ZBOR DE CONDOR (I)

aurora a scris:

optimismul-pesimismul este nativ? se cultiva, e educa?

eu sunt mai degraba pesimista, pun mereu raul inainte... daca nu se intampla? daca nu va fi asa?
de multe ori mi-e si ciuda pe mine...orice problema apare, eu din prima zic "nu"... bineinteles ca problema respectiva ma preocupa apoi si nu ma las pana nu gasesc o rezolvare, care poate fi chiar foarte simpla ... pai atunci de ce m-am aruncat sa zic din prima "nu"?!?

Eu sunt optimista, dar precauta...prevazatoare. Cred ca totul va fi bine, dar in acelasi timp consider ca maresc sansele de reusita daca iau masuri sa nu gresesc ceva. Ca oricum nu suntem perfecti si oricum ramane totdeauna loc pentru greseli.
Si eu zic din prima "nu", atunci cand mi se spune ca trebuie sa fac ceva si imi permit sa am o opinie (acasa), care uneori e negativa. Dar se intampla cand e ceva care nu-mi place si inca nu stiu daca e musai. Daca stiu ca e musai nu mai zic nu, din prima clipa ma gandesc ca "daca e musai, atunci cu placere!" si imi impun sa imi placa.

aurora a scris:

optimismul-pesimismul este nativ? se cultiva, e educa?

Cred ca in mare parte este nativ, insa in mod sigur se poate cultiva. Numai ca doar cel in cauza trebuie si poate sa faca asta. Eu asa cred. Cred ca poti deveni din pesimist un om mai optimist, insa si invers e posibil....

zaraza26 a scris:

Eu sunt optimista, dar precauta...prevazatoare.

De fapt atunci cand esti realist nici nu prea poti avea deziluzii remarcabile. Si eu cred ca e bine sa pastram un anumit echilibru intre deziderate si posibilitatile reale, proprii

aurora a scris:

optimismul-pesimismul este nativ? se cultiva, e educa?

Optimismul se poate educa in sensul in care oamenii trebuie ajutati sa gaseasca activitati care sa ii relaxeze... Si ma gandesc la fiica mea. Uneori e stresata si nu pot s-o scot din starea asta. Atunci cum poti sa ii spui sa fie optimista? Mai intai trebuie sa se relaxeze.

zaraza26 a scris:

Citat :

Probabil şi de aici lipsa crizei vârstei 40 sau a incapacităţii mele de a o trăi din plin!

Nu vreau sa te sperii, dar criza varstei de mijloc nu apare pentru toti la 40 de ani. O familie mai tanara, dar care s-au casatorit mai devreme decat noi, au avut probleme in jurul varstei de 30 de ani. Eu cred, ca peste tot, ca nu e o regula. As putea afirma ca, intr-adevar, unii sunt scutiti.

Deci încă mai copilăresc, nu m-am copt destul...


Mai aştept, Zaraza, mai aştept...

Anahoret a scris:

Îmi place mai mult să trăiesc în "prezentul continuu"

Bucură-te din plin de prezent - asta e deviza mea.

zaraza26 a scris:

1. Sunt persoane care stiu ce vor de la varste fragede...

2. Cand nu-mi gaseam serviciu si nici prieteni, ma simteam cu bateriile descarcate. Apoi mi-am gasit serviciu si astfel multe s-au schimbat.

3. Eu cand intru undeva merg pana la capat, nu ma intorc din drum zicandu-mi ca alt drum va fi mai bun.

4. E deajuns optimismul ca sa ai si deciziile personale potrivite. O gandire optimista te ajuta sa vezi solutiile mai repede.

5. Sa nu confundam optimismul cu naivitatea. Naivitatea nu vede decat solutii utopice, vise puse in practica, dar nu se va intampla decat prea rar asa ceva. Naivul va vedea multe vise prabusindu-se si nu-si va da seama unde e greseala. Optimistul stie ca unele vise sunt irealizabile, dar are si din astea, pe langa altele. Stie ca pentru a realiza ceva trebuie rabdare si ca se pot face multe, dar cu pasi mici. Naivul vrea dintr-un pas sa faca totul.
Ce zici?

1 - Asa îmi place mie să spun mereu: la 17 ani stiam ce vreau chiar dacă de-a lungul vietii au apărut alte si alte lucruri ce nu le stiam, adică aproximativ 99% din viată!
2 - Deci, după cum mentionam pe paginile anterioare, experientele trăite au influentat si starea ta (optimism sau nu...).
3 - Asa am fost si eu mereu chiar dacă la sfârsitul drumului, am privit înapoi si am zis:
Idiotule! Uite calea cealaltă era mai bună!
4 - Chiar dacă sunt de acord cu punctul tău de vedere, nu se poate să nu mentionez că invers de cum ai zis, se potriveste perfect: faci deciziile corecte si optimismul tău creste în urma rezultatelor obtinute prin acele decizii.
5 -

Mihaela a scris:

aurora a scris:

optimismul-pesimismul este nativ? se cultiva, se educa?

Cred ca in mare parte este nativ, insa in mod sigur se poate cultiva. Numai ca doar cel in cauza trebuie si poate sa faca asta. Eu asa cred. Cred ca poti deveni din pesimist un om mai optimist, insa si invers e posibil....

Asa gândesc si eu: este nativ dar se poate cultiva, apoi perfectiona.
Toată viata am fost un optimist dar un optimist cu ochii larg deschisi. Cel putin, asa am încercat mereu.

Emil Condor a scris:

Layla a scris:

Emil Condor a scris:

Puneti-vă singuri întrebarea: ce poate fi mai rău, mult mai rău decât moartea celei mai scumpe fiinte?

Dupa mine,cel mai rau e sa-ti pierzi increderea in propriul sine...

Este si aceea destul de rău... Nu as putea să contrazic spusele tale.
Dar de ce ai ales "încrederea de sine"? Ai avut probleme în trecut cu asa ceva?
Dacă ai avut, văd că a trecut, în prezent ai o atitudine extraordinar de pozitivă. Felicitări!
Dacă nu ai trecut prin aceea, cum de stii că pierderea încrederii ar fi printre marile rele ale omenirii?

Da,am avut o asemenea cumpana in viata mea,acceptari sau alegeri,atunci cand imi pierdusem increderea in oameni...m-am regasit pe mine,intr-o lupta personala de a-mi mentine o casnicie in care duceam singuratati in doi,un al doilea divort dus pana la final cu tatal copiilor mei(la primul divort am reusit sa ne impacam cumva)...ma rog,long storry si nu prea placut...ideea e ca acum pot privi inapoi fara teama si fara sa ma mai intristeze un trecut in care ma simteam pierduta...mi-am recastigat o sansa unei noi vieti,si chiar daca am pierdut pe plan material,am reusit alaturi de copii mei care-mi sunt alaturi mereu sa ne mentinem o familie linistita,plina de pace si calm in suflete...increderea de sine ?,faptul ca pot fi eu insumi,faptul ca pot darui si iubi neconditionat,prin echilibru si optimism...faptul ca mai pot spera intr-un concept mult drag mie,familia si pentru care,tocmai acum..dupa 5 ani de cautari,am reusit sa o reintregesc....

Citat :

2 - Deci, după cum mentionam pe paginile anterioare, experientele trăite au influentat si starea ta (optimism sau nu...).

Eu zic ca experientele avute ne descopera ceea ce suntem! Un pesimist ar putea sa se convinga ca un pic de optimism nu-i strica, dar alt pesimist s-ar putea sa i se para totdeauna ca optimistii sunt mai degraba niste naivi!

O butadă spune că, de fapt, psimistul este un optimist bine informat!

Anahoret a scris:

O butadă spune că, de fapt, psimistul este un optimist bine informat!

Din punctul meu de vedere, butada aia era... blonda!

Layla a scris:

...am reusit...

Asta este important: ai reusit. Dă-mi voie să mă alătur bucuriei reusitelor tale.

TUDOR a scris:

Emil Condor a scris:

Chiar dacă nu postezi (cum zici), te simt că esti cu noi... Stiu că esti asa cum spui.

Cum să nu ştii; doar sîntem din acelaş Duh; Mădulare ale Domnului.
Este minunat să fim împreună chiar şi pe forum.

Ce fain e aici dar cum scrieti asa colorat si fain cum i-ai raspuns lui Karima?

Multumesc pentru "Frunza căzută în calea mea", Geta!

La ce fel de culori te referi? Stai să văd si apoi îti voi explica...

Emile, spune repede cum te mai simţi?...că trebuie să merg la culcare.
Mă refer la stomac şi la abdomen.
Eu îmi imaginez că nu mai e nimic alarmant.

Te fugărea sotia cu făcăletul în mână, de fugeai asa spre pat?!

Iartă-mă că nu am fost pe fază la timpul postării tale!

Da, mă simt mult mai bine. Cei mai multi ar fi mers la spital si chiar acum, la stadiul actual ar merge. Eu nu sunt convins că mâine voi fi acolo - e ultima mea zi liberă. Să vedem cum mă voi simti dimineata. În dimineata trecută si sotia mă alerga cu mâinile înclestate pe făcălet pentru a mă convinge de necesitatea unei vizite la cabinetul medicului! Dar a văzut că sunt asa sprinten de nu mă poate prinde si a renuntat la idee. S-a convins că sunt sănătos tun!

Despre făcăleţ, la mine n-a fost vorba, dar eram super obosit după un examen pe care l-am susţinut ieri, şi pe care l-am trecut cu brio. Şi era aproape ora unu din noapte la mine. De aceea mai trebuia să mai şi dorm, că azi n-aş mai fi fost bun de nimic.

Sincer mă bucur Emile că ai urmat exemplul experienţei mele. Şi mă bucur mai mult că n-ai ajuns la spital. Fii sănătos!

Bineînteles că nu poate fi vorba de făcălet! Coada măturii e mai lungă, ajută mai mult!
Normal că am glumit, dragul meu...

Felicitări pentru examenul luat!

Nu am ajuns acolo (la Spital) pentru că sunt eu catâr altfel, sincer îti spun, trebuia... trebuia să fi mers.
Chiar dacă mă simt mult mai bine, nu sunt 100%. DAR VOI FI! Nu se poate altfel.

Multumesc pentru urare! Si tu să fii sănătos, ACCENT.

Asa cum am amintit în trecut, restul sederii mele în Iugoslavia nu mai are asa multă importantă dar voi încheia cumva, povestea de acolo. Nu acum...
Voi trece la momente separate din Zborul meu prin această lume.

Înainte de a povesti un vis ( a fost un vis cutremurător), as vrea să stiu ce părere are fiecare despre visuri.
În trecut eram omul care aproape că îsi bătea joc de cei ce luau visele ca pe ceva serios.
Nu credeam deloc în ele dar între timp m-am schimbat. Ce ziceti voi? Există vise nocturne ce ar putea constitui mesaje specifice după care să te ghidezi sau visele doar sunt date de modul tău de viată, de întâmplările de peste zi care pun presiune asupra psihicului tău si continuă să te afecteze în somn?

Iosif (primul născut al Rahelei din sămînţa lui Iacov) a visat un vis, si l-a istorisit fratilor sai (Fac.37:5-9), vis care s-a împlinit ulterior.
Iar "Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu" (Fac.40:8).

Lui Iosif (logodnicul Mariei) i s-a aratat in vis un inger al Domnului, si i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta-ta, caci ce s-a zamislit in ea, este de la Duhul Sfant (Mat.1:20); şi chiar aşa a fost.

La Gabaon, Domnul S-a aratat in vis lui Solomon noaptea, si Dumnezeu i-a zis: "Cere ce vrei sa-ti dau." (1Reg.3:5); şi Solomon a cerut doar pricepere şi înţelepciune (tot în vis).

Pe cand sta Pilat pe scaun la judecata, nevasta-sa a trimis sa-i spuna: "Sa n'ai nimic a face cu neprihanitul acesta; caci azi am suferit mult in vis din pricina lui." (Mat.27:19)

Deci visele nu sînt întîmplătoare. Ele conţin mesaje.

Asa este ACCENT!
În trecut nu credeam deloc în ele dar acum stiu că multe pot contine mesaje precise.

Sotia le are cu visele si toate se împlinesc, absolut toate.

Eu chiar dacă visez în orice somn (din ele se compune tot somnul fiecărui om), nu le retin decât, hai să zic, unul la 2-3 ani!

Depinde tot de Domnul dacă EL vrea ca să le ţii minte sau nu.

Categoric! Dar mie nu mi le dă spre retinere decât foarte rar.

Despre sotia: când începe să spună câte un vis, fiica noastră o opreste "Stai, nu mai spune mama nimic, nu vreau să stiu!".

Emil Condor a scris:

Sotia le are cu visele si toate se împlinesc, absolut toate.

Mama ştia de fiecare dată când urma să vin acasă. Pur şi simplu mă visa cu o noapte înainte.
Mai mult, ea a ştiut că urma să moară. Cu o zi înainte ne-a spus: "Ehe... cred că trebuie să-mi fac băgăjelul!". Şi a murit noaptea, în somn.