ZBOR DE CONDOR (I)

De multe ori eram gata-gata să "depun armele" si să renunt la orice fel de luptă în viata asta dar spiritul din mine nu ceda, de fiecare dată renăsteam din propria-mi cenusă, cu forte noi, gata de luptă. Si aveam nevoie de renasterea luptătorului în mine căci perioada mea de tranzit pe acest pământ nu a fost niciun moment, doar o simplă plimbare!

Ok! Acum, hai să pornim printre gloante si mistreti spre America...

O să numim povestirile ce urmează,
ZBOR SPRE LIBERTATE (I)

În seara de 16 August 1985, la orele 21.00 eram în gara Brasov, asteptând acceleratul Bucuresti - Arad care urma să ne ducă spre Resita cu oprire la Ilia.
Era ultima dată când făceam o călătorie cu trenul în România pentru cel putin 23 de ani (si numărătoarea încă nu s-a terminat!).

Odată cu plecarea am început să scriu Jurnalul nostru de călătorie. Până la trecerea în Yugoslavia am scris ca si cum am fi fost doar turisti prin Judetul Caras Severin, pentru ca în cazul în care eram acostati, eventual de forte ale Armatei Române ori ale Securitătii, să avem dovada faptului că nu încercam să trecem granita - să arătăm ca atunci când eram doar rătăciti prin preajma ei!

Mda! La gara din Brasov am fost condusi cei trei: sora mea, un verisor si eu de o altă soră cu prietenul ei (actualul ei sot) si un alt verisor. Cei ce plecăm, avem siguranta neclintită că vom ajunge "dincolo" cu succes - nici o îndoială în privinta reusitei. Dacă cineva s-ar fi îndoit de succesul călătoriei, era lăsat acasă. Eram veseli, chiar prea veseli în opinia celorlalti, pentru ceea ce urma să facem. Ne-au si reprosat (ei plângeau) că arătăm parcă plecăm la nuntă nu la o posibilă moarte!
La orele 22.07 am părăsit Brasovul pentru totdeauna...
Schimbăm trenurile în Ilia, Lugoj si Caransebes pentru a fi în Resita Nord, Sâmbătă 17 August, 1985 la orele 09 AM. Aici trebuia să ne întâlnim cu o a patra persoană ce venea din Bucuresti si împreună... dăi bice, baghe! Bucuresteanul a întârziat, l-am telefonat si a răspuns personal când el trebuia să fie pe drum. I-am spus că ne pare rău, nu putem astepta până Duminică asa cum ne-a rugat el, deci vom continua drumul în trei. În Resita am cumpărat ghidul turistic al Judetului si în jurul orelor 17.30 am plecat. Călătoria noastră de aici urma să fie făcută doar prin mers pe jos: începem pe DN 58, apoi pe DJ 581 ce ducea spre Grădinari.
Pe drum, oprim foarte frecvent pentru a mânca mure si a bea apă - era o căldură sufocantă, că asfaltul se lipea de încăltămintea noastră... La orele 21.30 ajungem în prima localitate, de la plecarea din Resita, un sătuc mărginit de niste dealuri împădurite frumos care au darul de a ne încânta privirile. La 1Km de Lupac - acesta e numele satului, hotărâm să poposim pentru odihnă. Tintim o căpită de fân si în ea vom pregăti culcusul nostru. Servim masa, apoi adormim în cântul relaxant al greierilor...

Emil Condor a scris:

zuum a scris:

Emil Condor a scris:

Vom trece la povestirea plecării mele din România

Ai fugit dar probabil ca nu se terminase...

Episodul "Bogdana" se încheiase definitiv dar aceea, asa cum am mentionat mai sus, doar mă "antrenase" pentru un necaz mult mai mare decât moartea cuiva drag. Si nu mă refer la modul cum au plecat părintii mei, deci nu e vorba despre altă moarte... Ceva mult mai greu, mai apăsător, ceva extrem, de-a dreptul devastator.
Puneti-vă singuri întrebarea: ce poate fi mai rău, mult mai rău decât moartea celei mai scumpe fiinte? As vrea să văd dacă cineva poate găsi un răspuns la acea întrebare.
Doar pe userul cfc îl rog să nu răspundă la aceasta.
Probabil vă veti întreba de ce îl rog asta pe cfc. Vă răspund înainte de a întreba: el stie viata mea si deci... si răspunsul.


PS. Pe cine iubeste, Dumnezeu îl pedepseste.

Să ne ferească Dumnezeu de şi mai rău.
Nici un rău nu este atât de mare încât să nu existe un rău şi mai mare decât răul ce-l trăim la un moment dat, iar Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii la fel de mult. Pentru El nu există fii favoriţi sau marginalizaţi.

Şi ca să vezi cum ne-a adunat Dumnezeu pentru a ne împărtăşi.
"Împărtăşiţi-vă unii altora şi Dumnezeu vă va ierta". Nu sunt simple vorbe, dar sunt vorbe la care nu m-am gândit până acum.
Emile, Bogdana a fost, este şi rămâne cu tine. Este îngerul tău păzitor. În 1981 a luat chip de om pentru a-l vedea. A stat lângă tine doar atât cât a trebuit, apoi s-a dus înapoi de unde a venit. De acolo de unde este te veghează în continuare, şi nu numai pe tine, dar tu nu trebuie să fi gelos pe ceilalţi care sunt vegheaţi de acelaşi înger. De fapt tu nici nu-i cunoşti. Şi îngerul tău Bogdana a fost cu tine printre gloanţe şi mistreţi. Nu ar fi exclus ca ea să fi oprit glonţul ce se îndrepta spre tine şi de care tu nu ţi-ai dat seama că vine. Ea te-a dus de mână, dar tu orb fiind nu ai văzut-o. Ea a vorbit cu tine, dar tu, surd fiind, nu ai auzit-o. Ai auzit doar şuierul gloanţelor ce zburau aiurea, căci glonţul ce venea spre tine Bogdana l-a oprit. Bogdana a fost cu tine, atârnată de gâtul tău, cu mânuţele strânse în jurul gâtului tău pentru a nu te pătrunde fiorul frigului ce-l lasă frica pe spinarea omului. Ea te-a încălzit pentru a te feri de amorţeală şi a nu-ţi ceda picioarele la auzul şuierului gloanţelor. Căci oricât de tari am fi, picioarele ni se mai şi înmoaie, dar Bogdana, îngerul tău păzitor, te-a ferit de năpasta asta. Tu nu ai simţit atunci căldura mânuţelor ei pentru că trupul tău era prea încordat şi a îngheţat de frică şi emoţii, dar îngerul tău Bogdana ţi-a dat curajul de care ai avut nevoie pentru a merge înainte şi a nu te pri în mijlocul drumului. Eşti viteaz şi curajos Emile, dar nu uita să mulţumeşti îngerului tău păzitor Bogdana pentru că a venit lângă tine, a stat cu tine atât cât a trebuit ca tu să şti că el există, apoi a plecat pentru că mai avea şi alte treburi de făcut nu doar să stea cu tine. Dar nu te-a părăsit şi tu cu siguranţă ai uitat să-i mulţumeşti. De fapt nu eşti singurul. Mai ştiu pe unu în situaţia ta, dar îngerii sunt atât de buni, încât nici nu bagă în seamnă aceste amănunte.

Emil Condor a scris:

născut în Dorohoi,

De aceea m-ai intrebat de Dorohoi...Acum am inceput sa citesc si eu Zbor de Condor. Mi-ai dat toate datele ca sa citesc horoscopul tau in www.astro.com.
Un extras...
"À mesure que la vie se déroulera, vous vivrez des expériences pénétrantes qui vous éclaireront sur certains éléments raciaux et familiaux. Étudiez-les. Vous découvrirez peut- être la nature de la mission spirituelle dont vous êtes investi."
...eu citesc acolo in franceza.

abba a scris:

Degeaba le povestesti! Totul ramane la nivel de anecdota, de intamplare cu talc, dar care nu e asimilata ca experienta personala. Si nici n-ar avea cum! Nici macar intamplarile personale nu reusesc intotdeauna sa ne lecuiasca, si uneori repetam greseala. Asa ca ramane doar sa speram ca instinctul de conservare si bunul simt ii vor ajuta sa se fereasca de primejdii.

Depinde de caracter...Uneori ramane. Eu si acum imi aduc aminte cum povestea bunica despre o fata care economisea si capetele de ata. Atunci stiam ca vrea sa imi bage in cap sa fiu economa, dar nu m-am opus in subconstient. De felul meu sunt atenta la cei mai in varsta, daca au ce spune! Din biblioteca de acasa citeam si retineam cu placere proverbele si zicalele.

abbilbal a scris:

.......cu mânuţele strânse în jurul gâtului tău pentru a te pătrunde fiorul frigului.....

Aici corect este pentru a nu te pătrunde fiorul frigului....

Deşi am citit de mai multe ori înainte de a posta, mi-a scăpat această greştă exprimare. Dacă aveam la îndemână editorul de texte dregeam altfel, mai simplu. Şi nu-ş de ce Milu nost nu ne dă pe lângă citat şi editorul de texte. Că altielea, parcă nu ne-ar trebui. Să şi le ţină, că-s ale lui.

aurora a scris:

am un nepot la Rodna, are 23 de ani... a fost un elev foarte bun, a intrat la Cluj la informatica pe invatatura lui, fara meditatii macar. (ei sunt 3 frati, o fata care a terminat in vara Teologia si acum mai face inca 2 ani Literele, si inca un baiat care a terminat de cativa ani ziaristica si este acum in Cluj). acest copil fosrte bun, nu stiu ce influeente gasit, nu stiu in ce cercuri a intrat, nimeni nu mai stie, nu mai poate vorbi cu el... sa- retras de la facultate, a inceput sa manance numai grau si orez foerte, branza de vaca, lapte, gris, fructe...mancarea si-o prepara de preferinta singur. Am incercat sa discut cu el, sa incerc sa inteleg ce se intampla.. zice ca nu e in vreo secta, nu este aderant la vreo miscare... considera ca asta e sanatos. Nu vrea nimic pentru viitorul lui, de ex mi-a zis ca mersul la servici ar fi o pierdere de vreme, cand sa se mai ocupe de el (?!?!?). A fost o vreme acum un an cand aplecat de acasa, a mers in cluj..au aflat fratii de el, statea la periferie, intr-o coliba fara curent, ce i-o daduse un om pentru care ducea lapte la casele oamenilor. Un neinteles, pe care tatal lui pana la urma l-a acceptat sa stea acasa, sa munceasca ce vrea si cand vreac pe langa casa... ne-a zis asa "e copilul meu, nu il inteleg, m-am consolat sa-l consider "handicapat" sa-l intretin cum si cat pot, dar sa il stiu acasa in siguranta" Intr-un fel, motivatie corecta de parinte nefericit. bunica-sa, care il iubeste nespus, ca ea cel mai mult l-a crescut, si eset nepotul preferat, il tot scuza, ca el este credincios, ca se roaga... dar noi nu am observat nici asa ceva, adica nu stiu, paote este, dar nimic nu e clar, nici din comportamentul, nici din discutiile cu el... adfica nu se manifesta ca un ultra religios sa zic (este ortodox, cel putin asa este toaat familia, si el nu a zis ca nu ar mai fi).
In seara asta m-a sunat maam disperata, a sunat din intamplare la Rodna sa vada ce-i cu zapada si vremea pe acolo... si a raspusn exact matusa (bunica baiatului) si i-a spus plangand ca asteapta salvarea, ca baiatului i-a fost rai si a intepenit!!!!!!!! Ne-am speriat ingrozitor. Am sunat la verisoara mea primara de la Arad, care seet dopctorita..ea stia ceva mai mult... baiatul are probleme de vreo luna, dureri de burta mari, a lesinat, l-au dus la Bistrita cu salvarea, apioi si la Cluj..analize, i-au gasit anemie mare, lipsa de calciu, i-au spus sa manance carne ... atata stiu deocamdata.

Mergand pe ideea credintei, ar trebui ca cei din familie sa fie convinsi ca baiatul se va schimba in bine...Din pacate, deja s-au intamplat lucruri neplacute. Insa niciodata nu e prea tarziu pe acest pamant.

abbilbal a scris:

abbilbal a scris:

.......cu mânuţele strânse în jurul gâtului tău pentru a te pătrunde fiorul frigului.....

Aici corect este pentru a nu te pătrunde fiorul frigului....

Deşi am citit de mai multe ori înainte de a posta, mi-a scăpat această greştă exprimare. Dacă aveam la îndemână editorul de texte dregeam altfel, mai simplu. Şi nu-ş de ce Milu nost nu ne dă pe lângă citat şi editorul de texte. Că altielea, parcă nu ne-ar trebui. Să şi le ţină, că-s ale lui.

Adica tu zici ca dupa ce ai trimis un text pe forum, nu mai ai butonul Edit? Eu il am. Uneori nu il vad deoarece pagina de forum depaseste ecranul monitorului si atunci trebuie sa apuc cursorul din bara de jos si sa vad si marginea dreapta.

zaraza26 a scris:

abbilbal a scris:

abbilbal a scris:

.......cu mânuţele strânse în jurul gâtului tău pentru a te pătrunde fiorul frigului.....

Aici corect este pentru a nu te pătrunde fiorul frigului....

Deşi am citit de mai multe ori înainte de a posta, mi-a scăpat această greştă exprimare. Dacă aveam la îndemână editorul de texte dregeam altfel, mai simplu. Şi nu-ş de ce Milu nost nu ne dă pe lângă citat şi editorul de texte. Că altielea, parcă nu ne-ar trebui. Să şi le ţină, că-s ale lui.

Adica tu zici ca dupa ce ai trimis un text pe forum, nu mai ai butonul Edit? Eu il am. Uneori nu il vad deoarece pagina de forum depaseste ecranul monitorului si atunci trebuie sa apuc cursorul din bara de jos si sa vad si marginea dreapta.

Eu nu îl am în permanenţă decât acolo unde Milu nost îmi zâsă moderatăr. Şi aici, în casa lui nu-s, moderatăr. Dar i-o nu-i cerui trusă de moderatăr nici unde, numa bumbu lu citat şi bumbu editor. Dar probabil că este o delicatesă tehnică a forumului şi nu ne poate da aşa ceva. Io pe unde mai lucru am bumb permanent de editor la toate subiectele, dar e drept că acolo sunt alte hibe care nu apar aici. Deci şi serverele forumurilor sunt servitori şi servitoare.

ai "edit" dar nu multa vreme... daca trece un timp (nu stiu cat de mare) nu mai poti edita postarea, sau daca posteaza cineva dupa tine

Avem 10 minute de edit.

Nu dau timp nelimitat la Edit pentru că nu e corect să poti sterge mesaje scrise săptămâna trecută care ar putea deranja pe unii!!! Spuneti si voi dacă nu am dreptate...

Emil Condor a scris:

Avem 10 minute de edit.

Nu dau timp nelimitat la Edit pentru că nu e corect să poti sterge mesaje scrise săptămâna trecută care ar putea deranja pe unii!!! Spuneti si voi dacă nu am dreptate...

Ai perfecta dreptate!

Multumesc!
Stiu că erau probleme pe alte forumuri unde se jigneau, apoi stergeau mesajele - nu vreau să dau sansa asta nicicum. Chiar dacă în acest moment nu avem useri recalcitranti... vor veni si din ăia!

Sper sa stii ce sa faci cu ei!

Multumesc mult tuturor celor ce sunt cu mine în acest Zbor de Condor care uneori arată ca zborul unei păsări rănite ce totusi îsi linge rănile si zboară mai departe.
Nu spun niciun nume dar apreciez fiecare cuvintel de la fiecare din voi.
Vă citesc pe toti cu plăcere. Domnul să vă dea multe bucurii!

Vom continua acel "Zbor de libertate" început ieri...

ZBOR SPRE LIBERTATE (II)

Duminică 18 August 1985
Ne trezim la orele 06.00.
Frigul ne-a încoltit pe toti trei, destul de serios. Facem o foarte necesară înviorare apoi servim un mic dejun cu de toate, după care pornim iar la drum. Urmează Goruia dar până acolo vom opri la o fântână să facem aprovizionarea cu apă. Luăm pe noi ceva haine mai subtiri căci este iarăsi extrem de cald, ne descăltăm – încăltămintea o punem cu ajutorul sireturilor pe umeri si în jurul orelor 08.00 lăsăm în urmă frumoasele dealuri ale Lupacului.
Ne aflăm la 2 Km de Goruia când mai luăm o pauză sub un prun ce ne-a iesit ispititor în cale. Umplem un bidon cu prune si continuăm drumul.
Am atins Goruia, un sat de circa 2 – 3000 de locuitori, asezat între spledidele dealuri ce străjuiesc câmpia Carasului. Ne-am oprit în centrul asezării unde se află Consiliul Popular, Militia, o Alimentară si un Bufet care din păcate era închis si nu am putut cumpăra niste alcool pentru eventualele răni ce se vor ivi pe drum.
La 14 Km de Grădinari vom face o pauză pentru servirea prânzului, plus circa 2 ore dedicate odihnei.
Ne vom aseza pe malul drept al Carasului, în stânga DJ 581 de unde avem în fata ochilor aceeasi minunată priveliste cu dealuri împădurite bogat si pline de ciripitul vesel al păsărilor. Călătoria o facem pe asfaltul DJ dar foarte frecvent coborâm la râu pentru a ne răcori în apa minunată.
Ne simtim excelent toti trei! Ne bucurăm de o drumetie superbă! Câtă desfătare în aerul curat al pădurilor, în apa cristalină si răcoroasă a Carasului! Multumim Doamne pentru toate aceste posibilităti!
La orele 15.00 am ajuns în Giurgiova dar până acolo, am întâlnit un grup, doi bărbati si două femei. La un moment dat auzim una dintre ele: ăstia sunt din cei ce vor să treacă granita! Cât de înfiorător ne-a sunat exclamatia femeii! Am mărit pasul si am dispărut ca electrocutati de acolo.
Continuăm drumul spre Ticvaniu Mare, tot pe malurile Carasului, unde vom fi fortati să luăm o pauză datorită unor câini ciobănesti. Numa’ bine venită ca să atacăm pepenii văzuti într-o grădină din apropiere. Ce desfătare găsim în a mânca precum niste sălbatici, acei pepeni rosii. Aveam două cutite de vânătoare – nicio problemă în despicarea lor. Punem câtiva în rucsacul lui Valer si plecăm mai departe. S-a înserat, din acest moment căutăm să evităm orice asezare omenească. Vom iesi la strada mare (DJ 581) doar pentru a ne orienta asupra kilometrajului. Se apropie nori negri de ploaie. Suntem încă pe marginea DJ, săltând din sant în sant, din groapă în groapă pentru a evita lumina farurilor de la masinile care circulau pe lângă noi. A început ploaia, o ploaie însotită de înfiorătoare descărcări electrice care produc o luminozitate îngrijorătoare pentru trecerea noastră programată în astă seară. Sărim un gard si plecăm printr-o livadă, spre frontieră, evitând Comuna Grădinari. Acum realizăm cât de necesare au putut fi acele fulgere. Am nimerit pe un teren, parcă era bombardat: tot felul de gropi si santuri în care cu sigurantă ne-am fi rupt oasele. Când un fulger lumina cerul, ne orientam asupra următorilor pasi ce trebuiau făcuti si când nu mai stiam nimic de situatia terenului, alt fulger venea peste noi să ne ghideze si tot asa până am ajuns la una dintre extremitătile comunei, în jurul orelor 23 – 24.00.

Luni 19 August
După ce ne-au lătrat niste câini, am traversat calea ferată ce duce la Timisoara si... după ce un brat al Carasului s-a jucat cu nervii nostri, ne-am culcat pentru o oră. Vio s-a schimbat de haine, Valy si-a luat un alt flanel iar eu am atipit asa cum eram în urma ploii înfruntate mai devreme. Proastă decizie căci în momentul când ne-am trezit, ceilalti doi erau în picioare iar eu nu mă putem misca din cauza spatelui blocat de frig. Vio mi-a făcut un masaj si doar asa am reusit să mă ridic pentru continuarea drmului. La orele 02.00 am dat de capătul acelui brat al Carasului ce se termina cu un microbaraj. Urcăm un deal si poposim la marginea unei livezi de meri si pruni. La 300 de metri de noi, un far puternic mătura cu lumina sa dealurile din jur – am înteles că era al grănicerilor, deci ne aflam oarecum aproape de frontiera cu sârbii. Somnul ni-l facem sub niste boscheti (am ajuns si boschetari!). Frigul ne apasă pe fiecare dintre noi când reusim să ne trezim. Valy face câteva raiduri de orientare si realizăm că suntem fortati să trecem printr-un lan de porumb uscat, lucru ce am căutat să evităm mereu. Fosnetul frunzelor uscate ne înspăimânta, apoi auzisem că soldatii stau în lanurile de porumb ascunsi de zăpuseala soarelui si de ochii eventualilor infractori. Dar trebuia traversat, nu aveam de ales. La un moment dat, un grup de circa 12 soldati trec pe lângă noi – ne-am făcut mici, micuti de tot în tufele ce le aveam ca scut. Valy a plecat după ei si când s-a întors a spus că-s opriti undeva la capătul livezii să culeagă fructe. Perfect! Ne era teamă că se vor împrăstia si atunci trebuia să fim extrem de precauti. Imediat părăsim zona aia – ne speria gândul că am fi dat sansă grănicerilor să ne vadă. Erau orele 11.00. Facem niste zig-zaguri prin mărăcinisuri, apoi ne asezăm la umbră si servim masa. Am consumat ultimele rezerve de hrană ce le luasem cu noi. Vom dormi putin, după care plecăm spre tinta noastră: Vestul.
Mergem foarte încet si studiat pentru a evita orice posibilă fisură în cursa noastră.
Începe să se însereze – la distantă, undeva prin pădure se aude o motocicletă. Hmmm! Se pare că suntem foarte aproape de „zona mortii”, de fâshia mult visată.
Pe dealuri, prin păduri întunecoase, urcând, coborând, ajungem la o stână. Vom opri pentru a sta la pândă o perioadă, să vedem ce se întâmplă în jur. Nimic deosebit în afară de faptul că ne-am apropiat nepermis de mult de un grănicer. L-am evitat cu dibăcie... Ocolim stâna si plecăm spre Sud-Sud-Vest. Nu am considerat că trebuie să ne deplasăm târâs, asa că am mers ca la mama prin grădină! În pădure, încercând să ocolim tot ce am considerat de ocolit, la un moment dat suntem dezorientati – toti trei! De aici ne vom ghida după carul mic. Multumim Doamne pentru el! Cu toate acestea, mult căutata fâshie nu mai apare! Înaintăm pe o potecă îngustă, în jurul nostru, pădurea întunecată. Auzim zgomot de pasi prin pădure si crengi uscate care pocnesc prin călcare. Ne oprim! Ascultăm: nimic, totul a amutit si în pădure. Mai facem câtiva pasi – în pădure acelasi lucru: pocnet de crengi călcate. Cineva merge în linie cu noi si nu este doar unul ci mai multi căci pocniturile sunt mai numeroase. Iar ne oprim – si cei din pădure se opresc! Le spun în soaptă: probabil mai e un grup ca noi si ei se tem de noi la fel cum noi de ei! Dacă erau grăniceri eram scalpati de mult timp. De 5 sau 6 ori ne-am oprit si am pornit din nou – de fiecare dată aceleasi zgomote de pasi care călcau crengile uscate si care se opreau odată cu noi. Am strâns mai bine cutitele de vânătoare în mâini si am iutit pasul. Ne-au încercat fiorii pe fiecare din noi: cine e? Ce urmează? Pe la orele 05.30 ajungem la un gard de sârmă, am trecut prin el si la aproximativ 50 de metri, după ce am trecut de o fâshie cu mure ne-am asezat lângă un copac si am atipit un pic. Eram istoviti. Noi nu am realizat că „banda” aia cu mure era chiar fâshia dintre România si Yugoslavia, decât atunci când mâncând mure (circa 20 de minute!) am dat în mijlocul ei de o bornă din piatră: pe o parte a ei scria SFRJ cu o stelută rosie iar pe cealaltă parte RSR.
Ha! Ne-am culcat la câtiva metri de fâshie!!! Cine ar fi crezut că ne vom plimba pe ea mâncând mure?! De la plecarea de acasă, noi stiam că acea portiune dintre cele două tări este arată dar prin pădurile alea, nu era tocmai asa! Oh, Doamne! La nici 100 m de unde am atipit, un grănicer îsi făcea somnul său cu arma între picioare. Mai târziu râdeam: individul ne-a păzit somnul!

E pentru prima data cand cineva direct implicat imi povesteste drumul facut ilegal peste granita in anii aceia. Am trecut de saptamana trecuta peste sentimentul inculcat de comunisti, asa cum si tu ai trecut acum mai departe de comunisti. O experienta care mie imi permite sa ucid balaurii din inconstient.
Apropo de plecarea din Brasov, unchiul sotului meu a plecat legal din gara Brasov in 1989, vara, deoarece sotia lui, nemtoaica, era deja stabilita in Germania de putini ani. Am fost acolo cand a plecat.

Milule, am citit cu sufletul la gură şi am trăit alături de voi acele momente. Dar dacă v-aţi fi împiedicat de picioarele grănicerului, cum ar fi decurs scena şi scenariul ? Şi tot eu răspund. Nicicum. Grănicerul a trebuit să vă păzească somnul fără ca voi să conturbaţi somnul lui.

Emil Condor a scris:

zuum a scris:

Emil Condor a scris:

Vom trece la povestirea plecării mele din România

Ai fugit dar probabil ca nu se terminase...

Episodul "Bogdana" se încheiase definitiv dar aceea, asa cum am mentionat mai sus, doar mă "antrenase" pentru un necaz mult mai mare decât moartea cuiva drag. Si nu mă refer la modul cum au plecat părintii mei, deci nu e vorba despre altă moarte... Ceva mult mai greu, mai apăsător, ceva extrem, de-a dreptul devastator.
Puneti-vă singuri întrebarea: ce poate fi mai rău, mult mai rău decât moartea celei mai scumpe fiinte? As vrea să văd dacă cineva poate găsi un răspuns la acea întrebare.
Doar pe userul cfc îl rog să nu răspundă la aceasta.
Probabil vă veti întreba de ce îl rog asta pe cfc. Vă răspund înainte de a întreba: el stie viata mea si deci... si răspunsul.


PS. Pe cine iubeste, Dumnezeu îl pedepseste.

Dupa mine, cel mai rau e sa iti insele cineva increderea...cineva foarte apropiat...

zaraza26 a scris:

......
Dupa mine, cel mai rau e sa iti insele cineva increderea...cineva foarte apropiat...

Fereşte-mă Doamne de răul şi mai mare !

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

......
Dupa mine, cel mai rau e sa iti insele cineva increderea...cineva foarte apropiat...

Fereşte-mă Doamne de răul şi mai mare !

Se spune : sa nu-ti dea Dumnezeu ceea ce ti-ai dorit mai mult

abbilbal a scris:

dacă v-aţi fi împiedicat de picioarele grănicerului, cum ar fi decurs scena şi scenariul ?

Dumnezeu a avut planurile Lui.
Dar hai să-ti răspund ce am gândit noi trei (cei implicati în trecerea respectivă) după ce ne-am văzut "la mal": dacă dădeam peste el, îl legam (aveam sfori bune cu noi), înfigeam un cutit de vânătoare în copac în asa fel ca soldatul să poată tăia legăturile iar arma o lăsam lângă el
să nu-i facem probleme la unitate si... asta era totul. Nu-i făceam niciun rău chiar stiind că dacă el ar fi fost în libertate ne-ar fi făcut unul mare, nouă!

zaraza26 a scris:

Dupa mine, cel mai rau e sa iti insele cineva increderea...cineva foarte apropiat...

Este si aia destul de rău, chiar foarte rău dar, personal nu as pune-o la "mai rău ca moartea". Este părerea mea...