POPASUL DOLION (I)

dolion a scris:

Frumuseţea interioară
Sorin Lavric
Vineri, 23 Octombrie 2009

Cei mai frumoşi bărbaţi pe care i-am întîlnit au fost nişte bătrîni de peste 90 de ani care trecuseră cu toţii prin închisorile comuniste.

Ma inchin acestora si altora ca ei!

zaraza26 a scris:

dolion a scris:

Frumuseţea interioară
Sorin Lavric
Vineri, 23 Octombrie 2009

Cei mai frumoşi bărbaţi pe care i-am întîlnit au fost nişte bătrîni de peste 90 de ani care trecuseră cu toţii prin închisorile comuniste.

Ma inchin acestora si altora ca ei!

Cred ca domnul Lavric e baiatul cintaretei dar nu sunt sigura,da si eu subscriu la ce-ai spus Zaraza:)

Ma bucur, Cristina, ca iubesti copiii si te rog sa folosesti tot ce-ti place!
Prezenţa copiilor exercită o cenzură morală din cele mai eficiente asupra conduitei noastre. Din dorinţa şi grija de a-i face cât mai buni şi mai fericiţi, ne dam toată silinţa să le oferim pilde personale cât mai bune şi să propăşească mereu în toate domeniile.

Într-adevăr copiii exercită asupra părinţilor lor o puternică influenţă binefăcătoare, fiind şi ei, la rândul lor, într-un fel oarecare şi fără să ştie, educatori ai părinţilor lor. Astfel, chiar înainte de a se naşte, mintea şi inima părinţilor se pregătesc pentru primirea lor în condiţii optime, verificându-se şi transfigurându-se. Una dintre cele mai importante misiuni, pe care copiii o îndeplinesc printre noi, cei maturi, este de a ne prilejui şi ajuta să ne păstrăm şi să ne recăpătăm tinereţea. Copiii sunt vestitorii şi purtătorii primăverii; ei răspândesc pretutindeni un aer proaspăt de noutate şi frăgezime. Înnoirea şi întinerirea efectuată de copil asupra organismului mamei sale, care cuprinde şi sufletul ei, se extinde asupra întregii familii, stimulând în toţi cei din jurul lor forţe latente nebănuite, izvoare de energie fizică şi spirituală până atunci necunoscute.

Copilul este o călăuză miraculoasă care ne poartă din nou în lume, obligându-ne s-o cunoaştem din ce în ce mai bine. Datorită copiilor noştri, stimulaţi de ei şi de dragostea pentru ei, devenim mai luminaţi, mai puternici şi mai buni. Prin ei ne reluăm de la început întreaga noastră viaţă şi activitate, acel anevoios şi splendid efort de umanizare. Între noi şi copiii noştri are loc un permanent schimb de valori, o dăruire reciprocă. Dacă îi învăţăm alfabetul, ei ne învaţă în schimb un alfabet mult mai scump şi mai nobil al emoţiilor, al primelor sentimente, al uriaşei fantezii, al purităţii şi al candoarei, puterea de a descoperi lumea cu priviri proaspete.

Dragostea neţărmurită faţă de copiii noştri ne arată ceea ce ar trebui să fie dragostea pe care o merită orice semen al nostru. Prin copii ne legăm de lume şi de viaţă în chipul cel mai indisolubil şi mai generos, căpătăm o sensibilitate comună faţă de problemele societăţii. Participarea activă la toate biruinţele şi înfrângerile, la toate bucuriile şi necazurile copiilor noştri ne umple viaţa şi ne îmbogăţeşte fiinţa, dându-ne prilejul de a gusta farmecul prieteniei şi al sincerităţii adevărate. Mai presus de toate, copiii ne sunt dascălii noştri cei mai buni, care ne deprind să iubim pe oameni în modul cel mai deplin şi dezinteresat. De aceea, iubirea părinţilor pentru copiii lor este dată ca model de iubire adevărată.

Tot ce fac părinţii pentru copiii lor, pentru educaţia lor, fac din dragoste. Din ea izvorăsc şi celelalte virtuţi pe care părinţii sunt datori să le sădească şi să le cultive în inima copiilor: temerea de Dumnezeu (Ps. 33, 11; Efes. 6, 4), ascultarea (I Tim. 3, 4), purtarea cuviincioasă (Pilde 22, 6), credinţa puternică (Is. 38, 19) şi mai ales poruncile, căile şi legile Domnului (Fac. 18, 19; Deut. 4, 9-10; Ps. 77, 3-10). Părinţii sunt chemaţi să vegheze creşterea morală şi religioasă a copiilor. Educaţia morală trebuie să o facă părinţii, învăţând pe copii deprinderile şi faptele bune, pentru a-i ajuta să scape de anarhia instinctelor şi tendinţelor spontane, pentru a îndepărta egoismul natural şi a-i ajuta să devină mai buni.

În lumina Sfintei Scripturi, părinţii mai sunt datori să-şi binecuvânteze copiii (Fac. 48, 15-16; Evr. 11, 20-21), să-i mângâie (1 Tes. 2, 11), să-i supravegheze (Sirah 16, 1-5), să le asigure cele de trebuinţă (Mt. 7, 9-12; II Cor. 12, 14; I Tim. 5, 8), să-i convingă să nu se căsătorească cu eretici (Fac. 24, 1-4; 28, 1-2), să se roage pentru ei, iar când sunt răi să-i mustre sau chiar să-i pedepsească (Pilde 3, 12; 13, 24; 19, 8; Sirah 30, 1-2; 8, 12), încredinţaţi fiind că binecuvântările lor îi însoţesc în viaţă, ca şi blestemele şi păcatele lor (Ieş. 20, 5; 34, 7; Num. 14, 18; Deut. 5, 9; Ps. 111, 1-2).

Familia creştină este şcoala virtuţilor. Cea mai bună creştere pe care o pot da părinţii copiilor este cea morală şi religioasă. Fiecare copil este o fiinţă metafizică (Nichifor Crainic), un mic filozof religios care se roagă cu drag lui Dumnezeu, îi place Biserica, pune întrebări despre lume şi viaţă, vrea să cunoască toate, căutând raţiunea ascunsă a lucrurilor. Toţi copiii au o firească pornire spre Dumnezeu, spre religie. Educaţia religioasă cuprinde practica vieţii în rugăciune, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Cu îndrumări sănătoase, creşterea în ,,cei şapte ani de acasă” lasă în inima şi în mintea copiilor urme şi amintiri neşterse. O bună educaţie acasă dezvoltă sentimente religioase pe care şi cea mai atee şcoală nu le mai poate nimici.

Familia creştină este inclusă în misiunea Bisericii; este o prelungire a Bisericii în lume şi o aducere a lumii în Biserică. Toţi părinţii sunt datori să-şi îmbisericească copiii, să-i împrietenească cu Duhul lui Dumnezeu şi să-i crească sub aripile Bisericii, aşa cum a fost îmbisericită şi crescută Maica Domnului. Grija educaţiei copiilor nu aparţine numai familiei, ci şi şcolii, societăţii şi Bisericii. Toate instituţiile poartă obligaţiile şi răspunderile creşterii, îngrijirii şi ajutorării lor, cu toate mijloacele materiale şi morale de care dispun. Educaţia cea mai sănătoasă şi temeinică se dă copiilor când toate aşezămintele, care răspund pentru creşterea şi educarea lor, îşi armonizează interesele şi principiile lor cu scopul pe care îl au în vedere: formarea caracterului religios-moral. Cu oameni de caracter moral şi de convingeri religioase nu se va destrăma nici o societate şi nu se va închide nici o biserică.

Copilul este un crin, iar în neprihănirea lui vede îngerii lui Dumnezeu. ,,Daţi-mi ochiul unui copil pe toată viaţa şi nu voi vedea decât lumina fericită a raiului dumnezeiesc”, spune Nichifor Crainic. Iubirea şi rugăciunea revelează copiilor pe Părintele lumii şi al oamenilor; iubirea şi rugăciunea îi fac să-L îndrăgească şi să-i primească în suflet, pe toată viaţa, icoana Lui sfântă, ocrotitoare, mântuitoare. Copiii trebuie deprinşi de mici cu rugăciunea şi cu datinile religioase. Exemplul părinţilor are un rol decisiv în formarea deprinderilor religioase, traducând în acte vii şi concrete formula abstractă a datoriei. Astfel, părinţii trebuie să-şi facă rugăciunile împreună cu copiii, aceştia trebuie duşi la biserică, învăţaţi să facă semnul Sfintei Cruci, să îngenuncheze, să spună rugăciunile şi să cânte cântări religioase, să ducă daruri la Sfântul Altar, să aprindă lumânări la biserică, să se împărtăşească.

O învăţătură, o mustrare, o poruncă din partea celor care cârmuiesc viaţa casnică sunt mijloace educative bune, folositoare. Dar ceea ce zideşte este viaţa tăcută a părinţilor, exemplul lor de fiecare zi. Faptele lor în faţa copiilor sunt o predică mută, dar cu urmări hotărâtoare, fie în bine, fie în rău. Învăţătura vorbeşte urechilor. Pilda vorbeşte ochilor şi inimii. Poţi pune la îndoială sinceritatea unei vorbe, dar nu poţi să nu dai crezare la ceea ce vezi că face aproapele tău, tatăl tău, mama ta. Nici o lecţie biblică, nici o învăţătură nu va fi în stare să înlocuiască pildele de evlavie ale părinţilor, care vor face ca duhul credinţei şi al omeniei să străbată până în măduva oaselor, până în sângele copilaşilor.

În lumina Sfintei Scripturi, copiii datorează recunoştinţă părinţilor, iar aceasta se arată prin întreţinere şi ajutor când au nevoie, prin cuvinte cuviincioase, prin respect. Sfântul Chiril al Ierusalimului scrie: ,,Prima virtute a creştinilor este de a cinsti pe părinţi, a răsplăti ostenelile celor ce le-au dat viaţă şi a le procura din toată puterea cele trebuincioase tihnei lor. Chiar dacă i-am răsplătit cu mai mult, nu vom putea însă niciodată să-i naştem”.

Copiii sunt datori să aibă ascultare faţă de legea Domnului (Deut. 30, 1-3; Pilde 28,7) şi tot aşa faţă de părinţi, după cum spune atât de limpede porunca a cincea: ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ” (Ieş. 20, 12). ,,Cinsteşte” – zice imperativ Sfânta Scriptură. Cinstirea părinţilor se naşte din faptul că ei ne-au dat viaţă, ne ocrotesc şi ne educă. Părinţii sunt colaboratorii lui Dumnezeu în formarea noastră. Cu acelaşi cuvânt de ,,Părinte” numim pe Dumnezeu şi pe cei ce ne-au dat viaţă.

Străvechea lege dată de Dumnezeu oamenilor: ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” trebuie să fie tuturor călăuză în viaţă, soarele care ne luminează gândurile şi sentimentele noastre. Cine respectă porunca a cincea va fi răsplătit. Respectarea acestei porunci aduce, pe lângă roade spirituale, roadele temporale ale păcii şi prosperităţii. Dimpotrivă, nerespectarea acestei porunci are drept consecinţă mari daune pentru comunităţi şi pentru persoanele umane.

A cinsti pe părinţi înseamnă:

- A-i iubi, a le datora şi face tot binele cu putinţă. Iubirea faţă de părinţi este şi o poruncă a firii, de aceea o găsim la toate popoarele. ,,Dragostea faţă de părinţi este o datorie atât de clară, pe cât de clar este că zăpada este albă”, spune Aristotel;

- A asculta de ei: ,,Ascultaţi de părinţii voştri întru Domnul că aceasta este cu dreptate” (Efes. 6, 1); ,,Fiule, păzeşte legile tatălui tău şi nu lepăda învăţăturile maicii tale” (Pilde 6, 20);

- Să nu-i supărăm cu ceva şi să ne purtăm faţă de ei cu toată cuviinţa, vorbind despre ei şi cu ei cu mult respect. ,,Ochiul celui ce batjocoreşte pe tatăl său şi nu ia în seamă ascultarea maicii sale, să-l scoată corbii şi să-l mănânce puii vulturilor” (Pilde 30, 17);

- Să-i ajutăm la nevoie, mângâindu-i în necazuri şi înseninându-le seara vieţii lor. ,,Frate, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui” (Sirah 3, 2); Pildă pentru noi este Însuşi Mântuitorul, Care de pe cruce o încredinţează pe Sfânta Sa Mamă ucenicului preaiubit, Ioan, ca să aibă grijă de ea (In. 19, 26-27). Prin această dispoziţie testamentară a Mântuitorului, s-a inaugurat în creştinism cultul mamei;

- Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor când sunt în viaţă, iar după moarte, pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le voinţa cea din urmă, păstrându-le vie amintirea şi îngrijindu-le mormintele.
Aşa ne învaţă morala creştină şi Biserica noastră că trebuie să ne comportăm faţă de părinţii noştri, care ne-au dat ceea ce au avut mai bun, pentru ca noi să fim fericiţi, să ne realizăm în viaţă, să ne întemeiem şi noi o familie. Trebuie să fim alături de ei, să-i facem să se considere utili, după puterile lor, pentru a nu-i lăsa în deznădejde şi singurătate.

Dar ,,Cine are părinţi / Pe pământ, nu în gând / Mai aude şi acum / Ochii lumii plângând…” spune cu durere poetul Adrian Păunescu, pentru că există copii care au uitat chipul sfânt al mamei care i-a vegheat, vorba ei duioasă care i-a îndrumat în viaţă, au uitat povaţa tatălui şi mâinile lui bătătorite de muncă. Sunt mulţi cei care şi-au părăsit părinţii bătrâni, bolnavi. I-au lăsat la mila lui Dumnezeu şi a oamenilor. Aceşti copii denaturaţi uită că Dumnezeu nu va îngădui această lipsă de respect şi de iubire, pedepsindu-i ca şi ei să guste din durerea amară a singurătăţii, la bătrâneţe.

Cei care sunt indiferenţi faţă de părinţii lor şi le întristează bătrâneţea, vor fi un exemplu negativ pentru copiii lor. Aceşti oameni nu pot răspunde poruncii iubirii faţă de aproapele, dacă ei nu pot fi capabili să răspundă iubirii părinţilor. Dacă dorim să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi să avem parte de fericire în vremea vieţii noastre, să cinstim pe tata şi pe mama. Să facem aceasta cu dragă inimă pentru că demnitatea părintească este o rază din puterea şi autoritatea lui Dumnezeu, Părintele luminilor.

Vegetarianism

Potrivit adeptilor acestui curent, omul trebuie sa se hraneasca numai cu alimente de origine vegetala, excluzand orice aliment provenit de la animale.
In legume si fructe, sustineau vegetarienii, se afla toate substantele necesare acoperirii cerintelor organismului, in timp ce din alimentele de origine animala, prin descompunerea lor in organism, se nasc anumite substante, ca ureea si acidul uric, care sunt daunatoare.

Aceasta parere, formata intr-o vreme cand nu se cunosteau bazele stiintifice ale alimentatiei omului, era profund eronata. Organismul omului nu este adaptat la un regim permanent compus numai din legume si fructe. Alimentatia exclusiv vegetala dauneaza printr-un aport insuficient de proteine, iar proteinele sunt strict indispensabile mentinerii activitatii vitale normale.
Ele procura organismului aminoacizii esentiali, iar ureea si acidul uric, care se formeaza si din proteinele vegetale, nu sunt periculoase decat atunci cand se acumuleaza in exces, din motive de boala.
La omul sanatos, ele se formeaza in mod normal si se elimina la fel de normal prin intermediul organelor de excretie. Este de notat ca ureea si acidul uric pot fi intalnite in sange, aproape in aceeasi proportie, chiar la persoanele care se hranesc numai cu vegetale.
In acest caz, ele se formeaza din propriile tesuturi ale corpului, ceea ce, dupa cum se poate usor intelege, afecteaza organismul.

Adoptarea unui regim vegetarian de catre omul sanatos, in afara vreunei prescriptii medicale, nu este recomandabila.

In anumite boli, ca ateroscleroza, boala hipertensiva, diabetul, obezitatea, nefritele si altele, medicii prescriu „zile de legume si fructe" si alte forme de regim vegetarian sau lactovegetarian, valabile pe anumite perioade.

Cum scapam de mirosurile urate din casa?

Mirosul de vopsea proaspătă dispare dacă se aşează în mijlocul camerei un vas lung cu clorura de calciu şi se închid uşile şi ferestrele. După câteva ore se face o ventilaţie cu uşile şi ferestrele deschise.

- Mirosul din dulapuri, sertare dispare dacă se pun cateva picături de esenţă de terebentină sau levănţică.

- Mirosul de var dintr-o cameră proaspăt zugrăvită dispare de la aburul ce rezultă de la o ceşcuţă de oţet turnat pe un vas încins.

- Mirosul de animale poate fi foarte deranjant in casa, mai ales in cazul in care aveti un animal de companie destul de mare sau chiar mai multe. Bacteriile sunt raspunzatoare de mirosul urat cauzat de urina animalelor. Ele se hranesc din ceea ce elimina animalul si produc amoniacul ca bioprodus; abia acesta cauzeaza mirosul neplacut. Deci pentru a scapa de miros, trebuie sa scapi de “mancarea” bacteriei. Pentru asta ai nevoie de ceva care sa digere sau de enzime. Daca mergi la magazinul pentru animale poti gasi un tratament pe baza de enzime. Cunoscut este cel numit “Outright”. Urmeaza instructiunile de pe sticla si amesteca solutia. Apoi imprasti-o pe suprafata covorului. Este nevoie de 24 de ore sau chiar de cateva zile pentru ca mirosul sa fie inlaturat.

- Mirosul de varză nu se va simţi dacă suprafaţa verzei sau a sarmalelor din cratiţă se va acoperi cu felii de cartofi cruzi care se dau la o parte cand se serveşte mancarea.

- Alt procedeu de a atenua răspandirea mirosului de varză : se va aşeza o bucată de paine muiată în vin pe capacul cratiţei.

- Mirosul de ceapă prăjită nu se răspandeşte dacă înainte de a pune ceapa în grăsimea încinsă se pune puţină sare cu făină.

- Dacă din întamplare se varsă lapte pe maşina de gătit, se presară imediat sare de bucătărie peste locul pătat. Mirosul dispare imediat.

Valea Latoritei

Foarte multă lume a auzit şi nu numai de Valea Oltului, a Lotrului sau de Defileul Jiului. Sunt zone turistice intens vizitate de turişti, în schimb Valea Latoriţei este foarte rar menţionată sau poate deloc.

Latoriţa este afluent al râului Lotru, care de-alungul timpului a săpat între Munţii Latoriţei şi Munţii Căpăţânii unul dintre cele mai frumoase defilee din ţară.
Nu se ajunge greu, plus unde mai pui că este asfalt până la Lacul Petrimanu. Ca să te poţi bucura de frumuseţea peisajului, atât vara cât şi iarna, mergi pe Valea Oltului până la Brezoi. Aici se face stânga pe drumul care merge la Voineasa. Şi pe aici vei fi uimit de frumuseţile pe care natura le-a creat. După aproximativ 30 de km părăsim drumul în stânga către Ciunget. De la punctul de afluenţă al Latoriţei cu Lotru, spre izvoare, Ciunget este prima localitate aflată pe malul stâng al Latoriţei, prima de pe valea ei. Ciunget este un sat de munte unde se păstrează multe din obiceiurile şi porturile populare specifice zonei. Aici se află si hidrocentrala Ciunget-Lotru şi de aici pornim mai departe pe drumul asfaltat spre Petrimanu, pe Cheile Latoriţei. Drumul este destul de greu iarna datorită urcuşului, iar in majoritatea cazurilor primăvara asfaltul nu este tocmai neted, dar peisajele pe care natura ţi le dăruieşte nu te lasă să te opreşti.

Pe traseul Latoriţei au fost formate două lacuri de acumulare: Lacul Galbenu situat la 1304 m altitudine şi Lacul Petrimanu la 1130m. Apele celor două lacuri sunt conduse prin galerii subterane spre Lacul Vidra. De la Petrimanu se poate ajunge şi la Izvoarele Latoriţei. In continuare drumul coboară şi ajunge la Polovragi, dar de data aceasta este drum forestier şi inaccesibil iarna.

Pentru că este o zonă prea puţin atins de mâna omului, Valea Latoriţei şi Munţii Latoriţei ascund în pădurile de pin şi fag o mare varietate de plante şi animale. Pentru a fi protejate s-au creat aici rezervaţiile naturale: Iezerul Latoriţei, Muntinu, Defileul Latoriţei. Flora cuprinde jnepeni, bujorul de munte-plantă ocrotită care înfloreşte în luna iunie, bulbucii de munte şi angelica, multe alte plante medicinale precum şi floarea de colţ. Cât despre fauna acestei zone este de înţeles că stăpânul pădurilor de pin ursul brun nu lipseşte precum şi cerbul care este mândria zilelor brumate de toamnă.

Am mare admiraţie şi citesc cu multă atenţie şi plăcere tot ceea ce scri, Dolion.
(primul impuls a fost să scriu "moş doliioane", că atâta înţelepciune găsesc în scrierile tale,
dar şi atâta umor, şi reală plăcere de a scrie pentru noi).

Scrierea despre "cei mai frumoşi bărbaţi pe care i-am întîlnit
au fost nişte bătrîni de peste 90 de ani care trecuseră cu toţii
prin închisorile comuniste" mi-a plăcut până la lacrimi, până la durere fizică.

Nu am să fac comentarii acum dar vreau să zic că am trecut pe aici si,
ca de obicei mi-a plăcut în Popasul Dolion.

Dolioane. şi eu îţi mulţumesc pentru informaţii.

dolion a scris:

- Mirosul de ceapă prăjită nu se răspandeşte dacă înainte de a pune ceapa în grăsimea încinsă se pune puţină sare cu făină.

O sa aplic neaparat!!

Wapiti, cerbul care moare din dragoste!

Inrudit de aproape cu cerbul rosu (sau nobil) European, raspandit candva in statul New York pana in Oregon si din New Mexico pana in tundra din Alberta, Wapiti (Cervus canadensis) nu mai supravietuieste astazi decat in parcurile nationale din Canada si SUA. Cerbul Canadian apartine clasei mamiferelor, ordinul Artiodactyla, familia Cervidee si reprezinta forma cea mai robusta si mai mare de cerb actual, unii masculi putand atinge inaltimea de 170cm si greutatea de 500kg, adica dimeniunile unui cal. Cerbul nord American mai are insa si alte particularitati prin care se deosebeste de cerbul European: forma coarnelor si mugetul care difera de cel al cerbului rosu. In plus, in perioada imperecherii, acesta ajunge numai piele si os.

Primul European care a vazut un wapiti a fost francezul Jaques Cartier, exploratorul fluviului San Lorenzo. La intoarcerea din calatorie acesta va relata despre existenta unor cerbi gigantici, care la acea data, populau in numar foarte mare intinsele paduri canadiene. Tot acesta va mai nota ca, pentru diversele triburi de indieni aceste animale reprezentau atunci principala sursa de hrana si piei, alaturi de bizoni. Lucrurile acestea se petreceau in 1535, cand harta Americii nu fusese desenata decat intr-o foarte mica masura, iar bogatia de viata animala de acolo le parea primilor exploratory de-a dreptul inepuizabila. Si totusi in mai putin de 400 de ani, la fel ca si bizonul, wapiti a fost la un pas de a se stinge. Vanat excesiv de noul sosit pe continent, cerbul nord American va devenii piesa cea mai de pret a cabinetelor cu trofee de vanatoare.

In cadrul speciei, in functie de raspandirea lor, zoologii disting mai multe subspecii geografice, altele decat cea tipica pentru Canada rasariteana si anume Cervus c. Nelsoni (din muntii Rosii) sau Cervus c Rosvelti(specific padurilor de pe coasta pacificului din British Columbia pana la California septentrionala).

Numele current de wapiti este rezervat insa rasei tipice, celalalte subspecii fiind desemnate prin termenul englezesc de “elk”. La fel ca toate cervideele spre deosebire de bovidee coarnele lor sunt anuale si caducei, se regenereaza in fiecare primavera intr-un interval de 3-4 luni, sub actiunea hormonilor sexuali, apoi cad de la un anumit loc. De-a lungul anilor coarnele se ramifica tot mai mult sporind astfel frumusetea si eleganta cerbilor. Pentru unii specialisti aceste podoabe de natura cornoasa ar constituii in primul rand un mechanism de termoreglare si d-abia in al2lea rand o arma de lupta intre masculi in perioada de imperechere. Cel mai important pradator al cerbului Canadian este lupul, acolo unde si acesta din urma mai supravietuieste sau nu are la dispozitie prazi mai facile. Un wapiti in deplinatatea fortelor sale este perfect capabil sa lupte cu success impotriva lupului, folosindu-si atat coarnele cat si picioarele. De cele mai multe ori victimele lupilor sunt exemplare bolnave, debile sau batrane.
Spre deosebire de aceasta selectie naturala, prin vanarea celor mai superbe (trofee) animale omul a practicat multa vreme o selectie de tip negativa, eliminand tocmai exemplarele cele mai valoroase pentru perpetuarea speciei. Fara existenta parcurilor si a rezervatiilor naturale specia ar fi fost condamnata la disparitie.

Când te gândeşti la electricitate, te gândeşti la Edison, când te gândeşti la radio, te gândeşti la Marconi, dar în realitate există un singur geniu al electricităţii şi se pare că tocmai acesta aproape că a fost uitat... un om care a visat să dăruiască omenirii resurse inepuizabile de energie. Numele lui este Nikola Tesla (pe numele adevărat Nicolae Tesla), cel care, prin invenţiile sale a făcut posibilă transmiterea energiei electrice în întreaga lume, devenind astfel un „maestru” al electricităţii. Un detaliu foarte puţin cunoscut, dar extrem de semnificativ, este că acest inventator de geniu era român!

Nicolae Tesla este considerat de biografii americani ca fiind un emigrant de origine sârbă (la fel ca şi alţi români celebri, cum ar fi Henri Coandă sau George Enescu şi Tesla a primit o naţionalitate de împrumut.). În realitate el a fost istro-român. S-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie în anul 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicăi Mandici. Tatăl său se trăgea dintr-o familie de grăniceri antiotomani în fostul imperiu austro-ungar. Numele iniţial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp cu porecla Teslea, după meseria care era practicată în familia sa, aceea de dulgher (teslar).

Henri Coandă îl prezintă pe marele inventator Tesla ca fiind român bănăţean din Banatul Sârbesc, dar, în realitate, prietenul său Nicolae era un istro-român din Croaţia.

Nicolae Tesla a avut o viaţă fascinantă. Datorită unei stări de vitalitate excepţională cu care era înzestrat, el a scăpat de mai multe ori cu viaţă în urma unor probleme de sănătate foarte grave, după ce medicii îl declaraseră fără scăpare. La 60 de ani, Tesla se simţea mai tânăr ca niciodată. Încă de mic, genialul savant a început să aibă percepţii extrasenzoriale. Îi apăreau diferite imagini, adesea însoţite de străfulgerări puternice de lumină, care îi perturbau vederea obişnuită şi interfereau cu gândurile şi cu acţiunile sale. Aceste apariţii erau cu totul noi pentru Tesla, care pe vremea aceea nici nu bănuia importanţa pe care acestea o vor avea în descoperirile revoluţionare pe care le-a făcut ulterior, ajutat în acest fel paranormal din lumile subtile.

Nicola Tesla avea capacitatea de a percepe în faţa ochilor, cu o claritate extraordinară, orice obiect care era desemnat de un cuvânt rostit, încât uneori îi era imposibil să-şi dea seama dacă ceea ce vedea era un obiect real sau doar o percepţie imaginativă. Astfel de imagini îi apăreau spontan în câmpul vizual adeseori şi ele persistau, în ciuda eforturilor sale de a le face să dispară. Uneori acestea nu se „destrămau” nici măcar atunci când el încerca să le alunge cu mâna.

Prin eforturile pe care Tesla le-a realizat, de a controla aceste apariţii care erau la început pentru el stânjenitoare, şi-a dezvoltat foarte bine capacitatea de a realiza proiecţii astrale. Astfel, cea mai mare plăcere a sa era aceea de a călători cu corpul astral în lumile subtile astrale, vizitând în felul acesta diverse locuri minunate, nebănuite, existente în planul astral al manifestării. Reputatul savant s-a preocupat în mod constant de aceste percepţii ale sale până la vârsta de 17 ani, când i-a venit ideea de a realiza unele invenţii bazate pe informaţiile la care avea acces în timpul incursiunilor sale din lumile subtile pe care le vizita.

În cazul lui Tesla, era cu totul extraordinar faptul că, datorită capacităţii sale excepţionale de vizualizare, el putea să construiască, să testeze şi să dezasambleze în cele mai mici detalii, orice aparat dorea, doar mental, astfel încât nu avea niciodată nevoie să construiască modele, să deseneze proiecte sau să realizeze experimente.

Tesla îşi realiza invenţiile în minte, până în faza lor finală. Pornind de la ideea pe care o avea, el o cristaliza în minte cu ajutorul imaginaţiei creatoare, făcea tot felul de adaptări şi aducea toate îmbunătăţirile necesare dispozitivului pe care şi-l imagina, îl punea în funcţiune şi îl experimenta în acest mod, în minte, până când totul funcţiona perfect. În final, el construia efectiv respectivul dispozitiv, care, în mod invariabil, funcţiona şi în practică exact aşa cum el îl vizualizase mental, toate experimentele decurgând întocmai cum le planificase el în minte.

Având această capacitate extraordinară, genialul savant înzestrat cu percepţii extrasenzoriale a reuşit să inventeze diferite motoare şi generatoare electrice, sisteme de iluminare artificială, dispozitive pentru controlul curenţilor electrici de foarte înaltă frecvenţă, unele dispozitive în domeniul radiotehnicii, diferite turbine etc., care au revoluţionat lumea ştiinţifică.

Tesla a publicat articole despre rezultatele pe care le-a obţinut în studiul razelor X, în ceea ce priveşte oscilatorul Tesla, curenţii de înaltă frecvenţă, diverse aparate electrice, descărcările electrice în tuburi vidate şi telefotografie. Unele dintre articole expun opiniile sale cu privire la viitorul electricităţii şi la unele probleme de mare interes pentru umanitate.

Invenţiile lui Nicola Tesla, precum şi importanţa aplicaţiilor lui la scară planetară le depăşesc cu mult pe cele realizate de Albert Einstein, Isaac Newton sau Tomas Edison. Cea mai importantă dintre ele rămâne însă de departe bobina Tesla, care permite producerea energiei gratuite, aşa-numita free energy, invenţie care este însă ţinută secretă de către elita mondială, ce conduce din umbră această lume.

Să trăiesti prieten drag!
Sper ca totul să fie bine acolo unde esti.

Emil Condor a scris:

Să trăiesti prieten drag!
Sper ca totul să fie bine acolo unde esti.

Cineva a spus că dacă nu ai nimic de spus mai bun decît tăcerea atunci ai face mai bine să taci! N-am avut nimic de spus mai bun decît tăcerea în ultima perioadă. Nici acum nu sînt sigur că am ceva mai bun de spus decît tăcerea, insă ca oameni, am vazut că ne extragem o mare parte din savoarea vieţii din cuvintele pe care le citim, din cuvintele pe care le rostim cu sufletul vibrînd de emoţie sau din cuvintele care ne sînt adresate.

Se spune că mintea se plictiseşte atunci cînd repetă cam aceleaşi lucruri. Aproape orice om ajunge la saturaţie din punct de vedere mental, fie că e vorba de o melodie, fie că e vorba de un film sau de o carte. Mai sînt însă oamenii îndragostiţi care nu se plictisesc indiferent de cîte ori spun sau li se spune "te iubesc"! Copiii cer sa li se spuna aceeaşi poveste de nenumărate ori şi de fiecare dată o ascultă cu bucurie!

Bună seara, dolion!
Îmi place trandafirul şi-mi place culoarea galbenă. Dintre flori, cel mai mult iubesc crizantemele, dumitriţe cum le spune pe la noi. Sunt flori puternice.

Te salut Dolioane. Mă bucur că te-ai reîntors cu chef de vorbă.

dolion a scris:

Se spune că mintea se plictiseşte atunci cînd repetă cam aceleaşi lucruri. Aproape orice om ajunge la saturaţie din punct de vedere mental, fie că e vorba de o melodie, fie că e vorba de un film sau de o carte. Mai sînt însă oamenii îndragostiţi care nu se plictisesc indiferent de cîte ori spun sau li se spune "te iubesc"! Copiii cer sa li se spuna aceeaşi poveste de nenumărate ori şi de fiecare dată o ascultă cu bucurie!

Total de partea celor afirmate mai sus!
Hrana spirituală (pentru unii) este precum aerul de care... nu poti să-ti permiti a te plictisi!

Hmmm! Venim la Popas să tinem tăcerea??!!
Doar faptul că suntem un grup reusit - da, asa este, suntem un grup foarte reusit - si ne adunăm aici pentru câteva schimburi de păreri, valorează cât toată "intelegenta tăcerii" din întreaga istorie a lumii si încă ceva pe deasupra.

Nu e intentia mea sa tac, dar sunt golit de sentimente si mi-e foarte greu sa ma adun. Mama, mi-a mai dat o lectie de viata prin optimismul ei debordant. Ne-a interzis tuturor sa ne lamentam; Dumnezeu i-a dat o putere fantastica de a lupta cu boala si in afara de chimioterapie, nu s-a schimbat nimic in viata ei! Este aceeasi mama, care ne strange in jurul ei, asteptandu-ne de fiecare data cu ceva bun! Stie ca nu mai sunt sperante, (cancerul a fost depistat tarziu), dar accepta moartea cu o liniste ce ma inspaimanta! Eu nu ma vad conducand-o pe ultimul drum! Nu concep viata fara ea!