AGATE MAGICE...poezii de Mihai LEONTE

Mihai LEONTE

AGATE

MAGICE



Editura ANAMAROL
Bucureşti, 2006


Coperta: Nina Vizireanu


Editor: Rodica Elena LUPU



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Leonte, Mihai
AGATE MAGICE / Mihai Leonte
Bucureşti, Anamarol, 2006


ISBN: (10) 973-8931-07-X

ISBN: (13) 978-973-8931-07-7


821.135.1-1


Soţiei mele Ana.
Dragei mele!

RIDICAREA IN GRAD

Contactul cu poetul Mihai LEONTE, si ale sale ,,Agate magice” este binevenit, noi, cititorii, câştigând prin aceasta, nu numai o mare bogăţie de informaţii, de momente de meditaţie şi spirit. Dar, ceea ce este mai preţios, pătrundem, astfel, în acel sanctuar intim al gândurilor proprii unui om cum este Mihai LEONTE, care prin exemplul personal de competenţă cultură, de integritate morală, şi-a adus contribuţia la sporirea tezaurului făurit de omenire în poezie, şi care va fi ,,recompensat” de noi cititorii, printr-o nouă, autentică şi sperăm viitoare inspiraţie.
Bucuroasă că am putut împărtăşi din înţelepciunea adevărurilor versurilor sale, din experienţa binecuvântărilor vieţii, care-i aduc pace, bucurie şi dragoste în toate clipele, apreciez melodicitatea şi calitatea poetică a textului. Exprimarea este minunată, uşor de citit, versurile curg simplu, simetric, logic şi constant, fiind accesibile tuturor.
Cuvintele rostite sunt simboluri de bucurie, adevăr şi dragoste, evocă sensibilitate şi bunăvoinţă, un caracter vesel şi optimist,şsi un farmec aparte de o minunată simplitate.
Pe lângă sentimente şi gânduri foloseşte ca un important mijloc de comunicare experienţa, individualitatea proprie făcând un nou efort de creaţie benefică purtând în sufletul lui anumite doruri, răbdări şi temeri, pe care poetul nu caută să le alunge prin uitare.
Agatele magice sunt un fel de ierarhizare militară. Poetul Mihai LEONTE a fost ridicat în grad, şi înălţat la un anumit rang superior. Din acest moment, acestuia i se va decerna un anumit obraz, un anumit chip, o anumită valoare superioară, din care nu are voie sa iasă.
Îi doresc grade cât mai înalte de acum încolo, în ierarhia poeziei. Acest volum va aduce o şi mai mare satisfacţie prietenilor, şi o plăcută surprindere celor care nu l-au cunoscut până în prezent.

Colonel.(r.) Conferenţiar Universitar Doctor
Doina BUMBUŢ

DRAGĂ CITITORULE

Parcurgând în clipele de răgaz ceea ce am scris, îţi vei pune întrebarea firească: cine mai e şi ăsta? Sigur nu am pretenţia de a fi cineva. Am fost şi am rămas un om simplu, plecat nu de la opincă, ci de la copilul desculţ, care de la Sfântul Gheorghe şi până la Ziua Crucii umbla desculţ şi era foarte fericit că piciorul nu-i era încorsetat de nimic. Carte am învăţat mai mult iarna, dar ceea ce odată învăţam nu mai uitam. Nu aveam toate cărţile, dar când le găseam le citeam şi le ţineam minte. Regret că nu am ţinut un jurnal, căci acum după trecerea anilor, mi se pare că tot ce aş scrie nu ar mai fi autentic. Dintre poeziile scrise, acum când le-am tipărit, nu am schimbat aproape nimic. Oricine poate încerca să scrie, făcându-şi din asta un crez. Trebuie însă să citeşti mult, trebuie să cauţi mereu şi poate vei reuşi. Nu vă feriţi să scrieţi, căci scrisul rămâne un document.
Tu cititorule, gândeşte-te că propria ta conştiinţă îţi va fi întotdeauna judecătorul suprem. Sigur, cei care m-au învăţat carte nu mai sunt. Le păstrez o veşnică recunoştinţă, pentru că, adevăratul mormânt se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Citind ceea ce am scris, vei găsi părţi din mine şi regret că nu am reuşit să-ţi dau mai mult. Personal nu mă pot autodefini, pentru că nu-mi găsesc adevăratele valenţe. Dintre poeziile scrise unii cititori mi-au găsit faţete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neşlefuit? Singurul regret pe care îl am, este că nu mi-am folosit timpul pe care l-am avut în faţă.
Sfatul pe care îl dau celor care citesc scrierile mele este să se folosească de acea sfântă trinitate: muncă, recreaţie, odihnă.
Vă doresc multă sănătate şi optimism!

DIN AL VIEŢII
Cu toată dragostea soţiei mele ANA

Din al vieţii larg pridvor,
Te uiţi la diverse suveniri,
Închise cu lacăte fragile de dor,
Bătrâneţe scrin cu amintiri.

Alergând prin Univers,
Am cules stea după stea,
Astfel m-am oprit din mers,
mi-am găsit perechea mea.

Ai observat că eu trăiesc,
Mereu cu zâmbetul pe buze,
Îţi spun sincer te iubesc,
Fiind tu singură-ntre muze.

Când iubeşti e lumea plină,
De trandafiri şi multe flori,
Orice zi e mai senină,
Chiar cu cerul plin de nori.

PENSIONAR MINER

Reumatisme,
Unul peste altul,
Care fac psihoze,
Adunate în picioare
Nelipsitele artroze.
Obrajii reci,
Lipsiţi de roze,
Copastii strâmbe,
Dezgolite,
Plămânii plini
De silicoze.

Mihai LEONTE a scris:

Nu vă feriţi să scrieţi, căci scrisul rămâne...

Citind ceea ce am scris, vei găsi părţi din mine şi regret că nu am reuşit să-ţi dau mai mult.
Dintre poeziile scrise unii cititori mi-au găsit faţete pe care sincer fiind, eu nu mi le-am descoperit. Să fie aceasta sclipirea diamantului neşlefuit?

Semnătura mea se potriveste celor spuse de tine: esti ceea ce lasi în urma ta.
Felicitări pentru modul acesta de a gândi!

SIMFONIA CIOFULUI

Nu vreau cedrii din Liban,
Nici să mă scald în Nil,
Vreau răchiţi în satul meu natal,
Să mă simt din nou copil.

Am ascultat la Ciofu simfonia,
Din ape limpezi curgătoare,
Cântând prin unde veşnicia,
Trimisă prin susur de izvoare.

Oare de ce de multe ori,
Mă cuprinde dor de casă,
De fânaţele cu flori,
Şi grădini cu iarba grasă?

Drumule să mă asculţi,
Revin în satul meu natal
Încălţat, şi nu desculţ,
Cu două cârje de metal.

BLOCURI

Piramidele pătrate,
Cu ochi sparţi,
Pietre măcinate,
Foste munţi înalţi.
Varul cu semne

Vechi, soroc,
Dragul meu,
Eşti la bloc.

DE CE SĂ MORI?

mamei mele decedata in 23 mai 1943

Mama mea nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plânsete şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă,
De ce să mori? De ce să mori?

GÂNDURI…

Gânduri volatile,
Care merg departe,
Gânduri comprimate,
În viaţă şi moarte.
Gândul efemer,
Neelucidat,
Devenind concis,
Pe tine,
Te-a chemat.

VEŞNICUL RESPECT

Le păstrez veşnic respect,
Celor ce mi-au dat povaţă,
Nu mai am nici un regret,
Am trecut timid prin viaţă.

Aşternute-s peste noi,
Amintirile păstrate,
Anii tineri, anii noi,
Au plecat departe.

Anii cei trăiţi din plin,
Transformaţi în amintiri,
Descătuşatele trăiri.

Din toţi anii tinereţii,
Cu trăiri acuma arse,
Am trecut în cartea vieţii,
Nu mai clipele frumoase.

PLEC ÎN TIMP

Plec în timp,
Într-un adânc de timp,
Care a fost cândva,
Când mama mă legăna.
Mi-a rămas doar unda,
Trimisă şăgalnic,
De ochii ei vioi,
Deveniţi trişti
Mai apoi,
Înainte de a pleca.
Dormi liniştită mamă,
Te păstrez curată,
Neîntinată icoană.

SPRE APOGEU

Nu-ţi lăsa în suflet mucegai,
Nici păianjeni de tot felul,
Valorifică tot ce ai,
Atingându-ţi astfel ţelul.

Stăruitor continuă în luptă,
Obstacolele să le ignori,
Orice greutăţi tu le înfruntă,
Cu cer senin fără de nori.

N-am vrut să stau mai liniştit,
În râul vieţii eu m-am avântat,
Orice obstacol am întâlnit,
L-am trecut, în urmă l-am lăsat.

Privesc senin în amintire,
Fără să-mi reproşez ceva,
Mă cuprinde sfânta liniştire,
Care este viaţa mea.

Am învins tot ce a fost greu,
Cu popasuri foarte scurte,
Mergând încet spre apogeu,
Am urcat pe trepte rupte.

SENECTUTE

Bătrâne păstrează
În suflet,
Amintiri albe,
Ca părul tău.
Albul te va face
Mai puternic,
Pentru a continua
Paşii în timp.

ORICÂTE CUIE !!

Oricâte cuie mi-aţi bătut,
Încercând să fiu distrus,
Eu am luptat şi am tăcut,
Pentru a ajunge sus.

Nu mai încercaţi zadarnic,
Să demolaţi ce am construit,
Voi merge înainte falnic,
Cu paşi mărunţi spre infinit.

Mă criticaţi că nu-s modest,
Eu vă arăt doar cine sânt,
Cum am trecut al vieţii test,
N-am fost o umbră pe pământ.

Am să trec şi eu în nefiinţă,
Fiind un simplu muritor,
Am avut o singură dorinţă,
Să fac ceva folositor.

TĂCEREA…

Tăcerea nu e
De aur
Plăcută nu e,
Căci nimeni
Nu spune,
Ce frumos,
A tăcut.

BĂTRÂNI...

Am rămas doar,
Două străchini de lut,
Ciobite de vreme,
Muşcate de timp,
Una arsă şi neagră,
Din transilvanul Corund,
Cealaltă albă,
Cumpărată demult.
Avem feţe brăzdate,
De plugul anilor mulţi,
Smochine uscate,
Ochii martori tăcuţi.
Vocile ne sunt,
Sugrumate,
De amintirea,
Anilor trecuţi.

Lui Nicolae LABIŞ

in memoriam

Unde eşti băiete drag?
Să-ţi revezi copilăria,
Codrii cei înalţi de brad,
Să te cuprindă nostalgia.

Tu ai plecat de mult în vreme,
Puţini îşi mai aduc aminte,
Încercând să te recheme,
Prin nescrisele cuvinte.

Pasărea cu clonţ de fier,
Lupul rău care a muşcat,
Din pământ, dar şi din cer,
Te-au distrus şi ai plecat.

Mă bucur când văd că românii mei îsi amintesc de talente ce-am avut precum acest Nicolae Labis.
V-am spus că este poetul meu favorit? Un mare talent!

Emil Condor a scris:

Mă bucur când văd că românii mei îsi amintesc de talente ce-am avut precum acest Nicolae Labis.
V-am spus că este poetul meu favorit? Un mare talent!

---
Distinsule Emil Condor,
Nicolae LABIS, nu mai este, dar trebuie pastrat in inimile noastre ale romanilor.
Nicolae LABIS, a fost o victima a sistemului. Moartea lui a ramas un MISTER?

NAVIGÂND PE MĂRI...

Gânduri navigând pe mări,
Înfruntând aprige furtuni,
Iluzorii ţărmuri peste zări,
Zburând neîncetat peste genuni.

Ele pleacă din inima în clocot,
Care se zbuciumă în a vieţii luptă,
Bătăile ei fac mai puţin zgomot,
Atunci când amintirile-şi ascultă.

Bătrână trecută prin mulţi ani,
Rezistă prin magice forţe îndrăzneţe,
Uită de greutăţi şi de duşmani,
Se bucură de bătrâneţe.

Astfel de gânduri aleargă în hoarde,
Vizitând prieteni, neamuri, copii,
Încă mai rezistă uzatele-i coarde,
Păstrând frumuseţe şi bucurii.

ZÂMBEŞTE

Zâmbeşte
Şi vei fi fericit.
Zâmbind vei face
Şi pe alţii fericiţi.
Nu te costă nimic,
Dacă vei zâmbi.
Zâmbind,
Vei avea în suflet,
Soare şi lumină,
Pentru a dărui
Şi celor din jur,
Făcându-i fericiţi.
Cât de frumos,
Este când zâmbeşti.

CAUT

Caut cuvântul
Armă şi cruce,
Ce face răni
În suflet,
Dar şi alinări
Aduce.

Caut iarba,
Simbol de viaţă.
Iarba verde,
Necosită,
Care murind
Se face fân,
Iar fânul
Se face viaţă.

Caut colbul.
Nu cel de aur!!!
Colbul, colb,
Din care am venit
Şi în care
Mă voi întoarce.

Ciclul e PERPETUU…

CASA BUNICILOR

De ce-mi stăruie în minte,
Vechiul bucium de la stână,
Prins de cureaua cu albe ţinte,
Lângă uşa scârţâind, bătrână?

De ce mi se pare frumoasă,
Acea construcţie simplă de lemn,
A bunicilor veche casă?
Cred că e al amintirilor semn.

Odăile cu duşumele de pământ,
Ferestre mici, tăiate de vergele,
Pentru mine este locul sfânt,
Al copilăriei mele.

Nu pot să alung din amintiri,
Să pun în locul lor palate,
Să înlocuiesc vechile trăiri,
Vă spun! Asta nu se poate.