarea disciplinei oficiale de bengali.
La sfarsitui anului univeisitar, postul ii este desfiinţat.
La recomandarea Ministerului Invăţământului şi Ştiintei, este reincadrata totuşi la inceputul anului universitar 1990-1991, dar salarizarea ii va fi aprobată abia peste cinci luni. Totodată, in urma unei propuneri făcute la minister din partea unui comitet de initiativă format din foştii săi studenţi şi alţi oameni de cultură, propunere susţinută de o comisie din India, se infiinţează, sub conducerea sa, un Centru de Studii şi Cercetari Indiene "Bharat tirtha" (Pelerinaj indian), având ca preşedinte de onoare pe acad. prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Centrul funcţiona pe langă Catedra de limbi orientale a Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea Bucureşti. Cu foarte puţină publicitate s-au inscris la cursurile libere de sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană peste 100 de studenţi şi salariaţi.
Cursul de civilizaţie indiană pe care-l preda la studenţii oficiali de hindi este incredinţat unui muzeograf.
1991 septembrie. Centrul de Studii si Cercetări Indiene este desfiintat, bineinteles, o dată cu postul sau.
1 octombrie. Este nevoită să se transfere la Institutul de Etnografie si Folclor al Academiei Romane, in calitate de cercetător ştiinţific, specialitatea indo-europenistică. Preda bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Populară Bucureşti, anul universitar 1991-1992.
1992 Iulie. Pentru a-şi finaliza tema de cercetare, Studiu comparativ si contrastiv al proverbelor române şi indiene, solicită concediul de odihnă şi o perioadă de documentare in bibliotecile din India, fără vreo obligaţie financiară din partea Institutului decat salariul obişnuit, in lei.
20 iulie-26 septembrie. Se află in India, găzduită de fratele său mai mic din Calcutta.
27 septembrie. Se intoarce in România, foarte obosită, dar şi foarte fericită de a fi stabilit noi punţi de legătură intre ţara de origine si cea adoptivă. Ignoră hepatita care se declanşase in India pe fondul stresului şi al supărării cauzate de numeroasele umilinţe din ultimii doi ani şi se internează in Spitalul Colentina la 11 zile de la revenirea in ţară, după ce incheie o lucrare pentru Institut şi după ce stabileşte ultimele amănunte in legătură cu noul an şcolar de la Universitatea Populară Bucuresti.
24 octombrie. La ora 9 dimineaţa, in urma unei operaţii nereuşite, se stinge din viaţă, aproape neştiută, Amita Bhose.
Fratele sau, Pulak Bhose, alarmat de lunga tăcere pricinuită de spitalizare, sosise cu o zi inainte in România, reuşind să o mai prindă in viaţă.
27 octombrie. Conform obiceiului indian, corpul ii este incinerat. Cei care i-au adus un ultim omagiu au fost numeroşi. Foştii săi studenţi au venit din toate colţurile ţării pentru a-şi lua rămas-bun şi pentru a-i recita din Eminescu. La dorinţa fratelui ei, urna cu cenuşă a Amitei Bhose a rămas in România, ca o implinire firească, deşi prematură, a destinului celei care, timp de 30 de ani, a slujit cu devotament cultura română.
A lăsat in manuscris, gata de tipar Caruta de lut - traducere din sanscrită a piesei Mrcchakatikan de Sudraka; Dragostea lui Radha şi Krsna, de Candidas, unul dintre cele mai frumoase şi mai sensibile poeme de dragoste din literatura bengali, traducere din bengali; Doi pui de cerb, antologie de poverbe pentru copii de Chitrita Devi - traducere din bengali.
Neterminate au ramas proiectele: Tagore, in Romania (in limba bengali). Manual de limba bengali (in engleza). Manual de limba sanscrită (in romana), amplul studiu Proverbe indiene proverbe romanesti.
1997 La Editura Ştiinţifică apare Natyasastra, tratat de arta dramatica, o enciclopedie a artei si culturii antice a Indiei, stând la baza intregii evoluţii ulterioare a artelor indiene, a cărei traducere din sanscrită a inceput-o in 1987, impreună cu fostul său student, Constantin Fageţan. In momentul morţii, traducerea se afla intr-un stadiu avansat, fiind ulterior finalizată de colaboratorul său.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Mier 03 Feb 2010, 19:46
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Mier 03 Feb 2010, 20:18
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Mier 03 Feb 2010, 20:18
Fata lor, Anthea Anka
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 06 Feb 2010, 08:04
Sămânţa… de scandal Nimeresc, întâmplător, vineri după-amiază, într-un tramvai ce ţine drumul supermarketurilor „Billa” şi „Real” şi se tot duce spre Işalniţa. Recunosc, circul mai rar cu tramvaiul şi nu prea ştiu cât bate omul din picior în staţie, în aşteptarea lui, cât e de aglomerat la orele de vârf şi cât e de curat, în general. Dar bănuiesc că nu-i prea mare diferenţa în comparaţie cu autobuzele ponosite ce circulă, spre exemplu, pe traseul Gară – Romaneşti, pe care le folosesc în mod frecvent şi în care nu o dată mi-am blestemat dimineţile într-o aglomeraţie cruntă de lume pestriţă, în care se mai amestecă un boschetar tocmai trezit din gunoaie şi în care ferească-te Sfântu’ să nimereşti între doi burtoşi, că afiş te fac! Nu mai vorbesc de figurile de acrobaţie pe care trebuie să le execuţi ca, la vreo frână, să te menţii pe propriile picioare şi nu pe-ale vecinului sau ca să nu te faci grămadă peste plăsoaiele şi gentoaiele înşirate cu nonşalanţă pe culoarul de mijloc, din care se iţeşte câte o coadă de mătură sau câte un cap de caniche. Nu mai vorbesc de zilele ploioase, în care aglomeraţia pare şi mai mare dat fiind faptul că nimeni nu se înghesuie pe scaunele ude sau de miezul de vară în care câte unul – şi e suficient! – îşi expune dezinvolt subsioara dezagreabilă. Intru în sfera regulilor elementare de bun simţ şi chiar nu mai e cazul să dezvolt ideea, pentru că, în ultima vreme, din joi în paşti îmi e dat să văd un tânăr care îi cedează locul unei bătrâne, o duduie înzorzonată care vorbeşte în şoaptă la telefonul mobil şi nu zbiară ca să audă toţi călătorii ce a gătit aseară sau un ins care îşi păstrează biletul taxat sau ambalajul de la îngheţată şi nu-i face vânt pe sub scaun sau pe geam. O adevărată aventură călătoria cu autobuzul, în care atenţia distributivă joacă, aşadar, un rol esenţial şi se înteţeşte rapid atunci când te simţi flancat de două feţe dubioase… „Eu? Seminţe? Care coji? Unde sunt?” Dar să revin la povestea de vineri după-amiaza, din tramvaiul ce ţine drumul supermarketurilor „Billa” şi „Real” şi se tot duce spre Işalniţa. Şase fără un sfert să fi fost. Lume la fel de pestriţă ca în orice alt mijloc de transport, dar deloc aglomerat. Oameni mai bine sau mai prost îmbrăcaţi, figuri obosite şi-un soare moleşitor. Ţaca-ţaca, ţaca-ţaca… tramvaiul îşi vede de drumul lui, schimbând macazul în porţiunea pe care se efectuează lucrări de reabilitare a şinei. În dreapta mea – un individ cam pe la 50 de ani, apreciez. Se ţine la bagajele de lângă scaun (vreo trei plase, parcă), dar cu greu, pentru că are mâinile ocupate. Le duce la gură când pe una, când pe alta: din stânga alege la întâmplare câte o sămânţă de dovleac, iar în dreapta scuipă cojile. Ţaca-ţaca, ţaca-ţaca… tramvaiul îşi vede de drum, iar omul de seminţele lui de dovleac. Până într-o staţie, în care uşile se deschid larg, câţiva călători de-abia apucă să coboare, iar omul nostru, fără a se mai sinchisi să se ridice de pe scaun, se lasă pe-o parte şi, cu un gest repezit, face vânt cojilor afară. Nu mai contează dacă acestea au nimerit în capul cuiva sau pe trepte… Apoi îşi aşează mai bine bagajele de la picioare şi aşteaptă. Numai că uşile nu se închid şi nici tramvaiul nu vrea să se pună în mişcare. În momentul următor, vatmanul, o femeie, se îndreaptă hotărâtă spre noi, aruncă o privire pe trepte, unde reperează imediat cojile, şi începe să-i cerceteze în grabă pe călătorii din zonă. Omul nostru, înţelegând ce se întâmplă şi simţindu-se cu musca pe căciulă, se face mai mic decât era… „De ce mâncaţi seminţe în tramvai?”, se încruntă la el vatmaniţa. Linişte. „Ştiţi că nu aveţi voie să mâncaţi seminţe în tramvai? Şi ia uite unde aţi aruncat cojile! Vă rog frumos să coborâţi imediat!”. Atât i-a fost omului nostru… „Eu? Seminţe? Care coji? Unde sunt?”, se înfoaie la ea şi mimează o privire nevinovată de jur împrejur. Mă uit încremenită la el. Cum care seminţe? Doar până acum a tocat mărunt în dreapta mea! Cum care coji? Doar adineauri au zburat ca fluturii, sub privirile mele şi ale celorlalţi călători! Femeia îndreaptă un deget ameninţător către treptele cu pricina şi-l pofteşte din nou pe individ să coboare. Ăsta – nu şi nu, că el n-a mâncat, că nu e picior de coajă în tramvai, se agită, gesticulează, ridică tonul. În drum spre cabină, vatmaniţa ameninţă: „Nu pun în mişcare tramvaiul până nu coborâţi!”. „Fă! Tu nu înţelegi că io vin de la serviciu? Nenorocito!” Nici dacă cineva ar fi anunţat – Doamne fereşte! – că e o bombă sub scaun lumea nu s-ar fi isterizat în asemenea hal! „Femeie, eşti nebună? Mişca-te! Ce dracu’ te-a apucat? Nu eşti sănătoasă la cap?”, răcneau din spatele meu. Pentru o clipă, vatmaniţa a încremenit, dar şi-a revenit repede şi a continuat să-şi menţină poziţia: „Nu plecăm de-aici până când domnul nu coboară!”. Gaz pe foc parcă a pus! Liniştea de-acum câteva minute s-a transformat brusc într-un vacarm. Urlete, înjurături, ameninţări… Un bărbat se ridică de pe scaun, vine glonţ spre ea şi o îmbrânceşte. „Fă! Tu nu înţelegi că io vin de la serviciu? Pe mine să mă duci acasă! Nenorocito!”, zbiară şi ridică palma. „Ce-ai cu omu’ ăsta? Ce făcu? Eşti bolnavă cu capu’! Du-te şi tratează-te”, ţipă o femeie din faţa mea. Mă uit îngrozită în jurul meu. Dumnezeule, unde am nimerit? La nebuni? O demenţă generală iscată într-un minut! Îl caut cu privirea pe omul din dreapta mea, care până mai-nainte tocase impasibil seminţe de dovleac. Urla şi se zbătea cot la cot cu ceilalţi! Nu-mi vine să cred că nimeni nu-i zice nimic, că nu-i spun să coboare. Din cauza lui, oamenii sunt la un pas să o linşeze pe vatmaniţă. De frică, probabil, femeia cere „întăriri” de la câţiva controlori, care cică vor veni să aplice o amendă tocătorului de seminţe, şi coboară din tramvai. Vocea îi e acoperită de cea a masei de nemulţumiţi isterizaţi. De pe trepte, un tânăr împinge afară nervos, cu piciorul, cojile, o înjură neaoş şi o ameninţă cu pumnul. ** După aproape zece minute, cât a durat scandalul, au venit şi „întăririle”: câteva femei-controlor… Oamenii nu se calmează la apariţia lor, ci pentru simplul fapt că tramvaiul se pune, în sfârşit, în mişcare. Comentariile şi injuriile printre dinţi continuă, iar femeia din cabină conduce nervoasă. Bine, totuşi, că n-a încasat vreo palmă sau vreun pumn, îmi zic… Cobor la staţia de la Hanul Craioviţei. În faţa mea, trage cele trei plase după el individul cu musca pe căciulă… Amendă n-a primit, eventual a transpirat un pic în zbaterea sa de a-şi susţine punctul de vedere. Că e nevinovat, bineînţeles! „Eu? Seminţe? Care coji? Unde sunt?”… În ce lume trăim, oameni buni? Şi când ne-om civiliza, oare?
MAGDA BRATU
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 06 Feb 2010, 08:10
Cinci principii pentru a trai prost
Fii perfect, Fa-mi pe plac, Mai incearca, Fii puternic, Grabeste-te… nu va spun mare lucru, nu? Taibi Kahler, psihologul care le-a denumit drivere comportamentale, spune ca le respectam, adesea fara sa ne dam seama, in aproape tot ceea ce facem.
Persoanele de tip fii perfect, nu se pot opri din retusarea continua a ultimelor detalii. Ei pierd timpul aranjand, refacand si nu se pot hotari usor. Din acest motiv, intarzie mai mereu.
Tipul fa-mi pe plac spune adesea da, atunci cand urla in el toata fiinta “Nu!”. Se pomeneste evident angrenat intr-o serie de activitati inutile. Nu isi poate respecta propriile angajamente, pentru ca nu are cand !
Genul mai incearca este de parere ca lucrurile nu pot fi decat dificile. Iar daca chiar nu sunt, inseamna ca probleme nu trebuie luata in serios. El se simte mai justificat prin eforturile depuse, decat prin rezultate. Adica, mai important decat reusita este ca lumea din jur sa afle ca n-a dormit mai deloc !
Cei din categoria fii puternic nu au nevoie de nimeni. Ei nu stiu sa delege sarcini, pentru ca ei singuri trebuie sa le faca pe toate. Nu isi marturisesc slabiciunile, se incarca mult, strang din dinti si… raman ultimii la birou!
Persoanele de tip grabeste-te sunt de parere ca, daca un lucru poate fi facut pe indelete, inseamna ca e lipsit de importanta. Ei sunt cei care, desi se plang, sunt fericiti sa traiasca sub imperiul urgentei. Adesea aleg sa atace o problema sau un proiect in ultimul moment, cu pretul unui stres urias, proclamat apoi in gura mare. Ritmul accelerat ii ajuta insa sa se simta importanti…
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 06 Feb 2010, 08:13
VISUL ESTE: Acolo unde bucătarii sunt francezi, Politiştii sunt englezi, Inginerii sunt germani, Amanţii sunt italieni Şi organizatorii sunt elveţieni.
COŞMARUL ESTE: Acolo unde bucătarii sunt englezi, Inginerii sunt francezi, Politiştii sunt germani, Amanţii sunt elveţieni, Şi organizatorii sunt italieni…
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 06 Feb 2010, 09:48
ROMANII DE PE CONTINENTUL NORD- AMERICAN /PAGINI DE ISTORIE După cum se ştie, continentul nord-american are o istorie tânără. Primele aşezăminte ale coloniştilor europeni au început să se contureze la începutul sec. 17 într-o vastă regiune populată de aproximiativ 200 de triburi indiene cu variate fonduri culturale, lingvistice şi istorice. Primii colonişti au avut origine britanică, în special engleză, ceea ce va face ca America să adopte nu numai limba engleză dar chiar să împrmute sisteme de guvenare şi sociale engleze. Distanţa mare faţă de ţara-mamă a facut însă ca încet şi în timp, aceasta să ia un patent autohton, ca o formă modificată a culturii engleze.
Dacă preponderenţa engleză a fost dominantă înainte şi după Revoluţia Americană din sec. 18, în sec. 19 apar valuri succesive de imigranţi din Vestul şi Nordul Europei, aşa-numita perioadă a vechei imigraţii.
Un mare val de imigrare a apărut însă între sfârşitul sec. 19 şi Primul război mondial din 1914, aşa-zisa nouă imigraţie care a venit din Sudul şi Estul Europei. Din această imigraţie au făcut parte şi Românii.
În Statele Unite ale Americii numărul lor se estimează acum la peste 1.100.000. Primii imigranţi au apărut la sfârşitul sec. 19 şi se poate spune că a fost vorba de o imigrare individuală. În majoritate erau negustori care au primit scrisori de la cunoscuţi şi prieteni stabiliţi în America. Unguri, şvabi, saşi sau evrei îi îndemnau să vină în America. Odată ajunşi acolo, ei la rândul lor vor scrie prietenilor din satele lor să vină în Lumea Nouă. Accastă reacţie în lanţ a continuat până la declanşarea Primului Război Mondial. Cea mai mare parte era formată din tineri ţărani cu educaţie puţină şi fără experienţă în meserii. Curând nevestele, copiii şi rudele au venit şi ei în Lumea Nouă astfel că până în 1914 comunitatea românească din America era de aproximativ 100.000 de imigranţi.
Cei mai mulţi Români din Transilvania s-au aşezat în zonele industriale din Nord-Estul şi centrul Statelor Unite, mai ales în Nordul statului Ohaio şi Vestul Pennsilvanyei (cum ar fi Cleveland, Youngstown, Akron, Canton, Massillon, Farrell, Alliance, Warren, Ellwood City şi Pittsburg).
Românii din Banat au preferat Chicago, Philadelphia, St. Paul şi Detroit.
Românii Macedoneni s-au aşezat majoritatea pe coasta de Est a Statelor Unite (New York City, Bridgeport, Woonsockct, Worcester, Southbridge, Pawtcket şi Providence) şi foarte puţini în St. Louis.
Românii din Bucovina au imigrat majoritatea în Canada, iar unii în Detroit, Cleveland şi alte oraşe americane.
Cei din Bihor, Maramureş şi Satul Mare au preferat Aurora (Illinois) ca şi Trenton şi Roebling (New Jersey).
Singurul grup mai important din Vechiul Regat a luat fiinţă în New York City şi mai puţin în Indianopolis (majoritatea din Oltenia). Odată cu dezvoltarea industrei de automobile, mulţi Români din diverse părţi ale Americii s-au mutat la Detroit, care a devenit unul din marile centre cu populaţie de origine română.
În Canada primii imigranţi români au sosit în ultimile două decade ale secolului al 19-lea. La început au fost în număr mic, dar după 1900 el devine semnificativ. Putem aminti aici că în 1898 doi români, Iachim Yurko şi Elie Ravliuk din Boian, Bucovina au ales pământ la Nord-Est de Edmonton, construindu-şi gospodării. Până la începutul anului 1901 aici s-au stabilit mai mult de 100 familii, aşezământul luând numele de Boian.
Din statisticile timpului referitoare la imigraţia română în Canada reiese că în anul 1914 numărul lor era de 8,031 iar în anul 1921 el ajunge la cifra de 29,056. În majoritate ei au venit din Bucovina dar în număr redus şi din Ţara Românească, Transilvania, Banat şi Dobrogea. Traversând Europa ei au ajuns în Hamburg, sau în alte porturi de unde s-au îmbarcat în nave maritime cu direcţia Halifax, St. John, Montreal sau New York. De aici ei s-au îndreptat spre preerii mai ales în Saskatchewan şi Alberta, unde pământul era ieftin şi pe alocuri se acorda chiar gratis.
Menţionăm că în acel timp, guvernul canadian sprijinea imigraţia, având ca document legislativ „Dominion of Canada Policy“. Urmare acestuia, fiecare imigrant primea 160 acres (1 acre are 4050 metri pătraţi), care înseamnă 65 hectare, pentru care plătea o taxă de 10 dolari. El avea obligaţia să îşi ridice o locuinţă şi să cultive o bună parte din pământ. După trei ani el devenea propietar definitv aşa-numitul „homesteader“.
Cea mai mare parte, aproximativ 85 procente erau români ortodocşi iar în rest erau de la Biserica Unită, Lutherani şi Evrei, care cunoşteau oarecum limba şi tradiţiile româneşti şi se declarau români.
Spre deosebire de alţi emigranţi din Balcani, cum ar fi grecii, care nu au putut suporta starea de izolare rurală la ferme, în condiţii de ierni friguroase, românii s-au acomodat şi chiar au progresat.
În această primă perioadă de timp s-au închegat comunităţi româneşti în Assiniboia, Canora, Dysart, Elm Spring, Flintoft, Kayville, MacNut şi Pierceland, Saskatchewan, şi Boian, Hairy Hill şi Hamlin, Alberta. Ungurii din Transilvania, care vorbeau şi româneşte, cunoscuţi ca Szecklers s-au stabilit în Cupar şi Punnichy, Saskatchewan. Societatea de Colonizare a Evreilor a fondat trei comunităţi de evrei români la Hirsch, Hofer şi Lipton, Saskatchewan. Ultima a durat de la 1901 până în anii 1970 şi avea în componenţă sinagoga, şcoala evreiască, cimitir şi o comunitate cooperativ-agricolă.
Comunităţile rurale în Saskatchewan şi Alberta au atins apogeul în primele două decade. În următorii 40 ani imigraţia din România a scăzut, iar migraţia către oraşe a crescut, factori care au erodat zonele rurale. Locuitorii din această parte a Canadei, cei mai mulţi dintre ei sunt la a treia şi a patra generaţie.
În timp ce în prima parte a secolului 20 imigranţii români s-au stabilit în preerii, după al Doilea Război Mondial ei s-au îndreptat spre Ontario cu toate că şi în Montreal a fost creeată o remarcabilă comunitate.
Cei stabiliţi în preerii au fost în general locuitori de la sate, din România sau fostul Imperiu Austro-Ungar, cu multe influenţe feudale. Cei stabiliţi mai târziu în Quebec şi Ontario au avut cel puţin pregătire secundară, mulţi fiind cu studii superioare. Principalele comunităţi în Ontario sunt: Toronto, Windsor, Hamilton şi Kitchener.
După al II-lea război mondial imigranţii în Canada se împart în trei categorii: cei ai anilor ’48, Noi Veniţi înainte de 1989 şi Noi Veniţi după 1989.
– Din prima categorie fac parte victimele de rãzboi care au venit din lagãrele de refugiaţi din Europa de Vest. O altă parte au părăsit ilegal România tot în această perioadă. În majoritate s-au stabilit în marile oraşe. Cu toate că majoritatea aveau cel puţin şcoala secundară, mulţi au trebuit să execute munci necalificate, datorită necunoaşterii bine a limbii Engleze, neasimilarea studiilor, sau diferite alte motive. O parte din ei, aproximativ 10 procente, cu profesiuni ca medici sau ingineri, după o perioadă de tranziţie, s-au încadrat în domeniul lor. Aproape toţi erau anticomunişti şi se opuneau guvernării României. S-au grupat în diferite societăţi şi au editat publicaţii, unele de largă circulaţie.
– „Noi Veniţi înainte de 1989“ sunt reprezentaţi de cei care nu au mai putut suporta regimul comunist, opresiv din România şi profitând de excursii, deplasări în străinătate sau trecând fraudulos graniţa, au ales lumea liberă. Mulţi din ei şi-au pierdut viaţa.
– „Noi Veniţi după 1989“ sunt în majoritate, cu forme legale, deci având condiţiile favorabile de integrare în noul sistem.
Numărul de români imigraţi în Canada se estimează acum la peste 100.000. Din informaţiile primite, 35 procente locuiesc în Ontario, 18 procente locuiesc în Alberta, 15 procente locuiesc în British Columbia, 12 procente locuiesc în Quebec, 11 procente locuiesc în Saskatchewan, 9 procente locuiesc în Manitoba. Rata anuală de imigrare este aproximativ de 5000.
Când primii emigranţi români au sosit în Canada, la sfârşitul secolului 19, au găsit o economie eminamente agrară. Prin munca lor la ferme în Canada de Vest, alături de localnici, românii au contribuit la dezvoltarea vastului potenţial agricol. Canada a devenit o bază agricolă, recunoscută şi apreciată în lume. Ca direct participanţi, coloniştii români au contribuit la dezvolarea tehnicii şi a tehnologiilor moderne. Ei şi-au adus aportul în aproape toate ramurile economiei.
Românii au jucat un rol important în dezvoltarea Canadei ca o societate transculturală. Deşi drumul emigrării a fost lung şi anevoios, refugiaţii au adus cu ei tradiţiile şi datinile, dărindu-le ţării adoptive. Spre exemplu, în localitatea Boian ulterior numită Willingdon, casele sunt în stil bucovinean, unele din ele rezistând timpului până în zilele noastre. Ei s-au străduit să înţeleagă şi să folosească cele două limbi oficiale.
Referindu-ne la viaţa spirituală a coloniştilor români pe continentul Nord-American, menţionăm că încă de la începutul secolului, comunităţile mai largi româneşti au început să creeze societăţi culturale şi sociale şi să înfiinţezeze parohii româneşti Ortodoxe şi Greco-catolice. Cea mai veche biserică roman-ortodoxă în America de Nord este „Sf. Nicolae“ din Regina ridicată în anul 1902. Puţin mai târziu în Boian, Alberta, a fost construită biserica cu hramul „Sf. Maria“, apoi în 1904 biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Cleveland, OH, în 1906 biserica „Sfantul Gheorghe“, Dysart, Saskatchewan. Pentru că în perioada interbelică, numărul lor depăşea 50, s-a cerut Bisericii-mamă ca să trimită preoţi misionari, în acelaşi timp, subliniind nevoia unei organizări ierarhice locale. Drept urmare, primul reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe pământ american a fost Prea Sfinţia Sa Episcop Policarp Moruscă. În timpul celui de al II-lea război, el a fost chemat în ţară, iar după instaurarea dictaturii comuniste, nu i s-a mai permis să se reîntoarcă în SUA. Pentru că harta politică a lumii s-a schimbat, în urma războiului, o parte din credincioşii ortodocşi de pe continentul american nu au recunoscut noul reprezentant al Patriarhiei de la Bucureşti. După mai mulţi ani de frământări, în jurul anilor ’50, s-a conturat ideea scindării bisericii române în două părţi: Episcopia Misionară a Patriarhiei Române şi Episcopia Americii de Nord şi a Canadei. Această structură se menţine şi în prezent, Episcopia Americii de Nord şi a Canadei având în frunte pe Eminenţa Sa Arhiepiscop Nathaniel, iar Episcopia Misionară a Patriarhiei Române, o conducere provizorie, din câte ştim, pentru că Prea Sfinţia Sa Victorin s-a retras. Din concluziile unor analişti, reiese că americanii de origine română se pot împărţi în mai multe categorii.
– Din prima categorie ar face parte aceia care sprijină şi lucrează pentru instituţiile româneşti existente, participă la evenimente româneşti şi cultivă în inima copiilor lor dragostea pentru cultură şi obiceiurile româneşti.
– În grupa a doua sunt clasaţi aceia care vor să rupă cu originea lor română, îşi americanizează numele, nu participă la nici un eveniment românesc, nu vorbesc copiilor lor despre cultura românească şi sunt apţi pentru o totală americanizare.
– Mai este o grupă a indiferenţilor care nu fac parte din nici o organizaţie românească şi nu participă la nici o biserică românească.
– În fine, este grupul celor sosiţi după cel de-al Doilea Război Mondial, cu mulţi intelectuali, profesionişti sau oameni de afaceri care au sosit ca refugiaţi politici. Mulţi din ei sunt interesaţi mai mult de problemele politice din România şi de prosperitatea personală astfel că sprijină mai puţin organizaţiile existente şi bisericile.
Se poate aminti aici ca o trasătură comună a bărbaţilor emigranţi în „Noua Lume“ era agonisirea unei oarecare averi şi întoarcerea acasă în vederea deschiderii unei afaceri, satisfacerea altor necesităţi sau plăcerii. Expresia „Mia şi drumul“ caracteriza foarte sugestiv pe primii imigranţi, în special în Statele Unite. În Canada, situaţia era diferită, în sensul că aici ei încercau să stabilească comunităţi.
Studiul istoriei românilor-amcricani arată ca două fenomene esenţiale ce au caracterizat-o: fenomenul de „absorbţie“ (the merging process) şi relaţia „simbiotică“ (the symbiotic process). Aceste două procese caraterizează dezvoltarea istorică „interioară“, deci a grupului românilor-americani în sine, dar şi relaţia „exterioară“, cu societatea americană căreia îi este parte componentă.
Fenomenul de „absorbţie“ (merging) a însoţit istoria românilor-americani de la începuturile ei. El a însemnat că mici „pâlcuri’“ de imigranţi români, după o foarte scurtă existenţă autonomă, au fost absorbite în structuri de imigraţie românească din America, ceva mai mari şi care, la rândul lor, au fost absorbite în structuri „statuare“ (societăţi, parohii, cluburi etc.), spre a fi cuprinse în organizaţiile româno-americane „naţionale“ (pentru SUA) ori chiar „internaţionale“ (pentru SUA şi Canada). În acelaşi timp, de la bun început, permanent şi consecvent structurile româno-americane, care au supravieţuit îndeplinind funcţii specifice şi specializate (societăţile fraternale mai cu seamă au răspuns nevoilor de asistenţă în caz de nenorocire şi nevoi de viaţă socială organizată, deci au fost specializatc secular, iar parohiile au răspuns nevoilor de asistenţă spirituală, deci au fost specializate duhovnicesc).
Ele s-au aflat într-o relaţie „simbiotica“ (the symbiotic relation). Aceasta a însemnat că structurile organizate ale românilor-americani au fost mereu în relaţie unele cu altele şi aceste relaţii au fost mereu pozitive, chiar dacă nu întotdeauna cordiale.
Prin structurile lor organizate, românii-americani au fost acceptaţi ca parte componentă a vieţii obştii din jur, au fost absorbiţi în ea. În acelaşi timp, instituţiile românilor-americani au cooperat pozitiv cu structurile similare ale obştii înconjuratoare, s-au aflat în relaţie simbiotică cu ele.
O altă caracteristică a istoriei românilor-americani o reprezintă împrejurarea că ea a fost dominată de fenomenul de absorbţie şi de relaţie simbiotică foarte de timpuriu, practic de la începuturile ei. Faptul că aceste caracteristici au putut să se manifeste de timpuriu şi să funcţioneze lin s-a datorat împrejurării că întemeietorii comunităţilor româno-americane au fost ţărani şi indivizi legaţi de structurile tradiţionale româneşti, fără inhibiţii, având o limpede şi deplină înţelegere a relaţiei dintre veşnicie şi truda clipei. Conştient sau inconştient, ei au transplantat şi adaptat la realitatea noii lor ţări modelul existenţial pe care îl cunoşteau şi pe care au voit dinadins să-l prezerve. Nu întâmplător, în ultima analiză, după ce toate învelişurile exterioare şi superficiale sunt date la o parte, comunităţile românilor-americani sunt nişte „sate“ româneşti. Închise dar nu exclusiviste, sceptice dar nu depresive, încăpăţânat statornice şi pline de vitalitate adaptivă, gravitând în jurul bisericilor lor care le sunt centru şi garantor sistemic. Mai mult încă, acest model de organizare s-a dovedit singurul capabil să pastreze viaţa distinctă româno-americană.
Orice exagerare sau păşire alături de acest model, fie depărtarea de credinţă tradiţională, fie superbă încredere în soluţiile seculariste au sfârşit prin pierderea pentru totdeauna a caracteristicelor româno-americane şi uneori chiar mai mult. Dintr-o atare perspectivă, fenomenul de absorbţie şi relaţia simbiotică sunt nu numai caracteristicele esenţiale ale istoriei româno-americanilor, ci şi garantia dezvoltării ei viitoare.
Imigrarea românilor pe continentul Nord-American, a fost un fenomen social istoric, relativ complex, care începând în secolul 19 şi continuând în următorul, a constituit un aspect al istoriei zbuciumate şi pline de încercări a neamului nostru.
ALEXANDRU NEMOIANU
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 06 Feb 2010, 21:42
dolion a scris:
ROMANII DE PE CONTINENTUL NORD- AMERICAN
Îmi place că mereu esti în căutare de informatii de acest gen.
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 07 Feb 2010, 11:11
O romanca din Sudan o concureaza pe Barbara Cartland Nu stie ce anume a impins-o sa scrie. Ea este inginer de formatie. Dar Domnica Seif Elyazal a devenit scriitoare pentru ca, spune ea, a simtit nevoia sa se exteriorizeze. Si a scris o poveste de dragoste inspirata din viata ei si a altor catorva romance care au parasit Romania pentru a-si urma sotii in Sudan. Prima parte a romanului Domnicai Seif Elyazal, "Love and Dispair", este deja in librarii si online. Una dintre cele mai mari edituri din Statele Unite a publicat-o. A doua parte a romanului va iesi si ea in curand din tipar. Iar scriitoarea deja lucreaza la o alta carte. "Am inceput sa scriu si nu am putut sa ma opresc pana nu am terminat. Mi-a luat aproape patru ani de cand am inceput-o si pana a vazut lumina tiparului, in SUA, statul Indiana", povesteste romanca. Cartea este inregistrata la Biblioteca Congresului American.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 07 Feb 2010, 11:16
Edward Maya a absolvit Liceul de Muzică George Enescu şi Bucureşti şi este student în ultimul an al Universităţii Naţionale de Muzică. În 2008, a produs albumul "Fără lacrimi" al trupei Akcent.
Piesa „Stero Love“, cântată alături de Vika Jugulina, i-a adus recunoaşterea internaţională, ocupând primul loc în topurile muzicale din mai multe ţări europene. Hitul este de asemenea piesa românescă cu cea mai mare răspândire, fiind licenţiată şi pe continentul american. Al doilea single al artistului se numeşte „This Is My Life".
Este singurul muzician român care a pătruns în topurile Billboard, ocupând locul 2 în faţa unor artişti celebri precum Rihanna sau Black Eyed Peas. Are doar 23 de ani, studiază la Conservator şi spune că muzica lui preferată rămâne cea clasică. Nu de puţine ori i s-a întâmplat să fie întrebat dacă e originar din Grecia, Turcia sau Dubai: „Am avut întotdeauna grijă să se ştie că sunt român“.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.