POPASUL DOLION (II)

Culoarea verde – semnificaţii şi beneficii
Mihaela Codreanu

Kandinsky afirma că „verdele este culoarea cea mai caldă existentă. Nu se mişcă, nu exprimă bucurie, tristeţe, pasiune; nu doreşte şi nu cere nimic...” Dar este o culoare bivalentă: exprimă liniştea dar şi gelozia; este o culoare secundară datorită unirii a două culori primare: galben şi albastru. Situată întotdeauna între doi poli: energie – calm, pozitivitate – pragmatism, renaştere – decădere, este o culoare neutră, perfectă în orice situaţie. Simbolizează renaşterea, speranţa, tinereţea, seninătatea şi stabilitatea.

„Trăind în culori” ar putea însemna că trăim bine, deoarece culorile sînt capabile să influenţeze pozitiv sau negativ starea noastră de spirit. Iată un pretext de a ne însoţi în viaţa cotidiană de culorile preferate. Culorile exercită asupra noastră efecte psihologice şi emoţionale. Cînd spunem: „roşie de nervi”, „albă de frică”, „neagră de supărare”, „înroşit de ruşine” exprimăm, de fapt o anumită stare de suflet, aceste fraze presupunînd o strînsă legatură între culoare şi sentiment.

Verdele este culoarea naturii şi durează din primăvară pînă toamna. Arată trezirea sau reîntoarcerea la viaţă şi este simbolul speranţei – una dintre cele trei virtuţi (credinţă – roşu, milostenie - alb).

În toate religiile vechi vedem cum este adorat, ilolatrizat spiritual copacului, pădurile fiind primele temple ale omului primitiv. Copacului îi este asociat conceptul de creştere, dezvoltare, protecţie, rezistenţă, înrădăcinare şi îmbătrînire. El este simbolul stabilităţii reprezentînd viaţa, moartea şi renaşterea.

Pe lîngă toate atributele pozitive să nu uităm că ea are şi o însemnătate negativă: în evul mediu nebunii erau pictaţi în verde, vipera este de culoare verde şi este veninoasă.

Cuvintele cheie ale culorii verzi sînt: echilibru, armonie, pace. Mama-natură este cea care ne dă semnificaţia verdelui: simbolul reînnoirii şi a rezistenţei. Această culoare ne însoţeşte pe toată perioada primăverii şi a verii dar sub diverse tonuri. Nevoia de calm, linişte şi echilibru predomină. Este momentul verdelui, culoarea cea mai echilibrată, bariera între culorile calde şi reci.

„Personalitatea-verde” reprezintă un sprijin bun atît pentru ei înşişi, cît şi pentru cei din jurul lor, dar cînd verdele este în exces atunci ies la iveală părţile fixe ale personalităţii arătînd chiar şi un comportament duşmănos. Cei cu o astfel de personalitate sînt senzuali, le plac banii, se menţin constant în echilibru fiind diplomaţi, au sentimente profunde şi de durată dar sînt şi posesivi, geloşi, încăpăţînaţi.

Nuanţele închise de verde cu tentinţa către albastru arată o personalitate dură, rece, puţin dispusă schimbărilor. Nuanţele deschise, cu tendinţa către galben arată o mare flexibilitate şi capacitate de adaptare în orice situaţie, acceptarea sfaturilor sau a ideilor externe. Verdele închis arată gusturi simple dar rafinate, ordine, o persoană logică dar puţin deschisă criticilor. Verdele apă arată o persoană practică, senină, stăpînă pe propriile emoţii, care are simţul esteticului şi este o fire romantică. Verdele măr arată o persoană sociabilă cu capacitatea de a se face înţeleasă de toţi, cu predispoziţie pentru lucrul în echipă.

Efectele culorii verzi asupra organismului sînt surprinzătoare, ea intervenind în congestii, are efect calmant, creşte autostima, favorizează relaxarea fizică şi psihică, întăreşte sistemul imunitar. Verdele împreună cu galbenul este un optim dezintoxicant şi antiinflamator.

Culoarea verde a verdeţurilor, legumelor şi fructelor este dată de clorofilă, aceasta fiind bogată în magneziu şi avînd un aport bogat de vitamine: C, K, B, iar ceaiul verde este foarte bun pentru ten, oase, minte, inimă, circulaţie, sistem imunitar.

Biografie Kandinsky
S-a născut pe 4 decembrie 1866, într-o familie de burghezi bogați și moderni din Moscova. În 1871, familia Kandinski părăsește Moscova și se mută la Odessa. De la vârsta de 8 ani, Vasili începe să ia lecții de pian și violoncel. Frecventează cursurile liceului clasic și studiază desenul. În 1882, la vârsta de 26 ani se însoară cu verișoara lui, Anna Semiakina. În anul 1885, se întoarce la Moscova pentru a urma cursurile Facultății De Drept și apoi lucrează ca profesor la facultate. În 1896 ia o decizie irevocabilă: va deveni pictor. Pleacă la München, unde se afla una dintre cele mai renumite Academii de Artă din Europa acelor vremuri.

După ce sosește în Germania, în decembrie 1896, începe să studieze între 1897-1899 la o școală celebră condusă de pictorul Anton Azbe (1855-1905). În 1900, este primit în Academia de Arte Frumoase. Dezamăgit, părăsește școala renunțând definitiv la educația academică. În primăvara anului 1901, înființează grupul "Phalanx". Această societate, născută în spiritul opoziției față de academismul omipotent și omiprezent în artă, organizează în cursul celor 4 ani de existență un număr de 12 expoziții care luau apărarea curentelor cele mai novatoare. "Phalanx" își deschide propria școala unde Kandinski devine profesor de desen și pictură. În 1902 se îndrăgostește de una dintre elevele sale, Gabriele Munter (1877-1962).

De la "Neue Kunstlervereinigung" la "Der Blaue Reiter"

Din luna ianuarie 1909, Kandinski înființează împreună cu prietenii săi Neue Kunstlervereinigung (Noua Societate Artistică). Ei sunt animați de același nonconformism față de arta oficială.
Organizează expoziții care prezintă –pe lângă lucrările membrilor societății- operele unora dintre cele mai marcante personalități ale lumii artistice: Picasso, Braque, Derain. Aceste manifestări declanșează un scandal de proporții nu numai în rândul publicului, ci și în cercul criticilor. Tânărul pictor Franz Marc va fi alături de Kandinski, unul dintre fondatorii noului grup Der Blaue Reiter (Călărețul Albastru), care apare la München în anul 1911. În mai 1912, vede lumina tiparului ediția specială a revistei intitulate Almanach. Der Blaue Reiter, care prezintă lucrările câtorva artiști aparținând unor direcții și discipline dintre cele mai variate.

Perioada rusă

După izbucnirea primului război mondial este constrâns să părăsească Munchenul, fiind cetățean rus, deci persona non grata. Kandinski se întoarce la Moscova, unde o cunoaște pe Nina Nikolaievna Andreevska cu care se va căsători în anul 1917. În septembrie, se va naște primul lui fiu, Vsievolod. Din păcate, copilul va muri la doar trei ani. În 1920, devine profesor la universitatea din Moscova, iar un an mai târziu înființează Academia de Știință și Artă. Concepțiile lui Kandinski vor fi în scurtă vreme din ce în ce mai mult criticate. În decembrie 1921, pleacă cu soția la Berlin. Nu se va mai întoarce niciodata în Rusia.

Ultimii ani

În 1922, la Weimar este numit profesor la Bauhaus. După ce naziștii închid facultatea Bauhaus, în 1933 pleacă la Paris. La sfatul lui Marcel Duchamp se stabilește împreună cu soția la periferia de vest a orașului, la Neuilly-sur-Seine. Duce aici o viață liniștită, departe de lume.

În martie 1944, este diagnosticat cu arteroscleroză, dar va continua să lucreze până în iulie. Moare la Neuilly-sur-Seine, pe 13 decembrie 1944 ca urmare a unei hemoragii cerebrale.

Moment canadian

https://www.youtube.com/watch?v=Ni3x-uwAumo[b]

dolion a scris:

Moment canadian

https://www.youtube.com/watch?v=Ni3x-uwAumo[b]

Da, asa este în fiecare vară, acolo, pe Mont Royal si pe încă o stradă din Montreal.
Oamenii stiu să se relaxeze.

Şi la noi cine vrea se poate relaxa nu doar să facă politică.

abbilbal a scris:

Şi la noi cine vrea se poate relaxa nu doar să facă politică.

Politica ocupă prea mult timp din viata românului, si prin asta pierde mult din frumusetea vietii.

Film documentar referitor la regimul Antonescu: