VALENTE MEDII...poezii de Mihai LEONTE

Vrednic amator de cultură

Domnul Mihai LEONTE este un exemplar membrul al Asociaţiei Amatorilor de Cultură şi Ştiinţă din România (înfiinţată în anul 1945). Aceasta pentru că, deşi de profesie maistru miner, cu îndelungată activitate în munca direct productivă, dânsul s-a dovedit a fi şi un neobosit autodidact, îmbogăţindu-şi necontenit sipetul cunoştinţelor din varii domenii: istorie, literatură, filatelie, numismatică, fotografie…
Mă voi opri o clipă doar asupra celor trei plachete de poezii personale pe care a reuşit să le publice: Alb Negru (1999), Nostalgii (2000), Reverii adverse (2001). Majoritatea sunt scrise în anii săi de avânt tineresc, sub imboldul firesc pe care i le-au prilejuit dragostea, munca deosebită, natura, societatea. Versurile sale blânde, agreabile, narative, uneori mici spovedanii, dovedesc o rară şi proprie sensibilitate în faţa aspectelor diverse ale vieţii pe care a trăit-o şi a emoţiilor estetice de care a fost cuprins în faţa unora dintre ele.
Fără pretenţia de a fi un pisc al poeziei, Mihai LEONTE este cu certitudine un adevărat OM de caracter, un căutător de frumos ce nu conteneşte a alege grâul de neghină şi care oferă celor din jur câte ceva din prea-plinul sufletului său luminos, generos, demn de aprecierea noastră cea mai de laudă.

Profesor universitar doctor Emilian M. Dobrescu
Vicepreşedinte A.S.R.
4 iunie 2001

ÎNCĂ MAI VISEZ

Am visat de când mă ştiu
Iată mai visez şi-acum
Versuri simplu ca să scriu
Cu ele să merg la drum

Astfel am găsit în viaţă
Lucruri multe şi frumoase
Care au ieşit în faţă
Dintre multe rele scoase.

Azi visez mai mulţi nepoţi
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toţi
Şi apoi vină şi sfârşitul.

24 martie 2000

DISPARIŢIE

Unde sunt cuvintele frumoase
Dar unde eşti să ţi le ofer?
Relaţiile noastre foarte serioase
Uneori mă lasă mai stingher.

Am să ţes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde eşti să mi le oferi?

Visătoare clipe, în tăcere trec
Timpul, tot mai monoton se scurge,
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniştea ce printre ierburi fuge.

Lăsaţi-mă în plină singurătate!
Trist n-o să mă vedeţi, doar gânditor,
Voi fi mai mult, şi iarăşi în seninătate
Mă voi lăsa cuprins desigur mai uşor.

Valea Călugărească
16 martie 1966

IARNĂ . . .

În noapte luna de pe cer
Ne priveşte cu răceală,
E frig, zăpadă şi mult ger
Dar sunt cuprins de o căldură,
Cum să spun? Aproape ireală.

Dar fiindcă sângele în vene
A prins un puls, accelerat,
Îmi bag capul între perne
Şi mă las de somn furat.

Viselor veniţi la mine
Să mă-nconjuraţi când dorm,
Chipul ce mi-e drag cu mine
Să-mi fie tovarăş de somn

MÂINE . . .

Mâine ne vom da uitării
Fără remuşcări
Alungarea depărtării
Îndemna-va la visări
Găsi-vom poate adăpost
Fiecare pentru sine
Dorinţa vie care-a fost
Iluzii doar senine?
Arzânde doruri vor mai fi
Esenţa lor pribeagă
Lucidă pentru a trăi
Rezistentă şi întreagă.
Existenţa mea, departe totuşi,
Ideală va rămâne,
Neştiută printre lotuşi
Căutându-te pe tine.
Arcuri largi de sentimente,
Pur şi simplu întâmplări,
Trăi-vor de tine dependente
Autentice visări.

Valea Călugărească Mai 1966

hehe... ce tineri eram in '66 si ce de vise aveam... aveam?!?! mai avem?


2000 "Azi visez mai mulţi nepoţi" ... azi mai visezi? cati ai?

eu visez, macar unul sa am !!!

Mihai,

E o plăcere să te avem în mijlocul nostru, domnule!
Asteptăm să ne delectezi cu poezia ta frumoasă.

Îti propun să mutăm acest subiect la Popasuri personalizate.
Cred că e locul perfect pentru el, pentru un scriitor plin de inspiratie ce are puterea de a ne încânta cu operele sale.

Draga Adminule,
Spune-mi unde sa postez si ma voi conforma.
Citind lista membrilor, observ ca am cunostinte pe aici.

Mihai dragă,
Un Popas personalizat este în totalitate decizia fiecăruia, dacă-l vrea sau nu.

Cunoscându-te din alte părti, realizez că un Popas al tău este exact ce trebuie.
Îl am deja făcut, doar să-l activez - depinde doar de tine.
Astept decizia ta. Multumesc!

Ok. Multumesc pentru sprijin.
Voi continua postarile aici.
Si ca un raspuns pentru Aurora, am 2(doi) nepoti.

IPOSTAZE

Ridic privirea, am în faţă,
Chipul tău
Păcat, că amândoi în viaţă
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Şi plin de stele
M-aş bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.

„Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila,
este sufletul omului”
Nicolae Iorga

PETALE DE TRANDAFIR.

Mă uit la-mprăştiatele petale
Ale trandafirului, cândva o floare,
Care a fost în mâinile tale
Privindu-le, continuă să mă-nfioare.

Mă gândesc cu câtă fină gingăşie
Le-ai sărutat, rupându-le uşor,
Strecurându-le în hârtie
Ca ele să-mi aducă al tău dor.

Când plicul l-am deschis cu grijă
M-a cucerit al rozelor miros,
Se pare că a fost surpriză
Şi le-am privit aşa sfios.

Dă-mi voie iarăşi să mă-nfior
La gândul că în suflet te doresc,
Şi-n această strofă să strecor
Sincer, eternul „TE IUBESC”.

19 ianuarie 1966

STATUIA TA

Soţiei mele Ana LEONTE

Ţi-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.

Am adunat culori diverse
Din nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu

Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrâneţe
N-am trecut destul prin univers
Mai am în suflet multă tinereţe.

În strângerea intensă de mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă

Corpul tău vibrând de viaţă
Desigur, ca şi altădată
Privirea ta încă semeaţă
Şi mirosul ce îmbată.

24 noiembrie 2000
Moldova Veche

RENUNŢARE . . .

Las visătorul paradis
În el nu cred
În sentimente am zis
Mă pierd
Duc dragoste cu mine
Curată
Însă nu pentru tine
Niciodată
Duc dorul de la cineva
Ascuns
De durere aş striga
De ajuns.
Sufăr greutăţi enorme
Nu mi-e greu
Nu admit intime reforme
Singur eu
Te chem pe tine într-o parte
Îţi vorbesc
În tainice şoapte
Te iubesc.

4 ianuarie 1966

Mihai LEONTE a scris:

Ok. Multumesc pentru sprijin.

Si ca un raspuns pentru Aurora, am 2(doi) nepoti.

Plăcerea este a mea!

Cât despre nepoti, probabil foarte curând ne vei invita la nunta lor!
Îmi imaginez că sunt deja mari...

NU VREAU!

Nu vreau să treci sub cerul plin de stele
Cu gândul sfărâmat pentru o plăcere.

Nu-mi scoate din minte iluzia supremă
Că tu eşti muritoare, când eu te cred eternă.

Nu mă lăsa să mă înec în vise
Sau în ale gândului inedite abise.

Nu încerca să-mi cânţi o melodie
Căci voi aluneca iarăşi în reverie.

Nu-mi trebuie nimic din univers
Căci mai am încă de mers.

25 noiembrie 1966

Mestere, te asigur de intreaga mea simpatie. Asta in virtutea faptului ca avem aceeasi "dragoste" la baza : mineritul si poezia. Mineritul il mai practic si in prezent cu toate ca trebuia sa ies deja la pensie. Poezia mea ramane doar pentru mine, pentru moment. Poate ca esti singurul care stie cat de inspiranta este munca in subteran. Numai ca este o inspiratie pentru versuri sumbre nefiind loc de veselie in versuri. Asta prin natura muncii.

Mihai LEONTE a scris:

Si ca un raspuns pentru Aurora, am 2(doi) nepoti.

Să-ţi trăiască în sănătate şi noroc!

Să te bucuri de ei mulţi ani!

Mihai, imi place sinceritatea din poeziile tale.

Distinsi colegi,
Va multumesc pentru cuvintele voastre.
Sper sa reusesc sa va aduc din creatiile mele cat mai multe.

LA ANIVERSARE

a 60 a

Moşule ce tânăr eşti
Zice cântecul aprins
Vezi că-i bine să trăieşti
Şi că dorul nu s-a stins.

La vorbe încă te simţi tare
Doar la mers mă oboseşti
Te lupţi cu viaţa în continuare
La greutăţi mai şi zâmbeşti.

Bunicule, te strigă nepoţelul
În suflet simt o bucurie
Dar în pieptu-ţi clopoţelul
Alarmă dă o sonerie.

E bine anii să-i aduni
Să râzi de tot ce-a fost
S-ajungeţi şi voi bătrâni
Îndeplinind al vieţii rost.

19 ianuarie 2001

DE DEPARTE. . .

Fiicei mele Amelia Elena LEONTE

Draga noastră fată de departe
Ne sună săptămânal la telefon
Îi este greu, munceşte şi învaţă
Dar luptă să ajungă om.

Plânge mama şi o doare
Ştiindu-şi fata singurică
Că nu e mamă fără supărare
Considerându-şi fata încă mică.

Nu bucurăm şi nu mai ştim
Ce să răspundem la-ntrebări
Vrea să ştie că trăim
Fără greutăţi şi supărări.

Că suntem bătrâni o ştie
Luptându-ne cu bolile şi viaţa
Însă noi o spunem cu mândrie
Că ne e zâmbitoare fata.

11 mai 2001

Mihai dragă,

Chiar dacă poate uneori nu-mi vezi pasii pe aici, totusi vin aproape zilnic, mă strecor încet, îmi umplu inima cu rimele tale si plec multumit. Am multe de făcut si poate nu o să am mereu timp să postez un mesaj de multumire dar consideră că acela este mereu acolo, undeva...

Eu cred că Mihai nu are nevoie de scărmăneală zilnică. El îşi face datoria scriind, noi ne facem datoria citind. Când şi cum citim, mai puţină importanţă are. Important este că citim şi el să fie convins că noi citim.

TRANDAFIRII

Trandafirii, flori regale
Au ghimpii foarte ascuţiţi
Dar şi miresme ireale
Cum aţi putea să nu-i iubiţi?

Trandafirii rupţi, se ofilesc în glastră
Oricum vei încerca să ţi-i păstrezi,
Vor muri ca visurile noastre
Doar în amintire poţi să-i revezi.

Nu rupeţi trandafirii de niciunde
Ei poartă simbolurile iubirii,
Ce în inimi ne pătrunde
Deci, nu mai rupeţi trandafirii!