POPASUL DOLION (I)

Zilele sint din ce in ce mai scurte, iar temperaturile scad pe zi ce trece... Cu alte cuvinte, este timpul sa iei masuri si sa schimbi cite ceva in stilul tau de viata, pentru a te asigura ca sanatatea ta nu va avea de suferit.

1. Fasolea trebuie sa faca parte din dieta ta!

Daca este sa faci o schimbare in dieta ta in aceasta toamna, atunci aceasta sa fie! In fiecare saptamina, maninca echivalentul a cel putin 3 cani de fasole. Pe linga faptul ca este o leguma usor de digerat, fasolea adauga savoare si textura supelor, tocanitelor si mincarurilor cu sos. In plus, reprezinta si un ingredient de baza pentru salate.

Fasolea este bogata in proteine, fier, acid folic, fibre si potasiu. Asa ca... nu ai decit de ales dintre nenumaratele sortimente de fasole existente si sa te bucuri apoi de retete gustoase si sanatoase!

2. Poarta-te cu blindete cu dantura ta!

In ceea ce priveste starea de sanatate a dintilor tai, toamna aceasta concentreaza-te asupra alungarii obiceiurilor agresive fata de propria dantura...

Asta inseamna sa renunti sa mai mesteci cuburi de gheata sau miezul neinflorit de popcorn... Gheata reprezinta un cristal, iar emailul dintilor, de asemenea, astfel ca, atunci cind doua cristale se intilnesc, unul dintre ele „cedeaza". Citeodata, este vorba chiar de dinti... Popcornul poate sparge emailul dintilor sau chiar plombele, iar pastaia crocanta in care este invelita boaba de porumb poate patrunde in gingii, iritindu-le si ducind la depunerea de tartru si de bacterii.

3. Distreaza-te la fitness!

Toamna aceasta, imbunatateste-ti programul de fitness! Incearca o lectie de fitness mai putin conventionala, care sa iti invioreze regimul cam „molatic".

Sparge monotonia si mergi la o lectie de dans sau o lectie care sa iti coordoneze, in acelasi timp, si miscarile trupului, si pe cele ale mintii, cum ar fi yoga, Pilates sau Tai chi. Te va umple de energie si, mai mult ca sigur, vei continua si acest regim!

4. Un control oftalmologic

Vederea ta nu se va imbunatiti peste noapte, mai ales o data cu trecerea anilor si o data ce muncesti tot mai mult cu computerul... Ca atare, foloseste-te de aceste prime luni de toamna pentru a-ti face un control oftalmologic.

Un examen complet trebuie sa includa o evaluare a claritatii vederii tale, a felului in care ochii tai „lucreaza" impreuna, precum si o evaluare a sanatatii generale a ochilor tai.

5. Sanatatea inimii tale - fii la curent cu ea!

Pentru ca toamna inseamna, in egala masura, bogatie si un nou inceput, de ce sa nu fii la curent cu tot ceea ce presupune starea ta generala de sanatate? Cum sanatatea inimii nu este de neglijat, axeaza-te in special asupra prevenirii.

Acest lucru presupune o programare la doctorul cardiolog, care sa iti faca analize de rutina - presiunea sanguina, tensiunea, nivelul de colesterol si de glucoza din singe... Faptul ca stii intre ce limite te incadrezi te va ajuta sa iti „calculezi" singur gradul de risc fata de aparitia unei boli de inima.

6. Vinul iti vine in ajutor!

Diversifica-ti gusturile si alegerile in ceea ce priveste alcoolul cu un pahar de vin de masa, la temperatura camerei. Bautura „calda" va indeparta senzatia de frig, iar vinul, in special cel rosu, are reale beneficii asupra sanatatii inimii. Bineinteles, in cantitati reduse si decente...

Femeile insarcinate si persoanele pe care anumite afectiuni fizice le impiedica sa bea alcool, ar trebui sa se abtina de la acest „obicei".

7. Sincronizeaza-ti somnul!

Exista un mod prin care poti face fata programului din ce in ce mai solicitant din aceasta toamna - sincronizeaza-ti „alarma" de trezire biologica cu mediul exterior.

Dimineata, iesi afara din casa in primele 5 minute de cind te-ai trezit si expune-te luminii puternice aproximativ 30 de minute. Noaptea, evita lumina directa si puternica in primele doua sau trei ore de somn, deoarece acest lucru iti poate deregla programul de somn. Acest stil sanatos de viata te va ajuta sa te mentii cit mai „in priza" dimineata si te va adormi mai repede la ora de culcare.

Succesiunea ritmica a anotimpurilor, aidoma tot succesiunii, de asemenea, ritmice a fazelor lunii, marcheaza, cum nu se poate mai pregnant, scurgerea timpului si, implicit, scurgerea vietii.
Aceeasi succesiune marcheaza nu numai scurgerea vietii, ci si evolutia ei.
Cum insa fiecare ritm de acest gen reprezinta, din anumite puncte de vedere, si un ritm al cosmosului, in general, si al naturii, in particular, este practic imposibil ca el sa ramana fara repercusiuni asupra sanatatii umane.


Si pentru ca ne aflam in toamna, este bine sa stim ca anume boli isi fac cu predilectie aparitia in acest sezon.
In primul rand, avem in vedere, aparitia asa-numitelor raceli sezoniere care, netratate sau tratate superficial, se pot solda cu complicatii ce ne pot pune serios in pericol sanatatea.

In al doilea rand, vom avea in vedere ca in acest anotimp, ca si in primavara, de altfel, reapar crizele ulceroase si acestea creand, in unele cazuri, probleme medicilor curanti.
Tot toamna, din cauza modificarilor climatice proprii acestui anotimp, suferintele de ordin reumatic isi fac simtita prezenta, reactivandu-se.
In al treilea rand, vom avea in vedere faptul ca toamna, prin specificul ei cromatic, induce anume stari psihice, care la randul lor creeaza conditii favorabile pentru recrudescenta anumitor suferinte somatice, deci corporale, dar care, in anume conditii creeaza un anume climat favorabil pentru ameliorarea sau chiar vindecarea anumitor boli.
Dupa cum stim, toamna ne etaleaza, cu generozitate, sub raport cromatic, toate nuantele de galben, pornind de la galbenul citrin al frunzelor de plop, pana la cel brun, al frunzelor de fag, ca si toate nuantele de rosu, incepand de la rosul-ruginiu brun al frunzelor de vita de vie, pana la cel sangeriu al ciresului salbatic.
Cum culoarea galbena, cel putin sub raport psihologic, prefigureaza declinul, involutia si chiar moartea, si asta pentru ca intr-o anumita etapa a degradarii sale galbenul devine un substitut al negrului, iata si explicatia starilor de calm, de meditatie, melancolie si tristete, pe care le genereaza - cel putin in perimetrul anumitor psihisme - aceasta ambianta cromatica.

Pe buna dreptate, un scriitor satiric german din secolul al XVIII-lea, si anume G. Chr. Lichtemberg, identifica toamna cu anotimpul ce adauga pamantului frunzele imprumutate de la vara.
Si tot pe buna dreptate, un alt scriitor, de data aceasta francez, din secolul trecut, Eugene Véron, identifica acelasi anotimp cu un post-scriptum al soarelui.
Dar tot cromatica autumnala, atunci cand aceasta este dominata de rosu, simbolizeaza tineretea, dragostea si chiar sanatatea.
Apropo de acest ultim aspect, nu intamplator la vechii greci, rosul era culoarea lui Dionisos, zeu al vinului, bucuriei si, printre altele, si al sanatatii.
Si tot nu intamplator, un copil cu bujori in obrajori, cum se spune, ne sugereaza sanatatea, exuberanta si tonusul.

Un studiu stiintific medical, efectuat intr-o clinica de ortopedie din Ungaria, evidentiaza, cum nu se poate mai convingator, virtutile sanogenetice ale rosului.
Aici, luandu-se initiativa vopsirii aparatelor ghipsate pentru imobilizarea fracturilor in rosu, s-a constatat, in mod vizibil, ca acest fapt a dus la accelerarea consolidarii osului fracturat si, implicit, a formarii calusului, respectiv a acelei cicatrici osoase atat de bine vizibila pe radiografie, care atesta vindecarea.
Explicatia acestui fapt pare a tine, dupa cum a constatat acelasi studiu, de activarea functiilor hipofizei de catre culoarea rosie, activare ce se soldeaza cu stimularea osteogenezei, respectiv formarea unui nou tesut osos.

La randul lor, o serie de cercetatori rusi, studiind efectele sanogenetice ale culorii rosii, au observat ca aceasta induce bolnavilor o stare de buna dispozitie, facandu-i mai veseli si mai optimisti, fapt care creeaza conditii psihologice de bun augur pentru procesul vindecarii, in orice proces patologic.
Cercetatorii canadieni, aprofundand aceeasi problematica, ne semnaleaza certe virtuti tranchilizante ale rosului, ca si certe virtuti sedative, motiv pentru care recomanda aceasta culoare pentru a alcatui ambianta cromatica cea mai favorabila pentru vindecarea sau ameliorarea diverselor nevroze.

Revenind la galben, culoarea intru totul caracteristica toamnei, vom preciza ca aceasta induce in organism senzatia de caldura, de calm, iar dupa pictorul german, de origine rusa, Vasili Kandinski, galbenul fiind si cea mai terestra dintre culori, nu trebuie sa ne surprinda starile de calm, de echilibru si de speranta, pe care anotimpul respectiv ni le induce.
Englezii au un proverb cat se poate de convingator pentru a ilustra aceasta realitate. "Este toamna? Foarte bine! Inseamna ca primavara este foarte aproape."

Dr. ARCADIE PERCEK „SA ADAUGI VIATA ANILOR..."
duminicã, 28 noiembrie 1999

- Un roman celebru se intitula „Va place Brahms?"... Eu v-as întreba: Va place Don Quijote?
- Îmi place si Brahms, îmi place si Don Quijote. Este un personaj legendar, care, în special în anii copilariei, m-a fascinat pur si simplu.
- Daca ar fi sa va identificati cu personajele romanului, ce credeti ca ati fi: Don Quijote sau Sancho Panza?
- Eu mi-as dori sa ma identific cu Don Quijote, dar teama mi-e ca realitatea va fi Sancho Panza.
- Însa a fi Don Quijote înseamna si a te lupta cu morile de vânt. Este lupta medicului cu moartea o asemenea lupta?
- Lupta cu moartea nu este o lupta cu morile de vânt. Dupa mine, moartea face parte din viata. Viata si moartea merg împreuna, sunt fluvii care curg în aceeasi albie. Pe mine ma preocupa o idee la ora actuala, sa scriu o carte: „Între a trai si a exista..." Acolo vreau sa demonstrez ca drumul pe care merge medicina, de a adauga ani vietii, nu este cel mai bun, adica sa-l faca pe om sa traiasca o suta de ani. Drumul cel mai bun este sa adaugi viata anilor. Din acest motiv merg pe ideea ca moartea trebuie umanizata. Înca o data va spun: nu de moarte ma cutremur, ci de ce este înaintea ei, adica de batrânete.
Este si motto-ul cartii mele. Asa încât, ma preocupa ce poate face medicina pentru om, pentru a îmbatrâni cât mai târziu, pentru a îmbatrâni frumos. Când îmbatrânim frumos, nu avem acea spaima îngrozitoare fata de moarte...
- Sperati sa atingeti vârsta de, sa zicem, o suta de ani?
- O sa râdeti, dar eu, înca de când eram copil, mi-am propus sa traiesc 77 de ani. De ce? Pentru ca am avut niste lecturi din care am înteles ca un om cu bun simt la 77 de ani ar cam trebui sa se retraga... De ce? Pentru ca pe urma are de luptat cu batrânetea, care este o doamna îmbracata în negru care-ti prezinta pe o tava, în dreapta moartea, iar în stânga bolile pe care le aduce. Asa de mult m-a obsedat ideea aceasta, încât întotdeauna am dorit sa traiesc 77 de ani. O fi, n-o fi, ...Zeus stie.
- Noi speram sa va înselati, sa va razgânditi si sa va avem înca multa vreme între noi. Va multumesc...

OM si DOCTOR, de Venera E.DUMITRESCU-STAIA
(Material propus pentru publicare la data de: 18-07-2005)
Doctorul Arcadie PERCEK, specialist oncolog-radiolog, dar si un excelent medic generalist, profesor la Fac.de Medicina din Bucuresti, psiholog, umanist, cultivat si nu în cele din urma modest, a trecut în Eternitate în anul 1998. Am cunoscut si colaborat cu acest deosebit personaj din lumea medicala, recunoscut atât în România, cât si în lumea occidentala, începând cu anul 1970 pâna în anul 1988 când am parasit România... Omul, altruistul, sportivul, a trecut în eternitate, retras în mijlocul familiei stricte, nedorind sa necajeasca pe nimeni, ascunzându-si chiar maladia care-l rodea... dar era constient de ea. Personal, am pierdut un prieten, un mentor, un ADEVARAT MEDIC, care nu a încalcat niciodata JURAMÂNTUL LUI HYPOCRATE.

Pentru ca cititorii sa înteleaga mai bine de ce m-am hotarât sa NU dau uitarii acest OM-MEDIC, voi reda în continuare ad litteram câteva pasaje din scrisorile ce mi le-a adresat dupa plecarea mea, prima datata 10 Ianuarie 1989, când se îndrepta spre Marea Neagra cea Mare, împreuna cu sotia si fiul lor mult îndragit. Pentru Dr.Percek, iarna, vara Marea era aceeasi, afirmând cu siguranta si dragoste, ca APA este indispensabila umanitatii.

10 Ianuarie 1989: "În primul rând dati-mi voie ca din aceasta statie de posta, în care Destinele îsi schimba caii, cu care lordul Byron identifica Noul An, sa va urez multe, dar în special trei lucruri: sanatate, sanatate si iar sanatate. În al doilea rând, va comunic ca am primit în timp util rândurile Dvs. În al treilea rând, va mai comunic de asemenea ca îmi lipsiti enorm. De când ati plecat, îmi dactilografiez singur totul, si asta pentru ca experientele facute cu alte stenodactilografe au esuat, motivând ca nu-mi înteleg scrisul, fie ca nu întelegeau terminologia medicala, precum Dvs., care sunteti o experta(...) Din cauza scrisului meu si a obligatiilor spitalicesti si didactice, ma lupt zi de zi si corp la corp cu aceasta lighioana, care este Timpul, si pe care vreau s-o omor, dar care cu siguranta va ajunge ca ea sa ma omoare înainte (...) Putinele mele rânduri le prelungesc cu acelea mai multe din cele 5 articole pe care vi le trimit alaturat si care va vor aduce aminte de buna noastra colaborare de pe vremuri (...) În dosarul pe care vi l-am trimis, aveti revista Hyperion, una din cele 5 sau 6 reviste în care am rubrica saptamânal. În Hyperion public, dupa cum veti vedea, fragment din studiul meu "Când a sosit taifunul ...", reprezentând o încercare de a aborda felul cum boala lui Eminescu se reflecta în opera sa. Studiul în cauza îl aveti alaturat si l-am comunicat în 1989 la Simpozionul National în care s-au sarbatorit o suta de ani scursi de la moartea Luceafarului poeziei românesti. Este un prim material, pe care îl puteti publica în etape.

Un al doilea material pe care vi-l pun la dispozitie este reprezentat de Decalogul pentru prevenirea "ruginirii" creierului, pe care l-am elaborat atât ca medic, cât si ca psiholog (cu acte în regula), decalog care s-a bucurat de mare succes aici în tara. În continuare va mai las copiile a 7 articole din 70 pe care le-am publicat aici în tara la revista "Expres Magazin" - unde sustin rubrica saptamânala cu caracter permanent, intitulata "O întrebare pe saptamâna", rubrica ce s-a bucurat si se bucura în continuare de un mare succes al publicului.
Un al treilea material pe care vi-l las alaturat tine de cartea "MD Behind Iron Curtain", reprezentând copia prescurtata în limba engleza a volumului "Paznic de vremuri triste" , caruia i-am facut prefata - "Despre un humulstean ce-a ramas peste Ocean", carte ce cuprinde amintirile colegului meu Virgil NECULA, care în 1972 si-a luat zborul peste Ocean... amintiri în care veti vedea cât a avut de suferit acest om care a fost trimis sa lucreze la Canalul Dunare - Marea Neagra si care n-a putut sa-si realizeze visurile în aceasta tara deoarece era fiul unor tarani avuti din comuna Râul Alb. La ora actuala colegul Dr.V.Necula se afla în New York mare profesor mare, la Univ.Columbia din N.Y.

Puteti publica toate aceste materiale, unde veti crede de cuviinta, urmând ca la cerere, sa va pot furniza altele, în continuare." ss.Arcadie Percek.

************************
Aceasta a fost o prima scrisoare primita de la Dr.Percek, apoi ne-am revazut în 1992 cu ocazia primului meu voyage turistic în tara, i-am cunoscut familia, i-am vazut imensa biblioteca personala, bogata în carti de mare valoare, atât profesionale si nu în ultimul rând de cultura universala, se spunea ca este posesorul celei mai impresionante biblioteci personale din România si sunt convinsa. Era OMUL care cunostea TOT sau aproape, era o adevarata Enciclopedie si gânditi-va ca pe atunci nu exista ordinatorul.

Din pacate, si spre regretul meu, nu am putut sa-i public nimic din materialele pe care mi le-a încredintat, unele ziare românesti din Canada carora le propusesem publicarea, (bineînteles nu se punea nici o problema de remuneratie) au refuzat categoric, cu motivarea ca "Nu face obiectul publicatiilor românesti...". No comment.

Astazi, datorita acestei publicatii virtuale, de mare anvergura si calitate editoriala, alcatuita dintr-un colectiv dotat de un profesionalism demn de admiratie - ROMÂNIA, LIBERA ÎN VIITOR, a acceptat aceasta doleanta a subsemnatei PRO MEMORIA Dr.Arcadie PERCEK, urmând ca la aceeasi rubrica STIATI CA ...sa transmit articolele autentice, considerând ca vor fi utile oricarui iubitor al acestei unice stiinte - medicina, care ne ajuta pe cât posibil sa fim sanatosi, sa traim cât mai bine si în forma - mentinând O TINERETE FARA BATRÂNETE, cu toate ca cine se naste, trebuie sa si moara, dar în DEMNITATE.

„…- Lizo, dă-mi, te rog, o pastilă! Mă doare tare capul!“, a strigat din fundul grădinii nenea Ionel. Tanti Liza, aflată în pragul casei a intrat, a răscolit sertarele, dar n-a găsit nici o pastilă. Profitând de faptul că Ionel nu avea la el ochelarii, i-a adus un pahar de apă şi un…nasture de cămaşă care, pentru cineva cu vederea mai slabă, seamănă cu o pastilă. Unchiul a înghiţit hapul şi a continuat să sape, mărturisind apoi că i s-a ameliorat durerea. El a fost beneficiarul unui…placebo!

Prin placebo (în latină – voi place) se înţelege un mijloc terapeutic lipsit de orice activitate care, administrat unui pacient, poate induce acestuia un efect.

Condiţia este ca pacientul să creadă că primeşte un medicament (sau tratament) activ. Chiar gestul de a injecta (fără ca în lichidul din seringă să existe un produs activ) poate influenţa starea pacientului – efect placebo.

Nu toate persoanele reacţionează la un placebo. Aceştia se numesc placeboinerţi.

Cei care reacţionează, placeboreactivii, pot mărturisi efecte benefice (placeboreactivi pozitiv) sau efecte adverse: greţuri, indispoziţie, insomnii (placeboreactivi negativ).

Un experiment clasic, în care s-a injectat la 670 de voluntari un lichid înfiolat, care conţinea doar apă distilată sterilă dată drept medicament, a dus la următoarele rezultate surprinzătoare: 75 de persoane s-au plâns de senzaţie de oboseală; 52 de scăderea capacităţii de concentrare intelectuală; 46 de somnolenţă; 44 au acuzat congestie nazală; 37 iritabilitate; 28 s-au plâns de dureri de cap; 17 au acuzat insomnie; 9 febră; 5 erupţii pe piele şi nu primiseră de fapt decât apă!

De aici se desprinde clar ideea că placeboterapia este o terapie eminamente psihologică, fiind datorată anticipării diminuării suferinţei şi speranţei într-un rezultat pozitiv.

Autorităţi medicale reunite în manifestări ştiinţifice dedicate acestui subiect au atras atenţia că placeboterapia este o posibilitate terapeutică importantă, care poate aduce servicii deosebite pacienţilor şi medicilor, dacă este practicată cu discernământ şi bună intenţie. S-a observat chiar efectul placebopozitiv la bolnavii cărora li s-a spus doar că vor primi un medicament nou.

Procentul de placeboreactivi este foarte variabil, în jur de 30% pentru medicamentele ce se adresează corpului şi aproximativ 40% pentru produsele farmaceutice utilizate în bolile psihice. De aceea, pentru a fi sigur că un medicament este cu adevărat eficient, el trebuie să ofere un procent de vindecări sau ameliorări cu mult mai mare decât efectul placebo.

Efectul psihologic, esenţial în placeboterapie

Se constată astfel că efectele unui medicament nu sunt legate numai de suportul chimic al componentelor sale, ci şi de ecoul psihologic pe care acesta îl declanşează.

Că este aşa o demonstrează un alt studiu făcut la pacienţi cu durere cronică. Aceştia au fost împărţiţi în două loturi, un lot primind un anestezic local, iar celălalt apă cu 9% o sare (ser fiziologic). Pacienţii şi-au notat pe o scară - riglă gradul de calmare a durerii. Rezultatul: cei care au primit ser fiziologic şi-au ameliorat durerea în proporţie de 69%, iar cei cu anestezic 74%. Mai mult chiar: cei care au primit serul fiziologic au indicat o mai rapidă instalare a efectului analgezic, în timp ce la anestezicul local efectul a fost mai de durată.

Toate acestea demonstrează faptul că e o mare greşeală să se disocieze medicina corpului de cea a psihicului. Dr. Arcadie Percek, care s-a ocupat şi de această temă, sugera că „unele pseudoremedii, unele terapii fantasmogorice, pot exercita la unii indivizi predispuşi efecte care nu sunt de neglijat“.

Aşa se explică „succesele“ unor vindecători improvizaţi, care, prin diversele „ape energetice“, „seruri minune“, ş.a. vând de fapt iluzii celor dispuşi să-i creadă şi să le ofere, adesea, sume impresionante.

Dacă pentru un medic onest folosirea placebo-ului cu bună credinţă în anumite cazuri, atent selectate, se justifică ( fără a implica nici o recompensă pentru medic), în celelalte cazuri, în care indivizi fără scrupule profită de încrederea, naivitatea şi evident banii unor oameni disperaţi este vorba de şarlatanie şi trebuie sancţionată ca atare.

De altfel, autorităţi numeroase din domeniul medical consideră că succesele clamate de către unele terapii alternative (homeopatia, aromoterapia, meloterapia, etc.) nu sunt decât rezultatul placebomanipulării. Pe scurt sunt la fel de eficiente ca un nasture de cămaşă înghiţit cu convingerea că e un antinevralgic…

Stiind ca zilele noastre sunt numarate, de ce sa le risipim luptandu-ne unii cu altii?

Mi-am intors putin nauc privirea spre aceasta afirmatie, eu as mai adauga la lupta cu altii si cea mai importanta, mai grea lupta - cea cu sinele. Desi suntem la portile Orientului, dupa altii suntem deja occidentali, unde viata se duce intre om si sufletul lui, nu vom vedea in Romania personaje contempland, prosternandu-se in fata Dumnezeului lor de cinci ori pe zi oriunde s-ar afla, sau doar privind cerul, apa, iarba, copacii, nu le vom citi pe chipuri seninatatea unei armonii interioare depline, ori linistea scopului atins.

Toamna incepe sa lanseze torpile din arsenalul ei, necesare intr-un final pentru pregatirea corpului de iarna. Asta afecteaza mersul normal al vietii, cum o aveam pana in prezent, cu o dieta prea dietetica, cu un program mult prea aglomerat, cu somn in reprize, cu ochii lipiti de monitor si urechile sudate de receptor, chiar daca de cateva ore puteai sa te plimbi in papuci de casa. Incercarea asta inutila de a intra in modelul standard de om business, chiar daca esti constient ca exagerezi, statul la birou mult peste normal te face sa crezi ca macar faci tot ce iti sta in putinta.

Toamna iti da ’’Stop cadru’’ - pana aici; de acum incolo te tratez eu pe tine, astfel ca nenumarate stari de somnolenta, nervozitate, iritabilitate, toate numite frumos ’’Astenie de Toamna’’ ti se administreaza. Medical vorbind, reactiile corpului se datoreaza schimbarii de temperatura, diferentei de temperatura intre zi si noapte.

Lumina in cantitati mici declanseza in corp un protest, in timpul acestei revolutii a corpului cu Doamna de Rugina, noi resimtim niste crize de inspiratie manifestate in toate domenile de activitate, ba nu ne merge una, ba nu functioneaza alta, nu mai avem chef, nu mai avem nervi, nu mai avem rabdare si tot ce ne dorim e sa treaca odata susnumita Astenie de Toamna. Cum nimeni nu duce o lupta cu ’’repede’’, il slujim pina la dementa, trebuie sa scapam repede de ea si tot repede o navalim pe tanti Google, citim repede si repede ne intoarcem la treaba.

Am sa va enumar repede ’’neste’’ strategii si gata , va vor suna ca si clisee, alimentatie sanatoasa sau spotul ’’Pentru sanatatea dumneavoastra evitati excesul de sare, zahar si grasimi’’.

Cerealele , legumele, fructele sunt ’’un must buy ’’ al sezonului, iar laptele – acum e momentul pana e mai ’’ eftin’’, ca mai apoi intra vacutele in ’’travaliu’’ si se scumpeste.

Carne? Cu moderatie, in epoca paradoxurilor cand ba vine Apusul si ne indoapa cu Mc Donald’s-uri, pizze, snacks-uri, ba se razgindeste Apusul si ne duce la pascut cu brinza de la vaca Soia , salam de la porcul Soia, ce mai incolo incoace friptane la toata lumea nu se poate.

In concluzie Astenia de Toamna cu toata criza ei de inspiratie se rezolva prin consumul moderat de alimente nesanatoase, in numarul orelor de lucru; acasa relaxeaza-te, bucura-te de ultimele zile, tonifiaza-ti organismul cu miere si laptisor de matca, gingseng.

Atunci cind stai cu teancul de hirtoage in fata, ia o gura de aer, de preferat neinfestat de pipa pacii, inchide ochii si zburda pe un cimp plin cu… frunze “ruginite”, frumos mirositoare, al existentei in stare clinica; dupa asta urmeaza iarna cu al ei aer rece, intepator, ce te palmuieste direct si nu te mai plimba pe covorase ruginii.

Visele profetice ale Sfintei Odilia

În ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, şiruri nesfârşite de tancuri americane străbăteau orăşelul elveţian Odilianberg, situat în zona muntoasă, la numai câteva mile de Strasbourg. Greoaiele maşini de luptă huruiau asurzitor trecând la câţiva metri de o biserică veche, în al cărei cimitir se afla şi mormântul Sfintei Odilia (ce a trăit între anii 660-720), o femeie blândă şi evlavioasă, care a prezis venirea acestor tancuri cu peste o mie trei sute de ani în urmă.

Odilia provenea dintr-o familie nobilă. S-a născut oarbă şi când a fost botezată, la vârsta de 13 ani, se spune că brusc a început să vadă. Multe legende au circulat în legătură cu ea, dar niciuna nu este mai învăluită în mister decât aceea născută dintr-un document cunoscut drept „Profeţia Sfintei Odilia”. Acesta nu a fost conceput iniţial ca o profeţie, constând în realitate din două scrisori trimise fratelui ei, în care îi descria acestuia repetatele şi obsedantele ei vise. Această „profeţie” trasează vădite paralele cu persoane şi evenimente ale celui de-al doilea război mondial.

„Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu am văzut prăpădul pădurilor şi al munţilor. Spaima a pus stăpânire pe oameni, pentru că în nicio altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuţi drept cea mai războinică naţiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei naţiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de mii şi mii de mame, care vor jelui ca şi Raşela soarta copiilor săi şi care nu vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume şi vor fi ucise în propriile lor cămine.”

Sfânta Odilia îi relatează fratelui ei că oamenii îl vor numi pe comandantul forţelor germane Antichrist. Or, Adolf Hitler a fost într-adevăr numit astfel, datorită faptelor sale abominabile. În toată perioada în care a avut autoritatea de a da ordine, el a ars, a prădat şi a pustiit fără încetare.

„Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată.”

Trebuie să remarcăm faptul că Adolf Hitler s-a născut la mai puţin de 25 de metri de Dunăre.

„Armele sale vor fi multicolore”, scrie mai departe Sfânta Odilia, „iar căştile soldaţilor săi vor fi prevăzute cu nişte puncte care vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceştia vor purta torţe aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităţilor comise.” „Va fi învingător pe uscat, pe mare şi în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripaţi care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le vor lua şi le vor arunca asupra oraşelor de la un capăt la altul al Universului, pentru a crea uriaşe incendii. Pământul se va cutremura de violenţa bătăilor. Râurile se vor înroşi de sânge. La suprafaţa oceanelor vor apărea monştrii marini.”

Timp de doi ani, după ce Hitler şi-a dezlănţuit maşina de război, aceasta a făcut ravagii pe tot cuprinsul Europei. Roiurile de avioane germane l-au anihilat pe inamic, doborându-l. Ele inundau întunericul cu lumina sclipitoare a trasoarelor lor, după ce aruncau toată încărcătura de bombe incendiare asupra unor obiective lipsite de apărare. Milioane de tone de explozive au zguduit pământul timp de peste 5 ani. Submarinele apărute la suprafaţa oceanelor ar fi putut arăta ca nişte stranii monştri marini oricărui om al secolului al VIII-lea.

„Generaţiile viitoare vor fi uluite cum numeroşii şi puternicii săi adversari nu au reuşit să pună capăt marşului său victorios. Iar războiul va fi de durată. Cuceritorul va ajunge la apogeul triumfului său la jumătatea celei de-a şasea luni a celui de-al doilea an al ostilităţilor. Acesta va fi sfârşitul primei etape de victorii sângeroase. El va spune: «Acceptaţi jugul stăpânirii mele», iar în timpul acesta îşi va continua cuceririle. Duşmanii săi însă nu se vor supune, iar el se va răsti la ei: «nenorocirea se va abate asupra voastră, pentru că eu sunt cuceritorul»”.

Să analizăm acest fragment pe baza faptelor istorice. Cel de-al doilea război mondial a început în septembrie 1939. Deci cel de-al doilea an de lupte a început în septembrie 1940. La şase luni după aceasta, în martie 1941, Hitler a luat o hotărâre care i-a fost fatală. După acea dată el nu a mai reuşit să cucerească nicio altă naţiune importantă, iar în iunie 1941 el a pornit nefericita campanie împotriva Rusiei. Acest moment a constituit începutul sfârşitului pentru nazişti.
În septembrie 1942, Adolf Hitler s-a adresat la Berlin Reichului german astfel: „Duşmanul va fi anihilat. Germaniei i-a fost scris să domine, să conducă! Vă promit acest lucru şi este de datoria mea să-l realizez!”

Sfânta Odilia menţionase că vorbele acestuia vor fi: „Nenorocirea se va abate asupra lor pentru că eu sunt cuceritorul!” Şi le menţionase cu peste un mileniu înainte ca evenimentele să aibă loc.
În concluzie, Sfânta Odilia precizează: „Semnele rele vor apărea şi în Orient, unde trupele Cuceritorului vor fi lovite de o ciudată şi necunoscută boală. Această nenorocire îi va descuraja pe soldaţii săi, iar naţiunile vor spune: «Iată degetul lui Dumnezeu. Aceasta este dreapta pedeapsă.»”

Pentru prima oară în istorie, furia exploziei atomice s-a abătut asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. O boală ciudată şi necunoscută a afectat victimele, descurajându-le. Să fie un mod prin care Sfânta Odilia a descris un eveniment istoric de care o despărţeau douăzeci de secole atunci când l-a visat?

Ceva despre o altă "odilie" dar din Bulgaria, am citit săptămânile trecute.
La ea veneau chiar si liderii bolsevici pentru informatii asupra celor ce vor urma...

Cazuri faimoase de coincidenţe stranii

Calculul probabilităţilor

În 1974, Tom Leonard, profesor de statistică la universitatea din Warwick (Anglia) i-a trimis confratelui său Arthur Koestler următoarele observaţii, însoţite de o anecdotă:

„Un fenomen de coincidenţă are, prin definiţie, probabilităţi infinitezimale de a se produce. Există însă o infinitate de evenimente susceptibile să apară ca şi coincidenţe în viaţa unui individ, dar care în cele din urmă nu i se întâmplă. Dacă am face bilanţul tuturor coincidenţelor posibile, am afla probabilitatea ca cel puţin una dintre ele, absolut remarcabilă, să se producă în decursul vieţii unui individ. Aş fi surprins să existe mulţi oameni cărora să nu li se fi întâmplat nicio coincidenţă extraordinară.

Iată cel mai frumos caz de coincidenţă pe care-l cunosc: În timpul primului său curs la universitate, un nou profesor de statistică le prezenta studenţilor legile probabilităţii. El scoase o monedă din buzunar şi o aruncă în aer. Moneda căzu la sol, se învârti o vreme şi, sub un ropot de aplauze, se imobiliză în plan vertical, pe muchie. Era una dintre numeroasele posibilităţi de oprire a mişcării .”
Matematicianul Warren Weaver a calculat că şansele ca o monedă perfect rotundă să se oprească pe muchie în asemenea condiţii sunt de aproximativ una la un miliard.
(Alan Vaughan, Incredible Coincidence, p. 198-199).

Cei doi Walter Kellner

În 1979, Die Beste, ediţia germană a Reader's Digest, a organizat un concurs în rândul cititorilor săi, cu titlul: „Cea mai bună aventură personală”. Desemnat câştigător dintre şapte mii de concurenţi, Walter Kellner, un pilot din München, a trimis o relatare în care povestea cum avionul său, un Cessna 421, s-a prăbuşit în Marea Tireniană, între Sicilia şi Sardinia, şi cum a supravieţuit graţie bărcii sale pneumatice. Anchetatorii de la Digest au verificat cu multă grijă faptele prezentate în relatare, după rapoartele germane şi italiene referitoare la accident, şi au fost pe deplin satisfăcuţi. Aparatul Cessna al lui Kellner, înmatriculat I-NUR, se prăbuşise într-adevăr în Marea Tireniană de la o înălţime de 3000 de metri, aşa cum povestea pilotul. Kellner avea să-şi primească premiul pe 6 decembrie, trebuind să aducă cu el barca pneumatică la sediul revistei.

În dimineaţa zilei de 6, la sediul Das Beste a sosit o scrisoare, adresată redactorului-şef Wulf Schwartzwäller, care trebuia să-i înmâneze premiul lui Kellner. Ea era scrisă de un alt Walter Kellner, pilot şi el, care locuia la Kritzendorf, în Austria, şi care afirma că toată povestea era o mistificare. El pilotase acelaşi aparat Cessna timp de patru ani, deasupra Europei şi a Mării Mediterane şi, dacă fusese nevoit să efectueze o dată o aterizare forţată datorită unor probleme cu motorul, la Cagliari, în Sardinia, nu căzuse niciodată în mare: un impostor falsificase toată aventura pentru a pune mâna pe premiu.

Schwartzwäller era perplex. Pe cine să creadă, de vreme ce relatarea primului Kellner fusese verificată atât de riguros? Iar laureatul trebuia să sosească...

Într-adevăr, punctual şi surâzător, el s-a prezentat la birourile Das Beste. După câteva politeţuri, i s-a arătat scrisoarea tizului său.

El a început prin a se amuza. Da, ştia că un alt Kellner pilotase aparatul, dar nu ştia că purtau acelaşi prenume. Ajungând la pasajul care povestea aterizarea forţată a celuilalt Kellner în Sardinia, a pălit. Acelaşi aparat, aceeaşi zonă, aceeaşi problemă mecanică, un pilot cu acelaşi nume! Ce blestem apăsa asupra lor? De ce oare părea avionul a dori moartea celor numiţi Walter Kellner, şi de ce această înverşunare de a se distruge în vecinătatea Mării Tireniene?

Nu există răspunsuri la aceste întrebări. Cei doi Kellner căzuseră victimă unui mister şi avuseseră norocul de a scăpa teferi. Fără intenţie, redactorii de la Das Beste deschiseseră o poartă spre necunoscut, prin care pătrundea un suflu de aer îngheţat, şi ceremonia de înmânare a premiului a fost impregnată de o ciudată stare de disconfort.
[Courier, aprilie 1980, p. 12-13]

Vindecarea subită a lui Jack Traynor

În timpul războiului din 1914, Jack Traynor, din Liverpool, Anglia, a fost rănit de două gloanţe. Unul dintre ele i-a făcut o gaură în craniu, care a refuzat să se cicatrizeze, iar celălalt i-a secţionat anumiţi nervi pe care nici-un chirurg nu a mai reuşit să-i repare, ceea ce l-a lăsat cu braţul drept paralizat şi atrofiat. El a obţinut o pensie de invaliditate de 100%.

În 1923, Traynor a început să sufere de epilepsie, provocată probabil de rana sa de la cap. Acum era incapabil să se deplaseze. În acelaşi an, în timpul unui pelerinaj la Lourdes, în Franţa, el s-a scăldat în piscină.

Patru zile mai târziu, sărind jos din pat, se spăla şi se bărbierea singur, apoi, fără niciun ajutor, se plimba prin curtea ospiciului. Întors în Anglia, a practicat meseria de cărbunar, s-a căsătorit, a avut doi copii şi a dus o viaţă normală timp de douăzeci de ani, înainte de a muri de pneumonie în 1943. În decursul acestui interval de timp, ministerul Pensiilor a refuzat să creadă că un invalid oficial recenzat ar fi putut să se vindece în mod miraculos, aşa că a continuat să-i plătească în întregime pensia. Cât despre Biserica Catolică, ea nu a declarat niciodată miraculoasă vindecarea sa, care rămâne totuşi absolut inexplicabilă.

[The Journal of Religion and Psychical Research, ianuarie 1981; Parapsychology Review, octombrie 1977; CMA Journal, decembrie 1974]

Parfumul violetelor

Împăratul Napoleon al III-lea, împărăteasa Eugenie şi fiul lor Louis şi-au aflat refugiul în Anglia, la capătul dezastruosului război din 1870 împotriva Prusiei. Din loialitate faţă de ţara sa de adopţie, Louis s-a înrolat într-un regiment britanic şi a plecat la luptă în Africa de Sud. Prinţul a fost ucis în 1879 în cursul unei lupte cu zuluşii şi a fost îngropat în grabă la faţa locului.

Eugenie ţinea morţiş ca rămăşiţele fiului său să fie îngropate în Anglia, în cavoul familial în care odihnea deja tatăl său. Ea a mers în Africa în 1880 pentru a regăsi mormântul prinţului, ajutată la faţa locului de către ghizi zuluşi.

Dar jungla îşi reintrase în drepturi, şi mormântul era de negăsit. Prietenele care o însoţeau, temându-se pentru sănătatea sa, o implorau să renunţe, dar fosta împărăteasă se încăpăţâna.

Într-o bună dimineaţă, ea o luă la fugă înspre junglă strigând: „Pe aici!”

Neîncrezătoare, escorta sa se luă pe urmele ei, în timp ce ea se năpustea, sărind peste stânci şi copaci răsturnaţi, în mijlocul ierburilor înalte, ca şi cum ar fi urmat un drum precis; în cele din urmă a ajuns la un semn atât de adânc îngropat în vegetaţie încât devenise invizibil. Era într-adevăr mormântul lui Louis.

Spre stupefacţia tovarăşilor săi, ea le-a explicat că fusese călăuzită de către parfumul de violete, parfum care-i plăcea foarte mult lui Louis şi pe care el îl folosea mereu. Ea l-a urmat atâta timp cât l-a simţit; parfumul a dispărut în dreptul mormântului.

[R. Brown, Phantom Soldiers, p. 101-102]



Mâna destinului

În 1858, Robert Fallon din Northumberland (Anglia), acuzat de a fi trişat la poker, la Bella Union Saloon din San Francisco, a fost ucis cu revolverul. Întrucât se spunea că suma rezultată în urma unei înşelăciuni – 600 de dolari, în cazul de faţă – poartă ghinion, ceilalţi jucători l-au invitat pe primul venit să ia locul răposatului. La sosirea poliţiei însă, câştigul noului jucător se ridica la 2000 de dolari. Când poliţiştii i-au cerut cei 600 de dolari pentru a-i transmite moştenitorilor jucătorului anterior, tânărul şi-a revelat identitatea: era fiul lui Fallon şi nu-şi mai văzuse tatăl de şapte ani!

Nici nu-i de mirare!

În cursul Războiului de secesiune, un grup de prizonieri nordici a fost transferat cu trenul în lagărul din Salisbury, în Carolina de Nord. Unul dintre gardieni, un băiat de 17 ani cu numele de Beverly Tucker, îi supraveghea pe câţiva dintre prizonieri, care au şuşotit tot timpul călătoriei într-o limbă străină. S-a dovedit că ei vorbeau în dialectul cantonului lor elveţian natal şi că-şi puneau la cale evadarea. Cu ocazia unei opriri a trenului şi-au încercat norocul, însă s-au pomenit împresuraţi de baionetele întregii gărzi. Din nefericire pentru ei, fuseseră supravegheaţi de Beverly Tucker, fără îndoială singurul om din toată armata sudistă capabil să le înţeleagă dialectul: fusese trimis la şcoală exact în acel canton elveţian.

[Joseph Bryan, The Sword over the Mantel, p. 69]

dolion a scris:

În prima zi a întemniţării lor paznicul le-a spus celor 23 de prizonieri: „Astăzi este prima şi ultima zi în care vă puteţi întîlni să planificaţi o strategie. Dar după aceea veţi fi închişi în celule separate, fără nici un mijloc de comunicare între voi”.
„În închisoare este o cameră care conţine 2 întrerupătoare de lumină etichetate cu «A» şi «B». Ele pot fi în poziţia «deschis» sau în poziţia «închis». Nu vă spun poziţia lor în acest moment. Întrerupătoarele nu sînt conectate la nimic”.
„De mîine, din timp în timp, atunci cînd voi dori, voi alege pe unul dintre voi la întîmplare şi-l voi conduce în camera întrerupătoarelor. Prizonierul va alege un întrerupător şi-i va schimba poziţia. Va trebui să acţioneze un singur întrerupător. Nu are voie nici ambele, nici niciunul. După aceea prizonierul va fi condus înapoi în celula sa. Nimeni altcineva nu va intra în camera întrerupătoarelor. Voi alege prizonierii la întîmplare, fără preferinţe. Însă, în timp, fiecare va ajunge să viziteze camera întrerupătoarelor la fel de des ca toţi ceilalţi”.

„În orice moment, oricare dintre voi îmi poate spune: «Cu toţii am vizitat camera întrerupătoarelor». Dacă este adevărat (fiecare dintre voi a vizitat cel puţin o dată camera) atunci veţi fi cu toţii liberi. Dar dacă este fals şi există cineva care încă nu a fost în camera întrerupătoarelor veţi fi cu toţii executaţi”.

Se spune că cei 23 de prizonieri au găsit o strategie şi au scăpat cu viaţă. Oare cum au procedat?

Cum au scăpat cei 23 de prizonieri

Se spune că, după ce gardianul şi-a incheiat cuvîntarea, aproape fiecare si toţi laolaltă au început să discute. Unii se văicăreau sau se agitau, alţii se certau sau mormăiau, unii nu vroiau întrerupătoare ci altceva, alţii erau oricum fericiţi sau indiferenţi şi tot aşa. Era o zarvă... Noroc că printre ei era şi un înţelept care, nu se ştie din ce pricină, ajunsese şi el pe acolo la momentul buclucaş.

Stînd tăcut în colţul lui şi analizînd starea generală, deodată el a spus: "Fraţilor e clar că trebuie să comunicăm cumva, dar nu toţi odată şi nu prin vorbe, ci prin semne. Acum... e posibil să stăm multă vreme pe aici aşa că ne trebuie cineva cu ţinere de minte. Acela va număra şi numai el va avea dreptul şi obligaţia să aprindă întrerupătorul A. Dacă e deja aprins, atunci va modifica B. Ceilalţi vor avea obligaţia să stingă întrerupătorul A, dar doar o singură dată. Altfel, vor modifica şi ei B. În felul acesta ei vor comunica doar o singură dată celui care numără că au fost în camera cu pricina. De fiecare dată cînd «socotitorul» va găsi întrerupătorul stins, după ce în prealabil îl aprinsese, va conchide că altcineva a mai vizitat camera şi-l va număra. Cînd va ajunge cu numărătoarea la 22 va anunţa gardianul şi vom fi cu toţii liberi."

Părea perfect, dar totuşi înţeleptul şi-a mai dat seama de un singur obstacol care putea să apară: "Ce se întîmplă dacă cel care socoate nu e primul ales să viziteze camera întrerupătoarelor şi întrerupătorul A e iniţial aprins? Atunci cînd va ajunge în cameră, îl va găsi pe A stins. Iar cel care l-a stins nu va avea voie să-l stingă şi a doua oară şi deci nu va fi numărat". Atunci el a mai spus: "Cei care sting A, vor avea obligaţia să o facă de cel mult 2 ori. Iar cel care numără va anunţa gardianul cînd va ajunge cu numărătoarea la 43. Şi fiindcă în felul acesta va dura mai mult timp, voi număra eu".

Se spune că gardianul a tras cu urechea şi, dîndu-şi seama de reuşita planului, a decis să-i elibereze chiar atunci, fiindcă avea şi el alte treburi şi alţi prizonieri de întemniţat...

Oare ar fi putut scăpa mai rapid cei 23 de prizonieri, fără să stingă de 2 ori întrerupătorul A?

Cine vrea de fapt să schimbe imnul naţional?

Pornind de la pretextul că echipei române de fotbal nu îi place imnul, se încearcă schimbarea Constituţiei

de Angela Anghel 16 iunie 2008

Parlamentul României a aprobat deja, aproape fără ca românii să bage de seamă, noua Constituţie Europeană, care transformă UE într-un stat supranaţional, având un preşedinte şi puteri sporite. Pe aceeaşi direcţie, se urmăreşte acum modificarea împărţirii administrativ-teritoriale a ţării. Şi cum acest lucru nu se poate face decât prin modificarea Constituţiei, a fost declanşat deja un perfid proces de programare în masă, pentru a-i determina pe români să voteze în acest sens.

Alături de stemă şi tricolor, imnul reprezintă unul dintre cel mai importante simboluri naţionale. „Deşteaptă-te, române!” a răsunat pentru prima oară în timpul revoluţiei de la 1848. La acea vreme, el a reprezentat un îndemn la lupta de eliberare a românilor din Transilvania de sub ocupaţia austro-ungară. În decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a răsunat din nou la Timişoara, ca un îndemn la trezirea conştiinţei naţionale. De atunci, acesta este imnul de stat al României.

După meciului de fotbal România-Franţa din 9 iunie 2008, presa transmite o ştire surprinzătoare: „Federaţia Română de Fotbal a anunţat că va iniţia o dezbatere publică pentru schimbarea imnului naţional.” Cine a mai pomenit ca o organizaţie sportivă să ceară aşa ceva? Cu ce drept şi mai ales în ce scop?

Tehnici de programare în masă

Această iniţiativă este cu atât mai dubioasă, cu cât mass-media a început imediat să propage intens ştirea şi chiar a demarat un proces de programare a românilor, pentru ca aceştia să susţină schimbarea imnului naţional. Mass-media îndoctrinează deja opinia publică, afirmând că imnul este prea lung, depăşit, învechit sau prea puţin ritmat. S-a ajuns până într-acolo, încât acesta a fost comparat cu imnul Germaniei naziste!

Alte ziare implantează în minţile cititorilor lor veritabile sugestii, menite să îi convingă de faptul că schimbarea imnului este ceva lipsit de importanţă: „indiferent că ne place sau nu, scrie Cotidianul, că e frumos sau nu, faptul că îl schimbăm atât de des devine un lucru banal.”

Cea mai perversă dintre toate aceste încercări de programare în masă este asocierea schimbării imnului cu echipa naţională de fotbal. De departe, fotbalul este sportul cel mai popular printre români, dar şi instrumentul prin care ei pot fi cel mai uşor manipulaţi. Spiritul de turmă al galeriilor, violenţele de pe stadioane, bătăile de stradă între suporterii unor echipe adverse sunt evenimente care dovedesc fanatismul, receptivitatea şi lipsa de discernământ a împătimiţilor de fotbal, care sunt destul de mulţi în România.

În marketing, se cunoaşte foarte bine faptul că un produs, prezentat de o persoană populară şi simpatizată, cum ar fi o vedetă de cinema, un cântăreţ la modă sau un sportiv este acceptat mult mai uşor de public. Se realizează astfel un transfer al simpatiei resimţite faţă de VIP-ul în cauză, asupra produsului. Sunt oameni care ajung să cumpere ceva, doar pentru că vedeta preferată apare în reclama la acel produs şi spune că şi ea îl consumă. Exact acelaşi mecanism de manipulare este aplicat în cazul de faţă: românilor li se strecoară în subconştient o idee, ca venind din partea echipei naţionale de fotbal, iar ei ajung să o accepte automat, dintr-o susţinere oarbă faţă de aceşti fotbalişti.

De la schimbarea imnului la revizuirea Constituţiei este doar un pas

În realitate, şi unii, şi alţii sunt utilizaţi şi manipulaţi. Cineva s-ar putea întreba: „De ce ar vrea echipa naţională de fotbal să schimbe imnul naţional?” Pentru că, spun fotbaliştii, înainte de meciul cu Franţa din 9 iunie, le-a fost foarte dificil să înveţe toate strofele imnului şi melodia li s-a părut greu de cântat.

Ridicolul declaraţiei de mai sus arată că schimbarea imnului naţional are o miză ascunsă. Într-un mod foarte suspect, fotbaliştii şi-au dat seama că imnul ţării este greu de cântat, exact la câteva zile după ce s-au demarat procedurile de revizuire a Constituţiei. Ori, imnul de stat este stabilit prin Constituţie şi nu poate fi schimbat, decât prin modificarea acesteia.

Modificarea împărţirii teritorial-administrative a României, una din mizele ascunse ale schimbării Constituţiei

Deloc întâmplător, ideea schimbării imnului naţional a apărut exact la câteva zile după ce Traian Băsescu a făcut primul pas în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei. Pe 5 iunie 2008, a fost alcătuită „Comisia de analiză a regimului politic şi constituţional românesc”. Aceasta are rolul de a analiza actuala Constituţie şi a stabili ce modificări ar trebui aduse acesteia.

Oricât s-ar fi străduit Traian Băsescu să sublinieze că aceste modificări vor fi creionate de nişte experţi neutri, adevărul a ieşit la iveală. Modificările erau deja stabilite, direcţiile erau trasate, înainte ca experţii să îşi spună cuvântul. În discursul ţinut cu ocazia şedinţei de constituire a Comisiei, Băsescu a indicat foarte clar că modificările trebuie să vizeze în special „împărţirea teritorial-administrativă a ţării, care este depăşită şi nu permite dezvoltările regionale”.

Întregul demers răspunde de fapt unei directive venite de la UE, de a alinia Legea fundamentală a ţării la Tratatul de la Lisabona, forma deghizată sub care se încearcă să li se impună acum cetăţenilor Europei, constituţia europeană. Însă tratatul de la Lisabona nu are în prezent nicio valoare, întrucât nu a fost ratificat, iar evenimentele recente arată că nici nu are şanse să fie. Cetăţenii Irlandei, singura ţară care a putut organiza un referendum popular pe această temă, au spus pe 12 iunie un NU hotârât noii Constituţii europene. Între timp însă, mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, şi-au modificat deja legislaţia internă, pentru a se alinia prevederilor Tratatului de la Lisabona, ca şi cum ratificarea acestuia era deja un fapt consumat. Tehnocraţii UE au pus iarăşi carul înaintea boilor.

Dicţionar de termeni

Ulei esenţial = lichid volatil obţinut prin metode speciale, din diferite părţi ale plantelor: frunze, scoarţă, seminţe, fructe, rădăcini, flori, răşini. Acesta are proprietatea de a se difuza foarte repede în mediul ambiant sau în corp. Utilizarea uleiurilor esenţiale din punct de vedere terapeutic este foarte eficientă, acestea fiind mai puternice şi mai penetrante decât utilizarea plantelor sub alte forme. Având în vedere că aceasta este partea în care se regăsesc cele mai multe principii active, eficienţa folosirii lor s-a dovedit încă din vechime remarcabilă.

Smirnă = răşina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite şi cu spini mari, care creşte pe ţărmurile deşertice ale Mării Roşii. Este înzestrată cu o mireasmă specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale. Parfumul său, despre care se crede încă din antichitate că îndepărtează toate ispitele şi gândurile negre, predispune la rugăciune şi la meditaţie. Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii.

Tămâie = răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra) ce creşte în Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, Israel), fumul său sfinţind locurile, alungând demonii, purificând mintea şi spiritul. În medicina practicată în mănăstirile româneşti, reprezintă un preţios leac magic, cu virtuţi exorcizante şi de protecţie.

Fumigaţie = ritual religios străvechi, constând în afumarea locului de cult cu plante sau substanţe aromatice, arse lent, ca o formă de sacrificiu pentru zei sau Dumnezeu; în acest scop se foloseau diferite răşini (eucalipt, tămâie, smirnă, nard, pin, brad), sau plante (aloe, cânepa, rozmarin, mentă, cimbru, busuioc, santal).

Marele poet al dragostei, Ovidiu, a scris o carte despre cosmetice, Medicamina Faciei, din care s-a mai păstrat doar un fragment. El recomandă tămâia ca un excelent produs cosmetic, spunând că agreată fiind de zei, nu este mai puţin folositoare muritorilor. Ovidiu mai recomandă mierea ca ingredient principal al tuturor măştilor faciale.
În trecut purificarea femeilor evreice după naştere dura douăsprezece luni. În primele şase luni foloseau ungerea cu ulei de mirt. Următoarele şase luni foloseau mai multe uleiuri aromatice. Ele purtau într-un mic săculeţ de in, de obicei între sâni, agăţat de gât cu un şnur, un amestec de smirnă şi plante aromatice cu efect odorizant.
Lemnul de santal a fost folosit de indieni pentru tămâiere, în amestecuri cosmetice şi în prepararea unui unguent sfinţit. Cu acesta se ungea capul regilor şi al Marilor Preoţi. În Iudeea, nardul era folosit pentru acelaşi scop.

Citat :

De altfel, autorităţi numeroase din domeniul medical consideră că succesele clamate de către unele terapii alternative (homeopatia, aromoterapia, meloterapia, etc.) nu sunt decât rezultatul placebomanipulării. Pe scurt sunt la fel de eficiente ca un nasture de cămaşă înghiţit cu convingerea că e un antinevralgic…

La cat stiu autoritatile medicale despre psihicul uman... Medicina alopata nu vindeca, ea nu trateaza cauza.

Asta e gardul viu pe care il ai, asa-i? Poate singurul care are flori prinse direct pe tulpina lemnoasa, din care cauza doamna aia nu putea sa isi ia o amintire!... Sau sunt flori albe?
Hibiscus

El e, am si asa si albe. Hibiscus se numeste, bine ca stiu, multumesc mult, zaraza! Am prasit unul mai in spate si s-a facut pom in toata regula si cand e inflorit e o minunatie!

Cactus, multumesc de lamurire, faceam o confuzie. E adevarat cu soarele; am dus cateva la serviciu si le-am sadit intr-o zona umbroasa. Ei bine, de 4 ani nu a inflorit niciuna! Nici nu se usuca, dar nici nu au flori. N-am stiut ca trebuie rasadite, eu le am acasa, pe langa gardul de la strada, de 30 de ani! Infloresc in fiecare an, dar infrunzirea e tarzie.

zaraza26 a scris:

Asta e gardul viu pe care il ai, asa-i? Poate singurul care are flori prinse direct pe tulpina lemnoasa, din care cauza doamna aia nu putea sa isi ia o amintire!... Sau sunt flori albe?
Hibiscus

Ăsta l-am dat şi eu pe forum fără să ştiu ce dau. Dar, mi-a plăcut şi l-am dat. Atât pe ăsta, cât şi pe cel alb. Căutaţi-le, dacă vreţi.

dolion a scris:

Smirnă = răşina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite şi cu spini mari, care creşte pe ţărmurile deşertice ale Mării Roşii. Este înzestrată cu o mireasmă specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale. Parfumul său, despre care se crede încă din antichitate că îndepărtează toate ispitele şi gândurile negre, predispune la rugăciune şi la meditaţie. Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii.

Am să vă spun ceva despre smirnă. Fără să ştiu ce fac, am făcut. În decembrie 2003 m-a întrebat cineva dacă vreau un pliculeţ de tămâie şi i l-am cumpărat fără să-mi fi trebuit la ceva anume. L-am pus într-un sertar şi am uitat de el. În ianuarie 2004 am dat de el. Nu ştiu în ce perioadă a lunii a fost. Am luat câteva bobiţe şi le-am pus pe un ochi de aragaz, unde ardea focul, pentru a da ăn casă miros de tămâie. Nu mi s-a părut că ar fi avut un miros deosebit. În ziua următoare am pus mai multe bobiţe pe un ochi de aragaz, rămas încins, după ce am stins focul. Nici de data asta nu am simţit un miros deosebit, dar după o zi sau două a murit mama liniştită. După vreo săptămână am citit undeva că smirna se foloseşte pentru liniştirea muribunzilor. Nu ştiu cum, mi-a ajuns din nou în mână pliculeţul în care ştiam că este tămâie. M-am uitat la înscrisul de pe el şi am văzut că de fapt acolo era smirnă. Smirna ce mi-a rămas am ars-o la mormântul mamei.
Tot ce am făcut am făcut nepremeditat, pentru că eu n-am ştiut nimic despre proprietăţile smirnei şi la ce se foloseste ea şi nici măcar nu am ştiut ce este în pliculeţ.

Deci smirna e unul si acelasi lucru cu tămâia.
Am învătat si eu ceva!

da si nu;

vezi la Matei 2,11 : au adus aur, tamaie si smirna ...

---
Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.

http://ro.orthodoxwiki.org/T%C4%83m%C3%A2ia

Smirna e deci mai "nobilă" decât tămâia. Ahaaa!

Ce le stii tu, frate! Parcă esti fiu de popă.

Emil Condor a scris:

Smirna e deci mai "nobilă" decât tămâia. Ahaaa!

Ce le stii tu, frate! Parcă esti fiu de popă.

numai ca nu-s....

cactus a scris:

Emil Condor a scris:

Smirna e deci mai "nobilă" decât tămâia. Ahaaa!

Ce le stii tu, frate! Parcă esti fiu de popă.

numai ca nu-s....

Ahaaa! M-am prins: ai un prieten care e fiu de popă.