Povesti, povestioare

A fi fariseu

Intr-un orasel, vietuia o batrana care, lipsita de putere si ajutor, nu-si mai putea creste cei trei nepoti orfani. Preotul din acel loc, a cerut ajutorul in biserica. Insa, fara un rezultat concret. Dupa cateva zile, a facut acelasi anunt, adaugand ca donatorii si sumele vor fi publicate. In scurt timp, s-a strans o suma destul de mare. Vazand acest lucru, preotul a spus in biserica:

- Multi dintre donatori au fost milostivi numai ca sa ii stie lumea.

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.
Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ierburi si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.
- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.
A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur, daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultand zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile, urechea, care este prelungirea creierului nostru, se fixeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se induce FRICA! Devenim neputinciosi, tematori (de avion, de frig, de vant, de mancare, de oamenii de langa noi, de sentimentele noastre si nu stim de unde, cand si cum.
Uite asa: ascultand asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile fraierilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, traim intr-o lume nesigura, urata, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim.

Se povesteste ca presedintele Obama a iesit cu sotia sa intr-o seara sa serveasca cina intr-un restaurant obisnuit pt a mai iesi din rutina. Prprietarul restaurantului ceru voie badigarzilor sa se apropie pentru a saluta sotia presedintelui. Si asa se intampla.
Cand s-a retras patronul restaurantului Obama a intrebat-o pe Michelle: Ce interes a avut acest om pentru a te saluta?
Sotia sa ii raspunde: In adolescenta mea, acest om a fost foarte indragostit de mine mult timp.
Presedintele ii raspunde: asta inseamna ca daca tu te-ai fi casatorit cu el, ai fi fost azi patroana acestui restaurant!!
Michelle il respinse: Nu scumpule, daca eu m-as fi casatorit cu acest om, el ar fi azi presedintele Statelor Unite ale Americii!!

O fată l-a vizitat în Nepal pe DALAI LAMA şi i-a pus următoarea întrebare:
Mult Stimate Invăţător, vă rog explicaţi-mi:
- Dacă un bărbat se culcă cu mai multe femei, el este văzut ca un gigolo sau ca un fustangiu. Dar, dacă o femeie se culcă cu mai mulţi bărbaţi, ea este vazută ca o prostituată, sau ca o femeie uşoară. Nu este nedrept?
Dalai Lama ascultă foarte atent şi răspunse:
"Iată fiica mea, gândeşte în următorul fel: dacă o cheie deschide mai multe lacăte diferite, ea este o cheie specială, ceva optim, performant. În schimb, un lacăt care este deschis de mai multe chei diferite, ... este ceva foarte prost".

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat:
"Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior."

Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă.
"Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod", fu răspunsul.

Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician:
- Dobitoc!
Bulow isi scoase palaria si spuse:
- Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow!

O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case, cumparata de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cantaretul repeta cateva arii intr-o camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul.
- Doriti sa terminam reparatiile luna asta?
- Bineinteles! - raspunde Caruso.
- Atunci, fiti amabil si nu mai cantati. Imediat ce va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va asculte...
A fost, povestita mai tirziu de Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a facut vreodata.

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, facu imprudenta sa-l intrebe:
- Spuneti-mi, va rog, am auzit ca pestele regenereaza materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ?
- Balena! - raspunse prompt Shaw.

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest.
În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal.
Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se interesă:
- Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?
Naiv, ţăranul i-a răspuns:
- Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.

Împăratului Octavian Augustus îi fu prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă.
Glumind, Augustus îl întrebă dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr. Răspunsul grecului fu prompt:
- Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult, cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar!

N.T.Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti.
Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:
- Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri.
Fapt ce se adeverea întotdeauna.

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
- Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.
- Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
- Acum o oră.
- Ce măgar! a exclamat Caragiale.
Apoi, luându-l gura pe dinainte:
- Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!

În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu serveşte nimic, gazda l-a întrebat:
- Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau?
- Internele, a răspuns acesta.
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne!

Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit:
- Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

Fiecare ne dorim, chiar daca nu intotdeauna muncim cat ar trebui pentru asta, ca un lucru care iese din mana noastra sa fie cat mai bine facut. Pare un lucru normal si aplicabil in orice meserie, dar cand meseria este aceea de... calau?
Era odata un calau care vroia sa atinga perfectiunea in munca lui. Slujba lui era sa taie cu sabia capul celor pedepsiti, iar ceea ce isi propusese el era sa ajunga la nivelul care sa taie gatul condamnatului, astfel incat acesta sa nu simta nimic.
Si-a ascutit sabia exemplar si a inceput sa exerseze. Dupa mai multe esecuri, inerente cand vrei sa faci ceva de calitate, intr-o zi un condamnat legat la ochi i-a fost adus pe esafod pentru executare. Calaul a executat miscarea pe care o tot exersase, taindu-i gatul condamnatului aflat inca in picioare fara ca acesta sa simta. Acesta, grabit sa incheie mai repede conturile cu viata, i-a spus "Calaule, fa-ti treaba mai repede si sa terminam odata! ", iar calaul i-a raspuns cu un zambet usor malitios:
"Misca putin capul intr-o parte! "

Cica un imparat ii chema la el pe intelepti si le cere sa scrie o carte pe tema vietii - ce este viata, care este rostul si miezul vietii. Inteleptii se retrag si, peste 20 de ani, ii aduc imparatului un tratat de... 500 de volume!
Imparatul ii trimite inapoi succesiv, pentru cate 20 de ani pentru fiecare lucrare, s-o restranga; acestia ii aduc 50 de volume, apoi 10, iar cand sosesc cu unul singur, ultimul, imparatul era pe moarte, nu mai avea timp sa citeasca nici macar un volum. Atunci ii cere sefului inteleptilor sa-i spuna el la ureche, in cateva vorbe, ce este viata; acesta se apleaca si ii spune: "Omul se naste, sufera si moare! Aceasta este viata! ".

Hmmm! Atât, doar atât e viata?

Intr-un film sud-american, era replica catre sfarsit.
Care suna cam asa:
"Ne nastem, crestem, iubim si suferim."
Parca asa suna, daca nu greses c, in latina spus:
"Nascemus, crescemus, amamus et sufrimus."
Am indoiala daca e si bine scris.

„Ne nastem, crestem, iubim si suferim!”

Da! Acum nu mai spun „doar atât?”.

Ai dreptate, lipsea ce era mai important: iubirea!

Oare cum ar arata lumea fara iubire?Rece si distanta.Dar fara suferinta?Probabil nu am cunoaste fericirea...

VOTAN a scris:

Oare cum ar arata lumea fara iubire?...

Exact asa cum arata in marea majoritate a timpului.
Pentru ca:
Traim doar cat/cand iubim....
Si ce.....putin iubim!

O zi plina de iubire!
Ion

Bula in fata globului de cristal, care il arata cu un BMW, o casa noua cu numai 5 camere, ultra cochet mobilata, fata de rabla de Dacia si darapanatura lui din 2010.
Bula curios o intreaba pe Atotstiutoarea lui, cum de a reusit sa le aiba asa repede, numai in 2011. Atotstiutoare, pentru un ban in plus, mai deschide o carte si ii arata lui Bula cum el isi incepe mica afacere - blogarit - e mic antreprenor in RO si din munca lui cinstita intr-un an, a reusit toate cele.
Fericit, Bula pleaca acasa, se apuca de bloguit si dupa un an, slab, de abia se mai tine pe picioare, rupt in coate si in fund, dar e hotarat sa ii ceara socoteala Atotstiutoarei, care simplu ii spune - traducere selectiva din limba rroma-:
"Te-ai zgarcit conasule, in urma cu un an, cand am spus sa mai dai un ban, sa-ti dau toata reteta fericirii si ai pierdut un amanunt important, trebuia sa pleci in alta tara si numai acolo "The Dream comes true!"".

Îşi fac prohodul,trăind...

ÎNTR-O VECHE MĂNĂSTIRE din Potsdamo, ţara Lituaniei, se păstrează până în ziua de azi un vechi obicei.
Sunt în această mănăstire vreo patruzeci de călugări; între ei se află totdeauna şi câţiva aşa-numiţi „morţi".
După anumiţi ani de călugărie şi anumite cerinţe, fiecare călugăr din această mănăstire are dreptul să-şi facă „îngropăciunea" şi să fie considerat ca un fel de „mort".
Pentru ziua aceea, călugărul îşi pregăteşte groapa în zidurile mănăstirii şi îşi face sicriul.
Face toate pregătirile de „îngropăciune".
Se strâng apoi călugării şi începe prohodul.
„Mortul" stă îngenuncheat în rugăciune, în faţa sicriului său.
I se face prohodul după toată rânduiala, ca la orice mort.

Din clipa aceea, călugărul respectiv e considerat ca „mort".
Nu mai rosteşte nici o vorbă.
Nu mai vorbeşte cu nimeni decât, în taină, cu Dumnezeu, prin rugăciune.
Cu ceilalţi călugări se întâlneşte numai în timpul slujbelor.
Pe haina cea neagră i se coase o cruce albă, în semnul că e „mort".
Iar când, la timpul său, soseşte vremea ca „mortul" să moară cu adevărat, nu i se mai face nici o slujbă.
E aşezat în sicriu şi pus în mormântul ce l-a aşteptat.
Prin această „îngropăciune", călugării de la Potsdamo vor să spună, într-un chip şi mai vădit, că ei sunt morţi faţă de lume.

Obiceiul de la mănăstirea din Lituania are un adânc înţeles sufletesc şi pentru noi. „Îngropăciunea" de acolo trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră.
Fireşte, în înţeles duhovnicesc.
Un creştin adevărat trebuie să fie un mort faţă de lume; trebuie să moară faţă de lume, faţă de desfătările şi păcatele ei.
Cuvântul lui Dumnezeu spune apriat (limpede, clar, lămurit, precis) acest lucru, prin gura dumnezeiescului Apostol Pavel: „Socotiţi-vă, aşadar, morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos, Domnul nostru!" (Romani 6, 11).