POPASUL DOLION (III)

Despre fiara lăcomiei. Scrisoare deschisă lui Daniel Dăianu
Gabriel Liiceanu februarie 19, 2014

Stimate domnule Daniel Dăianu,

Vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut în HotNews despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?

Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am citit statutele și rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.

De ce tot acest efort, o să mă întrebați? Ce mi-a venit? Pur și simplu am avut senzația că, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevărată situație-limită a vieții pe care, ca români, o trăim în clipa de față împreună. Nu e oare un „prea mult” la mijloc și un „așa nu se poate”? Nu s-a ajuns oare prea departe, într-un punct, cum să spun, al disprețului suprem? Nu sunt neapărat convins că scrisoarea mea către dumneavoastră va duce la ceva, dar am simțit că a tăcea și a nu încerca să înțelegi te face în cele din urmă părtaș la ceva cumplit. Așadar, dinăuntrul acestei intense stări de tulburare m-am hotărât să vă pun câteva întrebări și să fac, în cele din urmă, unele considerații metafizice legate de natura umană, de lăcomie și de țara noastră.

Întrucât scrisoarea mea este deschisă, voi începe prin a recapitula, pentru edificarea celor ce ne citesc, câteva dintre datele privitoare la rostul și funcționarea instituției al cărei vicepreședinte sunteți. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a născut în urma unei ordonanțe de guvern din aprilie 2013, prin comasarea a trei comisii de supraveghere a pieței financiare din România și anume: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Ele au funcționat separat de prin 2005, dacă nu mă înșel, iar de aproape un an, iată, au fost puse sub o siglă unificatoare, pentru a forma „un cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor,” după cum precizează site-ul ASF. Este ca și cum am pune poliția, jandarmeria și pompierii sub aceeași umbrelă, lucru, de ce nu, perfect acceptabil.

Acum, care este rostul acestei „poliții financiare”, de care dispun toate țările civilizate din lume? Unul cât se poate de nobil: ea e menită să ne apere de abuzurile și malpraxisul participanților la piețele financiare românești înșirați mai sus, adică: firmele de asigurări, fondurile private de pensii, fondurile de investiții etc.

Pentru că toți trebuie, într-o formă sau alta, să ne asigurăm, mă voi referi în continuare cu precădere, pentru exemplificări, la CSA. Cum funcționează acest organism? De unde, de pildă, își obține CSA veniturile? Dintr-o „taxă de funcționare” aplicată firmelor de asigurări și brokerilor „în cuantum de 0,3% din primele brute încasate de asiguratori”. Deci, dacă Allianz Țiriac îmi vinde mie, Gabriel Liiceanu, o poliță de asigurare de 10,000 lei, atunci CSA primește 30 de lei de la firma Allianz. Sumă pe care, în fapt, tot eu, cel asigurat, o plătesc. Și-atunci – iată o primă întrebare – cât de corect este să spunem, după cum rezultă din răspunsul oficial al ASF, că salariile dumneavoastră vin din „venituri proprii”, când de fapt ele nu sunt bani „câștigați”, ci „extrași” prin puterea legii, de la participanții la piața de capital și, în fond, de la consumatori?

Acum să vedem câte firme există în România în piața de asigurări și câte dintre ele au fost „controlate și supravegheate” de CSA în 2012? Altfel spus, cât de mare este obiectul activității dumneavoastră și cât aveți de trudit pe marginea lui? Din cele aproximativ 650 de firme și brokeri din piața de asigurări, în anul 2012, raportul public de activitate al CSA arată că „CSA a finalizat zece acțiuni de control la societățile de asigurare și/sau reasigurare, dintre care două au reprezentat acțiuni de control periodic și opt, acțiuni de control inopinat. In cursul anului 2012, au fost finalizate 54 acțiuni de control la brokerii de asigurare, din care 17 acțiuni de control periodic și 37 acțiuni de control inopinat”. Așadar, conform datelor CSA, controalele efectuate au vizat doar 10% din cei 650 de participanți la piața de asigurări.

Mai departe. Să trecem acum la veniturile celor din ASF, la salarii, la prime de vacanță și de sfârșit de an, așadar la remunerațiile care reflectă competențele și volumul de muncă depus de angajații celor trei entități. M-am uitat la cele trei rapoarte anuale ale acestora pe anul 2012, cele mai recente. Sunt foarte detaliate, cu câte 160-220 pagini fiecare. Din păcate, CSA (cea mai mare dintre entități după venituri) dă cele mai puține date despre situația financiară proprie. În schimb, putem afla că veniturile ASF (suma celor trei entități) au fost de 26.5 milioane euro în 2012 (rezultate din acele taxe de funcționare), iar cheltuielile au fost de 31.2 milioane euro. De remarcat că fiecare entitate a avut un deficit de buget care, agregat, este de 4.7 milioane euro. E firesc să-ți pui întrebarea cum oare vă puteți permite să dați prime și salarii atât de mari, câtă vreme veniturile nu acoperă aceste cheltuieli? Cum, cu un asemenea deficit?

Nu am găsit o cifră oficială a numărului de angajați ai ASF. Am găsit doar că CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), de la 25 de angajați în anul 2005, când a fost fondată, a ajuns la 91 de angajați în 2012, cu 14.55 milioane RON venituri. Chiar dacă nu știm câți angajați au CSA și CNMV (pentru a afla asta, se pare că trebuie o solicitare scrisă), putem face un calcul deductiv cu privire la acest număr în cele trei entități, dacă presupunem în mod neutru că ponderea venituri/angajați la toate entitățile se menține. Din acest simplu calcul rezultă cifra de 728 de angajați pe toată structura ASF (1). Dar care este salariul mediu ce rezultă de aici? Dat fiind că la cele trei entități ponderea salariilor în venituri este de 92% și cunoscând cheltuiala fiecărei entități pe salarii(2), rezultă că 92% din 26.5 milioane euro este 24.4 milioane euro. Iar dacă e vorba de 728 de angajați, salariul mediu pe care-l obținem este de 2788 de euro pe lună, adică de 12,320 de lei, distribuiți în formă de piramidă, atingând la vârf (membrii Consiliului) salarii între 12 și 14 mii de euro lunar, plus acele „prime de vacanță”, care vă permit încheierea glorioasă a anului (noiembrie-decembrie) cu câte 70,000 de euro.

Cum arată aceste salarii comparate cu celelalte salarii din economia românească? Dacă ne uităm la cifrele de la Institutul Național de Statistică pentru anul 2012, rezultă că salariile lunare ASF sunt de 5.8 ori mai mari decât media națională, de aproape 7 ori mai mari decât la educație și sănătate și, culmea, de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, pe care cei de la ASF o invocă drept etalon de salarizare. Cele 24.4 milioane euro, care reprezintă masa salarială a ASF pentru 728 de angajați, ar putea susține 5000 angajați din „Sănatate și Asistență Sociala”, la salariul mediu de 1800 lei din acest segment de activitate. Oare se poate spune că șapte sute și ceva de angajați de la ASF, care monitorizează o piață de capital „primitivă”, sunt echivalentul a aproape cinci mii de lucrători în domeniul sănătății? Nu vi se pare înspăimântător? Și nu vi se pare înspăimântător că salariul unui chirurg de la Spitalul Fundeni (de 600 de euro) este de 20 de ori mai mic decât salariul dumneavoastră (de 12,000 de euro, fără prime de vacanță și alte prime)? Această diferență presupune că activitatea dumneavoastră ca membru în Consiliul ASF este cu mult mai importantă pentru români decât aceea a unui medic care salvează o viață sau o prelungește cu douăzeci de ani.

Să vedem, în sfârșit, cum arată piețele financiare din România în raport cu celelalte piețe europene, ca să putem aprecia cât de mare este volumul dumneavoastră de muncă și dacă el se reflectă corect în veniturile dumneavoastră.

În conferința Crearea unei piețe de capital internaționale în România, pe care ați susținut-o pe 12 februarie a.c. la BNR (vezi site-ul www.asfromania.ro), ați arătat că „piața de capital de la noi este primitivă” și că „există slăbiciuni de reglementare și supraveghere.” Ați indicat de asemenea și care este valoarea întregii burse raportată la PIB și ați arătat că România, cu un procent de 9.2% în anul 2012, se află pe ultimul loc în Europa de est, chiar mai mic decât în Bulgaria. (3)

Dar cum arată volumul activității dumneavoastră raportat la cel al instituțiilor analoage din Anglia, Franța sau Germania? Să începem cu Anglia. În Anglia, o țară cu un sector financiar de top și cu cea mai bogata istorie financiară (din Londra au fost finanțate războaie, guverne etc.), omologul ASF, adică Financial Services Authority (FSA) avea aproximativ 3500 de angajați în anul 2012. Aceștia monitorizau 29,000 de firme participante la piața de capital. La dumneavoastră în ASF, cu cei 728 de angajați, numărul instituțiilor financiare supravegheate și reglementate se ridică la aproximativ 740. Pe baza raportului de activitate 2011/2012, Financial Services Authority declară că totalul cheltuielilor cu salariile este de 314 milioane lire sterline, adica 377 milioane euro. Împărțind aceasta sumă la 29,000 firme supravegheate, rezultă un cost anual de monitorizare pe firmă de aproximativ 13,000 euro. În România, costurile salariale ASF sunt de 24.4 milioane euro, adică doar 6% din cele ale FSA. Însă aceste costuri salariale împărțite la doar cele 740 de firme supravegheate duc la un cost de 33,000 euro pe monitorizare, adică de 2.5 ori mai scump ca în Anglia. Cu alte cuvinte, în România un salariat ASF, ca să își facă treaba, este plătit, raportat la dimensiunile industriei financiare locale, de 2.5 ori mai mult decât unul de la FSA.

Comparativ cu Franța, situația din România arată încă mai rușinos. În Franța, echivalentul ASF este Autorité des Marchés Financičres (AMF). În anul 2012, AMF a avut 447 de angajați și cheltuieli totale de 82.9 milioane de euro. Pe baza raportului anual 2012 al AMF, rezultă că „les rémunérations du personnel s’élčvent ŕ 31.20 millions d’euros.” Iată deci că, cu cheltuieli salariale de 24.4 milioane de euro, ASF nu este departe de AMF, însă distanța între piața de capital din România și cea din Franța este, evident, astronomică. De reținut că numărul de entități supuse controalelor AMF a fost de 12,957 în anul 2012, deci în medie un angajat AMF a controlat 27 de entități participante la piață. Iată o entitate supraveghetoare cu adevărat eficientă!

În Germania, autoritatea financiară este BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht). În 2012, avea 2336 de angajați și cheltuieli salariale de 112.3 milioane euro. Conform raportului anual 2012, angajații BaFin au studii superioare în avocatură, economie, matematică, statistică și IT. (Cum oare arată pregătirea acestor oameni, comparată cu cea a salariaților ASF, angajați după criteriul fiu/fiică, soț/soție, prieten/prietenă, coleg de partid etc?) Salariul mediu pe angajat BaFin este de 4006 euro. Obiectul activității BaFin constă din 9300 de instituții financiare.(4) Cum costurile salariale BaFin sunt de 112.3 milioane euro, rezultă că supravegherea unei instituții participante la piața de capital este de 12,070 euro, deci cu mult mai mic decât în România (33,000 euro).

Așa arătând lucrurile după o privire comparativă, rezultă că ne aflăm în situația în care primarul din Ciorogârla, să zicem, este plătit mai bine decât primarul Londrei, în care un fotbalist de la FC Vaslui este plătit mai bine decât unul de la Real Madrid ș.a.m.d. Cum vă explicați, domnule Dăianu, că într-o țară săracă precum România, cu „o piață de capital primitivă” (folosesc propriile dumneavoastră cuvinte), ASF folosește peste 700 de angajați cu salarii care depășesc pe cele ale colegilor lor de la cele mai importante instituții de poliție financiară din Europa?(5) Cum se face că țara clasată ultima după criteriul valorii bursei raportată la PIB, oferă cele mai scumpe servicii de supraveghere din Europa și cele mai mari salarii? Și asta cu cei mai incompetenți salariați (vezi comparația cu BaFin-ul din Germania)? Cum se face că ASF are cel puțin la fel de mulți angajați precum Autorité des Marchés Financičres, cu un buget de cheltuieli salariale similar, când numărul de entități financiare este cu mult mai mic în România, nivelul serviciilor financiare vădit inferior, iar PIB-urile țărilor nu sunt de comparat (România reprezentând cam 15% față de Franța)? Cum se explică faptul că supravegherea unei entități financiare participantă la piața de capital în Romania costă de aproape trei ori mai mult decât în Anglia și Germania? De ce cele trei entități care au format ASF în 2013 au înregistrat un deficit bugetar de aproape 5 milioane de euro? De ce oare veniturile ASF din taxa de funcționare și așa prea ridicate față de imaturitatea piețelor de capital din România, nu au fost suficiente pentru a acoperi cheltuielile ASF? De ce, când salariile ASF sunt de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, declarați peste tot că ele sunt aliniate la această industrie?

Aș putea glosa la nesfârșit pe caracterul total imoral al comportamentului instituției care plătește, pentru o activitate plină de „slăbiciuni de reglementare și supraveghere” (cuvintele dumneavoastră), oameni necalificați anume, cu salarii care sar din grila de profil de pe întreaga planetă. N-am să vă întreb cum vă simțiți când dumneavoastră vă apar lunar în cont sume de 20 de ori mai mari decât ale medicilor care salvează vieți și de 30 de ori mai mari decât salariul mediu din România. Am să vă găsesc chiar o scuză, spunând că nu faceți, toți cei de-acolo, decât să vă aliniați naturii umane mușcate de fiara lăcomiei. Nu sunteți unici pe lume. Fiara lăcomiei, care se ascunde în viscerele ființei umane torturând-o în cele mai hidoase chipuri, e veche de când lumea. Ea nu poate fi domesticită cu vorbe frumoase, cu precepte de morală sau religie, cu aluzii la nerușinare și cu trimiteri la cantitatea de suferință existentă pe lume. Fiara lăcomiei se trezește în mai toți oamenii care vin în contact cu locurile unde apar banii. Așadar, nu sunteți singurii pe lume locuiți de fiara lăcomiei, care, alături de cea a invidiei și a urii, face din om cea mai cumplită creatură. Dar sunteți, cu cazul României, singurii pentru care (ordonanțele de guvern v-au dat doar drepturi!) nu s-au creat mecanisme de supraveghere pentru a ține fiara lăcomiei în lesă. Cine-i controlează și supraveghează pe cei care au pe mână controlul și supravegherea unei piețe de 15 miliarde de euro? În România, fiara lăcomiei trăiește în libertate și sfâșie tot ce-i iese în cale. Are colți și ghiare de oțel.

Și dumneavoastră și șeful dumneavoastră de la ASF, cel cu 72,000 de euro pe finalul lui 2013, sunteți (sau ați fost) înscriși, dacă nu mă înșel la liberali. Cunoașteți cumva următorul amănunt din biografia părintelui liberalilor români, Ion C. Brătianu? Iată-l: „Omul acela nu avea alt scop în viață decât a-și servi țara. [...] Când, exilat, lucra la Unirea Principatelor și abolirea protectoratului rusesc, își vindea moșiile și rupea logodna cu o femeie aleasă din iubire; când hotărî aducerea dinastiei străine, își părăsi soția în momentul nașterii, cu un copil bolnav, pe moarte, și mai vându o moșie”.(6)

După o sută cincizeci de ani lucrurile au ajuns în punctul opus. „A-și servi țara”? Vorbe-n vânt! A lua din ea cât poți! Nu mai avem nimic să-i dăm. Istoria ultimelor decenii ne-a schimonosit sufletește. Dar câtă vreme va mai fi de luat? Vă imaginez, împreună cu colegii dumneavoastră de la ASF, privind la țărișoara noastră. Văd de-asupra capetelor dumneavoastră, în norișorul acela care în benzile desenate ne arată ce are personajul pe creier, o enormă vacă care de-abia se mai ține pe picioare. O vacă tot mai slabă, dar care, cât încă mai suflă, trebuie în continuare mulsă.

____________________________________

1 Asta presupunând că la CSA și CNVM numărul de angajați este în aceeași proporție cu totalul venituri de la CSSPP.

2 La CSSPP, avem salarii de 13.32 milioane RON față de venituri de 14.55 milioane RON, deci 92%; la CNVM avem salarii de 43.28 milioane RON la venituri de 46.99 milioane RON, deci salariile sunt tot 92%. Este deci corect să presupunem că și la CSA este tot de aproximatativ 92%.

3 Față de Polonia (35.4%), Ungaria (16.1%), Cehia (18.5%) și Bulgaria (12.7%).

4 Dintre care 592 firme de asigurari, 6,069 fonduri de investitii, și aproape 700 firme de servicii financiare.

5 Ba chiar din Statele Unite. Vezi Cristina Andrei, ASF, coterie de „famiglie”, în Revista 22, 10 februarie 2014: „Salariul actualului Ťregeť al ASF de 168,000 euro anual umilește venitului șefei arbitrului pieței financiare americane Securities and Exchange Commission, Mary Jo White, care a încasat 165,300 de dolari (124,000 euro)”.

6 Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Ion C. Brătianu, București, Humanitas, 2013, p. 232

http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-fiara-lacomiei-scrisoare-deschisa-lui-daniel-daianu/

Felicitari d-le Liiceanu, atat pentru efortul depus pentru a va documenta si a va sustine cu cifre concrete argumentele, cat mai ales pentru argumentatia morala pe care o aduceti. Personal, am ajuns mai demult la concluzia ca MORALA ar trebui sa fie principala calitate a unui om si in primul rand a unui politician. Angajatii ASF sunt actuali sau fosti politicieni si rude/prieteni ai lor. Ceea ce se intampla acolo este o sfidare la adresa oamenilor cinstiti din Romania, iar promisiunea ca isi vor injumatati salariile mi se pare chiar o jignire si mai mare adusa la adresa noastra. Salariile lor nu trebuie injumatatite, ci trebuie aduse la jumatatea salariului unui chirurg - asa cum bine faceati si dvs. comparatia. Iar ceea ce castiga salariatii ASF nu sunt venituri proprii, ci provin din primele de la an la an mai mari, pe care noi muritorii, trebuie sa le platim, de ex., firmelor de asigurari.
Am sperat mereu ca se vor sfarsi, dar constat cu groaza, zi de zi, ca lacomia, hotia, orgoliile personale, nu au margini. Parlamentarii, partidele politice, guvernantii, uita (mai bine zis nu si-au pus niciodata problema!) ca ei sunt sluijitorii nostri, ai natiunii, ca nu i-a obligat nimeni sa candideze si sa se angajeze la asa ceva. Mi-e groaza cand constat, de ex., ca parlamentarii se considera imuni in fata justitiei, cand ei ar trebui de fapt sa-si voteze pedepse de 2 ori mai mari, pentru ca ar trebui sa fie exemple de moralitate pentru noi toti, nu? Si altele, si altele...
De aceea, cei care au darul scrisului – ca dvs. - e bine sa ia pozitie si sa fie sustinuti de noi, ceilalti, in demersul facut.

Ioan Susnea spune:
19/02/2014 la 23:19

E amuzant faptul ca intr-o tara plina de economisti si de “analisti” de tot felul a fost nevoie de interventia unui filosof ca sa faca o analiza clara si obiectiva a unei hotii pe care o banuiam cu totii.
Nici nu stiu ce ar trebui sa facem mai intai: sa-l aplaudam pe Domnul Liiceanu pentru interventie, sa ne umplem de dispret pentru jurnalistii si analistii care ar fi trebuit sa faca aceasta analiza, dar n-au facut-o (din incompetenta, din lasitate, sau dintr-o vinovata complicitate), sau sa iesim in strada pentru a pune capat acestei imense nesimtiri.

Lia spune:
20/02/2014 la 0:43

De la “Lasati-ne sa jucam, domnilor arbitri!” n-am mai fost atat de fericita. Ba, mai mult ca atunci, fiindca acum am avut trei articole ale domnului Liiceanu la interval de cateva zile, pe teme diferite, dar nu mai putin vitale.
Acest articol este o surpriza inversa celei pe care am avut-o in momentul in care un doctor mi-a scris pe reteta un singur medicament: “Heidegger – Time and Being / when needed” (e real, o pastrez forever): nu ma asteptam sa gasesc analize financiare in articolele domnului Liiceanu, dupa cum nu ma asteptam ca un doctor sa-mi prescrie o carte (si ce carte!) drept tratament. Parca nici nu mai doare atat de tare (caci e vorba de lucruri grave si amare in articol), incep sa ma vindec fie si numai pentru ca, precum doctorul de mai sus, imi pune spirit in ceea ce-mi (pre)scrie. Imi pune speranta. Printre altele, speranta ca, iata, cei care conteaza iau atitudine public, scriu, ne scriu. Le pasa (cum altfel?) de ceea ce se intampla in tara noastra. Oamenii de cultura sunt nu numai oglinda si constiinta unui popor, ci pot fi si vocea lui. Cand asta se intampla, drumul incepe sa fie drumul cel bun. Personal, incep sa ma simt in siguranta. Nu credeam ca o analiza financiara riguroasa si de mare finete (chiar daca o radiografie a unui segment de tumoare), imi poate provoca o atat de intensa si stranie placere a mintii si a sufletului. (Doar citind “Unchiul Petros si Conjectura lui Goldbach” a lui Apostolos Doxiadis am mai simtit ceva asemanator, dar nici pe departe atat de intens pentru ca ceea ce citeam nu era legat de nimic din realitatea mea imediata, nu ma “izbavea” personal.)

… Sub picioarele “fiarei” se casca, inevitabil, un hau: “intunericul cel de dinafara”. Nu pot decat sa sper ca, inainte de a cadea in el, “fiara” va da drumul prazii… Asta daca nu cumva prada isi va reveni si se va smulge la vreme din ghearele si dintii “fiarei”.

anticomunistul spune:
20/02/2014 la 21:48

Domnule Liiceanu,

De aproape 25 de ani, de cand va cunosc din viata publica, am nutrit pentru dumneavoastra un respect deosebit; nu cred ca o personalitate de calibrul dumneavoastra (uman, moral, profesional, civic …) ar trebui sa se adreseze sobolanului rosu Daianu (a carui valoare profesionala a fost “facuta” pe ecranele televiziunilor de catre cei care au distrus tara asta pentru sute de ani) cu atata blandete, condescendenta si sub-inteleasa apreciere morala si profesionala; nu stiti cu cine aveti de’ aface, pentru ca totul s-a tinut sub “obroc” de catre toate conducerile succesive ale tarii; lucrurile sunt extrem de complicate si de grave; Daianu este un “simptom” foarte relevant pentru vremurile in care traim si pentru tot ceea ce se intampla cu noi; acest sobolan rosu a lucrat, pana in vara anului 1978, in DIE, cu gradul de capitan, fiind chiar seful de cabinet al generalului Pacepa (cred ca amandoi, adica si eu, si dvs., domnule Liiceanu, stim despre ce este vorba); mai mult, tatal sau a fost general in “gasca” lui Pacepa.
Va rog sa ma credeti: intreaga imagine profesionala pe care o are Daianu este falsa si contrafacuta (stim noi de cine!). Va stimez atat de mult, incat mi-ar parea rau sa va pacaliti, domnule Liiceanu.

Cu prietenie,
Un bun cunoscator al sobolanilor rosii

PS: deoarece nu am siguranta ca aceste randuri vor fi vazute de catre dl Liiceanu, ii rog pe cei care le citesc sa faca (daca pot) in asa fel incat ele sa ajunga la domnia sa; poate o faceti dvs., domnule Tismaneanu; cred ca puteti

honci baci spune:
20/02/2014 la 9:29

Felicitari domnule Liiceanu.
Dincolo de investigatia minutioasa, articolul dumneavoastra starneste insa mult mai multe intrebari decat cele pur referitoare la o noua escrocherie.
Si poate cea mai dureroasa dintre ele este : Oare cat de mult ne mai apartine aceasta Romanie?
Va intrebati (retoric evident) cum de 758 de angajati ASF ar putea contrabalansa efortul a 5000 de angajati in sanatate / educatie? Suntem din ce in ce mai bolnavi (moral, fizic), din ce in ce mai indobitociti de un sistem creat anume pentru a genera idioti. Ati folosit analogia cu o vaca sleita. In ansamblul ei Romania arata asa. Insa ce ne facem cu vidul de educatie pe care, cei cu putina educatie macar, suntem fortati sa il suportam zilnic.
Citatul ales din I.C. Bratianu (dat in unul din momentele in care aceasta tara era una DEMNA) ne duce si mai departe cu meditatia:
Oare cati oameni inteligenti, demni, liberi cu adevarat mai exista?
Mai putem intoarce acest sistem la unul in care adevaratele valori sa fie cele care sa ne duca inainte?
Partidul este cel care conteaza (indiferent de culoare sau esicher), Incompetenta este cea care face regulile, Incoerenta cea care stabileste relatiile si Disperarea cea care domneste.
Dincolo … departe … poate doar speranta unor oameni care citesc astfel de articole si care inteleg dincolo de ecranul plat al televizorului, prin prisma celui mai bun analist, BUNUL SIMT, va tresari o unda care sa mai schimbe ceva.
Restul e tacere …

DanM spune:
20/02/2014 la 10:06

Foarte bună scrisoarea deschisă. Când am citit-o, s-a zburlit părul pe mine şi încă nu mi-am revenit la starea firească. Dăianu, acest personaj patibular, sintetizează de fapt caracteristicile relevante ale clasei “tagma jefuitorilor ” de astăzi (care include majoritatea politicienilor şi indivizii ce-şi duc traiul în cercurile lor). Liiceanu, om cu simţul măsurii, constată şi analizează atrocitatea fiarei, formulează întrebarea clasică “Cine ne păzeşte de paznici”, dar se fereşte să propună vreo soluţie.
Nu-mi plac atitudinile defetiste, însă, dacă te gândeşti bine, în afară de a-i înjura vârtos pe facebook, pe hotnews sau, eventual, pe contributors, suntem cam legaţi de mâini şi de picioare. Cercul vicios este:
a) ei fac legile,
b) noi plătim taxele, impozitele, RCA-urile, primele de asigurare etc,
c) ei îşi autodistribuie, în condiţiile legii, grosul bugetului sub formă de salarii&prime, iar dacă li se pare insuficient, mai iau şi de la FMI, BM
Pe bune, nu sunt prea multe căi posibile pentru rezolvarea problemei. Mi-am stors creierii şi chiar nu-mi vin în minte decât idei de felul: cocktailuri Molotov, stive de cauciucuri aprinse în Piaţa Victoriei, pietroaie în geamurile Palatului Parlamentului ş.a.m.d.

make spune:
20/02/2014 la 15:11

Un articol etalon pentru cei care se intituleaza jurnalisti. Din pacate nu a aparut in ziarul Libertatea la pagina 5, nici nu se va discuta despre el la Antena 3, asa ca marea masa votanta si acei celebri 7,4 meleoane nu vor auzi in veci de articolul magistrului Liiceanu. Pentru idiotii utili care se vor prezenta in curand la vot asta e o problema inexistenta, vor pune stampila tot unde au pus-o ultima oara. Populatie mai needucata si mai abrutizata de alcool si alte vicii nu exista in toata lumea. Primitivismul reflectat de partidele romanesti provine tocmai din primitivismul masei care merge la vot si care culmea, merge regulat. Sa nu ne iluzionam: prostia-i la putere… si va mai fi mult si bine!

Oamenii puternici mental: 13 lucruri pe care le evită

Iată o listă cu lucrurile pe care le evită persoanele puternice mental, întocmită de Amy Morin, psihoterapeut și asistent social clinic licențiat.

1. Nu pierd timpul compătimindu-se. N-ai să întâlnești oameni puternici mentali care să se plângă de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e corectă. Ei sunt capabili să iasă din situațiile dificile cu conștiință de sine și recunoștință pentru lecțiile învățate. Când o situație se termină rău, ei răspund cu expresii cum ar fi „Ei, bine…” Sau poate, pur și simplu, „Mergem mai departe!”

2. Nu-și cedează puterea. Oamenii puternici psihic evită să dea altora puterea de a-i face să se simtă inferiori sau prost. Ei înțeleg că sunt în control în ceea ce privește acțiunile și emoțiile lor. Ei știu că puterea lor stă în capacitatea de a-și gestiona modul în care răspund.

3. Nu sunt timizi în fața schimbării. Oamenii puternici psihic îmbrățișează schimbarea și întâmpină provocarea. Cea mai mare „frică” a lor – dacă au una – nu este de necunoscut, ci de a deveni impasibili și de a stagna. Un mediu de schimbare și chiar incertitudinea poate energiza o persoană puternică mental și scoate ce e mai bun din ea.

4. Nu își pierd energia cu lucruri pe care nu le pot controla. Oamenii puternici mental nu se plâng (mult) de traficul îngreunat, bagajele pierdute sau, mai ales, de alte persoane, pentru că ei își dau seama că toți acești factori sunt dincolo de controlul lor. Într-o situație proastă ei își dau seama că singurul lucru pe care îl pot controla este întotdeauna propriul lor răspuns și atitudinea pe care o au, și folosesc aceste atribute cât se poate de bine.

5. Nu se preocupă să le facă altora pe plac. Cunoști persoane care caută mereu să facă pe plac celorlalți? Sau invers, oameni care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Nici o poziție nu este una bună. O persoană puternică mental se străduiește să fie bună și corectă și să îi mulțumească pe alții, după caz, dar nu îi este teamă să-și susțină poziția. Ei sunt capabili să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lor și să navigheze prin această situație cu grație.

6. Nu le este teamă să își ia riscuri calculate. O persoană puternică mental este dispusă să își asume riscuri calculate. Acesta este un lucru cu totul diferit de a sări cu capul înainte în riscuri prostești. Cu puterea sa mentală, o persoană poate să evalueze riscurile și beneficiile, cât și dezavantajele, și să ia în calcul cele mai rele scenarii înainte de a stabili măsuri.

7. Nu trăiesc în trecut. Ai nevoie de forță să îți accepți trecutul și, în special, să înveți din experiențele trecute. O persoană puternică mental însă, evită să își împotmolească energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie de altădată. Ei își investesc majoritatea energiei în a crea un prezent și un viitor optim.

8. Nu fac aceleași aceleași greșeli din nou și din nou. Știm cu toții definiția nebuniei, nu? Este atunci când faci același lucru sperând că vei obține un rezultat diferit și mai bun decât înainte. O persoană puternică mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și este dispusă să învețe din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una din cele mai mari forțe ale managerilor și antreprenorilor de succes.

9. Nu se simt iritați de succesul altor persoane. Ai nevoie de tărie de caracter să simți bucurie autentică și entuziasm pentru succesul altora. Oamenii puternici mental au această capacitate. Ele nu devin geloși și nu poartă pică altora atunci când aceștia reușesc (deși pot învăța din ceea ce ei au făcut bine). Sunt dispuși să lucreze din greu pentru propriile șanse la succes, fără a se baza pe comenzi rapide.

10. Nu renunță după eșec. Fiecare eșec este o șansă de a îmbunătăți. Chiar și cei mai mari antreprenori sunt dispuși să admită că eforturile lor timpurii le-au adus multe eșecuri. Oamenii puternici mental sunt dispuși să eșueze din nou și din nou, dacă este necesar, atât timp cât experiența de învățare de la fiecare „eșec” îi poate duce mai aproape de obiectivele lor finale.

11. Nu le este teamă de timpul petrecut în singurătate. Oamenii puternici mental se bucură și chiar prețuiesc timpul petrecut singuri. Ei folosesc aceste perioade pentru a reflecta, a planifica și pentru a fi productivi. Cel mai important, fericirea și stările lor de spirit nu depind de alții. Ei pot fi fericiți cu alții, pot fi fericiți și singuri.

12. Nu simt că lumea le datorează ceva. În special în economia actuală, managerii și angajații de la fiecare nivel încep să realizeze că lumea nu le datorează un salariu, un pachet de beneficii și o viață confortabilă, indiferent de pregătirea și școlarizarea lor. Oamenii puternici mental intră în lume pregătiți să lucreze și să aibă succes pe meritele lor, în fiecare etapă a jocului.

13. Nu se așteaptă la rezultate imediate. Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, oamenii puternici mental se implică pe termen lung. Ei își folosesc energia și timpul în doze măsurate și sărbătoresc fiecare piatră de hotar de care trec pe drumul succesului.

Ai forță mentală? Sunt aceste atitudini pe lista lucrurilor de care ai mai multă nevoie?

Articol inspirat de Forbes

Cum i-a dat Crin Antonescu o lecție de gazetărie predicatorului Mihai Gâdea

Când am scris în hotarele acestui ziar personal că liderul PNL, Crin Antonescu, e un Traian Băsescu mai tânăr și mai citit, mulți fani ai lui Traian Băsescu mi-au sărit în cap; din punctul lor de vedere, Traian Băsescu fiind Unicul.

Întâmplător, m-am uitat în seara asta la ceea ce în program era trecut drept emisiunea tv Sinteza zilei, dar care a fost, în realitate, un eșec al lui Mihai Gâdea de a-l demasca pe Crin Antonescu în numele lui Victor Ponta.
Deși fostul cititor bâlbâit de prompter mă înjură la ordin, uitând vremurile când pentru a se cățăra pe scara funcțiilor de ștab la Antena 3, fără a-și rupe nădragii, din maestre nu mă mai scotea, nu-i urmăresc producțiile decât absolut întâmplător seara.
Văzându-l acum în rezbel (n-a fost vorba de un moment minim gazetăresc, ci de o tentativă stângace a lui Mihai Gâdea de a face un talmeș-balmeș de predică din amvon, de telenovelă de apartament, de anchetă de procuror ageamiu, de demascare de pe vremea colectivizării și de Ochi Umezi la foc automat pentru a părea mai trist decât e) sunt convins, ca om care a văzut mulți neica nimeni la viața lui, că Mihai Gâdea, când Dan Voiculescu îi va da un picior în fund – ca și în prostituția prostituție, în prostituția jurnalistică fiind nevoie iar și iar de marfă proaspătă – nu va face față nici pe post de figurant mesean la Etno Tv, unde lelițele cântă pentru figuranții din fața unui pahar de vin care e de fapt apă colorată.

Dacă ar fi avut și preocuparea de a învăța ceva de la mine și nu doar pe cea de a mă linge până i-a fost bine, Mihai Gâdea ar fi trebuit să știe că:

1. Un gazetar în toată puterea cuvântului, când invită un politician care îi e adversar, îi studiază toate aparițiile publice. Dacă ar fi făcut asta, și-ar fi dat seama că liderul PNL e un maestru al replicii ironice spontane. La Vadim Tudor în vremurile lui bune am mai văzut acest talent. Față de un asemenea interlocutor, nu vii cu sentimentalisme de telenovelă, gen mi-a trimis mama sms-uri, sunt trist că dvs. faceți și dregeți, v-am iubit cândva, sunt dezamăgit de dvs, de parcă i-ar fi fost cel puțin amant lui Crin Antonescu. Cu un asemenea interlocutor te păstrezi în zona de răceală obiectivă a jurnalistului profesionist, care pune întrebări încuietoare și ascultă calm răspunsurile.

2. Când convoci în studio un politician adversar, ai pregătite (vezi dosarele mele!) toate documentele cu care vrei să-i dai mat interlocutorului. Deși-l acuza întruna pe Crin Antonescu, Mihai Gâdea n-avea nici un document zdrobitor, una dintre acele probe tipărite sau video care să-l lase pe interlocutor fără replică. Un sfert din emisiune a ținut-o langa cu o declarație a Cristinei Pocora, al cărui transcript nu-l avea și a fost nevoie să-l scoată din încurcătură cei din regie, găsindu-i-o spre sfârșitul emisiunii. Ca să se vadă că o falsificase.

3. Ca de obicei, Mihai Gâdea a venit la această emisiune pentru a-i ține lui Crin Antonescu o predică lăcrimoasă și nu pentru a-i lua un interviu. Dacă ar fost un jurnalist fie și de profesionalismul unei fătuci, ar fi tresărit la dezvăluirea lui Crin c-a fost sunat de secretarul american de stat John Kerry. El însă nici n-a băgat de seamă dezvăluirea, ocupat cum era să-i mărturisească lui Crin cît de mult l-a iubit pe vremuri. Jumătate din emisiune s-a dus dracului cu textele rostite de Mihai Gâdea de la amvon în numele Dumnezeului său, Dan Voiculescu. N-am nici o îndoială că telespectatorii Antenei 3 îl urmăresc pe Mihai Gâdea în transa cu care telespectatorii posturilor evanghelice din SUA își urmăresc predicatorii. Un telespectator normal va fi rămas pe post nu pentru prestația țârcovnicului Mihai Gâdea, ci pentru recitalul care a fost prestația lui Crin Antonescu.

4. Tot din studierea altor intervenții ale lui Crin Antonescu, Mihai Gâdea trebuia să observe că liderul PNL nu se enervează, oricâte porcării i s-ar spune în direct. Calm, Crin Antonescu sesizează rapid bolmojeala de Dandanache și demagogia lătrătoare de Cațavencu și punctează, bazat pe o cultură care-i e la îndemână și pe o logică de fier.

Din acest punct de vedere, ca analist politic, n-am regretat c-a trebuit să ascult un recital de predicator din partea lui Mihai Gâdea. Mi-am dat seama că într-o finală cu Crin Antonescu la prezidențiale, Victor Ponta ar fi o victimă sigură.

Oricum, dacă aș fi unul dintre candidații la Președinție, n-aș vrea să am o confruntare tv cu Crin Antonescu.

Cât despre Mihai Gâdea, întrebarea, marea întrebare din seara de luni e următoarea:
Chiar dacă ar fi învățat de la mine lucrurile de mai sus, nu cred că le-a fi putut aplica.

Mihai Gâdea e un bun, ba chiar un excelent predicator.
Din nenorocire pentru el, presa nu-i un amvon.

***

Text publicat pe Cristoiublog.ro

Crin: "Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră vedeţi în prezenţa mea în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Vă spun eu, USL nu mai există. Aveţi curaj, ca să ne convingem amândoi, să demisionăm amândoi din funcţiile pe care le-am obţinut de la USL? Suntem aici, în plenul Parlamentului, e toată lumea, aveţi consilierii, presa. Eu demisionez frumos din preşedinţia Senatului, pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră, din funcţia de premier, pe care v-a dat-o USL."
"Nu ştiu răspunsul. Nu facem asta, nu aveţi acest curaj. Dintr-un simplu motiv, nu din cauză că trebuie să treceţi pe la Cotroceni, că aţi mai trecut, nu-i vorbă, ci pentru că, îmi pare rău să spun, dar e adevărat: eu dacă nu mai sunt preşedintele Senatului, sunt acelaşi, ba am chiar mâinile mai libere. Dumneavoastră, dacă nu mai sunteţi prim-ministru, nu mai sunteţi nimic."

dolion a scris:

Crin: "Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră dacă nu mai sunteţi prim-ministru, nu mai sunteţi nimic."

A spus si Crin ceva adevărat! Ce a pătit bietul de el?

Suedia, tara in care politicienii nu au privilegii, nu se bucura de imunitate, iar alegatorii se prezinta la vot in proportie de peste 80%.

In topul 2013 al celor mai fericite tari, Suedia figureaza pe locul 5, dupa Danemarca, Norvegia, Elvetia si Olanda, in timp ce Marea Britanie este abia pe locul 22, iar Romania pe locul 90.
Tarile "fericite" au in comun mai multe lucruri, printre care un venit mare pe cap de locuitor, o viata sanatoasa si, mai ales, absenta coruptiei la nivelul liderilor, explica John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor in viata "cetatii" este tratata cu foarte mare seriozitate.
Reportajul "Suedia - Taramul politicienilor fara privilegii" ("Sweden - Land of Politicians Without Privileges"), difuzat de televiziunea braziliana TV Bandeirantes, ne prezinta o lume despre care, obisnuiti cu situatia din Romania, ne e greu sa credem ca exista cu adevarat.

Cateva date generale

Suedia este o monarhie constitutionala. Din 1971, Parlamentul tarii este unicameral si are 349 de membri, alesi prin vot direct si proportional, ei reprezentand 9,2 milioane de cetateni. Regele Carl al-XVI-lea Gustaf indeplineste doar functii ceremoniale, cele politice fiind preluate de Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.
Statul este conceput ca un sprijin pentru toti cetatenii sai, care sunt tratati echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida. Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala. In schimb, taxele sunt mari, dar ele se intorc sub forma de pachete de asistenta sociala.
Aceasta relatie intre stat si cetateni face ca alegerile sa fie extrem de importante pentru suedezi. Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri in diverse partide si peste 80% sunt membri de sindicat.
 Prezenta la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%. Suedezii considera dezbaterile politice si prezenta la vot esentiale pentru democratie.

Fara privilegii sau lux pentru politicieni

Tara este condusa de clasa politica, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicati si de atenti la activitatea depusa de cei carora le dau votul, motiv pentru care acestia nu au privilegii si nici nu beneficiaza de conditii de lux.
Pana in 1990, in Suedia nici nu existau locuinte puse gratuit la dispozitia parlamentarilor. Acestia obisnuiau sa doarma pe canapelele din birourile lor, situate in cladirea Parlamentului.
In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca dormitor. Spalatoria este comuna, iar demnitarii trebuie sa se programeze din timp daca vor sa isi spele asternuturile.
Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. In aceste cazuri, inclusiv bucataria este impartita in comun. Nu exista personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: "Pastrati curatenia".
Biroul unui parlamentar are circa 18 metri patrati. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici masini de serviciu cu sofer.
"Eu ii platesc pe politicieni. Nu vad niciun motiv pentru care banii platitorilor de taxe sa fie folositi pentru a le oferi politicienilor o viata de lux", explica un suedez in reportajul televiziunii braziliene.
Resedinta oficiala a premierului suedez nu depaseste circa 300 de metri patrati. Nici acesta nu beneficiaza de personal de serviciu. Mai mult, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca premierul isi calca singur camasile si isi spala singur rufele, la fel ca orice simplu cetatean.
Suedia este impartita in 21 de comitate conduse de cate un birou administrativ numit de guvern impreuna cu un consiliu ales de cetateni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localitati.
Nici primarii si guvernatorii nu au dreptul la resedinte oficiale gratuite, iar consilierii nici macar nu au salariu lunar sau un birou propriu, asa ca lucreaza de acasa. "Suntem alesi sa reprezentam cetatenii si, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe", a explicat o consiliera.
Doar parlamentarii, care lucreaza la elaborarea legilor, se considera ca exercita un serviciu public pentru care trebuie sa fie remunerati cu salarii lunare. Un parlamentar suedez castiga aproape dublul venitului net al unui profesor.

Fara indemnizatii speciale

Parlamentarii care nu domiciliaza in capitala nu primesc bani in plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenti la cabinetele parlamentare din localitatile de origine. Acolo, multi dintre ei lucreaza de acasa si utilizeaza sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se intalni cu alegatorii.
Toate calatoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie sa fie aprobate si rezervate la agentia de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizatii speciale.

Fara imunitate

Politicienii suedezi nu sunt privilegiati in fata legii si nu se bucura de niciun fel de imunitate.
Mona Sahlin a cumparat o ciocolata si alte cateva obiecte personale cu credit cardul guvernamental si a platit scump - si-a pierdut postul de vicepremier. Scandalul a fost celebru in anii '90, fiind cunoscut sub numele de "cazul Toblerone". Sahlin si-a compromis cariera politica, fiind nevoita sa demisioneze din functia de lider al Partidului Social Democrat.

Transparenta si control cetatenesc

Cetatenii sunt foarte atenti la modul in care Parlamentul isi foloseste puterea. Transparenta activitatii parlamentare are radacini in Constitutie. Fiecare cetatean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern si declaratia de impozit pe venit a premierului.
Mai mult, functionarii trebuie sa puna la dispozitia doritorilor corespondenta zilnica si emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetatean avand acces la aceste informatii.
In sala calculatoarelor este posibil chiar sa studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitatii publica. De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus si pranzul luat impreuna cu presedintele Bancii Centrale, precizandu-se chiar si ce au mancat si au baut cei doi.
Administratia Parlamentului suedez tine socoteala cheltuielilor in rapoarte ale membrilor, depozitate intr-o singura incapere. Exista dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum si pentru Purtatorul de cuvant al Parlamentului.
Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informatiile prin intermediul Internetului.
Principiul transparentei este inclus in Constitutia suedeza de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de coruptie sa fie extrem de rare in aceasta tara.

Am initiat o petitie online cu privire la incetarea privilegiilor "alesilor" prin aplicarea metodei suedeze! Cine doreste poate semna petitia aici: http://www.petitieonline.net/petitie/37562152

Traditiile legate de ziua de nastere din cele mai vechi timpuri erau foarte diverse si se diferentiau de la popor la popor, fiecare avand caracteristicile sale. De altfel primii crestini considerau sarbatorirea zilei de nastere un obicei pagan. Din aceste considerente sunt multiple dovezi care ne arata ca crestinii acelor timpuri nu numai ca nu isi sarbatoreau nasterea proprie, dar nici a lui Iisus.
Mai exista un motiv pentru care crestinii din secolul I nu ar fi sarbatorit nasterea lui Iisus. Discipolii sai stiau fara indoiala ca aceste aniversari aveau legatura cu unele superstitii. De exemplu, multi greci si romani din antichitate credeau ca fiecare om are un spirit protector care a asistat la nasterea sa si care vegheaza asupra lui pe tot parcursul vietii. Intr-o carte se spune:  „Acest spirit avea o relatie mistica cu zeul in a carui zi de nastere se nastea omul respectiv”. Astfel, celebrarea zilelor de nastere era asociata cu paganismul, nu cu crestinismul.
Romanii si grecii sarbatoreau doar zilele de nastere ale zeitatilor. De exemplu pe 24 mai, romanii sarbatoreau ziua de nastere a zeitei Diana. A doua zi se sarbatorea nasterea zeului-soare, Apolo. Apoi aceasta conceptie a disparut. In Roma antica datorita conditiilor in care se faceau nasterile (de multe ori nasterea era fatala si pentru mama) si a fragilitatii noilor nascuti, baietii erau declarati abia dupa 9 zile de la nastere, iar fetele dupa 8 zile. Ziua aceasta, numita „dies lustricus”, era zi de sarbatoare si purificare.
Copilul era trecut in registrul orasului, moment in care primea un prenume, apoi tatal aducea un sacrificiu. Pentru a-l proteja de deochiat pe nou-nascut i se punea la gat o amuleta (bullae – o forma de inima din aur sau argint) pe care acesta o purta pana la majorat.
In alte culturi sarbatorirea zilei de nastere semnifica apararea de spiretele rele, astfel obiceiul sarbatoririi acestei zile nu era doar un drept, ci si o obligatie si o traditie care nici de cum nu o puteai incalca.
In Grecia Antica se obisnuia aducerea unui tort impodobit cu lumanari la templul zeitei lunii, Artemis. Torturile erau facute in forma rotunda si simbolizau luna plina, iar lumanarile de pe acesta simbolizau stralucirea lunii. Acest obicei la momentul actual este intalnit in toata lumea, insa oamenii habar nu au de unde a aparut el si nici de zeita Artemis.
Fiind un obicei frumos, oamenii au ajuns sa faca luminarile in forma de cifre care simbolizeaza virsta omagiatului, sau pun atitea lumanari colorate cati ani implineste persoana. Chiar si momentul stingerii acestor lumanari a fost adaugat ulterior de catre oameni.
Totusi suflarea lumanarilor se socoate ca a aparut de la germani. Acestia au inventat un anumit fel de tort care se prepara an de an fara schimbari, Geburstagorten, la care erau adaugate lumanari mici fabricate special pentru acest tort. Acestea simbolizau lumina vietii, fiind ca o urare de bine si viata lunga pentru omagiat, iar fumul era cel care avea menirea de a ridica dorintele la cer pentru a fi ascultate si indeplinite.
Traditia de a trimite felicitari a aparut pentru prima data in Anglia, mai bine de 100 de ani in urma. Deasemenea legat de englezi este faptul compunerii renumitului cantec-felicitare „Happy Birthday to you”. Acest cantec traditional cantat cu ocazia zilelor de nastere a fost compus de 2 surori, Mildred  si Patty Hill, inca din anul 1893. Foarte putini stiu ca varianta originala era “Good Morning to You” care era ca o felicitare adresata omagiatului chiar dimineata cind acesta se scula, pentru a avea o dispozitie buna pentru toata ziua care il astepta inainte. Insa ulterior acesta a fost modificat in “Happy Birthday to  You”.
Un obicei mai straniu era in Japonia, unde persoanele obisnuiau sa sarbatoreasca toate zilele de nastere pe data de 1 ianuarie, indiferent daca se nastea in alta zi. Insa in ziua de astazi fiecare isi  sarbatoreste ziua de nastere anume in ziua cand a fost adus pe lume de catre mama sa.
In China si India, a atinge varsta de 60 de ani aducea respectul celorlalti pentru acea persoana deoarece se considera ca a trecut cu succes de primul stagiu al vietii. In multe regiuni acest obicei este intilnit si pana in prezent.
Astfel putem observa ca sarbatorirea zilei de nastere din cele mai vechi timpuri si pana in prezent era de multe feluri, o multime de obiceiuri desigur modificate, au fost imprumutate si in prezent in multe culturi. Deci putem observa ca ziua de nastere a unui om insemna un moment special in viata acestuia, pe langa toate cadourile, petrecerile si urarile de bine, in aceasta zi fiecare persoana trebuie sa realizeze ca a mai trecut un an din viata sa, si sa nu uite ca timpul este cel mai pretios lucru de pe pamant si acesta trebuie trait din plin!

Astfel nu pierdeti nici o secunda in zadar din viata voastra, si daca anume astazi sunteti omagiat, nu ezitati sa va sarbatoriti ziua de nastere, ca doar o data in an aveti asa ocazie. Larry Lorenzoni spunea ca aniversarile sunt foarte bune si pentru sanatatea noastra, deoarece statisticile ne arata ca “Oamenii care au cele mai multe zile de nastere sarbatorite traiesc mai mult!”

dolion a scris:

Larry Lorenzoni spunea ca aniversarile sunt foarte bune si pentru sanatatea noastra, deoarece statisticile ne arata ca
“Oamenii care au cele mai multe zile de nastere sarbatorite traiesc mai mult!”

   

Hai să-ţi spun eu cum se face
Publicat în 12 martie 2014 de Cristian Ţurcanu

Unul dintre cele mai enervante lucruri este să primeşti sfaturi fără să le fi cerut. Cel mai adesea, nici măcar sfaturile cerute nu ne ajută prea mult pentru a depăşi un obstacol sau pentru a trece peste o stare proastă. Aşa că, sfaturile pe care nici măcar nu le-am cerut cu atît mai mult nu ne pot fi de folos, ba chiar dimpotrivă.
Pe de o parte este bine că sîntem înconjuraţi de oameni binevoitori, gata oricînd să ne ofere din înţelepciunea lor, gata oricînd să ne avertizeze că ceva nu facem bine, gata oricînd să se implice în viaţa noastră, însă pe de altă parte nimic nu ne poate încurca mai mult decît cineva care ne dă indicaţii cum să trăim, cum să facem una sau alta, ce să spunem într-o situaţie sau alta.
Evitaţi să oferiţi sfaturi celor care nu vi le cer sau, cel puţin, urmăriţi să o faceţi în aşa fel încît celălalt să aibă impresia că vi le-a cerut!
O altă faţetă a lucrurilor ţine de faptul că este bine să ne educăm în aşa fel încît să nu respingem instantaneu sfaturile care ne sînt oferite fără ca măcar să le fi cerut. Dacă ne enervează astfel de lucruri ceva nu este în regulă nici cu orgoliul nostru. Uneori, prin sfaturile care ne vin de la ceilalţi este posibil să ne vorbească chiar Dumnezeu, oferindu-ne astfel răspuns la unele rugăciuni sau simple întrebări pe care i le-am adresat în ultima vreme.

Mica spune:
12 martie 2014 la 12:46

“E plin pamantul de prooroci si de invatatori”, spunea un profesor.
Mi-am dat seama ca nu este nici o exagerare si ca acest virus ne pandeste pe fiecare. Cred ca explicatia sta in faptul ca viata insasi este o scoala in care invatam mereu si, ca orice invatacel, ne bucuram atunci cand am inteles ceva, dorind sa impartasim cu ceilalti aceasta bucurie. In afara de asta, invatacei fiind, aspiram sa absolvim aceasta scoala si sa o si punem in practica, chiar si ca invatatori. Totul ar fi ok daca se tine seama de anumite criterii.
Iisus, etalon al desavarsirii, incercand sa impartaseasca invataturile sale omenirii, a sfarsit pe cruce. Desi avea toate atuurile de invatator, nu a fost ascultat si, mai ales, nu a fost urmat, iar cei care s-au simtit contrazisi in “adevarurile” lor l-au eliminat.
In concluzie, nu oricine poate fi invatator iar, cine este cu adevarat invatator, atat in traire cat si in gandire, va trebui sa-si asume chiar si rastignirea.
Cat despre a ne asculta aproapele si a urma sfaturile… greu de tot. Nu degeaba viata e o scoala la sfarsitul careia putini sunt cei care primesc cununa.

Ce cuvinte frumoase!

Oare suntem noi gata să fim răstigniti pentru adevăr?

330 to go for 2-nd!   

Pamantul i-a stins focul

Moartea, tragica prin insasi semnificatia ei, i-a marcat intr-un mod nefericit viata lui Amza Pellea. Dar nu a reusit sa-l desparta de cei dragi lui.
Am ezitat mult inainte de a ne hotari sa includem in editia de colectie Amza Pellea un material legat de cel mai greu de trecut prag din viata unui om, moartea. Pentru a nu-i intrista familia, prietenii... Dar, dupa ce am vorbit cu ei, am realizat ca Amza nu ar fi pe deplin inteles daca nu am povesti despre prezenta mortii in viata lui.

DEMITIZARE.
A circulat multa vreme legenda conform careia actorul ar fi murit din cauza "iradiatiilor" la care l-ar fi supus comunistii, pentru ca a vorbit la televizor despre "Leana din capu' statului". "Nu este adevarat. Amza a murit de cancer pulmonar. Nu era neaparat in gratiile familiei Ceausescu, dar nici nu avea probleme cu acestia. Stiu ca, atunci cand a aflat ca este bolnav, Elena Ceausescu s-a oferit sa-i inlesneasca internarea intr-un spital din Paris, dar unchiul a refuzat", ne-a povestit Alexandru Pelea, nepotul actorului.
Momentul mortii il bantuia inca dinainte de a-si descoperi boala. Era inspaimantat ca le va lasa pe Domnica si pe Oana singure pe lume. "Prin '81, atunci cand l-am vazut ultima oara, stateam la masa, la Bailesti, cu el si cu finul lui, Liviu. Era oarecum absent de la discutie. La un moment dat, zice: "Eu daca mor maine, fetele mele raman pe drumuri. N-am decat 5.000 de lei in banca", isi aminteste nepotul.

DECIZIA.
Amza si-a dorit sa fie inmormantat, in ciuda faptului ca parintii sai au fost incinerati. Dar in ultimele clipe le-a zis sotiei si fiicei "numai pamantul poate sa-mi stinga focul din piept". Purta in memorie si o chinuitoare amintire legata de incinerarea tatalui sau. "Batranul Amza si-a dorit sa fie incinerat, dupa ce asistase la o inmormantare la care cosciugul cu mortul a fost bagat intr-o groapa plina cu apa. Dorinta i-a fost respectata. La crematoriul Cenusa, dupa slujba, regula era ca un membru al familiei sa se uite pe o ferestruica de sticla cand mortul era bagat in cuptor. Amza a fost ales sa fie el martorul, pentru a-si proteja surorile. In momentul in care a fost bagat in foc, cadavrul tatalui s-a ridicat pentru o clipa. Nasul a albit pe loc!", ne-a dezvaluit finul, Liviu Dumitrascu.

"PRIN TINE DEVIN VESNIC"
Versuri scrise de Amza la nasterea fetitei lui, Oana:

"Te-ai intrupat din stele, din pulbere, din vant,
din gandurile mele, din apa, din pamant
si din iubirea noastra clocotitoare, vie...
Prin tine-ntind o mana, spre-nalt, spre infinit,
iar tu te legi prin mine de cei care-au murit.
Prin tine devin vesnic si capat sens si tel,
prin tine sunt puternic, sunt piatra, sunt otel
si, datorita tie, fetita mea cea mica,
de-acuma lui taticu' de moarte nu-i e frica!"

FANTANA PELESTILOR
Lila si Liviu Dumitrascu, finii lui Amza, si-au asumat responsabilitatea de a o ajuta pe Oana Pellea sa construiasca o fantana in memoria actorului. "Nasu' a tanjit dupa apa de la Bailesti, din care ne cerea sa-i aducem. Oana ne spune ca tatal ei ii cere apa in vis." Finii vor sa refaca vechea fantana a Pelestilor, de la marginea padurii. "Trebuie curatata si consolidata. O sa-i facem cumpana de lemn, poate si o bancuta, sa se odihneasca trecatorii." Oltenii tin si acum la obiceiul caratului apei pentru morti.

UNCHIUL ERA O PERSONALITATE COPLESITOARE, CARISMATICA
Alexandru Pelea, nepotul lui Amza, nu si-a intalnit unchiul decat de vreo trei ori in viata, la Bailesti: "Prima amintire pe care o am este de cand eram mic si ma dadeam cu sania". Dupa spusele nepotului, actorul era un om plin de viata si extrem de carismatic. "Chiar daca era o personalitate coplesitoare, avea darul de a te face sa te simti in largul tau cand vorbeai cu el. Nu te complexa prezenta lui, desi stiai cine e." Alexandru Pelea se implica intens in activitatile Fundatiei Enciclopedice "Amza Pellea". Acum, se straduieste sa-si tina promisiunea facuta Oanei, de a transforma casa in care a copilarit unchiul sau in Casa Memoriala. Imobilul necesita reparatii capitale.

Romanii care vor sa se implice financiar in acest proiect pot lua legatura cu Alexandru Pelea la adresa pelea.a@xnet.ro.

Epitaf lui Amza Pellea, marele om de suflet şi de caracter

Doarme-aici, sub piatra rece
Somnu-i lung, fără suspine,
Un actor şi-un om cât zece...
Dormi în pace, Nea Mărine.

Nicolae Moisiu

Articol de citit cu mare atentie, de cugetat, de aplicat si apoi de pus bine la dosar.

Chiar daca l-am mai citit, nu am putut sa nu-l trimit mai departe!
Articolul acesta se doreste să fie cât mai explicit şi cât mai scurt si la obiect.

Ştiinţa din spatele acestei maladii "de speriat" e una foarte simplă si dovedeste ca mereu avem de invatat, constientizat mai ales.

Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă).
Sângele alimentează cu ''hrană'' toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

EXEMPLU:
un nou-născut pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta "uleios", limfa şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat - asemenea sângelui de către inimă. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică - mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea şi aceasta le elimină foarte uşor atunci cand ne miscam alert. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman... e ''o grămadă'' de celule.

Sângele are un ph de 7,35 - 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie, altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele CEL MAI PUTIN. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare!
Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin?... Aruncă toată aciditatea pe celule! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .
Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii numite şi "uzine energetice", deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu - ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!
Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devie astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme, la fel cum am educa un copil. De obicei se transformă (ajunge un talhar sau politician, totuna:) şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie (ciordeli, speculatii, parazitarea celorlalti semeni, adica cancer social). Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp si in parlament.
Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă (mai face Doamne-Doamne curatenie). În cazul acesta, se ridică întrebarea: "Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar (cum ar fi constitutia si implicit justitia si "organilii" ei) şi de globulele albe proprii?" Aici e partea interesantă celulele au o inteligenţă proprie (nu e cazul romanilor).
Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste, adica un fel de lup in blana de miel, nu pierdeti ideea cu politicul, veti intelege perfect cum e cancerul individual si social totodata) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru. Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule preembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.
Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).
Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce?
Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită "tripsină". Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se "ascunde" acolo, declanşând imediat durerile naşterii; (practic, îl dă afară pe ''parazit'')
Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie... deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?...
Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ''stilul de viaţă'' şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul "cancer în faza I".
Dacă în aceşti zece ani ţinem câteva posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici si nu ştim aceasta.
Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici... Omoară, însă, şi celule sănătoase! Haideţi să trecem cu vederea aceasta...
Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULEE ALBE! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar.
Acum intră în scenă ''medicamentele'' lui Dumnezeu.
În multe fructe şi legume există nişte ''coloranţi''. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urmat de colorantul roşu şi de cel galben.
Să vedem modul de funcţionare! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie (ciordeala cum spuneam mai sus), deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două.
Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceasta otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!!
Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea.
Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat. Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat. Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie - stimulată! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.
Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc - prin mişcarea limfei otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

Iar acum, în încheiere, o părere personală - dacă vreţi, o credinţă a mea :
TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ!

După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii - care, în sine însele, sunt pentru a "omorî" trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) - şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin "medicamentele" Lui:
pentru SUFLET - credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP - plante şi fructe vii.
În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frică... stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare.
Dumnezeu vindecă sufletul ruinat... şi salvează şi trupul - de multe ori şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane... Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.

Nu uita, planul Lui funcționează astfel:
VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI (prin minte, intelegere, constientizare)!

Multumesc de urari... pentru viitorul forumului, tinerii sa-i dea bataie sa treaca pe primele locuri si sa duca mai departe mostenirea de la tine, Emil! Eu, sunt prea aproape de sfarsit pentru a mai face planuri marete... stiti bine teoria mea: dupa 70 de ani expira "garantia"!