Monarhia in Romania

Mereu când am văzut (auzit) cuvântul Republică m-am gândit la comunisti!
E adevărat că sunt republici ce nu au fost în istoria lor, comuniste, dar în acelasi timp, orice tară comunistă a avut si titlul acesta în numele ei. Mă însel?
Oricum, pentru mine „Republica” e garantia abuzurilor. Întreb iarăși: mă înșel?
Și chiar dacă e așa, îmi mențin părerea în privința abuzurilor...

''Oricum, pentru mine „Republica” e garantia abuzurilor. Întreb iarăși: mă înșel? ''



Pentru a intelege mai bine lucrurile , sa vedem ce e  aia Republica:


REPÚBLICĂ s.f. 1. (Ist.) Stat în care puterea executivă este exercitată de organe alese public (și periodic). 2. Formă de guvernământ în care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe un timp determinat; țară care are o formă de guvernământ de acest tip....


 puterea executivă

Acolo unde e putere, e si coruptie...
Felul in care ajung sa fie alesi la noi, azi, e stiut: platesti locul in parlament, platesti pentru postul de director, etc.
Normal, apoi, in postul respectiv, vei incerca nu numai recuperarea bsnilor ''investiti'', ci si obtinerea unui 
''ce profit'', nu?
Aici e problema...Si nu numai....

Emil Condor a scris:

Oricum, pentru mine „Republica” e garantia abuzurilor. Întreb iarăși: mă înșel?
Și chiar dacă e așa, îmi mențin părerea în privința abuzurilor...

Abuzuri se fac oriunde... inclusiv în Franţa, care este mama republicii!

E adevărat ce spui, Anahoret, dar prin alte părți, parcă se face un pic mai „uman”,
nu se fură absolut totul, mai rămâne și ceva pentru muritorii de rând.

Regimul comunist a propagat ideea că Domeniul Regal Peleș ar fi fost parte a Domeniului Coroanei, și astfel în proprietatea României. Adevărul istoric este că de fapt, Castelul Peleș, la fel ca și Pelișor și Foișor, a fost construit din banii personali ai Regelui Carol I, care și-a vândut o moșie din Germania pentru a putea plăti costurile terenului și a ridicării edificiului. Regele a evitat să folosească bani din lista civilă, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăți ale statului doar puse la dispoziția suveranului. După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I și a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I. Regele Carol II nu a avut niciodată domeniul de la Sinaia în proprietate și astfel nepotul lui din căsătoria morganatică cu Ioana Zizi Lambrino nu are nici un drept de proprietate.

http://www.redescoperaistoria.ro/2014/05/19/la-numai-un-click-distanta-faceti-turul-virtual-al-castelului-peles-2/

Astăzi, avem experienţa a peste două decenii de republică postdecembristă. Ea s-a dovedit o calamitate pentru România. Republica sărăciei, a corupţiei, a clientelelor politice, a clanurilor mafiote […] (agravată) de absenţa unei tradiţii de autentică democraţie, de înapoierea generală a ţării, de absenţa spiritului civic. [….] În condiţiile actuale, instituţia monarhiei, aflată deasupra partidelor, ar putea stăvili apetitul acestora pentru putere şi pentru ciolan. Un rege-arbitru, nu un preşedinte-jucător, care a scindat societatea românească, ar putea reface solidaritatea naţională, situată deasupra opţiunilor politice ale fiecăruia, şi ar mobiliza resursele de muncă, gândire şi simţire ale românilor, în slujba interesului naţional.

Evident, este vorba de o posibilitate. Totul depinde de români. Ei sunt marii vinovaţi ai stării catastrofale de astăzi. [….] Poate, o tresărire de revoltă şi de demnitate se va produce, totuşi, şi, atunci, ea va înţelege că, deocamdată, monarhia îi dă o şansă de a reveni la o viaţă normală şi de a-şi recăpăta speranţa.”

(“Republică sau monarhie?”, Florin Constantiniu, Revista Istorie si Civilizatie – Anul III, nr.26 – noiembrie 2011!)

Constantin Bălăceanu-Stolnici: "Sunt monarhist".



Laurenţiu Ungureanu: Monarhie sau republică?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Teoretic, sunt monarhist. Aplicativ, trebuie să mai ai şi monarhul. Eu i-am spus şi regelui: "Noi n-am avut nicio femeie domnitoare în toată istoria noastră!". Pe principele Nicolae să-l văd cum evoluează. Acum, seamănă cu Mihai când era tânăr: liniştit, calm, nu zvăpăiat. Dar nu mai văd posibilitatea asta…
[interviu din 8 decembrie 2012]

"E de necrezut ca românii de pe cele două maluri ale Prutului să se fi uitat unii pe alții. Iar dacă într-adevăr s-au uitat, ăsta este un lucru care poate să sperie. Asta ar însemna că propaganda comuniștilor a produs o sciziune adâncă între noi, dacă propriile noastre suferințe au ajuns să ne fie indiferente. Suferință a fost destulă, și de o parte, și de cealaltă. Basarabia nu a fost niciodată un ținut autonom, decât în mintea diversioniștilor ruși. Basarabeni sau olteni ne numim doar după locul de baștină. Dacă suntem de acord cu independența Basarabiei, înseamnă că în principiu suntem de acord și cu independența Banatului, Olteniei, Transilvaniei și așa mai departe. E un fel de a gândi periculos și foarte antiromânesc. În problema Basarabiei, trebuie să fie întrebată numai Istoria României!"

MS Regele Mihai I al tuturor românilor, aici: http://razvansandu.zando.ro/…/regele-mihai-despre-basarabia…

dolion a scris:

"... Dacă suntem de acord cu independența Basarabiei, înseamnă că în principiu suntem de acord și cu independența Banatului, Olteniei, Transilvaniei și așa mai departe. E un fel de a gândi periculos și foarte antiromânesc. În problema Basarabiei, trebuie să fie întrebată numai Istoria României!"

MS Regele Mihai I al tuturor românilor, aici: http://razvansandu.zando.ro/…/regele-mihai-despre-basarabia…

Mihai știe exact ceea ce spune în articolul prezentat mai sus.
Susțin în totalitate afirmațiile dânsului.

30 decembrie 2015

Astăzi se împlinesc 68 de ani de la data când, sub forţa armelor, Regele Mihai semna actul abdicării adus cu un rânjet gregar de către principalii comunişti ai zilei la Palatul Elisabeta. La cinci zile după Crăciun, un Crăciun trist şi plin de neajunsuri din cauza ocupaţiei sovietice şi a violenţelor din ţară, românii aveau încă speranţă în noul an 1948, o speranţă dată de faptul că, totuşi, Regele era în ţară.
Majestatea Sa Regele tocmai se întorsese din călătoria la Londra, cu ocazia nunţii actualei Regine Elisabeta a II-a, şi după încercări susţinute de a atrage sprijinul aliaţilor occidentali împotriva sovietizării ţării. El reprezenta „factorul constituţional” (cum urma să fie denumit de comunitatea românilor din exil) care mai putea pune, dacă nu piedici, măcar beţe în roate ocupanţilor sovietici şi lacheilor lor.
Iată că, în jurul serii, după ce posturile de radio anunţaseră repetat că urma un comunicat important pentru ţară, se citeşte textul abdicării Regelui. În aceeaşi zi, într-o şedinţă ireală de 45 de minute a Parlamentului (Adunării Deputaţilor), se proclamă, de către aceia dintre ei care fuseseră aduşi cu japca de prin Bucureşti (Parlamentul intrase deja în vacanţa legală de iarnă) legea privind proclamarea Republicii Populare Române. Eleodor Focşeneanu, în cartea sa „Două săptămâni dramatice din Istoria României” (All Education, 1997) a povestit cu exactitatea unui detectiv, modul cum, călcând orice aparenţă de legalitate, clica comunistă locală şi-a îndeplinit „tema pentru acasă” cu care era restantă în faţa Marelui Frate de la Răsărit.
Un pasaj din stenograma Consiliului de Miniştri din aceeaşi zi, convocat după momentul de la palat, este ilustrativ pentru atitudinea conducătorilor de atunci:
„Acum, potrivit Constituţiei, odată cu încetarea monarhiei, trebuie instituită o regenţă. Cum, însă noi suntem oameni politici, care înregistrăm realităţile, avem formele noastre şi trebuie să desvăţăm pe oameni să tot vorbească despre rege şi despre regenţă, am hotărît ca acest organ să fie numit Presidiumul Republicii Populare Române.” (Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri, Dosar 12/1947, f. 52-56)
Cu telefoanele tăiate, Palatul Elisabeta înconjurat de soldaţii Diviziei Tudor Vladimirescu, şi având-o alături numai pe mama sa, Regele s-a deplasat la Sinaia, de unde avea să plece, la 3 ianuarie 1948, în lungul drum al exilului. I-a fost permis să spună adevărul de-abia la Londra, afirmând totodată voinţa de a rămâne aproape de poporul său:
„Înlăturarea monarhiei constituie un nou act de violenţă al politicii de înrobire a României. Eu nu mă consider legat în nici un fel prin acest act care mi-a fost impus. Cu încredere nesdruncinată în viitorul meu, însufleţit de acelaşi devotament şi voinţă de a lucra, Eu voiu continua să servesc poporul român de care destinul Meu este legat pe veci.” (articol din Times, Londra, nr. 51.021 din 5 Martie 1948).
La 30 decembrie 1997, la 50 de ani distanţă, conducătorii comunişti erau deja trecuţi la cele veşnice, iar Regele, după mai mulţi ani de bâlbâieli post-revoluţionare, era primit în ţară având alături de el pe principalii oameni politici ai zilei, la un dineu, din păcate puţin relatat la momentul respectiv. Tocmai se încheiase primul Crăciun petrecut în ţară de la întoarcerea din exil, precum şi primul (şi până acum singurul) moment când toată Familia Regală se aflase la Bucureşti. Ocazia a fost însă mai mare decât s-a vorbit la momentul respectiv, datorită deciziilor anunţate de Rege în faţa celor adunaţi. La sfârşitul unui discurs în care şi-a anunţat dorinţa de a rămâne în ţară şi a lucra alături de aceasta pentru integrarea europeană, Regele a transmis ţării decizia ca „prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile şi prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa.” Regele a continuat cu speranţă: „Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecţiune şi încredere, în acelaşi fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria şi Elena, cu aceeaşi afecţiune şi speranţă cu care a fost înconjurată alături de mine Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat în consecinţă în viitorul apropiat. Conştient de responsabilităţile mele constituţionale, pun soarta ei şi a mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astăzi.”[1] ([1]discursul integral se găseşte aici: http://www.romaniaregala.ro/…/democratia-nu-este-un-sistem…/ )
La 30 decembrie 2007, zece ani mai târziu, ani în care românii s-au apropiat mai mult de Familia Regală, iar multe lucruri au început să se aşeze pe făgaşuri mai normale (de exemplu, începutul retrocedărilor; aşezarea la Palatul Elisabeta), Regele punea într-o formă oficială modificările Statutului Familiei Regale anunţate mai înainte. Astfel, într-o atmosferă caldă, de familie, fiind înconjurat de Regină, de Principesa Margareta şi Principele Radu, şi de câţiva consilieri, ulterior deveniţi membri ai Consiliului Regal, Regele a semnat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României. Potrivit art. 1 alin. 1) „Casa Regală a României este o comunitate de familie autonomă înfiinţată şi organizată pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum în vigoare.” De asemenea, potrivit alin. 6) „Descendenţii Regelui Carol al II-lea al României, pe orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea. Potrivit dorinţei şi precedenţei stabilite de Majestatea Sa, aceşti descendenţi vor continua să fie excluşi din linia de succesiune şi nu vor fi membri ai Casei Regale a României.” Prin acelaşi act, Principesa Margareta este proclamată Custode al Coroanei României (ad personam), atât în timpul vieţii, cât şi după decesul Şefului Casei Regale, Alteţa Sa Regală fiind şi prima în linia de succesiune la Coroana României.[2] ([2] Normele pot fi găsite integral aici: http://www.familiaregala.ro/…/normele-fundamentale-ale-fam…/ )
Printr-un document ataşat, Ordinul Carol I era reactivat, ca Ordin Dinastic, lucru care deschidea calea reconstituirii unui sistem Regal de decoraţii, pentru aceia care s-au remarcat în activitatea lor publică sau privată alături de Familia Regală sau în spiritul principiilor sale, în folosul Ţării. Documentul a fost receptat de îndată de opinia publică naţională şi internaţională şi a suscitat unele dezbateri, primind însă în scurt timp acceptul general al societăţii. El a fost comunicat şi Familiilor Regale ale Europei care l-au primit ca pe un act suveran al Regelui şi, în marea lor majoritate, l-au felicitat pe Majestatea Sa pentru gestul de curaj şi trăinicie făcut.
La mai puţin de un an distanţă se proclamau Statutele Decoraţiilor Regale, respectiv Ordinul Carol I, Crucea Casei Regale a României şi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în acelaşi an având loc constituirea Cancelariei Decoraţiilor Regale şi primele decorări. Văzându-se însă că sistemul mai putea primi îmbunătăţiri, la 30 decembrie 2009 s-a instituit Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, care poate fi acordată unor personalităţi marcante care „au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere [şi] au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.”
Un alt pas în direcţia reluării şi consolidării continuităţii Dinastiei în România a fost făcut la 30 decembrie 2010 când Familia Regală împreună a înfiinţat Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României, persoană juridică având ca scop păstrarea şi promovarea patrimoniului Dinastiei, apărarea principiilor Casei Regale a României, susţinerea activităţilor sale publice şi private, dar şi aducerea la cunoştinţa publicului larg a obiectelor de patrimoniu şi tradiţiilor Familiei Regale şi ale Coroanei Române. Primele bunuri intrate în patrimoniul Fundaţiei sunt lucrările din Colecţia Regală de Artă Contemporană, al cărei catalog a fost realizat în acelaşi an de domnul Adrian Buga. În prezent, sub directoratul doamnei Sandra Gătejanu Gheorghe, Fundaţia caută să-şi extindă activitatea în spaţiul public şi să aducă mai aproape de publicul larg valorile Dinastiei noastre.
30 decembrie 2011 a adus o completare a Sistemului Regal de Decoraţii prin Ordinul Coroana României. Dintre decoraţiile de stat dinainte de 1947, România modernă a preluat pe unele dintre ele (într-o variantă deformată, fără simbolurile regale şi fără unele dintre tradiţiile care le însoţeau), cum ar fi Steaua României şi Mihai Viteazul. Majestatea Sa Regele, dorind să existe o complementaritate între cele două sisteme de decoraţii, şi afirmând continuitatea simbolurilor monarhice, a reînviat Ordinul Carol I şi Coroana României pentru ca, prin intermediul lor, să fie răsplătită elita românească precum şi pe prietenii străini ai României, fiind şi Marele Maestru al acestor Ordine Dinastice. Ordinul Ferdinand nu mai este acordat deoarece, de la început, a avut un Statut şi scop foarte limitat – răsplătirea celor care au contribuit decisiv la Marea Unire din 1918.
Am avut onoarea să fiu alături de Familia Regală la fiecare dintre aceste zile de 30 Decembrie, începând din 2007, precum şi la altele. De fiecare dată au fost zile fericite, zile ale speranţei şi în care, privind spre anul care se sfârşea, puteam să vedem cum mai pusesem o cărămidă la edificiul Dinastiei Române. Priveam ştirile şi vedeam cum societatea românească de astăzi vede (ca şi în 1947) în Familia Regală, un reper de moralitate, de stabilitate şi continuitate în faţa valurilor mereu mişcătoare ale politicii.

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I la București, în 30 decembrie 1997

“Doamnelor și domnilor,

În 1887, acum aproape o sută zece ani, România era confruntată cu primele sale serioase crize politice interne. Putem recunoaște ușor astăzi o parte din motive: Guvernul lui Brătianu era paralizat de diviziuni interne. Era o nevoie urgentă de a reforma agricultura. Liderii politici erau suspectați de corupție și nepotism, opoziția amenința cu retragerea din Parlament și existau acuzații că unii politicieni și jurnaliști lucrau pentru puterile străine, în particular pentru Rusia. Unii dizidenți tineri spuneau că Regele Carol I susține guvernul lui Brătianu. Ei s-au grupat și împreună au lansat un slogan: “Capul statului va trebui să SE plece, sau SĂ plece”! Regele Carol I a refuzat ambele variante, iar România s-a consolidat, economia ei a prosperat și sub domnia bunicului meu, Ferdinand, Națiunea s-a unit într-un singur stat. Exemplul iluștrilor mei predecesori a fost întotdeauna în același timp un motto pentru mine: Când e vorba de interesele și principiile naționale, nu-mi plec capul. Și, în măsura în care depinde de mine, nu plec din Țară.

Vă mulțumesc tuturor că ați venit aici, pentru a fi împreună cu Familia mea, deși aceasta a însemnat să plecați de lângă familiile voastre. Aniversarea din această seară este departe de a fi fericită. Acum cincizeci de ani, comuniștii au făcut uz de forță pentru a mă face să abdic și mi-au exilat Familia. A fost ultima pagină a ocupației României: un partid politic ce nu avea mai mult de o mie de membri în 1944, și care altfel nu ar fi avut nicio șansă să câștige alegerile, a impus o dictatură ce a durat mai bine de patru decenii în Țara noastră. Prima datorie în această seară este să ne gândim la semnificația zilei de acum cincizeci de ani.

Unii susțin că, dacă nu l-aș fi înlăturat pe Antonescu în 1944, România ar fi semnat un tratat de pace cu Aliații și ar fi putut evita ororile care au urmat. Putem oare susține în mod serios că Uniunea Sovietică, care a câștigat războiul în est împotriva trupelor germane, ar fi putut fi oprită să controleze statele din sudul Europei, în fața armatei noastre, oricât de bravi ar fi fost soldații români? Actul de la 23 august a avut loc pentru că am înțeles că este singurul pas esențial pentru a opri întreaga distrugere a Țării și anihilarea noastră, ca stat. S-au salvat zeci de mii de vieți de români de la o moarte inutilă. Nu am putut opri România de la căderea în mâinile sovieticilor. Dar același lucru s-a întâmplat cu Ungaria, care a luptat până a fost înfrântă, cu Polonia și cu Cehoslovacia care erau considerate aliați ai Uniunii Sovietice și chiar cu Bulgaria, care a rămas neutră cea mai mare parte a războiului. Adevărul tragic este că am pierdut controlul asupra propriei noastre independențe din 1933, când Hitler a venit la putere. Noi nu am vrut nici fascism, nici război, nici comunism. Dar a trebuit să suferim toate aceste boli, una dupa alta. Ca șef al statului, rolul meu era să ameliorez efectele acestor boli și să câștig timp, în speranța că o nouă Europă va veni în ajutorul nostru. Imediat după război, toate țările mari europene, inclusiv Franța și Italia, au avut guverne de uniune națională, în care comuniștii au găsit loc și s-au grăbit să facă noi constituții. În România, primul meu pas a fost să evit o astfel de soluție. Constituția din 1923 a fost repusă în funcțiune, ca bază legală de funcționare a statului nostru, și un guvern a fost numit cu singurul scop de a asigura alegeri libere. Nu a fost o naivitate. Știam că promisiunile sovietice, cuprinse în armistițiul semnat cu noi, nu puteau fi crezute. Dar merita orice efort de a întârzia stabilirea dictaturii comunismului. România a fost ultima țară din centrul Europei unde sovietele și-au consolidat controlul, mult după ce independența Poloniei sau Cehoslovaciei s-a spulberat. După discuțiile pe care le-am avut la Londra, în noiembrie 1947, mi-a fost limpede că nici Marea Britanie, nici Statele Unite nu erau gata să ridice un deget ca să ne salveze. Am hotărât să mă întorc pentru a fi cu poporul meu cât mai mult posibil. Nu am un merit pentru aceste acțiuni: Am făcut numai ceea ce am crezut că poate fi bun pentru Țară.

Milioane de români au suferit din greu în anii aceia. Dar poate cel mai dureros eveniment pentru mine a fost sistematica distrugere a trecutului nostru și falsificarea voită a Istoriei. Indiferent de opțiunile pe care le avem pentru prezent și viitor, trebuie sa ne păstrăm Memoria. Independența Țării și Unirea noastră s-au petrecut în monarhie. Carol I și Ferdinand s-au născut în afara României, dar s-au dovedit buni patrioți. Carol I a plătit cu banii lui proprii construirea casei Sale și nu s-a mutat în “locuințe naționalizate”. Republica populară a fost impusă nouă de către o sumă de criminali susținuți cu baionetele sovietice. România a renăscut acum. Și, natural, fiecare este îndreptățit să aibă preferințe despre viitor. Dar nu vom avea viitor dacă nu avem curajul să privim trecutul. Știu că aceasta va lua timp, dar notez un paradox: Oamenii tineri, cei care au fost cei mai expuși tehnicilor de spălare a creierului, tocmai ei m-au întâmpinat în țară cu cea mai mare căldură.

Alegerile de anul trecut au fost un credit pentru țară și un mare pas înainte pentru consolidarea democrației în România. Este o plăcere să întâmpin astăzi miniștri din guvern printre invitați. Sunt sigur că nu toți împărtășesc vederile mele despre trecut, prezent sau viitor. Dar faptul că au acceptat să fie prezenți este o dovadă că ne-am întors la normalitate, la o modalitate civilizată de a ne comporta. Nu trebuie să vă spun că anul care trece a fost greu. Deși nu mă pronunț în materie de politică, vă rog să-mi permiteți să subliniez pentru toți românii trei împliniri ale acestui an: Ultimele alegeri au arătat că atunci când românii au devenit democrați, ei nu au mai vrut să fie și “originali”. Ei au vrut să fie normali, ca ceilalți europeni. A doua împlinire a fost aceea că, pentru prima dată după atâtea decenii, s-a produs o alternanță politică. Transferul de putere care a avut loc anul trecut, a dat opoziției șansa de a guverna. Și, în sfârșit, fundamentul reformei economice este acum la locul lui. Știu că sunt diferențe privind și viteza și detaliile reformei. Dar fiecare din guvern e de acord că proprietatea privată este baza acestui proces, că rolul statului în activitatea economică trebuie redus și că restituirea proprietăților furate de comuniști rămâne o chestiune urgentă.

Cum am spus foarte des, democrația nu e un sistem de guvernare, ci un mod de a trăi. Ea nu depinde numai de alegeri libere, de o mass-media și de o justiție libere, oricât de necesare ar fi toate acestea. Cel mai important în democrație este legitimitatea istorică și un sens al toleranței. Din aceste motive am decis, imediat după alegeri, să dedic toată energia promovării intereselor țării noastre. Dupa cum spunea un mare politician de la sfârșitul secolului trecut, “când e vorba să-ți împlinești datoria, nu începi cu socoteli. Îți scrutezi mintea și inima – și pornești”! De-a lungul anului, am încercat să duc mesajul de speranță în fiecare capitală occidentală. Am putea argumenta că România a eșuat; ea n-a fost acceptată în primul val al lărgirii NATO și nu este printre primii candidați la Uniunea Europeană. Refuz această interpretare. Să ne gândim la anii din urmă: ideea că România ar avea șansa de a fi membră a acestor două instutuții era nerealistă. Astăzi avem promisiunea că următorul val al Alianței va începe cu noi și Slovenia, și că discuțiiile despre apartenența la Uniunea Europeană ne vor include. Există o anumită punere de acord a guvernului cu opoziția la aceste puncte. Aș vrea să spun liderilor altor țări: Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influiență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm repede. Anul care vine trebuie să reînceapă negocierile pentru intrarea României și Sloveniei în NATO. Acest proces va fi cea mai bună dovadă că Europa nu se va diviza din nou. Va fi și o încurajare pentru celelalte țări – poate chiar statele neutre ale Europei – de a participa și ele. Aceasta va fi încă speranță pentru viitor. Același lucru ar trebui să se întâmple cu Uniunea Europeană. Situația noastră economică nu ne permite să aspirăm la statutul de membru deplin prea curând. Dar trebuie să avem termeni și obiective clare, iar ele trebuie să fie împlinite. Procesul de a deveni membru al Uniunii Europene depinde de împlinirea noastră și nu de negocieri politice. În anul care vine, eu și Familia mea vom dedica toate energiile acestui scop.

Integrarea în structurile europene și trans-atlantice necesită schimbări în România. Dar statul-națiune trebuie respectat cu loialitate. Totuși iubirea de Țară, tradițiile și Istoria ei nu trebuie să fie transformate într-un naționalism primitiv. Aceasta poate face Țării cel mai mare deserviciu. Sunt diferite puncte de vedere despre viitorul României. Dar toți suntem buni români și vrem Țara prosperă. Să nu interpretăm greșit procesul de integrare care se desfășoară acum pe continentul nostru. Pe de altă parte, minoritățile etnice sunt investite cu drepturi speciale. Dar aceasta aduce cu sine și obligații. Existența minorităților noastre etnice este legată de cea a majorității românilor. Sunt optimist: violența între grupurile etnice este o realitate la Belfast și Bilbao, nu în București sau în alt oraș românesc. Guvernul Ungariei a reacționat în ultimii ani cu responsabilitate și noi am răspuns cu cooperare. Cele mai bune relații militare în Europa centrală sunt astăzi între Ungaria și noi, și ele vor continua. Integrarea europeană va consolida acest proces. Cum economia noastră s-a privatizat, autoritățile centrale vor fi mai puțin implicate în viața oamenilor, indiferent dacă ei sunt o minoritate sau o majoritate. Mișcarea în Europa unită va face frontierele mai puțin importante. Iar NATO poate transforma vechi adversari în noi aliați. Trebuie prețuită identitatea minorităților și respectată propria noastră istorie. Nu trebuie să punem la îndoială identitatea și unitatea noastră, mai ales când milioane de români locuiesc în afara frontierelor propriului nostru stat.

Ar fi fost mai ușor să privesc către trecut, să vă relatez despre cum a fost România la sfârșitul războiului sau să vorbesc despre ce-am fi devenit dacă n-am fi suferit plaga comunismului. Dar sunt aici cu voi astăzi pentru că am convingerea că aceasta este datoria mea, vocația și misiunea mea. Am intenția să fac tot ce pot să ajut la vindecarea vechilor răni și să promovez România noastră de astăzi în lume, să contribui la consolidarea statului nostru. Cum am spus și în 1989, nu am altă misiune și nu cer nimic din ce nu este al meu, inclusiv naționalitatea mea română. Aș vrea să vă anunț astăzi, într-o manieră mai mult formală, că exilul a luat sfârșit. În afară de răspunderile pe care le va avea în lume, Familia mea va încerca să fie în România cât de mult posibil. Privesc acest act ca pe un simbol, nu numai pentru mine, dar pentru întreaga Națiune. Așa cum plecarea mea acum cincizeci de ani a marcat începutul unei dictaturi oribile, tot așa întoarcerea mea de astăzi trebuie să confirme sfârșitul acestui calvar. Chem pe toți românii care trăiesc astăzi departe să urmeze exemplul meu. Într-o patrie liberă și democratică nu există exil. Înțeleg că mulți români au trebuit să-și organizeze viața departe de casă și nu le-ar fi prea ușor să se întoarcă. Ca tată, m-am confruntat cu aceeași problemă, în greaua încercare de a face educație copiilor mei ca români, deși ei nu au avut norocul să-și vadă țara și nici să se integreze în patria în care trebuiau să trăiască. Chiar dacă mulți români nu se vor mai întoarce, ei pot să sprijine interesele României. Imaginea României, apărarea intereselor ei fundamentale este o datorie a fiecăruia dintre noi. Ieri am vizitat studiourile Televiziunii Române și am vorbit cu oamenii care au început transmisiile televiziunii peste hotarele țării, către diasporă. Avantajele tehnologiei au micșorat diferențele geografice. Democrația țării noastre trebuie să șteargă ultima urmă a exilului. Sunt hotărât să contribui la procesul acesta, pe cât posibil, în anul care vine.

Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului și pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi și erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. Femeile acum votează și sunt alese în poziții de mare responsabilitate peste tot. Cele mai multe democrații europene au făcut de mult aceste schimbări. Constituțiile monarhiilor moderne au fost și ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar și pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente. În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat în consecință în viitorul apropiat. Conștient de responsabilitățile mele constituționale, pun soarta ei și a mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astăzi. Dar cred că înțelegeți de ce acum, și nu în altă zi, am dorit să vă împărtășesc punctul meu de vedere.

Doamnelor și Domnilor,

Nu vreau să sfârșesc această seară împovărat de tristețea trecutului. Ziua aceasta nu e tristă. Acum cincizeci de ani, când îndepărtarea mea forțată a fost făcută cu amenințarea că vor fi uciși o mie de studenți și că va începe un război civil, comunismul apărea ca o forță a viitorului. A fost la modă și în vest și a promis un viitor strălucitor. După cinci decenii, toți cei care m-au îndepărtat pe mine și au aruncat pagini nobile la “lada de gunoi a Istoriei” sunt ei înșiși acolo. Este un miracol, iar noi datorăm acest miracol copiilor noștri, ai tuturor. Este deci datoria noastră să împlinim ceea ce ei au început. Vă amintesc ce a spus Take Ionescu, marele nostru om politic: “Să năzuim a ajunge mai sus decât ceea ce suntem, dar să nu uităm ceea ce am fost și să nu calomniem ceea ce suntem”.

Așa să ne ajute Dumnezeu”!

Când ai sânge regal, ai măreția discreției, ai puterea zâmbetului bun și a datoriei făcute până la capăt. Când moare o regină, chiar fără regat, se stinge o stea în tăcere, dar sus, deasupra tuturor celor mici, dar care se cred mari și se bat cu pumnul în piept pentru ”țărișoara lor”.
R.I.P.

Interviul pe care Eugenia Vodă l-a realizat cu Alteţa Sa, mi-a schimbat radical (pre)concepţia despre monarhie, chiar dacă, în continuare, sunt adeptul republicii. Am văzut atunci ce înseamnă să ai "rasă", am văzut atunci ce înseamnă să fii aristocrat prin naştere şi educaţie, nu Dinu Păturicii din Rromânia.

Dumnezeu s-o odihnească-n pace!

Anahoret a scris:

Interviul pe care Eugenia Vodă l-a realizat cu Alteţa Sa, mi-a schimbat radical (pre)concepţia despre monarhie, chiar dacă, în continuare, sunt adeptul republicii. Am văzut atunci ce înseamnă să ai "rasă", am văzut atunci ce înseamnă să fii aristocrat prin naştere şi educaţie, nu Dinu Păturicii din Rromânia.

Dumnezeu s-o odihnească-n pace!

Sa ai nobletea in sange, dar sa fii republican, e din ce in ce mai rar. Nu stiu daca monarhia ar putea schimba ceva, dar daca am vota forma de guvernamant monarhia, sigur va fi fost o schimbare majora inainte, in Romania.

Nu cred că forma de guvernământ poate schimba ceva. Cei de la conducere tot din societatea românească vor fi. Or, nici monarhia n-a făcut mare lucru cât timp a condus România. Aceeaşi corupţie, aceleaşi interese de clan, aceeaşi politică dezastruoasă.

Din punctul meu de vedere, schimbarea este imposibilă. "Metastaza" s-a întins în toată societatea şi nu de acum... de secole!

Anahoret a scris:

Nu cred că forma de guvernământ poate schimba ceva. Cei de la conducere tot din societatea românească vor fi. Or, nici monarhia n-a făcut mare lucru cât timp a condus România. Aceeaşi corupţie, aceleaşi interese de clan, aceeaşi politică dezastruoasă.

Din punctul meu de vedere, schimbarea este imposibilă. "Metastaza" s-a întins în toată societatea şi nu de acum... de secole!

Eu sunt mult mai optimista. Si 2. Monarhia a facut foarte multe din 1886 incoace. Dar a venit, fireste, cand si noi eram pregatiti. Era singura sansa sa mearga bine mai departe. A adus rigurozitate nemteasca. Pe noi nu ne-a putut schimba, dar categoric a fost un impuls mare pentru Romania. Daca nu ne oprea razboiul si comunismul ne-am fi imbunatatit ca popor, asa cum si occidentul s-a civilizat prin zeci, poate sute de ani de masuri coercitive.

Într-adevăr, pe noi nu ne-au putut schimba, dar i-am schimbat noi pe ei!
De la rigurozitatea nemţească a lui Carol I, la comportamentul tipic balcanic al lui Carol al II-lea!

Despre Mihai nu pot spune nimic. Nici măcar nu-l acuz de puciul de la 23 august pentru că, la cei 26 de ani pe care-i avea, nu cred să fi ţinut cineva seama de cuvântul său. Politicienii din jurul său au făcut toată măgăria.

În schimb, educaţia primită a lăsat urme adânci. Aşa "Ioan fără de ţară" cum este Mihai, are prestanţă de rege. La fel şi Regina Ana, Dumnezeu s-o odihească. Dar generaţia a doua cu "Alteţa Sa" Duda în Familia Regală... câh! Până şi Pârţe şi-a băgat degetele murdare în familie.

Drum luminat, Majestate! De acum, putem spune, că șansa României de a-și reveni s-a spulberat... Prințul Nicolae ar fi fost singurul urmaș la tron al Majestății sale, Mihai I de România, dar, ale tinereții valuri, au dus la înlăturarea lui de la succesiune! Asta e...

dolion a scris:

Drum luminat, Majestate! De acum, putem spune, că șansa României de a-și reveni s-a spulberat... Prințul Nicolae ar fi fost singurul  urmaș la tron al Majestății sale, Mihai I de România, dar, ale tinereții valuri, au dus la înlăturarea lui de la succesiune! Asta e...

Parlamentul Romaniei poate pune ca rege pe oricine doreste. Daca am fi monarhie! Asa ca lucrurile sunt in stand-by, ca sa zic asa...

Romania a avut de castigat mai mult prin venirea tardiva a Regelui in tara, aproape naturala, normala,
decat daca ar fi fortat venirea mai devreme, cum ar fi dorit multi romani, dar putini in comparatie cu puterea comunistilor, imediat dupa '89, care, cu siguranta, ar fi reusit sa-l compromita, definitiv, o data mai mult, nu numai pe el, ca persoana, ci si Regalitatea, ca atare.

Azi, desi in nefiinta, asa se pare, are puterea de a arata tuturor ce a insemnat Regele Mihai
pentru Tara noastra.

Ma refer aici nu la problema pe care o pun nu numai oamenii de rand, ci si partidele politice depsre revenirea la Monarhie.
E vorba de lectia de morala pe care a incercat Regele sa ne-o dea.
Din care eu am retinut urmatorul lucru: nu trebuie sa fortezi nimic.
Daca poporul vrea, n-are decat sa se revina la Monarhie.

Eu vad ca parerile, cum e si normal intr-o democratie adevarata, sunt impartite.
Si asa e bine sa fie.
In opinia mea, fiecare, in felul lui, are dreptate
Trebuie sa fim, insa, intelegatori unii cu altii.
Numai asa putem sa progresam.
Aceasta schimbare de mentalitate poate sa aduca progres si prosperitate, indiferent de forma de guvernare.

Ion a scris:

Romania a avut de castigat mai mult prin venirea tardiva a Regelui in tara, aproape naturala, normala,
decat daca ar fi fortat venirea mai devreme, cum ar fi dorit multi romani, dar putini in comparatie cu puterea comunistilor, imediat dupa '89, care, cu siguranta, ar fi reusit sa-l compromita, definitiv, o data mai mult, nu numai pe el, ca persoana, ci si Regalitatea, ca atare.

Azi, desi in nefiinta, asa se pare, are puterea de a arata tuturor ce a insemnat Regele Mihai
pentru Tara noastra.

Ma refer aici nu la problema pe care o pun nu numai oamenii de rand, ci si partidele politice depsre revenirea la Monarhie.
E vorba de lectia de morala pe care a incercat Regele sa ne-o dea.
Din care eu am retinut urmatorul lucru: nu trebuie sa fortezi nimic.
Daca poporul vrea, n-are decat sa se revina la Monarhie.

Eu vad ca parerile, cum e si normal intr-o democratie adevarata, sunt impartite.
Si asa e bine sa fie.
In opinia mea, fiecare, in felul lui, are dreptate
Trebuie sa fim, insa, intelegatori unii cu altii.
Numai asa putem sa progresam.
Aceasta schimbare de mentalitate poate sa aduca progres si prosperitate, indiferent de forma de guvernare.

De acord ca regele nu a vrut sa forteze si bine a facut! Dar nu l-ar fi compromis. Regele ar fi revenit numai daca il dorea poporul sau daca cei de la conducere puneau la dispozitia romanilor documente care sa elimine orice banuiala ca Regele a plecat cu averi din tara si demascau perfidia comunistilor.
Cat despre ziua de azi, cei care simpatizau monarhia, o simpatizeaza si mai mult. Cei care au ramas blocati in jocurile ce le-au facut comunistii il urasc pe el, urasc monarhia si mai mult.

În mare parte, poporul a fost spălat pe creier în ce privea eventuala revenire a monarhiei în România.
Din păcate, am fi putut avea o țară minunată, dar am ratat ocazia. Când vom avea alta? Poate niciodată!

Cu ce se întâmplă acum... ferice de cei care nu sunteți aici.
O să ajungem de unde am plecat. Păcat de cei aproape 30 de ani pierduți degeaba. 
 

Adică, din nefericire... ferice de cei care nu sunt acolo.