SCRIERI INOCENTE...proza de Mihai LEONTE

Mihai nu a mai trecut pe la Popas de două săptămâni...

Sper că esti bine acolo unde esti, prietene!

Emil Condor a scris:

Mihai nu a mai trecut pe la Popas de două săptămâni...

Sper că esti bine acolo unde esti, prietene!

***
Va salut pe toti. Sunt bine. Am fost 2 saptamani la Baile Herculane.
Voi aduce ceva scrieri despre acest periplu.

PLECAREA DIN MOLDOVA VECHE

Din mai 1999 nu mai fusesem la Băile Herculane. În toamna acestui an am reuşit să plecăm spre renumita staţiune de pe Valea Cernei. Dimineaţa zilei de 15 septembrie 2009 a început cu mare agitaţie pregătirea de drum, controlul valizelor să vedem dacă am pus totul de parcă plecam într-o mare expediţie. Unde trebuia să ajunge ştiam, dar nu ştiam ce aveam să găsim acolo! Aproape de ora 7 dimineaţa am plecat cu autoturismul fiului nostru un model Opel Astra. Ziua începuse cu un soare palid care însă avea să-şi revină în forţă în zilele următoare. Ieşim din cartierul nostru Oraşul Nou şi din Moldova Veche.
Primele privelişti sunt ale iazului de decantare acum secat şi devenit un pustiu arid. Norocul locuitorilor din zonă este că acest iaz este înconjurat de plantaţiile de lozioară şi salcâmi care nu lasă să se extindă nisipul. Podul peste care trecem peste râul Boşneagului unul din afluenţii locali ai Dunării este ascuns acum de o zonă acoperită de arbuşti şi nu se observă la trecerea autoturismelor. Ne apropiem de vechea uzină de preparare a minereurilor, acum sursă de fier vechi. În faţa acestei uzine exista şi o secţie de extragerea molibdenului din minereul prelucrat, care a fost închisă imediat după revoluţie de guvernul păstorit atunci de Petre Roman. Între vechea uzină de preparare şi mina Vărad acum părăsită, exista o mare plantaţie de viţă de vie, acum un fel de păşune plină de bălării şi ciulini specifici zonei clisurii. Pe locuri unde cândva erau pustii acum apare o pensiune cu restaurant, clădire frumoasă care continuă să se dezvolte. Ne apropiem de comuna Coronini şi observăm în dreapta noastră semnul cum că până la satul Sfânta Elena, locuit de cehi, ar fi 5 kilometri. Trecem pârâul Văradului care mai tot timpul anului este secat şi intrăm în satul Coronini, reşedinţa comunei cu acelaşi nume. Încă de la trecerea podului de la Vărad ne însoţesc noile construcţii ale satului, începute aproape în totalitate după revoluţie ridicate cu mai multe nivele în timpul celebrului embargo, când traficul de benzină a ridicat nivelul stării materiale a locuitorilor la un nivel neaşteptat. Dar una peste alta, construcţiile terminate sunt destul de arătoase, şi există unele construite cu gust dând la iveală pensiuni căutate de turişti pentru faptul ca sunt amplasate pe malul Dunării, având un potenţial de invidiat în ceea ce priveşte agrementul şi petrecerea timpului liber, cu posibilităţi de a pescui direct din Dunăre. Traversăm satul încă sub influenţa nopţii neîntâlnind decât rar câte un autoturism care alimentează cu pâine magazinele din zonă sau microbuzul care transportă elevii le liceul din Moldova Nouă. Chiar în mijlocul satului observăm clădirea destul de impunătoare a Căminului Cultural, iar apoi trecem peste podul Ogaşului Mare cum îi spun localnicii, micului pârâu al Cralievăţului, important izvor care alimentează satul cu apă potabilă. În faţa pe un vârf ce străjuieşte împrejurimile se ridică Cula, celebra cetate care este construită încă de pe vremea dacilor, având un caracter strategic de a lungul istoriei. Legende despre această cetate sunt multiple unele conţinând şi adevăruri care nu au fost probate în timp. La ieşirea din sat Dunărea se iveşte în toată splendoarea sa, iar din apele acum aproape stabile se arată legendara stâncă Baba Caia, care de asemenea are multiple legende.
La curba de sub dealul Culei ne apare locul unde era vechiul pichet de grăniceri, acum o clădire frumoasă, reconstruită de către Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, care se pare va trimite aici studenţi în practică de studii. Vor avea destul timp să înveţe aici multe lucruri interesante, dacă asta vor dori.

Mihai LEONTE a scris:

Emil Condor a scris:

Mihai nu a mai trecut pe la Popas de două săptămâni...

Sper că esti bine acolo unde esti, prietene!

***
Va salut pe toti. Sunt bine. Am fost 2 saptamani la Baile Herculane.
Voi aduce ceva scrieri despre acest periplu.

Ne bucurăm să te revedem la Popas, Mihai.
După vacanta ta la băi, acum, normal să asteptăm ceva istorisiri de-acolo...

Emil Condor a scris:

Mihai LEONTE a scris:

Emil Condor a scris:

Mihai nu a mai trecut pe la Popas de două săptămâni...

Sper că esti bine acolo unde esti, prietene!

***
Va salut pe toti. Sunt bine. Am fost 2 saptamani la Baile Herculane.
Voi aduce ceva scrieri despre acest periplu.

Ne bucurăm să te revedem la Popas, Mihai.
După vacanta ta la băi, acum, normal să asteptăm ceva istorisiri de-acolo...

***
OK. Lucrez la aceste scrieri, insa e vorba si de o documentare pe masura.
Nu va grabiti!

SCRISOARE CĂTRE ZEUL HERCULES

Dragule Zeu Hercules, Legendarule,
Îţi scriu această scrisoare cu mare durere în suflet după tot ce am văzut în staţiunea care îţi portă numele tău legendar; HERCULANUS.
Am fost în zilele lui septembrie 2009 în oraşul staţiune, se zice, Băile Herculane!
Am văzut peste tot poze cu tine Mărite Zeu Hercules. Ţi-am văzut statuia impunătoare din piaţa ce îţi poartă numele. Privirea ta dură m-a impresionat. Am mai trecut şi altădată pe acolo, dar acum am vrut să mă uit în ochii tăi. Zeule cât de puternic ai fost şi ce ai ajuns acum! Toţi te vând, scump să ştii! Fiindcă pe tot ce îţi apare chipul tău costă mult mai mult decât pe un lucru obişnuit, căci tu Mărite Zeu Hercules nu eşti un oarecare, nu-i aşa? Dacă cei care conduc oraşul Băile Herculane ar pune o taxă pe ,,brandul” tău, cred că ar scoate bani să repare ce s-a distrus în acest oraş! Dar nu se ia nici o taxă pentru chipul tău, dar de vândut se vinde! Un hotel îţi poartă numele: Hercules! Păcat că este folosit de tot mai puţini oameni! De ce? Păi costa scump, chiar dacă are două stele! Comuniştii nu au avut de lucru şi au mai construit şi alte hoteluri cu nume de zeiţe de data asta; Afrodita, Diana, Minerva şi mai ziceau că sunt atei! Pe atunci acestea toate erau pline, căci mai veneau şi turişti din afara României, dar acum nu mai vin nici din interiorul ţării. Cum de ce? De unde să scoată românaşul de rând din buzunarul său gol cei câteva sute de lei să stea la hotel, să mai plătească ceva proceduri? De baie nu pomenesc, fiindcă i-am văzut pe foarte mulţi cum se bălăcesc prin izvoarele termale acum cât mai este cald! De ce nu la băile din hoteluri? Dar acestea nu mai funcţionează! Există ceva vile care îşi permit să cumpere apa termală. Da, o cumpără fiindcă şi asta costă bani!
Dragule Zeu Hercules mă rog marelui tău tată, atotputernicul ZEUS, să îţi redea viaţa veşnică pe care ai refuzat-o, şi să te readucă la Băile Herculane. Mă gândesc la isteţimea ta de a învinge obstacolele şi greutăţile, astfel poate vei reuşi să redai staţiunii pe care romanii au venerat-o ca şi pe tine, M[rite Zeu Hercules. M-am uitat la chipul regelui Decebal de pe firma spartă a hotelului ce îi poartă numele, şi care este o ruină cu firmă, cum de nu se răsuceşte în mormânt? Ştiu, îmi vei spune că Decebal nu mai are cap! Dar te întreb Mărite Zeu Hercules; Cei care conduc staţiunea Băile Herculane şi România de azi; AU CAP?
Am să-ţi mai scriu Mărite Zeu Hercules, poate vreo divinitate îmi va auzi rugile!

http://www.stilfeminin.ro/forum/timp-liber-sau-unde-sa-fugim-in-lume-/Aventura-in-Valea-Cernei.-Pe-urmele-lui-Hercules.html

Mihai LEONTE a scris:

Emil Condor a scris:

Ne bucurăm să te revedem la Popas, Mihai.
După vacanta ta la băi, acum, normal să asteptăm ceva istorisiri de-acolo...

***
OK. Lucrez la aceste scrieri, insa e vorba si de o documentare pe masura.
Nu va grabiti!

He, he! Ai nimerit peste un grup de oameni foarte răbdători (ce norocos esti! ).

Mihai LEONTE TRIMITE UN MESAJ CĂTRE PRIETENI

Dragi prieteni,
Suntem de ceva timp împreună. Pe unii parcă îi cunosc dintotdeauna.
Pe alţii îi cunosc acum şi îmi face deosebita plăcere să-i numesc prieteni.
Unii dintre aceşti prieteni mi-au demonstrat că-mi sunt prieteni adevăraţi.
Se poate că nu le-am mulţumit suficient, cu scuzele de rigoare o fac acum.
Dragii mei prieteni nu pot face prea mult pentru voi, vă transmit acum gândurile mele sincere de prietenie şi respect. Vă urez din tot sufletul să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi. Să aveţi împliniri şi să fiţi sănătoşi. Belşugul să vă umple casa.
Să nu cunoaşteţi tristeţea, doar bucuria să vă însoţească. Nu pot să dau sfaturi, fiindcă nici eu nu reuşesc să fac ce îmi doresc! Totuşi ca fiind ajuns la o etate destul de bună, zic eu, mi-aş permite să vă spun tuturor; FIŢI CUMPĂTAŢI ÎN TOATE.
Cu adânc respect şi preţuire,

Mihai LEONTE din Moldova Nouă, Banat, ROMÂNIA

REVOLUŢIA DIN 1989 UN EVENIMENT AŞTEPTAT
autor Mihai LEONTE

Anul 1989 a fost un an plin de evenimente mai mult sau mai puţin aşteptate. Personal am avut unele evenimente. În 20 ianuarie 1989 am fost operat de hernie şi a trebuit sa stau câteva zile în spital. Aici ascultam la radio diversele cuvântări ale tovarăşului. Aveam în salon un coleg de suferinţă care îmi cerea radio-ul noaptea să asculte Europa Liberă, astfel că acesta ne informa cu multe lucruri, şi despre multe evenimente ce aveau să se întâmple. Prin aprilie s-a anunţat la toate posturile de radio şi televiziune, câtă erau pe atunci, că România şi-a achitat datoria externă. Eram în Iugoslavia la o cunoştinţă şi am zis că este posibil să fie vreo schimbare în bine. Chiar s-a vehiculat ideea că se vor deschide graniţele, şi românilor li se vor da paşapoarte. La clubul nostru filatelic unde ne adunam în fiecare luni, unul dintre cunoştinţele noastre comune, ce pretindea că a fost coleg de liceu cu Constantin DĂSCĂLESCU, ne-a spus la toţi cu glas tare că Ceauşescu va cădea în 30 decembrie 1989, chiar de ziua republicii. Ne aşteptam ca la congresul al XIV-lea al PCR, Ceauşescu să renunţe la funcţia de partid, adică aceea de secretar general. Nu s-a întâmplat asta.
O serie de întâmplări aveau să confirme spusele colegului nostru. Prin luna august eram schimbul 2, şi după apel mă pregăteam să intru în mină, când femeia de serviciu de la vestiarul nostru m-a anunţat că pe uşile de la intrare, în spate era scris cu cretă; JOS CEAUŞESCU, JOS COMUNISMUL! M-a întrebat ce să facă? I-am spus să şteargă şi să nu mai spună la nimeni, dar ca din pământ a apărut securistul întreprinderii şi i-a spus femeii ce îi spusesem eu mai înainte, adică să şteargă acele lozinci prea dure pentru acel timp. Ne-a atras atenţia să nu difuzăm ce văzusem. Astfel că timpul a trecut, şi la sfârşitului anului 1989 mă aflam din nou în spital, cu o infecţie destul de grava la o mână. Astfel că revoluţia m-a prins internat în spital. Totuşi prin 17-18 decembrie 1989 la un pacient internat, a venit în vizită un tânăr care îi povestea cum fugise pe jos din Timişoara, noaptea căci ziua nu ieşea nimeni necontrolat din oraş . Acest tânăr văzuse unele aspecte printre care şi cum se trăgea în manifestanţi. Mulţi cetăţeni din oraşul nostru, după ce se luau salariile la Întreprinderea Minieră mergeau la Timişoara pentru cumpărături la magazinele Comtim, după produse din carne pentru sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou 1990. Se mergea până la Oraviţa cu autobuze, sau ocazional, iar de acolo se mergea cu trenul la Timişoara. Care aveau autoturisme personale luau şi alţi clienţi, însă erau obligaţi să oprească undeva în afara oraşului. Europa Liberă îi informa pe români despre acele evenimente. Vineri în 22 decembrie 1989, fiind vineri, după ce mi s-a administrat tratamentul la ora 14, i-am solicita medicului care mă avea ca pacient să mă lase acasă până luni. Acesta m-a învoit. La ieşirea din spital se formau coloane de manifestanţi ce aveau să se îndrepte către primăria oraşului Moldova Nouă, căci se anunţase fuga lui Ceauşescu. În drum spre blocul unde stăteam oraşul era pustiu, doar câţiva minori încercau să spargă geamurile de la un magazin, dar văzându-mă pe mine au fugit, abandonând acţiunea lor. La unele ferestre apăruseră steaguri fără stemă. Ajuns acasă la televizor se transmitea ,,revoluţia în direct” cum avea să fie denumită de către speculanţii de ştiri. Atunci nu ştiam ce avea să se întâmple, acum după 20 ani am văzut ce s-a întâmplat. Avem mai multă libertate, însă multe lucruri s-au schimbat.
Articolul este inedit, şi sigur va face parte dintr-un viitor volum tipărit.

Mihai LEONTE a scris:

Mihai LEONTE TRIMITE UN MESAJ CĂTRE PRIETENI

Dragi prieteni,
Suntem de ceva timp împreună. Pe unii parcă îi cunosc dintotdeauna.
Pe alţii îi cunosc acum şi îmi face deosebita plăcere să-i numesc prieteni.
Unii dintre aceşti prieteni mi-au demonstrat că-mi sunt prieteni adevăraţi.
Se poate că nu le-am mulţumit suficient, cu scuzele de rigoare o fac acum.
Dragii mei prieteni nu pot face prea mult pentru voi, vă transmit acum gândurile mele sincere de prietenie şi respect. Vă urez din tot sufletul să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi. Să aveţi împliniri şi să fiţi sănătoşi. Belşugul să vă umple casa.
Să nu cunoaşteţi tristeţea, doar bucuria să vă însoţească. Nu pot să dau sfaturi, fiindcă nici eu nu reuşesc să fac ce îmi doresc! Totuşi ca fiind ajuns la o etate destul de bună, zic eu, mi-aş permite să vă spun tuturor; FIŢI CUMPĂTAŢI ÎN TOATE.
Cu adânc respect şi preţuire,

Mihai LEONTE din Moldova Nouă, Banat, ROMÂNIA

Este un sfat ce îl sustin plin de credintă: să mentinem control asupra lucrurilor, să nu lăsăm ca ele să ne controleze.

Multumim pentru gândurile tale, Mihai!

Mihai LEONTE a scris:

REVOLUŢIA DIN 1989 UN EVENIMENT AŞTEPTAT
autor Mihai LEONTE

Anul 1989 a fost un an plin de evenimente mai mult sau mai puţin aşteptate. Personal am avut unele evenimente. În 20 ianuarie 1989 am fost operat de hernie şi a trebuit sa stau câteva zile în spital. Aici ascultam la radio diversele cuvântări ale tovarăşului. Aveam în salon un coleg de suferinţă care îmi cerea radio-ul noaptea să asculte Europa Liberă, astfel că acesta ne informa cu multe lucruri, şi despre multe evenimente ce aveau să se întâmple. Prin aprilie s-a anunţat la toate posturile de radio şi televiziune, câtă erau pe atunci, că România şi-a achitat datoria externă. Eram în Iugoslavia la o cunoştinţă şi am zis că este posibil să fie vreo schimbare în bine. Chiar s-a vehiculat ideea că se vor deschide graniţele, şi românilor li se vor da paşapoarte. La clubul nostru filatelic unde ne adunam în fiecare luni, unul dintre cunoştinţele noastre comune, ce pretindea că a fost coleg de liceu cu Constantin DĂSCĂLESCU, ne-a spus la toţi cu glas tare că Ceauşescu va cădea în 30 decembrie 1989, chiar de ziua republicii. Ne aşteptam ca la congresul al XIV-lea al PCR, Ceauşescu să renunţe la funcţia de partid, adică aceea de secretar general. Nu s-a întâmplat asta.
O serie de întâmplări aveau să confirme spusele colegului nostru. Prin luna august eram schimbul 2, şi după apel mă pregăteam să intru în mină, când femeia de serviciu de la vestiarul nostru m-a anunţat că pe uşile de la intrare, în spate era scris cu cretă; JOS CEAUŞESCU, JOS COMUNISMUL! M-a întrebat ce să facă? I-am spus să şteargă şi să nu mai spună la nimeni, dar ca din pământ a apărut securistul întreprinderii şi i-a spus femeii ce îi spusesem eu mai înainte, adică să şteargă acele lozinci prea dure pentru acel timp. Ne-a atras atenţia să nu difuzăm ce văzusem. Astfel că timpul a trecut, şi la sfârşitului anului 1989 mă aflam din nou în spital, cu o infecţie destul de grava la o mână. Astfel că revoluţia m-a prins internat în spital. Totuşi prin 17-18 decembrie 1989 la un pacient internat, a venit în vizită un tânăr care îi povestea cum fugise pe jos din Timişoara, noaptea căci ziua nu ieşea nimeni necontrolat din oraş . Acest tânăr văzuse unele aspecte printre care şi cum se trăgea în manifestanţi. Mulţi cetăţeni din oraşul nostru, după ce se luau salariile la Întreprinderea Minieră mergeau la Timişoara pentru cumpărături la magazinele Comtim, după produse din carne pentru sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou 1990. Se mergea până la Oraviţa cu autobuze, sau ocazional, iar de acolo se mergea cu trenul la Timişoara. Care aveau autoturisme personale luau şi alţi clienţi, însă erau obligaţi să oprească undeva în afara oraşului. Europa Liberă îi informa pe români despre acele evenimente. Vineri în 22 decembrie 1989, fiind vineri, după ce mi s-a administrat tratamentul la ora 14, i-am solicita medicului care mă avea ca pacient să mă lase acasă până luni. Acesta m-a învoit. La ieşirea din spital se formau coloane de manifestanţi ce aveau să se îndrepte către primăria oraşului Moldova Nouă, căci se anunţase fuga lui Ceauşescu. În drum spre blocul unde stăteam oraşul era pustiu, doar câţiva minori încercau să spargă geamurile de la un magazin, dar văzându-mă pe mine au fugit, abandonând acţiunea lor. La unele ferestre apăruseră steaguri fără stemă. Ajuns acasă la televizor se transmitea ,,revoluţia în direct” cum avea să fie denumită de către speculanţii de ştiri. Atunci nu ştiam ce avea să se întâmple, acum după 20 ani am văzut ce s-a întâmplat. Avem mai multă libertate, însă multe lucruri s-au schimbat.
Articolul este inedit, şi sigur va face parte dintr-un viitor volum
tipărit.

Draaga Mihai,
Povestea ta, povestile noastre de atunci, sunt autentice.
Eu ma gandeam sa astept ziua de duminica 20 dec. sa o spun pe a mea.

Suntem de o varsta. Am trait aceleasi timpuri.
Pe 20 dec. plecam din Craiova spre Bucuresti. Pe asa-zisa autostrada Pitesti-Bucuresti, pe sensul
opus, numai Lada Samara cu cate 2-3 tineri care vorbeau romaneste. Veneau din Republica Moldoveneasca si se indreptau ca turisti(?) catre Timisoara.

Ziua ne-am plimbat pe strada Victoria Socialismului, pentru prima oara, am vazut Casa Republicii de la cativa pasi. Mi-am cumparat un costum de lana si cateva camasi chinezesti.
Costumul nu l-am imbracat niciodata.

Seara ne ducem pe Lipscani. Ceva mirosea in aer! Cumparam un tort si o sampanie, pentru a celebra, impreuna cu fiul nostru, care locuia la Caminul Grozavesti, o aniversare in familie.
Am incercat o camera la un Hotel in centru, dar n-a fost chip.
Asa ca am dormit cu fiul nostru intr-o camera a unui coleg de al lui care plecase deja acasa.

Toata noaptea un du-te-vino. N-am dormit deloc.
Plecam a doua zi. Ceva se intamplase noaptea in oras, dar nu stiam ce.

Ce a fost apoi, in zilele urmatoare stim cu totii.
Mai putin se povesteste ce s-a intamplat in zilelele premergatoare lui 22 dec.

In anul '89 eram director de liceu. Liceul era patronat de Oltcit. Aveam de-a face cu francezi.
Dar nu am aflat nimic de la ei.

In primavara lui '89 i-am primit la mine la liceu, la o intalnire cu elevii pe Marin Sorescu si pe Mihai Sora.
Nu intalnisem pana atunci asa oameni blanzi, modesti, si asa de cuminti.
Sora avea sa devina Ministrul Invatamantului dupa '89.
Ii pastrez insa o memorie vie inca lui Marin Sorescu.
I-am vorbit asa de frumos incat l-am lasat fara replica. Asta mi-a spus-o el.
Ne-a facut la organizatori, mie, directorului educativ, si profesorului de romana, cate o caricatura in cartea de aur a liceului.

In toamna lui '89, ma apuc sa fac un simpozion la care am invitat personalitati de la Bucuresti si din Craiova. printre care: Oliviu Gherman, un reprezentant agerpres,Alexandru M. si alti
reprezentanti de la CC UTC.

Nu s-au sfiit sa-l injure pe Ceausescu pentru ca venisera cu trenul in frig de la Bucuresti. Si spuneau ca nu mai crapa odata.
Asta era intre 15 si 18 dec.
In conditiile in care stiam ce se intampla la Timsoara, din auzite.
Dupa simpozion, o colega de a sotiei mele, care a participat ca invitata cu scoala si cu elevii ei la simpozion, si al carei sot era ofiter in armata, i-a zis asa sotiei mele: "Daca sotul tau nu e arestat in zilele ce urmeaza inseamna ca are noroc. Aluzie facand la ceea ce spusesera unii invitati, dintre cei pe care eu i-am nominalizat mai sus.
Unul dintre ei a plecat cu o masina de la Oltcit, foarte grabit, pentru ca pana seara trebuia sa fie la granita de est a Tarii si sa treaca dincolo. Asta mi-a spus-o mie pentru ca ne cunosteam si a trebuit sa-i fac rost de masina.

Am avut intr-adevar noroc. Poate daca nu se intampla ceea ce s-a intamplat atunci.
In rest, iata ca dupa 20 de ani, sunt la ceva distanta de Tara.
Am scris mereu , cu gandul la Tara si la ai mei.

CAND

Cand in Decembrie ’89,
Romanu vru o viata noua,
Se rascula la Timisoara,
La Bucuresti, si-n toata Tara.

Eroii nostri - niste tineri,
Ei au murit ieri/atunci
Sa fim noi astazi liberi.

Doazeci de ani-de ierni- trecura,
De cand avem amar in suflet, si in gura,

La capat de tunel lumina nu e negura ?!....

Cu milioanele romani plecara,
Tineri, copii, batrani, in alta Tara
Unii rezista, altii insista, cu totii stim,
Cat e de greu oriunde astazi sa traim.

Cand ne e greu, sa fim impreuna,
Cand ai nevoie,usor, ia-ma de mana !
Cand ne e dor unii de altii,
Sa ne-ntalnim, sa ne avem ca fratii,

Cand ne-ntalnim unii cu altii,
Sa ne iubim, si sa traim ca fratii !

Speranta, Iubire, si Credinta
Ion

Ion

Stau si ma intreb de fiecare data cand scriu cate ceva pe NET;
De ce nu vrea nimeni sa comenteze cum s-au petrecut lucrurile în realitate.
Draga prietene Ion,
Imi permit sa-ti spun asa, pentru deosebita ta sinceritate.
Fie ca Sfintele Sarbatori ale Craciunului sa ne aduca ganduri mult mai sincere.

Mihai LEONTE a scris:

Stau si ma intreb de fiecare data cand scriu cate ceva pe NET;
De ce nu vrea nimeni sa comenteze cum s-au petrecut lucrurile în realitate.

Şi la ce ar folosi?

Mihai LEONTE a scris:

De ce nu vrea nimeni sa comenteze cum s-au petrecut lucrurile în realitate.

Pentru că majoritatea iubeste să trăiască într-o zonă de confort pe care i-o dă minciuna.

Chiar asa, la ce-ar folosi? Sa zicem ca-i condamnam pe cei ce au fost impotriva poporului, inainte si in timpul "revolutiei"! Nu mai are nici-un chichirez daca n-am facut-o atunci!
Atunci si-ar fi primit sentinta spasiti, acum ar fi plini de ura si ar pune in miscare un mecanism intreg, prin care ar scapa neatinsi.

CINE E MOŞ CRĂCIUN?...autor Mihai LEONTE

Cum domnule să nu ştii cine e Moş Crăciun?
Moş Crăciun e copilul care nu te cunoaşte, dar îţi dă bună ziua!
Moş Crăciun e tipul sau tipa, care te vede cu plasele grele de cumpărături şi te ajută!
Moş Crăciun e trecătorul de pe stradă, care atunci când te opreşti să-ţi tragi sufletul,
te întreabă daca ai nevoie să te ajute cu ceva!
Moş Crăciun e cel care din puţinul lui adunat cu trudă, oferă şi altora ceva!
Moş Crăciun e cel care nu lasă pe nimeni să îngheţe în frig!
Moş Crăciun este cel care ţi-a răspuns la mesajul tău sincer.
Încercaţi să fiţi şi voi cât de cât un Moş Crăciun.

Vă doresc Sărbători fericite cu toate împlinirile pe care vi le doriţi…

Emil Condor a scris:

Sărbători fericite Mihai!
Cerul să te binecuvinteze cu sănătate si viată lungă!

***
Multumesc asemenea...
Un an viitor plin de belsug...

MOUSE LIVER…autor Mihai LEONTE

Cazurile de ciroză au îngrozit lumea. Un anonim a luat spre cercetare aceste cazuri. Tipul se numeşte Fell Sool care s-a gândit cum ar pute regenera ficatul bolnav. Astfel a ajuns la concluzia că doar implantând un nou ficat s-ar ajunge la un rezultat real. Dar problema se punea de unde găseşti ficatul? A luat în calcul mai multe variante şi a concluzionat că se poate introduce în organism un ficat minuscul cum ar fi cel de şoarece! A trecut la treabă şi a căutat pe cineva dispus pentru experienţele sale. A întrebat cine suferă de ciroză pentru găsi primul client. Cum dintre prietenii cunoscuţi a găsit pe câţiva consumatori de băuturi tari care sufereau cu adevărat de ciroză. Primul, un oarecare John a acceptat să fie cobaiul său, pe deasupra a mai căutat şi alţi clienţi.
REŢETA DE TRATAMENT.
Ce trebuiau să facă viitorii cobai? Fiecare trebuia să aducă un şoarece viu, acesta urmând sa fie sacrificat pe altarul medicinii. Fell Sool sacrifica şoricelul, îi scotea ficatul după care îl introducea într-o mică linguriţă de ceai pe care o îngheţa. Pacientul bolnav trebuia să înghită acea bucăţică de gheaţă cu ficatul inclus fără prea multe mofturi. Datorită faptului că se ştia ce înghite unii clienţi aveau greţuri. Desigur că neobişnuiţii pacienţi continuau consumul de produse alcoolice tari. Astfel că nu se putea urmări efectul tratamentului. După o perioadă destul de lungă au început să se ivească primele rezultate încurajatoare. Fell Sool îşi notase multe observaţii ale cercetării sale. A solicitat sprijinul unui specialist cu care colabora fără să se ştie în lumea medicală. Au început să publice diverse articole în presă despre metoda şi rezultatele obţinute. A început un adevărat scandal! Lumea medicală era scandalizată pentru faptul că fusese ignorată, dar se ridicase şi protestul iubitorilor de animale care nu acceptau sacrificarea nevinovaţilor şoricei.
Fell Sool a solicitat un REFERENDUM UNIVERSAL în legătură cu acest tratament.
Vă rugăm să vă spuneţi părerea despre această acţiune a lui Fell Sool.

Ah... iata unul din teagma celor pe care Platon nu i-ar primi in orasul sau. Ce "misconception", cum ar spune englezul... Departe de Platon acest gand, din cate am citit te-ar primi si inca cu bucurie. Dar ce sa-i faci, asa s-a perpetuat... ca n-ar primi in orasul sau poeti, cand de fapt explica cat se poate de clar ca n-ar primi anumiti poeti... In fine, vom fi pentru totdeauna dominati de lebada inventata, cum ar spune Exupery...
Si ca sa nu ma indepartez prea tare de subiect, am sa-mi spun si parerea la chestiunea adusa in discutie.

Natura, prin felul ei de-a fi, nu numai ca cere sacrificii, dar se bazeaza neconditionat pe asa ceva. In afara catorva animale, care se hranesc cu hoituri si resturi, si a catorva microorganisme, care transforma un produs anorganic intr-unul organic, cam toate celelalte traiesc in profida altor animale. Caci, pentru mine, aceasta este intrebarea arzatoare care ar trebui investigata si raspunsa. Dar, cum oricum omoram atatea animale pentru ca noi sa putem trai, atunci de ce-ar mai conta si un biet soricel?
Prefer sa nu raspund la acest "referendum".

Vikingule, în comentariul de mai sus, rândul 3 de jos în sus, ai scris "în profida altor animale".
Este cumva vorba de "pofida" scris greşit ?

Nu te întreb cu răutate, dar nu ştiu ce înseamnă "profida"

abbilbal a scris:

Vikingule, în comentariul de mai sus, rândul 3 de jos în sus, ai scris "în profida altor animale".
Este cumva vorba de "pofida" scris greşit ?

Nu te întreb cu răutate, dar nu ştiu ce înseamnă "profida"

Da, este pofida scris gresit.

Heei, Mihai ! A trecut cam multă vreme de când nu ai mai fost pe aici. Peste trei zile venim cu uratu la-măratu ! Dar ne strângem la casa oficială de la divertisment.

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost foarte frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest motiv totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol deosebit în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. Când se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că niciodată nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de făcut mâine, şi nu altădată.