Proza poetului Mihai LEONTE

Aici veti putea citi scrieri in proza ale poetului Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


CUNOŞTINŢA

Fiind elev al şcolii profesionale, cum dădea primăvara îl rugam pe diriginte să ne lase să facem meditaţia in cimitir unde erau amenajate diverse mese, iar cadrul natural cu arbori destul de bătrâni era foarte plăcut. Cu oarecare rezerve dirigintele un profesor foarte generos ne elibera dintre zidurile şcolii profesionale. Condiţia eliberării era să ne formam grupe de câte 4 elevi după care ne dădea un bilet de voie. Aici aveam să cunosc ceva ce nu ştiam încă până atunci. Intr-o zi a venit la noi o distinsă doamnă să o ajutăm să întreţină mormântul soţului său. Adică să-l săpăm şi să o ajutăm să planteze flori. Fiindcă eu terminasem ce aveam de învăţat m-am oferit să o ajut. Din discuţiile purtate am reţinut că soţul ei murise cu ceva timp în urmă măcinat de o boală îndelungă de plămâni. Doamna s-a recomandat a avea în jur de 40 ani, şi că o cheamă Minica, un nume destul de curios pentru mine. În timpul cât am ajutat-o la lucru m-a întrebat despre biografia mea, şi m-a solicitat să merg să o ajut când am timp liber să o ajut şi acasă la lucrul în grădină. Între timp apare şi dirigintele nostru pentru verificare, însoţit de un pedagog al şcolii. Pe doamna Minica o cunoştea căci avea casa în oraş. Aceasta tocmai îi explica dirigintelui şi pedagogului că ar dori să o mai ajut şi acasă la diverse lucrări în timpul meu liber. Dirigintele a acceptat şi chiar mi-a semnat un bilet de voie permanent. Astfel aveam să cunosc o lume în care am intrat fără să vreau. Doamna Minica mi-a dat adresa unde trebuia sa merg. A doua zi după orele de curs mi-am anunţat pedagogul de serviciu si am plecat spre adresa data de doamna Minica. Cu toate ca mai fusesem pe acea strada nu remarcasem prea mult casa unde stătea doamna Minica. Mi-a spus ca avea de săpat in gradina vreo câteva zeci de metri patrati si sa amenajam straturile de zarzavat si flori. Casa era situata undeva sub panta dealului, practic muntele Măgulicea cum ii ziceau localnicii. Doamna Minica locuia cu mama dumneaei in vârstă de 61 ani cum aveam să aflu. Doamna Minica era o femeie destul de frumoasă pentru cei 39 ani ai săi. Avea un corp zvelt şi vorbea în continuu ameţindu-şi partenerii de discuţii. M-a întrebat daca fumez şi mi-a oferit o ţigară Carpaţi fără filtru. Noi ucenicii fumam ce ne pica în mână. Am mers în grădină şi după ce mi-a arătat parcela de săpat eu am început să sap cu sârg pentru a termina cât mai repede. însa după ce am săpat cam pentru două straturi m-a oprit şi am început pregătirea straturilor. Doamna Minica a început să mă descoase şi să-i povestesc despre mine. Bine înţeles cum eram destul de larg la gura i-am povestit despre viaţa mea şi locurile pe unde umblasem până am ajuns la şcoala profesională Zlatna. Am muncit destul de întins iar la ora când trebuia să ajung la masa de seară la şcoală cele doua straturi erau gata însămânţate cu ceapă. Am vrut să plec dar nu m-a lăsat să merg la masa de la şcoală, astfel că am rămas să mănânc la familia dumneaei. Mama doamnei era şi ea o femeie destul de vioaie pentru vârsta ei, pregătise câteva ochiuri de ouă cu jumări, şi se scuza că nu gătise ceva mai bun. La masa am fost servit cu ţuică însă am gustat doar un mic păhărel şi am refuzat paharul de vin oferit după masa găsind multiple scuze, după care am plecat la şcoala. Doamna Minica m-a rugat sa vin şi a doua zi să continuăm munca. Pentru ziua lucrată mi-a plătit 20 lei, sumă ce mi se părea destul de mare pentru cât lucrasem.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

IMPACTUL

In ziua următoare am plecat din nou să-mi continui munca. Acasă era doar doamna Minica şi mi-a spus că astăzi nu săpăm în grădină şi aveam de tăiat şi aranjat nişte lemne. Pentru mine orice muncă era tot aşa de grea sau uşoară şi desigur nu mă speriam. Fiind primăvara doamna Minica era îmbrăcată într-un capot destul de uşor prin care i se zăreau proeminent sânii cu rotunjimi moderate. Lemnele erau într-o magazie şi trebuiau crăpate şi stivuite, o lucrare nu obositoare pentru mine. Doamna Minica adusese un platou cu plăcinte cu brânză, o carafă cu vin roşu care erau aşezate pe o măsuţă în apropiere. Eu am început să crap buturugile de lemn şi nu eram atent la pregătirile ce se efectuau. Despicarea grămezii de lemne nu a durat nici o oră şi am început să stivuim lemnele în magazie. Am început să le aranjez cu grabă, însă doamna Minica nu avea intenţia să terminăm repede. Astfel că ea mi le dădea la mână şi eu le aşezam în stivă. La fiecare aplecare capotul doamnei se despica şi sânii i se vedeau in toata splendoarea. Avea sânii rotunzi şi destul de frumoşi. Mai văzusem eu sâni, însă ai doamnei păreau splendizi şi îmi luau ochii. Nu îmi permiteam să visez la ceva. O teamă faţă de ceva nepermis pătrunsese în mine. Ceva avea să se întâmple totuşi. Nu mai aveam decât vreo câteva lemne şi doamna Minica a căzut ca secerată peste grămada de lemne. Nu ştiam ce să fac. Am coborât de pe scara unde eram urcat şi am ridicat-o pe doamna Minica încercând să văd ce are. Am ridicat-o cu mare grijă crezând că s-a lovit, neştiind cum s-a întâmplat fiind în acel moment cu spatele spre ea. Am ridicat-o şi am observat că îşi revenise. M-a rugat să o sprijin şi să o duc în casă. Am urcat treptele casei nu prea înalte şi am aşezat-o pe o canapea. M-a rugat să mă aşez lângă ea şi să îi masez puţin ceafa. M-am conformat şi în scurt timp doamna şi-a revenit, mulţumindu-mi pentru ajutorul dat. Eu m-am roşit şi nu ştiam ce să mai fac. Doamna Minica mi-a spus să iau loc la masă, şi a adus tava cu plăcintele şi vinul invitându-mă să mănânc şi să gust din vinul roşu. După ce se întâmplase nu prea ştiam cum să procedez. Doamna Minica nu dădea importanţă evenimentului şi se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic. Timpul era cam înaintat şi se înserase bine. Voiam să plec către internat, însă doamna Minica m-a rugat să nu plec să o las singură, căci mama ei era plecată la Alba Iulia unde aveau altă casă. Am acceptat cu riscul de a întârzia de la masă. Însă gazda pregătise deja o gustărica destul de consistenta şi nu rămâneam flămând. Am început să discutăm de multe lucruri mărunte şi neimportante. Până la urmă Doamna Minica mi-a spus că a vorbit cu dirigintele meu că mă va duce cu ea undeva la munte unde avea un sălaş. Acum începeam să leg căderea şi motivul cu lemnele. A început să-mi facă un pat într-o cameră alăturată unde trebuia să dorm în acea noapte. Îmi era frică să beau din vinul oferit aşa că m-am abţinut pe cât posibil. Ştiam de când lucrasem la Valea Călugărească faptul ca nu e bine să bei mult vin. Am stat mai mult de poveşti cu doamna Minica, istorisindu-i episoade din viaţa mea. Se făcuse ora 23 şi încă nu mă culcasem şi nici la internat nu am mers. Doamna Minica s-a apropiat la un moment dat de capul meu şi m-a întors cu faţa către ea şi m-a sărutat pe gură cu un fel de ciudă parcă, dar şi cu un fel de gingăşie ascunsă. În primul moment nu ştiam cum să mă comport şi ce să fac. Dar nu a trebuit să acţionez în nici un fel fiindcă doamna Minica era în braţele mele aşa cum stăteam pe scaunul de pe care nu mă mişcasem de multă vreme. Nu pot să descriu tot ce s-a întâmplat, dar nici nu ştiu cum am ajuns în patul pregătit pentru culcare. După ce a stins lumina doamna Minica s-a cuibărit lângă mine şi nu s-a lăsat până nu m-a dezbrăcat şi de ultima textilă de pe mine. Am petrecut în acel pat cam vreo două ore lăsând multe griji ale lumii departe. Strategia căderii fusese bine regizată. Am plecat într-un târziu de la casa doamnei Minica şi am sărit gardul internatului prin locul pe unde veneau întotdeauna întârziaţii. Norocul meu că aveam colegi de clasă care îmi acoperiseră lipsa.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


CĂLĂTORIA CU MOCĂNIŢA

După impactul cu doamna Minica, nu ştiam cum voi mai da ochii cu dumneaei. Mie mi se părea că am comis o mare greşeală! Lucrurile însă aveau să fie cu totul altfel. Cam în fiecare duminică eram convocaţi la reşedinţa de raion Alba Iulia. Eram spre finalul anului doi şi participam la spartachiada tineretului. Concuram la proba de săritură în lungime. Plecam din Zlatna în jurul orei 4 dimineaţa cu trenul Mocăniţa care parcurgea distanţa de 35 kilometri în circa 2 ore şi jumătate. Surpriza mea avea să fie când la casa de bilete am zărit-o pe doamna Minica. Mi-a făcut semn să mă apropii pentru a-mi spune că îmi va cumpăra dumneaei biletul. Am încercat să-i spun să nu-mi cumpere bilet, căci noi aveam un delegat care se ocupa de tot. Am rămas împreună cu ceilalţi colegi care mergeau la concurs. Mulţi mă întrebau cine e doamna? Nu am avut timp de explicaţii căci trenul era gata de plecare. Am sesizat că doamna Minica mi-a arătat biletul şi m-a chemat cu un gest subtil. Nu o puteam refuza! Am dat să urc în tren dar am fost invitat la clasa întâi de doamna Minica. Nu ştiam ce să mai fac! Să merg sau nu? Am aşteptat să se urce dumneaei, iar eu am urmat-o destul de docil. Am lăsat-o să se aşeze unde credea de cuviinţă. A găsit un loc unde stăteam faţă în faţă cu dumneaei. Discuţiile dintre noi erau destul de banale. Am găsit o temă comună; literatura şi cititul. Pe banca noastră nu mai stătea nimeni, însă tot drumul nu am îndrăznit nici să ridic mâna spre doamna Minica. În anumite momente dumneaei mă atingea uşor cu mâna fie pe genunchi, fie îmi mângâia obrazul cu gingăşie, ceea ce mă făcea să roşesc. A sesizat acest lucru. Eu o priveam parcă pentru prima dată, descoperind în privirea de femeie un fel de dorinţă, pe care însă nu reuşeam să o înţeleg, nici ceea ce era ascuns în această privire. Astfel că nici nu ştiu cum am ajuns la destinaţie. Colegii m-au aşteptat la coborâre, dar în timpul călătoriei delegatul nostru un pedagog, ,,inspectase” trenul şi mă localizase! La despărţire doamna Minica nu mi-a spus nimic. Ştia unde se va desfăşura concursul. Am fost aşteptaţi de un reprezentant al UTM-ului care ne-a însoţit până la stadionul unde aveau să se desfăşoare întrecerile sportive. Probele de atletism se desfăşurau la marginea stadionului. Groapa de sărituri era în spatele unei porţi de fotbal.
La momentul când a început proba mea am văzut-o pe doamna Minica între spectatori. Nu prea eram eu specialist la sărituri, dar nu voiam să mă fac de ruşine, în final am ocupat un nesperat loc trei. Trenul nostru pleca după amiază însă puteam opta pentru cel de seară care pleca la ora 22. Doamna Minica nu m-a lăsat să merg la tren şi m-a invitat la casa dumneaei din oraş. I-am spus delegatului că voi veni cu trenul de seară. Ajunşi la domiciliul dumneaei, aveam să o întâlnesc pe mama Minicăi. Aceasta m-a primit ca pe o persoană de a casei. Am aşteptat terminarea mâncărurilor specifice zonei, dar parcă şi ceva în plus. Casa dumnealor nu era nici deosebită, dar avea ceva plăcut specific locuinţelor ardelene. Era plasată în cartierul ţigănesc Lumea Nouă aproape de o crescătorie piscicolă. Avea garduri de scândură cât ţinea grădina lor, iar camerele modeste, dar deosebit de curate şi bine aranjate. După servirea mesei doamna Minica m-a invitat la film şi astfel puteam să mai stăm de vorbă. În sala de cinema am stat chiar pe ultimul rând, unde dorise doamna Minica. Eu eram ca un fel de marioneta fiind manevrat de această fiinţă, despre care nu ştiam mai nimic. După film ne-am plimbat prin oraş numai ca să pierdem vremea. Totuşi ne-am întors acasă devreme pentru ca eu să ajung la trenul de seară.


http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


4 ÎNTOARCEREA

Gara mică din Alba Iulia nu era departe de locuinţa Minicăi, dar am plecat de acasă cu ceva timp mai devreme. Cât am stat acasă la Minica nu s-a întâmplat nimic deosebit. Mama acesteia ne-a lăsat singuri într-o cameră unde am continuat discuţiile noastre banale. Dar doamna Minica a îndrăznit să mă sărute de mai multe ori cu un fel de sete, iar eu eram în cea mai dificilă situaţie. Desigur că o doream ca femeie însă ceva mă făcea să nu întind mâna spre fructul dorit. Nu ştiu ce a discutat cu mama dumneaei, nici scopul pentru care venise la Alba Iulia, cert a fost că se întorcea cu acelaşi tren cu care mă întorceam şi eu. Scenariul s-a repetat. Adică bilet la clasa întâi şi singuri pe bancă. Vagoanele Mocăniţei nu erau compartimentate şi oricine intra în vagon vedea totul. Minica s-a plasat lângă uşa, iarăşi faţă în faţă cu jucăria ei, căci mă consideram o jucărie în mâinile ei fiind un inocent în ceea ce priveşte femeile, căci abia depăşisem pragul celor 18 ani. Doamna Minica s-a apropiat mai mult de mine şi nu mi-a lăsat libertatea de mişcare astfel că am simţit căldura corpului şi un miros care mă îmbăta pur şi simplu. Mi-a spus foarte ferm că mă dorea cu un fel de ardoare. Simţeam şi eu o dorinţă pe care nu ştiam ce va însemna în viitor, având în vedere diferenţa de ani. Am ajuns în Zlatna aproape de ora unu noaptea. Am întârziat intenţionat până ce au coborât toţi călătorii şi am acceptat să o conduc pe doamna Minica acasă dar pe un alt traseu. Am ajuns repede acasă unde doamna Minica a aprins repede focul pentru a încălzi camera ştiută de la impact. Am vrut să mă întorc la internat însă nu am fost lăsat. M-a întrebat ce doresc să mănânc sau să beau. Nu am vrut nimic să beau pentru simplul motiv, că nu voiam să mă întorc mirosind a alcool. În scurt timp scenariul anterior avea să se repete. Doamna Minica nu m-a lăsat să răsuflu cucerindu-mă cum numai ea ştia. Fără să ne dăm seama am adormit şi ne-am trezit la ora 5 dimineaţa când am sărit din pat şi am zbughit-o spre internatul şcolii. Am avut iarăşi noroc nefiindu-mi semnalată lipsa. Al doilea noroc era că în acea săptămână avea ore la sediul şcolii. Săptămâna de cursuri era în plină desfăşurare. Într-o zi dirigintele m-a chemat acasă la dumnealui să-l ajut la curăţenia de primăvară prin curte şi grădină. Mai fusesem şi cu alte ocazii. În timp ce trebăluiam de zor în mica grădina a dirigintelui a ieşit din casă Minica! Am rămas foarte surprins! A venit direct la mine şi m-a salutat cu noul,,servus” şi a început să-mi povestească despre serviciul ei de la poştă unde era casiera oficiului poştal şi ce mai are de lucru pe acasă întrebându-mă când o mai pot ajuta în grădină. Între timp apare dirigintele cu soţia dumnealui şi îmi spune că Minica era de fapt nepoata lor, căci soţia dirigintelui cu mama Minicăi erau surori. Am rămas fără cuvinte pentru moment. Cei trei m-au lăsat să-mi continui activitatea şi când eram aproape gata dirigintele a apărut. Mi-a povestit mai multe amănunte din viaţa Minicăi şi a familiei sale. M-a invitat să iau o gustărică cu obişnuita slănină şi ceapă, dar şi cu brânză de oi. Ştiam de la colegii de clasă că dumnealui provenea dintr-o familie din satul Căpud, situat pe malul Mureşului vis a vis de Teiuş, celebrul nod de cale ferată din Ardeal. Am refuzat să beau din ţuica oferită ca şi din vinul roşu, asta fiindcă nu voiam să-mi fac greutăţi la şcoală. S-a ajuns la discuţia despre Minica. Dirigintele mi-a dat alte amănunte despre situaţia nepoatei sale. Care era intenţia şi unde voia să ajungă nu realizam deocamdată. La plecare mi-a dat 10 lei mult prea mult pentru aproximativ o oră de muncă. De fapt dumnealui în fiecare duminică ne premia pe cei buni la învăţătură cu un film şi cum mă număram printre ei, primeam şi eu acel premiu pe care alţi diriginţi nu-l dădeau. Dirigintele avea şi el un băiat şi o fată care erau elevi de liceu pe atunci. Astfel că mai aflasem unele informaţii despre Minica. Cum aveam să procedez în viitor nu ştiam!

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


5 MEDITAŢII

În zilele care au urmat am încercat să-mi analizez situaţia mea în această relaţie. Cine eram eu? Ce voiam de fapt? Eram încă destul de tânăr şi necopt. Mai aveam de urmat doi ani de şcoală pentru a avea şi eu o meserie. Pe seama mea unii colegi făceau glume, alţii mă încurajau. Îmi persista în memorie discuţia avută cu doamna Minica în seara venirii de la Alba Iulia. Dumneaei mi-a interzis să-i mai spun doamnă ci să fim ,,servus” cum se obişnuia între prieteni. Astfel că depăşisem un prag psihologic prin care nu ne simţeam chiar în largul nostru. Vara se apropia şi trebuia să mergem în vacanţă. Acum ştiam mai multe despre Minica şi trebuia să-mi urmez şcoala în continuare. Pe la mijlocul săptămânii de cursuri am fost invitat de un coleg să merg la bibliotecă în oraş. Aici aveam să o întâlnesc pe Minica, întâmplător sau nu! Printre alte discuţii mi-a strecurat un bilet de voie permanent semnat de director, diriginte şi de un pedagog. Am rămas mai mult decât surprins! Mi-a spus că mă aşteaptă acasă după ce ies de la bibliotecă. La vremea aceea citeam Cronica de familie de Petru DUMITRIU şi astfel am mai solicitat un volum. Între timp colegul cu care venisem a plecat şi am rămas doar cu bibliotecara. Aceasta m-a întrebat dacă o cunosc pe Minica? Am spus că DA, cu un fel de convingere personală, la care bibliotecara mi-a răspuns că nu e rău! Ce a vrut să spună cu asta nu ştiam nici eu? Am urmat solicitarea de a merge acasă la Minica, însă am ocolit traseul obişnuit. M-am întâlnit cu un coleg de clasă şi i-am spus că voi întârzia cu venirea la şcoala în seara aceea. Ajuns la destinaţia Minica, aceasta mă aştepta. Am crezut iniţial că îmi va da ceva de lucru. Dar nu acesta era scopul convocării mele. Am fost invitat direct în casă şi cum eram singuri m-a îmbrăţişat şi sărutat cum ştia ea. Eram cucerit de acest fel de comportament şi nu ştiam ce aveam de făcut. Dar asta nu era treaba mea. Ce trebuia făcut ştia Minica. Stăteam aşa cu mâinile lipite de corpul parcă mai minuscul decât în realitate al Minicăi, iar ea mă strângea la pieptul ei cald, încât eu mi se părea că se contopeşte cu mine.
După lungi poveşti destul de banale, dar din care fiecare se alegea cu câte ceva, am adormit într-un târziu. Printre altele mi-am povestit situaţia mea ingrată în raport cu ea. Minica mi-a propus chiar să mă mut la ea şi să nu mai stau la internat. Nu am fost de acord. Nu s-a supărat. Am rugat-o să analizeze mult mai bine situaţia noastră fiind mult mai matură. Minica nu avea copii iar soţul ei murise de câţiva ani buni şi acum era liberă să aleagă ce voia să facă în viitor. Prin natura funcţiei pe care o avea la poştă stătea destul de bine, în plus avea şi ceva bază materială destul de bună în comparaţie cu alte persoane. Perspectiva unei relaţii cu astfel de persoană ar fi încântat pe oricine. În mintea mea vedeam lucrurile cu totul altfel şi nu-mi plăcea să dau înapoi de la ce îmi plănuiam eu. Timpul era în faţa mea şi nu voiam să mă grăbesc. Din discuţii i-am spus şi Minicăi planurile mele, la care ea nu avea pentru moment un răspuns. Nu ştiu dacă pentru vârsta mea gândeam corect? La Ploieşti şi Valea Călugărească refuzasem multe alte oferte care îmi puteau aduce avantaje. Un exemplu ar fi acela când un maistru de la Rafinăria Vega a vrut să mă înfieze şi l-am refuzat fără să mai întreb pe alţii. Acum mă aflam cam în aceeaşi situaţie. Părinţii mei nu-mi trimiteau bani la profesională şi trebuia să mă descurc singur cum puteam. Asta nu mă descuraja absolut deloc ceea ce mă făcea să par în ochii dirigintelui, profesorilor şi a colegilor un luptător. Timpul avea să decidă, însă mai aveam mult de mers. Dacă aş fi solicitat ajutor, Minica mi-ar fi dat orice, dar nu voiam nimic de la ea. Asta o punea pe gânduri şi credea că o voi părăsi. Nu putea să accepte ideea că ne puteam despărţi acum după ce eram împreună chiar şi într-o relaţie precară. După această noapte parcă ceva ne apropiase mai mult totuşi, căci la despărţire am îndrăznit să o sărut eu primul, lucru ce a făcut-o nespus de fericită. Pentru moment aveam să lăsam timpul să decidă pentru noi, pentru că noi singuri nu puteam să mergem spre un ţel sau altul.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

Interesante povestiri, Mihai!

Îti doresc un Crăciun binecuvântat si La Multi Ani, fratele nostru!

Emil Condor a scris:

Interesante povestiri, Mihai!

Îti doresc un Crăciun binecuvântat si La Multi Ani, fratele nostru!

***
Multumesc pentru urari distinsule Admin Emil Condor...si pentru ceilalti colegi:
Distinşi prieteni şi colegi NET-işti, vă mulţumesc pentru mesajele voastre.
Vă doresc să aveţi parte de împlinirile pe care vi le doriţi, prosperitate continuă.
Dragostea şi prietenia să fie prezentă în inimile voastre.
Să fiţi cumpătaţi în toate acţiunile voastre.
Să auzim numai de bine.
Mihai LEONTE