Despre noi

VOTAN a scris:

Da,Nicule,parca ma omor mai mult dupa nepoti decat dupa copii,sa dea naiba,ca fug ca apucatul acasa sa-mi vad nepotii.O sa vezi cand vei fi bunic...cred ca de asta nu scapa nimeni,mai curand sau mai tarziu se intampla.

Da, vin să aprob spusele tale: pe nepoti îi iubesc mai mult decât pe proprii copii. Este o realitate.

VOTAN a scris:

Va multumesc din tot sufletul oameni buni,si voua multa bucurie sa va dea viata!!!Eu am o fata si trei baieti si sper sa am macar tot atatia nepoti!!!Mai departe ce sa spun Dolion,fata mea are32 de ani si nu vrea sa aibe copil,baiatul mare de 28 nici sa nu auda....Mi-au daruit nepotii mijlociul de 25 de ani si mezinul de 23! Asta e viata.Trecem prin ea cum putem nu cum vrem.Inca o data va multumesc de urari.

Felicitari si de la mine! Ai o familie frumoasa, sa va dea Dumnezeu noroc si sanatate la toti, sa traiti muuulti ani in pace si liniste!

VOTAN a scris:

Normal ca stiu ca pe lume cate capete atatea palarii,dar cand esti cu suflet senin si te trezesti luat la refec simti un oarece dezgust...

Se mai intampla in lumea asta larga, fie reala, fie virtuala, sa fiu inteleasa gresit. Pai in lumea virtuala nici nu ma mir, e greu uneori sa te faci inteles, asa ca... treci mai departe. Tu stii ca n-ai vrut sa faci rau sau sa superi, asa ca nu e problema ta ce s-a intamplat. Cel mai bine e sa iti vezi de treaba ca si cum nu s-a intamplat nimic, si sa eviti persoanele cu care nu te intelegi! Dar si cand intalnesti persoane in lumea virtuala cu care te intelegi dintr-un cuvant, e mare lucru si asta face sa uiti de toate celelalte!
In lumea reala daca sunt inteleasa gresit, evit apoi persoanele. Iar daca trebuie sau se mai poate indrepta ceva, actionez dupa cum se asteapta/sau nu se asteapta persoana, astfel incat sa-mi asigur linistea in viitorul apropiat si indepartat. Si daca-ti spun ca asta s-a intamplat cu socru-miu... Ca soacra-mea, Dumnezeu s-o ierte, a plecat, ca eram prea multi la un loc.

Zaraza ai nota 10 pentru ce mi-ai zis!!!!oricum acum sunt prins i multe treburi mai ales cu cacacea ala mic,cu cei care vin acasa,na cu nebunia sarbatorilor..si nu am timp sa "ma bag in toate discutiile".....Si inca o data ,ai pus bine problema!

zaraza26 a scris:

...cand intalnesti persoane in lumea virtuala cu care te intelegi dintr-un cuvant, e mare lucru si asta face sa uiti de toate celelalte!

Ne intelegem virtual, cu toate ca s-ar putea ca in alte conditii sa fim dusmani! Nu credeti ca e posibil?

dolion a scris:

Ne intelegem virtual, cu toate ca s-ar putea ca in alte conditii sa fim dusmani! Nu credeti ca e posibil?

Orice cale de comunicare e facuta sa... comunici, sa il intelegi pe celalalt. Daca la unii se intampla altfel, asta e alta problema. Eu prefer sa ma gandesc ca atunci cand nu ma inteleg cu cineva in mediul virtual, sa stea altfel problema in real. De exemplu undeva discut cu niste oameni cititi, cu multa cultura, dar eu nu am nivelul lor, si, dupa parerea lor, mai dau cu bota-n balta. Ceea ce nu s-ar intampla in real, pentru ca ei ar fi politicosi si pe de alta parte, ar vedea ca sunt capabila sa retin ce spun ei si sa imi ridic nivelul. Dar in virtual, cu astfel de oameni, prefer sa fiu mai retinuta si sa intervin chiar cand am ceva de spus. In virtual putin le-ar pasa si ar urmari daca retin ceva.

VOTAN a scris:

Zaraza ai nota 10 pentru ce mi-ai zis!!!!oricum acum sunt prins i multe treburi mai ales cu cacacea ala mic,cu cei care vin acasa,na cu nebunia sarbatorilor..si nu am timp sa "ma bag in toate discutiile".....Si inca o data ,ai pus bine problema!

Las' ca trec si sarbatorile astea si ne punem pe povestit!

Daca virtual apreciezi o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti piara cheful de conversatie. Zic si eu, s-ar putea sa gresesc! Asa sunt oamenii in general, daca nu e dragoste la prima vedere, atunci sigur e ura, sau in cel mai fericit caz, indiferenta.

dolion a scris:

Daca virtual apreciezi o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti piara cheful de conversatie. Zic si eu, s-ar putea sa gresesc! Asa sunt oamenii in general, daca nu e dragoste la prima vedere, atunci sigur e ura, sau in cel mai fericit caz, indiferenta.

...zise pesimistul .

Un optimist zice asa : "Daca virtual te-ai tachinat cu o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti faca placere o conversatie cu ea."

ps: iar cum sunt oamenii in general, nu inseamna ca e musai sa fim si noi, in particular .
pps: dar daca-i musai, cu placere .

zaraza26 a scris:

VOTAN a scris:

Zaraza ai nota 10 pentru ce mi-ai zis!!!!oricum acum sunt prins i multe treburi mai ales cu cacacea ala mic,cu cei care vin acasa,na cu nebunia sarbatorilor..si nu am timp sa "ma bag in toate discutiile".....Si inca o data ,ai pus bine problema!

Las' ca trec si sarbatorile astea si ne punem pe povestit!

Frumoasă „amenintare”! Atunci să treacă si astea!

Emile,multe bucurii sa aduca Mosul in sacul cu bunatati tuturor nepotilor!

Păi, nepotii se bucură cel mai mult în perioada asta, iar noi, în cea mai mare parte, pentru ei trăim.

Cristina a scris:

dolion a scris:

Daca virtual apreciezi o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti piara cheful de conversatie. Zic si eu, s-ar putea sa gresesc! Asa sunt oamenii in general, daca nu e dragoste la prima vedere, atunci sigur e ura, sau in cel mai fericit caz, indiferenta.

...zise pesimistul .

Un optimist zice asa : "Daca virtual te-ai tachinat cu o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti faca placere o conversatie cu ea."

Eu prefer să cred că odată ce ne-am cunoscut „apucăturile virtuale”, ar fi mult mai usor să ne întelegem în viata reală.

dolion a scris:

Daca virtual apreciezi o persoana, s-ar putea ca la impactul vizual real, sa-ti piara cheful de conversatie. Zic si eu, s-ar putea sa gresesc! Asa sunt oamenii in general, daca nu e dragoste la prima vedere, atunci sigur e ura, sau in cel mai fericit caz, indiferenta.

Depinde din ce unghi de cunoștințe privești problema.
Sa luam de ex. momentul cînd Iisus întîlnește un tînăr cu care discuta despre Împărăția Lui Dumnezeu.

17 Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?”
19 Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
20 El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”
21 Isus S'a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.”
22 Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.
23 Isus S'a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ceice au avuţii!


Se vede clar ca tînărul nu a făcut ceva demn de a fi iubit de Fiul Lui Dumnezeu, dimpotrivă el a fost un exemplu rău, dar totuși Iisus l-a iubit.

De ce l-a iubit Iisus?
Pentru ca Iisus vedea lucrurile nu asa cum le vedem noi, ci din alta prisma a cunoasterii.
Cînd vom ajunge si noi sa vedem lucrurile pe acest pămînt ca Domnul Iisus, vom putea iubi si in real si in virtual la fel.

Diaporevomenos a scris:

Cînd vom ajunge si noi sa vedem lucrurile pe acest pămînt ca Domnul Iisus, vom putea iubi si in real si in virtual la fel.

Mă declar suporter al ideii expuse de tine, Dia.

citeste fiule---

http://www.formula-as.ro/2010/947/documentar-90/pe-urmele-castelului-din-carpati-13170

Văd că la topicul ăsta despre noi nu se înghesuie nimeni.
Hai să mai scriu eu ceva, poate asa dau curaj si altora!

Stim că fiecare din oameni învată mai mult sau mai putin în viată, nu-i asa?
Eu, printre cele învătate trebuie să subliniez una în mod deosebit: am învătat să nu plâng, să nu plâng indiferent de situatie.
Din păcate, am învătat aceea chiar prin plâns si suferintă.

Hmmm! Interesant cum mi-au venit gândurile astea, acum când sunt, pot spune, chiar vesel, bine dispus.
Asta este, gândurile nu te întreabă niciodată dacă e momentul potrivit să vină sau nu...

Despre care "noi"? Noi, forumistii, sau noi, fiinte individuale? Vad ca tu, Emil, ai scris despre tine; inteleg ca trebuie sa scrie fiecare despre el. Ce gandeste, ce spera!
Eu gandesc ca mi-a ajuns iarna asta, mi-a iesit pe nas, n-o mai suport, ma poate ajuta cineva?

Da, te poate ajuta cineva... tu însuti! Doar te muti în... tările calde.

Si eu m-am săturat de iarnă... chiar dacă aici, acum sunt 7-8 grade si plouă câineste.

Ce sa zică eschimoși. Ei au iarna tot anul.
Dar trăim acolo unde ne-au născut părinti noștri.Nu trebuie sa ne suparăm si pe ei, pentru ca si pe iei i-a născut părinti lor, acolo unde au trăit si ne-au născut si pe noi.

Mai dificil e atunci cînd cineva este obligat sa-si părăsească tara lui, si sa trăiască tot restul vieți lui in alta tara cu o alta clima neobișnuita de el. (Cum e in cazul meu, a războiului civil)

Cat privește ce am învățat in viata asta, asa cum scrie Emil, am constatat ca avea dreptate filozoful antic grec, cînd a spus : Cat trăiesc învăț.

Pentru ca am experimentat pe pielea mea acest adevăr. Ce am învățat in anul acesta, nu am învățat toată viata. La faza asta trebuie sa remarca ca nu este corecta expresia am învățat, ci mi s-a descoperit. ( de Dumnezeu ).

Altceva este sa urmărești niște cursuri într-un domeniu si sa înveți si altceva este sa dobîndești ceva, de care nu ai urmărit o învățătura, dar ti sa descoperit.

Emil Condor a scris:

Eu, printre cele învătate trebuie să subliniez una în mod deosebit: am învătat să nu plâng, să nu plâng indiferent de situatie.
Din păcate, am învătat aceea chiar prin plâns si suferintă.

Eu nu cred ca voi invata vreodata sa nu plang. Am o voluptate deosebita cand vine vorba de plans incat nu cred ca se va desprinde de mine plansul vreodata. Insa eu recunosc ca plang foarte tare, la extrem, atunci cand sufar. Si cred ca in felul asta se consuma suferinta si se disipeaza.

E adevărat ce spui, Mihaela: plânsul usurează sufletul, dar la un moment dat, unii ajung să nu mai poată plânge. În general experientele dureroase (cum spune vorba nostră românească) te seacă de lacrimi.

La ceas de seara, numai buna o marturisire:
Plinsul si risul ne sint date. Am trecut prrin faze cind le renegam, consideram ca un om "tare" nu trebuie sa verse lacrimi...si atunci a lacrimat inima. Deci, acum nu mai am teama de parerea celor ce m-ar judeca aspru pentru ca imi exprim durerea. Tot asa cum nu ma ma "tem" sa-mi arat bucuria de a trai. Pun pret pe cel mai mic lucru aflat in preajma mea: ca sa-l creeze Cel de sus, inseamna ca a meritat.
Las impresia unui calm nefiresc, probabil mai aproape de serenitate...e fals. Sub aparenta sa se ascunde tumult de sentimente destul de bine strunite, obicei capataat in ani si...exprenta.

Se spune ca plansul are si o componenta divina. Este vorba de plansul acela eliberator. Daca atunci cand te rogi intens te cuprind lacrimile Dumnezeu te-a auzit si ti-a dat astfel un semn.

Da, la fel cred si eu Cruciat, atat suferinta cat si bucuria sunt umane. Nu poti sa fii numai in una din stari, trebuie sa trecem prin toate.