OMUL LACRIMII

Citat :

Sunt foarte vulnerabila.

Oamenii sunt niste trestii ganditoare, se pot rupe usor. Dumnezeu te va ajuta si iti va trimite puterea de care ai nevoie! Gandurile noastre, gandul tau la noi, te vor ajuta sa simti puterea lui Dumnezeu!

Sanja-Adriana a scris:

nu as fi dorit niciodata sa vorbesc despre viata pe care o duc si despre conditiile de mizerie in care traiesc. Pe fondul unei depresii am facut un colaps, mi-a scazut tensiunea la 5 cu 2, nu e de altfel pentru prima data. Mi-a fost rusine sa chem salvarea , nu voiam sa vada uratenia din jur. Mi-a fost ingrozitor de rau ....iar la un moment dat incepuse sa nici nu-mi mai pese. Plangeam si plangem intruna. si mi-am zis ca Dumnezeu chiar a uitat de mine si ca tot ce am crezut nu e decat un fals. Mai mult nu vreau sa zic.
Ce stiu este ca eu cu puterile mele nu am putut depasi starea acesta si mai stiu ca de nu va rugati, probabil acum eram doar o amintire.
Sunt foarte vulnerabila.
sanja-adriana
intotdeauna cu drag

Draga Sanja ...povesteste! Nu trebuie sa-ti fie rusine. Incearca sa lasi sa iasa din tine ceea ce te macina, altfel te va macina de tot.
Noi o sa-ti raspundem si tu , poate, vei gasi solutii in ceea ce spunem noi.
Cateodata mai multe capete la un loc gasesc calea spre rezolvare a unor situatii altfel imposibile!
Incearca, n-ai ce pierde ! Dimpotriva, te calesti!

Mă bucur să văd că Adriana a revenit. Chiar dacă, asa cum spune ea, încă e într-o stare fragilă, stiu că aici se poate întări, împreună cu noi.
Da Adriana, Zuum are dreptate: hai să luptăm împotriva neajunsului tău, împreună. Asa vom fi mai puternici si vom învinge mai usor. Ce zici?

Si eu cred ca zum s-a gandit foarte bine.
Draga mea Adriana, sunt aici cateva suflete mari, sunt aici oameni care lucreaza cu alte suflete, cu totii vrem sa-ti stam alaturi. Incearca si-ti dezvalui sufletul, asa cum faci si in versurile tale. Lasa tristetea ta sa curga precum apa, sa-ti duca necazul la vale si ochii sa ti se limpezeasca... vino alaturi de noi si lasa-ne sa-ti fim alaturi...
Te iubim, Adriana si nu esti nici o clipa singura!

M-au trecut fiori de plăcere la citirea mesajului semnat de Aurora.
Adriana, consideră că îti scriu si eu... nimic altceva decât mesajul identic transmis de Aurica.

Hai să luptăm împreună!

Sanja-Adriana a scris:

Mi-a fost ingrozitor de rau ....iar la un moment dat incepuse sa nici nu-mi mai pese. Plangeam si plangem intruna. si mi-am zis ca Dumnezeu chiar a uitat de mine si ca tot ce am crezut nu e decat un fals. Mai mult nu vreau sa zic.
Ce stiu este ca eu cu puterile mele nu am putut depasi starea acesta si mai stiu ca de nu va rugati, probabil acum eram doar o amintire.
Sunt foarte vulnerabila.

Nu uita că mai ai nişte prieteni cărora chiar le pasă de tine. Aşa virtuali cum sunt ei!

Nu stiu cauzele depresiei cu care se confrunta Sanja-Adriana, dar stiu ce inseamna "plangeam si plangem intruna" ... este foarte greu de depasit o astfel de stare si singur chiar nu cred ca se poate.

Poate de-aia ne-am si adunat incet incet aici... ne avem unul pe celalalt, chiar daca avem in real persoane foarte dragi si care ne poarta de grija.

Tare ma doare

Raman in casa celor fara nume
Nu mai ajung pana la Tine, Tata
M-am straduit cat am putut dar...iata
Desi credeam ca sunt nevinovata
Tot m-am pierdut si-s ratacita-n lume

Atata suferinta n-o pot duce.
Iti spun din nou sa stii de nu stii inca
N-am fost in stare sa zidesc pe stanca
Ma bate ploaia, noaptea e adanca
Si stau in drum cu viata la rascruce

Eu nu-nteleg unde-am gresit, dar, poate
De la-nceput nici n-am pornit-o bine
Credeam ca sunt si..nu sunt langa Tine
Sa ma ridice nu mai este cine
Si nu mai vreau decat sa uit de toate

Te-am adorat cu-ntreaga mea fiinta
Si-n dragoste nu mi-am simtit amarul
Dar vad acum ce plin mi-a fost paharul
Ca niciodata n-am trecut hotarul
Si iarasi vad ca n-a fost cu putinta

Deci ce-mi ramane, Doamne, ce pot face?
Ce rugaciuni sa-Ti mai aduc nainte?
Eu Te-am iubit cu-o dragoste fierbinte
Si-am incercat mereu sa fiu cuminte
Dar n-am ce sa mai spun cand cerul tace

Sunt tot ce-am fost , nimic nu-i nou sub soare
Si tot asa Te dibuiesc orbeste-
Mai zvarle marea din adanc un peste
Ma uit si-astept dar nimeni nu-mi vorbeste
Si-mi pare rau si tare ma mai doare

sanja-adriana

Asa am ajuns

Sub cerul de argint se lasa seara
Suvite albe fumul se rdica
Ma ninge frigul si-si intinde gheara
in inima ce tremura de frica

Strivind in zbor manunchi de diamante
Trei umbre vin la pat si ma alina-
Mi-or fi ramas cu dragostea restante
Si-mi dau acum cadoul de lumina

Tic- tac imi bate inima, se-opreste
O prind in palme si-o apas, ma doare
Sub cerul argintiu din solzi de peste
Ma zbat si plang scaldata in sudoare

Imi canta-un inger, altul il ingana
Al treilea-mi da o sarutare-aleasa
Si ma ridica si ma ia de mana...
Asa-am ajuns sa fiu si eu mireasa....

sanja-adriana

ce am scris, am trait
cu drag de voi mereu

Fără cuvinte.
Aş zice că este frumos, dacă n-aş şti cât de dureros este.

Sanja-Adriana a scris:

Tare ma doare

Raman in casa celor fara nume
Nu mai ajung pana la Tine, Tata
M-am straduit cat am putut dar...iata
Desi credeam ca sunt nevinovata
Tot m-am pierdut si-s ratacita-n lume

Adriana.
Poeziile tale sînt minunate. Dar tu suferi tocmai ca să poţi scrie asemenea poezii.
De exemplu eu n-aş fi scris ,,Coşmarul" de la popasul ,,ACCENTE" dacă n-aş fi fost trecut prin asemenea încercări. Citeşte-l ca să te convingi.

Mă bucur că iar eşti printre noi. Dar tu cu de la tine putere n-ai fi putut să revii la viaţă după un asemenea colaps. Dumnezeu te iubeşte, şi încă mai are nevoie de tine aici în lumea aceasta unde te simţi străină şi călătoare.
Toţi copiii Domnului trec prin suferinţe, măcar că sînt nevinovaţi. Toţi rătăcesc, şi se simt pierduţi.
Dar tu nu uita că este scris:
,,Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut." (Luca 19:10)
Şi Cuvîntul Domnului se împlineşte inclusiv şi cu tine.

aurora a scris:

Nu stiu cauzele depresiei cu care se confrunta Sanja-Adriana

În poezia ei, "Tare mă doare" atinge (artistic) originea suferintelor ei.
Adriana este o fiintă prea fragilă, prea delicată pentru necazurile care o lovesc fără încetare. Sănătatea ei este mereu în pericol datorită conditiilor materiale pe care este obligată să le suporte.
Am vorbit cu Sanja, aseară si mi-a spus că ea nu are tăria să descrie aici, pe forum, în amănunt suferintele prin care trece, lipsurile la care este supusă zi de zi împreună cu familia ei.
Atât ei cât si sotului ei, datorită vârstei, nimeni nu le mai dă sansa de a lucra pentru o bucată de pâine, pentru un lemn în sobă, pentru un medicament sau orice poate fi vital omului.

Din tot ce am discutat cu Adriana, am retinut clar un lucru: are nevoie de ajutor.

Ma intristeaza ceea ce spui, Emil. Asta este spaima cred a fiecarui om care trece de 50 de ani,
cand nici fizic nu mai esti la fel si nu poti sti la ce te poti astepta de la o zi la alta.

Aurora,
Probabil ai dreptate, spaima la unii este dată de gânduri negative - la Adriana, acea spaimă este dată de realitatea ce o experimentează: nu poate găsi o slujbă din care să trăiască decent.

Aurora, Emil, nimic din ce scriu nu are a face cu vreo spaima.Nu doream sa ajungem la acest subiect al situatiei mele materiale, pentru ca multi ar putea interpreta gresit sii deja am vazut asta.In adevar, sotul meu este in concediu fara salariu -nu sunt bani-iar eu , pentru ca am fost chemata in Spania si pentru ca am accepatat nu am putut sa ocup un post ca profesor suplinitor. Deci pana in toamna...nu am nimic.Ce vreau eu insa sa se inteleaga bine este ca framantarea mea vine din alta parte.Am incercat din rasputeri sa umblu pe drum cu Dumnezeu, am renuntat la avantaje materiale pe care mi le puteau aduce de pilda Sitele care se faceau in Spania si care nu ma costau decat 5 minute- sa fac o petitie la guvern pe adresa mea de net si pentru care altii cereau cel putin 50 de euro.Nu o zic spre fala, ci o zic ca sa intelegeti ca nu mi se parea corect sa cer bani pentru ceva ce nu ma costa nimic.Si, am facut cu zecile pentru toti cei care au avut nevoie de acte. Ei, traind in conformitate cu Cuvantul si incercand sa-l si implinesc ma intrebam ce se intampla de sunt in situatia asta, sa inghet pur si simpul, sa ma sufoc intr-o camaruta, fara putinta de a mai construi macar inca una in care sa am linistea de care am atata nevoie.Si mi-am zis ca nu sunt decat 2 posibilitati-ori nu mai stau langa Domnul, ori merg bine dar El ma trece prin incercari .Dar daca ma trece prin incercari , oare chiar intr-atat ma trece incat sa ajung sa ma imbolnavesc? Vrea asta Dumnezeul meu pe care Il iubesc din toata inima? Si vine atunci o alta intrebare- Daca ingaduie ce ingaduie, oare o face pentru a ma incerca pe mine sau pentru a-i incerca pe cei de langa mine? pe cei care ma vad, care ma stiu , care stiu exact cum stau si ce am-adica nimic- dar nu iau amimte? Nu judec ca si cum eu sunt la mijloc ci ca si cum ar fi oricare altul.Daca Dumnezeu m-a adus din nou la viata ma intreb pentru cine a facut-o? mi s-a dat mie inca putinta de a mai scrie sau li s-a mai dat o sansa altora ca sa indrepte ceva ?
in cazul in care nu mai stau eu langa Domnul inseamna ca mi se cuvin toate acestea si am tacut si imi cer iertare.
Eu sunt cum sunt, din cauza multor nefericiri si multor rani nevindecate inca in sufletul meu dar mai sunt si pentru ca am vazut si vad atatea ce nu se poate sa nu ma doara.Nu e greu sa te uiti in jur ca sa vezi ce se petrece. Am plans pentru ce am vazut in Spania, i-am mangaiat cum am putut si eu si le-am spus celor ingroziti de perspectiva revenirii in tara ca Dumnezeu este la fel si in Romaniai ca si oriunde aiurea.
Sigur ca ma afecteaza intr-o oarecare masura si aceasta stare, in cuvinte omenesti-disperata-dar, cand cant, sunt numaii eu si Dumnezeu si restul nu mai conteza.Ai dreptate Accent, cineva trebuie sa treaca prin astea ca sa poata scrie si tot asa cineva trebuie sa stea in spartura. Acum daca voi mai face un colaps sau nu, nu stiu, dar sa intelegeti bine-nu din spaima ca nu voi avea de lucru sau nu,se va ibtampla, sunt la fel cum am fost, ba sunt, Aurora, chiar mai mult decat am fost si mult mai buna , zic eu, pentru ca inteleg mult mai mult.
Eu nu voi avea niciodata mai mult decat o tinerete vesnica in mine, draga mea, nu am 50 nici peste 50 de ani. Am varsta dragostei, Aurora si ea e mereu tanara.Dar dragostea trebuie dovedita la fiecare pas .Pe mine asa m-a invatat Domnul. Uite ca am prins o noua tarie. Chiar de nu am lemne, chiar de ninge, chiar de inghet, chiar de nu am de mancare, eu totusi cred ca Dumnezeu nu ma va lasa. Amin!
cu drag
sanja-adriana

Adriana, dragă surioară în Hristos, am citit cu o deosebită plăcere rîndurile pe care le-ai aşternut. Ştii ce am văzut la tine? Că eşti o adevărată fiică de Dumnezeu.
Fruntea sus, şi priveşte viitorul cu nădejdea în Domnul!

Săracul Lazăr a fost bolnav toată viaţa cît a trăit-o pe pămînt. Era atît de sărac că îi plîngeai de milă. Singura lui bogăţie erau bubele pe care le avea din belşug pe toată suprafaţa corpului. Era o adevărată plăcere pentru cîini ca să i le lingă. Nu i-a fost de loc uşor ca să trăiască în asemenea condiţii. Dar Domnul îşi găsise plăcerea în el. Şi l-a luat la EL păstrîndu-l în sînul lui Avraam. Citeşte din Biblie, Evanghelia după Luca 16:19-31.

Nici Iov care era neprihănit înaintea Domnului n-a scăpat de 7 ani de boală şi suferinţe de tot felul. Noi de ce ne-am văita? Sîntem în mîna Domnului.
Eu era să fiu ciuruit de gloanţele poliţiştilor ukraineni. Şi ce. Tot am scăpat. Dacă Domnul încă mai are nevoie de mine pe pămîntul ăsta, mă ţine flămînd, înfrigurat, în lipsuri şi în nevoi de tot felul; dar o să-mi dea şi odihnă.

Mă bucur că şi tu gîndeşti la fel. Domnul să te binecuvînteze!

Una din lectiile pe care le-am invatat de la viata ( din suferinta ) a fost ACCEPTAREA ! Cred ca trebuie sa invatam sa acceptam necazul chiar inainte de a-l primi. Viata este suferinta, nu bucurie si incep sa intuiesc (destul de vag) ceea ce vrea sa ne invete Mantuitorul ! Atata timp cat ne asteptam la a primi ba una , ba alta- lucruri de care avem nevoie, atunci vom fi vesnic dezamagiti si nefericiti. Noi oamenii avem constiinta timpului si a iminentei mortii...vrem sa REALIZAM ceva material, pentru ca asa am forst invatati. Realizarile materiale ne dau satisfactie si ne castiga un rang printre ceilalti. Fals, fals! Ia mult timp pana sa reusesti sa dobandesti un echilibru interior. Pacea sufleteasca impotriva dezamagirilor vietii. Trebuie sa invatam sa ne resemnam si o data ce te obisnuiesti sa accepti, atunci vei vedea ca ...abia atunci TOTUL este posibil!

Sanja-Adriana a scris:

Aurora, Emil, nimic din ce scriu nu are a face cu vreo spaima.

Aceea este foarte bine si mă bucură mult.
Te cred pentru că si eu sunt la 50 de ani si nu mă doare!
Sunt gata, în situatia pe care o stiti, "să iau taurul de coarne" din nou.
Asta trebuie să fie atitudinea, Adriana! Nimic să nu ne înspăimânte. Bravo!

A accepta un necaz este una, zuum si a te resemna este cu totul altceva.A te resemna = A nu mai nadajdui.Asa ceva nu se potriveste celor ce cred in Cristos.
Iar in ce priveste faptul ca asteptam ba una, ba alta, cum zici tu, nu uita ce spune Insusi Mantuitorul in Marcu 10-29. Deci suntem indreptatiti sa cerem toti cei care am lasat totul pentru Cristos pentru ca de fapt ni s-a promis.. Insa in acelasi timp trebuie sa si invatam sa dam.
Dezamagita de viata nu pot sa fiu iar, cum sa fiu dezamagita de viata pe care mi-a dat-o El in dar? Ca nu inteleg eu totul , da, asta pot spune , dar atat. Imi pun intrebari, doresc sa stiu, dar inainte de toate doresc sa nu trec nepasatoare pe langa nimeni care este in suferinta.Si mai tare decat toate ma doare atitudinea celor care Il impart pe Cristos si pe Dumnezeu si o credinta fara fapte. Dar despre asta , altadata, de-mi va ingadui Domnul.
Multumesc, Accent, multumesc Emil pentru incurajare, multumesc Zuum, stiu ca ai dorit sa-mi spui un cuvant bun.Domnul sa va binecuvanteze!
cu drag
sanja-adriana

Adriana, după multele necazuri ce le-am avut (si încă mai am) în viată,
am realizat că greutătile vin peste cei pe care Dumnezeu îi iubeste.
Cine nu are greutăti, înseamnă că e ceva nu tocmai normal.
Necazurile ne fortifică - Dumnezeu stie ce ne trebuie.

,,În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapte 14:22).
Altfel nu este posibil.

,,Daca cei rai inverzesc ca iarba, si daca toti cei ce fac raul infloresc, este numai ca sa fie nimiciti pe vecie" (Psalm 92:7).
Tot ce este scris se împlineşte.

Bucură-te Adriana dacă treci prin necazuri. Citeşte ce zice Domnul:
,,Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri" (Isa.45:7)
,,Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, Si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea" (Deuteronom 32:39).
,,Domnul omoara si invie, El pogoara in locuinta mortilor si El scoate de acolo.
Domnul saraceste si El imbogateste, El smereste si El inalta
El ridica din pulbere pe cel sarac, Ridica din gunoi pe cel lipsit. Ca sa-i puna sa sada alaturi cu cei mari. Si le da de mostenire un scaun de domnie imbracat cu slava;
El va pazi pasii prea iubitilor Lui" (1Samuel 2:6-9).

aurora a scris:

ce stiti de Adriana? sper ca este bine si numai bine ii doresc!

Emil Condor a scris:

Răspuns pentru Aurora: Nimic! Absolut nimic despre Adriana - încerc să o contactez prin Mess.

Anahoret a scris:

Toate cele bune şi din partea mea, dacă reuşeşti să iei legătura cu ea!
M-a impresionat mult!

Adriana, unde se poate simti omul mai bine decât în locul în care este dorit?
Aici la Popas, lipsesti tuturor, vezi?
Sper să te revedem sănătoasă printre noi cât mai curând!

Si galben de miere

Asa e cuvantul
Atat mi s-a spus
Ma leagana vantul
Ma duce pe sus

Tacere, tacere
Durere si plans
Si galben de miere
In suflet am strans

Un pic obosita
E inima mea
Un ceas, o clipita
Ai fost langa ea

Urcat-am din mine
La cer si-am vazut
Si chiar mi-a fost bine.
De ce-oi fi cazut?

Acum la fereastra
Me leagan si tac
Si-o alba maiastra
Ma face copac

Si fumul de ceata
Cu picuri pe fata
Vartejuri profunde
Ascunse sub unde
Tacere, tacere
Si galben de miere....


Si-a fost o zi

Mergeam pe drum tinandu-ma de ziduri-
Atat mi-era de teama sa nu cad-
Pe fata mea cu mii si mii de riduri
Jelea a iarna cetina de brad

Mai sovaiam, mai intindeam o mana,
Mai pipaiam cu groaza-n jurul meu,
Ma mai opream sa plang langa-o fantana
Si iar porneam si iar imi era greu

Asa umblam pe drumuri tematoare
Cu fulgi de iarna zavorati in par
Ni se faceau in suflet a izvoare
Mi se faceau in ochi a flori de mar

Si-au curs petale, multe-au curs pe fata
Un pas venea, venea si celalalt
Si-a fost o zi si-a fost o dimineata
Cand m-ai luat in cerul Tau inalt.

cu drag de voi
sanja-adriana
pe punctul de a ma transforma in om de zapada

Citindu-te, draga Sanja, "Ni se faceau in suflet a izvoare"...

E bine c-ai reapărut Adriana. Dar de ce atît de rar?
Nu ne mai lăsa să ne facem gînduri nepotrivite!
Spune-mi te rog, ai trecut şi pe la popasul meu să citeşti ce ţi-am recomandat?
Mă bucur pentru că pari mai optimistă.

Sanja-Adriana iti trimit o raza de soare de la mine si o imbratisare calda!

si o cana de ceai fierbinte cu miere!