Constantin Ţoiu - Galeria cu viţă sălbatică

nicuvar a scris:

ostrovna a scris:

Ce e acela comunard?

Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. (din DEX)

Multam fain Nicule banuiam eu dar nu am timp ca-i Lumi aici,Gabi a plecat la Fifi:)

Lumi este sora ta din Canada?
Multă sănătate să să aveţi clipe fericite împreună!

Despre o imagine frumoasa"ceasul solar".

Tot astfel stricase si ceasul solar pe care i-l facuse cu vreo saptamina inainte,pe malul lacului,in timpul lungilor ore de pescuit,un ceas de toata frumusetea,cu pietre alese,fiecare de alta culoare,dupa felul orei-duoasprezece era o aschie din minereul verzui ce captusea din loc in loc malul scund si scobit al lacului,gasita pe nisipul plajei marunt ca zaharul tos;ora unu,un fulg de pescarus-apoi trestia inalta
infipta in mijlocul cadranului,a carei umbra se alungea foarte mult inainte de apusul soarelui.











pag -365

Anahoret a scris:

Lumi este sora ta din Canada?
Multă sănătate să să aveţi clipe fericite împreună!

A plecat impreuna cu mama,au ajuns cu bine.

ostrovna a scris:

Anahoret a scris:

Lumi este sora ta din Canada?
Multă sănătate să să aveţi clipe fericite împreună!

A plecat impreuna cu mama,au ajuns cu bine.

Mă bucur!

Emil Condor a scris:

ostrovna a scris:

Anahoret a scris:

Lumi este sora ta din Canada?
Multă sănătate să să aveţi clipe fericite împreună!

A plecat impreuna cu mama,au ajuns cu bine.

Mă bucur!

Si eu ma bucur c-au ajuns cu bine ieri m-au sunat,eu eram la tara si stiam ca nu pleaca mama,in ultima clipa s-a hotarit si ma ingrijoreaza ca nu are medicatia la ea:(

Au stat citeva zile in Germania:)

Mi-e teama ca,cumnatul meu ramine fara slujba au dat afara jumatate de la compania lui:(

ostrovna a scris:

Mi-e teama ca,cumnatul meu ramine fara slujba au dat afara jumatate de la compania lui:(

Mda! Mii si mii de locuri de muncă se pierd zilele astea.
Personal am noroc că lucrez ceva pentru cineva care, dă faliment numai când se întoarce întreaga planetă cu susul în jos!

Emil Condor a scris:

ostrovna a scris:

Mi-e teama ca,cumnatul meu ramine fara slujba au dat afara jumatate de la compania lui:(

Mda! Mii si mii de locuri de muncă se pierd zilele astea.
Personal am noroc că lucrez ceva pentru cineva care, dă faliment numai când se întoarce întreaga planetă cu susul în jos!

Sper sa nu traim asa ceva:)

Aici nu am mai postat demult şi mă gândeam să normalizez situaţia...

Imponderabilitate
Punctul în care coloana aceea de apă, nemaiputând să urce în văzduh, cădea, dar nu imediat, şi nu fără ezitări, nu fără să compună în această cădere fel de fel de forme rapide ca nişte "efecte ale renunţării"...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 389

Instinct şi raţiune
Instinctul merge sigur până la un anumit punct – încerc să explic. Pe urmă, tocmai fiindcă el funcţionează cu o prea mare siguranţă, neglijându-se cine ştie ce amănunt [...] se produce catastrofa, care, notează! este un act de libertate faţă de planul automat al instinctului. D. mă priveşte uimit. Vrei să spui că Natura trebuie să colaboreze cu raţiunea? Că una fără alta îşi devin inamice? Întocmai! aprob mirat de simplitatea răspunsului.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 403

Contraste actuale
Bunghez cultiva cu bună ştiinţă autorii mediocri din alt strat social, spre a străluci şi el mai tare, prin contrast.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 407

Anahoret a scris:

Contraste actuale
Bunghez cultiva cu bună ştiinţă autorii mediocri din alt strat social, spre a străluci şi el mai tare, prin contrast.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 407

Excelent

Sacrificiul lui Iuda

"Explicarea lui Iuda". El se apropie de învăţătorul său şi îl sărută, nu atât, sau nu numai pentru că vrea să-l indice: Mecanismul acestui gest trebuie să fie mai complicat, ţinând cont de întreaga experienţă psihologică a omenirii, pe al cărei obraz nu de puţine ori a fost depus sărutul unui trădător. Iuda este sentimental repede câştigat de partea cauzelor mici, aducătoare de confort, de profituri. Totuşi, el îşi dă seama de mârşăvia lui, lipindu-şi buzele de obrazul celuilalt, întârziind puţin în acest gest cu o tresărire a conştiinţei, care ştie. Fascinaţia călăului pentru victimă, cerându-i iertare acesteia şi iubind-o cu o ură mascată. Sărutul nu indică dor pe cel ce va fi prins, el e poate şi o ultimă încercare de absolvire. [...] Iuda este cel mai agil, mai duios, afectuos şi sentimental dintre toţi apostolii. Învăţătorul ştie acest lucru. El acceptă sărutul, resemnat, dar şi mirat: 30 de arginţi?... numai atât?... În tablourile celebre cu Cina, Iuda e arătat cu naivitate, smolit la faţă, crispat, antipatic. Nu. El e atrăgător, plin de farmec, simpatic, descurcăreţ, întreprinzător, agitat, versatil...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 408-409

Interesantă descriere a acelui "sacrificiu"!

Dar sacrificiul a avut loc şi cel sacrificat a fost Iisus. Dovadă că cel ce vinde şi cumpără nu ştie întotdeauna să aprecieze marfa la adevărata ei valoare.

Descrierea m-a fascinat. Este surprinsă esenţa umană în straturile sale din adâncime. Tabloul poate fi pus pe orice situaţie, ca o folie transparentă de celuloid. Spre exemplu preţul mic cu care ai noştri au vândut întreprinderi "nerentabile". Sau preţul mic cu care un medic -- dar e valabil şi pentru alte categorii profesionale -- îşi vinde onoarea. Şi exemple ar mai fi.

Ciudat de actual
Parveniţi! Ştii care e deviza lor?... şi bătu furios cu piciorul în lacul îngheţat: Fără milă şi fără recunoştinţă!

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 416

Ei... uite ceva care-mi place!
Un exclu pensif pour la patrie – bătrânul Hugo –, un prigonit, un paria meditând la soarta patriei lui; un ins forţat să-şi ia adio, să plece în surghiun, trezindu-se deodată cu avantajul, copleşitorul avantaj de a-şi contempla de pe insula izgonirii propria-i ţară, ca niciodată, imaginea ei întreagă, ţinând cont de distanţă şi abia întrevăzută prin ceaţa mării învăluind locul iubit în fantasme şi legende.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 419

Naivităţi
Naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alţii. (Kant)

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 421

Reţeta succesului
Trebuie să fii rău; succesul, legea succesului e răul, ca să reuşeşti trebuie să fii detestat.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 422

Stii că-mi place si mie?
Si sună atât de real, cel putin pentru mine, tot un surghiunit din proprie vointă! Dar nu de plăcere...

A cunoaşte înseamnă a fi rău
— Chiril, insistă Cavadia apropiindu-şi mult faţa zbârcită de ger, ascunsă în gulerul blănii, trebuie să alegi – şi asta ca bătrânul Goethe, între necunoaştere şi cunoaştere. În paradis, te asigur, intră toţi tâmpiţii: plictiseală, nimeni nu gândeşte, de talent nu mai vorbesc, de asta se ocupă corpul administrativ al grădinii, regulamente, lecţii de catehism, admiteri, înscrieri la ordinar, apeluri din când în când, rugi sau imnuri de slavă la ore precise, cam atât. Asta-i viaţă, te întreb? Tu vrei să ajungi în provincia asta nenorocită a univesului?
— N-aş zice că am ales paradisul, îi atrase atenţia Chiril.
— Pe când infernul – nu-l luă în seamă Cavadia – dispute, viaţă, viaţă, guleai, vorba lui Ivan Turbincă, contraziceri, talent cu carul, piedici, tumbe, salturi mortale, cuţite înfipte în spate, bătăi fără niciun regulament, pahare cu vitriol când ţi-e sete în loc de sirop, joc în dublă partidă, monumental, captivant, trişerii magistrale, un as de cupă măsluit în loc de inimă, foarte vizibil, şi uşor de înlocuit şi în care poţi trage oricând, pe orice timp şi de la orişice distanţă. A cunoaşte înseamnă a fi rău, ţi-am mai spus.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 423

Anahoret a scris:

A cunoaşte înseamnă a fi rău
— Chiril, insistă Cavadia apropiindu-şi mult faţa zbârcită de ger, ascunsă în gulerul blănii, trebuie să alegi – şi asta ca bătrânul Goethe, între necunoaştere şi cunoaştere. În paradis, te asigur, intră toţi tâmpiţii: plictiseală, nimeni nu gândeşte, de talent nu mai vorbesc, de asta se ocupă corpul administrativ al grădinii, regulamente, lecţii de catehism, admiteri, înscrieri la ordinar, apeluri din când în când, rugi sau imnuri de slavă la ore precise, cam atât. Asta-i viaţă, te întreb? Tu vrei să ajungi în provincia asta nenorocită a univesului?
— N-aş zice că am ales paradisul, îi atrase atenţia Chiril.
— Pe când infernul – nu-l luă în seamă Cavadia – dispute, viaţă, viaţă, guleai, vorba lui Ivan Turbincă, contraziceri, talent cu carul, piedici, tumbe, salturi mortale, cuţite înfipte în spate, bătăi fără niciun regulament, pahare cu vitriol când ţi-e sete în loc de sirop, joc în dublă partidă, monumental, captivant, trişerii magistrale, un as de cupă măsluit în loc de inimă, foarte vizibil, şi uşor de înlocuit şi în care poţi trage oricând, pe orice timp şi de la orişice distanţă. A cunoaşte înseamnă a fi rău, ţi-am mai spus.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 423

Excelent,cit adevar.

O definiţie a fericirii
Un rău mai mic, în lipsa altuia mai mare, bănuit, poate lua provizoriu chipul fericirii însăşi.

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 428

Lumea de dincolo
Tu crezi că acolo-i repaus? – zâmbea, cu faţa întinerită şi de efectul morfinei – aşa crezi tu că acolo-i repaus? pace? vreme senină? – tehnica lui Socrat-iudeu adresându-şi singur întrebări ironice, care erau de fapt răspunsuri gata date... – Ei nu, şoptea el cu capul întors copilăreşte pe pernă, să-l vadă mai bine pe Chiril aşezat la o oarecare distanţă pe un scaun fără spetează în rezerva luminată de soarele orbitor al iernii bogate de afară. Ei, nu, repetă el, aproape vesel, te înşeli. Munca, marea agitaţie abia de aici înşepe, şi cuvântul îl rosti fără să vrea, comic, moldoveneşte... Nu... făcu semn cu mâna descărnată scoasă o clipă din aşternut, să nu crezi... moartea nu poate să fie senină... ceva senin, nu... nu... Îmi pare rău că nu pot să-ţi dau un comunicat după, mă înţelegi...

Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică, editura Eminescu, Bucureşti 1979, pag. 429

Dincolo nu-i repaus şi nici doar vreme senină, dar noi suntem mai înţelepţi.