Educatia în familie

Mai rar, asa fete frumoase, destepte si devreme-acasa, mai ales in ziua de azi.

LECTURA DE LA VARSTE FRAGEDE LE APRINDE IMAGINATIA COPIILOR

Aventurile spectaculoase ale personajelor si povestile cu o mare incarcatura emotionala le dezvolta empatia celor mici si le contureaza granita real-fantastic.
Chiar daca toti parintii cunosc beneficiile incontestabile ale lecturii, putini reusesc sa-i faca pe cei mici sa renunte la calculator si la jocurile video in favoarea unei carti macar pentru o jumatate de ora pe zi. Se lovesc de aceasta problema frustranta in special parintii cu copii de varsta scolara, pentru care lectura, chiar si cea ceruta la scoala, este un chin.

Cand copiii nu au reusit sa prinda gustul lecturii la varste mici, sansele pentru o pasiune subita pentru carti sunt reduse. Iar un copil care nu vede ca, la randul lui si parintele citeste, va descoperi mai greu fascinatia ascunsa intre copertile unei carti.

Carte versus computer

In copilaria lipsita de prea multe tentatii din vremurile trecute, lectura era una dintre principalele distractii ale unui copil. Acum, televizorul si calculatorul sunt atat de ofertante, incat a-i pune unui copil o carte in brate este perceput de el drept pedeapsa. Psihologul Cristina Calarasanu explica diferentele intre lectura alaturi de parinte si jocul pe computer.

"Lectura unei povesti lasa timp copilului sa isi imagineze ceea ce aude, sa deruleze in mintea lui un scenariu vizual plecand de la cuvinte si imagine, in timp ce jocurile pe calculator presupun o traire in timp real, toate functiile senzoriale fiind activate la maximum. Trairile sunt mai intense si lipseste intermediarul, copilul fiind fata in fata cu calculatorul. Parintele, in calitate de intermediar, filtreaza prin vocea lui, prin atitudinea lui aceste trairi si le transmite apoi copilului".

Ce te invata Hansel si Gretel

Nicola M. are o fetita de 2 ani si 3 luni fascinata de cartile cu poze mari si colorate. Lectura este pentru micuta un spectacol.

"Inca de la primele luni ii citeam si jucam povestile. Ma privea atunci curioasa, acum, insa, imita trairile pe care le simulez eu. Cand ii spun ca Hansel si Gretel sunt necajiti si ma prefac necajita, ia si ea mina de om suparat si pune intrebari despre suferinta lor. La fel, cand personajul e vesel, se bucura, bate din palme si chiuie. Traieste intens fiecare poveste si cred ca acesta e primul semn ca va fi un copil care va empatiza cu oamenii", spune mama fetei.

Cand alege cartile pentru copilul ei, Nicola se gandeste in primul rand cum sa-i explice dramele pe care le traiesc personajele: "La Bambi s-a lasat cu plansete pentru ca nu i-am explicat, dupa poveste, ca mama ei nu o va lasa singura, cum a facut mama caprioarei".

Discutiile despre poveste sunt, la varsta mica, la fel de importante ca lectura in sine. "Rolul povestilor e acela de a permite copiilor sa aiba acces la anumite continuturi emotionale (agresivitate, boala, moarte, suferinta) intr-un mod simbolic. E nevoie de fantezie si de imaginar care confera siguranta si ajuta copilul sa-si creeze limite intre real si fantastic, granita care initial este foarte fragila. Intermedierea intre copil si poveste o face adultul, care il face sa inteleaga ca e doar o poveste", explica Cristina Calarasanu.

O mare frustrare a parintilor este ca cei mici prefera aventurile unor personaje ca Batman sau Spiderman, plictisindu-i povestile cu Fat-Frumos si Praslea cel Voinic. "Eroul acestei generatii nu mai este Fat-Frumos, ci Harry Potter. Nu mai sunt cai, lupte in padure, sabii, balauri cu foc, ci vrajitori, magie, baghete, creaturi cu nume complicate. Complexitatea povestii si suportul ei tehnologic avansat sunt in directa relatie cu accesul pe care il au copiii la tot ceea ce inseamna tehnica, stiinta, cunoastere. Nu putem bloca accesul copilului la cunoasterea lumii in care traieste si nici nu putem ramane nostalgici dupa ceea ce am trait noi", conchide psihologul Cristina Calarasanu.

"Parintele ii arata copilului cat de interesante sunt cartile, dar e nevoie ca el insusi sa fie pasionat de lectura.",
CRISTINA CALARASANU, psiholog

METODA

Cinci sfaturi pentru parinti

Librariile au rafturi intregi cu carti pentru copii, insa nu toate au mesaje corespunzatoare varstelor afisate pe coperta. Rasfoiti cartile inainte de cumparare pentru a nu avea surpriza unor mesaje nepotrivite pentru copil. Daca e suficient de mare, mergeti cu el si permiteti-i sa-si aleaga singur cartile.

Lectura alaturi de parinte este un moment esential de relationare si incercati sa respectati urmatoarele reguli:

1. Cumparati carti in concordanta cu varsta si placerile copilului, iar cand vine momentul cititului permiteti-i sa aleaga singur povestea (daca e suficient de mare). Evitati sa-i impuneti anumite lecturi, pentru a nu compromite placerea lecturii.

2. Cititi cu intonatie pentru a starni curiozitatea copilului si pentru a-l integra in atmosfera povestii. Permiteti-i sa ceara lamuriri si sa isi manifeste emotiile fata de poveste. Spre exemplu, incurajati-l sa aplaude cand un personaj face un lucru pozitiv.

3. Tineti cartea aproape de copil pentru ca el sa vada imaginile, sa poata atinge personajele si sa dea paginile (daca e suficient de mare).

4. Copiiilor care au mai putin de 3-4 ani le e greu sa fie atenti la toata povestea si sa urmareasca pagina cu pagina. Permiteti-le sa schimbe cartea atunci cand doresc, nu insistati sa finalizati povestea.

5. Faceti din lectura un ritual. Alegeti un loc linistit din casa, fara alti stimuli in jur, cum ar fi televizorul.

Sursa: Evenimentul Zilei - (Cristina Olivia Moldovan)

Despre normalitate si anormalitate in familie

Am sa scriu cate ceva despre normalitate si anormalitate, asa cum o vad eu (si altii ca mine, psihoterapeuti, psihiatri, sociologi).
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la serviciu pentru “parlitul ala de salariu, ca sa ne platim ratele”… nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, pentru ca avem satisfactii.
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai” sau ca “eu te-am facut eu te omor”… Sa bem bine si sa “avem” o scuza pentru a bate nevasta si copiii.
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa folosim cuvintele ”prost” si “tampit” pentru a demonstra cat de “destepti” suntem… Nimeni nu e prost si tampit, poate fapta pe care a facut-o este o prostie sau o tampenie… Inca nu facem diferenta intre om si fapta lui. Inca nu intelegem ca omul are valoare indiferent de ce face.
• Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv… Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”, ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila.
• Este inca normal ca unii dintre noi sa dam vina pe femeia care avorteaza in loc sa fie responsabilizat si barbatul care a lasat-o gravida… (de altfel copilul nu e facut cu Doamne-Doamne ci cu un barbat in carne si oase). E mai usor sa judecam decat sa ne gindim la solutii.
• Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart, copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il discrediteaza pe celalalt… Daca asta nu inseamna violenta psihica… spuneti-i voi altcumva…
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca barbatul este oglinda femeii si copilul oglinda parintilor. Ne umflam atat de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui, incat uitam ca el e o ”alta persoana”, nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele. Barbatul nu este copilul femeii. Este Adult, deci poate sa isi calce singur o camasa.
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului…
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa doarma in pat cu copilul pana al 13, 15, 17 ani (in conditiile in care exista mai multe camere in casa) fara a isi da seama ce legatura are acest comportament cu faptul ca odrasla lor are fobii, atacuri de panica, e timida, nu are incredere in ea, este dependenta emotional de noi… Chiar daca copilul nu are nici o psihosomatizare tot nu e firesc si normal sa doarma in pat cu mama si tata… Multe mame nu recunosc ca ele au de fapt o dependenta de copil si ca au nevoie de intarcare psihologica (nu vorbesc aici de cazul in care copilul e bolnav de gripa sau are ceva mai grav, ci de situatiile cind copilul este sanatos tun). Cine nu vede legatura intre dormitul in pat si lipsa de autonomie, individualizare si maturizare… sa mai citeasca (sunt destule carti pe piata in acest sens). Pentru cine nu stie genul acesta de parinti - sunt parinti toxici, sufocanti, egoisti.
• Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cand se cearta cu sotul – facandu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, neconstientizand violenta afectiva la care e supus copilul.
• Este inca normal pentru multi dintre noi sa isi folosesca copilul pe post de “partener” cand relatia de cuplu nu merge bine (tipic: nu dorm cu sotul meu pentru ca sforaie si dorm cu copilul). Evident doar psihiatrul, psihoterapeutul si medicul sesizeaza problema… si deseori sunt priviti ca extraterestri…
• Este inca normal pentru multi dintre noi sa ne intretinem “copilul” si cand el are 30 de ani, astfel sa il controlam mai bine si sa il mentinem intr-o dependenta, infantilizindu-l.
• Este normal la multi dintre noi sa controlam viata copilului si cand este la casa lui si sa nu intelegem ca asta este patologic si denota egoism.
• Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cand acesta nu mai are 3 ani… ci 17 ani… si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control… ci grija…
• Este inca normal pentru unii profesori si parinti sa considere ca “a da la palma si a pune la colt” sunt metode demne de urmat si foarte eficiente in educatie.
• Este normal inca sa toleram un smecher de cartier cu un pitbul dezlegat pe strada, insa nu este la fel de normal sa luam atitudine cand o batrina e agresata.
• Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire… nu de abuz asupra copilului… Sunt mame care spun mereu: “Copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc…”, de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat, nu parintele.
• Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei… si asta la romani nu inseamna sufocare…
• Este normal inca pentru unii dintre noi sa avem o atitudine de aroganta fudula si gaunoasa comentand agresiv opiniile specialistilor (economisti, psihologi, psihiatri, ingineri)… vorba ceea, romanul se pricepea la politica si football, mai nou se pricepe si la economie, psihiatrie, psihologie, educatia copilului si relatiile de cuplu (cititi comentariile din josul unor articole de pe forumuri si o sa intelegeti la ce fel de atitudine ma refer).
• Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva… si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV… la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu). Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cand nu au serviciu… ”El nu m-a lasat sa muncesc…”, de parca ele sunt copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului.
• Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de langa ele – desconsiderandu-l in acest fel: “El nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine.” Si sunt multe astfel de “normalitati”… la noi… inca…
Principii ale psihoterapiei adleriene - Noi invatam din ce traim:
• Daca am trait in critica, invatam sa condamnam
• Daca am trait in ostilitate, invatam sa luptam si sa agresam
• Daca am trait in ridiculizare am invatat sa fim timizi.
• Daca am trait in rusine, invatam sa ne simtim vinovati
• Daca am trait in si am primit aprobare, am invatat sa ne placem pe noi, sa ne iubim.
• Daca am trait in toleranta, am invatat sa fim rabdatori
• Daca am trait in incurajare, am invatat ce e increderea.
• Daca am trait in recunostinta, am invatat sa aprecim.
• Daca am trait in corectitudine, am invatat ce e dreptatea.
• Daca am trait in siguranta, am invatat sa avem incredere.
• Daca am trait in acceptare si prietenie, am invatat sa descoperim dragostea in lume.
Faceti o autoanaliza: cum a fost copilaria voastra? Ce credeti ca ar fi bine sa schimbati in atitudinile si conceptiile voastre despre voi, altii si lume? Care sunt chestiunile pe care voi le considerati „normale” si cat de „normale si firesti” sunt de fapt ?

de Cristiana Alexandra Levitchi,
Psihoterapeut - psiholog clinician

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Din cartea Profetul, de Kahlil Gibran

dolion a scris:

LECTURA DE LA VARSTE FRAGEDE LE APRINDE IMAGINATIA COPIILOR

Aventurile spectaculoase ale personajelor si povestile cu o mare incarcatura emotionala le dezvolta empatia celor mici si le contureaza granita real-fantastic.
Chiar daca toti parintii cunosc beneficiile incontestabile ale lecturii, putini reusesc sa-i faca pe cei mici sa renunte la calculator si la jocurile video in favoarea unei carti macar pentru o jumatate de ora pe zi. Se lovesc de aceasta problema frustranta in special parintii cu copii de varsta scolara, pentru care lectura, chiar si cea ceruta la scoala, este un chin.

Cand copiii nu au reusit sa prinda gustul lecturii la varste mici, sansele pentru o pasiune subita pentru carti sunt reduse. Iar un copil care nu vede ca, la randul lui si parintele citeste, va descoperi mai greu fascinatia ascunsa intre copertile unei carti.

)

Si eu subscriu, de fapt tot ce e scris aici e conform cu ceea ce cred si eu.

dolion a scris:

LECTURA DE LA VARSTE FRAGEDE LE APRINDE IMAGINATIA COPIILOR

Lectura alaturi de parinte este un moment esential de relationare si incercati sa respectati urmatoarele reguli:

1. Cumparati carti in concordanta cu varsta si placerile copilului, iar cand vine momentul cititului permiteti-i sa aleaga singur povestea (daca e suficient de mare). Evitati sa-i impuneti anumite lecturi, pentru a nu compromite placerea lecturii.

2. Cititi cu intonatie pentru a starni curiozitatea copilului si pentru a-l integra in atmosfera povestii. Permiteti-i sa ceara lamuriri si sa isi manifeste emotiile fata de poveste. Spre exemplu, incurajati-l sa aplaude cand un personaj face un lucru pozitiv.

3. Tineti cartea aproape de copil pentru ca el sa vada imaginile, sa poata atinge personajele si sa dea paginile (daca e suficient de mare).

4. Copiiilor care au mai putin de 3-4 ani le e greu sa fie atenti la toata povestea si sa urmareasca pagina cu pagina. Permiteti-le sa schimbe cartea atunci cand doresc, nu insistati sa finalizati povestea.

5. Faceti din lectura un ritual. Alegeti un loc linistit din casa, fara alti stimuli in jur, cum ar fi televizorul.

Sursa: Evenimentul Zilei - (Cristina Olivia Moldovan)

chestia cu ritualul, mai ales, da, asa am facut cu toti copii care au avut nefericirea sa-mi incapa pe miini..

dolion a scris:

Despre normalitate si anormalitate in familie

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Din cartea Profetul, de Kahlil Gibran

Uite ca nu-s singura nebuna de pe pamint!
Eu am avut o relatie f buna cu copilul meu, pina pe la 24 de ani, apoi...am simtit ca-l sufoc..simteam o razvratire..
M-a durut enorm, asa cum m-a durut enorm cind am vazut ca locul "iubirilor" juvenile l-a luat o dragoste matura, pirjolitoare (uitind ca si eu trecusem prin asa ceva..) si eu am trecut pe locul...2.Apoi, chiar pe trei, dupa tata...
Am avut un moment in care am hotarat ca orice as simti, nu-l voi lasa sa simta si sa vada tristetea asta a mea, ca de fapt, da, nu mai e al meu. Rolul meu s-a terminat de fapt atunci cind si-a desfacut aripile a si-a luat zborul singur, puternic si independent, in viata.
Am acceptat sa fiu acel prieten mai mare si, eventual mai intelept, in mod sigur, cu portofelul mai plin si permanent la dispozitia lui.. Daca, bine inteles, daca si cind, vrea el sa ii fiu prin preajma. Nici telefon nu dau, decit daca e absolut nevoie...dar stam cu orele de vorba cind vrea el...
Nu zic ca imi e usor-egoismul meu sufera , dar, asta e!
Arcas sint si eu-Sagetator-, stiu ce inseamna sa iubesti sageata ce isi urmeaza tinta.
( la ceas de seara, marturisire zgindarita de Dolion...ts, ts, ts.. )

CRUCIAT a scris:

dolion a scris:

Despre normalitate si anormalitate in familie

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Din cartea Profetul, de Kahlil Gibran

Uite ca nu-s singura nebuna de pe pamint!
Eu am avut o relatie f buna cu copilul meu, pina pe la 24 de ani, apoi...am simtit ca-l sufoc..simteam o razvratire..
M-a durut enorm, asa cum m-a durut enorm cind am vazut ca locul "iubirilor" juvenile l-a luat o dragoste matura, pirjolitoare (uitind ca si eu trecusem prin asa ceva..) si eu am trecut pe locul...2.Apoi, chiar pe trei, dupa tata...
Am avut un moment in care am hotarat ca orice as simti, nu-l voi lasa sa simta si sa vada tristetea asta a mea, ca de fapt, da, nu mai e al meu. Rolul meu s-a terminat de fapt atunci cind si-a desfacut aripile a si-a luat zborul singur, puternic si independent, in viata.
Am acceptat sa fiu acel prieten mai mare si, eventual mai intelept, in mod sigur, cu portofelul mai plin si permanent la dispozitia lui.. Daca, bine inteles, daca si cind, vrea el sa ii fiu prin preajma. Nici telefon nu dau, decit daca e absolut nevoie...dar stam cu orele de vorba cind vrea el...
Nu zic ca imi e usor-egoismul meu sufera , dar, asta e!
Arcas sint si eu-Sagetator-, stiu ce inseamna sa iubesti sageata ce isi urmeaza tinta.
( la ceas de seara, marturisire zgindarita de Dolion...ts, ts, ts.. )

Cuvintele lui Khalil Gibran le-am trimis mai departe in mail prietenilor!

Si eu am simtit cum e sa te desparti de copii. Cand a plecat fiica-mea anul trecut in Cluj la facultate, mi-am pus intr-un ghiveci o floare de gradina, ca era toamna si alea din florarie nu ma atrageau. I-a mers bine toata iarna. Totusi spre primavara avea multe frunze uscate. Mama ii zice la planta asta telegraf. Poza o am undeva la Casuta. Anul trecut a fost destul de greu, ca nu se intelegea taica-su, sotul meu, cu ea si viceversa. Eram la un pas cu gandul ca imi voi vedea fata foarte rar si putin. Dar in vara lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade, sotul meu si taica-su (adica bunicul fetei si socrul meu) au devenit mai intelegatori, asa ca fata a venit in august si de Craciun si a fost foarte bine. Povesteam mult amandoua cand era acasa, imi lipseste, dar ce sa fac! Stiam ca va veni si clipa asta. Important e sa-i fie ei bine. Si daca ei ii e bine, atunci eu n-am ce sa imi mai doresc. Decat sa-mi vad de viata mea. O sun cam in fiecare seara si vorbim cateva minute sau zeci de minute. In primul an imi povestea de facultate, de colegi, de profesori. Acum s-a mutat in alta garsoniera, mai accesibila fostelor ei colege (doua) si o viziteaza mai des. Despre facultate vorbim foarte putin. Nu mai apucam. Nu mai simte nevoia.

Copiii sunt sensibili. In lumea lor, binele si raul nu sunt ca in lumea celor mari. Cuvintele tale pot sa il faca... sa inteleaga unde greseste, sau ii pot crea temeri si complexe inutile. Copiii gresesc uneori, fac lucruri necugetate, pun intrebari insistente, sau nu asculta de parinti. Acestia din urma ajung sa isi piarda rabdarea si scapa cuvinte grele, care ii afecteaza puternic pe cei mici. Comunicarea este foarte importanta pentru increderea pe care copiii o au in ei insisi, ca si pentru echilibrul lor emotional. Anumite cuvinte ranesc intr-atat, incat nu vor mai fi uitate toata viata. Oricat de mult ar gresi un copil, nu incerca sa iti versi nervii pe el.

1. De ce nu poti sa fii ca sora/fratele tau?!

Astfel de comparatii il vor face pe copil sa se simta pe locul doi si vor crea o atmosfera de competitie, care va duce, adesea, la izbucnirea conflictelor. Daca se va simti mereu pe locul doi, copilul tau nu va avea incredere in el.

2. Nu fi asa!

Daca ii spui sa nu faca un anumit lucru, copilul il va face cu siguranta, dar asta nu ca sa te supere, ci pentru ca il faci curios. Lucrurile interzise sunt cele mai tentante. Incearca sa ii explici totul de asa maniera, incat sa nu simta ca primeste interdictii.

3. Daca nu ma asculti, nu te mai iubesc!

Nu "santaja" copilul, indiferent de situatie! El va ajunge sa creada ca sentimentele se negociaza si se va teme ca poate pierde oricand sprijinul si iubirea ta.

4. Este asa pentru ca asa zic eu!

Incearca sa oferi mereu explicatii copilului, atunci cand ti le cere. Daca ii spui ca un lucru este asa doar pentru ca zici tu, el nu va sesiza decat excesul tau de putere parinteasca si se va simti, probabil, frustrat.

5. Fac eu asta in locul tau

Daca te oferi in mod repetat sa faci lucrurile pe care le poate face singur, ii vei crea sentimentul neputintei. In plus, preluand constant initiativa, il vei invata sa primeasca totul de-a gata si nu va avea simtul responsabilitatii. Poti sa-ti ajuti copilul la teme, dar nu le fa in locul lui.

6. Nu esti in stare de nimic!

Daca generalizezi atunci cand el nu poate sa faca un anumit lucru, se poate sa ii induci convingerea ca nu e capabil. O astfel de atitudine e demoralizanta si va avea efecte si in viitor. Incearca sa cunosti calitatile copilului, sa pui accent pe ele si nu sa ii reprosezi lucruri de care nu este in stare. Stii si tu: nimeni nu e perfect.

7. Plec si te las aici!

Cea mai mare temere a unui copil mic e ca sar putea pierde sau ar putea fi parasit. Astfel de amenintari il vor speria si va intra in panica. Ofera-i alternative, dar nu incerca sa il manipulezi. Risti sa ii creezi fobii, sau sa i le amplifici.

Sursa: Unica.ro - (Libertatea pentru femei)

Indicațiile sunt prețioase si studiate științific. Numai ca rezultatul depinde si de alte criterii.

Din proprie experientă. Ca tata cu trei copii si doi nepoți.
Astăzi se spune să nu fie bătuți copii sub nici o formă.
Biblia spune că nu-i va face rău dacă mai primește si cîte o palmă cînd sare calul.

Generațiile ce urmează ne vor demonstra cine are dreptate.

Un ex. numai vreau sa amintesc:
Recent un tînăr i-a zis unui bunic care traversa strada cu nepoțica:
Traversează bă mai repede, ca te sparg.
Si la bătut pană la omorît!

Pe timpuri nu omorau tineri pe bătrînii care mergeam mai încet.

Uneori părintele greseste, iar aceea, destul de des, trebuie să recunoastem.
Pentru că Dia a adus vorba despre lovire a copiilor: personal, vă spun sincer, nu am bătut copiii mei.
Dintre cei trei copii, un băiat a luat în toată istoria familiei, o singură palmă de la mine si puteam să evit si aceea. Asta a venit să-mi arate că nici eu nu am fost un părinte perfect, nu?

#1 în educarea copiilor (sau tinerilor în general): forta exemplului propriu.

Uneori durerea fizica, pricinuita de o palma, e chiar mai usor de suportat decat
durerea provocata de niste cuvinte "grele", moralizatoare.
Durerea fizica trece mai repede, pe cand un cuvant, parca iti suna mereu in minte,
si se incapataneaza sa nu plece de acolo multa vreme.

De aceea unii prefera o palma in locul cuvintelor grele.

Nici la noi in familie nu am fost batuti cand eram copii.
Cel mult o urecheala, sau niste cuvinte usor moralizatoare.
Si nici noi,la randul nostru, nu ne-am batut copilul.

Desi se spune ca bataia e rupta din rai.

Cert este ca violenta fizica nu da rezultate bune, decat, poate, pe moment.
Cum trece durerea, dispare si efectul educativ.





Vorba lui Caragiale. Citez din memorie:

- Si cum te-a insultat, ma?
- Uite-asa: Harst-past, mi-a dat/trantit/ars doua palme...

O zi buna, fara nicio palma!
Ion

Mda, ai dreptate, fratele meu: multi părinti fac abuz verbal cu odraslele lor si acela poate dăuna mai mult.

De acord cu voi.
As adauga ca inclusiv indiferenta poate fi o "arma" redutabila atunci cind nu mai ai alte solutii.

Eu sunt de alta părere, diametral opusa. Dar nu o voi expune, pentru ca am impresia, ca am devenit si eu ca Rumeguș, un Gica Contra.

Dar ce sa-i faci, precum spunea si Emil, asta este farmecul forumului.

Corect. Ce fel de forum este ala de toti sunt de acord? Poate din cel al Partidului.
Cat despre Gica Contra, nu asta e ideea- ce zici- ci cum zici!

Corect. Am uitat de Partidul Religiosilor Habotnici si Spalatilor pe creier care-si dau dreptate unii altora, indiferent de ce zici si cum zici.

Inocenta:

dolion a scris:

Sa revenim la metodele de constrangere folosite in familie... Copii dificili. Copii neascultatori. Copii incapatanati. Intelepciunea populara ne spune ca, in momente ca acestea, cei mici pot fi "struniti" cu o palma-doua-trei aplicate ferm de parinti... daca de vorba buna, copilul nu intelege, trebuie sa stie ca exista si reversul medaliei, adica bataia! Nu cred ca atatea proverbe inspirate din intelepciunea populara, au aparut degeaba: "Bataia e rupta din rai", "Mama unde loveste, carnea creste", "Copilul trebuie sarutat numai in somn", "Mai bine o data na, decat tot stai ca ti-oi da" si altele.
E o idee larg raspandita si acceptata ca acele palme fac (si chiar trebuie sa faca) parte din educatia celui mic, astfel incat sa ajunga un adult responsabil, cu respect pentru reguli si disciplina.
- Bataia e o forma dezirabila de disciplinare pentru ca ii va invata pe copii sa nu faca lucruri interzise, ii va opri atunci cand devin iritanti si neascultatori, ii va incuraja sa faca numai ceea ce trebuie.
- Bataia este foarte eficienta pentru ca pune capat foarte repede comportamentului gresit al celui mic. O palma peste fund cand nu asculta si gata, cel mic s-a potolit si este din nou docil si intelegator.
- Cercetatorii britanici (culmea!) au aratat ca micutii pana in varsta de 6 ani, carora li s-au aplicat cand si cand corectii fizice, au performante scolare mai bune in adolescenta decat copiii rasfatati peste masura de parinti. In plus, in cazul lor sunt mai mari sansele de a se implica in activitati voluntare si de a urma studii superioare decat in cazul celorlalti.
- Bataia e fireasca si e aplicata dintotdeauna. "Cum sa invete altfel? Si eu am fost batut, si uite ce bine am ajuns!", se justifica adultii care isi altoiesc copii. "N-a murit nimeni de la o palma".
- Bataia impune respect. Odata "strunit", cel mic va invata sa asculte de parintele sau.

Dar totul cu masura si logica... altfel se ajunge la traume psihice!

Altadata nu vedeam ceva rau 100% intr-o palma, in bataie... Acum mi-am schimbat punctul de vedere, omul nu are nevoie sa fie strunit, trebuie doar indreptat in directia buna. Or asta nu se poate intampla in societatea de altadata si de acum. Orice palma e un indiciu pentru subconstientul omului ca face ceva gresit, ca nu e in stare sa inteleaga ce a gresit. Orice palma e un indiciu ca adultul nu se simte in stare sa explice copilului unde a gresit, ca nu vede alta solutie.

Mesaj catre adolescenti...

Foarte bine spus!

Foarte bine spus dar, nu foarte bine citit... puteau alege pe cineva cu o voce impunatoare si care sa stie citi cursiv! E un mesaj foarte important si merita mai multa atentie. Eu alegeam pe cineva cu vocea ca tunetul, sa patrunda in constiinta tuturor tinerilor, s-o auda si noaptea-n somn!

dolion a scris:

Foarte bine spus dar, nu foarte bine citit... puteau alege pe cineva cu o voce impunatoare si care sa stie citi cursiv! E un mesaj foarte important si merita mai multa atentie. Eu alegeam pe cineva cu vocea ca tunetul, sa patrunda in constiinta tuturor tinerilor, s-o auda si noaptea-n somn!

Eu zic ca au ales vocea asta pentru ca este... de a lor. Daca iar li se parea ca aud vreun profesor, nu cred ca ascultau mai mult de doua cuvinte.

Respectaţi-vă părinţii!
Ei au terminat şcoala fără Google şi Wikipedia...