ZBOR DE CONDOR (I)

Emil Condor a scris:

Mda! Sotiei tot prin vis i se arată toate acestea - am spus asta, parcă...

Da, ai spus. Cum şi eu am spus că mama avea vise... care se întâmplau ulterior în realitate. Şi dădeam exemplul acela când ştia cu o zi sau două înainte că am să vin acasă.

OK! Si? Pana acum n-ai povestit nimic, ce s-a intamplat?

zuum a scris:

OK!Si? Pana acum n-ai povestit nimic, ce s-a intamplat?

Si, ce?
Ce să se întâmple? Sunt aici să vă povestesc. Urmează...

Începutul e ca orice început - vrei totul dintr-o postare?
Te grăbesti ca o fată mare "la cearceaf"!

Tu ce astepti? Filme horror?

Emil Condor a scris:

zuum a scris:

OK!Si? Pana acum n-ai povestit nimic, ce s-a intamplat?

Si, ce?
Ce să se întâmple? Sunt aici să vă povestesc. Urmează...

Începutul e ca orice început - vrei totul dintr-o postare?
Te grăbesti ca o fată mare "la cearceaf"!

Tu ce astepti? Filme horror?

Incep sa nu mai cred nimic...

zuum a scris:

Emil Condor a scris:

zuum a scris:

OK!Si? Pana acum n-ai povestit nimic, ce s-a intamplat?

Si, ce?
Ce să se întâmple? Sunt aici să vă povestesc. Urmează...

Începutul e ca orice început - vrei totul dintr-o postare?
Te grăbesti ca o fată mare "la cearceaf"!

Tu ce astepti? Filme horror?

Incep sa nu mai cred nimic...

A crede sau a nu crede este libertatea fiecăruia şi poartă numele de "liber arbitru.

Poate aţi uitat, poate nu va interesat sau poate nu aţi ştiut, dar la începuturile povestirilor mele şi pe parcurs eu am scris despre dialogurile mele cu mama, care de acum este în al cincilea an plecată pe meleaguri necunoscute. Şi nu cred că acele dialoguri au fost doar simple "fabulaţii ale unei minţi bolnave" sau obosite de "singurătate", după cum nu cred că deplasarea mea pe un câmp verde, cu iarbă gazon, şi uşa pe care urma să trec pentru a vedea ce era în spatele unui zid alb şi opac, a fost doar o halucinaţie. Atunci am spus: "Doamne, mai lasă-mă cu Puiu Mic cât mai are nevoie de mine" şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că alături de Puiu Mic mă simt bine. Uneori, când vreau s-o plesnesc, cineva îmi împinge mâna şi dau pe alături. Atunci îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat s-o lovesc. Nu era vinovată.

zuum a scris:

OK! Si? Pana acum n-ai povestit nimic, ce s-a intamplat?

Îmi place nerăbdarea ta, asta înseamnă că avem cel putin un cititor la povestirile astea.

Zuum, vor veni si lucruri mai "tari", dar le luăm în ordine pentru o asimilare mai usoară din partea voastră, a cititorilor. Nu vreau să vă încarc emotional, prea mult dintr-o postare!

Emil Condor a scris:

Îmi place nerăbdarea ta, asta înseamnă că avem cel putin un cititor la povestirile astea.

cel putin doi, dar sigur ai mai multi

Citat :

Zuum, vor veni si lucruri mai "tari", dar le luăm în ordine pentru o asimilare mai usoară din partea voastră, a cititorilor. Nu vreau să vă încarc emotional, prea mult dintr-o postare!

incarca-ne din doua, trei,... zece postari, numai nu ne tine mult in suspans.

rolia a scris:

Emil Condor a scris:

avem cel putin un cititor la povestirile astea.

cel putin doi, dar sigur ai mai multi

Da, stiu, după cum reiese din postările trecute unde ai văzut că am mentionat 4 sau 5 nume.
Prin mesajul acesta voiam să-l îmbunez pe Zuum.

Citat :

...incearca-ne din doua, trei,... zece postari, numai nu ne tine mult in suspans.

Am s-o fac curând.
Chiar acum pornesc să mai răscolesc printre amintiri - o să găsesc eu ceva de pus aici!

Reamintesc că sotia trecea prin aceleasi experiente dar nu ne spuneam unul celuilalt, nimic!
A trebuit să treacă circa 5 săptămâni până într-o zi când văzând fata ei îngrijorată, am întrebat-o: Neluca dragă, mă însel eu sau îti este urât să rămâi singură acasă?
Ea s-a uitat la mine să-mi citească în ochi si a replicat: Ce, si tie îti este?
Atunci ne-am dat drumul la toate ce tineam ascuns în sufletul nostru.
Si acum când îmi amintesc momentele acelea, mi se zburleste părul!

Tot ce se întâmpla, în majoritatea cazurilor, atunci când eram singuri - dacă aveam vizitatori, era liniste si pace...

* În una din zile sotia era în dormitor si aude usa la baie trântită cu putere - si-a zis: trebuie să fie curentul. A iesit din cameră, a verificat dacă era ceva usi, ferestre deschise si tare s-a mirat când a realizat că totul era ermetic închis, fără nicio posibilitate de vânt prin casă!
Exact secventa asta mi s-a întâmplat si mie în altă zi.

* Sotia era la baie, făcea dus. Eu eram prin casă... La un moment dat, ceva ca o mână împinge cortina de protectie si o atinge pe spate. Neluca a crezut că sunt eu, mă tin de glume si a dat cortina la o parte să mă "prindă". A fost "electrocutată" din cap până-n picioare când a văzut că usa la baie era închisă si nimeni în cameră cu ea.
În prima fază si-a zis: curentul (vântul) produs de căderea apei a împins cortina pe mine...

Nu-mi permit sa-ti pun la indoiala cuvintele, pare incredibil, secvente desprinse dintr-un film horor, ceea ce vi s-a intamplat. Acum m-ai facut si mai curioasa, este fenomenal, ati reusit sa scapati teferi la minte totusi, banuiesc ca nu ati spus nimanui atunci, de teama ca nimeni nu v-ar fi luat in serios. Care a fost urmarea, si-a gasit mama ta linistea si drumul spre lumina de dincolo?!

Am stabilit cu sotia să nu spunem nimănui despre toate acestea. Si asa am făcut pentru o perioadă când, totusi am vorbit cu Fata noastră, băiatul cel mare si, normal, familiile lor, respectiv prieten si sotie. Fata nu a îndrăznit să spună ceva, era uimită cum tatăl ei care era batjocoritor la adresa celor ce credeau în spirite, se loveste tocmai de astă problemă!
Nora ne-a spus că ar trebui să consultăm un psihiatru. Bineînteles că i-am spus să nu mai deschidă gura. Tot ea zicea că trebuie să punem ceapă la usă, atunci spiritul nu o să mai vină în casă! Prostiile astea nu le-am crezut si nici acum nu le cred. Ce poate avea ceapa cu spiritul?!

După un timp, mama i se arată sotiei în vis si-i spune: curând voi pleca, voi pleca.
Ah! Ce bine să stim aceea! Fă-o odată până nu înebunim si-i cerem norei noastre, adresa unui psihiatrist.

În timp ce tu întrebai, Rolia, eu scriam răspunsul la întrebarea ta necitită, încă.

Emil Condor a scris:

În timp ce tu întrebai, Rolia, eu scriam răspunsul la întrebarea ta necitită, încă.

o fi telepatia...
inteleg ca asta s-a intamplat destul de recent, si nu erati in Romania...
si mai departe?!

rolia a scris:

Nu-mi permit sa-ti pun la indoiala cuvintele, pare incredibil, secvente desprinse dintr-un film horor, ceea ce vi s-a intamplat. Acum m-ai facut si mai curioasa, este fenomenal, ati reusit sa scapati teferi la minte totusi, banuiesc ca nu ati spus nimanui atunci, de teama ca nimeni nu v-ar fi luat in serios. Care a fost urmarea, si-a gasit mama ta linistea si drumul spre lumina de dincolo?!

Este de-a dreptul incredibil, ai dreptate.
Eu, în momentele când nu credeam chestii din astea, dacă cineva (chiar din familie) îmi spunea asa ceva, îi indicam ceea ce nora noastră ne-a indicat. Dar eram constienti că lucrurile ce se întâmplau erau reale si... în final vom scăpa de cosmarul acesta.

Da, am reusit să scăpăm din multe necazuri, teferi! A fost planul lui Dumnezeu să ne treacă prin foc, să ne otelească pentru necazuri si mai mari care altfel nu le-am fi putut învinge fără o pregătire corespunzătoare.
Stiu (si voi stiti) că un necaz dacă nu te dărâmă, te face mai puternic.
Asa suntem noi acum: mult mai puternici, pregătiti pentru orice chiar si pentru moarte. Aceea nu ne mai sperie deloc. Stim că este o trecere de la o formă de viată la alta.

Despre "linistea si drumul spre lumina de dincolo", în următoarele postări.

rolia a scris:

Emil Condor a scris:

În timp ce tu întrebai, Rolia, eu scriam răspunsul la întrebarea ta necitită, încă.

o fi telepatia...
inteleg ca asta s-a intamplat destul de recent, si nu erati in Romania...
si mai departe?!

Telepatia - Spiritul lucrător.

Nu eram în România dar nu a fost nici recent. Dacă nu mă însel, la prima postare am specificat Luna Iunie, 1994 sau 1995... Asa-i? Mda! S-a întâmplat circa 14-15 ani în urmă. Si încă suntem în toate facultătile mintale, ba mai mult: am adăugat "noi facultăti" celor ce le aveam.

rolia a scris:

...si mai departe?!

O să încerc chiar azi să merg până la capătul acestui subiect incredibil. Asa este...

Rolia (alături de încă 2, 3 useri) ai citit povestea mea din perioada 1995.
Am hotărât să o scot din Popas pentru că oricând se găsesc unii să facă si comentarii nedorite. Mai bine asa...
Îmi cer scuze că am luat decizia asta!
Voi continua, oricum cu momentele finale când am scăpat de grija aceea. Thanks God!

abbilbal a scris:

A crede sau a nu crede este libertatea fiecăruia şi poartă numele de "liber arbitru.

Poate aţi uitat, poate nu va interesat sau poate nu aţi ştiut, dar la începuturile povestirilor mele şi pe parcurs eu am scris despre dialogurile mele cu mama, care de acum este în al cincilea an plecată pe meleaguri necunoscute. Şi nu cred că acele dialoguri au fost doar simple "fabulaţii ale unei minţi bolnave" sau obosite de "singurătate", după cum nu cred că deplasarea mea pe un câmp verde, cu iarbă gazon, şi uşa pe care urma să trec pentru a vedea ce era în spatele unui zid alb şi opac, a fost doar o halucinaţie. Atunci am spus: "Doamne, mai lasă-mă cu Puiu Mic cât mai are nevoie de mine" şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că alături de Puiu Mic mă simt bine.

Da Abby, sunt adevărate dar nu multi pot întelege aceea.
Eu am experimentat lucruri din astea când eram tânăr si nu obosit de singurătate.

Emil Condor a scris:

Rolia (alături de încă 2, 3 useri) ai citit povestea mea din perioada 1995.
Am hotărât să o scot din Popas pentru că oricând se găsesc unii să facă si comentarii nedorite. Mai bine asa...
Îmi cer scuze că am luat decizia asta!
Voi continua, oricum cu momentele finale când am scăpat de grija aceea. Thanks God!

Emil, nu ai de ce sa te scuzi
Ai hotarat ceea ce ai crezut de cuviinta. Adevarul este ca mi-am pus intrebarea daca te-ai gandit ca unii ar putea lua in deradere, venind cu comentarii neplacute, insa am zis ca ti-ai asumat acest risc, pornind de la premiza ca oamenii in general nu sunt dispusi sa vada dincolo de concretul palpabil ori sa depaseasca bariera propriilor experiente/trairi...
Nu este atat de important daca vei mai scrie despre asta ori nu... tu decizi. Important este ca ati scapat de problema si sunteti OK.

Multumesc pentru gândurile tale, Rolia! Apreciez!

Deci, mama a plecat pe la sfârsitul lui Iunie 1995 (posibil să mă însel în ce priveste exactitatea datei) lăsând în spatele ei, nouă copii (toti căsătoriti) si pe Tata.
Tata... Un munte de om, puternic si fără nicio umbră de boală în trupul lui. Văzându-l doar, realizai că este un om ce poate trăi 120 de ani fără reparatii capitale.
A fost împreună cu mama, circa 52 de ani. Păi, un an înainte de a muri mama, au fost amândoi pe la mine, aici în Canada si când mergeau pe stradă, mereu îmi aminteau de versurile pe care multi le cunoasteti si care sună cam asa:
"... un bătrân si o bătrână
două jucării stricate
merg tinându-se de mână".
Asa mergeau mereu - se iubeau si la cei peste 70 de ani câti aveau atunci.
Normal că Tata era cel ce simtea cel mai mult lipsa Mamei.
De fapt toti stiam că mama suferea în trup cu mai multe probleme si când a murit, stirea nu a venit ca o mare surpriză. Dureros dar nu surprinzător.

Am simtit nevoia să povestesc despre tatăl meu înainte de a continua acel cosmar trăit după moartea mamei.

Deci mama s-a arătat în vis sotiei mele si a promis că o să ne lase în pace, o să plece.
Nu a spus si când o s-o facă! A mai stat câteva zile. O eternitate pentru noi, gazdele...

Voi continua...

În cele câteva zile nu s-a întâmplat nimic "major", doar niste trânteli de usi si muzica aceea divină venind din văzduh.
Am spus "nimic major"; a fost o exceptie: în data de 01 Sept. în timpul somnului, mama s-a arătat sotiei din nou (mie nu, chiar dacă am fost slăbiciunea inimi ei). A apărut în fata sotiei, s-a uitat la ea, apoi i-a spus: Acum voi pleca. Vă las... si a deschis gura râzând în hohote. Din gura ei iesea o lumină de o strălucire fără seamăn - "Vă las!" Si plecată a fost cu adevărat de la noi. Doar de la noi, pentru că mai avea ceva de împlinit.

Am stiut sigur că a plecat asa cum a promis.
De bucurie, după două zile în care am constatat că e plecată, am invitat la noi la o partidă de canasta pe fata noastră si ginerele.
Eram la masă, toti patru si ne vedeam de jocul nostru când... la orele 01:07 s-a întâmplat ceva extraordinar.
Acel "ceva extraordinar" avea legătură directă cu plecarea definitivă (si ireversibilă!) a lui mama.
Este oare cineva care poate să-si imagineze ce s-a întâmplat în prezenta celor patru si... ne-a lăsat pur si simplu blocati? Vă spun că nu este deloc usor de ghicit.

Voi reveni...

rolia a scris:

...oamenii in general nu sunt dispusi sa vada dincolo de concretul palpabil ori sa depaseasca bariera propriilor experiente/trairi...

Exact cauza pentru care am luat cele trei postări din Popas.

Emil Condor a scris:

Este oare cineva care poate să-si imagineze ce s-a întâmplat în prezenta celor patru si... ne-a lăsat pur si simplu blocati? Vă spun că nu este deloc usor de ghicit. Voi reveni...

1 S-a stins lumina...
2 S-a deschis usa si a intrat chiar mama
3 V-au zburat cartile din mana....

Citat :

Este oare cineva care poate să-si imagineze ce s-a întâmplat în prezenta celor patru si... ne-a lăsat pur si simplu blocati? Vă spun că nu este deloc usor de ghicit.

Cartile s-au asezat singure pentru o a cincea persoana.