POPASUL DOLION (I)

Spre exemplu:
Vă asigur că aveţi toate şansele să câştigaţi la loto, dacă jucaţi timp de un milion de ani, iar dacă, în circa şapte sute de ani, v-aţi dezvoltat simţul umorului, veţi descoperi o comoară fabuloasă în urma acestei experienţe.
Regim: anul acesta o să revin la greutatea mea de 68 kg; anul viitor va trebui să revin la greutatea mea de 75 kg. Peste doi ani va trebui să revin la cele 83 kg...
- Doctore, vorbesc singur.
- Mulţi oameni fac asta.
- Da, dar conversaţia mea este aşa de mediocră!
Eram căpitan pe o corabie când am văzut apărând la orizont un vapor de piraţi. Mi-am ascuns frica şi am tras pe mine cămaşa multicoloră, pentru a ascunde oamenilor mei petele de sânge ale rănilor. Din fericire am câştigat bătălia…O lună mai târziu, pluteam pe corabia mea când am văzut la orizont două vapoare de piraţi. Mi-am mascat frica şi am tras pe mine cămaşa roşie pentru a ascunde oamenilor mei şuvoiul de sânge de pe piept. Cum se cuvenea, am câştigat bătălia… O lună mai târziu navigam, când am văzut la orizont trei vapoare de piraţi. Atunci mi-am tras pe mine…pantalonii maro.
Pe o străduţă întunecată:
„Hei, aţi văzut poliţişti pe aici?
Nu.
-Mâinile sus!”
„Spune-mi, Doamne, de ce nu vor oamenii să trăiască împreună ca o mare familie?
- Uită-te la familia ta!”
Ador să vorbesc pe Internet şi să aplic regula celor trei 20: 20 de ani mai puţin, 20 de kg mai puţin, câştig 20.000 euro în plus…
Tinerii din suburbii sunt atât de drăguţi încât profesorii ţin morţiş să-i ţină câte trei ani în fiecare an şcolar.
Locuitorii Lumii a Treia sunt atât de materialişti…ei vor exact acelaşi lucru ca şi noi!
Îmi place atunci când soţia mea vede lucrurile de sus…de pe schelă, când revăruieşte tavanul...
Soţul meu este cel mai în măsură să ţină un secret: nimeni nu îl ascultă.
Se spune că săracii vor moşteni pământul…ceea ce se va petrece după ce bogaţii, după ce vor polua totul, vor găsi modalitatea de a pleca pe o altă planetă…
Fiica mea, eşti destul de mare acum. Du-te să enervezi un alt bărbat!
De când sufăr de amnezie toată lumea mă găseşte mult mai simpatic!
Oamenii mormăie împotriva lenei, dar nimeni nu face nimic!
Societate de consum: m-am întâlnit cu lupul cel mare şi rău, e dezgustat: primul dintre porcuşori trăieşte dintr-o pensie de ajutor social, celălalt şi-a construit casa cu subvenţii, iar al treilea, un economist, are ca angajat un lup mic la negru!

Umorul convivial este mult mai adecvat decât umorul agresiv. Pentru a obţine ceva, utilizaţi formula „Nu spun asta pentru că…”

Găteşti foarte bine, mamă. Şi nu spun asta pentru că este gol congelatorul meu.

Precum orice altă formă de comunicare, şi umorul poate trece de la iubire la frică, la ură, la dispreţ, de la acceptare la respingere, cu toate nuanţele lor posibile şi de aceea vă prevenim încă de la început că trebuie să fiţi foarte atenţi la a nu sări în extreme agresive, evitând sub orice formă manifestări negative precum sarcasmul, cinismul, aciditatea, marile sau micile răutăţi prin care îi putem răni pe ceilalţi.
Umorul negru, umorul de respingere este folosit pentru a ne revolta împotriva marilor angoase, în timp ce sarcasmul exprimă frică sau mânie şi trebuie evitat cu orice preţ. Poate că uneori pare o modalitate comodă de a spune lucrurilor pe nume, dar aveţi grijă, sarcasmul răneşte întotdeauna şi provoacă la voi înşivă obişnuinţe emoţionale deloc de dorit.
Umorul caustic este un mecanism de apărare adoptat în faţa morţii, a bolilor şi a handicapurilor. Uneori este indispensabil medicilor, pompierilor sau infirmierelor, dar ar fi tare bine ca el să fie din ce în ce mai mult „îndulcit”.
Totuşi, putem, oare, să râdem de orice? Se pare că da, dar este necesar mult rafinament pentru aceasta şi, desigur, nu puţină înţelepciune – adică, inteligenţă şi bun simţ. Trebuie să fim foarte atenţi atunci când presiunea care apasă asupra noastră e prea mare, când suntem cuprinşi de supărare, loviţi de destin, striviţi de nedreptate sau agresaţi cu violenţă.

Adus la măiestrie, putem spune că simţul umorului este o modalitate inedită de a ne dezvălui cu jucăuşenie frumuseţea interioară, ca un fel de striptease care, la rândul său, dezvăluie provocator şi incitant frumuseţea trupului (aceasta fiind şi ea, pentru cei care ştiu să vadă dincolo de aparenţe, o expresie a frumuseţii sufleteşti). Cu fiecare pas către amplificarea deschiderii sufletului, spre spontaneitate mai dăm la o parte câte un înveliş din cele care până atunci ne-au împiedicat să ne vedem şi să ne contemplăm aşa cum suntem, fie corespundem tiparelor (inutile) sau nu. În acest fel, printre altele, o să fim apreciaţi mai mult de ceilalţi – dar acesta este doar un efect secundar. Important este că vom avea mult mai multă încredere în noi înşine!

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo
de Octavian Creţ

Faptul că unii copii, chiar foarte mici, au experienţe de moarte clinică zdruncină foarte serios scepticismul materialiştilor. Într-adevăr, ar fi absurd să-i acuzăm pe copii de proiecţii imaginative condiţionate de mediul social sau de delir indus de traume timpurii. De altfel, studiile au arătat cât este de redusă influenţa convingerilor existente în familie asupra conţinutului experienţelor de moarte clinică ale copiilor. Se pare că există un nucleu comun tuturor experienţelor de moarte clinică, ceea ce ne permite să presupunem că apare o puternică influenţă din partea inconştientului colectiv şi că s-a format un fel de arhetip al experienţelor de moarte clinică. Cu alte cuvinte, există anumite structuri psiho-fiziologice formate înainte de naşterea noastră, pe care se grefează trăsături specifice propriei noastre personalităţi.

Cazuistica acestui fenomen dispune de mai puţine mărturii ale unor copii decât ale unor adulţi. Cu toate acestea, nu se poate spune că experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai rare, ci din contră.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte relatările copiilor, trebuie întotdeauna să ţinem cont de bariera impusă de părinţii lor: noi nu putem afla despre aceste trăiri decât în măsura în care copiii îndrăznesc să le relateze părinţilor, prietenilor sau psihologilor. De aceea, modul în care vor integra experienţa depinde de deschiderea celor apropiaţi faţă de existenţa planurilor subtile.

Experienţa lui Emanulelle: „divizare” şi „teletransport”

Cercetătoarea Evelyne-Sarah Mercier a avut ocazia să întâlnească părinţi care, deşi nu credeau în existenţa planurilor subtile ale manifestării, erau totuşi suficient de deschişi pentru a-şi lăsa copiii să se exprime liber. Astfel, ea a avut ocazia de a discuta cu Emmanuelle, o fetiţă de 12 ani, la 2 ani şi jumătate după producerea accidentului care i-a declanşat o experienţă de moarte clinică. Relatarea a apărut brusc, într-o atmosferă destinsă, pe când Emanuelle făcea baie iar mama ei, Elisabeth, se spăla pe dinţi. Atunci, deodată, Emanuelle i-a spus mamei sale:
- Mămico, ştii, când eram în comă, am zburat prin aer. M-am întors pentru că ştiam că tu mă iubeşti.
- Cum adică te-ai întors? a spus Elisabeth uluită.
- Păi, dacă aş fi vrut, aş fi putut să nu mă întorc, adică să mor.

La vârsta de 10 ani, Emmanuelle a avut un accident de maşină în momentul în care a încercat să traverseze strada în fugă pentru a o întâlni pe mama sa. Urmările accidentului au fost foarte grave: traumatism cranian, comă de gradul II, internare la secţia de reanimare. Apoi s-a constatat că micuţa intrase într-o stare de comă de gradul III. Şase zile mai târziu, ea a fost supusă unei intervenţii neurochirurgicale.

Emanuelle este o fetiţă foarte simplă, puţin timidă, care nu înfloreşte lucrurile. Vorbele sale, stranii dar pline de candoare, au un farmec aparte, care te face să izbucneşti în râs. Ea nu spune decât ceea ce crede cu adevărat. Râsul este singura sa replică faţă de aparenta enormitate a afirmaţiilor sale, dacă le evaluăm în spiritul raţionalist predominant în zilele noastre.

Mama sa, Elisabeth, este psiholog. Ea i-a sugerat să aştearnă în scris povestea experienţei sale. Emmanuelle şi-a redactat cu grijă amintirile într-un caiet pe care şi-ar fi dorit să-l publice. El este dedicat „tuturor celor care au putut cunoaşte lumina”.

Iată câteva extrase din acest caiet: „În interiorul tuturor celor care mă priveau era întuneric beznă; cât despre mine, ce să mai vorbim! Zilele treceau, iar eu eram în continuare adormită, închisă. Mă trezeam încetul cu încetul, iar medicii se simţeau mai puţin stresaţi. Atunci, parcă m-am «divizat», m-am înălţat şi m-am dus la capul patului meu, rămânând în continuare întinsă. În acele clipe, lumina mă însoţea. Deşi am rămas în patul meu, m-am «divizat» şi am străbătut întregul spital: am trecut prin holuri, am coborât scările, am trecut prin faţa chioşcului de jucării. Am ieşit chiar şi până afară. Pare absurd, dar este adevărat! Este un noroc (dacă se poate spune aşa ceva) să fii în comă, pentru că atunci ştii tot ce gândesc oamenii şi te simţi protejată în coconul alb de lumină. La şcoală, lumea îşi bate joc de mine şi mă face nebună din cauza acestui accident. Dacă credeţi acelaşi lucru despre mine, atunci închideţi acest caiet. Sper ca toţi oamenii care vor citi acest caiet să trăiască ce am trăit şi eu (şi să scape cu viaţă, bineînţeles). Mulţumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri şi de a reflecta la fiecare frază cu multă atenţie.”

Emmanuelle s-a întors pentru că ştia că astfel i-ar fi făcut plăcere mamei sale. Acum nu se mai teme de moarte, pentru că ştie că se va întâlni din nou „cu iepuraşul ei, cu bunica şi cu toţi cei dispăruţi”. Ea nu se mai simte a fi aceeaşi, deoarece „a cunoscut viaţa adevărată”, iar acum „ghiceşte la ce se gândesc oamenii”.

Lumina nu se mai află la capătul unui tunel, ci în apropierea sa: „este un fel de lumină care vine nu se ştie de unde şi este foarte puternică, întocmai ca un soare, foarte frumos; ea mă ajută să mă trezesc, să merg pe calea cea bună. Am văzut-o înaintea ieşirii mele din corp. Era lângă mine, dar pleca din când în când.”

În explicaţiile sale referitoare la decorporalizare, se simte influenţa condiţionărilor, dar din când în când se manifestă şi lipsa de surprindere faţă de câte o situaţie inedită: „M-am ridicat din pat aşa cum fac în fiecare dimineaţă, şi l-am împins pe un medic, făcându-l imbecil, căci ar fi putut să mă evite. Îmi spuneam în sinea mea: Nici măcar nu m-a băgat în seamă! Am traversat câţiva medici fără să simt nimic! Mi se pare normal să-i traversez! Când am ieşit din cameră, în lift, am văzut nişte medici cu o targă. Mi s-a făcut frică pentru că ei nu mă puteau vedea. Nici în stradă oamenii nu mă vedeau, am crezut că sunt debili mintali. Apoi am înţeles că nu ei erau de vină, ci eu nu eram acolo, nu era decât conştiinţa mea. Nici acum nu reuşesc să-mi explic cum s-au petrecut lucrurile. M-am întors pentru că mi-a fost teamă să nu mor, simţeam că dacă m-aş fi îndepărtat prea mult, aş fi murit. Revenirea în corp a fost brutală, dintr-o dată. În această stare, eşti ca un fel de abur, dar totuşi, ai impresia de a avea un corp, ca o umbră. În avionul care mă transporta la Paris m-am «teletransportat» până în cabina de pilotaj.”

Despre starea de comă: „era cea mai completă seninătate; eşti liniştit şi fericit. Totul este perfect, ai scăpat de toate problemele. Ai impresia că ai putea face orice, chiar şi să sari pe fereastră. Eşti normal şi anormal în acelaşi timp.”

Emmanuelle a avut anumite viziuni premonitorii: în timpul comei sale, survenite în oraşul Annecy, ea a ajuns într-o încăpere mobilată într-un fel foarte aparte. Această încăpere era cea în care, trei săptămâni mai târziu, la Paris, avea să urmeze o şedinţă de reeducare funcţională.
În timpul în care a rămas în comă, ea a asistat la scene din Cartea egipteană a morţilor, pe care le-a recunoscut, mai târziu, la şcoală: cântărirea sufletelor, monstrul care devora inima condamnaţilor etc.

Convingerile sale actuale sunt uneori identice cu cele ale altor subiecţi care au trăit acelaşi gen de experienţe: „războiul este o prostie – eu visez o lume a întrajutorării; viaţa este o minune, nu trebuie să o distrugem; după moarte rămâi aşa cum eşti, sufletul continuă să trăiască, nu mori niciodată, eşti veşnic; moartea este viaţă, iar viaţa este moarte; dacă la naştere sufletul se agaţă de învelişul trupesc, la moarte el părăseşte un înveliş uzat; sufletul seamănă cu primele imagini ecografice ale unui fetus – este ca un desen cu marker-ul pe un zid: spălările succesive îl vor atenua, dar nu-l vor putea şterge niciodată.”

Este greu de decelat cât din actualele convingeri ale fetiţei au fost moştenite din mediul familial. La 4 ani, ea avea deja vise premonitorii şi credea în lumile invizibile. Însă mama sa, Elisabeth, nu i-a spus nimic special în legătură cu moartea. Este remarcabilă originalitatea anumitor imagini, sau a unor expresii, precum şi încadrarea lor într-un fond cultural comun. La fel ca şi în cazul altor mărturii, aici nu ne putem baza decât pe propria intuiţie spirituală.

Reacţiile copiilor faţă de experienţele de moarte clinică

După ce a intervievat-o pe Emmanuelle, Evelyne-Sarah Mercier s-a îmbolnăvit grav şi timp de şase luni nu a mai putut comunica cu ea. Foarte dezamăgită, Emmanuelle şi-a rupt caietul, pe care doamna Mercier apucase totuşi să-l xerocopieze. Acest incident arată cât de sensibili sunt experimentatorii în privinţa atitudinii celorlalţi faţă de relatarea lor. A povesti înseamnă a-ţi deschide inima, este o dovadă de încredere, o situaţie delicată. Dacă persoana respectivă simte cea mai mică umbră de neîncredere sau de scepticism din partea interlocutorului, acest fapt îi poate cauza răni sufleteşti profunde.

În funcţie de personalitatea sa, copilul poate adopta mai multe atitudini faţă de anturajul său:

- să tacă, dar să-şi păstreze convingerea interioară, dacă nu este destul de sigur şi dacă simte că familia nu va accepta relatarea sa
- să vorbească spontan despre ea şi să simtă fie că este ascultat cu interes, fie că i se impune o interpretare reducţionistă
- să accepte în universul său lăuntric convingerile celor apropiaţi şi să-şi refuleze experienţa
- este de asemenea posibil cazul contrar, în care copilul să influenţeze, printr-un fel de propagare în exterior a experienţei sale, întregul anturaj, părinţii, prietenii, care încep să manifeste o mai mare deschidere spirituală.

Un caz de posibilă refulare este cel al lui Tony, care a trecut printr-o experienţă asemănătoare la vârsta de 3 ani. La întoarcerea sa de la spital el a povestit printre altele, că s-a întâlnit cu bunicul lui, care murise înainte de naşterea sa. În urma unor dificultăţi şcolare, a fost dat pe mâna unui psiholog care, auzind această poveste, i-a ordonat să o uite, argumentând că ţinea de trecut, deci că luase sfârşit. Acum, micuţul nu-şi mai aduce aminte despre acea experienţă.

Din mărturiile culese se desprinde destul de clar concluzia că, în general, copiii care au avut experienţe de moarte clinică preferă să nu vorbească despre ele. Instinctiv, copilul urmăreşte să-şi protejeze integritatea. La fel ca şi în cazul înzestrărilor de factură paranormală, copilul înţelege că este preferabil să „rămână normal”.

Adeseori, copiii reuşesc fie să transpună în cuvinte (dacă sunt prea mici sau prea inhibaţi), fie să recunoască faptul că au trăit o experienţă de moarte clinică, de-abia cu ocazia unor lecturi sau discuţii pe această temă sau auzind relatarea unei experienţe similare.

De exemplu, o femeie care a fost foarte bolnăvicioasă în copilărie, având stări frecvente de leşin, îşi aminteşte de o experienţă pe care a trăit-o la vârsta de 6 ani: după ce a trecut printr-un fel de puţ, a avut senzaţia că se află în apă, fără a fi însă deranjată de aceasta, după care a ajuns într-un peisaj neobişnuit de frumos, cu tot felul de obiecte insolite. Se simţea „nespus de fericită”. După ce a revenit, a devenit un obicei pentru ea să îşi examineze spatele în oglindă, aşteptându-se să vadă aripi crescându-i. În mod indirect, prin acest simbol al zborului, înţelegem că fetiţa a trăit o stare de decorporalizare. A fost necesară apariţia a două evenimente pentru ca ea să înţeleagă ce i s-a petrecut: o nouă experienţă de moarte clinică la vârsta maturităţii şi lectura cărţilor lui Raymond Moody.

Katie, fetiţa care a vorbit cu DUMNEZEU

Pediatrul Melvin Morse, un binecunoscut cercetător al experienţelor de moarte clinică ale copiilor, menţionează un caz interesant.

Katie, în vârstă de 9 ani, s-a zbătut timp de 3 zile între viaţă şi moarte, după ce a căzut în piscină. Când orice speranţă părea a fi pierdută, ea s-a trezit parcă dintr-un somn profund şi, în doar 24 de ore, şi-a redobândit toate facultăţile. Cazul ei rămâne un mister pentru medicină.

Pentru a şti ce tratament să-i prescrie lui Katie, Melvin Morse a dorit să afle condiţiile în care se produsese accidentul. Încă de la prima lor întâlnire, Katie l-a recunoscut imediat pe doctorul Morse, a luat-o drept martor pe mama ei şi a descris acţiunile realizate de medici în timpul stării sale de comă, fapt confirmat de dr. Morse. Apoi, la o întrebare vagă pe care i-a adresat-o medicul, referitor la amintirile ei din perioada în care se afla în apă, ea a răspuns: „Adică atunci când l-am văzut pe Tatăl Ceresc?”

Uimit, dar deschis, dr. Morse a rugat-o să continue. Ea nu-şi aminteşte de senzaţia de înec, ci mai întâi de o obscuritate şi de o anumită senzaţie de greutate. Nu se mai putea mişca. Apoi a ajuns într-un tunel şi din acel tunel a ieşit o femeie pe care nu o mai văzuse niciodată, numită Elisabeth. Înaltă, surâzătoare şi binevoitoare, cu părul auriu şi îmbrăcată în alb, ea a însoţit-o pe Katie în tunel şi a condus-o la bunicul ei decedat, precum şi la doi băieţei necunoscuţi, Andy şi Mark, care erau suflete în aşteptarea încarnării. S-au împrietenit şi s-au jucat împreună. În acea etapă a aventurii sale, lui Katie i s-a „dat voie” să-şi viziteze părinţii. Ea a raportat un număr mare de detalii precise, verificate ulterior, referitoare la preocupările părinţilor săi în timp ce ea se afla în spital: locul unde stătea fiecare în camere, ce haine purtau, ce gătea mama ei…

Apoi, Elisabeth a condus-o în faţa lui DUMNEZEU TATĂL şi a lui Iisus. Dumnezeu i-a propus să rămână cu el şi Iisus a întrebat-o dacă vrea să îşi revadă mama. La răspunsul ei afirmativ, s-a trezit imediat în patul de la spital. Imediat după trezire şi în timpul convalescenţei a cerut în mod repetat să-i vadă pe Mark şi pe Andy. Pentru ea, toată această călătorie nu fusese decât un episod amuzant al vieţii sale de copil.

Explicaţii ştiinţifice

Melvin Morse a publicat, împreună cu alţi patru cercetători, un articol ştiinţific despre experienţele de moarte clinică trăite de copii, în revista ştiinţifică americană The American Journal of Children’s diseases, din noiembrie 1986, vol. 140. Concluziile sale sunt mai prudente decât cele publicate în alte reviste, dar ipotezele sale sunt foarte interesante.
Potrivit lui Morse, experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai simple decât cele ale adulţilor, mai concrete, mai puţin mistice. Spre deosebire de adulţi, copii se întâlnesc cu persoane apropiate care sunt în viaţă: colegi de clasă, profesori etc.
Există un nucleu comun al experienţei: decorporalizarea, viziunea propriului corp fizic, obscuritatea, tunelul, revenirea în corpul fizic la voinţă. În general, lipsesc aspectele de transcendere a individualităţii: trecerea în revistă a propriei vieţi, modificarea percepţiei timpului, senzaţia de detaşare.

Melvin Morse a verificat convingerile familiale ale acestor copii în ceea ce priveşte moartea şi religia şi nu a constatat corelaţii semnificative. De aici, el a ajuns la concluzia că există un „nucleu” invariabil al experienţei de moarte clinică care apare la copii şi un proces concomitent sau secundar care se dezvoltă la adulţi – transcenderea individualităţii limitate. El a înaintat ipoteza potrivit căreia fenomenul de moarte clinică ar fi consecinţa activării conexiunilor neuronale ale lobului temporal. Generată ca un răspuns faţă de tensiunea indusă de iminenţa morţii, el afirmă că experienţa-nucleu este apoi impregnată de diverse elemente personale, proprii trecutului experimentatorului, aceste elemente secundare fiind halucinatorii, însă necesare pentru a conferi sens experienţei.

Aceste explicaţii pot fi considerate mult prea reducţioniste şi simpliste faţă de complexitatea şi de impactul extrem de profund al fenomenului asupra conştiinţei subiecţilor. Într-adevăr, este dificil de acceptat faptul că simple procese de natură chimică pot genera trăiri atât de nuanţate precum cele relatate de experimentatorii morţii clinice.

De pildă, americanul Goran Grip a trăit la vârsta de 5 ani o experienţă de moarte clinică completă, care nu are nimic patologic şi nu ţine de domeniul psihiatriei: comunicarea cu un punct de lumină care urmărea să afle tot despre el şi de care ar fi dorit să scape, experienţa iubirii copleşitoare, sentimentul de a se situa în afara spaţiului şi timpului, învăţături despre consecinţele faptelor sale etc. În urma acestei experienţe, el a ajuns să ştie, dincolo de cuvinte, tot ce gândesc şi percep ceilalţi oameni, chiar şi la modul inconştient.

Didier Dumas, un psihanalist care lucrează foarte mult cu copiii, consideră că dacă la ora actuală copiii nu mai sunt atât de reprimaţi în privinţa sexualităţii, în schimb lucrurile nu stau la fel în ceea ce priveşte spiritualitatea lor. El afirmă că spiritualitatea copiilor, deşi este în mod firesc mult mai „vie”, este adeseori inhibată de mediul lor familial, datorită îndepărtării societăţii actuale de valorile spirituale autentice, ceea ce face ca mulţi copii să refuze să-şi împărtăşească experienţele de moarte clinică, pentru a nu pierde afecţiunea celor apropiaţi.

Specialiştii au realizat cât de important este studiul fenomenelor de moarte clinică la copii şi îi încurajează să relateze cât mai liber şi deschis cele trăite. Într-adevăr, dacă am primi încă de mici o educaţia în acest sens, am înţelege ce este de fapt moartea, faptul că nu este o anihilare ci o translaţie a sufletului într-o altă lume. Am reuşi să înţelegem şi să trăim viaţa dintr-o perspectivă mai vastă, spirituală şi cu siguranţă că, în felul acesta, o mare parte din răul care există în lume ar muri.

Alimente şi plante medicinale care favorizează savurarea stării de fericire
de instructor ayurveda Andrei Gămulea



HARITAKI

Fructul de HARITAKI (Terminalia chebula) este deloc întâmplător cunoscut şi apreciat în tradiţia tibetană sub numele de „regele remediilor naturale”. Pe de altă parte, în lucrările tradiţionale de AYURVEDA, fructele de HARITAKI sunt frecvent enumerate ca ingrediente de bază în cele mai multe dintre formulele terapeutice revitalizante, tocmai datorită multiplelor sale virtuţi vindecătoare. Tradiţia AYURVEDA subliniază faptul că fructele de HARITAKI prezintă o remarcabilă proprietate: dintre cele şase gusturi elementare cunoscute (dulce, sărat, acru, picant, amar şi astringent) şi care prin combinare, în diferite proporţii, dau naştere întregii diversităţi de gusturi existente în natură, fructele de HARITAKI prezintă cinci din cele şase gusturi (dulce, acru, picant, amar şi astringent). Această combinaţie specifică determină printre altele proprietăţile regenerante şi revitalizante ale fructelor de HARITAKI. Cercetări ştiinţifice recente au arătat că fructele de HARITAKI au importante proprietăţi antioxidante, care contribuie, în cazul utilizării lor constante, la îmbunătăţirea vieţii ţesuturilor vii din corpul uman. Fructele de HARITAKI au un bogat conţinut de vitamina C, care are un important rol de îmbunătăţire a funcţiilor psihomentale şi cognitive şi contribuie totodată la o cât mai bună adaptare a organismului la factorii generatori de stres.

BILVA

În tradiţia spirituală orientală, arborele BILVA (Aegle marmelors) reprezintă un simbol viu al vieţii spirituale, fiind cunoscut în India ca fiind „Arborele cel sacru al lui SHIVA”. În AYURVEDA, efectele binefăcătoare ale fructelor de BILVA sunt comparate cu virtuţile binefăcătoare ale ambroziei cereşti (AMRITA). Deloc întâmplător, arborele de BILVA este prezent în India în cele mai multe dintre grădinile templelor consacrate lui SHIVA şi este aproape nelipsit din ambianţa naturală în care se desfăşoară feluritele celebrări rituale ale tradiţiei spirituale a Indiei. Menţiunile referitoare la utilizarea în scop vindecător a fructelor de BILVA apar încă din vechile scrieri vedice şi continuă în aproape toate lucrările tradiţionale de AYURVEDA. Celebra lucrare de AYURVEDA „Charaka Samhita” face referire frecvent la proprietăţile reîntineritoare şi revitalizante ale acestor fructe, al căror aspect este impresionant, prin forma lor rotundă, al cărui diametru depăşeşte frecvent 10 cm. Cercetările ştiinţifice moderne au arătat că fructele de BILVA au un bogat conţinut de alfa-tocoferol, cel mai activ compus din clasa vitaminei E, a cărui acţiune antioxidantă face posibilă încetinirea proceselor de îmbătrânire. În plus, dacă sunt consumate periodic, fructele de BILVA îi pot ajuta, prin forma de vitamina E naturală pe care ele o conţin, şi pe cei care trăiesc în zone poluate şi de asemenea şi pe cei care, chiar dacă nu sunt fumători, ajung uneori să se expună accidental nocivităţii fumului de ţigară, care este uneori prezent în anumite spaţii publice.

AMALAKI

Binecunoscute în tradiţia sistemului milenar AYURVEDA, fructele de AMALAKI (Emblica oficinalis) reprezintă o importantă şi bogată sursă naturală de vitamina C: între 600 mg şi 1800 de mg la 100 g de fructe de AMALAKI. Fie că sunt folosite în stare proaspătă, fie că sunt folosite sub formă de pulbere uscată, fructele de AMALAKI generează un puternic efect reconfortant. Vitamina C pe care ele o conţin generează rapid efecte de stimulare a activităţii cerebrale. Cantităţile mari de vitamina C conţinute în fructele de AMALAKI sunt de mare ajutor pentru a preîntâmpina neajunsurile ce derivă de regulă în urma situaţiilor stresante, atunci când consumul de noradrenalină şi adrenalină este mult mărit. Tocmai de aceea, fructele de AMALAKI reprezintă un important mijloc natural de combatere a stresului şi de îmbunătăţire a funcţiilor psihice şi intelectuale. Deloc întâmplător, aceste fructe cu un gust acrişor pregnant şi plăcut, care după ce sunt bine mestecate fac să apară un surprinzător gust dulce, extrem de plăcut, persistent şi rafinat sunt folosite în formulele tradiţionale ayurvedice de reîntinerire şi regenerare.

ASHWAGANDHA

Cunoscută şi apreciată ca un veritabil „Ginseng indian”, rădăcina de ASHWAGANDHA (Withania somnifera) reprezintă un valoros revigorant general al organismului. În cadrul sistemului tradiţional AYURVEDA, rădăcina de ASHWAGANDHA este citată printre cele mai importante remedii care permit instalarea unei stări profunde de relaxare şi care totodată permite redobândirea în scurt timp a echilibrului emoţional. Cercetări biochimice şi studii clinice realizate recent arată că, din punct de vedere statistic, folosirea în scop terapeutic a rădăcinii de ASHWAGANDHA conduce la o considerabilă reducere a cortizonului şi a catecolaminelor prin intermediul secreţiei urinare, ori este cunoscut faptul că excesul acestora reprezintă una dintre cauzele instalării stărilor de stres. Rădăcina de ashvagandha conţine withaferina-A, alcaloid care stimulează activitatea acetilcolinei la nivel cerebral.
Tocmai de aceea, planta contribuie la îmbunătăţirea performanţelor memoriei şi la optimizarea proceselor cognitive şi de învăţare. De asemenea, glico-withanolidele conţinute în plantă contribuie la reducerea stărilor de nervozitate, a tensiunii, a anxietăţii şi a stărilor depresive. Rădăcina de ASHWAGANDHA are un uşor gust dulce plăcut, motiv pentru care ea poate fi folosită constant, pe perioade lungi de timp. Folosită astfel, ea poate contribui în mod eficient la redobândirea bunăstării emoţionale şi la amplificarea capacităţilor mentale. În plus, rădăcina de ASHWAGANDHA conferă o din ce în ce mai durabilă autonomie în menţinerea nealterată a stărilor psihice pozitive şi stenice.

KAMALA

Florile de lotus (Nelumbo nucifera) ocupă un rol important în cadrul diferitelor tradiţii de vindecare ale orientului. În AYURVEDA, florile de lotus (KAMALA) sunt apreciate ca fiind cel mai eficient calmant şi răcoritor, fiind tocmai de aceea folosite pentru reducerea stărilor infamatorii şi totodată pentru eliminarea stărilor de încordare, tensiune sau stres.
În tradiţia spirituală orientală, florile de lotus (KAMALA) reprezintă un simbol sacru al stărilor meditative înalte, care pot fi atinse în urma practicii consecvente a procedeelor YOGA. În cadrul sistemului milenar YOGA, florile de lotus (KAMALA) sunt în mod direct asociate cu stările de interiorizare şi de meditaţie yoghină profundă. Folosite de regulă sublingual, sub formă de pulbere uscată, florile de lotus (KAMALA) pot genera rapid o stare profundă de liniştire a minţii, de interiorizare, calm, pace lăuntrică şi astfel pot face să se instaleze rapid o stare sublimă de fericire fără obiect (ANANDA). Florile de lotus (KAMALA) conţin lotusină şi nuciferină, compuşi care determină un efect specific de stimulare cerebrală şi care generează o stare generală de relaxare extrem de plăcută, ce este resimţită aproape în întregul corp. Starea plăcută ce este generată prin folosirea florilor de lotus (KAMALA) este apreciată cel mai adesea ca fiind o stare de „bucurie încântătoare”.

BRAHMI

Binecunoscută mai ales în tradiţia milenară AYURVEDA, planta indiană BRAHMI (Bacopa monnieri) a devenit în prezent binecunoscută în aproape întreaga lume pentru multiplele sale efecte benefice pe care utilizarea ei le are asupra funcţiilor cerebrale. Studiile moderne au arătat că planta indiană BRAHMI contribuie la creşterea capacităţii de concentrare mentală, la amplificarea puterii de focalizare a atenţiei şi la îmbunătăţirea performanţelor memoriei. Planta conţine bacozide şi saponine triterpenoide, ambele fiind responsabile de îmbunătăţirea transmisiei nervoase. În particular, bacozidele, care sunt principalul ingredient conţinut în plantă, îmbunătăţesc activitatea sinaptică, ceea ce conduce la efectul general de creştere a puterii mentale. În tradiţia AYURVEDA, BRAHMI este descrisă ca fiind una dintre cele mai importante plante cu efect tonic cerebral. Folosirea ei constantă sub formă de pulbere uscată, sublingual, poate determina gradat apariţia unui efect global de îmbunătăţire a funcţiilor inteligenţei, care se traduce în mod special prin efectele de îmbunătăţire a funcţiilor mentale de planificare şi de soluţionare a problemelor, precum şi prin activarea tuturor proceselor cerebrale în care este necesară o prelucrare rapidă a informaţiei.

Ginko

Arborele de gingko (Gingko biloba) este originar din China, însă în prezent este cultivat în aproape întreaga lume. Chiar dacă are o creştere lentă, el poate ajunge până la înălţimea de 35 de metri. Răspândirea sa se datorează mai ales virtuţilor terapeutice ale frunzelor sale, despre care se ştie că erau folosite în medicina tradiţională chineză încă de acum 3000 de ani, pentru efectele lor reîntineritoare. Deloc întâmplător, în tradiţia medicinii chineze, arborele de gingko este cunoscut sub numele simbolic de „Fântâna tinereţii şi a vitalităţii”. Cercetările ştiinţifice moderne au arătat că frunzele de gingko conţin triptofan, ingredient esenţial pentru menţinerea echilibrului psihoemoţional şi a stării generale de bine. Frunzele de gingko conţin de asemenea o gamă largă de flavonoide a căror acţiune antioxidantă este responsabilă de menţinerea bunăstării generale. De asemenea, prin intermediul bioflavonidelor pe care le conţin, frunzele de gingko contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei cerebrale şi a circulaţiei periferice. Datorită conţinutului lor specific, frunzele de gingko sunt totodată utile pentru îmbunătăţirea funcţiilor memoriei. Folosirea lor sub formă de pulbere, sublingual, ne poate ajuta la o rapidă redobândire a echilibrului psihomental şi ne permite totodată trezirea şi amplificarea stării de optimism.

Passiflora

Numele de passiflora provine din expresia italiană „fior de la passione”. Impresionantă şi cuceritoare în special prin aspectul deosebit de frumos al florilor sale, passiflora (Passiflora incarnata) este un remediu valoros ce permite eliminarea stărilor de tensiune nervoasă, anxietate sau depresie. Passiflora conţine o serie de flavonoide, care determină acţiunea relaxantă şi profund calmantă pe care planta o are asupra sistemului nervos. Studiile clinice şi cercetările ştiinţifice moderne ce au fost efectuate asupra conţinutului acestei plante au arătat că passiflora are ca ingredient principal o monoflavoniodă, chrysina, care acţionează în mod specific asupra creierului, astfel încât frunzele şi florile acestei plante se dovedesc a fi deosebit de eficiente în eliminarea stărilor de frică fără obiect ori de panică, precum şi în eliminarea neajunsurilor şi a tulburărilor ce rezultă în urma stărilor accentuate de stres emoţional. Folosirea pulberii uscate de passiflora face să se instaleze în fiinţă o stare profundă de pace şi calm.

Roiniţa

Având o aromă deosebit de plăcută, roiniţa (Melissa oficinalis) este una dintre plantele a cărei prezenţă vie în grădinile iubitorilor de plante este aproape nelipsită. Chiar şi o simplă atingere a frunzelor sale lasă o amprentă olfactivă extrem de plăcută şi de liniştitoare. Frunzele de roiniţă conţin geraniol, substanţă ale cărei efecte antioxidante au fost certificate de numeroasele studii ştiinţifice moderne. De altfel, atât geraniolul, cât şi acidul rosmarinic şi flavonoidele conţinute în frunzele de roiniţă determină existenţa unei game largi de efecte benefice pe care planta le exercită în sfera psiho-mentală. Dioscoride enumeră roiniţa printre cele mai eficiente plante vindecătoare ce erau folosite de vechii greci pentru tratarea tulburărilor nervoase. Folosirea sub formă de pulbere uscată a frunzelor de roiniţă îmbunătăţeşte performanţele memoriei, stabilizează fluctuaţiile emoţionale, reduce şi elimină stările de nervozitate şi tensiune psihică şi este un excelent calmant. În secolul al XVII-lea, John Evelyn, un celebru naturalist al acelor timpuri, aprecia Roiniţa pentru acţiunea ei puternic energizantă pe care o determină mai ales la nivel psihic şi mental. Folosită fie proaspătă, fie în stare uscată, roiniţa poate face să dispară rapid stările de melancolie, emotivitatea maladivă şi deprimarea, înlocuindu-le rapid cu o stare psihică stenică, plină de încredere şi bucurie.

Sunătoarea

Sunătoarea (Hypericum perforatum) a devenit celebră, mai ales în Occident, datorită virtuţilor ei antidepresive. Studii statistice recente arată că există în prezent milioane de americani care folosesc remediile naturale în care sunătoarea este principalul ingredient. Principalul scop al folosirii remediilor naturale pe bază de sunătoare este mai ales îmbunătăţirea stărilor psihice şi emoţionale şi eliminarea tendinţelor către stări depresive, care survin în special în rândul celor care locuiesc în marile aglomerări urbane. Cele mai multe persoane care folosesc remediile naturale pe bază de sunătoare o fac adesea în scop preventiv, tocmai pentru că sunătoarea le conferă o excelentă bunăstare psihică. Studiile ştiinţifice moderne au arătat că sunătoarea conţine cel puţin 10 compuşi care sunt responsabili de efectele benefice asupra sistemului nervos. De exemplu, hiperforina conţinută în sunătoare determină mai ales efectele de echilibrare emoţională. Sunătoarea mai conţine de asemenea şi hipericina şi flavonoide, toate acestea contribuind la menţinerea constantă a unei stări psihomentale pozitive, ce permite depăşirea cu bine a situaţiilor stresante, a nervozităţii, a tensiunii sau a anxietăţii. Folosită în mod constant sub formă de pulbere uscată, sunătoarea poate face să se menţină o stare predominantă de calm şi bună dispoziţie, care ne permite să ne bucurăm din plin de ceea ce este minunat şi fericit în viaţă.

Echinacea

Originară din America de Nord, echinacea (Echinacea purpurea) a ajuns să fie cunoscută aproape în întreaga lume pentru proprietăţile ei imunostimulente. Cercetările ştiinţifice moderne au arătat că planta conţine acid cicoric, un compus din grupa polifenolilor, despre care s-a constatat că sporeşte în mod considerabil eficienţa sistemului imunitar. Acidul cicoric creşte producţia de interferon şi imunoglobulină, contribuind prin aceasta la îmbunătăţirea imunităţii. În plus, acidul cicoric prezintă şi proprietăţi antioxidante. Tocmai de aceea, folosirea constantă pentru anumite perioade de timp a remediilor care conţin echinacea, conduce la o creştere rapidă a capacităţii naturale de apărare a organismului faţă de infecţiile bacteriene sau virale. În afară de aceasta, planta contribuie din plin şi la reducerea şi apoi la eliminarea stărilor de oboseală, a tulburărilor emoţionale şi a stărilor depresive. Efectul stimulator general pe care echinacea îl are, face ca să apară în scurt timp o stare stenică de bună dispoziţie, ce permite redefinirea rapidă a motivaţiei interioare de a fi activ şi încrezător în ceea ce este bun şi frumos.

Valeriana

Valeriana (Valeriana oficinalis) este una dintre cele mai eficiente plante vindecătoare cu efect calmant. Numele său provine din cuvântul latin „valere” care înseamnă „bunăstare”. În mod tradiţional rădăcina de valeriană este utilizată ca sedativ natural, care determină o acţiune eficientă de relaxare la nivelul întregului sistem nervos central. Studiată atent de către cercetători încă de la începutul secolului XX, rădăcina de valeriană conţine peste 150 de constituenţi. Dintre aceştia, un loc important îl are acidul gama-aminobutiric, aminoacid care este considerat a fi un inhibitor important al neurotransmiţătorilor şi care se găseşte în aproape 40% dintre sinapsele creierului. Numeroasele studii clinice au arătat că acest compus natural, ce este prezent în rădăcina de valeriană, determină îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiilor cognitive şi face să dispară oboseala ori slăbiciunea asociată stărilor de nervozitate, anxietate sau stres. În plus, acidul gama-aminobutiric conţinut în rădăcina de valeriană are totodată şi o importantă valoare nutritivă. Tocmai de aceea, folosirea remediilor naturale care conţin valeriană face posibilă regenerarea funcţiilor sistemului nervos şi instalarea unei profunde stări de relaxare, ce favorizează totodată instalarea unui somn odihnitor. Aşa cum au arătat numeroasele cercetări şi studii clinice realizate asupra rădăcinii de valeriană, un fapt remarcabil trebuie reţinut şi anume acela că, până şi în cazul unei administrări repetate, pe durate mai lungi de timp, a rădăcinii de valeriană, ea nu are absolut deloc vreun impact negativ asupra stării de vigilenţă, asupra atenţiei sau asupra vitezei de răspuns la stimulii nervoşi, procese care se desfăşoară în mod normal în stările de veghe.

Salvia

Se spune că atunci când plantezi şi apoi îngrijeşti cu atenţie salvia în grădină, ea îţi va putea oferi apoi darul unei vieţi lungi şi fericite. În antichitate, salvia (Salvia oficinalis) era considerată a fi planta care îi ajută pe cei vârstnici să se bucure de viaţă, întocmai ca şi cei tineri. Încă din acele timpuri, frunzele de salvie erau folosite în numeroase preparate naturale pentru îmbunătăţirea memoriei. În limba latină numele ei înseamnă „a vindeca”, tocmai datorită faptului că frunzele de salvie prezintă virtuţi vindecătoare în aproape toate tipurile de afecţiuni, motiv pentru care a fost considerată un veritabil panaceu. Salvia face parte din grupa plantelor aromate. Alături de eucalipt, frunzele de salvie conţin şi alte substanţe cu rol antioxidant puternic. Studii fitochimice comparative au arătat că salvia are efecte antioxidante aproape la fel de puternice ca şi feluritele varietăţi de cimbru. Frunzele de salvie pot fi folosite în multiple moduri, atât în stare proaspătă, cât şi sub formă de pulbere uscată. Mestecate întregi, fie proaspete, fie uscate, frunzele de salvie pot genera rapid o stare de energizare psihică, alungând astfel uimitor de repede stările de anxietate, nelinişte, frică sau depresie. Folosită în mod sistematic de către cei care o cunosc, salvia poate conduce în scurt timp la îmbunătăţirea atenţiei şi a vigilenţei. Ea favorizează totodată rafinarea percepţiilor senzoriale şi poate contribui din plin la amplificarea inteligenţei creatoare benefice.

Cardamomul

Cardamomul (Elettaria cardamomum) este o plantă originară din sudul Indiei. Adus din Orient pentru gustul său deosebit de aromat şi pentru proprietăţile sale antitoxice, cardamomul ajunge să fie întrebuinţat în Europa şi la aromatizarea cafelei, datorită faptului că neutralizează, într-o anumită măsură, efectul nociv al cofeinei. Arabii, mari cunoscători ai puterilor plantei, sunt cei care au denumit-o „sămânţa dragostei”. Cardamomul este apreciat ca afrodiziac, retrezind nu numai apetitul sexual, ci mai ales „focul interior al dragostei”. Un preparat deosebit de simplu şi eficient în caz de oboseală fizică ori nervoasă sau de lipsă a apetitului sexual se obţine amestecând un gălbenuş de ou proaspăt cu o linguriţă de miere şi un vârf de cuţit de seminţe de cardamom măcinat. Un desert deosebit de gustos şi hrănitor este orezul integral cu lapte şi miere, condimentat cu scorţişoară, coriandru, ghimbir, şofran şi bineînţeles cu seminţe de cardamom, toate acestea în proporţii egale. Seminţele de cardamom sunt folosite de asemenea şi la prepararea prăjiturilor, cărora le conferă o savoare deosebită.

Busuiocul

Dintre plantele folosite în scop vindecător, busuiocul (Ocimum basilicum) este planta care este cunoscută şi apreciată în prezent aproape în întreaga lume. Încă din vremea vechilor greci, busuiocul a fost numit în mod semnificativ „regele plantelor de leac”, termenul grecesc „basileus” având întocmai semnificaţia de „rege”. Busuiocul este originar din India, cultivarea sa răspândindu-se încă din antichitate în sudul Europei. Având o aromă deosebit de plăcută şi rafinată, busuiocul a fost şi continuă să fie folosit la aromatizarea feluritelor preparate culinare, printre altele şi datorită proprietăţilor sale digestive. Uleiul volatil prezent în frunzele de busuioc conţine linalol, eugenol, eucaliptol şi anetol. Busuiocul este unanim apreciat ca plantă care poate să favorizeze trezirea spirituală. Aroma specifică a busuiocului generează în ambianţa imediată o inefabilă stare de sacralitate, producând pe această cale, în fiinţa celor care se lasă pătrunşi de aroma sa plăcută, o orientare spontană a minţii către gândurile bune şi luminoase. Folosirea constantă a pulberii uscate din frunze de busuioc este extrem de binefăcătoare pentru cei care urmăresc să trezească în universul lor lăuntric o stare de armonie între inimă şi minte.

Feniculul

Feniculul (Foeniculum vulgare) este apreciat ca fiind un excelent fortifiant, încă din vremea Greciei Antice. Feniculul poate înlocui cu succes orice altă plantă exotică, fiind un stimulent foarte puternic pentru digestie şi în general pentru funcţiile organismului. Feniculul este adeseori considerat a fi un aliment, care este totodată şi un valoros remediu natural. Seminţele de fenicul reprezintă un foarte bun aromatizant pentru dulciuri. Împreună cu seminţele de anason şi cu scorţişoara se poate obţine o combinaţie aromată deosebit de savuroasă pentru preparatele dulci, pentru prăjituri sau pentru salatele de fructe. Laptele dulce cu seminţe de fenicul este un remediu excelent pentru persoanele iritabile, certăreţe, nervoase sau angoasate. Reţeta de preparare este următoarea: într-un pahar de lapte dulce fierbinte se pune o linguriţă de pulbere măcinată fin de seminţe de fenicul, apoi se lasă să se răcească. Se bea imediat cu înghiţituri mici. Pulberea din seminţe de fenicul, administrată separat, generează o rapid o stare de energizare psihomentală, sporind astfel vigilenţa şi determinând instalarea unei stări de bună dispoziţie.

Rocoina

Prezentă în regiuni întinse din Asia şi Europa, rocoina (Stellaria media) este o plantă relativ comună, însă destul de puţin cunoscută şi apreciată în raport cu răspândirea sa largă. Cercetările ştiinţifice moderne au arătat că planta conţine triptofan, alături de flavonoide, cumarine, saponine, mucilagii, triterpenoide, siliciu, vitamina A şi vitamina C. Emolientă, fină şi cu un gust plăcut, rocoina generează efecte calmante asupra psihicului şi a minţii. Ea contribuie la o mult mai bună relaxare psihică şi mentală, conferă stare de calm şi ajută la instalarea unei stări profunde de interiorizare, caracterizată de luciditate mult mărită.

SRINGATAKA

SRINGATAKA (Trapa natans) sau „castana de apă” este cunoscută în tradiţia AYURVEDA ca fiind una dintre importantele plante cu virtuţi revitalizante. În India, în mediul rural, pulberea de fructe de SRINGATAKA era folosită ca substitut al făinii de cereale, mai ales de către cei care urmau anumite diete cu rol purificator. În comunităţile hinduse, făina din fructe de SRINGATAKA era inclusă în postul de dinaintea sărbătorilor religioase, pentru prepararea unor turtiţe sau mici pâini, uşor rumenite. Planta este bogată în elemente minerale, în special calciu (20 mg la 100 grame). În practica YOGA, pulberea de fructe de SRINGATAKA este folosită pentru amplificarea stării de vitalitate şi pentru stabilizarea fluctuaţiilor minţii. Folosirea pulberii de fructe de SRINGATAKA, conferă o profundă stabilizare a minţii şi permite intrarea într-o stare superioară de contemplare. Starea de „nemişcare” a minţii, care survine în urma folosirii pulberii din fructe de SRINGATAKA, face ca planta să fie utilă celor care urmăresc să se perfecţioneze în realizarea procedeului yoghin LAYA YOGA. Folosirea constantă a acestei plante vitalizante creează premizele unei dinamizări expansive la nivelul lui ANANDA-MAYA-KOSHA, facilitând astfel accesul la o stare de fericire interioară profundă.

Verbina

Cunoscută de peste 5000 de ani, verbina (Verbena oficinalis) este o plantă vindecătoare folosită în diferitele tradiţii ale lumii. De-a lungul timpului, verbina a fost apreciată ca „plantă a iubirii”. În Evul Mediu ea era utilizată pentru prepararea unor elixiruri magice, care erau capabile să îmblânzească firea pătimaşă a bărbaţilor războinici. Verbina este cunoscută şi folosită şi în tradiţia indiană. În medicina Yunani, verbina este folosită ca tonic, ca antifebril, dar mai ales ca sedativ, pentru tratarea tulburărilor nervoase. În China, verbina era folosită pentru tratarea stărilor de iritare, încordare şi tensiune nervoasă, deoarece era cunoscută pentru efect său profund calmant şi liniştitor, care conferă o stare foarte bună la nivel psihic şi mental. Ceea ce este remarcabil în cazul verbinei este mai ales capacitatea ei specială de a modela în sens binefăcător asperităţile specifice naturii masculine, ce este încă insuficient armonizată. Folosirea preparatelor naturale din verbină sau a pulberii uscate a acestei plante poate conduce la apariţia în fiinţa bărbaţilor a unei stări ample de deschidere afectivă faţă de natura feminină.

LAJJA

În Orient, LAJJA (Mimosa pudica) este o plantă foarte mult apreciată pentru frumuseţea florilor sale şi totodată pentru sensibilitatea pe care o are. LAJJA este o plantă sensibilă la atingere. Tradiţia vedică şi apoi şi cea AYURVEDA menţionează că această planta, dacă este folosită în mod înţelept, poate să transfere această proprietate specială a ei şi în structura subtilă a fiinţei umane care o foloseşte în mod corespunzător, amplificând astfel sensibilitatea tactilă şi rafinamentul percepţiei prin atingere. Cercetările moderne de laborator au arătat că LAJJA conţine calciu, mimosină, precum şi unele substanţe de tipul adrenalinei, care toate împreună pot conduce la o accentuare a receptivităţii senzoriale în cazul fiinţei umane. În tradiţia AYURVEDA, rădăcina de LAJJA este apreciată mai ales pentru virtuţile ei tonic-afrodiziace. Ca afrodiziac, rădăcina de LAJJA amplifică sensibilitatea şi rafinamentul erotic. Din punct de vedere gustativ, ea este este extrem de mucilaginoasă şi dulce. Folosită în mod constant, pentru o anumită perioadă de timp, rădăcina de LAJJA ajută foarte mult la amplificarea stării de coerenţă interioară şi de asemenea ea amplifică starea de armonie între sfera vitală şi cea emoţională.

KUMARIKA

Numele plantei indiene KUMARIKA (Smilax chinensis) provine din cuvântul sanscrit „kumari”, care înseamnă „fată tânără” sau „fecioară”. Numele sugerează starea intensă de puritate pe care planta o poate generă în fiinţa umană care o foloseşte într-un mod corect. Planta este folosită nu numai în tradiţia AYURVEDA, ci în întreaga zonă asiatică de est. Rădăcina de KUMARIKA este foarte mult apreciată pentru efectele ei regenerante. În AYURVEDA, rădăcina de KUMARIKA este caracterizată ca având un gust preponderent dulce-astringent. Planta conţine saponine şi flavonoide. Acestea generează efecte calmante şi conduc la armonizarea stării psihoemoţionale a fiinţei. Folosirea pulberii uscate din rădăcină de KUMARIKA facilitează instalarea în fiinţă a unei stări pregnante de calm şi de limpezire a minţii. În trecut, planta era folosită frecvent de către yoghini deoarece ea conferă o disponibilitate mult mărită de a percepe în mod clar energiile subtile elevate şi facilitează totodată concentrarea mentală, prin îndepărtarea fluctuaţiilor mentale parazite. În practica YOGA, rădăcina de KUMARIKA este foarte utilă atunci când aspirantul spiritual urmăreşte să genereze în universul său lăuntric o dispoziţie cât mai favorabilă pentru realizarea unor meditaţii profunde şi de lungă durată.