Personalitatea zilei

Galileo Galilei

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Galileo_Galilei

Karl Jaspers

Karl Theodor Jaspers (n. 23 februarie, 1883 – d. 26 februarie, 1969), a fost un filozof și un psihiatru german, care a avut o influență majoră asupra teologiei, psihiatriei și filozofiei moderne.
Jaspers s-a născut în Oldenburg în 1883, mama sa fiind fiica unui fermier local, iar tatăl său un jurist. De timpuriu a fost interesat de filozofie, dar a ales să studieze Dreptul la universitate, ca să continue o tradiție de familie. Curând și-a dat seama că nu aceasta era materia sa favorită, astfel încât în 1902 a început să studieze medicina.
Jaspers a absovit Facultatea de Medicină în 1909 și a început să lucreze într-un spital de psihiatrie în Heidelberg unde și Emil Kraepelin lucrase cu câțiva ani înainte. Cu toate acestea, Jaspers era nemulțumit de modul în care comunitatea medicală din vremea sa privea studiul bolii mentale și și-a pus în gând să modifice complet câmpul psihiatriei. În 1913 Jaspers a câștigat un post temporar de profesor la universitatea din Heidelberg. Postul a devenit apoi definitiv și Jaspers nu a mai revenit la practica clinică, ci a rămas la catedră.
La vârsta de 40 de ani, Jaspers și-a îndreptat atenția dinspre psihologie spre filozofie, dezvoltând și amplificând teme pe care doar le schițase în studiile lui psihiatrice. A devenit, în foarte scurt timp, un filozof foarte respectat, atât în Germania, cât și în Europa. În 1948 Jaspers s-a mutat la Universitatea din Basel, Elveția. Se stinge din viață în 1969.

Insatisfacțiile lui Jaspers legate de înțelegerea populară a bolii psihice l-au condus în situația de a pune sub semnul întrebării atât criteriile de diagnosticare, cât și metodele psihiatriei clinice.
În 1910 a publicat un studiu absolut revoluționar, în care examina teza dacă paranoia era un aspect al personalității sau doar o consecință a schimbărilor biologice. Deși nu aducea idei fundamental noi, articolul propunea o nouă metodă de studiu.
Jaspers a studiat mai mulți pacienți în cel mai mic detaliu, dând informații biografice, dar și urmărind și notând reacțiile pacienților și părerile acestora despre propriile simptome. Acesta era începutul metodei biografice, care a devenit piatra de temelie a psihiatriei moderne.
Jaspers și-a expus opiniile despre boala mentală într-un foarte amplu tratat intitulat Tratat de psihopatologie generală. Cele două volume constituie o lectură obligatorie pentru specialiștii în psihiatrie.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Jaspers

Ion Creangă

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creang%C4%83

Albert Einstein

Einstein s-a născut la 14 martie 1879 la Ulm, în Germania, într-o familie de evrei nepracticanți, fiul lui Hermann (comerciant) și Pauline Einstein.
Încă de mic Albert s-a manifestat ca un băiat neobișnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând impresia că este retardat mintal. Cu toate acestea a reușit să acumuleze o serie de cunoștințe numai prin efort individual. Din acest motiv cei de vârsta lui nu îl înțelegeau și îl disprețuiau, ceea ce l-a făcut să devină un copil retras. Datorită dificultății de a se adapta la școală profesorii l-au considerat un copil problemă, îndărătnic și diferit, care nu vrea să învețe.
Pe măsură ce creștea, se manifestau tot mai clar înclinația sa către dispozitive mecanice și modele fizice, precum și pasiunea sa pentru matematică: înțelegea cu abilitate conceptele ei dificile.

München

În 1880 familia lui s-a mutat la München, unde tatăl și bunicul lui și-au deschis un mic atelier de produse electrice.
În anul 1884, la vârsta de cinci ani, micul Albert a primit de la tatăl său o busolă care l-a fascinat în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată", inspirându-i dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața. La insistențele mamei, la 6 ani, Einstein a luat lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară" a lui Mozart.
Între 1885 și 1888 Einstein a fost trimis la școala elementară catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere, tânărul a primit acasă lecții de iudaism.
Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie, în anul 1888, la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).
Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina, rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere absolută. Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.
Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină, îl inițiază pe micul Einstein la vârsta de 10 ani, în anul 1889, în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid. Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală. La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie (vezi: Sindromul Einstein, identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).
La vârsta de 12 ani (1891) a învățat geometria euclidiană și la la 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia datorită eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala.

Elveția

Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la Universitatea Politehnică elvețiană, în anul 1895, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule), deși avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute la examenul de maturitate. Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și lua diploma necesară.
Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa, deși avea un caracter introvertit și singuratic.
Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să viseze și să se aprofundeze în teoriile sale, formulând una din primele sale întrebări teoretice: „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?"

La 17 ani, în anul 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-și întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a cânta la vioară.

Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura femeie de acolo, studentă la matematici), atrage atenția lui Einstein... acesta se îndrăgostește de ea, în 1898. La 20 de ani (1899), Albert își încheie cea mai mare parte a studiilor și cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale. Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematică și fizică în anul 1900. Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere la profesorilor care aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).

Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp și refuzului de a i se efectua o intervenție chirurgicală asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viață în 1955 în urma unui atac de cord. Conform dorinței sale, marele savant a fost incinerat, iar cenușa a fost aruncată într-un râu necunoscut din New Jersey.
Înaintea incinerării, patologul Spitalului Princeton, Thomas Stoltz Harvey i-a scos creierul, pentru a fi păstrat, fără permisiunea familiei, în speranța că în viitor se va descoperi ce l-a făcut pe Einstein atât de inteligent.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein

Octavian Goga

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.

Conacul Octavian Goga din Ciucea, județul Cluj a fost reședința lui Octavian Goga, fiind și locul în care acesta este înmormântat.
Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
Domeniul pe care este amplasat a devenit muzeu și casă memorială dedicată poetului Octavian Goga.

Domeniul pe care se află astăzi conacul a aparținut avocatului Miklos Boncza din Huedin. La sfârșitul secolului XIX, acesta va ridica un castel aici, la insistențele nepoatei sale, fiica unei surorii a sa. Ulterior nepoata se va mărita cu unchiul Miklos Boncza, din căsnicia lor venind pe lume Berta Boncza, cunoscută și sub numele de Csinszka, cea care ulterior va deveni soția lui Ady Endre. Aceasta își va petrece copilăria pe domeniul de la Ciucea, iar după căsătoria din 1914 cu Ady, domeniul le va deveni reședință în perioada 1915-1917. Ulterior cei doi se vor muta la Budapesta.
După moartea lui Ady Endre din ianuarie 1919, Berta îi scrie lui Goga, oferindu-i domeniul spre vânzare. Dată fiind prietenia strânsă care existase dintre el și Ady, acesta se va deplasa la Ciucea în vara anului 1919 împreună cu Alexandru Hodoș, redactorul revistei "Țara noastră". Constată că imobilul se află înr-o stare proastă, dar decide totuși să îl cumpere la prețul solicitat de văduva lui Ady, în pofida opoziției Veturiei Goga.
Pe 20 octombrie 1920 Boncza Berta a semnat actul de vânzare-cumpărare la Budapesta, și 8 zile mai târziu Goga semnează la București documentul prin care devenea proprietarul domeniului contra sumei de 280.000 de coroane. Poetul nu dispunea de această sumă și va apela la un împrumut de la Banca Agrară din Cluj, pentru a face plata.
Domeniul cumpărat de Goga se compunea la acel moment din:
Castelul, în arhitectură cu metereze și aflat într-o stare avansată de degradare. Veturia nota în jurnalul ei: "La Ciucea găsim niște încăperi pitite după niște verande, fără ușă și fără geamuri", iar Hodoș descria domeniul în memoriile sale - "Nimeni nu mai era gazdă aici. Casa de la Ciucea rămăsese doi ani fără stăpân (prin plecarea familiei Ady la Budapeste), iar luptele din 1919 o devastaseră cu desăvârșire" [6]. Castelul va fi restaurat și refăcut integral.
Casele Albe - O serie de corpuri de clădire văruite în alb, formate din casa denumită de Veturia Casa Ady Endre, în care locuise poetul în perioada anilor 1915-1917, cu 2 anexe, respectiv Casa Albă, aflată în continuarea Casei Ady Andre. Aceste clădiri vor rămâne în aceeași formă și arhitectură, ele beneficiind doar de reparații, iar nu de modificări structurale.
Terenul din jurul clădirilor, precum și un teren de 15 ha situat pe celălalt mal al Crișului Repede, teren pe care Goga a plantat pomi fructiferi. În 1956 Veturia a decis să parceleze acest din urmă teren, vânzându-l localnicilor, pentru ca din banii obținuți să termine 2 ani mai târziu mausoleul dedicat lui Octavian Goga.
După ce a intrat în posesia domeniului, Goga a inițiat o serie de acțiuni de restaurare și refacere a lui, în perioada 1921-1926. Este vizat în primul rând castelul, care va fi etajat, extins și restructurat într-un stil brâncovenesc, cu verande mari orientate spre râul Criș. Sunt reparate, totodată, Casa Ady Endre, Casa Albă și anexele existente. Va fi deschisă o întreagă carieră de piatră în partea superioară a domeniului, deasupra locului în care este dispus actualmente mausoleul Goga. Este ridicată acum și Casa de pe stâncă direct pe o stâncă aflată deasupra drumului Oradea - Cluj-Napoca, clădirea având rolul de casă de vânătoare,după ridicarea unei noi biserici ,lângă vechea mânăstire,unde credincioșii se adună în fiecare dunimica la Sfânta Slujbă,în casa de vânătoare locuiește îndrumătorul călugărițelor. Întreaga incintă este întregită cu ziduri de piatră, menite a o împrejmui și a consolida terenul în pantă. Terenul aflat pe partea opusă a Crișului va fi și el împrejmuit cu un gard de piatră de 2 m înălțime și 1 km lungime, gard existent și astăzi.
Goga va cumpăra de la Biserica Reformată partea superioară a actualului domeniu, aflată între castel și liziera pădurii. Este inclusă și clădirea ridicată în 1909 și devenită acum mănăstire. Aceasta nu va suferi nici o modificare, sobele interioare (datate 1909) existând și astăzi. În 1926 se finalizează toate lucrările.
După finalizarea în 1926 a restaurărilor, domeniul a căpătat următoarea structură, păstrată și astăzi:
Conacul Goga era locuit de familia Goga. Clădirea era compusă la parter din salonul de primire, sufrageria, Salonul Galben, biblioteca de periodice, iar la etaj din biroul de lucru al lui Goga, salonul de muzică, biblioteca, baia și dormitoarele.
Casa Ady era locuință a personalului auxiliar, magazie și bucătărie. Actualmente clădirea a fost transformată în casă memorială Ady Endre, fiind expuse diverse documente legate de activitatea acestuia împreună cu obiecte etnografice din cultura populară română și maghiară.
Casa albă (sau Casa de oaspeți) avea destinație de locuință pentru musafiri, astăzi ea devenind muzeu de artă etnografică. Sunt expuse costume populare, covoare, icoane și ceramică moldovenești, oltenești și oșenești.
În partea inferioară a domeniului se aflau grajdurile, ulterior demolate, pe locul lor fiind ridicat actualul teatru de vară.
Mănăstirea organizată în clădirea achiziționată de Goga de la cultul reformat. Goga intenționa să deschidă aici o mănăstire de călugări, dar nu a mai reușit. Aici Veturia va înființa o mănăstire de maici care se ocupau și cu realizarea de costume populare, cergi, covoare, cusături. Mănăstirea cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" a funcționat până în 1947 când a fost desființată de comuniști, în 1994 ea fiind redeschisă. Primele călugărițe au sosit aici de la mănăstirea Florești din județul Vaslui, sub conducerea maicii Georgiana Palcău [8]. Ele au efectuat reparații la acoperiș, au amenajat chiliile și un paraclis. A fost adus la Ciucea iconostasul de la vechea capela a Seminarului Teologic din Cluj-Napoca.
Biserica de lemn adusă de Veturia în 1939 din localitatea Gălpâia, județul Sălaj. Biserica a fost construită în 1575, având hramul "Nașterea Maicii Domnului". În spatele ei se află un mormânt simplu, al stareței Zenobia Sergheev (1911-1945), prima stareță a mănăstirii.
După stabilirea la Ciucea, Octavian și Veturia Goga au decis ca mormântul lor să fie pe domeniul de aici. Același lucru îl nota și Goga în testamentul său din 1936.
Veturia nota în 1938: "În primăvara anului 1938 ne plimbam prin grădină când, după o hotărâre definitivă, am desemnat locul unde să ridicăm mormântul."
Mausoeul amplasat pe panta dealului Pleșului are 8 m înălțime, cu o bază de 4 metri, fiind realizat din beton armat pentru a preveni alunecarea sa în jos. În 1938 Veturia se întâlnește cu Constantin Brâncuși și îi solicită acestuia să realizeze mausoleul. Brâncuși acceptă sa realizeze lucrarea, dar dorește să realizeze personal întregul mausoleu. Veturia neavând însă răbdare să aștepte până când Brâncuși va putea începe, îl va contacta pe George Matei Cantacuzino, care îi va realiza planul mausoleului, decorurile fiind proiectate de Nora Steriade. Pentru ridicarea lui se va apela la meșterul maramureșean Iosif Kuczka. Mausoleul este construit din marmură și mozaic de Murano adus din Italia. Placarea cu mozaic a fost efectuată de însăși Veturia, care a lucrat aproape 20 de ani pentru a finaliza lucrarea.
Aceasta nota: "Douăzeci de ani am lucrat la acest mozaic și eram într-o luptă continuă... Luam mâinile de pe lucru și cădeam în disperare și oboseală. Îmi spuneam: mi-am luat o însărcinare și trebuie să o duc la capăt... Nu doresc altceva decât, făcându-mi datoria aici, să trec și eu împăcată, dincolo, în somnul cel mare"

În 1966 Veturia Goga oferă statului român ca donație întregul complex. Donația este acceptată, iar în vara lui 1967 va avea loc deschiderea oficială a Muzeului Memorial "Octavian Goga" din Ciucea. Muzeul reînvie viața poetului, fiind expuse un număr mare de obiecte personale ale acestuia sau diferite alte piese adunate de acesta din toată țara.

În Salonul de primire sunt expuse un scrin german din sec. XVIII, o ladă florentină executată în Transilvania secolului XVI, 2 jilțuri îmbrăcate în piele de Cordoba datate secolul XVII, precum și fotoliile și sofalele Bidermayer. Pe pereți sunt expuse tablouri aparținând de școala venețiană de pictură sau lui Camil Ressu. Pe peretele din dreapta este un șemineu din marmură de Rușchița, ale cărui cahle sunt desenate de Nora Steriade.

Salonul galben are în mijloc o masă Bidermayer cu patru scaune, în masă fiind expuse diverse bijuterii. Pe pereți sunt expuse tablouri și sculpturi ale lui Nicolae Dărăscu, Elena Popea și Corneliu Medrea.

Sufrageria conține o colecție de obiecte decorative, porțelanuri germane, britanice și asiatice, alături de obiecte de mobilier.

Salonul de muzică este orientat în jurul pianului Beckstein al Veturiei, pian la care au cântat Dinu Lipatti și George Enescu. Pe unul dintre pereți este expusă o tapiserie lyoneză lucrată în secolul XVIII. Sunt expuse tablouri ale lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Aurel Popp și Ștefan Dimitrescu.

Camera de lucru conține biroul Bidermayer al lui Goga, jilțul său, un dulap-secretair și o sobă din ceramică germană.

Biblioteca lui Goga este compusă din peste 6.000 de volume scrise în limba română, germană, maghiară, latină, engleză și franceză.

În dormitor se află patul în care a murit Octavian (1937) și Veturia (1979). Deasupra patului sunt expuse tablouri ale celor doi, pictate de Nagy Istvan.

Familia Goga obișnuia să-și petreacă toate sărbătorile la Ciucea, oricând aveau timp, venind pentru câteva zile aici. Într-o scrisoare din 1924 trimisă de Goga din București, acesta nota:
"Mă gândesc la acasă. Niciodată Ciucea n-a fost mai luminoasă și nu mi-a vorbit mai de-aproape inimii." O. Goga

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funerali naționale care, datorită sărbători de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă.
Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu, pentru ca 2 luni mai târziu să fie adus la Ciucea, conform dorinței poetului și pus în mormântul a cărui cruce este realizată de Milița Petrașcu, unde va rămâne până în 1958. În 1958, după finalizarea mausoleului iubirii, corpul poetului a fost mutat din mormântul temporar în care se afla, în sarcofagul mausoleului.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Goga

Emile Zola

Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 - d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței.

Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola și-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence și a învățat la Colegiul Bourbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Liceul Saint-Louis. Tinerețea sa a fost marcată de lipsuri materiale severe. După ce a lucrat ca funcționar la Librăria Hachette, a început să scrie articole periodice de critică artistică, precum și comentarii politice pentru diverse ziare din Paris și Nordul Franței. Controversat de la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de împăratul Napoleon al III-lea al Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul pentru a accede la putere.

Majoritatea romanelor lui Zola sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele Les Rougon-Macquart (Familia Rougon-Macquart). Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, seria urmărește, pe parcursul a cinci generații, traseul ereditar al unor fenomene deviante precum violența, alcoolismul și prostituția într-o familie franceză obișnuită, ale cărei ramuri principale sunt cea a respectabililor Rougon și cea a infamilor Macquart. Conform propriei mărturii, „Vreau să ilustrez, la începutul unui secol de libertate și adevăr, o familie care nu se poate înfrâna din goana de a poseda toate bunurile pe care prezentul i le promite și care eșuează tocmai din cauza avântului nesăbuit și a luminilor amăgitoare ale momentului; aceasta este convulsia fatală ce însoțește nașterea unei noi lumi. Cele mai importante volume ale ciclului Les Rougon-Macquart sunt Germinal, Gervaise și Nana, iar cel mai cunoscut roman din afara seriei este Thérèse Raquin.

Zola și Paul Cézanne au fost prieteni în copilărie și în tinerețe, dar amiciția lor a încetat când pictorul s-a simțit parodiat într-un roman despre viața boemă a artiștilor, L'Oeuvre (Opera, 1886).
Literatură franceză

Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său J'acusse (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L'Aurore, condus de Ernest Vaughan și Georges Clemenceau. Articolul, formulat ca o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului. Zola a fost judecat pentru calomnie și condamnat la închisoare, dar a reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia. Datorită scriitorului, Afacerea Dreyfus a căpătat în scurt timp o dimensiune națională, împărțind societatea între susținătorii armatei reacționare sau ai bisericii și dreyfusarzii liberali și reformiști. Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor și un simbol al dreptății. Cuvintele sale, „Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”, au rămas emblematice.

Zola a murit la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon cauzat de un coș de fum blocat. Inamicii săi au fost acuzați de omor, dar nu s-au găsit dovezi concrete în acest sens. A fost înmormântat inițial la Cimitirul Montmartre din Paris, dar la 4 iunie 1908, la aproape șase ani de la moartea sa, rămășițele sale au fost mutate în clădirea Panthéonului.

În ianuarie 1998, președintele Jacques Chirac a ținut un memorial pentru a onora centenarul manifestului J'accuse. În același an, cotidianul romano-catolic francez La Croix și-a cerut în mod public scuze pentru antisemitismul manifestat cu ocazia afacerii Dreyfus.

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Zola

Amza Pellea

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul.

Charles Baudelaire

Charles Baudelaire a fost un poet francez (n. 9 aprilie 1821 - d. 31 august 1867), a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului"). Va avea o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.

1821: Se naște la Paris, Charles Baudelaire.
1827: Moare tatăl său, care era cu 30 de ani mai în vârstă decât mama.
1828: Văduva Baudelaire se recăsătorește cu comandantul de batalion Aupick, un strălucit militar și diplomat.
1832-1835: Perioada de studii în Lyon, în garnizoana in care colonelul Aupick l-a trimis.
1836-1840: Perioadă de studii la Paris, încheiate cu un bacalaureat. În acest timp Baudelaire a frecventat Cartierul latin, atunci sediul artiștilor din Paris, unde s-a îndatorat peste măsură. Îi întâlnește pe de Nerval și Balzac. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul.
1841-1842: Pentru a-l scoate din mediul boem, tatăl vitreg îl trimite în India, dar revine un an mai târziu la Paris, fugind de pe vas. La întoarcere, moștenește o avere considerabilă care-i va permite să ducă o viață de dandy parizian. Începe să iubească hainele și își petrece zilele în galeriile de artă și cafenelele din Orașul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special hașiș și opium.
Se îndrăgostește de Jeanne Duval, cea care îl va inspira când scrie poemele din secțiunea "Venus cea neagră" a volumului Florile răului, o prostituată din Africa. Până în 1844, cheltuise aproximativ jumătate din moștenire. Primele datorii importante sunt originea viitoarelor sale dificultăți financiare. Consiliul de familie îi impune un notar drept consilier judiciar, care va avea în grijă averea lui Baudelaire și îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieții.
O tentativă de suicid se produce în anul 1845.
Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care știe să facă diferența între arta adevărată și kitsch.
1847: Publică nuvela autobiografică "La Fanfarlo". Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Îl descopera pe Edgar Allan Poe.
1848: Publică și lucrează la variate gazete.
1854 - 1855: Publică traducerea prozelor lui Edgar Allan Poe pe care îl consideră un suflet geamăn. Traducerea sa devine celebră.

Auguste Poulet-Malassis publică prima ediție din "Les Fleurs du mal" și veghea apariția cărții. În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary". Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poeme care descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Interdicția a fost ridicată în Franța abia în 1949.

În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecție. Florile răului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți și aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat.

În anii '60, Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o mare varietate de figuri și teme.

În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației.

În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.

Pe 31 august, 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.

Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera. La noi voulumul poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire

Charlie Chaplin

Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Dictatorul).
Chaplin s-a născut pe data de 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra. Părinții lui erau animatori; tatăl său era vocalist și actor, iar mama lui era cântăreață și actriță. Aceștia au divorțat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Acesta a învățat să cânte de la părinții lui. Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actrița Hannah Hill, trăia cu Charles și fratele său vitreg, Sydney pe Barlow Street, Walworth. Copil fiind, Charlie a locuit cu mama sa în numeroase locuri și adrese, printre care și 3 Pownall Terrace, Chester Street și 39 Methley Street. Bunica sa din partea mamei era jumătate țigancă, lucru de care era extrem de mândru, dar a fost descrisă și ca „Scheletul din dulapul familiei noastre”. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic și nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta și fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor și concubina lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi frați vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lor, care era bolnavă mental, a fost dusă la azilul Cane Hill din Culdson. Amanta tatălui lui Chaplin l-a trimis pe acesta la școala Kennington Road. Tatăl său a murit din cauza alcoolului când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia pe 94 Ferndale Road, Lambeth, împreună cu o organizație de artiști numită The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson (fiul unuia dintre fondatori).
Condiția laringelui a încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul The Canteen din Aldershot. Teatrul era frecventat de protestanți și soldați. Hannah a fost rănită de obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns și s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe scenă și a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.
După ce mama lui Chaplin (care avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei și a fost mutat după câteva săptămâni la școala pentru săraci Central London District, din Hanwell. Tinerii frați Chaplin au avut o relație strânsă pentru a supraviețui. Aceștia au urmat cariera muzicii încă din tinerețe și au dovedit un talent natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influențat pe Chaplin când a creat multe din personajele sale.
Mama lui Chaplin a murit în anul 1928 în Hollywood, la șapte ani după ce a fost adusă în America de către copiii ei. Charlie și Sydney nu știau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele său, Wheeler Dryden, a fost crescut separat de către tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei și s-a dus să lucreze pentru Chaplin la studioul său din Hollywood.

Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet să se deterioreze spre sfârșitul anilor '60, după terminarea ultimului său film, „A Countess from Hong Kong” și mai rapid după ce a primit Premiul Academiei în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăți în comunicare și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. Chaplin a decedat în somn în ziua de Crăciun în 1977.

Chaplin a fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveția. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un grup mic de mecanici elvețieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eșuat. Aceștia au fost prinși , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte incidente.

Hetty Kelly a fost prima dragoste a lui Chaplin, o dansatoare de care s-a îndrăgostit „instantaneu” când aceasta avea 15 ani și cu care aproape s-a căsătorit când ea avea 19 ani, în 1908. Se spune că Chaplin s-a îndrăgostit nebunește de ea și i-a cerut să se mărite cu el. Când aceasta a refuzat, Chaplin a sugerat că ar fi cel mai bine să nu se mai vadă niciodată. A fost foarte afectat când ea a refuzat. De-a lungul anilor, amintirea ei va rămâne o obsesie pentru Chaplin. A fost devastat în 1921, când a aflat că a murit de gripă în timpul Marii Epidemii din 1918.

Edna Purviance a fost prima interpretă principală a lui Chaplin după Mabel Normand. Purviance și Chaplin au fost implicați într-o relație romantică în timpul producerii filmelor la Essanay în 1916-1917. Aceasta pare să fi încetat în 1918, iar căsătoria lui Chaplin cu Mildred Harris din acel an a eliminat orice posibilitate de reconciliere. Purviance a continuat să fie interpreta principală în filmele lui Chaplin până în anul 1923 și a rămas salariata lui până la moartea ei, în anul 1958. Ea și Chaplin au vorbit frumos unul despre celălalt pentru tot restul vieții.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Charlie_Chaplin

Rabindranath Tagore

Renumit scriitor şi filosof indian, cel mai important poet indian din epoca colonială, a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali, cât şi în limba engleză, pictor şi compozitor al mai multor cântece cu caracter popular.
1861 - s-a născut la Jorosanko, Calcuta, în Bengal, India Britanică
1913 - a primit Premiul Nobel pentru Literatură (primul scriitor din Asia care a fost laureat cu acest premiu)
1941 - a murit la Calcuta, în Bengal, India Britanică (după o lungă şi grea suferinţă şi o comă prelungă)

Nicolae Bălcescu

A fost al patrulea copil al soţilor Barbu Petrescu şi Zinca Bălcescu, născându-se la 29 iunie 1819. Toţi copiii (Costache, Maria, Sevastiţa, Nicolae şi Barbu) au adoptat numele de familie al mamei, păstrat de aceasta şi după căsătoria ei.
Părinţii lui Nicolae Bălcescu făceau parte din mica boierime munteană, având în posesie la data căsătoriei (1811) jumătate din moşia Bălceşti - pe Topolog (jud. Argeş), 12 pogoane de vie pe Valea Orliţei, precum şi case în mahalaua Mântuleasa din Bucureşti. La moartea lui Barbu Petrescu, în 1825, familia Bălcescu avea o situaţie materială dificilă, mama lui Nicolae Bălcescu fiind nevoită să se lupte în instanţă pentru recuperarea unor datorii. Din nefericire, cu toată străduinţa sa, doar o mică parte din sume au fost recuperate datorită faptului că debitorii săi erau boieri aflaţi pe o traptă socială superioară.
Nicolae Bălcescu a fost permanent preocupat de studiu, absolvind în anul 1835, prestigiosul Colegiu Sf. Sava. Această aplecare a lui către carte şi, în special pentru istoria poporului român, şi-a păstrat-o pe tot parcursul vieţii.
La 13 iunie 1838 şi-a depus cererea de a fi primit în cadrul armatei, fiind repartizat în la escadronul 3 cavalerie cu gradul de iuncăr. Pe lângă pregătirea militară aferentă gradului deţinut, Nicolae Bălcescu s-a implicat şi în pregătirea şcolară a soldaţilor. Timp de mai bine de două luni, un număr de 63 de ostaşi, repartizaţi în 3 clase în funcţie de nivelul lor de cunoştinţe, au fost instruiţi la citire şi geografie de către N. Bălcescu.
Cariera militară a lui N. Bălcescu a luat sfârşit în anul 1840, când a fost arestat de autorităţi, fiind acuzat de implicare în conjuraţia condusă de Dimitrie Filipescu. Îndreptată împotriva domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842), mişcarea din 1840 îşi propunea adoptarea unei constituţii, independenţa ţării şi rezolvarea problemei agrare prin împroprietărirea ţăranilor. Fiind considerat minor (el a declarat la cercetări şi proces că era în vârstă de 19 ani), N. Bălcescu a fost osândit la 3 ani de detenţie la mănăstirea Mărgineni. După efectuarea unui an din sentinţa primită, a fost graţiat de către domnitorul Al. Ghica printr-un ofis datat 18 aprilie 1842. În acest interval de timp, datorită condiţiilor insalubre de detenţie, sănătatea sa i-a fost iremediabil afectată.
Încă din 1843 inima tânărului revoluţionar este cucerită de către Alexandra Florescu, cunoscută mai mult sub diminutivul de Luxiţa. Mai mare decât N. Bălcescu cu trei ani, tânăra era al treilea dintre cei zece copii ai marelui agă Iordache Florescu şi trecuse deja printr-o căsnicie nefericită şi de scurtă durată cu un ofiţer rus, Filip Krijanovski. Este foarte posibil ca din frumoasă poveste de dragoste a celor doi tineri români să se fi născut, în mai 1848, Bonifaciu Florescu.
După ce a fost martor al evenimentelor revoluţionare din capitala Franţei, N. Bălcescu s-a reîntors în ţară şi a participat alături de alţi membri ai organizaţiei „Frăţia” la declanşarea revoluţiei din Ţara Românească. De asemenea el este coautor (alături de Ion Heliade Rădulescu) al documentului „Proclamaţia de la Islaz” şi a deţinut conducerea Secretariatului de stat în cadrul guvernului provizoriu. În calitate de secretar al guvernului a organizat, după model francez, serviciul de propagandă revoluţionară alcătuit din comisari, reprezentaţi extraordinari ai guvernului în teritoriu.
După înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, N. Bălcescu sprijină încheierea unui acord între revoluţionarii maghiari şi cei transilvăneni. Acesta, intitulat „Proiectul de pacificare” a fost semnat la 2 iulie 1849, prea târziu însă pentru a putea evita înfrângerea armatei maghaire de către trupele ţariste şi habsburgice.
Din ce în ce mai slăbit de agravarea bolii sale (ftizie), revoluţionarul paşoptist a dorit să-şi revadă ţara şi familia dar cererea sa de revenire i-a fost refuzată de către domnitorul Barbu Ştirbei. În aceste condiţii el a reuşit, în august 1852, să ajungă la Nicopole, pe malul turcesc al Dunării şi să-şi revadă pentru ultima dată mama şi cele două surori.
În ziua de 29 noiembrie, la ora 19.30, N. Bălcescu a murit la hotelul Trinacria din Palermo. A doua zi, trupul său a fost înmormântat în cimitirul capucinilor, ulterior fiind mutat într-un osuar.

http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/zece-lucruri-mai-putin-cunoscute-despre-nicolae-balcescu-luat-sfarsit-extraordinara-cariera-militara-fost-arestat-1_55570b21cfbe376e354113a7/index.html

Constantin Tănase

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu... aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.
In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la teatrul de revistă "Constantin Tănase" (http://www.teatrultanase.ro/), care functioneaza încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră si bastonaș, s-a facut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori in atenția cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.
La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.
Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.
Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară. Întrucât de puțină vreme se inventase penicilina, un apropiat s-a oferit sa îi procure antibioticul din Italia. Din păcate un membru al familiei a refuzat oferta, argumentând că maestrul Tănase avea un sistem de autoreglare al organismului foarte eficient. Ceea ce a urmat s-a dovedit fatal pentru marele actor, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_T%C4%83nase

wikipedia a scris:

...tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară.

Ăsta e un vechi mit la români. Nu dai în infecție la gât pentru că consumi ceva rece pe o zi toridă, după cum nu dai de febră dacă bei ceva cald pe o zi friguroasă.  Tot mit e cel cu curentul, "te trage curentul și te-mbolnăvești!"

Pe de altă parte, s-ar putea să fie rușii cei răspunzători. Cu toate că abuzul de aspirină poate duce la blocaj renal, există simptome premergătoare foarte serioase ale excesului de aspirină, care foarte probabil l-ar fi oprit pe Tănase să apară pe scenă cu două zile înainte. Dar, cum zice americanul/ englezul: "Never say never"

Apa de la frigider, berea rece ca gheaţa şi îngheţata, ne ajută să ne răcorim pe timp de caniculă. Însă, tot ele pot să ne afecteze şi gâtul, astfel că nu de puţine ori se întâmplă să te confrunţi cu un disconfort sau durere în gât. Alimentele şi băuturile prea reci conduc la creșterea receptivității mucoasei respiratorii față de virusuri, pregătind terenul pentru instalarea virozelor estivale.

http://emergency.cdc.gov/disasters/extremeheat/heattips.asp

dolion a scris:

Apa de la frigider, berea rece ca gheaţa şi îngheţata, ne ajută să ne răcorim pe timp de caniculă. Însă, tot ele pot să ne afecteze şi gâtul, astfel că nu de puţine ori se întâmplă să te confrunţi cu un disconfort sau durere în gât. Alimentele şi băuturile prea reci conduc la creșterea receptivității mucoasei respiratorii față de virusuri, pregătind terenul pentru instalarea virozelor estivale.

http://emergency.cdc.gov/disasters/extremeheat/heattips.asp

Viroze estivale a căror simpotme pot să fie ameliorate de către... "apa de la frigider, berea rece ca gheața și înghețata," pentru efectul anestezic oferit de acestea. Alții preferă ceva cald: ceai, supă etc. Care mediu favorizează dezvoltarea virusului/ bacteriei, rece ori cald?

Habar n-am! Eu beau si rece ca gheata si fierbinte, fara probleme... nu am observat vreo legatura intre temperatura lichidelor baute si gat!

Luciano Pavarotti

Luciano Pavarotti (n. 12 octombrie 1935, Modena - d. 6 septembrie 2007, Modena) a fost un celebru tenor al secolului XX. Legendă a muzicii de operă, Pavarotti a fost singurul cântareţ de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de înregistrări.
S-a născut la Modena, în nordul Italiei, pe 12 octombrie 1935. A murit tot la Modena, în urma unui cancer la pancreas, pe 6 septembrie 2007. În copilărie a făcut mult sport, fiind şi la o vârstă înaintată pasionat de fotbal, tenis şi călărie.
A debutat pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din „La Boema” de Puccini. Pavarotti a avut patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua şi o fată împreună cu a doua soţie, Nicoletta Mantovani.
Pe 11 august 1999, Luciano Pavarotti a susţinut un concert extraordinar în aer liber, pe o scenă ridicată în Piaţa Constituţiei (Palatul Parlamentului) din Bucureşti, având în program canţonete şi arii din opere.
Luciano Pavarotti a susţinut ultimul său concert în februarie 2006, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, când a interpretat aria Nessun dorma. Din cauza condiţiei sale fizice precare, cauzate de cancerul care îl măcina, ar fi fost prea periculos pentru el să rişte o prestaţie live în faţa unei audienţe globale, aşa că aceasta a fost prima (şi ultima) dată în cariera sa când marele tenor a făcut playback.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciano_Pavarotti

George S. Patton

11 Noiembrie 1885 - s-a născut George S. Patton în S.U.A.
George Smith Patton GCB, KBE (n. 11 noiembrie 1885 – d. 21 decembrie 1945) a fost un general al armatei S.U.A., cel mai cunoscut pentru prestația sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, luând parte la campaniile militare din Africa de Nord, Sicilia, Franța și Germania între anii 1943 și 1945. A participat și la Primul Război Mondial, comandând tancurile nou introduse în armata SUA. Un mareșal german, vorbind cu un reporter american îl numea pe Patton „generalul vostru cel mai bun”.
El este autorul faimosului citat din timpul eliberării Parisului, în care se referă voalat la ambiția francezilor de a participa, măcar printr-o divizie blindată, la Eliberare :
„I would rather have a German division in front of me than a French division behind me."
(Prefer să am în față o divizie germană decât o divizie franceză în spate).
În ziua de 9 decembrie 1945, în apropiere de Mannheim, cu puțin timp înainte de programata reîntoarcere în SUA, mașina generalului a fost puternic lovită de un camion militar american. Generalul a fost grav accidentat, având și o fractură de coloana vertebrală cervicală-deci o paraplegie. Internat la spitalul militar din Heidelberg, pe 21 decembrie 1945, decedează în urma unei embolii pulmonare. Fiind considerat eliberatorul Luxemburgului, a fost înmormântat în orășelul Haam (din Luxemburg). În onoarea eliberatorului, orășelul Ettelbrück din nordul Luxemburgului se mai numește „Patton-Stadt”.

Iulia Hașdeu

14 noiembrie 1869 - s-a născut Iulia Hașdeu la Bucureşti.
Copil supradotat, la opt ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hașdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.
Copilul fenomen al culturii române a trăit doar 18 ani şi a studiat până la vârsta majoratului cât alţii nu au reuşit într-o viaţă.
La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.
Tatăl Iuliei, a cărui imaginație fantastică este bine cunoscută, nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

„Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng,
Şi lacrimile au un farmec ne-ntrecut …
Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng,
Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de lut”

Iulia Haşdeu, Mon Dieu! Chevalerie

dolion a scris:

Iulia Hașdeu

14 noiembrie 1869 - s-a născut Iulia Hașdeu la Bucureşti.
Copil supradotat, la opt ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hașdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.
Copilul fenomen al culturii române a trăit doar 18 ani şi a studiat până la vârsta majoratului cât alţii nu au reuşit într-o viaţă.
La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.
Tatăl Iuliei, a cărui imaginație fantastică este bine cunoscută, nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

„Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng,
Şi lacrimile au un farmec ne-ntrecut …
Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng,
Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de lut”

Iulia Haşdeu, Mon Dieu! Chevalerie

Rudolf Dreikurs

A fost un psihiatru și educator austriac care a dezvoltat sistemul de psihologie individuală al psihologului Alfred Adler într-o metodă pragmatică pentru înțelegerea scopurilor unui comportament reprobabil la copii și pentru stimularea comportamentului de cooperare fără pedeapsă sau recompensă.
Anul nașterii: 8 februarie 1897, Viena, Austria
Data morții: 25 mai 1972, Chicago, Illinois, Statele Unite
Educație: Universitatea din Viena
Cunoscut pentru: Individual psychology
Influențat de: Alfred Adler

„A face o greşeală nu este nici pe departe la fel de important ca ce facem după greşeală”.

Primul lucru, care trebuie facut, e sa recunosti ca ai gresit. O poti face in mai multe feluri .
Poti folosi intentionat un text in care greseala facuta anterior ti- o corectezi tu insuti. Asta cand iti dai seama singur. Cand nu, iti ceri scuze si inveti cum e bine. Depinde si de felul in care ti se face observatia. Pe elev nu ai voie sa il insulti. Nu exista elevi prosti, zice un pedagog francez.
Ei sunt " doar sensibili". Mai mult sau mai putin.
Cat priveste pe adulti, sunt si ei " sensibili". Unii invata, altora nu le pasa.

Nu sunt elevi proști, doar educatori nepotriviți.

Nepregatiti pedagogic si psihologic, mai ales.
Partea aceasta de pregatire nu e pe picior de egalitate cu pregatirea profesionala. Uneori e neglijata complet. Profesori sunt multi, dascali
putini! Pentru prelucrarea mintii, trebuie lucrat cu suflet. Ce nu inteleg multi profesori este ca nu toti elevii au aceeasi capacitate de intelegere. E la fel ca atunci cand pui pe un pricajit sa ridice 50 kg, iar el nu poate duce nici 5 kg.
Pentru a intelege acest lucru, eu as da notei " greutate". De ex. : Un punct la clasa intai= 1 kg.
La clasa a 12-a, punctul egal cu 12 kg. Cine ia 10, mintea lui e capabila sa " ridice" 120 kg!

Ion a scris:

Nepregatiti pedagogic si psihologic, mai ales.
Partea aceasta de pregatire nu e pe picior de egalitate cu pregatirea profesionala. Uneori e neglijata complet. Profesori sunt multi, dascali
putini! Pentru prelucrarea mintii, trebuie lucrat cu suflet. Ce nu inteleg multi profesori este ca nu toti elevii au aceeasi capacitate de intelegere. E la fel ca atunci cand pui pe un pricajit sa ridice 50 kg, iar el nu poate duce nici 5 kg.
Pentru a intelege acest lucru, eu as da notei " greutate".  De ex. : Un punct la clasa intai= 1 kg.
La clasa a 12-a, punctul egal cu 12 kg. Cine ia 10, mintea lui e capabila sa " ridice" 120 kg!

Parerea mea, si nu numai a mea, e ca elevii sunt diferiti, iar diferentele care vin din primii ani de acasa pun problemele cel mai mari. Ei pot veni cu traume, blocaje etc. Celelalte diferente sunt diferentele in ce priveste abilitatile naturale. Unii prind foarte usor cand le arati practic, altii retin usor teoria, altii imbina acestea intr-un fel particular, cum fac eu.