Personalitatea zilei

Marcella Tarozzi

Doctor în filozofie şi scriitoare italiană

Alyssa Milano

Alyssa Jayne Milano (n. 19 decembrie 1972) este o actriță, producătoare de televiziune și fostă cântăreață americană. Ea este cunoscută mai ales pentru portretizarea personajului Samantha Micelli în sitcomul Who's the Boss? (1984–92) de pe ABC, rolul Jennifer Mancini în telenovela Melrose Place (1997–98) de pe Fox, și Phoebe Halliwell în serialul Charmed (1998–2006) de la The WB. Începând cu 2013 ea joacă în rolul lui Savannah Davis în drama Mistresses pe canalul ABC.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alyssa_Milano

Edith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța - d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul "chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson)
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La "Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia "La foule".

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".

Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 11 octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită "la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții.

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89dith_Piaf

Jake Gyllenhaal

Jake Gyllenhaal (n. 19 decembrie 1980, Los Angeles, California), pe numele său întreg Jacob Benjamin Gyllenhaal, este un actor american. Are origini suedeze si evreiești. Este fiul regizorului Stephen Gyllenhaal și al scenaristei Naomi Foner. Și-a început cariera la vârsta de zece ani. Debutul și l-a făcut în 1999, după care a urmat filmul Donnie Darko în care a jucat rolul unui adolescent cu probleme, jucând alături de sora sa, actrița Maggie Gyllenhaal. A jucat în SF-ul The Day After Tomorrow, interpretând rolul unui student, în mijlocul unui proces de răcire globală, împreună cu Dennis Quaid, care a fost tatăl lui în film. A urmat rolul din Jarhead (2005). În același an a câștigat faima, atenția publicului, a criticii de specialitate și o nominalizare la Premiile Oscar pentru pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea lui Jack Twist din Brokeback Mountain. Este susținătorul mai multor cauze sociale și politice. A sprijinit campania democraților pentru alegerile din 2004, dar și o campanie pentru promovarea libertăților civile ale americanilor.



http://ro.wikipedia.org/wiki/Jake_Gyllenhaal

Nichifor Crainic



Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre, 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București) a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist) și profesor universitar la Seminarul Teologic din București și Facultatea de Teologie din Chișinău. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe. A fost legionar, colaborator al securității și unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. Tribunalul Poporului, instituit de către noile autorități comuniste după 23 august 1944, în baza legii nr. 312 din aprilie 1945 privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării, în cadrul așa-zisului Proces al ziariștilor Fasciști, l-a condamnat în lipsă, în data de 4 iunie 1945 la detenție grea pe viață.
Trimiterea lui în judecată este salutată de "Scânteia, într-un articol special din rubrica Activitatea Tribunalului Special. Noi criminali de război, în cercetarea Tribunalului Poporului, destinată să semnaleze "elementele reacționare" care puteau pune în pericol procesul de sovietizare a țării: Nichifor Crainic și Stelian Popescu trimiși în fața Tribunalului Poporului: "Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pe baza actului de acuzare întocmit de acuzatorii publici, s-a decis sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecarea în conformitate cu dispozițiunile Decretului Lege Nr. 312 din 1945 a următorilor: Dobre Ion zis Nichifor Crainic și Stelian Popescu, ambii ziariști" ("Scânteia", nr. 235, 27 mai 1945, p. 6). Mentorul "Gândirii" este judecat în contumacie de Tribunalul Poporului, la 4 iunie 1945, în cadrul procesului lotului "ziariștilor fasciști" (alături de nume ca Radu Gyr și Pamfil Șeicaru), fiind condamnat la "detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război".
În aceste condiții, Nichifor Crainic trăiește timp de doi ani ca fugar: cu numele Ion Vladimir Spânu, el se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie.

Detenția și ultimii ani

În 1947, crezând că atmosfera se mai destinsese și că va fi repus în drepturi, Nichifor Crainic se predă autorităților comuniste. Acestea anulează sentința nedreaptă din 1945, dar îl țin închis fără judecată timp de cinsprezece ani. În anii de detenție (1947-1962) trece printr-un regim de exterminare și reeducare, fiind deținut la Jilava, Văcărești și Aiud, mai ales datorită funcției de ministru în Guvernul Antonescu pe care o deținuse.
Prin Decretul 293/ 18 aprilie 1962 al Consiliului de Stat, Nichifor Crainic este grațiat la data de 24 aprilie 1962. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968 Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă "Glasul Patriei" - menit să-i influențeze pe românii din exil. Ana Selejan consideră că aceasta a fost o formă de mercenariat, în speranța reintrării în circuitul literar.
În 1968 Nicolae Manolescu îl include într-o antologie de poezie, care avea să fie interzisă, atât din cauza prezenței poeților condamnați în cadrul așa-zisului proces al ziariștilor fasciști din 1945 și a celor din exil (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aron Cotruș, Ștefan Baciu), cât și din cauza absenței unor scriitori proletcultiști ca Mihai Beniuc și Eugen Jebeleanu. Acest episod este semnalat de Monica Lovinescu în revista "Destin" apărută în Spania, care face o analiză a polemicii iscate atunci în România. Împotriva lui George Ivașcu, înverșunat contestatar al antologiei semnate de Manolescu, scriitoarea din exil remarcă, la p. 131: "Singurul criteriu cu putință privind trecutul este cel estetic. Poezia unui Crainic este inclusă în antologie iar nu articolele sale politice. Atunci? Luptele trecutului și ciocnirile ideologice aparțin istoriei, cel mult istoriei literare. Operele, literaturii. Totul e de a ști dacă poezia unor Crainic, Gyr sau Crevedia înfruntă timpul ca poezie. Acesta este tărâmul pe care-l alesese Nicolae Manolescu și era singurul justificat (Monica Lovinescu, Asaltul umbrelor, în "Destin", Madrid, 1969, 19-20, p. 126-135).

Nichifor Crainic moare la 20 august 1972

„Procesul scriitorilor și ziariștilor fasciști” care s-a judecat în anul 1945 de către Tribunalul Poporului, a fost redeschis la propunerea Procuraturii Generale, după mai bine de 50 de ani. În cadrul procesului au fost implicați 14 scriitori și ziariști. Curtea Supremă după mai multe dezbateri procedurale, a admis recursul în anulare și în data de 8 mai 1995 a luat decizia cu Hotărâre de achitare și restituire a tuturor averilor celor implicați și condamnați de către comuniști. Din păcate în acel moment nu a mai fost decât un singur supraviețuitor, scriitorul Pan V. Vizirescu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichifor_Crainic

Woodrow Wilson

Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 - 3 februarie 1924) a fost cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1913 - 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un specialist în științe politice.
În calitatea sa de reformator democrat, a fost ales guvernator al statului New Jersey în 1910 și președinte al Statelor Unite în 1912. În primul său mandat prezidențial (1913 - 1917) a contribuit esențial la crearea un sistem de legi privind sistemul federal de rezerve (în engleză, Federal Reserve System).
Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 - 1921) s-a concentrat asupra participării țării la Primul Război Mondial și a realizării unei păci drepte bazată pe Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, concretizat prin „Patrusprezece puncte”. Acestea au fost însă aprig discutate la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Astfel, Tratatul cu Germania de la Versailles, extrem de dur din cauza exigențelor Franței, excludea poporul german din Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele și din acest motiv a fost respins de Senatul SUA; în schimb, dispariția imperiului Austriac a fost oficializată prin tratatele de la Saint-Germain și de la Trianon, conform celui de-al 10-lea din cele 14 puncte.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Woodrow_Wilson

Isaac Newton

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.

Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Isaac_Newton

Ion Minulescu

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, "Brânză și Arghirescu". În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).
În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii razboiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).
Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa
În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică în trei acte", publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu­lescu.
La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

Aprecieri critice

Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist.

"Altă întâlnire cu Ion Minulescu".

Poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare "Lanuri", l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: "Eu." Minulescu i-a replicat: "Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul." După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: "Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine."

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Minulescu

Aniversarea lui Mihai Eminescu

Eminescu inedit

In copilaria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obisnuia sa isi sperie tatal intr-un mod cel putin bizar. Baiatul mergea in padure sa prinda serpi si-i punea de vii in apropierea casei sale. Apoi isi chema tatal sa vada "ce pasare a prins" si statea deoparte razand cand barbatul dadea fata in fata cu reptilele suparate.

La 25 februarie/9 martie 1866, revista Familia din Pesta publica poezia "De-as avea...", scrisa de un debutant pe nume Mihai Eminovici; Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat insa numele din Mihai Eminovici in Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si l-a pastrat pentru totdeauna. Dar probabil ca stiai asta deja... stiai insa si faptul ca revista mai exista si azi!?


Care este inspiratia din spatele poeziei "Pe langa plopii fara sot"? In vremea in care Eminescu a scris poezia respectiva, era indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca si verisoara lui Caragiale. Domnisoara avea casa pe strada Cometa nr 6, o strada incadrata de plopi pe care Eminescu i-a numarat si a observat ca ii da un numar fara sot, scrie lovendal.net.

In ciuda problemelor sale de sanatate, Mihai Eminescu a scris poezii pana in momentul mortii. In buzunarul de la haina pe care o purta in momentul mortii, se aflau, scrise de mana, poeziile Viata si Stele in cer.

Mihai Eminescu este membru al Academiei Romane. A fost ales post-mortem in 20 0ctombrie 1948.

Poezia "Kamadeva" este ultima poezie tiparita in timpul vietii, fiind publicata in revista ieseana Convorbiri Literare in data de 1 iulie 1887.

Ultimul articol semnat de Eminescu in ziarul Timpul a aparut in ziua de 28 iunie 1883 (dar a fost datat 29 iunie 1883).

Exista un singur film despre viata lui Mihai Eminescu, Luceafarul, regizat de Emil Loteanu, si aparut in anul 1987.

9495 Eminescu este un asteroid descoperit in 1971 la Observatorul Palomar, California. Diametrul asteroidului sau nu depaseste 6 km. Se poate apropia la 140.000.000 km de Pamant. Cand fost descoperit, la 26 martie 1971, de catre astronomii americani, acestia l-au numit simplu 9495. In anul 2000, an care a fost declarat „anul Eminescu”, presedinta Comitetului National Roman de Astronomie, Magda Stavinschi, a anuntat ca Uniunea Astronomica Internationala (IAU) i-a atribuit asteroidului 9495 numele lui Mihai Eminescu.

In septembrie 2012, la Chisinau s-a organizat prima editie a Congresului Mondial al Eminescologilor. Conform organizatorilor, 150 de participanti s-au strans din opt tari.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/238196/10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-mihai-eminescu.html

Muhammad Ali

A nu se confunda cu pașa Muhammad Ali al Egiptului (1769–1849), vicerege al Egiptului

Muhammad Ali (născut sub numele Cassius Marcellus Clay, Jr., pe 17 ianuarie 1942, în orașul Louisville, statul Kentucky, SUA) este un fost boxer profesionist, campion mondial la box. În anul 1974 a fost ales Sportivul anului din SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat "Sportivul secolului" de revista americană "Sports Illustrated". El este considerat cel mai mare campion de box la categoria grea precum și unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor. Înca de la începutul carierei profesioniste el își spunea ca fiind The Greatest și ca printr-un miracol, chiar s-a adeverit.
A fost numit după tatăl său, Cassius Marcellus Clay, Sr. Și-a schimbat numele în anul 1964, când s-a convertit la Islam (Sunnism).
Despre viața și cariera lui s-au făcut filme, iar el însuși a fost distribuit ca actor în câteva pelicule. Un documentar recent, din 2013, "Procesele lui Muhammad Ali", redă ani zbuciumați ai lui Ali care au urmat refuzul său de a se înrola în armata Statelor Unite, aflată în plin război cu Vietnamul.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Muhammad_Ali

Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Edgar_Allan_Poe

Evenimente biografice

19 ianuarie 1809 - s-a născut la Boston, în Massachusetts, S.U.A.
16 mai 1836 - s-a căsătorit cu verişoara lui în vârstă de 13 ani, Virginia (marries his 13-year-old cousin Virginia) în S.U.A.
aprilie 1841 (în urmă cu 173 ani) - s-a publicat "Crimele din Rue Morgue" ("The Murders in the Rue Morgue"; prima nuvelă poliţistă) de Edgar Allan Poe în S.U.A.
29 ianuarie 1845 (în urmă cu 169 ani) - s-a publicat "Corbul" ("The Raven"; publicată în "New York Evening Mirror", prima creaţie apărută sub numele autorului) de Edgar Allan Poe în S.U.A.
3 octombrie 1849 - a fost găsit delirând într-o rigolă în circumstanţe misterioase; a fost ultima oară când a fost văzut în public până la moartea sa (is found delirious in a gutter under mysterious circumstances; it is the last time he is seen in public before his death) la Baltimore, în Maryland, S.U.A.
7 octombrie 1849 (în urmă cu 165 ani) - a murit la Baltimore, în Maryland, S.U.A.

Byron, poet englez, figură de marcă a romantismului

George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”. Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Gordon_Byron

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor german și austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obține un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficiență renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber (febră cu eczemă). Alte cauze pomenite erau: febră reumatică (infecție streptococică), sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch (hiperemie generalizată), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe.
Necrologul lui Mozart în Musikalischen Korrespondenz der teutschen Filarmonischen Gesellschaft din 28 decembrie 1791

Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiemului, pe care însă nu va reuși să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai târziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena (Stefansdom), trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, din cauza vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine".

http://ro.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_Mozart

Florin Piersic

Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936, Cluj), este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.
Născut din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana,[7] apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr.3 (azi, Colegiul Național Emil Racoviță).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București).
În anii '60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj.
În 26 ianuarie 2011, cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.
De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați.
La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca).
Florin Piersic a fost de 37 de ori în Ierusalim la Mormântul Sfânt.
În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov: „O poveste de o zi”, „Latino lasciv”, „Anemone mii”, „Femeia e secretul”, „Și ploua...”, „Pe cărările vieții”, „Poveste cu un saxofon”, „Viața este o poveste”, „Cînd ninge” și „Un pas pe zăpadă”. Versurile cântecelor „Latino lasciv” și „Anemone mii” sunt scrise de Dan Iagnov. Versurile celorlalte cântece sunt scrise de Andreea Andrei.
În anul 2011, noiembrie, are loc GALA OVO MUSIC ediția I-a, „Șlagărele noastre toate”, spectacol organizat de către Ovidiu Komornyik. În acest spectacol Florin Piersic a cântat cântecul „Pe cărările vieții” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei. Casa de discuri OVO MUSIC a scos în 2012 un DVD intitulat „Șlagărele noastre toate”, DVD care conține și cântecul amintit mai sus.
În anul 2012, noiembrie, în spectacolul „Seara vocilor de aur” din cadrul GALEI OVO MUSIC, Ediția a II-a, organizat de Ovidiu Komornyik, s-a dedicat un moment „In memoriam Dan Iagnov”. Florin Piersic a cântat melodia „O poveste de o zi” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei.

Distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Actorul Florin Piersic a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
În anul 2013, Florin Piersic primește cetățenia Republicii Moldova, iar în martie 2014 obține actele care să ateste acest lucru.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Piersic

Romain Rolland

Romain Rolland (n. 29 ianuarie 1866, Clamecy, Ničvre — d. 30 decembrie, 1944, Vézelay) a fost un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915.

Motivația Juriului Nobel "ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane"

Romain Rolland s-a născut la Clamecy, unde și-a făcut o parte din studiile liceale (1873-1880).
În 1884 devine elevul lui Paul Claudel, la Liceul "Louis le Grand" din Paris, iar în 1889 este absolvent al "Școlii Normale Superioare". Își continuă studiile la "Școala franceză" din Roma, unde o cunoaște pe muziciana Malwida von Meysenburg, mare admiratoare a lui Wagner. Se căsătorește cu Clotilde Bréal (1892), de care se va despărți în 1901. Doctor în litere în 1895, devine profesor de istoria artelor la Sorbona (1904 - 1912).
Încă din 1901 începe să ducă o corespondență cu Tolstoi. Debutează ca dramaturg în 1895, cu piesa Saint-Louis, urmată de alte piese reunite sub titlul Théâtre de la Révolution (Teatrul Revoluției), din care cea mai cunoscută este Danton (1900), ultima în ordine cronologică fiind Robespierre (1939). Cu Vie de Beethoven (Viața lui Beethoven, 1903), inițiează un ciclu de "vieți de oameni iluștri": Michelangelo, Haendel, Tolstoi, Mahatma Gandhi.
Între 1904 - 1914 publică romanul-fluviu în 10 volume Jean-Christophe (distins cu Grand Prix de l'Académie française în 1913), cea mai importantă operă a lui Romain Rolland. Situându-se pe poziții pacifiste, condamnă războiul (izbucnit în 1914) în culegerea de articole Au-dessus de la męlée (Deasupra învălmășelii) (1915).
I se acordă în 1916 Premiul Nobel. Donează Crucii Roșii internaționale suma de bani ce-i revine. Apar romanele Colas Breugnon (1919), Pierre et Luce (1920), Clérambault (1920) precum și cel de-al doilea roman-fluviu al său L'Âme enchantée (Inimă vrăjită, 1922-1933).
În perioada dintre cele două războaie se afirmă ca militant antifascist.
Este vizitat de Gandhi la Villeneuve, în Elveția (1931). În 1932 prezidează, alături Barbusse, Congresul internațional de la Amsterdam împotriva războiului. Refuză "Medalia Goethe", decernată de Hitler (1933).
În 1934 se căsătorește cu o tânără rusoaică, iar în anul următor îl vizitează pe Gorki în URSS. Fondator al revistei Europe (1923), l-a descoperit și l-a susținut pe Panait Istrati.
Romain Rolland moare la 30 decembrie 1944 la Vézelay, în ținutul său natal, unde revine după douăzeci și patru de ani de exil petrecuți în Elveția.
Personalitatea sa de scriitor-cetățean a fost adeseori comparată cu cea a lui Voltaire, Romain Rolland exercitând o importantă influență asupra opiniei publice europene din primele patru decenii ale secolului trecut.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Romain_Rolland

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.
Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco. Eric D. Tappe a afirmat în cartea sa, Ion Luca Caragiale: „He prided himself on his knowledge of Romanian and would say: "Not many are masters of it as I am."

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale

Franz Schubert

Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797, Himmelpfortgrund, astăzi în compunerea districtului (germ. Gemeindebezirk) Alsergrund, Viena - d. 19 noiembrie 1828, Viena) a fost un compozitor romantic austriac.

Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu “liedul”. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.

În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.
A creat peste 700 de lieduri, pe versuri de Müller, Goethe, Schiller, Heine, Mayrhofer și Rellstab, dintre care se disting două cicluri: „Frumoasa morăriță” și „Călătorie de iarnă”;9 simfonii (între care celebra “Simfonie nr.8 - Neterminată”)“Serenada” și “Ave Maria”22 de cvartete, un octet și celebrul cvintet „Păstrăvul”;22 de sonate pentru pian;8 impromptu-uri;50 de duete pentru pian (miniaturi);40 de lucrări religioase (între care două misse);80 de piese corale;18 lucrări pentru teatru muzical.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Schubert

Norman Mailer

Norman Mailer (n. 31 ianuarie 1923, Long Branch, New Jersey - d. 10 noiembrie 2007, New York) a fost unul dintre marii scriitori evrei americani contemporani. A studiat la Universitatea Harvard.

A luptat în Filipine în cel de-al doilea război mondial, experiență reflectată în capodopera sa, romanul The Naked And The Dead (Cei goi și cei morți) (1948), considerat a fi primul roman postmodern. Romanele sale, ce se înrudesc cu reportajul, realizează o explorare a psihologiei umane pe fundalul evenimentelor reale, sunt relatate într-un stil direct, cu insistență asupra detaliilor și descriu stilul de viață american.

În abordarea operei lui Norman Mailer nu se poate face o distincție clară între ficțiune, jurnalism și eseistică, combinația de reportaj și proză foarte personală se întâlnește în multe dintre cele mai cunoscute opere ale sale. A publicat poezie, proză scurtă, scrieri politice, o vastă eseistică, biografii și critică literară. A decedat pe data de 10 noiembrie 2007, în urma unei insuficiențe renale.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Norman_Mailer

Geo Bogza

Geo Bogza (n. 6 februarie 1908, Blejoi, Prahova - d. 14 septembrie 1993, București) a fost un scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al avangardei, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).
George Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza. Acesta era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și fratele mai mare al lui Nicolae Bogza.

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).
Geo Bogza adaugă literaturii naționale un nume, o operă și un stil, evidente și inconfundabile.

Date biografice selective

Moare la 14 septembrie 1993, în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran. .

1915-1919 – Urmează școala primară la Ploiești.
1921-1925 – Urmează Școala de Marină din Galați și Constanța.
1928 – Editează la Câmpina revista „Urmuz”. Colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.
1929 – Are loc debutul său editorial cu „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă” (1933) din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”.
1936-1937 – Călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist.
1937 – Apare volumul de poezii „Ioana Maria”.
1940-1944 – Este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian.
1945 – Poate din nou publica, se alătură noului regim, comunist.
1955 – Devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.
1971 – Este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.
1978 – Primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
1993 – Pe 14 septembrie moare la Spitalul Elias.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Geo_Bogza

Geo Bogza a fost un scriitor căruia i-au ieşit lucruri formidabile, dar, pe cât de mari i-au fost reuşitele (în special în poezie şi jurnal), pe atât de decepţionante nereuşitele - cea mai mare, în opinia mea, rămâne Cartea Oltului (deşi au fost şi altele, ca Meridiane sovietice sau Ţară de piatră, de foc, de pământ), în care îl recunoşti cu greu pe avangardistul care a scandalizat literatura interbelică, făcând chiar puşcărie din cauza unui măgar solemn ca Iorga.
Oricum ai lua-o (cu tot cu ceea ce ar putea părea o dezangajare inexplicabilă în anii '50 şi mai apoi, când a devenit membru al Academiei RPR), Bogza rămâne un scriitor cu momente fulminante. Redescoperit în anii 2000, a fost mimat (iar această mimare penibilă a rămas mai mereu neobservată, fiindcă poezia din tinereţe a lui Bogza n-a fost reeditată până acum neciuntită sau auto-sabotată) de către tinerii poeţi ai începutului de secol, dar cam degeaba. Bogza continuă să fie mult mai actual şi mai autentic cu versuri de acum 80 de ani decât majoritatea fracturiştilor. (Şi unde mai pui că a fost prietenul devotat al lui Blecher!)
Un articol foarte bun despre Bogza a scris Ion Pop (de citit aici), unul dintre cei mai avizaţi şi mai consecvenţi cunoscători ai Avangardei româneşti. Nu am nici o îndoială că orice poet tânăr, fie că-i împărtăşeşte opţiunile estetice sau idelogice, fie că nu, are multe de-nvăţat de la Bogza şi de la exasperarea lui creatoare. De citit ca lectură obligatorie (fireşte că nu în şcoala noastră cretină şi fosilizată) Jurnal de sex (1929), Poemul invectivă (1933), Ioana Maria (1937), Cântec de revoltă, de dragoste şi de moarte (1947), o parte din Orion (1976), precum şi Jurnal de copilărie şi adolescenţă (1987), toate, din păcate, foarte greu de găsit până şi-n marile biblioteci...

http://unanotimpinberceni.blogspot.ro/2010/04/geo-bogza-1908-1993.html

Thomas More

Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra - d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez. Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit umanist, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos - „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.
În 1935, la patru sute de ani de la moartea sa, Morus a fost canonizat de Biserica Catolică, prin papa Pius al XI-lea, și a fost apoi declarat protectorul politicienilor și oamenilor de stat, de către papa Ioan Paul al II-lea. Ziua în care este serbat în calendarul catolic, 22 iunie, este aceeași cu ziua sfântului John Fisher, singurul episcop din perioada Reformării Engleze care și-a păstrat fidelitatea față de papă. John Fisher și Thomas Morus au fost închiși, în aprilie 1535, în Turnul Londrei, în același timp și din aceleași motive. Fisher a fost executat înaintea lui Thomas Morus, pe 22 iunie 1535. Morus a fost canonizat și de Biserica Anglicană în 1980.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Morus

Jules Verne

Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne) (n. 8 februarie 1828, Nantes, Franța - d. 24 martie 1905, Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Verne

Thomas Edison

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18 octombrie 1931, West Orange, NJ, SUA) a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca "Magicianul din Menlo Park", fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1903 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei - kinetoscopul.
În lumea industriei introduce noțiunea de producție de serie.
Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință îi acordă în anul 1895 "Premiul Rumford" pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 "Medalia Franklin" pentru contribuția sa pentru binele umanității.
Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii și și-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parțial surd din adolescență, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele lui invenții au fost legate de telegraf. În adolescența sa, Edison a lucrat și în alte domenii, vânzând mâncare și bomboane călătorilor prin trenuri. Primul său brevet de invenție a fost obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

Deși a avut destule invenții proprii, Edison nu s-a sfiit să își atribuie fără scrupule rezultatele muncii altora, două exemple concrete fiind elocvente în acest sens:

Sârbul Nikola Tesla. În 1885, transatlanticului "Oregon" i se defectase generatorul de curent electric Edison. Trebuia să plece la timp, altfel întârzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Tesla să repare scurt-circuitul generatorului, defectul fiind în spirele înfășurării bobinei de excitație, care o și remediază, rebobinând-o în circa 20 de ore. Edison îi promisese un premiu de 50.000 dolari dacă defecțiunea este îndepărtată în timp util plecării vasului la data prenotată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se transformă în explicații: fusese o glumă. Nici alte gratificații promise, de exemplu pentru perfecționarea generatoarelor și motoarelor electrice Edison în 24 de variante, înzestrate cu un regulator și un nou tip de întrerupător, nu i se acordă. Edificat asupra conduitei lui Edison, Tesla va lucra de acum înainte pe cont propriu și va realiza definitivarea sistemului său original, bazat pe curenți alternativi polifazați. Trecerea timpului îi dă dreptate lui Tesla în competiția sa cu Edison și treptat, teza sa privind curentul alternativ se impune. [...]

Edison și Tesla au fost propuși împreună să împartă premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915, ca unii ce-și închinaseră viața unor descoperiri și realizări tehnice atât de utile omenirii. Tesla, din cauza animozităților din trecut, a refuzat premiul. Dar era în anul 1916 și premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza Primului război mondial..." (Formula As)

Francezul Georges Méličs. În 1902, după ce a terminat filmul "Le voyage dans la lune", Méličs a intenționat să-și vândă filmul în S.U.A., ceea ce i-ar fi adus profituri uriașe. Însă tehnicienii lui Thomas Alva Edison, furând o copie originală, făcuseră deja copii pentru difuzare a acestui film. A și fost de altfel proiectat în toată America în rețeaua de săli de cinematograf ale lui Edison la doar câteva săptămâni de la lansare. Edison a făcut o avere de pe urma furtului acestui film Méličs; ce-i drept și cu șansa abesnței unei legi privind dreptul de autor. Lipsa acestei legi a dus și la falimentarea producătorului care nu și-a mai putut recupera investiția.

De altfel, există o serie de invenții și idei de-ale angajaților săi pe care Edison a avut grijă să și le însușească. (Robert Conot - "Thomas A. Edison: A Streak of Luck").

http://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Alva_Edison

Thomas Edison - Evenimente biografice

1847 - s-a născut la Milan, în Ohio, S.U.A.
1876 - a patentat şapirograful (receives a patent for his mimeograph) în S.U.A.
1877 - a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb" (creates the first recording of a human voice, reciting "Mary Had a Little Lamb") la West Orange, în New Jersey, S.U.A.
1877 - a anunţat că a inventat fonograful, o maşinărie care înregistra şi reda sunetele (announces his invention of the phonograph, a machine that can record and play sound) în S.U.A.
1878 - a patentat fonograful (patents the phonograph) în S.U.A.
1879 - a făcut prima demonstraţie publică a modului de funcţionare a primei lămpi electrice (demonstrates incandescent lighting to the public for the first time) în S.U.A.
1879 - a testat primul bec incandescent utilizabil, folosind un filament cu spirală din carbon (a durat 13 ore şi jumătate înainte de a se arde) (tests the first practical electric incandescent light bulb using a filament of carbonized thread (it lasted 13˝ hours before burning out)) în S.U.A.
1880 - a observat efectul Edison (observes the Edison effect) în S.U.A.
1880 - a efectuat primul test al liniei ferate electrice (performs the first test of his electric railway) la Menlo Park, în New Jersey, S.U.A.
1880 - a deschis prima fabrică de lămpi de iluminat (opens first electric lamp factory) în S.U.A.
1881 - Thomas Edison a înfiinţat Oriental Telephone Company, în S.U.A. (împreună cu Alexander Graham Bell)
1882 - a pus în funcţiune prima hidrocentrală pentru uz comercial (ulterior cunoscută sub numele "Appleton Edison Light Company") pe râul Fox (begins operation of first commercial hydroelectric power plant (later known as Appleton Edison Light Company) on the Fox River) la Appleton, în Wisconsin, S.U.A.
1883 - a construit primul sistem electric de iluminare cu cabluri suspendate (built the first electric lighting system employing overhead wires) la Roselle, în New Jersey, S.U.A.
1888 - a patentat fonograful optic (files a patent for the Optical Phonograph) în S.U.A.
1889 - a prezentat primul său film (shows his first motion picture) în S.U.A.
1891 - a construit primul proiector din istorie, cinematoscopul
1891 - a patentat camera de filmat (patents the motion picture camera) în S.U.A.
1892 - a patentat telegraful care comunică în ambele sensuri (receives a patent for a two-way telegraph) în S.U.A.
1897 - şi-a patentat kinetoscopul, primul retroproiector (patents the Kinetoscope, the first movie projector) în S.U.A.
1931 - a murit la West Orange, în New Jersey, S.U.A.

Charles Darwin

Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire - d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930, iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.
Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.
Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.

Copiii lui Darwin

William Erasmus Darwin (27 decembrie 1839 - 1914) 75 ani
Anne Elizabeth Darwin (2 martie 1841–22 aprilie 1851) 10 ani
Mary Eleanor Darwin (23 septembrie 1842 - 16 octombrie 1842) 23 zile
Henrietta Emma “Etty” Darwin (25 septembrie 1843 - 1929) 86 ani
George Howard Darwin (9 iulie 1845 - 7 decembrie 1912) 67 ani
Elizabeth “Bessy” Darwin (8 iulie 1847 - 1926) 79 ani
Francis Darwin (16 august 1848 - 19 septembrie 1925) 77 ani
Leonard Darwin (15 ianuarie 1850 - 26 martie 1943) 93 ani
Horace Darwin (13 mai 1851 - 29 septembrie 1928) 77 ani
Charles Waring Darwin (6 decembrie 1856 - 28 iunie 1858) 2 ani