POPASUL DOLION (I)

Nevoia de a fi "versus"
Bogdan Ciocan

Navigînd zilele trecute printre diversele forumuri ţinute pe Internet, atenţia mi-a fost captată de acele teme de discuţie, ce au în comun cuvîntul “versus”, adicătelea “împotriva”. Am întîlnit aşadar: femeile minione versus femeile înalte; femeile plinuţe versus femeile subţirele; şoferii versus pietonii; femeile de casă versus femeile carieriste; steliştii versus dinamoviştii.

E limpede că asemenea perechi antagonice pot fi inventate oricînd şi de către oricine. De ce n-am avea spre exemplu: amante versus soţii; angajaţii la patron versus angajaţii la stat; angrosiştii versus detailiştii; vicioşii versus puritanii; rockerii versus maneliştii? şi enumerarea ar putea continua, fără să se abuzeze prea mult de imaginaţie.

E trist că pînă şi spaţiul virtual, cu generozitatea sa – teoretic nemărginită – este silit să găzduiască “derby-uri” de tipul celor enumerate mai sus, a căror geneză nu are nimic în comun cu binecunoscutul dicton: “Important e să participi.” Acestea sînt “meciurile secolului” la finele cărora, niciun spectator neutru nu va putea să spună: “Glorie învingătorilor! Onoare învinşilor!”.

Admit că nimeni nu poate fi obligat - nici măcar prin lege – să îşi iubească aproapele. Dar de ce aproapele nu mai contează pentru noi şi nu devine vrednic de atenţia noastră, decît în baza unei relaţii de tipul ”versus”? De ce simţim neapărat nevoia de a fi un ”anti”, cînd e mult mai simplu şi mai constructiv să fii un ”altfel decît”?

M-am întrebat: Care ar fi miza şi dacă merită ea oare, atîta risipă de energie? Deoarece n-am putut identifica nicio miză reală, daţi-mi voie să fiu atît de naiv şi să cred că toată această energie, orientată altfel cu un dram de discernămînt, ar putea potenţa frumoase proiecte comune sau s-ar putea constitui într-o veritabilă forţă de reacţie la necazurile altora.

Tare mi-e teamă că aceste pseudo-dispute nu sînt altceva decît, mişcări uşoare de încălzire pentru un soi de ruletă rusească, pe care cu un imbold nevrotic vom ajunge să o jucăm – dacă nu ne trezim la timp – chiar cu noi înşine.

În prima zi a întemniţării lor paznicul le-a spus celor 23 de prizonieri: „Astăzi este prima şi ultima zi în care vă puteţi întîlni să planificaţi o strategie. Dar după aceea veţi fi închişi în celule separate, fără nici un mijloc de comunicare între voi”.
„În închisoare este o cameră care conţine 2 întrerupătoare de lumină etichetate cu «A» şi «B». Ele pot fi în poziţia «deschis» sau în poziţia «închis». Nu vă spun poziţia lor în acest moment. Întrerupătoarele nu sînt conectate la nimic”.
„De mîine, din timp în timp, atunci cînd voi dori, voi alege pe unul dintre voi la întîmplare şi-l voi conduce în camera întrerupătoarelor. Prizonierul va alege un întrerupător şi-i va schimba poziţia. Va trebui să acţioneze un singur întrerupător. Nu are voie nici ambele, nici niciunul. După aceea prizonierul va fi condus înapoi în celula sa. Nimeni altcineva nu va intra în camera întrerupătoarelor. Voi alege prizonierii la întîmplare, fără preferinţe. Însă, în timp, fiecare va ajunge să viziteze camera întrerupătoarelor la fel de des ca toţi ceilalţi”.

„În orice moment, oricare dintre voi îmi poate spune: «Cu toţii am vizitat camera întrerupătoarelor». Dacă este adevărat (fiecare dintre voi a vizitat cel puţin o dată camera) atunci veţi fi cu toţii liberi. Dar dacă este fals şi există cineva care încă nu a fost în camera întrerupătoarelor veţi fi cu toţii executaţi”.

Se spune că cei 23 de prizonieri au găsit o strategie şi au scăpat cu viaţă. Oare cum au procedat?

Doi Într-unul, pe bani publici

Consilul Judeţean Vâlcea bate recordul:trei vicepreşedinţi

Deşi, potrivit Legii 215/2001, art.1, a Administraţiei Publice Locale, Consiliile Judeţene din România nu pot avea decât câte doi vicepreşedinţi, Consiliul Judeţean Vâlcea are… trei! Culmea, doi pe acelaşi post. Mai grav este faptul că, în ciuda legii, cei doi care ocupă acelaşi scaun - Nicolae Pătru (PRM) şi Cristian Buican (PNL) - primesc şi salarii consistente din banul public: în jur de 50 de milioane pe lună, „de căciulă“.

de Marielena Popa

Situaţia “doi într-unul, pe bani publici" trenează, la Consiliul Judeţean Vâlcea, din data de 23 iulie 2007, din cauza unor decizii judecătoreşti contradictorii, în faţa cărora juriştii CJ spun că sunt neputincioşi. Scandalul a început în anul 2005, când prefectul judeţului Vâlcea, Anuţa Handolescu, i-a suspendat din funcţii pe Nicolae Pătru şi Ion Câlea, invocând situaţiile de incompatibilitate ale celor doi, care au făcut parte din consiliile de administraţie ale Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, respectiv ale Asociaţiei Cedra, ambele aflate în administrarea Consiliului Judeţean, şi au încasat bani pentru aceste apartenenţe. Dacă în cazul Câlea instanţele au decis, după aproape trei ani de procese, că poate rămâne în funcţie, Pătru nu a obţinut acelaşi rezultat, ca atare, din data de 18 iulie, trebuia să părăsească scaunul de vicepreşedinte al CJ Vâlcea. O decizie a Curţii de Apel Alba Iulia din aceeaşi lună l-a readus pe Pătru în funcţia de vicepreşedinte, dar în acelaşi timp a rămas valabilă, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Piteşti, şi decizia Consiliului Judeţean Vâlcea, din luna iunie a.c, prin care liberalul Buican fusese ales de consilieri în funcţia de vicepreşedinte, în locul lui Nicolae Pătru. Acesta din urmă a recurs la o cale extraordinară de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu primul termen în data de 6 noiembrie a.c.

„Nu avem soluţie“
La Consiliul Judeţean Vâlcea, nu pare să aibă cineva insomnii pentru banul public aruncat în mod clar aiurea în buzunarul unuia dintre cei doi. Constantin Dirinea, secretarul acestei instituţii, este însă de acord că se creează o pagubă la bugetul statului: “Este o situaţie anormală şi este adevărat că bugetul este afectat, însă, deocamdată, nu avem soluţie. În cazul în care se va lua decizia de a-l priva pe vreunul de bani ori de funcţie, ei pot invoca propriile decizii judecătoreşti care îi îndreptăţesc să rămână în aceste funcţii şi, implicit, să fie plătiţi", spune Constantin Dirinea. Juristul CJ admite că, în cazul în care Pătru sau Buican va avea câştig de cauză în acest litigiu, banii ar trebui înapoiaţi bugetului statului.

Bătălie surdă pe birou
Situaţia de la CJ Vâlcea este nu numai ciudată, ci şi hilară. Deşi suspendat la un moment dat din funcţie, Nicolae Pătru nu a vrut în ruptul capului să cedeze biroul. Mai mult, s-a plâns că i-a fost sigilat acest birou, fapt nerecunoscut de reprezentanţii CJ Vâlcea, ceea ce l-a determinat să trimită Prefecturii Vâlcea şi CJ avertismente scrise care au făcut deliciul presei. Aşa că, Buican, care trebuia să îl înlocuiască, nu a apucat, iniţial, decât să miroasă uşa. Mai mult, la una dintre şedinţele Consiliului Judeţean care a avut loc în deplasare, la Horezu, cei doi s-au aşezat “la prezidiu" alături. Este adevărat, Buican mai spre colţul mesei, căci era mai nou în branşă. În cele din urmă, raţional, acesta a realizat ridicolul situaţiei şi şi-a luat vacanţă, până a obţinut o decizie judecătorească de la Curtea de Apel Piteşti, care îl menţinea în funcţie. Tentativa de a ocupa biroul lui Pătru a eşuat din nou, deoarece acesta îl aştepta pe înlocuitorul său cu decizia judecătorească a Curţii de Apel Alba în dinţi. Aşa că, după o coabitare de scurtă durată cu preşedintele Dumitru Buşe, în biroul acestuia, Buican a primit o cămăruţă pe acelaşi palier cu Pătru.

„Buican doar fumează şi se plimbă pe Valea Oltului“
Nicolae Pătru spune că de această situaţie, care este posibil să se perpetueze până la alegerile de anul viitor, sunt de vină juriştii Consiliului Judeţean care interpretează legea în favoarea lui Buican. Cât despre noul său coleg, Nicolae Pătru spune că acesta nu îşi merită banii pentru că activitatea sa la Consiliul Judeţean este aproape de zero. “Preocuparea de bază a lui Buican este fumatul, dacă intri în biroul ăla leşini de atâta fum. În rest, mai stă de vorbă cu primarii de la partidul lui, cărora le promite câte în lună şi în stele, se mai uită în calculator - cică scrie cărţi de matematică - şi se plimbă pe Valea Oltului. Stă mai mult pe Valea Oltului, decât în birou. El, ca reprezentant al PNL, partid de guvernământ, ar trebui să fie pe la ministere, să aducă bani. L-aş ajuta şi eu, cu un peşte bun de la Dunăre, o băutură de calitate. Dar, pentru Buican, Bucureştiul este pe Valea Oltului", spune Nicolae Pătru.

„Nu ştiu ce face, nu are nici sarcini de serviciu“
Buican are câte ceva de spus la adresa lui Nicolae Pătru: “Nu ştiu ce face la birou şi nici nu prea mă interesează. Din câte cunosc, nici nu are sarcini de serviciu, căci i le-a luat preşedintele Dumitru Buşe pe toate." Cristian Buican este de părere că de această situaţie este vinovată justiţia din România. “Nu se poate ca un proces pe contencios administrativ care se judecă în regim de urgenţă să dureze trei ani. Situaţia de la Consiliul Judeţean este ciudată şi nu cred că va mai exista în ţară. Aceasta, deoarece justiţia este la pământ", crede Buican.

Pomenirea celor adormiţi, între canoane şi inovaţie
diac. George ANICULOAIE
Sambata, 22 August 2009

Odată depus trupul creştinului în mormânt, încep slujbele de pomenire pentru sufletul său. Cele mai cunoscute ierurgii referitoare la pomenirea celor adormiţi se fac la 3, 9 şi 40 de zile, la 3, 6, 9 şi 12 luni şi apoi în fiecare an. Uneori, la acestea s-au adăugat diferite inovaţii, abuzuri sau exagerări, care „denotă o grijă exagerată a celor vii de a se asigura că cei plecaţi dintre ei au ajuns în rai, grijă care denaturează adesea într-o forţare a rânduielilor bisericeşti. Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi“, ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureşan, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După slujba de înmormântare a creştinilor, se fac pomeniri individuale ale acestora în ziua a treia, a noua şi a patruzecea. Ce semnificaţie au aceste ierurgii?

În primul, rând sunt legate de numerele simbolice care ne amintesc de Sfânta Treime, de cetele îngereşti sau de evenimente din viaţa Mântuitorului. La acest simbolism teologic se poate adăuga o altă interpretare care ţine de trupul celui răposat, de descompunerea trupului după înhumare. Se face pomenirea mortului din ziua a treia după moarte pentru că faţa începe să se desfigureze, în ziua a noua pentru că trupul începe să se strice, afară de inimă, la 40 de zile pentru că atunci se descompune şi inima. Astfel, procesul descompunerii fizice urmează procesul invers zămislirii şi formării trupului omenesc în pântecele mamei. Pomenirile care se fac în afara acestor soroace, respectiv la 3, 6, 9, 12 luni, reflectă tradiţia Bisericii, aşa cum s-a păstrat ea în scrierile Sfinţilor Părinţi. Aceste soroace de pomenire individuală au şi o interpretare care ţine de o tradiţie sau de o credinţă populară, respectiv trecerea sufletului prin vămile văzduhului.

Conform acestei credinţe, sufletul stă trei zile lângă trup, iar apoi se înalţă la cer. La 9 zile se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, după ce a vizitat raiul, iar la 40 de zile are loc judecata particulară, după ce a vizitat şi iadul. Biserica trebuie să accentueze faptul că feluritele stări ce trebuie să le străbată sufletul după despărţirea sa de trup nu corespund unui oarecare număr de zile pe pământ. A treia, a noua, a patruzecea zi nu sunt decât pe pământ, căci dincolo de mormânt „împărţirea (împărăţia) timpului“ nu există. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie vorbesc de un timp fără sfârşit în lumea viitoare. În unele părţi (de ex., zona Prahovei) se face parastas la fiecare trei sâmbete după moarte, timp de 6 luni, lucru acceptat de preoţi ca „obiceiul locului“, dar costisitor şi împovărător pentru familie.

Această grijă a credincioşilor ca sufletele celor plecaţi să fie pomenite cât mai des, a făcut ca Biserica să înmulţească oficial numărul zilelor când se face pomenire de obşte pentru cei adormiţi. Un exemplu este pomenirea morţilor în toate sâmbetele din Postul Mare, aşa cum este indicat şi în calendar. Or, pomenirea morţilor trebuie să se facă doar în sâmbăta a doua, a treia şi a patra din Postul Mare, celelalte sâmbete din Post fiind închinate altor evenimente sau persoane sfinte: Sfântul Mucenic Teodor Tiron (Sâmbăta lui Toader), în sâmbăta a cincea este Denia Acatistului Bunei Vestiri (Sâmbăta Acatistului), sâmbăta a şasea - pomenirea Sfântului şi Dreptului Lazăr.

De unde apar aceste abuzuri şi axagerări?

De la credincioşi, dar uneori chiar şi de la slujitorii Biserici. În unele părţi, există obiceiul ca pomelnicele care sunt primite la altar să fie citite cu voce tare, fie pe loc, fie înaintea de ieşirea cu Cinstitele Daruri, fie chiar în timpul pomenirilor de la ieşirea cu Cinstitele Daruri, pentru „încredinţarea“ celor care le-au dat. Conform rânduielilor de cult, pomenirile cu voce tare în timpul Sfintei Liturghii se fac numai la ectenia cererilor de după citirea Sfintei Evanghelii şi numai pentru ctitorii şi binefăcătorii răposaţi ai sfântului lăcaş. Conform rânduielilor liturgice, singurul loc de pomenire este la Proscomidie, în taină, atunci când se scot miridele pentru cei vii şi cei morţi, precum şi la rugăciunea dipticelor, de după sfinţirea Darurilor, pentru cei care au adus mai târziu pomelnicele la sfântul altar. Cât priveşte ectenia întreită pentru cei adormiţi, ea nu se rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai atunci când se fac pomeniri de morţi sau parastase. Citirea pomelnicelor, timp de 30-40 de minute, pentru ca fiecare să-şi audă numele nu este de folos nici celor care sunt în Biserică, nici sufletelor celor adormiţi. Este o pauză nejustificată în desfăşurarea Sfintei Liturghii, în timpul căreia credincioşii se plictisesc şi îşi găsesc preocupări neconforme cu momentul şi locul în care se află: se agită, vorbesc, ies din biserică etc. Reglementarea acestei probleme ţine, în primul rând, de disciplina liturgică şi, nu în ultimul rând, de respectul datorat Sfintei Liturghii. Preotul trebuie să explice credincioşilor că toate pomelnicele încredinţate sunt pomenite în taină în altar, în timpul Proscomidiei.

Şi aşa-numitele „sărindare“ pentru cei adormiţi sunt greşit înţelese uneori...

Sărindarul vine de la cuvântul grecesc , care înseamnă un grup de 40, şi se întemeiază pe credinţa că în a 40-a zi după moarte sufletul se înfăţişează în faţa lui Dumnezeu. La evrei, exista obiceiul să se ţină doliu 40 de zile pentru cel mort. Tradiţia creştină vine de la Sfântul Simeon al Tesalonicului, care îndemnă să se facă pomenire la 40 de Sfinte Liturghii în şir după moartea cuiva. La sfârşitul celor 40 de Liturghii, se săvârşeşte o Sfântă Liturghie cu parastas şi se citesc toate pomelnicele, lucru care în popor se numeşte „dezlegarea sărindarelor“. Astăzi, sărindarul este pus în legătură cu primele şase săptămâni din Postul Mare (sau Postul Naşterii Domnului), de joi din prima săptămână şi până în Joia Mare, când se dezleagă sau încetează rugăciunea de 40 de zile. Mulţi credincioşi nu cunosc semnificaţia cuvântului sărindar şi, luând în considerare partea a doua a cuvântului, consideră că este vorba de un dar, de obicei în bani, făcut Bisericii pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.

Alte practici populare, care tind să-şi facă loc în Biserică, în cultul celor adormiţi, se referă la pomenirea celor morţi nepregătiţi, fără Spovedanie şi Împărtăşanie. În unele zone, există practica de a aduce preotului un cocoş alb în Vinerea Mare sau în Noaptea Învierii. În unele cazuri, se introduc chiar în altarul bisericii, obicei care nu are nici o justificare teologică, liturgică sau practică. Alt obicei este aducerea prescurilor la Biserică, într-un anumit număr şi ritual, uitând că nu numărul de colaci sau de prescuri este important, ci prezenţa pâinii şi a colivei care închipuie trupul celui răposat. În sfârşit, în unele locuri se practică împărtăşirea unei persoane pentru alta, care a murit neîmpărtăşită. Această practică este o inovaţie liturgică pe care nu o întâlnim în nici o carte bisericească. Primirea Sfintei Împărtăşanii este un act personal şi, ca orice Sfântă Taină, ea se dă numai celui prezent.

Alţi creştini, obişnuiesc să vină la Sfânta Împărtăşanie cu mai multe lumânări în mână, pentru ca şi cei adormiţi „să aibă lumină“. În Transilvania există practica „luminaţiilor“, când se face o pomenire de obşte în cimitir şi toată noaptea ard lumânări în cimitire. În Ţara Românească există obiceiul ca, în noaptea de Înviere, creştinii să ducă „lumină“ şi celor adormiţi, după care merg acasă şi se odihnesc. Bisericile aproape că se golesc la slujba de Înviere, pentru a se umple din nou, spre dimineaţă, când vin de la cimitir, lipsindu-se de Sfânta Liturghie din noaptea de Paşti. Preotul trebuie să explice rolul lumânărilor în cadrul cultului morţilor: ele simbolizează atât pe Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii, cât şi candela faptelor bune ale celui adormit. Una dintre rugăciunile slujbei Înmormântării spune: „Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel ce l-ai ales odihneşte-l, ca un iubitor de oameni“.

Copiii morţi nebotezaţi nu sunt membri ai Bisericii

Prin atenţia excesivă acordată tuturor acestor obiceiuri, credincioşii se interesează de lucruri marginale şi pierd din vedere lucrurile cu adevărat importante pe care trebuie să le împlinească pentru cei plecaţi dintre noi şi care le sunt de folos şi lor: rugăciunea, milostenia, soroacele pe care Biserica le-a stabilit pentru ei, pomenirea în taină la fiecare Sfântă Liturghie. Grija credincioşilor pentru sufletele copiilor născuţi morţi, morţi înainte de a fi botezaţi sau avortaţi ridică anumite probleme asupra cărora Biserica Ortodoxă ar trebui să se pronunţe cu claritate. Orice slujbă a Bisericii se săvârşeşte numai pentru cei care sunt membri ai Bisericii, încorporaţi în Trupul lui Hristos prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii şi Euharistiei. Copiii morţi nebotezaţi nu sunt membri ai Bisericii, chiar dacă s-au născut din părinţi creştini. Cu toate acestea, anumiţi preoţi, nesocotind rânduielile liturgice şi canonice ale Bisericii, săvârşesc slujba Înmormântării pentru ei.

Există o singură hotărâre a Sfântului Sinod al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, adoptată la 5 mai 1908, prin care se hotăra că se poate săvârşi slujba pentru copiii născuţi morţi sau pentru cei morţi nebotezaţi. Oficial, nu s-a revenit niciodată asupra acestei hotărâri şi, prin urmare, este în vigoare, şi numai un alt Sfânt Sinod o poate abroga. Practic, ea nu se aplică, existând semne de întrebare referitoare la modalitatea prin care se săvârşeşte slujba. În slujba Înmormântării pruncilor se arată clar că aceştia au fost botezaţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu ai făgăduit să dai împărăţia cerurilor celor născuţi din apă şi din Duh“. De multe ori, moartea unui copil nebotezat este o dovadă a neglijenţei părinţilor, ştiut fiind că există şi posibilitatea botezului din necesitate pe care îl poate săvârşi orice creştin, completat apoi de preot, dacă copilul trăieşte.

Canoanele prevăd, de altfel, pedepse aspre pentru părinţii ai căror copii mor nebotezaţi, deoarece nu mai există posibilitatea de a ne ruga pentru ei în cultul Bisericii. Singurul lucru pe care-l poate face preotul este să binecuvânteze groapa şi să cânte un trisaghion în timpul coborârii în groapă a sicriului, pentru a nu lipsi de asistenţă religioasă familia în cauză.

O altă problemă, la fel de spinoasă, se referă la copiii avortaţi.

Din punct de vedere creştin, există certitudinea că persoana există din momentul procreării, iar canoanele prevăd pedepse aspre pentru femeile care comit avort. Cu toate acestea, Bi-serica o socoteşte pe femeia în cauză nu doar vinovată, ci şi victimă, primind-o la sânul său dacă se căieşte şi se îndreaptă, alinându-i rănile sufleteşti, sprijinind-o şi ajutând-o să înceapă o viaţă nouă. După 1989, odată cu legalizarea avortului, în România a început să existe o preocupare pentru sufletele copiilor avortaţi, manifestată şi prin traducerea, în limba română, a lucrării lui Kenneth McAll, Healing the family tree, (London, Sheldon Press, 1982). Lucrarea, ca şi conferinţa pe care autorul a ţinut-o la Bucureşti în anul 1997, în Sala Palatului patriarhal, a generat nedumerire şi derută în rândul credincioşilor, care şi-au pus problema ortodoxiei afirmaţiilor sale. În calitate de medic, autorul arăta că păcatul avortului are urmări grave care se resfrâng asupra urmaşilor şi că o mare parte din bolile de care suferim, şi mai ales cele de natură psihică, se datorează acestor pruncucideri. Ceea ce a creat nedumeriri este faptul că, pentru vindecarea acestor boli, autorul recomanda rugăciunea şi, în special, Sfânta Liturghie, care atrăgea după sine, aproape automat, tămăduirea.

Pentru vindecarea bolnavilor pe care-i avea în îngrijire, dr. Kenneth organiza săvârşirea unei „Liturghii“, la care invita persoanele în cauză şi familiile lor, cu condiţia ca acestea să creadă că se pot vindeca, în acest mod: „În vederea pregătirii pentru Sfânta Liturghie de izbăvire, întocmim arborele genealogic pentru a identifica persoana pentru care ne vom ruga. În cazul copiilor născuţi morţi, avortaţi spontan sau cu intenţie, este necesar a-i chema pe nume (Isaia 49, 1). Dacă pruncul nu a avut nume, câteodată Domnul ne va sugera unul sau familia poate alege un nume, în aşa fel încît rugăciunea să devină mai personală şi mai specifică“. Adeseori, „Liturghia“ aceasta se săvârşea în absenţa persoanelor pentru care se oficia, chiar şi fără cunoştinţa şi consimţământul lor. În timpul în care se săvârşeau aceste „Liturghii“, participanţii aveau tot felul de viziuni (Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau copiii avortaţi la vârsta la care ar fi trebuit să ajungă), prin care primeau încredinţare că au fost iertaţi pentru păcat.

Nu se poate da nume cuiva care nu s-a născut

Ideea că acele familii ar trebui să acţioneze într-un anumit mod, în Biserică, pentru „vindecarea arborelui genealogic“ a prins contur în anumite medii ecleziastice din ţara noastră. În cuvântul-înainte, scris la apariţia în limba română a sus-menţionatei lucrări, părintele prof. dr. Constantin Galeriu, spunea: „Biserica, în Duhul Sfânt, înfăţişează aceste fiinţe nevinovate Jertfei Mântuitorului. Îndrăznim a spune că Domnul îi primeşte într-un fel de «botez al sângelui, asemenea pruncilor ucişi de Irod». Este singura nădejde de a fi luaţi sub ocrotirea «Mielului Celui înjunghiat de la întemeierea lumii» (Apoc. 13, 8), a cărui Jertfă se actualizează mereu în Sfânta Liturghie. Celor adormiţi, învaţă Sfântul Simeon al Tesalonicului, le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută. Pentru că omul, murind, a încetat de la păcat, iar prin jertfă se împărtăşeşte cu Hristos... se izbăveşte cu dumnezeiască milă de toată durerea. Iar mama care trebuie să se roage milostivului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, se cuvine să ia aminte şi la pruncul sau pruncii ei, să-i încredinţeze ea însăşi în căinţă adâncă iubirii lui Dumnezeu şi bunătăţii Lui atotcuprinzătoare. Să-i pomenească la Sfânta Liturghie simplu, prin cuvintele «prunci lepădaţi»“.

Din experienţa pastorală proprie, ştim că numeroase femei vin la sfântul altar cu pomelnice pe care sunt scrise nume de copii avortaţi, sub forma Ion-Ionela, Vasile-Vasilica sau sintagme ca „prunci morţi înainte de vreme“, „prunci morţi nebotezaţi“. Anumiţi preoţi încurajează această practică, făcând slujbe separate pentru toţi copiii care au murit nebotezaţi sau care au pierit în urma avorturilor. Alţii sfătuiesc femeile, la Spovedanie, ca să dea sărindare pentru copiii avortaţi, în special în Postul Naşterii Domnului. În sâmbăta dinainte de Naşterea Domnului se face „dezlegarea sărindarelor“, cu o pomană foarte consistentă la biserică. De asemenea, există câteva rugăciuni şi canoane pentru copiii avortaţi, asupra cărora Biserica nu s-a pronunţat, cel puţin după cunoştinţa noastră. Un exemplu este Canonul de rugăciune pentru copii avortaţi, tipărit de parohia Câmpu Mare din judeţul Vâlcea, şi care se săvârşeşte în respectiva Biserică în fiecare zi de joi (vezi situl parohiei www.dragasani_vl.ro/parohie/imp.html). De asemenea, un Canon de pocăinţă către Domnul Iisus Hristos pentru pruncii avortaţi a apărut la Editura Bizantină.

Ne putem, totuşi, vindeca arborele genealogic?

Conform învăţăturii ortodoxe, vindecarea arborelui genealogic se face prin Sfântul Botez, care şterge păcatul strămoşesc şi nu lasă să se perpetueze păcatele strămoşilor pentru care să sufere copiii. Înclinaţiile şi tarele ereditare rămân, dar nu devin predestinare, ele se pot modela şi vindeca. Altfel, este contestată eficacitatea Sfântului Botez şi posibilitatea de a avea o viaţă nouă în Hristos. Pe de altă parte, nu se poate da nume cuiva care încă nu s-a născut. Se poate da nume unui copil la 8 zile de la naştere, în cadrul unei ierurgii speciale. A da un nume unui copil care nu s-a născut, fără o slujbă anume şi fără Botez, înseamnă a te substitui slujitorilor şi rânduielilor bisericeşti. Nici dacă se specifică „pentru copiii avortaţi“ nu este corect, deoarece Biserica pomeneşte cu numele numai pe cei care sunt membrii ei, prin Sfânta Taină a Botezului. Mamele care cred că prin aceasta fac un lucru folositor se înşală, nu copiii avortaţi au nevoie de lumină şi de mântuire, ci ele, soţii lor şi medicii care săvârşesc păcatul acesta. Ce va face Dumnezeu cu sufletele acestor copilaşi este o taină pe care numai El o ştie. Cât priveşte recomandarea aprinderii unui număr mare de lumânări, aducerea unui număr mare de prescuri la Sfânta Liturghie nu contribuie la iertarea acestui păcat. Ci căinţa, părerea de rău pentru păcatul săvârşit, mărturisirea lui, faptul de a nu mai face păcatul.

Inovaţiile în pomenirea celor adormiţi denotă o grijă exagerată a celor vii de a se asigura că cei plecaţi dintre ei au ajuns în rai, grijă care denaturează adesea într-o forţare a rânduielilor bisericeşti. Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi.

Iubirea, element fundamental în relaţiile dintre creştini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este cea care restaurează prin har şi integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiţi. Ne mântuim în şi prin comuniune cu Dumnezeu şi semenii noştri, în comuniune de iubire şi rugăciune, în întrajutorare reciprocă în viaţa aceasta şi după moarte, şi pierim în izolare, prin păcat. Rugăciunile pentru cei plecaţi dintre noi şi grija pentru sufletele lor se înscriu în această nevoie de comuniune tainică, având încredinţarea că tot ceea ce este bun şi cerem de la Dumnezeu ni se va da, atât nouă, celor vii, cât şi celor care nu mai sunt printre noi.

Dolion, tu crezi în cele de mai sus referitoare la lipsa botezului? Eu nu cred.
Tâlharul de pe cruce a fost botezat? Si totusi, mântuit...

E mult de discutat despre acest subiect si nu vreau să încarc Popasul tău cu discutii religioase.

dolion a scris:

Copiii morţi nebotezaţi nu sunt membri ai Bisericii

Este o tâmpenie!!!!!

Câteva exemple:
1. O femeie însărcinată moare într-un accident. Ce se întâmplă cu pruncul nenăscut, că are acelaşi statut cu cel avortat?
2. Ce se întâmplă cu un prunc născut mort?
3. Ce se întâmplă cu un prunc care moare accidental înainte de botez?

Cred că hotărârea din 5 mai 1908 a fost foarte înţeleaptă. Iar dacă nu se aplică, înseamnă că s-au rărit preoţii şi ne-au invadat popii.

Da, practici şi obiceiuri. Uneori preoţii cedează la insistenţele materiale ale celor interesaţi. Dacă ne-ar fi invadat popii, nu ar fi fost rău, că ăştia ştiau teologie din practica tradiţională pe care nu o încălcau. Dar ne-au invadat new-teologii.

dolion a scris:

În prima zi a întemniţării lor paznicul le-a spus celor 23 de prizonieri: „Astăzi este prima şi ultima zi în care vă puteţi întîlni să planificaţi o strategie. Dar după aceea veţi fi închişi în celule separate, fără nici un mijloc de comunicare între voi”.
„În închisoare este o cameră care conţine 2 întrerupătoare de lumină etichetate cu «A» şi «B». Ele pot fi în poziţia «deschis» sau în poziţia «închis». Nu vă spun poziţia lor în acest moment. Întrerupătoarele nu sînt conectate la nimic”.
„De mîine, din timp în timp, atunci cînd voi dori, voi alege pe unul dintre voi la întîmplare şi-l voi conduce în camera întrerupătoarelor. Prizonierul va alege un întrerupător şi-i va schimba poziţia. Va trebui să acţioneze un singur întrerupător. Nu are voie nici ambele, nici niciunul. După aceea prizonierul va fi condus înapoi în celula sa. Nimeni altcineva nu va intra în camera întrerupătoarelor. Voi alege prizonierii la întîmplare, fără preferinţe. Însă, în timp, fiecare va ajunge să viziteze camera întrerupătoarelor la fel de des ca toţi ceilalţi”.

„În orice moment, oricare dintre voi îmi poate spune: «Cu toţii am vizitat camera întrerupătoarelor». Dacă este adevărat (fiecare dintre voi a vizitat cel puţin o dată camera) atunci veţi fi cu toţii liberi. Dar dacă este fals şi există cineva care încă nu a fost în camera întrerupătoarelor veţi fi cu toţii executaţi”.

Se spune că cei 23 de prizonieri au găsit o strategie şi au scăpat cu viaţă. Oare cum au procedat?

A gasit cineva raspunsul? Am adus textul "la zi", ca pana caut raspunsul pe aici, uit ce am vrut sa fac.
Dolioane, publici atat de multe, incat aleg ce sa citesc pana la capat dupa ce parcurg primele randuri... Eu zic sa te alegem gurul forumului!

Emil Condor a scris:

Dolion, tu crezi în cele de mai sus referitoare la lipsa botezului? Eu nu cred.
Tâlharul de pe cruce a fost botezat? Si totusi, mântuit...

E mult de discutat despre acest subiect si nu vreau să încarc Popasul tău cu discutii religioase.

Pe vremea lui Isus a fost cum a fost... (Tot asa cum Isus a facut minuni in zi de Sabat.)
Oamenii au nevoie de reguli. Cand nu le au, le cer, cand le au, le incalca.

Citat :

Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi“, ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureşan, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Dar de preotii care abia asteapta sa le "pice" mai mult in traista nu zice nimic. La mama in sat, in Moldova, exista obligatia de a merge in fiecare duminica dupa inmormantare, cateva duminici, cu coliva sau ceva care sa sugereze coliva = cozonac, prajituri etc. In ultima duminica dedicata acestui obicei trebuie sa duca obligatoriu coliva.

Anahoret a scris:

dolion a scris:

Copiii morţi nebotezaţi nu sunt membri ai Bisericii

Este o tâmpenie!!!!!

Câteva exemple:
1. O femeie însărcinată moare într-un accident. Ce se întâmplă cu pruncul nenăscut, că are acelaşi statut cu cel avortat?
2. Ce se întâmplă cu un prunc născut mort?
3. Ce se întâmplă cu un prunc care moare accidental înainte de botez?

Cred că hotărârea din 5 mai 1908 a fost foarte înţeleaptă. Iar dacă nu se aplică, înseamnă că s-au rărit preoţii şi ne-au invadat popii.

Nu e o problema daca pruncii nu sunt membri ai Bisericii. Avortul priveste persoanele care au hotarat aceasta... In caz de accidente, ramane accident. Nu exista vinovati decat pentru legislatie, care pedepeste autorul accidentului de masina, de exemplu. Singura problema, legata de slujba de inmormantare, e lamurita de hotararea din 1908. Hmm, pe de o parte parintii vor slujba de inmormantare pentru pruncii nebotezati, dar in caz de avort ar vrea sa nu existe vinovati...

Canoanele spun ca biserica in care intra eretici trebuie stropita cu aghiazma, ceea ce simbolizeaza o intinare a bisericii. Cei nebotezati, fiind asemeni ereticilor, conform canoanelor, nu li se permite intrarea in biserica. Personal cred ca acest canon nu mai este de actualitate, Traditia Bisericii are un caracter dinamic. Cred totusi ca celor nebotezati (desi de multe ori acest lucru e mai potrivit pentru multi ortodocsi) le-ar prinde bine explicarea liturghiei...

Sf. Vasile cel Mare si Sf. Ioan Gura de Aur au ramas mult timp nebotezati (si aveau deja experienta duhovniceasca). Biserica este ca si o mama - nu poate sa nu-i primeasca (ceea ce nu inseamna ca pot uita de Tata, Care cere sa-L primim, la randul nostru, pe Hristos in inimile noastre, prin credinta si Botez).

Toţi cei 3 ierarhi mari ai Bisericii, dar şi mulţi alţii, au fost botezaţi după vârsta de 20 de ani.
Pedobaptismul (botezul copiilor) era permis de Biserică, dar nici pe departe obligatoriu. Chiar şi la începutul celui de-al doilea mileniu, deşi părinţii îi botezau pe copii de mici, asta se întâmpla de cele mai multe ori după 3-4 ani. Obiceiul de a boteza copii în primul an este de prin sec. 15 încoace...

Sf. Grigore Teologul nu numai că avea mamă credincioasă, dar avea şi pe tată episcop. De familia bine-credincioasă a Sf. Vasile nici nu are rost să mai amintim.
Aşa se credea atunci. Botezul trebuia să fie 100% conştienitizat şi dorit... Mai mult decât atât, catehumenii trebuiau să dea un "examen" înainte de Botez...

Alte situatii de pe forumuri:

A 2 a zi dupa ce am nascut, baietelul meu a murit. Nu am apucat sa il botezam si doresc sa stiu ce pot sa fac in cazul asta?
Cand a avut loc inmormantarea preotul a fost intebat ce mai putem face si el a spus ca nimic pentru ca este nebotezat.
Nu vreu sa procedez gresit. Ma rog pentru sufletul lui, cand merg la biserica aprind o lumanare. Am fost la o maternitate si am dat niste costumase, lapte, pampers, dar nu cu lumanare cum se procedeaza cand imparti pentru ca nu am vrut sa gresesc.
Oare nu pot sa impart sau nu pot sa fac mai nimic crestineste pentru sufletul lui, asa cum se face cand moare cineva?

Raspunsuri:

Dumnezeu sa iti ajute in acest moment dificil si dureros pe care il traiesti.
Orice copil care moare este primit direct de Dumnezeu, dupa Sf. Grigore Teologul (de Nissa), un mare parinte al Bisericii.
Nu se fac slujbe pentru cei nebotezati pontru ca se considera ca nu au intrat in comunitatea crestina, dar asta nu inseamna nicidecum ca nu sunt mantuiti. Ei nu intra pur si simplu in competenta Bisericii, as zice.
Milostenie, rugaciune si fapte bune se pot face insa intotdeauna!
Nu te ingrijora pentru soarta lui!
Doamne ajuta!

Sfantul Apostol Pavel iti da raspunsul foarte lamurit : copilul adormit nebotezat se mantuieste prin credinta parintilor.
Mai exact Sfanta Biserica vorbeste de "Botezul prin credinta". Daca dvs. ati dorit copilul, sa traiasca, atunci primeste acest botez si este mantuit.
Har si Pace de la Domnul!

Imi pare rau sa aud asa o veste. Insa sa fii sigura ca au existat de-a lungul istoriei multe miliarde de oameni care au murit nebotezati. Este absurd sa crezi ca toti au mers la intuneric... Eu cred ca sufletelul fiului tau a mers intr-un loc mai bun, prin judecatile nestiute ale Lui Dumnezeu. Mai cred ca Imparatia Lui are multe locasuri, cum scrie in Biblie, si sa nu iti faci griji pentru dansul. Mai degraba gandeste-te cu bucurie ca acum ai pe cineva acolo sus care se va ruga de acum incolo pentru familie!

Ai incredere in marea iubire a lui Dumnezeu! Tu iti iubesti copilasul, dar El il iubeste si mai mult!!
(Eu am oameni dragi care au cazut in apostazie si asa au murit.. departe de botezul ortodox, adica). Sunt convinsa ca fiecare rugaciune conteaza pentru cei care au trecut dincolo.

Stiu ca orice cuvant ti-as spune, ar fi slab si neputincios in fata durerii tale. Nu te ingrijora pentru sufletul bebelusului tau.. Sunt si eu mama si cu toate acestea sunt constienta ca , copii nostri sunt doar "imprumutati" pentru o vreme, nu sunt ai nostri pe deplin. Al tau a plecat poate prea repede..nu mai poti face nimic. Insa ceea ce inca poti face este sa te spovedesti curat si tu si sotul tau si sa asteptati un nou Dar. Se spune ca ceea ce nu ne poate ucide ne intareste... Maica Domnului sa va ajute sa treceti cu bine peste acesta suferinta. Poti pomeni la rugaciunea personala numele bebelusului daca asta te mangaie, poti face milostenie, fa ceea ce simti tu. Dar peste toate acestea sa ai convingerea ca are grija Domnul de zidirea Sa, mai mult decat am putea avea noi insine vreodata..

Conform canoanelor Bisericii, ORICINE poate boteza un copil bolnav si in primejdie de a muri nebotezat, chiar si un mirean, chiar si o femeie. Il scufunda in apa de 3 ori si zice "Se boteaza robul lui Dumnezeu in numele Tatalui. Amin. Al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin."
Printr-o istorioara veche scria de un astfel de caz in care un copil a fost botezat turnandu-i-se nisip pe cap, deoarece era in desert si nu aveau apa.

Din nou interventia mamei:

Astazi am fost la manastirea Antim (Bucuresti), dar calugarul caruia i-am dat lista ne-a spus ca baietelul nostru nu poate fi pomenit (pe foaie am trecut "prunc") deoarece nu a fost botezat, si chiar a taiat cuvantul de pe foaie.
Are rost sa mai incercam la alta manastire sau vom intampina aceiasi problema peste tot? A mai avut cineva o experienta asemanatoare? Ne poate indica cineva o manastire unde un prunc nebotezat a fost pomenit in cele 40 de leturghii?

Raspunsuri:

Condoleante si Bunul Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea putere sa rezisti acestei incercari. Nu are rost sa mergi la alte Manastiri. Mama mea a pierdut doi copii la nastere. Amindoi nebotezati si nu a stiut ca-i poate boteza singura cu putina apa in numele Sf. Treimi. Dupa ce a murit mama, am fost la multe Manastiri si am vorbit cu preoti si calugari si despre cei doi fratiori ai mei morti la nastere. Toti mi-au spus cam acelas lucru: Bunul Dumnezeu stie de ce i-a luat asa. El ne iubeste pe toti si vrea mintuirea tuturor. Roaga-te pt. el in particular, dar nu-l da la Sf. Liturghie caci e pacat. Mergi la Sf. Biserica la slujbe mereu si sa fi sigura ca copilul e la loc bun acum.

Mai intai sincere condoleante. Te inteleg bine prin ce treci.
Uite am gasit aceste randuri:
"Daca pruncul moare nebotezat, parintii lui sau preotul, din cauza caruia a murit neunit cu Hristos, savirseste un pacat de moarte. Pentru cei morti nebotezati, Biserica nu mai poate face nimic, raminind toate la mila lui Dumnezeu. Daca pruncul este firav si exista temerea ca nu va trai, el poate fi botezat indata dupa nastere. Daca pruncul este sanatos, Botezul se face de obicei la opt zile de la nastere, in orice zi de sarbatoare, dupa savirsirea Sfintei Liturghii."
Este dintr-un articol de pe aceasta pagina de internet, scris de parintele Cleopa. Of, si aici este f.dur in reguli omul asta...
Tu poti insa sa te rogi pentru el si sa faci pomeni. Si vorbeste si cu alti preoti totusi. La tine nu poate fi un pacat, a fost o situatie cu totul deosebita.
Dumnezeu stie asta. Nu este vina ta.

Asociatia Crestin-Ortodoxa “PRO-VITA”
pentru nascuti si nenascuti
Filiala Tirgu-Jiu(0727.781691)

Femei crestine,nu va mai omorati copiii!
In memoria Parintelui Cleopa
(trecut la cele vesnice pe 2 decembrie 1998)

Iata ce spunea Parintele Cleopa despre avort:

“- Copiii care sunt avortati au suflet?
- Au! Cum sa nu aiba?
- Dintr-a cata zi au ei suflet?
- Din clipa zamislirii.
- Din acel moment au suflet?
- Da. Nu spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zidesti duhul omului intru zamislire?
- Pai, inseamna ca sunt numai suflet, parinte.
- Samanta barbatului si a femeii este vie. Si atunci in clipa impreunarii s-a zidit si sufletul si trupul.
- Prea Cuvioase, ce se zideste intai la om?
- Intai si intai se zideste sufletul si apoi trupul. Trupul ia forma dupa suflet.
- Atunci cum este cu copiii avortati?
- Pentru un copil avortat, mama lui n-are voie sa se impartaseasca 20 de ani. El este viu de cand s-a zamislit in pantecele maicii lui; de cand era cat o samanta de canepa. Daca ii faci ceva de atunci sau bei niste otravuri ca sa pierzi copilul, ucigasa de oameni esti. De ce sa nu va spun? Cum sa tac? Ca o sa ma intrebe Mantuitorul!
- IERTARE mai este, parinte?
- ESTE IERTARE! Te duci si te spovedesti, faci canonul si te iarta Dumnezeu. NU este nici un pacat neiertat. Numai pacatul nepocait si nemarturisit ramane in veci neiertat.
- Sufletele copiilor avortati unde sunt?
- Sufletele copiilor avortati stau intr-un loc unde nu este nici intuneric, nici lumina. Nici nu se bucura, nici nu se chinuiesc. Si ei striga la Dumnezeu: “Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, caci noi nu am vazut lumina soarelui, nu am vazut frumusetile din aceasta lume si nici nu am facut vreun pacat?” Si atunci glasul lor se ridica la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele lor din mana mamelor ucigase. Iar parintii care au omorat copiii in pantece, daca fac canon, ii elibereaza pe copiii lor din acea stare.
- Dar care se feresc sa nu nasca copii, ce canon trebuie sa faca?
- Care se pazesc sa nu faca copii sunt opriti de la Sfanta Impartasanie doi ani de zile.
- O femeie bolnava, care a pierdut un copil fara voia ei, va intreaba ce sa faca?
- Sa se duca la marturisire la preotul ei si sa-si faca canonul randuit, ca daca nu-l face in lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo.
- Daca nu-i da canon parintele?
- Ba sa-i dea canon. Cine a pierdut copii fara voie este oprit de la Sfintele Taine numai doi ani.”

NOTA: material extras din cartea “Ne vorbeste Parintele Cleopa” (volumul 3), editia a II-a, Editura Manastirea Sihastria, 2004.

Si de asemenea:

“- Cine poate boteza un copil?
- Pentru botez sa va alegeti oameni crestini ortodocsi. La fel si pentru cununie. Numai atata sa va feriti: La nunta si la botez sa nu puneti nasi multi, ci doar unul singur, ca te-ai facut rudenie cu toti aceia, rudenie spirituala, si copiii vostri in veac nu se mai pot lua neamuri.

- Se pot boteza copiii avortati?
- Cine a indraznit sa boteze un copil mort ori avortat, nebotezat, nu mai poate fi preot in veacul veacului. Ce botezi? Tarana! Doar sufletul a plecat din clipa cand a murit.
Cum? Te-ai facut preot si te-apuci sa botezi la cimitir si sa inseli lumea? Mare nebunie!

Am auzit pe undeva ca preotul boteaza la Botezul Domnului pe cei avortati. Asta-i nebunie! Asta-i iesire din minti! Nu se boteaza in veacul veacului! A plecat sufletul lui. Stiti voi unde stau copiii nebotezati? Sa tineti minte, care sunteti aici! Copiii nebotezati ai crestinilor stau in partea de miazanoapte din ceruri, unde este un fel de ceata, cum este la noi in zori de ziua, cand nu s-a luminat.
Ei au primit de la Mantuitorul un inel; se cheama “inelul nemuririi vesnice”. Ei stau acolo si striga totdeauna impotriva parintilor: “Doamne, n-am vazut lumina soarelui, n-am vazut lumina lunii, n-am vazut stelele, n-am vazut lumina zilei, n-am vazut florile campului, n-am auzit cantand pasarile, n-am vazut frumusetea lumii, de ce ne tii pe noi in intuneric, ca noi nu suntem vinovati?” Iar Hristos le va zice: “Stati acolo, sa vad pocainta parintilor vostri!” Ca, daca cei ce au copii morti nebotezati se marturisesc curat la duhovnic si fac canonul si nu mai fac aceasta urgie, se mantuiesc.

Cand se mantuiesc parintii, atunci si copiii se mantuiesc. Cand se mantuiesc parintii, copiii avortati in clipa aceea primesc botezul nadejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai inainte au nadajduit spre Hristos, zicand: “O sa vina Mesia sa ne scoata din iad!” Primesc botezul nadejdii si odata cu parintii lor zboara la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezati.”

Material extras din “Ne vorbeste Parintele Cleopa 7″, editia a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 2001.

Va indemnam sa accesati pe web:
www.provitacraiova.ro
www.avort.ro sau http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/cleopa.shtml (aici gasiti tot un material despre avort cu Parintele Cleopa Ilie).

Acum o scurta prezentare a asociatiei-mama de la Valea Plopului:

Pro-Vita este o organizatie neguvernamentala si non-profit infiintata prin sentinta civila nr 1/20 Ianuarie 1994 emisa de judecatoria Valenii de Munte, avizata pe MMPS cu nr. 1625 in scopul punerii in practica a luptei impotriva AVORTULUI desfasurata de Miscarea Salvarea Vietii Sf. Brancoveanu, in concordanta cu principiile crestin-ortodoxe.

Asociatia a fost creata de parintele paroh Nicolae Tanase si preoteasa Maria Tanase si cuprinde asociati, angajati permanenti si voluntari de diferite profesii (ingineri, arhitecti, preoti, profesori, tarani, artisiti, studenti, functionari, medici).

Activitatea se desfasoara in satele Valea Plopului si Valea Screzii, comuna Posesti, judetul Prahova intr-un sistem mixt: plasament familial (copii incredintati spre crestere unor familii din sat), copii gazduiti in casa parohiala si ingrijiti de personalul asociatiei si de voluntari si gravide, respectiv lehuze alaturi de nou-nascuti.

Asociatia noastra asigura de asemenea protectie copiilor cu probleme materiale din zona comunei sau din tara prin oferirea zilnica de mese calde sau organizarea de tabere gratuite anuale, cu sprijinul satenilor din partea locului sau din alte parohii din tara, in spiritul crestin ortodox si traditional romanesc.

Pe noi, filiala Tirgu-Jiu, ne puteti contacta pentru relatii/donatii la: 0727.781691 sau ne puteti scrie pe adresa: provitatj@gmail.com.

Site-ul nostru este www.provitatargujiu.ro.

Activitati curente:
-raspandirea de brosuri, pliante, fluturasi si alte materiale informative de propaganda pentru viata si sanatate fizica si morala a tineretului, precum si alte activitati complementare.

Activitatea noastra se desfasoara pe baza de voluntariat; asadar, orice ajutor sau donatie, cat de mica, e binevenita.

Doamne-ajuta!

Dupa ce l-ati citit, va rugam frumos, dati-l mai departe prietenilor, amicilor, rudelor, etc pentru a se folosi citindu-l si impreuna, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate vom pune capat acestui genocid fara precedent!!!

Material editat de ProVita filiala Tirgu-Jiu (0727.781691).

zaraza26 a scris:

Citat :

Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi“, ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureşan, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Dar de preotii care abia asteapta sa le "pice" mai mult in traista nu zice nimic. La mama in sat, in Moldova, exista obligatia de a merge in fiecare duminica dupa inmormantare, cateva duminici, cu coliva sau ceva care sa sugereze coliva = cozonac, prajituri etc. In ultima duminica dedicata acestui obicei trebuie sa duca obligatoriu coliva.

Şi dacă cineva nu o duce, ce se întâmplă ?

dolion a scris:

Sfantul Apostol Pavel iti da raspunsul foarte lamurit : copilul adormit nebotezat se mantuieste prin credinta parintilor.

Asa spune Cuvântul.

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

Citat :

Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi“, ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureşan, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Dar de preotii care abia asteapta sa le "pice" mai mult in traista nu zice nimic. La mama in sat, in Moldova, exista obligatia de a merge in fiecare duminica dupa inmormantare, cateva duminici, cu coliva sau ceva care sa sugereze coliva = cozonac, prajituri etc. In ultima duminica dedicata acestui obicei trebuie sa duca obligatoriu coliva.

Şi dacă cineva nu o duce, ce se întâmplă ?

Absolut nimic!

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Sfantul Apostol Pavel iti da raspunsul foarte lamurit : copilul adormit nebotezat se mantuieste prin credinta parintilor.

Asa spune Cuvântul.

Despre mântuirea sufletului sunt păreri şi păreri, iar adevărul îl ştie doar Dumnezeu. Oamenii fac doar ceea ce cred că ar fi bine să facă în concordanţă cu religia de care aparţin.

Când sunt "păreri si păreri" mergem si vedem ce zice si cel ce a trăit cot la cot cu Isus.

Multe adevăruri, Dumnezeu le-a lăsat să le stim si noi.

Emil Condor a scris:

Când sunt "păreri si păreri" mergem si vedem ce zice si cel ce a trăit cot la cot cu Isus.

Multe adevăruri, Dumnezeu le-a lăsat să le stim si noi.

Da, dar sunt multe adevăruri la care nu avem acces, iar cel care a trăit alături de Iisus a fost întors pe faţă şi pe dos ca la croşetat.

Întorsi si pe fată si pe dos, si găsiti credinciosi adevărati, au si murit pentru credinta lor.

Zici că sunt multe adevăruri la care nu avem acces? Stii de ce? Pentru că nu suntem suficient de spirituali, pentru că nu suntem ghidati de Cine trebuie, adică de Dumnezeu.
Cel care a fost învrednicit să ducă credinta neamurilor pe acest pământ spune că "prin Duhul putem pătrunde cele mai adânci taine ale lui Dumnezeu", iar eu cred asta.