LITERATURĂ

abbilbal a scris:

Am toată stima şi admiraţia pentru Karima, care nu este româncă, dar care vorbeşte şi scrie aşa bine româneşte

Ehehe,multumesc pentru cuvintele tale dar eu am ,,antecendente,,romanesti.
Datorita serviciului tatalui meu am ajuns in Romania cand eram mica.Scoala si prima facultate le-am terminat in Romania,de acolo mi se trage

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

...... Daca romanii au devenit ortodocsi pentru ca asa a fost istoria si in Ardeal au imbratisat credinta catolica, nu exista insa un motiv pentru care sa se intoarca la ortodoxie. Ar fi trebuit sa se intoarca la ortodoxie in 1918, nu?

Nu ştiu. Eu caut un ceva ce nu înţeleg şi nu înţeleg de ce nu găsesc acel ceva fără să înţeleg. Mi-a plăcut răspunsul tău cu romanii deveniţi ortodocşi. Numai că în Ardeal credinţa catolică a fost îbrăţişată de românii plecaţi dintre români, români ce refuză să se întoarcă printre români. O hibă o are şi ortodoxia. Dar de ce. Simplu ! Sistemul e de vină. Care sitem ? Sistemul creat artifical de om.

Cauti un raspuns? Mi-aduci aminte cum am descoperit eu pe Dumnezeu. Nu ma rodea vreo intrebare, pur si simplu ma mira cum un baiat inteligent si deschis spre stiinta putea fi si credincios. La un moment dat, cum mergeam singura pe strada (imi aduc aminte locul cu aproximatie, o Voce din interiorul meu mi-a spus: "Eu Sunt!" Deci o inima deschisa afla raspunsuri...

Intai si intai oamenii sunt foarte diversi. Cred ca odata cu cresterea complexitatii acestei lumi, ne deranjeaza cand vedem ce preferinte au unii oameni. Ne e greu sa admitem ca unii se uita la telenovele, ca asculta manele...si altele mai putin grave. Dar de fapt sunt lucruri firesti, o reactie la anumite evenimente, efectele unei realitati mai mult sau mai putin trecute.

Cu alte cuvinte, cei care au devenit catolici nu au fost mai putini romani. Sunt la fel de romani si ortodocsii si catolicii. Daca pomenim numai de Scoala Ardeleana...de implicarea greco-catolicilor in Marea Unire de la 1918...cu alte cuvinte, tot raul spre bine...

Oamenii din pacate se departeaza de invatatura crestina. Suntem supusi greselii. E foarte greu sa mai gasesti drumul drept, uneori chiar imposibil in anumite probleme.

abbilbal a scris:

Cei care au luat în '48 au plesnit demult. Atunci în '48, s-a plecat de la idei bune materializate prost. Pentru că aşa se întâmplă de obicei. Bunele intenţii se transformă în constrângeri de tot felul. Eu m-am născut greco-catolic şi am fost botezat greco-catolic. Am trecut la ortodocşi pentru că tata a trecut la ortodocşi, cu doi ani înainte de a muri, fără să-l constrângă nimeni. Ce s-a întâmplat atuinci, găsiţi în carte. Nu mai insist.
Pentru mine întrebarea este alta. De ce Hossu a refuzat să devină patriarhul BOR ? Noi nu ştim şi nu vom şti niciodată. Hossu a dus cu el răspunsul, Dumnezeu să-l odihnească. Ce găsesc prin documente, nu cred. Am dedus câte ceva dintr-o carte scrisă de episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru în momentul când am recitit cartea pe diagonală (stil comunist, ce să-i fac, că doar tot eu am fost şi ăla care sunt astăzi, şi astăzi sunt cel ce am fost). Dar, nu comentez. Am mai găsit câte ceva, tot pe diagonală citit, într-o carte scrisă de preotul ortodox Ioan Ciuhandru, nimeni altul fratele primarului timişorean.
Şi încetul cu încetul răspunsul se plămădeşte. Românii sunt rupţi, dezmembraţi, răvăşiţi, împrăştiaţi şi ei, românii, acceptă această stare ca pe fiind ceva normal. Diaspora românească nu este unită. Degeaba mă înţeleg eu cu Emil, cu Zoom, cu Karima şi alţii pe care nu-i ştiu în ce colţ de lume trăiesc, dar câţi sunt care fac aşa ? Cei mai mulţi, după un an de la plecare, uită să mai vorbească româneşte. Uitaţi-vă la "folbaliştii de afară" ce dau interviuri. Am toată stima şi admiraţia pentru Karima, care nu este româncă, dar care vorbeşte şi scrie aşa bine româneşte. De ce nu fac acelaşi lucru şi trăitorii din România ? Ascultaţi pe Marko Bela şi Gyorgy Frunda, politiceni români, cum vorbesc româneşte, sau pe episcopii greco-catolici (am şi eu unu, strănepotul naşilor mei de botez, dar cu care nu am povestit niciodată "nas în nas" şi nici măcar nu-l cunosc). Aice-ai buba bubelor pe care nu vrem s-o lecuim pentru că ne doare şi preferăm s-o ducem aşa cum este, că oricum este mai comod şi mai profitabil pentru profitori. Că noi, comuniştii, avem idei comuniste şi trăbă musai sâlă să fim condamnaţi că doar comunismul deste oaia neagră a României şi românilor, nu ideile lu Patapievici şi companiorii lui care...
Dar e destul atât. Rămâne valabil cum am semnat.

De ce Hossu a refuzat sa fie capul bisericii ortodoxe?
Dar de ce i s-a propus acest post? Cine i l-a propus si de ce?...
Era doar manevra comunistilor de a ingropa definitiv greco-catolicismul. Daca unul din ierarhii bisericii greco-catolicii ar fi trecut la ortodoxie, comunstii ar fi declarat ca biserica greco-catolica a revenit in sânul bisericii-mama. Afara vopseau gardul, inauntru tineau leopardul...
Din fericire niciun episcop nu a cedat si astfel greco-catolicii au rezistat in ilegalitate, in ultimii ani ai comunismului fiind stiut ca se intalneau in case particulare, dar erau tolerati, nemaiprezentand un pericol. Ruptura cu Roma era totala, dar nu pentru totdeauna.

De ce nu suntem uniti? Pentru ca ne deranjeaza diferentele, cum am spus mai sus...in loc sa ne uitam la ce ne aseamana...

Se sparg cochilii

Sunt singura, ma plimb pe mal de mare
Se-ntinde-n urma-o dara cenusie
Ma bate vantul, plaja e pustie
Sunt obosita...obosita tare...

Imi da tarcoale-un pescarus si tipa,
Pluteste-n cer molatica o pana
E ca si cum mi s-ar deschide-o rana
Si se-adanceste clipa dupa clipa

Imi umple marea urmele, le tine
Le-mbratiseaza lacom si le-nghite
Se sparg sub pasi cochilii parasite
Si n-au ramas nici urmele din mine...

Ma-nhata valul dintr-o parte sare
Un altul si un altul sa ma prinda
Luceste marea galbena oglinda
Sunt obosita..obosita tare...

mi-e dor de tara mea,de padurile si pasarile ei , de toamna si de iarna...dragii mei
sanja-adriana

Ce sugestivă-i poezia ta Sanja-Adriana şi ce deloc întâmplător e aruncată, sau poate pierdută în acest loc, în acest moment, în acest dialog...

Zaraza_26 a spus:

Citat :

De ce Hossu a refuzat sa fie capul bisericii ortodoxe?
Dar de ce i s-a propus acest post? Cine i l-a propus si de ce?...
Era doar manevra comunistilor de a ingropa definitiv greco-catolicismul. Daca unul din ierarhii bisericii greco-catolicii ar fi trecut la ortodoxie, comunstii ar fi declarat ca biserica greco-catolica a revenit in sânul bisericii-mama.

Da, aşa este. Acesta este punctul de vedere oficial al Bisericii Greco-Catolice ce se regăseşte în toate documentele ce se referă la refuzul unirii cu Biserica ortodoxă. Acesta este şi punctul de vedere al episcopului Ioan Ploscaru, dar spus cu alte cuvinte.

Şi totuşi, ceva din interiorul meu îmi spune că nu acesta este adevăratul motiv pentru care Biserica Greco-Catolică nu se reîntoarce la ortodoxie, căci edificatoare pentru această opinie a mea este următoarea întrebare: Cum au sfârşit episcopii Greco-Catolici paşoptişti care au dorit şi au cerut oficial reîntoarcerea Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie?

Dar oare Hossu şi toţi episcopii Greco-Catolici dacă ar fi trecut la ortodoxie, nu ar fi putut schimba faţa ortodoxiei ? Nu punându-se de-a curmezişul puterii, ci mergând în pas cu puterea şi acţionând inteligent, cu tact, cu înţelegere... Ce era rău că se afirma cu surle şi trâmbiţe reîntoarcerea greco-catolicilor la ortodoxie ? Poate era chiar benefic. Dar asta ar fi însemnat ca Papa să piardă controlul şi Papa nu a dorit acest lucuru, şi Papa nedorind acest lucru... Dar sincer spun: Nu are rost să mai continui. Cui, ce foloseşte ? Papa să trăiască, că doar şi Papa face un joc politic nemaipomenit alături de mosad, alături de KGB sau cum s-o mai fi numind noua structură, alături de etc. etc.

abbilbal a scris:

Zaraza_26 a spus:

Citat :

De ce Hossu a refuzat sa fie capul bisericii ortodoxe?
Dar de ce i s-a propus acest post? Cine i l-a propus si de ce?...
Era doar manevra comunistilor de a ingropa definitiv greco-catolicismul. Daca unul din ierarhii bisericii greco-catolicii ar fi trecut la ortodoxie, comunstii ar fi declarat ca biserica greco-catolica a revenit in sânul bisericii-mama.

Da, aşa este. Acesta este punctul de vedere oficial al Bisericii Greco-Catolice ce se regăseşte în toate documentele ce se referă la refuzul unirii cu Biserica ortodoxă. Acesta este şi punctul de vedere al episcopului Ioan Ploscaru, dar spus cu alte cuvinte.

Şi totuşi, ceva din interiorul meu îmi spune că nu acesta este adevăratul motiv pentru care Biserica Greco-Catolică nu se reîntoarce la ortodoxie, căci edificatoare pentru această opinie a mea este următoarea întrebare: Cum au sfârşit episcopii Greco-Catolici paşoptişti care au dorit şi au cerut oficial reîntoarcerea Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie?

Dar oare Hossu şi toţi episcopii Greco-Catolici dacă ar fi trecut la ortodoxie, nu ar fi putut schimba faţa ortodoxiei ? Nu punându-se de-a curmezişul puterii, ci mergând în pas cu puterea şi acţionând inteligent, cu tact, cu înţelegere... Ce era rău că se afirma cu surle şi trâmbiţe reîntoarcerea greco-catolicilor la ortodoxie ? Poate era chiar benefic. Dar asta ar fi însemnat ca Papa să piardă controlul şi Papa nu a dorit acest lucuru, şi Papa nedorind acest lucru... Dar sincer spun: Nu are rost să mai continui. Cui, ce foloseşte ? Papa să trăiască, că doar şi Papa face un joc politic nemaipomenit alături de mosad, alături de KGB sau cum s-o mai fi numind noua structură, alături de etc. etc.

Ce folos are papa de aici? Bucuresti-ul nu e greco-catolic, nici pro-papa, dar cred ca acolo se fac afacerile, si nu prin greco-catolicism.

Ceva imi spune ca noi doi am invatat doua istorii diferite. Undeva e o premisa gresita.

Ce tact poti avea cu tancurile rusesti?

De ce sa ne unim cu ortodocsii? Nu-mi place cum isi afirma suprematia in Romania. Crezi ca ii va schimba in bine unirea asta? Nuuuu...Ca sa ridici nivelul unora, nu e bine sa te bagi in troaca...te mananca porcii...

Acum este mult pre târziu Zaraza. Hossu o putea face cu succes şi cînd spun aceasta mă refer la modelarea ortodoxiei.

Nu ştiu dacă noi doi am învăţat istorii diferite sau privim istoria prin două laturi diferite ale aceleiaşi prisme.

A pune răul din România doar pe seama tancurilor ruseşti cred că este totuşi un punct de vedere greşit. Să ne amintim că Ungaria a fost Republica Sovietică Socialistă Ungară, iar România nu. La ce ne-a folosit ? Ungurii şi diaspora ungară sunt mult mai uniţi decât românii şi diaspora românească. Au schimbat cu ceva ruşii religia din Ungaria şi Polonia ? De ce punem atunci vina pe ei pentru neânţelegerile religioase din România ?

Ce amestec are Papa în treburile Bucureştiului ? Păi tocmai pentru că Papa vrea să catolicizeze România este menţinută Biserica Greco-Catolică. Sau nu şti (nu o spun cu răutate) că oficial la Vatican Biserica Greco-Catolică se numeşte Biserica Catolică de rit Bizantin pentru a nu se confunda cu sora ei Biserica Catolică de rit Oriental şi a scoate în evidenţă că ea provine din Biserica Ortodoxă Elenă, nu din cea Slavă (Rusă). Sunt, cum ar spune Condorul agil şi abil, nişte jocuri de cuvinte "tare nevinovate".

Şi să mai zâc ceva Zaraza. Dacă BOR ar accepta pe Papa ca şi cap suprem, Patriarhul de la Bucureşti ar fi Cardinal, prim-adjunct al papei, iar Biserica Greco-Catolică în trei zile ar reveni la ortodoxie, pentru că pe Papa nu-l deranjează, pentru început, că religiei i se spune ortodoxă. Va avea el grijă pe parcurs.

abbilbal a scris:

Acum este mult pre târziu Zaraza. Hossu o putea face cu succes şi cînd spun aceasta mă refer la modelarea ortodoxiei.

Nu ştiu dacă noi doi am învăţat istorii diferite sau privim istoria prin două laturi diferite ale aceleiaşi prisme.

A pune răul din România doar pe seama tancurilor ruseşti cred că este totuşi un punct de vedere greşit. Să ne amintim că Ungaria a fost Republica Sovietică Socialistă Ungară, iar România nu. La ce ne-a folosit ? Ungurii şi diaspora ungară sunt mult mai uniţi decât românii şi diaspora românească. Au schimbat cu ceva ruşii religia din Ungaria şi Polonia ? De ce punem atunci vina pe ei pentru neânţelegerile religioase din România ?

Ce amestec are Papa în treburile Bucureştiului ? Păi tocmai pentru că Papa vrea să catolicizeze România este menţinută Biserica Greco-Catolică. Sau nu şti (nu o spun cu răutate) că oficial la Vatican Biserica Greco-Catolică se numeşte Biserica Catolică de rit Bizantin pentru a nu se confunda cu sora ei Biserica Catolică de rit Oriental şi a scoate în evidenţă că ea provine din Biserica Ortodoxă Elenă, nu din cea Slavă (Rusă). Sunt, cum ar spune Condorul agil şi abil, nişte jocuri de cuvinte "tare nevinovate".

Şi să mai zâc ceva Zaraza. Dacă BOR ar accepta pe Papa ca şi cap suprem, Patriarhul de la Bucureşti ar fi Cardinal, prim-adjunct al papei, iar Biserica Greco-Catolică în trei zile ar reveni la ortodoxie, pentru că pe Papa nu-l deranjează, pentru început, că religiei i se spune ortodoxă. Va avea el grijă pe parcurs.

..Ar fi insemnat ca Hossu sa fi facut jocul comunistilor. Ar fi insemnat sa fie de acord cu disparitia bisericii greco-catolice, a celei care a dat Scoala Ardeleana si a sprijinit Marea Unire.

Nu pun raul pe seama tancurilor. Dar comunismul a venit la noi prin rusi si cu ajutorul unor cozi de topor. Sunt o multime de cauze asupra carora nu am vrut sa ma opresc, subiectul poate fi foarte fierbinte...

...Ungurii nu au niciun strop de sange slav, balcanic. Nici latin.

In Polonia a existat un sindicat puternic, independent, Solidaritatea.

Cuvintele bizantin si oriental sunt sinonime perfecte. Poate in aceeasi masura ca duh si spirit?? Nu exista o diferentiere intre aceste cuvinte in cazul de fatza. Se foloseste cuvantul bizantin pentru ca in 1054 s-a despartit biserica in doua. Si a avut doua capete: una la Roma, alta la Constantinopol=Bizant.

Asta cu acceptarea de catre BOR a suprematiei papale si revenirea greco-catolicilor la ortodoxie e doar fantezie. La ce biserica ortodoxa ar mai reveni greco-catolicii? Ca nu ar mai exista. I-ar lua locul eventual...

Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu episcopii greco-catolici paşoptişti care au cerut revenirea Bisericii Unite la ortodoxie ?

Şi de ce comunismul a intrat în România pe tancurile ruşilor şi nu pe vârful peniţelor anglo-americane care au decis ca România să aparţină lagărului socialist ?

Şi cu toate că ungurii nu au nimic balcanic sunt catolici, aşa cum românii urmaşi ai romei sunt ortodocşi.

În Polonia s-a format un sindicat Solidaritatea, ce nu a existat la invazia trupelor germane apoi ruseşti în Polonia, şi Polonia ţară slavă este catolică fără ca ruşii să fi impus cu tancurile trecrea ei la ortodoxie.

Nu am spus că oriental şi bizantin ar fi noţiuni diferite, ci că definesc două culte diferite, căci Vaticanul consideră Biserica Greco-Catolică drept catolică, pentru a mări numărul catolicilor din Europa şi ce mai contează ce alte planuri au...

Da, acceptarea supremaţiei papale de BOR este o fantezie, dar o fantezie formulată de un Papă şi adresată unui patriarh... ce mai contează care.

abbilbal a scris:

Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu episcopii greco-catolici paşoptişti care au cerut revenirea Bisericii Unite la ortodoxie ?

Şi de ce comunismul a intrat în România pe tancurile ruşilor şi nu pe vârful peniţelor anglo-americane care au decis ca România să aparţină lagărului socialist ?

Şi cu toate că ungurii nu au nimic balcanic sunt catolici, aşa cum românii urmaşi ai romei sunt ortodocşi.

În Polonia s-a format un sindicat Solidaritatea, ce nu a existat la invazia trupelor germane apoi ruseşti în Polonia, şi Polonia ţară slavă este catolică fără ca ruşii să fi impus cu tancurile trecrea ei la ortodoxie.

Nu am spus că oriental şi bizantin ar fi noţiuni diferite, ci că definesc două culte diferite, căci Vaticanul consideră Biserica Greco-Catolică drept catolică, pentru a mări numărul catolicilor din Europa şi ce mai contează ce alte planuri au...

Da, acceptarea supremaţiei papale de BOR este o fantezie, dar o fantezie formulată de un Papă şi adresată unui patriarh... ce mai contează care.

Nu stiu ce s-a intamplat cu episcopii greco-catolici care au cerut revenirea Bisericii Unite la ortodoxie. Nu mai tin minte ce scria in cartea de istorie a bisericii unite, iar cartile mi-s depozitate sub niste dulapuri pana la primavara, cel putin...In principiu, asta nu inseamna ca aveau dreptate...

Spatiul in care traiesc maghiarii este mai aproape de papa, deci au capatat ierarhi catolici din vreme. La noi crestinismul a venit din sudul Dunarii. Pure intamplari istorice si geografice.

Toti crestinii sunt urmasi ai apostolilor, dar au aparut disensiuni.

Anglo-americanii si rusii si-au impartit sferele de influenta. De unde sa stie anglo-americanii ca rusii au alta viziune asupra sferelor de influenta? Si ce urmeaza sa se intample in viitor?...
In aceasta intelegere, rusii au influentat 95% din politica Romaniei...cea mai mare influenta. Toate celelalte tari au scapat cu procente mai mici. Din aceasta cauza in Polonia nu au gatuit catolicismul.

Nu Vaticanul considera biserica greco-catolica...catolica. Noi am recunoscut primatul papal si intaietatea sfantului Petru intre apostoli. Tu vezi in catolicism doar politica...S-ar intoarce sfantul Petru in mormant...


Suprematie papala asupra BOR? E vorba de scopul sa refacem unitatea Bisericii...In ce fel se va face, nimeni nu stie...fiecare o vede in alt fel...Biserica ortodoxa probabil prefera varianta cu biserici autocefale, deci fara niciun papa, nicaieri...Papa, vrea, fireste, unitate sub papa. De ce trebuie sa existe un interes material? Unii tin mai mult la spiritualitate si uneori omoara pentru asta... Nu numai interesul material e ceva rau. Toata lumea face intalniri ecumenice...sa nu ne imprastiem mai mult decat suntem...

Da. Episcopii greco-catolici care au cerut reîntoarcerea bisericii Unite la ortodoxie au murit în închisori ungureşti sau italiene. Care pe unde s-a nimerit a fi.



Politică religioasă la CREATII PROPRII?

Cand ma uit

Cand ma uit la iarba care creste
Peste-o urma fina fara chip
Si privesc din ochiul unui peste
Marea si oceanul de nisip

Cand privesc la fluturii ce zboara
Rotitori spre ardere de tot
Cum se-ntorc buimaci a doua oara
Si sa-i scap eu singura nu pot

Cand privesc atata nebunie
Mintea mea din flori de curcubeu
Vine sa Te roage: Spune-mi mie,
Cum am fost? Si unde? Cine- s eu?

Spune-mi, Doamne! Floarea-i pentru mine
Pasarea ce canta e si ea.
Peste toate sunt stapan si-i bine
Numai viata mea ...nu e a mea
................................

Cand ma uit la luna ce rasare
Si se sparge-apoi in cioburi mici
Licarite-n margini de carare
Stau si-mi spun ca nici nu sunt aici

sanja-adriana

Tare frumoasă poezie! Tare frumoasă!

Multumim Adriana!

Ai fost acolo, Doamne

Am plans o noapte-ntreaga la fereastra-
mustea pamantul de noroi si rame-
Plangeam incet cu inima albastra
Cu pumnii stransi, cu sufletul farame

Am plans cat sa ma satur intr-o viata
cu scancet mic, mototolit si trista
nu pricepeam ca si sa mori se-nvata
ca si nimicul in nimic exista

Cadeau din mine picurii de ploaie
Si-am plans un veac si-am plans o vesnicie
Mustea pamantul galben de noroaie
Ai fost acolo, Doamne?... Nu se stie...

Si-am putrezit cu picurii-n tarana-
asa mi-a fost tristetea de adanca-
Si noaptea s-a facut o saptamana,
Ai fost acolo, Doamne?...Nu stiu inca...

S-a spart cu zgomot cerul de fereastra
brazdandu-mi ochii in culori straine
Atata-am plans ca m-am facut albastra
Ai fost acolo, Doamne?...Nu stiu bine...

sanja-adriana

Faină de tot! Multumim Adriana dragă!
Unde ai dispărut pentru atâta timp? Ne-ai lipsit...

Te rugăm să ne bucuri cu minunatele tale poezii!

Dacă doresti, putem deschide un Popas pentru tine, unde să ai tot materialul tău pe care ai intentia să-l împarti cu noi. Este decizia ta.

Multumim încă odată!

Emil, aceasta poezie am scris-o alaltaieri noaptea cand sufeltul meu plangea lovit, ranit, zdrobit si Dumnezeu poate ma vedea , asculta si tacea.
Joi plec spre Germania , asa mi s-a facut drumul,. si apoi in tara.
Crezi sincer ca trebuie sa deschizi anume pentru mine un popas? Tu stii ca eu scriu pentru ca nu pot face altfel, este o stare a sufletului meu oglindita in felul acesta.De ceea nici nu consider ca este poezie, pentru ca nu incerc sa infrumusetez ceva, cu figuri de stil, cu rime alese... scriu asa cum simt in acel moment, simplu, curat. Deci, daca vrei sa deschizi un popas, poti sa o faci si iti voi trimite tot ce scriu.
cu drag
adriana

Nu sta pe gânduri Milule şi deschide poarta popasului Adrianei. Este mult mai uşor să-i găsim scrierile decât alergând de colo colo pe forum. Şi mută acolo poeziile scrise până acum, iar gazda popasului Adrianei să fi tu, că aşa se cuvine.

Adriana, pentru a-mi manifesta plăcerea citirii scrierilor tale (dacă nu vrei să le spui poezii) io unu cere ajutorul unui aplaudac.



De fapt sunt doi.

Sanja-Adriana a scris:

... cand sufeltul meu plangea lovit, ranit, zdrobit si Dumnezeu poate ma vedea , asculta si tacea....

Adriana... ma doare sufletul sa te vad nefericita

Adriana, vezi că ai topicul tău (OMUL LACRIMII) la Popasul Emil Condor.
Pentru moment este acolo, apoi tu vei decide unde merge si ce facem cu el. OK?

nu pot sa sufar niste cuvinte... intre care "lacrimi"... si mai sunt si altele, de nu le pot rosti

Aurora, porneste la DIVERTISMENT un topic despre cuvintele ce le detestăm sau iubim cel mai mult. Poate atunci vom afla si celelalte pe care le urăsti si nu le-ai dezvăluit încă.

Misterul nopţii
de Luminiţa Manole

Am atîtea treburi de făcut într-un timp atît de scurt! Of, trebuie să ajung la timp la petrecere! Oare care brăţară se potriveşte la rochia aceasta? Repede, trebuie să găsesc imediat peria de păr! Era sa plec cu un bigudiu… Sandalele!!! Unde sînt cele albe???
…Am sunat cu emoţie la uşă, exact la ora stabilită. Oare-mi va deschide? Nu e o petrecere obişnuită. Unul dintre prieteni invitase pe cineva cu totul si cu totul special. Am nişte emoţii cumplite, simt că pot aproape străpunge cu privirea uşa aceasta care nu se mai deschide. Oare soneria e bună?
S-a deschis… M-a întîmpinat rîzînd unul dintre prieteni:
-Noroc de invitatul nostru, că el m-a trimis să-ţi deschid. Tu nu ţi-ai dat seama că iar ai apăsat pe comutator şi nu pe sonerie?
A, deci de asta nu se auzise soneria…
Abia aştept să îl văd. Mi-au spus atîtea despre el. Mi-au spus că pentru fiecare om poate cînta o melodie uluitoare. Melodia aceasta este chiar muzica sufletului celui care ascultă. Îmi voi auzi deci muzica sufletului!
Am fost uimită cît de tînăr era. Cred că m-am cam fîstîcit. Mă aşteptam cred să văd un bătrîn asiatic. Dar nici pe departe nu era aşa. Era de-o seamă cu noi şi în plus era frumos şi atît de… uman. Dar ceva îl făcea atît de diferit de toţi oamenii pe care-i văzusem! Cînd m-a privit, am simţit că m-a văzut pînă în pînzele albe. Aşa ceva nu am mai simţit niciodată.
O, Doamne, fă-mă să nu mă îndrăgostesc ca o şcolăriţă de el, de la prima vedere! Cel mai penibil este că, deşi ceilalţi nu văd nimic din frămîntarea şi din fîstîceala mea, pentru că sînt interioare, simt că el vede tot, pînă la cea mai fină nuanţă.
Dar, asta este, dacă vede atît de mult şi înţelege mult. Nu am de ce să-mi mai fac atîtea probleme.
Nu mai contează cîte prostii am spus la întîlnirea cu el, nu contează nimic decît că iată, acum am pătruns în încăperea cu instrumentele lui muzicale. Este aici o întreagă mică orchestră. Nu prea mă pricep, nu ştiu cum se numesc toate aceste instrumente. Recunosc o vioară, o chitară, o mică orgă, un flaut, ceva cu clape, plus nişte aranjamente care păreau mai degrabă sculpturi din lemn şi (parcă) sticlă decît instrumente muzicale…
M-a invitat să mă aşez. El merge lîngă instrumentele lui. Eu mă liniştesc, nu ştiu ce are camera aceasta de mă cuprinde aşa o pace. Văd că stă ca în meditaţie în mijlocul orchestrei sale.
Este o linişte totală. Din nou nu ştiu cum este posibil, cînd ştiu că în spatele uşii subţiri este zarva petrecerii.
A luat în mînă vioara, mai întîi. Era atît de adînc interiorizat, atît de transportat în altă lume, în lumea sufletului meu, încît părea imaterial, translucid. A apropiat încet arcuşul de corzi… Şi de aici a început minunea… Am simţit că inima mea a ieşit din corp şi s-a pulverizat în cele mai frumoase sunete. Cele mai intense şi mai sublime emoţii se colorau în culori nemaivăzute. Eu nu am mai ascultat pînă acum o muzică atît de răscolitoare şi care să răsune atît de adînc în fiinţa mea. Ce instrumente pot scoate asemenea sunete? Ce om poate cînta într-un asemenea mod?

Deschid ochii şi îl văd… Se mişca cu graţie printre instrumentele sale. Părea că aparţine unei alte lumi. Sufletul meu parcă se desprinde, aleargă ca vrăjit după el. Intru într-un fel de tunel, zbor şi ajung împreună cu el într-o lume imaterială, guvernată de alte legi. Zburăm printre culori, printre imagini abstracte despre care ştiu că sînt ale sufletului meu. E atît de straniu şi atît de frumos să mă plimb cu el prin propriul meu suflet! Frînturi de amintiri stau ca icoanele, emoţii adunate de-a lungul evoluţiei mă întîmpină fără să mă tulbure. Iată, aici, o structură despre care simt că este semnul nevindecat al unei suferinţe mai vechi. El se apropie şi modelează o nouă formă, armonioasă din substanţa veche. Îi dă şi o altă culoare, luminoasă. Acum nu mai e o cicatrice a sufletului aici ci este un releu ce va rezona cu un anumit tip de fericire. El mă cheamă acum să văd altceva. Este ceva ca şi cum ar fi nişte alge verzi, dispuse concentric. Îmi zîmbeşte şi îmi transmite telepatic ce înseamnă ele. Este atît de simplu totul, privit de aici! Totul este atît de clar, totul se vede atît de bine de aici! Se vede tot trecutul. Iată, aici este o bibliotecă cu tot ce am citit eu. În treacăt fie spus, e cam mică, dar chiar şi aşa, este foarte interesant că toate cărţile citite sînt aici. Pot alege o carte şi prin simpla concentrare asupra ei ştiu orice scrie acolo. Nu am uitat absolut nimic din ce am citit. El vine către mine şi cu o infinită dragoste îmi întinde o carte.
-Dar pe acesta nu am citit-o…
Mi-o dă încă odată şi acum o simt. O pot răsfoi fără să o deschid măcar. Văd! Orice pagină îmi este accesibilă. O asimilez în bloc, deodată şi în cele mai mici nunaţe ale ei. Sînt atît de fericită. Pot cunoaşte orice lucru scris vreodată în orice limbă. Pot afla orice, dacă vreau. Toate iubirile trecute şi viitoare sînt aici, în faţa mea. Mă uit şi la prietenii mei, în cameră şi îi văd şi îi simt pe toţi, de parcă aş fi eu însămi. Da, este cu adevărat minunat.

Sînt atît de fericită! Mă uit după el, să-i comunic şi lui descoperirea mea şi să împărtăşesc cu el fericirea ce m-a cuprins. Mă uit peste tot, dar nu îl văd nicăieri. Nu apuc să mă mai întreb unde este, pentru că mă trezesc din nou în camera din care am plecat. Nu mai este nici un instrument aici. Şi nici el nu este aici. Merg în camera unde sînt ceilalţi. Se dansează, sînt veseli toţi. El nu este nici aici…

-Unde este invitatul vostru?
-Care invitat, că avem mai mulţi.
-Cel care cîntă cîntecul sufletelor.
-Ei, nu trebuia să o iei mot-à-mot. Vorbeam şi noi, aşa, metaforic. A plecat. A plictisit pe toată lumea. Ce înseamnă să ai încredere în recomandări.
-Ba să ştiţi că mie mi-a cîntat chiar muzica sufletului.
-Da, se vedea de la o poştă că orice ţi-ar fi cîntat, tot muzica sufletului tău ar fi fost… Păcat că ai adormit…

Mă fac că nu aud chicotelile din spate şi îmi iau rămas bun de la ei. Oricum, sînt nişte prieteni minunaţi, chiar dacă acum nu mă iau în serios deloc. Deocamdată nu înţeleg nimic, dar poate că există pe undeva vreun înţeles în toată această întîmplare. Trebuie să aflu unde este şi cine este el…
Am ajuns acasă. Deschid larg fereastra. Noaptea de vară năvăleşte în cameră, înmiresmată.
Mă reculeg cu greu. Mîinile încă îmi tremură pe pervaz. Sorb aerul cald încet, cu grijă, parcă pentru a nu tulbura misterul nopţii. De fapt, pentru a nu mă tulbura el pe mine…
Mă uit adînc în noapte. Îmi încordez cît pot de tare auzul. Se aude la început, slab ca o adiere, un sunet fin de vioară. O siluetă, aproape transparentă, apare, de după un sunet…

Ecoul surd
de Ioana Pîrnă

Cum te-ai simţi dacă sufletul tău ar deveni albie pentru un rîu de lavă fierbinte? Şi singurul sunet rătăcit în imensitatea pustietăţii ţi-ar fi propriile ţipete de durere? Noaptea, un calendar de vise şi coşmaruri, iar ziua o neîncetată prelungire de agonie îngrozitoare?

Dacă nu poţi să răspunzi, nu mă judeca. Am simţit mereu că îmi lipseşte ceva, şi nu-ţi închipui de cîte ori am bătut drumul gîndurilor pentu a-l găsi. De cîte ori coboram spre măruntaiele pămîntului sau mă înălţam pînă în sînul cerului de unde strigam din toată puterea dorinţelor mele, aşteptam să mă audă CINEVA, să mi deschidă poarta chiar şi spre sfîrşit, să-mi dea o flacară chiar şi pentru a mă mistui. Nu vroiam totul, ci doar un bob de nimic, în stare să mă facă fericită.

Spui că nu te văd că eşti lîngă mine, cum aş putea cu ochii mei să zăresc pînă şi scheletul unei picaturi de rouă abia născută pe o floare necunoscută? Că vorbeşti cu mine şi nu te aud, că eu îţi sorb fiecare cuvinţel, îl filtrez prin mine, îl scald apoi în Marea aceea Mare, îl usuc la preafrumosul soare, îl îmbrăţişez cu vîntul şi-l ascult pe urmă în gemetele Universului.

Vroiam să sculptez munţi, să număr boabele nisipului din deşert, să ascult ciripitul păsării din paradis şi să-l traduc apoi în limbajul tăcerii zbuciumate, să alerg alături de Lună pînă voi întîlni Soarele, n-am ştiut cu care să încep şi m-am gîndit să le fac pe toate: iubindu-te pe Tine.

Eşti aici dar nu te pot atinge, mă priveşti dar nu poţi pătrunde, te strig din nou şi iar din nou, dar se pare că nici ecoul nu mai aude.

Şi rămîn doar Eu şi Ecoul surd!

Pe drum
de Mihaela Stîngă

Dumnezeule Mare, pare-se că în România treburile, cheltuielile, lipsurile şi grijile nu se sfîrşesc nicicînd, şi dacă n-ar fi aşa de rău, poate că ar fi chiar mai bine… pe profundul principiu "decît sărac şi bolnav, mai bine bogat şi sănătos", sau cum sclipitor descoperise cîndva domnul Băsescu: "Iarna nu-i ca vara...", şi culmea, surprinzîndu-ne iar şi iară cu aceeaşi ardoare, iarna în România vine de zeci de secole măcar o dată în fiecare an…

De cînd mă ştiu îmi pare că m-am născut cu darul depresiei şi al anxietăţii, de fapt nu m-am născut cu ele, ci într-o astfel de lume deschis-am ochii, vorba ceea: "aşa am apucat", "aşa a vrut Dumnezeu"…

Slavă Cerului că măcar acum, la mijlocul existenţei mele, sau cine ştie pe unde m-oi fi aflînd momentan, apuc să văd că Dumnezeu mai vrea şi altfel, că alţii au şi alte dictoane, aşadar nu mă mai împiedică decît obişnuinţa să fac din mine ceea ce vreau a fi de fapt, şi nu ceea ce "dădu Dumnezeu" să fiu.

Şi cu toate astea, psihicul meu suferă încă de o straşnică labilitate.

Chiar dacă ştiu că trecutul n-are a face cu viitorul, că omul se schimbă în fiecare clipă, că nimic nu se pierde ci totul se conservă, tot am uneori momente de cădere, în loc să mă îndeletnicesc cu sentimentul de fericire că mai am încă şansa să fac ceva din mine, să-mi spun că sînt deja pe drumul cel bun, chiar dacă mai am încă destul pînă la capăt, şi uite-aşa, să merg fluierînd fără griji mai departe.

De fapt cred că asta-i viaţa însăşi, un drum.

Unii mărşăluiesc mai în faţă, alţii vin mai de pe urmă, unii au pasul mai sigur şi mai iute, alţii mai domol şi mai şovăielnic, odată ce ne-am născut, menirea noastră este una singură: să mergem… unii merg fără pauze şi ezitări, aceia însă sînt fără doar şi poate roboţii… noi oamenii ne mai oprim cînd şi cînd încercînd să ne dăm seama pe unde ne aflăm, unii o pornesc înainte mai vioi, alţii zăbovesc mai îndelung, indecişi şi nesiguri, iar alţii se întorc din drum şi o iau înapoi, ca să aibă probabil de unde se întoarce… crezînd poate că drumul dinainte îi satisfăcuse mai bine, sau pentru că uitaseră să ridice ceva din praful cărării la timp, sau poate numai din pricina nostalgiei, ori de frica povîrnişului care le pare că se înalţă prea abrupt la orizont… fiecare din noi merge, merge cum îl ţin curelele şi cum se hotărăşte să o facă…

Ideea mea finală e că nu Dumnezeu decide în locul nostru, ci noi.

În cele din urmă, indiferent din ce parte a drumului venim, capătul lui e unul singur pentru toţi.

Şi asta îmi pare interesant, că nu contează dacă am mers repede sau încet, dacă ne-am oprit sau am mers înainte sau înapoi, dacă am fost frumoşi sau urîţi, buni sau răi, femei sau bărbaţi, nici măcar vîrsta nu contează, toţi ajungem în cele din urmă în acelaşi loc…

Oare ce-o fi reprezentînd locul acela şi care o fi importanţa acestui drum?

În orice caz nu punctul final e cel care ar trebui să ne preocupe în timpul plimbării prin viaţă, el e acolo oricînd şi ne aşteaptă, evident că interesant e drumul însuşi şi ce reuşim să culegem de pe marginea lui.

Anxietăţile sînt în noi, cred că încolţesc din seminţele neştiinţei, necunoaşterii şi nemulţumirii de sine; ar fi bine să învăţam să le fentăm şi să le facem în ciudă secerîndu-le, scobind după ele în noi înşine, iar ele cresc mereu iar, şi iară, ca buruienile… important e să nu abandonăm, să le secerăm mai departe… să mergem, să mergem, să mergem pînă la capăt…