POPASUL DOLION (I)

Da, dar tot Biblia spune că Dumnezeu are taine la care nici Fiul său nu are acces !

Cei în Hristos sunt... Fiul, adică noi oamenii. Spun asta pentru că Hristos Isus nu este numai Fiul Omului, Om. Dar acest subiect este mult prea complicat pentru multi, mai bine să-l discutăm altădată.

Acele taine nu sunt stabilite de Abby sau Emil!
Că mereu vor fi si lucruri de capătul cărora nu vom da, Dumnezeu stie de ce.

Emil Condor a scris:

Acele taine nu sunt stabilite de Abby sau Emil!
Că mereu vor fi si lucruri de capătul cărora nu vom da, Dumnezeu stie de ce.

Am zis eu undeva că noi doi stabilim Tainele Dumnezeieşti ?

Unii (chiar si tu) spun mereu: aceea e o taină!
Poate fi o taină pentru unii si nu este tot asa pentru altii...

Stai, stai ! Tainele sunt Taine şi taine. Una este să tăinuiesc eu ceva ce se poate afla, şi altele sunt Tainele Dumnezeieşti, care sunt chiar de nepătruns.

Tainele sunt t a i n e, cu T sau cu t, fiecare cum le vrea dar repet:
pentru unii sunt taine pentru altii nu sunt.

Scrie cum vrei şi cum îţi cade bine dar Tainele Dumnezeieşti nu le vei pătrunde oricât de "cetit îi hi". Ceea ce poţi pătrunde nu sunt taine. Eventual sunt cuvinte mai greu de înţeles accesibile ţie şi inaccesibile mie.

Esti gresit prin necunoastere.
Ceea ce spun eu este în Cuvânt.

Tu eşti greşit prin confuzie. Tainele Dumnezeieşti sunt Taine Dumnezeieşti şi nu sunt date să fie cunoscute. Ceea ce poţi cunoaşte sunt tainele cu liber acces ce se pătrund pe măsura dezvoltării spiritualităţii.

Biblia spune "CELE MAI ADÂNCI TAINE ALE LUI DUMNEZEU". Nu confund.

Da, "Cele mai adânci Taine ale lui Dumnezeu" este una, şi putem ajunge la ele, şi Taina Tainelor ete alta, unică aş spune, unde nu se poate pătrunde.

Ce spui tu acolo nu este scris niciunde!

A celebra tainele lui Cristos

"Vreţi să celebraţi pe deplin şi cu fidelitate tainele lui Cristos spre lauda lui Dumnezeu şi pentru sfinţirea poporului creştin după Tradiţia Bisericii?"

(Pontificale Romanum. De Ordinatione Episcopi, presbyterorum et diaconorum,
editio typica altera (Typis Polyglottis Vaticanis, 1990)

Iubiţi confraţi întru Preoţie,

Slujirea pe care Domnul nostru Isus Cristos, prin intermediul Bisericii, a încredinţat-o persoanelor noastre, are un moment deosebit de special şi de neînlocuit în Munus sanctificandi. Ea se realizează în celebrarea "tainelor lui Cristos", care, şi în mod existenţial, au - şi trebuie să aibă! - angajate, aproape "consumate", cele mai bune energii ale apostolatului.

Tocmai acel "a celebra" la care ne-am angajat, nu este "ceva diferit" de apostolatul activ şi de misiune: Lucrarea lui Dumnezeu se împlineşte tocmai prin sfinţirea poporului său. Ea "are loc" în celebrarea tainelor sale, care se întâlnesc cu libertatea creată. Prea des a fost în mod nelegitim neglijat adevărul conform căruia tocmai prin celebrarea tainelor se realizează, veşnic, Mântuirea făcură de Cristos Domnul.

Biserica le cere slujitorilor săi să celebreze "pe deplin şi cu fidelitate". Cele două adverbe semnifică atitudinea interioară, respectiv cea exterioară, a celebrărilor. Pietas, sentiment uman nobil, departe de a indica un devoţionalism gol, face trimitere nemijlocit la acel înalt simţ de nobleţe şi religiozitate, de recunoaştere şi respectare a sacrului, care trebuie să caracterizeze exercitarea lui Munus sanctificandi. Pietate şi devoţiune, de la devotio adică oferirea propriei vieţi, sunt sentimente tipice ale celui care este cu adevărat îndrăgostiţi de Domnul şi se poartă cu "lucrurile sale" cu acel respect şi acea iubire pe care inima, fără nici un efort, le sugerează în mod natural faţă de Cel Iubit! Fidelitatea este determinată fie de respectarea formei în care Biserica a stabilit că tainele trebuie să fie celebrate, formă obiectivă şi universală şi niciodată arbitrară şi supusă exigenţelor emotive locale sau personaliste, fie de "statornicia" în celebrarea lor. Liturgia, care este înainte de toate lucrare divină, nu trăieşte atât din "creativitate subiectivă", cât mai ales din acea repetare fidelă, care niciodată nu îngreunează pentru că este semn, în timp şi în spaţiu, al fidelităţii lui Dumnezeu însuşi. Creativitatea este mai degrabă aceea a unei inimi mereu reînnoite pentru că e îndrăgostită.

Tainele sunt celebrate "spre lauda lui Dumnezeu şi pentru sfinţirea poporului creştin": nu este întâmplătoare ordinea factorilor, care totuşi rămân co-esenţiale. Celebrăm mereu "spre lauda lui Dumnezeu", adică în interior îndreptaţi spre Domnul, în acea verticalitate proprie a acţiune celebrative, care este o "fereastră" deschisă larg spre veşnicie şi o erupţie a veşnicului în timp. Preotul, mai mult decât un animator, trebuie să fie cel care se roagă: de fapt, rugăciunea se "însufleţeşte" rugându-ne şi arătând, în fapte, centralitatea ei de neînlocuit. "Spre lauda lui Dumnezeu" indică şi recunoaşterea în cult, a gloriei Domnului: îngrijirea liturgiei, alegerea cântării şi a muzicii, pregătirea altarului, frumuseţea odăjdiilor şi a mobilierului, toate colaborează la "a spune" cine suntem, cui îi aparţinem şi ce anume îndrăgim cu adevărat; toate spune pe cine îl rugăm şi ce anume celebrăm. Toate acestea cad, ca "ploaia" şi "roua binefăcătoare", asupra poporului sfânt al lui Dumnezeu, în folosul căruia se celebrează tainele Domnului, "pentru sfinţire"! Viaţa preotului este profund "cultuală", pentru că toţi cei botezaţi, prin slujirea hirotonită, să poată ajunge ca să-i ofere lui Dumnezeu propriile existenţe, "ca jertfă cu bună mireasmă" (Ef 5,2).

Totul "după Tradiţia Bisericii". În asta constă eficacitatea, şi uneori chiar şi validitatea, celebrării tainelor: ca să fie "după Tradiţia Bisericii": într-o istorie bimilenară care, dincolo de orice protagonism singular, are în Isus Cristos propria origine şi în rămânea lui în lume, prin intermediul Bisericii, propria motivaţie. Primim de la trecut o moştenire foarte preţioasă şi suntem chemaţi să o încredinţăm, (tradere), fraţilor noştri, intactă în bogăţia ei şi, dacă şi atunci când Duhul şi harul supranatural permit asta, îmbogăţită de credinţa şi mărturia noastră.

Această verticalitate, pietate, fidelitate şi ascultare faţă de Tradiţia eclezială, sunt garanţia autentică a realizării Preotului, care este preot pentru "a celebra tainele lui Cristos".

Mauro Piacenza
arhiepiscop titular de Vittoriana
secretar al Congregaţiei pentru Cler

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

1. O biserica pune în lumina Slava lui Dumnezeu atunci cînd face cunoscuta taina
lui Hristos

Taina la care face referire apostolul Pavel deseori în versetele (1-9) , nu reprezinta un „mister”, un „ miracol „ sau o slujba haarica care i-a fost încredintata lui , sau bisericii. Atunci cînd vorbeste despre aceasta taina , apostolul Pavel vorbeste despre un adevar care a fost ascuns o vreme , dar care a fost facut cunoscut la timpul hotarît de Dumnezeu, prin Hristos (v5) . De aceea apostolul Pavel numeste acest adevar :”taina lui Hristos” (v4). Urmarind atent acest pasaj al scripturii observam ca :

a. Taina lui Hristos este descoperita : Adevarul pastrat ascuns de veacuri , a fost facut cunoscut lui Pavel prin descoperire Dumnezeiasca (v3 si v7), apostolilor si prorocilor lui Hristos, prin Duhul (v5) iar celor din Efes prin citirea Cuvîntului (v3-4).

b. Taina lui Hristos este explicata : Apostolul Pavel , ceilalti apostoli si cei din Efes, prin felul cum Dumnezeu le-a vorbit fiecaruia în parte, nu numai ca au auzit de aceasta taina , dar acestia au si înteles ceea ce aceasta reprezinta. De la versetele (6-12) Apostolul Pavel explica ce înseamna aceasta taina : „Neamurile au parte de aceleasi binecuvîntari ca si cei din poporul Israel : sunt parte la aceiasi mostenire, formeaza un singur trup cu cei din Israel si asteapta aceleasi fagaduinte (v6) Aceasta declaratie a apostollului Pavel cred ca a fost un soc pentru cei din Israel pentru ca acestia considerau neamurile lipsite de binecuvîntare (Ef.2:11-12 ) si un mesaj de veste buna pentru neamuri ( Ef.3:6).

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii

Astăzi vorbind despre Taină avem tendinţa de a ne gândi numai la cele Şapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar până în secolul al XIII-lea Biserica Ortodoxă nu a fixat precis numărul Tainelor, Părinţii preferând să se refere la Taina mântuirii în sens general şi la aspectele acesteia, la Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi. Această Taină se concretizează în lucrările specifice ale Bisericii în care Hristos Însuşi se oferă şi se împărtăşeşte printr-un ritual de sfinţire săvârşit de slujitorii bisericeşti în şi prin puterea Duhului Sfânt.

Sfânta Liturghie este Taina Tainelor

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăţia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică a Împărăţiei în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezentă. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi eshatologicului .

Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos

Sfânta Liturghie este o anamneză, o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creaţie şi, în primul rând, a lucrării mântuitoare a lui Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare ci o actualizare a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este "Evanghelia mereu actualizată".

Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu Îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unităţii "de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate locală realizează astfel şi revelează Biserica întreagă, evenimentul noului mod de viată care constituie mântuirea, participarea omului la viaţa veşnică. În acelaşi timp Liturghia este slujită în comuniune cu întreaga Biserică universală şi în numele întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflaţi departe cât şi cei adormiţi ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp şi spaţiu.

Fiecare credincios trebuie să înţeleagă Sfânta Liturghie

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înşeleagă semnificaşia ei. Ca urmare, vă vom oferi o explicare sistematică a acestei slujbe esenţiale a Bisericii care este Sfânta Liturghie.

Pr. Florin Botezan

Tainele Bibliei

„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncurile lui Dumnezeu?”

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului Autorului său, prezintă taine care nu pot fi niciodată înţelese pe deplin de către fiinţele mărginite. Nu-l putem descoperi pe Dumnezeu căutându-L. Pentru minţile cele mai puternice şi mai educate, ca şi pentru cele mai slabe şi mai ignorante, această Fiinţă sfântă trebuie să rămână învăluită în mister. Însă cu toate că „norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” Psalmii 97,2. Putem înţelege modul în care procedează cu noi într-atât, încât să ne dăm seama de nemărginita Sa milă, unită cu puterea Sa infinită. Putem înţelege scopurile Sale după cât suntem în stare; dincolo de aceasta însă, putem avea încredere în mâna atotputernică şi în inima care este plină de dragoste.

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului Autorului său, prezintă taine care nu vor putea fi niciodată înţelese pe deplin de către fiinţele limitate. Dar Dumnezeu a dat în Scripturi destule dovezi despre autoritatea lor divină. Propria Sa existenţă, caracterul Său, credincioşia Cuvântului Său sunt întemeiate printr-o mărturie care face apel la raţiunea noastră; şi această mărturie se găseşte din abundenţă. Este adevărat, El nu a îndepărtat posibilitatea de a ne îndoi; credinţa trebuie să se sprijine pe mărturii, nu pe demonstraţii; cei care doresc să se îndoiască au această ocazie; dar cei ce vor să cunoască adevărul vor găsi o bază solidă pentru credinţă.

Nu avem nici un motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu din pricina faptului că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturală suntem în permanenţă înconjuraţi de minuni care se află dincolo de priceperea noastră. Ar trebui atunci să ne arătăm surprinderea când descoperim şi în lumea spirituală taine pe care nu le putem evalua? Dificultatea stă numai şi numai în slăbiciunea şi îngustimea minţii omeneşti.

Misterele Bibliei, atât de departe de a constitui un argument împotriva ei, sunt printre cele mai puternice dovezi ale inspiraţiei sale divine. Dacă nu ar conţine nici un raport despre Dumnezeu, în afară de cele pe care le-am putea înţelege, dacă măreţia şi splendoarea ei ar putea fi pătrunse de mintea limitată, atunci Biblia nu ar fi, ca acum, purtătoarea dovezilor cât se poate de clare ale inspiraţiei sale. Măreţia temelor ei ar trebui să inspire credinţă în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia desfăşoară adevărul cu o simplitate şi o putere de adaptare la nevoile şi dorinţele fierbinţi ale inimii omeneşti, care au uluit şi fermecat minţile cele mai cultivate, cât şi pe cele necultivate, umile, dezvăluindu-le în mod clar calea vieţii. „Cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.” Isaia 35,8. Nici un copil nu trebuie să greşească drumul. Nici măcar un căutător care tremură de grijă nu trebuie să nu poată umbla în lumină curată şi sfântă. Cu toate acestea, adevărurile expuse cu cea mai mare simplitate se ocupă de temele cele mai elevate, cu o mare rază de acţiune, infinit superioare puterii omeneşti de înţelegere – mistere care acoperă slava Sa, mistere care copleşesc mintea în cercetarea ei –, în timp ce îi inspiră respect şi credinţă cercetătorului sincer al adevărului. Cu cât vom studia mai mult Biblia, cu atât se va adânci mai mult convingerea noastră că acesta este Cuvântul Dumnezeului Celui Viu, iar raţiunea omenească se va pleca înaintea măreţiei descoperirii divine.

Dumnezeu intenţionează ca înaintea cercetătorului sincer adevărurile Cuvântului Său să se desfăşoare neîncetat. Câtă vreme „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, „lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri.” Deuteronom 29,29. Ideea că anumite porţiuni din Biblie nu pot fi înţelese a făcut ca unele din cele mai importante adevăruri să fie neglijate. Trebuie să fie scos în evidenţă şi adesea repetat faptul că tainele Bibliei nu sunt taine, pentru că Dumnezeu a căutat să ascundă adevărul, ci pentru că ignoranţa sau propriile noastre slăbiciuni ne fac incapabili de a înţelege sau de a ne însuşi adevărul. Limitarea nu se află în scopul urmărit de El, ci în capacitatea noastră. Chiar din acele pasaje din Scriptură, care sunt adesea trecute cu vederea ca fiind imposibil de priceput, Dumnezeu doreşte ca noi să înţelegem oricât de mult este capabilă mintea noastră. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, … pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3,16.17

Oricărei minţi omeneşti îi este cu neputinţă să epuizeze chiar şi un singur adevăr sau făgăduinţă a Bibliei. Un om surprinde slava dintr-un punct de vedere, altul din altă perspectivă; cu toate acestea, nu putem observa decât sclipiri fugare. Strălucirea deplină se află dincolo de raza noastră vizuală.

Când contemplăm lucrurile măreţe ale Cuvântului lui Dumnezeu, privim într-o fântână care se lărgeşte şi se adânceşte sub privirile noastre. Lărgimea şi adâncimea lui depăşesc cunoaşterea noastră. În timp ce privim, orizontul ni se măreşte; înaintea noastră se desfăşoară o mare nesfârşită, fără nici un ţărm.

Un asemenea studiu are puterea de a da viaţă. Mintea şi inima primesc puteri noi, o nouă viaţă.

Această experienţă este cea mai înaltă dovadă a faptului că originea Bibliei este divină. Primim Cuvântul lui Dumnezeu ca hrană pentru suflet prin aceeaşi dovadă graţie căreia primim pâine ca hrană pentru trup. Pâinea acoperă nevoile naturii noastre fizice; ştim din experienţă că aceasta contribuie la producerea sângelui, a oaselor şi a creierului. Aplicaţi acelaşi test pentru Biblie; când principiile ei au devenit efectiv elemente ale caracterului nostru, care a fost rezultatul? Ce schimbări au survenit în viaţă? „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2 Corinteni 5,17. În puterea ei, bărbaţi şi femei au rupt lanţurile obiceiului păcătos. Au renunţat la egoism. Cei ce vorbeau murdar au devenit respectuoşi, beţivii şi-au păstrat minţile treze, cei destrăbălaţi au devenit curaţi. Suflete care au purtat asemănarea cu Satana au fost preschimbate după chipul lui Dumnezeu. Această schimbare în sine este o minune a minunilor. Schimbarea pe care o produce Cuvântul este una dintre cele mai mari taine ale lumii. Nu o putem pricepe; nu suntem în stare decât să credem, aşa cum declară Scripturile, că „Hristos în voi, nădejdea slavei.” Coloseni 1,27

Cunoaşterea acestei taine oferă cheia pentru toate celelalte. Ea deschide sufletului comorile universului, posibilităţile unei dezvoltări nemărginite.

Şi această dezvoltare este câştigată prin dezvăluirea neîncetată înaintea noastră a caracterului lui Dumnezeu – slava şi taina cuvântului scris. Dacă ne-ar fi cu putinţă să atingem o înţelegere completă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, nu ar mai fi pentru noi nici o descoperire viitoare a adevărului, nici o cunoaştere ulterioară, perspectiva nici unei dezvoltări. Dumnezeu ar înceta să fie Fiinţa Supremă, iar omul ar înceta să mai facă paşi înainte. Slavă Domnului, nu este aşa. Întrucât Dumnezeu este infinit şi în El se găsesc toate comorile înţelepciunii, vom putea cerceta mereu şi mereu, veşnic, şi cu toate acestea fără a epuiza bogăţiile înţelepciunii Sale, bunătatea şi puterea Sa.

http://www.azsromania.org/egw/educatie/TaineleBibliei.htm

http://angelinspir.ro/enoh/despre-marile-taine-pe-care-dumnezeu-i-le-a-revelat-lui-enoh.html

http://www.crestinortodox.ro/carte-866-79919-despre-taina-preotiei-hirotonia-21

http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/69002-importanta-sfintelor-taine-in-cresterea-noastra-in-hristos

Si mai sunt o groaza de site-uri, dar cine le poate parcurge pe toate? Nu stiu ce sa zic, cititi si voi si va lamuriti; eu tot nelamurit sunt!

Citat :

Uite am gasit aceste randuri:
"Daca pruncul moare nebotezat, parintii lui sau preotul, din cauza caruia a murit neunit cu Hristos, savirseste un pacat de moarte. Pentru cei morti nebotezati, Biserica nu mai poate face nimic, raminind toate la mila lui Dumnezeu. Daca pruncul este firav si exista temerea ca nu va trai, el poate fi botezat indata dupa nastere. Daca pruncul este sanatos, Botezul se face de obicei la opt zile de la nastere, in orice zi de sarbatoare, dupa savirsirea Sfintei Liturghii."
Este dintr-un articol de pe aceasta pagina de internet, scris de parintele Cleopa. Of, si aici este f.dur in reguli omul asta...
Tu poti insa sa te rogi pentru el si sa faci pomeni. Si vorbeste si cu alti preoti totusi. La tine nu poate fi un pacat, a fost o situatie cu totul deosebita.
Dumnezeu stie asta. Nu este vina ta.

Ce le place la unii sa il prezinte pe Dumnezeu ca Marele Pedepsitor.
Dumnezeu e numai Iubire, dar cred ca si daca in Biblie scria numai asta, tot nu era deajuns.
Nu copilului ii trebuie facute slujbe sau ceva asemanator, toate parerile nu ating fondul problemei. Mama e cea care trebuie ajutata, ea trebuie lamurita ca isi face probleme absolut degeaba. Ar trebui inventata o slujba pentru femeile astea, ca sa se linisteasca!

Emil Condor a scris:

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

Citat :

Preoţii confruntaţi cu aceste doleanţe ale credincioşilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe şi să nu introducă inovaţii liturgice, doar pentru a da satisfacţie unui grup de credincioşi“, ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureşan, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Dar de preotii care abia asteapta sa le "pice" mai mult in traista nu zice nimic. La mama in sat, in Moldova, exista obligatia de a merge in fiecare duminica dupa inmormantare, cateva duminici, cu coliva sau ceva care sa sugereze coliva = cozonac, prajituri etc. In ultima duminica dedicata acestui obicei trebuie sa duca obligatoriu coliva.

Şi dacă cineva nu o duce, ce se întâmplă ?

Absolut nimic!

Te ia popa in vizor (ca nu pot sa-i spun preot...). Poate te ocoleste cand vine cu Sfanta Cruce, poate te pomeneste de rau in Biserica dupa predica... nu a existat, cred, familie, om, sa nu faca randuielile. Eventual din acei saraci care se roaga de popa sa ii lase mai usor. Dar si aia duc biscuiti sau napolitane, cred.

Cred că este o interpretare cam restrictivă a "Extra Ecclesiam nulla salus" (în afară de Biserică nu este mântuire)

Numai că Sf. Ciprian, episcop al Cartaginei, a spus vorba respectivă pe la jumătatea sec. III, în legătură cu creştinii care, în timpul persecuţiilor pe vremea împăratului Deciu, au apostaziat (au renegat) credinţa creştină şi atunci Biserica i-a exclus, luându-le dreptul de a mai primi Sfintele Taine.

Dar, de la asta şi până la nu face slujbe copiiilor nebotezaţi din cauze strict obiective (trei dintre ele le-am expus mai înainte), mi se pare o monstruozitate. Pentru că aşa a fost să fie. Poate că aşa sunt canoanele bisericii, dar şi alea au fost făcute tot de oameni, fie ei şi preoţi.

A... dacă am renunţat la credinţa creştină din te-miri-ce cauze... atunci este cu totul altă mâncare de peşte şi mi se pare întreptăţit să mi se închidă uşa.

zaraza26 a scris:

Te ia popa in vizor (ca nu pot sa-i spun preot...). Poate te ocoleste cand vine cu Sfanta Cruce, poate te pomeneste de rau in Biserica dupa predica...

Ăstia da "slujitori ai Domnului"!!! Mai bine fără ei.

dolion a scris:

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii
Sfânta Liturghie este Taina Tainelor
Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos
Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

Pr. Florin Botezan

Mă frate dar numai taine pe-acolo! Ceva care să stie si mireanul, nu există?!

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii
Sfânta Liturghie este Taina Tainelor
Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos
Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

Pr. Florin Botezan

Mă frate dar numai taine pe-acolo! Ceva care să stie si mireanul, nu există?!

Sunt sapte taine, mari si late. Si asa cum Dolion suspina dupa misterul femeii, n-ar fi Biserica-biserică, daca n-ar avea taine.
Taina botezului, spovedaniei, impartasaniei, casatoriei, hirotoniei, mirului si maslului. Celelalte, spuse de preotul Botezan, fac parte dintr-un fel de eseu religios. Totul e sa stii cum sa te exprimi ca sa nu te dea afara din Biserica.

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii
Sfânta Liturghie este Taina Tainelor
Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos
Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

Mă frate dar numai taine pe-acolo! Ceva care să stie si mireanul, nu există?!

Sunt sapte taine, mari si late.
...n-ar fi Biserica-biserică, daca n-ar avea taine.
Taina botezului, spovedaniei, impartasaniei, casatoriei, hirotoniei, mirului si maslului.

Cine le-a făcut taine pe cele sapte? Stiu că nu Dumnezeu!
Din ele, botezul nu e o taină, spovedania nu este, împărtăsania nu e, căsătoria nu e...
Hirotoce-i aceea? Probabil ceva ce-si fac ce-i hirotonisiti (asa se spune?), ei între ei! Mă însel? Tot asa au fost declarati sfinti, unii criminali, curvari... Stii bine acestea.
Acele "taine" au fost numite taine de oameni care au dorit să controleze masele, să le tină în întuneric, să nu le dea Cartea să se destepte pentru ca apoi să părăsească clubul religios din care fac parte.

Sincer, Zaraza, cele enumerate de mine sunt cunoscute, foarte cunoscute si nu cred că se pot numi taine. Eu le cunosc, deci nu-s taine.

Maria sa, Porcul!

Aşa îl vom apela sau gratula cât de curând. Sigur pana-n doua mii doispe. Va trebui să ne dăm bine pe lângă porc. Acum cu pesta şi gripa porcină e greu de crezut că va veni vremea când omul şi porcul vor lega relaţii de prietenie, omul îi va da recunoştinţa sa. Nu ştiu dacă va fi biunivocă relaţia, cum este aceea dintre om şi câine. Câinele este şi va rămâne credincios omului.
Chinezii nu se dau în vânt după carnea de porc, dar îl modifică genetic pentru a ne fi de real folos, nu numai pentru a-i umple cu carne maţele şi băşica.

Primii porci clonati din celule modificate genetic au fost creati in 2001, dar este pentru prima data cand se reuseste realizarea unor celule ce ar putea reprezenta „seminte” ale unor viitoare organe umane, de care vor putea beneficia bolnavii aflati in nevoie disperata pentru un transplant ... Rasele de porci folosite au organe de dimensiuni apropiate organelor umane. Acum vom putea folosi celule stem embrionice sau pentru a modifica genele legate de imunitate la porcii respectivi, pentru a face organele animalelor compatibile cu sistemul imunitar uman. In acest fel, nu vor mai exista absolut deloc reactii de respingere a transplantului. (Revista Magazin)

Interesant este că ei, chinezii, se dau în vânt după carnea de câine. Câinele fiindu-ne cel mai bun prieten.

La noi porcul este într-o situaţie jenantă. Este infestat cu pestă, care e ca ciuma, sau are gripă care se transferă la om. Porcul este virusat. Ce mai încoace încolo, deocamdată are statut de animal indezirabil.

Cercetătorii chinezi vor să reabiliteze porcul. Recunoscuţi prin tenacitatea lor, cinezii sunt aproape de o mare realizare a medicinei, clonarea de organe umane pe porc. Aşadar nu va fi departe vremea când ne vom schimba radical opinia , nu despre toţi porcii, ci despre aceia cu gene modificate. Va trebui să iubim porcul, el ne va lungi viaţa, dacă ni se va întâmpla ca inima să ne lase, ficatul să ni se îngraşe, plămânul sa ne devină ca un şvaiţer, rinchiul să ni se înfunde.

Porcul va fi cel mai iubit dintre animale.
Va fi la mare preţ tot timpul, nu numai de Crăciun!
Va fi monedă de schimb!
Va fi regele animalelor!
Leul, ca moneda, va fi înlociut cu Porcul!
Va fi tranzacţionat la Bursa ca şi aurul!
Viaţa unui porc va echivala cu patru vieţi de om!

Va fi greu de anticipat până unde se va ridica preţul porcului.
Şi apelativul „ Nu fi porc!” urmat de firescul "Nu fi scroafă!" vor avea o cu totul altă conotaţie.
Până una alta noi românii vom continua să-l mâncam făcut piftie sau jambon fiert în vin, iar chinezii vor continua să-l cloneze şi să mănânce carne de câine ... friptă, cred!
Când se va scrie o nouă Odă porcului?