__Nu sta in poartă, intră!__ | Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator |
VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.
Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.
| Comentarii: 266 |
Ultimele subiecte | » Zile de naștereSam 16 Noi 2024, 09:25 Scris de zaraza26 » Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantasticeDum 29 Sept 2024, 20:34 Scris de Anahoret » CANADAMar 24 Sept 2024, 21:35 Scris de zaraza26 » OFF TOPIC Dum 21 Apr 2024, 12:32 Scris de zaraza26 » Casuta din padureMier 27 Mar 2024, 09:13 Scris de zaraza26 » Urari de sarbatoriMar 26 Mar 2024, 22:50 Scris de zaraza26 » InvatamantJoi 18 Ian 2024, 16:02 Scris de Ion » cite ceva de risLun 15 Ian 2024, 11:51 Scris de zaraza26 » BANCURIJoi 21 Dec 2023, 16:07 Scris de zaraza26 » STIRI SOCIALEJoi 21 Dec 2023, 16:05 Scris de zaraza26 » Educatia in scoalaJoi 21 Dec 2023, 16:03 Scris de zaraza26 » In vino veritasJoi 21 Dec 2023, 12:00 Scris de dolion » La 22 de ani de la 22 decembrie, avem libertatea de a ne f--e singuri istoriaJoi 21 Dec 2023, 11:56 Scris de dolion » Cum ne petrecem Sarbatorile de IarnaJoi 21 Dec 2023, 11:51 Scris de dolion » FOARTE AVANSAT SI TOTODATA FOARTE INTERESANTJoi 21 Dec 2023, 11:49 Scris de dolion » POPASUL DOLION (III)Mier 15 Noi 2023, 08:09 Scris de zaraza26 » Povesti, povestioareMier 04 Oct 2023, 12:07 Scris de zaraza26 » CUVINTE DE FOLOS (III)Mar 19 Sept 2023, 06:14 Scris de dolion |
Noiembrie 2024 | Lun | Mar | Mier | Joi | Vin | Sam | Dum |
---|
| | | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | | Calendar |
|
|
| Personalitatea zilei | |
|
+5ostrovna Emil Condor fulga apocalyptica dolion 9 participanți | |
Autor | Mesaj |
---|
dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Lun 15 Iul 2013, 09:57 | |
| Nicolae DabijaNicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comuna Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003), membru-corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (2012). Nicolae Dabija, de naționalitate română și religie ortodoxă, este nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. Cunoaște profund viața comunităților românești din jurul României. În calitate de redactor șef al săptămînalului Literatura și Arta editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova. Săptămînalul condus de Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicație care susținea revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească. În perioada de glorie săptămînalul "Literatura și Arta" depășea tirajul de 260.000 de exemplare. În 2005 e ales președinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. La 1 iulie 2008 avea peste 250 000 membri, fiind organizația nonguvernamentală cu cea mai largă aderență din republică, cu filiale în Ucraina (Bucovina de Nord, Sudul și nordul Basarabiei, or. Ananiev ș.a), Federația Rusă (Moscova, Norilsk, Surgut), Israel, Italia, Grecia, Serbia, Letonia, Georgia. Dintre activitățile FDRM face parte și depunerea Cererii de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (la 26 decembrie 2006) din partea Societății Civile, însoțită de peste 200 000 de semnături. În anul 1966 este înmatriculat la facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Moldova. În anul III a fost exmatriculat „pentru activitate proromânească și antisovietică”, fiind restabilit peste un an, în 1970, la Facultatea de Filologie. În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Dabija _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mar 16 Iul 2013, 07:20 | |
| Dimitrie AnghelDimitrie Anghel (n. 16 iulie 1872 la Cornești, Iași — d. 13 noiembrie 1914, Iași) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român. A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906 - 1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911). D. Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „ Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 - 1910). A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța. Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice. Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Anghel _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mier 17 Iul 2013, 07:23 | |
| Rasa Papes,aforist sârb. 17 iulie 1947 - s-a născut la Belgrad, în Serbia, Iugoslavia
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 18 Iul 2013, 10:15 | |
| Tristan CorbièreÉdouard-Joachim Corbière (n. 18 iulie 1845 - d. 1 martie 1875) a fost un poet francez. Prin căutările sale formale, (a folosit printre primii dicteul automat) este considerat precursor al liricii moderne. _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mar 23 Iul 2013, 07:42 | |
| Ioan Iacob HozevitulSfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenţi sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamţ, care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credinţă şi de vieţuire creştinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august. S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Ioan Iacob Hozevitul Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeaşi ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), în biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălţarea Domnului – ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului (înfiinţat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoinţa lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui şi rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreţinerea schitului şi odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârşea slujbele rânduite, spovedea închinătorii şi se retrăgea câteva ore la linişte într-o peşteră de pe malul Iordanului, iar dimineaţa se întorcea la schit cu chipul luminat. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos şi iubind desăvârşit linştea şi rugăciunea, fericitul stareţ Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Sfânta Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină. Sfântul Părinte Ioan În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-a nevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan. După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele Moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20- 21 iunie, 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ - Hozevitul", fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veşnice. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Lun 29 Iul 2013, 10:37 | |
| Demostene BotezDemostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani - d. 17 martie 1973, Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași). Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași. A urmat Facultatea de Drept a Universității "Al.I. Cuza", și a obtinut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii. A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană "Arhiva". Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română. A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător. Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România. A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”. http://ro.wikipedia.org/wiki/Demostene_Botez _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Lun 05 Aug 2013, 08:22 | |
| Neil ArmstrongNeil Alden Armstrong (n. 5 august 1930 - d. 25 august 2012) a fost un astronaut american, pilot de încercare și pilot naval, cunoscut ca fiind primul om care a pășit pe Lună. Primul său zbor spațial a fost ca pilot comandant al misiunii Gemini 8 în 1966. În aceasta misiune el a executat prima andocare a două nave spațiale, împreună cu pilotul David Scott. Cea de a doua și ultima misiune spațială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare Apollo 11 din iulie 1969. În acest faimos "pas uriaș pentru omenire", Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins. A fost pasionat de zbor de la o vârstă fragedă și a obținut licența de pilot la vârsta de 16 ani. În 1947, Armstrong a început studiile sale în inginerie aeronautică la Universitatea Purdue cu o bursă de la US Navy. Studiile sale au fost întrerupte în 1949, când a fost chemat să slujească în războiul din Coreea. Armstrong a zburat în 78 de misiuni de luptă în timpul acestui conflict militar. El a părăsit serviciul în 1952 și a revenit la facultate. Câțiva ani mai târziu, Armstrong s-a alăturat Comitetului Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA), care mai târziu a devenit Administrația Națională a Aeronauticii și a Administrării Spațiului (NASA). Pentru această agenție guvernamentală a lucrat într-o serie de capacități diferite, inclusiv servind ca pilot de încercare și ca inginer. A testat mai multe aeronave de mare viteză, inclusiv X-15, care putea atinge o viteză maximă de 4.000 de mile pe oră. La 20 iulie 1969 Neil Armstrong a făcut istorie, devenind primul om care a mers pe lună. http://ro.wikipedia.org/wiki/Neil_Armstrong _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 08 Aug 2013, 21:53 | |
| Emiliano Zapata
Emiliano Zapata Salazar El Caudillo del Sur (n. 8 august 1879 în Anenecuilco (Morelos) - d. 10 aprilie 1919 în Chinameca), a fost unul din conducătorii revoluției mexicane (1910 – 1929) care a pornit sub conducerea lui Francisco Maderos (1873 - 1913) împotriva dictatorului Porfirio Díaz (1830 - 1915). El a murit într-o cursă întinsă de colonelul trădător al revoluției Jesús Guajardo. În legendele mexicane, Zapata reușește să scape din cursă și să se ascundă în munți, de unde vine în ajutorul celor asupriți. În anul 1952 viața lui Zapata a fost transpusă pe ecran, titlul filmului fiind Viva Zapata!, rolul principal fiind atribuit lui Marlon Brando. Ulterior au mai fost produse o serie de filme cu revoluționarul mexican. _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Sam 17 Aug 2013, 07:00 | |
| Robert De NiroRobert Mario De Niro, Jr . (născut 17 august 1943), este un actor american, dublu câștigător al premiului Oscar. Este, de asemenea, regizor și producător. Este considerat ca unul dintre cei mai mari si mai influenți actori din toate timpurile. De Niro este recunoscut pentru portretizări de personaje angrenate in conflicte puternice, personaje complexe, inadaptate dar și pentru colaborarea sa de durată cu regizorul Martin Scorsese. Este cel mai cunoscut pentru rolul tânărului Vito Corleone în Nașul: Partea II; taximetristul Travis Bickle în Taxi Driver; boxerul Jake LaMotta în Raging Bull; gangsterul Jimmy Conway în Băieți buni; directorul de cazinou Sam "Ace" Rothstein în Casino; Al Capone în Incoruptibilii; fostul pușcăriaș dornic de răzbunare Max Cady în Promontoriul groazei; Noodles în A fost odată în America; Michael Vronsky în Vânătorul de cerbi și mai recent ca Neil McCauley în Heat în regia lui Michael Mann. De Niro s-a născut în New York, fiul pictoriței Virginiei Admiral și al lui Robert De Niro Sr., un pictor abstract expresionist și de asemenea sculptor. Tatăl lui De Niro avea rădăcini italiene și irlandeze iar mama sa era o ateistă presbiteriană cu origini germane, franceze și olandeze. Bunicii lui italieni Giovanni De Niro și Angelina Mercurio au emigrat din Ferrazzano în provincia Campobasso, Molise, iar bunica din partea tatălui, Hellen O'Reilly, era nepoata lui Edward O'Reilly, un emigrant din Irlanda. De Niro a spus că se identifică mai mult cu originile sale italiene decat cu celelalte. Părinții lui De Niro, care s-au întâlnit la cursurile de pictură ale lui Hans Hofmann în Provincetown, Massachusets, au divorțat când el avea doi ani. De Niro a crescut în zona "Mica Italie" din Manhattan. În copilărie De Niro a primit porecla "Bobby Milk". De Niro a frecventat mai întai "Little Red School House" , iar apoi a fost înscris de către mama sa la "Liceul de Artă și Muzică Fiorello H . LaGuardia", la care se prezenta și colegul din Godfather II, Al Pacino. A renunțat la vârsta de 13 ani pentru a se alătura unei găști din "Mica Italie". De Niro a studiat apoi la Conservatorul "Stella Adler" dar și la "Actor's Studio" sub îndrumarea lui Lee Strasberg, ceea ce s-a dovedit a fi un mare avantaj pentru cariera sa. http://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_De_Niro _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mar 20 Aug 2013, 08:42 | |
| Howard Phillips LovecraftHoward Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island - d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) a fost un scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX. Lovecraft s-a născut în casa familiei sale din 194 Angell Street în Providence, Rhode Island. Tatăl său, Winfield Scott Lovecraft, era vânzător ambulant. Mama sa, Sarah Susan Phillips Lovecraft, putea sa își urmărească arborele genealogic încă de la venirea în Massachusetts Bay Colony, Statele Unite (circa 1630). Când Lovecraft avea 3 ani, se știa că tatăl său suferise o cădere nervoasă într-o cameră de hotel din Chicago și fusese adus la Spitalul Butler, unde a rămas timp de 5 ani. Povestea colapsului psihic a fost o acoperire pentru a salva familia de rușine. De fapt, tatăl micuțului Howard Phillips era bolnav foarte grav de sifilis. Lovecraft a fost crescut de mama sa, două mătuși și bunicul său, Whipple Van Buren Phillips. A fost un fel de copil minune, la vârsta de 2 ani recita poezii, iar la 6 ani deja scria. Bunicul său l-a încurajat să citească, aducându-i cărți ca "1001 de nopți", "Bulfinch's Age of Fable" și versiuni pentru copii ale Iliadei și Odiseei. Bunicul său a stârnit și interesul copilului pentru lucruri ciudate și stranii, spunându-i povești gotice originale. În perioada copilăriei sale, Lovecraft a fost bolnav mai tot timpul. A frecventat școlile doar sporadic, dar a citit mult. A produs câteva publicații de mic tiraj începând cu 1899, în colaborare cu "The Scientific Gazette". Whipple Van Buren Phillips, bunicul său matern, a murit în 1904, iar familia a rămas împovărată datorită administrării defectuase a banilor și proprietăților, fiind nevoită să se mute într-o altă casă, pe aceeași stradă însă mult mai mică și nu la fel de comodă. Lovecraft a fost foarte afectat de această pierdere a locului de naștere și pentru o vreme chiar s-a gândit la sinucidere. A suferit o cădere nervoasă în 1908 din cauza căreia nu a reușit să obțină o diplomă de liceu. Astfel, eșecul său de a-și termina studiile și de a intra la Universitatea Brown l-a urmărit toată viața. Primele sale lucrări șlefuite au început să apară în anul 1917 - "The Tomb" ("Mormântul") și "Dagon" ("Dagon"). Tot în acest timp a început să își construiască imensa sa rețea de corespondenți întrucât scrisorile sale lungi, detailate impregnate de stilul său aparte vor face din el unul dintre cei mai mari scriitori de corespondență ai secolului XX. Printre corespondenții săi figurează și Forrest J. Ackerman, Robert Bloch și Robert E. Howard. Mama sa a murit în 1921. La puțin timp după aceea, a început să frecventeze o convenție a jurnaliștilor amatori, unde a cunoscut-o pe Sonia Greene, care era de origine ucraineano - ebraică, și cu câțiva ani mai mare decât Lovecraft, fiind născută în 1883. Cei doi s-au căsătorit, cu toate că mătușile lui Lovracraft nu erau chiar mulțumite de acest aranjament. Cei doi s-au mutat în Brooklyn, New York, loc pe care autorul îl ura. Astfel, peste câțiva ani cei doi au convenit la un divorț amiabil, urmat de întoarcerea lui Lovecraft în Providence, pentru a locui împreună cu mătușile sale. Perioada întoarcerii în Providence, ultima decadă a vieții sale, a fost cea mai prolifică perioadă de creație. Atunci a scris aproape toate povestirile sale binecunoscute, publicate în "Weird Tales" și alte reviste, la fel ca și lucrările mai lungi ca "The Case of Charles Dexter Ward" ("Cazul Charles Dexter Ward") și "At the Mountain of Madness" ("La poalele muntelui nebuniei"). În ciuda eforturilor sale a devenit din ce în ce mai sărac. A fost nevoit să se mute iarăși, într-o casă și mai mică, împreună cu mătușile sale. A fost foarte profund afectat de sinuciderea lui Robert E. Howard. În 1936 i s-a pus diagnosticul de cancer la colon și malnutriție. Ultimul an din viață l-a trăit într-o durere constantă, curmată de moartea sa în Providence. http://ro.wikipedia.org/wiki/Howard_Phillips_Lovecraft _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mier 21 Aug 2013, 10:12 | |
| Adrian MunteanuAdrian Munteanu s-a născut în Scheii Brașovului, la 21 aug.1948. Este un sonetist, actor de teatru, regizor și scenarist român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Limba si Literatura Română la Constanța, a fost profesor în comuna Poiana Mărului în perioada 1972-1975, apoi, timp de 13 ani, a condus departamentul teatru la Așezământul Cultural Reduta din Brașov. Printre inițiativele sale în această perioadă se numără înființarea “Cenaclului literar 19“, alcătuit din scriitorii Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Angela Nache Mamier, Caius Dobrescu, Ovidiu Moceanu, Vasile Gogea etc și inițierea manifestării complexe intitulate “Studioul Artelor” în care, alături de interpreți și formații din Brașov, au evoluat nume importante din teatrul și muzica românească, precum Leopoldina Bălănuță, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ștefan Iordache, Valeria Seciu, Silviu Stănculescu, Gheorghe Cozorici, Tudor Gheorghe, Iosif Sava, Aurelian Octav Popa, pianista Mihaela Ursuleasa. În perioada 1988-1991 a fost directorul Clubului Cultural al Uzinei de Autocamioane "Steagul Rosu". În februarie 1990 a inițiat și a condus timp de șase luni primul post de televiziune din Brașov (Radioteleviziunea Transilvania) și unul dintre primele din țară de după 1989. Din 1991 este redactor la Societatea Română de Radiodifuziune, corespondent pentru județul Brașov al Studioului de Radio Târgu Mureș. Deține o rubrică săptămânală pe Radio România Cultural. A jucat în numeroase piese de teatru și recitaluri de poezie, alături de instrumentiști, sau grupuri muzicale precum cvartetul Gaudeamus, sau trio-ul Anatoly, a regizat spectacole, a scris scenarii. În palmares s-au adunat 21 de premii naționale de interpretare, regie sau creație literară. În volum a debutat în anul 1999 cu trei cărți de basme în versuri, cuprinzând 365 de povești originale. În 2003 a realizat scenariul intitulat „ Povești fără sfârșit „ ( regia, scenografia, ilustrația muzicală și interpretarea actoricească ) cu care a întreprins un turneu de două luni în Canada. Din anul 2004 scrie sonete. Este autorul volumelor Tăcerea clipei (Sonete 1), apărut la editura Arania, Brașov,2005, Casa fără ziduri (Sonete 2), Arania,2006, PAINGUL ORB ( Sonete 3), Arania,2007, FERESTRE ÎN CETATE ( Sonete 4), Arania, 2008, FEMEIE!…( Sonete 5), Minerva, Bucuresti, 2009, “ORELE TĂCERII”(Sonete 6), Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 și volumul „7” cu care revine la Arania, în 2011. Colaborări cu poezie, eseistică și cronici de teatru la Ex Ponto, Astra, Observatorul ( Toronto), Atheneum ( Vancouver ), Dealul Melcilor, Apostrof, Oglinda Literara, Spații Culturale, Cuvântul nou, Luceafărul, Vatra veche, Citadela, Cronica Veche, Agero(Stuttgard), Lumină Lină (New York), Respiro, Cetatea Culturală și pe o mulțime de reviste culturale on-line. Deține premii naționale de interpretare teatrală, de regie, precum si câteva premii la concursuri de creație literară. Este organizator de evenimente culturale, actor și membru fondator al grupului Caii Verzi de pe Pereți, cu care desfășoară o activitate culturală intensă, cu programări periodice ale unor autori importanți din spațiul literaturii românești. Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor. În același an a preluat editura ARANIA. În luna octombrie a anului 2012 este invitat de onoare si nominalizat pentru Premiul International de Literatura NUX la prima editie a Salonului International al Cartii de la Milano, manifestare aflată sub înaltul patronaj al Comisiei Europene. Cu această ocazie va primi premiul la Cariera. La ediția inaugurală a Târgului de la Milano sunt invitați trei scriitori din lume, alături de Adrian Munteanu urmând să fie premiați poetul nord-irlandez Desmond O'Grady si scriitorul francez Daniel Maximin. http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Munteanu _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 29 Aug 2013, 08:10 | |
| Michael JacksonMichael Joseph Jackson (n. 29 august 1958, d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile potrivit Guiness World Records. Al șaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de frații săi, în formația The Jackson 5, ca principal vocalist, fiind cel mai tânăr membru. Și-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formației. Albumul Thriller (1982) rămâne cel mai vândut album din toate timpurile,HIStory: Past, Present and Future, Book I,1995,este cel mai bine dublu album vândut din istorie,Blood On The Dance Floor:HIStory in the Mix,1997,este cel mai bine vândut album de remix-uri din istorie, Off the Wall (1979), Bad (1987), Dangerous (1991) numărându-se și ele printre cele mai bine văndute albume din lume. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare într-o formă de artă desăvârșită, prin videocplipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”, devenind primul artist de culoare care are succes la MTV. Prin intermediul prestațiilor scenice și a videoclipurilor, Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicate din punct de vedere fizic, precum robotul și moonwalk-ul. Stilul vocal, timbrul muzical și coregrafia lui au inspirat numeroși artiști pop, rock, R&B și hip hop, spărgând barierele dintre generații, cele culturale și cel rasiale. Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu în Statele Unite (incluzâd 4 ca membru al formației The Jackson 5) și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații, Fundația Heal the World. Viața personală a lui Michael Jackson a generat numeroase controverse de-a lungul timpului. Înfățișarea lui Michael a suferit modificări încă din anii '70, devenind tot mai alb datorită bolii de care suferea ,vitiligo. Deși a fost acuzat de pedofilie în 1993, ancheta penală a fost închisă din cauza lipsei de dovezi. A fost căsătorit de două ori și este tatăl a trei copii, provocând mai multe controverse în legătură cu creșterea lor. În 2005, Michael Jackson a fost judecat și găsit nevinovat de încă o acuzație de abuz sexual. Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuința sa. Moartea lui a atras atenția întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni. http://ro.wikipedia.org/wiki/Michael_Jackson _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 05 Sept 2013, 08:40 | |
| Arthur KoestlerArthur Koestler (5 septembrie, 1905 - 3 martie, 1983) a fost romancier și ziarist evreu britanic. S-a născut la Budapesta într-o familie evreiască de limba germană. În tinerețe, după studii universitare la Viena (1922-1926) și trei ani petrecuți în Palestina, ajunge la Berlin unde lucrează ca jurnalist și devine membru al Partidului Comunist din Germania (1932-1938). Participă la Războiul Civil din Spania de partea republicanilor, cade prizonier, dar este eliberat în 1937 și se stabilește în Franța. După marea epurare stalinistă din URSS (1938), se dezice definitiv de comunism și publică, pentru scurtă vreme, un săptămânal antinazist și antisovietic. Se înrolează în Legiunea Străină franceză, în 1940 este internat într-un lagăr de prizonieri, dar reușește să scape și să ajungă în Anglia, unde se stabilește definitiv și primește cetățenie. Adept, în ultimii ani ai vieții sale, al eutanasiei, se sinucide împreună cu soția sa, în anul 1983. http://ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Koestler _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 05 Sept 2013, 08:46 | |
| Alexandru VlahuțăAlexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”. S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu. Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”. Un liceu cu profil uman din Bârlad îi poartă numele, iar în Râmnicu Sărat există Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vlahu%C5%A3%C4%83 _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Sam 07 Sept 2013, 07:30 | |
| Angela GheorghiuAngela Gheorghiu (n. 7 septembrie 1965, Adjud, județul Vrancea) este o soprană română, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume. Angela Gheorghiu este solistă a Wiener Staatsoper. Numele de fată este Burlacu. Sora ei, decedată foarte tânără, se numea Elena Dan (n. Burlacu). Angela a fost căsătorită cu Andrei Gheorghiu, fiul violonistului și profesorului Ștefan Gheorghiu. S-a recăsătorit cu tenorul Roberto Alagna, însă relația a luat o turnură nu tocmai plăcută, astfel că cei doi au decis să divorțeze în 2013. În prezent, se pare că ar fi implicată într-o relație cu contratenorul Cezar Ouatu, participant al României la Eurovision 2013 în Malmo, Suedia. Elevă a Miei Barbu, absolvă Conservatorul din București în anul 1990. În străinătate cântă pentru prima dată la Basel în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimě din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca. În 1999 a participat la concertul “Michael Jackson și Prietenii” în Munchen. A cântat la redeschiderea Royal Opera House (decembrie 1999), a Teatrului Malibran din Veneția (mai 2001) și a Operei din Valencia in prezenta Reginei Sofia a Spaniei (octombrie 2005). A participat la spectacolul care a marcat jubileul reginei Elisabeta a II-a, Prom at the Palace (iunie 2002), concert disponibil pe DVD. A cântat pentru Alteța Sa Prințul Charles în diferite ocazii. În 2003 a luat parte la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel. Printre cele mai importante apariții în ultimii zece ani se numără La Rondine și Pagliacci de la Royal Opera House, Romeo et Juliette la Choregies d’Orange și la Festivalul de la Salzburg, Faust la Metropolitan Opera New York, Royal Opera house și Opera din Monte Carlo, Simon Boccanegra la Royal Opera House. A susținut deasemenea recitaluri la Salzburg în cadrul Festivalului, la Viena (Miskverein) și concerte la Amsterdam (Jubileul de Argint al Reginei Beatrix), New York (concertul de Anul nou în compania Orchestrei Filarmonice New York), Philadelphia, Los Angeles, Vancouver și Toronto (aprilie 2011), Seul, Shanghai, Valladolid (mai 2011) precum și un concert de gala la O2 Arena din Londra împreună cu Placido Domingo (iunie 2011). În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soțul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Benoit Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneția. In 2003 interpretează rolul protagonistei în filmul "Romeo și Julietta" lansat pe DVD de Arthaus Musik. Vocea ei este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a două celebre cântărețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi. În anul 2002 participă cu spectacolul "Proms at the Palace" la celebrarea Jubileului de Aur al Reginei Elisabeta a II-a. Cu compania Metropolitan Opera a cântat deja în peste 70 de reprezentații. În iulie 2011 a cântat rolul principal în Tosca pe scena londoneză, într-o distribuție de excepție, sub bagheta lui Antonio Pappano. În septembrie 2011 a revenit la Londra pentru reluarea producției de Faust, spectacol transmis în direct în cinematografele din întreaga lume. Sezonul de transmisii în cinema 2011/2012 al Royal Opera House a debutat cu trei producții având-o pe Angela Gheorghiu în rolul principal: Faust, în direct, (septembrie 2011), Adriana Lecouvreur (octombrie 2011) și Tosca (noiembrie 2011). Pe 28 octombrie 2011 a cântat la gala de redeschidere a Teatrului Balsoi din Moscova, la invitația președintelui rus Dmitri Medvedev (spectacol transmis în direct în cinematografe din toată lumea și online). La finele anului 2011 apare "Homage to Maria Callas", este o colecție de arii din opere italiene și franceze, programul fiind inspirat de cariera și înregistrările Mariei Callas. Repertoriul care include arii din La Boheme, Faust, I Pagliacci, Il Pirata, Samson et Delilah, La Wally, Carmen, Andrea Chenier, Le Cid, Medea, Adriana Lecouvreur și La Traviata demonstrează înclinația Angelei Gheorghiu pentru rolurile pentru soprana lirică, spinto și pentru mezzo soprana, roluri față de care este puternic legată emoțional. "Habanera" este un duet peste timp al Angelei Gheorghiu cu Maria Callas (folosindu-se o înregistrare a Mariei Callas din 1963). Pe 16 februarie 2012 Angela Gheorghiu a deschis Balul Operei Vieneze, cantand „Habanera” (Carmen) si „I Could Have Danced All Night” (My Fair Lady). A fost acompaniata de Orchestra Operei din Viena dirijata de Georges Pretre. Angela Gheorghiu a primit: “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris”, “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres” și “Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” din partea Ministerelor Culturii din Franța și România. În decembrie 2010 i-a fost acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa din partea Universității de Arte din Iași și Steaua României, cea mai înaltă decorație oferită de Președintele României. În octombrie 2012 Angela Gheorghiu a primit decorația regală "Nihil Sine Deo" din partea Majestății Sale Regelui Mihai I, pentru promovarea valorilor românești peste hotare. Discurile sale au fost premiate în nenumărate rânduri cu premii ca: Premiul Grammy, Dyapason D'or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, „Premio Zenatello” sau „Echo Klassik”. Angela Gheorghiu a primit titlul de “Artista Anului” la Premiile Classical Brit în 2001 și 2010. http://ro.wikipedia.org/wiki/Angela_Gheorghiu _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | Emil Condor
Numarul mesajelor : 22466 Varsta : 65 Localizare : mereu cu voi Data de inscriere : 23/08/2008
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Dum 06 Oct 2013, 16:58 | |
| - dolion a scris:
- Angela Gheorghiu
Dacă ar avea si mintea precum vocea... _____________________ _____________________ Esti ceea ce lasi în urma ta.(EC)
| |
| | | ostrovna
Numarul mesajelor : 13562 Varsta : 67 Data de inscriere : 03/03/2009
| | | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Lun 27 Ian 2014, 10:02 | |
| Wolfgang Amadeus Mozart
Evenimente biografice
27 ianuarie 1756 - s-a născut la Salzburg, în Austria 17 octombrie 1771 (în urmă cu 242 ani) - a avut premiera opera "Ascanio in Alba" de Wolfgang Amadeus Mozart la Milano, în Italia 16 iulie 1782 (în urmă cu 231 ani) - a avut premiera opera "Seraiul" ("Die Entführung aus dem Serail") de Wolfgang Amadeus Mozart la Viena, în Imperiul Habsburgic 4 noiembrie 1783 (în urmă cu 230 ani) - a avut premiera lucrarea muzicală "Simfonia No. 36" de Wolfgang Amadeus Mozart la Linz, în Austria 1 mai 1786 (în urmă cu 227 ani) - a avut premiera opera "Nunta lui Figaro (4 acte)" ("Le nozze di Figaro, ossia la folle giornata"; libretul este de Lorenzo da Ponte) de Wolfgang Amadeus Mozart la Burgtheater, Viena, în Imperiul Habsburgic 29 octombrie 1787 (în urmă cu 226 ani) - a avut premiera opera "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart la Praga, în Imperiul Habsburgic 25 iulie 1788 (în urmă cu 225 ani) - Wolfgang Amadeus Mozart a finalizat lucrul la lucrarea muzicală "Simfonia nr. 40 în G minor (K550)" ("Symphony No. 40 in G minor (K550)") în Imperiul Habsburgic 26 ianuarie 1790 (în urmă cu 224 ani) - a avut premiera opera "Cosi Fan Tutte" de Wolfgang Amadeus Mozart la Viena, în Imperiul Habsburgic 30 septembrie 1791 (în urmă cu 222 ani) - a avut premiera opera "Flautul fermecat" ("Die Zauberflöte") de Wolfgang Amadeus Mozart la Freihaus-Theater auf der Wieden, Viena, în Imperiul Habsburgic 5 decembrie 1791 (în urmă cu 222 ani) - a murit la Viena, în Austria _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Lun 27 Ian 2014, 10:07 | |
| Florin PiersicFlorin Piersic (n. 27 ianuarie 1936, Cluj), este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci. Născut din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr.3 (azi, Colegiul Național Emil Racoviță). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București). În anii '60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj. În 26 ianuarie 2011, cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”. De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați. La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca). Florin Piersic a fost de 37 de ori în Ierusalim la Mormântul Sfânt. În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov: „O poveste de o zi”, „Latino lasciv”, „Anemone mii”, „Femeia e secretul”, „Și ploua...”, „Pe cărările vieții”, „Poveste cu un saxofon”, „Viața este o poveste”, „Cînd ninge” și „Un pas pe zăpadă”. Versurile cântecelor „Latino lasciv” și „Anemone mii” sunt scrise de Dan Iagnov. Versurile celorlalte cântece sunt scrise de Andreea Andrei. În anul 2011, noiembrie, are loc GALA OVO MUSIC ediția I-a, „Șlagărele noastre toate”, spectacol organizat de către Ovidiu Komornyik. În acest spectacol Florin Piersic a cântat cântecul „Pe cărările vieții” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei. Casa de discuri OVO MUSIC a scos în 2012 un DVD intitulat „Șlagărele noastre toate”, DVD care conține și cântecul amintit mai sus. În anul 2012, noiembrie, în spectacolul „Seara vocilor de aur” din cadrul GALEI OVO MUSIC, Ediția a II-a, organizat de Ovidiu Komornyik, s-a dedicat un moment „In memoriam Dan Iagnov”. Florin Piersic a cântat melodia „O poveste de o zi” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Actorul Florin Piersic a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Piersic _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Joi 30 Ian 2014, 09:27 | |
| Ion Luca Caragiale, (1852 - 1912)
Certificatul de botez al lui Caragiale În privința datei nașterii au fost vehiculate și datele „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Șerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:
Act de botez
"La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa... fiu. și astăzi la șapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa..."
D: Maria Caragiali nașa Preot Sterie Grecu
În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852. Problema datei controversate a nașterii a fost dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista Manuscriptum, anul VIII, nr. 2 (27)/1977, p. 179-184. _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Mier 26 Feb 2014, 09:33 | |
| Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii și Notre-Dame de Paris. Victor-Marie Hugo a fost al treilea și ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) și Sophie Trébuchet (1772-1821). S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite: căderea și revenirea Primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată. Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican și ofițer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică și regalistă. În ciuda dorințelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adčle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei, Hugo s-a căsătorit cu Adčle în 1822. Cuplul a avut 5 copii: Lčopold (în 1823), care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lčopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) și Adčle (1830). Victor Hugo era simpatizant al Republicii. A fost „pair” al Franței, iar în anul 1841 a fost ales în Academia Franceză. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. A fost exilat din 1851 până în 1870, când s-a întors în Franța. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate. Hugo a scris în exil și Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut roman al său. Victor Hugo a murit la 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de două milioane de oameni care l-au admirat și au vrut să-l însoțească pe ultimul drum. Este înmormântat în Panteonul din Paris. http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Hugo _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Vin 28 Feb 2014, 07:38 | |
| Mircea Eliade – Adevarata data de nastere
Întrucât în mass-media, dar mai ales în literatura de specialitate nu exista o unitate de vederi în ceea ce priveste adevarata data de nastere a lui Mircea Eliade (25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie 1907), datoria noastra a fost sa ne pronuntam în acest sens, afirma prof. Constantin Matei de la Scoala Nr. 22 – “Mircea Eliade” din Craiova intr-un mic studiu instructiv pe aceasta tema, pe care portalul Ziaristi Online il reproduce integral, mai jos.
28 februarie 1907
Prima lucrare de istorie literara, demna de cea mai mare încredere, în care apar consemnate ziua, luna si anul nasterii lui Mircea Eliade este “Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent”: la pag. 956, George Calinescu afirma ca Mircea Eliade s-a nascut la 28 februarie 1907. Aceeasi data apare si în “Jurnalul” lui Mircea Eliade, în volumul al II-lea, pag. 459 (versiunea româneasca), publicat postum la Editura Humanitas, în 1991, si în volumul al IV-lea, pag. 88 (versiunea americana), publicat la The University of Chicago Press, în 2004.
9 martie 1907
În alte lucrari, cele mai multe, este indicata ca data a nasterii lui Mircea Eliade ziua de 9 martie 1907. Mentionam câteva dintre acestea: ,,Dictionar de literatura româna. Scriitori, reviste, curente” (aparut la Editura Univers în 1979; coordonator: prof.univ.dr. docent Dimitrie Pacurariu); ,,Dictionarul scriitorilor români”, vol. al II-lea, 1999 ( aparut sub egida Academiei Române, filiala Cluj; coordonator: Mircea Zaciu, membru corespondent al Academiei Române); ,,Dictionarul General al Literaturii Române” vol. al II-lea, 2005 (aparut sub egida Academiei Române; coordonator si, totodata, autor al capitolului despre Mircea Eliade este acad. Eugen Simion); ,,Limba si literatura româna. Manual pentru clasa a XII-a” (aparut sub egida Ministerului Învatamântului; referenti stiintifici: acad. Eugen Simion, presedinte al Comisiei nationale de limba si literatura româna, si prof. dr. Miorita Baciu Got, inspector de specialitate în Ministerul Învatamântului); ,,Mircea Eliade. Editia a doua revazuta”, 1998 (autor: Ioan Petru Culianu, un eliadist de prestigiu international si unul dintre cei mai apropiati dintre discipolii lui Mircea Eliade).
În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am nascut la Bucuresti, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Data de 9 martie 1907 aparea consemnata si pe site-ul Wikipedia, în anul 2007: ,,Mircea Eliade (n. 9 martie 1907, Bucuresti – d. 22 aprilie 1986, Chicago), originar din România, naturalizat cetatean american în 1966 (Fals! – naturalizarea se concretizeaza prin cetatenie, pe care Eliade nu a cerut-o niciodata, fiind din 1966 doar posesor de “greencard”, pana la varsta de 74 de ani, cand a acceptat, intr-un final cetatenia; deci in 1981!), a fost un scriitor, filozof si istoric al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.”
Aceeasi data le-a fost comunicata de catre însusi Mircea Eliade câtorva dintre apropiatii sai, iar acestia au luat-o de buna si au scris-o chiar si pe piatra de mormânt în cimitirul OakWood din Chicago.
Mircea Eliade nu este singular în literatura româna în ceea ce priveste comunicarea unei false date de nastere. Din diverse motive, si alti scriitori au încercat sa falsifice anumite date biografice. Vasile Alecsandri sustinea ca s-a nascut în 1821, când mitrica da ca data a nasterii anul 1818, iar de la descoperirea actului de nastere, în toate lucrarile de istorie literara serioase apare indicat anul 1818. De asemenea, este cunoscuta stradania lui George Calinescu de a-si falsifica certificatul de nastere.
Cu 25 de ani în urma, am stabilit data corecta a nasterii lui Dumitru Ciurezu, singurul scriitor oltean caruia i s-au acordat doua premii ale Academiei Române pentru poezie. În toate lucrarile de istorie literara de pâna atunci, începând cu ,,Istoria” lui George Calinescu, era înregistrat ca an al nasterii 1901, când de fapt D. Ciurezu era nascut în 1897. Aceasta eroare s-a datorat lui D. Ciurezu însusi: întrebat fiind de catre George Calinescu, pe când lucrau împreuna la Fundatiile Regale, când s-a nascut, i-a comunicat anul 1901 si de-abia în 1975, cu putin timp înainte de a muri, i-a marturisit nepoatei sale Xenia Bâcleseanu din Craiova de ce l-a indus în eroare pe George Calinescu: ,,sa nu zica lumea ca este din secolul celalalt”. Am corectat aceasta eroare din istoria literara în modul cel mai simplu posibil: am descoperit si am publicat certificatul de nastere, iar de atunci pâna în prezent în toate lucrarile de istorie literara apare consemnata ca data a nasterii lui D. Ciurezu ziua de 7 noiembrie 1897, nu 15 noiembrie 1901 (cum aparea în toate lucrarile anterioare).
Este posibil ca Mircea Eliade sa fi comunicat ca data a nasterii sale 9 martie 1907 din mai multe motive: a avut în vedere probabil semnificatia numarului 13 (28 februarie + 13 zile = 13 martie) sau nu si-a cunoscut certificatul de nastere si si-a declarat data nasterii în functie de spusele parintilor sai, care îi sarbatoreau întotdeauna ziua de nastere pe 9 martie stil nou (el stabileste corect relatia dintre stilul nou si cel vechi: 9 martie – 13 zile = 25 februarie).
Mult mai plauzibila ni se pare varianta ca Mircea Eliade si-a cunoscut data reala a nasterii (28 februarie 1907 s.v.), însa a dorit sa continue o traditie începuta din copilarie, aceea de a-si sarbatori nasterea într-o zi cu semnificatii religioase profunde: în calendarul crestin-ortodox, 9 martie se sarbatoresc an de an Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia.
Aceasta varianta ne-a fost sugerata de o afirmatie facuta în 1998 de catre Bryan Rennie în capitolul despre Mircea Eliade din “Encyclopedia of Philosophy”: ,,Eliade’s Orthodox Christian family celebrated his birthday on the Day of the Forty Martyrs, which is 9 March by the Julian calendar, and Eliade himself gave that date as his birthday.” (Familia crestin-ortodoxa a lui Eliade a sarbatorit ziua acestuia de nastere în Ziua celor 40 de Martiri dupa calendarul iulian, iar Eliade însusi a dat aceasta data ca ziua lui de nastere”).
Confuzia privind adevarata data de nastere a lui Mircea Eliade a fost sporita de comunicatul de presa dat de Radio România, în care se anunta organizarea Saptamânii ,,Mircea Eliade” în perioada 5 martie – 11 martie 2007. În acelasi comunicat de presa aparea si urmatoarea veste: ,,Vineri, de ziua lui Mircea Eliade”, 9 martie 2007…”.
13 martie 1907
Pâna în anul 1983, când Constantin Popescu-Cadem, important cercetator român, a descoperit si a publicat în ,,Revista de istorie si teorie literara”, nr. 1, ianuarie-martie 1983, actul de nastere nr. 1996 din 1 martie 1907, prin care se certifica nasterea viitorului scriitor la 28 februarie 1907 (stil vechi), ora 5 dimineata, singurii autori români care au consemnat ca data a nasterii 28 februarie 1907 au fost George Calinescu si, trei decenii mai târziu, istoricul literar Mircea Handoca, primul care a facut precizarea ca data de 28 februarie 1907 este pe stil vechi, iar pe stil nou îi corespunde data de 13 martie 1907.
La aceeasi concluzie ajunsese cu zece ani în urma si Bryan Rennie, cel mai important eliadist contemporan: ,, Mircea Eliade was born in Bucharest, Romania on 13 March 1907. Although Romanian records give his date of birth as 28 February, this is according to the Julian calendar, since the Gregorian calendar was not adopted in Romania until 1924.”(Cf. http:/www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm). Atentie! Calendarul gregorian nu a fost adoptat în România în 1924, ci în 1919: ziua de 1 aprilie 1919 a devenit 14 aprilie 1919.
Mircea Handoca, cel mai avizat cercetator român al vietii si operei lui Mircea Eliade, a publicat articolul ,,În preajma Centenarului MIRCEA ELIADE. Rectificari necesare” în ,,România literara”, nr.3/ 26 ianuarie 2007 (Anul XXXIX), pag. 18 – 20, în care afirma cu tarie ca Mircea Eliade s-a nascut pe 28 februarie/ 13 martie 1907, însa articolul apare însotit de urmatoarea ,,Nota a redactiei: Stim ca dl Handoca este un bun cunoscator al biografiei si operei lui Mircea Eliade si ca se ocupa de multi ani, cu devotament, de editarea textelor lui. Asa se explica de ce am facut loc în paginile revistei noastre acestui studiu, desi nu suntem de acord cu toate afirmatiile pe care le cuprinde”(s.n.). Autorul acestei note a redactiei nu a precizat cu care dintre afirmatiile lui Mircea Handoca nu este de acord, fapt care lasat deschisa problema adevaratei date de nastere a lui Mircea Eliade.
În aceste conditii, nu ne-a ramas decât sa ne orientam dupa câteva principii de istorie literara – documentul oficial (în cazul de fata, certificatul de nastere al lui Mircea Eliade) are prioritate fata de o declaratie verbala, fie ea chiar a lui Mircea Eliade; pâna în prezent nimeni nu a contestat autenticitatea certificatului de nastere publicat de catre Constantin Popescu-Cadem sau veridicitatea celor consemnate în acest certificat de nastere; vreme de aproape un sfert de secol nu a fost descoperit un alt document oficial referitor la data nasterii lui Mircea Eliade; pâna în prezent nimeni nu i-a combatut în mod expres pe George Calinescu, Mircea Handoca si Bryan Rennie în ceea ce priveste data nasterii lui Mircea Eliade – si, în preajma sarbatorii centenarului nasterii lui Mircea Eliade, sa ne exprimam ferma convingere ca George Calinescu, Mircea Handoca si Bryan Rennie avusesera dreptate: Mircea Eliade s-a nascut pe 28 februarie 1907 (stil vechi)/ 13 martie 1907 (stil nou).
Prof. Constantin MATEI Scoala Nr. 22 ,,Mircea Eliade”, Craiova
Începând cu anul 1995, când a primit numele savantului si scriitorului Mircea Eliade (1907- 1986), scoala noastra si-a facut an de an datoria de onoare de a-l omagia asa cum se cuvine pe cel care îi este patron spiritual. De exemplu, în anul 2008, programul de trei zile al manifestarilor dedicate Zilelor Scolii a cuprins: Simpozionul “Mircea Eliade” (la care peste cincizeci de elevi ai scolii din clasele V-VIII au prezentat douazeci si opt de comunicari stiintifice si referate în cinci sectiuni: “Mircea Eliade. Repere biobibliografice esentiale”, “Mircea Eliade. Aspecte biografice inedite”, “Proza lui Mircea Eliade”, “Sinteze literare”, “Mircea Eliade în viziunea lui…”), Concursul interdisciplinar de matematica în limba engleza 22METS, Expozitia de carte “Mircea Eliade”, Festivalul stiintelor, Carnavalul primaverii, o expozitie de pictura, un spectacol artistic, competitii sportive. În 2007, la initiativa doamnelor directoare Genoveva IOANA si Lucia BARBU, a fost sarbatorit centenarul nasterii lui Mircea Eliade prin organizarea si desfasurarea unui ansamblu de activitati stiintifice si cultural-artistice de amploare în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Craiova, sub egida Inspectoratului Scolar Judetean Dolj. Cea mai importanta dintre activitati a constituit-o Simpozionul “Mircea Eliade – Cultura si Educatie”, la care cadre didactice din toata tara au prezentat optzeci si sase de comunicari stiintifice si referate.
Sursa: Scoala 22 – Mircea Eliade
_____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | Ion
Numarul mesajelor : 5072 Localizare : USA Data de inscriere : 29/10/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Vin 28 Feb 2014, 23:01 | |
| Directoarea Scolii nr. 22, ''Mircea Eliade'', este fina noastra. Fata cea mare a celui mai bun prieten al meu.
Prietenul meu fara pereche.
Pe care l-am pierdut anul trecut, in octombrie, anul trecut Cand ne-am despartit, anul trecut, in septembrie, parca il vad, promitandu-i ca ne vom vedea la anu', mi-a zis asa: Cine stie daca oi mai fi pe aici!?...
Si a plecat langa sotia lui, care este acolo sus, inca din 2009....
Genoveva, Pusi, cum ii zicem noi, este profesoara de matematica. Sora ei, Corina, este tot profesoara de matematica. Parintii lor au fost amandoi tot profesori de matematica. O familie exemplara. Nu au vrut sa plece, nici ei cand traiau, nici fetele lor, niciodata din tara.
Scoala ''Mircea Eliade'' e una dintre cele mai bune scoli din Craiova.
Chiar azi Pusi mi-a scris o foarte frumoasa scrisoare. Noi suntem ca si parintii ei, acum. Parinti de Dumnezeu... Pentru ca am cununat-o. Godfather and Godmother, cum zic englezii...
Munceste enorm ca directoare. Are si rezultate foarte frumoase. Are si o fata frumoasa si desteapta, care, tradand traditia din familie, termina anul acesta medicina. Si ea ne considera tot nasi, ne iubeste si ne respecta.
Multe ar fi de spus, dar ma opresc aici... .............................................................................. | |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Sam 01 Mar 2014, 10:35 | |
| Ma bucur ca ti-am rascolit amintirile, chiar daca sunt triste (o parte)! Vezi ce mica e lumea? _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | dolion
Numarul mesajelor : 23191 Varsta : 73 Data de inscriere : 31/05/2009
| Subiect: Re: Personalitatea zilei Dum 02 Mar 2014, 11:05 | |
| Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. _____________________ Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
| |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: Personalitatea zilei | |
| |
| | | | Personalitatea zilei | |
|
Subiecte similare | |
|
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |