Povesti, povestioare

Cine nu a visat vreodata sa colinde toate tarile lumii? Sa vada, sa auda si sa simta franturi din intregul carusel de tari, noroade, popoare si triburi ratacite printre meridiane? Spre surprinderea multora, din cei peste 7 miliarde de pamanteni, cati traiesc la ora actuala, un singur om a reusit sa calce toate granitele care despart cele peste 200 de state ale lumii.

Dincolo de diferente
Nu este vreun mare miliardar excentric caruia banii i-au rapit orice emotie si avant. Nici vreun ciudat care incearca sa fuga de amintiri grele si cicatrici ascunse ale propriului trecut. Pur si simplu, este um om indragostit de calatorii, care inca mai crede in prietenie, armonie si buna intelegere. Dincolo de religii, culturi si mentalitati diferite. Dincolo de vitregiile istoriei si de genocide. Dincolo de discrepantele tehnologice sau financiare care ne despart. Este un francez varstnic care stie ca asemenarile intre oameni sunt mai importante decat deosebirile dintre ei. Credeti-l! El este omul care ne-a vazut pe toti, cu bunele si cu relele noastre.

Cel pentru care nu exista granite

Se spune ca granitele ridicate de oameni fata de altii asemenea lor, dar diferiti in limba, istorie, cultura si traditie, sunt trecute nestingherit doar de pasarile cerului si de vanturile stihiei. Pana in prezent, pasarilor si vanturilor li s-a adaugat un om. Un singur om.
Andre Antoine Bruginoux va implini, in toamna acestui an, frumoasa varsta de 73 de ani. Rastimp in care a vazut multe si a experimentat inca si mai multe din amalgamul pe care viata si existenta il ofera unui temerar care se incumeta sa calatoreasca prin toate tarile lumii si sa viziteze cele mai interesante si mai izolate obiective de pe Terra.
Bruginoux s-a nascut in Villeneuve-Saint-Georges, o localitate din apropierea Parisului, dintr-un tata lucrator la caile ferate si o mama casnica. Copilaria i-a fost marcata de ororile celui de-al doilea Razboi Mondial. Apetitul pentru calatorii nu i-a fost deschis, asa cum ne-am fi asteptat, de catre tata, mama sa find, in schimb, cea care i-a transmis « microbul nomadismului ». Inainte de a se marita, doamna Bruginoux a fost o calatoare impatimita, care calcase la pas aproape toate ungherele Europei. Mai tarziu, impulsionat de aventurile povestite de mama, micul Andre se inscrie in grupul cercetasilor.
Copilul era in extaz! La doar 8 ani isi gasise vocatia.
Porneste in marea aventura a calatoriilor la numai 17 ani. Prima parte a peregrinarilor si aventurilor sale avea a dureze nu mai putin de 18 ani, rastimp in care Andre Bruginoux avea sa parcurga cu piciorul peste 400.000 kilometri, strabatand un numar de 135 de tari de pe toate continentele!
In timpul tineretii, pe cand traversa Iranul, Andre a descoperit mistica Baha-i, o cale spirituala fondata in seculul al XIX-lea de catre un nobil persan, pe numele sau Baha'u llah. Tanarul francez este cucerit de noua religie, pe care o adopta cu entuziasm, ramanand si astazi un credincios Baha'i, doctrina care sustine, printre altele, ca nu exista decat un singur Dumenzeu, ca toate religiile sunt cai spre acelasi varf si ca toti oamenii sunt asemanatori: prin urmare ar trebui sa se poarte ca fratii intre ei, fara sa tina cont de credinte, cultura, bogatie materiala sau educatie. Andre a fost marcat, in special, de citatul de baza al misticului Baha'u llah care enunta ca: "Tot Pamantul este o singura tara", citat dupa care si-a ghidat intreaga viata.
Dupa ce a scris o carte si a produs un film documentar despre prima parte a drumetiilor in bocanci si cu rucsac, Andre a luat o pauza de cativa ani, rastimp in care s-a odihnit si s-a intarit fizic si spiritual pentru a doua parte a epopeei sale in care si-a propus sa calatoresca in tarile in care nu ajunsese inca.
De-a lungul calatoriilor sale fabuloase, francezul a avut parte de aventuri incredibile, a fost deseori in pericol de moarte, dar s-a delectat cu imagini, intamplari si peisaje fantastice. Pe scurt, a avut o viata de poveste.
Andre Bruginoux a facut inchisoare in sapte randuri, a fost deportat de cateva ori si jefuit de nenumarate ori. Nu o data, a fost la un pas de a fi ucis de fiare sau de oameni. A stat in preajma doctorului Albert Schweitzer, in spitalul acestuia din Lamberne, Gabon. A vizitat comunitatile de hippie din San Francisco si temutii vanatori de capete dayaci din Insula Borneo. A studiat yoga intr-un Ashram din Hiamalya. A trait, cateva luni, intr-un templu budist din Bangok. A muncit, ca voluntar, intr-un kibbutz din Israel, iar in junglele Columbiei a fost haituit, diverse factiuni acuzandu-l ca era un spion de-a lui Che Guevara. A fost alergat de o ursoaica furioasa in Alaska si s-a trezit pe neasteptate fata in fata cu un leu in Etiopia. A fost cat pe ce sa moara degerat in Alaska la minus 45 de grade Celsius, fiind salvat, in ultimul moment, de un vanator eschimos. De asemenea, era sa moara de sete in Desertul Victoria din Australia, dar a fost reperat la timp de un elicopter. A fost prins in mijlocul unui conflict militar in Cambodgia si era sa moara degerat pe cand incerca sa fotografieze ursii polari din Canada. Si-a gasit iubirea vietii sale intr-un sat pierdut in junglele din Suriname. A fost obligat sa bea doua sticle de vodka intr-o singura noapte, pe cand poposise intr-un sat de cazaci si s-a imbolnavit de dizenterie in Pakistan.
Nu a dormit niciodata in hoteluri, moteluri sau hosteluri. A calatorit rar cu masina, motocicleta, bicicleta, iar avionul sau vaporul le-a folosit doar pentru a se deplasa de pe un continent pe altul. A avut, intotdeauna, asupra sa un cort si un cutit si a "rupt" peste 500 de perechi de incaltaminte de-a lungul vietii sale. Ultimele sale calatorii au fost in indepartata peninsula Kamceatka si in inaccesibila Coree de Nord. Nu regreta nimic din ceea ce a trait pe propria piele, declarandu-se un om implinit si fericit.

Interviu cu pelerinul tuturor neamurilor

Recent, canalul ABC a reusit sa-i ia un scurt, dar edificator, interviu lui Andre Bruginoux. Performanta demna de lauda, mai ales daca tinem cont ca globetrotterul campion este foarte greu de gasit acasa.
R: Andre, esti cu siguranta persoana care a calatorit cel mai mult prin lume. Ce anume te-a facut sa iti alegi lumea intrega drept casa?
A. Bruginoux: Sa vezi lumea este, cu siguranta, un vis frumos pentru multi oameni. Eu am reusit sa-l transpun in realitate. Eram un copil in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Am trait, in direct, frica, distrugerea, moartea si saracia de atunci. Poate ca incerc si acum sa fug de ele. Cine stie? Experientele limita traite in copilarie m-au facut sa ma intreb cum de este posibil ca omul sa decada atat de mult? A fost inca un motiv sa pornesc pe drumuri. Am vrut sa cunosc oameni cat mai diferiti.
R: Viata traita pe drumuri nu a fost o experienta placuta si armonioasa. Ai povestit tu insuti despre numeroasele pericole si situatii socante in care te-ai aflat. Dar ai dat dovada de curaj si ti-ai acceptat soarta. Cum de ai ajuns la un asemenea nivel filozofic de acceptare a situatiilor periculoase care i-ar speria pe cei mai multi oameni?
A. Bruginoux: Pur si simplu, nu stiu sa explic asta. Poate cineva acolo sus ma iubeste... altfel nu as mai fi fost acum in fata dvs. sa pot acorda interviuri.
R: Ai avut niste mentori sau te-a inspirat cineva de-a lungul calatoriilor tale?
A. Bruginoux: De cand ma stiu am fost atras de personalitatile Sfantului Francisc de Asissi si, in egala masura, de Mahatma Gandhi. Ca tot ati deschis subiectul, imi aduc aminte de perioada hippie, cand in sanul societatii americane tot ceea ce conta era marca si dimensiunea automobilului si contul din banca. Copiii acelor oameni au respins materialismul cu puritatea tineretii si, in lipsa unor modele spirituale locale, autentice, s-au vazut nevoiti sa migreze in numar mare in India si Nepal, cautand ceva cu care sa-si umple golul din suflete. Este foarte important sa ai un model si sa fii un om credincios. Aproape ca nu conteza religia aleasa, cat conteaza devotamentul tau. De acolo iti iei puterea si speranta. Eu asa am razbit de fiecare data.
R: Cum si cu ce te-ai intretinut, de-a lungul calatoriilor?
A. Bruginoux: Bineiteles ca am avut nevoie de o suma minima de bani pentru mancare, haine, diverse consumabile si vize. Am muncit peste tot, nu am refuzat nicio munca cinstita. De exemplu, am lustruit incaltamintea oamenilor in Italia si nici in prezent nu gasesc nimic rusinos sau umilitor in acesta ocupatie. Mare parte din banii castigati erau cheltuiti pe mancare si vize. Nu am dormit niciodata in hoteluri. Nici nu am mancat vreodata la restaurant.
R: Ce ne poti spune despre religia aleasa de tine?
A. Bruginoux: Ma bucur ca am avut puterea sa iau decizii personale in ceea ce priveste religia si calea sprituala aleasa. Vedeti, in multe tari si regimuri politice din lume nu poti face asa ceva fara sa sfarsesti ucis. Niciodata nu mi-au placut religiile impuse. M-am nascut in cultul romano-catolic si nu voi uita niciodata o intamplare din copilarie. Aveam 7-8 anisori, iar preotul catolic imi spunea cu toata seriozitatea ca in afara Bisericii Catolice nu exista salvare, nu exista mantuire. Am fost socat si mi-am spus atunci, cu mintea de copil: "Vai, cat ma bucur ca m-am nascut catolic. Sunt in sanul Bisericii, inca de la inceput". Pe masura ce cresteam, ma intrebam mereu ce se va alege de sufletele copiilor chinezi, indieni sau arabi. Oare vor merge in Iad cu totii pentru ca nu s-au nascut catolici, sau nu vor sa se converteasca? Cum sa cred asa ceva? Cum sa fiu de acord cu asa ceva? Sunt un om credincios, am ales cultul Baha-i si sunt fericit. Pe de alta parte, astazi sunt mirat de lipsa de credinta a omului modern. Bisericile din Europa sunt goale, iar pe cand vizitam un templu budist din Thailanda am descoperit o colectie impresionata de reviste pornografice asezate chiar langa altar.
R: Conform opiniilor tale, toti oamenii traiesc intr-o orchestra mondiala, iar Creatorul este asemnea unui dirijor virtuos care ne conduce incet spre o armonia totala.
A. Bruginoux: Evident. Culturile popoarelor sunt diferite, dar ce este o cultura? Ce defineste o mentalitate in raport cu alta? Pentru mine, diferentele dintre culturi nu sunt altceva decat interpretari diferite din cauze mai degraba geografice, interpretari pe care le dam cu totii vis-a-vis de acelasi fenomen. Sa luam, spre exemplu, durerea. Daca o piatra cade pe piciorul unui occidental, acesta va urla de durere si, mai mult ca sigur, va urma o cascada de injuraturi. Daca aceeasi piatra cade pe piciorul unui asiatic, acesta, cel mai probabil, va izbucni in ras. Evident ca il doare la fel de tare ca pe european, dar mileniile de experiente si constientizari mai profunde ale lumii inconjuratoare il fac pe asiatic sa rada, in ciuda durerii. De ce? Pentru ca se bucura ca piatra nu l-a lovit in cap. Cand vom avea si noi, occidentalii, aceeasi mentalitate, atunci vom fi cu siguranta mai fericiti. Pe de alta parte, nu neg deloc avantajele materialismului. Din contra, pentru a trai armonios, omul trebuie sa se dezvolte si in directia materiala. Sa va spun un secret: nu poti sa-l cauti cu adevarat pe Dumnezeu, decat atunci cand ai constientizat limitele materialului, ale bogatiei, ale luxului. Alfel, nu se poate. Vei fi doar un sarac care vrea sa fuga de saracie, refugiindu-se pe taramul spiritual. Nu vei reusi. Frustrarile de ordin material te vor opri din evolutia ta spre Divin.

sursa:magazin.info

Soimii

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori, Dumnezeu, ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

Un om foarte sărac locuia cu soţia lui. Într-o zi, soţia sa, care avea parul foarte lung i-a cerut să-i cumpere un pieptene pentru ca părul să crească bine şi să fie bine îngrijit.
Omul, parandu-i foarte rău, a spus nu.
El a explicat că nu avea destui bani nici pentru a repara arcul de la ceasul vechi, pe care el tocmai l-a rupt.
Ea nu a insistat, in cererea ei.
Omul a mers la muncă şi a trecut printr-un magazin de ceasuri, si-a vandut ceasul deteriorat la un preţ foarte scăzut şi cu putinii bani luati, a mers să cumpere un pieptene pentru soţia sa.
El a venit acasă, seara, cu pieptenele în mână, gata să-l dea soţiei sale.
El a fost surprins când a văzut-o pe soţia sa, cu o tunsoare foarte scurta.
Ea si-a vândut părul şi i-a luat un ceas nou.
Lacrimile curgeau din ochii lor, în acelaşi timp, pentru inutilitatea acţiunilor lor si pentru reciprocitatea iubirii lor.

Morala: A iubi nu este nimic, a fi iubit este ceva, dar a iubi si a fi iubit de cel pe care îl iubeşti, este totul.

Ce frumoasa povestioara!!

Mihaela a scris:

Ce frumoasa povestioara!!

mai degrabă siropos

Pentru a-si renova casa, un japonez a facut o spartura intr-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu gol între pereții din lemn.
Cu surprindere a constatat că acolo se afla o șopârlă blocata din cauza unui cui bătut din afara, într-unul din picioarele sale.
I-a fost mila cand a vazut aceasta, dar în același timp a fost si curios, dandu-si seama ca cuiul a fost batut cu câțiva ani în urmă, când a fost construită casa. Ce se întâmplase…!?!
Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp intr-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se misca. Pare imposibil de crezut. Atunci, se întreba, cum de aceasta șopârlă supraviețuise atât de mult, fara sa se miste, odata ce piciorul său a fost tintuit!?
Si-a oprit munca pentru a observa soparla, pentru a vedea ce face și cum se hraneste. Ceva mai târziu, neștiind de unde, a aparut o alta șopârlă, cu o insecta in gura.
Ah! Asta l-a uimit și l-a atins profund. Soparla prinsa in cui, a fost hranita ani de zile de catre alta soparla…
Imaginați-vă! A facut acest lucru continuu, pentru o atat de lunga perioadă de timp, fără a renunța la speranță pentru partenerul său.
O creatură mică poate face ceea ce o creatură binecuvântata cu o minte strălucită, poate face cu greutate…

Gândiți-vă... ati face asta pentru cineva? Pentru partenerul vostru, pentru parintii, fratii sau prietenii vostri?

Cu avansul tehnologic din aceasta era a comunicațiilor, accesul nostru la informație devine tot mai rapid. Dar distanța dintre ființele umane nu se reduce oare la fel de mult…?
De aceea nu-i abandonati niciodata pe cei dragi, nu le spuneti ca sunteți ocupati atunci când au nevoie de voi… este posibil să aveți întreaga lume la picioarele voastre, dar voi ati putea fi intreaga lor lume, pentru ei…

Si povestioara asta e frumoasa si emotionanata.
Animalele sunt creaturi perfecte, noi oamenii suntem perfectibili... (cateodata rau de tot )

Mihaela a scris:

Animalele sunt creaturi perfecte

asta e doar o dovadă că ești total pe dinafară...

Miracole

Minunea următoare s-a petrecut în Spania, pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Cazul a fost investigat de biserică şi există o documentaţie amplă, cu mărturii de necontestat care confirmă categoric faptele.

Datorită unui accident, tînărul Miguel-Juan Pellicer a ajuns în situaţia de a i se amputa un picior la patru degete sub rotulă. Partea amputată a fost depusă la capela spitalului şi apoi a fost îngropată în cimitirul spitalului.
Miguel era o fire foarte evlavioasă. Deşi medicii i-au spus că nu e bine ce face, el continua să-şi ungă rana cu uleiul de la candelele care ardeau în cinstea Maicii Domnului în capela Fecioarei del Pilar. Se spunea că ajută la vindecări. În fiecare zi adresa rugi arzătoare protectoarei lui.
Aşa au trecut doi ani şi jumătate.
Într-o seară, era în casa părintească. S-a culcat mai devreme ca ceilalţi. Mama lui a venit şi ea mai tîrziu la culcare. S-a uitat la fiul ei. S-a mai uitat încă o dată, să se convingă dacă ce a văzut prima dată văzuse bine: de sub mantaua cu care se învelise Miguel nu ieşea numai un picior, ci se vedeau două! L-a chemat imediat pe tatăl lui. Acesta a dat la o parte mantaua şi au văzut uimiţi că fiul lor avea din nou două picioare!
Trezit din somn, Miguel a spus că visa tare frumos. În vis îşi ungea piciorul cu ulei care arsese în cinstea Maicii Domnului, în candela din capelă.
Abia atunci au remarcat un fel de prezenţă suava în cameră. Persista şi un miros pe care nu-l puteau numi în vreun fel, dar care era nespus de frumos. Întrebat fiind, Miguel a mai spus că înainte să adoarmă se rugase ca de obicei, cu credinţă, să fie vindecat.
Şi această credinţă nestrămutată a adus cu ea minunea. Piciorul era cel vechi, al lui, dar cu rănile vindecate. În primele zile ţinea degetele de la picior strînse şi reflexele erau imperfecte, dar în scurt timp tînărul Miguel a putut să meargă sprinten alături de cei de-o vîrsta cu el.

Într-adevăr, credinţa unei inimi curate poate realiza orice minune. După doi ani şi cinci luni, o rugă care părea imposibil de împlinit într-o lume concretă, s-a materializat, sfidînd orice logică.

Poveste de Crăciun pentru fiica mea, din clipe dragi pentru amintiri târzii…

Lia Muresan

A foat odată... Încep această poveste cu a fost odată pentru că ceea ce voi relata s-a petrecut atunci când fusesem o tânără mămică plină de entuziasm. Deşi trăiam într-o epocă în care strălucirea de astăzi, libertatea de exprimare şi de a călători peste hotare erau aproape nule. Griul şi frigul ce dominau în acea vreme era colorat şi încălzit doar de speranţe şi de căldură umană. Nu voi insista asupra acestui aspect. Este arhicunoscut. Au trecut ani buni de atunci şi totul s-a schimbat în bine sau în mai puţin bine...
Este primul an în care Crăciunul îmi pare sărac, deşi am masa plină, focul trosneşte în sobă, e cald şi bradul este împodobit ca de obicei, din care sclipesc jucăuş beculeţele... L-am împodobit singură şi, cu fiecare podoabă agăţată, gândul mă poartă spre copila mea, spre acei ani când încercam să-i transmit şi insuflu, într-o lume ternă, spiritul Sărbătorii de Crăciun. Pentru că aşa cum este firesc, viaţa a curs peste noi, ea a crescut frumos. Dar acum este departe de ţară, de casă. Ne despart ţări, munţi şi ape... dar ceea ce ne ţine sufletele aproape este iubirea ce ne leagă pentru veşnicie şi dorul care doare şi astfel se scrie această poveste.

Copila mea,
am păstrat cum bine ştii în cutii globuri, beteală, suporturi de lumânari şi scrisorile tale către Moş Nicolae şi Moş Crăciun. Dar alături de ele am păstrat nealterate amintirile acelor ani în care nu aveam nevoie de nimic în plus, nu exista pentru mine fericire mai mare decât să-ţi citesc bucuria din ochii în care jucau lacrimi de fericire când sosea moşul. Ca să-mi ostoiesc dorul de tine, am luat cutiile cu fotografii din care-mi zâmbeşte ştrengăreşte fetiţa cu părul în codiţe.
Le-am ales pe cele făcute de Crăciun şi citesc pe spatele fotografiilor anul şi, filmul aceor clipe rulează în spatele retinei. Voi alege pentru tine doar un moment- două, din multele clipe de fericire care mi-au umplut sufletul datorită ţie, copila mea frumoasă şi iubită.

În anii aceia locuiam într-un apartament spaţios, la parterul unui bloc gri, dintr-un cartier mărginaş. Pe lângă inconvenientul de-a avea apartamentul la parter exista un avantaj teribil, mai ales în perioada sărbătorilor. În felul acesta am reuşit ani în şir să o fac pe fiica mea să creadă în existenţa moşului, chiar şi în anii când la gradiniţă sau la şcoală fiind a început să aibă îndoieli. Mai ales că unii copii râdeau de ea că mai crede în moş. Spunându-i că „moşul” suntem noi părinţii.

Iartă-mă, copila mea, pentru că te-am păcălit. De fapt nu te-am păcălit. Este aşa cum ţi-am spus atunci. Moşul este real atâta vreme căt îl păstrăm în suflet şi credem în el. Mereu ne va aduce în dar speranţe şi fericire prin măruntele bucurii. Adevăratele daruri sunt acelea care se fac cu inima deschisă...

Pentru a-i întreţine încrederea în existenţa moşului, ani în şir am avut un complice în vecinul de apartament. El fiind înalt, îl rugasem, încă din anul când se mutase, să mă ajute şi să strecoare pe geam la ora stabilită cadourile. În vremea aceea, în fiecare an lăsam deschis cremonul de la fereastra camerei ei. În felul acesta el împingea cerceveaua, plasând cadoul înăuntru.
Am în faţa ochilor îmaginea ei tremurând de fericire. Ţin bine minte anul acela... fusese primul an în care mersese la grădiniţă, cu un an înainte de-a începe şcoala şi în care mâzgălise pe o foaie desene şi litere. Fusese prima ei scrisoare către Moş Crăciun pe care mi-o dăduse să o pun la cutia poştală. În seara aceea de crăciun ne tot chestiona:
„ Când vine moşul? Oare o să-mi aducă ceva, n-am fost prea cuminte. Ce spui, Lia? Nu-i aşa că nu-s chiar rea?” Nu eşti, copilul meu drag! Eşti cuminte şi frumoasă. Ai răbdare. O să vină moşul! „ Şi dacă nu vine? Uite, s-a întunecat şi încă n-a venit.” Sigur va veni, dar ştii bine că nu eşti singurul copil de pe pământ, în plus, moşul este bătrân de secole şi nu a uitat niciodată de copiii cuminţi. „ Poate uită de mine. Ai pus scrisoarea la poştă?” Am pus-o. Stai liniştită că nu uită! „ Sigur, Lia! Nu minţi?!” Sigur. Nu mint!
În seara aceea făcuse un adevărat maraton între camera ei şi sufragerie. Întreba fiecare grup de colindători dacă l-au văzut pe Moş Crăciun. Copiii, îi răspundeau unii miraţi, alţii zâmbind că nu există Moş Crăciun. Există Moş Gerilă, dar nu l-au văzut.
Ora fiind destul de înaintată, cu mult trecută de ora ei de culcare, începuse să se frece la ochi şi să-şi piardă răbdarea.
Eram cu toţii în sufragerie şi mă uitasem la ceas, cum trecuse ora stabilită cu vecinul, mă întrebam ce s-a întâmplat, încercând să o liniştesc, am început să-i citesc o poveste în vreme ce în bucătărie oala cu sarmale bolborosea, răspândind în casă un miros plăcut. La un moment dat m-a întrerupt:
„ Mama! Lia, ai auzit? Poate a venit moşul! Hai cu mine.” Unde? N-am auzit nimic! „S-a auzit ceva la mine în cameră.”
În secunda următoare s-a ridicat şi a străbătut holul. Apoi am auzit un ţipăt de bucurie: „A venit! A venit Moş Crăciun! Costi, Lia, haideţi cu mine”
Stătea în uşa sufrageriei tremurând şi plângând de fericire. Am urmat-o în camera ei. Pe jos şi pe după calorifer răspândite, erau cărţile de colorat şi cărţile de poveşti, jucăriile şi dulciurile pe care „moşul” le pusese într-o pungă de plastic de un leu, atât de rare la acea vreme, cum rare erau multe atunci...
Am reuşit să „o mai păcălesc” câţiva ani după acea întâmplare.
Apoi, într-un an după ’89, pe când era în clasa a V a, întâmplarea a făcut să-mi descopere tertipul cu ajutorul unui coleg de clasă Lucian, pe care mama lui, fiind plecată peste graniţă, îl lăsase câteva zile la noi. Era în ajun de „ Moş Nicolae” şi ca în fiecare an cumpărasem cadouri pentru toţi din casă. Le lăsasem în portbagajul maşinii şi ca să le pot împărţi pe destinatari, ca apoi să le duc vecinului, i-am trimis la o prietenă, sub pretextul că trebuie să-mi aducă ceva de acolo. Lucian intuise de ce i-am trimis şi a convins-o să se întoarcă din drum. Ce a urmat este lesne de înţeles. M-au surprins împachetând. Văd şi acum durerea, lacrimile din ochii copilei mele... „ M-ai minţit, Lia! L-ai omorât pe Moş Crăciun!”
În acel an, de sărbători, nu a vrut să primească niciun cadou. Repeta obsedant: „ L-ai omorât pe Moş Crăciun!”
Mi-a fost greu să îi explic, să mă explic... Cu timpul a înţeles şi a renunţat să mă mai acuze, mulţumindu-mi.

Şi pentru că a trecut multă vreme de la acele întâmplări... şi în părul meu au apărut razele de lună, iar tu ai anii pe care-i aveam eu atunci... primeşte te rog cu aceeaşi bucurie darul meu de Crăciun din depărtare, simbolizând dragostea mea nemărginită pentru tine, copila mea!

Împăratul Alexandru Macedon era mare filosof; învătase filosofia despre suflet si moarte de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile. Si tot îl cinsteau ai lui, dar el avea cuvântul acela: "Dacă-i moarte, nu-i nimic!"
Dar odată, îl tot lăudau:
- Măria ta, cât stăpânesti! Cât de mare esti!...
- Măi, dacă credeti că am stăpânire, veniti cu mine la malul mării (si marea era tulbure în ziua aceea... vărsa valuri si se agita). Uite, ca să vedeti ce putere am: Mare, îti poruncesc să stai pe loc!
Dar marea zvârlea valuri peste el.
- Ati văzut? Ati zis că am putere! Ati spus că eu împărătesc. Un val de apă, acum mă îneacă. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceti că am putere, dacă un val de apă nu ascultă de mine?
El era om care cunostea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!
Când era să moară, l-au întrebat generalii lui:
- Măria ta, din ce să-ti facem mormântul? Din marmură? Din aur? Din pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a răspuns:
- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceti mormântul meu din aur si din alte pietre scumpe, ci să-mi faceti mormântul si sicriul de granit. Să nu cumva să mă îmbrăcati în haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Si să lăsati la sicriu două găuri: una în stânga si alta în dreapta.
- Dar de ce asta?
- Pe acolo să-mi scoateti mâinile goale, ca să vadă toti că nimic n-am luat cu mine după moarte.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multumim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!

dolion a scris:

Împăratul Alexandru Macedon era...
...
El era om care cunostea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!
...
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.
...
Să multumim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Domnului...
...
...să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu...

nici nu s-ar spune că ești obsedat...

Nu sunt obsedat... iau aminte la pilde... poate nu ar fi lipsit de importanta sa traga toti concluzii!

dolion a scris:

Nu sunt obsedat...

și chiar deloc!

Pe bune... sa sti ca nu le caut cu insistenta... daca se ivesc in calea mea, le citesc din curiozitate si vi le impartasesc si voua... nu am nimic de pierdut si nici voi!

Undeva prin zona Galaţi – Brăila, înainte de cel de-al doilea război mondial, într-un sat a fost prins un hoţ de către săteni. Aceştia au vrut să-l omoare în bătaie, dar un bătrân de-al satului a zis că mai bine îl leagă de un copac din zona mlaştinilor din apropierea satului şi, dacă scapă cu viaţă după sângele pierdut în urma pişcăturilor ţânţarilor, atunci poate fi lăsat liber. Zis şi făcut, ca în poveştile lui Creangă .
Seara, în timp ce se întorcea acasă, un pescar l-a văzut pe hoţ legat de copac şi acoperit de o puzderie de ţânţari. Hoţul stătea nemişcat.
- Ia uite, săracul, e mâncat de ţanţari şi nici măcar nu-i poate goni. Ia să te scap eu de ei.
- Nu, nu! Lasă-i aşa!
- Cum aşa, eşti nebun?
- Păi acum se odihnesc. Dacă tu îi goneşti, vor veni alţii flămânzi.

Într-o zi un bătrân a luat un coș și s-a dus să culeagă niște fructe din livada de lângă lac. Când a ajuns acolo, a observat niște fetișcane care se scăldau. Fetele când l-au văzut, au intrat repede în apă până la gât și au strigat la el:
-Nu ieșim din apă până nu pleci, boșorog pervers!
-Stați liniștite, zice bătrânul, nu sunt aici ca să vă văd dezbrăcate. Am venit doar să dau de mâncare la crocodil.

Morala: Indiferent de vârstă, când vine vorba de femei dezbrăcate, bărbații se orientează rapid!

-Bunicule, pe tine te-a facut Dumnezeu?
-Da, draga mea, Dumnezeu m-a facut, raspunde bunicul.
Cateva minute mai tarziu, fetita isi intreaba din nou bunicul:
-Bunicule, dar pe mine tot Dumnezeu m-a facut?
-Da, draga mea, raspunde bunicul.
Timp de cateva minute, fetita isi studiaza bunicul, iar apoi se uita la reflexia ei in oglinda. Bunicul ei se intreba ce-i trecea fetitei prin minte.
Intr-un sfârsit fetita zice:
-Stii ceva bunicule? Dumnezeu isi face treaba mai bine in ultimul timp.

O lectie de viata

Un copil o intreaba pe mama sa:
- Mama, pot sa merg la spital sa vad un prieten? E bolnav!
- Bineinteles, dar ce are?
Fiul, cu capul plecat, spune:
- O tumora pe creier...
Mama, furioasa, spune:
- Si de ce vrei sa mergi acolo ? Ca sa-l vezi murind? Copilul se indeparteaza si dispare. Cateva ore mai tarziu, se intoarce rosu de atata plans, spunand:
- O, mama, a fost ingrozitor, a murit in fata mea!
Mama, suparata:
- Si, acum? Esti fericit? Era demn sa vezi aceasta scena?
O ultima lacrima cade din ochii copilului:
- Foarte! Am ajuns la timp pentru a-l vedea si sa-l aud zicand: "Stiam ca vei veni... Prietenii nu sunt doar pentru momentele bune!

Un baiat isi ia inima in dinti si o suna pe fata pe care o iubeste:
-Ah, draga, te iubesc atat de mult! Fii prietena mea!
La care fata:
-Si eu te plac, dar mi-e teama de ceva.
-De ce ti-e frica, draga?
-Mi-e teama ca peste 10 ani vei iubi alta fata.
Baiatul:
-Draga, poti sa fii sigura ca peste 10 ani voi iubi o alta fata, care te va striga: ,,Mamico!''

Pe vremea comunistilor, eram obligati sa credem ca totul a fost inventat de rusi. Asadar, bineinteles, radioul a fost descoperit de "savantul" rus Popov. Iata povestea:

Intr-o zi, sotia lui Popov, Natasha, era singura acasa si asculta radioul. La un moment dat, sotul sau vine acasa pe nepregatite, Natasha se sperie si ascunde radioul in debara. Popov vine la ea foarte nervos:
- Natasha!!! Aud o voce!! Spune repede, cine e nenorocitul?? Unde l-ai ascuns??
- Nu stiu despre ce vorbesti... ce s-a intamplat?
- Natasha, nu ma minti! Spune-mi acum de unde se aude vocea!
- Uf... E ceva ce nu ti-am spus pana acum. Eu am avut mai de mult un iubit, Marconi il chema. Ne iubeam foarte mult, dar intr-o zi el a trebuit sa se intoarca in Italia si sa ne despartim. Si atunci mi-a daruit un aparat, radio se numeste, la care sa ascult si sa imi aduc aminte mereu de el. Ei, pe el l-am uitat de mult, dar acum ascultam si eu niste muzica, stiri, pentru ca mi-era urat singura acasa... Intelegi?
- Natasha, drept cine ma iei?? Ma crezi prost??
Popov, ca turbat, se apuca sa scotoceasca toata casa, in cautarea amantului. Pana la urma intra si in debara. Si asa a descoperit Popov radioul.

Un individ isi suspecta sotia ca avea un alt barbat. Intr-o zi, se hotari sa vina acasa la o alta ora ca de obicei si a surprins-o efectiv, dormind cu alt barbat.
Scoase revolverul cu grija, ca sa nu-i trezeasca... il arma... si cand era gata sa traga primul glont... incepu sa se gandeasca...
In ultimul timp, isi daduse seama ca viata lui de barbat casatorit, se imbunatatise. Sotia nu-i mai cerea bani pentru alimente, nici pentru haine, bijuterii sau pantofi, cu toate ca aparea mereu cu o rochie noua, o bijuterie noua, sau sandale la moda. Copiii schimbasera scoala publica din cartier, cu o scoala privata, intr-un cartier elegant al orasului. Ca sa nu
mai spunem, de noua masina pe care sotia o achizitionase, in ciuda faptului
ca de 4 ani nu-i mai crescuse salariul si de atunci am suspendat cota lunara pe care trebuia sa i-o dau. Iar de provizii, ce sa mai vorbim... niciodata nu am avut atata abundenta in casa, ca in ultimele luni. Si plata luminii, apa, telefon, internet, mobilul, carduri de credit, de cat timp nici nu mai auzise vorbind despre ele. Sotia lui era o combinatie intre
Nicole Kidman, Katherine Zeta Jones si Elizabeth Hurley. O nebunie, delicioasa, apetisanta si dorita.
A pus arma inapoi cu aceeasi grija ca sa nu-i trezeseasca si a iesit din camera incetisor. S-a oprit in usa salonului. A aprins o tigara, a reflectat un pic si si-a zis :
"Tipul plateste chiria, supermarketul, educatia copiilor, facturile casei, masina? Toate cheltuielile casei? Eu ma culc cu ea in fiecare zi..."
Si, iesind din casa lui, trase concluzia:
La naiba ! Incornoratul este el!

Un domn distins se duce la un restaurant celebru din Paris împreună cu prietena sa şi comanda o sticla de Mouton Cadet 1928.
Chelnerul se întoarce cu sticla, o desface si toarna o cantitate mica într-un pahar pentru degustare. Clientul roteste vinul in pahar, îl miroase, il degusta şi îl pune pe masă, cu o bufnitură:
- Acesta nu este Mouton Cadet 1928!
Chelnerul îl asigură ca este, se încinge o discutie şi în curând se aduna înca douăzeci de persoane în jurul mesei, inclusiv somelierul şi managerul, încearcând să convingă clientul că vinul este Mouton Cadet 1928.
La un moment dat cineva îl întreabă pe distinsul client cum de ştie că nu este Mouton Cadet1928.
- Numele meu este Philippe de Rothschild, e via mea, sunt pivnitele mele şi eu am facut vinul!
Pâna la urmă, somelierul recunoaşte că a turnat Milon Clerc 1928.
- N-am putut suporta gândul sa vând ultima noastră sticla de Mouton Cadet 1928. M-am gandit ca nu veti sesiza diferenta, Milon Clerc este în aceeaşi regiune cu Mouton, culeg strugurii în acelaşi timp, folosesc aceleasi utilaje, zdrobesc strugurii în acelaşi mod, este îmbuteliat în acelasi timp în sticle similare. Vinurile sunt aceleaşi, cu excepţia unei diferente mici de localizare geografică.
Rothschild cheamă somelierul spre el şi îi şopteşte discret:
- Când te întorci acasă în seara asta, roaga-ti prietena sa-si dea jos lenjeria intima. Pune un deget într-o gaura, un alt deget în cealalta, apoi miroase ambele degete. Vei intelege ce mare diferenta face o mică distanţă în localizarea geografică!

Un predicator s-a ridicat intr-o duminica dimineata si a spus audientei:
"Duminica viitoare voi predica pe subiectul minciunii. Asa ca in legatura cu aceasta, ca pregatire pentru predica mea, as vrea sa cititi capitolul 17 din Marcu".
Duminica urmatoare, predicatorul s-a ridicat in picioare si a spus:
"Toti care ati facut ceea ce am cerut si anume, toti care ati citit capitolul 17 din Marcu, va rog sa ridicati mana".
Aproape fiecare mana din acea adunare a fost ridicata. Atunci predicatorul a spus:
"Voi sunteti oamenii carora vreau sa le vorbesc. Nu exista capitolul 17 in cartea Marcu."

Un faimos colectionar de arta se plimba pe strazile orasului, cand a vazut la usa unui mic anticariat o pisica mica si slaba care bea lapte dintr-o farfurioara. Privirea expertului nu se putea insela: farfurioara era o piesa foarte veche si deosebit de valoroasa, poate chiar piesa pe care o cautase intreaga viata.
Incercand sa isi pastreze calmul, a intrat in magazin si i-a oferit proprietarului doi dolari pentru pisica, dar acesta a refuzat. Disperat, colectionarul a tot urcat pretul, pana la 20 de dolari. Vanzatorul a luat banii si i-a pus pisica in brate.
Proaspatul proprietar al felinei s-a uitat la farfurioara si pe un ton nepasator a spus:
- La pretul asta ati putea sa imi dati si farfurioara pisicii. S-a obisnuit cu ea si m-ar scuti si pe mine sa mai cumpar alta.
Proprietarul a refuzat vehement:
- In nici un caz, nu o vand pentru nimic in lume! Este farfurioara mea norocoasa. Doar saptamana asta am vandut, la preturi foarte bune, 28 de pisici.