LA TACLALE CU ABBILBAL (I)

Cu sau fără voia mea, dar mai mult cu voia ei, am fost şi azi cu rolele. Am dus-o pe "teren accidentat", adică pe trotuar betonat, fără asfalt, ca s-o obişnuiesc să păşească pe role. Şi s-a descurcat bine fata.

Azi în urbea mea se anunţă zi cu soare. Puiu Mic s-a trezit pe la şase să mergem la "grădi" şi dacă am lămurit-o că este în vacanţă şi doamna educatoare, a început bruiajul că vrea cu rolele. Am lămurit-o să mai doarmă şi când se va trezi va fi mai cald afară şi vom merge cu rolele. Acum doarme şi toarce ca un motănaş.

Au trecut cinci zile de când am prezentat ultimul "buletin informativ" din urbea mea. A trecut şi ziua Învierii Domnului, deci putem spune că Paştile au trecut. După obiceiul ardelenilor împrumutat de la catolici, astăzi se merge cu udatul. Ficiorii iau glăjuţa cu parfum (mai nou tubul cu spray) şi o golesc în capul fetei dragi, sau se fac doar că udă pe fetele ce nu-i interesează.
Au trecut deci Paştile şi au trecut cu bine. A fost linişte în urbea mea, timpul a fost frumos şi ceremoniile religioase s-au desfăşurat în condiţii bune.

Puiu Mic auzind că se merge la biserică noaptea, a dormit toată după-masa zilei de sâmbătă. S-a trezit doar cu două ore înainte de a pleca la biserică şi a început să mă cicăle că "mami şi tati sunt gata" şi mă aşteaptă pe mine. Eu o lămuream că mai este timp, ea nu şi nu. Până la urmă le-am spus să plece înainte că eu îi voi ajunge din urmă. Aşa au şi făcut, iar eu i-am ajuns când mai aveau cca 100 m până la biserică. Dar, după ce s-a trezit a fost întrebată de "tati" dacă nu vrea să meargă la Catedrală. Răspunsul ei a fost NU ! categoric. "Melgem la tata-popa Ion" (biserica Maieri II).

Ajunşi la biserică a lăsat pe "mami şi tati" să stea într-o băncuţă, m-a luat de mână şi m-a dus să ducema "plescula" şi să i-l arăt pe tata-popa în altar. Mergea ţanţoş, trăgându-mă după ea. După puţin timp mi-a cerut s-o duc să pupe icoanele şi să stingă lumânările, dar cu stinsul lumânărilor am potolit-o spunându-i că le va stinge după ce se termină slujba. După ce a pupat icoanele m-a luat de mână şi m-a dus într-un scaun să şedem ca să vadă lumea. În acest fel s-a făcut ora zero când a început slujba învierii şi ne-am dus la tata popa să aprindem lumânarea. După ce am aprins lumânarea ea a remarcat: "ce multă lumeeee!" Da, era lume multă, mult mai multă decât duminicile şi pentru ea a fost ceva nou: Lumea multă şi lumânările aprinse.

Deci si tu, Abby ai avut un sfârsit de săptămână frumos, alături de cei dragi tie.
Mă bucur mult!

Afară m-am oprit lângă popi, pentru ca Puiu Mic să vadă cum se face slujba. A fost foarte atentă şi din când în când cerea în şoaptă câte-o lămurire. După ce a început înconjurarea bisericii a cerut s-o las jos, să meargă şi ea "ca oamenii". A mers frumos, fără să-i pese de întuneric, mai ales că ea cunoştea traseul din duminicile când ne plimbam în jurul bisericii.

După o tură i-am spus că intrăm în biserică să vadă ce se întâmplă acolo. Un X sfătos m-a apostrofat de îndată că se mai fac două ture, dar nu l-am băgat în seamă. L-am lăsat să trăiască pe mai departe cu impresia că eu nu ştiu şi mi-am văzut de scopul meu. Puiu Mic trebuia să vadă cât mai mult din ce se petrece la Înviere.

În biserică ne-am oprit la uşa de intrare. O uşă masivă de lemn, pe care ea o ştia deschisă. M-a întrebat dacă uşa era închisă cu cheia şi i-am confirmat, apoi a urmat următoarea întrebare: dacă după uşă este cineva. I-am spus că acolo este un nene care va deschide uşa după ce va bate tata-popa cu crucea în ea. Au urmat apoi un torent de întrebări: de ce batae tata-popa cu crucea în uşă? ce face nenea singur în biserică? nu i frică lu nenea? unde stă nenea? cum stă nenea? ce zice tata popa? ce zice nenea? M-a întrebat dacă se dă papa slujbă bună (cuminecătură) şi i-am spus că da.
Oamenii care au mai intrat în biserică se uitau la ea şi zâmbeau.

După ce s-a terminat de înconjurat biserica, au venit şi popii care au bătut pe rând în uşă şi au cerut să li se deschidă uşa. Au fost alte întrebări din partea ei, apoi din nou m-a luat de mână şi a cerut s-o duc să pupe icoanele. Am dus-o, apoi a spus că vrea la mami şi la tati.
Am dus-o la mami şi la tati. După un timp mami şi tati au vrut s-o ducă acasă, iar eu am rămas în biserică. După un timp am auzit nişte ţipete ca din gură de şarpe. Am ieşit să văd ce se întâmplă şi mi-am dat seama că era Puiu Mic. Am plecat spre poarta bisericii şi i-am văzut certându-se pe o străduţă. M-am dus spre ei şi Puiu Mic văzându-mă a fugit la mine plângând şi mi-a spus că vrea slujbă bună. Am luat-o în braţe, i-am dat un pupuic şi i-am spus că o duc să-i dea părintele D. slujbă bună, dar să tacă, să nu-l supere pe părintele. Puiu Mic s-a oprit din plâns şi mi-a spus că a bătut-o tati. I-am spus să tacă şi va trece, apoi am lăsat-o jos şi am mers împreună spre biserică, iar mami şi tati s-au dus acasă.

Emil Condor a scris:

Deci si tu, Abby ai avut un sfârsit de săptămână frumos, alături de cei dragi tie.
Mă bucur mult!

Da, a fost frumos până la urmă. Urmăreşte mai departe.

Ochi si urechi!

Ajunşi în biserică m-a luat din nou de mână şi m-a tras după ea. Voia să stăm în faţă. Îi simţeam mânuţa mică în palma mea şi prin atingerea mâiniulor îi citeam emoţia ce o cuprindea. Ne-am reluat locul, căci scaunul în care am stat noi a rămas neocupat. Am aşezat-o pe genunchii mei şi de acolo urmărea atent ce se întâmplă. Pentru prima dată a remarcat şi corul în foişor. A trecut aşa, o bună bucată de vreme. Pe când să vină vremea să primim "slujba bună" un Pui Mic a adormit în braţe la moşu. Dormea ca în tren. Când a fost momentul să primească slujba bună, am încercat s-o trezesc, dar nu am reuşit. Am mers cu ea în braţe spre altar şi dormea. Când am fost aproape de altar şi-a auzit vocea părintelui D. a deschis ochişorii şi a căscat guriţa ca şi puii de pasăre. A luat împărtăşania, i-am dat o bucată de anaforă şi după ce a terminat anafora de mâncat a adormit din nou. Am lăsat-o să doarmă până s-au dat paştile oamenilor care au fost la slujbă, apoi am trezit-o.
Deschizând ochişorii şi văzându-l pe poărinteleD. i s-a adresat: "părintele, părintele, mă duci cu maşina acasă?"

Dulci sunt copiii! Totdeauna am iubit florile si copiii. Totdeauna...
Si mereu îmi amintesc vorbele lui Isus: Lăsati copilasii să vină la Mine!
Normal, nimic nu e mai curat între oameni decât copilasii.

Da, părintele D. ne-a dus cu maşina acasă. Se putea altfel ? doar aveam acelaşi traseu.

Ajunşi acasă a luat o bucată de pâine cu vin din borcanul în care am luat paşti, apoi am dat cioc cu ouă şi s-a culcat. A dormit la început în patul meu, apoi a fugit la mami. Pe la zece s-a sculat şi a venit la mine: "Moşulică mergem cu rolele?"

Şi aşa a început aventura noastră pe role. Acum doarme. Sunt curios dacă dimineaţă se trezeşte înainte ca eu să merg cu prescura la biserică, sau se va trezi numai când mergem cu rolele.

Emil Condor a scris:

Dulci sunt copiii! Totdeauna am iubit florile si copiii. Totdeauna...
Si mereu îmi amintesc vorbele lui Isus: Lăsati copilasii să vină la Mine!
Normal, nimic nu e mai curat între oameni decât copilasii.

Da, numai că atunci când copiii vorbesc în biserică îi auzi pe boşorogi şi babe: "Şşşşşşt! Şi fac fel şi fel de semne din deştele chircite.

De fapt, şi pe tata popa îl cam deranjau copilaşii pâncă când într-o discuţie cu el l-am întrebat: "Oare când apostolii au vrut să-i îndepărteze pe copii şi Iisus a spus "Lăsaţi copiii să vină la mine", care a fost motivul gestului apostolilor? Nu cumva gălăgia ce o făceau copiii?" Atunci popa s-a uitat la mine, a spus um "mda" după care a început să i se umple biserica de copilaşi. Doar Ioana merge mai rar, să nu deranjeze o babă şi un băboi.

Acum prin urbea mea se zbenguie vântul. El se joacă şi are ca partener de joc plumbii norilor ce au ascuns seninul cerului. Suntem încă în aprilieşi Sânjorjul nu trecu să fie trântite cuşmele de pământ, iar noi ne-am învăţat deja a umbla în chemeşe cu mâneca scurtă.

Noa mă fraţilor, mai de pomină ca mine cred că nu-i nici unul dintre voi.

Io om sobru, mult serios, am luat un Pui Mic şi ne-am dus ieri la "beselică" să ducem o "plesculă" (că doar pe "R" îl zicem numa' când avem chef şi ne face plăcere) şi să ne dea "tata-popa Ion" sau "părintele Domin", cre- cum o fi să se rânduiască, "slujbă bună" (împărtăşanie).

Am mers cu bicleta. După ce am ajuns la "beseică" ne-am plimbat ce ne-am plimbat prin "beseică" dar ne-am adus aminte că avem nişte locuri unde putem sări şi hai afară la sărit. Acolo muşulică a băgat de samă că iarba era udă şi a Potolit cu ceva greutate un Pui Mic să nui sară şi am intrat din nou în biserică unde am mai făcut ceva ture, după care Puiu Mic îşi aduse aminte că nu a pupat icoanele şi l-a luat pe moşulică de mână trăgându-l la icoane.

După ce tata popa Ion a început slujba am stat cuminţi înt-ro strană, Puiu Mic cocţată la moşulică-n "brrraţe". Stând noi aşa, Puiu Mic s-a încălzit şi-a adormit. Moşulică tot uitându-se la ea, adormit şi el. A fost, cum spunea arhimandritul Teofil Părăianu de la mănăstrirea Sâmbăta de Sus, "mai bine ca în pat".
Şi când s-a apropiat timpul să primim "slujba bună" "un deşteptător" a sunat în urechile noastre şi ne-am trezit apropare concomitetnt, uitându-ne unul la altul. Puiul Mic a zâmbit, apoi ne-am dus şi tata-popa Ion a dat împărtăşania Puiuluii Mic.

După ce s-a terminat slujba am plecat spre casă cu bicicleta făcând un mic mare ocol. Că doar eram odihniţi. Ajunşi acasă ne-a furat somnul pe amândoi şi am dormit până a venit mami de la lucru. Atunci ne-am trezit, am încălţat rolele şi hai din nou la drum, prin cetate. Am dat o tură prin parc, pe pista de role şi câţiva stropi de ploaie ne-au alungat acasă.

După ce am mâncat, ce era să facem? Am răspuns chemării patului care a tras de noi. Şi uite aşa, moşulică nu mai ştie când s-a trezit şi ce a mai făcut un Pui Mic, dar ştie că dimineaţa sau trezit amîndoi care pe unde s-a nimerit şi au plecat cu rolele la grădiniţă.

Acum este vremea să vă lase moşulică şi să plece după un Pui Mic s-o aducă acasă.

Ajuns la grădiniţă, moşulică a încălţat un Pui Mic cu rolele şi la drum.

Pentru început am vrut să trecem pe la mami la servici s-o vedem pe mami. Am ales un traseu pe lângă o şcoală generală. La un moment dat Puiu Mic strigă: moşulică, moşulică, ui o "mască" galbenă. Unde tu? o întreb eu. Uită-te acolo măăă, îmi zice ea. Da, era o cască galbenă şi una albastră la intrarea într-un magazin. Am intrat, ne-am uitat la ele şi am optat pentru cea albastră. Ajunşi la mami am băgat de seamă că nu mai avem ghiozdănelul şi sfetăraşul cu care am îmbrăcat-o de dimineaţă. Înapoi la grădiniţă după lucrurile uitate, dar acolo surpriză. Nu erau acolo. Am plecat înapoi la magazinul de unde am cumpărat casca. Acolo nenea vânzătorul ni le-a dat spunând că le-am lăsat afară pe o cutie. Da, aşa o fost. Le-am luat şi hai din nou la mami. Acolo am reglat casca şi când să plecăm, să aşezăn casca pe cap. Dar moşulică făcu ce făcu şi pişcă fata cu copca de prindere. Atât a trebuit. S-a pus fata pe plâns şi n-a mai vrut casca. Am plecat cu casca-n mână căutând un alt magazin de unde să cumpărăm o cască galbenă, diferită de cea care a pişcat-o. Am ajuns la un magazin cu articole de sport şi nu aveau decât gri. Am mers mai departe. Am găsit un nou magazin cu articole de sport şi acolo am găsit casca galbenă. Am rugat pe tanti care a dus-o s-o regleze spunând ce am păţit cu casca ce-o aveam în mână. Tanti a râs şi a reglat casca spunând că moşu nu ştie ce trebuie să facă să nu pişte casca fata. Şi aşa am rezolvat problema căştii. Fata s-a plimbat făloasă cu noua ei achiziţie.

De la magazinul de sport am trecut pe la o bancă să ne plătim datoriile apoi am plecat spre ghişeul unde aveam de plătit internetul şi cablul TV. Pe drum ne-am oprit să facem o fotografie pe o bancă. Acolo Puiu Mic a luat casca albastră la purecat, să vadă de ce a pişcat-o, apoi am plecat la ghişeu. Pe drum mă tot întreba ce facem cu "masca pişcă". Eu îi răspundeam că o să vedem noi.

După ce am plătit internetul şi cablul TV am plecat spre casă. Ajunşi în parc m-a întrebat din nou: "ce facem cu masca pişcă ?" O dăm unui copil ce se plimbă cu role şi nu are cască, i-am răspuns eu. Bineee!!! zice ea bucuroasă. Dar am traversat parcul şi nu erau copii cu role. Hai să mergem pe drumul roşu (pista pentru role) îi zic eu.
- Hai !

Şi aşa, în loc să mergem spre casă, ne-am întors din nou pe bulevard. Acolo am văzut înaintea noastră un băiat mare care se învăţa să meargă cu rolele şi nu ave cască. Pe la mijlocul bulevardului l-am ajuns şi i-am oferit casca arătându-i cum s-o regleze pentru el. Băiatul a primit-o, ne-a mulţumit şi ne-am despărţit. Am mai făcut trei ture de pistă apoi am plecat spre casă. La arcadele de intrare în parc ne-am oprit puţin pentru a se odihni Puiu Mic şi am făcut o fotografie, după care am pornit din nou la drum spre casă. Am trecut pe lângă statuie şi lanţuri fără să le băgăm în seamă. Eram frânţi de oboseală.

Acasă, nici una, nici alta, Puiu Mic voia să se culce cu "masca" pe cap. Am lămurit-o să lase casca să doarmă şi ea, dar până să-i încălzesc lăpticu, fata adormi. Am trezit-o să-şi bea lpticu şi adormi din nou.

Spre seară, când se trezii strigă: moşulicăăăă !!! mă duci cu rolele?
- Hai să mergem.
- Daaa, luăm şi "masca".
- O luăm !

Şi aşa am plecat la o nouă plimbare cu rolele. Nu am mai făcut fotografii pentru că lumina a devenit insuficientă. După cinci ture complete pe "drumul roşu" (aproximativ 10 km) am plecat spre casă, unde s-a mai jucat ce s-a mai jucat, apoi s-a refugiat la moşulică pentru a face "nani". Acum doarme liniştită ştiind că moşulică este cu ea şi lucrează la "calator".
Pentru mâine ne-am înţeles că vom merge cu bicicleta la biserică. Dar, "cu masca"!

n-am mai ras de mult asa ca de voi....mosulicilor

Noa, acuma-i acum. Să vă spui,... să nu vă spui,... dar hai totuşi să vă spui.


Astăzi a fost o zi aproape faină. Parţial senină şi parţial caldă. De dimineaţă ne-am dus la biserică. Când am ajuns, "nenea popa" (crâsnicul) bătea toaca. Nici una, nici alta, s-o urc în turn să vadă toaca. După ce a început să tragă clopotul, să vadă cum se trage clopotul de funie. I-am spus că nu putem urca în turn deoarece acolo este frig, dar la vară, în mod sigur moşulică o va duce să vadă toaca şi clopotul de aproape. Şi cum promisu-i promis, sigur moşulică o va duce sus în turn. Nu de alta, dar anul trecut am avut o escapadă eşuată. Am urcat doar până la penultima platformă. Mâine am să vă spun la ce înălţime este, deoarece turnul bisericii Maieri II este mai înalt decât turnul catedralei, fiind cel mai înalt turn din Alba Iulia.

După ce a început slujba, Puiu Mic, urcată la moşilică în braţe, a adormit din nou. Pe când popa citea Evanghelia, numa ce se pune pe strigat: "ţine-mă de burtă, n-auzi mă bătânule să mă ţii de burtă ?" Ce-o fi visat, doar ea ştie.

După ce s-a terminat slujba am plecat spre ghişeu să plătim telefonul. Pe drum s-a speriat de o groapă (gură de canal fără capac, marcată cu o anvelopă de maşină, şi moşulică a trebuit să preia dirijarea bicicletei de la ghidon.

La dus, n-a vrut să-i fac nicio fotografie, iar la întors, a acceptat doar una singură.
Ajunşi acasă s-a culcat şi a dormit vreo două ore, apoi când s-a trezit a avut două variante: să meargă cu mami şi tati într-o vizită sau cu rolele cu moşulică.
Bineînţeles că a preferat rolele.

După vreo cinci ture "pe drumu roşu" s-a pus pe strigat: "moşulică, fac pipi !" Dar pe bulevard, nu toate locurile sunt optime pentru pipi. I-am spus să ţină până ajungem mai departe puţin. A ţinut câteva secunde până m-a informat: "Gata!"
În urma noastră rămase o dâră de apă de vreo zece metri.

Dacă treaba tot a fost terminată şi nădragii uzi, hai acasă. Pe traseu s-a plâns de câteva ori că i-s nădragii reci, dar până la urmă s-a obişnuit cu ei aşa şi a acceptat să facem şase fotografii, apoi am plecat spre casă cerându-mi să n-o mai duc de mână, ci s-o împing de spate. Zis şi făcut.

Fiind preocupată de noua formă de deplasare pe role, a uitat de lanţuri şi am trecut pe lângă ele cu viteza maximă admisă de moşulică.

sper ca ai schimbat-o suficient de repede, sa nu se raceasca!

aurora a scris:

sper ca ai schimbat-o suficient de repede, sa nu se raceasca!

Da, după vreo două ore. Că doar până am făcut fotografii şi am ajuns acasă, după care am constatat că nu avem lătic şi ne-am întors la prăvălie..... timpul nu a stat locului.

Bună dimineaţa lume bună.

Azi este o nouă zi de biserică. Acum Puiu Mic doarme liniştită. Astă noapte făcu verificarea dacă moşulică este lângă ea. Şi a fost căci aşa, pe la ora patru, se gândi şi moşulică să se culce. Căută un locşor lângă un Pui Mic, şi ce să mai găsească. Puiul Mic a crescut binişor. Sta tolănită în mijlocul patului, ieşită dintre căţei, ursuleţi, iepuraşi, şoricei şi alte pluşate. Un picioruş îl avea în perete şi celălalt atârna pe marginea patului, O mânuţă era pe iepurache şi cealaltă pe un căţel ce voia să fugă din pat.

În aceste condiţii ce mai era de făcut. Moşulică trebuia să opteze între a dormi pe scaunul de la calculator în cur ca ursu sau a folosi drept pat scaunele de siguranţă din jurul patului. Că doar şi călugărul din filmul "Ostrovul" dormea pe cărbunii cu care făcea focul în centrala termică. Şi se odihnea bine.

Până la urmă moşulică a reuşit să se cuibărească pe scaune. Nu de alta dar şi acolo dădu pe întuneric peste o basculă gigant şi "masca" Puiului Mic. Dar nu trecu multă vreme după ce moşulică se cuibări pe scaune şi moşulică se trezi cu un vizitator, grămadă lângă el. Era Puiu Mic.

Mosulica, nu mai dormi pe scaune, ca te-a durea spatele,
sau Doamne Feri mai pici si-ti rupi ceva.

Si daca s-o mai intampla vreun accident ca ala cu pantalonii,
sa o schimbi cat mai repede, ca e periculos sa stea uda.
(ar fi trebuit intai s-o schimbi, dup'aia sa va duceti iar la magazin dupa laptic)

Aurora, antrenamentul îmbunătăţeşte performanţa, inclusiv la dormitul pe scaune.

De picat, nu pot pica nici măcar în cap. Doar câteodată ca să mă pot ridica este necesar ajutorul parchetului.

Cu udatul nădragilor nu este nicio problemă, că doar vine vara, iar lăpticul este mai important decât nădragii şi nu sufără amânare.

Astăzi în urbea mea a fost şi soare, dar şi ploaie. Cât timp a fost soare, a fost cald. După ploaie, s-a răcit.
De dimineaţă ne-am dus la biserică cu bicicleta. La plecare, ca de obicei. Ne-am lăsat lucrurile în biserică. O dată ne-am întors după ele de la vreo 50 m., când am luat una şi am lăsat alta. A doua oară ne-am întors de la mijlocul drumului spre casă.

După masă ne-am dus cu rolele. Pentru că de abia se oprise ploaia, ne-am dus din nou la biserică, unde Puiu Mic s-a plimbat prin biserică pe role de parcă era cu adidaşi.

Noa măi fraţi şi surori de suferinţe forumiste, cu ajutorul lui Dumnezeu gătai de consumat ouăle vopsite. De acum gata. Aştept paştile 2010, că doar atunci sunt bune ouăle fierte. În rest, ochiuri şi păpară cu covăsât. Şi dacă vă spun că singur am mâncat în patru zile aproape 60 de ouă, poate nu vă vine a crede. Dar pentru că, aşa ca desert, am mâncat şi curechi cu perişoare fierte în bulion, mâncare cu care nu mă prea omor, am tras şi un deţ de oţet din mere şi miere de albine. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am niciun fel de probleme. Cât o priveşte pe Puiu Mic, ea mi-a ţinut isonul. Dar la spart ouă, că de mâncat încă nu-i plac. A rămas cu preferinţe pentru lăptici.

Şi pentru că ea este în prim-planul tuturor fotografiilor, trebuie să ştiţi că nu reuşesc să-i prind toate fiţele şi maimuţărelile ce la face, că până să se declanşeze pocitania asta de aparat digital cu autoreglare, ea îşi schimbă poziţia cel puţin de trei ori, aşa încât eu niciodată nu ştiu ce voi fotografia şi dacă-mi rămâne în cadru ori fuge. Câteodată mă enervează şi dându-şi seama de acest lucru îşi ţuguiază guriţa şi-mi trânteţte câte un NU! de-mi piere cheful de a mai face fotografii şi îi spun: Nu-ţi mai fac nicio fotografie, facă-ţi tată-to. Atuci ea îmi răspunde: ciudă, ciudă, ciudă. Uneori îmi vine s-o snopesc în bătaie, dar mă uit la ea cât îi de mică şi cum aleargă de fain ca să n-o prind, încât îmi trece furia şi în loc de bătaie îi dau pupe.

Dar toate astea o făcu să-l ia pe moşulică drept confident de încredere şi când face ceva şi ştie că nu e bine ce-a făcut, vine la moşulică, îl prinde de un deget de la mână şi îl trage după ea: "hai să-ţi arăt ce am făcut". De aceea nu i-a povestit lu mami ce a făcut de şi-a udat nădragii. Dar mami şi-a dat seama, că doar altceva nu se putea întâmpla. Nici moşulică nu s-a grăbit să-i spună lu mami ce s-a întâmplat. Doar după două zile stând toţi trei de poveşti ne-am adus aminte şi am povestit ce şi cum s-a întâmplat.

Prin felul cum se comportă Puiu Mic Ioana presupun că este fericită. În mod cert ea este bucuroasă când plecăm la plimbare, morocănoasă când nu-i fac pe voie, ţâfnoasă când nu vrea să facă ce îi spun eu. Eu sunt fericit când sunt cu ea, dar o fericire amestecată cu multă zdroabă şi oboseală fizică pentru că nu este chiar uşor să fii înlocuitor de pedale sau asistent de role. Mai ales că pe bicicletă şi pe role mergem din ce în ce mai repede şi cu tot mai multe fiţe. Nu o preocupă prea mult bicicleta sau rolele, ci o preocupă mai mult ce se petrece în jurul ei: ce duce tanti, ce are fetiţa, cum merge băiatu, ce role are altă fetiţă, cum este bicicleta lu nenea... Şi după două reprize de astfel de plimbări, zău că scaunele mi se par cea mai relaxantă saltea "relaxa".

A început Ioana să scoată untul din tine, tineretea mea?
Las' nu te speria: miscare = viată.

Emil Condor a scris:

A început Ioana să scoată untul din tine, tineretea mea?
Las' nu te speria: miscare = viată.

De mişcare şi mucă fizică nu m-am speriat niciodată.