Povesti, povestioare

ASCULTARE IMPRESIONANTĂ

Cu câteva secole înainte de Cristos, Alexandru cel Mare a cucerit aproape întreaga lume, prin puterea armatei sale, prin înţelepciune şi diplomaţie.

Într-o zi, împreună cu o mică companie de soldaţi, s-a apropiat de o cetate întărită, înconjurată de ziduri. Alexandru, stând în afara zidurilor a luat cuvântul, cerând să îl vadă pe rege. Acesta a venit. “Predă-te imediat”, a poruncit Alexandru.

Regele a râs. “De ce să mă predau ţie?”, a strigat acesta înapoi. “Noi suntem mult mai numeroşi decât tine. Tu nu reprezinţi o ameninţare pentru noi!”

Alexandru era însă pregătit să răspundă acestei provocări. “Dă-mi voie să îţi demonstrez de ce ar trebui să te predai”, a răspuns el. Apoi a comandat oamenilor săi să se alinieze în coloană, unul câte unul şi să înceapă să mărşăluiască. I-a mărşăluit drept spre marginea unei prăpăstii ce se deschidea înaintea lor, adâncă de sute de metri.

Regele, împreună cu soldaţii săi, a privit împietrit cum, unul după altul, soldaţii lui Alexandru au mărşăluit fără ezitare în prăpastie, îndreptându-se spre moarte. După ce 10 soldaţi au murit, Alexandru a comandat celorlalţi să se oprească şi să se reîntoarcă pe vechile lor poziţii.

Regele şi soldaţii lui s-au predat imediat.

Aplicaţie:

Împăratul şi soldaţii săi au realizat că nimic nu ar fi putut opri victoria acelor oameni care erau gata să îşi dea viaţa pentru conducătorul lor.

Eşti şi tu la fel de dedicat în ascultarea poruncilor lui Cristos? Vrei să fii dedicat în întregime lui Cristos? Gândeşte-te la ce influenţă ar putea avea creştinii în lumea aceasta, dacă ar lua în serios poruncile lui Cristos.

“Păzeşte şi ascultă ... ca să fii fericit tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 12:28)

PIATRA CEA MARE

Un băieţel îşi petrecea duminica jucându-se în nisip. Avea o ladă mare de nisip în care îşi adusese cu el maşinuţele, camioanele, o găletuţă şi o lopăţică de plastic roşie. În procesul de “construire” al drumurilor şi tunelurilor, el a descoperit o piatră mare, chiar în mijlocul lăzii. Băieţelul a început să sape în jurul ei, până i-a dat de capăt. Cu mare greutate, a împins-o şi a tras-o prin nisipul din cutie, folosindu-şi picioarele şi mâinile. (Era foarte mic, pe lângă piatra considerabil de mare). Când a ajuns la marginea lăzii, a descoperit că nu o poate rostogoli peste margine.

Hotărât, băiatul a încercat din nou; a făcut tot ce a ştiut şi ce a putut; dar, de fiecare dată, pe când credea că a făcut un progres, piatra se rostogolea din nou în cutie. Băieţelul s-a luptat cu piatra, dar singura sa recompensă era o piatră care se rostogolea din nou şi din nou, lovindu-i, de fiecare dată, degeţelele. În final, a izbucnit în plâns.

În tot acest timp, tatăl copilului privea, din cameră, la frământarea de afară. În momentul în care lacrimile au început să i se prelingă pe obraz, o umbră imensă l-a acoperit pe copil şi lada de nisip. Era tatăl lui. Blând, dar hotărât, i-a spus: “Fiule, de ce nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână?”

Descumpănit, băiatul a şoptit, “Dar, am folosit-o, tati, am folosit-o! Mi-am folosit toată puterea!”

“Nu, fiule”, l-a corectat tatăl cu blândeţe. “Nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână, ci doar pe cea pe care o aveai tu însuţi. De ce nu m-ai chemat în ajutor?”

Zicând acestea, tatăl s-a aplecat, a ridicat piatra şi a scos-o din cutie.

Aplicaţie:

Ai “bolovani” în viaţa ta care trebuie îndepărtaţi? Descoperi deseori că nu ai mijloacele şi puterea ca să îi îndepărtezi?

Dumnezeu este întotdeauna disponibil să ne dea puterea de care avem nevoie ca să depăşim obstacolele şi să realizăm lucruri mari pentru El.

“Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1)

ÎNCURCĂTURA LUI BRANDON

Un tată, avea un băiat de trei ani pe nume Brandon.

Într-o zi, Brandon l-a văzut pe tatăl său mâncând prăjituri cu ciocolată în sufragerie, şi imediat s-a gândit: “Tatei îi place să bea lapte când mănâncă prăjituri cu ciocolată. Am să-i aduc un pahar cu lapte.” Şi cu asta Brandon se îndreaptă spre bucătărie trăgând după el un scaun ce lăsa în urma-i două zgârieturi adânci pe parchet.

Brandon se urcă pe scaun şi se sprijini de cântar ca să ajungă la uşa dulapului. Bang! se trânteşte uşa de cea a dulapului alăturat, lăsând o urmă adâncă de mâner. Se întinde ca să apuce un pahar şi accidental loveşte alte două care cad de pe raft: Buf! Buf! Dar lui Brandon nu-i pasă pentru că se gândeşte: “Am să-i duc lui tati un pahar cu lapte.”

În acest timp tatăl său priveşte toată scena, întrebându-se dacă ar trebui să intervină şi să salveze restul bucătăriei. Se hotărăşte ca pentru moment să vadă ce vrea să facă Brandon. Acesta reuşeşte să coboare de pe scaun, evitând cioburile de pe podea şi se îndreaptă spre frigider.

Trage violent de uşa frigiderului, o deschide larg şi aceasta rămâne larg deschisă bineînţeles. Pune paharul jos, în afara zonei periculoase şi ia din frigider bineînţeles nu vasul mic cu lapte ci cel mai mare, plin cu lapte. Începe şi toarnă, şi chiar reuşeşte să pună ceva lapte în pahar, iar restul pe jos.

Totul era gata, aşa că Brandon pune laptele la loc în frigider şi ia paharul de jos. O ia la fugă spre sufragerie strigând “Tati, am ceva pentru tine!”, alunecă şi varsă laptele peste tot în cameră: pe jos, pe canapea, pe tatăl său.

Brandon se ridică şi priveşte împrejur. Vede paharele sparte, lapte peste tot, dulapuri deschise, tatăl său plin de lapte, din cap până în picioare şi începe să plângă. Printre lacrimi reuşeşte să rostească “Ce o să-mi faci, tată?”

Tatăl său doar zâmbeşte. Se uită la el şi nu vede un copil care tocmai i-a distrus bucătăria ci dimpotrivă vede un copil pe care îl iubeşte foarte mult. Nu contează ce a făcut. Tatăl lui Brandon îşi întinde mâinile şi îl cuprinde în braţe şi spune “Acesta este copilul meu!”

Aplicaţie:

Când vorbim de Dumnezeu ca de Tatăl nostru trebuie să ne gândim că este asemenea tatălui lui Brandon. El este cel ce ne iubeşte necondiţionat, chiar dacă provocăm încurcături încontinuu. Şi Isus povestea o parabolă asemănătoare, despre un fiu care a cam încurcat-o. Este vorba de Fiul risipitor. Această pildă ar putea, de asemenea, fi numită a tatălui iubitor deoarece asemenea tatălui lui Brandon acesta îşi primeşte fiul cu braţele deschise (vezi Luca 15:11-32)

HARUL COMPUTERULUI

Aproape oricui îi place să se joace pe computer. Unul dintre cele mai bune jocuri este “Simulatorul de zbor” de la Microsoft. În majoritatea versiunilor poţi alege un avion cu elice sau unul cu reacţie, şi de asemenea poţi alege 180 de aeroporturi de unde să decolezi şi unde să aterizezi.

Numai după ce dobândeşti îndemânare la aterizare poţi evita prăbuşirea şi poţi repune pe pământ avionul în siguranţă.

Este foarte realist realizat. Poţi să te izbeşti de clădiri importante cum ar fi Empire State Building din New York sau de Sears Tower din Chicago, sau de Space Needle din Seattle. Avionul tău se poate rupe în bucăţi în aer, sau poţi sparge bariera de sunet deasupra oraşului Dallas, poţi chiar intra în Lacul Michigan cu 700 km/h.

Cel mai frumos lucru referitor la acest simulator de zbor este că întotdeauna o poţi lua de la capăt. Indiferent de ce se întâmplă poţi începe din nou. Fie că te prăbuşeşti, fie că arzi, fie că intri în ocean, jocul te pune întotdeauna din nou pe pista de decolare gata să zbori din nou.

Aplicaţie:

La fel este şi cu Domnul. El este întotdeauna credincios ca să ne ierte şi să ne readucă la starea dinainte de orice încurcătură şi să ne pună din nou la lucru, sper, cu puţin mai multă înţelepciune dobândită din greşelile noastre. (vezi 1 Ioan 1:9)

Cu Cristos nu se termină niciodată "jocul". “Dumnezeul oricărui har care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10)

GĂINA ŞI PORCUL

Într-o zi, o găină şi un porc mergeau de-a lungul unei străzi. Au remarcat nişte copii săraci ce arătau de parcă n-ar fi mâncat de zile întregi.

Mişcată de compasiune, găina a spus porcului: “Am o idee! Hai să oferim acestor copii un mic dejun copios, cu şuncă şi ouă.”

Porcul a cugetat asupra propunerii găinii şi a spus: “Ei bine, pentru tine asta ar implica un sacrificiu mic, dar pentru mine ar însemna dedicare totală!”

Aplicaţie:

Când Isus a venit ca să ne salveze din păcat, El ştia că îl va costa viaţa. Totuşi a mers la cruce pentru a ne oferi viaţă veşnică. Dedicarea Sa a fost totală.

Asemenea porcului din povestire, dedicarea noastră pentru Cristos trebuie să fie totală; mai mult decât un efort temporar, energie sau o parte din bani. Trebuie să implice întreaga noastră viaţă, tot ce suntem noi. Când venim la Cristos trebuie să fim dornici să trăim cu aceeaşi cantitate de dedicare ca şi Cristos.

Isus a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24)

BĂIATUL ŞI CIRCUL

Un băieţel trăia împreună cu familia sa la ferma lor departe de oraş, undeva spre sfârşitul secolului al XIX-lea. El avea vârsta de 12 ani şi nu văzuse în viaţa lui un circ. Vă puteţi imagina entuziasmul său în momentul în care a văzut la şcoală un afiş ce anunţa sosirea circului în următoarea sâmbătă în oraşul din apropiere. A alergat acasă cu sufletul la gură ca să anunţe noutatea dar şi ca să pună întrebarea: “Tati, pot să merg şi eu?” Cu toate că familia sa era săracă, tatăl a simţit importanţa acestui moment pentru fiul său. “Dacă îţi faci treburile de sâmbătă mai repede voi avea grijă să ai bani ca să poţi merge la circ.” a răspuns tatăl. Vine sâmbăta dimineaţă, iar băieţelul îşi face treburile, mănâncă repede, se îmbracă cu ce are mai bun şi este gata de plecare. Tatăl a scos din buzunar o bancnotă de un dolar - cei mai mulţi bani pe care îi avusese până atunci băieţelul. Apoi, tatăl l-a instruit atent după care i-a dat drumul să plece spre oraş.

Băiatul era atât de entuziasmat, încât, picioarele aproape că nu-i atingeau pământul. Pe măsură ce se apropia de oraş, a văzut că oamenii se aliniau pe o parte şi pe cealaltă a străzii. Şi-a croit drum prin mulţime, ca să poată vedea ce se întâmplă. Se apropia o paradă a circului!

Era cel mai măreţ lucru pe care băiatul îl văzuse vreodată. Pe lângă el treceau cuşti cu animale, care răgeau într-una, trupe de dansatori pe sârmă, cântăreţi, instrumentişti, oameni care suflau foc, ‘înghiţitori’ de săbii, pitici care făceau acrobaţii, şi panglici de hârtie erau peste tot în aer. Coloana era încheiată de tradiţionalul clovn de circ, cu pantofi uriaşi, cu pantaloni largi, cu buzunare adânci şi cu faţa pictată. Când acesta a ajuns în dreptul lui, băieţelul a scos din buzunar valoroasa bancnotă de un dolar şi a dat-o clovnului. Apoi, s-a întors şi a plecat acasă.

Ce se întâmplase? Băiatul a crezut că a participat la circ, când, de fapt, el văzuse doar parada!

Aplicaţie:

Experimentezi tu tot ce are Dumnezeu pentru tine? Viaţa de creştin este o aventură minunată, o călătorie antrenantă.

Mulţi oameni, inclusiv creştini, par să fie satisfăcuţi cu ceea ce le oferă o croazieră la ţărmul ‘Mării Mediocritate’, mulţumindu-se cu o viaţă de mâna a doua.

Vrei viaţa din belşug pe care Isus a promis-o? Vrei să trăieşti viaţa la maximum? Atunci ţinteşte sus. Nu-ţi fixa privirile în jos. Fii hotărât să devii tot ceea ce intenţionează Dumnezeu cu tine.

Dăruieşte-te lui Cristos, urmează-L şi permite Duhului Sfânt să lucreze în tine şi prin tine. Încă n-ai văzut mare lucru!!!

CLOVNUL DE LA CIRC

Filosoful Soren Kierkegaard a povestit odată despre un circ ce a fost cuprins de foc. Flăcările de la circ s-au răspândit spre terenurile din jur, care au început să ardă din ce în ce mai tare, îndreptându-se spre satul din apropiere.

Şeful circului, convins că satul va fi ars, iar oamenii omorâţi dacă nu vor fi anunţaţi a făcut un apel către cineva care ar putea merge în sat să anunţe locuitorii. Clovnul complet costumat a sărit pe bicicletă şi a luat-o la goană pe deal în jos spre sat.

“Fugiţi şi scăpaţi! Vine foc iar satul va arde!” striga el pe străzile satului. “Satul va arde! Fugiţi!”

Sătenii curioşi au ieşit din casele lor şi din magazine şi s-au adunat pe marginea drumului. Au strigat înapoi la clovn râzând şi aplaudând spectacolul. Cu cât clovnul striga mai disperat, cu atât mai mult aclamau sătenii.

Satul a ars iar pierderea de vieţi a fost mare deoarece nimeni nu a luat în serios ce spunea clovnul. În definitiv era doar un clovn.

Aplicaţie:

Asemenea clovnului din povestire, pastori, preoţi şi misionari joacă acelaşi rol în bisericile care neagă mesajul lor. De aceea, nu putem aştepta ca doar aceştia să spună lumii despre Evanghelie, pentru că nu vor fi luaţi întotdeauna în serios. Dimpotrivă, depinde de noi, oamenii de rând, să-L luăm pe Isus în serios şi să mergem să predicăm Evanghelia lumii (Vezi Marcu 16:15).

Nu putem aştepta ca lumea să ia Evanghelia în mod serios dacă nu suntem gata să spunem altora despre Cristos şi să fim martori ai puterii şi dragostei Sale.

PE NEVĂZUTE

(O glumă pentru băieţi, de povestit la persoana întâi, ca şi cum ţi s-ar fi întâmplat ţie.)

Când eram în liceu, eram cam timid şi n-am prea mers la întâlniri cu fete. Aşa că prietenul meu, a venit la mine într-o zi, şi mi-a spus: “Hei, ţi-am aranjat o întâlnire fantastică cu o fată, sâmbătă seara. Totul e aranjat.”

“Cine este?” am întrebat eu. Era, de fapt, verişoara lui, Doris. Nu o întâlnisem niciodată - nu întâlnisem încă nici o fată pe nume Doris. “O, nu”, am replicat eu, “nu merg la întâlniri, aşa pe nevăzute.”

“Hei, omule, nu-ţi fă griji în legătură cu asta”, mi-a spus prietenul meu. “Doris este o tipă superbă. Şi crede-mă, arată trăznet. Dar, dacă nu mă crezi, îţi voi spune cum să scapi de o astfel de întâlnire, dacă nu îţi place. Uite cum fac eu când vreau să fac cunoştinţă cu vreo d-ră: merg la ea să o iau şi când deschide uşa, o verific. Dacă îmi place ce văd, atunci e perfect, mergem mai departe. Dar dacă e urâtă, mimez o criză de astm. Fac ceva în genul ‘Aaahhhgggggg!’ (Îţi ţii cu mâinile gâtul ca şi cum ai avea probleme să respiri.) Fata întreabă ‘Ce s-a întâmplat?’ Iar eu îi răspund: ‘Este astmul meu.’ Şi aşa trebuie să contramandăm întâlnirea. Simplu.”

“Nu ştiu ce să zic... Bine. Pare destul de uşor. Am să merg”, am răspuns eu.

Aşa că am mers să o iau pe Doris de acasă. Am sunat, uşa s-a deschis şi Doris a apărut. M-am uitat la ea şi, spre surprinderea mea, prietenul meu avusese dreptate. Era frumoasă! Am stat acolo fără să ştiu ce să fac sau să spun.

Ea s-a uitat la mine şi a început: “Aaahhhhgggggggg!”

Aplicaţie:

Cu siguranţă, şi tu ai fost respins de către alţi tineri, fie pentru că nu arătai prea bine, fie nu erai destul de sportiv sau destul de bogat sau orice altceva. Dumnezeu nu se uită la noi în acest fel. Când priveşte la noi, El ne vede frumoşi, ne acceptă aşa cum suntem; nu este preocupat de exterior, atât de mult cum este preocupat de interior:

“Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1Samuel 16:7b).

Dumnezeu vrea ca noi să avem o inimă asemenea Lui - una care iubeşte pe toţi oamenii, indiferent de cum arată.

SÂNGELE UNUI SUPRAVIEŢUITOR

Colegul de lucru al lui Louis Pasteur, în demonstrarea teoriei, pe atunci numită a germenilor, a fost Dr. Felix Ruh, un doctor evreu din Paris. Nepoata acestui doctor murise de difterie neagră, iar Dr. Ruh a jurat, atunci, că va afla ce microb i-a ucis nepoata. Aşa că, s-a închis în laborator zile în şir. A pornit cu hotărâre să demonstreze, împreună cu Louis Pasteur, că teoria germenilor era mai mult decât o simplă teorie. Asociaţia medicilor nu a fost de acord cu Pasteur şi a reuşit să îl elimine. Dar, el n-a plecat departe de Paris. S-a ascuns în pădure şi a ridicat acolo un laborator în care a continuat cercetarea interzisă.

Douăzeci de cai frumoşi au fost duşi acolo, la laboratorul improvizat. Oameni de ştiinţă, doctori şi asistente au venit să vadă experimentul. Ruh a deschis un recipient ermetic în care dezvoltase o cultură de difterie neagră, timp de luni de zile. Avea germeni suficienţi ca să omoare întreaga Franţă. Apoi, au luat fiecare cal în parte şi l-au infectat, prin limbă, nări şi ochi cu acei germeni mortali. Toţi caii, în afară de unul, au făcut febră foarte mare şi au murit. Majoritatea doctorilor şi cercetătorilor au abandonat proiectul şi nu au mai rămas să vadă ce se întâmplă cu calul rămas în viaţă.

Timp de câteva zile, calul a zăcut pe pământ, refuzând parcă să moară. Ruh, Pasteur şi cercetătorii rămaşi, dormeau pe paie în grajd, lăsând întotdeauna pe cineva “de gardă”, ca să îi trezească în caz de scădere a temperaturii, fie ea cât de mică.

Într-o noapte, pe la ora 2, termometrul indica o scădere cu jumătate de grad a temperaturii calului. Supraveghetorul l-a trezit pe dr. Ruh. Dimineaţă, temperatura scăzuse deja cu două grade. În seara aceleiaşi zile s-a consemnat dispariţia completă a febrei, iar calul s-a putut ridica, a mâncat şi a băut apă. Atunci, Dr. Ruh a luat un baros şi a lovit acel frumos cal exact între ochi. A scos sângele din animalul care odată suferise de difterie neagră, dar supravieţuise. Au plecat cu toţii în mare grabă spre Spitalul Municipal din Paris, unde au intrat cu forţa, neţinând cont de gărzi şi supraveghetori şi au dat buzna în salonul izolat în care erau ţinuţi 300 de nou născuţi bolnavi de difterie neagră. Au injectat fiecare copilaş cu sângele calului. Din cei trei sute de copii doar trei nu au supravieţuit.

Astfel, nou-născuţii au fost salvaţi de sângele unui supravieţuitor.

Aplicaţie:

Noi am fost salvaţi de sângele unui Supravieţuitor. Isus Cristos a supravieţuit păcatului şi morţii, pe Cruce şi prin sângele Său suntem mântuiţi. (vezi Efeseni 1:7)

BARCA DIN VITRINĂ

Un băieţel a petrecut multe ore construind o mică barcă, machetă a unei corăbii, în cele mai mici detalii. Apoi a luat-o şi a mers la râul din apropiere ca să o pună pe apă. Imediat cum a pus-o, aceasta a luat-o în josul apei foarte repede. Cu toate că a urmărit-o mult de-a lungul râului n-a putut-o recupera. Vântul şi curentul puternic au dus-o tot mai departe, el neputând ţine pasul. Trist, băiatul ştia că va trebui să lucreze din nou multă vreme să-şi facă o altă barcă. Undeva, în josul râului, un bărbat a găsit barca, a dus-o în oraş şi a vândut-o unui magazin. Mai târziu, în aceeaşi zi, băiatul nostru a trecut prin oraş şi a remarcat barca din vitrină. Intrând înăuntru, i-a spus vânzătorului că barca din vitrină îi aparţinea. Ştia toate semnele pe care le pusese pe ea, dar nu putea să demonstreze proprietarului că barca era a lui. Aşa că, singura modalitate prin care o putea obţine, era prin cumpărare. Băiatul vroia barca înapoi atât de mult încât a făcut întocmai.

Luându-şi opera din mâna vânzătorului, după ce a plătit-o, băiatul a spus: “Bărcuţa mea, eşti de două ori a mea. Eu te-am făcut şi apoi te-am şi cumpărat.”

Aplicaţie:

În acelaşi mod suntem şi noi de două ori ai lui Dumnezeu. Tatăl nostru din ceruri ne-a creat dar a şi plătit un preţ mare pentru noi. (vezi Coloseni 1:16; Romani 5:8). Prin sângele Fiului Său am fost răscumpăraţi şi reuniţi cu Dumnezeu. Isus Cristos şi-a dat viaţa ca să ne aducă înapoi la Tatăl şi, totuşi, atât de rar arătăm mulţumire pentru ceea ce El a făcut pentru noi.

NAVA ŞI FARUL

În cea mai întunecată parte a nopţii, căpitanul îşi conducea nava prin apele peste care se lăsase şi ceaţa. Cu ochii concentraţi la maxim, el scruta întunecimea, căutând eventuale pericole. Cele mai adânci sentimente de frică au apărut când a văzut o lumină puternică chiar în direcţia sa. Părea să fie o altă navă a cărei curs prevestea o coliziune cu nava sa.

Pentru a avertiza asupra potenţialului dezastru, a transmis prin radio: “Sunt căpitanul Jeremiah Smith. Vă rog să vă modificaţi cursul cu 10 grade spre Sud! Terminat!”

Spre uimirea sa, lumina ce se îndrepta spre ei nu şi-a schimbat cursul. Dimpotrivă a auzit răspunsul prin radio: “Căpitane Smith, sunt soldatul Thomas Johnson. Vă rog să vă modificaţi cursul cu 10 grade spre Nord! Terminat.”

Enervat de mesajul radiofonic, căpitanul a strigat înapoi prin radio: “Soldat Johnson, sunt căpitanul Smith şi îţi ordon să schimbi imediat cursul cu 10 grade spre Sud! Terminat.”

Pentru a doua oară, lumina din faţă nu şi-a schimbat cursul. “Cu tot respectul, domnule căpitan Smith”, s-a auzit din nou vocea soldatului “vă ordon eu, să vă modificaţi imediat cursul cu 10 grade spre Nord. Terminat.”

Enervat şi frustrat de acest marinar inconştient, care punea în pericol vieţile echipajului său, căpitanul a luat din nou emiţătorul: “Soldat Johnson, aş putea să te trimit în faţa tribunalului militar pentru asta! Pentru ultima dată, îţi comand cu autoritatea investită mie de guvernul Statelor Unite ale Americii să îţi modifici cursul cu 10 grade spre Sud! Sunt o navă de război!”

Răspunsul final transmis de către soldat a fost calm şi rece: “Cu tot respectul domnule, mă văd nevoit să vă comand din nou să vă modificaţi cursul cu 10 grade spre Nord! Sunt farul!”

Aplicaţie:

Mulţi dintre noi, în această lume, avem puţin respect faţă de autoritate. Ne comportăm ca şi cum regulile şi legile pot (sau ar trebui) să fie schimbate după nevoile noastre personale. Reclamele ne împing spre “Fă cum îţi place ţie”. În realitate, nu putem să le avem pe toate, după bunul nostru plac. Trebuie să ne conformăm vieţile după un adevăr mai înalt, o autoritate mai înaltă - Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul lui Dumnezeu este asemenea unui far. Nu se schimbă doar ca să ne facă nouă pe plac. Noi suntem cei care trebuie să ne schimbăm şi să ne conformăm vieţile după ceea ce vrea Dumnezeu să facem.

Isus este şi El asemenea unui far. Biblia ne învaţă că “Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). El va fi întotdeauna aici, pentru noi. El este cel pe care te poţi bizui 100%. Noi, creştinii, trebuie să ne aliniem vieţile după voia Sa. Dacă El ne spune să ne schimbăm cursul, n-avem altceva de făcut decât să ascultăm. Asta înseamnă a fi ucenic.

FRANŢA - 1943

O mulţime de bărbaţi, femei şi copii s-au adunat la gară. Îmbrăcaţi ca pentru o călătorie lungă, cu bagajele alături, ei discutau între ei în şoaptă. Bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme SS, temuta aripă a armatei naziste, îi înconjurau. Oamenii ce tremurau pe peronul gării nu erau criminali. Erau evrei. Evrei francezi care fuseseră alungaţi din casele lor de către nazişti sau de către francezii ce simpatizau cu cotropitorii.

Francezii ne-evrei priveau aceste evenimente profund marcaţi şi îngrijoraţi. În definitiv, aceşti oameni fuseseră vecinii lor şi prietenii lor. Grupul includea atât pe fabricantul de ceasuri cât şi pe băieţelul ce împărţea ziarele, şi pe bătrânica ce tricota haine. Acum aceştia erau “relocaţi”.

Urma de fum a putut fi zărită încă înainte ca trenul să se audă în gară. Locuitorii oraşului priveau preocupaţi în timp ce platforma trenului se oprea în gară.

Soldaţii înarmaţi i-au îndrumat pe evrei în vagoane. Au intrat fără să opună rezistenţă. Cei ce priveau se întrebau de ce se întâmplă aşa ceva; dar ajungeau să se liniştească spunându-şi că totul va fi bine, că nu era nevoie să-şi facă griji pentru prietenii şi vecinii lor. Erau pe mâini bune.

Cum puteau crede aşa ceva? Deoarece, pe fiecare uşă de vagon scria pe franceză: “Compania de transporturi caritabile”.

Aplicaţie:

Şi noi suntem înşelaţi şi atraşi spre inactivitate de către sloganele lumii. Astfel, docili, suntem conduşi spre distrugere.

Ia ca exemplu televiziunea. Cum poate fi periculos ceva atât de antrenant şi distractiv? Cu toate că pare bună, ea promovează un sistem de valori care subminează căsătoria, familia, moralitatea, biserica, respectul pentru viaţă şi evanghelia lui Cristos. Încă un pachet care arată inocent, asemenea acelor vagoane care au dus la moarte milioane de evrei.

“Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)

URSUL DIN PEŞTERĂ

Doi adolescenţi aventuroşi, foarte buni prieteni, au plecat în expediţie, explorând peşteri. Într-una dintre acestea, au descoperit, destul de adânc, urme de urs. Au hotărât să meargă mai departe, cu curaj, încet şi cu extremă precauţie, cu ochii larg deschişi şi cu urechile ciulite în cazul în care ar fi întâlnit cu adevărat ursul.

Dintr-o dată, din întunericul peşterii a sărit în faţa lor un urs imens, cel mai mare pe care îl văzuseră vreodată. Ridicat în două picioare în faţa lor, ursul a scos un răget asemănător unui leu, care a provocat un ecou asurzitor. Speriaţi de moarte, cei doi băieţi au hotărât instantaneu că este cel mai indicat să o ia la fugă. S-au întors imediat şi au rupt-o la fugă.

Dar, în acel moment, unul dintre ei s-a trântit la pământ şi a început să-şi dezlege cu disperare şireturile bocancilor. S-a descălţat de ei şi a încălţat repede perechea de tenişi din sac şi a început să-şi lege şireturile.

Prietenul său, exasperat, s-a întors şi a strigat la el: “Hai odată, omule! Să ieşim de aici! Ce te-a apucat să-ţi schimbi chiar acum încălţările? Şi aşa nu prea avem mari şanse să scăpăm, fugind mai repede decât ursul!”

Sărind în picioare şi luând-o la fugă, cel dintâi i-a răspuns: “Nu trebuie să alerg mai repede decât ursul. Tot ce trebuie să fac este să alerg mai repede decât tine.”

Aplicaţie:

Te-ai simţit vreodată folosit ca momeală de către prietenii tăi? Când drumul devine greu te părăsesc. Rămân prietenii tăi până când trebuie să plătească ceva. Atunci te abandonează. Unul dintre lucrurile măreţe atunci când Îl ai pe Cristos ca prieten este acela că şti că El nu te va abandona vreodată (vezi Matei 28:20 şi Evrei 13:5). El este Prietenul care nu numai că este gata să îşi dea viaţa pentru tine, dar El a şi făcut-o, deja.

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13)

SICRIUL

Un episod din emisiunea Alfred Hitchcock Prezintă, vorbea despre o tânără femeie foarte frumoasă care avea de ispăşit o pedeapsă de închisoare pe viaţă. Foarte indignată de situaţia sa, ea a hotărât că mai degrabă va muri decât să trăiască încă un an în închisoare. De-a lungul anilor devenise bună prietenă cu unul din îngrijitorii de la închisoare. Slujba acestuia, printre altele, era de a-i îngropa pe prizonierii care mureau în cimitirul din afara închisorii. Când murea un prizonier, îngrijitorul suna dintr-un clopot ce era auzit de toată lumea. Apoi, acesta lua trupul mort, îl punea într-un sicriu, după care mergea în biroul său ca să completeze certificatul de deces. În final, se reîntorcea, bătea în cuie capacul sicriului şi îl punea pe un cărucior ca să îl ducă şi să îl îngroape în cimitir. Cunoscând această rutină, femeia a pus la cale un plan de evadare şi l-a povestit şi îngrijitorului. Data viitoare când urma să bată clopotul, femeia urma să plece din celulă şi să se furişeze în camera întunecată unde erau păstrate sicriele. Apoi intra în sicriul celui mort în timp ce îngrijitorul întocmea actele. Când îngrijitorul urma să se întoarcă va prinde în cuie capacul şi va scoate sicriul din închisoare. Femeia ştia că va avea destul oxigen ca să respire până când îngrijitorul se va întoarce ca să o scoată din sicriul îngropat şi astfel să o elibereze.

Îngrijitorul a fost puţin reticent la această idee, dar din moment ce deveniseră buni prieteni de-a lungul anilor, nu a putut-o refuza.

Tânăra femeie a aşteptat câteva săptămâni până a murit cineva. Dormea în celula ei când a auzit clopotul. S-a trezit, a deschis celula şi a luat-o încet spre camera întunecată. Aproape a fost prinsă de două ori. Inima îi bătea puternică. Tăcută, în întuneric, a găsit sicriul ce conţinea trupul celui mort. S-a strecurat cu atenţie în sicriu şi a tras capacul peste ea, aşteptând ca îngrijitorul să vină să îl ia.

Curând s-au auzit paşi pe coridor, iar apoi ciocane care băteau cuiele. Cu toate că nu se simţea în largul ei alături de un om mort, ştia că fiecare cui bătut o apropia mai mult de clipa eliberării. Sicriul a fost ridicat pe cărucior şi dus afară în cimitir. A simţit apoi cum este coborât în pământ. N-a scos nici un sunet în momentul în care sicriul a lovit pământul. Apoi a auzit pământul care cădea peste sicriu. Şi ştia că era numai o chestiune de timp până când urma să fie liberă, în sfârşit.

După câteva minute de linişte absolută, a început să râdă. Era liberă! Liberă!

Curioasă fiind, s-a decis să aprindă un chibrit ca să descopere identitatea celui mort de lângă ea. Spre stupefacţia sa a realizat că cel de alături era chiar îngrijitorul.

Scena finală devine tot mai întunecată pe fundalul sonor al strigătului femeii.

Aplicaţie:

O povestire tipică pentru Hitchcock, dar una cu un final neaşteptat nefericit. Mulţi oameni cred că ştiu totul despre viaţă. Plănuiesc să păcătuiască, să îşi trăiască vieţile după propriile reguli şi făcând aşa dobândesc libertate şi fericire. Totuşi, în final, descoperă durerosul adevăr: păcatul duce numai la moarte şi distrugere.

Prin Cristos putem scăpa de pedeapsa păcatului. Putem avea libertatea şi fericirea prin El: “Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36).

Nu lăsa ca păcatul să te ducă în mormânt. Nu mai există scăpare în momentul în care pământul este aruncat peste sicriu.

“Căci plata păcatului este moartea dar darul fără de plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus Domnul nostru.” (Romani 6:23).

VÂNZĂTORUL DE DIAMANTE

Un comerciant olandez, foarte bogat, căuta să cumpere un anume diamant ca să îl adauge la colecţia sa. Un faimos vânzător de bijuterii din New York a găsit o astfel de piatră şi l-a sunat imediat să vină să o vadă. Colecţionarul a luat imediat avionul spre New York, unde vânzătorul îşi adusese cel mai bun expert pentru a încheia tranzacţia. După ce a ascultat descrierea detaliată a expertului, referitoare la valoarea şi frumuseţea diamantului, colecţionarul s-a hotărât să nu cumpere. Totuşi, înainte să plece, bijutierul american l-a întrebat: “V-ar deranja dacă v-aş arăta piatra încă o dată?” Clientul a acceptat.

Proprietarul diamantului nu a repetat nici măcar un lucru din ce spusese expertul său. A luat, simplu, piatra în mâna sa, s-a uitat la ea şi a descris frumuseţea pietrei într-un mod care arăta de ce această piatră era mai frumoasă decât toate pe care le văzuse înainte în viaţa sa. Colecţionarul olandez s-a răzgândit şi cumpărat piatra imediat.

Punând în buzunarul de la piept noua achiziţie comerciantul olandez a spus proprietarului: “Domnule, mă întreb cum de dumneavoastră aţi reuşit să mă convingeţi să cumpăr piatra, iar expertul nu?”

Proprietarul a răspuns “Expertul cu care aţi vorbit este cel mai bun la afaceri. El ştie mai mult despre diamante decât oricine altcineva, inclusiv mai mult decât mine, şi îl plătesc bine pentru asta, dar l-aş plăti de două ori mai mult dacă aş putea pune în el ceva ce eu am şi lui îi lipseşte. Vedeţi, el cunoaşte diamantele, dar eu le iubesc.

Aplicaţie:

Când este vorba de a-L face cunoscut pe Cristos în faţa altora, problema nu este cât de multe ştiu despre Isus, ci cât de mult Îl iubesc. Dumnezeu nu este interesat cât de mult cunoaştem , ci, cât de mult iubim.

Când Îl iubim pe Isus cu adevărat, îi iubim şi pe oameni la fel, şi aceasta este modalitatea de răspândire a Evangheliei.

CITEŞTE NOTELE!

Ai auzit vreodată expresia “Citeşte notele”? Iată cum a apărut această expresie:

Cu mulţi ani în urmă, un om a vrut să cânte în Orchestra Imperială, dar nu ştia să cânte la nici un instrument. Deoarece era o persoană foarte bogată şi influentă, a cerut să fie admis în orchestră, doar ca să poată apărea înaintea regelui.

Dirijorul a acceptat să îl primească, oferindu-i un loc în rândul al doilea al orchestrei. Cu toate că nu ştia să citească notele muzicale, i-a fost dat un flaut, iar când orchestra cânta, el ridica flautul la gură şi mişca din degete ca şi cum ar fi cântat. A trecut prin toate partiturile şi concertele, dar nu scotea nici măcar un sunet.

Înşelătoria a durat doi ani. Într-o zi, Orchestra Imperială a fost preluată de un nou dirijor. El a spus tuturor că vrea să asculte, în mod personal, fiecare instrumentist. Audiţia avea drept scop, eliminarea tuturor celor ce nu erau suficient de buni pentru nivelul impus de noul dirijor.

Unul câte unul, instrumentiştii au cântat în faţa noului dirijor. Îngrozit şi plin de teamă, când i-a venit rândul pretinsului flautist, acesta a invocat motivul că este bolnav. Însă doctorul care a fost chemat să îl examineze, susţinea contrariul - era perfect sănătos. Aşa că, dirijorul a insistat să-l audă pe flautist interpretând ceva în faţa sa.

Sosise ceasul în care, cu ruşine, interpretul impostor, a trebuit să recunoască - era doar... un impostor... şi nu un flautist... erau un flautist impostor... un flautist care doar învăţase să mimeze... dar nu şi să cânte!

Aceea a fost ziua în care a fost “citit” de experimentatul dirijor.

Aplicaţie:

Mulţi dintre noi trec prin etapele vieţii de creştin. Frecventează biserica sau grupul de tineri, cunosc versete biblice şi fac fapte bune. Totuşi, în realitate, ei doar mimează! Sunt nişte impostori! Va veni ziua când toţi vom fi chemaţi să stăm înaintea Judecătorului cerurilor şi pământului să “citim notele”.

Nimeni nu se va putea ascunde în mulţime. Impostorii vor fi separaţi de adevăraţii “interpreţi”. (Vezi Matei 12:36-37 şi 25:31-46)

ALEGE-O PE MARY!

Scrisoarea de mai jos a apărut în cartea "Scrisori către copiii mei" de Dan Taylor.
Dan scrie fiului său Matthew.

Dragă Matthew,

Când eram în clasa a şasea eram un american sută la sută. Eram deştept, sportiv şi incredibil de drăguţ. Lucrurile au coborât cu o viteză uimitoare când am ajuns la liceu, dar, cel puţin în acel an, în clasa a şasea, le-am avut pe toate.

Din nefericire, am avut-o şi pe Miss Owens ca ajutor de profesor. Ea îl ajuta pe dl. Jenkins, profesorul nostru. Ea ştia că, în ciuda faptului că eram deştept şi frumos, mai era unul sau două lucruri la care aş fi putut lucra.

Unul dintre lucrurile care se aşteptau de la tine în clasa a şasea era să înveţi să dansezi. Părinţii mei au avut rezerve la început, dar din moment ce erau dansuri clasice, au fost în final de acord.

De fiecare dată când mergeam să exersăm dansurile făceam un lucru îngrozitor. Băieţii se aliniau la uşa clasei noastre. Apoi, rând pe rând fiecare mergea să-şi aleagă o parteneră. Fetele stăteau în băncile lor, iar pe măsură ce erau alese se alăturau băiatului care o onorase.

Crede-mă, băieţilor nu le plăcea să facă acest lucru; cel puţin, mie nu-mi plăcea. Dar gândeşte-te cum trebuie să se fi simţit fetele acelea. Gândeşte-te la aşteptarea alegerii tale, la cine va fi aleasă înainte şi la îngrijorarea că vei fi aleasă de cineva pe care nu îl suporţi, sau dacă vei fi aleasă vreodată!

Gândeşte-te, cum te-ai fi simţit tu dacă ai fi fost în locul lui Mary. Ea stătea undeva într-o bancă destul de în faţă, în partea dreaptă a clasei. Nu era frumoasă, nu era prea deşteaptă. Era amabilă, dar asta nu era destul în acele zile. Cu siguranţă nu era nici sportivă. Avusese poliomielită sau ceva asemănător când fusese mică, una dintre mâini îi era deplasată, iar unul dintre picioare nu era dezvoltat normal. Pe lângă astea era şi puţin grasă.

Dar într-o zi, intră Miss Owens în clasă, mă ia deoparte şi îmi spune: “Dan, data viitoare când avem lecţie de dans, te rog, să o alegi pe Mary.”

Mai bine mi-ar fi spus să zbor până pe Marte. A fost o idee atât de nouă şi de inadmisibilă încât abia am putut-o pricepe. Adică, trebuia să aleg pe cineva, altcineva decât cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai populară, cea mai sportivă atunci când îmi venea rândul? Asta era asemenea încălcării vreunei legi a naturii.

Atunci miss Owens a făcut un lucru cu totul îngrozitor. Mi-a spus că era o faptă creştină. Am ştiut imediat că eram condamnat. Eram condamnat pentru că ştiam că are dreptate. Era exact genul de faptă pe care Isus ar fi făcut-o. Am fost chiar surprins că nu mi-am adus aminte de vreo lecţie de la Şcoala Duminicală care să povestească despre “Isus invitând o fată şchioapă la dansul Yeshiva.” Eram condamnat.

Alegerea lui Mary se ridica împotrivă la toată faima pe care o acumulasem.

A venit şi ziua când aveam lecţie de dans. Dacă Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat, mă gândeam eu, mă va face să fiu ultimul. Atunci alegerea lui Mary nu ar provoca valuri. Astfel aş face ce trebuie fără să mă coste nimic.

Poţi ghicii unde am fost. Din nu ştiu ce motiv, dl Jenkins m-a pus pe mine primul în linie. Şi, iată-mă, cu inima bătând să-mi iasă din piept, experimentând ce trebuie să fi simţit fiecare fată.

Feţele fetelor erau îndreptate spre mine, unele zâmbind. M-am uitat la Mary şi am văzut că era pe jumătate întoarsă spre spatele clasei, cu capul plecat. Dl Jenkins a spus: “În regulă Dan, alege-ţi partenera.” Îmi amintesc că mă simţeam foarte departe, dar mi-am auzit vocea spunând: “O aleg pe Mary.”

Niciodată nu am văzut virtutea mai bine răsplătită. Încă mai văd faţa ei uimită în mintea mea. Şi-a ridicat capul, iar pe faţa sa reînnoită de plăcere şi surprindere şi jenă în acelaşi timp era cel mai curat zâmbet de încântare şi chiar mândrie pe care l-am văzut în întreaga mea viaţă. A fost atât de pură încât a trebuit să privesc în altă parte deoarece nu meritam recunoştinţa.

Mary a venit şi m-a luat de braţ, aşa cum fusesem instruiţi, şi a pornit alături de mine, în ciuda tuturor problemelor sale, asemenea unei prinţese.

Mary are vârsta mea acum. N-am mai văzut-o după terminarea şcolii. Nu ştiu cum i-a fost viaţa sau ce face. Dar mi-ar place să cred că are o amintire plăcută, cel puţin a unei zile din clasa a şasea. Eu ştiu că am.

Copyright Daniel Taylor. Folosită cu permisiunea editurii InterVarsity Press, P.O. 1400, Downers Grove, IL 60515

Aplicaţie:

Vestea cea bună a Evangheliei este aceea că am fost aleşi de Dumnezeu. Tu eşti o persoană specială în ochii lui Dumnezeu. El s-a uitat peste lumea întreagă şi dintr-un motiv necunoscut te-a văzut pe tine şi m-a văzut pe mine şi a zis:

“O aleg pe Natalia; Aleg pe Mihai; Aleg pe Roland; Aleg pe ___________.”

Cea mai mare zi din viaţa ta a fost cea în care ai fost ales de Dumnezeu. Da, ai ocazia să-L alegi pe Cristos ca Mântuitor, dar ai privilegiul acesta pentru că El te-a ales primul. “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15:16).

ZBORUL ÎN V

Te-ai întrebat vreodată de ce raţele sălbatice zboară în stoluri în formă de V? Oamenii de ştiinţă de la Cal Tech au făcut-o. Ei au pus computere şi simulatoare de zbor la lucru şi au descoperit răspunsul - stolurile de raţe zboară în această formaţie deoarece este cea mai uşoară formă de zbor.

Formaţia funcţionează aerodinamic, asemenea unei aripi unice, adică rezistenţa vântului este distribuită egal pe fiecare dintre raţe. Aceasta reduce rezistenţa aerului pe fiecare pasăre în parte. Douăzeci şi cinci de raţe care zboară împreună pot călători mai mult cu 70% decât ar reuşi o raţă ce zboară singură.

Deoarece raţa conducătoare se situează uşor în spatele punctului de formare a V-ului perfect, cele două alăturate care o urmează eliberează o parte din rezistenţa vântului ce acţionează asupra ei. Astfel nu trebuie să depună un efort mai mare decât celelalte.

Beneficiul acestui tipar de zbor în V (pentru că acţionează ca o singură aripă) funcţionează biunivoc. În timp ce pasărea conducătoare trage după ea şi pe celelalte, cele ce o urmează uşurează efortul depus de către conducătoare.

Aplicaţie:

De la aceste păsări putem învăţa că, în ciuda faptului că trăim într-o societate care promovează individualismul şi autosusţinerea, funcţionăm mult mai eficient în comunitate.

Asemenea acestor raţe, şi noi am fost creaţi de Dumnezeu ca să lucrăm împreună, să slujim împreună, să ne încurajăm şi să ne sprijinim unii pe alţii.

Când cooperăm şi îi ajutăm pe alţii să reuşească, nu numai că realizăm multe, dar o facem cu mai puţin stres şi mult mai uşor.

Hai să o facem aşa cum vrea Dumnezeu!

ÎNŢEPĂTURA DE ALBINĂ

E vacanţă. O familie este într-o călătorie cu maşina. Este cald şi toate geamurile maşinii sunt deschise, fiecare bucurându-se de răcoarea provocată de viteză. Dintr-o dată, o albină intră în maşină şi începe să bâzâie primprejur, ameninţător. Una din fetiţele care stătea pe bancheta din spate, alergică la înţepătura de albină, începe să strige. Dacă ar fi înţepată, ar putea muri într-o oră. “Tati!” strigă ea îngrozită. “O albină! O să mă înţepe!” Tatăl trage maşina pe dreapta şi se întoarce, încercând să prindă albina. Zburând spre el, albina se loveşte de parbriz şi acesta o prinde în pumn.

Ţinându-o în pumnul închis, tatăl aşteaptă inevitabila înţepătură. Albina îşi înfige acul în mâna tatălui şi el, de durere, deschide pumnul, eliberând albina. Aceasta este din nou în libertate.

Fetiţa iar se îngrozeşte: “Tati, o să mă înţepe!” Dar tatăl îi răspunde liniştit: “Nu, draga mea, fii liniştită. Nu te mai poate înţepa. Priveşte la mâna mea.”

Acul albinei era acolo, în mâna sa.

Aplicaţie:

Pavel se bucura în 1 Corinteni 15:55 spunând: “Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde-ţi este boldul (acul), moarte?” Isus ne spune: “Priviţi la mâinile Mele.” Ele au acul lui Satan în ele, acul morţii, acul păcatului. Isus are toate acele în mâinile Sale. Când vezi mâinile cu urmele cuielor, realizezi că, de fapt, Isus a îndurat în locul tău, toată durerea de care Satan a fost în stare. El l-a redus pe Satan la “o albină” care poate să zboare şi să bâzâie, dar care şi-a pierdut acul.

Aceasta este victoria pe care Isus a câştigat-o pentru tine.

BILELE UCIGAŞE

(Această povestire este inspirată din realitate) Mexicanul care tocmai terminase de încărcat camioneta sa era fericit. Grămada de fier vechi ce umple la refuz camioneta sa însemna mâncare pentru copii săi şi bani în buzunarele sale odată vândută la reciclare în Mexico City.

Ajuns pe autostradă, din pricina mişcării, dintr-un vechi aparat de radiografiere dentară au căzut nişte bile. Aceste micuţe bile radioactive au început să se plimbe de colo colo prin camionetă, unele dintre ele căzând pe stradă.

După ce deşeurile metalice au fost predate şi transformate în pesos, bărbatul s-a grăbit să se întoarcă în satul său. Bilele însă se mai rostogoleau prin camionetă. Fără mare efort şi fără a le lua multă vreme copii le-au găsit. Erau strălucitoare, valoroase, iar jocul cu bilele a devenit imediat foarte popular în sat. Bilele au ajuns imediat foarte preţuite de copiii din zonă.

Nu după multă vreme, tot mai multă lume din sat a început să prezinte simptome similare: iritaţii de piele, oboseală, pierderea părului, vomă. După mai multe luni de zile un număr mare de oameni din sat au murit. Adevărul a ajuns să fie descoperit: zeci de oameni sufereau din pricina expunerii la iradiaţii puternice.

Frumoasele biluţe păstrate, comercializate, preţuite s-au dovedit a fi atât încântătoare, cât şi mortale.

Aplicaţie:

Păcatul este asemenea acestor bile metalice.

Cu toate că, de cele mai multe ori, totul pare inofensiv, la început,poate chiar distractiv, păcatul este întotdeauna nociv (vezi Iov 20:12-15).

VÂNĂTOAREA DE LUPI LA ESCHIMOŞI

Conform tradiţiei, iată felul în care vânează un eschimos lupii. La început, eschimosul ia un cuţit foarte bine ascuţit şi îl încinge în sânge, după care îl lasă să îngheţe. Adaugă apoi strat după strat sânge până când lama cuţitului este complet acoperită de sângele îngheţat.

Apoi, vânătorul fixează cuţitul în pământ cu lama în sus. Lupul depistează foarte uşor mirosul de sânge datorită mirosului său foarte fin.

O dată descoperit cuţitul, acesta începe să lingă sângele de pe lamă. Linge din ce în ce mai repede. Curând, ajunge la lama cuţitului dar nu se opreşte deoarece gustul îi place.

Dorinţa sa pentru sânge devine tot mai de nestăpânit. Noaptea arctică şi friguroasă îl face să nu simtă că lama i-a brăzdat limba şi sângele pe care îl linge acum cu atâta poftă este de fapt sângele său. Apetitul carnivor continuă până când cade mort în zăpadă!

Aplicaţie:

Mulţi tineri încep să folosească droguri, alcool, să fumeze sau să se implice în activităţi sexuale din pricina aceleiaşi atracţii care îl face pe lup să lingă sângele. Totul pare a fi frumos şi delicios la început, dar nu duce la satisfacţie. Dorinţa se transformă în patimă şi asta duce la situaţii de criză sau chiar la moarte.

Nu te lăsa păcălit de tentaţiile păcatului. Asemenea lupului, putem rezista o vreme. Totuşi, adevărul iese la iveală. Păcatul duce la moarte şi distrugere. “Căci plata păcatului este moartea” (Romani 6:23)

RĂSPÂNDIREA CUVÂNTULUI

O legendă povesteşte despre întoarcerea lui Isus în ceruri, după ce îşi terminase lucrarea pe pământ. El s-a întors purtând în trup semnele morţii sale pe cruce.

Îngerul Gabriel s-a apropiat de El şi i-a spus: “Doamne, trebuie să fi suferit îngrozitor pentru oamenii de acolo.”

“Am suferit” i-a răspuns Isus.

“Şi, ştiu aceştia cât de mult I-ai iubit şi tot ce ai făcut pentru ei?” a continuat el.

“O, nu.” a spus Isus. “Încă nu. Acum doar o mână de oameni din Palestina, ştiu ce s-a întâmplat.”

Gabriel a rămas înlemnit. “Atunci ce ai făcut” a întrebat el “ca toţi să poată afla despre dragostea Ta pentru ei?”

“Ei bine, i-am rugat pe Petru, Iacov, Ioan şi pe alţi câţiva să spună oamenilor despre Mine. Cei cărora le vor spune, şi ei, la rândul lor, vor spune mai departe şi astfel Evanghelia va fi răspândită în întreaga lume. În final, întreaga omenire va fi auzit despre Mine şi despre ce am făcut pentru ei.”

Gabriel s-a uitat sceptic. Ştia că oamenii nu sunt de încredere. “Da,” a spus el, “dar dacă Petru şi Ioan şi Iacov vor fi foarte împovăraţi şi nu vor reuşi să spună la prea mulţi? Dacă cei cărora le vor spune ei vor uita? Şi dacă prin secolul 20, 21, oamenii vor fi prea ocupaţi să spună altora despre Tine? N-ai făcut şi un alt plan?”

“Nu, nu am făcut nici un alt plan.” a răspuns Isus. “Mă bizui pe ei!”

Aplicaţie:

S-a spus că credinţa creştină mai are doar o generaţie şi va dispărea. Asta din pricina faptului că fiecare generaţie primeşte responsabilitatea de a spune mai departe.

Îţi faci partea?

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Matei 28:19)

FRUMOASA ŞI BESTIA

Îţi aminteşti scena din filmul de desene animate al lui Walt Disney, Frumoasa şi Bestia, când Bestia era pe punctul de a-şi mărturisi dragostea faţă de Belle? Cogsworth privea cu anticipare euforică, sperând că Belle va răspunde pozitiv şi atunci GATA! Blestemul care a transformat castelul într-un loc al urâciunii ar fi fost îndepărtat.

Ţinând-o de mână pe Bestie, Belle a cerut permisiunea de a privi în oglinda magică ca să-l vadă pe tatăl ei. Văzându-l atât de tulburat, a aruncat oglinda şi a şoptit rugător: “Trebuie să merg la el.”

“Atunci, du-te la el” a răspuns Bestia. Aceste patru cuvinte au valorat cât mii.

Cogsworth a intrat mai târziu în cameră cu un aer triumfător şi i-a spus Bestiei: “Trebuie să recunosc că lucrurile merg ca pe apă.”

Însă, toată speranţa s-a spulberat atunci când Bestia a rostit cele mai semnificative cuvinte din întreg filmul: “Am lăsat-o să plece.”

Pe măsură ce aceste cuvinte se imprimau în el, Cogsworth a scuturat din cap şi a spus: “Ce-ai făcut?”

Vă puteţi imagina impactul gestului Bestiei? Eliberarea lui Belle însemna ‘subscrierea’ împărăţiei sale într-un blestem de veşnic întuneric; însemna că orice speranţă de revenire de sub blestem se risipise. A irosit astfel singura şi poate ultima şansă de ieşire de sub blestem. Dar a eliberat-o. De ce a făcut asta?

“A trebuit”, a răspuns Bestia “O iubesc.” Bestia a înţeles că un îndrăgostit nu poate ţine ostatec obiectul dragostei sale.

Aplicaţie:

Poate o scenă similară s-a ‘jucat’ în ceruri, atunci când Dumnezeu l-a ‘eliberat’ pe frumosul înger Lucifer, care să răzvrătise împotriva Lui, hotărât fiind să meargă pe propria sa cale. “Ce ai făcut?” a întrebat arhanghelul Mihail, sau Gabriel, sau vreun alt înger, realizând că acest lucru va aduce suferinţă şi mizerie în întreaga creaţie a lui Dumnezeu.

Dar ce credeţi despre noi, despre tine şi despre mine? Cu toate că Dumnezeu ar putea să ne forţeze să Îl iubim, El nu o face. El ne eliberează. “Îi iubesc prea mult”, spune El. Dumnezeu ne iubeşte şi ne lasă liberi, să mergem pe drumul ales de noi, chiar ştiind că mizeria şi suferinţa vor fi rezultatul cel mai probabil. Totuşi, asemenea lui Belle (Frumoasă), avem ocazia să ne întoarcem şi să schimbăm mizeria şi suferinţa în bucurie şi sărbătoare.

Ori de câte ori o persoană se întoarce la Tatăl cel iubitor, îngerii se bucură (vezi Luca 15:10).

PRINS DE FURTUNĂ

Un om ce se plimba pe muntele Chugach din Alaska a realizat că se apropia o furtună, şi a început să grăbească pasul spre adăpostul montan, sperând să ajungă acolo înainte de izbucnirea furtunii. Dar era prea târziu.

Furtuna a lovit cu atâta furie încât nu mai putea vedea nici măcar un metru înaintea ochilor. Vântul ridica zăpada şi gheaţa, acestea doborându-l de pe picioare, deseori, în lupta sa pentru supravieţuire. Cu toate că ştia că era aproape de adăpost îşi pierduse sensul direcţiei şi nu putea să-şi dea seama încotro să o ia. În final a căzut într-un banc de zăpadă ud până la piele şi total epuizat. Nu putea merge mai departe. A abandonat, lăsându-se în voia sorţii.

În timp ce zăcea în zăpadă i s-a părut că aude ceva asemănător unui plânset sau scheunat de câine. A strigat şi a încercat să se târască în direcţia sunetului. Cu siguranţă era un câine rătăcit din pricina furtunii. Când l-a găsit a realizat că era un pui de câine care, cumva, se pierduse de mama sa şi îngheţa acum de frig. Bărbatul a început repede să frece blana câinelui, încercând să îl încălzească şi să-i stimuleze circulaţia sangvină. L-a încălzit chiar cu suflarea sa, luptând să ţină în viaţă micuţul animal.

În ziua următoare, când salvamontiştii i-au găsit erau amândoi vii. Au descoperit că, în încercarea sa de a-l ţine în viaţă pe căţel, omul şi-a salvat propria viaţă.

Aplicaţie:

Când îi slujim pe alţii, facem mult bine pentru ei. Dar, mai important, ne schimbăm noi. Noi suntem cei ce beneficiază. Noi creştem, devenind mai asemănători lui Cristos. Dacă te simţi gol din punct de vedere spiritual s-ar putea să ai nevoie să te opreşti din a te gândi numai la tine şi de a începe să îi slujeşti pe alţii. Drumul spre sănătate spirituală începe cu dăruirea de sine.

NĂSCUT SĂ ZBORI

Într-o zi o găină a găsit un ou. L-a luat şi l-a clocit până când a ieşit din el un pui. Puiul era deosebit de ceilalţi deoarece oul găsit era al unui vultur, abandonat din cine ştie ce motiv. Astfel, un vultur a intrat într-o familie de găini. Vulturii sunt cele mai impresionante dintre păsări, scrutând orizontul la înălţimi ameţitoare cu graţie şi uşurinţă pe când găinile nici măcar nu ştiu să zboare. De fapt găinile sunt atât de inferioare încât scormonesc şi mănâncă din gunoaie.

Previzibil, micul vultur, crescut între găini a ajuns să creadă că şi el este găină. Umbla de colo colo, mânca gunoaie şi scotea sunete asemănătoare cu ale găinilor.

Într-o zi, s-a uitat în sus şi a văzut un vultur ce zbura maiestuos în văzduh. Când şi-a întrebat familia cum se numea acea pasăre, ei i-au răspuns: “Este un vultur. Dar tu nu vei putea fi niciodată fi asemenea lui. Tu eşti doar o găină.” Şi cu asta s-au întors la ciugulitul prin gunoaie. Vulturul şi-a petrecut întreaga viaţă privind spre cer la alţi vulturi, tânjind să fie asemenea lor, şi împreună cu ei printre nori. Dar niciodată n-a încercat să-şi ridice aripile şi să încerce să zboare. Vulturul a murit convins că este doar o simplă găină.

Aplicaţie:

Tu ai fost născut să zbori. Dar o parte din tine crede şi acţionează asemenea unei găini. De ce? Pentru că lumea îţi spune continuu că eşti doar o “găină”. Dumnezeu te-a creat “cu puţin mai prejos decât îngerii” (vezi Psalmul 8; Evrei 2:7). Simţi vreodată că ar trebui să fie ceva mai mult în viaţă decât ceea ce experimentezi? Priveşte în sus! Întinde-ţi aripile şi zboară! Dumnezeu vrea să fii tot ceea ce te-a creat El să fii.

Apostolul Petru scrie în 1 Petru 1:14 “Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată când eraţi în neştiinţă.” În alte cuvinte “nu mai trăiţi ca nişte vulturi care cred că sunt găini.” Nu mai eşti neştiutor. Ştii cine eşti. Eşti născut din nou prin Cuvântul viu şi veşnic al lui Dumnezeu. Acum trăieşte aşa. Întinde-ţi aripile şi zboară.