ZBOR DE CONDOR (I)

Mă uit la tine şi la Puiul Mic din braţele tale. Era numa un pic pe lângă tine. Dar hai, dă-i drumu mai departe la poveste.

ZBOR SPRE LIBERTATE (IV)

20 August – 04 Septembrie
Ajungem în primul sat al Yugoslaviei, Markovac (Marcovătz). Primii pe care îi întâlnim: rumunsky? – Da, da, români suntem. – Nema problema! A strigat pe cineva care vorbea româneste, o română ce se folosea circa 200 de ani în urmă. Printre altele am aflat că în seara trecută au fost la vânătoare de mistreti si ne-au si zis că am fost norocosi că am scăpat neîmpuscati. Auzi frate, să scapi de grănicerul român si să fii împuscat de un biet vânător sârb! Huhh! Dumnezeu ne-a însotit peste tot. Cei de aici ne-au indicat să asteptăm politia de la Vrsac (Vârshetz), iar ei ne vor conduce la Beograd. Noi nu prea aveam de gând să ne predăm în apropierea frontierelor căci stiam de la niste verisori că foarte multi vor fi returnati în tară pentru sare si produse ale industriei chimice. Mâncarea ni se terminase, aveam bani dar trebuia să mergem la magazinele lor si în Markovac nu aveau niciunul! Am hotărât să ne predăm chiar dacă din România am plecat cu gândul să ajungem în Austria. Am spus toti trei: Doamne, facă-se voia Ta! Si am asteptat politia... Au venit, ne-au luat cele două cutite de vânătoare si ne-au dus la Vrsac. Violeta a zis: primii politisti care îmi sunt simpatici! Avea dreptate. Am vorbit cu ei în limba rusă (care mi-o mai aminteam!), dar ne-am înteles.La Vrsac ne ia în primire un ofiter de la contrainformatii care vorbea româneste la fel de bine sau chiar mai bine ca românii nostri. Ne-a interogat pe rând si ne-a pus să-i povestim drumul nostru de la Brasov la Markovac în amănunt.
Pe Valy si pe mine ne-au interogat de două ori: vreau să-mi spui adevărul căci pentru minciună, multi au fost întorsi la Stamora-Moravita, ne zice maiorul Vic (am aflat după aia că era Maior).
I-am spus exact aceleasi lucruri ce le-am spus si prima dată. Vio se ruga în camera de asteptare ca fiecare din noi să spună adevărul fără fisură, doar astfel declaratiile noastre puteau fi identice. Este exact ce am făcut toti trei, fără să vorbim despre asta înainte.
Victor nu putea crede că am venit de la Resita pe jos, că nu am avut un plan bine trasat dinainte si că nu a fost nimeni implicat în a ne ajuta la trecere. Repet declaratia, aproape cuvânt cu cuvânt asemănătoare celei dintâi. Spune că nu ne crede dar văd pe fata lui că a început să ne creadă. Mereu am avut darul să citesc pe oameni, pe fetele lor, în ochii si în vorbele lor. Suntem dusi la masina politiei, spunându-ne că trebuie să stăm 15 zile în carantină pentru a cere informatii din România despre recordul nostru criminal. Ce carantină? Ne-a dus în puscărie cu sârbii lor. No, că am fost în viata mea si într-o puscărie! Dar ce era aia? Puscăriasii mergeau acasă la sfârsit de săptămână ca să-si tină nevestele, nu cumva o absentă prea îndelungată să le depărteze de ei! Interesante puscării! Cele 15 zile am lucrat la o fabrică de încăltăminte. Eram circa 20 de români acolo din toate zonele tării: Timisoara, Oradea, Sibiu, Rădăuti, Bucuresti, Brasov.
Vine seara, prima seară în care vom dormi într-un pat, asta de la plecarea noastră din 16 August!
În zilele următoare aflăm de la românii de aici că am trecut prin cea mai dificilă zonă de frontieră din România, portiune prin care nici pasărea nu era capabilă să treacă nedetectată!!!

04 Sptembrie
A sosit si ziua a XV-a de "carantină": Vio, Valy, eu si încă doi tineri din Sibiu suntem urcati într-o masină a politiei si dusi la sediul lor. Pe usa acelei masini scria: 15 zile la Vrsac si înapoi în România. Huhh! Ce emotii avem! Împreună cu ceilalti hotărâm ca în drumul (presupus) spre România, cineva să ceară permisiunea pentru a merge la budă iar ceilalti să pună pe politisti la pământ si să dispărem în Austria. Eram capabili de orice numa’ să nu ajungem pe mâna grănicerilor. La Politie asteptăm circa 15 minute, când vedem doi copoi venind spre masina noastră. De pe o listă citesc: Vio C., Valy D., Emil C., coborâti din dubă. Ne-au condus la o masinută mică si ne-au închis în ea. Ne puneam tot felul de întrebări, dureroase întrebări, oricum! Să fim noi destinati spre România? Un politai a văzut ochii nostri întrebători si probabil speriati, a venit la noi si ne-a spus: nu vă îngrijorati, voi mergeti la Beograd. Nu puteam crede în totalitate ce spunea ăla dar, cumva un sâmbure de sperantă încoltise în inimile noastre.
După alte 15 minute vin iar 2-3 politisti la duba în care am fost, coboară pe cei doi, le cere să se dezbrace la chiloti, îi verifică milimetru cu milimetru, îi lasă să se îmbrace, după care le pune cătusele la mâini. Aaahhh! Nu am să uit niciodată privirea celui mai tânăr dintre ei, câtă disperare se putea citi pe fata lui! Erau întorsi de la sârbi pentru a doua oară! Acum am înteles că noi mergem mai departe iar ei pleacă spre puscăriile românesti. Nici nu am putut să ne bucurăm pentru reusita noastră, fata, ochii sibianului ne urmăreau cu durere – putem fi noi în locul lor! Aaaahhh! Câtă durere pe el! Acasă avea o sotie si doi copii care vor suferi mult pentru nereusita tăticului lor.
Si astăzi, chiar în momentul când scriu aceste rânduri, văd fata acelui tânăr si mă cutremur... Câtă durere!

Jurnalul a fost completat zi de zi cu toate măruntisurile ce le-am trăit în puscărie dar nu am redat decât în linii mari ce am considerat mai important.
Subliniez că o variantă a Jurnalului de Călătorie (16 August 1985 – 04 Iunie 1986, perioada cât am stat în lagărul sârbesc) a fost trimis la Hollywood pentru un posibil film – de acolo nu mi-a venit decât: multumim pentru scrierile tale. Vor fi analizate si vă vom contacta în viitor.
Am si înregistrat legal povestea respectivă, la ea având drepturi de autor. Oricum, nu am mai auzit nimic de la ei.

(curând: continuarea povestirii - vă voi anunta când se încheie.)

Da. Vi s-a adeverit şi vouă că zonele mai stricte şi mai periculoase sunt mai uşor de trecut decât cele mai lejere.
Îmi amintesc o întâmplare de pe vremea cătăniei. Am făcut aramata la Oradea şi am avut o aplicaţie de noapte aproape de frontieră. O grupă de cercetaşi a primit misiunea să patruleze în căutarea inamicului imaginar. Era un caporal şi doi militari. Pleacă ăştia la plimbare şi se înciripă la vorbă. La un moment dat se trezesc în faţa unei mici unităţi militare. Erau la pichetul de grăniceri din Ungaria.

ZBOR SPRE LIBERTATE (VI)

Deci, 04 Septembrie 1985
Masina politiei în care suntem, goneste cu 120 Km/h spre Belgrad.
Emotiile ne-au mai trecut, cu toate că în câteva rânduri ne-am uitat la semnele de circulatie să fim siguri că ne îndreptăm spre capitala sârbilor!
Intrăm în Belgrad si masina politiei continuă să gonească pe străzi. Nu mai ajungem odată?!
Ce fac politistii ăstia, frate? Masina ce ne duce spre libertate iese din Belgrad!!!
S-or fi gândit politistii să ne ducă până în America??!! După 30 de minute lungi, ajungem în fata unei clădiri pe care scrie Hostel Padinska Skela. Ahh! Am auzit de numele ăsta – e clădirea principală a lagărului de refugiati. În sfârsit!
Aici întâlnim câtiva ce au făcut „carantina” cu noi în Vrsac. Totodată cunoastem un tip născut în Comuna George Enescu, Botosani dar fiind cu familia în Grădinari de multi ani. Când a aflat că am trecut pe acolo a exclamat: "Incredibil! Incredibil! Cum ati reusit?!" Am spus că ne-am lăsat în voia lui Dumnezeu, la care tipul a repetat de câteva ori: "Păi, nu stiu niciun dumnezeu dar Dumnezeul ăsta al vostru care va trecut granita prin Grădinari, să nu-L părăsiti niciodată căci numa’ El a putut să vă treacă – este o zonă prin care nimeni nu a trecut de cinci ani. Eu – continuă omul – am încercat de două ori, stiind fiecare coltisor din Grădinari si din zona frontierei si de fiecare dată am fost prins si băgat la puscărie". Ne-a arătat si urme ale bătăilor ce le-a luat de la grăniceri: sora mea, la cererea lui a băgat jumătate din palma ei în capul acelui om care explică: "gaura asta o am de la bătăile cu patul armei soldatilor". Înfiorător! Apoi ne-a spus că nu stia să înoate dar a hotărât să plece cu o saltea de aer peste Dunăre, cât mai departe de Grădinari si asa a reusit să ajungă aici, unde ne-am întâlnit.

Cuvintele lui ne-au sunat mult timp în urechi:
Să nu-L părăsiti pe acel Dumnezeu care va trecut granita! Căci numa’ El a putut asa ceva.

Da, a trebuit să fiţi invizibili şi aţi fost, a trebuit să fiţi uşori pentru a nu vi se auzi paşii şi aţi fost, a trebuit să nu aveţi miros şi nu aţi avut, căci grănicerii mai aveau şi câini de pază, dulăi fioroşi cu nasul fin şi mirosul bun. De toate acestea voi nu v-aţi dat seama, pentru că voi vă vedeaţi, voi vă simţeaţi greutatea paşilor şi voi vă simţeaţi mirosul transpiraţiei ce curgea pe voi rece ca gheaţa. Dumnezeul vostru a fost cu voi, şi ce mare este Dumnezeu pentru că în timp ce era al vostru şi era cu voi, Dumnezeu era şi al nostru, al celor ce-L huleam şi îi negam existenţa şi era cu noi. Concomitent cu voi şi cu noi El este bun şi blând, dar nu chiar lesne iertător. El este bun şi blând pentru că ne-a iubit, ne iubeşte şi continuă să ne iubească după ce L-am batjocorit în fel şi chip. Şi nu doar noi, comuniştii, ci şi chiar cei care-i băteau mătănii. A fost şi a rămas cu noi. A rămas şi v-a rămâne cu noi. Minunile ce le-a făcut şi le mai face Dumnezeu sunt de neimaginat. Cine spune că Dumnezeu nu mai face minuni greşeşte amarnic indiferent că este ateu sau creştin. Noi nu ştim şi ce nu ştim este bine să nu vorbim. Dar nu putem să nu vorbim căci Dumnezeu ne-a dat graiul pentru a vorbi şi gândul pentru a găndi şi Dumnezeu este cel ce ne aşează gândul şi vorbele la locul cuvenit.

Continuă Emile şi scuză-mi bruiajul ce ţi-l fac. Sunt gândurile mele alături de trăirile tale, iar gândurile-mi vin pentru a-mi întări convingerea şi a-mi îndepărta îndoiala.

zuum a scris:

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

......
Dupa mine, cel mai rau e sa iti insele cineva increderea...cineva foarte apropiat...

Fereşte-mă Doamne de răul şi mai mare !

Se spune : sa nu-ti dea Dumnezeu ceea ce ti-ai dorit mai mult

sau "Ai grija ce iti doresti...s-ar putea sa se implineasca!"

abbilbal a scris:

Continuă Emile şi scuză-mi bruiajul ce ţi-l fac. Sunt gândurile mele alături de trăirile tale, iar gândurile-mi vin pentru a-mi întări convingerea şi a-mi îndepărta îndoiala.

Nu trebuie scuze decât atunci când nu-ti exprimi gândurile în situatia de fată - este chiar ceea ce dorim pe un forum, ca fiecare să lase o micută piesă din gândirea proprie.
Eu chiar vă multumesc pentru interventiile voastre si vă rog să o faceti cât mai des - atunci simt cu adevărat că nu sunt singur.

Frumoase gânduri, Abby! Frumoase...

Mare curaj ati avut, si multa tarie. sa poti indura atata miselie, atata umilinta, si sa stii ac nicicum nicicum nu poti reactiona, ca numa trebuie sa taci si sa induri, fara sa iti poti cunosaste soarta. Grea viata!

Multi dintre cei ce au dorit să plece în alte părti si-au pierdut viata pe fundul Dunării, ori sub gloantele grănicerilor. Unii au murit din bătăile ce le-au încasat la frontieră sau în puscării. Noi care dialogăm acum pe forumuri, am fost norocosi.

Norocoşi ?
Eu zic după a mea opărere că voi nu aţi fost norocoşi deloc. Drumul vostru a fost mai lung şi nu s-a oprit la borna de graniţă pentru a mânca şi ţătână nu doar mure. A trebuit să mai gustaţi şi o altă pâine, nu doar cea ştiută din moşi strămoşi.

Acum eu vă las. Sunt prea obosit şi nu mai rezist.

Asa este, Abby, nu am fost norocosi. Dumnezeu avea planul Lui...

Da, am mers în alte părti să mâncăm o pâine cu multă sudoare.

Emil Condor a scris:

Asa este, Abby, nu am fost norocosi. Dumnezeu avea planul Lui...

Da, am mers în alte părti să mâncăm o pâine cu multă sudoare.

Nicio pâine nu este bună fără sudoare, după cum nicio bucurie nu este bucurie dacă nu urmează după nişte întristări.

Eeeei, Miluuuu ! Pe unde eşti că văd că nu te-ai culcat. De fapt azi la mine este sâmbătă şi poate nu mergi nici tu la alt lucru decât pe forum. Io mai stau o ţâră pe forum şi trec să-mi gat de corectat Buletinu parohial, după care mai scriu ceva muzică dacă mă lasă un Pui Mic ce se învăţă cu moşulică şi când e acasă mami şi tati.

Asa putem să ne dăm mai bine seama de diferenta între bine si rău, negativ si pozitiv...

Nu mă culc usor în seara asta.
Tu trebuia să dormi de mult!!!
Hai mergi la somn că are nevoie PuiuMic de tine, imediat.

Să fi tu sănătos. Eu m-am trezit, aşa că nu mai dorm.

abbilbal a scris:

Să fi tu sănătos.

De acord. Absolut nimic împotrivă!

Si tu să te bucuri de multă sănătate (dar vezi: trebuie să dormi mai mult pentru aia! Nu numai tu, si eu...).

Emil Condor a scris:

abbilbal a scris:

Să fi tu sănătos.

De acord. Absolut nimic împotrivă!

Si tu să te bucuri de multă sănătate (dar vezi: trebuie să dormi mai mult pentru aia! Nu numai tu, si eu...).

Adecă, să dorm mai mult şi să te las singur. Să-ţi faci de cap ? Dar dacă vin gujbeţii şi te iau la ciomăgit ? Că oricum, doi bătrâni fac cât unu tinăr.

:eusa_naughty: Si eu care ziceam că 3 tineri nu fac cât unul bătrân, vii să ne dai de gol?!

Adevărul e căăăă... încă nu mă dau pe 10. Ca să stiti!

Emil Condor a scris:

:eusa_naughty: Si eu care ziceam că 3 tineri nu fac cât unul bătrân, vii să ne dai de gol?!

Adevărul e căăăă... încă nu mă dau pe 10. Ca să stiti!

Acuma depinde la ce ?

La foarte multe!

Emil Condor a scris:

La foarte multe!

Şi foarte multe au o limită de puţin în comparaţie cu altele şi mai multe.

Nu fi negativ! Eu nu-mi permit să fiu asa.

Emil Condor a scris:

Nu fi negativ! Eu nu-mi permit să fiu asa.

Păi... tu eşti + , io îs -

Să nu crezi că sunt chiar asa pozitiv, asa optimist!
Am fost cândva, am fost fantastic de optimist dar realitătile înconjurătoare m-au schimbat mult.
Încerc să aplic logica în orice, nu văd lucrurile nici mai bune dar nici mai rele decât sunt în realitate.
Dacă privesti în ochii mei, apar a fi un dur dar în spatele duritătii din priviri se ascunde un om care încearcă să înteleagă pe oricine, un suflet care vibrează la durerile si la bucuriile celor din jur. Asa m-a plămădit mama mea. Asa m-a slefuit Domnul meu.