Povesti, povestioare

dolion a scris:

Fiecare zi e un diamant pretios, valoros si de neinlocuit.

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus :“Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion!”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”
Toţi au râs de el. După 15 zile însa calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost luati la război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă, va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi!

Chiar daca va este cunoscuta povestea, merita citita pana la sfarsit!!!

Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de haine si despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se insanatoseasca. Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batranelul a luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o langa patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea cutie. Cand a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de bani: in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul acestei cutii.
Cind ne-am casatorit, spuse ea, bunica mea, mi-a impartasit ca secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata... Spunea ca intotdeauna cand ma voi supara pe tine, sa tac si sa crosetez o papusica.
Batranelul era atit de impresionat, incat abia isi putea stapani lacrimile. Doar doua papusi erau in cutie! Ea fusese suparata numai de doua ori in toti acesti ani in care au trait impreuna. Nu mai putea de fericire!
Iubito, spuse el, inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea papusilor...

RUGACIUNE :
Doamne, ma rog sa-mi dai intelepciune sa-mi inteleg sotul, iubire ca sa pot sa-l iert si rabdare pentru toanele lui. Pentru ca Doamne, daca as cere putere, ma tem ca l-as bate prea tare. Amin!

dolion a scris:

Chiar daca va este cunoscuta povestea, merita citita pana la sfarsit!!!

Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de haine si despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se insanatoseasca. Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batranelul a luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o langa patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea cutie. Cand a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de bani: in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul acestei cutii.
Cind ne-am casatorit, spuse ea, bunica mea, mi-a impartasit ca secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata... Spunea ca intotdeauna cand ma voi supara pe tine, sa tac si sa crosetez o papusica.
Batranelul era atit de impresionat, incat abia isi putea stapani lacrimile. Doar doua papusi erau in cutie! Ea fusese suparata numai de doua ori in toti acesti ani in care au trait impreuna. Nu mai putea de fericire!
Iubito, spuse el, inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea papusilor...

RUGACIUNE :
Doamne, ma rog sa-mi dai intelepciune sa-mi inteleg sotul, iubire ca sa pot sa-l iert si rabdare pentru toanele lui. Pentru ca Doamne, daca as cere putere, ma tem ca l-as bate prea tare. Amin!

Dolion,multumesc frumos:)

dolion a scris:

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"

Mi s-a facut pielea de gaina.

Un copil desena şi învăţătoarea îi spuse: Este un desen interesant. Ce reprezintă?
- Este chipul lui Dumnezeu.
- Dar nimeni nu ştie cum este Dumnezeu.
- Atunci când voi fi terminat desenul, vor şti cu toţii!

La puţină vreme după naşterea frăţiorului său, micuţa Sachi începu să le ceară părinţilor ei să o lase singură cu noul-născut. Aceştia erau preocupaţi că - asemeni tuturor copiilor de patru ani - ea putea să fie geloasă şi să dorească să-l lovească sau bruscheze în vreun fel şi de aceea spuseră nu. Dar Sachi nu dădea semne de gelozie. Se purta cu pruncul cu foarte multă delicateţe şi-şi exprima tot mai insistent dorinţa de a rămâne singură cu el. Astfel, părinţii hotărâră să îi facă acest hatâr.
În culmea bucuriei, Sachi merse în camera bebeluşului şi apropie uşa, dar nu până într-atât încât prin crăpătură parinţii sai să nu poată să tragă cu urechea, spionând. Văzură astfel că micuţa Sachi se îndrepta liniştită spre frăţiorul ei şi, apropiindu-şi faţa de a lui, îi spuse liniştit:
- Copilaş, spune-mi cum este Dumnezeu. Eu am început să-L uit.

(Dan Millman)

Copiii ştiu cum este Dumnezeu, dar trăiesc într-o lume care face tot posibilul ca ei să Îl uite cât mai curând cu putinţă.

(Bruno Ferrero)

Capcana

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.

Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.

Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.

După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.

Morala:

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.

Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta.

Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.

Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.

Pentru ca sunt aici

Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.
Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:
“Câţi ani ai?”
“77″, i-a răspuns bătrânul.
“Mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul?” îl întrebă mirat tânărul.
“Păi, pentru că sunt aici!”
“Şi cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?”
“Pentru că soarele e acolo!”

Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă tot suntem aici, haide să punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm să ne mai văietăm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am prefera noi să fie.

Sursa: www.Special4u.ro

Peticul de pamant

Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:

- Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.

Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.

A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”

Morala

Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.

Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Într-o zi, când ne vom uita în urmă ne vom da seama că nu avem nevoie de chiar atâtea lucruri şi atunci nu vom mai fi capabili să întoarcem timpul înapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.

Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine. Defineşte-ţi priorităţiile, dă-ţi seama dacă eşti capabil/ă să faci compromisuri iar unele decizii lasă-le să fie luate pe baza instinctelor.

Fericirea este intenţia şi scopul vieţii, este întregul ţel al existenţei umane. Si atunci, ia-o mai uşor, fă ceea ce-ţi doreşti să faci şi apreciază fiecare zi. Viaţa este fragilă, viaţa este scurtă. Trăieşte un stil de viaţă echilibrat şi bucură-te la maxim!

Povestea omului care se fura pe el insusi

Emmanuel Ninger este numele eroului povestirii noastre. Era un artist tare talentat.
Obişnuia să îşi cumpere cele necesare de la un magazin al cărui patron îl cunoştea bine. Într-una din zile, domnul Ninger şi-a plătit cumpărăturile cu o bancnotă de 20 Usd. Patronul magazinului i-a acceptat banii şi i-a pus în sertarul casei de marcat. Totuşi acesta a remarcat că s-a murdărit pe degete cu cerneală. A devenit suspicios şi a anunţat poliţia.
Poliţiştii au obţinut un mandat de percheziţie a casei lui Emmanuel Ninger. În podul acesteia au găsit instrumente de reproducere a bancnotei de 20 Usd. Au găsit şi 3 portrete pictate de d-l Ninger. Erau deosebite.
De fapt, dacă stai să te gândeşti, trebuia să aibă talent ca să poată reproduce bancnotele. A reuşit să păcălească o mulţime de persoane până în ziua ghinionistă în care patronul acelui magazin a observat cerneala de pe degete.
După arestarea sa, cele 3 tablouri s-au vândut la o licitaţie publică cu 5.000 usd fiecare. Culmea e că practic i-a luat aproximativ aceeaşi perioadă de timp pentru a picta bancnota de 20 usd cât i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5.000 usd.

Morala:

De multe ori nu avem o părere bună despre noi. Nu realizăm care ne sunt talentele şi aptitudinile sau nu ştim să le valorificăm în folosul nostru şi al altora. Ajungem să ne furăm pe noi înşine încercând să găsim scurtături care să ne ducă mai repede la rezultatele dorite, facem compromisuri, înşelăm. S-ar putea ca pe termen scurt să ne meargă bine, dar cu siguranţă pe termen lung se va întoarce împotriva noastră.

dolion a scris:

Capcana

[...]

Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.

Si tot noi ne enervam ca nu ne ramane timp pentru activitati placute. Nu esti obligat sa faci nimic. Din muuultele activitati pe care le facem, doar o mica parte sunt intr-adevar necesare!

Intr-o zi sultanul spuse slugii sale Nasreddine :
- Intotdeauna ni s-a spus ca a cere scuze dupa o fapta rea comisa tine de bunele maniere si de o educatie fara repros, tinand cont de asta cum imi poti explica zicala care spune-asa :
"Unele scuze sunt mai grave decat fapta in sine!"
Nasreddine se gandeste un moment si zambind spuse :
- Noaptea aduce sfaturi intelepte, iti voi da raspunsul maine!
Dimineata urmatoare Nasreddine se ascunde dupa usa shurei, deoarece stia ca sultanul avea ca obicei sa faca o plimbare cu calul in fiecare dimineata.
Cand sultanul ajunge in dreptul usii, Nasreddine ii sare de gat si il saruta pe gura.
- Nenorocitule! cum indraznesti? zbiara sultanul.
- Ah scuzati-ma, raspunse Nasreddine, v-am confundat cu sotia dumneavoastra.
- Imbecilule! asta-i mai grav. Am sa-ti tai capul in vazul tuturor.
- Ah nu, stapane ! Am facut asta doar pentru a-ti explica zicala de ieri seara :
"Unele scuze sunt mai grave decat fapta in sine!"

Un discipol a făcut o greşeala foarte mare şi toata lumea se aştepta ca maestrul să îl pedepsească. Însă maestrul s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După o lună a venit un discipol la el şi i-a zis foarte indignat: "Maestre, nu pot să cred că nu i-ai zis nimic când ai văzut că a greşit. Doar de asta ne-a dat Dumnezeu gură". Maestrul i-a răspuns: "Da, dar ne-a dat şi pleoape".

Dragoste de mama

Se spune ca a fost odata o mama si avea un fiu pentru care facea ce face orice mama. Acest fiu a crescut mare, era tanar, frumos, rasfatat, de nu-i lipsea nimic. Tanarul nostru insa da de dracul. Si acesta ii propune un pact: bogatie eterna in schimbul inimii mamei sale! Zis si facut. Merge tanarul acasa, isi ucide mama si fuge la diavol, cu inima mamei lui in mana. Fugind, se impiedica si cade. Dar inima mamei il intreaba: ''Te doare rau, dragul mamei?"

Erau odata trei sarmani:doi copii si-o mama. Si paine....o singura bucata intr-o marama. Mama franse-n doua si dete pe rand la fiecare cate-o bucata.
-Mama!, zisera copiii plangand, tie ce-ti ramane?????..
-VOI -raspunse ea !

Un negustor bogat a plecat într-o călătorie. Un hoţ, deghizat şi el în negustor, l-a însoţit cu intenţia ca, imediat ce se va ivi momentul potrivit, să-l jefuiască. În fiecare dimineaţă, înainte de a părăsi hanul în care poposiseră peste noapte, negustorul îşi număra banii şi-i punea în buzunar. Seara, mergea să se culce fără cea mai mică urmă de suspiciune. În vreme ce dormea, hoţul începea să-i caute prin toate lucrurile, fără însă a găsi locul în care acesta îşi păstra banii. După mai multe nopţi de căutare zadarnică, hoţul s-a resemnat şi i-a mărturisit negustorului adevărata sa intenţie şi l-a rugat să-i spună unde reuşise să ascundă banii atât de bine. Negustorul a replicat: „Ştiam de la bun început ce doreai să faci. Astfel că, în fiecare noapte, puneam banii sub perna ta. Astfel, puteam să dorm fără grijă, ştiind că acesta este singurul loc în care tu nu ai fi căutat niciodată".

dolion a scris:

Copiii ştiu cum este Dumnezeu, dar trăiesc într-o lume care face tot posibilul ca ei să Îl uite cât mai curând cu putinţă.

(Bruno Ferrero)

Interesant!
Foarte frumos pusă problema.

În Giurgiu există un mit urban care spune că : Într-o zi un taximetrist era într-o zi normală de muncă. La un moment dat se urcă în maşină o tipă îmbrăcată în mireasă care îi spune taximetristului să o ducă pe str.Nicolae Titulescu în faţa unei case mai vechi. Ajunşi acolo, tipa îi dă taximetristului verigheta pentru că nu avea nici un ban la ea. Ieşit din tură, taximetristul îi arată verigheta unui prieten, care, auzind numele tipei, îi spune că aceasta este moartă de cateva zeci de ani, s-a sinucis atunci când, odată ieşiţi din biserică, pe soţul ei l-a călcat o maşină. Necrezând povestea, s-au dus împreună în locul în care fusese cu ea ziua şi au observat o casă părăsită. Atunci prietenul taximetristului l-a sfătuit pe acesta să îngroape verigheta în locul în care sunt îngropaţi cei doi din cimitirul Smârda, altfel va fi blestemat toata viaţa.

Pentru cei care au iubit macar o data in viata... si au suferit inzecit pentru bucatica de bucurie gustata... pentru cei care au mancat pelin pentru o gurita de ambrosie... pune un blues in surdina si citeste povestea asta... o sa te impresioneze:

Durerea de stomac cu care s-a trezit nu se datora oboselii sau a mancarii, ci mai degraba din cauza evenimentelor ce aveau sa se intample in ziua aceea. Astazi, trebuia sa incheie o relatie ce dura de mai bine de 2 ani de zile.. si chiar considera ca a durat prea mult. Trebuia sa se termine.
Nu vreau sa o neindreptatesc nici pe ea... nu sunt eu unic in lumea asta. Nu sunt nici prea frumos nici prea destept, dar am facut tot ce imi statea in puteri ca totul sa fie bine... sa nu se termine...

Tanarul simtea ca durerea de stomac se accentueaza. Simtea ca se sufoca... s-a imbracat repede si a iesit. Nu a lasat-o niciodata sa astepte pana acum si nu putea sa o faca nici de data asta. Era o zi ploioasa de noiembrie... in cateva minute a ajuns la locul intalnirii, ca de obicei ajunsese primul. Dupa cateva minute o vede apropiindu-se pe iubita lui... se hotarasc sa mearga la o cafenea...

- Mi-e frig! zise fata... de fapt acesta a fost singurul cuvant rostit pana ce au ajuns la cafenea.
- Vrei sa-mi zici ceva?... zise fata uitandu-se in ochii lui...
- Da... zise el.
Fata devenise curioasa...
- Pai, zi-mi o data ce mai stai!? spuse ea iritata.
Tanarul ofta si o intreba:
- Pana unde crezi ca va merge asta?... sau mai bine zis, crezi ca suntem o pereche potrivita?
- De ce simti nevoia sa ma intrebi asta?... zise ea.
- Draga mea, iti amintesti ca te-am sunat acum cateva zile? Cred ca era in jur de 11 noaptea?
- Imi amintesc... zise ea.
Si tanarul... fara sa mai astepte ca ea sa raspunda continua:
- In noaptea aia ma gandeam la tine, ca de obicei... iti scrisesem o poezie si am vrut sa ti-o recit la telefon, cand te-am sunat nici nu m-ai lasat sa ti-o spun. Mi-ai spus... ce! nu am alta treaba decat sa te sun la ora aia??? In momentul acela m-am simtit ca un boxer care primeste cativa pumni in cap si cade jos... dar doar am tacut.. mi-am cerut scuze si am inchis telefonul. Si am mai avut multe certuri asemanatoare cu asta.. si mai tii minte cand m-am inbolnavit si Cristina mi-a zis ca sunt foarte norocos ca tu o sa ai grija de mine. Si tu i-ai zis...nu am alta treaba? dar ce eu sunt infirmiera? el nu are mama...??
Fata zise:
- Da... dar ce legatura au astea, de ce mi le spui acum? stii ca asa sunt eu... nu-mi place romantismul... si in plus am eu fata de infirmiera??
El ii raspunse razand:
- Nu draga mea... nu ai fata de infirmiera... si cu inima pe care o porti chiar de ai vrea nu ai putea fii infirmiera... si continua:
- Pana acum de cate ori m-ai sunat de dimineatza sau noaptea tarziu ca sa imi spui cuvinte de dragoste? De cate ori mi-ai trimis un mesaj pe telefon...? poate ca nu iti place romantismul.. dar nu-ti place nici sa-i faci fericiti pe oamenii care te iubesc!?
Pe cand eu, mai presus de tine, imi place sa-i fac fericiti pe cei din jurul meu. De cand suntem impreuna mereu am avut un mesaj de dragoste pentru tine stii... noi doi suntem ca albul si negrul..
Fata intelesese deja:
- Adica vrei sa fiu poeta..?!?
Tanarul zambi gandindu-se ce hotatare buna a luat despartindu-se de ea...
- Nu draga mea... nu vreau sa fii poeta. Chiar daca ai vrea nu ai putea... dar noi trebuie sa ne despartim... cred ca ar fi mai bine pentru amandoi!
Tanara a inlemnit...
- Dar eu te iubesc si credeam ca ma iubesti si tu...
Tanarul ofta:
- Nu draga mea... tu doar credeai ca ma iubesti... daca ma iubeai, acum nu discutam lucrurile acestea...
Fetei ii dadusera lacrimile... tanarul scoase o batista si i-o intinse fetei...
- Bine.. asa sa fie!... sper ca nu ma lasi pentru alta..!?
Tanarul:
- Cum poti sa crezi asta? pana acum nu a existat alta fata pentru mine si nici nu va exista alta, o perioada lunga de timp... Si cei doi tineri, care s-au asezat la masa fiind iubiti, acuma stateau ca doi straini..

Dupa cateva momente de liniste tanara zise:
- Cred ca ar fi mai bine sa plecam... Tanarul spuse ca el vrea sa mai ramana un pic singur... si se mai imbratisara o data inainte de a se desparti pentru totdeauna...

Cand fata s-a departat tanarul incepu sa tremure, desi ploaia se oprise de mult. Incepu sa se roage incet:
- Doamne.. da-mi putere...
Si-a amintit de prieteni... de ce ii spusesera ei, ca nu se potrivesc, ca au caractere diferite... dar a facut alegerea buna...
Orele au trecut... Si locul soarelui si al ploii l-au luat stelele...
Nu-i zise nimic mamei lui care l-a intampinat la usa si se duse direct in camera lui... clipele treceau greu si el inca se mai gandea la momentul despartirii, dar, a doua a zi trebuia sa se scoale devreme sa plece la munca... si a atipit...

Se trezi la ora 7... tocmai cand sa iasa din casa se uita la telefonul mobil si vazu ca are 10 apeluri nepreluate si un mesaj nou. Nu auzise telefonul pentru ca era pe "silent"... Se uita la mesaj... si vazu ca venisera de la Sufletel! (astfel o alinta el pe iubita lui).
- Am invatat sa iubesc tot ce era al meu... dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam.. numai fara tine nu pot sa traiesc... Iti jur dragul meu... doar pe tine te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine... Adio dragostea mea!

Tanarul s-a mirat... era pentru prima data cand ea ii trimitea un mesaj... s-a uitat la ce ora a fost trimis mesajul si a vazut ca fusese trimis la ora 05.00... Incepu sa rada in hohote... nu se astepta la asa ceva... fusese luat prin surprindere... forma repede numarul ei dar a raspuns o voce straina:
- As putea sa vorbesc cu Cristina??

Persoana care a raspuns izbucni in plans:
- Eu sunt mama ei... fetita mea s-a sinucis aseara! A tot sunat pe cineva toata noaptea... cand am vazut dimineata ca lumina din camera ei este inca aprinsa am intrat, dar fetita mea se spanzurase!

Tanarul simti ca totul in jurul lui se prabuseste..

Dupa cateva luni..
Doi medici vorbesc.. Unul intreaba de starea de sanatate a unui dintre bolnavi:

- Baiatul ala... mi l-au adus acum 3 luni... o fata s-a sinucis din cauza lui... din ziua aia nu-si lasa din mana telefonul mobil si tot trimite mesaje. Acum cateva zile am fost curios si i-am luat noaptea telefonul din mana sa ma uit la numar, dar numarul ala e anulat de 3 luni... Am gasit ultimul mesaj care ii venise:
"Am invatat sa iubesc tot ce era al meu... dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam... numai fara tine nu pot sa traiesc... Iti jur dragul meu... doar pe tine te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine... Adio dragostea mea!"

dolion a scris:

Pentru cei care au iubit macar o data in viata... si au suferit inzecit pentru bucatica de bucurie gustata... pentru cei care au mancat pelin pentru o gurita de ambrosie... pune un blues in surdina si citeste povestea asta... o sa te impresioneze:

...
"Am invatat sa iubesc tot ce era al meu... dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam... numai fara tine nu pot sa traiesc... Iti jur dragul meu... doar pe tine te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine... Adio dragostea mea!"

Plangi, Yzzy; la caleidoscop am postat sfaturi prin care eram indemnati si sa plangem, iar voi sunteti invinuite ca traiti mai mult decat noi, datorita plansului, fiindca eliberati multe acumulari daunatoare. Asa ca, Yzzy, hai sa plangem, ca ne face bine!

A fost odata ca niciodata un deal, si pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visele lor, pe care si le povesteau unul altuia. Primul a spus:
- Eu vreau sa fiu transformat in corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.
- Eu, a zis al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet care sa tina comorile cele mai mari ale lumii.
- Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si mai falnic copac de pe dealul asta si sa se uite cu respect spre mine toti oamenii.
Intr-o zi au venit acolo taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata. Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina de aur curat. Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat.
Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori, a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd, vreme de multi ani.
Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Corabiile, comorile si semetia pareau acum atat de departe. Dar...
Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul primului copac. Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare intr-o zi cu barcile facute din cel de-al doilea copac si s-a facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat. Dupa o vreme, omul acela a carat in spate lemnele facute din cel de-al treilea copac si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia.

O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa il transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi copacul cel mai inalt vazut vreodata.

Aveti vise ce par a fi sfaramate? Vi se pare ca sunteti intr-o situatie fara iesire?

Poate va mai ganditi.

dolion a scris:

...trei copaci...

Am gasit marturia socanta a unui profesor care preda religia!

“Venise de curând în şcoala noastră, fiind mutată din cauza faptului că era un copil
problemă, având o formă de epilepsie. Nu au mai acceptat-o la şcoala la care învăţase în anul anterior, pretextându-se că locuia departe de şcoală.
Venind la noi, imediat copiii au început să îmi spună că fata face prostii cu ţiganii de lângă
şcoală. Am vorbit cu ea, dar, cu lacrimi în ochi, mi-a spus că, deşi era îndemnată să facă
prostii, nu a făcut. Că totul este bârfă.
Mama fetei a venit la şcoală şi a vorbit cu mine despre acest subiect: „Staţi liniştită,
doamnă, dacă s-ar întâmpla ceva aş afla imediat!”, i-am spus mamei, convins să totul e
minciună.
Încercam să am grijă ca fata să aibă cât mai puţine necazuri. Când venea la mine să se
plângă că iar a bătut-o vreo elevă mai mare, mă duceam şi încercam să o conving pe fata
aceea să nu mai răspundă la provocările Ralucăi.
Stăteam de multe ori de vorbă în pauze, şi eram convins că am reuşit să fiu aproape de
sufletul ei. Până când, într-o zi am intrat în clasă, la o oră la care elevii mei terminaseră orele de curs. Am auzit nişte voci aprinse. Nici când am deschis uşa nu s-au potolit. În clasă,Raluca, înconjurată de vreo cinci golănaşi din şcoală. Unul dintre ei o ameninţa: „Fă, dacă zici că te-am lăsat gravidă, te omor cu mâna mea”.
Scena m-a şocat. Puştiul se credea în filme. Chiar şi de faţă cu mine făcea pe durul cu ea, deşi erau de vârste apropiate. Vreo două minute i-am mai lăsat să se certe, fiind mirat de faptul că nici nu mă luau în seamă. Apoi am luat-o de mână pe Raluca şi am scos-o pe hol:
„Cum s-a întâmplat?”
„M-au dus în spatele şcolii şi m-au violat.”
Am intrat în clasă foarte mâhnit:
„M-aţi dezamăgit tare. Degeaba v-am predat religia. Să vă bateţi joc de săraca fată… De ce aţi violat-o?”
Pe Raluca o lăsasem pe hol să se liniştească din plâns.
„Ea a vrut, nu am forţat-o. De ce a venit cu noi până în Militari (adică în partea cealaltă a Capitalei)?”
Am adus-o pe fată în clasă, vrând să aflu cine minte.
„Auzi, ei zic că ai plecat de bunăvoie cu ei. Cine are dreptate?”
Raluca şi-a schimbat expresia feţei şi mi-a zis cu o satisfacţie aproape diabolică:
„Ştiţi ceva, mama ştie că fac prostii…”

Am simţit că intru în pământ de ruşine. De fiecare dată când mama ei mă suna, îi spuneam ce năzbâtii a mai făcut fiica ei, dar îi spuneam că sunt convins că încă e cuminte. Nu mi-am dat seama că femeia avea o voce destul de reţinută. Ştia mai bine decât mine care este situaţia. După ce m-am mutat cu catedra la şcoala postliceală, am aflat că în clasa a şaptea Raluca a născut. M-am întristat tare gândindu-mă că, dacă aş fi fost un profesor mai priceput, aş fi ajutat-o să nu cadă în păcatul desfrâului. Se poate spune că nu e vina mea. Că e a părinţilor ei care au lăsat-o să fie crescută de bunici şi au pierdut-o din mână. Debarasându-se de un copil bolnav pentru a se bucura de viaţă, nu au avut parte nici de bucurie, şi nici de dragostea copilului lor.

Dar nu e numai vina părinţilor, e a tuturor celor care nu am ştiut să ne ocupăm mai bine de Raluca. Şi lucrul acesta mi-a stat ca o greutate pe suflet multă vreme. Raluca, nefiind un copil normal, a căzut în desfrâu foarte uşor. Dar oare ce se poate spune despre fetele care cad de bunăvoie, fiind în deplinătatea fa cultăţilor mintale? Eu am fost mirat citind odată într-un ziar că, fiind duse elevele unei clase de liceu la control ginecologic (nu mai ţin minte din ce motiv, dar controlul fusese cerut de poliţiştii care cercetau un caz special), s-a constatat că numai trei fete din clasa respectivă mai erau fecioare. Chiar dacă nu s-a făcut public numele celorlalte, totuşi mă întreb oare cum s-au simţit părinţii acelor fete. Una este când ştii că sunt fete de liceu care au început viaţa sexuală,şi alta când ştii că în clasa în care învaţă fiica ta sunt numai trei fecioare.

Deasemenea va prezint un caz care mi-a fost povestit de un apropriat al meu bucurestean! Un prieten!

La inceputul postului mare al Pastelui, imi povestea dansul (il denumesc Razvan, un pseudonim) ca tatal sau s-a recasatorit dupa cum bine stiam si el statea la dansul! Era in clasa a saptea atunci! La fel si eu eram in a saptea! Imi zicea cu multa tristete cum au pierdut momentul Invierii, momentul cand toata lumea aprindeau facliile……ei erau pe drum! In schimb iata ce se intamplase inainte! Razvan era chemat mereu la firma unde tatal sau era paznic si ii dadea mereu lucruri furate!

Bietul Razvan nu constientiza gravitatea faptului! Dar continua in pacatul sau …. obligat de circumstante! Recunosc ca Razvan nu frecventa biserica, dar ii placeau discutiile despre Dumnezeu! Il faceau sa traiasca! Parintii erau severi cu el in special mama sa vitrega care il certa mereu din nimicuri si il pedepsea… tatal lui fiind mai nepasator de fel in educatia data!! Bietul Razvan nu a incetat sa fure involuntar pungi intregi de parfumuri si haine de valoare ……tatal sau mereu chemandu-l acolo! Razvan constientiza uneori pacatul comis, dar ii era frica! Nu stia sa reactioneze! Dar hotia nu a incetat in post! A continuat, a continuat!

Razvan nu il judeca pe tatal sau, dar nu avea de ales….chiar se supara pe ceilalti cand numele tatalui sau era luat in ras! Mama vitrega a constientizat ca nu e normal! Si au inceput certurile, dar hotia a continuat! In Miercurea sfanta a saptamanii mari a aprins mai mari certuri in familie din cauza faptului ca el a fost pus sa fure si atunci!! Era o permanenta zarva! Asa imi zicea Razvan! Dansul statea si asista! Cand a venit noaptea sfanta a Invierii Razvan zicea ca era nepasator! Nu ii mai pasa de nimic! In schimb a intervenit Dumnezeu! Mergea pe drum cu mama lui vitrega ,cu sora lui vitrega si cu un copilas mic care dormea! Intai imi povesteste el ca nu mergea tramvaiul 11 si nici taxiul nu a vrut sa ii ia motivand ca “E prea aproape!”

Au mers pe jos! Mama lui vitrega era nervoasa! Lui Razvan i se facu mila de ea! Dar ea nu inceta sa il certe si sa ii spuna si atunci: ”Mergi mai repede, ce tot ma incurci!” Pleca spre biserica! Oare aceasta sa fie speranta din suflet? Au mers pana au ajuns la biserica pe care am denumit-o eu “Catedrala frumusetii”! Era o biserica care nu stiu cum se numeste dar era frumoasa foc! Au ajuns cu 10 minute intarziere! Nu au mai ajuns sa cante de la inceput:”Hristos a inviat…. ”Mama lui vitrega a inceput sa planga! Fiul ei de drept ii astepta deja la biserica! I s-a plans acestuia ca nu mai poate! Razvan mi-a zis ca a aprins candela si ca ii venea sa planga……Atunci fiul ei i-a zis :”Nu e vina lui!!(Razvan) Dar pe cine sa mai creada Razvan? El a zis in sinea sa urmatoarele:”Dumnezeu a aratat ce a dorit! Am furat si in saptamana mare….”

Prefer sa nu judec pe nimeni si va rog sa nu judecati, ci sa va rugati! Au pierdut Invierea, dar nu mantuirea! Fie ca Domnul sa lumineze mintile parintilor! Amin.

(Popescu Adrian)