POPASUL DOLION (II)

Criza financiară i-a adus pe romani in pragul disperării. Rămaşi fără serviciu, fără bani de mancare sau pe punctul de a-şi pierde casa, tot mai mulţi oameni recurg la gesturi extreme. Astfel, pe Internet au apărut sute de anunţuri prin care românii îşi vând diferite organe celor bolnavi pentru sume de până la 20.000 de euro.

“Nefumător, vând rinichi. Rog seriozitate”, aşa sună unul din sutele de anunţuri de pe Internet pe care le-au verificat şi reporterii ziarului 7.est. Bărbatul de 35 de ani e dispus să lase preţul până la 10.000 de euro, apoi plusează: “Pot să vă dau şi un plămân, dacă aveţi nevoie, dar e mai scump, cam 20.000 de euro”, spune acesta. “Donatorul” dă asigurări că este sănătos şi explică apoi şi de ce face acest lucru: “Am nevoie de bani cât mai repede... Am făcut un împrumut la bancă şi am girat cu casa. Dacă nu dau banii cât mai repede, o să mi-o ia”.

Un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani de astă dată, îşi vinde ficatul ca să le ofere celor doi copii, un băiat de 7 ani şi o fată de 5 ani, o viaţă mai bună. “Sunt vegetarian, antialcool, antifumat. Probleme de sănătate în familie nu am avut, iar eu am fost mereu sănătos”, îşi face reclamă bărbatul, care cere 15.000 de euro pentru un lob din ficat.

Ce riscă cei care procedează aşa

Conform legii din România, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani, fapta persoanei de a dona organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule, în scopul obţinerii de foloase.

Sorina Matei despre creierele de borfași.

Despre Sorina Matei aș putea să vă spun multe. Dar dacă îi citiți textele de pe blog puteți înțelege un lucru. A rămas unul din puținii ziariști de investigații din presa română. De fapt, din blogosferă, pentru că în trustul Intact anchetele ei au un iz de interzis. Eu o consider un specialist în dedesubturile politichiei românești. A scris nenumărate articole despre rețeaua Mitică Iliescu/Cătălin Voicu, dar tot pe blog, pentru că așa e în tenis…

Vă rog să citiți textul de mai jos și să fiți de acord că Sorina Matei a scris unul din cele mai bune texte pe tema scandalului SOV.

Sorina : “Îmi tot vin comentarii pe mail…de ce nu mai scriu de Voicu şi, mai nou, de Vântu. Şi am să vă răspund la modul cel mai sincer cu putinţă. N-am timp. N-am timp nici să mor, nici să dorm, nici să mănânc.

Dar o să scriu. Nu ştiu când, dar o voi face. Pentru că e adevărat. De la Voicu i s-a tras şi lui Vântu. A picat pe un mandat de siguranţă naţională şi, de aici, lucrurile au evoluat. Inimaginabil de mult. Pentru că au fost la fel de proşti şi la fel de siguri pe ei. Amândoi.
Şi nu numai în acţiuni, dar şi în mentalităţi şi profiluri îi leagă multe. Malefici, aroganţi, îngrozitori, combinagii, infractori, rudimentari în gândire…Vorba aceea, marile spirite întotdeauna se întâlnesc.

Amândoi au avut ani de zile la picioarele lor serviciile de informaţii. Amândoi au devenit, graţie guvernărilor ultimului deceniu, o putere în stat. Fiecare, e adevărat, cu puterea lui.
Dar sistemul care i-a tolerat şi le-a dat puterea e la fel de vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă de la alegeri încoace. Pentru mizeria care iese la suprafaţă. Şi stai şi te întrebi: ce e mai rău? Că s-au întâmplat, că i-a lăsat să devină puternici? Că s-a ştiut şi s-a tăcut? Sau că murdăria iese la suprafaţă şi împroaşcă pe mulţi acum?

Eu de trei ani scriu de Voicu şi gruparea- minune. Şi am fost singura. Iar până când nu s-a spart buba, n-a preluat nimeni. Şi am înghiţit multe pentru asta de la toţi neisprăviţii, tupeiştii şi pseudo-jurnaliştii acestei ţări. Dar am mers mereu pe un principiu. Sănătos, zic eu: îţi faci meseria, orice ar fi, şi până la capăt. Dacă ţi-o faci corect, nimeni care o respectă nu are nimic a îţi reproşa. Şi încă un lucru. De reţinut. Mizerabili sunt pe toate drumurile. Cine are curaj şi argumente să te înfrunte, s-o facă. Cine nu, la coşul de gunoi cu ei.

De ce nu s-a întrebat nimeni cum de un personaj al crimei organizate ajunge să aibă influenţă uluitoare în politică, la Curtea Supremă şi în Justiţia românească? De ce un analfabet ca Voicu a fost cât p’aci să ajungă Ministru de Interne înainte şi după alegeri? De ce îşi dorea atât de tare Mitică Iliescu – creierul organizaţiei- să pună mâna pe DGIPI şi pe multe alte structuri? De ce oamenii ăştia au reuşit să facă toate numai prin şantaj, şpagă, combinaţii, droguri, casete cu fete, lume interlopă şi numai nenorociri de tipul ăsta?
Pentru că 20 de ani au avut succes. Iar politicienii ţării au fost mici.

Vă întrebaţi de ce Vântu făcea ce făcea din minţile şi conştiinţele unor oameni( o parte dintre ei) sănătoşi la cap de la Realitatea? De ce infractorul Vântu favoriza un alt infractor care-l putea băga definitiv în puşcărie…şi o făcea de 10 ani?
Pentru că şi lui i-a mers. Şi le-a mers ambilor bine până pe 6 decembrie 2009. Erau încrezători în victoria măreţului lor candidat pe care-l înjurau ca la uşa cortului din sculare şi până-n culcare. Viitorul preşedinte al României, să ne înţelegem bine. Nu dădeau doi bani pe el, nu că individul ar musti de inteligenţă. Dar Geoană era, în fapt, doar un vehicul. Câştiga el, Mitică şi Vântu aveau totul. Ce mai, erau stăpânii lumii, erau făuritorii noii Românii.

Numai că rezultatul a fost altul. Şi aici s-a rupt filmul. Iar nopţile de 2 şi 6 decembrie 2009 poate, într-adevăr, ar trebui trecute în catastifele istoriei recente ale acestei ţări.

Eu am 32 de ani şi vreau să trăiesc într-o ţară în care nu analfabeţii crimei organizate să mă conducă. Şi nici marii literaţi de tip Vântu- cu rafturile bibliotecii burduşite de Colecţia Săracului de 10 ron de la Adevărul, ca să dea bine. Nu, nu vreau să modernizeze statul somităţile infracţionale ale României care au lăsat pe drum 318.000 de români.

Şi d’aia, tocmai d’aia am să scriu. Repet, când o să am timp….“

http://www.danandronic.ro/sorina-matei-despre-creierele-de-borfasi.html

Despre slugărnicie în presă.
Am citit acum câteva zile un articol scris de Răzvan Cucui pentru Madame Blogary. Îmi permit să-l preiau pentru că mi se par o mărturie extrem de valoroasă. Mai ales în aceste zile când cele două instituții de presă, Realitatea TV ( BBC lui Sebastian Ghiță) și Antena 3 dau măsura echidistanței și relatărilor obiective.

Cine este Răzvan Cucui? Mulți nu au auzit de el, dar este unul din fondatorii Academiei Cațavencu, responsabil, într-o echipă mai mare, de fabricarea bulelor. Prieten cu Liviu Mihaiu, Doru Bușcu, Sorin Vulpe, Ioan T. Morar… Eu l-am cunoscut acum vreo 14-15 ani pe vremea când colaboram la Cațavencu. Vă rog să citiți cele scrise de el mai jos, pentru că știe ce spune:

Ca fost insider proscris, mereu atent la nuanțe, mă simt dator să vă semnalez că într-un trust de presă obedienții nu sunt toți la fel. Asta înseamnă că sunt de mai multe categorii de calitate:

1. Obedienții consecvenți, autointitulați “staliniști” sunt cei care execută fără să cârtească ordinele date nemijlocit de mogul. Ajung cel mai sus în organigramă sau parteneri în firme conexe;

2. Obedienții haios-spirituali – cei care își permit să facă glume cu mogulul, doar ca să pară că opun ceva rezistență poruncilor – foarte apreciați în anturajul mogulului scârbit de poltronismul celorlalți obedienți;

3. Obedienții proactivi sau “obiedienții de intuiție” – cei care, deși sunt în contact direct cu mogulul, intuiesc perfect, de la distanță, cine trebuie ars și cine trebuie promovat. Nu trebuie decît să fie la curent cu ultima declarație publică a mogulului și vor ști imediat care e linia de urmat. De obicei, încep pe un salariu modest – maxim 2.000 de euro – dar dacă se fac remarcați, venitul li se înzecește. Tot în această categorie intră și personalitățile sau “obedienții-vedetă”, a căror intuiție este hyper-stimultă artificial de către moguli cu salarii de neimaginat.

4. Obedienții-supapă. Politic, sunt dizidenți în trust dar, dacă nu întrec o anumită limită a “bunului simț” – situată departe de atacul la persoana, afacerea, familia și/sau dosarul mogulului – sunt lăsați să măcăne ponderat. Pe cât se poate, măcăneală e bine să fie dintr-aceea aluzivă, nepersonalizată, principială. Cînd va fi nevoie, vor fi fluturați drept dovezi de netăgăduit ale echidistanței și obiectivității gazetărești. Li se mai spune și “dizidenți quality”;

5. Obedienții mici de organizație – s-au alăturat trustului pe motiv de salarii bunicele și de stabilitate, în vremurile senine ale debutului. “Mogulul ăsta e plin bani!”. Mulți lucrează în sectorul administrativ, la Tehnic și la dep. Transport, fiind remunerați, evident, pe drepturi de autor. Sunt obedienții obedienților de mai sus. Li se mai spune și “obedienți economici” deoarece, au cele mai mici salarii, înghit orice “ajustare” și sunt ultimii chemați pe la Casierie. Au chirii de plătit, rate la bănci, restanțe la întreținere, iar nivelul profesional nu le permite să sară la orice oră în barca concurenței. Ziariștii cuprinși în această categorie sunt cei despre care se tot zice că “își văd de treabă”. Adică cei refugiați în zonele care nu deranjează: life style, cultură, cronică sportivă, social, fapt divers, însemnări de călătorie, oenologie… gastronomie. Chiar și simpli documentariști, ei își fac datoria cu conștiinciozitatea unui fizician fără geniu din echipa lui Oppenheimer. Nu sunt de condamnat dar nu sunt nici nevinovați.

Un exemplu de “obedient proactiv” sau “de intuiție” este Cătălin Striblea. A pornit de jos, de la radio, cu întrebări cu răspuns sugerat, de genul: “Oare de ce lumea vrea să dărâme acest guvern de incompetenți?” și a ajuns la TV în locul mega-starului Răzvan Dumitrescu. Perfidia inteligentă a lui Striblea servește mult mai bine “interesul de business patronal” decât golănia stridentă a predecesorului său, sunt sigur, la costuri salariale mult reduse. Abia această joncțiune se poate numi eficientizare!

Pe ceilalți aparținători vă las plăcerea să îi încadrați singuri la categoria corectă. Nu aveți cum să dați greș.

http://www.danandronic.ro/despre-slugarnicie-in-presa.html

Dan Andronic despre Adrian Nastase