Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoşi. ( Nicolae Steinhart )
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 23 Aug 2009, 09:20
Multumesc, e destul de rece la noi si cand ma gandesc ca va veni in curand si anotimpul din videoclipul tau, ma ia cu fiori! Vezi, am inceput sa le dau dreptate celor care pana mai ieri, erau batrani fata de mine: nu le placea iarna si ma intrebam de ce! Acum stiu!
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 23 Aug 2009, 10:06
Gyuri Pascu reia, din aceasta toamna, colaborarea cu trupa Divertis. Formula este una destul de flexibila pentru artistul atat de dependent de libertate: un rol intr-un scurt-metraj difuzat la inceputul fiecarui show. Este o placere sa vorbesti cu Ioan Gyuri Pascu. Fara falsa pretiozitate, atent in a-si face interlocutorul sa se simta cat mai confortabil, reuseste sa transforme un simplu interviu intr-o antrenanta discutie despre ce inseamna sa faci arta fara compromisuri. Artist polivalent, si-a dovedit valoarea in muzica, teatru, film, divertisment si chiar ca scriitor.
Cel mai mult insa ii place sa joace in filme si sa plece in turnee alaturi de trupa sa, The Blue Workers. La o cafea si printre giumbuslucurile lui Daisy, retrieverul rasfatat al familiei, Gyuri Pascu ne-a vorbit despre inspiratie, proiecte si viata la timpul prezent.
"Nemuritorul", in varianta comica
Atat de sperata si prognozata colaborare dintre Ioan Gyuri Pascu si grupul Divertis prinde contur. Din septembrie, actorii vor incepe fimarile la un scurtmetraj de 8 minute, care va fi difuzat, cel mai probabil, din octombrie, inaintea fiecarei emisiuni a trupei aflate acum in grila Pro TV. "Va fi un fel de "Nemuritorul" in varianta comica", descrie productia Ioan Gyuri Pascu.
Astfel, timp de 13 episoade, actorii vor calatori in timp, prin diferite etape ale istoriei, in nota de umor spumos care i-a consacrat.
"Acum facem impreuna acest film, iar daca se gaseste o cale mai putin restrictiva ca timp, voi aparea si in show", adauga artistul.
"Convins" de un fan ca s-a certat cu Toni Grecu
In urma cu doi ani, vestea ca Gyuri Pascu s-a hotarat sa paraseasca Divertisul, dupa 20 de ani de colaborare intensa, a produs o mare agitatie printre fani. Multi dintre fidelii trupei nu intelegeau ce l-a determinat sa ia aceasta hotarare. Publicul era convins ca exista o cearta urata sau macar divergente ireconciliabile care sa-i fi determinat gestul. Artistul isi aminteste amuzat cum, la o discutie pe chat, un fan se chinuia sa-l convinga ca sigur s-a certat cu Toni Grecu.
Motivul renuntarii la trupa a fost dorinta de a nu se limita la un singur format artistic. Mai ales ca, ironic, actorul nu este un consumator de divertisment, iar televiziunea nu este preferata lui.
Mai multa libertate, mai putin confort material
"Plecarea din trupa a insemnat renuntarea la confortul material. M-am zbatut mai mult fiind pe cont propriu. Am renuntat la Divertis pentru ca nu mai aveam timp pentru altceva. Zile intregi erau ocupate cu scrierea scenariului sau cu filmari, iar eu doream sa am concerte; doua zile pe saptamana aveam spectacole si filmari. Pe de alta parte, realizatorii emisiunii nu doreau sa mai investeasca in schimbarea formatului, a decorurilor, mai ales ca aceasta facea rating bun oricum. Cand s-a terminat si serialul, care presupunea un alt tip de actorie pentru mine, m-am hotarat sa plec. Nu a fost o ruptura definitiva si, cu siguranta, n-a fost vorba de o cearta."
"Vine politia!", scapari de marketing
Mutarea celor de la Divertis in grila de programe a Pro TV-ului si participarea la scurtmetraj ii aduc lui Ioan Gyuri Pascu ocazia de a colabora din nou cu realizatorii serialui "Vine politia!", in care i-a revenit rolul lui Fane Popovici.
Faptul ca serialul nu s-a bucurat de succesul asteptat e pus de artist pe seama "scaparilor" de marketing. "Suprapunerea pe acelasi interval orar cu show-ul trupei Divertis si asocierea titlului cu bine-cunoscuta manea nu au fost inspirate. Multa lume a fost derutata si a crezut ca e vorba despre altceva", crede Gyuri Pascu.
"In ultima vreme, n-am mai scris decat doua cantece"
Fanii muzicii lui Ioan Gyuri Pascu mai au de asteptat pana cand un nou album al artistului va intra pe piata. "Nu stiu cand am sa scot un nou album, in ultima vreme n-am scris decat doua cantece. La mine, totul tine de inspiratie, nu fac muzica la fabrica". Ii asigura insa pe fanii sai ca se va observa o maturizare in textele melodiilor, versurile au capatat mai multa intelepciune si liniste. Cantecele lui nu se incadreaza intr-un gen muzical. Uneori, intr-o singura melodie, pot fi si trei genuri muzicale.
"Nu fac parte dintre cei care pun etichete pe produsele artistice, fac topuri si concursuri. Asta e treaba televiziunilor comerciale. Pentru mine, viata nu este o competitie, ci un dar pe care e bine sa il imparti cu ceilalti", adauga artistul.
INTERVIU
Gyuri Pascu i-a cerut fiicei lui de 12 ani doar doua lucruri: sa nu minta si sa-si tina promisiunile
EVZ TV: In afara serialului cu Divertis, ce alte proiecte mai sunt pe lista de asteptare? Gyuri Pascu: Sunt in negocieri pentru un rol intr-un film romanesc independent, "Ome ga Rose", si joc la Teatrul Metropolis; a avut loc avanpremiera si astept premiera "Azilului de noapte". Dar, in general, nu-mi fac planuri, sunt un om al timpului prezent.
Va uitati la televizor, la emisiunile de divertisment sau la stiri? Ironic, dar nu sunt un consumator de divertisment. Ma uit putin la stiri, evit cat pot politica. Goana dupa rating ii face pe producatori sa scada din calitate. Nu mai exista stiri normale, s-a creat un adevarat show al stirilor. Ti se explica stirile cu moderatori, comentatori, pareri. Nici de citit ziare nu mai citesc. Mi se pare ca toata Romania s-a tabloidizat. In concluzie, ma uit un pic la televizor, mai mult pe Discovery, Animal Planet sau posturile de desene animate, unde se uita si fiica mea. Si prind cate o informatie la radioul din masina.
Cum este resimtita criza prin care trecem in lumea spectacolului? Criza se simte si in cazul meu. Daca anul trecut eram invitat alaturi de trupa The Blue Workers la diverse party-uri, concerte, uneori atat de multe incat trebuia sa mai si refuzam, acum sunt mult mai putine astfel de invitatii. Si spectacolele de teatru s-au rarit. Anul trecut aveam si cate trei evenimente pe zi, acum sunt si zile fara vreun angajament.
Daca ar fi sa alegi un gen de film sau un rol, catre ce te-ai indrepta? Mi-ar placea sa joc intr-o comedie romantica. In Romania nu s-a facut acest gen de productie, dar mi-ar placea sa joc un rol intr-n film in care se impletesc rasul cu plansul. In tinerete, as fi zis ca vreau sa-l joc pe Richard al III-lea, acum aleg ce personalitate mi se potriveste.
Publicul te-a perceput drept un om vesel. Tu cum te-ai descrie? Sunt un om natural, nu spun normal pentru ca resping ideea de norma. Am si angoase, am si nevoi. Dar am avut si un mare avantaj: am stiut de mic ce vreau sa devin, n-am bajbait pana sa aflu. Si sunt si inzestrat pentru asta. In rest… nu stiu sa inot, mi-e frica de intuneric…
Cum este Ioan Gyuri Pascu acasa, departe de lumina reflectoarelor? Am o fetita de 12 ani si jumatate care este la Liceul "Dinu Lipatti", studiaza pianul. Ea a dorit sa faca asta, asa a simtit, nu am indrumat-o eu. Nu cred ca sunt un tata grozav si nu cred ca m-am straduit suficient. Sigur, nu sunt superrestrictiv. Nu i-am trasat decat doua reguli: sa nu minta si sa se tina de promisiune. In rest, eu o sprijin cat pot in ceea ce alege.
In bucatarie te descurci? Imi place sa gatesc si chiar o fac. Sunt cateva feluri care-mi reusesc bine, tocanita de ciuperci sau ciorba cu tarhon. Am si cateva salate inventate de mine foarte bune. In schimb, nu-mi place sa fac curat in urma mea si sunt dezordonat.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Dum 23 Aug 2009, 10:35
Epoca "perierii" şefului a apus
Autor: Georgiana Antofie Publicat: 21 August 2009
La serviciu, angajatul ar trebui să fie competent, harnic şi cu spirit de echipă. Perioada benefică leneşilor prietenoşi care foloseau cu abilitate metode de „periere” a şefului şi care, în unele cazuri, ajungeau chiar să fie promovaţi, pare să fi apus odată cu criza. Prin ce se remarcă angajatul care-şi „perie” şeful? „Este foarte zâmbitor întotdeauna, este omul care, indiferent ce spune şeful, chiar dacă nu-i convine, este întotdeauna de acord cu el. Este implicat în bârfele de la serviciu, ba chiar îi insuflă şefului păreri despre alţi colegi. Este cel care se arată întotdeauna doritor să-l ajute pe şef cu orice”, explică Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions. “Sunt, în general, persoane fără o personalitate puternică. Se apropie de tipul parvenitului”, a adăugat ea. Mădălina Popescu, general manager la Pluri Consultants, consideră că, un astfel de angajat aplică şi „politica struţului - capul la cutie ori de câte ori şeful e nervos, tună şi fulgeră sau caută un motiv de ceartă”. Ce caută angajatorul la angajat pe timp de criză? Competenţa profesională, atitudinea şi personalitatea, sunt principalele caracteristici căutate de angajator la angajatul său, consideră Daniela Necefor. „Până mai ieri mergea de minune, era de-a dreptul confortabil să fii leneş şi prietenos...Între timp, însă, s-a cam schimbat lumea şi trebuie să justificăm prin rezultate existenţa pe un post. Aşadar, singura opţiune este să fii harnic. Ar fi de preferat şi competent”, a explicat Mădălina Popescu. Ea precizează că nu trebuie uitat un aspect esenţial – “rezultatele nu numai că se produc, ci se şi "vând" în interiorul organizaţiei. Doar aşa va şti toată lumea ce tip harnic şi competent eşti tu”. Pe de altă parte, Daniela Necefor susţine că primii angajaţi, concediaţi odată cu această criză, au fost cei fără performanţe, aceia care au creat o atmosferă dificilă în companie, dar şi persoanele cu performanţe medii sau cei care, pentru a realiza sarcini suplimentare, cereau bani în plus.
Comentarii la articol:
"Poate la altii,dar nu si la seful nostru...Acesta e de-a dreptul paranoic,conduce dupa metode comuniste(!) si ii crede NUMAI pe cei care il perie...Ceilalti,cei multi si care fac de fapt sa functioneze sandramaua sunt suspectati permanent si chiar spionati.Orice delator care are pica pe cineva inventeaza o poveste si este imediat crezut.Mi s-a intamplat de doua ori intr-un an,si nu numai mie.Singura noastra speranta e schimbarea sefului.Asteptam cu interes."
"Aşadar, singura opţiune este să fii harnic. Ar fi de preferat şi competent”, a explicat Mădălina Popescu. Doamna Popescu, un incompetent harnic produce mai multa paguba decit un lenes. Singura optiune este competent, apoi motivat corespunzator sa fie si harnic. Punct."
"Asta este o chestie destul de fina si o vezi la fel peste tot. Daca esti un candidat la inceput de cariera si nu ai experienta suficienta trebuie sa fi flexibil, sa dai dovada ca esti dispus sa faci eforturi ca sa contribui direct la bottom line-ul organizatiei si, mai ales, sa *demonstrezi* cum poti adresezi EXACT cerintele pozitiei (si nu alte cerinte/wish full thinking). Pe de alta parte daca esti un candidat cu experienta si performanta dovedite trebuie sa fi foarte atent sa nu cazi in plasa angajatorilor care "take advantage" si "prada" your skills, o chestie care se intimpla in fiecare zi (mi s-a intimplat si mie si li s-a intimplat si multor altora). As zice ca daca ai multa expertiza in domeniul tau (sa zicem cel putin 10 ani) si cel putin un Master Degree de la o scoala de prestigiu nu merita sa lucrezi pt. nimeni si e bine sa ai business-ul tau."
"Epoca ”perierii” sefului nu a apus. Dimpotriva, abia acum atinge apogeul, iar periuta devine cea mai importanta unealta din trusa de scule. Raman pe post cei care au desavarsit nu numai tehnica curatarii scamelor, ci si pe cea a prevenirii asezarii lor pe umerii sefilor. Lingusitorii si turnatorii vor ramane intotdeauna deasupra si vor fi rasplatiti cu prime substantiale. Iar initiativa va fi reprimata dintru inceput. Pentru ca initiativa este privita ca o amenintare directa la fotoliile lor confortabile. Lingusitorul nu munceste niciodata, el este preocupat sa vada ce face sau ce nu face colegul sau."
"daca ceva nu mai conteaza acum, aceea este tocmai competenta, experienta, vechimea, iar ceea ce realmente conteaza este talentul de a scoate bani in orice maniera, din orice sursa sau mijloc, muncind orbeste pe un onorariu cat mai mic cu putinta, pe un post cumparat la concurenta.In ce priveste etica si deontologia, scuzati penibilul, voiam sa scriu obrazul, ratiunea si normalitatea, stilul este sa-l lucrezi pe sef pana la luxare, conform principiului-scopul scuza mijloacele si conform intelepciunii populare care zice - nu dori moartea sefului, lasa-l sa si-o doreasca singur.Compromite-l prin orice mijloace, da-l in judecata pentru orice face si pentru orice nu face, reclama-l la toate serviciile de control, fa horror din viata lui, termina-l, ia-i locul.Asta e conform cu stilul actual, ce atata moralitate...."
"Stimata redactor, dumneavoastra in ce tara traiti? Este un articol cu totul utopic, realitatea o dovedeste. Mai multa documentare pe teren si chestionarea unor angajati din orice sistem de lucru privat sau de stat va va convinge de idealismul celor afirmate."
"Ai mare dreptate. Intr/adevar, ceea ce a facut domnisoara georgiana nu este un articol in adev sens al cuvantului. Unde e documentarea? In plus, ne zice si noua cineva cu ce se ocupa aceasta companie> Total Business Solutions? Trebuie sa dau search in google? Asa articol.... Propunere, vb cu niste oameni competenti, care sa iti spuna niste chestii reala, bazate pe studii, statistici. Intelegi? Hmmm...astept urmatorul tau articol si ma voi convinde daca ai priceput ceva:)"
"In momentul in care in Romania se va pune vizibil accentul pe valoare, atunci putem vorbi despre orice tine de cultura valorii. Din pacate si spun asta deoarece insasi firmele de recrutare personal judeca valoarea unui candidat folosind alte criterii decat cele despre care vorbesc in diferite emisiuni televizate sau articole de presa. Sunt cazuri destule in care joburile de top sunt ocupate (sunt convins ca nu se va schimba nimic in acest sens) de diversi neica nimeni dar cu "recomandari' serioase in spate.(oare a cui pila?) Mai nou acum discutam despre "Manageri de criza" - ce-i aia? Un Manager este manager indiferent daca este criza sau nu. Eu as reformula acest termen - O parte dintre actualii manageri (unii foiesc non stop pe la TV) sunt promotorii acestei crize intrucat lacomia nu prea cunoaste margini. iar cand asociezi lacomia cu multimea vida oare ce iese? Mai avem de parcurs etapele pe care le-am ars. Este ca la scoala... unii au patru clase- de patru ori clasa intai sau dupa liceu "au fript' un MBA si au devenit docenti. Ar mai fi de povestit dar mai avem si de lucru. Apropo - nu sunt vreun frustrat al sortii - pozitia mea este level2 in companie."
"Doar in Romania si mai ales in companii cu mentalitati invechite se poate incarca "fisa postului" fara sa existe si o recompensa pentru aceasta incarcare. Nu mi se pare deloc normal ca cei care conduc compania sa aloce sarcini suplimentare fara ca acestea sa nu fie platite. Dca cineva isi realizeaza sarcinile atingand performante foarte bune, tot el va trebui sa traga pentru ca automat i se vor da sarcini suplimentare, care ii vor diminua focusul pe obligatiile curente si nu va mai exista randamentul de dinnainte. Bineinteles ca nici motivarea financiara nu va veni asa ca totul se duce de rapa. Concluzia: pentru fiecare sarcina suplimentara se cere si o recompensa suplimentara indiferent de natura ei, altfel totul se numeste "munca patriotica" si stim cu totii de unde vine acesta notiune!"
"Aceasta tehnica a incarcarii suplimentare se practica peste tot si pe scara larga, ba chiar in Apus job description-urile au un punct separat care sa o faciliteze din plin. Se cheama "other duties/tasks as assignment by your manager". Sa nu iti inchipui ca in Apus nu iti pune in carca cat poti sa duci si inca ceva pe deasupra. Si, in general (si mai ales in recesiune cind companiile taie bugete si dau afara la greu), nu primesti nimic in plus la salariu."
"mi se pare o aiureala sa afirmi acum ca in romania in timp de criza s-a dus vremea celor care pupa in fund sefii, dimpotriva, in Romania sefii au fost promovati pe criterii nonvaloare pt ca oricum lucrurile mergeau in virtutea inertiei; acum pe timp de criza sefii incearca sa scape de salariatii cu personalitate, incep sa plateasca polite "
"In calitate de bugetar cu o vechime de 20 de ani in activitate afirm cu toata convingerea ca in Romania daca nu iti periezi seful esti marginalizat.La noi este in floare sistemul fanariot.Concursurile de promovare in functii sunt niste mascarade determinate de respectarea legislatiei care a fost impusa de U.E.Aceste concursuri sunt luate de cine trebuie sa le ia.De oamenii sefului mare, cu alte cuvinte."
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Mier 26 Aug 2009, 21:07
Gustul pîinii de acasă… de Laura Mason
Este vară, timp de vacanţă şi de 'dospit amintiri', de răstălmăcit gînduri, vise şi căutări în reţetare vechi din vremea bunicii. N-am plecat din păcate anul acesta acasă, în România, să-mi astîmpăr dorurile. Locuiesc într-un colţ de lume, undeva la 'capătul pămîntului', în Nova Scotia, unde nu prea am cu cine 'înnoda glas românesc' şi am început să-mi înfirip un microcosm cu ingrediente, vase, ulcele de lut cît mai apropiate de forma şi culorile cunoscute, să-mi adauge puţin 'suflet', să-mi 'vorbească' de pe rafturi şi să-mi ţină de urît. Nu departe de ele, mi-am aşezat cele cîteva cărţi de bucate tradiţionale să le am la îndemînă, să le deschid cu pofta şi nesaţul pregătirii unui ospăţ virtual, la care mi-aş invita prietenii, rudele dragi, pe toţi cei care ar putea simţi farmecul gusturilor culinare româneşti. Dintre toate bucuriile gastronomice, am poposit la 'pîinea noastră' cu parfum de vatră. Poate pentru că îi duc cel mai mult dorul, că nu o găsesc în magazine să semene la gust, aspect şi consistenţă celei cunoscute. Pregătindu-mi din vreme copăiţa, plămădeala şi frămîntînd aluatul, rotunjind în palme 'pîinea', mi-am pus-o apoi la dospit. O adiere caldă de acasă, cu murmur de spice revărsat în hambare m-a făcut să tresalt. Trebuie să recunosc, fără falsă modestie, că pîinea mi-a ieşit bună, cu o crustă groasă, frumos rumenită; i-am făcut semnul crucii de început şi am rupt cîteva felii să le împart în gînd celor dragi şi celor din lumea de dincolo, să dau 'de pomană'. Cui să spun aici acest lucru, că nimeni nu ar înţelege bucuria românilor ortodocşi de a oferi viilor şi morţilor...? Cui să-i întind o felie fierbinte ca să îi 'respire înţelesurile'...? Mi-am servit 'pîinea de acasă' tuturor 'văzuţilor şi nevăzuţilor' simţind virtual bucuria dăruirii ei. 'Căldura pîinii de acasă' mi-a inundat inima şi s-a răsfrînt nevăzută în locuinţa mea de aici. Aş vrea s-o pot trimite tuturor doritorilor de 'pîine românească' alături de două pagini excelente de lectură din cartea lui Radu Anton Roman 'Bucate, Vinuri şi Obiceiuri româneşti' - despre pregătirea pîinii şi interpretarea simbolică a ingredientelor şi preparării ei. Vreau să cred că pregătirea 'pîinii mele' s-a sincronizat cu vremea seceratului grîului românesc din cîmpiile Bărăganului, cu un popas de vacanţă alături de cei dragi din ţară. În drumul meu imaginar, m-am oprit în cîteva provincii româneşti: în Transilvania se ţine o ceremonie 'a cununii' cînd 'alaiul secerătorilor intră cu buzduganul în casă şi trebuie să găsească o pîine, apoi în Oltenia, se face o pîine mica, simbolică, din primul rod de grîu. Reţeta tradiţională ne ajută să înţelegem semnificaţiile unui ritual strămoşesc al pregătirii painii: * CERNUTUL FÃINII - care de regulă se face de dimineaţă în zori, pe 'nemîncate' în deplină tăcere în acord cu timpul ritual de început al zilei. * ADÃUGAREA SÃRII - care personifică în unele credinţe populare pe 'mama lui Dumnezeu'; se presupune că ea măreşte puterile magico-rituale ale pîinii. * ADÃUGAREA FERMENTULUI - simbolul forţei vitale, prin care aluatul creşte, capătă 'viaţă', iar coca ia drumul grăuntelui semănat care înfloreşte şi creşte. * FRÃMÂNTATUL PÂINII - munca depusă sporeşte calitatea ei şi valoarea spirituală. * COACEREA PÂINII - stropirea cuptorului cu apă sfinţită, trasarea unei cruci imaginare la gura lui, rostirea unei invocaţii.
Odată scoasă din cuptor, 'pîinea noastră de acasă' răspîndeşte o savoare proaspătă, cu garanţia unui deliciu greu de descris în cuvinte. Se serveşte pe şervet imaculat, pe farfurie sau direct în palme pentru a-i simţi 'căldura spirituală'. Se menţine proaspătă în suflet, nu se-nvecheşte niciodată...
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Joi 27 Aug 2009, 03:10
dolion a scris:
Epoca "perierii" şefului a apus
Nu cred că o să dispară! Periatul este folosit în toată lumea, nu doar în Carpati...
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
zaraza26
Numarul mesajelor : 8994 Varsta : 59 Localizare : Nasaud Data de inscriere : 02/10/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 28 Aug 2009, 11:51
Emil Condor a scris:
dolion a scris:
Epoca "perierii" şefului a apus
Nu cred că o să dispară! Periatul este folosit în toată lumea, nu doar în Carpati...
Sunt perieri si perieri. Ala discret va ramane cat va ramane si omul.
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 28 Aug 2009, 23:10
Amintirea de sine de Ecaterina Turtureanu Hanganu
Nu ştie nimeni cînd s-a întîmplat. Poate a fost cu mult înainte ca istoria să înceapă să-şi numere anii, poate a fost chiar ieri, sau astăzi ori poate va fi chiar mîine. De ce nu?! Poate fi chiar Povestea Zilei de Mîine.
Totul a început aşa, cu o ploaie mult aşteptată. Nu mai plouase demult.
A trecut o zi, apoi două, o săptămînă, apoi săptămîni de-a rîndul.. Păruse o binecuvîntare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Şi ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pămîntul, ca şi cum ar fi sorbit-o ceaţa cenuşie, alteori intra în pămînt, dar pămîntul părea tot însetat, ca şi cum ploaia ar fi urcat înapoi, în norii care coborau mereu mai aproape şi intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenuşii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca şi cum erau ei înşişi făcuţi din ceaţa cenuşie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceaţa, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrîneau şi dispăreau în ceaţă, alţii apăreau aşa, deodată, din ceaţă, tot încovoiaţi, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-şi vorbească. Nu aveau nimic să-şi spună. Ştiau ce aveau de făcut. Cînd nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimişi, intrau înapoi în ceaţă şi alţii le luau locul. La ce le-ar fi folosit să-şi vorbească?! Din cînd în cînd, o poveste veche răsărea ici şi colo în mintea cuiva, dar era prea greu să şi-o mai amintească în întregime cineva.
Ieşeau din ceaţă cu amintirea tot mai ştearsă a ceva care se numea Soare, a ceva care se numea cer senin şi bucurie şi prietenie şi iubire - dar toate astea fuseseră demult. Era bine să fie uitate şi uitate să rămînă, ca să nu-i împiedice la lucru. Trebuiau să adune fîşiile de ceaţă, fîşii lungi, verzi-cenuşii, care, strînse în mormane, erau duse la adăpostul zidurilor, ele însele cenuşii. Nu ştiau la ce folosesc. Datoria lor era doar să lucreze. Şi nu trebuiau să se gîndească. Doar se ştie: cine gîndeşte, cine simte, cine iubeşte, nu poate fi condus, ci se conduce el însuşi după Legea Binelui, a Bucuriei, a Iubirii. Oamenii de ceaţă nu aveau gînduri, nu aveau bucurii, nu aveau iubire. Ceaţa le devenise hrană şi aer şi haine, casă şi mormînt. Erau goi pe dinăuntru şi uşor de condus. Ce-i drept, mulţi au fost la început cei care au încercat să elibereze Soarele. Acum se stinsese chiar şi amintirea lor. Doar uneori, înainte de a se întoarce în ceaţă, unii mai şopteau că există Soarele, şi că fusese închis împreună cu îngerii lui într-un ochi de gheaţă, undeva, în adîncul pădurii.
Uneori, se puteau vedea rîuri lungi de ceaţă plutind spre adîncul pădurii. Şi dacă priveai atent, puteai să vezi oameni şi animale şi păsări în ceaţa care se destrăma. Se spunea că sînt cei care au fost blestemaţi să caute Soarele pentru ei şi pentru ceilalţi. Nu ajungeau niciodată acolo, la ochiul de gheaţă care închidea Soarele: ori îi sorbea pămîntul, ori norii, ori ceaţa din care erau făcuţi se risipea, ori îi prindea şi pe ei gheaţa, ori mlaştina, ori îi luau apele. Dar mereu şiruri lungi de ceaţă intrau în negura pădurii. De la un timp, ceaţa începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceţii uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvînt pe care niciodată ceaţa nu-l poate stinge: Tată! Şi atunci, din Focul ceresc, a sărit o scînteie, a luminat ceaţa, a coborît în ceaţă, şi-a luat trup de ceaţă şi haine de ceaţă şi a pornit spre adîncul pădurii. Oamenii de ceaţa şi vietăţile celelalte l-au urmat cît au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-I suflet. Prin ceţurile şi umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheaţă. A înaintat spre mijlocul gheţii. În adîncul ochiului întunecat, zăcea încremenit, Soarele şi alături de el dormeau somnul gheţii făpturi cu chip de înger, de om, de păsări, de animale.
A încercat să-şi trimită răsuflarea fierbinte asupra gheţii, dar suflul cald s-a risipit ca o pulbere de diamante deasupra - şi gheaţa a rămas neclintită. A pus atunci mîinile deasupra gheţii, gheaţa s-a luminat, dar nu s-a topit. Atunci, s-a întins cu pieptul luminat de Focul ceresc, pe ochiul gheţii. Durerea era crunta. Simţea pînă în razele mîinilor durerea şi focul rece al gheţii, dar în jurul inimii sale, gheaţa începuse să se înmoaie. Întîi puţin, ca o lacrima. Apoi încă una şi încă una: se făcuse deja un ochi de apa. Pe măsura ce cobora spre Soarele îngheţat, focul trecea în adînc, gheaţa se topea, dar fiecare undă de apă care urca din adîncul gheţii lua şi ceva din puterea lui. Ajunsese aproape de Soarele îngheţat, dar puterea era pe sfîrşite. Triumfătoare, gheaţa începuse să se strîngă în jurul trupului istovit. Şi atunci, şi-a amintit. Oamenii ceţii spuneau ceva, îşi spuneau ceva unul altuia, înainte de a se destrăma în ceaţă: că în ultima clipa, Dumnezeu îţi trimite scînteia. Şi-a amintit şi a fost de ajuns: gheaţa s-a topit, pe maluri au prins să se înalţe flori, pămîntul reavăn reveni la viaţă; el însuşi s-a ridicat, fără să simtă durerea, privind cu ochi luminoşi în jur, privind în sus la Soarele care se înălţase, la cerul senin, la arbori, la păsări, la animale. Dumnezeu trimisese, într-adevăr, o singură scînteie - dar aceea era Amintirea: sîntem cu toţii fiii Lui, fiii Focului ceresc, lumină din lumină... Şi putem topi gheaţa din inimile celor care demult au uitat că au inimă, sau nici măcar n-au ştiut vreodată. Putem topi gheaţa din jur, ca să facem ceaţa să se destrame şi să ne bucurăm de senin, de soare, de frumuseţe, de fericire - şi să ne recunoaştem propriul suflet, în lumina Iubirii.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Vin 28 Aug 2009, 23:13
Eneagrama - simbol universal al Vieţii de Constantin Chirilă
Eneagrama este unul dintre puţinele simboluri care fascinează prin forţa şi misterul său. Simpla sa vizualizare trezeşte la început o curiozitate vie, iar mai apoi incită la un studiu neobosit în a-i dezvălui tainele ascunse. Geometria sa aparent complicată converge către un rezultat adeseori neaşteptat şi surprinzător de simplu. Impactul puternic al Eneagramei în mediile psihologice occidentale, dar nu numai, se bazează tocmai pe acest dublu aspect care o caracterizează: o mişcare complexă care descoperă treptat o unică idee, un singur circuit care unifică şi esenţializează.
În general, ceea ce se cunoaşte, este că Eneagrama, la origini, era o reprezentare grafică asociată unei cunoaşteri ezoterice elaborate şi care avea rolul de a sintetiza o vastă ştiinţă despre legile şi principiile care guvernează viaţa omului şi a universului în întreaga sa cuprindere şi stratificare.
Nici pînă astăzi nu se poate preciza cu certitudine care sunt începuturile şi firul istoric al acestei tradiţii. Studiul actual al Eneagramei se poate ramifica în trei direcţii principale:
* învăţăturile lui G.I. Gurdjieff şi continuatorii şcolii sale; * şcoala Arica şi fondatorul acesteia Oscar Ichazo; * Sistemul tipurilor de personalitate, cu principalul reprezentant Claudio Naranjo
Popularizarea acestui simbol a fost făcută prin învăţăturile lui G.I. Gurdjieff, în special prin publicarea la mijlocul secolului trecut de către principalul său discipol P.D. Uspenski a celebrei lucrări „Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută”. Gurdjieff prezintă Eneagrama avînd la bază o simbolistică aparţinînd unei cunoaşteri străvechi şi integrale, fără a pretinde însă că aceste idei îi aparţin. Din biografia sa deosebit de bogată şi interesantă, aflăm că Eneagrama era strîns legată de o confrerie sufită numită Sarmouni, de unde se pare că Gurdjieff a luat contactul cu această învăţătură. Aplicaţiile Eneagramei erau transpuse într-un mod inedit pentru occidentali, implicaţiile sale ezoterice găsindu-şi expresia în ritmul unor dansuri iniţiatice, cu o mare putere de sugestie asupra tuturor celor ce participau la asemenea reprezentări.
Spre deosebire de celelalte două direcţii de dezvoltare ale Eneagramei, aici accentul se pune în principal pe ideea structurării unui proces, conform celor două legi fundamentale ale vibraţiei: Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. „Eneagrama hranei” care este prezentată în paginile cărţii lui Uspenski arată de fapt modul alchimic de transformare a vibraţiilor, încărcînd Eneagrama cu semnificaţia unui sistem universal al Energiei. Simbolistica Eneagramei este indisolubil legată de numerologie şi pe această direcţie unii cercetători emit ipoteza unei înrudiri cu tradiţia pitagoreică, mistica kabbala-ei sau epoca chaldeeană, unele ipoteze urcînd chiar pînă a o data cu aproximativ 10 000 ani vechime.
Deşi prezentată într-un mod incomplet, eneagrama poate fi decriptată dacă facem apel la o analiză comparativă în lumina cunoştinţelor ezoterice prezente în alte tradiţii spirituale, avînd în vedere că ea este, aşa cum spunea şi Gurdjieff, un limbaj filosofic universal. Nu trebuie să confundăm însă studiul teoretic al simbolului cu efortul înţelegerii acestuia, care presupune o transformare concomitentă a conştiinţei celui care se lasă stimulat de o astfel de întreprindere.
Afirmaţia lui Gurdjieff că orice proces sau fenomen poate fi înţeles în contextul integrării sale pe Eneagramă nu se referă doar la o putere de cunoaştere a Eneagramei, ci în aceeaşi măsură la o putere a acţiunii („Eneagrama este un simbol încărcat cu forţă”). Stabilind conexiunile subtile între o acţiune şi etapele sale directoare, conştiinţa capătă deprinderea de a fi în concordanţă cu ritmul dezvoltării oricărui tip de activitate, fiind capabilă spre exemplu să intuiască momentele de hiatus şi să-şi realizeze întotdeauna scopul urmărit. Astfel putem înţelege şi un alt aforism al lui Gurdjieff care ne aduce aminte de koan-urile tradiţiei zen: „Dacă poţi să bei într-un mod cu adevărat corect o cană cu ceai, atunci fii sigur că poţi face absolut orice”. Evident, am putea spune, dacă o vom face pe deplin conştienţi.
Etapa actuală de dezvoltare a Eneagramei se referă în special la aplicaţiile sale în domeniul psihologiei, constituind un valoros instrument de analiză a tipologiilor umane şi a relaţiilor interpersonale. Oscar Ichazo a fost cel care a introdus pentru prima oară utilizarea Eneagramei ca un sistem care fotografiază un instantaneu arhetipal al sufletului, fiind cunoscut ca „părintele Eneagramei moderne a personalităţii”. Şi în această linie iniţiatică misterul originii Eneagramei continuă. Ichazo s-a născut în Bolivia şi a călătorit în Orient (Honk-kong, India, Tibet) studiind artele marţiale, yoga, scrierile budiste şi confucianiste, alchimia şi I Ching-ul. El s-a întors apoi în ţara natala (Bolivia - La Paz) unde timp de un an a pus în practică învăţăturile adunate. În 1954, în timpul unei stări extatice care a durat 7 zile, Ichazo a trăit revelaţia a ceea ce avea să le transmită cîtorva dintre discipolii săi, în Arica – Chile. La început, doar un grup izolat de 10 persoane, el avea să se extindă în 1970, cînd 50 de persoane de naţionalitate americană au rămas aici pentru 9 luni. După aceasta, Ichazo a considerat că este timpul să se mute în America de Nord înfiinţînd centre ale Institutului Arica în New York, Los Angeles, San Francisco.
Nimic nu a fost notat de către studenţii săi, una din condiţiile de bază ale Institutului cerînd păstrarea secretă a noţiunilor predate. Cînd această restricţie a fost încălcată în 1988, studenţii acestei linii ezoterice au început să publice studii numeroase privind Eneagrama ca sistem al personalităţii. Această ultimă şi cea mai cunoscută direcţie de utilizare a Eneagramei l-a avut ca reprezentant principal pe Claudio Naranjo, psiholog ca formaţie, care a oferit rezultatele cercetărilor sale lui Riso, Palmer, etc…
Chiar şi în acest context se păstrează o notă de protecţie şi secret a unor informaţii esenţiale, de exemplu Naranjo susţinînd că „şi-a pierdut însemnările sale” din timpul cît a studiat împreună cu Ichazo, în Arica – Chile.
Etapa Naranjo are meritul de a fi înglobat cunoştinţele despre cele nouă tipuri de ego, cu fixaţiile, ideile, pasiunile şi virtuţile aferente, într-un sistem complet al tipologiilor, astăzi recunoscut în sfera psihologiei şi cu aplicaţii în foarte multe domenii.
Concluzia pe care putem să o tragem din acest scurt istoric al eneagramei este că învăţătura profundă a acestui simbol s-a transmis oral în aproape toate tradiţiile menţionate, avînd un profund caracter ezoteric. Prezentarea sa a fost făcută de fiecare dată într-un mod parţial, ceea ce lasă multe semne de întrebare şi lacune în cunoaşterea secretelor sale iniţiatice. Despre unele încercări de a redescoperi această străveche simbolistică, vom reveni în numerele viitoare.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 01:55
O încântare să trec pe la Popasul acesta. Te citesc cu plăcere, Dolion, chiar si atunci când multe din cele afisate le cunosc.
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 03:23
Emil Condor a scris:
O încântare să trec pe la Popasul acesta. Te citesc cu plăcere, Dolion, chiar si atunci când multe din cele afisate le cunosc.
Păi nu ai de unde să ştii că le cunoşti decât după ce le citeşti !
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 03:38
Filozofule! Se pare că ai dormit bine.
_____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
abbilbal
Numarul mesajelor : 17567 Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania Data de inscriere : 28/09/2008
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 03:44
Emil Condor a scris:
Filozofule! Se pare că ai dormit bine.
Să ştii că am dormit bine după o zi strâmbă pentru mine. De nu venea Puiu Mic să-mi spună: "hai, du-te la calculator !" poate dormeam şi acum.
_____________________ Noa, seeerbus drajilor! .......BLOG PERSONAL
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 08:18
Primim o veste importantă. Totul din viaţa noastră se va canaliza către acea veste. Mai ales dacă implică şi acţiune din partea noastră, atunci toate resursele vitale, afective şi mentale vor fi orientate către aceasta.
Ce-ar fi să reacţionăm în acest mod de fiecare dată când ne gîndim la Dumnezeu? Cum ar fi viaţa noastră dacă de fiecare data când I-am auzi numele sau L-am simţi în inima noastră toate celelalte acţiuni din lume s-ar subordona acestei nevoi de a fi în permanentă legătură şi comuniune cu El?
De fapt pe o cale spirituală asta ar trebui să se întîmple, numai că uneori ne mai pierdem prea mult în altele. Însă Dumnezeu se pare că are grijă ca din cînd în cînd să ne trimită acel semn care ne va face să ne reamintim, să reanalizăm.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 08:19
Cînd ajutăm pe cineva sau îi facem un serviciu, de obicei, contăm pe faptul că el ne va întoarce serviciul, chiar sacrificiul nostru. Asta aşteptăm de la copii, de la familie, prieteni sau colaboratorii noştri. Uităm că Dumnezeu îi ajută pe ceilalţi prin noi şi nu noi înşine. Fiecare dintre noi este o unealtă în mîinile Creatorului; deci în primul rînd lui i se cuvine recunoştinţa umană. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-i mulţumim celui care a fost bun cu noi. Recunoştinţa este importantă şi necesară. Dar o datorăm în primul rînd lui Dumnezeu, şi abia pe urmă omului.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 08:29
In grădină Luminiţa Manole
“Ah! de ce n-am zece vieţi Să te cînt, Natură!” (Ştefan Octavian Iosif )
Exact acum un an, plecam din ţară în vacanţă. Aşa cum se mai obişnuieşte, am lăsat cheile casei cuiva de încredere, “să îmi ude florile”. Aveam chei şi pentru yală şi pentru broască, dar lăsasem numai cheia de la broască persoanei. Pe cea de la yală am lăsat-o în casă, cu explicaţie scrisă, pentru eventualitatea că persoana ar fi vrut să închidă şi cu ea, pentru mai multă siguranţă. Noi oricum aveam un alt rînd de chei complet la noi, pentru cînd ne întorceam.
Era frumos afară, mergeam spre o ţară frumoasă, casa şi florile erau pe mîini bune şi era ca şi cum nu aveam nici o grijă pe pămînt. Am străbătut munţii noştri frumoşi, am străbătut toată ţara şi ne apropiam de Oradea, pe unde trebuia să ieşim.
În relaxarea de vacanţă ce ne-a cuprins pe toţi, mi s-a întîmplat ceva ciudat: mi-a apărut în faţa ochilor, brusc şi clar de tot, însoţită de un sentiment de durere profundă, imaginea cu “grădina” mea din balcon, uscată toată-toată. Nu am înţeles nimic. Mai lăsasem şi altă dată cheia acelei persoane şi a avut grijă foarte mare de flori. Nu era cazul să îmi fac probleme din cauza ei. Am considerat deci că era un gînd de-al meu pesimist datorat probabil oboselii şi l-am îndepărtat ca pe un ţînţar.
Mi-am reluat atitudinea însorită şi relaxată. Mai era puţin pînă la Oradea. Mai era atît de mult de mers pînă la destinaţie... Oare cum va fi acolo? Oare îmi va plăcea?
Deja mă gîndeam ce vreau să fac, ce să vizitez pe acolo, cînd aceeaşi imagine, exact aceeaşi şi însoţită de acelaşi sentiment dureros mi-a străbătut toată fiinţa, fixîndu-se în faţa mea, nemişcată. Parcă cineva vroia să mă chinuie arătîndu-mi grădina uscată total, pînă la ultimul firicel. Nu am mai îndepărtat gîndul ca pe un ţînţar, pentru că era prea puternic. Venea parcă de departe şi mă lovea exact în frunte, parcă vroia să mă oprească. Cînd pleci într-o călătorie aşa lungă eşti mai atent cu ce simţi. Aşa că am mers înapoi pe firul mesajului, cumva, şi am întrebat (nu ştiu exact pe cine, dar pe cel ce a trimis mesajul, simţeam. Era un mesaj telepatic, în mod clar, mai clar decît mi s-a mai întîmplat vreodată. Şi simţeam totuşi că mesajul era trimis chiar de flori, nu ştiu cum, parcă acţionau toate deodată sau ceva de acolo, o entitate care le ocrotea poate.)
Am întrebat cam cu năduf totuşi: “Ce e cu florile mele? Nu se pot usca aşa. Am lăsat cheia.”
Răspunsul a venit prompt, sub formă de imagine. Mi s-a arătat cheia de la yală, pe care o lăsasem în casă, de rezervă.
Imaginea era însoţită parcă de un vag sentiment de reproş.
Am explicat: “Da, am lăsat în casă cheia de la yală, dar pe cea de la broască, cu care am închis pe dinafară am dat-o persoanei. Nu am închis cu amîndouă cheile cînd am plecat de acasă, deci poate intra să ude florile”
Atunci mi s-a dat răspunsul “mură-în-gură”, pentru că altfel se pare că nu pricepeam. Cu o mare siguranţă, acel “ceva” sau cineva ce emitea, mi-a aşezat cumva mintea în “poziţia” în care puteam vedea foarte clar evenimente petrecute înainte, ca într-un film. Am văzut atunci ceva ce m-a cutremurat. Mă uitam şi nu-mi venea să cred că am făcut aşa ceva: dimineaţa, în grabă, am ieşit din casă, am dus bagajele la lift... Maşina prietenilor ne aştepta jos... Ne-am întors la uşă să încuiem... Se vedea mîna cum încuie uşa... Am văzut cu ochii mei cum am închis fără să gîndesc şi broasca şi yala... Pe ambele!
Asta era deci... Nu se putea intra în casă. Iar în două săptămîni de căldură, neudate, florile s-ar fi uscat complet... Deci era corect... Mesajul era exact! Mirarea mea nu mai cunoştea margini. Mirare şi bucurie. Bucurie şi mirare că am comunicat cu plantele. Restul se rezolva cumva, mă întorceam din călătorie în cel mai rău caz, dar important este că plantele au vorbit cu mine! Vorbesc articulat, mai articulat decît oamenii chiar. Comunică telepatic, plantele! Dacă vorbeam cu extratereştrii nu eram mai fericită decît eram atunci.
Am intrat pe loc în priză. Nu aş fi ieşit din ţară ştiind că florile mele vor muri. Vroiam să mă întorc, înfruntînd orice piedică din partea anturajului. Nimeni dintre ei nu putea şti ce am trăit. Le-am spus, le-am explicat, dar nu m-au crezut. Credeau că mi-am amintit eu că încuiasem şi sus, nu că am primit în acest fel mesajele. Eu eram atît de fericită că am comunicat telepatic cu plantele încît nu-mi mai păsa dacă merg sau nu merg la Paris. Vroiam să nu las acest mesaj S.O.S. atît de frumos şi de clar fără răspuns.
Pentru a împăca şi capra şi varza, am găsit o soluţie de mijloc: am trimis cheia prin poşta rapidă şi am dat telefoanele cuvenite explicative.
Am plecat din ţară foarte fericită că mi-au vorbit. Dintotdeauna mi-am dorit să pot comunica cu plantele. Nu ştiam că ele pot comunica atît de clar şi atît de eficient, exact pe înţelesul meu. Probabil că ele mi-au transmis mesajul de mai multe ori, dar eu nu l-am auzit. Şi cînd au văzut că mă apropii de graniţă, au pus în mesaj o energie mult mai mare. Dacă treceam graniţa mi-ar fi fost mult mai greu să trimit cheia în timp util.
De atunci plantele mi-au mai trimis mesaje, cînd şi cînd. Cînd le este sete, îmi spun de multe ori. Odată mi-a fost pur şi simplu lene să ud florile, deşi le auzeam că vor apă. Dar abia le udasem. Şi după vreo două zile am înţeles de ce strigau după apă: uitasem să ud o parte din ele, dar eu rămăsesem cu impresia că le-am udat. Nu s-au uscat de tot, dar au suferit, s-au uscat multe frunze atunci. Eu cred că dacă am putea fi mai atenţi sau poate mai relaxaţi am auzi foarte multe lucruri spuse în şoaptă pe acest Pămînt. Dar nu auzim mereu, numai cînd şi cînd.
Rododendronul este pe lungimea de undă pe care o percep mai uşor. Era în balcon de mai mult timp şi la un moment dat aproape că a “ţipat” să îl mut de acolo în sufragerie. L-am luat şi l-am mutat urgent. (Acum cînd percep clar ceva de la o floare nu mai judec ci acţionez.) După cîteva ore, exact acolo unde era el înainte, în balcon, s-au prăbuşit toate rufele întinse. S-a rupt suportul de metal de sus. Dacă îl lăsam acolo, probabil că ar fi avut de suferit. Culmea este că rufele le-am întins după ce l-am mutat. Ştia el oare că suportul de metal are o fisură şi că se va rupe exact acum???
Prea multe “coincidenţe” sînt deja. Dacă cineva mi-ar spune acum că florile nu comunică, eu aş crede florile .
Din nou şi din nou, pot spune doar că natura este atît de uimitoare, de profundă, de înţeleaptă, de puternică! Şi are taine atît de adînci! Doar smerenia adîncă ne poate face să rezistăm în faţa strălucirii sale infinite, atunci cînd ea binevoieşte să ne arate cîte ceva din splendorile ei ascunse.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 09:20
Sîntem învăţaţi din fragedă pruncie să folosim numerele, să indicăm prin două, trei...degete ridicate victorios cîţi ani avem spre mîndria părinţilor şi încîntarea bunicilor. Apoi aflăm cum să operăm cu ele, calcule din ce în ce mai complicate, mai elaborate... Atît de fireşti, atît de obişnuite aceste numere... cîţi dintre noi îşi mai pun azi întrebări referitoare la apariţia, la semnificaţia lor?!
Cum au apărut?!... cine mai ştie?!... sînt la fel de vechi ca şi literele, ca şi omul, ca şi viaţa...
Numerele servesc în aparenţă numai la socotit, însă în vechime au oferit o bază preferenţială simbolisticii, numerele nu exprimau doar cantităţi ci mai ales idei şi forţe. Cu trecerea timpului, pe măsură ce omul a „evoluat” de la spiritual la material, de la ideatic la pragmatism, s-a pierdut încărcătura lor spirituală.
În antichitate se dezvoltase o adevărată ştiinţă a numerelor care depăşea simpla înţelegere
Platon le considera treapta cea mai înaltă a cunoaşterii şi esenţa armoniei cosmice şi interioare. Pentru Pitagora ele erau etape de atingere a acestei cunoaşteri. Este cunoscut celebrul aforism al lui Pitagora care afirmă că „totul este potrivit după număr”.
Boetius considera că orice cunoaştere supremă trece prin numere iar Nicolas Cusanus că erau cel mai bun mijloc de a atinge Adevărurile Divine.
Sfîntul Martin afirmă că numerele „sînt învelişul vizibil al fiinţelor”, „nu sînt simple expresii aritmetice, ci principii eterne comune cu adevărul”. Creaturile sînt ele însele numere, deoarece provin din Principiul Unu., ele se întorc la Principiu precum numerele la unitate: Dumnezeu este în toate precum unitatea în numere.
Conform unei tradiţii peule numărul este amăgirea misterului, el nu trebuie folosit în mod nepotrivit pentru că este produsul cuvîntului şi al semnului, mai misterios şi mai misterios decît componentele sale. De aceea nu se spuneau niciodată numărul copiilor pe care îi aveai, al bolilor, al posesiunilor, al anilor dacă îi ştiai. În schimb puteai număra cu încîntare lucrurile care nu te priveau. Explicaţia constă în credinţa că atunci cînd rosteai numele ca şi numerele care aveau legătură cu tine puneai în mişcare forţe care puneau în mişcare evenimente de necontrolat. ”Dovada? Dacă auzi un necunoscut care îţi pronunţă numele chemînd pe altcineva, un omonim, de ce te nelinişteşti? Ce parte din corpul tău a atins? Aceasta este forţa.” Cuvîntul a avut o mare influenţă asupra oamenilor, dar dacă eficacitatea cuvîntului este mare, cea a numărului o depăşeşte cu mult; dacă cuvîntul este explicaţia semnului, numărul este rădăcina secretă a acestuia, fiind deci mai puternic, mai misterios.
La azteci, fiecare număr are importanţă cosmică, fiecare este în legătură cu un zeu, o culoare, un punct din spaţiu.
Chinezii vedeau în interpretarea numerelor cheia spre armonia macrocosmică.
Mai aproape de noi, marele filosof Emanuell Kant spunea că „numărul este unitatea care rezultă din sinteza multiplului, el purcede dintr-o intuiţie oarecare de elemente omogene”(sau în relaţie). A sintetiza o sumă de informaţii putem afirma că este un rezultat al inteligenţei, a unui spirit uman care a reuşit să atingă o anumită treaptă divină.
Multiplii unui număr au în general aceeaşi semnificaţie ca şi numerele respective, ei fie că accentuează simbolul respectiv fie îl nuanţează. Există credinţa că fiecare număr tinde să genereze un număr superior, unu pe doi, doi pe trei etc, deoarece fiecare vrea să-şi depăşească limitele.
Victor Hugo a încifrat simbolismul antropomorfic al numărului în următorul vers „ Omul, cifră aleasă, cap august al numărului” (Legenda secolelor, Satirul).
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 09:54
În urma studierii comportamentului pacienţilor cu boli terminale, doctoriţa Elisabeth Kubler-Ross a scris mai multe lucrări, din care cea mai cunoscuta este „Despre moarte şi actul morţii”. Ea a observat faptul că cei care află că mai au puţin de trăit, trec din punct de vedere psihologic prin cinci faze: negarea, furia, tîrguiala, depresia şi acceptarea. Se poate întîmpla să apară uneori doar unele din ele şi chiar de mai multe ori, iar durata şi intensitatea lor poate fi diferită în funcţie de pesonalitatea celui în cauză. Este interesant că aceste faze se întîlnesc şi la cei care tocmai au pierdut pe cineva drag, la cei care s-au despărţit de fiinţa iubită, sau la cei care se îmbolnăvesc de o boală mai serioasă, sau al condamnaţilor la sentinţe serioase, adică în cazul oricărui tip de suferinţă intensă, şi de aceea aceste etape au căpătat denumirea de „Cele cinci faze ale durerii”.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 09:55
1. Negarea („Nu se poate, nu e adevărat”). Recurgem la refuzul acceptării realităţii atunci cînd vrem să fim scutiţi de experienţele dificile din viaţă, din cauza fricii de ceea ce ne aşteaptă. Instinctul de conservare păstrează o urmă de speranţă (poate că doctorii s-au înşelat, poate că diagnosticul e greşit...). Este important de reţinut că ceea ce se află în spatele acestei atitudini este teama şi deci putem s-o controlăm prin încurajări din partea celor iubiţi. Negarea este un mecanism de apărare temporară care ne oferă timpul necesar pentru a ne pregăti în vederea acceptării viitorului, imaginat acum în culori sumbre. Este o reacţie normală, dar pe tremen lung, poate avea consecinţe grave. Odată ce vom fi pregătiţi, vom putea trece mai departe la o etapă ulterioară.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 09:56
2. Furia, care poate să apară atunci cînd nu mai putem menţine prima etapă. Mînia poate apărea îndreptată împotriva celorlalţi („Vezi ce-am păţit din cauza ta?”, „De ce eu şi nu altul care nu face nimic, se îmbată mereu, îşi bate nevasta”, etc...), a lui Dumnezeu („Doamne, cum poţi să-mi faci mie asta?”) sau chiar a propriei persoane („Am fost inconştient că am fumat aşa de mult”). Considerăm că ceea ce ni se întîmplă este nedrept şi de aceea încercăm să ne schimbăm soarta prin violenţă. Putem deveni invidioşi pe cei care sînt sănătoşi, sau pot apărea şi alte menifestări negative pe care nu ni le cunoşteam, scoase la iveală de situaţia limită prin care trecem. Acestea sînt rezultate din ataşamentele pe care le avem faţă de lucruri, obiceiuri, chiar de viaţă.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 10:27
3. Tîrguiala apare atunci cînd furia nu ne-a adus ce am sperat. Aşa că încercăm să obţinem „anularea sentinţei” făcînd „ceva bun”. Cele mai multe tocmeli le facem cu Dumnezeu şi sînt ţinute în secret („De-aş trăi măcar să-mi văd copilul la casa lui”, „Dacă mă fac bine, o să dau de pomană mai mult, o să merg mai des la biserică...”). Dincolo de aceste tocmeli se află de regulă un sentiment de vinovăţie. Era necesar să schimbăm ceva în viaţa noastră şi, dacă n-am făcut-o de bunăvoie, o vom face acum datorită fricii. Este foarte important acum să descoperim această vinovăţie care ne face să negăm, să ne revoltăm, să ne tocmim şi apoi să renunţăm la ea, căci nu ne va duce decît la alte şi alte încercări de negocieri şi compromisuri care vor eşua inexorabil.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 10:27
4. Cînd am pierdut orice speranţă de a scăpa de destin şi de a căpăta ceea ce vrem aşa cum vrem noi, apare depresia. Este o stare de spirit în care energia este foarte scăzută, şi ne prefacem că nu ne pasă. Apăsaţi de sentimentele noastre, nu vrem să avem legături cu nimeni. E de dorit să dezăgăzuim durerea, pentru a ne putea elibera şi trece la etapa următoare.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 10:29
5. Acceptarea. De abia cînd ne împăcăm cu lumea şi cu noi înşine ne putem revizui cu luciditate întreaga viaţă, întrebîndu-ne dacă valorile conform cărora am trăit au fost corecte, ce am greşit, ce am învăţat din aceste greşeli, şi mai ales ce a fost frumos în sufletele noastre, ce amintiri merită să ne însoţească în călătoria ce ne aşteaptă. Este o etapă importantă care restabileşte adevărul pe care am încercat de multe ori inconştient să-l acoperim în trecut, să-l modificăm pentru a ne simţi mai bine. Identificarea erorilor pe care le-am făcut în trecut faţă de alţii sau chiar faţă de noi, ne ajută să ajungem la o înţelegere mai profundă a vieţii şi a lecţiilor ei şi ne poate aduce multă pace sufletească dacă vom găsi puterea şi curajul de a cere iertare celor faţă de care am greşit. Este un moment important în care putem face curăţenie în viaţa noastră, împăcîndu-ne cu cei care sînt importanţi în destinul nostru. Acum e momentul să ne împăcăm cu întreaga noastră viaţă, căci într-adevăr putem schimba relaţia dintre noi şi evenimentele trecute, pentru a le vindeca. Din învăţămintele pe care le căpătăm putem dărui şi celor pe care-i vom părăsi, pentru a le fi de folos mai departe. Acum, după ce am trecut prin poarta iertării, va răsări înlăuntrul nostru o mare cantitate de lumină purificatoare, care-i va ajuta şi pe cei de lîngă noi, care sînt şi ei într-o situaţie delicată, nu ştiu cum să se comporte, ce să ne spună, poate se simt vinovaţi că nu ne pot ajuta mai mult pentru a ne pregăti o plecare liniştită şi senină.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
Subiect: Re: POPASUL DOLION (I) Sam 29 Aug 2009, 10:34
Pe aceasta tema, va recomand sa vedeti un film excelent din 2002, Life or Something Like It – Viaţa sau ceva ca ea.
Filmul este povestea unei cunoscute reportere de televiziune care este mulţumită de ea însăşi, are o carieră înfloritoare, un iubit celebru. Într-unul din reportaje pe care trebuia să le facă, cunoaşte un cerşetor care obişnuia să facă predicţii în mijlocul mulţimii indiferente. Astfel, ea află de la acesta că mai are de trăit doar o săptămînă. Reacţia iniţială a fost neîncrederea în această previziune, dar, cînd celelalte profeţii făcute de cerşetor încep să se împlinească, încearcă să se tocmească, oferindu-i bani pentru a-şi schimba profeţia. Pe măsură ce trece timpul, are loc o transformare a întregii atitudini faţă de lucruri şi persoane, o redescoperire a ceea ce e cu adevărat important şi autentic. Filmul atinge mai multe aspecte psihologice interesante in principal reacţia umană în faţa apropierii morţii. Acest subiect a interesat în decursul timpului numeroşi medici, clerici, psihologi, scriitori.
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.