CACTUS PERFECTUS

Emil Condor a scris:

fiscutean si emilcondor pe Yahoo Mess.

Gata rezolvat doar sa ma acceptati puuuuuuuup:)

Emil Condor a scris:

Oricine, doar să recunosc pe cel ce solicită să intre în listă, altfel resping totul.
Chiar azi am respins pe unul cu scuza: nu te cunosc!

Pai hai sa te adaug si eu. Sa nu fiu singura ramasa pe dinafara

Thank you!

Azi la lucru am intrat pe forum, dar pe Mess nu voi putea intra decat dupa-amiaza, acasa. Am ID-urile, asa ca ne vom auzi!

dolion a scris:

Azi la lucru am intrat pe forum, dar pe Mess nu voi putea intra decat dupa-amiaza, acasa. Am ID-urile, asa ca ne vom auzi!

nu trebuie Y-Messenger; cautzi pe Goagal:www.ebuddy.com sau www.meebo.com si de acolo ti se deschide messengerul si nimeni nu stie Vezi ca la meebo trebe sa-ti faci cont; nu-i mare scofala; pe vremuri nu trebuia; la ebuddy e mai simplu...

iertare cer,cu umilintza, tuturora care m-or cautat dar eram taaare ocupat cu nepotzika - iakata





acuma m-am linishtit fiindca s-a dus sa_l vaza pe Mos Nicolae si o mai vad eventual vineri - pana luni dimineatza. Un spectacol---

cactus a scris:

iertare cer,cu umilintza, tuturora care m-or cautat dar eram taaare ocupat cu nepotzika...

Pentru asa ceva mereu există iertare.
Fata nepotelei tale arată că e pusă... pe shotii! Dulce fetită!
Să trăiască fericită, care fericire să o răspândească si asupra ta.

multzam; uite, sa nu te plicti... http://www.surfmusic.de/radio-station/radio-heimatmelodie,10691.html ca astea-s de-ale mele, adikatelea de-ale nemtzalailor

Scuză-mă! A trebuit să plec pentru un timp...

Multumesc pentru link!

Anahoret a scris:

M-a sunat Cactus şi m-a rugat...

Te-a rugat... perfect! Se văd rezultatele... mesajul tău.

De Ziua lui, Tseposul ne-a făcut bucuria de a reîntâlni unul dintre forumistii nostri iubiti care lipseau de mult aici, la Popas.
Multumim mult Cactus si Anahoret, sau... Anahoret si Cactus (cum vreti voi).

Nu vreau să las ziua să treacă fără a mai ura prietenului nostru Cactus un sincer La Multi Ani!
Să ne trăiesti fericit, frate drag!

multumesc mult; si io m-am bucurat ca s-a bagat pe forum; poate o s-o faca mai des...

Chiar dupa absenta indelungata, Anahoret este inca in top postatori... dupa asta iti dai seama ca este un membru de baza al forumului! Sa fie bine venit!

Să dea Domnul!

extrem de interesant si foarte cumpatat scris; place lu Cactus

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sintagma-stramosii-nostri-daci-ar-trebui-discutata#

Tragedia Banatului...


07/12/2009 de Dan-Adrian Caramidariu


În 1914, când a început primul război mondial, regiunea istorică denumită Banat, parte a Austro-Ungariei, era o regiune bogată și prosperă. O regiune așezată, cu oameni de diferite naționalități, dintre care patru se aflau aproape în echilibru, și anume germanii, maghiarii, românii și sârbii, iar altele mai mici (bulgarii, croații, cehii, evreii, țiganii, slovacii ș.a.) contribuiau din plin la imaginea unui melting pot unic în această zonă a Europei.
În 1914, Banatul era una dintre cele mai bogate regiuni ale unui stat central-european, animat de valori moderne, în pas cu epoca respectivă, era o regiune în care cultura și civilizația de tip apusean erau bine fundamentate, clasa politică și elitele economice erau responsabile și, mai ales, patrioate.
Timișoara era, conform unor statistici austro-ungare, al doilea oraș ca potențial economic din Ungaria, după Budapesta, se apropia de 100.000 de locuitori, avea o viață economică exemplară, cunoscând, cel puțin în perioada anilor 1875 – 1910, un avânt economic nemaiîntâlnit. Îi lipsea doar o universitate. Primarul, la 1914, era german (Karl Telbisz), directorul administrației generale a orașului român (Stan Vidrighin), iar limbile comune erau germana și maghiara. Primăria îl trimitea pe inginerul Vidrighin în mari orașe ale Occidentului pentru a studia acolo problema canalizării și a alimentării cu apă, care până în zorii primului război avea să fie rezolvată și la Timișoara, aplicându-se un model exemplar pentru acea epocă. În același timp, administrația orașului întocmea planuri de dezvoltare urbanistică pe baza sfaturilor unor consultanți din Hamburg, Londra și Dresda, pe care, până la 1918, a reușit să le și aplice parțial. Tot atunci se construiau școli, publice și private, se deschideau biblioteci, muzee, societăți culturale și filantropice, iar întreaga viață socială era cea mai bogată din această regiune, fiind pe locul trei în Ungaria, după Budapesta și Bratislava.
Fabricile timișorene de atunci erau printre primele ale Austro-Ungariei, dezvoltarea sectorului industrial, în special a industriei alimentare, a pielăriei, tăbăcăriei, a industriei textile și a altor ramuri industriale era în deplină concordanță cu dezvoltarea economică a Europei Centrale, Timișoara nefiind cu nimic mai prejos, atunci, față de marile centre industriale ale Austro-Ungariei din Boemia și Austria. Bazată pe extraordinara producție agricolă a regiunii, economia Timișoarei era într-un avânt fără precedent. Comerțul, asigurările, băncile, instituțiile de credit și de economii, toate erau într-o înflorire de asemenea fără precedent.
Regiunea, atât zona de șes, agricolă, cât și cea de munte, bazată pe industria metalurgică (Reșița, Anina, Bocșa etc) cunoștea, și ea, o dezvoltare foarte puternică, uzinele reșițene, minele de la Anina și alte industrii fiind, fără doar și poate, exemple de bună administrare și organizare economică.
Asta a fost atunci.
Acum, la 90 de ani de când Austro-Ungaria a dispărut, la 62 de ani de la instaurarea comunismului și la 20 de ani de la dispariția lui, Banatul nu mai există. Tot ce a reprezentat Banatul ca model de dezvoltare economică, de organizare socială și interetnică, modelul cultural și uman pe care bănățenii au reușit, grație forțelor catalizatoare austro-ungare, să-l dezvolte și să-l aplice, e mort și îngropat de mult.
Economic, reprezentăm prea puțin. Agricultura e la pământ. În Banat, cu mici excepții, industria agro-alimentară a dispărut. Industria metalurgică a Banatului Montan e o ruină. În fabricile multinaționalelor, atâtea câte sunt, se produce mult pe bani puțini. În centrele de dezvoltare tehnologică și informatică a acelorași multinaționale se produce câte ceva, dar tot pe bani puțini. Infrastructura e cea mai deficitară din toată România. Construcția unei șosele de centură lungi de aproape 12 km a durat 8 ani, modernizarea unui drum de 60 de km tot atât.
Faptul că județul Timiș se menține, încă, pe primele locuri ale venitului pe cap de locuitor din România ne încălzește prea puțin, pentru că termenul de comparație n-ar trebui să fie județele din Moldova, ci județele maghiare vecine, care, deși mult mai slabe structural, sunt cu mult înaintea noastră, ca productivitate cel puțin.
Poporul român, care a preluat victorios puterea în 1920, a avut grijă ca în 90 de ani să distrugă tot. Din melting pot-ul bănățean a rămas amintirea. Minoritățile care mai există, cu excepția țiganilor, nu sunt nimic altceva decât niște asociații de bătrânei, pe care majoritatea românească îi scoate în fereastră pentru a se lăuda cu multiculturalismul bănățean. În 15-20 de ani le va scoate, poate, mumiile la geam, sau păpușile îmbrăcate în costume populare din muzee. Șvabii au dispărut, ungurii s-au împuținat, sârbii așijderea, evrei nu mai sunt. Atmosfera bănățeană e doar o amintire, e un miros de altă epocă, un parfum desuet.
Politicieni bănățeni nu există. Istoria locului nu cunoaște niciunul. Pentru Banat, ca regiune, n-a făcut niciunul nimic și nu va face niciodată nimic. Aproape niciunul nu s-a născut în Banat, nu îl cunosc, nu îl simt, nu îl înțeleg.
Nu mai există nici bănățeni veritabili. Cei care sunt, sunt o minoritate. Dominată de olteni, de moldoveni, de bihoreni, de maramureșeni, de toate viniturile. Pe care nu le condamn a priori. Înțeleg că au venit aici, pentru că aici a fost, sau cel puțin așa s-a spus, întotdeauna mai bine. Dar înțeleg că pentru regiunea aceasta nu au niciun sentiment, îi înțeleg că nu se pot identifica, nici cu Domul din Piața Unirii, nici cu palatele de pe Corso, nici cu casele șvăbești de la Biled sau Sânnicolau Mare, nici cu Semenicul, nici cu Timișul, cu nimic din ce este aici sau din ce a fost aici. Timișoara este un oraș ocupat de români olteni, moldoveni și de alte origini, în care bănățenii sunt o minoritate tot mai mică.
În anii 60, când o facultate, cred că de agronomie, a fost mutată de la Craiova la Timișoara, cu tot cu studenți, aceștia se adunau duminică pe Corso, își sprijineau un picior de zidurile palatelor și scuipau semințe în stradă.
În anii 80, când șvabii au plecat, de fericiți ce erau sub domnia românească, moldovenii care le-au ocupat casele au pus parchetul pe foc, pentru că le era frig și pentru că, oricum, parchet nu văzuseră niciodată în viața lor.
O spun cu toată durerea: Banatul nu mai există. Ultimul semn, poate cel mai puternic, tocmai pentru că era ultimul, a fost cel din decembrie 1989. După care Banatul a murit, s-a predat pentru totdeauna. Iar cei care l-au îngropat, încearcă, de 20 de ani și mai bine, să-i fure identitatea și obiceiurile, dar au memoria scurtă, sunt iresponsabili, inconștienți, incompetenți, hoți și mincinoși până în măduva oaselor, în concordanță cu clasa politică bizantino-fanariotă care, deja, își împarte funcțiile în regimul dictatorial băsescian, tocmai instaurat.
Din placa turnantă a unui stat mare, puternic și bogat, Banatul a ajuns periferia jegoasă a unei țări în care, de cel puțin 20 de ani, bunul simț, rațiunea și normalitatea umblă în zdrențe și se pitesc pe la colțuri. Inclusiv votul masiv pro-Băsescu din județul Timiș dovedește asta.
O spun clar și răspicat, așteptând să fiu contrazis de toți așa-zișii bănățeni sau timișoreni:
Un bănățean adevărat stă strâmb și judecă drept, un bănățean adevărat nu se lasă dus cu zăhărelul securistic ambalat în celofan de dreapta, un bănățean adevărat înțelege că munca, construcția, lucrul bine și temeinic făcut, liniștea și tihna unei vieți așezate, sunt întotdeauna de preferat scandalului, minciunii, grobianismului și mârlăniei ridicate la rang de model, fie el și prezidențial.
Banatul e o amintire…

Cred că articolul tău, Cactus poate fi valabil pentru toate zonele tării - nimic nu mai e cum a fost cândva.

Emil Condor a scris:

Cred că articolul tău, Cactus poate fi valabil pentru toate zonele tării - nimic nu mai e cum a fost cândva.

cam asha...

Nu cred ca se aplica si pentru Moldova... ce putea sa se deterioreze acolo? Poate fata de vremuri de mult apuse, cand Moldova reprezenta si dadea ceva omenirii... acum, vai si-amar de capul lor!

Prea bun ca sa nu fie publicat textul de mai jos. L-am primit pe mail, il dau mai departe, in eter. Mi-as dori sa stiu cine l-a scris. Are toata admiratia mea:

“Imi plac leoparzii, suricatele, poneii si corporatistii. Dar corporatistii imi plac cel mai mult. imi place cum umplu ei trecerile de pietoni din Pipera seara la sase, cind ies de la serviciu, ca niste turme de bizoni imbracati biznis, cu fete de robotei dezumanizati de firma care se hraneste cu suflete. Nici nu te mai intrebi de ce dracului nu pun astia semafoare pentru pietoni pe Dimitrie Pompei ala, ca sa mai opreasca din puhoi si sa poti sa treci si tu cu masina. N-ai timp. Esti prea fascinat de corporatiste, aceste erbivore la cura cu privire de antilopa gnu nefu… si glezne de hipopotamita brazilianca. Te abtii cu greu sa calci vreo doua-trei. Ai face-o doar asa, de curiozitate, ca sa vezi daca tipa. Nu de alta, dar nu le crezi in stare de emotii atit de puternice. Cum sa tipe? Ar muri si atit. De fapt, corporatistii nici macar nu mor. Ei ies din uz.
Cit mai traverseaza treizeci de capete, te gindesti amuzat cum s-or fu… oamenii astia. Sigur baga englezisme ca sa simuleze pasiunea (altfel inexistenta). O ard cam asa:
- Gaby, vreau un orgasm ASAP!
- Of course, draga mea, dar wait a minute, ca n-am feedback pozitiv de la my dick!
- Ohhh, ce cute, he’s on burnout?!
- E dead.
- Focuseaza-te pe my tits, poate o get it up!
- You call those badges tits?! Daca-ti pui niste comprese iti trec!
- Lasa vrajeala, ai deadline pina la 8 jumate sa fii hard.
- Fi-mi-ar rate-cardul de ris, cre’ca mi-a ramas tot singele in brainstormingu’ de la sfirsitu’ programului!
Eu as face gradini zoologice cu corporatisti. Multe custi mari, fiecare cusca reprezentind o firma. Sa-si traiasca viata in custile alea mai generoase decit cotetele in care lucreaza cu adevarat. Sa fie hraniti cu covrigi, iaurt si brinzoaice si sa faca in cusca, la vedere, toate prostiile pe care le fac ei in cea de doua lor existenta, job-ul: teambuilding-uri, diplome pentru angajatul lunii, iesiri din cusca-sediu in cusca-club (unde se distreaza refulindu-se la karaoke şi bind cocktailuri sau intre 3 si 5 beri), premii pentru angajatul lunii, drumetii in custi muntoase, bonding in jurul focului de tabara cu multa, multa ipocrizie. Ca vaaai, ce buni prieteni sintem noi, cit de mult ne apreciem unii pe ceilalti si ce echipa unita si mustind de coeziune alcatuim! Ptiu ptiu ptiu!

Si ai de ce sa-i acorzi admiratia... omul a prins esentialul pe care noi il dibuim mai greu!

Un pustnic crestin, imbracat in zdrente, cu picioarele insangerate de pietre si spini, cu mintea incinsa de soare, alerga fara oprire prin nisipul desertului si striga spre toate zarile:

- Am un raspuns! Am un raspuns! Cine are o intrebare?

Consideratzii...

“Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic." (Apoc.1:8). El este transcendental creatiei Sale, astfel incat in spatiul Sau propriu necreat, “timpul", fara de care nici o creatura nu poate exista, se poate defini ca fiind cu adevarat zero. In spatiu nostru de creaturi ale Puterii Sale atat de mare, acest timp zero practic nu exista. Chiar daca ne referim la timpul de viata al unor particule elementare cum ar fi bosonul w, sau bosonul z, acesta este de 10^-25 secunde, dar nu zero.
Asadar, orice creatura, de la fiinta, la particula elementara, are un timp mai mic sau mai mare scurs intre un inceput si un sfarsit, in care el traieste, se transforma, fara a ramane acelasi in acest interval de viata.

Singurul, Cel ce este atat alfa cat si omega, atat inceputul cat si sfarsitul, pentru care timpul nu se scurge, fiind o manifestare concomitenta a tuturor celor trei dimensiuni, trecut, prezent, viitor, care este proprie numai lui Dumnezeu in lumea Sa transcedentala, de dincolo de timpul creatiei. El este si Cel ce este, si Cel ce era si Cel ce vine, de aceea putem spune ca “timpul" in transcendental are dimensiunea zero absolut. Dumnezeu este categoric situat dincolo de creatia Sa, intr-o lume atemporala, in care tot si toate au un inceput, un prezent si un sfarsit, care se suprapun cu perfectiunea desavarsirii, proprie numai Celui necreat.

Dumnezeu este atotputernic, aflam din Sfintele Scripturi cu o intelepciune, care face a fi imposibila nici cea mai mica indoiala. Si de aceasta data, din nou fizica, nu numai ca nu contrazice Sfintele Scripturi, ci dimpotriva. Intre afirmatiile lor, exista o armonie a intelepciunii pline de Adevar, cei drept exprimate in moduri diferite. Pornind de la bine cunoscuta definitie a puterii din fizica, Puterea = Energie : timp, pentru ca in sistemul transcendental creatiei, asa cum am spus “timpul" este zero, Puterea este practic fara tagada, infinita, sau cum spun Sfintele Scripturi “asa de mare e puterea si taria Lui ". Cu cine L-am putea asemana pe "Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic.", cand tot ce exista in afara Lui, este Creatia Sa stapanita de timpul care evolueaza de la 10 la -25 secunde, dar nu zero, tinzand spre o valoare infinita, dar nu nesfarsita.

"Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el?- zice Cel Sfant. Ridicati-va ochii in sus si priviti: Cine a facut aceste lucruri? Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare e puterea si taria Lui, ca una nu lipseste". (Isaia 40:25-26)

cactus a scris:

Consideratzii...

“Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul", zice Domnul Dumnezeu...
... ... ... ... ...

"Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el?”

tu chiar n-ai somn; inteleg la mine dar tu...