POPASUL DOLION (I)

septembrie 2, 2009 — Oana

După ce mi-am primit mailul care îmi spunea că sunt o fiinţă fără inimă, mi-am adus aminte că de fapt eu despre România mea voiam să vorbesc. Tocmai pentru că mi-am lăsat inima pe undeva prin maternitate.
Cu siguranţă ştiţi de nebunia de pe facebook, de manifestul cu „Asta nu e România mea”. Domnişoara respectivă a explicat ea cum există oameni deştepţi şi incoruptibili care ar putea schimba guvernul. Eu sunt de acord şi cu faptul că există români deştepţi şi cu faptul că există români incoruptibili, până la un punct. Iată că există un punct care se clatină. Orice om are un preţ. Chiar dacă unii se vând pe două boabe şi alţii pe două tone. Bine, să presupunem că 99% din guvernul acestei domnişoare sunt cei mai nepătaţi oameni din lume şi că pe ei nu îi convingi nici dacă le omori mama, tatăl, soţia, copilul etc. Ăia, cu stoicism, trec peste orice şi se gândesc la români. Dar, dintre ăştia unul tot se va găsi să trădeze, că doar aţi văzut cum e treaba cu Brutus. Şi e suficient să trădăze unul ca spiritul de turmă să-şi urmeze cursul.
Şi mai e o problemă. Eu nu o cred pe domnişoara aia. Privirea aia fixă ce mi-o arunca prin ecran mi-a spus clar că ea urmăreşte altceva. Cred că i se rupe de ţara asta cum i se rupe şi lui Băse. Serios acum. Pasivitatea nu e bună? Păi nu o fi, dar şi de facem altă revoluţie, din câte mi-a arătat mie istoria, tot la corupţie şi nebunie ajungem. Poate nu la acelaşi nivel. Dar să fim serioşi, pentru Dumnezeu.
Dacă sunt 500 de naivi pe zi care cred în scopurile nobile, eu n-am nici o problemă. Dar să nu îmi vândă mie gogoşi la colţul străzii şi să-mi spună că sunt papanaşi că nu mai am cinci ani.