CACTUS PERFECTUS

Scurt excurs personal si eretic despre dumnezeire... "Si nu ne duce pe noi in ispita"

Un exemplu al neintelegerii lui Dumnezeu este insasi Scriptura care, de multe ori, potrivit gandirii moderne, prezinta probleme de intelegere a textului. Sa luam in considerare pe Iov. Personajul biblic "fara prihana si curat la suflet" (Iv 1.1a).
Intre Dumnezeu si Satana, acest personaj poate fi considerat un exemplu de om, care potrivit gandirii moderne, este un fel de gluma a divinitatii. Pur si curat, om al credintei, devine o piesa pe jocul de sah al Dumnezeirii.
Dumnezeu spune Satanei: "Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana" (Iv 1.12) iar in Iov 2.6, Dumnezeu ofera Satanei pe Iov insusi: "Iata, ti-l dau pe mana, numai cruta-i viata".
Un om care pierde tot ce are dar care totusi este "iubit" de Dumnezeu. Nu este vorba doar de bunurile materiale ale acestuia ci, in primul rand, de fiii si fiicele sarmanului Iov.
Ca om modern ma intreb ce iubire poate fi aceea care ma lipseste de cei prin care ma definesc ca om si apoi, desi sufar in mod sfasietor, loveste inca o data pentru a demonstra un punct de vedere banal: "Acest om este loial".
Impresionante sunt cuvintele lui Iov din cap. 6: "Oh ! De ar fi cu putinta sa mi se cantareasca durerea si sa mise puna toate nenorocirile in cumpana, ar fi mai grele decat nisipul marii: de aceea imi merg cuvintele pana la nebunie ! Caci sagetile Celui Atotputernic m-au strapuns, sufletul meu le suge otrava."
Aceste cuvinte sunt ale omului care crede, insa, pentru mine, sunt motto-ul unei realitati. Dumnezeu este o realitate, care ramane indescifrabil, mai presus de orice valoare morala.
Dumnezeu este lumina si obscuritate prin simplul fapt ca este dincolo de orice definitie. De cele mai multe ori, astazi avem o credinta oarba care nu-si pune intrebari asa cum nu-si pune intrebari din punctul de vedere moral sau o credinta in nimic in spatele careia ascundem lipsa noastra de umanitate. Dumnezeul nostru ramane obscur pentru ca-L temem iar niciodata o structura de putere nu poate fi iubita...
Sa incheiem cu cuvintele din Tatal Nostru : "si nu ne duce pe noi in ispita" - pentru ca de multe ori, lumina care se revarsa asupra noastra este destul de deranjanta iar iubirea, invaziva...


Cam asta ar fi, in linii mari

primit pe mail... indeamna la reflectii

Dor de Romania?!?
Autor: Alin Fumurescu
[Alin Fumurescu preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington (deocamdata)]

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare egradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri. Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se
preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" la preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic,
anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze forturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.


... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

Cat de adevarat!

Facem parte din enclave si de aceea ne dam seama de profunzimea adevarului celor spuse de acest profesor, Alin Fumurescu. Restul, considera textul o prostie, ceea ce e si-n capul lor.
Si nu ne ramane decat sa rezistam demn, pana ne va lua, cine ne va lua, Dumnezeu sau dracul!

dolion a scris:

Facem parte din enclave si de aceea ne dam seama de profunzimea adevarului celor spuse de acest profesor, Alin Fumurescu. Restul, considera textul o prostie, ceea ce e si-n capul lor.
Si nu ne ramane decat sa rezistam demn, pana ne va lua, cine ne va lua, Dumnezeu sau dracul!

Pai, Transilvania si tot teritoriul de dincoace de culmea cea mai inalta a Muntilor Carpati o sa ne ia uniunea austro-ungara-transilvana ca stat federal, neutru; Moldova ajunge in uniune de un fel sau altul cu Republica Moldova, sub tutela CE sau a Rusiei sau a ambelor iar teritoriul de la sud de culmea cea mai inalta a M.C. va fi un stat fanariot pseudo-independent sub influenta FMI dar, poate incorporat la CE daca aia or sa le mai suporte furturile, gainariile, minciunile si fanariotismele, cel mai probabil condus de un comisar european pentru probleme romanesti iar Dobrogea - asta-i ceva mai complicat....

vorba ta, Dolioane , ne ia dracul. Si culmea ca ne meritam soarta....

Testamentul regelui Carol I


Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale. Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte!
Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României , care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine".. Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "Nihil sine Deo!" Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...) Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română , şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova , două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL//


Daaa; nu mai avem regi - din pacate..

"Conducatorilor" de azi si de ieri, ai tarii, citind acest testament, nu le crapa obrazul de rusine?
Cat a lasat, Iliescu, Constantinescu si cat va lasa Basescu, acestei tari si poporului, din averea facuta pe spinarea noastra?
Jigodii jigodate, asta sunt cei ce din decembrie '89, incoace, s-au erijat in "salvatorii" nostri!
Cine le-a cerut lor asa ceva? Ma lipsesc de tot ce-au facut, presedinti si parlamentari, la un loc. In groapa cu lei i-as arunca pe toti, fara mila!

Coane Dolioane, o populatie proasta, indobitocita de saracie si sperante desharte i-a votat. Si o sa-i voteze si pe mai departe; de aia, cine-i deshtept si poate isi ia lumea-n cap fiindca stie ca aici nu poate face nimic. Sunt mult prea multi prostii si indobitocitii. Asta e, si de asta se folosesc aia care au pus mana pe tzara..

completare la ce-am scris mai sus

ODA PROŞTILOR
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna...PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
"Iubite Doamne, fă-mă....PROST!"
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii...PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de....PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe.....PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de ...PROŞTI.
Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
şi numai PROŞTII sunt deştepţi

cactus a scris:

Un exemplu al neintelegerii lui Dumnezeu este insasi Scriptura care, de multe ori, potrivit gandirii moderne, prezinta probleme de intelegere a textului.

Problemele de întelegere ne apartin.

cactus a scris:

ODA PROŞTILOR

Adesea auzim din gura unor oameni inteligenti: ce fericiti sunt prostii!
Asta este... lumea e a lor.

Am ramas cu meteahna ca -indiferent cine e el- seful statului este singurul de vina pentru absolut tot ce este rau in tara asta. Este adevarat ca au -si ei- partea lor de vina - unii mai mare, altii mai mica, dar in vecii vecilor nu vom avea parte de o democratie solida atita timp cit vom avea atitudini antidemocratice, gen "doar prostii merg la vot". Desigur, e mai usor sa pasezi o problema comuna, mereu catre ceilalti, sa-i aratam cu degetul pe altii, sa-i jignim pe cei care inca isi mai exercita dreptul de cetatean al unei democratii, asa fragila cum este ea azi in Romania ...

Aveti -cumva- impresia ca daca nu va duceti la vot ati rezolvat problema?! Nu o sa mai existe saracie in tara daca nu ne ducem la vot, cumva ?!

Prosperitatea este o atitudine prin excelenta europeana, pe care insa noi -romanii- o asociem foarte rar cu eficienta, cu productivitatea, cu ideile novatoare, bref cu munca. Ba exista unii care inca o confunda cu mila statului: sa ne dea statul, sa ne faca statul etc. Mai trist este ca exista romani ce invidiaza "prosperitatea" unor tiritori ce dau tunuri financiare si isi obtin ilicit averile sau care fac jaf national, fie ca sunt politicieni sau oamenii lor din umbra, fosti si actuali infractori, unsi cu toate alifiile. Daca-i intrebi pe unii romani ce-ar fi facut ei in locul acestor baieti "destepti", nu ezita sa admita ca ar fi facut la fel ca ei, si-atunci de ce ne mai miram? Sunt multi lupi moralisti ca ne dau lectii

Daca nu vom scoate odata pentru totdeauna infractorii din troaca mediatica, politica, economica si sociala, daca nu vom renunta la vechile metehne si nu vom diminua coruptia din institutiile publice, peste inca 20 de ani ne vom plinge de aceleasi lucruri. Romania nu va fi luata nicicind in serios, daca fosti activisti analfabeti si incompetenti inca mai fac clabuci prin parlament si prin judete.
Am intrat in Europa, dar n-am intrat, de fapt. Tara noastra democrato-mogulianA nu va intra cu adevarat în Europa decit dupa ce-si va face curatenie in casa, ca la carte. Altfel, va exista intotdeauna riscul de a putrezi incet si sigur in acordurile triumfale ale gargaragiilor de profesie care ne-au tinut, ne tin si vor face tot posibilul sa ne mai tina in loc , inca vreo 20 de ani.

Mihaela a scris:

cactus a scris:

Dor de Romania?!?
Autor: Alin Fumurescu

Cat de adevarat!

Si dureros...

Aţi observat că politicienii nostri lupta ca nebunii să intre în administratia UE
Şi de ce?
Pensionarea la 50 de ani, cu 9000 de euro pe lună pentru funcţionarii din UE a fost aprobata!
În acest an, 340 de functionari se vor pensiona la 50 de ani cu o pensie de 9000 de euro pe lună.
Da, ati citit corect!
Pentru a sprijini integrarea personalului nou de la noile state membre ale UE ( Polonia , Malta , Europa de Est ), funcţionarii din ţările membre (ca Belgia, Franţa, Germania ...) vor primi din partea Europei aceasta oferta (= cadou pretios, putem spune de aur ) doar ca să se pensioneze.
De ce şi cine plăteşte ?
Noi!
Ei voteaza legi, fără control şi-si atribuie,,pensii de aur" cu impozitele noastre.
Tehnocraţii europeni beneficiaza de pensii de nababi....
Parlamentarii, care beneficiaza de regimuri speciale, nu primesc nici o treime din ceea ce ating acesti domni ...

Adica, Giovanni Buttarelli, care ocupa postul de Asistent Supervizor de protecţia datelor, va primi numai dupa 1 an si 11 luni de serviciu ( in noiembrie 2010), o pensie de 1515 euro / luna. Echivalentul a ceea ce se ,,ofera" , în medie, unui angajat francez din sectorul privat, după o carieră completă (40 ani).
Colegul său, Peter Hustinx, si-a văzut contractul reinnoit cu inca 5 ani . Acesta va avea dreptul la aproape 9000 euro pensie pe lună.
E simplu, nimeni nu s-a decis sa-i ia la intrebari, deci e firesc ca profita.
E ca şi cum pentru pensionarea lor, ei ar fi primit un cec în alb.
Multi alti tehnocraţi se bucura de acest privilegiu:

1. Roger Grass, grefier al Curţii de Justiţie , va primi 12500 euro pensie pe luna.
2. Pernilla Lindh, judecător la Tribunalul de Primă Instanţă, 12900 euro / luna.
3. Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14000 euro / luna. Listă de verificare, fa click pe adresa de mai jos:

http://www.kdo-mailing.com/redirect.asp?numlien=1276&numnews=1356&numabonne=62286
Pentru ei, este jack-pot-ul mult visat. Fiind in funcţie de la mijlocul anilor 1990, sunt siguri de a ,,avea o carieră completă", prin urmare, de a obţine maximum de 70% din ultimul salariu. Nu numai ca pensiile lor ,,sparg plafoanele de pensionare", dar pe deasupra pentru ei e suficient a lucra doar 15 ani şi jumătate (dintr-o viata de om) pentru a valida o cariera completa, în timp ce tu, ca si mine, trebuie sa te omori la serviciu 40 de ani.
Confruntandu-se cu prăbuşirea sistemelor de pensii, tehnocraţii recomanda cariere mai lungi: de la 37,5 ani, la 40 de ani, la 41 ani (în 2012), la 42 (in 2020) etc.
Dar pentru ei nu e nicio problemă, sunt suficienti doar 15,5 ani ...
Iniţial, aceste pensii de nababi au fost rezervate doar membrilor Comisiei Europene, dar de-a lungul anilor, acestea au fost acordate si altor angajaţi.
Acum e o armată care se bucura : judecători, magistraţi, grefieri, controlori, mediatori etc.
Dar, mai nasol, în acest caz, este că acestia nu contribuie nici cu o centime de euro la super- pensiile lor.
Totul se plăteşte de catre contribuabili...
Noi cotizam toata viata şi la cea mai mică întârziere de plată ni se reaminteşte, urmeaza amenzi, penalităţi de întârziere la plată etc. ...fara nicio mila.
Ei sunt scutiti de toate acestea .
Va puteti imagina? Chiar şi judecătorii Curţii de Conturi, care se presupune că verifica dacă cheltuielile Uniunii Europene sunt legale, beneficiaza de acest sistem şi nu plătesc nicio cotizatie.
In schimb ei nu uita ca trebuie sa joace rolul de ,, jandarmi " la Bruxelles" şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem.
La ora la care viitorul pensiilor noastre este serios compromis de violenţa crizei economice, oficialii europeni au, pe cheltuiala noastră, pensii de 12500 - 14000 euro / lună după doar 15 ani de carieră, fără măcar a contribui cu ceva pentru ea ...
Acest lucru este pura provocare!
Scopul acestor randuri este de a alerta toti cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Împreună putem crea o maree.
Nu există nicio îndoială că tehnocraţii din Europa continuă să se bucure pe cheltuiala noastră şi fara griji sau frica de astfel de pensii.

S-a efectuat un studiu precis şi documentat despre aceste pensii europene, studiu deja preluat de către mass-media.
http://www.lepoint.fr/actualites-economie/2009-05-19/revelations-les-retraites-en-or-des-hauts-fonctionnaires-europeens/916/0/344867
Difuzarea pe scară largă în rândul tuturor celor 27 de ţări ale UE, prin intermediul presei, al e-mailurilor....poate ajuta sa se schimbe ceva, daca sunteti nemultumiti cu firimiturile care vi se ofera.

primit de la preten bun din ograda asta...

Anahoret a scris:

ŢEPOŞENIA TA, DU-TE ACOLO ŞI FĂ-TE BINE!

Am fost; nu ma mai fac; asta e; asta ma face si mai liber sa gandesc si, de ce nu , sa dau o cu totul alta turnura (coloratura , DACA ai cantat vreodata la pian ; io am facut-o 12 ani si l-am detestat) ceremonialului (?), intimitatzii (?) rugaciunii - stii tu - atunci cand te asezi la masa cu Shefu Mare si Sfant si stai de vorba; el zice una, tu zici alta si uite asa trece vremea si vine clipa extemporalului; mie nu mai imi ramane numai sa-l semnez si gata. Asa ca, asta e. Pusici maksimi ....
Lasa - ca nu te las de izbelishte; o sa-ti trimit pe mail colinda mea favorita... macar ai ocazia sa ma pomenesti. Coool. Nu uita ca viatza asta e o imensa gluma; kestia-i cine stie sa rada mai bine...

cactus a scris:

viatza asta e o imensa gluma; kestia-i cine stie sa rada mai bine...

Da, râsul e unul dintre cele mai eficiente medicamente pentru trup si suflet.

Emil Condor a scris:

cactus a scris:

ODA PROŞTILOR

Adesea auzim din gura unor oameni inteligenti: ce fericiti sunt prostii!
Asta este... lumea e a lor.

cactus a scris:

Nu uita ca viatza asta e o imensa gluma; kestia-i cine stie sa rada mai bine...

Cactuselule, sunt de acord ca viata e o imensa gluma.

Primul minut al primei zile de Crăciun...
O îmbrătisare frătească din Canada, dragă Dan!

Emil Condor a scris:

Primul minut al primei zile de Crăciun...
O îmbrătisare frătească din Canada, dragă Dan!

Multzam; io-mi fac Craciunul - ca aproape fiecare noapte - tot aici in bucatarie; deja-i ziua de 25...Sa beau vodca ? (mai am) , vin ? suc de paradaica ? Cred ca din toate cat de putzin sau mai mult. Nu stiu; stiu ca am draci. Am mai scris io undeva aici dar itzi mai zik si tzie - am hotarat sa renuntz la medicatzia pentru inima. In caz de... prefer infarctul. Tocmai fiindca deja stiu ce durere inseamna - dar durere care nu dureaza . Asta e. Daca nu mai apar stiti voi. Pusici maksimi - tot IO - ca-s perfect-

era sa uit - la ora asta ma gasesti pe Messenger sau Skype. Daca ai chef. Pusici

Am simtit în ultimele tale mesaje, hotărârea ta...

Dumnezeu are căile Lui să rezolve orice...

Emil Condor a scris:

Am simtit în ultimele tale mesaje, hotărârea ta...

Dumnezeu are căile Lui să rezolve orice...

Deosebirea dintre mine si tine este ca amandoi suntem si destepti si inteligenti; asta e...

ceva imi spune ca am fost tare inspirat cand mi-am ales semnatura asta: Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel. (Armando Palacio Valdes). Aici ? Aiurea ? Are vreo importantza ?

Scuză-mă! Am fost plecat să-mi ajut sotia un pic. Sunt iar aici, liber ca un condor.

Citat :

Am simtit în ultimele tale mesaje, hotărârea ta...

Dumnezeu are căile Lui să rezolve orice...

Referitor la asta am o povestire din sânul familiei mele, mai exact:
cumnata mea din România a fost lovită aprig de o boală considerată incurabilă în urma căreea au murit destul de multi.
Boala i s-a developat în organism după iradiatiile provocate de explozia acelei centrale nucleare din Rusia.
Organismul ei nu mai producea celule rosii, iar cele albe, necontenit le surclasa pe celelalte.
La început a făcut transfuzii de sânge, odată la lună, apoi la două săptămâni, apoi săptămânal si când doctorii din Cluj si Iasi i-au spus că trebuie să facă transfuzii de două ori pe săptămână, ea a decis să nu mai chinuie pe nimeni (nici pe ea) si să nu mai facă acele schimbări de sânge. Deci a hotărât că e timpul să plece tăcut fără să mai împovăreze familia.
Se astepta ca în câteva săptămâni să moară, dar trec luni de zile si nimic, trece jumătate de an si ea, încă printre noi...
Miracol? De atunci au trecut 4 sau 5 ani fără schimbarea sângelui si cumnata mea e bine multumesc.

Nu mai continui povestirea, doar revin la afirmatia de mai sus: Dumnezeu are căile Lui să rezolve orice.

Si mama a renuntat la tratamentul de cancer si deocamdata e bine mersi! Nu stiu ce sa mai cred, oare e mai bine sa lasi de la inceput organismul sa lupte singur? Voi merge pe premiza aceasta, fie ce-o fi, nu eram chiar hotarat, dar uite ca m-am fixat acum pe idee, citind cele scrise de voi. Dane, ce sa zic, hotararea ta e cu doua taisuri, dar e adevarat ce spui; si eu prefer infarctul, e mai scurt. Doamne iarta-ne, ce vorbim in zi de sarbatoare!
Vointa sa ai, Dane, vointa de a trai cu orice chip. Asa sa-ti ajute Cel de Sus!
Si pentru ca e Craciunul, iti transmit La multi ani, cu sanatate maxima si pusici, cum zici tu!