Povesti, povestioare

dolion a scris:

Binele, daca-l faci, pana si necuvantatoarele il inteleg si apreciaza... Trebuie sa fii mai mult decat bun, pentru a fi deajuns de bun.

Sunt mai sensibili si mai respectuosi decat noi si nu au nevoie de telefon mobil pentru a comunica.

Lawrence Anthony, o legendă în Africa de Sud și autor a trei cărți, inclusiv bestsellerul Elefantul Whisperer, a salvat cu curaj fauna contra atrocităților salbatice ale omului, s-a implicat inclusiv in operatiunile curajoase de salvare a animalelor din grădinile zoologice din Bagdad, atunci când a fost invazia SUA în 2003 și a reabilitat elefanții in intreaga lume.

In 07 martie 2012 Lawrence Anthony a murit, parasind aceasta lume, soția, cei doi fii și doi nepoți si numerosi elefanți.

La două zile după moartea sa, elefanții sălbatici s-au prezentat la el acasă in două mari grupuri. Alte turme sălbatice au sosit separat pentru a spune la revedere prietenului lor uman iubit.
Un total de 31 de elefanti au mers cu răbdare mai mult de 20 km pentru a ajunge la casa lui în Africa de Sud.
Martori la acest spectacol, oamenii au fost evident surprinsi, nu numai de inteligenta suprema si exactitatea momentului in care acesti elefanti au realizat moartea lui Lawrence, dar mai ales prin aceasta manifestare de profunda emotie, pe care animalele iubite au aratat-o si au evocat-o intr-un mod organizat:
Un mars lent din zona habitatului lor, pana la casa lui Lawrence, timp de cateva zile, in sir indian, dand o nota solemna. Cum au stiut de moartea lui Anthony acesti elefanti din rezervatie, care traiau intr-o zona indepartata a parcului ?

"Un om bun a murit subit ", a declarat Leila Gal Berner rabinul, Ph.D.," și la multi kilometri distanta, doua turme de elefanți, care au descoperit că au pierdut un prieten drag, au început să se miște ca într-o procesiune solemnă, aproape "înmormântare", pana la casa persoanei decedate pentru a arata respect familiei sale.

"Dacă am putea avea o dovadă a interdependenței minunate a tuturor ființelor vii, cum ar fi cu elefanții din rezervatia Thula Thuja. Inima unui om se oprește și inima a sute de elefanți este în doliu. Inima acestui om a oferit vindecarea acestor elefanți, iar acum au venit să aducă un omagiu afectuos prietenului lor.

Soția lui Lawrence, Francoise, a fost deosebit de afectata, știind că elefanții nu s-au mai întors acasă de peste 3 ani! Dar totuși, ei știau unde merg. Elefantii, evident, au vrut să arate respectul lor profund și sa-si onoreze prietenul care le-a salvat viața, ramanand acolo, in fata casei timp de 2 zile și 2 nopți fără să mănânce nimic. Apoi, într-o dimineață, au plecat.

Adam (Ady) Popescu, Real Estate Broker
Century 21 Max-Immo, Montreal, Quebec, Canada.
Cell: 514-796-ADAM (2326)
E-mail: adam@popescu.org
E-mail: adampopescu@bell.blackberry.net Internet site: http://www.popescu.org

Ma consider si eu un elefant venit la casa acestui OM. Am cautat un articol in engleza si l-am trimis sotului si fiicei. Pare o poveste, dar nu este!

Memorie de elefant stiam ca exista.
Dar presimitire, simtire de la distanta, telepatie, nu stiu cum s-o numesc acum, nu stiam ca au.

Ion a scris:

Memorie de elefant stiam ca exista.
Dar presimitire, simtire de la distanta, telepatie, nu stiu cum s-o numesc acum, nu stiam ca au.

Pentru cine crede in Divinitate, nu e greu sa isi explice. Dumnezeu e pretutindeni, e in toate. Spiritul supravietuieste si dupa moarte, deci nimic mai usor sa comunici cu elefantii. Nimic nu e imposibil la Dumnezeu.

Frumoasă, miscătoare povestire!

Uite, prin astfel de actiuni ale animalelor putem pricepe cum au putut să stea toate vietuitoarele împreună cu oamenii în Arca lui Noe.
Cum spune si Zaraza: la Dumnezeu totul e posibil.

Blidul de lemn
Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.
Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura - boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pana-ntr-o zi cand...
"Trebuie sa facem ceva cu bunicu', a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!"
Asa ca sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu' manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul mesei. Si pentru ca bunicu' reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.
Uneori, cand se uitau in directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui slabiti si tristi - singur, dupa usa, bunicu' isi manca bucatica de paine muiata in lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe covor sau cind se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita cand la bunicu', cand la mamica si la taticu' lui, fara sa spuna un singur cuvant...
Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn.
"Ce faci tu acolo", l-a intrebat tatal duios.
Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios:
"O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa mananci tu si mami cand cresc eu mare..."
A zambit si s-a intors la "treaba" lui.
De data aceasta a fost randul parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in camera. Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea singelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvant, deplina tacere, dar amandoi stiau prea bine ce au de facut.
In seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie - in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea cate-o furculita pe covor.
Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.
Ce seamănă omul, aceea va şi culege .

dupa o povestire de Lev Tolstoi

La anuntarea unui concurs, la cea mai mare firma de avocati din oras, se prezinta Robert si George. Amandoi absolvisera “magna cum laudae”, amandoi veneau din familii bune, amandoi vorbeau frumos si aratau bine. Ca sa aleaga, seful ii ia pe fiecare de-o parte si ii intreaba: “De ce ai vrut sa te faci avocat?”. Dupa ce le asculta raspunsurile, il alege pe George.
Robert, siderat, se confeseaza lui George:
– Nu inteleg de ce m-au respins! Eu le-am spus ca m-am facut avocat pentru ca am mare respect pentru lege, ca mi-as da viata pentru Constitutie si ca vreau sa se faca dreptate pentru clientii mei. Tu ce le-ai spus?
– Le-am spus ca din cauza mainilor mele!
– A mainilor? Ce inseamna asta?
– Pai, m-am uitat la mainile mele si am observat ca nu erau bani in niciuna dintre ele!

Intr-o zi de vara, Huang merse la cimitirul satului, cu un buchet de bujori la mormantul sotiei sale. In timp ce aranja el acolo florile intr-un vas cu apa, ceva ii atrase atentia: un alt barbat aseza pe mormantul vecin un bol cu orez.
Huang s-a apropiat mirat si putin sarcastic l-a intrebat :
- Nu te supara omule, doar nu crezi ca defunctul tau chiar o sa manance orezul ?
- Ba da, a raspuns foarte calm cel intrebat, atunci cand al tau o sa miroasa florile!
Morala: a respecta opiniile altora este una din cele mai mari virtuti pe care le poate avea o fiinta umana. Oamenii sunt diferiti, actioneaza diferit, gandesc diferit.
Nu judecati… dar incercati sa intelegeti si daca nu puteti, atunci uitati…
Amintiti-va cele 5 reguli pentru a fi fericit:
· Elibereaza inima de amaraciune.
· Elibereaza mintea de griji.
· Traieste simplu.
· Daruieste mai mult.
· Asteapta-te sa primesti mai putin.
Si nu uita, ca imbatranirea este obligatorie, pe cand grandoarea este o optiune!

Un taran, cam rau la suflet, a gasit intr-o zi pe pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau:
- Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ?
A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, cel crud, spunandu-i:
- Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate.
- Iti multumesc - i-a raspuns taranul - puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla!
Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.

Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci, cu siguranta, vei reusi.
"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!
- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.
- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele. In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.

In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"

Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.


Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.
Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.

"Dragostea - radacina si izvorul binelui."

Shisō Kanaguri, n. 20 august 1891, Harutomi (actualmente Nagomi), Prefectura Kumamoto, d. 13 noiembrie 1984, a fost un atlet din Japonia.
El și sprinterul Yahiko Mishima au fost primii atleți japonezi care au participat la Jocurile Olimpice, anume la cele din 1912 din Stockholm, capitala Suediei.
Cu banii adunați de prieteni, a plecat cu trenul prin Siberia și Finlanda în Suedia, călătoria durând 18 zile.
Proba de maraton a avut loc pe data de 14 iulie 1912. După ce a așteptat în zadar să vină o mașină la hotel să-l ducă la stadion în ziua competiției, cum înțelesese el că se va întâmpla, a încercat să meargă de unul singur cu mijloace de transport în comun, dar deoarece tramvaiele erau supraaglomerate, a fost nevoit să alerge la stadion. Proba de maraton a avut loc pe o vreme caniculară, căldura fiind și cauza probabilă a primului deces la Jocurile Olimpice moderne, anume maratonistul portughez Francisco Lázaro, care a decedat a doua zi după ce s-a prăbușit în timpul maratonului.
Pe când trecea prin suburbia Sollentuna, Kanaguri a fost invitat în casă să bea apă și să se odihnească puțin de către o familie care stătea la soare în grădină. Kanaguri a adormit și nu s-a mai trezit până a doua zi. Rușinat, a refuzat mai întâi să se întoarcă în Japonia, iar când s-a întors a făcut-o fără să contacteze organizatorii, care îl dăduseră dispărut.
În următorii ani, Kanaguri a câștigat de trei ori proba de maraton la campionatele naționale ale Japoniei.
La Jocurile Olimpice din 1920 s-a plasat pe locul 16 (timp: 2'48:45,4), iar la cele din 1924 a întrerupt cursa, după ce stabilise un nou record al Asiei cu 2:36:10.
În 1962, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Stockholm, ziaristul suedez de la ziarul „Stockholms-Tidningen” Oscar Söderlund (care își semna articolele cu pseudonimul „Glokar Well”), l-a găsit pe Kanaguri, care între timp avea 6 copii și 10 nepoți. În 1967, la vârsta de 76 de ani, Kanaguri s-a întors la Stockholm și a alergat porțiunea pe care nu o alergase în 1912, terminând maratonul în 54 de ani, 8 luni 6 zile, 8 ore, 32 de minute și 20,3 secunde. Acesta se pare că este cel mai încet maraton alergat vreodată.
În cinstea lui are loc anual un mini-maraton de 30 km în orașul Kumamoto, iar o Cupă "Kanaguri Shisō" este acordată celui mai bun atlet la cursa Ekiden Hakone.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Shis%C5%8D_Kanaguri

Exista o legenda cu privire la "Cina cea de taina" a lui Da Vinci...

Cand a conceput aceasta scena, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia sa picteze Binele – sub chipul lui Iisus – si Raul – sub chipul lui Iuda. Si-a intrerupt lucrul la jumatate pana cand avea sa gaseasca modelele ideale.
Intr-o zi, in timp ce asista la repetitita unui cor bisericesc, a vazut intr-unul din baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite. Au trecut 3 ani... Cina cea de Taina era apropae gata – da Vinci insa, nu gasise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care raspundea de biserica incepu sa-l preseze, cerandu-i sa ispraveasca numaidecat fresca. Dupa mai multe zile, pictorul a intalnit un tanar imbatranit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate ajutoarele sale il dusera pana la biserica unde urma sa-i picteze chipul fara schite prealabile. Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.
Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie, deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Un amestec de uimire si tristete ii aparu pe chip si zise:
- Am mai vazut pictura asta!
- Cand? intreba da Vinci surprins.
- Acum 3 ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare ca Binele si Raul au unul si acelasi chip, totul depinde de momentul in care unul sau altul taie calea oricarei fiinte umane.

O poveste despre Capitalism

Mi-am adus aminte de o poveste de ”succes” nord-americană! Acolo se spune că un expert în vânzări trebuie să reușească să vândă frigidere și eschimoșilor! Nimic mai adevărat și mai capitalist!
Plecând de la această ”performanță”, într-o corporație capitalistă producătoare de electrocasnice (la care mulți dintre noi visăm sau visam să lucrăm – suna high rezonanța de multinațională!) s-a pus această problemă, să fie vândute frigidere eschimoșilor (în acest caz populației native din Alaska).
La o întâlnire de brainstorming a fost dezvoltată această idee: cum vindem frigidere eschimoșilor?
Foarte simplu, răspunde cineva! Ii convingem că își pun familiile în pericol dacă nu țin mancare într-un frigider!
Inventăm un institut care a făcut un studiu și rezolvam problema! Genial!
Alt specialist ridică o altă problemă: dar ei nu au curent, că locuiesc în igloo-uri!
Mda, spuse managerul! Asta este o problemă!
Le vindem generatoare, spuse cineva de la masa! Discutăm cu o firmă care face așa ceva!
Da! excelent!
Altcineva de la masă ridică o altă problemă și mai spinoasă: dragii mei! sunteți copii? generatoarele merg pe combustibil! De unde dracu benzinării?
Mda, cred că problema devine nerealistă spuse managerul!
Asa cum am abordat problema generatoarelor, așa vom aborda și problema benzinăriilor, spuse un alt participant la întâlnire! Vorbim cu o firmă de specialitate!
Da, putem face asta, spuse managerul!
Un finanțist prezent la ședință îi întreabă pe ceilalți: dragii mei, v-am ascultat pe toti! Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă! Eschimoșii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani, cum dracu vindeți voi frigidere, generatoare, benzină? Se lasă liniștea!
Din penumbra scaunului managerului apare un evreu bătrân îmbrăcat impecabil, finanțist de meserie (cum altfel), persoană pe care puțini de la masă o vedeau în firmă și aproape niciunul nu o cunoștea! Le spune tuturor pe un ton blând: ori nu aveți habar de societatea în care trăiți, ori sunteți superficiali, ori sunteți stupizi! Ideea cu frigiderele este genială! Mai rămâne o mică problemă! Banii! Dar avem mai mulți decât imaginația noastră poate duce! Cum banii sunt virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde, prin credit... așa că mai adăugați și servicii de creditare produselor dumneavoastră, faceți contracte de credit avantajoase (cui ?). Semnați cu băncile înțelegeri pentru dezvoltare, spuneți că deschidem noi piețe și la treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?
S-a lăsat liniștea... apoi managerul, pe un ton prietenos le spunce cleor prezenți: daca nu aveți ceva de adăugat, la treabă!

După 3 luni: regiunea target avea peste 100 de benzinării (din 5 inițial), hypermarket-uri vreo 10 (din 1), sucursale bancare 150 (din 2 inițial), familii de eschimoși cu frigidere: aprope toți... ajunsese frigiderul un statut social... nu ai frigider, nu ai valoare... îți vor muri copiii intoxicați cu bacteria inventată de institutul virtual din ședința de brainstorming!
După 6 luni au început să dispară benzinăriile, de la 100 la 40, hypermarket-urile s-au împuținat (de la 10 la 3), sucursalele bancare și mai puține: de la 150 la 30!
Famili de eschimoși cu frigidere: toți, dar puțini reușeau să le mai folosească... nu aveau bani de combustibil pentru generator!

După 1 an regiunea target avea 5 benzinării, 1 hypermarket, 2 sucursale bancare, toți eschimoșii aveau frigidere și generatoare, niciunul nu mai mergea, dar în schimb toți primeau notificări că dacă nu își plătesc datoriile vor fi dați afară de pe pământurile lor!

După 1 an și jumătate regiunea nu mai avea decât 1 benzinărie, niciun hypermarket, 1 sucursală bancară și toți proprietarii de frigidere la coadă la cantina săracilor! Le-au fost executate terenurile și prin asta și mijloacele de subzistență!

Vă sună cunoscut? Cred ca da! Se numește capitalism! Bineînțeles că am văzut fotografiile zonei target din Alaska în primele 3 luni și am rămas cu gura căscată realizând că ei acolo au absolut tot ce le trebuie, iar mie îmi lipsesc unele dintre ele, într-o capitală europeană! Dar oare fotografia aia exprima adevarul sau era o iluzie?

Să tragem linie: corporația de electrocasnice și-a primit banii pe frigidere (comisionate de hypermarketuri) de la băncile ce acordau credite, firmele de scule și-au primit banii pe generatoare de la băncile care au creditat achiziționarea lor (comisionate de hypermarketuri), benzinăriile au vandut o perioadă (probabil pe carduri de credit), băncile au caștigat cel mai mult având și terenurile eschimoșilor executate prin neplata creditelor și banii pe creditele neplătite de eschimoși pentru că le-au primit de la stat pentru a evita falimentul economiei globale (cică).
Și eschimoșii?
Fără terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără viitoarele venituri (popriri), fără viitor!

Concluzia!

Nu vă cumpărați produse pe care nu vi le permiteți (finanțiștii spun că dacă nu puteți acoperi din surse proprii 25 -40% din valoarea unui produs, înseamnă că nu vi-l permiteți, cu toate ofertele tentante ale băncilor).
Nu vă cumpărați produse inutile (și eu am în casă nenumărate cuțite electrice, feliatoare, mixere, mașini facut tăiței, etc!). Nu fiți eschimoși!
Învățați din această criză, informați-vă asupra produselor pe care le doriți, gândiți-vă dacă într-adevăr aveți nevoie de ele! Adaptați-vă cumpărăturile după propriile necesități, nu după ce vedeți la alții sau după ședința de amețeală a vreunui reponsabil de vânzări! Fiți eficienți cu propria viață și cu propriile venituri! Trăiți sănătos și curat!

(un eschimos în mică măsură)
Succes tuturor!

O fetita si tatal ei traversau un pod.
Tatal fetitei era destul de speriat de ingustimea podului si i-a spus fetitei:
"Iubita mea, te rog tine-ma bine de mana ca sa nu cazi."
Fetita ii spuse: "Nu, tati. Tine-ma tu strans de mana."
"Care e diferenta?" intreba tatal.
"E o mare diferenta," ii spuse fata. "Daca eu te tin de mana si mi se intampla ceva, exista sansa sa iti dau drumul.
Dar daca tu esti cel care se tine de mana mea, stiu ca, indiferent ce se intampla, tu nu imi vei da niciodata drumul."

Frumos si adevărat!   
Una din povestirile ce arată că trebuie să învătăm si de la cei micuti. Avem ce...
Stiu că, în ce mă priveste, mi-as da viata într-o clipită pentru a salva viata nepoatelor mele.
As considera această actiune ca fiind cea mai mare onoare din viata mea.
Eu totusi sper să nu ajung la momentul luării unei astfel de decizii...   

Tot asa gandesc si eu despre copiii mei... dar si cand vor veni nepotii!  

Doi bărbați grav bolnavi ocupau acelasi salon in spital. Unui bărbat i s-a permis să stea în pat pentru o ora in fiecare dupa-amiaza pentru a i se drena lichidul din plămâni. Patul lui era langa fereastra camerei. Celălalt bărbat a trebuit să-și petreacă tot timpul culcat pe spate.
Oamenii au vorbit ore în șir. Ei au vorbit despre soțiile și familiile lor, casele lor, locurile lor de muncă, implicarea lor în
serviciul militar, unde au fost in vacanta...
În fiecare după-amiază, atunci când omul din patul de langa fereastra putea sta în sus, el isi petrecea o mare parte din timp pentru a-i descrie colegul lui de cameră toate lucrurile pe care le-ar putea vedea pe geam.
Omul din celălalt pat a început să trăiască pentru ora aia... care ii anima lumea exterioară pentru scurt timp.
Fereastra avea vedere spre un parc cu un lac. Ratuste si lebede se jucau in apa, în timp ce copiii navigau cu bărcile in jurul lor. Tineri îndrăgostiți mergeau braț la braț în mijlocul florilor de toate culorile și o vedere frumoasă la orizontul orașului putea fi văzuta în depărtare.
Omul de la fereastra descria toate acestea în detalii rafinate, iar omul din partea cealaltă a camerei isi închidea ochii și isi imaginea acesta scenă pitoresca.
O după-amiază caldă, omul de fereastra a descris cum trecea o parada. Deși celalalt om nu a putut auzi trupa, el o putea vedea cu ochii minții in timp ce omul de la fereastra o descria in cel mai mic detaliu.
Zile, săptămâni și luni au trecut. Într-o dimineață, asistenta a sosit pentru a aduce apă si a găsit corpul neînsuflețit al omului de la fereastră, care a murit linistit în somn.
Ea s-a întristat și a sunat însoțitorii pentru a veni sa recupereze corpul neinsufletit.
De îndată ce a părut oportun, celălalt bărbat a întrebat dacă el ar putea fi mutat lângă fereastră. Asistenta a fost fericita sa faca asta, iar dupa ce s-a asigurat ca era asezat confortabil, ea a plecat lasandu-l singur.
Încet, dureros, barbatul s-a sprijinit in cot pentru a putea arunca o privire catre lumea reala. A vazut un perete gol.
Omul a intrebat asistenta care ar fi putut fi motivul pentru care colegul său decedat ii descria lucrurile acelea minunate! Asistenta i-a răspuns că omul era orb și nu putea vedea nici macar peretele.
Ea i-a spus, "Poate că el a vrut doar să te încurajeze pe tine."

Epilog:
Există o fericire extraordinară în a-i face pe altii fericiti, în ciuda propriilor noastre situatii.
Durerea impartasita este jumătate din durere, dar fericirea împărtășita, este dubla.
Dacă vrei să te simți bogat, numara toate lucrurile pe care le ai si pe care banii nu le pot cumpăra.
Ziua de azi este un cadou si se numește... prezent.

dolion a scris:

Există o fericire extraordinară în a-i face pe altii fericiti, în ciuda propriilor noastre situatii.
Durerea impartasita este jumătate din durere, dar fericirea împărtășita, este dubla.

Este atât de adevărat!
Nu poti avea satisfactii mai mari decât a-i vedea pe altii fericiti prin contributia ta.

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Există o fericire extraordinară în a-i face pe altii fericiti, în ciuda propriilor noastre situatii.
Durerea impartasita este jumătate din durere, dar fericirea împărtășita, este dubla.

Este atât de adevărat!
Nu poti avea satisfactii mai mari decât a-i vedea pe altii fericiti prin contributia ta.

Cum uneori insistam in a-i face pe altii fericiti dupa standardele noastre, fac niste precizari:
- este dovada de egoism sa conteze ca a fost sau nu contributia noastra. Suntem la fel de fericiti si cand ii vedem pe altii fericiti, nu conteaza ce sau cine a cauzat.
- primul lucru ca sa-i facem pe altii fericiti e sa fim noi sinceri si onesti cu noi insine, nu sa proiectam asupra altora dezamagirile noastre. Numai cine are asteptari va fi dezamagit! Simplu. Daca ne vedem "barna" (pai, ce-o fi) din ochiul nostru, ceilalti se vor simti eliberati de pretentiile noastre absurde. Fiecare e liber sa hotarasca ce isi doreste. Si nu societatea, familia, anturajul, sa ii impuna ce sa-si doreasca.

zaraza26 a scris:

Cum uneori insistam in a-i face pe altii fericiti dupa standardele noastre, fac niste precizari:
- este dovada de egoism sa conteze ca a fost sau nu contributia noastra. Suntem la fel de fericiti si cand ii vedem pe altii fericiti, nu conteaza ce sau cine a cauzat.
- primul lucru ca sa-i facem pe altii fericiti e sa fim noi sinceri si onesti cu noi insine, nu sa proiectam asupra altora dezamagirile noastre. Numai cine are asteptari va fi dezamagit! Simplu. Daca ne vedem "barna" (pai, ce-o fi) din ochiul nostru, ceilalti se vor simti eliberati de pretentiile noastre absurde. Fiecare e liber sa hotarasca ce isi doreste. Si nu societatea, familia, anturajul, sa ii impuna ce sa-si doreasca.

Nicicând nu trebuie să încercăm a face pe altii fericiti după ceea ce ni s-ar potrivi nouă.
Aceea nu ar mai putea fi numită fericire.
O floare creste înaltă si frumoasă dar vântul o doboară; tu doar pui o proptea si o lasi liber să crească mai departe.

Contributia personală dacă poate fi adusă fără a fi remarcată, este calea ideală.
De fapt sunt omul care sustine trimiterea de ajutoare cu expeditor necunoscut.
Sunt cel ce întinde o mână la nevoie... fără prezentare.
De aceea sunt de acord cu afirmatiile tale.   

Totusi, faptul că „fiecare e liber să hotărască ce îsi doreste” nu se potriveste în toate cazurile.
Unii nici nu stiu ce îsi doresc, altii îsi doresc lucruri ce ar deranja pe oricine în societate, deci e loc si pentru actiuni impuse unor indivizi - de aceea există lege, ca să fie impusă. Si trebuie... Chiar si Dumnezeu a impus o anume conduită, niste legi, dar noi oamenii?

PS. Încercând să vin în sprijinul afirmatiei tale:
În prezent, în România, fiecare e liber să hotărască ce doreste.
Rezultatul?
Mai trebuie descris?

Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea, erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nici o fotografie...
Când s-a terminat războiul şi el s-a întors acasă şi-au dat întâlnire. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir alb.
Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână, căuta o femeie cu un trandafir alb în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea, dar pe care nu o văzuse niciodată.
Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el... era minunată... era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea nici un trandafir. Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir alb în mână.
Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână.
Voi ce aţi fi ales? Persoana cu trandafirul îi ştia sufletul, de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna în vârstă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:
- Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfâşiată. Decizii. Alegeri. S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continuat drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:
- Bună ziua! şi a invitat-o la cină.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir alb şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restauranul din colţ.
Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

dolion a scris:

Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

  

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

  

Mai important decat respectul si iubirea celorlalti e respectul pentru noi insine, sa fim impacati cu noi insine si cu alegerile noastre. Altfel vom fi sfasiati pe dinauntru intre ceea ce am facut si ceea ce trebuia sa facem.

zaraza26 a scris:

Emil Condor a scris:

dolion a scris:

Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

  

Mai important decat respectul si iubirea celorlalti e respectul pentru noi insine, sa fim impacati cu noi insine si cu alegerile noastre. Altfel vom fi sfasiati pe dinauntru intre ceea ce am facut si ceea ce trebuia sa facem.

Chiar dacă sunt de acord cu afirmatia lui Dolion, tot în aceeasi pozitie sunt si fată de spusele tale, Zaraza.
De ce? Simplu: cele două forme de respect merg mână în mână - dacă nu e una, nu putem spune că cealaltă ar exista decât dacă ne mintim pe noi însine.