POPASUL ABBILBAL

Boxa 2


HUMOR NEGRU

Cu ani de zile-n urmă, la calea ferată lucra un ins care nu ştia bine româneşte. Într-o iarnă, cineva aduse la atelier o cioară moartă şi îngheţată. Nici una, nici alta, acel ins luă cioara şi o legă de un cârlig aflat deasupra sobei. Faptul s-a consumat fără a-l băga cineva în seamă. La amiază, un meseriaş se duse să-şi încălzească mâncarea. Neobservând cioara, a pus sufertaşul, descoperit, pe sobă şi încărcă soba cu lemne. Din cauza căldurii, cioara s-a dezgheţat. Apa de pe cioară, cădea în sufertaş. Când meseriaşul veni să-şi ia mâncarea, dădu cu ochii de cioară. Înlemni şi privea cum cade apa-n sufertaş. În mod firesc, a urmat şi reclamaţia. La cercetarea colectivă, căci aşa era obiceiul la noi, când făcea cineva o boacănă ce putea fi recunoscută "în careu", vinovatul recunoscu spunând: „Să-l bată Dumnezo de cior! Ăla l-o adus, io numa l-am pus“.
Oamenii au râs, iar păgubaşul a fost despăgubit de colegi.

*
* *

Un alt mod de a face umor negru, petrecut tot la calea ferată, în acelaşi atelier, s-a derulat între un tânăr, cam certat cu disciplina, şi conducătorul formaţiei de lucru din care făcea parte. Într-o zi, nici una, nici alta, tânărul, se foi ce se foi şi strecură un ou crud în buzunarul victimei. Victima, nesesizând acest lucru, se sprijinea de marginea bancului în timp ce executa o lucrare. La un moment dat, se simţi ud. Îşi pipăi buzunarul, apoi introduse mâna în el. Când simţi lichidul vâscos, închise palma şi scoase mâna din buzunar. Privind cum i se scurge oul printre degete, mirosi, apoi spuse: „Noa, tăt îi bine, că măcar n-o fost clocit“.

Citat :

Cândva, pe vremea când eram voluminos, mă aflam la sediul comitetului de partid municipal. Primul-secretar mă vede şi-mi zice cu ton foarte serios, după modelul Ceauşescu:
- Ai burta cam mare, tovarăşe secretar.
Eu îi răspund:
- Ce să fac tovarăşe prim-secretar? Sarcinile multe deformează abdomenul, la care primul-secretar a părăsit încăperea fără să mai spună nimic.

Asta e cea mai grozava!!

Boxa 3

ACROBAT INVOLUNTAR

Dacă cineva crede că doar atunci când am fost mic am fost de pomină se înşală. Ceea ce vă povestesc acum, sunt întâmplări reale, pe care le-am trăit de la 25 la 60 şi… de ani, pe care nu le voi relata în ordine cronologică, ci aşa cum îmi vin în minte, de-a valma, folosând cuvinte de tăte zâlele.
De la bun început trăbă să zâc că am o tehnică la căzut de tătă comédia. Când lunec nu mă sâlesc să mai stau pe chicioare, ci-mi dau drumu ca o balegă, sau altfel zâs, ca ghibolu în tină. Numa că nu mă împrăştii. Ş-apăi la lunjimea me, când ni să crăcănează chicioarele în aer şi ni să deşiră mânile de parcă ni-aş lua zboru, să te ţâi. Dau câte-o bufnitură, de regulă pe spate, de să cutrămură şi casele din jurul neu. Da, să-i mulţămesc lu Dumnezău, că până acum, nu ni-o crepat bostanu să curgă sâmburii din el, că de zdruncinat s-o zdruncinat destule ori de limba ni-o muşcam; dar nici mădularele nu ni s-or hântuit.
D-apăi o fost o vreme când pe lângă lunjime avem şi grosâme. Când mă căntărem atunci, să îndoié acu căntarului la pişte 130 kile, că mare era huiduma. Pe vremea aceea lucram la chefere. Într-o iarnă, pe când merém io ţanţoş printră lume multă pe peronu gării, numa ce alunec pe zăpada bătătorită şi, în felu meu, dădui o trântitură că tăţi din juru meu s-or spăriat. Da nici lobdă să hi fost. Cum căzui pe spate, am şi sărit în chicioare. Năroc de la Dumnezău că n-o fost nime pre aproape de mine, că eu de păţât n-am păţât ninic, da alţî nu ştiu cum s-or hi descurcat atunci.

*
* *

Altă iarnă merém prin parcu din Cetate. Era polei, de nici oglindă să hi fost. Am mers eu prin iarbă cât am mers, da se făcu o cruce de poteci, iar potecile erau de mozaic lustruit.
Tăte or fost bune până când am ajuns în inima crucii. Acolo s-o desprins o bucată de gheaţă şi s-o lichit de păpucu meu. Când am pus chicioru pe gheaţa mare, am şi fost în aer cu cracii-n sus şi mânile răşchirate. În mâna stângă ducem o jantă diplomat, botezată de Cornelia „cufăru“. La aterizare am lăsat „cufăru“ din mână, apoi m-am ridicat di pe spate şi am şezut uitându-mă cu jele la cufăru neu cum îşi continua drumu cale de vro zăce metri pe unde era gheaţa mai lucioasă. După aterizare nu ştiem ce s-o zgâlţâit măi tare-n mine: şchinarea ori rărunchii. Da ni-o prins bine acea bufnitură că ni s-or mai aşezat oasăle pe şchinare.
Nu după mult timp, părăsind trotuarul Casei de cultură şi intrând pe stradă să-mi continui drumul, pe lângă arhive am prins o mică dâlmă şi dus am fost. Zgomotul pe care l-am făcut o fost aşe de „nic şi neînsămnat“ că ofiţărul de serviciu di la Arhive o işit să vadă ce s-o petrecut pe uliţă. Era zua în aniaza mare.

*
* *

Cu altă ocazie, mergeam spre casă cu un brad în mână. Povesteam cu mama şi Cornelia. Cum bradul era mare şi destul de greu, iar pe jos era zăpadă bătătorită şi alunecoasă, am luat bradul pe umăr. Cornelia a început să facă glume cum mi-ar sta să cad cu bradu-n spate. Dar când am ajuns în dreptul foişorului de pază de la arhive, dădu-i o căzătură de şi santinela s-o spăriat. Dar cel mai mult s-a amuzat Cornelia de cum arătam, cu bradul peste mine. Când m-am ridicat printre crengile bradului cântând lălăit şi văicărit: „O, brad frumos, O, brad frumos! Cu cetina pe capul meu, Ce brad frumos, Ce brad frumos! Cu cetina tot verde“, făcui un pas greşit şi măi căzui odată. Să nu rup bradu, după o tumbă, mă lunjii lângă el.

*
* *

Nu mai puţin periculoasă decât poleiul este zăpada pufoasă.
Într-o iarnă a nins o noapte întreagă, iar dimineaţa mai fulguia. Merem la lucru cu capu-n pământ, că-mi intrau fulgii în ochi. Când, deodată, mă trezăsc şezând în nijlocul drumului. Călcasem pe o pungă de plastic acoperită cu zăpadă. Altă dată, merem cu o colegă spre servici. Merem grăbiţi şi povesteam. Ea avea mai puţină stabilitate decât mine pe zăpada nici prea bătătorită, dar nici pufoasă. Când ea făcuse cu voce tare această remarcă, numai ce derapez eu. Călcasem din nou pe o pungă din plastic, neobservată la timp. Să nu o trântesc pe ea, ni-am încordat tare muşchii di la foale şi ni-am ţânut ichilibru, da după ce am făcut câteva tumbe prin aer. În restul drumului sâmţăm că mă ţâne ceva la brăcinar. Ajuns la serviciu, am văst ce anume mă ţâné. Brăcinarul neu era o centură lată, ca la cătane, cu o pafta solidă. Din pricina forţării să nu cad, ni s-o îndoit cuiu la pafta.

*
* *

De pe la 30 de ani am inceput sa cad foarte rar pe zapada. Merg atenta, chiar azi dimineata studiam din nou cum merg, sa am explicatii. Imi tin picioarele pe langa mine, nu "incerc" sa merg mai repede (dar nici incet, ca nu-s la plimbare...), unde pun piciorul acolo trebuie sa stea! Sunt ierni cand nu cad deloc. Cred ca ar trebui sa ninga mai mult...In ultimele doua ierni nu a fost asa multa zapada...si nici multe zile.

ACROBAT INVOLUNTAR - partea a doua

Într-o primăvară, imediat după trecerea iernii, am mers cu cineva cu o maşină să aducem gunoi de la Peştera Liliecilor. Am mai fost pe acolo şi ştiam la ce să mă aştept, dar nu ştiam că pentru a putea intra în peşteră ne trebuia scară, deoarece pământul se scurse şi a lăsat intrarea în peşteră la o înălţime mult prea mare. Peştera am găsit-o destul de greu, pentru că nu s-a mai îngrijit nimeni de marcaje. Accesul la peşteră a fost şi el mult deteriorat faţă de cum îl ştiam. Cum, necum, am ajuns la intrarea în peşteră, dar nu am putut escalada stânca. N-am avut altă soluţie decât să ne întoarcem fără gunoi de liliac. Dar din cauza dificultăţilor traseului pe care am urcat, ne-am hotărât să coborâm versantul direct, deşi era cam abrupt. Pentru a nu ne rostogoli în Valea Ampoiţei, ne prindeam de arbuşti şi lăstăriş. Pe traseul ales de mine, toate au fost bune şi frumoase până la aproximativ doi metri de apă, unde mi-am dat drumu pe o pantă mai abruptă, urmând a mă opri într-un arbust mai gros, apoi ocolind acel arbust, urma să mă prind de altul pentru a coborî în albia râului, să trec apa pe pietre. Zis şi făcut. Planul mi-a reuşit până la ocolirea arbustului, când, fără să observ, m-am prins de o cracă uscată. N-am apucat să mă mai întorc cu faţa spre apă nici să mă prind de următorul arbust, când m-am pomenit şezând pe o piatră-n apă. Partenerul meu de drum a încremenit. Nu ştia ce să facă. Faţă de mine, se afla în amonte cam cu zece metri şi nu putea veni spre mine, să mă ajute, decât după ce el trecea apa, iar până la apă mai avea. Cum şedeam eu pe respectiva chiatră am strigat la el: „Nu te mai holba aşa şi pune-te pe râs că eu n-am păţit nimic. Da să ai grijă, să nu se rupă şi cu tine cloamba c-o să şezi lângă mine!“
Şi ce caldă era apa de munte la începutul primăverii! Numai că nu au îngheţat nădragii pe mine. Dar aveam deja experienţa băilor pe timp de iarnă în râurile de munte.

*
* *

Şi chiar credeţi cumva, că ştiu să cad numai pe zăpadă sau polei? Oooo, nuuu! Vă înşelaţi… Am o tehnică nemaipomenită de a cădea în mâzgă şi chiar pe drum oblu, uscat, acoperit cu floaştăr.
Acum, nu demult merém spre casă. Era pe înserat şi luminile încă nu erau aprinse. La intersecţia mare de la Cimitirul Eroilor, când să urc pe trotuar, ştiem că este o porţiune cu mâzgă, dar nu ştiem că respectiva porţiune s-o mărit. Sprinten, nevoie mare, am încercat să fac un salt spre trotuar, dar numai bine că chiciorul de sprijin mi-o ajuns pe mâzgă, iar eu, oblu-n cur, unde era mâzga mai groasă. Norocul meu că merém spre casă, că nu am fost îmbrăcat cu paltonul, ci cu geaca şi că era destul de întunerec, de nu m-o văzut nime-n lume cum arătam.

*
* *

Cu ceva vreme-n urmă vinem spre casă, cu mama şi Cornelia, de la o grădină. Era vară, zua în aniaza mare. După ce am trecut de tipografie, cam pi la nijlocul uliţî şi în nijlocul drumului, pe loc oblu, am călcat pe ceva năsâp cu granule mai mari, ca un fel de biluţă. Nu ni-o trăbuit mult să hiu pe-o rână, ducând în mână o găleată, cu părădăi umplută. Şi vă daţi sama? Tăt drumu cu părădăi l-am umplut, iar eu nu mă putem ridica de jos... din cauza râsului. Mama, crezând c-am vrut să fac o glumă, m-a apostrofat: „Doamne, mă cochile, că n-ai minte deloc“, iar Cornelia, văzând că din spate veneau nişte femei s-a burzuluit: „Da adună odată părădăile dacă ţi-a trebuit să le împrăştii şi nu mai râde acolo!“
Dar ce să mai zici? Şi râsu-i bun la ceva, când vrei să ascunzi anumite lucruri.

*
* *

Noa, dacă am îndemânare la căzături, asta nu însamnă că tătă zua-bunăzua îs grămadă în nijlocul drumului. Mulţămesc Bunului Dumnezău, da încă mai am o bună stabilitate pe chicioare. Doar într-un an am tras tri căzături, una după alta, în nici zăce metri. Atunci, era polei şi, mergând spre casă, m-am întâlnit cu un vecin cam pisălog, iar primul meu gând a fost: „Cine mi l-a scos şi pe ăsta în cale?“ O nechibzuială mai mare nici că se putea, deoarece niciodată nu trebuie să facem o astfel de remarcă. Dumnezeu ştie ce face.
După ce ne-am salutat, vecinu a început cu sfaturile să am grijă că-i lunecuş mare, de parcă eu nu băgasem de seamă până atunci. De la asta, trecu să-mi laude păpucii că au talpă bună, antiderapantă, dar nici nu termină bine vorbele şi eu am fost grămadă jos. Începu cu apostrofarea: „Ţ-am spus să ai grije că-i lunecuş“. M-am înfuriat, dar nu i-am spus nimic şi am plecat mai departe spre casă, dar n-am făcut nici doi paşi că mă trezii din nou la pământ. El, în loc să-şi vadă de treaba lui, mă apostrofă din nou: „Păi ce faci? Du-te pe altă parte“, deşi altă parte nu era. Eu, cred că l-am înjurat în gând. În acel moment, nici n-am apucat să mă ridic bine şi am tras o nouă căzătură.
În rest, căzăturile mele sunt una-două pe an, şi nu de puţine ori, unde-i grămada mai mare de oameni.

zaraza26 a scris:

De pe la 30 de ani am inceput sa cad foarte rar pe zapada. Merg atenta, chiar azi dimineata studiam din nou cum merg, sa am explicatii. Imi tin picioarele pe langa mine, nu "incerc" sa merg mai repede (dar nici incet, ca nu-s la plimbare...), unde pun piciorul acolo trebuie sa stea! Sunt ierni cand nu cad deloc. Cred ca ar trebui sa ninga mai mult...In ultimele doua ierni nu a fost asa multa zapada...si nici multe zile.

Pentru o doamnă este cu adevărat neplăcut să cadă. Dar pentru un nătărău, este o distracţie.
Pe la noi ninge foarte puţin şi atunci când ninge zăpada nu stă mult. Avem mai mult zloată şi polei.

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

De pe la 30 de ani am inceput sa cad foarte rar pe zapada. Merg atenta, chiar azi dimineata studiam din nou cum merg, sa am explicatii. Imi tin picioarele pe langa mine, nu "incerc" sa merg mai repede (dar nici incet, ca nu-s la plimbare...), unde pun piciorul acolo trebuie sa stea! Sunt ierni cand nu cad deloc. Cred ca ar trebui sa ninga mai mult...In ultimele doua ierni nu a fost asa multa zapada...si nici multe zile.

Pentru o doamnă este cu adevărat neplăcut să cadă. Dar pentru un nătărău, este o distracţie.
Pe la noi ninge foarte puţin şi atunci când ninge zăpada nu stă mult. Avem mai mult zloată şi polei.

Nu mi-ar fi chiar neplacut, ca nu port tocuri. M-as lasa de ele daca as cadea din cauza lor, de exemplu...De cand imi mai aduc aminte, fac tot felul de miscari ca sa nu ajung pe jos. Alea erau mai comice! Mi-ar placea sa fiu undeva la sanius si sa cad in zapada mare. Asa de mult mi-a povestit mama cum s-a rasturnat saniuta cu mine cand eram cat Puiu Mic, de parca eu personal imi aduc aminte...

M-ai facut sa rad cu hohote... dar si sa=mi amintesc o cazatura faina, de filmat, pe care am avut-o cand eram studenta.
Am fost la Rodna in vacanta de sarbatorile de iarna. de Boboteaza se iese cu praprii si cu icoanele in procesiune la Somes, la sfintit apa. (Zaraza cred ca stie cum e, desi nu stiu daca acum dupa 30 de ani, se mai tine obiceiul chiar ca atunci. Femeile erau imbracate frumos in costum popular, cu niste catrinte tesute in casa, la razboi, care de care mai frumos colorate (in dungi orizontale coloerate). Si eu imbracata frumos, cu cizme de piele cu toc. Si la procesiune, femeile se tin una de alta de brat, in randuri de cate 10-15 femei, cat e strada de lata.
Eu eram la capatul unui sir de-asta. Si mi-o alunecat picioarele pe gheata... am secerat tot sirul de femei!!!! ca la un joc de domino.


:roflmao:

Acum cativa ani am cazut aici, in fatza firmei, e o intersectie de doua strazi. Era gheata in mijlocul intersectiei. Eu cu o plasuca cu oua in mana, altceva nimic. Am aterizat fix in fund, in mijlocul drumului, cu plasa suuuus su in mana. Si o masina oprita langa mine. Am stat in fund o vreme... pana m-am dezmeticit. Dar nu am spart nici un ou!

Zaraza, am vorbit acum la Rodna, la telefon. Mi-au zis ca e o zapadaaaaaaaaa asa de mare, de nici nu pot oesi cu masina din curte. Aseara au chemat salvarea de la Nasaud, si abia a reusit sa intre pe straduta lor, si abia au cyuratat toata zapada sa poata intoarce acolo la ei la poarta.

Pe nepotul meu l-au internat la Bistrita pentru o saptamana, sa-i faca investigatii.

Mda, e o problema cazutul sau alunecatul pe ghetus. Mai ales cand se gasesc natarai pe margine. Chiar azi le spuneam copiilor la scoala despre o situatie similara in care unii au ras de o biata batranica ce s-a impiedicat de niste trepte. E greu sa -i determini sa evalueze rapid situatia si sa se grabeasca sa dea o mana de ajutor, mai ales cand suntem obisnuiti sa vizionam comedii in care accidentele de toate felurile sunt sursa de umor.

Sa stii ca nu-i de gluma cu cazutul oriunde ai cadea.
Se spune ca accidentele in casa sunt cele mai grave.
Cunosc un domn, un munte de barbat, a cazut in casa pe un covor pe parchetul lacuit... nu stiu ce afectiuni a avut din cazatura... dar a ajuns si el mai degraba o "cazatura", nu chiar leguma, ca merge pe picioarele lui, dar la exterior se vede foarte afectat, ca si comportament, a slabit mult si el... nasol.

zaraza26 a scris:

De pe la 30 de ani am inceput sa cad foarte rar pe zapada.

Încă nu am căzut niciodată din cauza ghetii sau zăpezii. Aia după copilărie...
Chiar le spuneam la ai mei: probabil când voi cădea prima dată o să fie si finalul meu pe planeta asta!

O căzătură neobisnuită am avut: pe scări (scări imprudent carpetate!!!) - mi-a alunecat ambele picioare înainte si... dus am fost după ele până m-am oprit de zidul de jos. A fost o căzătură spectaculoasă pentru cei ce urmăreau, si erau trei!

cel mai nasol moment, cand cel care cade sufera, si cel care priveste nu se poate opri din ras, ca e de ras momentul

aurora a scris:

cel mai nasol moment, cand cel care cade sufera, si cel care priveste nu se poate opri din ras, ca e de ras momentul

Noa acuma şi voi. Doar nu m-oi apuca de plâns când văd o doamnă prezentabilă, în vârstă, făcând nişte tumbe cu sacoşe şi alte marafeturi prin aer. Când ajunge jos, e normal să i se acorde primul ajutor, dar când face tumbe, ce ajutor să-i dai ? Să zboare mai mult prin aer ?

Într-un început de iarnă am îmbrăcat paltonul şi mergeam ţanţoş pe drum. Era seară şi n-am observat un buştean pe trotuar, deşi buşteanul era mare şi vizibil, dar io mă uitam fără să văd, până când m-am împiedicat cu "ambele două" picioare şi m-am trezit pe burtă măturând trotuarul. Singura mea grijă de atunci a mai fost să nu pun frână cu nasul şi să-mi continui plonjonul pe palton, nesocotind praful ce intra în el, căci nu era zăpadă.

Citat :

Noa acuma şi voi. Doar nu m-oi apuca de plâns când văd o doamnă prezentabilă, în vârstă, făcând nişte tumbe cu sacoşe şi alte marafeturi prin aer. Când ajunge jos, e normal să i se acorde primul ajutor, dar când face tumbe, ce ajutor să-i dai ? Să zboare mai mult prin aer ?

Cum ce ajutor? Sa aveti o trambulina la indemana, sa o asezati acolo unde credeti ca va cadea...Dupa cateva tumbe prin aer, s-ar putea sa va cada drept in brate... :roflmao:

aurora a scris:

M-ai facut sa rad cu hohote... dar si sa=mi amintesc o cazatura faina, de filmat, pe care am avut-o cand eram studenta.
Am fost la Rodna in vacanta de sarbatorile de iarna. de Boboteaza se iese cu praprii si cu icoanele in procesiune la Somes, la sfintit apa. (Zaraza cred ca stie cum e, desi nu stiu daca acum dupa 30 de ani, se mai tine obiceiul chiar ca atunci. Femeile erau imbracate frumos in costum popular, cu niste catrinte tesute in casa, la razboi, care de care mai frumos colorate (in dungi orizontale coloerate). Si eu imbracata frumos, cu cizme de piele cu toc. Si la procesiune, femeile se tin una de alta de brat, in randuri de cate 10-15 femei, cat e strada de lata.
Eu eram la capatul unui sir de-asta. Si mi-o alunecat picioarele pe gheata... am secerat tot sirul de femei!!!! ca la un joc de domino.


:roflmao:

Eu sunt in Nasaud numai din 1988. Nu prea ies la sarbatori, dar in zona nu am auzit sa se faca procesiuni la Somes. Altfel, sunt oameni in varsta, care iau costumul popular traditional la sarbatori, iar in luna mai se organizeaza Maialul, intr-o duminica, si atunci elevii defileaza in costume populare.

aurora a scris:

Zaraza, am vorbit acum la Rodna, la telefon. Mi-au zis ca e o zapadaaaaaaaaa asa de mare, de nici nu pot oesi cu masina din curte. Aseara au chemat salvarea de la Nasaud, si abia a reusit sa intre pe straduta lor, si abia au cyuratat toata zapada sa poata intoarce acolo la ei la poarta.

Pe nepotul meu l-au internat la Bistrita pentru o saptamana, sa-i faca investigatii.

Si in Nasaud a nins, dar nu cine stie ce. Insa pentru un sfarsit de noiembrie e totusi ceva! Azi dimineata ningea tare-tare, dar acuma deja e lapovita. Duminica zapada a ajuns pana la 4-5 cm, iar azi dimineata poate erau 10 cm.
Multa sanatate nepotului!

voi nu sunteti normali! si io sunt in birou si rad pe infundate

zaraza26 a scris:

Citat :

Noa acuma şi voi. Doar nu m-oi apuca de plâns când văd o doamnă prezentabilă, în vârstă, făcând nişte tumbe cu sacoşe şi alte marafeturi prin aer. Când ajunge jos, e normal să i se acorde primul ajutor, dar când face tumbe, ce ajutor să-i dai ? Să zboare mai mult prin aer ?

Cum ce ajutor? Sa aveti o trambulina la indemana, sa o asezati acolo unde credeti ca va cadea...Dupa cateva tumbe prin aer, s-ar putea sa va cada drept in brate... :roflmao:

Da, tu fată dragă, gânditute-ai cum mi-ar sta mie în braţe cu una din aia ce ocupă tri scaune când şade ? Ia imagineazăţi scena, că de regulă astfel de doamne nu poartă nădragi, ci rochii largi, dintr-un hectar de ştofă făcute.

abbilbal a scris:

zaraza26 a scris:

Citat :

Noa acuma şi voi. Doar nu m-oi apuca de plâns când văd o doamnă prezentabilă, în vârstă, făcând nişte tumbe cu sacoşe şi alte marafeturi prin aer. Când ajunge jos, e normal să i se acorde primul ajutor, dar când face tumbe, ce ajutor să-i dai ? Să zboare mai mult prin aer ?

Cum ce ajutor? Sa aveti o trambulina la indemana, sa o asezati acolo unde credeti ca va cadea...Dupa cateva tumbe prin aer, s-ar putea sa va cada drept in brate... :roflmao:

Da, tu fată dragă, gânditute-ai cum mi-ar sta mie în braţe cu una din aia ce ocupă tri scaune când şade ? Ia imagineazăţi scena, că de regulă astfel de doamne nu poartă nădragi, ci rochii largi, dintr-un hectar de ştofă făcute.

Pai nu-i mai pui trambulina...Problema e ca s-ar putea sa sara singura ca mingea elastica. Asa ca mai bine folosesti un scut.

mai bine fugi mancand pamantu', ca de pica pe tine te face extraplat una cu asfaltu

Ia uite ce discutii aprinse la Popasul fratelui nostru abil!

dada... cum o sa aterizeze o parasuta peste abibu nostu

Doar nu vrem să vedem numa' cioburi din cel ce îl stim atât de... abbil!?