Romanii si sarbatorile lor

Postul Mare

Postul Mare (lat quadragesima) sau Păresimile, în creștinism e o perioadă de asceză și pocăință, care durează patruzeci de zile la care se adaugă săptămâna Patimilor, a cărui dată se fixează în funcție de data Paștilor. În perioada Postului Mare, creștinii ortodocși manifestă o grijă sporită fată de suflet, înfrânându-și trupul prin renunțarea la alimentele de proveniență animală și se înaltă sufletește prin rugăciunea însoțită mereu de faptele cele bune. Pe întreg parcursul Postului Mare, slujbele săvârșite în biserică au un conținut deosebit, menit de a stârnii sentimentul de pocăință pentru păcatele săvârșite, celor care i-au parte la ele. Efortul sufletes și trupesc din această perioadă se încheie și se încununează cu spovedirea și împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, sub forma pâinii și a vinului.

sursa:wikipedia

Despre Post
Părintele Arsenie Boca

Cand potrivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean. In vremea negrijei de mantuire trupul se naravise cu patimile si poftele, iar acestea l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau, mai bine zis, au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, si se intarata pana si impotriva lui Dumnezeu. "Caci pofta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate." Asa vine ca fiecare ducem o povara in spate - trupul de pe noi. De la starea asta si pana la a-l face sa fie templu sau Biserica a Duhului Sfant e de luptat de cele mai multe ori viata intreaga.

Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu el decat prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele.

Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toata lupta aceasta sa nu se duca fara indrumarea unui duhovnic iscusit care stie cumpani pentru fiecare ins aparte: masura, trebuinta si putinta fiecaruia. Postul adica sa fie masurat dupa varsta, dupa sanatatea ramasa - desi postul pe multi i-a facut sanatosi - si dupa taria si felul ispitelor. Asa cere dreapta socoteala. Cei ce s-au grabit fara sfatul dreptei socoteli, toti au intarziat sau, indaraptand, au pierdut. De aceea au zis Parintii, gandindu-se la cei grabiti sa stinga patimile, ca mai multi s-au pagubit din post, decat din prea multa mancare, si preamareau dreapta socoteala, ca virtutea cea mai mare. Pretuirea patimasa a trupului pe multi ii intoarce impotriva duhovnicului, desi invrajbirea nu-i tine mult, boala ii intoarce; pe altii, insa, muscati la minte de mandrie, nici nu-i lasa sa mearga vreodata la duhovnic, desi le tanjeste cugetul. La vreme de umilinta - care cearca pe toti - si acestia biruie piedica si intra in lupta mantuirii.

Sursa: credo.ro

Craii de la Mocod, Bistrița-Năsăud

Craii de la Mocod este un obicei care face parte din ciclul sărbătorilor populare de primăvară, fiind înrudit cu “Plugarul”, “Tânjaua” şi “Ieşitul întâi la arat”, ceremonii agrare practicate în zona Maramureşului. George Coşbuc referindu-se la originea “Crailor” a apreciat că este un obicei specific războinic, aducând aminte de felul cum îşi aleg popoarele primitive căpeteniile lor, la echinoxiul de primăvară. În ţinutul Năsăudului, obiceiul “Crailor” este prezent numai la Mocod şi se performează în cele trei zile de sărbători ale Paştelui. Până în 2007, la Mocod, de paşte, sătenii se adunau la biserică din localitate îmbrăcaţi în straie populare, după care îi "pedepseau" pe feciorii din sat care au încalcat normele de convieţuire şi-i lăudau pe gospodarii care au ieşit primii la arat.

Sărbători de import
Publicat în 25 noiembrie 2013 de Cristian Ţurcanu

Este foarte interesant cum are loc importul de obiceiuri şi sărbători de la o civilizaţie la alta. Factorul economic a fost întotdeauna predominant în dezvoltarea vieţii oamenilor şi el a impus trendurile inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia culturală şi spirituală. Am preluat foarte multe sărbători de la cei care erau la un moment dat în „fruntea” lumii, am abandonat multe sărbători care nu mai corespundeau cu realităţile tehnologice ale societăţii. Nu este neapărat o problemă faptul că lucrurile evoluează, că sărbătorile se schimbă, că ne influenţăm unii pe alţii. Ce este pentru mine oarecum curios este faptul că am important doar nişte sărbători oarecum frivole şi care au un substrat economic substanţial: Valentin’s day şi Halloween şi n-am reuşit pînă acum să importăm o sărbătoare cu adevărat minunată şi anume: Thanksgiving – Ziua Recunoştinţei. Este una dintre cele mai frumoase sărbători! Ziua recunoştinţei este cu adevărat o sărbătoare a sufletului, o sărbătoare în care ne manifestăm mulţumirea pentru tot ceea ce este minunat în viaţa noastră, o sărbătoare în care mulţumim celorlalţi pentru tot ceea ce ni s-a dăruit. Este o sărbătoare a conştientizării faptului că ne bazăm destul de mult în viaţă pe ceea ce primim de la ceilalţi şi că ar trebui să fim mai recunoscători pentru tot ceea ce primim şi ne bucură. O sărbătoare în care să ştim că trebuie să mulţumim şi să manifestăm în suflet o stare de mulţumire continuă este oricînd binevenită. Eu aş pune-o în calendar în fiecare zi. Tare aş vrea să importăm această sărbătoare şi să dăm înapoi Halloween-ul. Aş da înapoi şi Valentin’s day numai să putem lua Ziua Recunoştinţei.

Am venit prea devreme? Intreb si eu...

dolion a scris:

Am venit prea devreme? Intreb si eu...

Pentru copii, nicodată nu e prea devreme pentru asta!
Iar dacă noi, întreaga viată simtim precum copiii...

Bucurandu-ne şi petrecand cu cei dragi, să ne lăsăm pătrunşi de veselie, de armonie şi de iubire. Toate se transfigurează în jurul nostru în perioada sărbătorilor de iarna. Împodobim totul pentru a face din lumea în care trăim un loc care să ne reflecte bogăţia sufletului. Ploaia de lumină care cuprinde marile oraşe nu este decat o reflectare a luminii interioare. Priviţi şi bucuraţi-vă de luminile care strălucesc la ferestre şi pe străzi. Bucuraţi-vă, mai ales, de luminile din sufletele celor în care s-a trezit dragostea!

Ce parere aveti de Piatra Neamt?

MASA DE CRĂCIUN, BUCUREȘTI, PERIOADA INTERBELICĂ

Am găsit, într-un vechi "carnet de bal" lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom' Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre - de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d'alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consulul Y.
Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling englezeşti, se servea alune sărate şi ţuică de Văleni.
Doamnele se învârteau pe la bucătării, "îşi pudrau nasul", iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun.
Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios - începeau să umple masa.
Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert.
Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată ! Măsline naturale marinate,nu din cele negre.
Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti.
Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi !
Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare.
Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.
Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă.
Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou.
Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese.
Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar.
Se servea un vin alb sec, Fetească.
Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.
La un moment dat gazda întreba: "Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?"
Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni.
La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă.
Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui!
Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari.
Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, POMANA PORCULUI!
Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele.
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !
Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la "Armeanul".
Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută!
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe.
Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS !
Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le !
Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un... pepene !
Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao.
Rahat nu se punea pe atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari!
Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două.
Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!
Apoi urma dansul, "konga" în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, "mima" etc.
Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote!
De Crăciun nu se bea şampanie... doar de Revelion!
Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe), semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.
A doua zi, prin curier, dom' Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit...

Câteva zile în urmă când am citit sotiei, articolul dat de dolion mai sus, ea a zis: dar cine mănâncă atâta?
Când eram mai tineri făceam si exagerări, dar acum ne alimentăm foarte echilibrat.

Dar de shaorma asta cu de toate, ce zici?

Si fiecare invitat trebuie să mănânce câte una, nu-i asa?

Cred ca aia-i pentru tot satu'...

Dragii mei, nu ştiu cum era pe la voi (imi închipui "de neuitat") dar în Pădurea Spânzuraţilor (vatra strămoşilor mei şi glia rădăcinilor mele) evenimentul nu era numit nici pomana porcului nici tăiatul porcului ci simplu: "sacrificăm purcelul" (chiar dacă era porc în toată firea sau scroafă de câţiva ani cu cel puţin două fătări la activ, probabil unii ştiu de ce spun aceasta). mai rar i se mai spunea "ignatul" (amintind şi în acest caz de martiriul sf. Ignaţie din Antiohia).
Dacă ar fi probleme numai de limbaj, mai treacă-meargă, dar aici este vorba de ceva mult mai mult.
Încerc să vă povestesc şi vouă. Bunii mei plecau de la convingerea că acest act de sacrificare este unul dorit si de animal, deoarece "numai aşa i s-a dat prilejul să devină om!". Prin urmare el îşi oferea viaţa cu drag pentru a asigura viaţa celor scumpi lui. Şi mai spuneau bătrânii că înainte de a fi sacrificat purcelul înălţa Domnului această rugăciune: "Doamne, dincolo de trecere păzeşte-mă de 2 nenorociri: să nu fiu nevoit să vieţuiesc în curvar (desfrânat) şi-n beţiv! dacă se poate dă-mi fericirea să vieţuiesc în copii nevinovaţi!".
Apoi, ca momentul să fie întâmpinat cumsecade (cumsecădenia de altă dată), familia pregătea animalul astfel: ultimele 7 zile de viaţi era absolut liber şi toţi îl mângâiau dăndu-i câte ceva bun de gustat, rupeam de la gură mâncând noi mai puţin numai să avem de unde-i purta ceva bun..., în dimineaţa zilei de sacrificiu i se dădea pâine proaspătă îmbibată cu un tip de ţuică făcută cu diferite buruieni şi alte ingrediente ca să nu simtă nici frica şi nici durerea. Aşa îşi înfrunta animalul (nu doar porcul) ceasul jertfei sale. 
Sincer, uneori stau şi mă gândesc dacă nu cumva această viziune şi acest mod de a proceda nu era cel mai bun dintre toate; în momentul trecerii sale dincolo nu simţea nici frica nici durere astfel că nici glandele endocrine nu emanau în corpul său toxinele despre care astăzi se spune că sunt cancerigene.

Mi-ai rascolit amintirile, Andrei... imi aduc ca prin ceata aminte de obiceiul cu tuica data porcului inainte de sacrificare... Poate continua periplu prin copilarie...

Datini din Moldova - Bacau

Venite din adâncul istoriei, obiceiurile de iarnă alcătuiesc o lume miraculoasă în care românii, cu mic cu mare, se regăsesc în preajma zilei celei mai lungi a anului vechi, întâmpinându-l pe cel nou, sărbătorind reînvierea presimţită a firii. Păstrate cu grijă, obiceiurile de iarnă colorează într-un chip aparte trăirea comunităţilor româneşti şi nobila lor spiritualitate.
La aceasta ediţie au participat formaţii de jocuri cu măşti din Dărmăneşti, Parjol, Dofteana, Vultureni, Bereşti-Tazlău, Zemeş, Plopana, Lipova, Balcani, Livezi şi cele mai reprezentative colective artistice de obiceiuri populare din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea.

Moş Crăciun a intrat în România! Iată dovada:

Eu imi aduc aminte ziua cand taicu taia porcul.
Eram mici. Se trezea inaintea noastra ca sa faca focul in soba.

Cand il taia, noi stateam chirciti pe langa soba.
Ne astupam urechile sa nu auzim ghitaitul porcului.

Imediat, dupa injunghiere, taicu venea in casa cu un somoldoc de paie in mana,
imbibat cu sange de porc, sa ne dea cu el pe frunte. Asa era obiceiul.

Apoi urma arderea porcului sub un foc de paie. Pe urma se punea pe o lacra de gard
si urma spalarea si racairea pielei sub apa calda.

Cand era gata, punea un sac de iuta pe el si ma lua in brate si ma punnea pe porc sa-l incalec, tinandu-l de urechi.

Urma despicarea porcului cu crucea facuta intre urechi, in cap.

Pe focul, pe vatra deja incinsa, asteptau caldarile speciale pentru taierea porcului, pregatite inca din vara, cand Marita-taganca venea si le cositorea.

Toata noaptea mirosea a fiertura de mate si alte maruntaie..

In dimineata Craciunului, copiilor li se dadea soric din frunte sa manance.
Ca sa fie fruntasi.
Si or mai fi si altele...

Prima zi din Bacchanalia - sărbătoare antică închinată zeului Bacchus

Bacchanalia (română : "bacanală") reprezenta o sărbătoare antică mistică compusă din festivaluri închinate zeului Bacchus. În prezent, "bacanală" este denumirea alternativă pentru petreceri cu excese.

Dionysus, în mitologia greacă, zeul vinului și al viței de vie, denumit (la romani) și Bacchus. Era de asemenea poreclit Bromius, Liber, Lyaeus etc. Dionysus era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime și al cărei cult era răspîndit în întreaga lume. El era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui Cadmus și a Harmoniei. Făcea deci parte din cea de-a doua generație de olimpieni. Se spunea că, îndemnată de Hera, Semele l-a rugat pe Zeus să i se arate în toată forța și splendoarea sa zeiască. Zeus îi împlinește ruga: el i se înfățișează ca un nor de foc. Neputînd suporta însă strălucirea acestei priveliști, Semele cade fulgerată și naște, înainte de vreme. Zeus ia copilul și-l adăpostește în propria lui coapsă de unde, la termenul stabilit, se naște viu și nevătămat Dionysus. (De aceea se spunea că Dionysus era zeul „care s-a născut de două ori”). Ca să-și pună la adăpost copilul de gelozia Herei, Zeus îl încredințează regelui Athamas și soției acestuia, Ino, ca să-l crească. În casa lor Dionysus trăiește travestit în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut. Hera îi dă totuși de urmă și, drept răzbunare, le ia mințile lui Ino și lui Athamas. Atunci Zeus îl trimite pr Dionysus departe, la Nysa, și-l dă în grija nimfelor de acolo ca să-l crească (v. și Hyades). Cînd s-a făcut mare, Dionysus a început să cutreiere întreaga lume: Aegyptus, Syria, Phrygia, Thracia și, în sfîrșit, India, răspîndind peste tot în drum cultul lui. Pe cei care i-au stat împotrivă i-a pedepsit aspru, fie luîndu-le mințile (ca, de pildă, regelui Lycurgus, lui Pentheus, Agave etc.), fie metamorfozîndu-i în rechini (ca, de exemplu, pe pirații care voiau să-l vîndă ca sclav în drum spre Naxos). În sfîrșit, Dionysus a coborît în Infern ca să caute acolo umbra mamei lui și să-i redea viața. Hades s-a învoit să i-o dea și Dionysus a dus-o pe Semele cu sine în Olympus. El a mai participat la lupta zeilor cu giganții și se spunea că l-ar fi ucis pe Eurytus cu o lovitură de tirs. Este de asemenea cunoscut episodul dragostei dintre Ariadne și zeu, după ce aceasta fusese părăsită de către Theseus (v. și Ariadne). Cultul lui Dionysus era răspîndit în întreaga lume veche. La serbările date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) participa toată lumea dar, mai ales, femeile. Atunci zeul era sărbătorit în cîntece și dansuri, adesea cu caracter orgiastic. Dionysus era închipuit însoțit de un cortegiu alcătuit din bacchante, sileni, satiri etc. Misterele lui Dionysus s-au celebrat în Italia pînă tîrziu în epoca imperială.

dolion a scris:

Ce parere aveti de Piatra Neamt?

S-a facut un sondaj zilele trecute, au dat rezultatele la radio Actualitati. Cele mai bine cotate orase sunt 1. Brasov 2. Oradea.

Am cautat un articol online... Ciudat ca articolul care contine informatiile auzite la radio e din iunie 2017.

http://www.bihon.ro/oradea-este-cel-mai-avantajos-oras-din-punct-de-vedere-al-facilitatilor-de-recreere-din-romania/1854059

Dar eu intrasem aici ca sa va spun ca in calendar e prima zi de primavara! Sa o sarbatorim... virtual si... la gura sobei!