Povesti, povestioare

Noaptea la han

Tatal lui George calatorea o data cu un prieten de-ai sai din Wales si intr-o noapte s-au oprit amandoi la un han, unde se mai aflau si alti calatori, in tovarasia carora au petrecut toata seara.
A fost o seara foarte vesela si au stat pana tarziu noaptea, iar cand s-au dus la culcare erau si ei cam veseli. Tatal lui George si prietenul tatalui lui George urmau sa se culce in aceeasi camera, dar in paturi diferite. Au luat o lumanare si au urcat sus. Cand au intrat in camera, lumanarea si-a pierdut echilibrul, s-a dat cu capul de perete si s-a stins, asa ca au trebuit sa se dezbrace pe intuneric si sa-si caute paturile orbecaind. Iata ca in loc sa se urce in paturi separate, cum isi inchipuiau ei ca fac, s-au catarat in acelasi pat, unul culcandu-se cu capul la capatai, iar celalalt, la capatul situat in punctul cardinal opus, cu picioarele pe perna.
Urma o clipa de tacere, apoi tatal lui George spuse:
- Joe!
- Ce e, Tom? raspunse vocea lui Joe, dinspre celalalt capat al patului.
- Inchipuie-ti, mai este cineva in patul meu! Si-a intins picioarele pe perna mea!
- Nemaipomenit, Tom! raspunse celalalt. Dar sa fiu al naibii daca nu e cineva si in patul meu!
- Ce-ai de gand sa faci? intreba tatal lui George
- Pai, il azvarl jos, raspunse Joe.
- Si eu la fel, spuse tatal lui George, vitejeste.
Urma o lupta scurta, se auzira doua bufnituri, ca de doua trupuri pravalite pe dusumea, si o voce cam tanguioasa spuse:
- Asculta, Tom!
- Da!
- Tie cum ti-a mers?
- Ca sa fiu sincer, omul meu m-a azvarlit el pe mine!
- Si al meu la fel! Asculta, mie nu prea imi inspira incredere hanul asta. Tie?

(Jerome K. Jerome - "Trei intr-o barca")

Stiam odata un om - sau, mai degraba, am stiut ceva despre un om - care era un betiv inveterat. A devenit si a continuat sa fie un betiv nu datorita slabiciunii, ci datorita vrerii sale. Cand prietenii sai l-au mustrat, le-a spus sa-si vada de treburile lor si pe el sa-l lase sa-si vada de ale lui. Daca ar gasi vreun motiv pentru care sa nu mai bea, ar renunta la bautura. Intre timp ii placea sa se imbete si intelegea sa se imbete cat mai des cu putinta.
O facea in mod deliberat si o ducea pana la capat. Se spune ca aproape zece ani nu s-a culcat niciodata treaz. Asta ar putea fi o exagerare - ar fi un caz unic daca nu ar fi asa - dar aceasta poveste se poate considera ca fiind suficient de veridica pentru orice scopuri practice.
Apoi a venit o zi cand intr-adevar a intrevazut un motiv pentru a nu se imbata. Nu a semnat nici o declaratie, nu a facut nici un juramant. A spus "Nu ma voi mai atinge de nici un strop de bautura!" si timp de 26 de ani s-a tinut de cuvant.
La sfarsitul acelei perioade a survenit o combinatie de imprejurari care i-au facut viata extrem de dificila, asa incat s-a hotarat sa scape de ea cu totul. Cand isi dorea ceva era posibil de atins, era un om obisnuit sa intinda mana si sa ia acel lucru. A trecut in revista cazul sau intr-un mod lucid si s-a hotarat sa se sinucida.
Daca acest lucru trebuia facut, cel mai bine ar fi fost, din motive pe care daca le-am expune ar face aceasta povestire prea lunga, sa se intample chiar in noaptea aceea si, daca era posibil, chiar inainte de ora 11, care era cea mai timpurie ora la care o anumita persoana putea sosi dintr-un anumit loc.
Se facuse patru dupa-amiaza. S-a ingrijit de o anumita afacere necesara si a scris niste scrisori care trebuiau scrise. Aceasta l-a tinut ocupat pana la ora sapte. Apoi a chemat un taxi si a mers la un mic hotel din suburbii, a luat o camera izolata si a comandat cele necesare pentru a face un punch special, ultima bautura pe care o bause cu 26 de ani in urma.
Timp de trei ore a stat acolo band zdravan, cu ceasul in fata lui. La zece si jumatate a sunat, si-a platit nota, s-a intors acasa si si-a taiat beregata.
Vreme de un sfert de secol oamenii numisera acest om "caracter reformat". Caracterul sau nu se schimbase insa nici un pic. Setea de bautura nu murise niciodata. Timp de 26 de ani, fiind un om mare, si-o inabusise. Cand toate lucrurile ii devenisera indiferente si-a slabit stramtoarea si instinctul rau inflori in el la fel de puternic in ziua in care a murit, ca in ziua in care il strangulase.
Asta e tot ce poate face un om. Sa gaseasca puterea necesara sa zdrobeasca raul care este in el si sa-l inabuse zi de zi.

(Jerome K. Jerome - "Arta de a NU scrie un roman" - pag.135-142)

Ghid de conversatie

Inauntru pravalia parea un baldachin de ghete. Cand am intrat, omul robotea cu o dalta si un ciocan la deschisul unei lazi din sipci, plina cu ghete. Am trecut la punerea in practica a experimentului lui George. Magazinul parea a fi tocmai ce ne doream. George isi scoase palaria si spuse "Buna dimineata!".
Omul nici macar nu se intoarse. Din primul moment mi s-a parut un individ dezagreabil. Mormai ceva ce ar fi putut sau nu sa fie "Buna dimineata!" si isi vazu de treaba.
George continua conform indicatiilor din ghid:
- Mi-a fost recomandat magazinul dumneavoastra de catre un amic, domnul X.
Drept raspuns, conform ghidului, omul ar fi trebuit sa rosteasca formula:
- Domnul X este o persoana deosebit de agreabila; imi va face mare placere sa servesc pe oricare dintre prietenii domniei sale.
Insa altul i-a fost raspunsul:
- Nu-l cunosc; n-am auzit de el.
Asa ceva era de natura sa te descumpaneasca. Ghidul indica trei sau patru metode de a cumpara ghete; George o alesese cu grija pe cea care il avea in centrul atentiei pe domnul "X", ca fiind dintre toate cea mai plina de curtoazie. Discutai o buna bucata de vreme despre acest "domn X" si, dupa ce se realiza pe aceasta cale o atmosfera de intelegere si amicitie, abordai cu mult firesc si gratie scopul imediat al venirii tale, anume dorinta de a cumpara ghete "bune" si "ieftine". Se pare ca acest ipochimen grosolan, materialist nu se sinchisea catusi de putin de fineturile comertului cu amanuntul. Cu un asemenea om trebuia sa treci direct, brutal, la afaceri. George l-a abandonat pe domnul "X" si, intorcand paginile inapoi, alese o propozitie la intamplare. N-a fost o alegere prea fericita. Era o tirada care ar fi parut superflua oricarui negustor de incaltaminte. In imprejurarile de fata, amenintati si napaditi cum eram din toate partile de ghete, fraza avea demnitatea unei perfecte imbecilitati. Suna cam asa:
"Mi s-a spus ca aveti aici ghete de vanzare!".
Omul lasa din mana ciocanul si dalta si ne privi pentru prima oara. Vorbi rar, cu o voce groasa si suierata. Spuse:
- De ce credeti ca tin eu ghetele aici ? Ca sa le miros ?
Era unul dintre cei care incep calm si, pe masura ce vorbesc, se ambaleaza tot mai tare, sentimentul ultragiului dospind in ei, pare-se, ca drojdia de bere.
- Dar ce va inchipuiti ca sunt eu ? continua de el. Colectionar de ghete ? Pentru ce oti fi crezand ca tin pravalia asta ? Fiindca imi face bine la sanatate ? Credeti ca m-am amorezat de ghete si nu ma lasa inima sa ma despart nici de-o pereche ? Credeti ca le-am atarnat aici ca sa le contemplu ? Nu-s destule ? Unde credeti ca va aflati ? Intr-o expozitie internationala de ghete ? Ce credeti dumneavoastra ca sunt ghetele astea ? O colectie istorica ? Ati mai auzit pe cineva care sa tina pravalie de ghete si sa nu vanda ? Va inchipuiti ca pavoazez pravalia cu ele ca s-o fac sa arate mai gigea ? Drept cine ma luati ? Drept un imbecil calificat ?
Am sustinut intotdeauna ca aceste manuale de conversatie nu sunt niciodata de un real folos. Voiam sa gasim un echivalent englezesc pentru binecunoscuta expresie nemteasca "Nu-ti iesi din pepeni!". Sa fi cautat din scoarta si nu gaseai nimic de felul acesta in toata carticica. Totusi, trebuie sa-i recunosc lui George ca a ales cea mai buna propozitie din cate se puteau gasi acolo si a valorificat-o spunand:
- Voi reveni, poate, cand veti avea mai multe modele sa-mi aratati! Pana atunci, adio!
Acestea fiind zise, ne-am intors la trasura si am plecat, lasandu-l pe om in pragul usii cotropite de ghete, facand unele observatii la adresa noastra. Nu le-am auzit, dar se pare ca trecatorii le-au gasit interesante.

(Jerome K. Jerome - "Trei pe doua biciclete" - pag.112-115)

Cica bunicul statea la poarta si a vazut nu stiu ce vecina, asta cand avea mosul vreo 70 ani.
Si vecina tot baba era...
Bunicul, cu oarece amaraciune in glas, i-a zis ceva de genul: Uite vecino, ne stim de atatia ani si nu ai zis si tu odata, "hai Ioane sa iti dau si tie ..'ceva'..."
La care baba, i-a taiat-o destul de scurt si la obiect: "Da' ai cerut? Ai zis ca vrei si eu am zis ca nu?? Pai daca nu ai cerut eu cum sa iti dau" ..

Se povesteste ca un barbat si femeia sa au venit la un preot sa-i ceara sfat. Femeia isi acuza omul ca este prea risipitor, in timp ce barbatul o mustra pe nevasta ca este prea zgarcita. Uitandu-se la ei, preotul le-a aratat palma deschisa si i-a intrebat:
- Daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de buna ?
- Nu, parinte!
Preotul a strans atunci puternic pumnul si, tinandu-l asa, i-a intrebat:
- Dar daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
- Nu, bineinteles, parinte.
- E, atunci mai ganditi-va la asta si o sa vedeti care are dreptate!

"Tot ce intrece dreapta masura e vatamator. Nici prea mult, nici prea putin!"

Un preot de la tara, mergand cu treburi spre satul vecin, a vazut o femeie din parohia sa spalandu-si rufele in rau si, apropiindu-se, a intrebat-o:
- Duminica, la slujba, am vazut ca nu m-au ascultat toti cu atentie. Poate am vorbit lucruri prea savante si ma gandesc, duminica asta, sa vorbesc mai pe intelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai inteles din ce-am spus eu la predica ?
- Parinte, i-a raspuns cu smerenie femeia, eu n-am multa carte, dar as vrea sa va intreb si eu ceva: vedeti panzele ce le spal eu acuma ? Apa trece prin ele si le curata. Credeti ca au ele habar de cum le-a curatat apa ? Si cu toate astea, devin albe si frumoase. Nu inteleg eu, in biserica, tot cuvantul sfintiei tale, dar simt in suflet caldura Duhului Sfant, Care ma curateste de pacat, asa cum apa aceasta curata panzele mele.
Tare multumit a plecat preotul vazand un om care nu e doar cu gandul la cele sfinte, ci si cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gandi."

Era odata un iepure, care se plimba prin padure. Toata viata lui traise in teama, teama fata de oameni, teama fata de celelalte animale, si dupa cum spune legenda, teama si fata de umbra lui. Mergand el asa prin padure cu toate simturile in alerta, vede deodata o pasare, care statea sus pe o creanga, fara sa para ca ii pasa de ceva. Iepurasul atunci, o intreba, ce face acolo sus.Pasarea ii raspunse ca sta pur si simplu, bucurandu-se de aceasta zi minunata. Iepurasului i se paru un vis, una ca asta, si spuse ca si-ar dori si el sa poata sa ia o pauza din vesnica stare de veghe in care se afla, si sa stea asemeni acelei pasari. Pasarea ii spuse ca nu vede de ce iepurasul nu ar putea sa stea si el ca ea, si il indemna sa faca la fel.Iepurasul, cedand insistentelor pasarii, se intinse si el langa trunchiul copacului, inchise ochii, si incepu sa se bucure de linistea acelei zile si de caldura soarelui care il invaluia. Dar, trecand pe acolo o vulpe, si vazand iepurasul care statea intins in iarba fara nici o grija, se gandi ca ar fi pacat sa rateze o prada asa de usoara, si se repezi si il manca indata.

MORALA : Daca vreodata in viata vrei sa iei o pauza, asigura-te inainte de toate ca esti destul de sus, pentru asta.

Ultima scrisoare a lui Bob

Dragi prieteni

Este important ca barbatii sa-si dea seama ca pe masura ce inainteaza in varsta, femeile nu mai pot mentine acelasi nivel calitativ al curateniei, ca atunci cand erau tinere. Cand barbatii observa acest lucru, ar trebui sa incerce, macar, sa nu tipe.
Lasati-ma sa va spun cum rezolv eu problema.
Cand am fost concediat din slujba mea de consultant economic,si m-am pensionat devreme, Nancy a fost nevoita sa-si gaseasca de lucru, pentru ca aveam nevoie de un venit si de asigurare de sanatate. La scurt timp dupa ce a inceput sa lucreze, am observat ca a inceput sa-si arate varsta.
De obicei ajung acasa de la pescuit sau de la vanat cam in acelasi timp in care ajunge si ea de la serviciu. Desi stie cat de foame imi este, mereu imi spune ca trebuie sa se odihneasca jumatate de ora inainte de a-mi gati cina. Incerc sa nu tip, doar ii spun sa nu se grabeasca, si sa ma trezeasca cand e gata cina. Obisnuia sa spele vasele imediat ce terminam de mancat. Acum ele stau in mod neobisnuit mai multe ore in chiuveta. Fac si eu ce pot, si ii amintesc de cateva ori pe seara ca vasele alea nu se curata singure. Stiu ca apreciaza ajutorul meu, pentru ca reuseste sa le spele cumva inainte de culcare.
Acum ca este mai in varsta, observ ca oboseste mai repede. Masina de spalat rufe si uscatorul se afla la subsol. Uneori imi spune ca nu mai poate face inca o calatorie pe acele trepte. Nu fac o mare problema din asta. Atata timp cat termina de spalat rufele pana seara, sunt dispus sa-i trec cu vederea.
Nu numai asta. Daca am nevoie de o camasa apretata la intalnirea de la cabana din ziua de luni, sau la intalnirea de pocker de miercuri si sambata, sau la meciul de bowling de marti si joi, ii spun ca de fapt calcatul hainelor mai poate astepta pana a doua seara. Asta ii da timp sa mai faca si celelalte nimicuri prin casa, cum ar fi, sa faca baie cainelui, sa dea cu aspiratorul sau sa stearga praful.
Daca am avut o zi foarte buna la pescuit, ii permit sa curete pestela mai lent si mai cu grija.
Nancy a inceput sa se planga din cand in cand. De exemplu, spune ca ii este greu sa plateasca facturile de la casa in timpul pauzei ei de pranz. In ciuda plangerilor ei, eu continui sa o incurajez. Ii spun sa se intinda pe doua trei zile, si sa nu se grabeasca prea tare. Ii mai spun ca saritul peste un mic pranz, din cand in cand, nu poate face rau nimanui, daca ma intelegeti ce spun.
Cand face treburi simple, a inceput sa aiba nevoie de pauze de odihna tot mai prelungite.
A trebuit sa faca o pauza la jumatatea gradinii, cand a tuns iarba. Incerc sa o fac sa nu se simta prost ca are nevoie de atatea pauze. Ii spun sa-si faca un pahar de limonada proaspata si sa stea un pic jos. Ii spun ca daca tot face una pentru ea, sa faca una si pentru mine, si sa vina sa stea de vorba cu mine pana adorm in hamac.
Probabil par un sfant, pentru felul in care o sustin pe Nancy in fiecare zi. Nu spun ca este usor sa arat atata consideratie fata de ea. Multi barbati ar gasi acest lucru ca fiind dificil, sau chiar imposibil. Nimeni nu stie mai bine ca mine, cat de frustrate devin femeile odata cu inaintarea in varsta. Dar baieti, daca tipati mai putin la nevestele voastre din cauza acestui articol, consider ca a fost facut cu folos.

Semnat Bob

P.S. Inmormantarea lui Bob a avut loc pe 25 ianuarie.

P.P.S. Nancy a fost achitata la proces, pe 27 Ianuarie.

Potrivit marelui istoric Zi Zhi Tong Jian, în timpul dinastiei Sui, a trăit un ofiţer de armată numit Jia Wang, din provincia Qi. El primi ordin să conducă gărzile ce escortau, spre capitală, pe Can Li şi alţi 70 de criminali.Toţi deţinuţii erau legaţi cu lanţuri. Ei escaladară munţi şi traversară râuri. După nenumărate încercări, în sfârşit, ajunseră într-un oraş numit Niao Yang. Acolo, Jia Wang le-a ordonat să se oprească, ca să se odihnească puţin. Deţinuţii, în grupuri de câte doi sau trei, se întinseră pe marginile unui drum lateral. Toţi se plângeau de greutăţile pe care le înduraseră. Gărzile care îi escortau erau, de asemenea, extenuaţi. Jia Wang îi privea şi nu mai putea să le îndure suferinţele. Îi adună pe toţi şi le zise: “Voi meritaţi pedeapsa, căci aţi încălcat legea ţării, dar oamenii care vă păzesc sunt nevinovaţi. Ei suferă aceleaşi greutăţi ca şi voi. Nu vă e ruşine?”

Cuvintele lui Jia Wang îi făcură pe deţinuţi să fie atât de ruşinaţi încât nu mai îndrăzniră să ridice capul. Jia Wang ordonă să le fie scoase lanţurile şi îi lăsă pe paznici să se întoarcă acasă. Jia Wang îi spuse lui Can Li şi celorlalţi deţinuţi: “Acum n-o să mai aveţi de îndurat greutatea lanţurilor şi paznicii nu va mai fi nevoie să vă urmeze, îndurând aceste încercări. Trebuie să vă duceţi în capitală singuri, dar trebuie să fiţi acolo la data stabilită, altfel, va trebui să mor pentru voi.”

Can Li şi ceilalţi criminali fură impresionaţi de sinceritatea lui Jia Wang. Ei spuseră toţi: ”Vă rugăm să nu vă faceţi griji. Aţi avut grijă de noi, aţi avut încredere în noi, nu ne vom încălca promisiunea. Cel ce îi va face vreun rău lui Jia Wang va muri de o moarte groaznică.”

Data stabilită sosi. Toţi criminalii ajunseră la timp, fără să fi fost măcar un singur fugar.

Când Împăratul Jian Yang auzi această poveste, fu foarte surprins. El îl convocă pe Jia Wang şi îl felicită pentru ceea ce făcuse. Îi adună, de asemenea, şi pe deţinuţi, soţiile şi copiii lor. Dădu o sărbătoare în cinstea lor şi le iertă crimele săvârşite. Împăratul dădu şi un decret: “Toţi ofiţerii guvernamentali trebuie să urmeze exemplul lui Jia Wang, cu scopul de a determina poporul de rând să se poarte virtuos. Poporul de rând trebuia să se poarte ca şi Can Li şi ceilalţi, persoanele rele să devină bune. Dacă asta se va întâmpla, lumea va fi mai paşnică şi va veni, cu siguranţă, o zi în care nu vor mai fi deloc crime.”

Întrebat ce diferenţă există între bărbat, femeie şi aur, Pitagora răspunse:
- Aurul se pune la încercare cu focul, femeia cu aurul şi bărbatul cu femeia!

Intr-un oras era in desfasurare o mare constructie la care lucrau mai multi muncitori. Un om, care trecea prin apropierea santierului se opreste sa vorbeasca cu lucratorii. Se duce la unul dintre ei; acesta era transpirat, obosit si avea o fata trista. “Ce faci?” il intreba trecatorul. “Zidesc.” raspunse muncitorul. Trecatorul se duse la alt muncitor, care era in aceeasi stare ca si primul: obosit, transpirat si trist. Ii adresa aceeasi intrebare: “Ce faci?” Raspunsul nu intarzie sa vina: “Castig 20$ pe ora”. Omul nostru, inainte de a-si continua drumul, mai puse o data aceeasi intrebare unui alt muncitor. Si acesta era transpirat, obosit, dar fata nu ii mai era trista; era chiar vesel. Raspunsul: “Construiesc o catedrala!”

Morala: felul in care privesti ceea ce faci este ceea ce conteaza; felul in care te raportezi la activitatile tale zilnice influenteaza si starea ta, dar si calitatea lucrului. Tu…”Ce faci?”…?

Un batran arab care arata ca vai de lume si traia din mila altora ratacea pe strazile unui oras. Nimeni nu il baga in seama. Un trecator i-a spus, plin de dispret:
- Ce faci aici? Vezi bine ca nu te cunoaste nimeni.
Omul cel sarman s-a uitat linistit la trecator si i-a raspuns:
- Nu-mi pasa. Ma cunosc eu insumi si mi-e de-ajuns. Ar fi fost mai cumplit sa fie pe dos: sa ma cunoasca toti si sa nu ma cunosc eu.

A-i spune caprioarei cal

Dupa ce Qin Shihuangdi, primul împarat din istoria Chinei, a murit, Zhao Gao, un mare demnitar însetat de putere si dornic sa ajunga prin ministru, l-a ajutat pe Hu Hai, fiul suveranului decedat, cunoscut în istorie sub numele postum de Er Shi sau al doilea împarat din dinastia Qin, sa urce pe tron.

Dupa ce s-a vazut prim-ministru, cum Hu Hai era un incapabil, Zhao Gao detinea de fapt puterea suprema în împaratie. Dar nici acest rang nu-l mai multumea si tot planuia ca, prin orice mijloace, sa-l înlature pe Hu Hai pentru a deveni el însusi împarat. Numai ca nu stia câti dregatori îl vor sustine. Pentru a afla, s-a folosit de o stratagema. Într-o zi, pe când toti marii dregatori se aflau în sala tronului pentru a aduce omagiul lor suveranului, Zhao Gao a cerut sa fie adusa caprioara pe care dorea s-o ofere lui Er Shi. Aratând spre caprioara, Zhao Gao i se adresa împaratului:

„Permite-ti-mi sa va ofer cu tot respectul acest umil dar: este un cal pretios si rar, din cei care alearga o mie de li într-o zi. Va rog sa-l primiti.”

Râzând, suveranul replica:

„Te înseli, dragul meu prim-ministru! Se vede cât de colo ca este o caprioara! Cum se face ca spui ca-i cal?”

„Stapâne, va rog sa-l examinati cu atentie. Acest purtator de cornite, nu este ca­prioara, ci un bidiviu minunat care alearga o mie de li într-o zi,” raspunse Zhao Gao.

Tot nelamurit, Hu Hai insista: „De când au caii cornite?”

„Stapâne, dar e clar ca «buna ziua» ca este un cal nemaipomenit”, raspunse Zhao Gao. si pentru ca nu mai avea argumente, implica asistenta spunând: „Daca nu ma credeti, puteti sa-i întrebati pe dregatorii aici de fata.”

„E caprioara sau e cal?” se gândeau dregatorii. La început nu aveau nici o îndoiala. Dar acum... si pe deasupra au fost pusi sa-si spuna parerea!

Unii, lingusitori din fire, pentru a-i face placere lui Zhao Gao au spus: „Bine-nteles ca-i cal nu caprioara! Cu câtiva ani în urma si eu am crescut un astfel de cal.”

Altii, destul de multi, gândindu-se cât de puternic este Zhao Gao, cât de fatarnic si cât de mult rau poate face, dar ca totusi Hu Hai le este suveran si i-au jurat credinta, au gasit de cuviinta ca cel mai bine ar fi sa taca.

Un numar foarte mic din cei prezenti, oameni drepti si integri au spus: „E caprioara nu e cal!”

Cât timp dregatorii au vorbit, Zhao Gao a fost atent la spusele fiecaruia. Nu dupa mult timp de la aceasta întâmplare, rând pe rând, cei care au spus adevarul opunându-se direct Primului Ministru, au cunoscut efectele atitudinii lor: întâi au fost persecutati, apoi - asasinati.

De atunci, chinezi au folosit expresia "a-i spune caprioarei cal" drept metafora pentru cel ce confunda adevar si fals, sau mai grav, pentru a-l califica pe cel care având puterea actioneaza dupa bunul lui plac, face din alb negru...

dolion a scris:

Ultima scrisoare a lui Bob

....

Deci, să ne amintim cât de mult ne place Arielul....

dolion a scris:

... îi făcură pe deţinuţi să fie atât de ruşinaţi ...

S-ar mai fi scris acestă poveste dacă deţinuţii ar fi fost români?

dolion a scris:

... Tu…”Ce faci?”…?

Bine Dolion, mulţumesc de întrebare.

Yzzy, nici nu cred ca ai putea face altfel decat bine; eventual, foarte bine!
Referitor la detinuti: ce zici de cel ce a jucat in "Eu daca vreau sa fluier, fluier"? Ar merita eliberat? Si cat de mult l-a schimbat in bine, sansa avuta?

dolion a scris:

Yzzy, nici nu cred ca ai putea face altfel decat bine; eventual, foarte bine!
Referitor la detinuti: ce zici de cel ce a jucat in "Eu daca vreau sa fluier, fluier"? Ar merita eliberat? Si cat de mult l-a schimbat in bine, sansa avuta?

Da, am auzit povestea. Nu cred că a ştiut să aprecieze şansa ce.o avut-o, şi nici nu aş fi de acord să fie eliberat. Din punctul meu de vedere, ar trebui orice faptă rea să fie amendată. Cu amendă, muncă în folosul comunităţii sau închisoare. Dar la noi, e după caz. Unii fură, omoară şi n-au nici pe dreaqul.

Un mare împărat, pe vremuri, avea o provincie îndepărtată, iar oamenii din acele ţinuturi au început să se răzvrătească împotriva împăratului. Unii îl înjurau pe faţă iar alţii atât se înrăiseră încât ajunseseră să spună că, dacă l-ar prinde, l-ar omorî. Toate hulele şi necinstirile ajunseseră la urechile împăratului.

El adună toţi sfetnicii săi în divan şi începu să se sfătuiască cu ei, cerându-le părerea şi întrebându-i ce să facă ca să liniştească pe cei răzvrătiţi. Mai marele oştirii îi zise:

- Dă-mi oaste, împărate, şi mă voi duce să aduc pe cei răzvrătiţi la tine ca să-i pedepseşti aspru. Împăratul însă clătină din cap şi nu aprobă. Se sculă atunci un altul şi zise:

- Voi da o poruncă aspră, ca acela care va nesocoti numele tău să plătească cu capul.

Altul zise:

- Aceluia care nu se supune să i se ia averea, împărate! Împăratul clătină din nou din cap şi zise:

- La ce mi-ar folosi să am o ceată, un popor de sclavi care tremură, dar care pândeşte mereu prilejul ca să scape de mine şi să mă omoare?

Sfetnicii toţi amuţiră. Dar iată că unicul fecior al împăratului, prinţul moştenitor, se plecă înaintea tatălui său şi-i zise:

- Tată, lasă-mă pe mine să mă duc la ei şi-i voi face să fie ascultători, întorcându-i la tine. Împăratul mirat îl întrebă:

- Şi cum ai vrea tu, fiule, să procedezi ca să-i faci ascultători? Prinţul grăi:

- Eu le voi povesti de dragostea ta cea mare, de mila şi de bunătatea ta, de toate câte le-ai dat, câte le dai şi câte mai vrei să le dai şi nu voi înceta, tată, cu iubirea mea pentru ei până când nu-i voi scoate din rătăcire, pînă ce flacăra dragostei nu se va aprinde din nou în sufletele lor reci.

Atunci împăratul privi cu lacrimi îndelung şi cu duioşie în ochii copilului, şi zise:

- Da, mergi fiul meu, şi poartă grijă de cei căzuţi căci numai dragostea ta îi va putea izbăvi; numai mila şi dragostea ta îi vor aduce la adevărul cunoştinţei. S-a dus departe fiul în ţara răzvrătită şi nu ştia de odihnă, ci zi şi noapte căuta pe cei pierduţi şi rătăciţi ca să-i întoarcă la tatăl său.

Dar, până la urmă, preţul plătit a fost foarte scump, căci a trebuit să-şi dea viaţa. În felul acesta însă biruinţa a fost mai strălucită. Acum, ce va face Tatăl acelor nelegiuiţi şi nerecunoscători din pricina cărora a fost jertfit Fiul său? Cu ce pedepse va trebui să pedepsească pe aceia pentru care şi-a dat fiul, iar ei au dispreţuit jertfa dragostei şi l-au omorât?

Din această istorioară, oricine ar putea bănui că aici e vorba de Tatăl ceresc, Împăratul Slavei şi de Fiul Său care a luat asupra Sa toate neputinţele noastre şi, plin de dragoste şi milă, a venit la noi, răzvrătiţii, înrăiţii şi păcătoşii ca să ne aducă la Tatăl. Dragostea Fiului lui Dumnezeu este fără margini, căci lumea răzvrătită şi răutăcioasă L-a omorât , răstignindu-L pe Cruce. El însă nu se depărtează de noi, nu ne-a lepădat, ci arată aceeaşi dragoste mereu, până la sfârşitul veacurilor.

Un misionar creştin adusese la credinţă pe un păgân, care se închina la idoli. Acesta nu vrea, însă cu nici un chip, să spargă un idol la care se închinase toată viaţa şi la care ţinea în mod deosebit. Bietul creştin misionar îl sfătuia să spargă idolul şi îi zicea:

- Iubitul meu, sparge acest dumnezeu mincinos şi să nu-ţi pară rău, că Dumnezeu îţi va da o mare bucurie, şi ai să fii fericit atât în lumea aceasta cât şi în cealaltă.

Într-o zi păgânul s-a hotărât să spargă idolul. A luat toporul şi l-a lovit cu putere, dar, ce să-i vadă ochii?! Idolul acela era plin cu bani de aur. Strămoşii lui ascunseseră, pe timpuri, în el o comoară şi, astfel, nimicirea lui aduse un trai fericit bietului păgân, care era sărac. S-a întărit şi mai mult în credinţă, s-a botezat şi a început să facă fapte bune, devenind un bun creştin, având mulţumire sufletească şi câştigând împărăţia cerului.

Iată, frate creştine, ia aminte, poate şi tu ai un idol la care ţii mult şi te închini lui de multă vreme; un idol de plăceri, de patimi rele şi îţi închipui că nu poţi trăi fără acest idol la care te-ai închinat o viaţă întreagă. Poate iubeşti patima beţiei, de unde pleacă toate relele. Sparge idolul acesta, frate, sparge-l, că vei găsi Împărăţia lui Dumnezeu.

Poate te stăpâneşte patima desfrânării, şi ai o prietenă de care nu te desparţi şi nici nu te cununi cu ea. Sparge legătura dintre idolul acesta şi tine, frate creştine, până nu e prea târziu. Poate te înşeală patima luxului, a fumatului, a jocului de cărţi şi hulelor. Sparge aceşti idoli şi şi ascultă chemarea Domnului, pe care o face prin slujitorii Săi şi hotărăşte-te a veni la masa lui Dumnezeu, căci încă te mai cheamă.

Roagă pe Dumnezeu să îţi dea putere ca să învingi păcatul care îţi stăpâneşte sufletul şi trupul. Atunci ai să găseşti, frate creştine, o comoară de bucurii, chiar şi în lumea aceasta vremelnică şi vei plânge de bucurie pentru că ai găsit Împărăţia cerului. Vei fi un ales şi un plăcut al Domnului Dumnezeu, care te va primi cu bucurie la ospăţul cel minunat, în Împărăţia Lui cea cerească. Acolo este ţinta noastră a creştinilor şi acolo trebuie să meargă sufletele noastre.

dolion a scris:

Un misionar creştin adusese la credinţă pe un păgân, care se închina la idoli. Acesta nu vrea, însă cu nici un chip, să spargă un idol la care se închinase toată viaţa şi la care ţinea în mod deosebit.

De ce îl critici pe alcoolicul din palatul Cotroceni atunci când reduce cu un sfert salariile şi tot cam aşa pensiile?

Trei caini apara curtea lui nea Stamate, gospodar din Calinesti, Arges.
Ii caut cu privirea, unul in dreapta, de statura mijlocie, roscat, agitat, se spanzura-n lant, verific instinctiv, pare in regula, lant gros, bine prins; altul in stanga, mare, latos, gri cu alb, sta pe loc, ma priveste atent si latra gros ; il caut pe-al treilea, in fata, putin la stanga, in copac,…… nu, nu se poate, refresh, in fata, putin la stanga, langa copac, dupa copac, nimic, in copac - mic, negru, pufos, ochi ageri….., pene.
O stancuta crescuta de pui in preajma cainilor a invatat sa latre si-i iese tare bine.
La un semn si-o vorba de-ale lui nea Stamate, cainii inteleg ca strainul este acceptat de stapan si se retrag in casutele lor, e dimineata si cam ger.
Ma apropii, il stiu glumet pe nea Stamate, asa ca ma uit in copac dupa un aparat mic de inregistrare. Nu mai e indoiala, vizibil iritata, stancuta latra.
Rade nea Stamate si-mi povesteste despre ocaziile pe care i le da stancuta in a observa cum se astern in ordine : indoiala, curiozitatea, mirarea si veselia pe chipul celor care pasesc in curtea sa.
Mai nea Stamate, eu as monta o camera ascunsa!
Stancuta latra iar.
Nu este ea caine, insa se straduieste sa para, bine ca n-a-nvatat sa si muste

Morala : toti oamenii sunt la fel diferenta consta in ce se straduieste fiecare sa para.

03.12.2008
Ilia

O mica pasare migra spre sud sa fuga de iarna. Dar era atat de frig, incat micuta pasare a inghetat si a cazut la pamant, pe un camp intins. In timp ce zacea acolo, veni o vaca si o ingropa in baliga. Stand asa, micuta pasare inghetata isi dadu seama ca ii era bine si cald. Caldura aceea chiar o ajuta sa-si revina. A stat asa fericita la caldurica incepand sa cante de fericire. Dar intr-o zi trecu pe acolo o pisica si o auzi cantand. O dezgropa repede, micuta pasare fu fericita ca a iesit la lumina dar in acel moment pisica o inhata si o manca.

Morala:
1. Nu toti cei care te improasca cu r____t sunt neaparat si dusmanii tai
2. Nu toti cei care te scot din r___t sunt neaparat si prietenii tai
3. Iar cand te afli intr-un mare r___t, mai bine iti tii gura.

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Alegeri... Decizii... S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant...

Andrei Cornea, unul dintre puţinii noştri intelectuali adevăraţi, se amuză scriind peste 50 de istorii alternative cu tâlc. Cu aceste poveşti apocrife, inevitabil inegale, dar inteligente şi pline de umor în impertinenţa lor neostentativă, Andrei Cornea se joacă superior şi de-a literatura, şi de-a filosofia.

Iată mitul lui Narcis întors într-o foarte scurtă povestire intitulată „Adevărul despre Narcis":„Narcis era un tânăr simpatic, nici prea chipeş, nici prea urât. De bună seamă, şi-ar fi dorit să arate ceva mai bine decât îşi închipuia că arată - nu de alta, dar, ca orice băiat, visa să aibă succes la fete. Cum, deocamdată, credea că nu prea are, se simţea singur şi neiubit. Obişnuia, de aceea, când avea răgaz, să-şi cultive melancolia, plimbând-o afară din micul orăşel unde locuia. Odată, pe seară, pe când tocmai ajunsese destul de departe, în mijlocul unei păduri, pe malul unui mic lac singuratic de munte - loc unde puţini drumeţi se încumetau să vină -, se opri brusc, se plecă şi privi de foarte aproape apa limpede care scăpăra în lumina asfinţitului, producând neîncetat mii de irizaţii fosforescente. «O, ce frumuseţe!» exclamă el, cucerit de ce văzu acolo. «Mie îmi spune!», îşi zise apa. Şi, fiindcă, se simţise şi ea de multă vreme singură şi neiubită, îl îmbrăţişă pe Narcis într-o tresărire de entuziasm, trăgân-du-l la ea, ca să-l aibă pentru totdeauna".

Poveşti impertinente şi apocrife de Andrei Cornea
Editura Humanitas, 2009.

Ispita fumatului

Siluan Athohonitul, s-a intamplat sa mearga in tren, langa un negustor, fumator pasionat. Acesta a aprins o tigara, si a simtit nevoia sa-si apere viciul, zicand ca are unele avantaje, sau macar iluzia lor. I-a cerut parerea lui Siluan. Acesta i-a spus:
" Domnule, inainte de a va aprinde tigara, rugati-va. Spune-ti Tatal nostru."
Negustorul a raspuns cu mirare:
" Pai, nu prea merge sa te rogi inainte de fumat."
Parintele Siluan a zis:
" Orice lucru care nu merge cu rugaciunea netulburata, mai bine sa nu-l facem".

" De ce este atat de greu sa ierti, sa nu te mai agati de rani, care au trecut demult?"

Pentru simplul motiv, ca ele sunt tot ce ai. Si continui sa te joci cu ranile vechi ca sa le mentii proaspete in memorie. Nu le lasi sa se vindece.

Un om statea intr-un compartiment de tren. Peste drum de el, statea un preot care avea alaturi un cos de picnic. In lipsa de ocupatie, omul se uita la preot.
Dupa un timp, preotul a deschis cosul si a scos un servet pe care si l-a pus cu grija pe genunchi. Apoi, a scos un bol de sticla si l-a pus pe servet., dupa aceea a scos un cutit si un mar, a curatat marul de coaja, l-a taiat in bucatele si a pus bucatelele in bol.
Apoi a luat bolul si a rasturnat cuburile de mar pe fereastra.
Dupa aceea, a scos o banana, a decojit-o a taiat-o in bucatele, le-a pus in bol si le-a aruncat pe fereastra. A facut acelasi lucru cu o para, o conserva mica de visine, un ananas si un borcanel de frisca. Dupa ce le-a aruncat pe toate pe fereastra, a sters bolul, a impaturit servetul si le-a pus in cosul de picnic.
Omul, care il urmarea uimit pe preot, l-a intrebat in cele din urma:
- Iarta-ma parinte, dar ce faceai acolo?
La care preotul i-a raspuns cu detasare:
-Salata de fructe.
- Bine, dar ai aruncat totul pe fereastra, i-a spus omul.
- Da, nu pot sa sufar salata de fructe.

Oamenii cauta intr-una lucruri pe care nu pot sa le sufere, pe care le urasc.
Traiesc din ura. Zgandaresc mereu ranile, ca sa nu se vindece; nu le lasa sa se vindece toata viata lor si se bazeaza pe trecut.
Daca nu incepi sa traiesti in prezent n-ai sa poti sa uiti si sa ierti trecutul.
Nu spun ca trebuie sa uiti si sa ierti trecutul; nu asta este metoda mea. Eu spun: Traieste in prezent. A trai in prezent este modul pozitiv de a aborda existenta. Acesta este un alt mod de a spune sa fii mai constient, mai atent, pentru ca atunci cand esti constient, atent, esti in prezent.

Constienta nu poate fi in trecut si nu poate fi in viitor. Constienta nu cunoaste decat prezentul; are numai un timp: prezentul.
Sa te eliberezi de trecut si de viitor, inseamna sa simti pentru prima data gustul libertatii. Iar in acea experienta, devii intreg, sanatos, toate ranile sunt vindecate. Dintr-o data nu mai exista nici o rana. Simti cum in tine apare sanatatea. Acea sanatate este inceputul transformarii.
OSHO