LA TACLALE CU ABBILBAL (I)

zuum a scris:

Alibaba...mi se pare mie sau esti un romantic?

Odată cu trecerea anilor apare şi romantismul nu numai reumatismul.

Astăzi este duminică 5 aprilie 2009. O zi însorită, ca cea de ieri şi alaltăieri, dar stau cuminte în casă. De ce? Păi simplu. Ieri fiind sâmbătă, Puiu Mic a plecat la plimbare cu mama şi tata ei. Eu, hai la Mureş să cercetez ce mai este pe acolo. Drumul, aproape impracticabil. Un tractor a lăsat urme adânci pe unde a trecut. Cu bicicleta va fi mai greu să mergem, dar ne vom descurca.
Sunt însoţit de trilul unor cicârlii care sau asociat cu alte cântătoare pe care, din ignoranţă, nu le cunosc. Dar cântă frumos. A mai apărut de la orizont şi un masiv stol de grauri cu ţipetele lor armonios îngemănate. M-au depăţit şi s-au aşezat spre a se odihni pe firele traseului electric de înaltă tensiune. S-au înşirat pe mai multe zeci de metri şi se auzeau ca un ecou. La un semnal primit de la unul de-al lor s-au oprit brusc din "cântat", dar toţi, de la primul la ultimul din lungul şir, odată. Au stat puţin pentru a se documenta cu privire la prezenţa mea în acea zonă, după care, la un nou semnal, au început a ţiui din nou, toţi odată, de la primul la ultimul graur din lungul şir aflat pe firele situate la mare înălţime. Mi-am continuat drumul şi liniştea câmpului m-a împresurat treptat, treptat. Ajuns la dig am mers în neştire pe creasta lui. La un moment dat am simţit că pământul mă trage spre el. Gleznele mă ascultau din ce în ce mai rău, picioarele fiindu-mi umflate. Adidaşii refuzau să mai admită degetele în ei. După o vreme mi-am făcut aşternut din pantalonii de trening şi tricou, apoi m-am lungit pe el, cu faţa la soare lăsând fără-de-gândul să se joace cu mine. Într-un târziu mi-am privit cu un ochi ceasul de la mână. Trecuseră două ore şi nu mă încumetam a mă ridica. Mi-am schimbat poziţia priponindu-mi nasul în pământ şi dând din nou drumul fără-de-gândului am mai petrecut aşa un ceas şi jumătate. După ce am revenit de unde plecasem, în buimăceala care mă cuprinse am văzut un ciopor de oi apropiindu-se. M-am încumetat să le fac loc să treacă, nu de alta dar câinii ce le însoţesc nu glumesc cu cei care stau în calea lor, şi am coborut pe malul Mureşului. Apa era mare şi destul de tulbure, dar în scădere. Am patrulat puţin pe acolo apoi am pornit din nou spre dig pentru a merge acasă căci trecuseră deja cinci ore de când eram plecat de acasă. Mergând aşa, am realizat că adidaşii mi-au devenit puţin mai largi şi îmi acceptau degetele picioarelor. Mă gândeam: s-or fi dilatat cum au stat la soare. Mi-am privit picioarele. Gleznele nu mai erau aşa de umflate, dar tot nu erau mobile ca altă dată. Deh, nici eu nu mai număr anii ca altă dată, ci cu unul mai mult decât anul trecut.
Continui să merg tăcut, fără să mă mai gândesc la ce a trecut şi nici la ce va veni. Este aşa de frumos încât nu mă gândesc nici la ce este. La ce mi-ar folosi? Cu sau fără voia mea timpul la fel ar zbura. Mă târam alene pe câmpul pustiu. Doi pescari m-au ajuns din urmă şi m-au depăşit. Ei se grăbeau, eu nu. Aproape că-mi târam hainele după mine şi într-un târziu am realizat că am ajuns la şoseaua de centură. Era momentul să mă echipez, căci prin oraş nu era să merg doar în şlip.
Mi-a părut rău după timpul ce a trecut aşa repede şi continuând să trag de el, am ajuns într-un târziu acasă, unde m-a întâmpinat un Pui Mic: moşulică vreau să te cunosc! Înainte să-mi spună ea ce vrea, i-am spus eu: lasă-l pe moşulică să mânce ceva apoi te duc cu rolele. Vrei? Daaaa, îmi răspunde ea bucuroasă. Nu a vrut să vină cu moşulică la Mureş pentru că mama ei îi promise că o duce la plimbare, dar cum tata ei a dat o fugă la pescuit, mama ei şi-a căutat una alta de trebăluit şi Puiu Mic a stat în casă. Nu-i nimic. A venit moşulică acasă şi ea a uitat toate necazurile. I-a adus rolele lui moşulică pentru a i le încălţa şi au pornit la drum. A fost pentru prima dată când s-a dus pe role fără doi însoţitori. Moşuşlică s-a descuracat şi de unul singur, La început mai greu, dar după ce fata a văzut că se poate şi cu un însoţitor, şi-a dat drumul. Nu i-a ai fost frică. Şi pentru asta nu i-au trebuit nici măcar cinci minute.
Încet şi pe nesimţite, din vorbă în vorbă, mai multe spuse de un Pui Mic, am ajuns în parc. Acolo am găsit pe un nene care ne-a făcut o fotografie s-o avem de amintire cum a dus moşulică un Pui Mic la plimbare pe ciocliile role, apoi moşulică a dat drumul Puiului mic să meargă singură pe cioclii, dar prin iarbă, să nu ia viteză mare. Şi ce încântată era un Pui Mic văzându-se singură. Şi câte năzbâtii nu a început să facă, şi ce s-a mai amuzat când au "fugit" ciocliile de sub ea şi ea s-a trezit în genunchi...
Dar, veni şi acest dar când a trebuit să ne retragem spre casă. Me-am întors acasă cu promisul că moşulică o va mai duce cu rolele.

Şi cum se făcu de 12,30 trecute fix, mă echipez să merg din nou la Mureş. Puiu Mic este cu mama şi cu tata ei la plimbare. Serbus, ceau şi salutatre!
Am plecat!

Da, la 12 şi 30 trecute fix am plecat într-un nou turneu. Am trecut pe la cimitir şi am aprins câte două lumânări la mormintele mamei şi soră-mii. Au ars frumos şi repede aşa că la ora 14 fix eram pe drum spre Mureş. Am mers în pas vioi şi am făcut plajă în picioare, mergând fără oprire timp de două ore. Am vrut şi am reuşit să-mi reactivez gleznele. Dar după două ore de mers cu pas vioi şi 10 km parcurşi gleznele mă ardeau de parcă mi s-au aprins adidaşii. Am intrat pe un drum lăturalnic şi m-am tolănit în iarbă pe aşternutul făcut din pantalonii de trening şi cu tricoul drept pernă, m-am decălţat lăsând picioarele să se răcorească. Când m-am uitat la ceas, trecuse o oră de stat cu burta la soare şi pentru a nu strica uniformitatea, am schimbat poziţia pentru altă oră.
În tot acst timp nu am fost singur. O ceată de grauri mi-au ţinut de urât, apoi un fluieraş şi-a acordat fluierul şi un grup de ciori l-a acompaniat. Pe la ora 18,00, o boare rece s-a făcut simţită şi m-a determinat să plec spre casă.După câţiva paşi, ca din pământ, răsări o căprioară, ce trecu pe lângă mine în fugă. Cum o fi ajuns pe acolo? că doar zona în care mă aflam era ca o insulă între Mureş pe o parte, drumul naţional, calea ferată şi şoseaua de centură pe cealaltă parte, mărginită şi de Ampoi pe partea opusă unghilui format de cele două părţi. Şi încotro o fi fugind? Nu ştiu. Doar ea a ştiut ce instinct o mâna.
Şi cum mergeam aşa, de unul singur pe câmpul pustiu, o ciocârlie m-a încântat cu trilul ei.
Dar mie, parcă mi se lărgiseră adidaşii. Piciorul chiar avea puţin joc în ei, semn că gleznele mi s-au dezumflat bine de tot, aproape că ajunseră la normal. Sper ca în vara asta să le redau mobilitatea avută cândva. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne că mi-ai dat posibilitatzea să prind un nou sezon de plajă!

Abi, ce simplu e sa fii fericit!

Aşa este Zuum, dar totul se schimbă de la individ la individ. Cei mai mulţi nu se mulţumesc doar cu atât.

Citat :

Încet şi pe nesimţite, din vorbă în vorbă, mai multe spuse de un Pui Mic, am ajuns în parc. Acolo am găsit pe un nene care ne-a făcut o fotografie s-o avem de amintire cum a dus moşulică un Pui Mic la plimbare pe ciocliile role, apoi moşulică a dat drumul Puiului mic să meargă singură pe cioclii, dar prin iarbă, să nu ia viteză mare.

Momente de fericire!

Noa mă oameni buni, vremea faină îşi continuă mersul prin urbea mea. Şi până una alta, ieri şi azi, că de început am început de alaltăiri corvoada, musai a fost să mă "istovesc" cu o leacă de muncă voluntară la aranjatul viei din "podgoria balcon", răsădirea florilor din grădina "pervazul ferestrei" şi escaladarea aleilor din parc în drum spre şi de la grădiniţă.
Că de atâta zdroabă am şi uitat că pentru a încărca bateriile aparatului de fotografiat nu este suficient să instalezi bateriile în redresor, ci mai trebuie şi pus redresorul în priză. Aşa că, azi pauză fotografii. Dar, una lângă alta, Ionică, fata lu moşulică, tot n-ar fi avut chef de fotografiat. Primăvara a cam doborât-o şi am dus-o acasă pe jos, că i-a fost frică să nu adoarmă pe bicicletă. De astă dată ar fi preferat "ATV-ul", pe ghidonul căruia ş-ar fi aşezat liniştită căpşorul şi s-ar fi săturat de somn până acasă.

Vreme faină în continuare. Au apărut frunzuliţele şi pe nuc, iar mugurii vişinului au plesnit lăsând să se vadă albul florilor ce vor să vină.

abbilbal a scris:

Vreme faină în continuare. Au apărut frunzuliţele şi pe nuc, iar mugurii vişinului au plesnit lăsând să se vadă albul florilor ce vor să vină.

La mine au plesnit pe cires...am cateva flori. Dar e vant si nu pot sa le prind in poza. Mda, undeva e o setare pentru animale si copii, imagini in miscare, dar nu stiu sa o fac, iar cartzulia cu sfaturi e...pe undeva.

La şi la noi au înflorit cireşii. Inclusiv cei negri din pădure!

Anahoret a scris:

La şi la noi au înflorit cireşii. Inclusiv cei negri din pădure!

Noi nu avem cireşi în pădure. Sunt nişte meri sălbatici la marginea pădurii. Săptămâna care vine Puiu Mic este în vacanţă oficială. Aşa că o să facem o escapadă cu bicicleta şi pe acolo, că doar de aia-i bicicletă. Să ne folosim de ea.

Azi Natura a scăpat câteva lacrimi în urbea mea. Doar câteva. A fost ultima sâmbătă de pomenire a morţilor după ritualul ortodox.

Esti plin de poezie, tineretea mea.

Emil Condor a scris:

Esti plin de poezie, tineretea mea.

Voi schimba avatarul să nu-ţi mai par tânăr. Este cazul să dăm bundiţa jos, chiar dacă-mi place mult râsul Ioanei.


PS. Avatarul despre care era vorba a fost schimbat.

Astăzi în urbea mea e soare şi fain. Aşa cum stă bine Floriilor. Dar e răcoare, nu de alta dar ca să scrie io pe forum. Pe la ora unu după ce pleacă oamenii pe la casele lor de la beserică, o tulesc la Mureş, nu de alta, dar drumu meu trece pe la poarta progadiei besericii. Fără Puiu Mic merg azi la Mureş, că mumă-sa o duse cu "treaba mamii treabă".

Atâta timp cât Puiu Mic e în preajma ta, nu ai voie să "ruginesti".
Tu îi dai din întelepciunea ta iar ea, în schimb îti dă din strălucirea ei - esti inoxidabil!

Ieri am fost la Mureş şi nu ştiu cum s-a făcut dar am mers tot spre apus, deşi deplasarea mea era practic circulară. Dar nu spre apus faţă de punctele cardinale ci spre apus faţă de soare. Timp de trei ore cât am mers eram cu soarele numai înaintea ochilor, aşa că şi căneala s-a aşternut ca atare.
Pe câmp nici ţipenie de om. Mergeam cu gândul împrăştiat în toate părţile şi nicăieri. Mergând aşa, am rămas surprins când la doi paşi de drumul mare pe care mergeam am dat peste o maşină oprită în care se făcea sex. Nu o văzusem mai repede pentru că era mascată de un mănunchi de mărăcini şi avea o culoare gri, asemănătoare pământului şi mărăcinilor ce o mascau. Când m-am apropiat de maşină "cucoana" se ruşină şi îşi ascunse faţa la pieptul partenerului. Ştia ea ce ştia, numai că pe mine nu m-a interesat cine era şi nici ce făcea acolo. Era doar treaba ei. Dar cert era un lucru. Era Duminica Floriilor pentru ortodocşi, Ziua de Paşti pentru catolici şi protestanţi. Poate s-ar fi cuvenit ca această zi să fie altfel cinstită, nu cu sex la drumul mare.
Continuându-mi mersul înaite, am ajuns în cele din urmă pe dig. Am remarcat că bălgrădenii nu au ieşit "la iarbă verde" şi am coborât pe malul apei unde am făcut fotografiile afişate la locul cuvenit. După o bună bucată de vreme a apărut şi un ciopor de petrecăreţi, care nu s-au dat bine jos din maşini şi au pornit în mare grabă după uscături să facă nelipsitul foc pe care să-şi frigă "slănina" pentru a putea deversa conţinutul recipienţilor de bere în burţile însetate. Când bairamul lor s-a înteţit eu eram departe. Dar muzica ce curgea "suav" dintr-o sculă ce avea potenţiometrul dat la maximum se auzea până la mine.

De câtăva vreme s-a trezit şi un Pui Mic. Moşulică, mă duci la "grădi"? a fost prima ei întrebare, după care u i-a mai tăcut guriţa, deşi eu îi spuneam să tacă pentru că mă încurcă. Dar, afară este soare. Timpul este fain de plimbare, aşa că vă las până mai târziu, când un Pui Mic va face "nani".

abbilbal a scris:

De câtăva vreme s-a trezit şi un Pui Mic. Moşulică, mă duci la "grădi"? a fost prima ei întrebare, după care u i-a mai tăcut guriţa, deşi eu îi spuneam să tacă pentru că mă încurcă. Dar, afară este soare. Timpul este fain de plimbare, aşa că vă las până mai târziu, când un Pui Mic va face "nani".

In poza asta noua din avatar....parca amandoi ati mancat lamaie!

zuum a scris:

abbilbal a scris:

De câtăva vreme s-a trezit şi un Pui Mic. Moşulică, mă duci la "grădi"? a fost prima ei întrebare, după care u i-a mai tăcut guriţa, deşi eu îi spuneam să tacă pentru că mă încurcă. Dar, afară este soare. Timpul este fain de plimbare, aşa că vă las până mai târziu, când un Pui Mic va face "nani".

In poza asta noua din avatar....parca amandoi ati mancat lamaie!

Oooo, nuuuu... A dat măcrişul calului şi e pe gratis!

Pe bune? La voi a răsărit măcrişul?!

Anahoret a scris:

Pe bune? La voi a răsărit măcrişul?!

El o fi fost, dacă nu l-am confundat cu altă buruiană, că de gustat nu l-am gustat şi nici nu-l gust.
Îmi place doar ciorba acrită cu agrişi.

În noaptea asta, natura a jelit în urbea mea. Pe cine? De ce? Doar treaba ei e. Dimineaţa au râs florile pomilor din dreptul geamului meu. Or fi râs şi celelalte, dar eu nu m-am dus să le văd. Azi n-am chef de preumblare. Puiu Mic se joacă frumos. Când ea cu ea , când ea cu io. Când cum poate şi ea.

La mine-i frig şi plouă. Voiam să-mi iau liber mâine ca să rezolv definitiv cu via la Plopeni, dar am renunţat. Nu-i vreme de lucrat în grădină!