Constantin Ţoiu - Galeria cu viţă sălbatică

ostrovna a scris:

Pe mine asa ma enerveaza femeia aia,daca sunt mitocani de ce-i schimba ca pe ciorapi,cind le vad pe sfintele astea ma apuca ceva ca as bea suc de lamiie:(

Caută şi ea, săraca, poate o găsi...
Dar ştii şi tu zicalele alea româneşti: "Cum e sacul aşa-i şi peticul" şi "Cum e turcu-i şi pistolu'"


Dar să ştii că în esenţă are dreptate. Suntem mitocani; că mai facem noi eforturi să mai dăm cu vopsea... asta este altceva.

Anahoret a scris:

ostrovna a scris:

Pe mine asa ma enerveaza femeia aia,daca sunt mitocani de ce-i schimba ca pe ciorapi,cind le vad pe sfintele astea ma apuca ceva ca as bea suc de lamiie:(

Caută şi ea, săraca, poate o găsi...
Dar ştii şi tu zicalele alea româneşti: "Cum e sacul aşa-i şi peticul" şi "Cum e turcu-i şi pistolu'"


Dar să ştii că în esenţă are dreptate. Suntem mitocani; că mai facem noi eforturi să mai dăm cu vopsea... asta este altceva.

ESTI DRAGUT ,TERMINA CA DACA NU AR FI FEMEILE SA DE-A DE INTELES ,BARBATII SUNT TIMIZI

Comandorul se incapatina sa traduca "Viitorul la furnici"-pe chestia asta discutaseram o noapte inteaga.
















pag.242.

Dobrogea tinereţii mele! Dacă aş fi avut talentul lui Ţoiu aşa aş fi descris-o şi eu.

Dobrogea?! [...] E pământul străvechi al surghiuniţilor mofturoşi, dar glorioşi până la urmă... Parve, nec invideo, sine me liber ibis in urbe. A fost o bună ocazie de a ne mai aminti câte ceva din Triste şi Pontice.
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 253

Cu altă ocazie, într-un cerc de apropiaţi, am spus că Dobrogea e nume de femeie, de femeie vrăjită ca o Gorgonă. Sărutul ei te arde toată viaţa.

Salcâmi
Astă-noapte, ca în multe alte nopţi din ultima vreme, m-am visat iar în Bucureşti. Pe o stradă necunoscută. Înfloreau, în România, salcâmii. Nicăieri ca în România salcâmii nu înfloresc mai frumos [...]
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 255

Când mai postam pe forumul de la Realitatea TV era un tip (nu mai ştiu cum îşi zicea) care locuia prin Marea Britanie. Şi el la fel spunea: că-i lipsesc salcâmii şi că nicăieri nu-s ca la noi.

Anahoret a scris:

Dobrogea tinereţii mele! Dacă aş fi avut talentul lui Ţoiu aşa aş fi descris-o şi eu.

Dobrogea?! [...] E pământul străvechi al surghiuniţilor mofturoşi, dar glorioşi până la urmă... Parve, nec invideo, sine me liber ibis in urbe. A fost o bună ocazie de a ne mai aminti câte ceva din Triste şi Pontice.
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 253

Cu altă ocazie, într-un cerc de apropiaţi, am spus că Dobrogea e nume de femeie, de femeie vrăjită ca o Gorgonă. Sărutul ei te arde toată viaţa.

Se prea poate asa cum Oltenia pentru mine ramine in inima mea pina inchid ochii.

Un copil de 14 ani pleaca din Timisoara la Craiova la Liceul de Chimie.

Au trimis o clasa intreaga de aici si una din Tirgu Mures.

Iti dai seama internat eu care am locuit intr-un cartier select din Timisoara,dar toti m-au indragit si degeaba plingeau ai mei dupa mine
ca diriginta ,directoarea nu m-au lasat sa plec.

Frumoase amintiri:)

Anahoret a scris:

Salcâmi
Astă-noapte, ca în multe alte nopţi din ultima vreme, m-am visat iar în Bucureşti. Pe o stradă necunoscută. Înfloreau, în România, salcâmii. Nicăieri ca în România salcâmii nu înfloresc mai frumos [...]
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 255

Când mai postam pe forumul de la Realitatea TV era un tip (nu mai ştiu cum îşi zicea) care locuia prin Marea Britanie. Şi el la fel spunea: că-i lipsesc salcâmii şi că nicăieri nu-s ca la noi.

Sunt convinsa ca-i asa

O scena care m-a zgduit:(

Am pornit am suit doua ceasuri,si cind am vazut zidurile,calugarii au dat drumul la ciini.N-am pomenit manastire pazita de ciini.
Dar ce ciini!Fiare salbatice.Am scos pistol.Eram in panta.M-am lipit de un fag gros,cu doamna alaturi.Aveti grija i-am spus si am tras.Am numarat paisprezece,cu pui cu tot,catele,duli;pe doi i-am culcat,iar ceilalti exact ca lupii, au inceput sa rupa cu coltii din ei.Si in timp ce eu trageam
rar,foc cu foc,in haita trimisa de fratii calugari,tragind mai mult in aer....



calugarilor le-ar fi fost indiferent daca-i sfisiau?

ce cosmar:(



pag 353-354

Ştii ce m-a zguduit acolo? Caracterul activistei. Era un citat pe care-l scosesem deja pentru mine.



Câinii mănăstirii, nu, atacau bezmetici ca un regiment îmbătat cu rom – atât le mai lipsea să zbiere: uraaa!... Şi totuşi, ce am povestit până acum nu-i nimic în comparaţie cu ce aveam să văd în clipa următoare, când restul haitei retrăgându-se, în sfârşit, învinsă, m-am întors să văd ce face doamna. Fuma calmă. Când îşi aprinsese ţigara nu ştiu, fiindcă trăgea dintr-un fel de chiştoc, pârlindu-şi degetele, ca o cătană, în pauză, la instrucţie. Eu ştiu cât ţine o ţigară; făcând socoteala, am dedus că şi-o aprinsese cam pe când câinii vii încă mai rupeau din câinii morţi, cu puţin înainte deci de a doua repriză a atacului. Da aici am făcut a doua deducţie. O femeie normală ţipă, se lipeşte de bărbatul de alături, care-o fi el, s-o apere, ştiu eu... aşa-i legea naturii... Cel mai rău, după mine, e să nu vrei să fii ce eşti cu adevărat şi irevocabil.
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 362-363



Ei, cu o femeie ca asta n-aş sta decât cu spatele la perete şi cu glonţ pe ţeava armei.
Călugării... dacă interpretezi prin prisma romanului, de retrăseseră acolo pentru linişte şi meditaţie. Cine se aventura acolo o făcea pe riscul său, cunoscând consecinţele.

Anahoret a scris:

Ştii ce m-a zguduit acolo? Caracterul activistei. Era un citat pe care-l scosesem deja pentru mine.



Câinii mănăstirii, nu, atacau bezmetici ca un regiment îmbătat cu rom – atât le mai lipsea să zbiere: uraaa!... Şi totuşi, ce am povestit până acum nu-i nimic în comparaţie cu ce aveam să văd în clipa următoare, când restul haitei retrăgându-se, în sfârşit, învinsă, m-am întors să văd ce face doamna. Fuma calmă. Când îşi aprinsese ţigara nu ştiu, fiindcă trăgea dintr-un fel de chiştoc, pârlindu-şi degetele, ca o cătană, în pauză, la instrucţie. Eu ştiu cât ţine o ţigară; făcând socoteala, am dedus că şi-o aprinsese cam pe când câinii vii încă mai rupeau din câinii morţi, cu puţin înainte deci de a doua repriză a atacului. Da aici am făcut a doua deducţie. O femeie normală ţipă, se lipeşte de bărbatul de alături, care-o fi el, s-o apere, ştiu eu... aşa-i legea naturii... Cel mai rău, după mine, e să nu vrei să fii ce eşti cu adevărat şi irevocabil.
Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 362-363



Ei, cu o femeie ca asta n-aş sta decât cu spatele la perete şi cu glonţ pe ţeava armei.
Călugării... dacă interpretezi prin prisma romanului, de retrăseseră acolo pentru linişte şi meditaţie. Cine se aventura acolo o făcea pe riscul său, cunoscând consecinţele.

Anahoret,am inteles .Foarte interesant.

Te mai intreb cind gasesc ceva ce nu pricep.Multumesc:)

Geta, doar discutăm. Tu spui ce ţi-a plăcut ţie, eu spun ce mi-a plăcut mie. Ca la o discuţie în faţa unei ceşti de cafea!

Anahoret a scris:

Geta, doar discutăm. Tu spui ce ţi-a plăcut ţie, eu spun ce mi-a plăcut mie. Ca la o discuţie în faţa unei ceşti de cafea!

Ok. cafeaua o dau eu bine?

Te pup mai:)

Bine, eu dau coniacul. De Segarcea, 10 ani...

Anahoret a scris:

Bine, eu dau coniacul. De Segarcea, 10 ani...

Mai Anahoret eu la Segarcea am fost la cules de bumbac in 1974 eram la Craiova.

E drept ca ne-au dus si la podgorie eram copil ,frumoase locuri si amintiri:)


Te puuuuuuuuup om bun si drag:)

Saracu nea Marin, Suca nepotul lui s-a indrgostit de mine

Măăăăiiii.... tu te-ai dus la bumbac su la Su(că)cit capul băieţilor?

În liceu am avut un coleg din Segarcea şi ne-a adus o sticlă cu licoare adevărată. Ne-am ameţit toţi.
Acum cred că este grănicer, dacă n-o fi ieşit cumva la pensie!

ostrovna a scris:

Anahoret a scris:

Mai pun un citat şi apoi am să-ţi spun ce m-a surprins (plăcut) în carte.
Aici este descris un moment dintr-o nuntă ţigănească:

Ritualuri barbare
Hora continua neîntreruptă, de cinci ceasuri, după regula lor, strâmtându-se din ce în ce, lepădând slăbănogii căzuţi în mijloc, îmbrânciţi, împinşi de mire în beci, după legea tribului, pe când tribul împuţinându-se, dar înaintând treptat către miezul lui adevărat de forţă, îşi regăsea ritmul pierdut, răbdător, viguros, încurcat de neputernici, de căzuţi şi desprinşi, de toţi doborâţii.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 239

Mi se pare destul de trist:(

Nu e trist. Nici pe scena nu vedem decat dansatori profesionisti. Cati raman pe margine din cei care au vrut sa ajunga dansatori profesionisti? Dar fiecare e bun pentru ceva!

Simbioză
Voi aveţi ochii albaştri ca cerul, sunteţi blânzi şi îmbătrâniţi frumos cu bărbile voastre de sfinţi, pentru că vă uitaţi mereu în apă. Totdeauna eşti ce vezi [sublinierea mea], ce priveşti adică, ce ai în faţa ta, sub ochii tăi. Eşti ce vezi! – asta-i deviza mea, dacă vreţi să ştiţi. Toate animalele (şi Bunthe avea aici un cuvânt) păţesc ca oamenii, lucru constatat de ştiinţă, şi pun pariu că, peste zece sau douăzeci de mii de ani, ăi de la oraş vor fi ca betonul, vor avea culoarea betonului, dacă între timp nu se inventează altceva...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 324

Nu ştiu cât de mult a gândit-o Ţoiu dar, din punctul meu de vedere, are mare dreptate: eşti ceea ce vezi!

Anahoret a scris:

Simbioză
Voi aveţi ochii albaştri ca cerul, sunteţi blânzi şi îmbătrâniţi frumos cu bărbile voastre de sfinţi, pentru că vă uitaţi mereu în apă. Totdeauna eşti ce vezi [sublinierea mea], ce priveşti adică, ce ai în faţa ta, sub ochii tăi. Eşti ce vezi! – asta-i deviza mea, dacă vreţi să ştiţi. Toate animalele (şi Bunthe avea aici un cuvânt) păţesc ca oamenii, lucru constatat de ştiinţă, şi pun pariu că, peste zece sau douăzeci de mii de ani, ăi de la oraş vor fi ca betonul, vor avea culoarea betonului, dacă între timp nu se inventează altceva...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 324

Nu ştiu cât de mult a gândit-o Ţoiu dar, din punctul meu de vedere, are mare dreptate: eşti ceea ce vezi!

Exact,esti ceea ce vezi ,care o fi formula fericirii?

Atât timp cât reuşeşti să vezi ceea ce este frumos în jurul tău, cred că eşti fericit. Important este să te disociezi de urât; nu neapărat doar în estetică. Arghezi a avut un titlu de volum foarte interesant: "Flori de mucigai".

Anahoret a scris:

Atât timp cât reuşeşti să vezi ceea ce este frumos în jurul tău, cred că eşti fericit. Important este să te disociezi de urât; nu neapărat doar în estetică. Arghezi a avut un titlu de volum foarte interesant: "Flori de mucigai".

Stiu Anahoret si multumesc de sfaturi:)

SORA DE LAPTE

Pe Rusca o iubeam.Era sora mea de lapte.Intr-o zi maica-sa venise cu ea la noi in brate,era mai mare decit mine cu un an si mama ii spuse-se Gioacai:" IA DA-I TU,IA DA-I DIN LAPTELE ALA AL TAU ALBASTRU DE TIGANCA, SA VAD CA E PREA MOFTUROS"














PAG 232

Ce baftă au unii!
Se mai zicea că patronul casei de toleranţă participase şi el la joc şi că la un careu de aşi, ai lui, întâlnit cu o chintă regală la valet, a domnului Ioniţă, nemaiavând bani lichizi, aruncase pe masă, spre spaima chibiţilor, valoarea întregului bordel – "plus bordelul ăsta, strigase, cu dame cu tot!" – şi tatăl lui Cavadia, care avea un noroc chior, se pomenise şi proprietar de c[urve]...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 326

Anahoret a scris:

Ce baftă au unii!
Se mai zicea că patronul casei de toleranţă participase şi el la joc şi că la un careu de aşi, ai lui, întâlnit cu o chintă regală la valet, a domnului Ioniţă, nemaiavând bani lichizi, aruncase pe masă, spre spaima chibiţilor, valoarea întregului bordel – "plus bordelul ăsta, strigase, cu dame cu tot!" – şi tatăl lui Cavadia, care avea un noroc chior, se pomenise şi proprietar de c[urve]...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 326

Anahoret a scris:

Ce baftă au unii!
Se mai zicea că patronul casei de toleranţă participase şi el la joc şi că la un careu de aşi, ai lui, întâlnit cu o chintă regală la valet, a domnului Ioniţă, nemaiavând bani lichizi, aruncase pe masă, spre spaima chibiţilor, valoarea întregului bordel – "plus bordelul ăsta, strigase, cu dame cu tot!" – şi tatăl lui Cavadia, care avea un noroc chior, se pomenise şi proprietar de c[urve]...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 326

Anahoret joacă şi tu, poate-poate!