POPASUL DOLION (III)

Azi-dimineață, pe la ora 11 și 20 de minute primesc un mesaj: „Vr sa ieshi k mn la un suk sau ai pr?”. Neștiind de la cine-i, răspund: „Da' cine ești?”. După 2 minute, îmi răspunde: „Snt fata kre ai stat...”, eu neînțelegând mai nimic din ce scria individa asta. Îi trimit, apoi, mesaj: „Nu ar trebui să fii la școală?”, iar răspunsul vine sub forma următoare: „Ba da da am kiulyt k naveam kef de sc”. Ultimul meu mesaj pentru ea a fost: „Păi, du-te repede la școală, c-au început ăștia să-nvețe limba romana fără tine!”.

dolion a scris:

Azi-dimineață, pe la ora 11 și 20 de minute primesc un mesaj: „Vr sa ieshi k mn la un suk sau ai pr?”. Neștiind de la cine-i, răspund: „Da' cine ești?”. După 2 minute, îmi răspunde: „Snt fata kre ai stat...”, eu neînțelegând mai nimic din ce scria individa asta. Îi trimit, apoi, mesaj: „Nu ar trebui să fii la școală?”, iar răspunsul vine sub forma următoare: „Ba da da am kiulyt k naveam kef de sc”. Ultimul meu mesaj pentru ea a fost: „Păi, du-te repede la școală, c-au început ăștia să-nvețe limba romana fără tine!”.

Si ea care voia lectii particulare de la tine...

dolion a scris:

Am ramas logat la serviciu... la noi nu se opreste server-ul niciodata! Eram eu logat, dar nu aveam activitate! N-ar trebui ca dupa un timp sa-mi dea automat log off?

Ba da! Uite portiunea din Panoul de administrare ce spune aceea:
„60” se referă la minute după cum stiti si voi.

Aseară am zis despre tine: cred că a adormit la calculator!
Dar nu era cazul căci apoi am observat că erai activat si reactivat la fiecare 40 - 45 de minute.
Poate serverul de la muncă are „darul” acela al reactivării unui cont sau cine stie!

Mihaela a scris:

dolion a scris:

Azi-dimineață, pe la ora 11 și 20 de minute primesc un mesaj: „Vr sa ieshi k mn la un suk sau ai pr?”. Neștiind de la cine-i, răspund: „Da' cine ești?”. După 2 minute, îmi răspunde: „Snt fata kre ai stat...”, eu neînțelegând mai nimic din ce scria individa asta. Îi trimit, apoi, mesaj: „Nu ar trebui să fii la școală?”, iar răspunsul vine sub forma următoare: „Ba da da am kiulyt k naveam kef de sc”. Ultimul meu mesaj pentru ea a fost: „Păi, du-te repede la școală, c-au început ăștia să-nvețe limba romana fără tine!”.

Si ea care voia lectii particulare de la tine...

Vezi, Dolion? O sansă de a schimba cariera chiar si la vârsta actuală!

Am citit de curand ca BOR, aceasta rusine de institutie, care a stat pasiva in toti anii aia de comunism, incercand sa-si conserve privilegiile, dupa care a devenit un soi de agent imobiliar cu cifre imense de afaceri, cere ajutorul statului roman ca sa termine constructia monstruozitatii denumite Catedrala Neamului (125 de metri inaltime, amplasata langa Casa Poporului).
Agregatul a inghitit deja, se zice, 50 de milioane de euro si mai are nevoie de inca pe atat, pentru a se da in folosinta in 2015. Din cele 50 cheltuite, statul are o contributie directa de 8 milioane si jumatate de euro.

"Avand in vedere faptul ca suntem intr-o perioadă de criza economica, donatiile de la credinciosii si clericii din Romania si din strainatate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atat autoritatile centrale, cat si cele locale trebuie sa sustina financiar construirea catedralei mantuirii neamului", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Mai, cum poti sa vii in perioada asta de criza si sa ceri ajutorul statului roman - altfel, un stat LAIC! - pentru a termina constructia respectiva? Statul roman este bagat in datorii pana peste cap si tu, un neam-prost de institutie, nu te multumesti cu ce ti-a dat deja si te lacomesti inca la si mai mult? Si pentru ce? Ca sa faci mizeria aia de cladire? Ce nevoie au romanii de biserica aia? Cu ce drept moral se construieste un mamut de biserica pe locul pe care a stat un cartier ce a fost ras de pe fata pamantului, proces in care atatia oameni si-au pierdut toata agoniseala, tot rostul si poate chiar mai mult de-atat?
Ce este cu aceasta institutie lacoma?
Pe voi v-a vizitat vreun preot, vreodata, cu alt scop decat pentru a strange, cu un motiv sau altul, bani?
Ce preot e ala care are avere?
Ce institutie este Biserica asta Ortodoxa Romana?
Daca Dumnezeu este totul, de ce mai au nevoie preotii astia de toate averile astea?
Cum sunt ei pastorii turmei, de vreme ce nu fac decat sa suga bani de la turma si nu au un alt scop?
Nu mai vezi un preot cu vocatie, dar bisericile (cu duiumul), sunt singurul lucru care se mai construieste la ora actuala in Romania.
Repet: pentru ce, un stat laic, ar trebui sa ajute BOR-ul?
Mai, daca nu-s in stare sa-si faca bisericoaia, sa nu o faca! De ce trebuie neaparat facuta monstruozitatea? Ce castiga statul roman de aici, ca sa ajute BOR-ul?

Nici Vaticanul nu e un exemplu mai bun in domeniul asta, dar macar noul Papa militeaza pentru o biserica a saracilor (bine, nici nu avea cum altfel, de vreme ce provine din America de Sud). Eu merg si mai departe: doar un preot sarac lipt pamantului are dreptul sa-ti prezinte alternativa divina la tot ce inseamna trupesc.

Poate voi aveti si alte raspunsuri, eu am doar o scarba infinita fata de tot ce inseamna biserica si preotii din Romania. Toti, la gramada, sunt doar niste negustori, nimic mai mult. Si n-ar fi o problema, daca ar spune-o pe fata. Dar sunt prea mizerabili sa o faca.

Gabriel Bratu, München, 36 ani

Eşti pregătit/ă să ai un copil?

Dacă răspunsul este un categoric „da”, atunci meriţi toate felicitările noastre. Dar chiar şi aşa, sau mai ales dacă încă nu te-ai hotărât, acordă cinci minute parcurgerii următorului test în 14 puncte, întocmit de un tată care pare că ştie despre ce vorbeşte.
Maternitatea pare destul de simplă, mai ales privită din afară. Cum se face oare atunci că vedem permanent în jurul nostru părinţi care par la capătul puterilor? Şi de ce ţipă, de ce par atât de indiferenţi, de ce nu-şi educă mai bine copiii? Nu ne mai lungim la vorbă, vă oferim spre citire (şi/sau punere în practică) testul amuzant al lui Colin Falconer, spre a înţelege mai bine cum stau lucrurile, sau a vă reaminti, dacă aţi trecut deja prin asta:

Punctul 1: Pregătirile pentru sarcină

Pentru femei:
1. Îmbracă-te într-o rochie şi leagă un sac de bile în faţă.
2. Lasă-l acolo.
3. După 9 luni scoate 5% din cantitatea de bile.

Pentru bărbaţi:
1. Fă un drum până la cea mai apropiată farmacie. Varsă conţinutul portofelului pe tejghea şi spune-i farmacistului să ia cât pofesteşte din sumă.
2. Fă un drum până la supermarket. Stabileşte din vreme ca tot salariul tău să fie redirecţionat automat către managerul magazinului.
3. Du-te acasă. Ia ziarul şi citeşte-l, va fi ultima dată când o faci.

Punctul 2: Informaţiile despre creşterea copiilor

Găseşte un cuplu de părinţi şi fă-le o listă cu toate aspectele pe care nu le gestionează cum trebuie când vine vorba de copiii lor, de la disciplină la lipsa lor de răbdare, intoleranţa crasă şi prea marea libertate pe care o acordă copiilor.
Fă-le sugestii despre cum ar putea să îşi educe mai bine copiii, să le regleze programul de somn, să îi înveţe să meargă la toaletă şi să se poarte, la masă şi în general.
Bucură-te de aceste momente. O să fie ultima dată în viaţă când ai toate răspunsurile.

Punctul 3: Programul nocturn

1. Plimbă-te prin sufragerie de la 5 la 10 seara cu o pungă cu apă cântărind între 4 şi 6 kilograme şi cu radioul din care răsună de zgomote insuportabile dat tare.
2. La 10 seara lasă punga jos şi pune ceasul să sune la miezul nopţii.
3. Trezeşte-te la ora 11 şi plimbă punga prin cameră până la 1 noaptea.
4. Pune alarma să sune la 3.
5. Din moment ce nu poţi să dormi, trezeşte-te la 2 şi fă-ţi un ceai.
6. Bagă-te în pat la 2:45.
7. Ridică-te la 3, când sună ceasul.
8. Cântă în beznă până la 4.
9. Pune alarma să sune la 5. Trezeşte-te când sună.
10. Fă micul dejun.
Continuă să faci asta pentru cinci ani. Și nu uita să pari binedispusă!

Punctul 4: Cum să îmbraci un copil mic

1. Cumpără o caracatiţă vie şi un sac din sfoară împletită.
2. Încearcă să bagi toate braţele caracatiţei în sac, fără să rămână nimic pe afară.
Timpul avut la dispoziţie: 5 minute.

Punctul 5: Maşina

1. Uită de maşina de oraş. Cumpără ceva practic, cu 5 uşi.
2. Cumpără o îngheţată de ciocolată şi pune-o în buzunarul din spatele scaunului. Las-o acolo.
3. Ia o monedă și blochează CD player-ul.
4. Ia o cutie de biscuiţi cu ciocolată; fărâmiţează-i pe bancheta din spate.
5. Zgârie ambele părţi laterale ale maşinii cu o greblă.

Punctul 6: Plimbările scurte

a. Aşteaptă.
b. Du-te până la uşa din faţă.
c. Întoarce-te.
d. Ieşi pe uşă.
e. Întoarce-te.
f. Mai ieşi o dată.
g. Reuşeşte să ajungi pe alee.
h. Mergi până la un capăt.
i. Mergi până la celălalt.
j. Mergi foarte încet preţ de 5 minute.
k. Opreşte-te, inspectează totul şi răspunde la cel puţin 6 întrebări despre fiecare bucăţică de gumă, fiecare şerveţel şi fiecare insectă moartă de pe traseu.
l. Întoarce-te pe unde ai venit.
m. Ţipă că nu mai rezişti, până când vin vecinii şi se uită urât la tine.
n. Renunţă şi întoarce-te în casă.
Eşti gata acum să scoţi un copil mic la plimbare.

Punctul 7: Discuţiile cu copiii

Repetă fiecare lucru pe care îl spui de 5 ori.

Punctul 8: Cumpărăturile

1. Fă un drum până la supermarket. Ia cu tine ceva care să semene cât mai bine cu un copil preşcolar. Ca de exemplu o capră. Dacă vrei să ai mai mulţi copii, atunci ia mai multe capre.
2. Fă cumpărăturile săptămânale fără să pierzi capra sau caprele din ochi.
3. Plăteşte pentru tot ce-a mâncat sau a distrus capra.
Până când nu poţi face asta cu uşurinţă, nici măcar nu te gândi să ai copii.

Punctul 9: Cum să hrăneşti un copil mic

1. Scoate miezul unui pepene.
2. Fă o gaură mică în el.
3. Agaţă pepenele de tavan şi lasă-l să se legene dintr-o parte în alta.
4. Ia un bol de cereale şi încearcă să le bagi prin gaura din pepene scoţând sunete de avion în zbor.
5. Fă asta până când ai terminat toate cerealele.
6. Adună ce a mai rămas din poală, după ce ai vărsat o bună parte pe podea.

Punctul 10: Televizorul

1. Învaţă numele fiecărui personaj de desen animat de pe toate posturile TV pentru copii.
2. Uită-te doar la asta la televizor pentru următorii cinci ani.

Punctul 11: Dezordinea

1. Dă cu gem pe canapea şi perdele.
2. Ascunde un peşte după televizor şi lasă-l acolo toată vara.
3. Murdăreşte-ţi degetele cu pământ de flori, apoi şterge-le de pereţi. Acoperă petele cu creioane colorate. Cum arată?
4. Goleşte toate sertarele din casă pe podea şi treci la punctul 5.
5. Ia obiecte la întâmplare şi cară-le în restul camerelor.

Punctul 12: Excursiile cu familia

1. Înregistrează pe cineva spunând “mama” la interval de 4 secunde. Asigură-te că vocea celui care le-a înregistrat e în creştere, până ajunge să semene cu un supersonic.
2. Pune caseta în maşină, oriunde mergi, pentru următorii 4 ani.
Eşti gata acum să pleci în excursii cu copilul.

Punctul 13: Conversaţiile

1. Începe să discuţi cu un adult.
2. Roagă pe cineva să te tragă de tricou sau de fustă din minut în minut, în timp ce pe fundal rulează caseta cu “mama” pe care ai înregistrat-o mai devreme.
Eşti pregătită acum să porţi o conversaţie cu un adult cu copilul în cameră.

Punctul 14: Pregăteşte-te pentru serviciu

1. Alege o zi în care ai o întâlnire importantă.
2. Îmbracă-te la patru ace.
3. Ia o cană de smântână şi amestec-o cu una de suc de lămâie.
4. Varsă jumătate din conţinut pe cămaşa ta de mătase.
5. Înmoaie un şerveţel în jumătatea rămasă de substanţă.
6. Încearcă să ştergi pata de pe bluză cu acelaşi serveţel.
7. Nu te schimba (nu ai timp!)
8. Mergi direct la muncă.

Eşti acum gata pentru copii! Bucură-te de experienţă!

Noroc ca in cazul meu copilul m-a luat pe nepregatite.

STUDIU ȘOC: Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat!




(P) La ING Economii te bucuri de dobanda 6% p.a. pe primele 4 luni.


Autor: Cristina Lica

Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului ai copiilor săi.










1 /3.
Bebelus surprins
Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.







TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Elena Ceauşescu şi mustăţile chelnerilor
SATUL HOŢILOR. Poliția a înconjurat localitatea DÂRVARI din Mehedinți. 29 DE HOŢI prinşi de trupele speciale
Basescu i-a spus de anul trecut lui Ponta ce vrea Bruxelles-ul. Scrisoarea către premier și Mona Pivniceru

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

Copii „ai leleli”

Geneticienii au explicat și cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.

Citiţi mai mult: PE CINE CRED EI CĂ PĂCĂLESC? Fotografiile care ARATĂ MULT MAI MULT decât ar fi vrut cei care le-au făcut | GALERIE FOTO TRĂSNITĂ

Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat. Coincidență sau nu, „al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă mult cu vorba românească străveche „al lelei”, care se referă la un copil cu tată incert.

Citiţi mai mult: FOTO. Cele mai FRUMOASE FEMEI din CHINA condamnate la MOARTE şi EXECUTATE. Ce părere aveți despre pedeapsa cu MOARTEA? | DEZBATERE

Un motiv pentru păstrarea virginității până căsătorie

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.

TOP 3 CELE MAI POPULARE:

"România vrăjită", văzută de National Geographic acum 80 de ani
Aproape NIMENI nu s-a gândit. De ce este PERICULOS să îţi usuci RUFELE ÎN CASĂ

Comicul TV Mircea Badea face circ. Sabin Orcan: ”Nu poți polemiza cu maimuța de la zoo!”. ALO! CNA, ne trezim din somn!?


În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului. Potrivit datelor Ministerul Sănătăţii, în 1999, vârsta medie la care tinerii aveau primul contact sexual a fost de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate. Astăzi, vârsta a scăzut la 17-18 ani.


Citiţi mai mult: STUDIU ȘOC: Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! - Sănătate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/teorie-uimitoare-primul-copil-al-unei-femei-poate-semana-cu-primul-ei-partener-1031489.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b13#ixzz2PjlY2EMg
EVZ.ro

Priveam o emisiune la televizor, unde îşi puneau întrebarea de ce, de ce Dumnezeu dacă este Atotputernic, nu stârpeşte răul, nu distruge pe satana, şi îl lasă să ne chinuie. Şi tot ei răspundeau că ar putea oricând să facă acest lucru, dar atunci, noi, am fi mai ceva decât fiul risipitor şi nu ne-am mai întoarce niciodată la dragostea lui Dumnezeu.

Pilda aceasta a fiului risipitor, este evidentă. Dumnezeu te lasă, căci te iubeşte. Omul ce face? Omul se ataşează de lumea aceasta. Găseşte repede dragoste muritoare... femeie sau bărbat. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, ne spune Scriptura. Şi când omul este gelos, ce face? Păi vedem ce face. Trage cu pistolul, face crimă, după care îşi trage şi el un glonţ în cap. Aidoma acestui om gelos, a fost şi Dumnezeu. Dumnezeu s-a omorât pe Sine-şi, să nu poată omorî iubirea lui, care este omul. Şi acum, omul, ce face? Tot nu se întoarce la Dumnezeu?

Testamentul ce reprezintă? O scrisoare de adio reprezintă? Dumnezeu Şi-a făcut testamentul. Urmează acum să lase moştenirea Sa (nemurirea), omului. Omul acum ce face? Păi citeşte acest testament, dar nu-l înţelege în întregime. Şi atunci? Păi şi atunci... zice Dumnezeu să luăm Duh Sfânt de la El. Şi ce rol are Duhul Sfânt. Ei, aici este aici, căci degeaba eşti tu credincios şi paracredincios de mergi în limbă sau pe coate târâş, te baţi cu biciul, şi alte asemenea, dacă nu ai ÎN-ŢE-LEP-CIU-NE. Chiar am auzit ce fac fanaticii religioşi evrei, de sabat. Stau şi nici măcar nu mănâncă la masă, pe motiv că n-au voie să facă nimic. Domnul a zis... nu să nu faci lucrurile necesare de moment, ci să nu munceşti nici tu, nici robul tău (aluzie la patronii care muncesc de sărbători pe muncitor), şi nici boul tău, adică lucrul tău zilnic, acela să nu-l faci, iar dacă îţi este foame, poţi face mâncare şi să mănânci, că nu-i păcat. Sabatul sfinţit de Dumnezeu este pentru aducere aminte, nu să te chinui tu zicând că eşti mare credincios, că nu eşti, şi nici nu vei fi primit la ceruri.

Dumnezeu, la un moment dat, încearcă pe fiecare în parte, să vadă, se leapădă el de dragostea aceasta lumească iubind pe Dumnezeu, sau nu? Şi rezultatul este... nu, puţini renunţă la bogăţia acestei lumi, în schimbul bogăţiei pe care ţi-o dă Dumnezeu, şi care este... Viaţa Veşnică. Şi pentru a adeveri acest lucru, Domnul spune răspicat omului, că, dacă va iubi mai mult pe mama sa, pe soţia (sau soţul... etc), decât pe Mine, atunci, acesta, nu este vrednic de a primi Dragostea Mea, mai spune Domnul. Şi care este Dragostea lui Dumnezeu, ştiţi? Ca... acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi... da, aşa spune Domnul în rugăciunea Sa către ucenici. Şi mai spune acolo că, le-am făcut cunoscute poruncile care Mi le-ai dat Tu, Tată, ca să le audă, şi auzindu-le, să le-mplinească. Şi mai zice... că, Eu, cu Tine Tată, Una Suntem, şi aşa cum noi Una Suntem, Eu în Tine şi Tu în Mine, tot aşa dorim şi ei să devină, una cu Noi.

Oare, acestă filozofie întortocheată de cuvinte, şi multe altele precum... să Mă mâncaţi pe Mine, Trupul Meu şi să-Mi beţi Sângele Meu... toate aceste cuvinte zis de mine întortocheate, le poate înţelege omul păcătos dacă nu are pe Duhul Sfânt în el? Eu zic nu. Şi dovada este clară... când ucenicii... mulţi la număr, nu au putut suporta la un moment dat cuvintele acestea aparent lipsite de sens şi au plecat, L-au părăsit pe Domnul. Şi au rămas cei doisprezece, pe care i-au întrebat... ei, de ce nu se duc? Unde Doamne să ne mai ducem, au zis aceştia. Adică, înţelesul este unul singur. Când nu ai tu masă, când nu ai tu casă, când vulpile au cât de cât o vizuină ceva şi tu, nu ai unde să-ţi pleci capul, atunci, numai atunci îl urmezi pe Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu... aparent, ne chinuie în viaţa aceasta, căci, având de toate, trăind împărăteşte, devine nu necredincios urmând pe Dumnezeu, ci închinătorul şi servitorul lui satana. Şi satana ce face... păi, satana, se foloseşte de el, după care se debarasează de el, aia face. Satana este precum un lup... veşnic îmfometat, gata în orice moment să ne înghită, aşa ne explică Sfânta Scriptură şi aşa şi este. Păi dacă a avut el curaj, că doar ştiau şi demonii că este Fiul lui Dumnezeu... a avut curaj să-L ispitească... să-i spună Lui, Împăratului lumii, să se arunce la picioarele lui, şi el îi va da acestă împărăţie? A cui este această lume, nu este a Aceluia care a făcut-o? Şi cum poţi avea tu curaj, să zici că este lumea ta şi o dai tocmai Celui care a făcut-o? E ridicol. A, că din Măreţia Sa, din "pisică", s-a făcut şoricel şi tu ai rămas tot pisică? Păi şoricelul de pe pământ acum neputincios, nu cumva este apărat de "pisica" mamă rămasă de pază în ceruri, de unde el, cotoiul, a fost alungat? Şi ca prevedere, "pisica" mamă rămasă în ceruri, nu mai are ea o dublură numită Duhul Sfânt? Oare, înţelegem noi fără a avea gram de înţelepciune, cum este cu Treimea aceasta a lui Dumnezeu? Şi mă opresc, iar părerea mea este că, este bine să vorbesc aici, în lumea acesta nevăzută a internetului, unde citindu-ma, cunoştinţa ta, a mea, a multora, creşte, da, creşte, se face mare, căci degeaba eşti mare tu pe pământ, deoarece... ăl mai mic din ceruri, este mai mare decât cel mai mare de pe pământ. Exact aşa s-a crezut satana când a zis... gata, îl înghit pe acest... fraier Fiu... care de fapt a fost Creatorul în persoană şi rămân eu, satana, conducătorul... Lumilor, căci Domnul ne explică, ne spune că, El, nu este din lumea aceasta. Amin.

Paul Păvălache Preda

Cu privire la telegonie:
Nimic nu se pierde, nu-i asa?...
Nu stiu ce avem ,insa, de castigat din descoperirea asta.

Nous sommes tous des freres et des soeurs... dupa tata cel putin...

Avem mai multi tati.., dar o singura mama...

Beţi cafea?
Cel mai mare cafegiu din Bucureşti vă învaţă cum să preparaţi o excepţională cafea dimineaţa!

De vorbă cu Gheorghe Florescu, autorul cunoscutei cărţi "Confesiunile unui cafegiu"

După o viaţă de om trăită şi învârtită în jurul cafelei (de la vârsta de 8 ani, pe când ucenicea la mentorul său, armeanul Avedis Carabelaian şi până la cei 69 de ani, pe care-i va împlini în curând), Gheorghe Florescu pare el însuşi compus din cele mai aromate, rare şi rafinate boabe de cafea din lume. Este o adevărată enciclopedie în materie, putând povesti ore în şir de la primii zori ai descoperirii şi preparării magicei licori şi până la marii oameni ai lumii pasionaţi în exces de parfumata fiertură. Şi dacă, totuşi, nu poate divulga secretul profesional al propriei reţete de preparare a cafelei, se bucură, în schimb, să vă arate cum se poate pregăti cea mai minunată ceaşcă de cafea, cu mijloacele pe care le aveţi la îndemână.

Atenţie! "Bărbatul trebuie să facă soţiei cafeaua"

Când intri în micuţa prăvălie situată în Piaţa Roseti din Bucureşti, olfactiv, simţi cum te dezmiardă zeci de arome amestecate ce te fac să inspiri cu nesaţ aerul dens, îngemănat cu parfumul boabelor de cafea proaspăt prăjite şi depozitate în cilindri de sticlă.
Abia apoi, vizual, realizezi că nu eşti departe de-a crede că ai intrat în peştera comorilor lui Ali Baba. Alune, fistic, şerbet, dulceţuri, băuturi fine, fac ca papilele gustative s-o ia razna, creând pofte de nestăvilit. Dincolo de tejghea, coborât parcă din poveştile cu Harun-al-Rashid, ca un "calif" al cafelei, sau ca un pezevenghi moş Cadâr, din piesa "Tache, Ianche şi Cadâr" a lui Victor Ion Popa, stă Gheorghe Florescu, gata să interacţioneze amical şi şăgalnic cu oricare client intrat pe uşă.
"Negustorul ideal este pentru Jurnalul Naţional", versifică vesel la moment cafegiul. Cum "la aşa ceva e imposibil să spui nu" (ca într-un vers al lui Alexandru Andrieş, ce stă înrămat la loc de cinste pe unul din pereţii cafenelei), cafeaua se acceptă şi se porneşte discuţia. "Minunat şi recomandat este ca bărbatul să facă iubitei sau soţiei cafeaua de dimineaţă! Să ştiţi de la mine: cafeaua fidelizează cuplul. Şi să nu-mi spună nici un bărbat că nu se pricepe, fiindcă numai dacă nu vrea sau nu are dragoste de parteneră nu poate surprinde plăcut, după o noapte furtunoasă, cu o ceaşcă de cafea preparată în buza zilei! Mulţi asociază cafeaua cu ţigara. Dar, aşa cum un vin bun nu trebuie stricat cu apă minerală, nici gustul cafelei nu trebuie alterat cu fumul de ţigară. Însă asta e treaba fiecăruia, eu n-am fumat niciodată, dar cafea beau de la 8 ani"

"Balzac bea 50 de cafele pe zi"

Cu o tichie tradiţională armenească pe cap, primită recent din Nagorno-Karabakh (de care e mândru nevoie mare!), aşezat comod, cafegiul deapănă povestea cafelei: "După părerea mea, Europa n-ar fi evoluat până la stadiul unde este acum, dacă n-ar fi fost bobul de cafea. Marile revoluţii din Europa s-au făcut sub imboldul cafelei, căci, indirect, bobul de cafea a influenţat aceste mişcări de mase, pregătirile revoluţiei franceze făcându-se în cafenelele Parisului. Cafeaua socializează.
Prima cafenea din lume s-a înfiinţat la Mecca, în 1517. Guvernatorul cetăţii nu prea a fost de acord cu asta, că musulmanii de acolo beau cafeaua cu sacul şi deveneau mai agitaţi. Cu credinţa că nu ofensez distinsele doamne, afirm hotărât că cea mai bună cafea o fac bărbaţii, fie că o fac pentru ei, fie că o fac pentru iubitele lor. Gingis-Han îşi prepara cafeaua singur. Napoleon, avea şapte ibrice deodată puse pe jar. Balzac, bea 50 de cafele pe zi, Robespierre, era mare băutor de cafea, iar Jean Jaques Rousseau, adulmeca în primul rând aroma cafelei de dimineaţă şi abia apoi celelalte arome ale naturii. De la noi ştiu sigur că guvernatorul Mugur Isărescu îi prepară cafeaua soţiei, iar Rebengiuc, îşi face de-o viaţă singur cafeaua de dimineaţă".

Secretul preparării cafelei la domiciliu

Comerciant de-o viaţă, a învăţat că sunt clienţi care ar oferi de la 15 lei (150.000 lei vechi) până la 160 lei (1.600.000 lei vechi) pe 100g de cafea şi cunoscători care ar cumpăra o sticlă de Brandy Ararat Divin chiar şi la preţul de 2.400 lei (24.000.000 lei vechi), produse care se găsesc la vânzare în cafeneaua sa. De aceea lucrează pentru toate buzunarele şi pentru toate mofturile. "Preţul oglindeşte întotdeauna calitatea, sunt preţuri internaţionale. Dar vreau să spun pentru cititorii Jurnalului Naţional, cum se face cea mai bună cafea, din cafeaua pe care o are omul acasă, o cafea normală la ibric. Se ia ibricul şi se măsoară apa cu ceaşca cu care se bea cafea, cam 50 ml. Se pune la fiert. Dacă se bea cu zahăr, se pune o linguriţă rasă. Dacă se bea cu miere, se pune mierea la sfârşit, mierea nu trebuie fiartă. Când apa ajunge la o temperatură călduţă, ca de făcut pâine, atunci se pun două linguriţe de cafea (pentru fiecare ceaşcă) nici pline cu vârf nici rase, obişnuite. Se amestecă şi se lasă să fiarbă până când devine fiertura mai vârtoasă, dar să nu ajungă să dea în clocot. Se mai ia un vârf de linguriţă de cafea şi se presară ca o ploaie, cum ai pune zahăr pudră peste o gogoaşă. Acest vârf de linguriţă presărat reprezintă marele secret al unei cafele de excepţie la ibric! Se amestecă, se face un caimac abundent care se pune, o lunguriţă-două, în ceşti. Cafeaua din ibric se lasă să fiarbă până dă în clocot şi se pune peste caimacul din ceaşcă. Soliman Magnificul aşa făcea, învăţat de către un armean. Armenii domină lumea cafelei, sunt cei mai buni preparatori de cafea din lume", încheie cu zâmbet larg Gheorghe Florescu.
Iar noi am încălecat pe-o şa
Şi v-am spus povestea cafelei aşa.

30 de femei au colonizat o insula.

Insula Madagascar din Oceanul Indian a fost unul dintre ultimele locuri colonizate. „Informatia” trece pragul istoriei in momentul in care aflam cum s-a intamplat acest lucru.
Potrivit unui studiu recent, colonizarea Madagascarului, care a avut loc cu 1.200 de ani in urma, a fost accidentala! Iar primii colonisti ar fi fost, de fapt, niste femei din Indonezia, ajuse acolo din intamplare.

S-a rasturnat

Acestea par sa fi ajuns pe insula dupa ce vasul pe care acestea il foloseau pentru comert s-a rasturnat, potrivit LiveScience.
Cercetatorii au descoperit ca si barbatii care au colonizat Madagascarul erau tot din sud-estul Asiei, insa nu au putut identifica numarul acestora. Indonezia se afla la 5.600 de kilometri distanta de Madagascar.

Inruditi cu ele

„Ce este neobisnuit la colonizarea Madagascarului este faptul ca insula este departe de Indonezia. De asemenea, este un loc colonizat foarte recent; la acel moment, cea mai mare parte a planetei era deja colonizata”, a explicat Murray Cox, cercetator la Universitatea Massey din Noua Zeelanda. „Asadar, este vorba despre o intreaga cultura ce a fost stramutata de-a lungul Oceanului Indian”, a adaugat Cox.
Cercetarile genetice efectuate in trecut au aratat ca, in mod surprinzator, oamenii din Madagascar nu isi au originile in Africa, ci in Indonezia, o insula aflata la 5.600 de kilometri distanta. „Uimitor este faptul ca aproape toti oamenii care traiesc astazi in Madagascar sunt inruditi cu aceste 30 de femei!”, au subliniat oamenii de stiinta.



Sursa: Evenimentul Zilei - (Roxana Roseti)

Da, e frumos pe Facebook.
Mai o muzica, mai un gand, mai un link, mai o poza cu copii. E bine sa interactionezi cu oameni, chiar si asa virtual.
Dar eu socotesc ca e bine sa stim, sau sa ne aducem aminte si de cozile de topor care ne-au nenorocit neamul asta.
Si l-au nenorocit pe multe zeci de ani. Multe-multe zeci de ani...
Mai jos e o lista cu cei mai cunoscuti si odiosi tortionari.
Eu as pune lista asta in fiecare școală ca stie copiii bazele pe care s-a construit Romania si de ce a ajuns asa...
Sa inteleaga de la o varsta foarte frageda ce e iadul.

Lista:

Albon Augustin, locotenent colonel. Numeroase mărturii ale supravieţuitorilor de la Canal îl pomenesc pentru cruzimea sa; el a inventat tortura "stâlpul infamiei": deţinutul era legat de stâlp, bătut şi batjocorit de gardieni, brigadieri şi deţinuţi. Se afirmă că a omorât mulţi deţinuţi la Canal, bătându-i cu lopata sau călcându-i în picioare, călare pe calul său alb.

Alimănescu, fost delincvent, integrat ofiţer în Securitate ca "ghid" pentru depistarea adăposturilor partizanilor, de către miliţienii din comuna Şovarna, jud. Mehedinţi. Pentru a-l determina pe partizanul Ursunoiu să se predea, acesta, împreună cu alţi securişti, i-au spânzurat fetiţa.

Androne, sergent major la colonia Salcia. O mărturie a unui fost deţinut politic îl caracteriza ca fiind "o brută cu cap şi chip lombrozian, demonstra zilnic ultimele tehnici de tortură, aplicate atât cu mâinile, cât şi cu picioarele, când căuta să te lovească la testicule, dar şi cu cei doi câini-lupi, dresaţi să muşte". O altă mărturie relatează: "a aliniat în şir indian şapte deţinuţi... după ce l-a ciomăgit bine pe primul, a trecut la al doilea. Lovea, icnea, înjura, iar lovea. Învârtea ciomagul cu pricepere, loviturile cădeau grindină pe spinările oamenilor".

Anghel Marin, căpitan la arestul din str. Uranus, Bucureşti. În 1960 a anchetat-o, în lotul Noica-Pillat, pe Simina Mezincescu, pe care a torturat-o lovind-o cu capul de pereţi şi smulgându-i părul. De asemeni a anchetat-o şi pe soţia liderului naţional-ţărănist, Ion Mihalache, aflată în domiciliu obligatoriu, bătând-o sălbatic cu un baston pentru că nu a vrut să semneze o declaraţie redactată de el.

Aranici Pavel, colonel, secretar de stat în Ministerul de Interne între 27 ianuarie 1961 şi 11 iunie 1963. În 1952 era şeful biroului "Bande" destinat capturării rezistenţei anticomuniste din munţi, a dat ordinul arestării şi torturării familiilor celor fugiţi pentru a descuraja sprijinirea partizanilor şi pentru a grăbi predarea rebelilor. De asemeni a fost la originea ideii dresării unor câini antrenaţi să atace omul, pe care i-a trimis apoi în munţi.

Baciu Ioan, directorul Direcţiei Penitenciare, lagăre, colonii. A introdus în locurile de detenţie metoda "ştergerii urmelor", ordonând ascunderea în locuri necunoscute a cadavrelor deţinuţilor.

Bădicuţ Tănase, locotenent major, Securitatea Piteşti. A ucis mai mulţi partizani din grupul de luptători Arnăuţoiu-Arsenescu din satul Nucşoara, a anchetat şi bătut pe mulţi săteni, bănuiţi că ar ajuta grupul. A anchetat-o pe Elisabeta Rizea pe care a torturat-o cu bestialitate.

Bistran Iosif, locotenent, Securitatea Bucureşti. A condus ancheta Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, arzând ca "nefolositoare pentru anchetă" obiecte personale ale lui Eugen Lovinescu, cărţi, manuscrise, autografe, scrisori.

Blehan Octavian, locotenent, anchetator la Suceava. A rămas în amintirea unui deţinut politic pe care l-a anchetat cu o tortură groaznică: după ce l-a legat de mâini şi de picioare şi i-a astupat gura cu ciorapii, l-a bătut cu cravaşa şi cu biciul. În trecut, pentru că violase mai multe fete şi femei, Blehan fusese condamnat la 8 ani închisoare.

Bob, sanitar la Gherla, avea obiceiul să-i bată până la sânge pe deţinuţi, cu bâta, după care îi invita la cabinetul medical să le panseze rănile deschise. Era un "monstru solid şi bine legat", relatează foştii deţinuţi.

Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). L-a arestat personal pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz.

Borcea Liviu, locotenent major la colonia Capul Midia de la Canal. Individ de o cruzime ieşită din comun. Supravieţuitorii spun că verifica starea cadavrelor înfigând în ele o ţeapă lungă de fier. Cei decedaţi erau depozitaţi într-o magazie, ridicaţi săptămânal, apoi aruncaţi în gropi comune, fără nici un semn.

Brânzaru Emil, colonel, şeful echipei de bătăuşi profesionişti a Direcţiei de Cercetări Penale a M.A.I., echipă mobilă care se deplasa unde era nevoie. Fost boxer de categoria grea, era foarte brutal. Folosea diverse metode de tortură, strivirea organelor genitale, apropierea flăcării lumânării de ochi), bătea încă înainte de începerea anchetei, numind aceasta o "bâză", un antrenament.

Briceag Nicolae, colonel, şef al Regionalei de Securitate Sibiu (1954) şi adjunct al şefului Miliţiei Regiunii Cluj (1956-1967). La ancheta internă a Securităţii din 1968 s-a descoperit că la 4 dec. 1954, din ordinul ministrului Drăghici, îl executase pe Ibrahim Sefit, fost deţinut de drept comun, care făcuse diverse servicii comuniştilor ilegalişti la închisoarea Văcăreşti, înainte de 1944.

Bulz Vasile, maior. În 1948 a ucis cu sălbăticie o studentă, Ecaterina Titi Gâţea, sfâşiindu-i sânii cu dinţii, bătând-o şi apoi sufocând-o, toate acestea sub ochii fratelui ei.

Burghişan Petre, căpitan la coloniile de la Galeş şi Peninsula de la Canal. Renumit pentru cruzimea lui, îi înfometa pe deţinuţi şi le interzicea să bea apă când era cald. A redus raţia de hrană celor care nu-şi făceau norma până la 20 de grame pe zi. Un deţinut a murit de frig în carceră în urma ordinului lui.

Butyka Francisc, maior, şeful Direcţiei de Anchete Penale în Securitatea Statului (din 1952), şeful Direcţiei Anchete Penale al Regiunii Bucureşti (1958). S-a ocupat de lotul Pătrăşcanu şi a fost principalul anchetator al lui Vasile Luca. După arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, aceasta fiind grav bolnavă, i-a propus asistenţă medicală în schimbul scrierii unei scrisori către fiica sa, Monica Lovinescu, cu o ofertă de colaborare a acesteia cu regimul. Refuzul ofertei a dus la moartea deţinutei.

Cârcu Nicolae, la Poarta Albă îi bătea pe deţinuţi la infirmerie, cu parul, cu picioarele şi cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Veliţki, l-a bătut până la moarte; la fel, a mai asasinat în bătăi pe Mircea Niculescu şi Ioachim Craiu, ambii înfometaţi până la distrofie (gradul III). Instalase o priză de curent electric în grajdul coloniei, unde electrocuta deţinuţii după ce îi bătuse deja. Pe Iosif Schwartz l-a bătut cu ciomagul, apoi l-a electrocutat. După 2 zile acesta a murit.

Cârnu Ioan, căpitan, Nucşoara. L-a bătut pe soţul Elisabetei Rizea de "i-a rupt carnea de pe el". Pe Elisabeta Rizea a agăţat-o într-un cui din tavan, de părul împletit în coadă, femeia s-a prăbuşit, iar scalpul i-a rămas în tavan. Apoi a bătut-o cu un cauciuc, pe spate. Rănile fiind atât de grave, a fost dusă la spital în cele din urmă, însă nu i se putea face nici o injecţie, pentru că la orice înţepătură izbucnea sângele. 10 zile Elisabeta Rizea a stat numai în frunte şi în genunchi. Cârnu a bătut-o şi în spital, într-o rezervă specială.

Chirion, locotenent, Canal. "Călăul nr. 1" al lagărului de la Peninsula, avea o putere diabolică în a născoci chinurile ce se practicau în brigăzile 13-14, cele ale studenţilor reeducatori. El l-a schingiuit pe dr. Simionescu care, nemaisuportând chinurile a simulat evadarea, fiind împuşcat de gardieni. Împuşca fără ezitare deţinuţi, sau, când nu o făcea el, punea arma în mâna unor deţinuţi obligându-i să ucidă.

Ciolpan Vasile, comandantul penitenciarului Sighet, a înmormântat în locuri secrete cincizeci de deţinuţi, neraportând superiorilor decesele. Sustrăgând lemnul pentru gospodăria sa, îi înmormânta fără sicrie.

Cocean, maior, Bucureşti. La ancheta din noiembrie 1987 i-a bătut pe Marius Boeriu şi pe Aurică Geneti.
Marian Ricu relatează tot despre el: "m-a ameninţat cu o scândură de lemn, zicând că dacă nu spun nimic, mă toacă".

Condurache, colonel. La Periprava unde era el comandant, se lucra la tăiat stuf, în timpul iernii, cu apa până la piept, mişunând de şerpi. Deţinuţii erau obligaţi să transporte snopi de 80 de kg. Pe cei prăbuşiţi de efort îi sfâşiau câinii special dresaţi.

Crăciun Gheorghe, colonel, Sibiu, şeful Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu. A fost inventatorul unui instrument de tortură şi pedeapsă: carcera de 60 cm pe 60 cm căptuşită pe interior cu cuie. L-a împuşcat în închisoare pe Petre Mărgineanu, fratele prof. Nicolae Mărgineanu, alături de alţi 6 ţărani răsculaţi.

Doicaru Nicolae, căpitan, ajuns treptat general, Constanţa, seful Securităţii Constanţa (1948), şeful Direcţiei de Informaţii Externe (1963-1978), prim-adjunct al Ministerului de Interne (1972-1978). A condus alături de Ceauşescu, reprimarea ţăranilor care s-au împotrivit colectivizării. A ordonat prigoana, arestarea şi uciderea partizanilor din Dobrogea (1949). A fost un timp şeful serviciului "Lichidări", pentru răpirea şi executarea adversarilor regimului.

Enoiu Gheorghe, colonel, Bucureşti. Deosebit de violent, bătea personal anchetaţii, dezbrăcat până la brâu, acoperit de un cearceaf pentru a nu se murdări de sânge. A fost şeful anchetelor studenţilor arestaţi în toamna anului 1956, după protestele din mediile universitare. Studenţii anchetaţi atunci şi-l amintesc ca fiind de o duritate extremă.

Fecioru Ion, locotenent major, Poarta Albă. Considera că deţinuţii nu au "dreptul decât la soare şi la aer", obişnuia să sară cu calul peste trupurile deţinuţilor.

Feller Moritz, locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.

Fuchs (Fux) Iani, maior, Fălticeni- arestase copii de 12 ani fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniţi în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scânduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlând de disperare când i s-a deschis uşa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu şi-l aminteşte şi ea pe "fiorosul maior Fux" care i-a scos unghiile cu cleştele.

Goiciu Petre, colonel. În timpul directoratului lui, la Gherla, se băteau deţinuţii în mod curent, în camera de baie, care păstra pe pereţi urmele de sânge, iar închisoarea răsuna de urlete. În 1958 când un grup de deţinuţi s-au revoltat, Goiciu a tras cu mitraliera în celule. Obişnuia să bată până la leşin toate loturile noi care soseau. Din ordinul lui, timp de câteva luni, un deţinut a fost zidit de viu, lăsându-i libere doar mâinile şi un orificiu la înălţimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deţinutul abia mai respira.

Gruia Manea, maior, Cluj. Mărturiile păstrate despre el vorbesc despre bătaia aplicată la tălpi cu o ţeavă de oţel, pe picioarele încălţate. La aceşti bocanci li se spunea "papucii lui Hristos". Pe profesorul N. Mărgineanu l-a anchetat violent la Cluj chiar înainte de eliberarea deţinuţilor politici din 1964. A fost exclus din Securitate şi, ulterior, condamnat pentru deturnare de fonduri.

Iliescu Gr. Ion, sergent, Canal. Foştii deţinuţi au relatat că a prins cu câinii un grup de trei evadaţi pe care i-a călcat în picioare. Pe unul, care a încercat să-l lovească, a asmuţit câinii, apoi l-a împuşcat pe loc, iar pe ceilalţi doi i-a predat în stare de comă locţiitorului comandantului, Ghinea. Un al doilea evadat a decedat în decurs de câteva ore.

Ioaniţescu, maior. Aflat în inspecţie la Grindu, la începutul anilor 60, l-a pedepsit pe deţinutul Preda la izolare. A dat ordin ca, din oră în oră, în celula de pedeapsă să i se arunce câte o găleată cu apă rece. Treptat celula se acoperea cu un strat de gheaţă, iar maiorul, după ce a aruncat personal prima găleată, a supravegheat aplicarea ordinului.

Istrate Constantin, locotenent major, Gherla. Era şeful grupei care executa condamnările la moarte. Avea program pentru bătaie, duminica era zi fixă, aplica deţinuţilor câte 25 de lovituri la fund. Împreună cu gardianul Şomlea l-a bătut pe Paul Goma cu o cruzime incredibilă, cu o zi înainte de eliberare.,

Italo, Huşi. Rău, fără scrupule, nemilos, nu numai cu oamenii, dar şi cu animalele, avea obiceiul să împuşte câinii de pază care nu i se păreau suficient de feroce. Manifesta o frenezie a violenţei, aplicând în tortură metoda "rotisorului" (deţinutul, legat de mâni şi de picioare era suspendat pe o rangă). Bătea deţinuţii cu cravaşa, cu un cablu împletit, apoi cu ghioaga.

Jianu Marin, adjunctul lui Teohari Georgescu la Ministerul de interne. A introdus împreună cu Baciu Ioan reguli inumane de trai în închisorile politice.

Lazăr Tiberiu, Gherla. Într-un ipotetic clasament al cruzimii, Lazăr ar intra pe primele locuri. Un fost deţinut relatează că în luna aprilie 1950, a doua zi de Paşti, Lazăr, directorul penitenciarul Gherla, a organizat o bătaie a circa 100 de deţinuţi, pe care i-a aranjat în cerc, dându-le ordin să meargă în pas alergător, el aflându-se în mijlocul cercului, de unde a început să-i bată pe deţinuţi cu ciomege, lovindu-i unde nimerea. Când cădeau erau obligaţi să se ridice şi să continuie alergarea. După o oră de bătaie, aceiaşi deţinuţi au fost obligaţi să bea apă şi li s-a dat ordin să se dezbrace de haină şi cămaşă, fiind forţaţi să se întindă cu pieptul gol de piatra mozaicului. Pe deţinutul Maxim la Peninsula îl bătuse cu o piatră peste gură până îi scosese toţi dinţii.

Macavei Ioan, locotenent colonel, Cluj. Se mândrea cu numărul mare de condamnări la moarte din dosarele lui, ca şi cu palmele date unui preot căruia începuse să îi curgă sângele şuvoaie. În 1992 i-a mărturisit lui Victor Lungu că cei condamnaţi "în contumacie" erau de fapt împuşcaţi în drum spre tribunal şi îngropaţi în locuri rămase necunoscute.

Manciulea I. Petre, locotenent, Salcia. În februarie 1953 un subaltern al său declara: "lt. M.P a ales în faţa mea 30-40 de deţinuţi şi a început să-i bată cu pumnii, picioarele, arătându-mi că aşa trebuie. A bătut aşa de tare pe unul, lovindu-l cu pumnul în inimă, de a început să se zbată la pământ, făcând spume la gură şi tremurând".

Mândreş, căpitan, Piteşti. Inspira teroare atât deţinuţilor, cât şi subalternilor, faptul ducând la o alianţă nefirească între victime şi călăi, de teama represiunilor aplicate de el. Avea sadica plăcere să practice, în miez de noapte, simulări de stingere a incendiilor, inundând camerele cu apă şi apoi aruncând nisip.

Marici Petre, sublocotenent. În 1951, la închisoarea Suceava, l-a trimis la carceră pe deţinutul Pânzariu numai în cămaşă şi izmene, după ce-l bătuse. Carcera nu avea geam, iar deţinutul a leşinat de frig. Cât timp se afla în nesimţire a aruncat terciul fierbinte peste el. În timpul căutării partizanilor grupului lui Liviu Mărgineanu, în septembrie 1952, a torturat familiile, suspecte că îi alimentează, inclusiv pe copii, pe care i-a dezbrăcat în pielea goală, i-a întins cu faţa în jos în curte şi a sărit de pe prispă pe trupurile lor. "Erau aşa de bătuţi că nu mai puteau fi recunoscuţi sub valurile de sânge" relatează un martor. Pe cei condamnaţi la moarte îi executa personal. Îi ducea în cimitir şi îi împuşca cu un glonţ în ceafă.

Maromet Nicolae, căpitan, Jilava. Era fioros ca aspect, bâlbâit şi incapabil să vorbească corect. Îi bătea personal pe deţinuţi, chiar şi când erau scoşi la plimbare. Mai avea obiceiul să sară pe deţinuţi cu calul.

Marunescu Vasile, căpitan, închisoarea Botoşani. O bestie cu chip de om. Printre cei care au fost torturaţi de el în anii 1961-1963 se numără Constantin Ticu Dumitrescu .

Micutelu Constantin, locotenent major, Piteşti. Omologase o tortură personală: ridicarea celui în cauză cu scripetele până la tavan, de unde-i dădea drumul, brusc. Aşa a omorât câţiva ţărani care refuzaseră colectivizarea. Lui Anghel Ilie din Vişina i-a scos un testicol cu creionul. L-a anchetat şi pe Constantin Noica de ale cărui ţipete răsuna închisoarea Piteşti.

Moldovan, ofiţer politic la Luciu-Giurgeni, unde deţinuţii aveau un regim strict de muncă forţată şi înfometare şi erau păziţi cu câini care erau dresaţi să îi sfâşie dacă se prăbuşeau la pământ. Deţinuţii morţi erau zidiţi direct în dig, ori, până se hotăra ce să se facă cu ei, erau lăsaţi pradă şobolanilor, pe o scândură, cu un cartonaş de identificare în gură.

Muraviov, maior. La Aiud, cu prilejul unei percheziţii a rămas în amintirea unui fost deţinut ca având un comportament sadic. Deţinuţii fuseseră scoşi toţi afară din celule, lângă zidul celularului unde li s-a ordonat să se dezbrace la piele şi să se alinieze culcaţi la pământ. Pentru că oamenii voiau să evite bălţile cu apă şi noroi, Muraviov şi-a pus cizma pe spatele unuia, împingându-l cu faţa în noroi. După aceasta toţi gardienii călcau peste deţinuţi, ca pe un pod viu.

Negulescu, căpitan, Târgşor. Pe Gheorghe Fedorovici, operat la coloana vertebrală, Securitatea l-a luat din spital în ghips, iar după anchetă a fost nevoie să fie operat din nou la coloană. La Târgşor a ajuns cu ghips de la brâu în jos. Negulescu i-a rupt coloana în bătaie pentru a treia oară.

Oancă Constantin, căpitan, Craiova. Deţinuţilor închişi în arestul unde ancheta el, li s-a dat să mănânce ciorbă de iarbă. Era un anchetator deosebit de crud, există mărturii că a bătut cu o rangă o mamă pentru a spune unde este fiul ei, iar pe celălalt fiu l-a torturat în faţa ei. Documentele de arhivă descriu metodele de tortură aplicate de el: de la ora 19,30 la 20 bătaie continuă la tălpi, ţinerea în picioare, lovirea în cap cu saci de nisip, readucerea în simţiri cu şocuri electrice, întinderea corpului pe scripeţi.

Pandele Nicolae, locotenent colonel, şeful Securităţii Iaşi (1948). Petre Arsinte, anchetat la Iaşi în timpul şefiei lui, scria: "după bătăi de nedescris, mi s-au legat degetele de la mâini cu câte un cablu electric şi am fost supus la electrocutări în trepte, având senzaţia că întregul corp mi se descompune în celule. M-am trezit când mi se turna apă rece în cap şi pe corp... ceea ce s-a repetat şi alte dăţi... muşchii faciali îmi erau măcelăriţi de loviturile anchetatorilor, aşa că nici nu puteam mânca".

Paşca Vasile, subofiţer, Dej. A participat la uciderea lui Alexandru Bel, ţăran recalcitrant la colectivizare, condamnat în lipsă şi devenit fugar în munţi. În seara de Crăciun i s-a înconjurat casa, a fost capturat, dus la Târgu Lăpuş şi torturat, apoi readus în satul lui, Cufoaia, pus să alerge în grădina propriei case. Securiştii aşezaţi în semicerc trăgeau spre el ca să-l înspăimânte, Paşca, în schimb, l-a ţintit, după care i-a strigat soţiei lui: "hai, scroafă puturoasă, ia-ţi porcul din grădină, că a fost lichidat".

Pavel Ion, locotenent major. La Salcia, când era el comandant, se practicau bătăi fără nici o justificare, cu ranga de fier, cu cazmaua, lopata, cravaşa, asasinate prin împuşcare, introducerea deţinuţilor în carcere dezbrăcaţi, iarna; obligarea deţinuţilor de a intra în apă până la brâu pentru a tăia stuf şi papură, chiar şi iarna; alergarea deţinuţilor de către supraveghetori călare şi călcarea lor sub copitele cailor; scoaterea deţinuţilor iarna, la muncă, dezbrăcaţi şi pedepsirea lor să stea în apa îngheţată ore în şir; expunerea deţinuţilor în pielea goală, legaţi de mâini şi de picioare, pentru a fi muşcaţi de ţânţari; profanarea cadavrelor deţinuţilor; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ, mulţi deţinuţi murind astfel, sau rămânând schilozi pe viaţă. Ca urmare a acestor torturi, între iunie 1952 şi martie 1953 au decedat 63 de deţinuţi, iar alţii au ajuns invalizi pe viaţă.

Popa Ion, locotenent, Salcia. Bătea deţinuţii cu parul. În ianuarie 1953 a dat ordin ca deţinutul Lunca Dionisie să fie izolat la carceră, dezbrăcat, omorându-l astfel.

Prisecaru, poreclit Cap-de-Mort, plutonier, Balta Brăilei. Căpitanul Stareşin a fost bătut într-un mod îngrozitor de Prisecaru, cu pumnii şi picioarele, deţinuţii care asistau au văzut, în scurt timp, doar "o masă de carne şi sânge, care zvâcnea totuşi vie".

Stănciugel Marin, brigadier. La Canal era supranumit Hercules. I se atribuie o crimă sinistră: a aruncat în cuptorul de cărămidă un deţinut. Identitatea acestui deţinut nu e certă, ar fi putut fi Dragoş Rambela, frontierist din Bucureşti, fiu de general.

Şaramet (Şeremet), plutonier, colonia de la mina Cavnic. Lui îi aparţine invenţia carcerii cu sârmă ghimpată pe interior. Nu accepta întreruperea muncii la mina din Cavnic, pedepsele erau executate în timpul liber, după ieşirea din schimbul minier. A obţinut şi prime datorită hărniciei muncitorilor lui. Pe deţinutul Tăbăcaru l-a lovit cu un piolet în cap, perforându-i craniul, acesta şi-a pierdut memoria definitiv, comportându-se ca un copil de un an.

Ştefan, locotenent. În 1950, ca locţiitor al comandantului Maromet de la închisoarea Jilava, a hrănit deţinuţii, o vară întreagă, cu iarba cosită de deasupra fortului pe care a fiert-o. Era deosebit de violent cu deţinuţii.

Ştrul Mauriciu, colonel, director al Securităţii Galaţi (1948). Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sârmă ghimpată, scuipându-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca.

Ţandără Franţ, torţionar, Bucureşti. Ca torţionar a aplicat următoarele metode: strângerea degetelor cu uşa, bătaia la testicole, sugrumarea, asfixierea, lovirea cu săculeţii de nisip şi cu cearşafuri ude. Fusese instruit să simuleze nebunia şi îşi exercita misiunea în saloane secrete ale Spitalului 9 la Bucureşti. După propria mărturie a ucis, prin injecţii letale, circa 100 de oameni.

Vasile Gheorghe, locotenent major, şeful secţiei Anchete a Direcţiei Securităţii Ploieşti. Deşi era şeful serviciului, se ocupa şi cu torturarea anchetaţilor care rezistau în anchete. Constantin Ticu Dumitrescu a fost bătut şi torturat de acesta între anii 1949-1951. Datorită lui a murit în timpul anchetei Aurel Căzănişteanu, un tânăr de 33 de ani, la 6 luni după arestare.

Vârlan (Vârban) Dumitru, activist de partid, Vlaşca. A condus trupele de securitate în Vlaşca, la înăbuşirea răscoalei ţăranilor din Ciuperceni. A ucis, descărcând automatul în trupul ei, o fată de 19 ani, Maria Gărgăianu, care trăgea clopotul la biserică pentru a chema oamenii la răscoală. Fata, chiar moartă, încă mai atârna de frânghie, iar Vârlan s-a urcat în clopotniţă şi a aruncat trupul fetei, cu intestinele ieşite, în gol. Imaginea groaznică i-a făcut pe săteni să uite de frică, l-au prins pe Vârlan şi l-au ucis, zdrobindu-l cu picioarele.

Vişinescu, director al închisorii Râmnicu Sărat în 1951, l-a torturat personal pe Ion Mihalache, de asemeni i-a refuzat îngrijirea medicală, ba mai mult, în plină iarnă, punea să se arunce apă peste el, în celulă.

Bibliografie:
Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele.
Marius Oprea, Banalitatea răului.
Constantin Trifan în revista "Memoria".
Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor.
Stejărel Olaru, Cei cinci care au speriat Vestul.
Marius Oprea, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită.
Cicerone Ioniţoiu, Criminali, schingiuitori, colaboraţionişti.
Doina Jela, Lexiconul negru.
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii.
Al. Maier, Am fost medic la Gherla.
Colecţia Anale Sighet.
Arhiva de istorie orală a Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet (AIOCIMS) Cezar Zugravu, O antologie a crimei.

Dacă nu mă însel în privinta anului, Dolion este la Popas de 4 ani!
Multi, multi înainte, prieten drag!
Să-ti dea Dumnezeu binecuvântări nesfârsite!

Da, e adevarat, m-am inscris chiar de ziua ta! Sa fim cu totii sanatosi, chiar daca unii ne-au parasit intre timp... sa nu ne pierdem speranta si credinta (mai ales!).

În ce mă priveste, când nu voi mai trece pe la Popas, înseamnă că nu voi mai fi printre oameni.

Ba, sa faci bine sa treci, pana vei avea o barba atat de mare

Trei vieti pe o alee la Belu...

O poveste romantica si adevarata!

sau despre cum poţi privi o greşeală  ca pe o poezie...

 11 ani de la cea mai poetică tragedie din cultura română. Moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş şi sinuciderea balerinei Irinel Liciu



Irinel Liciu şi Ştefan Augustin Doinaş. Paris. 1976. FOTO:Pierre Oster
Dragoste, comunism, puşcării politice, delaţiuni, poezie, viaţă dublă, dragoste, moarte, sinucidere. Poetul Ştefan Augustin Doinaş şi balerina Irinel Liciu au trăit toate acestea vreme de o jumătate de secol. Când el a murit, la 25 mai 2002, ea a mers acasă şi s-a sinucis. Avea 74 de ani şi ar mai fi trăit, probabil, câţiva ani. Dar n-a mai găsit niciun motiv să o facă. La ce bun?
Doinaş a murit la 80 de ani şi o lună. A murit la Spitalul Fundeni, din Bucureşti, într-o seară de vineri spre sâmbătă. 25 mai 2002 . A făcut infarct la finalul unei operaţii. Avea cancer şi l-ar mai fi dus pe picioare dacă inima nu i-ar fi cedat. Soţia sa, Irinel Liciu, a fost chemată la spital de medicul Irinel Popescu, cel care-l operase pe poet. A ajuns la Fundeni şi l-a văzut pe Doinaş mort. S-a întors acasă, s-a îmbrăcat frumos, şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie. Apoi a luat un pumn de somnifere, s-a aşezat pe pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera.
Duminică dimineaţă i-am telefonat lui Irinel. Mi-a răspuns o voce nelalocul ei. Era menajera familiei Doinaş. Ca un persoanj din Elias Canetti mi-a comunicat sec că tocmai o găsise pe Irinel sfârşită în bibliotecă. Emil Hurezeanu  
"Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide" (biletul de adio al fostei balerine Irinel Liciu)
Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu s-au cunoscut la mijlocul anilor '50, în Bucureştiul prăfuit de tancurile Armatei Roşii. El era încă un poet minor, fiu de ţărani din Arad. Ea era vedeta Bucureştiului, balerină la Operă, cu studii de balet făcute la Moscova şi Leningrad, curtată de Bodnăraş şi Maurer, prietenă cu Tanţi şi Lica Gheorghiu, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El stătea în gazdă la un balerin, aşa a întâlnit-o. Pe urmă a privit-o îndelung pe scena Operei şi a făcut o obsesie pentru ea. Se întâmplă rar, dar uneori se întâmplă: obsesia a devenit reciprocă. Femeia fatală a Bucureştiului, Irinel Liciu, la braţul unui poet care trăia din leafa de ziarist la o revistă culturală.
Şi n-a fost numai atât. La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la puşcărie politică. Motivul: a omis să denunţe un coleg de la revista "Teatru", care vorbea despre extinderea revoluţiei maghiare şi în România. A fost eliberat în februarie 1958 şi pe la colţuri se vorbea că eliberarea sa, după numai un an, nu e străină de Irinel Liciu. Balerina s-ar fi folosit de prietenia cu fiicele lui Gheorghiu Dej pentru a-l smulge pe Doinaş din temniţă. Poate că a fost şi asta, poate că a fost şi angajamentul de colaborare cu Securitatea pe care poetul l-a semnat în închisoare. L-a semnat, l-a denunţat pe Ion Caraion, Ion Caraion l-a denunţat pe Marin Preda, piesele de domino s-au tot prăbuşit unele peste altele.
 "Domnul Irinel"
Dar viaţa lui Doinaş a continuat într-un apartament în Piaţa Unirii, în centrul Bucureştiului, bucurându-se de toate avantajele unui reeducat căsătorit cu o femeie frumoasă şi celebră. Povestea Doinaş într-un interviu, la TVR: "Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga ". Irinel Liciu era în culmea gloriei. Primise în 1958 titlul de Artistă Emerită de la Gheorghe Gheorgiu Dej.

Irinel Liciu avea un profil filipinez, o exotică şi neverosimilă feminitate, un fel de-a fi curajos, drept şi stenic, o voiciune de neocolit în preajma goethianului dunărean care era Doinaş.
Emil Hurezeanu
 
 Irinel Liciu - Gabriel Popescu era însă un cuplu mai celebru decât Irinel Liciu - Ştefan Augustin Doinaş. Gabriel Popescu - colegul ei de scenă, balerinul de aur al României comuniste. Ce tristeţe pentru Partid, şi ce fericire pentru Doinaş: Gabriel Popescu era homosexual. În 1965 a fost închis pentru orientarea sa sexuală, iar mai apoi a cerut azil politic în Occident. Fără Gabriel, Irinel Liciu a apărut tot mai puţin pe scenă. La sfârşitul anilor '60 a părăsit Opera din Bucureşti şi nu s-a mai întors.
Nu văd nicio incompatibilitate între poezie şi balet. Dimpotrivă. Irinel a dansat din plăcerea de a dansa. Atunci când vârsta a împiedicat-o să mai apară pe scenă niciun fel de preocupare în legătură cu baletul nu a fost continuată ca o activitate profesională. Nici lecţii de balet, nici conducere de instituţii. Cu plăcerea de a dansa s-a încheiat la ea arta de a dansa.
 Ştefan Augustin Doinaş
Ca într-un dublu balansoar pentru copii, gloria ei apunea pe măsură ce Ştefan Augustin Doinaş îşi lua avânt spre marea literatură. Trecuseră anii purgatoriului comunist şi interdicţia de a publica. Vin în serie: primul volum de poezie publicat, prima traducere, primul premiu al Uniunii Scriitorilor, apoi premii internaţionale, medalia Goethe pentru monumentala traducere a operei "Faust", călătorii în străinătate, mari avantaje oferite de comunişti în schimbul unor mărunte compromisuri. De pildă,  poeziile de propagandă semnate Ştefan Augustin Doinaş. "Le-am scris gândind că ce fac acum pot să repar mâine", spunea poetul într-un interviu acordat Eugeniei Vodă.
 
Doinaş călătoreşte în Franţa şi Germania, îi întâlneşte pe Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, stă cu Cioran în mansardă şi face filosofie cu el. Merge la New York, doarme în apartamentul de protocol al lui Ceauşescu: "Am ajuns acolo graţie ministrului de Externe din acea vreme, George Macovescu, care a dispus aceasta subalternilor săi de la New York. Bineînţeles, eu şi soţia mea ne-am bucurat de televizorul în culori, care, odată deschis, ne permitea să discutăm fără teama de microfoane", mărturisea el în 1990, în dialog cu Petru Cârdu.
 
 "Oamenii vor crede că suntem duşmani"
 "Mare poet, dar îi cam plac servitoarele". Aşa se şoptea în lumea literară despre Doinaş. Se îndrăgostea de femei de condiţie modestă, iar episoadele sale de infidelitate au devenit de notorietate. Irinel Liciu află şi trăieşte cu această criminală realitate: Doinaş înşală! Are chiar un episod în care îl părăseşte şi Doinaş are, astfel, şansa să scrie una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română: "Astăzi ne despărţim".
Eu sunt de părerea poetului Fernando Pessoa, care spunea că poetul este un simulator. El simulează atât de bine iubirea şi durerea, încât ajunge să sufere din cauza durerii fictive pe care o încearcă şi ajunge să creadă că într-adevăr iubeşte.

Poetul este un mare actor al sentimentelor.


Dar Irinel Liciu şi Ştefan Augustin Doinaş rămân împreună. O iubire mare iartă trădările. Revoluţia din 1989 îi prinde galopând spre vârsta a treia. Ea respirând în ritmul vitalităţii lui. Doinaş devine membru al Academiei Române. Alexandru Paleologu şi alte personalităţi din lumea universitară românească îl propun, în 1992, pe lista pentru Nobelul literar. Intră în politică şi între 1993 şi 1996 e senator al României din partea Partidului Alianţa Civică. Îşi dă seama la timp şi admite la final: "calitatea mea de senator e nesatisfăcătoare". Primeşte premii literare şi distincţii, conduce o revistă, "Secolul 20". scrie tablete săptămânale în "Cotidianul". Rămâne poet până la finalul vieţii.
Ultima poezie a lui Doinaş

ACUM
Acum, că mi-a fost dată la o parte
albeaţa de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aştept în deplină linişte.

Clipele şi-au recucerit nisipul
uitat in clepsidră, iar sicofanţii
au devenit de prisos. în suflet mi
s-au limpezit strigăte de uimire.

De multă vreme trebuia să aibă
loc apocalipsa. Dar uguitul
cătorva guguştiuci a-ntârziat-o.

Acum tronurile aşteaptă pustii.
Un fulger brusc imi oferă-n zigzag o
scăriţă pe care încep să cobor.

Joi, 16 mai 2002, orele 18.30

"Mistreţul cu colţi de argint" m-a dat gata. M-a dat gata şi gata sunt şi acum.Un poet, dacă nu e genial, e impostor.
Alexandru Paleologu
 
"Nu peste mult are să bată vânt"
Doinaş îşi dă seama că trec secolele şi trece timpul vieţii lui. Schimbă numele revistei pe care o conduce, din "Secolul 20" în "Secolul 21". Urmează  accidente vasculare, medicamente, cancer, mers în baston. Îşi dă seama că moare. Într-un discurs public, într-un ianuarie, de ziua lui Eminescu, spune: "E acest vers eminescian care, pentru mine, continuă să fie un miracol al limbii române şi al poeziei, în general, pentru că el se compune din trei verbe, plus un adverb de timp, adică din patru abstracţiuni: ".
 
 Îl văzusem pe Doinaş relativ recent, ultima oară - la spitalul Elias, unde mergeam amândoi la controale de-astea, ambulatorii. L-am întâlnit acolo într-o zi. Nu mai ştiu ce banc a spus el - care-i plăcuse şi pe care-l aflase de curând, mai fără perdea. Era un banc porcos şi tâmpit. Am râs de ne-am prăpădit la spital, pe culoarele alea, mergând amândoi cu bastoane. A fost ultima oară când ne-am întâlnit.
Alexandru Paleologu
 
 Pentru filmul "Amour", regizorul Michael Haneke a primit marele premiul la Cannes, anul trecut. E filmul ultimelor zile pentru doi bătrâni. Răzbate obsesia nedreptăţii că doi oameni trăiesc o viaţă împreună dar trebuie să moară separat. Unul se îmbolnăveşte mai repede, celălalt trebuie să rămână în aceeaşi casă cu toate amintirile.
Când şi-a dat seama că Doinaş va muri, Irinel Liciu şi-a dat seama că şi ea va muri, căci spunea adesea că nu i-ar putea supravieţui. Şi nu i-a supravieţuit. Era sâmbătă seara. Ea şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie. Apoi a luat un pumn de somnifere, s-a aşezat pe pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera.
Au fost decoraţi post-mortem. El cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Cruce. Ea cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor. El a fost făcut general de brigadă, ea locotenent. Regimentul 30 Gardă şi Protocol i-a purtat pe ultimul drum. S-a cântat cu fanfara, s-au tras salve. Pentru ea, Partiarhia Română a dat dezlegare să fie înmormântată creştineşte, chiar dacă a comis suicidul. Sunt înmormântaţi în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor. Gabriel Popescu, balerinul homosexual cu care dansa Irinel Popescu la Operă în anii 50-60, s-a întors din exil şi le-a făcut un mic monument. Acum e mort şi el şi a fost înmormântat alături.

Gestul lui Irinel Liciu mi se pare cutremurător de frumos. Toată lumea ştie că sinuciderea e un foarte mare păcat. Rişti să nu te mai întâlneşti dincolo cu cel iubit. Eu cred însă că Dumnezeu e mai deştept ca noi.
Alexandru Paleologu  
    Synchronicity
Gabriel Liiceanu  i-a cunoscut pe Augustin Doinaş şi Irinel Liciu. A scris în jurnalul său, "Uşa interzisă", câteva rânduri despre cum mor oamenii şi despre mersul triumfal, tot înainte, al lumii prin ceaţa amintirilor şi-a fumului de mici.

25 mai 2002
Doinaş era, pentru un poet, nespus de insensibil la tema morţii, iar perspectiva propriului său sfârşit părea că nu-l impresionează deloc. Mi-l imaginez pătrunzând în sala de operaţie a doctorului Popescu cu gândurile în altă parte. Ce se va întâmpla însă cu Irinel, care optase pentru comportamentul unei plante de seră (nu mai ieşea deloc) şi care respira în ritmul ieşirilor şi revenirilor acasă ale lui Doinaş?
 
26 mai 2002
Aflu că Irinel s-a sinucis astă-noapte. Îmi vine în minte, brusc, o seară la ei în care Irinel, râzând, ne spune celor de faţă: "Am hotărât cu Doinaş că, dacă unul din noi moare, celălalt se sinucide. Numai că Doinaş, fiind bărbat, adică laş, nu o să fie în stare s-o facă." Şi a râs din nou, cu poftă. Şi, iată, acum a făcut-o: ca pe o variantă extremă a lui "tenir la promesse". A plecat de la spital de îndată ce, infarctul survenit, Doinaş a murit. Apoi şi-a pregătit harakiri-ul (în variantă europeană, cu luminal). A murit pesemne către ora 11 seara, timp în care noi mâncam mici în craşma "La Cocoşatu". Synchronicity.
 
Astăzi ne despărţim (Ştefan Augustin Doinaş)
 
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
 
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
                   

Citat :

 "Astăzi ne despărţim".
                   

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul .

Ştefan Augustin Doinaş
 

INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL: "Forţele aeriene capturează o farfurie zburătoare la o fermă din regiunea Roswell". Un titlu mare, datat 8 iulie 1947, din ziarul "Roswell Daily Record", ediţie locală a unui orăşel din New Mexico, pus pe harta SUA de ciudatul incident. Alături, cu poză, ştirea că regele Carol al II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu – dovadă că românii împărţeau, încă de pe atunci, prima pagină cu evenimente istorice de toate felurile.

În incidentul OZN de la Roswell se presupune că s-au recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre străine, de la un obiect neidentificat care s-a prăbușit în apropierea de Roswell, sediul comitatului Chaves, statul New Mexico, SUA, în iunie sau iulie 1947. De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost obiectul unor controverse intense și obiectul unor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit.

INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL: Armata Statelor Unite ale Americii, United States Army, susține că ceea ce s-a întâmplat a fost doar recuperarea resturilor unui balon experimental de supraveghere la mare altitudine care aparținea unui program clasificat numit Mogul; cu toate acestea, mulți susținători ai OZN-uri spun că, de fapt, o navă extraterestră s-a prăbușit și câteva cadavre au fost recuperate și că apoi militarii au început o operațiune de mușamalizare. Incidentul s-a transformat într-un fenomen foarte cunoscut în cultura populară, ceea ce face ca numele Roswell să fie sinonim cu OZN-urile. Este pe primul loc ca fiind unul dintre incidentele cele mai mediatizate și controversate despre un presupus OZN



INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL: În anul 2011, FBI-ul a publicat pe site-ul ,,The Vault" (Seiful) mii de documente declasificat despre OZN-uri şi creaturi din spaţiu. Acum, agenții americani au comentat în premieră cel mai accesat document din arhiva digitală, în care se vorbește despre farfurii zburătoare și cadavre de extratereștri.

Extratereştrii chiar există. O dovedeşte o notă internă şi secretă, publicată de FBI pe internet. Daily Mail relatează că biletul conţine informaţii despre extratereştrii care au aterizat în New Mexico, Statele Unite, în iulie 1947. Dosarul, cunoscut sub numele de Roswell, după oraşul în care s-ar fi petrecut strania întâmplare, a fost ţinut strict secret până acum.

FBI-ul a publicat pe site-ul ,,The Vault" mii de documente despre OZN-uri şi creaturi din spaţiu. Printre acestea şi nota adresată directorului FBI de Guy Hottel, un agent special de la biroul din Washington.

În martie 1950, agentul dezvăluia că un anchetator al forţelor aeriene a declarat că a găsit în New Mexico trei farfurii zburătoare. Obiectele erau circulare şi cu un diametru de 15 metri. În fiecare OZN erau trei cadavre cu formă umană,care măsurau doar 90 de centimetri, scria agentul FBI. Cadavrele erau îmbrăcate în haine metalice cu o textură foarte fină, iar trupurile erau bandajate asemenea piloţilor de încercare.

Agentul FBI mai scria că OZN-urile au fost găsite în New Mexico pentru că în zonă exista un radar foarte puternic, care ar fi interferat cu sistemele de control ale farfuriilor zburătoare. Orăşelul Roswell a devenit celebru după ce au început să circule poveşti despre extratereştri găsiţi pe câmp, lângă o bază militară, în iulie 1947.

Publicarea notei secrete a FBI va alimenta teoria conspiraţiei potrivit căreia guvernul american ar fi muşamalizat INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL.



INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL: În martie 1950, agentul FBI Guy Hottel dezvăluia că un anchetator al forţelor aeriene a declarat că găsise în New Mexico trei farfurii zburătoare. Obiectele erau circulare şi cu un diametru de 15 metri. În fiecare OZN erau trei cadavre cu formă umană, care măsurau doar 90 de centimetri, a scris agentul FBI într-un raport. Cadavrele erau îmbrăcate în haine metalice cu o textură foarte fină, iar trupurile erau bandajate asemenea piloţilor de încercare.

Agentul FBI a mai scris că OZN-urile au fost găsite în New Mexico pentru că în zonă exista un radar foarte puternic, care ar fi interferat cu sistemele de control ale farfuriilor zburătoare. Orăşelul Roswell a devenit celebru după ce au început să circule poveşti despre extratereştri găsiţi pe câmp, lângă o bază militară, în iulie 1947.

Raportul lui Guy Hottel este cel mai accesat document de pe site-ul ,,The Vault", așa că reprezentanții FBI au decis să-l comenteze în premieră, pe site-ul oficial al instituției. Ce este cel mai ciudat este că agenția FBI n-a inițiat atunci o anchetă în acest caz.

INCIDENTUL OZN DE LA ROSWELL: Agenții FBI au ținut să precizeze că raportul lui Guy Hottel nu dovedește că am fost vizitați de civilizații extraterestre. Este vorba de o simplă relatare la a doua sau chiar la a treia mână. În vreme ce unii spun că respectivul raport ar fi fost doar o farsă care a circulat în acea vreme, agenții FBI susțin că n-au nicio informație care să le permită să cnfirme această teorie.

http://www.realitatea.net/incidentul-ozn-de-la-roswell-66-de-ani-google_1220328.html

REVANSA SENTIMENTELOR ASUPRA INTELIGENTEI
sau
ADEVARATA MASURA A INTELIGENTEI: E.Q.

Este foarte interesant ca, desi au diplome echivalente ca valoare, unii se tarasc in slujbe umile, in timp ce altii fac salturi impresionante, in drumul lor catre succes. Cum se explica faptul ca unii, care dovedeau in copilarie o inteligenta vie si promiteau foarte mult, au esuat pana la urma in mediocritate, iar altii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reusit in viata? De ce sunt cupluri care se cearta si apoi se despart si perechi care, desi se mai confrunta cu tensiuni, nu se destrama si chiar sunt fericite? Raspunsul la toate aceste intrebari tine cont de faptul ca noi "decidem si gandim sub influenta sentimentelor", dupa cum ne sugereaza Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevarata masura a inteligentei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emotional. "Marea revolutie a anilor 2000 consta in revansa sentimentelor asupra inteligentei", ne asigura Daniel Goleman, in cartea sa celebra deja in Statele Unite ale Americii, "Inteligenta Emotionala".
In prezent, cand ne referim la inteligenta, intelegem cel putin doua lucruri:

intelectul (IQ) si
inteligenta emotionala (EQ).

"In mod traditional, puterea creierului este data de IQ, insa cu cat lumea devine mai complexa, inteligenta emotionala trece pe primul plan" (Daniel Goleman).
O persoana inteligenta emotional este abilitata in patru domenii: identificarea emotiilor, intelegerea emotiilor, reglarea emotiilor si folosirea emotiilor.
In viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenta emotionala este formata din cinci factori: cunoasterea propriilor emotii, managementul emotiilor, motivare, recunoasterea emotiilor la altii (empatie) si relatiile interpersonale.
Iata o comparatie intre IQ si EQ.

Intelectul - IQ (capul)

   ne ajuta sa facem socoteli;
   ne ajuta sa procesam informatii;
   se bazeaza pe logica;
   ne ajuta sa rezolvam probleme;
   ne ajuta sa reusim la scoala;
   in decursul vietii, IQ-ul este relativ constant;

Inteligenta emotionala - EQ (inima)

   ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine si sa ne motivam;
   ne ajuta sa luam decizii (fara emotii nu poate fi luata nici o decizie);
   ne ajuta sa comunicam si sa ne intelegem mai bine cu alti oameni si sa construim relatii puternice, care dureaza;
   ne ajuta sa ne transformam;
   ne ajuta sa invatam din experienta;
   ne ajuta sa fim creativi;
   ne ajuta sa reusim la locul de munca si in viata.

Dezavantajele intelectului

   functioneaza bine, doar cand suntem calmi;
   functioneaza incet, sau in orice caz mai incet decat inteligenta emotionala; din aceasta cauza nu ne putem baza pe IQ, atunci cand ne aflam in situatii critice sau cand trebuie sa luam rapid decizii;
   este un predictor slab al succesului nostru in viata; (insa un bun predictor al succesului nostru in scoala traditionala);
   ramane relativ constant, toata viata.

Avantajele inimii

   functioneaza bine in orice situatie;
   functioneaza rapid – sau, in orice caz, mai repede decat IQ-ul; din aceasta cauza, ne putem baza pe EQ cand ne aflam in situatii critice sau cand trebuie sa luam rapid decizii;
   este un predictor puternic al succesului nostru in viata;
   poate creste – chiar foarte mult.

Iata un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustreaza diferenta dintre intelect si inteligenta emotionala: Doi copii se plimbau printr-o padure. Unul din ei era foarte bun la invatatura, premiant, foarte apreciat de adulti (IQ). Celalalt era un smecheras, slab la invatatura, dar foarte descurcaret in viata de zi cu zi (una dintre caracteristicile persoanelor inteligente emotional). Celor doi copii le iese un urs in fata. Primul face repede niste calcule si ajunge, dezamagit, la concluzia ca nu poate scapa cu fuga din fata ursului. Celalalt, foarte calm, se apleaca, isi verifica pantofii si isi stringe mai bine sireturile. Primul, foarte trist, ii spune ca a facut calcule si nu au nici o sansa sa scape de urs, daca o iau la fuga. Cel de-al doilea ii raspunde, cu acelasi calm: "Te-nseli! Tot ce trebuie sa fac este sa fiu cu un pas inaintea ta." (pastrarea calmului si mintea limpede in situatii critice, sunt alte doua caracteristici ale persoanelor inteligente emotional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru inalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicatiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajatii care se dovedisera foarte eficienti. Rezultatul: cei mai valorosi cercetatori nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau insa persoane foarte echilibrate din punct de vedere emotional, capabile sa faca fata cu succes, momentelor de criza.
Cercetarile au aratat ca succesul nostru la locul de munca sau in viata, depinde 80% de inteligenta emotionala si doar 20% de intelect. In cazul liderilor, inteligenta emotionala contribuie cu pana la 90%, la succes. Asta nu inseamna ca rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continua sa fie important – dar nu cel mai important. Creierul omului, inainte de toate, este facut ca sa iubeasca.
De altfel, viata si experienta fiecarui individ arata ca, spre deosebire de IQ, care nu se schimba mai deloc dupa adolescenta, inteligenta emotionala este, in mare parte, invatata si continua sa se dezvolte, pe masura ce inaintam in varsta si invatam sa cunoastem emotiile si sentimentele si sa le utilizam pozitiv. Poate ca nu intamplator se vorbeste in popor de maturizare – care, in fond, este potentialul pe care-l dobandim, de a invata abilitatile practice, bazate pe componentele EQ.
Aceasta este marea revolutie a anilor 2000: suprematia trairilor sufletesti, care ia locul spiritului materialist, al gandirii reci, al gestiunii sirurilor de cifre, al statisticilor si deciziilor luate de sus. Adevaratele valori se dovedesc a fi: intuitia, blandetea, simpatia, puterea de concentrare, intelegerea, empatia.
Viitorul apartine, pe deplin, E.Q.-ului.

Mda. Singura problema e ca inima e un muschi care "doar" stie sa bata.
Tot creierul drives everything. , zice fiul meu...
Desi eu sunt mai mult emotional, intuitiv....

Familia Rothschild - Profeţii banilor

"Adevărata ameninţare la adresa oricărei republici este guvernul invizibil, care, ca o caracatiţă gigantică, îşi întinde tentaculele scârboase peste oraşele şi naţiunile noastre. La vârf se află un grup mic de case bancare, la care se face referire, în genere, prin expresia 'bancherii internaţionali'. Această mică gaşcă ne conduce guvernele către propriile ei ţeluri egoiste. Operează din spatele unui paravan auto-creat şi ne confiscă funcţiile publice, organele legislative, şcolile, tribunalele, ziarele şi orice agenţie creată vreodată cu scopul de a proteja publicul."
John Francis "Jonef " Hylan (1868-1936)

The House of Rothschild - Money's Prophets este un film eclectic, creaţia unui anonim care a reunit secvenţe aparţinând unor filme diferite, fapt uşor de constatat datorită prezenţei mai multor comentatori şi, mai ales, a unei viziuni departe de a fi unitară ca scenariu, în încercarea de a relata, "istoric", ascensiunea celei mai periculoase dintre toate familiile parazite care au asuprit vreodată acest Pământ.
Titlul este preluat de la lucrarea cu acelaşi nume a lui Niall Ferguson, publicată în noiembrie 1999, care este, de fapt, o epopee servilă şi entuziastă, dedicată "succesului" nemaipomenit al acestor monştri, ce nu au nimic uman în ei, care ne sunt prezentaţi drept etalon al manifestării, cu discreţie, a unei puteri incomensurabile.
Am fost obligat să apelez la aceste secvenţe, fiindcă am pomenit adeseori influenţa nefastă a familiei asupra ultimelor două secole ale istoriei terestre şi am considerat că este necesar să vă faceţi o idee privind sursele puterii şi gradul de extindere a acestei caracatiţe financiare şi mă îndoiesc că veţi avea chef să şi dansaţi pe valsurile care constituie coloana sonoră.
Înainte de toate, aş vrea să răstorn ideea, promovată insistent, a unei familii care şi-a câştigat rolul pe scena lumii numai datorită scamatoriilor şi speculaţiilor iniţiale ale lui Nathan Rothschild, prin care a obţinut controlul Băncii Angliei, aşa cum veţi vedea şi din film, deşi este lăsată oarecum în suspensie enigma aflării în posesia unui textilist evreu obscur din Manchester a unei cambii substanţiale ca valoare, pe numele unui prinţ regent al Imperiului Britanic.
Până în ultimele decenii ale secolului trecut, fiecare comunitate evreiască, din orice ţară, se autoizola spaţial, religios, moral şi social, vârfurile financiare şi religioase întreţinând o corespondenţă acerbă cu cele similare, din alte ţări, într-un flux informaţional supra statal.
Chiar mai mult de atât: la 1611 încă se vorbea despre Principii în Exil, conducătorii de drept ai tuturor comunităţilor ebraice împrăştiate în lumea întreagă, numiţi şi exilarhi, care aveau dreptul de a judeca şi de a emite legi, putând fi itineranţi sau stabili, într-o anumită zonă geografică.

Dacă mai există şi astăzi?

Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma existenţa, iar Enciclopedia Iudaică subliniază: "Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în oficierea Sabatului după ritualul Ashkenazim…", ceea ce implică faptul că Sanhedrinul (consiliul superior evreu compus din 71 de membri, numiţi de principe şi nu aleşi de popor) încă mai există şi continuă să stăpânească cu o autoritate indiscutabilă.
De altfel, există şi informaţii mai concrete: Sanhedrinul, desfiinţat formal în 70 e.n., apare ca din neant în Franţa, la 1807, fiind convocat de Napoleon, care se vede obligat să trateze cu evreii domolirea haosului generat de mizerabila "revoluţie" de la 1789, ceea ce indică, mai mult decât clar, cine anume se aflase, de fapt, în spatele ei.
Sunt mai mult decât convins că rabinii şefi execută ordinele directe ale Sanhedrinului, în ţările în care acesta nu are o prezenţă efectivă, fiindcă, analizând cu atenţie evoluţia din ultimele secole a comunităţii evreieşti internaţionale, sub oblăduirea sionismului finanţat de familia Rothschild, este evident că nimic nu a fost haotic şi că au fost puse în aplicare planuri foarte concrete, care au condus, într-un final, la reînfiinţarea statului Israel, aşa cum demonstram în alte două postări anterioare (Povestea sionismului şi Pace, propagandă şi tărâmul făgăduinţei) şi poate că nu vor conduce şi la instaurarea statului fascist mondial.
Luând în considerare toate aceste aspecte, acel misterios şi foarte eficient "sistem informaţional", pus cu generozitate la dispoziţia reginei Victoria, trebuie să fi aparţinut nu familiei, ci comunităţii evreieşti internaţionale şi, în lumina acestui fapt, consider că membrii familiei Rothschild, tocmai fiindcă numele le sunt cunoscute şi fiindcă multe dintre afacerile lor pot fi identificate, nu reprezintă conducerea supremă a evreimii mondiale, ci m-aş putea hazarda să presupun că sunt numai trezorierii ei, iar identitatea "păpuşarului suprem", menţionat insistent de David Icke, va continua să rămână o enigmă.
Poate că este acel misterios rege iudaic, din seminţia lui David, pe care Protocoalele îl văd la conducerea statului masonic mondial.
Ca o ultimă clarificare: Mossad-ul, despre care mulţi ofiţeri de informaţii susţin că ar fi, de fapt, serviciul secret al familiei Rothschild şi nu al statului Israel, deşi nu a avut, nici măcar în epoca sa de vârf, din perioada războiului rece, mai mult de câteva mii de ofiţeri de caz, a fost întotdeauna mult mai eficient decât KGB-ul, de pildă, care avea peste 200.000 de ofiţeri operativi, răspândiţi în întreaga lume, iar explicaţia este foarte simplă - toţi evreii din lume se pare că sunt obligaţi să acorde sprijin, necondiţionat, agenţilor Mossad, logistic vorbind (cazare, conturi bancare, maşini de închiriat ş.a.m.d.), ceea ce simplifică la maxim aparatul acestui serviciu de informaţii şi, simultan, confirmă, o dată în plus, dacă mai era nevoie, existenţa unei conduceri centralizate.
În timp ce slugărnicia lui Heinrich Heine poate fi scuzată, din moment ce trăia din stipendiile familiei Rothschild, unul dintre comentatori pare să fie destul de retardat, când face afirmaţii stupide de genul "garantarea păcii", "absenţa opoziţiei la monopolul statal de a bate monedă", "reticenţa familiei de a-şi vedea rivalii eşuând" sau, pur şi simplu, aruncă la coşul de gunoi toate faptele care ştirbesc faţada de respectabilitate a acestor demoni, încadrându-le dispreţuitor în rândul "teoriilor conspiraţiei".
Uitându-şi rapid propriile vorbe, recunoaşte senin, câteva minute mai târziu, tocmai ceea ce negase şi anume subordonarea marilor lideri politici sau a familiilor bancare internaţionale, gen Cecil Rhodes sau Harriman sau Vanderbilt sau Carnegie "şi mulţi alţii" - conform propriei exprimări - prezentând totul ca pe o mare realizare a geniului financiar al familiei Rothschild.
Eu unul m-am cam săturat de această anatemă stupidă, a "teoriei conspiraţiilor".
Se mai îndoieşte cineva că toate deciziile acestor şacali nu sunt luate, în nici un caz, în beneficiul nostru şi, mai presus de toate, că toate aceste decizii sunt luate în secret ?
Nu este nevoie să fii nici prea inteligent şi nici foarte informat, ca să ajungi la asemenea concluzii.
Este suficient să urmăreşti pe hartă zonele în care au firme şi alte interese financiare şi vei vedea, cu mare claritate, explicaţia tuturor războaielor interminabile care răvăşesc, de secole, exact aceleaşi zone.
Dacă la sfârşitul secolului XIX deţineau jumătate din averea lumii sau, hai să fim modeşti, numai o treime, ce anume i-ar fi putut face să-şi piardă supremaţia?
Două războaie mondiale şi sute de războaie regionale pe care le-au orchestrat şi finanţat şi de pe urma cărora numai Dumnezeu poate şti câte averi au strâns?
S-a declarat, oficial, că numai în urma primului război din Golf profitul net al bancherilor mondiali a fost de peste 100 de miliarde de dolari, în timp ce datoria SUA, faţă de aceeaşi bancheri, a crescut cu 200 de miliarde.
Când capitalismul a devenit afacerea lor de familie, în care sunt împinşi spre bursă numai fraierii, buni de jumulit şi jefuit prin scamatorii şi speculaţii financiare, de genul "crizelor economice" regizate de "băncile naţionale" private, care le aparţin - cele de la 1815 sau 1825, regizate direct de Nathan Rothschild sau cele din 1929 şi 2008, regizate de cozile de topor ascunse în firma J.P. Morgan - este normal că a fi naţionalist devine echivalent cu terorist, fiindcă absenţa naţionalismului şi a identităţii naţionale înseamnă "piaţă liberă" sau, mai concret spus, acel regim internaţionalist care le permite să te calce economic în picioare, ignorând graniţele care te-au protejat vreodată împotriva poftei lor libidinoase.
Singurul motiv, pentru care familia Rothschild a garantat vreodată pacea, într-o ţară, a fost că deja obţinuse sistemul politic dorit, prin războaiele sau "revoluţiile" finanţate anterior, sistem populat cu propriile lor mascote politice masonice.
Analizând cu puţină atenţie, este uşor de identificat mecanismul similar - prin care au fost mai întâi creaţi şi apoi folosiţi indivizi ca Napoleon, Stalin şi Hitler, pentru a da foc Europei sau întregii lumi - cu ajutorul căruia membrii familiei Rothschild s-au folosit de evreii care i-au acceptat drept conducători şi au intrat singuri în abatorul organizat, "de dragul lor", în al doilea război mondial, pentru a le fi purificată rasa de exemplarele nu prea reuşite, ce nu aveau dreptul să ajungă în Palestina (conform opiniei, revelate în film, a lui Victor de Rothschild), urmând desigur ca Rothschilzii, la fel ca orice alt asasin care se respectă, să arunce vina pe oricine altcineva, în baza nici măcar a unor dovezi fabricate, ci numai a unei propagande demente, întinsă în mass media pe zeci de ani, continuând, în cel mai pur spirit mercantil, fiindcă nu sunt capabili de altceva, să încaseze despăgubiri şi dividende tocmai de la aceste victime, fabricate şi certificate prin legislaţii promovate de slugile lor politice.
Dacă Alfred Milner a fost figura cheie a războiului anglo-bur de la 1899-1902 şi, simultan, era subordonatul lui Lionel Walter Rothschild, oare ale cui ordine le respectase când a regizat şi prezidat masacrul din Africa de Sud?
Dacă Rothschilzii nu urmăresc decât înfiinţarea de "bănci naţionale" private, pe cine ar fi afectat mai mult politica lui Lincoln de independenţă financiară, prin baterea propriei monede?
Dacă nu avem probleme în a recunoaşte că Rothschilzii au finanţat toate războaiele şi "revoluţiile" posibile, din toată lumea, care s-au soldat cu moartea a sute de milioane de oameni, de ce avem atâtea probleme în a recunoaşte că au decis asasinarea unui preşedinte american - sau doi, sau trei - şi ne grăbim să aruncăm anatema "teoriei conspiraţiilor"?
Oare aceşti sociopaţi, care nu au limite criminale numerice, se căciulesc plini de respect în faţa unui lider politic de paie, când ei înşişi deţin, de cel puţin două sute de ani, puterea de a numi guverne sau regi sau chiar de a crea dinastii regale, plecând de la obscure familii germanice gen Saxe-Coburg-Gotha, revopsită Windsor?
Oare este o simplă întâmplare faptul că în ducatul condus de familia Saxe-Coburg s-a înfiinţat, la 1776, ordinul masonic Illuminati?
Desigur că toate aceste întrebări sunt retorice, aşa că nu vă grăbiţi să vă informaţi, pentru a-mi putea oferi un răspuns bine documentat.
Am putea, de exemplu, să-l acceptăm pe cel formulat de James Madison, care afirma:
"Istoria demonstrează că mânuitorii de bani au folosit orice formă de abuz, intrigă, înşelătorie şi orice metode violente posibile pentru a-şi menţine controlul asupra guvernelor, controlând banii şi emiterea acestora."
Si trebuie să acordăm un oarecare credit acestor vorbe, dacă ţinem cont că le-a rostit un stăpân de sclavi, care a devenit al patrulea preşedinte al SUA şi care, de pe poziţia sa de iniţiat, trebuie să fi cunoscut destul de intim subiectul în cauză.
Documentarul mai are şi alte puncte slabe, atunci când ne-o prezintă, de pildă, pe regina Victoria plină de verticalitate, refuzând acordarea titlului de lord pentru Lionel de Rothschild, când nu încasase, încă, renta lunară acordată de acesta, sau atunci când încearcă să ne convingă că Rothschilzii nu aveau nimic de-a face cu neagra figură a sionismului, Theodor Herzl.
Familia Rothschild ignora şi dispreţuia un psihopat ca Herzl, din simplul motiv că, niciodată, stăpânii nu dau socoteală în faţa slugii, pusă să le facă treburile murdare.

Dacă CIA a fost şi este o organizaţie de inspiraţie nazistă?

Prescott Bush ştim că a fost pronazist, finanţându-l pe faţă pe Hitler - împreună cu William Averell Harriman, unul dintre reprezentanţii de frunte ai familiei subordonate, menţionată anterior - iar fiul lui, George H.W. Bush, a ajuns directorul CIA.

Crede cineva că simpatiile politice nu încolţesc în mediul familial?

În privinţa minciunii respectului manifestat pentru dreptul statelor de a bate monedă, sper că nu vă scăpa şi poziţia lui Edmund de Rothschild, de "proprietar şi operator" al Royal Mint Refinery, fiindcă nu despre o rafinărie şi nici despre mentă nu este vorba aici, ci de monetăria britanică, care se află în proprietatea lor încă de la 1852 şi puteţi vedea şi imaginile pe care le-am postat, pentru a vă edifica ce fel de afaceri se derulau acolo.
Partenerul de nebunii al lui Nathan Rothschild, Alexander Baring, care conform lui Byron ar fi rivalizat cu Rothschilzii ca avere şi influenţă, a fost doar unul dintre directorii Barings Bank (1762-1995), care vă reamintesc că se face vinovată de acelaşi gen de escrocherii ca toate celelalte bănci din sistemul mondial, făcând dispărută suma de 827 milioane lire sterline, prin filiala din Singapore şi intrând în colaps în 1995, an în care a fost "achiziţionată", în întregime, pentru fantastica sumă de 1 liră sterlină, de către o bancă actuală, care vă este foarte cunoscută şi care - coincidenţă sau nu - a păstrat doar trei litere din numele iniţial: ING.
Mai aproape de noi, în 2004, scriitorul canadian Henry Makow avansa ideea că actuala invazie a SUA din Irak este, de fapt, "promovarea programului Rothschild către o dictatură mondială", explicând mai pe larg, într-un articol ulterior:
"Intelectualii neo-conservatori sunt agenţi ai cartelului bancar Illuminati Rothschild. Ţelul său este de a integra Orientul Mijlociu în 'noua ordine mondială', pe seama contribuabililor şi soldaţilor americani. Aceasta este adevărata natură a 'imperialismului'. Printre agenţii lui Rothschild, care mânuiesc sforile paiaţei Bush, se numără Richard Perle, Paul Wolfowitz, Douglas Feith, William Kristol, Elliot Abrams şi Charles Krauthammer [...]"
Scriitorul britanic Nicholas Hagger, în cartea sa, "The Syndicate: The Story of the Coming World Government (2004)", susţinea că: "[...] un grup de agenţi Rothschild, pro-Israel, cu baza în SUA - reprezentat de un grup de presiune, Proiectul pentru un Nou Secol American (PNAC) - a sprijinit invazia, pentru a acorda un răgaz statului Israel, în timp ce un grup de agenţi britanici Rothschild au jucat, de asemenea, un rol în înlăturarea lui Saddam Hussein şi securizarea aprovizionării cu petrol, prin ameliorarea poziţiei statului Israel."
Dincolo de tabloul îngrozitor - care se prefigurează când studiezi, în detaliu, vieţile şi carierele acestor psihopaţi - ce conduce la concluzia, inevitabilă, că nici un eveniment major al istoriei cunoscute nu s-a putut desfăşura fără "binecuvântarea" lor, faptul că au continuat să se menţină în umbră, preferând clandestinitatea luminilor rampei, îmi alimentează optimismul şi mă face să cred, cu tărie, că atotputernicia lor este una de formă, un simplu uriaş cu picioare de lut, care dă semne că se prăbuşeşte tocmai în aceste zile, în care par să fi pierdut controlul asupra unui mecanism al jafului economic, imaginat, cu migală, vreme de peste două secole.
"Arareori au fost văzuţi Rothschilzii implicându-se deschis în dezbateri publice pe probleme importante. Nici nu au căutat vreodată să ocupe funcţii guvernamentale. Chiar şi atunci când, în ultimii ani, unii dintre ei au intrat în parlament, nu au ieşit deloc în faţă, nici la Londra, nici la Paris şi nici la Berlin. Toate acestea în timp ce contribuiau, din plin, la modelarea evenimentelor importante ale zilei: acordând sau refuzând fonduri, finanţând oameni de stat, cu experienţă în serviciul diplomatic, influenţând numirile în marile posturi oficiale şi printr-un contact direct, aproape zilnic, cu toţi marii factori de decizie."

Derek Wilson
Rothschild: A Story of Wealth and Power (1988)

Popă sau medic?

16 iulie 2013 Scris de Marin Neacsu

1131. “Călcătorul de jurămant (sperjurul) va fi oprit şase ani de la împărtăşanie, doi ani plângând, trei ani ascultând, patru îngenunchind, un an stând împreuna cu ceilalti credincioşi (c.56) şi apoi se va învrednici de Sf. Impartasanie”. -Sf. Vasile 64.

Doi proaspeţi absolvenţi de bacalaureat, poate chiar de la liceul Bolintineanu au de ales viitoarea meserie. Unul vrea să se facă medic, altul vrea să fie popă. Unul îmbrăcat în alb, culoarea luminii şi a speranţei,  altul în negru, culoarea smoalei.  Ce să aleagă?  Ce variante au, ce le oferă statul roman?

ˇ Medicii fac cea mai lungă şi cea mai grea facultate, trebuie să se perfecţioneze tot timpul, să fie în pas cu descoperirile meseriei;
ˇ Popii  fac  o facultate de 3 ani, dar pot profesa şi cu seminarul teologic;
ˇ Medicii trebuie să înveţe tot pe dinafară şi mai trebuie să îşi mai şi pună la contribuţie imaginaţia ca să poată promova;
ˇ Popii după ce au învăţat în şcolile lor, nimic nu se mai schimbă, Biblia nu se mai modifică, Dumnezeu nu schimbă legile în timpul mersului, ceea ce a spus a spus, nu vine nimeni să spună că a mai spus Dumnezeu ceva în plus, nu se schimbă “instrumentarul” . Popii când ţin slujba citesc din Biblie, nu îi învinuieşte nimeni că nu o ştiu pe dinafară;
ˇ Medicii dacă cer un ban de la pacient sunt ridicaţi de procuratură;
ˇ Popii  pot cere bani la cutia milei, fără să fie învinuiţi de luare de mită, nimeni nu le verifică cutia, fac ce vor cu banii atâta timp cât nu dau socoteală nimănui, fiscul nu are dreptul să verifice aceste fonduri. Nimeni nu le ia dreptul de a profesa, decât biserica, dacă încalcă perceptele ei, nu pe ale societăţii;
ˇ Medicii când greşesc diagnosticul sau operaţia, medicamentaţia, sunt învinuiţi de malpraxis şi îşi pot pierde dreptul de a profesa. Orice judecător  îi poate lăsa muritori de foame;
ˇ Nimeni nu a învinuit un popă de mai praxis pentru că a greşit cântarea sau a încurcat psalmii, pentru că nimeni nu ştie ce trebuie să facă sau să spună popa. Nu a venit nimeni să spună că Popa l-a trimis la Dracu în loc să îi faciliteze întâlnirea cu Dumnezeu şi chiar dacă ar face-o nu l-ar crede nimeni, sau ar fi tot el învinuit. Toată lumea crede fără să verifice  ceea ce face sau ce spune popa;
ˇ Medicii sunt plătiţi prost;
ˇ Popii sunt plătiţi şi de stat şi de propria biserică şi de enoriaşi pentru aceeaşi muncă, de cele mai multe ori de calitate îndoielnică;
ˇ Spitalele sunt desfiinţate;
ˇ Cu fiecare zi apar din ce în ce mai multe biserici, se modernizează, se dotează, se construieşte o catedrală care nu va salva viaţa nimănui, nu va trata bolnavii, nu va fi dotată cu săli de operaţie, va conţine tehnică şi obiecte care nici nu vor salva vieţi nici nu îl vor aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi, dimpotrivă;
ˇ Se desfiinţează fabricile de medicamente, medicii trebuie să prescrie ceea ce le impun contractele cu industria farmaceutică, de cele mai multe ori preţurile şi efectele acestora omoară omul şi tot medicul e învinuit;
ˇ Nimeni nu a desfiinţat fabricile de lumânări, acestea se fac în mănăstiri, de cele mai multe ori reciclate din lumânările care sunt stinse imediat ce pleacă cei ce le-au aprins pentru sufletul celor vii sau celor morţi, ceea ce este echivalent cu desfacerea unui bolnav de la masca de oxigen, dar DNA nu se sesizează. Pădurile de brazi nu au stopat producţia de tămâie.
ˇ Medicii sunt goniţi din ţară, nimeni nu le apără drepturile;
ˇ Nimeni nu îndrăzneşte să le spună popilor să plece din ţară dacă nu le convine biserica sau salariul, dimpotrivă, toţi îi cheamă lângă ei, deşi nu fac nimic. Niciun popă nu a făcut dovada legăturii sale cu Dumnezeu, ba mai mult, tot ei sunt cei care ne spun că trebuie să îl găsim pe Domnul în noi. Atunci la ce ne mai trebuie popii?
ˇ Salariile doctorilor sunt impozitate, cu cât au salariul mai mare cu atât li se ia mai mult din el şi tot la un salariu de mizerie ajung;
ˇ Nimeni nu se leagă de averile mănăstireşti, dimpotrivă sunt completate şi reîntregite, nimeni nu a verificat până acuma cum şi-au cumpărat maşinile şi şi-au ridicat casele, salariile nu le sunt impozitate, nu dau socoteală nimănui decât celor care i-au pus în fucnţie şi cărora le duc ... “cutia milei”;
ˇ Oamenii deşi sunt salvaţi de doctor, sunt înjuraţi după ce şi-au făcut datoria, fie că au salvat o viaţă, fie că au pierdut-o. Nimeni nu se roagă pentru viaţa lor;
ˇ Toţi  se roagă în faţa popilor, orice ar face, bine sau rău, nu se leagă nimeni de viaţa lor, “este păcat” să gândeşti rău sau să învinuieşti de ceva o faţă bisericească, deşi mânâncă la fel ca noi, chiar mai bine, beau la fel ca noi, chiar mai mult, păcătuiesc la fel ca noi, chiar mai abitir şi cu mai mult sârg;
ˇ Medicii cu cât îmbătrânesc mai mult cu atât sunt mai dispreţuiţi şi şi îşi pierd clientela, nu mai pot opera, nu mai sunt căutaţi;
ˇ Popii cu cât sunt mai bătrâni şi mai albiţi cu atât sunt mai preţuiţi şi mai căutaţi deşi nu au dovedit nimic în plus faţă de anii ieşirii de pe băncile şcolii, în afară de abilitatea de a pretinde că împărtăşesc  voia Domnului;
ˇ Medicii se supun legilor şi toanelor politicienilor, cariera şi viaţa lor este nesigură;
ˇ Nimeni nu se amestecă în viaţa, regulile, legile, predicile popilor, nimeni nu le schimbă Biblia sau regulamentele de ordine interioară, nu îşi pierd niciodată drepturile dimpotrivă, acestea sporesc. Nici comuniştii nu le-au luat drepturile, doar le-au controlat după ce aceştia şi-au plecat fruntea în faţa puterii pământene. Aşa au făcut de fiecare dată pentru a-si păstra drepturile şi privilegiile;
ˇ Nimeni nu are nevoie de medici, decât atunci când e la pat, nu sunt invitaţi nicăieri, lumea se fereşte şi să vorbească despre ei, de frică să nu cobească, oamenii nu se duc la medic decât când nu mai au nici o scăpare, de cele mai multe ori prea târziu. Nimeni nu le pupă mâna deşi mâna lor a salvat o viaţă;
ˇ Nu se desfăşoară nici o activitate sau ceremonie importantă fără să fie invitaţi preoţii să “sfinţească”, patriarhul este invitat la toate marile evenimente şi toţi îi pupă mâna, deşi nu face nimic cu ea, decât se scarpină;
ˇ Ca să poată fi recunoscut ca valoare, un medic trebuie să probeze toată viaţa priceperile şi competenţele sale în domeniu şi culmea, uneori o singură greşeală îl poate costa libertatea, viaţa sau cariera;
ˇ Nimeni nu poate dovedi priceperea sau  legătura unui popă cu Dumnezeu, toţi pretind că au legătura cu el, dar nici unul nu a dovedit-o;
ˇ Dacă ia foc un spital din cauza instalaţiei electrice învechite şi proaste, se face anchetă, managerul spitalui este anchetat şi judecat pentru neglijenţă şi distrugeri;
ˇ Dacă ia foc o biserică pentru că s-a îmbătat popa şi a lăsat lumânările aprinse în biserică, se dă vina pe paracliser sau se spune că aşa a fost voinţa Domnului,  toată lumea se închină  şi se construieşte pe loc altă biserică mai mare şi mai bine dotată, ca să nu stea enoriaşii fără “ajutorul lui Dumnezeu”, părintele  este căinat şi ajutat să nu îşi piardă locul de muncă;
ˇ Nu toate localităţile au dispensare sau spitale sau măcar câte un medic ;
ˇ În fiecare spital există un popă plătit de stat, de BOR  şi de spital pentru aceeaşi treabă;
ˇ Medicii depun un jurământ de credinţă faţă de OM, cel pe care îl slujesc  şi  căruia i se dedică, acesta este obiectul activităţii lor, cel pe care jură să îl salveze;
ˇ Popii depun jurământ de credinţă faţă de biserică, faţă de conducerea BOR, nu faţă de OMUL al cărui suflet trebuie să îl salveze.

În loc de concluzie:

Mai miră pe cineva că:
1. Sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici in Romania. Fiecare preot are biserica lui, rar găseşti câte doi la o biserică,  medicii se înghesuie câte 10 într-un cabinet şi sunt fericiţi cei care îşi găsesc loc.
2. Se ridică 200 lăcaşe de cult pe an şi nici un spital;
3. Numărul bisericilor a crescut cu peste 4000 în 20 de ani în timp ce numărul paturilor din spitale în aceeaşi perioadă s-a înjumătăţit;
4. Din 2000 până în 2009 de exemplu, a dispărut câte un spital pe an;
5. Avem 18000 de biserici şi doar 368 de spitale;
6. Românii au de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale, potrivit unui studiu APADOR Elveţia şi Fundaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.
Având aceste perspective, ce spuneţi, câţi din absolvenţii de valoare de liceu vor alege medicina în România şi câţi vor îmbraţişa “credinţa”? Către ce ne îndreptăm, ce se urmăreşte, vindecarea societăţii sau îngroparea României? Dacă preoţii îl slujesc pe Dumnezeu şi ne îndreaptă toată viaţa spre lumina cunoaşterii Dumnezeieşti şi a fericirii credinţei, de ce culoarea veşmintelor lor este neagră, nu cumva înmormântarea este obiectivul fundamental al activităţii lor?
ATUNCI AR TREBUI CA ŞI MINIŞTRII ŞI PARLAMENTARII SĂ POARTE ACELEAŞI VEŞMINTE, PENTRU CĂ DESFĂŞOARĂ ACELEAŞI ACTIVITĂŢI. NE TĂMĂIAZĂ LA FIECARE 4 ANI, NE PROMIT LAPTE ŞI MIERE LA ALEGERI, NE PREDICĂ  NORME ŞI LEGI VALABILE NUMAI PENTRU NOI, EI AU LEGILE LOR SPECIALE ŞI PRIVILEGII,  DAR PÂNĂ LA URMĂ NE DUC ÎN ACELAŞI LOC : ÎN MORMÂNT.
PS: A auzit cineva de un preot pedepsit conform paragrafului citat în introducerea articolului, pentru că a jurat strâmb în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor?

Der Schmecker

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.
Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.
Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.