POPASUL DOLION (II)

Noaptea e un sfetnic bun

Una din speciile de vietuitoare nocturne din Madagascar o reprezinta lemurienii (prosimieni, subordin al maimutelor primate). Caracteristica principala a acestor ciudate mamifere este adaptarea la viata de noapte, prin morfologia speciala a ochilor. Retina este foarte mare si este reflectiva (are capacitatea de a reflecta cea mai slaba sursa de lumina). Dar, in aceleasi paduri, exista si lemurieni diurni. De ce s-a facut, in decursul evolutiei speciilor, aceasta separare?
Agilitatea si agresivitatea sunt insusirile varietatilor diurne. Datorita calitatilor lor atletice, lemurienii care se hranesc ziua câstiga competitia cu cei mai putin abili. Concurenta e foarte mare, mai ales pentru delicatesa numita mangrove. In consecinta, lemurienii nocturni dormiteaza ziua in adaposturi bine ferite, iar noaptea, când agitatia se potoleste, pornesc in cautarea hranei. O alta forma de adaptare este posibilitatea acestor maimute inferioare de a se multumi cu apa acumulata de frunze. Fiind mai vulnerabile decât alte vietati atunci când se afla pe sol, varietatile nocturne stiu ca in ultima parte a noptii frunzele se umezesc. Ele duc aproape exclusiv o viata arboricola, facilitata si de o coada care actioneaza practic precum a cincea mâna, dar si ca o cârma pentru zborurile impresionante pe care le fac intre arbori. De exemplu, lemurianul maki are un corp de numai 6 centimetri lungime si o coada de 13 centimetri - greutatea totala fiind de 30 de grame pentru un adult.

Adevarul despre pasiunile erotice ale Mariei-Tereza

Este ideea de la care a pornit istoricul german Gunther Frauberger, in articolul publicat intr-un recent numar al prestigioasei reviste franceze „L'Histoire”. Efectuand cercetari in biblioteci din Austria si Germania, Frauberger a reusit sa reconstituie viata particulara a imparatesei si in principal ultimele sale zile. Istoricul german incuviinteaza faptul ca regina iubea foarte mult caii, dar era o dragoste ce nu implica in nici un caz aspecte sexuale. „Maria-Tereza a fost mereu complexata de feminitatea ei, scrie Frauberger.

Stapana peste unul dintre cele mai mari imperii europene, tratand de la egal la egal cu puternicii barbati de stat ai continentului, ea se simtea intrucatva inferioara acestora, dar facea tot posibilul sa-i urmeze: tragea cu pistolul, se interesa de stiinta si arta, se implica in treburile economice si comerciale, si nu in ultimul rand era o foarte buna calareata, o veritabila amazoana!”.

„Decesul s-a datorat unei hemoragii cerebrale”

Aceasta pasiune pentru echitatie nu i-a fost insa de bun augur, insisi servitorii de la numeroasele castele imperiale de pe cuprinsul Austro-Ungariei scornind, se pare, primele rumori referitoare la bizarul amor carnal pe care imparateasa il impartasea cu naravasii ei armasari. In privinta sfarsitului ei, despre care legendele spun ca s-ar fi petrecut pe cand Maria-Tereza, aflata in plin elan erotic cu un armasar, l-a biciuit pe acesta, fiind apoi macinata intre copitele calului, Frauberger este cat se poate de clar: nimic nu este adevarat.

„Maria-Tereza a murit nu intr-un grajd, sub copitele vreunui armasar, ci singura, in patul ei, in seara zilei de 5 noiembrie 1780. Potrivit marturiilor, de care nu ne putem indoi, ale apropiatilor sai, in acea zi imparateasa s-a sculat dis-de-dimineata, si-a baut cafeaua si s-a tolanit inapoi in asternuturi, pregatindu-se a citi corespondenta. Dupa trei ore, sambelanul sau, nedumerit ca inca nu fusese chemat de imparateasa, ca de obicei, a intrat in camera ei si a gasit-o in pat, in stare de inconstienta.

Stare din care, cu toate eforturile depuse de medicii personali, imparateasa nu avea sa se mai trezeasca niciodata, incetand din viata la ora 9:45 p.m., in aceeasi zi. Autopsia urma sa scoata la iveala ca decesul ei s-a datorat unei hemoragii cerebrale. Cu alte cuvinte, un sfarsit deloc spectaculos, precum cel vehiculat de amatorii de zvonuri si de glume fara perdea pe socoteala impunatoarei imparatese...

GABRIEL TUDOR

In Peru exista un loc miraculos, unic in lume: Lacul care aduce copii

„Balta fertilitatii”, unul dintre cele mai stranii locuri de pe Terra, se afla in mijlocul unui desert arid, la aproape 70 km sud-est de capitala peruana Lima. Faima sa a depasit de mult granitele micului stat andin, ajungand chiar pana in Statele Unite, astfel ca astazi, mii de pelerini vin sa atinga malul miraculos si sa se scalde in apa despre care ei cred ca ar lecui pe loc orice problema de infertilitate sau impotenta.


Balta de la Chilca, asa este numit locul respectiv, e cunoscuta inca din timpul incasilor, existand marturii ale conchistadorilor spanioli privind ritualurile practicate aici. Se pare ca primii europeni care s-au scaldat in aceasta apa au fost doi ostasi spanioli ce dezertasera din micul detasament al lui Francisco Pizzaro. Ei au putut remarca imediat efectele „tratamentului”: casatorindu-se cu indigene, au avut o droaie de copii, reusind sa procreeze, dupa cum scrie cronicarul Rodrigo Diaz de Alcaya, „pana la 70 de ani, caci s-au scaldat in apa despre care se spune ca intinereste si pe care incasii se feresc sa o arate strainilor”. Acest secret desavarsit s-a pastrat pana in secolul XIX, cand balta a fost descoperita, intamplator, de o echipa de paleontologi americani, care nu au crezut insa nici o clipa in capacitatile sale miraculoase. Dar a fost de ajuns ca un bogat politician din New York, care incercase toate leacurile posibile pentru a scapa de impotenta, sa vina aici, sa se scalde si sa se vindece de meteahna sa, pentru ca vestea existentei „baltii virilitatii” sa se raspandeasca in toata America.


Localnicii numesc astazi intinderea de apa, care are forma aproximativa a unui cerc cu un diametru de 250 metri, „facatorul de gemeni”, fiindca femeile care au probleme de procreere si se scalda aici sau se ung cu malul mlastinii nasc negresit gemeni.
Intrigati de aceste „miracole”, oamenii de stiinta americani au efectuat cercetari, in anul 1960, asupra apelor baltii si a namolului de aici, dar nu au putut gasi nimic neobisnuit in compozitia lor. „Tratamentele miraculoase efectuate aici nu pot fi puse, in aceste circumstante, decat pe seama autosugestiei!”, a declarat dr. Jose Ramon Estacar, de la un spital din Lima. Multi cred insa ca aceste vindecari minunate ar avea mai degraba legatura cu fenomenul OZN. Numai in ultimele decenii, deasupra baltii Chilca a fost semnalata prezenta a zeci de OZN-uri si „lumini misterioase”, de fiecare data evoluand noaptea. Numa Rueda, primarul micii localitati din preajma mlastinii, localitate numita tot Chilca, spune ca „Batranii nostri povesteau cum veneau aceste obiecte zburatoare si aruncau o substanta lichida in balta. Poate ca aceste posibile reziduuri abandonate de farfuriile zburatoare sunt raspunzatoare pentru efectele curative deosebite ale apelor baltii!”.

Cea mai "simpla" (la îndemâna) metoda de a scapa de stres este bautura - aceasta este concluzia alarmanta a mai multor grupuri de studiu de comportament din unele tari europene. Îngrijorarea expertilor creste întotdeauna la începutul verii, când fluvii de bere se revarsa spre metabolismul multor barbati si nu numai. Pe de alta parte, alcoolul (în diverse ipostaze) este vinovat de peste 85 la suta din cazurile de violenta familiala. La noi în tara, scumpirea unor produse de acest gen sau "taxa pe viciu" se doreste a fi o metoda de stopare a alcoolismului. Va da roade aceasta noua coercitie? Greu de spus, mai ales ca alcoolul - ca si tutunul - creeaza dependenta.


Folclorul "sugativelor" celebre este dominat de artisti. Printre acestia, cei mai multi provin din SUA, deoarece acolo zvonurile despre obiceiurile umbroase ale personalitatilor nu pot fi tinute în frâu. Printre vedetele de la Hollywood îi gasim pe mult-iubitii Humphrey Bogart (decedat timpuriu, bolnav de ciroza) si Richard Burton, pe Dean Martin si Frank Sinatra (parteneri în multe filme), pe Peter O'Toole, Errol Flynn si Oliver Reed. Pare greu de crezut, dar patima pentru alcool nu prea le-a afectat cariera multora dintre acestia, desi nu se cunoaste cu precizie cât de mult savurau... Dintre cântareti, sunt citati Janis Joplin si Jim Morrison (ei mai adaugau, probabil, si ceva droguri). Printre scriitorii de faima mondiala, îi gasim pe Hemingway, Paul Verlaine, William Faulkner, Oscar Wilde, Serghei Esenin, Alfred Jarry si Arthur Rimbaud, iar printre pictori, pe inestimabilul Vincent van Gogh. Lista poate ca este nedreapta cu altii care si-au facut un prieten de nedespartit din paharul cu whisky, absint sau coniac, dar cu mai multa discretie.

Ciudat este ca printre sportivi - mult mai putini - se afla doar Paul Gascoine, jucator de fotbal englez extrem de îndragit în ultimii ani si care si-a încheiat cariera în... China si celebrul George Best, decedat la mai putin de 55 de ani... Nu bautura le-a adus gloria, dar se pare ca si celebritatea produce o angoasa care se poate topi în alcool. Nu este cazul sa verificati aceasta ipoteza. Traiasca apa plata cu lamâie!

Autor: PAUL IOAN

Ce aveţi, nevrednicilor, cu această ţară?

de Adrian Paunescu – 14 iunie 2010

Până la urmă, ce aveţi, nevrednicilor cu această ţară? Cum dracului de aţi ajuns voi, nişte sfertodocţi abuzivi, să conduceţi o Românie bimilenară, să vă îmbogăţiţi pe seama ei şi să nu vă astâmpăraţi nici după ce v-aţi făcut plinul, gaşcă de citrice putrede ce sunteţi! Noi, ăilalţi, aproape că vă şi iertasem pentru marşul vostru prin străchini, pentru neverosimila trecere într-o noapte de la stânga la dreapta, pentru toată contribuţia voastră la prăpădul general. Vă consideram nişte începători în ale politicii şi nişte buşteni în care încă nu a intrat meşterul cu dalta, să le dea forma. V-aţi trădat familiile şi prietenii, ca să cerşiţi un loc mai în faţă la momentul împărţirii de scaune. Şi dacă aţi fost cinici şi duri între voi, ce v-ar fi putut opri din opera de umilire şi retrogradare a poporului român, căruia i-aţi dat cu democraţia în cap, să-i treacă pofta de-a mai exprima opţiuni. Primele întruchipări ale voastre erau parcă din galeria de epubrete a unui prestidigitator alchimist. Cu timpul, leagănul naşterii voastre a fost chiuveta. Din spălăturile ei s-a putut naşte haita voastră nevertebrată şi lacomă.

Dar măcar o relaţie de bună ziua să fi menţinut voi cu poporul pe care l-aţi târât în toate aventurile zoologiei infecte. Vă trebuia această legitimaţie nobilă facturată de poporul român. N-aţi păstrat nici măcar această regulă formală a jocului, aţi început să împărţiţi copite, în stânga şi în dreapta, celor care v-au girat începuturile ceţoase. Duduiţi printre noi cu o totală lipsă de ruşine şi cu un înspăimântător efect pervers al lipsei de biografie. V-aţi şters pe picioare şi pe creier cu steagurile şi aţi dat ţara care vă suportase pe trei frigidere, pe un fax, pe cinci televizoare şi pe o maşină automată de făcut bani. Aţi inventat geografii perverse şi n-aţi mai recunoscut istoria relaţiilor dintre ţara în care trăiţi şi alte ţări, importante şi decisive, ale lumii. Prin pluralism aţi înţeles indecizia înjositoare de a nu şti, în momentul oportun, care fund de stăpân trebuie spălat şi pupat, ca să-i crească importanţa.

Dar, mai ales, aţi învăţat să furaţi. Ăia care erau consideraţi performeri, pentru că furau oul de sub cloşcă, au devenit, între timp, nişte amatori jalnici în comparaţie cu maeştrii care sunteţi. Iar unde n-aţi putut da lovituri directe aţi introdus şmechereşte politica voastră de tăiere din salarii şi din pensii, ca să acoperiţi prin drastică împuţinare ceea ce nici nu s-ar fi observat dacă ştiaţi să dinamizaţi componentele relansării economice. E pustiu pe unde călcaţi voi şi se goleşte ţara de medici, de avocaţi, de ingineri, de umanişti, de tehnicieni. Mor oamenii de disperare, bombardaţi perfid de ştirile pe care ţine să li le transmită, rânjind, rânjind şi din ochi, nu numai din gură, homunculul şef, ăla pus în capul trebii de piraţii lacrimii naţionale. Pe unde să mai scoatem capul, în acest joc de esenţă cinică, la care ne împingeţi de parcă ne-aţi mai pregăti, după viaţa nenorocită pe care o ducem, pentru o altă viaţă, de inconştienţă şi huzur.

Unde e capitalismul, ticăloşilor? Ce-i cu această infernală derivă în care pluteşte biata noastră ţară? Aţi jupuit zilnic poporul român, v-aţi îmbuibat şi v-aţi înfăşurat în ziduri groase de epidermă porcină, ca să nu vă mai deranjeze nici măcar un cuvânt din partea celor obidiţi. Cum faceţi voi, mă, zilnic teoria solidarităţii şi o adresaţi amărâţilor ţării, când aţi furat şi furaţi - legal şi ilegal - tocmai averea celor mulţi? Înapoi în zoologie, căpuşi portocalii! Poate aţi uitat un banc sinistru care circula acum câţiva ani prin estul Europei: a fost descoperită mama lui Lenin. Ea e vie. Şi e din nou gravidă.

Valeriu Popa - Sfaturi

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti. Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile.

Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău.
Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta.
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei..
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă- cu deosebire în locurile înverzite - şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă.

Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent. O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit.

Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă în corpul dvs. Dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele)şi măncaţi este tensionată.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.

Dacă un om fură şi înşelă pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora. În concluzie,cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.

Ataşamentul înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşam, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.
Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt. Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi.
Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile umane ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată. Când sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă.
Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult. Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.

Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.. Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit


Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă.
Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.
Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni. Gelozia şi supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea. Uneori la femeie gelozia, supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se poate îmbolnăvi grav.
Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.
Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa.
Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orice animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele. De asemenea, veţi putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi agresiunea apărută se distruge
Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi spirituală. Plăcerea de a bârfi, minţi şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare.
Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni. Omul trebuie să înceteze să mai poarte supărare pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Imaginaţia are puterea de a crea realitatea. Câmpul părinţilor începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat.
Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie completă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului acestuia. Principala informaţie ereditarăse transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea, trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.
O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului. Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului,care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii creiază ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt. În
timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative.. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.
Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ. Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mame copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.
Când părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului.
Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui.
Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul. O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fica şi nepoata, adică urmaşii ei. În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur - vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conecsiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia. O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa. O femeie şi-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absolvi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.
Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta creează în el cusurul ce i se reproşează. Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.
Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.
Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţii lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.
Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.
Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copiii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.
Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme. Când simţiţi că cineva vă fură energia,rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.
Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.
Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu. Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el.
Bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.
Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa dorinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.
Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti. Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului.Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului.. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.
Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

Multumesc Doamne pentru Tot ceea ce imi daruiesti!
Deci secretul armoniei este ... sa ne imaginam iubire !!!

dolion a scris:

Ce aveţi, nevrednicilor, cu această ţară?
de Adrian Paunescu – 14 iunie 2010

E cam tirziu, pentru unul dintre lingaii lui ceausescu/iliescu, sa-si puna aceasta intrebare ...

Da Cristina, ai dreptate, totusi trebuie să gândim la faptul că foarte multi artisti (nu doar români) si-au consumat timp important din viată, la Curte. Că este condamnabil, probabil este, dar asta nu sterge din valoarea artistică a indivizilor respectivi. Iar Adrian Păunescu este unul dintre poetii români străluciti. Eu asa cred... Si, acum la bătrânete, înainte de a da coltul, poate realizează că tara a fost distrusă de nevrednici ca el.

Emil Condor a scris:

Da Cristina, ai dreptate, totusi trebuie să gândim la faptul că foarte multi artisti (nu doar români) si-au consumat timp important din viată, la Curte. Că este condamnabil, probabil este, dar asta nu sterge din valoarea artistică a indivizilor respectivi. Iar Adrian Păunescu este unul dintre poetii români străluciti. Eu asa cred... Si, acum la bătrânete, înainte de a da coltul, poate realizează că tara a fost distrusă de nevrednici ca el.

De acord cu tine, dar un artist/poet veritabil nu face asemenea compromisuri, uzitind de talentul sau pentru a hrani paranoia unuia precum ceausescu. S-a compromis iremediabil si -in ochii mei- asa va ramine. Si el, si "opera" sa artistica.

PSIHICUL, o arma in lupta cu cancerul

"Fiecare dintre noi are celule canceroase in corp. Dar nu toti ne vom imbolnavi de cancer".

Asa incepe celebra carte a medicului american David Servan Schreiber, "Anticancer" (vezi "Formula AS" nr. 812). De ce unii se imbolnavesc, iar altii par a fi imuni la aceasta boala a secolului, care afecteaza un numar urias de oameni de pe intreaga planeta? Care este secretul acestei imunitati?
David Servan Schreiber este o celebritate mondiala. Este doctor in medicina, psihiatru si neurolog, profesor si cercetator la una dintre cele mai celebre universitati americane de medicina, si fondator al unui centru de medicina integrativa, cunoscut in intreaga lume pentru abordarile sale neconventionale. Dar nu titlurile sale stiintifice i-au adus celebritatea, ci curajul de a introduce, intr-o lume stiintifica strangulata de o viziune mecanicista asupra fiintei omenesti, concepte revolutionare, precum acela ca bolile sunt in stransa legatura cu psihicul si cu mintea omeneasca, cu sentimentele noastre, cu felul in care privim lumea. Intr-o prima carte, numita "Vindeca", el a demonstrat ca depresia si anxietatea, bolile lumii moderne care fac ravagii in societatea occidentala, pot fi combatute fara medicamentele dure pe care le foloseste psihiatria zilelor noastre, prin metode simple, care ne apropie de natura si de noi insine. El sustinea, spre nervozitatea generala a medicinei oficiale si mai ales a producatorilor de medicamente, ca schimbari elementare in stilul nostru de viata rezolva probleme fundamentale ale sanatatii noastre fizice si psihice. Apoi, destinul a facut ca Schreiber sa se imbolnaveasca de cancer la creier. A trecut prin toate fazele prin care trec bolnavii de cancer: spaima, disperare, negare, revolta, incercand toate procedurile pe care medicina oficiala le cunoaste in acest moment: operatia, chimioterapia si radioterapia. Boala a recidivat si atunci Schreiber s-a apucat sa studieze singur, cu metoda omului de stiinta si cu disperarea aceluia care lupta pentru viata sa. Rezultatul a fost "Anticancer", un bestseller care este povestea sa personala, dar si rezultatul cercetarilor sale de ani de zile si al investigatiilor pe care le-a facut in compania celor mai faimosi oncologi ai planetei. Concluzia sa: "Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata decat de genetica sau de altceva. Am vrut sa aflu motivul pentru care unii fac cancer, iar altii nu. Ceea ce am descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa avem si mijloacele naturale pentru a ne apara impotriva cancerului. Nu trebuie decat sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale". Desigur, aceasta noua carte a fost considerata de autoritatile medicinei oficiale un nou afront.

Respiratia - marea conexiune

Cum procedam? Incepeti prin a va aseza confortabil, cu spatele drept. Inchideti ochii, incercati sa va concentrati si trageti de doua ori aer in piept, incet si profund. O senzatie de confort si stare de bine se va resimti in piept si umeri. Indreptati-va atentia catre inspiratie. Urmariti cu atentie drumul aerului prin nas in piept, apoi expirati usor, lasand aerul sa paraseasca corpul, incet, elegant, pana la sfarsit, incat la final nu mai ramane decat o adiere, aproape imperceptibila. Faceti o scurta pauza fara sa respirati. Concentrati-va asupra senzatiei pe care o aveti. Prin practica, poti ajunge sa iti simti inima batand, sustinandu-ti viata. La finalul pauzei, imaginati-va cum o mica scanteie se aprinde de la sine si declanseaza un nou ciclu al respiratiei. Ceea ce simti este scanteia vietii, care exista intotdeauna in noi si pe care, prin procesul de concentrare si relaxare, o poti descoperi pentru intaia oara.

De multe ori, la cei care practica pentru intaia data respiratia constienta se pot vedea lacrimi pe obraz. Ei descopera o imensa senzatie de bunastare naturala, care le-a lipsit. Mai tarziu, oamenii care mediteaza invata ca in orice moment pot sa intre in contact cu buna-starea si calmul regasite prin meditatie. Cu putina practica, acestia le vor afla in timp ce asteapta la coada la magazin, cand sunt prinsi intr-un ambuteiaj sau infrunta jignirile unui coleg la birou. Acestia se pot reconecta la aceasta sursa de pace prin concentrarea atentiei asupra unei expiratii prelungite, precum si asupra pauzei care o urmeaza. Revenind la cancer, meditatia bazata pe respiratie produce linistea interioara, despre care vorbeste Schreiber. Linistea datatoare de echilibru si optimism. Sufletul e pregatit sa lupte cu boala.

Cartile lui David Servan Schreiber, "Anticancer" si "Vindeca", precum si altele pe aceeasi tema le puteti gasi la Editura "Elena Francisc", pe www.efpublishing.ro, tel. 0731/01.42.57 sau 0314/05.90.71

Înrolându-se la cauza descifrării nevrozelor, pe parcursul unui travaliu de cinci ani (1885-1890), Freud va trebui să facă proba caracterului lor psihogen. Întrebarea pe care şi-o pune savantul vienez este ce semnificaţie au unele simptome sau maladii. Pentru a răspunde, el procedează inductiv, supunând unei disecţii minuţioase numeroase cazuri clinice, pe fondul cărora îşi va întemeia eşafodul teoretic. Spre localizarea ideii, vom reconstrui „dosarul” unui caz interesant de nevroză, prezentat de Freud în "Introducere în psihanaliză":

Într-o zi un tânăr ofiţer aflat în permisie îi aduce la tratament pe soacra sa. Matroană veritabilă, cu o moralitate ireproşabilă, aceasta este hărţuită de o idee absurdă. Pe scurt, iată povestea acestui simptom. Căsătorită din dragoste cu un mare industriaş, mamă a doi copii, totul părea destinat unui mariaj fără seisme. Când deodată, o scrisoare anonimă, care îi acuza soţul de infidelitate, tulbura definitiv pacea acestei femei. Autorul epistolei este servitoarea, căreia stăpâna îi povestise într-o zi cazul unui domn, trecut de prima tinereţe, care are o amantă foarte tânără şi adaugă printre altele, cât de nefericită ar fi dacă ar afla ceva similar despre soţul ei. Invidioasă pe una dintre prietenele sale, fata în casă va compune o a doua faimoasă scrisoare, prin care soţul iubit este acuzat de adulter. Doamna face o criză de nervi, bombardându-şi bărbatul cu un torent de injurii şi reproşuri. Într-un moment de „time aut”, analizând lucrurile la rece, soţia încornorată realizează că autorul acestui denunţ este chiar servitoarea, care, pentru a-şi compromite definitiv rivala, o desemnase drept amantă tocmai pe prietena ei care era funcţionară la fabrica soţului ei. Fata de casă este concediată imediat (nu şi acuzata, care îşi probase nevinovăţia). Lucrurile par să revină în matca lor cotidiană, deoarece doamna se convinsese că totul fusese o înscenare. Dar calmul acesta se dovedeşte extrem de fragil, pentru că era suficient ca onorabila soţie să audă numele pretinsei amante (sau să o întâlnească pe stradă), pentru ca simptomele să recidiveze cu maximă virulenţă.
Cazul în sine poartă o contradicţie: doamna respectivă este pe deplin conştientă că nu are nici un motiv să fie geloasă şi totuşi obsesia persistă. Psihiatria clasică ar clasa repede cazul, invocând drept explicaţie o ereditate găunoasă. Cum procedează Freud? Mai întâi de toate, ceea ce îl izbeşte din start este că doamna însăşi a provocat anonima, prin discuţia pe care a avut-o cu servitoarea în preziua declanşării incidentului. Faptul că obsesia exista înaintea epistolei îi sugerează maestrului ideea că nevroza este, de fapt, independentă de factorul care pare să o fi declanşat. Supunând-o unei cure psihiatrice, Freud descoperea cauza adevărată a acestei nevroze. El înţelege că această femeie onestă şi excelentă mamă, nutrea în adâncul ei un sentiment de iubire pentru tânărul ei ginere. Afecţiunea respectivă reverbera monstruos în propria ei conştiinţă, culpabilizând-o neîncetat. Repudiat în inconştient, acest sentiment continua să gesteze nociv, generând o stare de tensiune perpetuă. Supapa salvatoare vine de la mecanismul transferului: conştiinţa s-ar elibera de apăsătoarea povară dacă, în replică, pentru această neinspirată iubire şi soţul ar avea o aventură. „Ideea fixă a infidelităţii soţului ei, glosează Freud, era deci un plasture răcoritor pus pe rana ei arzândă” .

Voulez-vous mourir avec Dignitas?

In Elvetia, eutanasia este legala. Cei care au facut posibil acest lucru sustin ca fiecare om are dreptul sa decida asupra vietii sale si ca, daca dreptul la viata este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, de ce nu ar exista si dreptul la moarte?! Pe acest lucru s-a bazat si avocatul elvetian Ludwig A. Minelli, care a infiintat, in 1998, clinica Dignitas. Minelli este un sustinator fervent al drepturilor omului si directorul clinicii care ofera oamenilor ce sufera de boli in faze terminale posibilitatea de a-si pune capat vietii. Cei care apeleaza la serviciile acestei clinici trebuie sa faca dovada scrisa a problemei de sanatate si sa arate ca boala de care sufera nu este tratabila sub nicio forma. Odata depasind de acest pas, trec printr-un consult medical efectuat chiar la clinica. Daca decizia de a-si pune capat zilelor ramane neschimbata, persoana respectiva intra in linie dreapta spre momentul final. Eutanasia la Dignitas este, cel mai adesea, un cocktail de substante care pun capat vietii. Un lucru ce trebuie subliniat este acela ca moartea este asistata, adica, in timp ce bolnavul bea amestecul respectiv de substante, personalul clinicii nu poate sa ii ofere niciun ajutor. Doar asista. Este o conditie impusa de legislatia elvetiana. Din cate se cunoaste, medicii de la Dignitas lucreaza voluntar si servesc devizei pe care Minelli a impus-o echipei sale: „Traieste cu demnitate, mori cu demnitate!". Se pare ca acest demers poate fi estimat in jurul sumei de 3.000-7.000 de euro, desi unele surse care si-au pastrat anonimatul declara ca Minelli a pretins unor pacienti sume mai mari decat cele mentionate. A fost mediatizat cazul in care asistenta Soraya Wernli l-a acuzat pe Minelli ca strange lucrurile pacientilor pe care le vinde apoi la un magazin second-hand...

Omul care aduce moartea

Ludwig A. Minelli poate fi considerat omul care aduce moartea. Aceeasi Soraya Wernli a afirmat despre fondatorul Dignitas ca „mi-a spus, la un moment dat, ca i-ar placea sa aiba aparate automate de la care oamenii sa-si procure doza mortala la fel de usor cum isi cumpara cafea sau bauturi racoritoare". Insa Minelli sustine ca Dignitas lucreaza in folosul oamenilor si ca principiile pe care le aduce in societate sunt morale si justificate si ar putea pune capat, intr-o buna masura, cazurilor in care cei care incearca sa se sinucida nu reusesc sa-si puna capat zilelor si ajung intr-o stare de sanatate mai proasta chiar decat era inainte. El mai da un exemplu: cel al omului care spune societatii ca vrea sa isi ia viata. Atunci este imediat suspectat de a nu fi in deplinatatea facultatilor mintale si responsabilitatea pentru viata sa ii este luata de indata ce este sub atenta urmarire a personalului medical sau a psihologilor. Minelli sustine insa ca primul pas care ar trebui facut intr-o astfel de situatie este, fara doar si poate, consilierea persoanei respective. „Nu trebuie sa punem totul pe seama unei disfunctii mintale ci, mai degraba pe seama unei crize din viata cuiva". Fondatorul Dignitas afirma chiar ca omul respectiv ar trebui sa nu fie izolat si ar trebui sa i se propuna solutii pentru a iesi din criza respectiva. Mai mult decat atat, sustine ca oamenii care se gandesc la sinucidere se simt in siguranta stiind ca exista Dignitas, un loc in care gandurile le sunt luate in serios si in care responsabilitatea pentru propria viata nu cade pe umerii altcuiva. Paradoxal, se pare ca oamenii care vin la Dignitas aleg, de cele mai multe ori, viata, in locul mortii, in urma discutiilor pe care le poarta cu personalul de acolo. S-a demonstrat ca cei care sunt pe cale sa primeasca unda verde pentru substanta letala, odata ce se apropie de aprobarea pe care si-o doreau, renunta la demers si nu mai contacteaza apoi niciodata clinica. Se pare ca acesti oameni decid sa isi continue viata pana cand va interveni moartea naturala, in ideea ca, in cazul in care situatia li se inrautateste, pot oricand apela la alternativa eutanasiei. Dignitas devine atunci un fel de plan de rezerva...

Minelli a fost, la un moment dat, jurnalist. A fost primul corespondent in Elvetia al prestigioasei publicatii germane Der Spiegel, in perioada 1964-1974. In 1973 s-a gandit ca poate face si altceva. Dreptul. Pe care l-a absolvit la 48 de ani, ca mai tarziu, la 53 de ani, sa termine si masterul in acelasi domeniu. In 1998 a infiintat Dignitas, bazandu-se pe capacitatile unui... jurnalist scolit la drept. Prima procedura de eutanasie pe care a realizat-o Dignitas a fost in octombrie 1998...

Q Magazine a contactat clinica Dignitas, pentru a le cere un punct de vedere atat in legatura cu pacientii care mor acolo, cat si in eventualitatea unei discutii despre clinica in sine. In mod cu totul neasteptat, raspunsul (prompt!) a venit chiar din partea directorului clinicii, Ludwig A. Minelli, care nu a vrut sa faca nicio declaratie, in afara datelor de pe site-ul clinicii. Ar putea insemna ca nu vrea sa mai atraga numele clinicii pe care o conduce in atentia presei care, de cele mai multe ori, a starnit scandaluri.

Formular

Pentru ca o persoana sa poata ajunge la „sinuciderea asistata", e necesar sa treaca prin cateva etape. In primul rand, trebuie sa plateasca o taxa de inregistrare la Dignitas, taxa care nu costa, insa, o avere. Prin anul 2007 se ridica la suma de 200 de franci elvetieni. Pe langa aceasta, mai trebuie achitata o taxa anuala, care, in acelasi an era de 80 de franci elvetieni. Apoi persoana respectiva va trimite o... scrisoare de intentie. Aceasta va fi redactata personal si trebuie sa contina motivele pentru care omul respectiv vrea sa isi puna capat zilelor. Aceasta dorinta trebuie dublata de o serie de acte medicale care sa demonstreze diagnosticul, cel mai adesea, inspaimantator. Acestei scrisori i se ataseaza un CV in care sunt mentionate si date despre familie, pentru ca personalul Dignitas sa isi poata face o idee despre mediul in care traieste persoana respectiva. De asemenea, raportul medical trimis nu trebuie sa fie mai vechi de doua luni.

Daca persoana primeste „unda verde", adica i se confirma ca ar putea primi sfarsitul pe care si-l doreste, trebuie adunate o serie de acte, de la cel de nastere, pana la cel de casatorie sau divort. Conform legilor elvetiene, acestea nu trebuie sa fie mai vechi de 6 luni. De indata ce sunt reunite toate acestea, se poate stabili o intalnire cu cineva din personalul Dignitas. In timpul intalnirii se ofera alternative pentru situatia in care se afla si se probeaza motivele dorintei de a muri precum si daca aceasta este constanta. Abia dupa aceste discutii preliminarii medicul poate parafa decizia, numai dupa ce s-a asigurat ca persoana respectiva are discernamant si este total constienta de ce inseamna „sinuciderea asistata". Tot atunci cel care va muri trebuie sa stie ca va duce singur la gura paharul cu amestec de apa si... otrava. Tot singur va declansa si un mecanism de lichid care se dizolva in tubul gastric si tot singur poate apasa si un buton care da startul unei infuzii... fatale. Asadar, procedura este savarsita de persoana in cauza, la alegere. Dignitas ii da timp pacientului sa isi anunte familia si asteapta pana ce aceasta se decide daca este de acord cu „sinuciderea asistata". Astfel, persoanele care isi pun capat vietii pot fi asistate in ultimele clipe de cei dragi. Se pare ca sansa de a-si lua ramas bun este benefica pentru cei lasati in urma...

Moartea, descrisa pas cu pas

Inainte ca „sinucigasul" sa ia medicamentul fatal, i se administreaza un antivomitiv, pentru ca stomacul sa poata accepta solutia finala, o jumatate de ora mai tarziu. In aceasta jumatate de ora, medicii de la Dignitas vorbesc inca o data cu pacientul si daca acesta este absolut sigur de decizia sa, va semna o condamnare la moarte. Apoi, in maxim cinci minute, pentobarbitalul de sodiu va induce o stare de coma profunda. Numai dupa ce persoana in cauza isi va pierde cunostinta, se va induce moartea fara dureri. Dupa deces este chemata politia, pentru ca „sinuciderea asistata" sa fie... anuntata. Apoi este necesara prezenta unui reprezentant al procuraturii, a unui politist, a unui detectiv si a unui medic, pentru a stabili clar ca decesul a survenit in urma dorintei persoanei in cauza si pentru a demonstra ca nu a intervenit nimeni altcineva in aceasta decizie... Si se demonstreaza ca e suicid asistat... In urma acestei proceduri, cadavrul este transferat la Institutul de medicina legala, pana ce ancheta respectiva permite inmormantarea. Fiecare procedura enumerata pana acum se plateste. In euro. Apoi... cei mai multi lasa scris ca vor sa fie incinerati... Pentru cetatenii elvetieni, cocktailul letal poate fi baut chiar acasa. Pentru cetatenii straini... exista in Zürich o cladire cu 16 apartamente, in care sunt cazati cei care vor sa... nu mai fie.

Pentru ei Dignitas a insemnat ultimul drum

Primul caz de „sinucidere asistata" a fost cel al unui medic, cetatean elvetian, in varsta de 71 de ani. In 2007, rapoartele Dignitas aratau ca 800 de cazuri fusesera... rezolvate la aceasta clinica, fara ca macar unul dintre ele sa fi fost contestat in instanta. Dintre aceste persoane, un procent important era al persoanelor de nationalitate britanica. In 1999 Dignitas a facut primul „suicid asistat" pentru o persoana care nu era de nationalitate elvetiana - Maria Ohmberger. Dignitas a inceput sa accepte cazuri de peste granitele Elvetiei tot ca o consecinta a ideii lui Minelli, aceea ca nimeni nu trebuie sa fie discriminat. Minelli declara „de ce sa imi acord dreptul de a-i spune unei femei care sufera de cancer in faza terminala si care este din Elvetia, ca Dignitas o poate ajuta, si de ce sa refuz acest drept unei femei care locuieste la granita cu Elvetia de pilda, dar care sufera de aceeasi afectiune?". Si asa, moartea de acolo a devenit internationala.

Un caz mult mediatizat a fost cel al cuplului Duff. Sot si sotie, au decis sa moara impreuna, punand capat suferintei. Au ales Dignitas. El, Peter, 80 de ani. Ea, Penelope, 70. Au murit amandoi la Zürich, in februarie 2009. El suferea de cancer la colon, boala care afectase si ficatul, iar ea avea un cancer gastrointestinal din 1992, care se agravase in ultima perioada. Nu se luptau cu dificultati materiale. Erau milionari. Familia a fost de acord.

Un alt caz a fost cel al sotilor Robert si Jennifer Stokes (59 si 53 de ani). Robert avea epilepsie, iar sotia diabet. Cazul lor a dat nastere unor discutii aprinse, pe motiv ca niciunul nu suferea de vreo boala in stadiu terminal. Cei doi au murit la Dignitas, pe... 1 aprilie. Familia... nu stia ca cei doi soti aveau puse la punct chiar si planurile de inmormantare.

A mai fost cazul lui Craig Ewert, cel care a acceptat ca intreaga experienta sa fie filmata. O puteti gasi, pe scurt, si pe youtube... Despre intreaga procedura, cei din Marea Britanie au facut un film documentar. Ewert a fost profesor universitar si a venit la Dignitas pentru ca nu mai putea suporta chinurile bolii care il tintuiau la pat. Suferea de o boala ce distruge neuronii motorii. Zilele ii erau oricum numarate, iar Ewert nu mai putea nici macar sa respire singur. Si a decis sa moara. Sotia, cu care era casatorit de aproape 40 de ani, i-a fost alaturi si si-au luat ramas-bun cu un sarut.

Un alt exemplu este cazul tanarului rugbyst de 23 de ani care nu a putut suporta ideea de a fi imobilizat intr-un scaun cu rotile. Desi parintii au incercat sa il faca sa renunte la ideea de a veni la Dignitas, Daniel James a preferat sa moara. In 2008, la 14 luni de la accidentul care ii schimbase viata, parintii au venit cu el la Dignitas.

De regula, familiile ramase in urma celui care moare la Dignitas nu au avut conflicte cu cei de la clinica. Insa au fost si cazuri in care familia a acuzat clinica de tratamente proaste: cadavrele ar fi tarate spre lifturi in saci de plastic, iar inducerea comei ar fi realizata in camere mizerabile....

Daca viata este nepretuita, cat costa moartea?

Unii vad sinuciderea ca pe un gest gratuit. Altii platesc mii de euro ca sa o aiba intr-un... cadru organizat. Unii mor la Dignitas din dorinta de a mediatiza cazul si de a da de gandit omenirii. Pentru restul lumii insa, viata isi urmeaza cursul.

Unii se sinucid ca-s atei. Altii pentru a nu-l mania pe Dumnezeu cu gandurile lor morbide, de fiecare zi. Oricum e pacat, iar gandul e trecator...

Ramane problema celor care chiar au boli incurabile, care au diagnostice ce le confirma... Daca sfarsitul se apropie oricum... merita sa-l grabeasca?

Oamenii sunt diferiti. Atat de diferiti. Unii iau decizii pe care nu le inteleg intru totul nici chiar ei insisi asa ca acceptarea unei clinici ca Dignitas este o provocare pentru societate. Intrebarea... e pacat sau nu... dainuie inca...

Numai ca unii ar da oricat pentru o clipa de viata... pe care n-o mai au....

Diamante umane

O practica cel putin ciudata, insa acceptata cu usurinta in cercurile oamenilor cu bani este aceea a transformarii in diamant a cenusii umane. Conform studiilor de specialitate cenusa unui om se poate transforma in aproximativ 20 de diamante artificiale. Costul unui diamant porneste de la o suma relativ accesibila - 3.000 de euro si poate ajunge la cateva zeci de mii. Asadar... aproape oricine are un moral de fier poate purta la gat un diamant pe care-l poate numi, sugestiv „mama", „sotia", „bunicul".

Opinia psihiatrului

Medicina a fost, este si va ramane, atata timp cat ea se va raporta la una din cele mai vechi practici ale omului, un domeniu sacerdotal in care sacrul, respectul vietii si al individului uman este fundamental.

Decizia pacientului de a renunta la mentinerea vietii prin mijloace mecanice nu este o decizie care poate fi luata, deci, de doctori sau ca problema legala a carei justete sa fie dezbatuta de avocati si judecatori, deoarece nu este un subiect de drept juridic, ea nu poate fi aprobata de Comisia de Etica sau de Curtea de Justitie, in ciuda unor opinii contrare si megalomaniace privitoare la rolul medicului.

Atribuirea medicului cu puteri discretionare privind intreruperea vietii deschide o discutie extrem de complicata, in care medicul se transforma intr-o unealta a dorintelor si, uneori, a fantasmelor pacientului care vine sa ii ceara nu vindecare si viata, ci moartea sau mutilarea. Medicul nu poate fi niciodata un preot al mortii, nu poate sa se considere cel care ajuta pacientul sa ia decizia sinuciderii, ba chiar o conduce si o transforma in act. O clinica de tipul Dignitas pune in discutie etica si morala profesiunii si demnitatea individului in fata propriului destin. In plus, problema devine mult mai complicata atunci cand cel care se adreseaza unei astfel de „clinici" sufera de o afectiune psihica grava afectiva sau deliranta care pune in discutie discernamantul cererii. Celebrul caz Andrei Haber a ilustrat pe deplin eroarea medicala (crima!!) care a putut avea loc. Depresia astazi are cu totul alte cai de abordare suficient de eficiente pentru a evita durerea morala si ideile suicidare ale pacientului. Medicina este o stiinta si o practica a vietii, iar problema mortii ramane sacra si imanenta pentru fiecare individ.

Prof. Univ. dr. Florin Tudose, seful sectiei de psihiatrie a Spitalului Universiar Bucuresti

Pozitia bisericii ortodoxe

As dori sa amintiti cititorilor ca nu ne putem pune in locul lui Dumnezeu, luandu-ne vietile. Viata este un dar de la Dumnezeu pe care fiecare trebuie sa il pazeasca, si ar trebui sa tragem invataminte din experienta lui Hristos pe cruce. Recomand practicarea unei mai mari iubiri fata de cei care sufera, pentru a-i ajuta sa depaseasca situatia plina de suferinta. Aceasta iubire nu include gestul de a-l ajuta pe cineva sa moara. Iubirea crestina ne permite sa ne dam viata pentru a salva un semen, dar nu sa luam vietile altora.

Atitudinea noastra fata de ceilalti da masura nivelului nostru de omenie. Mai mult, boala si suferinta au si un sens moral, pe care trebuie sa il redescoperim. Pe bolnavii care au credinta trebuie sa ii ajutam sa isi traiasca valorile si sperantele conform religiei proprii. Iar pe cei care nu cred, trebuie sa ii ajutam sa inteleaga caracterul transcendent al persoanei umane.

Daca moartea unei persoane este doar o problema personala, sau daca societatea este de asemenea implicata. Daca acceptam existenta unui „drept" personal la a muri, mai mult, a unui drept la a fi ajutat sa mori, riscam sa devalorizam viata umana. Adesea cererea unei persoane de a muri este influentata de factori subiectivi. Daca s-ar recunoaste „dreptul" la a muri, atunci pentru pacienti va putea fi mai usor sa se simta obligati sa aleaga moartea, influentati de dorinta de a nu fi o greutate pentru ceilalti. Acest „drept" ii va face pe bolnavii terminali sa se simta presati sa nu continue sa foloseasca paturile sau resursele medicale ale spitalului, ce pot fi utile altora.

In clipa in care pierdem respectul pentru valoarea vietii umane, deschidem portile pentru tot felul de abuzuri,compasiunea pentru cei bolnavi nu inseamna asadar a le grabi inoportun moartea.

Aurel Cosma, teolog

Conceptia musulmanilor coincide intocmai cu cea crestina
Omul, zice Coranul, nu moare decat prin vointa lui Dumnezeu, dupa hotararea care fixeaza sfarsitul vietii sale. Virtutea care este mai presus de toate si te face sa suporti totul este rabdarea. Sinuciderea, dupa Coran, nu este privita decat ca „o dezertare grava de la cea mai fundamentala datorie". Cat despre atitudinea fata de batrani, care sunt categoria de varsta cea mai apropiata de a-i intelege pe cei care opteaza pentru Dignitas, pe site-ul asociatiei musulmanilor din Romania, apar urmatoarele: In lumea islamica se gasesc cu greu „case de batrani". Efortul de a-i ajuta pe parintii tai intr-un moment dificil din viata lor este considerat o onoare si o binecuvantare. In Islam nu este de ajuns ca noi sa ne rugam pentru parintii nostri, ci trebuie sa fim foarte intelegatori, sa ne amintim ca si ei s-au sacrificat pentru noi cand eram copii neajutorati. Mamele sunt respectate in mod deosebit. Cand parintii nostri ajung la o anumita varsta, trebuie sa-i tratam cu respect, blandete si fara egoism. In Islam, ajutorul acordat parintilor reprezinta o indatorire importanta, a doua dupa rugaciune. Nu este moral sa iti arati iritarea fata de ei, cand, cu voia sau fara voia lor, devin dificili la batranete. Dumnezeu a spus: „Si Domnul tau a oranduit sa nu-L adorati decat pe El si sa va purtati frumos cu parintii vostri, iar daca batranetile ii ajung pe unul dintre ei sau pe amandoi langa tine, nu le zice lor «Of!» si nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. / Si din indurare coboara pentru ei aripa smereniei si indurarii si spune: «Doamne, fii indurator cu ei, caci ei m-au crescut cand am fost mic»." (Capitolul Calatoriei de peste noapte, 17: 23-24)


Despre sinucidere, invataturile musulmanilor spun astfel: sa iei viata pe care Dumnezeu ti-a dat-o este un mare pacat, la fel cum si sa iei alte vieti. Este, de asemenea, interzis, pentru ca viata umana este un dar cu adevarat pretios: „... cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o alta stricaciune pe pamant, este ca si cand i-ar ucide pe toti oamenii, iar cel care lasa in viata un suflet este ca si cum i-ar lasa in viata pe toti oamenii..." (Capitolul Al-Ma'ida: 32).

Culoarea sau culorile preferate pot dezvalui caracterul omului. Iata, spre exemplu, ce putem afla despre caracterul barbatilor, in functie de culoarea pe care o prefera.

1. Cei ce prefera culoarea rosie sint persoane care rareori se indoiesc de propriile calitati, sint insistenti si tenaci cind trebuie sa-si atinga scopul. Isi infaptuiesc cu indrazneala visele si au incredere in ceea ce-si propun, chiar daca au pe moment un esec. Savureaza indelung succesul obtinut, dar pot fi impulsivi si greu de convins. In iubire isi aleg partenera de cele mai multe ori bazindu-se pe logica si, foarte rar, pe sentiment.

2. Cei ce prefera albastrul sint oameni nehotariti, care se indoiesc uneori, ceea ce constituie adesea o serioasa piedica in realizarea a ceea ce-si propun, impiedicind o alegere corecta si atingerea succesului. Dar ei pasesc pe calea plina de obstacole cu speranta intr-un miracol. Acesti oameni sint extrem de fericiti, daca partenerul le va intelege universul interior - o stranie imbinare de amaraciune si extaz, de credinta si scepticism - propriu acestora, acestor oameni speciali.

3. Cei ce prefera albul sint curajosi si energici, dar extrem de vulnerabili. Adesea ramin neintelesi de cei din jur si sufera indelung din aceasta cauza. Acesti oameni apleaca rar urechea la opiniile celorlalti si mai rar inca le urmeaza sfatul. In iubire isi aleg singuri partenerul si-l iubesc fara masura, dar daca nu primesc o iubire pe masura, ardoarea lor se stinge precum o floare ce-si pierde culoarea si se ofileste.

4. Cei ce prefera negrul sint oameni calmi, intelepti si rationali. Pentru ei sint importante confortul si echilibrul sufletesc. Oamenii acestia au o capacitate de munca si o silinta deosebita si isi ating cu siguranta obiectivul pe care-l au in vedere. Au multi prieteni si nu le nesocotesc nicicind sfatul. Iubesc cu sinceritate persoana aleasa si nu o vor trada niciodata, iar aceasta trebuie sa le raspunda cu aceeasi moneda.

5. Cei ce-si exprima preferinta pentru cafeniu sint oameni foarte rationali, cu un foarte dezvoltat dar al premonitiei si o memorie remarcabila. Foarte meticulosi si consecventi in decizii si planuri, in relatiile cu partenerii sint foarte binevoitori, dar mult prea credinciosi de multe ori. Aceste inexplicabile capricii si schimbarile bruste ale starii lor de spirit le umbresc relatiile cu femeile.

6. Cei ce prefera cenusiul sint oameni insistenti si exigenti cu ei insisi. Pentru ei sint de mare insemnatate acordul si intelegerea prietenilor si cunostintelor, pentru care fac si imposibilul. Dar daca prietenii i-au jignit o singura data, acesti oameni ii vor trece pentru totdeauna in rindul dusmanilor personali. Aceasta categorie de oameni nu iarta o jignire. Cu persoana aleasa ca partener de viata se straduiesc intotdeauna sa ajunga la intelegere si armonie si sa pastreze din toate puterile aceasta armonie.

7. Cei ce prefera culoarea verde sint oameni cu un caracter contradictoriu: ba sint prea linistiti, tacuti si trec neobservati, ba se transforma in niste riili tirani. Pot sa rida cu lacrimi si sa plinga in hohote, trecind de la o stare la alta.
Se deceptioneaza foarte des asupra oamenilor, rupind din moti inexplicabile relatii ce pina de curind pareau dintre cele mai bune, idilice chiar. Au nevoie de partener care sa le descifreze caracterul enigmatic si sa inteleaga secretul inconsecntei lor.

Din afara vieţii
Cristian Constantin Ţurcanu

O excursie la munte poate fi un bun prilej de a mai afla cîte ceva despre tine. Măcar o ieşire pe un vîrf de deal din apropierea oraşului sau a satului în care trăieşti te poate ajuta să vezi ce mai este viaţa ta, cine mai eşti, în ce direcţie te îndrepţi. Privind de sus şi din afară spaţiul în care îţi trăieşti cea mai mare parte a vieţii poate avea ca efect o trezire a sufletului sau cel puţin o limpezire a gîndirii.

Dar nu vă duceţi în vîrful dealului ca să faceţi grătar sau să bateţi mingea sau să ascultaţi la căşti ultimele hituri. Nici nu vă duceţi pentru a lăsa să curgă în voi şi din voi apele tulburi şi adînci ale melacoliei, nostalgiei, ale resemnării sau regretelor de tot felul. Lăsaţi undeva mai jos toate astea, lăsaţi deoparte ceea ce s-a adăugat vieţii voastre şi nu a fost ceva dorit dinainte. Dacă vă puteţi dezbrăca de toate cele ce s-au lipit de sufletul vostru fără să le fi dorit puteţi să vă reconectaţi astfel la ceea ce aţi fost hărăziţi să fiţi în această viaţă. Să ne găsim cursul firesc şi profund al aspiraţiilor visate în vremurile în care tineri fiind aveam încă o mare libertate şi putere de a trece dincolo de graniţe, de limite, de dureri şi frici. Să ne găsim, regăsindu-ne. Pe mulţi, cei trecuţi de 40-50 de ani ne macină astfel de gînduri... cum că ne-am cam pierdut pe drum, cum că ne-am cam rătăcit în meandrele vieţii şi nu mai ştim ce sîntem, unde sîntem sau cine sîntem! Însă toate aceste gînduri nu exprimă decît regrete tardive şi nocive. Viaţa nu trebuie văzută ca un film sau ca o carte în care povestea derulată pare a avea logică, pare a fi bine închegată, pare a fi limpede şi cursivă. Viaţa e mult mai complexă şi nu seamănă niciodată cu vreun film sau vreo carte. Dacă pornim de la premiza că există Dumnezeu şi că acesta este eminamente BUN, iar noi sîntem copiii lui dragi, înseamnă că EL ne dă permanent ceea ce este mai bun pentru sufletul nostru. Chiar şi atunci cînd nu ne împlineşte dorinţele sau ne aruncă în suferinţe cumplite este pentru binele sufletului nostru. Tot ce ne trebuie este o perspectivă ceva mai largă asupra vieţii. Numai că pentru a obţine perspectiva mai largă asupra vieţii trebuie să te detaşezi de ea. E cel mai greu pardox căruia sîntem chemaţi să-i facem faţă. Ca să ai ceva trebuie să renunţi la dorinţa de avea acel ceva. Ca să înţelegi viaţa şi să te bucuri de ea aşa cum este trebuie să te detaşezi de ea. Cu cît te încleştezi mai mult de viaţă şi de bucuriile ei cu atît îţi scapă mai mult şi trăieşti mai puţin, dar aici nu mă refer la longevitate, ci la intensitatea şi bucuria de a trăi. Cu cît vrei să prinzi mai mult din viaţă cu atît mai mult o vei pierde. Aceste lucruri sînt cunoscute de mult. Le spunea şi Iisus contemporanilor săi, le-au rostit filosofii, sfinţii vremurilor mai mult sau mai puţin îndepărtate şi cu toate acestea mulţi suferim şi ne comportăm ca şi cum nu le-am şti.

Viaţa se vede cel mai bine din afara vieţii. Viaţa se trăieşte cel mai bine atunci cînd nu te gîndeşti cum să trăieşti! Să ne fie dor să mai gîndim, să nu ne mai amintim că ştim să gîndim... să trăim... să visăm... să nu ne lăsăm afectaţi de rănile zilei de ieri.

A fost o noapte minunata, o noapte cum numai în tinerete pot fi noptile. Bolta înstelata era atât de luminoasa, încât, privind-o, te întrebai fara sa vrei: cum e cu putinta oare, ca sub firmamentul acesta de vraja, sa mai existe si oameni posomorâti, ori cu toane? E foarte tinereasca, desigur si aceasta întrebare. Eu îti doresc cât mai multe nopti din acestea, cititorule.