Educatia in scoala

9 lucruri despre viaţa de emigrant în Finlanda
9 facts about expat life in Finland

Fie că eşti deja acolo sau plănuieşti să vizitezi Finlanda, sunt câteva lucruri cu privire la viaţa de emigrant pe care trebuie să le ştii. Mulţi emigranţi cred că în Finlanda va fi la fel ca şi în restul Scandinaviei – Suedia, Norvegia sau Danemarca.
Whether you are already there or planning to visit Finland, there are some things about expat life in Finland that you must know. Many expats believe that it is going to be like the rest of Scandinavia – Sweden, Norway or Denmark.

Imaginea generală trasată de website-urile agenţiilor de turism sau de titlurile promo-urilor agenţiilor finanţate de guvern precum “cel mai bun loc de pe pământ unde poţi trăi”.

1. Finlanda nu este o ţară Scandinavă sau Nordică, ci una Arctică!  

Edward Dutton, doctorand în cultura Finlandei spune că limba finlandeză are la bază limbile siberiene; până în 1991, Finlanda a fost un stat sub controlul Uniunii Sovietice. Luând în considerare “cultura tăcerii”, în Finlanda, dacă vorbeşti mult, eşti considerat a fi unul care strică pacea, prin urmare un intrus.

2. Copii emigranţilor sunt marginalizaţi în şcolile finlandeze

Dacă aveţi un copil, atunci viaţa voastră în Finlanda se va axa pe lupta împotriva sistemului pentru ca aceşti copii ce provin din familii de emigranţi să fie trataţi în spirit de egalitate. În Finlanda, în mod oficial copii emigranţilor sunt etichetaţi drept “copii de migratori”. Copilul vostru va fi etichetat aşa în mod deschis de profesori şi de alţi copii în toate şcolile, pe întreaga durată de studii, în Finlanda.

3. Majoritatea emigranţilor în Finlanda sunt familii nu studenţi sau investitori

Conform statisticilor guvernului majoritatea emigranţilor care trăiesc în Finlanda sunt căsătoriţi. Majoritatea emigranţilor sunt căsătoriţi cu cetăţeni finlandezi ce trăiesc aici.  În 2002, în Finlanda erau 65.000 de familii de străini, iar în 10 ani acest numar s-a dublat, ajungând ca în 2012 să fie circa 120.000 de familii.

4. Nu vă aşteptaţi ca finlandezii să fie cei care încep o conversaţie cu tine (un străin) sau să înceapă o şuetă aşa din întâmplare

În Finlanda nu este ceva obişnuit să vezi oamenii începând o conversaţie unii cu alţii în afara casei cu excepţia cazurilor în care se cunosc. Tăcerea predomină viaţa în Finlanda. Nu va fi ca în Spania unde poţi sta într-o cafenea şi să începi o conversaţie/o prietenie cu un spaniol pe care doar ce l-ai cunoscut. Ca emigrant, în Finlanda te vei obişnui cu ciudăţeniile locului, însă o parte din tine se va simţi “pierdută în traducere”

5. Cultura bucătăriei Finlandeze

Poate că nu vă vine să credeţi însă bucătăria finlandeză este foarte gustoasă. Vă veţi îndrăgosti de diversele varietăţi de peşte, budinci şi piureuri de cartofi (diferite amestecuri).

6. Nu trebuie să vorbeşti limba finlandeză pentru a te putea bucura de viaţa de emigrant în Finlanda; limba engleză este suficientă. Unul dintre lucrurile care îţi va face viaţa de emigrant mai uşoară este acela de a putea vorbi în limba engleză în majoritatea locurilor. Cu excepţia unor oraşe mai mici, vă veţi descurca foarte bine doar cu limba engleză în oricare altă parte a Finlandei.

7. Activităţile bancare în Finlanda nu sunt la fel de uşoare pentru un emigrant cum ar putea fi în Hong Kong, de exemplu

În Finlanda, dacă eşti emigrant, trebuie să ai rezidenţa legală de peste 3 luni pentru a putea deschide un cont bancar, disponibil şi pentru operaţiuni bancare online.  În alte condiţii, ţi se va acorda doar dreptul de a deschide un cont bancar simplu, fără alte facilităţi, ceea ce duce la completarea de formulare nu doar în bănci, dar şi oriunde altundeva, ceea ce îţi va mânca din timp mai mult de 10 minute, de fiecare dată. Ştiind că vei fi nevoit să faci asta în nenumărate ocazii, îţi consumă destul timp.

8. A visa la o carieră în Finlanda e posibil să nu fie cea mai bună opţiune disponibilă

Guvernul controlează totul în Finlanda întrucât acesta deţine puterea de decizie asupra tuturor fondurilor pentru a putea duce la îndeplinire orice plan pe care şi l-ar putea propune. Dacă nu eşti de partea Guvernului, asta în cazul în care nu te asociezi cu o persoană sau cu o companie de origine finlandeză, antreprenoriatul tău s-ar putea să nu decurgă conform dorinţelor tale. Finlandezii preferă de obicei să facă afaceri cu alţi finlandezi în detrimentul străinilor.

9. Costul de trai în Finlanda este unul foarte ridicat. Sunteţi surprinşi?

Viaţa de emigrant în Finlanda este costisitoare. Totul începând cu apa potabilă şi terminând cu stabilirea aici este foarte scump.

The picture that was drawn to them by travel websites or government-funded agency’s promo news headlines like “the best living space on earth”.

1. Finland is not Scandinavian or Nordic. It is Arctic!

As Edward Dutton who completed his PHD on Finland’s culture says that the Finnish “language is related to the Siberian languages; it was (disputably) a Soviet client- state until 1991; considering the culture of silence, if you talk a lot in Finland, then you are considered as the one who breaks peace therefore an outsider.

2. Children of expats in Finland are marginalized at Finnish schools.

If you have a kid, then your expat life in Finland will revolve around fighting against the system for your children to be treated equally. In Finland, officially, expats’ children are labeled as “maahanmuuttajien lapset” meaning “a migrant’s kid”. Your kid will be labeled like that by teachers as that’s how the teachers will call your kids openly and other pupils in all Finnish schools throughout all of his/her study in Finland.

3. Most expats in Finland are families not students or investors.

According to the government stats, most expats living in Finland are committed. Most of the expats are married to another Finn living in Finland. In 2002, there were 65,000 foreign families in Finland where the number was doubled in ten years in 2012 to almost 120,000.

4. Do not expect Finns to open up a conversation with you (a stranger) or initiate chit-chats randomly

In Finland, it is not common to see people starting up conversation with each other outside of their homes unless they know each other. Silence dominates the life here. It will not be like in Spain where you can sit in a cafe and strike a conversation / friendship with a Spaniard you just met. As an expat in Finland, you will get used to the strangeness but half of you may always find lost in translation

5. Finnish food culture is amazing

You may not believe but Finnish cuisine is very delicious. You will love all sorts of fish, mousse and potato mixtures.

6. You don’t need to speak Finnish to enjoy your expat life in Finland. You only need English

One of the things that will make the life easy for expats living in Finland is to be able to speak in English in most of the places. Apart from the hidden corner towns, you will be just fine with speaking in English anywhere else in Finland. I would even go further to advice not to learn Finnish. Otherwise, the power of social statue in communication will be on your side.

7. Cost of living in Finland is high. Surprised?

Expat life in Finland is expensive. Everything from drinking water to settling down is expensive.

8. Dreaming about having a career in Finland may not be your best available option

Government runs the show in Finland as they have all the money available under their hands to execute any type of proposal they wish to make.

If you are not on their side, unless you team up with a Finnish person or a company, your entrepreneurship boat may not sail as easily as you would wish. Finns usually prefer to make business with other Finns as opposed to foreigners.

9. Banking in Finland is not easy for an expat as it may be in Hong Kong, for example

In Finland, if you are an expat, you must be legally resided for longer than 3 months to open a bank account that has an online feature enabled.

Otherwise, you will be given a simple bank account which leaves you to complete forms not just in banks but anywhere else taking you longer than 10 minutes each time. Knowing that you will have to do this occasionally, this adds up quite much!

http://www.babylonconsult.ro/blog/9-lucruri-despre-viata-de-emigrant-in-finlanda/

Oră de gramatică pe facebook: mesajul unei profesoare către elevii săi.

"Dragi elevi,
Deși vă bat cam 9 ore pe săptămână la cap, știu că nimic nu are un mai mare impact asupra voastră ca facebook-ul și ale lui postări. Prin urmare:

Corect este „frumoaso!” nu „frumoas-o!” și deja știți din melodia lui Krem cine are cratimă.

„Doar” se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar „decât” cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul „decât” se mai folosește și atunci când construim propoziții comparative de inegalitate. (Antonia este mai deșteaptă decât Inna.)

Atunci când vreți să fiți amabili cu doamnele și/sau domnișoarele, nu vă adresați cu „dragele mele”. Tocmai le-ați făcut utilaje care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este „dragile”.

Atunci când planificați o ieșire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneți „căutăm locaţie”. Pentru că nu închiriați clădirea ca să vă petreceți restul zilelor acolo, ci beți doar un suc (nu altceva, sper). „Locaţie” înseamnă spaţiu pentru închiriat.

Corect este „Ce faci, păpușă?” nu „Ce faci, păpușe?” „Ă”-ul din final nu este ţărănesc, aşa cum v-ați fi aşteptat. Sfatul meu este să găsiți un apelativ ceva mai original (mai speşăl) dacă nu vreți să vi se răspundă cu „Bine, păpușel.” plus un ghiozdan sau o geantă în cap.

„Serviciu” şi nu „servici” – fie că e vorba despre locul unde vă veți câştiga pâinea (dacă promovați examenul de evaluare națională) sau serviciul de cafea pe care mama îl va arunca în capul vostru, pe lângă alte obiecte avute la îndemână (dacă nu îl promovați).

Structura „Vizavi de problema discutată anterior...” poate fi tradusă doar aşa: „peste stradă de problema discutată anterior...”. Pentru că „vizavi” nu înseamnă decât „peste stradă”, contrar părerii că un cuvânt de origine franceză poate fi abuzat cum avem noi chef. Dacă nu aveți probleme peste stradă, nu-l folosiți.

„Să aibă” şi nu „să aibe”. Ca să nu mai vorbim de şi mai urâciosul „să aive”. De asemenea, „Vroiam să vă rog să mă învoiți...” este greşit. „Voiai” să spui ceva, iar eu voiam să te exprimi corect și să fii prezent la oră.

Ştiți momentele alea în care cuvântul pe care îl scrieți are ca ultimă literă un „i” şi voi nu știți dacă trebuie să stea singur sau să îşi mai aducă vreo 2-3 prieteni? Ei bine, totul este ştiinţă.
Pentru a nu fi incult, trebuie să citeşti.
Nu fi nerăbdător, fii precaut.
Nu e important a şti câte postări sunt pe facebook într-o zi, ci este important să ştii lecțiile la limba română.
Verbul „a fi”, de obicei, dă cea mai mare bătaie de cap - „A fi sau a nu fi corigent, aceasta-i întrebarea”.
Se scrie „fii”, cu doi i, numai la:
- imperativ afirmativ: Fii cuminte!
- conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
- viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.
În rest e „fi”, cu un singur i:
- infinitiv: a fi;
- imperativ negativ: Nu fi obraznic!;
- condiţional prezent: aş fi, ai fi;
- condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut;
- conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut;
- viitor: voi fi, vei fi;
- verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.
De asemenea, substantivele masculine cu rădăcina terminată în -i au la plural nearticulat -ii (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat -iii: copil – copii – copiii.
Copiii învață cu drag la limba română (primul i face parte din rădăcină, al doilea i este desinență de plural, iar al treilea i este articol hotărât).

Structura „Aveţi detalii în ataşament” se regăsește în aproape toate mail-urile. Există o problemă totuşi: ataşament înseamnă „afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.” Aşa că dacă nu vreți să includeți sentimentele în afaceri poate schimbați structura în "Aveți detalii în fișierul atașat" atunci când vă veți depune CV-urile." (via Pe Româneşte)

Când s-a pus problema înfiinţării unei şcoli disciplinare pentru băieţi, promotorii proiectului au chemat pentru consultanţă un binecunoscut expert în probleme educaţionale. Acesta le-a ţinut o prelegere pasională, insistând asupra aplicării unor metode educaţionale cât mai umanitare la noua şcoală şi pledând pentru aducerea celor mai competenţi şi mai buni la suflet educatori. El şi-a încheiat discursul spunând:
- Dacă un singur băiat va fi salvat de la depravarea morală, el va justifica toate costurile şi toată munca investită în această instituţie.
Mai târziu, un membru al comisiei de evaluare l-a întrebat:
- Nu crezi că te-ai lăsat puţin dus de val? Chiar crezi că salvarea unui singur băiat ar justifica toate costurile şi toată munca investită în această şcoală?
- Dacă ar fi vorba de propriul meu băiat, da, aş crede! a venit răspunsul.

Foarte adevarat!
Comparand rezultatele de la scolile foarte bune cu cele rele, am zis asa:

Este normal ca de la un liceu, unde toti elevii au intrat cu note foarte mari, sa ia toti bacalaureatul.
Este normal ca de la un  liceu, unde toti elevii au intrat cu note foarte mici, sa nu ia niciunul bacalaureatul.

Daca de la un liceu rau un singur elev ia la facultate, asta e tot atat de laudabil pe cat este faptul ca de la un liceu bun au luat toti la facultate.

Daca un singur elev de la un liceu bun nu ia la facultate, e tot atat de rau cu faptul ca niciun elev
de la un liceu rau nu a luat bacalaureatul.

Puneti colectivul de profesori de la un liceu bun la un liceu rau. Sa vedem daca atunci se mai lauda cu rezultatele obtinute....

Daca un singur elev va lua bacalaureatul, in plus fata de cazul in care ar fi fost profesorii de dinainte,
atunci merita schimbarea.

In franta, un director de liceu, cu rezultate exceptionale, e mutat la un liceu slab, cand isi termina mandatul. Si nu la unul mai bun. Ca sa-l aduca si pe ala la un nivel mai bun.

Da, la un elev slab trebuie pus un profesor foarte bun.

La fel cum un bolnav grav are nevoie de un doctor foarte bun, tot asa un elev slab are nevoie de un profesor foarte bun. Nu zic bine? Poate....Nu stiu...

La aproape treizeci de ani de reformă continuă, elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile.
Sistemul de învăţământ comunist avea un ciclu primar, unul gimnazial, două trepte, a căror picare echivala cu o reorientare a celor slabi către şcoli profesionale, un BAC (ceva mai puţin important în logica acelor vremuri) şi o admitere deosebit de dură la facultate. Existau ceva studii postuniversitare, dar erau puţine şi, în general, fără mare importanţă.
Doctoratul era aproape un vis. Trebuia să-ţi aloci cel puţin 6-8 ani şi să treci prin furcile caudine ale coordonatorului şi ale diverselor comisii. Uneori se ajungea la argumente penibile de genul „unde-ai mai auzit dumneata să se termine un doctorat mai devreme de cinci ani?”.
Acuzele care s-au adus sistemului comunist de învăţământ au fost, de cele mai multe ori, penibile. În afara problemei concentrării excesive a elevilor pe materiile de la examenele de treaptă sau admitere (probabil singura problemă serioasă a acelui sistem), argumentele de genul „elevi stresaţi”, „materie prea concentrată” sau „manuale lipsite de creativitate” s-au dovedit a fi simple imbecilităţi.
Elevul pregătit după programa comunistă ieşea din şcoală cu o bună cunoaştere a istoriei, cu o cunoaştere rezonabilă a literaturii naţionale, cu noţiuni solide de geografie şi reuşea să se descurce într-o limbă de circulaţie internaţională. Vorbesc despre elevul mediu, care reuşea să finalizeze un liceu. Elevul comunist de top avea performanţe excepţionale la olimpiadele naţionale şi internaţionale, iar ca student reuşea să absoarbă cunoştinţe extrem de vaste în perioada facultăţii. Singurul lucru care-i lipsea şcolii româneşti era deschiderea şi, în ultima perioadă, actualizarea programei.
Însă ceea ce frapa la elevul român al acelor vremuri era diferenţa netă dintre el şi elevii din spaţiul occidental. În timp ce un elev occidental rar ştia care-s vecinii ţării sale, un absolvent român de şcoală generală îi putea da inclusiv referinţe istorice despre cum au evoluat graniţele ţării sale de-a lungul timpului. Lucruri despre care occidentalul rar avea habar.

După Revoluţie, şcoala românească a fost târâtă în tăvălugul reformei. Fiecare Ministru al Învăţământului a venit cu propria sa reformă, propria sa viziune de optimizare a şcolii, toţi având în cap celebrul „model nordic”. Aşa cum nea Nelu ne vorbea despre modelul politic suedez (lesne de înţeles deoarece era cel mai comunist model capitalist), corifeii învăţământului ne arătau cu degetul acelaşi model. Iată-ne la aproape treizeci de ani de reformă continuă. Care-s rezultatele? Elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile. Elevul român iese din şcoală analfabet, din liceu la fel, iar facultatea a ajuns aproape un drept. Studiile postuniversitare(aşa-zisul master) sunt în realitate nişte glume.

Însă, ca o îngemănare a picajului absolut, doctoratul se ia precum o diplomă de studiu. Urmezi un program de studiu şi te faci doctor! Elevul român bun, teoretic, poate ajunge la 28 de ani profesor universitar cu conducere de doctorat. Orice om cu picioarele pe pământ, se gândeşte că un conducător de doctorat de numai 28 de ani e cel puţin geniu. Nicidecum, conducătorul nostru de doctorat, de cele mai multe ori e un neghiob, care n-are habar de mai nimic. Citindu-i teza de doctorat, dacă nu te prăpădeşti de râs, ajungi să apreciezi că există uneori chiar şi o pagină fără greşeli gramaticale.

Singurul domeniu în care excelează şcoala autohtonă este cel al asimilării limbii engleze. Însă aceasta nu se datorează şcolii ci unei tendinţe de americanizare a societăţii, care vine la pachet cu o asimilare din ce în ce mai facilă a limbii Imperiului.

Privind spre Suedia, patria care ne-a inspirat pe noi la începutul demersului revoluţionar din învăţământ, constatăm acelaşi dezastru. Învăţământul suedez e într-un picaj accentuat, prezis prin anii 80 de cei care încă mai erau profesori adevăraţi. Ce e sistemul suedez de învăţământ? O maşină de spălat creiere, care optimizează rezultatele la testele internaţionale de evaluare a învăţământului (gen PISA). Atât! În rest, elevii ies prost pregătiţi, dar perfect spălaţi pe creier întru înrobirea lor în perfecta lume a coprporaţiilor neocomuniste.

Aud vorbindu-se de creşterea salariilor în învăţământ, de strategii naţionale de educaţie s.a.m.d. N-aud însă nicăieri de evaluări ale profesorilor, de scoaterea din sistem a elementelor nepregătite. Dacă intri într-o cancelarie de şcoală ţi se face frică. Atâta incultură şi îngustime e rar de imaginat undeva. Acelaşi lucru îl constaţi şi la licee, iar prin facultăţi, corpul profesoral tânăr e de-a dreptul înfiorător. Părerea mea e că învăţământul autohton a fost iremediabil distrus. A-l reconstrui e extrem de greu. Odată ce cancerul prostiei a atins corpul profesoral, standardele se prăbuşesc. Indiferent ce copii ai introdus în ciclul primar, la ieşire nu trebuie să te aştepţi decât la vaci şi boi. Atât!

Un singur lucru e neschimbat în învăţământ: ministerul. Acea institiuţie stalinistă continuă să funcţioneze la fel ca-n anii 50, fără să fie perturbată de nicio schimbare politică. Şi, dac-ar fi să acuz pe cineva pentru actualul dezastru din învăţământ, acela ar fi Ministerul Învăţământului în integralitatea sa. Probabil motivul pentru care mamuţii stalinişti de prin minister au pus osul la reformele continue de după Revoluţie ţine de ataşamentul de idei: stalinismul funcţionarilor din minister a rimat de minune cu comunismul sistemului suedez de învăţământ. De aceea, o instituţie care, pe vremuri, echivala cu frâna, s-a dovedit a fi campioana tranziţiei către dezastru.

Dac-ar fi să se facă o nouă reformă a învăţământului aş propune să se înceapă cu ministerul, mai precis cu dărâmarea sa şi cu alungarea tuturor şobolanilor care se ascund în complicatele sale intestine. Apoi, obligatoriu, cu cadrele didactice. Ar trebui organizate concursuri periodice al căror scop exclusiv ar trebui să fie eliminarea proştilor din sistem. Ştiu, ar zbura peste 80% dintre angajaţii actuali, dar ar fi benefic deoarece doar aşa ne-am putea aştepta ca, după două decenii, din şcoala românească să iasă iar indivizi decenţi. Dar oare are cineva stomac pentru o asemenea reformă?

Autor: Dan Diaconu

dolion a scris:

La aproape treizeci de ani de reformă continuă, elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile.
Sistemul de învăţământ comunist avea un ciclu primar, unul gimnazial, două trepte, a căror picare echivala cu o reorientare a celor slabi către şcoli profesionale, un BAC (ceva mai puţin important în logica acelor vremuri) şi o admitere deosebit de dură la facultate. Existau ceva studii postuniversitare, dar erau puţine şi, în general, fără mare importanţă.
Doctoratul era aproape un vis. Trebuia să-ţi aloci cel puţin 6-8 ani şi să treci prin furcile caudine ale coordonatorului şi ale diverselor comisii. Uneori se ajungea la argumente penibile de genul „unde-ai mai auzit dumneata să se termine un doctorat mai devreme de cinci ani?”.
Acuzele care s-au adus sistemului comunist de învăţământ au fost, de cele mai multe ori, penibile. În afara problemei concentrării excesive a elevilor pe materiile de la examenele de treaptă sau admitere (probabil singura problemă serioasă a acelui sistem), argumentele de genul „elevi stresaţi”, „materie prea concentrată” sau „manuale lipsite de creativitate” s-au dovedit a fi simple imbecilităţi.
Elevul pregătit după programa comunistă ieşea din şcoală cu o bună cunoaştere a istoriei, cu o cunoaştere rezonabilă a literaturii naţionale, cu noţiuni solide de geografie şi reuşea să se descurce într-o limbă de circulaţie internaţională. Vorbesc despre elevul mediu, care reuşea să finalizeze un liceu. Elevul comunist de top avea performanţe excepţionale la olimpiadele naţionale şi internaţionale, iar ca student reuşea să absoarbă cunoştinţe extrem de vaste în perioada facultăţii. Singurul lucru care-i lipsea şcolii româneşti era deschiderea şi, în ultima perioadă, actualizarea programei.
Însă ceea ce frapa la elevul român al acelor vremuri era diferenţa netă dintre el şi elevii din spaţiul occidental. În timp ce un elev occidental rar ştia care-s vecinii ţării sale, un absolvent român de şcoală generală îi putea da inclusiv referinţe istorice despre cum au evoluat graniţele ţării sale de-a lungul timpului. Lucruri despre care occidentalul rar avea habar.

După Revoluţie, şcoala românească a fost târâtă în tăvălugul reformei. Fiecare Ministru al Învăţământului a venit cu propria sa reformă, propria sa viziune de optimizare a şcolii, toţi având în cap celebrul „model nordic”. Aşa cum nea Nelu ne vorbea despre modelul politic suedez (lesne de înţeles deoarece era cel mai comunist model capitalist), corifeii învăţământului ne arătau cu degetul acelaşi model. Iată-ne la aproape treizeci de ani de reformă continuă. Care-s rezultatele? Elevul român e un golan care-şi jigneşte profesorii şi care, dacă e luat mai tare, vine cu tata sau mama şi ameninţă profesorul cu procese interminabile. Elevul român iese din şcoală analfabet, din liceu la fel, iar facultatea a ajuns aproape un drept. Studiile postuniversitare(aşa-zisul master) sunt în realitate nişte glume.

Însă, ca o îngemănare a picajului absolut, doctoratul se ia precum o diplomă de studiu. Urmezi un program de studiu şi te faci doctor! Elevul român bun, teoretic, poate ajunge la 28 de ani profesor universitar cu conducere de doctorat. Orice om cu picioarele pe pământ, se gândeşte că un conducător de doctorat de numai 28 de ani e cel puţin geniu. Nicidecum, conducătorul nostru de doctorat, de cele mai multe ori e un neghiob, care n-are habar de mai nimic. Citindu-i teza de doctorat, dacă nu te prăpădeşti de râs, ajungi să apreciezi că există uneori chiar şi o pagină fără greşeli gramaticale.

Singurul domeniu în care excelează şcoala autohtonă este cel al asimilării limbii engleze. Însă aceasta nu se datorează şcolii ci unei tendinţe de americanizare a societăţii, care vine la pachet cu o asimilare din ce în ce mai facilă a limbii Imperiului.

Privind spre Suedia, patria care ne-a inspirat pe noi la începutul demersului revoluţionar din învăţământ, constatăm acelaşi dezastru. Învăţământul suedez e într-un picaj accentuat, prezis prin anii 80 de cei care încă mai erau profesori adevăraţi. Ce e sistemul suedez de învăţământ? O maşină de spălat creiere, care optimizează rezultatele la testele internaţionale de evaluare a învăţământului (gen PISA). Atât! În rest, elevii ies prost pregătiţi, dar perfect spălaţi pe creier întru înrobirea lor în perfecta lume a coprporaţiilor neocomuniste.

Aud vorbindu-se de creşterea salariilor în învăţământ, de strategii naţionale de educaţie s.a.m.d. N-aud însă nicăieri de evaluări ale profesorilor, de scoaterea din sistem a elementelor nepregătite. Dacă intri într-o cancelarie de şcoală ţi se face frică. Atâta incultură şi îngustime e rar de imaginat undeva. Acelaşi lucru îl constaţi şi la licee, iar prin facultăţi, corpul profesoral tânăr e de-a dreptul înfiorător. Părerea mea e că învăţământul autohton a fost iremediabil distrus. A-l reconstrui e extrem de greu. Odată ce cancerul prostiei a atins corpul profesoral, standardele se prăbuşesc. Indiferent ce copii ai introdus în ciclul primar, la ieşire nu trebuie să te aştepţi decât la vaci şi boi. Atât!

Un singur lucru e neschimbat în învăţământ: ministerul. Acea institiuţie stalinistă continuă să funcţioneze la fel ca-n anii 50, fără să fie perturbată de nicio schimbare politică. Şi, dac-ar fi să acuz pe cineva pentru actualul dezastru din învăţământ, acela ar fi Ministerul Învăţământului în integralitatea sa. Probabil motivul pentru care mamuţii stalinişti de prin minister au pus osul la reformele continue de după Revoluţie ţine de ataşamentul de idei: stalinismul funcţionarilor din minister a rimat de minune cu comunismul sistemului suedez de învăţământ. De aceea, o instituţie care, pe vremuri, echivala cu frâna, s-a dovedit a fi campioana tranziţiei către dezastru.

Dac-ar fi să se facă o nouă reformă a învăţământului aş propune să se înceapă cu ministerul, mai precis cu dărâmarea sa şi cu alungarea tuturor şobolanilor care se ascund în complicatele sale intestine. Apoi, obligatoriu, cu cadrele didactice. Ar trebui organizate concursuri periodice al căror scop exclusiv ar trebui să fie eliminarea proştilor din sistem. Ştiu, ar zbura peste 80% dintre angajaţii actuali, dar ar fi benefic deoarece doar aşa ne-am putea aştepta ca, după două decenii, din şcoala românească să iasă iar indivizi decenţi. Dar oare are cineva stomac pentru o asemenea reformă?

Autor: Dan Diaconu

M-am plictisit ca de 29 de ani sa tot repet pacatele comunismului si ale invatamantului din acele vremuri, in special. Nu zic ca nu a avut parti bune. Dar, la naiba! si un criminal poate gasi oricand o femeie care sa se indragosteasca de el...
Inainte era interesul pentru controlul populatiei. Acum controlul are alte forme.

La o cină, oaspeții stăteau în jurul mesei discutând despre viață... un bărbat, CEO într-o companie, a decis să înceapă o discuție asupra problemei educației.
El a întrebat: „Ce va învăța un copil de la cineva care a decis că cea mai bună opțiune din viață a fost să devină profesor?”
Pentru a-și sublinia ideea, s-a adresat direct uneia dintre invitate: „Ești profesoară, Bonnie. Fii sinceră, ce faci?"
Bonnie, care avea o reputație de onestitate și sinceritate, a răspuns: „Vrei să știi ce fac?”
S-a oprit o secundă, apoi a început:  „ei bine, îi fac pe copii să lucreze mai mult decât au crezut vreodată că ar putea. Primind nota maximă, un cinci sau suficient, fac copilul să se simtă câștigătorul „medaliei de onoare”. Îi fac pe copii să stea timp de 40-50 de minute la curs, când părinții lor nu-i pot face să stea pentru cinci minute fără un iPod, smartphone, console de jocuri sau Netflix. Vrei să știi ce fac?”
S-a oprit din nou și s-a uitat la fiecare persoană de la masă... „îi fac pe copii să se întrebe, îi fac să pună întrebări, îi fac să-și ceară scuze și să spună adevărul, îi fac să aibă respect și să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor, îi învăț să scrie și apoi din nou să scrie... tastarea nu este totul, îi fac să citească, să citească, să citească, îi fac să împărtășească tuturor rezultatele la matematică, îi provoc să-și folosească creierul dat de Dumnezeu, nu calculatorul creat de om, îi fac pe elevii mei din alte țări să învețe tot ce trebuie să știe despre limba engleză, păstrând în același timp identitatea lor culturală unică, fac din clasă un loc în care toți elevii mei să se simtă în siguranță, în cele din urmă, îi fac să înțeleagă că, dacă folosesc darurile care le-au fost oferite, muncesc din greu și își urmează inimile, pot avea succes în viață”. Bonnie s-a oprit ultima oară și a continuat:
„Apoi, când oamenii încearcă să mă judece după ceea ce fac, știind că pentru mine banii nu sunt totul, pot să ridic capul sus și să nu acord atenție ignoranței lor.
Vrei să știi ce fac? Fac diferența!
Dumneavoastră ce faceți domnule CEO?”

Profesoratul este... profesia care face posibilă toate celelalte profesii!
Aceste gânduri merită a fi trimise fiecărui profesor, fiecărui CEO, chiar și tuturor educatorilor personali, cum ar fi mame, tați, frați, surori, formatori, antrenori și lideri spirituali...

Pe vremuri era o vorba la tara despre cel/ cea care termina scoala si nu se lipea cartea de el / ea ca " apa de gasca":
" A intrat bou si a iesit vaca!"
In acest sens, eu as considera profesorul ca fiind
" Transformatorul". Mai intai al omului si, in consecinta, al societatii. Scoala, zic francezii, e principalul motor al societatii. Scoala nu te invata " totul" , cum cred sau ar vrea unii. Te invata doar " cum sa inveti" de ce ai nevoie, , cand ai nevoie.

A propos de postarea ta, Dolion, îmi amintesc ce ne-a spus profa de română la terminarea liceului (cred c-am mai scris despre asta, dar nu contează). Cu profa am avut o relaţie mai specială, în sensul că eu o consideram o scorpie, iar ea mă considera elevul-problemă, dar nici asta nu contează.

Poate nu la ultima oră de română, dar, oricum, cu puţin înainte de terminarea clasei a XII-a, profa ne-a spus aşa: "M-ar mira ca vreunul dintre voi să ajungă scriitor, iar critic literar nici atât. Dar sunt sigură că toată viaţa voastră veţi şti să faceţi diferenţa dintre o carte bună şi una proastă."

...şi a avut dreptate scorpia!

A propos, la revederea de 30 de ani, după ce m-am prezentat (şi-a adus aminte de mine şi, inevitabil, s-a încruntat), i-am spus: "Sunteţi neschimbată, domana profesoară!"
Dumneaei a crezut că i-am făcut un compliment. Colegii s-au prins!

Ion a scris:

Scoala nu te invata " totul" , cum cred sau ar vrea unii. Te invata doar " cum sa inveti" de ce ai nevoie, , cand ai nevoie.

Exact! Școala te inițiază iar tu continui educarea.

Anahoret a scris:

A propos de postarea ta, Dolion, îmi amintesc ce ne-a spus profa de română la terminarea liceului (cred c-am mai scris despre asta, dar nu contează). Cu profa am avut o relaţie mai specială, în sensul că eu o consideram o scorpie, iar ea mă considera elevul-problemă, dar nici asta nu contează.

Poate nu la ultima oră de română, dar, oricum, cu puţin înainte de terminarea clasei a XII-a, profa ne-a spus aşa: "M-ar mira ca vreunul dintre voi să ajungă scriitor, iar critic literar nici atât. Dar sunt sigură că toată viaţa voastră veţi şti să faceţi diferenţa dintre o carte bună şi una proastă."

...şi a avut dreptate scorpia!

A propos, la revederea de 30 de ani, după ce m-am prezentat (şi-a adus aminte de mine şi, inevitabil, s-a încruntat), i-am spus: "Sunteţi neschimbată, domana profesoară!"
Dumneaei a crezut că i-am făcut un compliment. Colegii s-au prins!

Dragoș Pătraru
„Am văzut ce trebuie să învețe Robert pentru un test la biologie (clasa a noua), cu diviziunea celulară și mitoză și meioză și veioză și cromozomi și cariokinetică și m-au apucat iar toți dracii pe rahatul ăsta de școală care nu s-a schimbat aproape deloc. Aceeași materie făcută și predată astfel încât nu doar să nu înțelegi nimic, ci cu intenția clară de a te face să o detești, astfel încât singura ta șansă să fie memorarea, ca să împuști o notă. În felul ăsta, urmând o programă absolut imbecilă, profesorii se fac că predau, copiii se fac că învață și nu pun întrebări, pentru că, deh, la multe materii profii nu suportă să faci pe deșteptul și să întrebi ceva, și cu toții devenim mai tâmpiți cu fiecare generație. Superb! Pentru că țara ne vrea proști, ca să nu facem gât când se cumpără arme de toți banii, de pildă.
Și așa mi-am adus aminte de cartea asta și cred că ar ieși un podcast frumos Vocea nației pe acest subiect. Probabil peste trei săptămâni, că următoarele două sunt deja stabilite.
Duminică plăcută. Și nu-i mai lăsați pe copii să învețe ca papagalii, cereți-le și ajutați-i să înțeleagă, să deprindă abilitatea de a vorbi liber despre ceea ce au citit. Altfel, vor face o facultate ca să pună marfă în raft la hipermerket pe salariu minim. Plus bonuri de masă. Uraaa!”

Cei care au facut o facultate au facut- o ca sa fie, in primul rand, educati intr- un anumit domeniu, in care, probabil, vor lucra.
Ca nu lucreaza in domeniul in care au diploma, nu poti da toata vina pe cineva.

Daca avem 100 de profesori de matematica si numai 75 de posturi, ceilalti vor fi obligati sa lucreze,
(nu zic sa munceasca, pentru ca, in Romania, asta
'" ar suna urat"!), in alt domeniu, mai mult sau mai putin potrivit cu studiile.
Poate ca altii, din diferite motive, renunta la a fi profesor. Si cauta sa faca altceva.
Si ce e rau in faptul ca un cioban ar avea facultate, de ex.?  
Da, se stie zicala " Omul potrivit la locul potrivit!".
Uite, insa, ca nu se mai potriveste in zilele noastre, cum se potrivea alta data.
Azi, marja de eroare e ceva mai mare ca alta data.
Dar si factorii perturbatori sunt mai multi.
Si mai greu de invins.

Japonezii spuneau, cu 40-50 de ani in urma, ca viitorul strungar va trebui sa aiba facultate..Ca sa faca fata cerintelor acestei meserii!
E adevarat ca nu e totuna sa dai bani pentru pregatirea unui profesor, in comparatie cu banii investiti ca sa cultivi rosii, pe care nu ti le cumpara nimeni.
Riscul este mare in ziua de azi. Banul neivestit se devalorizeaza. Pentru cel investit exista risc mare de a fi pierdut.
M- am saturat de clisee ca " Tara ne vrea prosti!"
" Asta e planul!" , zicea Dana Budeanu, la tv.
Care plan? Ce scrie in el? Cine l- a scris? Cand?
Cine il aplica? Cu ce scop?
Atatea intrebari cate ar putea fi puse acestor provocatori, facatori de haos in mintea omului si de dezordine in societate.

Am lucrat 40 de ani in invatamant, in 3 tari, pe 2 continente, la diferite niveluri, la diferite profiluri de licee.
Am trecut prin reforme mari ale invatamantulu. Si ca elev, dar si ca profesor.
N- a fost usor deloc. Dar am gasit forta necesara sa trecem peste greutati. Unele inerente.

Dar nu ma hazardez sa spun asemenea lucruri, precum cele din postarea de mai sus.
Problema educatiei intr-o societate nu e deloc simpla. E cea mai complicata problema pe care societatea o are de rezolvat. Pentru ca educatia sta la baza fiecarei societati. Iar invatamantul este motorul principal al dezvoltarii societatii.
Cu si sau  fara acesti " parerologi", societatea merge inainte.
Sa fim multumiti ca societatea este deschisa. Libera!  Nimeni nu te tine, nimeni nu te obliga sa pui marfa in rafturi sau sa culegi capsuni, daca ai diploma de studii superioare.
Du- te in lumea larga!
Ia- o de jos! De la lingura. Chiar de la zero. Si vei reusi!
Fiecare isi are soarta in mainle lui.
" Cum iti asterni, asa doarmi"

Ion a scris:

[...]

Sa discutam din alt punct de vedere. Ne-am obisnuit cu ideea ca statul are grija de scoala, de educatie. Si de celelalte. Dar exista ceva putred.
1. Distanta dintre stiinta si omul simplu este enorma. Nu mai poti sa spui ca urmaresti cuceririle stiintifice, ca te cuceresc ele pe tine. Nu mai stie omul simplu sau cu specializari stricte, ce se discuta in forurile stiintifice unde nu este capabil sa inteleaga detaliile.
2. Daca statul are grija de scoala, de ce materia este greoaie? De ce ajung in scoli cadre didactice fara aplecare spre meserie? De ce inspectoratele scolare nu fac nimic? De ce este lasat totul pe tanjala? Pentru ca, invatati deja sa asteptam totul de-a gata, ne dam seama prea tarziu ca de noi, de fiecare, depinde ca totul sa mearga bine. Daca mama si tata au tacut cand au vazut ca ceva nu e in regula, mie acum mi-e si mai greu sa iau atitudine. E tot mai greu de suportat aceasta delasare din educatie. Din interior, cum ai avut ocazia sa vezi, gasesti ca treburile nu sunt chiar asa de rele cum le prezint eu. Numai ca eu ma uit si vad cum fosti elevi inghit pe nemestecate ce ne servesc astia pe tava, asa-zisi specialisti. Presupunem fara tagada ca stiu ce vorbesc. Dar nu sunt decat niste imitatori ieftini, niste memoratori care au absolvit niste scoli si nu au lucrat direct, ci au avut tot functii din astea de birou. Da, ma refer la specialistii care se contraziceau cu privire la masurile din pandemie, in fiecare luna. Dar ne-a dat Dumnezeu pandemii la fiecare secol, nu s-a invatat nimic din ele? Nu, pentru ca preferam sa fim dusi de manuta. Preferam sa mancam, sa mergem la serviciu, sa sughitam, sa stranutam si sa nu ne intereseze adevaratele scopuri ale alesilor nostri. Care in cel mai bun caz sunt interesati doar de buzunarele lor, de orgoliile lor.

Ok, zaraza!
Ma bucur sa vad in tine un parinte asemanator cu un parinte al  unui elev francez, care facea parte din Consiliul Clasei. Care participa la acest Consiliu si avea un cuvant de spus. La fel ca si Seful Clasei, care participa la o anumita parte a sedintei de Consiliu.
Iata o controversa la care eu am participat.
Mi s- a spus ca merg prea repede cu predarea materiei. Ca sunt elevi care nu tin pasul cu avansarea propusa de mine.
Pe scurt, eu i- am raspuns ca parintii au perfecta dreptate.
Dar ritmul nu e impus de mine, ci de volumul mare de cunostinte, dar si de dificultatea de intelegere a notiunilor predate.
Incetinind predarea, exista riscul neterminarii programei, ceea ce  putea penaliza financiar profesorul, iar elevul sa nu poata rezolva problemele de la bac, ce reclamau cunostintele nepredate.
Aici e marele neajuns al sistemului de invatamant, de oriunde ar fi el. Functionarea dupa principiul mersului in front: cine tine pasul bine;  cine nu, cade si treci peste el.  In acest caz, cei care stiu acest lucru trebuie sa ia masuri pentru rezolvarea problemei. Cum ar fi: micsorarea numarului de elevi in clasa, marirea numarului de ore.  Din pacate, au si ei constrangeri de natura materiala. Sau, scoaterea unor notiuni din programa, care nu necesita bani. Dar sunt constrangeri de alta natura si aici.
Asa incat, in aceasta situatie, problema trebuie inteleasa corect de ambele parti. Mai exact, de toate partile implicate in acest proces complex, numit sistem de educatie.
Nu stiu de ce la noi se taraganeaza asa de mult in introducerea unor masuri cu caracter democratic:
parintii si elevii sa faca parte in Consiliul Clasei.
De ce inca mai exista Catalogul Clasei? Etc ...
In rest, sunt atat de multe lucruri de spus aici.
Ca de facut, nu mai vorbim

Ion a scris:

Ok, zaraza!
Ma bucur sa vad in tine un parinte asemanator cu un parinte al  unui elev francez, care facea parte din Consiliul Clasei. Care participa la acest Consiliu si avea un cuvant de spus. La fel ca si Seful Clasei, care participa la o anumita parte a sedintei de Consiliu.
Iata o controversa la care eu am participat.
Mi s- a spus ca merg prea repede cu predarea materiei. Ca sunt elevi care nu tin pasul cu avansarea propusa de mine.
Pe scurt, eu i- am raspuns ca parintii au perfecta dreptate.
Dar ritmul nu e impus de mine, ci de volumul mare de cunostinte, dar si de dificultatea de intelegere a notiunilor predate.
Incetinind predarea, exista riscul neterminarii programei, ceea ce  putea penaliza financiar profesorul, iar elevul sa nu poata rezolva problemele de la bac, ce reclamau cunostintele nepredate.
Aici e marele neajuns al sistemului de invatamant, de oriunde ar fi el. Functionarea dupa principiul mersului in front: cine tine pasul bine;  cine nu, cade si treci peste el.  In acest caz, cei care stiu acest lucru trebuie sa ia masuri pentru rezolvarea problemei. Cum ar fi: micsorarea numarului de elevi in clasa, marirea numarului de ore.  Din pacate, au si ei constrangeri de natura materiala. Sau, scoaterea unor notiuni din programa, care nu necesita bani. Dar sunt constrangeri de alta natura si aici.
Asa incat, in aceasta situatie, problema trebuie inteleasa corect de ambele parti. Mai exact, de toate partile implicate in acest proces complex, numit sistem de educatie.
Nu stiu de ce la noi se taraganeaza asa de mult in introducerea unor masuri cu caracter democratic:
parintii si elevii sa faca parte in Consiliul Clasei.
De ce inca mai exista Catalogul Clasei? Etc ...
In rest, sunt atat de multe lucruri de spus aici.
Ca de facut, nu mai vorbim

Eu cred ca este si indiferenta, si credinta gresita ca e bine asa, si interese diverse, si credinta asta, adevarata sau nu, ca nu putem schimba nimic, ca vine cineva de sus si va fi tot cum vor ei. Ar trebui sa incetam cu credinta asta din urma si sa punem piciorul in prag. Vine vremea!

Eu sunt de moda veche, dar stiu ca notele nu sunt o metoda buna de educare. Totusi la ce te gandesti cand spui ca nu mai este bun catalogul?

In 1974, am fost in Maroc, in prima cooperare, sub egida UNESCO. Romania era considerata tara dezvoltata pe linie de invatamant fata de Maroc.
Iata, insa, ca unele lucruri le-am invatat si noi de la ei.
Invatamantul lor era dupa modelul francez, mai dezvoltat decat al nostru. Era problema de a oferi cadre de predare, la care marocanii erau deficitari.

La inceputul anului scolar, profesorul primea, cu 2-3 zile inainte, o mapa de lucru, continand:
incadrarea ta pe clase, programa( curriculum) pe clase la obiectul de predare, orarul tau, facut de directorul adjunct, inca din vara, cu o luna inaintea inceperii cursurilor( la noi il face un profesor neplatit, pentru o munca de o raspundere foarte mare!), care nu se mai putea schimba decat in anumite cazuri, un caiet de clasa, in care iti treceai listele cu elevii claselor la care predai. Si eventuale manuale. Acestea puteau fi si imprumutate de la biblioteca scolii sau ti le cumparai de la librarii sau de la colegi. Erau foarte scumpe. Nici elevii nu isi permiteau sa le cumpere ca manuale noi.
Dupa aceasta sedinta de prezentare, cursurile incepeau din prima zi, din prima ora, cu predare chiar, daca doreai.
Intre ore, nu erau pauze decat de 5 min. pentru schimbarea clasei. Si o pauza mare de 10 min.
Nu aveai nevoie sa mergi la " cancelaria profesorilor", care nici nu exista decat ca spatiu, unde aveam o cutie, cu cheie sau nu, pentru a depozita ceva carti, lucrari, etc.
Nu aveam catalog ca la noi.
In caietul, in care aveam lista elevilor clasei, dat de scoala sau nu, ne treceam notele, observatii cu privire la elevii clasei. Pentru elevii absenti era o condica a Clasei, unde se treceau absentii de catre seful Clasei si subiectul lectiei din ziua respectiva. Dar absentii erau consemnati de un sistem de evidenta separat, tinut cu mare strictete.
Pentru ca, din momentul in care elevul a intrat in scoala pana pleaca, responsabilitatea cade in spatele administratiei scolii. Sistemul de supraveghere era foarte strict si dur. Pe timpul orei, erau niste supraveghetori pe culoare, care aveau misiunea de a nu lasa pe nimeni sa deranjeze orele, dar si sa preia orice elev, care ar fi facut probleme in timpul orelor. Nu existau elev si profesor de serviciu, ca la noi. Era un " surveiant general", pe langa cei de pe culoare. Seful clasei avea sarcina sa insoteasca elevul la surveiantul general, in cazul ca trebuia sa paraseasca sala de clasa..
Profesorul nu avea nevoie sa mearga la sala profesorilor in timpul pauzei de 5 min., pentru ca nu era nici timp, si nici nu avea sa schimbe Catalogul, ca la noi. Nu aveai voie sa intarzii niciun minut. Daca ceva se intampla in afara celor 5 min. de pauza, deci in perioada orei urmaroare, erai
raspunzator in fata conducerii scolii.
In caietul respectiv, iti treceai notele de la lucrarile de control si nota de la lucrarea de sfarsit de semestru, precum si unele observatii cu privire la atitudinea elevului in timpul orelor: participare la ora, disciplina, etc.
Toate astea contribuiau la stabilirea notei finale si a caracterizarii elevului in pagina rezervata lui, intr- un fel de registru al clasei, pe care il completai, inainte de sfarsitul semestrului, inainte de Consiliul Clasei, la care participa si seful clasei. Iar la cel de la sfarsit de an, participa si un reprezentant al parintilor. Consiliul clasei se tinea in timpul orelor de curs, nu mai mult de o ora. Deci nu tineai ora, daca aveai, dar erai platit. Elevii erau liberi in acea ora.
Nota elevului, nu reprezenta neaparat media aritmetica de la lucrarile curente. Ele contribuiau la aprecierea finala, totusi. Lucrarea semestriala avea pondere mare. Pe langa nota finala, trebuia sa caracterizezi elevul in cateva cuvinte, care contau la promovarea semestrului si a anului. Un cuvant mai greu, in Consiliu, il avea profesorul de la materia cu cel mai mare numar de ore. Acesta putea influenta promovarea, chiar daca, la o disciplina cu numar mai mic de ore, nu avea nota de trecere..
Asadar catalogul nostru, instrument si tortortura pe vremea noastra, este, in opinia mea, depasit.
Nu se mai poate pune problema penala a modificarii notelor, ca la noi. Exista posibilitatea ca elevul sa se indrepte la sfarsitul perioadei, fara fortarea medie cu note mari, ca la noi. Puterea Consiliului Clasei creste. Parintii au un cuvant de spus la hotararea dublarii/ repetarii anului. Ei pot sa isi ia angajamentul, pe vara, sa recupereze( numit raptrapaj) . Daca nici asta nu merge, atunci se hotaraste repetarea anului.
Cand am fost in Franta, dupa 1990, notele finale le treceam electronic, pe calculator.

Eu zic ca ar trebui sa dispara si la noi catalogul Clasei, precum si elevul si profesorul de serviciu.
Nemaivorbind de zecile de forme/formalitati scrise, pe care profesorul le prezinta conducerii scolii.
Eu nu imi faceam decat notite, cand imi pregateam lectiile. Ne vedeam doar in Consiliu de clasa la sfarsit de semestru . Sau intr- un Consiliu extraordinar, convocat in situatii speciale, la cererea unui profesor al clasei sau a conducerii scolii.
In rest, profesorul avea tot timpul sa fie cu mintea odihnita, cu gandul la ce are de facut mai bine, astfel ca rezultatele sa fie cat mai bune. Aprecierea elevilor si a parintilor avea mare importanta. Mereu iti faceai griji in aceasta privinta.
Parintii si elevii trebuiau sa fie multumiti de profesorii clasei.
Eu am fost numit, in timpul anului, la o alta scoala, unde profesorul a fost schimbat de parinti.
Cine credeti ca era nemultumitul parinte? Chiar directorul adjunct al scolii.
Eu nu am aflat decat la sfarsitul anului, cand m-a chemat si mi-a multumit in mod deosebit pentru modul in care am apreciat obiectiv elevii clasei. Deci si pe odrasla lui.
Asta era problema: notarea!

Pe vremea noastra, asta era o arma groaznica. Era folosita si politic.
Dar asta e alta problema.

Ion a scris:

[...]

Multumesc, foarte interesant!
Unde m-a dus pe mine gandul, iti voi spune chiar acum! Eu am locuit la tara si deci liceul l-am facut la oras, in Iasi. Am avut o colega in liceu si in primul an de facultate care locuia foarte aproape de scara unde locuiam eu. De fapt era acelasi bloc, dar avea o forma ca de piesa de puzzle. Scara mea era in partea opusa scarii ei. Parintii ei erau profesori, parca amandoi, asa imi aduc aminte. Toata familia a fost plecata in Maroc sau cel putin asa se lăuda ea. Unele zvonuri ziceau ca au fost plecati doar parintii. Ma gandeam ca poate ai auzit de familia Popiță. Am pierdut legătura cu ea, deoarece in 1984 sau 1985 a trecut granita ilegal in Iugoslavia, apoi de acolo a ajuns in Australia. Atat am aflat de la altii.

Eu cred ca invatamantul trebuie refacut din temelii. Invatamantul actual, in toate formele stiute, mai putin cele de la Montessori si altii ca ei, este facut cu scopul de a nivela oamenii si de a le imprima o atitudine docila. Toti oamenii sunt capabili sa fie inteligenti, dar educatia precara in ce priveste aceasta, duce la esecul multor oameni, care nu-si ating nici 1% din potential. Zic si de educatia avuta de parinti, care are maxima importanta in primii ani de viata ai copiilor.

Ion a scris:

[...]

Multumesc, foarte interesant!
Unde m-a dus pe mine gandul, iti voi spune chiar acum! Eu am locuit la tara si deci liceul l-am facut la oras, in Iasi. Am avut o colega in liceu si in primul an de facultate care locuia foarte aproape de scara unde locuiam eu. De fapt era acelasi bloc, dar avea o forma ca de piesa de puzzle. Scara mea era in partea opusa scarii ei. Parintii ei erau profesori, parca amandoi, asa imi aduc aminte. Toata familia a fost plecata in Maroc sau cel putin asa se lăuda ea. Unele zvonuri ziceau ca au fost plecati doar parintii. Ma gandeam ca poate ai auzit de familia Popiță. Am pierdut legătura cu ea,  deoarece in 1984 sau 1985 a trecut granita ilegal in Iugoslavia, apoi de acolo a ajuns in Australia. Atat am aflat de la altii.

Eu cred ca invatamantul trebuie refacut din temelii. Invatamantul actual, in toate formele stiute, mai putin cele de la Montessori si altii ca ei, este facut cu scopul de a nivela oamenii si de a le imprima o atitudine docila. Toti oamenii sunt capabili sa fie inteligenti, dar educatia precara in ce priveste aceasta, duce la esecul multor oameni, care nu-si ating nici 1% din potential. Zic si de educatia avuta de parinti, care are maxima importanta in primii ani de viata ai copiilor.

Invatamantul are un mare " neajuns". Aproape imposibil de trecut.
Fiecare elev/ individ este la randul lui " o colectivitate", extrem de complexa. In sistemul actual, care dateaza de la inceputurile lui, un profesor se adreseaza unei " colectivitati de colectivitati"!  Notiunea e receptionata in mod diferit de fiecare individ. Deja, de aici, apare diferentierea.
De aici incolo, profesorul ar trebui sa lucreze cu fiecare in parte.
Se spune despre cineva ca e bun orator, daca reuseste sa se adreseze, in acelasi timp, multimii si fiecarui ascultator in parte!
In sistemul de predare sunt metode in a est sens, care dau rezultate, in general bune. Dar nu atat incat sa fie toata lumea multumita. Cu cat numarul elevilor in clasa e mai mic, cu atat mai bine. Asta depinde, insa, de puterea economica a fiecarei tari.
Pana una alta, facem asa cum si cat putem mai bine. Sunt multe probleme de rezolvat in educatie, in fiecare moment de dezvoltare a scietatii.
Invatamantul este  fabrica/ uzina, care are cea mai mare intindere, toata suprafata tarii,  in care lucreaza profesori, care dau de lucru elevilor, cu sprijinul material al parintilor si statului.
Nu e deloc usor deloc sa lucrezi intr- o asemenea uzina, in care trebuie sa modelezi personaliti, care nu functioneaza ca niste masini.
Am vazut un reportaj ieri, pe un post de TV francez. Un profesor arata cum trebuie sa lucrezi cu o fiinta plapanda/ sensibila, cum e elevul.
Stiti ca in Franta e interzis sa insulti un elev?
Piaget, mare pedagog francez, spunea ca elevul nu e prost, cand nu intelege ceva. El  are diferite grade de " sensibilitate" in intelegerea unor notiuni.
Multe ar fi de spus.

ps:
Nu am auzit de familia Popita. Desi am fost si in 1982-1984, in Maroc. Voiam sa stam mai mult. Dar contractul cu Marocul s- a stricat. In presa marocana au aparut articole de denigrare a lui Ceausescu, asa cum au aparut,  la noi, in 1989!
Din cei 300 de profesori, multi " au fugit", nemaivenind acasa.

Ion a scris:

[...]
Stiti ca in Franta e interzis sa insulti un elev?
Piaget, mare pedagog francez, spunea ca elevul nu e prost, cand nu intelege ceva. El  are diferite grade de " sensibilitate" in intelegerea unor notiuni.
Multe ar fi de spus.

De acord cu acestea.

Profesorii sunt ca şi popii: unii au har (chemare) alţii nu.
Cei care nu au chemare, se duc la şcoală ca la fabrică iar elevii sunt produse de serie, nu unicate.
Pătraru este un generator de vibraţii în aer. Dacă nu înţelegi diviziunea celulară, degeaba mai faci biologie. Dar ce să-i spui domnului Veioză?

Îmi aduc aminte de un vecin pe care-l aveam la bloc. Fiu-său este cu un an mai mare decât al nostru şi venise (tat-su) revoltat la noi cu manualul de matematică (nu e glumă, pe cuvânt!) să ne spună cât de prost este făcut şi ce greşeli are. Cine a mai pomenit de fracţii 6/4 ?!! Dobitocul habar n-avea de fracţiile supraunitare. Repet, nu este glumă! Ca el este şi Pădraru, şi Budeanu, şi..., şi..., şi... Dar dau bine la TV.

Şi, repet pentru a nu ştiu câta oară, în vremurile trecute cei mai buni studenţi rămâneau asistenţi în facultate sau mergeau în învăţământ. Acum, vârfurile merg la multinaţionale, unde sunt plătiţi înmiit mai bine, iar în învăţământ ajunge... cine ajunge. Şi aşa avem profesori ca Pătraru sau ca vecinul meu. Asta este!

Anahoret a scris:

Profesorii sunt ca şi popii: unii au har (chemare) alţii nu.
Cei care nu au chemare, se duc la şcoală ca la fabrică iar elevii sunt produse de serie, nu unicate.
Pătraru este un generator de vibraţii în aer. Dacă nu înţelegi diviziunea celulară, degeaba mai faci biologie. Dar ce să-i spui domnului Veioză?

Îmi aduc aminte de un vecin pe care-l aveam la bloc. Fiu-său este cu un an mai mare decât al nostru şi venise (tat-su) revoltat la noi cu manualul de matematică (nu e glumă, pe cuvânt!) să ne spună cât de prost este făcut şi ce greşeli are. Cine a mai pomenit de fracţii 6/4 ?!! Dobitocul habar n-avea de fracţiile supraunitare. Repet, nu este glumă! Ca el este şi Pădraru, şi Budeanu, şi..., şi..., şi... Dar dau bine la TV.

Şi, repet pentru a nu ştiu câta oară, în vremurile trecute cei mai buni studenţi rămâneau asistenţi în facultate sau mergeau în învăţământ. Acum, vârfurile merg la multinaţionale, unde sunt plătiţi înmiit mai bine, iar în învăţământ ajunge... cine ajunge. Şi aşa avem profesori ca Pătraru sau ca vecinul meu. Asta este!

Mi-aduc aminte si de unii profesori/profesoare ai fiiicei mele ca aveau mari lacune.